sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3485

Sofer, cu 0,60 alcoolemie

    La data de 18 martie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii au depistat un bărbat de 30 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe DN 2 G, în comuna Scorţeni, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal de Urgențe Moineşti unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

    Urmărit internațional, depistat de polițiști

      Polițiștii de investigații criminale din Bacău au pus în executare un mandat european de arestare emis de autoritățile din Ungaria, pe numele unui bărbat, pentru infracțiuni de lovire și tentativă de omor.

      Polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Bacău au depistat la data de 18 martie a.c., un bărbat de 58 de ani, din municipiul Bacău, urmărit internațional.

      Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Ungaria, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi tentativă de omor.

      Bărbatul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi declanșate procedurile de extrădare.

      Început de incendiu în municipiul Bacău

        Miercuri, 18 martie 2015, la ora 16.19, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada Triumfului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la locuinţa unui bărbat, în vârstă de 46 de ani.

        Imobilul are pereţii din paiantă şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din azbociment.

        Incendiul a fost lichidat la ora 16.50.

        În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un coş de fum necurăţat de funingine, a ars funinginea din interiorul acestuia.

        Pagina 1

          pagina1

          Handbal masculin/ Liga Nationala: A fost odata un derby…

          HCM Constanta – Stiinta MD Bacau (azi, ora 19.00, netelevizat)

          Il putem numi, in continuare, derby. Asa, de dragul trecutului! Prezentul ne contrazice, insa: HCM Constanta – Stiinta MD Bacau nu mai este principala atractie a Ligii Nationale la handbal masculin. Ambele echipe au fost remaniate vara trecuta, insa, in timp ce Constanta joaca, in continuare, in cupele europene si se afla pe podiumul campionatului, Stiinta lui Mateo Garralda e pe nicaieri. Ba, uite ca o vedem!

          Colo, pe locul 7, pozitie intarita de ultimele doua victorii, ambele chinuite, cu codasele Energia Tg. Jiu si Steaua. Cu patru etape inainte de finalul sezonului regulat, bacauanii se deplaseaza pe Litoral, unde, in aceasta seara, vor prefata runda a 23-a, intr-un joc al amintirilor, dar si al orgoliilor. „Intr-adevar, nu mai este acelasi derby din ultimii trei ani deoarece si noi, si Constanta am pierdut cam jumatate din echipa. La Constanta va fi un duel cu cei doi portari, iar noi trebuie sa marcam”, a declarat „secundul” Stiintei, Sorin Birza. Bacauanii au plecat spre Litoral ieri, in efectiv complet.

          Programul celorlalte jocuri ale etapei a 23-a (sâmbata, 21 martie): Energia Tg. Jiu- CSU Suceava, HC Vaslui – Dunarea Calarasi, Steaua – CSM Bucuresti, Potaissa Turda- Minaur Baia Mare, HC Odorhei – Dinamo Bucuresti (se joaca miercuri). Poli Timisoara sta.

          Clasamentul Ligii Nationale

          1 HC Odorhei 20 14 3 3 547-512 45p.
          2 Minaur Baia Mare 20 13 2 5 533-493 41p.
          3 HCM Constanta 20 12 3 5 580-534 39p.
          4 CSM Bucuresti 20 11 4 5 559-537 37p.
          5 Dinamo Bucuresti 20 11 3 6 536-509 36p.
          6 Dunarea Calarasi 20 12 0 8 528-509 36p.
          7 Stiinta MD Bacau 21 10 4 7 537-525 34p.
          8 Potaissa Turda 21 8 2 11 567-586 26p.
          9 HC Vaslui 21 7 4 10 555-578 25p.
          10 Poli Timisoara 21 7 1 13 583-576 22p.
          11 Steaua 20 6 1 13 520-561 18p.*
          12 Energia Tg Jiu 20 4 0 16 483-585 12p.
          13 CSU Suceava 20 2 3 15 465-538 9p.
          * Echipa penalizata cu un punct.

          Pagina 1

            pagina-1

            Apa rece la pret de apa calda

            abia dupa ce a curs 12 minute, apa de la robinetul unui bacauan a ajuns la 52 de grade – lipsa sistemul de recirculare a apei calde stârneste o serie de nemultumiri in rândul consumatorilor Thermoenergy – oamenii reclama ca platesc apa rece la pret de apa calda pentru ca sunt nevoiti sa lase deschis robinetul prea mult timp pâna apa se incalzeste suficient de mult cât sa poata fi folosita la dus

            Balcani: Razboi crâncen pentru functiile publice

              Vasile Rata a fost demis din functia de primar al comunei Balcani, prin ordinul prefectului, la sfârsitul lui februarie, deoarece a fost declarat incompatibil de catre Agentia Nationala de Integritate (ANI).

              Atributiile sale au fost preluate de Vasile Luca, viceprimar. Intre timp, a fost infiintat postul de administrator public. S-au inscris la concurs doi candidati: Vasile Rata si Vasile Cioinegel. Acesta din urma contesta, insa, modul in care a fost organizat concursul si, in special, criteriile de selectie.

              „Au cerut o vechime de zece ani in administratia publica, conditie pe care nu o gasesti la nicio primarie din tara!”, acuza Cioinegel. El sustine ca acest criteriu il favorizeaza pe Rata, caruia i-ar fi „dedicat” postul, in timp ce alte criterii „privind moralitatea, cinstea” etc., care nu i-ar permite lui Rata sa cadideze, lipsesc. Ca argument, contestatarul prezinta o conditie pusa de Primaria Aiud persoanelor care aspira la functia de administrator public: „Nu a fost destituita dintr-o functie publica sau nu i-a incetat contractul individual de munca pentru motive disciplinare in ultimii sapte ani.”

              „Am luat criteriile de pe internet”

              Am incercat sa aflam cum au fost stabilite conditiile. „Considerând ca e o functie de conducere, am luat criteriile de internet, dar m-am uitat si in lege”, explica viceprimarul Vasile Luca. Vechimea de zece ani in administratie nu i se pare „restrictiva” sau „discriminatorie”, asa cum sustine reclamantul, deoarece „nu scrie nicarieri ca nu poate fi de zece ani. Noi avem in primarie functionari cu vechimea asta.”

              Cât priveste moralitatea, „fiecare ar vrea sa cerem ce-i convine lui” spune viceprimarul Luca. Vasile Cioinegel se refera si la publicitatea facuta concursului: „Anuntul a fost postat pe un afisier dosit, acoperit cu o alta hârtie si nu se vedea nimic.” Nu-i adevarat, „a fost afisat pe panoul Primariei Balcani, acolo unde sunt prezentate toate anunturile. Sunt facute poze” se apara viceprimarul. Acuzatiile lui Cioinegel au fost inaintate Comisiei de analiza a contestatiilor. Ex-primarul Vasile Rata neaga ca postul i-ar fi dedicat: „E o prostie, nu stiu ce sa zic. Sunt bulversat. E un razboi jenant, penibil”, apoi adauga ca Cioinegel, cu trecutul lui, nu e indreptatit sa vorbeasca despre moralitate.

              Acuzatiile pe care si le aduc cei doi sunt foarte grave: dosar la CNSAS, politie politica, dosar penal, averi nejustificate etc. Vasile Rata arata ca singura lui problema e ANI: „Eu consider ca decizia ANI e nedreapta si am contestat-o in instanta. Pot sa câstig sau nu”, spune fostul edil. Conform deciziei ICCJ din 22 ianuarie, a pierdut procesul. De unde acest razboi?

              „Sotia lui Cioinegel a fost secretara si a vrut sa treaca la Politia Locala, dar cu acelasi salariu si nu a fost posibil. Nu e legal.” Pe de alta parte, Cioinegel acuza ca fostul primar s-a ocupat de alcatuirea comisiei de examinare si vrea sa se faca dreptate: „Eu nu vreau postul de administrator in locul lui, vreau ca cel care va ocupa acest post sa fie un om cinstit!”

              Balcani: Zeci de locuinte, lasate fara curent de „Dorel”

                Circa 40 de locuinte, dintr-un sat din comuna Balcani, au ramas fara energie electrica pentru mai multe ore.

                Nu a fost o pana de curent generata de vreo problema la generator ci din cauza unui barbat care a mers pe malul Tazlaului ca sa taie o rachita, doar ca, in cadere, arborele a rupt cablurile de curent.

                Mai multi angajati de la firma de furnizare a energiei au ajuns in zona si au lucrat inclusiv pe timpul noptii, situatia fiind remediata.

                Problemele nu s-au terminat insa pentru cel care i-a lasat pe sateni pe intuneric.

                Cel mai probabil el va trebui sa suporte costurile cu interventia echipelor E.On pentru rezolvarea problemei.

                „Mie nu mi-e rusine sa arat ca am bataturi in palma”

                – primarul Gheorghe Andries este si fermier de succes, dupa ce isi termina treaba de edil

                Comuna Plopana se afla intr-o zona saraca, in imediata vecinatate a judetului Vaslui. Primarul de aici, Gheorghe Andries, inginer horticol, de 56 de ani, este un cunoscut si respectat om al locului, care pastoreste comuna de foarte multi ani.

                Cei aproape 3.000 de localnici l-au placut, se pare, alegând sa le conduca destinele timp de patru mandate. Si asta mai ales pentru spiritul de gospodar adevarat. De altfel, se poate lesne observa implicarea acestuia in problemele localitatii.

                Bani pentru reabilitarea drumurilor din Plopana

                In plus, sunt facuti pasi hotarâti in privinta viitoarelor proiecte cu aplicabilitate imediata. Bunaoara, odata cu anuntata deschidere a sesiunilor de finantare prin Planul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), primarul a facut deja demersuri pentru obtinerea de bani in scopul reabilitarii drumurilor comunale.

                „Avem 28 de kilometri de drumuri comunale, din care doar circa 5 sunt asfaltati. Restul drumurilor sunt pietruite, notiune care in niciun caz nu-ti ofera confortul asfaltului. De aceea, am considerat ca primul aspect care trebuie sa fie la indemâna cetateanului este drumul. Omul nu trebuie sa mai iasa in cizme de cauciuc in drum, sa vina la Primarie incaltat astfel. Eu am crescut undeva, pe un deal, si stiu ce inseamna asta. Era un handicap, jumatate de an mergeam cu cizme. Stam acum cu proiectele in mapa. Am considerat neproductiv sa asteptam sa se deschida intâi masura de finantare si abia apoi sa ne apucam sa facem demersurile necesare”, spune primarul Andries.

                Proiectele sociale, urmatorul pas

                Ambitiile primarului Andries nu se opresc aici. Printre planurile imediate ale acestuia se mai inscrie si reabilitarea cladirii unde acum exista cabinetele medicale. „Trebuie sa le cream conditii si medicilor care sunt la noi, altfel riscam sa-i pierdem. Avem doi medici de familie si un medic stomatolog. Deja exista proiectul elaborat, sunt si sumele alocate, iar anul acesta vom reabilita cladirea in care functioneaza cabinetele medicale”, a precizat primarul Gh. Andries. Ar mai fi de rezolvat problema grupurilor sanitare din cadrul scolilor, amenajari facute, in anii 2000, in afara spatiului unde elevii isi desfasoara orele de curs.

                Astfel, intr-o etapa urmatoare, se doreste aducerea grupurilor sanitare mai aproape de cladirea unde elevii studiaza. „La Scoala din Plopana, fiind un edificiu cu etaj, am demarat actiunea pe banii nostri, proiectând un grup sanitar PA1, lipit de corpul cladirii, cu acces direct din scoala. Anul acesta il racordam la reteaua de canalizare si, astfel, am rezolvat problema pentru 60 la suta din copiii din comuna”, a incheiat primarul comunei Plopana, Gheorghe Andries.

                Inginer horticol

                Gheorghe Andries s-a nascut in 1959, in localitatea Plopana, si a devenit inginer horticultor, pe la inceputul anilor ‘80, lucrând apoi 14 ani ca sef de ferma in agricultura judetului, la fostul IAS Traian. Din 1997 si pâna in 2000, a activat ca fermier particular, iar de atunci este edil al Plopanei.

                Chiar si asa, si in prezent este legat de domeniul care l-a consacrat initial – agricultura, detinând, printre altele, o suprafata de teren pe care a amenajat o pepiniera de pomi, o stupina s.a. „Oamenii nu ma vad ca pe un functionar care sta intr-un scaun la primarie. Mie nu mi-e rusine sa arat ca am bataturi in palma. Dupa program, eu lucrez, iar lumea când te vede asa, nu o sa-ti zica niciodata ca esti un trântor”, afirma primarul Andries. Sotia sa este medic veterinar, motiv pentru care cei doi au fost considerati cumva doi vectori de imagine la nivel local.

                A crescut rata somajului

                Comparativ cu luna decembrie a anului trecut, in februarie 2015 rata somajului la nivelul judetului Bacau a crescut de la 6,60 someri la 100 persoane ocupate, la 6,82.

                Exprimat in cifre absolute, daca la sfârsitul anului 2014 in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau au fost 14.809 someri, la 28 februarie 2015 erau 15.309, deci cu 500 persoane mai mult.

                Altfel spus, in februarie au fost concediate si s-au inscris la somaj 2.954 persoane si, in acelasi timp, alte 2.623 au fost scoase din baza de date a AJOFM Bacau.

                Unele dintre ele si-au gasit un loc de munca, dar foarte multe au epuizat perioada de plata a indemnizatiei de somaj ori au terminat cele sase luni cât au avut dreptul la servicii de informare, consiliere si mediere pe piata muncii, acestea din urma nebeneficiind de ajutor de somaj pentru ca nu au indeplinit conditiile legale.

                Dincolo de aceste aspecte insa, cel mai ingrijorator este ca in continuare o proportie foarte mica dintre someri se incadreaza in prevederile legale pentru a primi indemnizatie.

                Concret, numai 4.519 iau acest ajutor, in prezent. Restul de 10.790 nu au dreptul la acesta.

                Vor sa se redeschida in instanta ghiseul pentru plata taxelor

                  – tot mai multi bacauani se plâng ca sunt purtati degeaba pe drumuri si cer ca in cadrul instantelor sa fie reinfiintat ghiseul pentru plata taxelor de timbru

                  Pentru aproape orice actiune deschisa in instanta, dar nu numai, ci si pentru o banala copie dupa un act dintr-un dosar, trebuie sa platesti taxa de timbru. Bani pe care esti trimis sa-i achiti la Directia de Impozite si Taxe Locale (DITL) din cadrul Primariei Bacau unde, uneori, stai la rând si o ora ca sa primesti dovada ca ai platit 2 lei.

                  Cum ghiseele de la Taxe si Impozite se deschid frecvent pe la ora 9.00, desi teoretic programul incepe la 8.00, iar la birourile de relatii cu publicul din instante este deschis, in unele zile, pâna la ora 12.00, sunt mari sanse sa ratezi o zi stând la cozi.

                  “Este o mare bataie de joc! Ca sa faci o copie la niste inscrisuri dintr-un dosar trebuie sa mergi la Taxe si Impozite, iar acolo e jale mai mereu. Stai la coada de ti se face rau. Chiar nu se poate gasi o solutie ca sa nu mai fim purtati pe drumuri? Este umilitor! Prin 2013 la Curtea de Apel era un birou unde puteai plati taxele.

                  Primarul l-a desfiintat pentru ca nu era rentabil, cred. Nimeni nu s-a gândit la oamenii care sunt nevoiti sa piarda atâta timp doar ca sa plateasca o taxa de 2 lei. Nimeni nu este interesat sa eficientizeze activitatea? Probabil ca s-ar putea face un bancomat sa se plateasca online taxele”, este de parere Constantin Iorga, unul dintre bacauanii nemultumiti. De cealalta parte, reprezentantii DITL sustin ca desfiintarea biroului din instanta unde oamenii puteau plati taxele de timbru s-a decis ca urmare a restructurarii personalului.

                  “Era intr-adevar foarte bine când functiona ghiseul din instanta. Dar, atunci, DITL avea 70 de angajati, fata de 45 in prezent. Acum nu mai e posibil sa se infiinteze un astfel de ghiseu. Nu am oameni. Ar insemna sa iau un om de aici si sa-l duc acolo. In conditiile in care doi angajati au iesit anul acesta la pensie si nu stiu când se vor ocupa aceste posturi. Insa, eu consider ca la DITL, fata de alti ani, nu este aglomerat”, a explicat Bogdan Nestian, director executiv adjunct la DITL.

                  “Oamenii nu sunt obligati sa stea la coada, ei pot plati si online, ca firmele”, a declarat judecatorul Maria Oborocianu, purtatorul de cuvânt al Tribunalului Bacau.

                  Minifotbal/ Divizia de Bacau: Gabi Vasilache, noul golgheter al campionatului

                  Divizia de Bacau la minifotbal are un nou golgheter, in persoana lui Gabi Vasilache. Cu zece goluri marcate in victoria obtinuta cu 17-12 contra celor de la Deaf United, atacantul de la Ultra Boys Play a devenit principalul realizator al campionatului, totalizând 26 de reusite.

                  Daca Vasilache are ca obiectiv personal câstigarea titlului de golgheter, in schimb echipa sa vizeaza un loc pe podium.

                  „Am incredere ca vom incheia sezonul pe locul trei, pozitie care ne-ar permite participarea la turneul final al Cupei României. Pentru o echipa nou infiintata, cred ca ne descurcam mai mult decât onorabil”, a declarat managerul-jucator al Ultra Boys Play, Florin Paladi.

                  Onesti: Reactualizari de organigrame in institutiile publice

                    Consiliul Local Onesti se va intruni joi, 19 martie 2015, de la ora 14, intr-o sedinta ordinara pe a carei ordine de zi se afla mai multe puncte referitoare la organigrame din institutiile onestene. Astfel, vor fi analizate noua organigrama si statul de functii pentru aparatul permanent al primarului, dar si la Directia Generala de Asistenta Sociala, precum si la Spitalul Municipal Onesti, unde se doreste o reactualizare a structurii organizatorice.

                    Pentru aceasta institutie medicala, consilierii onesteni vor dezbate proiectul de hotarâre privind impartirea paturilor aferente spitalizarii de zi si concesionarea unei suprafete de teren si prelungirea contractului de inchiriere a unui spatiu situat in incinta Spitalului Municipal “Sfântul Ierarh Dr. Luca”.

                    Pe ordinea de zi a acestei sedinte se mai afla aprobarea unor modificari in structura bugetului local, abrogarea unor articole din Hotarârea Consiliului Local din 30 ianuarie privind exprimarea in euro a chiriilor din contractele de inchiriere de la Piata Agroalimentara din Onesti, incheierea unui act aditional la un contract de delegare a gestiunii catre SC Domeniul Public si Privat, atestarea la domeniul privat al municipiului a mai multor imobile.

                    Primarul Laurentiu Neghina va prezenta in cadrul acestei sedinte Raportul privind starea economica, sociala si de mediu a municipiului Onesti. Daca proiectele de hotarâre ce privesc Spitalul Municipal il au ca initiator pe consilierul Adrian Brânzaniuc, la initiativa consilierului local Gheorghe Ene va fi pus in dezbatere Regulamentul pentru acordarea titlului de “Cetatean de onoare” al municipiului Onesti.

                    Eclipsa de Soare si echinoctiul, in aceeasi zi

                      Vineri vor avea loc doua fenomene astronomice care foarte rar se produc in aceeasi zi. In ordine cronologica, este vorba despre o eclipsa partiala de Soare, in timpul careia Luna va acoperi mai mult de jumatate din discul astrului zilei.

                      In Bacau, eclipsa incepe la ora 10.51, când discul Lunii ia primul contact cu cel al Soarelui, faza de acoperire maxima va avea loc la ora 11.59 (când Soarele se va afla la 43 de grade deasupra liniei Orizontului, iar discul ii va fi acoperit in proportie de 56,7%), iar finalul eclipsei, momentul când discul Lunii paraseste imaginea Soarelui, va avea loc la ora 13.08.

                      Eclipsa totala este observabila din nordul Oceanului Atlantic (Insulele Feroe si Svalbard), iar fazele partiale se vor vedea bine din Europa, nordul Africii si vestul Asiei. Urmatoarea eclipsa de Soare, vizibila din România, va fi pe 21 iunie 2020, când Luna va acoperi doar 11% din discul Soarelui. Cea mai recenta eclipsa de Soare vizibila din România a avut loc în anul 2011, iar ultima eclipsa totala a fost pe 11 august 1999.

                      O a doua eclipsa vizibila de pe teritoriul României in acest an va fi una totala, de Luna, ce se va produce pe 28 septembrie si va dura o ora si 12 minute.

                      Este intrezisa cu desavârsire observarea Soarelui, chiar si eclipsat, doar cu ochiul liber. Eclipsa de Soare se observa obligatoriu doar prin instrumente si filtre adecvate. Fara aceste filtre, ochiul poate suferi vatamari foarte grave, ce merg pâna la orbire.

                      Al doilea eveniment astronomic al zilei de vineri, 20 martie, pentru unii mai important decât eclipsa, este producerea echinoctiului, la ora 22.45. Practic, aceasta inseamna sosirea oficala a primaverii, chiar daca in calendar scrie ca ar fi venit la 1 martie.

                      La ora echinoctiului de primavara, Soarele trece din emisfera sudica in cea nordica, in miscarea sa aparenta pe bolta. La latitudinea noastra, razele Soarelui cad la un unghi tot mai mare pe suprafata terestra si au un aport caloric tot mai mare, ceea ce duce la incalzirea vremii. La echinoctiu, ziua este egala cu noaptea si continua sa creasca pâna la producerea solstitiului de vara, la 21 iunie, ora 16.38, când ziua are cea mai mare durata in raport cu noaptea, dar Soarele incepe sa coboare din nou spre emisfera sudica a boltii.

                      Aeroportul Bacau mai primeste 2.500.000 de lei

                        Anul trecut, alesii judetului aprobau contractarea unui imprumut in valoare de 20.000.000 de lei. Cea mai mare parte din suma (17.500.000 de lei) urma sa fie folosita pentru modernizarea infrastructurii de transport de la Aeroportul International „George Enescu”.

                        Diferenta de 2.500.000 de lei era rezervata acoperirii cheltuielilor cu modernizarea DJ 252 B si intersectiei DJ 252D – Gioseni.

                        „Anul trecut am aprobat aceasta suma pentru drumul din Gioseni, care a fost reabilitat cu fonduri primite prin Programul national de dezvoltare locala, in baza contractului de finantare incheiat intre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si Judetul Bacau.

                        Acum, luam aceasta suma si o ducem la Aeroport”, a explicat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau. Pentru asta a fost necesara o singura operatiune: modificarea Hotarârii nr. 38 de anul trecut.

                        „Nicolas, prietenul meu, are nevoie de NOI”

                          Conducerea si antrenorii Academiei FC Bacau au fost impresionati de drama prin care trece Nicolas Galatanu, un fan infocat al echipei Steaua, diagnosticat cu artrofie musculara spinala tip 2 si l-au desemnat pe Cristi Ciocoiu sa faca o vizita speciala micutului in vârsta de 5 ani.

                          Ca de la stelist la stelist, Ciocoiu, fost component al „ros-albastrilor” timp de sase sezoane, i-a adus in dar prichindelului un echipament personalizat, cu inscriptia „Campion”, asa cum ii sta bine lui Nicolas.

                          Dupa o discutie care l-a emotionat profund pe Cristi Ciocoiu, Nicolas si fostul atacant al Stelei au reusit, cu ajutorul mamei micutului, sa schimbe câteva pase cu o minge pe care s-au semnat toti antrenorii Academiei FC Bacau.

                          „Academia noastra se afla alaturi de toti cei care doresc sa intre in familia sportului rege, dar mai ales, de cei care au nevoie de noi in momente delicate. Nicolas nu este atât de norocos ca si noi, dar sunt sigur ca se va face bine cu ajutorul oamenilor cu suflet care il ajuta cu diferite sume de bani”, a marturisit Cristi Ciocoiu, care a legat o prietenie strânsa cu micutul Nicolas.

                          „Elevii au talent 2015”- editia a III-a

                            Colegiul National Pedagogic „Stefan ce Mare” Bacau, in parteneriat cu Asociatia „Pro Pedagogic”, desfasoara joi, de la ora 14.00, la Centrul de Afaceri si Expozitional „Mircea Cancicov” Bacau, cea de-a III-a editie a spectacolului-concurs „Elevii au talent 2015”.

                            Evenimentul are ca scop promovarea elevilor cu aptitudini deosebite in domeniul muzical, instrumental, teatru si coregrafie, stand-up comedy, stimularea si motivarea elevilor in evolutia lor pe planul maiestriei artistice.

                            La acest spectacol vor participa 150 de elevi de gimnaziu si liceu iar juriul va fi format din profesori de la Colegiul National de Arta „George Apostu” si Palatul Copiilor, specialisti in muzica, dans si teatru.

                            Inca nedovediti

                            Pe Facebook circula vioi o gluma interesanta. Zice-se ca in principalele institutii ale statului, incepând cu Parlamentul si Guvernul, atunci când se face prezenta salariatilor cu staif, apelatii raspund, ocolind clasicul ,,Prezent!”, intr-un mod inedit: ,,Nevinovat!”. Incercând sa fiu sensibil la nuante, as sugera ca acestia sa raspunda mult mai sincer. ,,Inca nedovedit!” cred ca ar fi raspunsul cel mai potrivit…

                            Fosti sefi de guvern, ministri, parlamentari, lideri ai DIICOT si ai ANRP, primari, presedinti de consilii judetene, prefecti, capi ai unor institutii descentralizate se afla dupa gratii. Nici doi dintre fostii locatari de Cotroceni nu dorm prea linistiti. Pe unul dintre fostii prim-ministri, aratat pâna astăzi cu degetul doar de mass-media, il ravasesc visele negre. Acum, si unul dintre sefii ANI, aceasta institutie despre care se credea ca este nascuta din lacrima inca neplânsa, simbol al inocentei, a ajuns in catuse.

                            Suntem captivii unui scenariu absurd in care sute de milioane de euro proveniti din bugetul public se plimba nonsalant prin conturile unor infractori pe care i-am votat, aclamat, apreciat.

                            Clasa politica este compromisa. Subconstientul multora dintre politicieni le tradeaza vinovatia: se prezinta la audierile procurorilor cu bocceluta de carcera. Apoi, in tihna amara a celulei, deapana povesti abracadabrante despre statutul lor de victime ale adversarilor politici. Un arest a fost denumit recent, de catre unul dintre suspectii foarte mediatizati, ca fiind Beciul Domnesc. De fapt, pe aici trec toate marile putreziciuni morale ale societatii. Realizezi cât de mare este putreziciunea, atunci când afli ca unele dintre aceste lepre politice condamnate si-au atras, in cel mai pur stil mafiot, in aceasta mocirla, fiii, parintii si fratii.

                            Unii dintre acesti criminali ai buzunaritului public au parasit puscaria, fiind premiati pentru ,,comportamentul lor ireprosabil” sau pentru ,,calitatile” de scriitori de succes. Deja, acesti infractori au inceput sa ne ofere lectii publice de morala, de management, de crestinism. Pe când eram prunc, invatatoarea imi repeta obsesiv ideea ca toate profesiile sunt onorabile. Pe-atunci nu stiam despre ororile Securitatii, ale nenorocitilor de post-paukeristi. Astazi, scârbit si de noua mizerie infractionala, i-as replica sincer: ,,Chiar credeti ca profesia de politician mai este onorabila?”

                            De ce este telefonul mobil unealta diavolului…

                            Pentru ca te obliga sa injuri si sa blestemi.

                            Pentru ca abia ajungi acasa, inghetat si infometat, incalzesti niste mâncare si-ti suna telefonul: cineva tocmai si-a dat seama ca are sa-ti faca o recomandare, un repros sau, pur si simplu, are nevoie de ceva si n-a gasit alt fraier. Si da-i si zâmbeste si vorbeste frumos in telefon, in timp ce, in gând, injuri de mama focului pentru ca ti se raceste mâncarea si-ti ghioraie matele.

                            Esti la birou si, ca tot omul cu responsabilitate, iti tii telefonul aproape. Nu si altii. Care il lasa pe masa si pleaca. Si de cum pleaca, telefoanele lor incep sa sune si suna si suna, de-ti vine sa-l iei si sa-l arunci pe fereastra. Pentru ca la celalalt capat este alt nesimtit, care nu reuseste sa-si dea seama ca, daca nu i se raspunde la apel, e clar ca e dintr-un motiv bine intemeiat.

                            Te intâlnesti cu un cunoscut pe strada. Va dati binete si respectivul da sa te intrebe ceva, când ii suna telefonul. Si stai ca prostul si te uiti la el pentru ca ala vorbeste la mobil dar, in acelasi timp, iti face si semn sa nu pleci, ca vrea sa vorbeasca si cu tine ceva. Dar convorbirea la telefon nu se mai termina si-ti vine sa-i dai respectivului cu ceva in cap.

                            Esti in baie si, evident, nu ai telefonul cu tine. Si atunci, incepe sa sune. Si suna fara sa se mai opreasca in vreme ce tu il injuri pe cel care te apeleaza, pe inventatorul telefoniei mobile si pe cel care a compus melodia tâmpita care se aude in toata casa si, cu putin noroc, in toata Galaxia.

                            Esti la cinema, unui idiot de lânga tine ii suna mobilul; esti in trafic, pe o ploaie infernala, cineva se gândeste sa te sune insistent, esti in examen, iti suna telefonul si, evident, esti dat afara din sala…

                            Iar ala micut, cu coarne, sta si bifeaza intr-un tabel excel injuraturile, numarul acestora si destinatarii lor…