duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3493

CRE a incendiat plasele braconierilor de pe lacul Racaciuni

    Centrul Regional de Ecologie Bacau, împreună cu agenții din cadrul secției rurale nr.8 Buhoci au desfășurat astăzi o acțiune în vederea combaterii braconajului piscicol pe lacul Racaciuni, arie naturală protejata din cadrul sitului Natura 2000 Buhusi-Bacau-Beresti.

    In cadrul actiunii care a avut loc intre orele 7:00 – 13:00 au fost adunate aproximativ 1500 de metri de plasa monofilament, care a fost distrusa prin incendiere, iar pestele găsit în plase a fost eliberat.

    Sursa: CRE Bacau

    [wonderplugin_gallery id=”187″]

    Moinesti: Un jandarm a restituit banii găsiţi în timpul executării serviciului

      În ziua de 11.03 a.c. în jurul orei 11.30, plt. adj. Sandu Sebastian, din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Moineşti – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, care se afla în serviciu de pază şi supraveghere acces la Serviciul Fiscal Orăşenesc Moineşti, a găsit în holul instituţiei 120 lei, pierduţi de cineva.

      Jandarmul ce a observat banii pierduţi, iar în prezenţa unui martor, funcţionar în cadrul instituţiei respective, a procedat la verificarea înregistrărilor din sistemul de supraveghere video, cu scopul identificării păgubitului.

      În urma verificărilor s-a identificat persoana care a pierdut banii, o femeie de 40 de ani, din municipiul Moineşti, judeţul Bacău, ulterior aceasta fiind contactată telefonic şi chemată pentru a i se restitui suma pierdută.

      Pentru gestul său privind modul corect în care a procedat, jandarmul a primit mulţumirile persoanei respective, dar şi felicitări din partea şefilor ierarhici.

      Ardeoani: Activităţi preventiv educative în rândul elevilor din mediul rural

        Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău continuă activităţile preventiv educative şi cu elevii din mediul rural.

        În acest sens, în ziua de 10.03 a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău în cooperare cu lucrători ai Agenţiei Naţionale Împotrva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău au desfăşurat activităţi preventiv educative cu aproximativ 110 elevi aparţinând Şcolii Generale nr. 1 din comuna Ardeoani, judeţul Bacău, în cadrul programului „FII TU, NOI TE APRECIEM!” .

        Elevilor le-au fost prezentate diverse aspecte prevăzute în Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, articole din Codul Penal (furtul, furtul calificat, tâlharia, etc.) şi unele aspecte pentru prevenirea delicvenţei juvenile, a violenţei domestice, absenteismului şcolar, precum şi a consumului de droguri şi alcool.

        Astfel au fost pregătiţi antiinfracţional elevii, explicându-li-se principalele cauze ce pot determina transformarea lor în victime ale infracţiunilor, în special cele cu violenţă sau ale traficului de persoane şi modul cum pot să evite acest lucru pe timpul desfăşurării programului de învăţământ, cât şi în afara acestuia.

        Elevii au fost atenţionaţi cu privire la efectuarea apelului telefonic prin S.N.A.U. 112, au fost instruiţi elevii de serviciu privind modul de acces al persoanelor străine în instituţia de învăţământ şi au fost distribuite elevilor pliante cu caracter preventiv-educativ.

        Activităţile de acest gen vor continua şi în alte instituţii de învăţământ gimnazial şi liceal din judeţul Bacău.

        A furat puieti de pomi fructiferi

          La data de 10 martie a.c. polițiștii din Hemeiuș.au depistat în satul lilieci un bărbat de 33 de ani, din Bacău, care avea asupra sa mai mulți puiți de pomi fructiferi a căror proveniență nu o putea justifica.

          Din cercetări a rezultat că bărbatul în cauză ar fi sustras pomi 13 pomi fructiferi și a distrus alți 7 pomi din curtea locuinței unei persoane din comuna Hemeiuș, pe care o ajutase temporar la treburi gospodărești.

          Pomii sustrași au fost restituiți părții vătămate.

          În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

          Prins cu 6.000 de pachete de tigari de contrabanda

            La data de 11 martie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii rutieri au depistat în trafic pe D.N.2, în localitatea Gheorghe Doja, un bărbat de 45 de ani, din județul Suceava, care transporta cu un autoturism 6213 pachete de țigări nemarcate sau cu timbre de acciză de Ucraina.

            Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

            Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău care a dispus instituirea măsurii controlului judiciar pentru o periodaă de 60 de zile.

            Braconier retinut dupa ce a impuscat un caprior

              Un băcăuan de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii au stabilit că acesta a împușcat în condiții ilegale un căprior.

              Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au fost sesizați, la data de 10 martie a.c., despre faptul că un bărbat de 38 de ani, din Bacău a fost depistat de către lucrătorii Ocolului Silvic Fântânele, în timp ce transporta cu un autoturism, pe drumul județean ce traversează pădurea din comuna Racova, un căprior împușcat

              Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că bărbatul în cauză, în dimineața zilei de 10 martie a.c., cu ajutorul unei arme de vânătoare deținută în condiții legale a împușcat fără a poseda autorizație de vânătoare un căprior, în pădurea privată Hălmăcioaia, pe raza fondului cinegetic 39 Itești.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vânătoare fără autorizaţie, transportul vânatului fără respectarea condiţiilor legii și uz de armă letală fără drept.

              Față de cel în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.

              De asemenea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor arma de vânătoare și muniția aferentă, precum și autoturismul folosit pentru transportul vânatului.

              Căpriorul în cauză au fost predat Ocolului Silvic Fântânele.

              „Lacul lebedelor”, spectacol de cinci stele – GALERIE FOTO

              Aflat in plin turneu regional, Teatrul National de Opera si Balet „Oleg Danovski” din Constanta a oferit publicului bacauan un spectacol de balet de cea mai inalta clasa. Binecunoscuta lucrare a lui Piotr Ilici Ceaikovski a rasunat marti seara pe scena Teatrului de Vara „Radu Beligan”, coregrafia spectacolului fiind semnata de maestrul Mihai Babuska iar scenografia de Adriana Urmuzescu.

              „Lacul lebedelor” i-a avut in distributie pe prim-solistii Eliza Maxim si Otilia Ganea (pentru rolurile Odette-Otille), Roratiu Chereches (Siegried) si Sergiu Dan (Rotbart). Spectacolul s-a jucat cu sala plina, ceea ce denota cu publicul bacauan e mare iubitor de balet.

              „A sosit momentul, ca si alti iubitori de balet din tara, sa aiba posibilitatea sa urmareasca compania de balet constanteana, un reper in arta coregrafica româneasca. Datorita numarului mare de turnee in strainatate, nu am avut ocazia sa ne prezentam in fata publicului din tara.

              Dorim sa confirmam ceea ce am demonstrat pe marile scene ale lumii, si suntem convinsi ca vom impresiona publicul din tara prin acest spectacol reprezentativ”, a spus chiar inainte de reprezentatie, prim-solistul Horatiu Chereches.

              [wonderplugin_gallery id=”186″]

              Izvoru Berheciului: Incendiu de vegetatie la Antohesti

                Marți, 10 martie a.c., la ora 14.42, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în comuna Izvoru Berheciului, sat Antoheşti, pentru a lichida un incendiu de vegetaţie uscată. Echipajul de intervenţie a fost întors din drum deoarece incendiul a fost lichidat de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Izvoru Berheciului.

                La ora 15.39, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a intervenit în municipiul Oneşti, Calea Brașovului, pentru a lichida un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Oneşti. Incendiul a fost lichidat, la ora 16.15.

                În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise,au ars aproximativ 4000 mp de vegetaţie uscată şi mărăciniş.

                La ora 19.26, Garda de Intervenţie Podu Turcului a intervenit în comuna Podu Turcului, sat Plopu, pentru a lichida un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Podu Turcului.

                Incendiul a fost lichidat, la ora 20.30, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Podu Turcului.

                În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 3 ha de vegetaţie uscată şi mărăciniş.

                Incendiu pe casa scării unui bloc din municipiul Onești

                  Marți, 10 martie 2015, la ora 13.25, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a fost solicitată să intervină în municipiul Oneşti, strada Dobrogeanu Gherea, pentru lichidarea unui incendiu produs la un imobil, de tip P+3, aparținând Asociaţiei de Proprietari „Dobrogeanu Gherea” nr. 8.

                  În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii închise, au ars deşeuri din carton şi lemn depozitate în casa scării de la parterul unui bloc de locuințe.

                  Un taxi a intrat intr-o masina de pompieri

                    foto: Silviu Arp / Facebook

                    O masina de pompieri a fost avariata usor, in aceasta dimineata, pe strada Milcov din Bacau.

                    Accidentul s-a produs in jurul orei 9.20, in apropiere de sensul giratoriu din apropierea Insulei de Agrement.

                    Nu au fost inregistrate victime.

                    Pompierii se aflau in misiune de recunoastere.

                    Tineri din 5 tari au participat la un proiect european derulat in Bacau

                      S-a incheiat proiectul „Find your Way” derulat in Bacau de catre Asociatia pentru Dezvoltare Activa (A.D.A.). Proiectul, destinat tinerilor cu vârste intre 15 si 30 de ani, a fost finantat prin programul ErasmusA si a reunit participanti din Croatia, Italia, Macedonia, Turcia si România. Timp de o saptamâna (2-9 martie), tinerii au participat la diverse activitati, au invatat sa redacteze c.v.-uri si scrisori de motivare, au facut vizite la firme si O.N.G.-uri si au organizat o activitate de tip „biblioteca vie” in care tinerii au putut afla lucruri importante despre job-uri chiar de la cei care le practica. „Cartile vii” au fost reprezentate de profesionisti in meserii preferate de tineri, cum ar fi: jurist, medic stomatolog, pompier, jurnalist, profesor, actor etc.

                      „Proiectul a fost un succes, reactiile tuturor participantilor la final fiind dintre cele mai bune. Tinerii au legat prietenii si au facut cunostinta cu alte culturi. Proiectul si-a atins toate obiectivele de invatare pe care ni le-am propus”, a declarat Victor Toma, presedintele Asociatiei pentru Dezvoltare Activa Bacau.

                      „Trebuie sa subliniez ca in aceasta saptamâna, aici in Bacau m-am simtit ca acasa. Mi-a placut foarte mult proiectul pentru ca aici exista un grup unit si pentru ca totul a fost organizat foarte bine. As reveni in România cu mare drag.”
                      Merve Ugur, reprezentanta delegatiei din Ankara, Turcia

                      „Saptamâna aceasta m-am simtit foarte confortabil, in primul rând pentru ca am avut o pregatire foarte buna din partea organizatiei partenere de aici, dar mai ales pentru ca in aceasta perioada am avut ocazia sa intâlnesc povesti deosebite care sa ma inspire din punct de vedere al orientarii in cariera. In Bacau mi-au placut parcurile, pentru ca sunt mari, si mi-au placut oamenii pentru ca sunt calzi si primitori.”
                      Dimche Mickoski, reprezentantul grupului din Gostivar, Macedonia

                      Pentru perioada urmatoare, Asociatia pentru Dezvoltare Activa Bacau pregateste o gala a voluntarilor si a colaboratorilor, actiune ce va avea loc pe 17 aprilie a.c., atunci când A.D.A. implineste trei ani de la infiintare. Tot din luna aprilie vor incepe pregatirile pentru proiectul „Zilele Parcului Gheraiesti”, editia a II-a, pentru care s-a obtinut finantare prin programul ErasmusA, proiect ce se va derula in ultima saptamâna din vacanta de vara a elevilor.

                      Pagina 1

                        pagina-1

                        Proxeneta care forta adolescentele sa se prostitueze, 11 ani de inchisoare

                          * Tribunalul Bacau a dat condamnarile in cazul celei mai vechi proxenete din Bacau si al fiilor ei care au sechestrat si exploatat sexual mai multe tinere din judetul Bacau, printre care unele minore si cu dizabilitati.

                          A demarat programul de sterilizare gratuita a câinilor

                            – actiunea este sustinuta voluntar de medici si asistenti, dar si de cetateni

                            La sediul parcului auto al Primariei Bacau, pe strada Constantin Ene nr. 3, se deruleaza o ampla actiune de sterilizare gratuita a câinilor cu stapân, activitate desfasurata de Asociatia „Romanian Animal Rescue” (R.A.R.) in parteneriat cu Primaria Municipiului Bacau. Pe perioada campaniei, organizatorii si-au propus sterilizarea a cel putin 350 de câini cu stapân.

                            „Câinii vor fi sterilzati, microcipati, iar cei de pe raza municipiului Bacau vor fi luati in evidenta de catre primarie”, a declarat Razvan Galeriu, inspector de specialitate in cadrul Directiei de Servicii Publice, Spatii Verzi- Bacau. La aceasta actiune participa trei medici, doua asistente si mai multi voluntari români si englezi.

                            „Am reusit sa organizam acest parteneriat intre Primaria Bacau si Asociatia R.A.R. si vrem sa dam un exemplu bun. Prin acest proiect urmarim reducerea numarului de animale fara stapân si crearea unei alte imagini despre acestea, dar si inmultirea controlata a acestora. Trebuie subliniat ca locul câinilor nu este pe strada”, a afirmat medicul veterinar Aurelian Stefan, managerul general al Asociatiei „Romanian Animal Rescue”.

                            In primele doua zile (luni si marti) au fost sterilizate peste o suta de patrupede, iar in situatia in care numarul de cereri va depasi target-ul propus, se vor face operatiuni suplimentare. „Oamenii au primit foarte bine aceasta actiune. Este prima de acest gen in Bacau si intentionam sa mai derulam un program similar, undeva in luna august.

                            Ne-am propus sa sterilizam cel putin o mie de câini anul acesta, dar daca vor fi mai multi, cu atât mai bine”, a spus Alina Bulciu, directorul Asociatiei „Street Dogs Saving Mission” Bacau. Programul de sterilizare gratuita a câinilor cu stapân din Bacau se deruleaza pâna pe 16 martie, intre orele 8.00-16.00. Cei care doresc sa-si sterilizeze animalele se pot programa la numerele de telefon: 0723.683179 sau 0234.524024.

                            Magura: „Drumurile sunt un dezastru!”

                              Starea infrastructurii din comuna Magura i-a adus in stare de disperare pe locuitori, care afirma ca este inadmisibil ca la doi pasi de oras sa intri in noroi pâna la genunchi. „Drumurile sunt un dezastru, mai ales in Sohodol. Nu se poate circula deloc! Saptamâna trecuta s-a rupt bara, acum doua saptamâni, toba, cheltuim milioane ca sa reparam masinile” reclama cetatenii. Ei mai adauga ca au sunat la primarie, dar nu au primit decât amânari.

                              Iordache Costras (foto), viceprimarul comunei, afirma ca drumurile nu fost lasate de izbeliste, „cum reclama unii”, dar recunoaste ca au nevoie de reparatii. „Am intervenit când ne-a permis vremea. Am pus piatra concasata pentru ca drumurile erau intr-adevar dezastruoase. Am facut exact ceea ce trebuia: am dus 15 masini de piatra si le-am adus in stare functionala”, arata Iordache Costras.

                              Viceprimarul sustine ca si cetatenii au partea lor de vina, in sensul ca transporta lemn cu carutele si strica drumurile. „In fiecare an se intâmpla asa”, sustine Costras, apoi promite ca in 2015 va fi mai bine: „Nu a fost vorba de rea-vointa. In anii din urma nu prea am avut bani, iar cât am avut am cheltuit pe asfaltari.

                              Anul acesta am prins in buget 150.000 de lei pentru repararea drumurilor locale si 250.000 de lei pentru asfaltari. Vom lucra in etape. Prima oara vom asfalta un tronson de 2,6 km in zona rezidentiala numita «Intre vii»”.

                              Daca vremea va fi buna, saptamâna viitoare, autoritatile se vor apuca de balastat, nivelat si amenajat rigole pe drumurile neasfaltate.

                              Ancheta in Penitenciarul Bacau: Supraaglomerare, plosnite, igrasie

                                – un control facut de Avocatul Poporului in Penitenciarul Bacau a confirmat mare parte din reclamatiile detinutilor vizavi de conditiile de detentie – supraaglomerare, nivel crescut de umezeala, igrasie, plosnite si hrana putina – desi aceste probleme sunt arhicunoscute, in lipsa unui “rezultat scris al anchetei”, conducerea penitenciarului nu a putut trimite un punct de vedere

                                In urma numeroaselor plângeri trimise de detinuti din intreaga tara in care sunt reclamate conditiile inumane de detentie, motiv pentru care România pierde pe banda rulanta procese deschise la CEDO, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu si a dispus anchete in toate penitenciarele. Biroul din Bacau al Avocatului Poporului a facut controale la doua penitenciare – cel din Bacau, pe 5 februarie si cel din Focsani, pe 12 februarie.

                                Ancheta a confirmat ca din foarte multe puncte de vedere nu sunt respectate standardele, mai ales in ceea ce priveste supraaglomerarea. In cele mai multe cazuri, intr-o camera sunt amplasate chiar si 18 paturi, dispuse supraetajat, pe doua sau trei niveluri.

                                Detinutii au, intr-adevar, paturi individuale, dar in astfel de camere nu mai exista spatiu pentru mobilier – masa (cu atât mai mult cu cât in penitenciar nu exista sala de mese si detinutii sunt nevoiti sa manânce in camere), spatii de depozitare pentru imbracaminte si bagaje. In schimb, toate camerele sunt dotate cu televizoare.

                                “Conducerea penitenciarului a confirmat existenta plosnitelor, principala cauza fiind faptul ca Penitenciarul Bacau este tranzitat de foarte multi detinuti din alte penitenciare. Din acest motiv, s-a dispus ca deratizarea sa fie facuta ori de câte ori sunt reclamatii de la detinuti”, a precizat Doina Sirghie, expert Avocatul Poporului Bacau.

                                Detinutii s-au mai plâns de cantitatea de hrana, saltelele foarte vechi si de faptul ca energia electrica si apa sunt furnizate dupa un program, câteva ore pe zi. O alta problema grava semnalata de Avocatul Poporului este legata de detinutii cu afectiuni psihice care sunt amestecati cu cei sanatosi.

                                Deficiente sunt si in Blocul alimentar, unde instalatia de ventilare nu face fata procesului de preparare si din aceasta cauza oamenii muncesc in conditii improprii. Camerele din Sectia 1, cea mai veche cladire a penitenciarului, sunt in marea lor majoritate degradate, cu un grad crescut de umiditate, igrasie si infiltratii de la nivelele superioare. Anul acesta, cladirea va intra in reabilitare, in cadrul unui proiect finantat de Guvernul Norvegiei.

                                Conducerea penitenciarului nu are nimic de spus

                                Conducerea penitenciarului a demonstrat inca o data lipsa de transparenta, refuzând sa trimita un punct de vedere legat de toate aceste probleme.

                                “Ca răspuns la solicitarea dumneavoastra, va comunicam faptul ca, pâna la aceasta data, nu am primit un rezultat scris al anchetei efectuate în data de 05.02.2015 de catre institutia Avocatului Poporului în Penitenciarul Bacau, drept pentru care nu va putem, deocamdata, oferi un punct de vedere”, a declarat inspector principal Mădălina Matasaru, purtător de cuvânt Penitenciarul Bacau

                                SIF Moldova propune un dividend mai mare din rezultatele anului 2014

                                Societatea de Investitii Financiare (SIF) Moldova, din Bacau, cea mai profitabila societate din domeniul sau de activitate in anul 2014, va propune un dividend brut de 0,102 lei/actiune (cu un randament de 6%) la urmatoarea Adunare Generala a Actionarilor.

                                Anul trecut, propunerea a fost pentru 0,060 de lei pe actiune. Adunarea a fost convocata de Consiliul de Administratie pentru data de 1/2 aprilie. Fondul total de dividende este de 52,53 de milioane de lei, cu o rata de alocare a profitului net de 22,16% si un randament al dividendului net de 5%, nivel superior celui de la depozitele bancare constituite pe termen de un an.

                                Consiliul de Administratie sustine ca dividendul propus a fost stabilit in contextul volatilitatii ridicate a pietelor financiare, a politicilor de relaxare monetara adoptate de bancile centrale, care au imprimat o tendinta descendenta in ultimii ani randamentelor oferite de depozitele bancare. De asemenea, Consiliul de Administratie sustine ca aceste masuri au fost luate pentru gasirea unui echilibru optim intre necesitatea asigurarii resurselor pentru sustinerea programelor investitionale din anul 2015 si asteptarile actionarilor pe termen scurt (un dividend mai bun), dar si pe termen lung (dezvoltarea afacerii si un pret mai bun al actiunii pe piata de capital).

                                Fondul de dividende constituit pentru anul 2014 reprezinta 62,87% din totalul disponibilitatilor existente la 31 decembrie 2014.

                                In aceeasi AGA, actionarii vor mai hotari si asupra propunerii de majorare a capitalului social al companiei cu 52 de milioane de lei din profitul de anul trecut, pentru a primi astfel titluri gratuite in raport de 1 la 1. Daca propunerea va trece, actionarii vor primi peste 519 milioane de actiuni cu valoarea nominala de 0,10 lei. Noul capital social va ajunge la aproape 104 milioane de lei. Actiuni gratuite vor fi distribuite si angajatilor SIF Moldova.

                                SIF Moldova a avut un profit de 237 de milioane de lei in 2014.

                                Saptamâna decisiva pentru Sport Club

                                Presedintele Cristi Ciocoiu si antrenorul Cristi Popovici sunt ingrijorati de situatia financiara a SC-ului. Foto: Ioan Bisca

                                Fotbal/ Din cauza problemelor financiare, divizionara B bacauana risca sa nu se prezinte la Suceava, pentru meciul de sâmbata, cu Rapid CFR

                                Asociatia Sport Club Bacau este o bomba cu ceas. Asamblata cu migala costisitoare si lipsita de orice scrupul, la comanda primarului Romeo Stavarache. Gruparea condusa pâna in 2014 de Liviu Goian, colegul de partid si de dosar penal al lui Stavarache, a fost hranita in ultimii patru ani cu milioane de euro pe Legea 350/ 2005 si prin majorari de capital ale SC Sport Club SA, societate detinuta de Consiliul Local Bacau. Iar acum, bomba sta sa explodeze, Directia Nationala Anticoruptie investigând finantarile asociatiilor si fundatiilor din bugetul local facute de Primaria Bacau in perioada 2010-2014. La loc de cinste pe lista asociatiilor sportive bugetofage figureaza, evident, si „bomba” ASC Bacau.

                                Implozie inainte de explozie?

                                Intre timp, Sport Club face eforturi disperate de a-si continua activitatea ca echipa de fotbal. Desi in ianuarie, in cadrul unei dezbateri organizate de cotidianul „Desteptarea”, mai multi reprezentanti ai mediului de afaceri si-au manifestat disponibilitatea de a finanta clubul, in baza unui actionariat deschis, lucrurile nu s-au miscat deloc. „Din pacate, platim tribut deficitului de imagine, de credibilitate si de transparenta pe care clubul si l-a creat in anii din urma”, a declarat Cristi Ciocoiu, noul presedinte al SC-ului, care incearca sa salveze ce se mai poate salva: „Bat la tot felul de usi, port tot felul de discutii, in speranta ca vom reusi sa salvam echipa. Din pacate, nici timpul nu este de partea noastra. Saptamâna aceasta poate fi decisiva pentru Sport Club. Personal, nu mi-am pierdut speranta, dar e foarte greu”.

                                Minimum, sase miliarde

                                Concret, clubul are nevoie urgenta de sase miliarde de lei vechi. Altfel, echipa, ai carei jucatori sunt neplatiti de trei luni, risca sa se retraga din campionat. Sâmbata, Sport Club ar trebui sa joace la Suceava, cu Rapid CFR, in etapa a 19-a a ligii secunde, deplasare aflata sub semnul intrebarii. La mijlocul saptamânii viitoare este programat un nou meci, acasa, cu ACS Berceni. In cazul in care nu ar disputa cele doua jocuri, echipa antrenata de Cristi Popovici ar fi exclusa, automat, din campionat. In paralel, bacauanii sunt amenintati si cu depunctarea daca, pâna la data de 25 martie, nu vor face dovada ca au achitat restantele financiare, in cuantum de 29.000 lei (plus 6000 lei penalitati) catre fostii antrenori, Viorel Tanase si Tudorel Pelin.

                                Speranta in Legea 69

                                „Pe termen lung, salvarea noastra ar putea veni de la modificarile Legii 69/2000, prin care se permite sprijinul autoritatilor locale si altfel decât prin Legea 350”, a afirmat Cristi Ciocoiu, facând referire la articolul 18, indice 1 al Legii respective, care, la litera „b” precizeaza ca „prin Hotarâre de Consiliu Local/ Judetean se pot finanta de la bugetul local/ judetean structurile sportive din sportul de performanta, sport care este de interes national si nu de de interes general, in sensul Legii 350/ 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile”. Pâna când noile reglementari legislative vor intra in vigoare si pâna când vor fi identificate resursele bugetare necesare, Sport Club trebuie sa gaseasca alt sprijin financiar. Cât mai urgent. Altfel, si echipa va face „bum”!

                                O zi de târg la Oituz

                                  Se stie prea bine ca ziua de târg incepe foarte devreme. Inca de la primele ore ale diminetii, târgul saptamânal din comuna Oituz a fost animat de comercianti si potentiali cumparatori. Ninsese cu doua zile inainte, iar pe jos era mocirla.

                                  In fata tarabelor, vânzatorii pusesera niste gratare din scânduri pentru a facilita accesul oamenilor la marfa lor. In rest, ceilalti comercianti si-au ales cele mai inalte locuri din târg pentru a-si expune marfa. Frigul patrunzator de dimineata nu anunta o zi prea buna, insa, in aceasta atmosfera amortita, lucrurile incepeau sa prinda ritm. S-au deschis si primele tarabe din imprejurimi, iar ceaiul si vinul fiert i-au incalzit pe primii comercianti.

                                  Au inceput sa apara dubele cu marfa, iar numarul celor care au trecut pragul târgului a inceput sa sporeasca. Intre timp a iesit si soarele, iar odata cu acesta, buna dispozitie si-a facut loc printre oameni. Comerciantii isi faceau reclama la marfa, localnicii isi dadeau binete si mai schimbau impresii, iar totul se transformase intr-un du-te vino continuu.

                                  „Suntem pensionari si nu prea avem ce face iarna prin gospodarie. De obicei ma mai intâlnesc la târg cu fosti colegi de munca sau cu rudele. Mai schimbam o vorba si asa aflam unii de altii. Eu am venit pentru niste pomi fructiferi ca acum e vremea lor”, spune Ionica Dobranis. Pe lânga pomi fructiferi, localnicii gasesc la târg produse alimentare, cherestea, hrana pentru animale, materiale de constructii, imbracaminte si incaltaminte second-hand. Comerciantii vin la acest târg din zone indepartate.

                                  Multi au cautare pentru ca si-au facut un nume, iar lumea ii cauta. „Eu vin regulat la Oituz sa cumpar cas si slanina. Este o doamna de la Covasna care are marfa de nota zece. Brânza este untoasa, iar sunca ti se topeste in gura. Mai cumpar niste usturoi si ceapa rosie ca sa condimentez mâncarea si mi-am asigurat hrana”, declara Tinca Vâlcu, localnica. Este aproape imposibil sa iesi pe poarta târgului fara sa fi cumparat ceva.

                                  Pe unii i-am vazut carând dupa ei câte un sac de pufuleti semn ca omul are copii acasa, altii purtau la brat legaturi de sârma pentru intins vita de vie pe ea, altii incarcau in masina saci cu cereale pentru animale si exemplele pot continua pentru ca, nu-i asa, e zi de târg!

                                  Bacaul mai are in stoc 1.000 de doze de vacccin antigripal

                                    * in judet, au fost confirmate 15 cazuri de gripa, iar unul dintre bolnavi a decedat * niciunul nu era vaccinat antigripal

                                    Ministerul Sanatatii a trimis in judetul Bacau, pentru sezonul rece 2014 – 2015, un numar de 13.690 de doze de vaccin antigripal, desi s-au facut solicitari pentru circa 61.000 de doze, si a fost distribuit la medicii de familie, spitale si institutii de ocrotire.

                                    Campania de imunizare a inceput la finele lunii noiembrie si, potrivit celor de la Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau, pâna acum s-au vaccinat 12.602 bacauani.

                                    „S-au vaccinat persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii si cardiovasculare, boli metabolice, copii si batrâni institutionalizati, personal medical, precum si gravide”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt la DSP Bacau. La momentul de fata, stocul de vaccin antigripal existent in depozitul DSP si la medicii de familie este de circa 1.000 de doze.

                                    15 cazuri confirmate in judet

                                    Cazurile de gripa sunt monitorizate de medicii din judet si in fiecare saptamâna probe prelevate de la bolnavii suspecti sunt trimise la Institutul Cantacuzino din Bucuresti si pâna acum s-au confirmat 15 imbolnaviri, fiind intregistrat si un deces in rândul acestora.

                                    Este vorba despre o tânara de 28 de ani, din Gura Vaii, care a fost internata cu pneumonie si care a murit intr-un spital din Iasi. Nici ea, dar nici ceilalti bolnavi diagnosticati cu gripa nu se vaccinasera. Un clasament la nivel national arata faptul ca Bacaul se afla pe locul sapte, dupa numarul de cazuri confirmate, fruntase fiind judetele Constanta si Iasi si municipiul Bucuresti.