Acasă Blog Pagina 330

Nouă membri noi în echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău

    Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău și-a întâmpinat, ieri, noii membri, odată cu încadrarea a nouă absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni. Tinerii subofițeri au pășit oficial în cariera militară, pregătiți să contribuie la siguranța și ordinea publică în județul Bacău.

    Oficial, România a devenit colonie, un PROCUROR ar putea inversa trendul

    CCR, expreședintele Iohanis și toată clasa politică autodefinită pro-europeană ne-au confirmat fără echivoc, în două etape că suntem o colonie supusă unor interese ce intră în coliziune cu aspirațiile românilor. O primă etapă s-a consumat la CCR având două episoade, primul, excludere candidatei Șoșoacă pe motiv de exprimare a unor opinii anti UE și NATO, iar al doilea mult mai grav, CCR peste termen, s-a auto-investit în afara cadrului legal și și-a anulat alegerile în curs pe baza unor note informative. A doua etapă e confirmată de ,,Ordonanța Trenuleț” prin care aceeași lideri aflați la putere care anterior alegerilor au promulgat legi de majorări și indexări de pensii și salarii, revin imediat după alegeri și anulează ori suspendă normele anterior emise, motivat de lipsa sursei de finanțare. România are în acest moment o datorie externă de cca. 200 miliarde de eur. Guvernanții cunoșteau foarte bine că nu există surse de finanțare. În primele 10 luni ale anului 2024, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR) citată de https://adevarul.ro/economie/datoria-externa-totala-a-romaniei-a-crescut-cu-18-2408438.html datoria externă totală a României crescuse cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro. Acum în 2025, după dezmățul electoral, și campanii scumpe la televiziuni, panotaj, și media alternativă, pentru care au existat bani, dintr-o dată dezmeticiți parcă după o beție cruntă, aceiași politicieni își anulează anterioarele decizii. Ce-au făcut cu banii țării ?  În 1990. România era țara cu cea mai mică datorie publică din lume, ,,0 lei” pentru ca în 1991, să coboare pe locul 6 iar mai apoi în 1994 pe pe locul 9. Avem acum, o datorie de cca. 200 miliarde de eur. Și în decurs de 35 de ani am vândut ori concesionat cele mai valoroase resurse. Unde sunt acești bani? Sigur sunt formulări de genul ,,Trăim mai bine decît pe vremea lui Ceaușescu” Adevărat, însă la fel de adevărat e că ,,omul nu se hănește numai cu pâine…” și de atunci au trecut 35 de ani iar în acești de 35 de ani au fost vândute ori concesionate cele mai valoroase resurse naționale. În plus, ne-am împrumutat cu 200 miliarde de eur. În mod natural trebuia să existe o evoluție. Unde e infrastructura care ar fi trebuit să apară, unde e capacitatea României de a produce plus-valoarea aferentă sursei de finanțare? Aceasta ar fi trebuit să existe după 35 de ani de evoluție în democrație. La deschiderea lucrărilor Plenarei C.C. al P.C.R. (12 aprilie `89), Nicolae Ceauşescu a adus la cunoştinţa opiniei publice faptul că România nu mai avea datorii externe. La încheierea acelei Plenare (14 aprilie) a prezentat, printre altele, următorul bilanţ: „În total, din 1975 până în martie 1989, am plătit circa 21 miliarde dolari; din care dobânzile reprezintă peste 7 miliarde dolari. În aceasta nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble şi care, de asemenea, au fost de mult achitate (presupunem că Nicolae Ceauşescu se gândea la sumele pe care statul român le-a plătit autorităţilor de la Moscova pentru părţile din SOVROM-uri deţinute de Uniunea Sovietică în prima jumătate a anilor ’50 ). În prezent, ţara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde dolari (subl.n.)”. Cu o sumă de aproape șapte ori mai mică, aproximativ în aceeași unitate de timp, sub conducerea unui cizmar, România și-a creat baza energetică, marile hidrocentrale, Vidraru, Bicaz, Lotru- Ciunget (mplasată în subteran, caverna tăiată în munte având: lungimea de 106 metri, lățimea de 18 metri și înălțimea de 36 de metri.), Centrala hidroelectrică Retezat, construită tot în subteran, de pe Râul Mare din județul Hunedoara, Porțile de fier 1 și 2, centrala nucleară de la Cernavodă, etc. Adevărate opere de inginerie. Să amintim de Transfăgărășan, canalul Dunăre-Marea Neagră construite cu mari suferințe și sacrificii, centrele siderurgice Reșita, Galați, Hunedoara, Călărași, etc., eram oțelarii Europei. Tot cu bani împrumutați s-au construit uzinele Dacia, Tractoare Brașov, si Autocamioane Brașov si Oltcit Craiova.  În urmă cu 30 de ani, în România funcționau 11 combinate de îngrășăminte chimice, care produceau 2,5 milioane de tone. Astăzi mai funcționează doar două mari unități, iar România s-a transformat într-un importator de îngrășăminte. În România de astăzi au mai rămas doar două bănci de stat CEC și EximBank și am permis băncilor străine să beneficieze de profiturile făcute fără efort pe spinarea populației (din grupul țărilor UE avem cele mai mari dobânzi la împrumuturi). Ar trebui ca prețul energiei electrice să fie minimal pentru cetățeni întrucât investițiile făcute de România în centrele de producere a energiei electrice s-au amortizat. Ar trebui să cumpărăm gazul nu la prețul stabilit la bursa din Viena pentru că noi avem resurse de gaz, la fel și petrol. Conform unui raport al Companiei de petrol și gaze British Petroleum; https://www.bp.com/content/dam/bp/business-sites/en/global/corporate/pdfs/energy-economics/statistical-review/bp-stats-review-2021-oil.pdf , România se află pe locul 1 în UE la rezervele de petrol (în cazul gazelor naturale România se află pe locul 2 în UE, după Olanda). Mai putem discuta despre rezervele uriase de cărbune, sare necontaminată iar noi importăm reziduri, (sarea de mare, subprodusul obținut din desalinizarea apei de mare pentru obținerea apei potabile). Avem o adevărată comoară, de care nu suntem conștienți, apa potabilă care ne-a lăsat-o Dumnezeu gratis și nouă ne este vândută la un preț din ce în ce mai mare. În 1990 România era singura țara din lume care nu mai avea datorii. Era o țară bogată în resurse în ciuda sărăciei cetățenilor. România ar fi putut să fie un arbitru în jocul complicat de putere din Europa, așa cum fusese până atunci în Orientul Mijlociu. Exeptând conglomeratul FSN, aceleași partide au condus România de peste 30 de ani, fără un proiect de țară și ne conduc și acum într-o monstruasă alianță ca pe o corabie lăsată în derivă. Pentru ei suntem doar …. pleavă… Mișcați de interesul meschin al menținerii sinecurilor, odata la patru au mimat interesul față de necazurile noastre. Acum, sub presiune externă, (vezi luările de poziție a liderilor globaliști și ambasadelor, etc.) în cârdășie cu CCR sub înaltul patronaj al lui Iohanis a avut loc o adevărată lovitură de stat care, în fapt a oficializat statutul pe care România îl căpătase de mai multă vreme. Statutul de colonie. Apariția unui lider suveranist, care a vorbit cu subiect și predicat despre pace, oprirea ajutorului către Ucraina, naționalizarea companiilor achiziționate fraudulos, despre nevoia României de a-și controla fluxul financiar, adică 80% bănci românești și 20% banci străine, despre stoparea finanțării de la buget a partidelor politice, a valorificării în interesul României a resurselor naționale, demantelarea faptului că achiziționarea de arme nu este prioritatea românilor, etc. A fost aidoma unei explozii nucleare, care a detonat în toate centrele de comandă care coordonează jaful din colonie. Iată cîteva companii cu cifre de afaceri uriașe care au raportat la final de 2022 profit brut ZERO și, implicit, pierderi: E.ON Energie România SA: cifră de afaceri 13.725.371.052 lei, profit 0, pierdere 358.899.374 lei; ENEL Energie SA: cifră de afaceri 5.201.925.419 lei, profit 0, pierdere 391.072.544 lei; …..; ENEL Energie Muntenia SA: cifră de afaceri 4.778.924.136 lei, profit 0, pierdere 377.568.182 lei; DELGAZ GRID SA (parte din grup E.ON): cifră de afaceri 1.728.069.608, profit 0, pierdere 125.064.813 lei…….; Retailul zbârnâie, comerțul și distribuția, idem, dar… ZERO impozit pe profit, fiind oficial pe pierdere: PROFI ROM FOOD SRL: cifră de afaceri 11.660.657.559 lei, profit 0, pierdere brută 257.775.507 lei; ROMANIA HYPERMARCHE SA: cifră de afaceri 1.513.108.057 lei, profit 0, pierdere 33.787.149 lei; UNILEVER SOUTH… Firmele cu capital austriac… ZERO profit… Giganții telefoniei, pierderi pe linie. Niciun leu profit, niciun leu impozit pe profit:… Și industria auto este pe butuci….”, etc. O listă mai detaliată găsiți pe; https://www.activenews.ro/stiri/Lista-companiilor-cu-cifre-de-afaceri-uriase-care-au-raportat-la-final-de-2022-profit-brut-ZERO-si-implicit-pierderi-194256 care a postat și un P.S. interesant, ,, Rușii + Legionarii sunt vinovați.” Toți acești ,,investitori” aduc ei oare ,,bani de acasă” să funcționeze în pierdere cu 0 profit? În schimb firmele românești se prăbușesc sub povara taxelor, impozitelor iar cele care ar mai putea rezista sunt îngropate de controalele exercitate, unele abuziv, de ANAF și alte instituții cu atribuții de control. Microântreprinderile, ce ar trebui în fapt să fie osatura economică a țării polul de rezistență economică care ar trebui sprijinit, sunt sistematic vizate în vederea extincției lor inclusiv prin suprareglementare. Hotărârea CCR de anulare a alegerilor e de fapt expresia controlului absolut la care este supusă România prin intermediul marionetelor care au rolul de a mima democrația. Voturile exprimate în diaspora pentru turul 2 al prezidențialelor prefigurau rezultatul, candidatului suveranist, 60-70% păpușarii luați prin surprindere nu au avut timp să regizeze o scoatere ,,democratică” din cursă a candidatului. Pentru cei care au salutat cu bucurie Hotărîrea CCR le amintim că, deși CCR invocă documentele serviciilor secrete desecretizate de CSAT, acestea nu prezintă dovezi concrete privind fraudarea alegerilor, ci doar suspiciuni. În plan concret CCR a legiferat faptul că în baza unei suspiciuni, se pot lua niște decizii cu caracter irevocabil care pot lipsi de drepturi persoane ori grupuri de persoane ori entități. Aplicând considerentele hotărâri CCR, câteva milioane de români au suspiciunea că CCR a încălcat legea în favoarea ori la comanda unor ”entități statale ori non statale” (păstrând limbajul specific). Adică în cauză ar fi aplicabil art. 394 Cod Penal Trădarea; ,,Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:…. c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;..” După Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, art. 66 pct.1 ,, Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, …” În fapt s-a creat un paradox, normele care trebuiau să asigure independența CCR au fost intervertite și au devenit norme de protecție a eventualului abuz exercitat de CCR. Practic cei 9 judecători care îi are Curtea Constituțională (care s-au pronunțat unanim în cauza privind anularea alegerilor), pot fi cercetați penal doar dacă sunt de acord cu asta. Ar exista totuși o soluție legală, care ar da dreptul procurorului să treacă peste acest impediment și să nu solicite acordul plenului CCR. Conform Cod. Proc. Pen. art 64 (1) Judecătorul este incompatibil dacă: f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. Și, în subsidiar, având în vedere că încuviințarea plenului CCR privind propria lor cercetarea nu ar avea caracter penal ci administrativ, Codul de proc. civ. Art.42 pct.13. prevede la alte cazuri de incompatibilitate a judecătorului și pe acela că; ,, …există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.” Practic, procurorul, invocând considerentele CCR pronunțate prin Hotărârea de anulare a alegerilor care statuează că în baza unei suspiciuni poți fi lipsit de drepturi și cele două coduri de procedură, ar putea trece la întocmirea dosarului penal fără aprobarea magistraților pe care îi anchetează. Poate că judecătorii CCR nu au analizat această posibilitate dar un procuror ar putea…. aplicând propria logica a CCR-ului, devenită normă de drept după publicarea în Monitorul Oficial.

    Jr. Adrian M. Ionescu,

    VIDEO: Profesorul Constantin Ciosu în 1973, la Album duminical

    Într-o clasă plină de forfotă creativă, profesorul Constantin Ciosu le arată elevilor din clasa a V-a tainele desenului arhitectural.

    La Școala Generală nr. 5 din Bacău, arta întâlnește talentul și pasiunea, sub îndrumarea unui caricaturist de renume.

    Imagini rare din 1973, difuzate în emisiunea Album Duminical, ne dezvăluie nu doar un profesor dedicat, ci și un artist ale cărui caricaturi au cucerit paginile presei.

    Tezaurul monetar de la Bogdana: 180 de denari de argint despre care nu se mai știe nimic

    În vara anului 1836, lângă Mănăstirea Bogdana, pe moșia Gotinaș din actuala comună Ștefan cel Mare, județul Bacău, s-a făcut o descoperire remarcabilă. Lucrând la cariera de piatră, muncitorii au găsit într-o stâncă un mic vas antic din lut, înalt de aproximativ 15 cm și lat de 10 cm, plin cu monede de argint – 180 la număr.

    9 ianuarie 2025

      Decizie oficială: Alegerile prezidențiale stabilite pentru 4 și 18 mai

        Într-o ședință ce a avut loc miercuri seara, formațiunile politice din coaliția de guvernământ au convenit asupra datelor pentru organizarea alegerilor prezidențiale din 2025.

        Poșta Română va începe distribuirea pensiilor din 9 ianuarie 2025

          Compania Națională „Poșta Română” anunță că procesul de distribuire a pensiilor aferente lunii ianuarie 2025 va începe pe 9 ianuarie, în conformitate cu prevederile convenției semnate cu Casa Națională de Pensii Publice. Aceasta garantează livrarea pensiilor la timp, în condiții de siguranță și eficiență.

          Pentru acest demers, Poșta Română mobilizează peste 14.000 de angajați la nivel național, dintre care mai mult de 10.000 sunt curieri poștali, dedicați asigurării unui proces de distribuție fluent și prompt. Managementul companiei le mulțumește salariaților pentru profesionalismul și grija față de beneficiari, în special față de pensionarii care depind de aceste plăți.

          „Distribuirea pensiilor este o prioritate pentru noi, iar echipa Poștei Române lucrează cu devotament pentru ca toți beneficiarii să primească pensiile la timp, indiferent de locul în care se află. Ne onorăm angajamentele și ne consolidăm poziția de partener de încredere pentru comunitățile din România”, a declarat Valentin Ștefan, Director General al Poștei Române.

          În cazul eventualelor întrebări sau situații neclare, compania încurajează beneficiarii să se adreseze oficiilor poștale din localitatea de reședință sau să acceseze informațiile disponibile pe site-ul oficial.

          Poșta Română rămâne un pilon de încredere în furnizarea serviciilor esențiale către populație, iar investițiile realizate în tehnologie și digitalizare contribuie la menținerea unui standard ridicat de calitate. Compania continuă să fie singurul furnizor de servicii poștale care ajunge în toate zonele țării, confirmându-și rolul crucial în viața comunităților locale.

          Dan Air suspendă temporar mai multe rute din Bacău în primul trimestru al anului 2025

            Compania aeriană Dan Air a anunțat suspendarea mai multor rute regulate operate de la și spre Aeroportul „George Enescu” din Bacău în primul trimestru al anului 2025. Decizia afectează șase destinații importante din Europa, cauzând o diminuare semnificativă a conexiunilor aeriene pentru pasagerii din regiune.

            Rute suspendate și impactul asupra pasagerilor

            Printre destinațiile suspendate temporar se numără Bologna (Italia) și Paris BVA (Franța), care nu vor fi operate până la finalul lunii martie 2025. În plus, zborurile către Madrid (Spania), Milano BGY (Italia) și Dortmund (Germania) sunt anulate pentru perioada 11 ianuarie – 1 aprilie 2025. De asemenea, ruta Bacău – Barcelona (Spania) va fi suspendată între 15 ianuarie și 19 februarie 2025, scrie boardingpass.ro.

            Suspendarea acestor rute afectează nu doar traficul aerian, ci și accesibilitatea pentru comunitățile de români din diaspora, care depind de aceste legături pentru călătorii de afaceri, personale sau turistice.

            Decizii comerciale și incertitudini privind viitorul

            În afara rutelor suspendate temporar, Dan Air a anunțat renunțarea completă la două destinații: Roma (Italia) și Liverpool (Marea Britanie). Acestea nu mai apar în sistemul de rezervări pentru sezonul de vară 2025, lăsând pasagerii în incertitudine cu privire la posibilitatea reluării lor în viitor.

            Destinații menținute în orarul de zbor

            Cu toate acestea, compania a confirmat că va continua să opereze patru rute regulate de pe Aeroportul „George Enescu” din Bacău în primele luni ale anului 2025. Acestea includ:

            • Bacău – Bruxelles (Belgia): zboruri programate în fiecare luni și vineri;
            • Bacău – Dublin (Irlanda): zboruri în fiecare marți și sâmbătă;
            • Bacău – Torino (Italia): curse operate miercuri și duminică;
            • Bacău – Londra (Marea Britanie): disponibile în fiecare luni și vineri.

             

            Tragedie în Tulcea: doi adolescenți găsiți decedați pe un câmp la marginea orașului

              O dramă de proporții a zguduit comunitatea din Tulcea, după ce doi adolescenți de 15 ani, dispăruți de la domiciliile lor în weekend-ul trecut, au fost găsiți fără viață pe un câmp de la marginea orașului.

              OMV va furniza gaze românești Germaniei din exploatările de la Marea Neagră

                OMV a semnat un acord pentru a furniza gaze naturale companiei germane Uniper din proiectul său din Marea Neagră, Neptun Deep, începând cu 2027, potrivit unor surse citate de Reuters. Acest parteneriat vine în contextul în care Europa caută soluții pentru a-și consolida securitatea energetică, după ce a redus semnificativ achizițiile de energie din Rusia.

                Acordul, valabil timp de cinci ani, prevede livrarea a 15 terawați-oră (TWh) de gaze naturale, ceea ce reprezintă aproximativ 1,5% din importurile de gaze ale Germaniei din 2024. Este primul acord legat de mult așteptatul proiect Neptun Deep, care vine la mai bine de un deceniu după descoperirea gazului în apele teritoriale ale României.

                Proiectul Neptun Deep, care urmează să înceapă producția în 2027, deține rezerve recuperabile estimate la 100 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaze naturale, făcându-l una dintre cele mai importante zăcăminte de gaze din Uniunea Europeană. La capacitatea de producție maximă, proiectul va livra aproximativ 8 bcm anual, timp de un deceniu, aproape dublând producția anuală de gaze a României.

                Odată ce Neptun Deep devine operațional, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE și, pentru prima dată, un exportator net de gaze naturale.

                Proiectul este deținut în proporții egale (50:50) de către OMV Petrom și producătorul de stat Romgaz, iar investiția a fost aprobată în 2023. Conform legislației române, guvernul are drept de preempțiune asupra gazului produs, ceea ce asigură prioritate pieței interne.

                Descoperirea inițială a rezervei de gaze din Marea Neagră a fost anunțată de OMV Petrom în 2012, cu estimări de 42-84 bcm la acel moment. Între timp, potențialul regiunii a crescut, experții indicând că România ar putea deține până la 200 bcm de rezerve de gaze în Marea Neagră.

                Creștere a cazurilor de infecții respiratorii și gripă în județul Bacău

                  Image by cookie_studio on Freepik

                  În perioada 23-29 decembrie 2024, județul Bacău a înregistrat o creștere semnificativă a afecțiunilor respiratorii, potrivit unui raport al Direcției de Sănătate Publică. Situația evidențiază un total de 1.226 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (I.A.C.R.S.), dintre care 19 au necesitat spitalizare.

                  În ceea ce privește pneumonia și bronhopneumonia, au fost raportate 181 de cazuri, dintre care 45 au necesitat internare, însă fără a se înregistra decese. Cele mai afectate grupe de vârstă pentru I.A.C.R.S. sunt copiii cu vârste între 5 și 14 ani (352 cazuri), precum și adulții între 15 și 49 de ani (263 cazuri). Pneumoniile și bronhopneumoniile au afectat cel mai frecvent persoanele cu vârste între 50 și 64 de ani (30 de cazuri), dar și copii cu vârste între 5 și 14 ani (46 cazuri).

                  De asemenea, județul se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor de gripă, înregistrându-se 74 de cazuri de tip A și B, cu 36 mai multe decât săptămâna precedentă. Cele mai multe cazuri au fost raportate la grupa de vârstă 5-14 ani (25 cazuri), urmate de adulții tineri (15-49 ani), cu 17 cazuri.

                  Vaccinarea antigripală – un pilon esențial în prevenție
                  Din fericire, eforturile de vaccinare continuă să fie susținute. Începând cu 1 septembrie 2024, 33.905 persoane din județul Bacău au fost vaccinate împotriva gripei sezoniere. Totuși, specialiștii din sănătate publică atrag atenția asupra importanței vaccinării în rândul copiilor și al persoanelor vârstnice, categoriile cele mai vulnerabile.

                  Recomandările specialiștilor
                  Medicii recomandă măsuri stricte de igienă personală, evitarea locurilor aglomerate și o alimentație echilibrată pentru creșterea imunității. Persoanele care prezintă simptome specifice infecțiilor respiratorii sau gripei sunt sfătuite să consulte medicul de familie și să evite automedicația.

                  Situația actuală subliniază nevoia unei monitorizări continue și a unor măsuri preventive suplimentare pentru a limita răspândirea acestor afecțiuni în comunitate. Autoritățile sanitare rămân vigilente, pregătite să intervină în caz de agravare a situației epidemiologice.

                  Dans sportiv: MoonLight Dance Studio, în comunitate, pentru comunitate

                  2025 precum 2024, 2024 la fel ca 2023, iar 2023 asemenea lui 2022 și 2021. An după an, MoonLight Dance Studio continuă să fie o componentă importantă a comunității băcăuane. Și o face inclusiv sau mai ales prin organizarea spectacolelor caritabile.

                  Așa cum a fost și „Frumoasa și Bestia”, pus în scenă în decembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. „O poveste despre pasiune, talent și generozitate”, așa cum au prezentat-o organizatorii.

                  „Poveștile copilăriei s-au împletit cu mișcări elegante, costume spectaculoase și emoție pură, creând un moment de neuitat pentru toți cei prezenți. Acest spectacol nu a fost doar o demonstrație a dansatorilor noștri, ci și un gest de solidaritate. Împreună cu publicul nostru generos am demonstrat că arta poate schimba vieți și aduce speranță acolo unde este nevoie.

                  Copiii, tinerii și adulții din cadrul studiului pun tot sufletul în aceste evenimente, conștienți că efortul lor artistic va aduce zâmbete pe fețele unor oameni care au nevoie de ajutor”, au subliniat cei doi antrenori ai MoonLight Dance Studio, Mara Giulia Gheorghiță și Mateo Ipate, care dețin și funcțiile de conducere ale clubului, Mara în calitate de președinte, iar Mateo de vicepreședinte.

                  Așa cum aminteam, 2025 se înscrie pe aceeași linie a provocărilor. „Și a viselor mărețe”, completează Mara Giulia Gheorghiță și Mateo Ipate:

                  „Ne propunem să urcăm pe scene din ce în ce mai mari, să participăm la competiții internaționale și să continuăm să punem Bacăul pe harta dansului de performanță. Suntem deschiși pentru toți copiii și adolescenții care își doresc să descopere bucuria dansului, indiferent dacă visează la competiții sau pur și simplu vor un hobby care să le aducă zîmbete și prieteni.

                  La MoonLight Dance Studio oferim cursuri adaptate tuturor nivelurilor: începători, intermediari și avansați. Împreună, putem transforma fiecare pas de dans într-un moment magic”. În și pentru comunitate.

                  Fiul unui băcăuan este considerat unul dintre cei mai inteligenți copii din lume

                    Un băiat din Sheffield, în nordul Angliei, a impresionat întreaga lume cu inteligența sa remarcabilă. Robert Zicman, în vârstă de 13 ani, este considerat unul dintre cei mai inteligenți copii din lume, având un IQ echivalent cu cel al celebrului Albert Einstein.

                    O recunoaștere târzie a cenzurii mascate

                    Anunțul recent al companiei Meta (Facebook, Instagram) de a renunța la programul său de fact-checking marchează un moment de cotitură în lumea rețelelor platforme sociale. Decizia de a înlocui acest sistem cu un model de tip „Community Notes”, bazat pe contribuțiile utilizatorilor, ridică semne de întrebare asupra adevăratelor intenții care au stat la baza verificării informațiilor.

                    Meta și-a justificat alegerea prin criticile aduse expertizei subiective a verificatorilor independenți, dar, mai important, a recunoscut implicit că prea mult conținut a fost supus unui control excesiv.

                    Fact-checkingul, definit inițial ca procesul de verificare a veridicității unei informații înainte ca aceasta să fie considerată credibilă sau într-o manieră corectă contextual, a apărut ca un instrument necesar în era digitală. Platformele sociale au semnat parteneriate cu organizații considerate independente, cum ar fi PolitiFact, Snopes și International Fact-Checking Network, pentru a filtra informațiile considerate false.

                    Teoretic, acest demers ar fi trebuit să protejeze utilizatorii de dezinformare. Practic, însă, aceste organizații au fost deseori acuzate de partizanat politic și de influență ideologică.

                    De-a lungul anilor, fact-checkingul a fost criticat vehement, fiind perceput de mulți drept un instrument de cenzură mai degrabă decât un mijloc de educare a publicului. O obiecție majoră a fost legată de subiectivitatea verificatorilor, care, în loc să analizeze faptele obiectiv, au interpretat informațiile în funcție de propriile convingeri sau de linia ideologică promovată de organizațiile lor. Astfel, controversele nu au întârziat să apară.

                    Un exemplu notoriu care a zguduit închiderea bulei de „veridicitate” a fact-checkingului a fost cel al laptopului lui Hunter Biden. În timpul campaniei prezidențiale din 2020, o serie de publicații, inclusiv New York Post, au relatat despre conținutul laptopului fiului președintelui Joe Biden, care conținea documente compromițătoare.

                    Platformele sociale, cu sprijinul verificatorilor, au cenzurat masiv distribuirea acestor informații, catalogându-le drept dezinformare sau propagandă rusă. Abia mai târziu, multe dintre aceste informații au fost confirmate ca fiind autentice, ceea ce a dus la acuzații grave de manipulare electorală.

                    Alte exemple includ suprimarea unor opinii legate de originea virusului SARS-CoV-2 și a eficienței vaccinurilor împotriva COVID-19. Postările care puneau întrebări legitime științifice au fost etichetate ca fiind false, doar pentru ca, ulterior, unele dintre aceste opinii să fie reevaluate și acceptate în comunitatea academică.

                    Decizia Meta de a abandona fact-checkingul nu poate fi privită doar ca o schimbare tehnologică, ci ca o recunoaștere a eșecului unui model care a depășit linia fină dintre protejarea utilizatorilor și controlul informațiilor. Însă, marea întrebare rămâne: cum a fost posibil ca într-o lume care se laudă cu valorile democratice ale libertății de exprimare, un astfel de sistem de cenzură să fie acceptat și chiar promovat?

                    Horoscop 8 Ianuarie 2025

                    Berbec: Astăzi, ai șansa să îți îmbunătățești relațiile cu cei din jur. Fii deschis la noi perspective și îți vei da seama că acest lucru poate aduce schimbări pozitive în viața ta. Ai energia necesară pentru a depăși orice provocare.

                    Taur: Ziua de azi aduce un sentiment de echilibru în viața ta. Concentrează-te pe lucrurile care îți aduc liniște și armonie, și vei găsi satisfacție chiar și în activitățile mai simple. Intuiția ta este puternică – urmeaz-o!

                    Gemeni: Astăzi, vei avea ocazia să îți îmbunătățești abilitățile de comunicare. Dialogurile cu cei din jur pot aduce claritate și înțelepciune. Fii atent la semnalele subtile și lasă-ți gândurile să curgă liber.

                    Rac: Încearcă să te eliberezi de orice tensiune interioară și să îți dai voie să te relaxezi. Oportunitățile de creștere personală sunt la îndemână, iar astăzi îți vei descoperi resursele interioare. Conectează-te cu natura pentru o reîncărcare mentală.

                    Leu: Energia ta este molipsitoare astăzi! Folosește-o în mod constructiv, pentru a crea o atmosferă de optimism în jurul tău. Colaborările și proiectele de grup vor aduce rezultate frumoase, așa că nu ezita să colaborezi.

                    Fecioară: Succes la discuții pentru proiecte.Este o zi favorabilă pentru a-ți pune în aplicare ideile și a negocia termeni favorabili. Ai o claritate mentală deosebită și o abilitate de a rezolva problemele care te frământau. Comunicarea cu cei din jur îți va aduce satisfacții și realizări importante.

                    Balanță: Astăzi, îți vei găsi echilibrul între carieră și viața personală. Este un moment bun pentru a reflecta asupra direcției în care vrei să mergi, iar ideile care îți vin în minte sunt semne clare ale unei transformări pozitive.

                    Scorpion: Începe ziua cu optimism și fii pregătit pentru noi oportunități. Azi, ai șansa de a face pași mari în direcția visurilor tale. Încrederea în tine îți va deschide uși, iar fiecare alegere va reflecta înțelepciunea ta interioară.

                    Săgetător: Este o zi perfectă pentru a te concentra pe dezvoltarea personală și pentru a învăța ceva nou. Curiozitatea ta te va ghida spre informații valoroase, iar încrederea în tine îți va oferi curajul să abordezi noi provocări.

                    Capricorn: Astăzi, vei simți o creștere a creativității și a imaginației. Lasă-ți gândurile să zboare liber, fără a te teme de ceea ce ar putea ieși. Această abordare îți va aduce momente de inspirație și oportunități deosebite.

                    Vărsător: Ai o energie plină de potențial, iar astăzi, ești capabil să îți impui punctul de vedere într-un mod pozitiv. Fii deschis și flexibil, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Ai șansa să influențezi într-un mod constructiv pe cei din jur.

                    Pești: Astăzi este o zi bună pentru a-ți reîncărca bateriile. Fă un pas înapoi și acordă-ți timp pentru reflecție. Odată ce îți vei regăsi calmul, vei observa că inspirația și creativitatea vin natural. Ai încredere în intuiția ta!

                    FC Viitorul Onești și Ovidiu Dănănae se despart de comun acord

                    Conducerea clubului FC Viitorul Onești a anunțat, printr-un comunicat oficial, încheierea colaborării cu antrenorul Ovidiu Dănănae. Decizia a fost luată de comun acord între cele două părți și marchează sfârșitul unui capitol important în istoria recentă a echipei.

                    În perioada în care a condus echipa, Ovidiu Dănănae s-a remarcat prin profesionalism și implicare, contribuind semnificativ la dezvoltarea clubului. Unul dintre cele mai importante merite ale sale a fost promovarea tinerelor talente din academie în lotul echipei de seniori, o realizare care va avea un impact de durată asupra viitorului clubului.

                    Conducerea FC Viitorul Onești i-a transmis mulțumiri sincere pentru dedicarea și pasiunea demonstrate, subliniind că Dănănae va rămâne mereu parte din familia Viitorul. Totodată, clubul i-a urat succes în proiectele viitoare, exprimând convingerea că acesta va continua să aibă un parcurs remarcabil în carieră.

                    Pe final, comunicatul oficial a anunțat că detalii despre viitorul antrenor principal vor fi dezvăluite în curând, clubul asigurându-și suporterii că tranziția va fi gestionată cu profesionalism.

                    1959: Deschiderea magazinului universal „Bacăul” – un pas important pentru comerțul local

                    Pe 9 iunie 1959, în Bacău, s-a deschis un nou magazin universal, „Bacăul”, care promitea să revoluționeze piața locală și să satisfacă cele mai mari cerințe ale consumatorilor. Aprovizionat cu o gamă variată de produse, inclusiv articole de sezon și importuri, magazinul a fost așteptat cu mult entuziasm de publicul băcăuan. Această deschidere reprezenta un pas important în îmbunătățirea deservirii cu produse industriale, asigurându-se că băcăuanii au acces la mărfuri de calitate și varietate.

                    Produse diversificate și noi modele de confecții

                    Directorul magazinului, într-o convorbire cu jurnaliștii ziarului localul „Steagul Roșu”, a detaliat varietatea produselor disponibile în magazinul universal „Bacăul”. „Magazinul este aprovizionat cu tot felul de produse, de la țesături, tricotaje, confecții, încălțăminte, până la articole electrice și sportive”, a afirmat directorul. Printre produsele care au atras atenția se numărau imprimeurile produse de „Mătasea populară” și fabrica „Ilie Pintilie” din București, ciorapii bărbătești superelastici, mantalele de ploaie pentru femei și poșetele din vinilin și piele. De asemenea, au fost expuse articole de menaj, vase de Jena, porțelanuri, jucării și aparate de radio aduse din import.

                    Raioane bine organizate pentru un serviciu eficient

                    Un alt punct de interes a fost modul în care au fost organizate raioanele magazinului. Directorul a explicat că amplasarea acestora a fost realizată ținând cont de cerințele pieței și de popularitatea produselor. La parter se aflau țesături de bumbac și mătase, stofe, tricotaje, articole de parfumerie, mercerie și lenjerie bărbătească. Etajul I era destinat confecțiilor pentru bărbați, femei și copii, având cabine speciale pentru probă. La etajul II, se aflau produsele electrice, articolele de încălțăminte, menaj, foto și sport.

                    Deservire modernă și eficientă

                    Un aspect inovativ al acestui magazin era sistemul de deservire, care a fost descris de director ca fiind unul modern și eficient. „Magazinul oferă condiții excelente de deservire. La fiecare etaj există tonete care ajută la evitarea aglomerației și la oferirea unor mici articole complementare pentru cumpărători. În plus, la raionul de imprimeuri de mătase și bumbac, a fost implementat un sistem sovietic de vânzare, un concept nou pentru orașele din provincie”, a spus directorul. Expozițiile libere și cele două „gondole” cu mostre de produse au asigurat o deservire rapidă și civilizată, facilitând accesul clienților la produsele dorite într-un mod eficient.

                    Un magazin modern pentru Bacău

                    Deschiderea magazinului „Bacăul” a fost un moment important pentru comunitatea băcăuană, aducând în oraș un concept modern de comerț. Prin diversitatea produselor oferite și prin condițiile de deservire moderne, magazinul a contribuit semnificativ la îmbunătățirea experienței de cumpărare și la dezvoltarea comerțului în orașul Bacău. Acest nou centru comercial a fost o realizare importantă, care a demonstrat angajamentul autorităților de a îmbunătăți viața cotidiană a cetățenilor și de a răspunde cerințelor unei societăți în continuă schimbare.

                    Gest de solidaritate al Cetei Ursului din Podină: Premiul de la Festivalul de Datini donat celor în nevoie

                      Membrii Cetei Ursului din Podină au făcut un gest remarcabil de solidaritate și generozitate la finalul anului 2024, donând premiul câștigat în cadrul celei de-a 27-a ediții a Festivalului de Datini și Tradiții din Comănești. Decizia a fost luată colectiv, din respect pentru comunitatea comăneșteană și pentru toți cei care i-au susținut în această manifestare culturală de amploare.

                      Premiul, o speranță pentru cei vulnerabili

                      Suma obținută a fost direcționată către două familii cu posibilități financiare reduse și un copil diagnosticat cu cancer, oferind un sprijin concret în momente dificile. Gestul nobil al Cetei Ursului demonstrează că tradițiile nu înseamnă doar competiție și premii, ci mai ales un prilej de a consolida valorile umane fundamentale – empatia, solidaritatea și sprijinul reciproc.

                      Andrei Dima, coordonatorul cetei, mulțumește comunității

                      Andrei Dima, unul dintre fondatorii Cetei Ursului din Podină, a declarat că succesul grupului nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor membrilor, de la cei mai tineri la cei mai experimentați. Acesta a subliniat că tradițiile reprezintă o parte esențială a identității culturale locale și naționale, iar perpetuarea lor trebuie să fie motivată de respectul față de istorie și comunitate, nu de câștiguri materiale.

                      „Nu puteam realiza aceste fapte bune fără câștigarea acestui premiu și, mai ales, fără ajutorul tuturor celor implicați în crearea celei mai frumoase cete. Le mulțumesc enorm tuturor colegilor mei și sper să colaborăm la fel de frumos și în anii viitori. Dumnezeu să ne ajute și să avem parte de un An Nou plin de realizări, bucurii și sănătate!” a transmis Andrei Dima.

                      Exemplu de urmat pentru păstrarea tradițiilor

                      Prin acest gest, Ceata Ursului din Podină își asumă și un rol educativ, sperând să inspire generațiile viitoare să valorifice tradițiile nu doar ca simbol cultural, ci și ca oportunitate de a face bine în comunitate. Tradițiile populare, vechi de secole, rămân vii prin eforturile oamenilor dedicați, precum membrii acestei cete, care demonstrează că adevărata valoare constă în semnificația lor spirituală și identitară.

                      Festivalul de Datini și Tradiții din Comănești, unul dintre cele mai importante evenimente de acest tip din regiune, continuă să fie o platformă pentru promovarea obiceiurilor populare și o sursă de inspirație pentru cei care doresc să păstreze vie moștenirea culturală.

                      Poveste uluitoare din China: O persoană cu sisteme reproductive duale devine mamă și tată, șocând opinia publică

                        O persoană din sud-vestul Chinei, care s-a născut cu două sisteme reproductive, a stârnit un val de fascinație pe rețelele de socializare din țară. Povestea sa, marcată de transformări fizice neașteptate și decizii de viață neobișnuite, o plasează într-o poziție remarcabilă: aceea de a fi, simultan, „mamă” și „tată” pentru doi băieți din două căsătorii diferite.

                        Femeia, identificată doar cu numele de familie Liu, are 59 de ani și s-a născut într-un sat din districtul Bishan, municipalitatea Chongqing. Conform documentelor sale de identitate, ea este în continuare considerată femeie, dar viața sa a fost orice, mai puțin tradițională, scrie Sout China Morning Post.

                        Copilărie atipică și schimbări fiziologice dramatice

                        Încă din copilărie, Liu manifesta preferințe diferite de cele ale fetelor de vârsta ei. Îi plăcea să poarte haine bărbătești și să-și taie părul scurt. La școală, era adesea confundată cu un băiat și chiar i se spunea că folosește toaleta greșită.

                        La vârsta de 18 ani, Liu s-a căsătorit cu un bărbat pe nume Tang și, în mai puțin de un an, a dat naștere unui băiat. Însă, la scurt timp după naștere, corpul său a început să sufere schimbări inexplicabile. Un val de hormoni androgeni i-a transformat complet fizicul: i-au crescut o barbă, iar sânii i s-au micșorat. De asemenea, a dezvoltat organe reproductive masculine.

                        Aceste transformări au fost greu de acceptat pentru soțul ei, ceea ce a dus la divorț. După separare, Liu și-a lăsat fiul în grija fostului soț și s-a mutat într-un alt oraș, unde a început să trăiască ca bărbat și să lucreze într-o fabrică de încălțăminte.

                        O poveste de dragoste neconvențională

                        În timpul muncii la fabrică, o colegă pe nume Zhou s-a îndrăgostit de Liu. Inițial, Liu a respins avansurile ei, temându-se că starea sa fizică ar putea complica relația. Însă, persistența și sinceritatea lui Zhou l-au convins să accepte dragostea ei.

                        Deși căsătoria lor a fost împiedicată de legislația care interzice căsătoriile homosexuale în China, Zhou și Liu au găsit o soluție neașteptată. Liu i-a cerut fostului soț, Tang, să înregistreze căsătoria cu Zhou în acte, promițând în schimb să contribuie mai mult financiar la creșterea fiului lor. Tang a acceptat acest aranjament.

                        Zhou a rămas însărcinată și a născut un băiat la începutul anilor 2000. Astfel, Liu are doi fii: unul care îi spune „mamă” și altul care îi spune „tată”.

                        O poveste care fascinează națiunea

                        Povestea lui Liu a fost relatată pentru prima dată de presa locală în 2005, atrăgând atenția întregii țări. Mai mulți medici i-au oferit ajutor pentru a-i evalua starea de sănătate, însă Liu a refuzat investigațiile și nu a urmat nicio intervenție chirurgicală pentru schimbarea sexului, invocând costurile ridicate.

                        Recent, povestea sa a revenit în atenția publicului pe rețelele sociale, generând o explozie de comentarii și reacții. „Este incredibil!”, a exclamat un utilizator online. Altul a scris: „Viața sa este atât de bogată în experiențe. A fost femeie și bărbat, mamă și tată.”

                        Cazul lui Liu continuă să fie un exemplu fascinant de diversitate umană, ridicând întrebări despre identitate, acceptare și complexitatea condiției umane.

                        ULTIMELE ȘTIRI