luni, 15 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 319

Managerul Maria Dohotaru, creator de brand, printre profesioniștii editurilor din România

    Motto: ,,Cărţile sunt avuţia tezaurizată a lumii şi moştenirea potrivită pentru generaţii şi naţii.” (Henry David Thoreau); ,,Cărţile reprezintă umanitatea dată la tipar”. (Barbara W. Tuchman)

    În Aula Bibliotecii Municipale ,,Radu Rosetti” din Onești, a avut loc, sâmbătă, 19 octombrie, omagierea managerului și editorului Editurii și Tipografiei ,,Magic Print” din Onești, doamna Maria Dohotaru, eveniment coordonat și moderat de către Ionuț Tenie, directorul prestigioasei biblioteci oneștene.            

    Cu această ocazie, a fost lansat volumul intitulat ,,Profesioniștii noștri: Nr. 45 – Maria Dohotaru la 65 de ani – Cu sufletul la carte”, publicat de Editura ,,Eurocarpatica” din Sfântu-Gheorghe, sub egida Centrului European de Studii Covasna-Harghita, centru al Secţiei de ştiinţe economice, juridice și sociologie a Academiei Române.

    Această nouă ediție aniversară, îngrijită de dr. Ioan Lăcătușu și Erich-Mihail Broanăr este dedicată unui profesionist de excepție din domeniul editării și tipăririi de carte, doamna Maria Dohotaru, un partener statornic al editurilor ,,Eurocarpatica” și ,,Grai Românesc”, precum și al instituțiilor și asociațiilor cultural-științifice românești din județele Covasna și Harghita.

    Evenimentul de la Onești a fost unul plin de emoții sincere și trăiri intense, care a marcat celebrarea cărții tipărite și a făuritorilor ei, cu o notă distinctă pentru Maria Dohotaru, cea de-a 45-a personalitate din ciclul ,,Profesioniștii noștri”, la cei 65 de ani de viață împliniți și la aproape 30 de ani de când s-a pus în slujba cărții. Bineînțeles, totul fiind posibil, așa cum îi place să recunoască mereu, doar alături de colectivul editurii și tipografiei sale, pe care îl conduce cu profesionalism și paternalism, iar rezultatele și distincțiile obținute de-a lungul anilor, demonstrează calitățile excepționale cu care a fost înzestrată, printre care, curajul și puterea de a răzbate în viață, multă dăruire, înțelegere, credință și dragoste față de semeni, o înaltă conștiință românească.

    Despre personalitatea Mariei Dohotaru și volumul dedicat domniei sale, care însumează nu mai puțin de 624 de pagini, au vorbit pe rând, personalități din domeniul istoriei și culturii românești, invitate și prezente la acest atractiv, special și inedit eveniment, colaboratori statornici ai editurii și tipografiei oneștene: dr. Ioan Lăcătușu, director onorific al Centrului European de Studii Covasna-Harghita; dr. Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național ,,Peleș”; dr. Cornel Constantin Ilie, directorul adjunct al Muzeului Național de Istorie a României; prof. dr. Narcis Zărnescu, redactor-șef la revista ,,Academica”; prof. Corneliu Stoica, istoric și scriitor; prof. Vilică Munteanu, arhivist, istoric și publicist; prof. Violeta Buftea, membră a Ligii Creștine ,,Andrei Șaguna” din Sfântu Gheorghe, care a transmis un Cuvânt de Laudatio pentru Maria Dohotaru, din partea distinsului prof. univ. dr. Ioan Mușcutariu (Cleveland, Ohio, SUA), care nu a putut fi prezent la această sărbătoare.

    În sală au mai fost prezenți cercetători istorici, arhiviști, muzeografi, profesori, jurnaliști, publiciști, scriitori, poeți, artiști plastici, care au ovaționat-o în repetate rânduri pe Maria Dohotaru, pentru cariera sa de excepție și pentru calitatea de a fi OM, înainte de toate…

    Pentru o mai bună edificare, dar și pentru a stârni curiozitatea de a parcurge acest volum omagial-aniversar, iată câteva repere, care definesc realizările și succesele managerului și întregului colectiv al Editurii și Tipografiei ,,Magic Print” din Onești, așa cum le-au prezentat în prefața cărții, dr. Ioan Lăcătușu și Erich-Mihail Broanăr (selectiv):

    ,,Doamna Maria Dohotaru, în calitate de fondator al societății `Magic Print` (tipografie, editură, librărie), a reușit, ca prin profesionalism și dăruire, să construiască un brand, performanță apreciată de numeroși beneficiari din întreaga țară și nu numai: Academia Română, Patriarhia Română și mai multe mitropolii și episcopii din cadrul acesteia, importante instituții de cultură (muzee, biblioteci, teatre, centre culturale etc.). Editorul și managerul Maria Dohotaru și-a găsit răgazul necesar să redacteze lucrări literare, studii și articole de istorie locală și publicistică, fiind membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Dintre numeroasele inițiative civice, menționăm înălțarea, în Basarabia, a Crucii Mântuirii Neamului Românesc. Toate aceste performanțe au fost obținute ca urmare a unei munci susținute și a unei implicări benefice a doamnei Maria Dohotaru, iar prin întreaga sa comportare, prețuita noastră doamnă constituie un model din care nu lipsește bunul simț învățat în `cei șapte ani de-acasă`, temeinicia lucrului bine făcut și generozitatea omului care și-a clădit aspirațiile prin forțele proprii și cu sprijinul de echipă al angajaților săi. Toate acestea și multe altele sunt tot atâtea argumente convingătoare care justifică prezența Omului `cu gândul și sufletul la carte`, în Galeria personalităților din colecția `Profesioniștii noștri`.

    Manager `născut și nu făcut`, doamna director general, Maria Dohotaru, are un comportament de `neamț`: odată stabilit termenul de finalizare a tipăririi unei cărți, atunci acea promisiune se transformă în faptă, trecând peste orice greutăţi. Ospitalitatea, generozitatea, omenia, empatia, spiritul de întrajutorare au potențat, exemplar, capacitatea de relaționare a Mariei Dohotaru cu cele mai diverse categorii de public: de la oamenii simpli, la academicieni”;

    ,,În întreg volumul sunt prezentate peste 50 de mesaje, mărturii, urări de bine și de sănătate adresate doamnei Maria Dohotaru și colectivului de specialiști care formează colectivul Editurii și Tipografiei `Magic Print`, o parte cu ocazia apariției lucrării editate la împlinirea a 20 de ani de activitate a instituțiilor tipografice și editoriale din Onești, ce au crescut ca „voinicul din poveste”, și majoritatea, pentru volumul prezent. Într-un alt capitol, intitulat `Profesionalism și pasiune puse în slujba lucrului bine făcut` sunt prezentate toate cărțile tipărite la `Magic Print` și, distinct, cărțile apărute la editurile `Eurocarpatica` și `Grai Românesc`, tipărite la `Magic Print`. Numai citirea titlurilor celor peste 8.000 de cărți tipărite la această editură, impresionează prin diversitate, format, tehnoredactare, ținută și calitatea imaginilor. Aceste volume se regăsesc în rețeaua bibliotecilor publice din țară, în instituțiile care dispun de valori bibliofile de o mare bogăție și diversitate și de fonduri valoroase de carte și de publicații din domeniul științelor, între care, lucrări de referință (dicționare, tratate, enciclopedii)”;

    ,,Prezentul volumul aniversar constituie o mărturie peste timp despre vrednicia, profesionalismul, dăruirea, omenia și ospitalitatea colectivului de la Magic Print și despre `sufletul` firmei, intrat deja în `legendă`. Cu doamna Maria Dohotaru `la cârmă`, `Magic Print` a devenit o familie, caracterizată printr-un efort exemplar de autoperfecționare profesională și o preocupare permanentă de introducere a noului în producție. Prestigiul firmei a fost câștigat prin modul ireproșabil de satisfacere a cerințelor cantitative și calitative ale beneficiarilor, prin stabilirea unor parteneriate statornice, prin tipărirea unor cărți de patrimoniu, opere de referință pentru cultura românească”.

    Vădit emoționată de aprecierile și cuvintele rostite de invitații la eveniment, Maria Dohotaru a spus: ,,Cu reverență, aduc sincere mulțumiri tuturor celor aflați astăzi aici, la sărbătorirea mea și a colectivului pe care îl coordonez și, totodată, îmi exprim și pe această cale recunoștința mea veșnică, inițiatorilor volumului lansat astăzi, angajaților Editurii și Tipografiei `Magic Print`, tuturor colaboratorilor noștri!”

    Pe lângă frumoasele buchete de flori pe care le-a primit în dar, în semn de recunoștință și prețuire, Maria Dohotaru a mai fost distinsă și cu o plachetă aniversară oferită de Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala ,,Col. Corneliu Chirieș” a județului Bacău, prin persoana lui Dănuț Voicu, directorul filialei, a cărei revistă, ,,Bacăul Eroic” este tipărită la ,,Magic Print”.

    Din programul evenimentului nu au lipsit momentele artistice, susținute într-o manieră de mare sensibilitate artistică, de profesoara, publicista și pianista, Corina Vlad Diaconescu, soția regretatului prof. univ. dr. Mihail Diaconescu, romancier, eseist, critic și istoric literar, critic de artă și estetician, unul dintre autorii cu numeroase volume publicate la Editura ,,Magic Print”.

    La final, toți cei prezenți în sală s-au ridicat în picioare, au aplaudat-o pe Maria Dohotaru și i-au cântat ,,La Mulți Ani”, urare pe care i-o adresăm cu toții, întru cele bune și pentru cele bune!

    Romulus-Dan BUSNEA

    Foto: Petru DONE

    Codependența emoțională: O dinamică toxică a relațiilor

    FOTO: Desteptarea AI

    Codependența emoțională este o formă subtilă, dar profund distructivă, de dependență emoțională care afectează multe relații, fie ele romantice, de prietenie sau familiale. În esență, aceasta implică o relație în care o persoană își centrează întreaga existență pe nevoile și emoțiile altcuiva, pierzându-și propria identitate în acest proces.

    Codependența emoțională apare atunci când o persoană își formează o legătură emoțională exagerată și nesănătoasă cu altcineva, adesea renunțând la propriile dorințe, nevoi și identitate pentru a-și asigura acceptarea și dragostea acelei persoane. Aceasta nu înseamnă doar că cineva este atașat emoțional de partenerul său, ci că întregul său sens al valorii personale și fericirii depinde de acea relație.

    Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ Relațiile codependente sunt construite în jurul unui dezechilibru de putere, în care nevoile celui care primește sunt mereu prioritizate. Acest lucru îl face pe cel care oferă să continue să dea, adesea sacrificându-se pe sine.  Termenul de „codependent” a fost inițial folosit pentru a descrie pe cineva care se afla într-o relație cu o persoană dependentă și căreia, într-o formă sau alta, îi susținea acea dependență pentru a se simți util și dorit, însă ulterior acest termen și-a lărgit semnificațiile și se referă, de asemenea, la persoane care sunt dispuse să-și sacrifice propria bunăstare pentru a îndeplini nevoile și dorințele celuilalt.”

    Codependența apare atunci când o persoană crede că este responsabilitatea să „salveze” pe altcineva, având grijă de toate nevoile acelei persoane. O persoană codependentă își construiește identitatea în jurul acestui rol și ajunge să se sacrifice constant în relație.

     

    Simptomele și semnele codependenței emoționale

    De multe ori, cei care trăiesc în relații de codependență emoțională nu sunt conștienți de problemă sau nu își dau seama că există alternative mai sănătoase. Iată câteva semne care pot indica o relație codependentă:

     

     

    1. Sacrificiu personal excesiv

    Persoana codependentă va face orice pentru a satisface nevoile partenerului său, chiar și cu prețul sacrificării propriilor nevoi, valori sau interese. Acest comportament poate duce la resentimente și epuizare emoțională pe termen lung.

     

    1. Frica de abandon

    O frică constantă de a pierde relația sau de a fi abandonat poate domina mintea persoanei codependente. Aceasta poate face ca individul să tolereze comportamente abuzive sau să rămână în relații nesatisfăcătoare din teama de a fi singur.

     

    1. Lipsa granițelor personale

    Codependența emoțională implică o confuzie între granițele personale și cele ale celuilalt. Persoana codependentă nu poate diferenția între propriile emoții și nevoi și cele ale partenerului, fiind adesea incapabilă să spună „nu” sau să stabilească limite sănătoase.

     

    1. Necesitatea constantă de aprobare

    Persoanele codependente se bazează excesiv pe confirmarea și aprobarea din partea celorlalți pentru a se simți valoroase. Ele pot dezvolta o nevoie compulsivă de a fi pe placul celorlalți și de a evita conflictele, chiar și atunci când acestea sunt necesare.

     

    1. Neglijarea propriei dezvoltări personale

    Focalizarea exclusivă pe relație poate duce la neglijarea propriei dezvoltări. Oamenii codependenți pot renunța la carieră, hobby-uri, prieteni sau interese personale pentru a se dedica complet partenerului.

    Într-o relație codependentă, ambii parteneri pot dezvolta tipare de comportament care întăresc o dinamică dezechilibrată. O persoană tinde să fie mereu altruistă, în timp ce cealaltă se obișnuiește să fie răsfățată. Însă, această dinamică poate fi schimbată prin modificarea comportamentului codependent.

     

    Cum începi să te vindeci de codependență? (3 pași):

    Pe scurt, vindecarea din codependență înseamnă să te reconectezi cu tine însuți. Este nevoie să schimbi focusul înapoi asupra ta, să-ți redescoperi nevoile, dorințele și visele, în timp ce înveți să gestionezi relațiile într-un mod echilibrat și sănătos.

    1.Recunoști că gândirea obsesivă despre „cealaltă persoană” este un simptom al unor traume emoționale nerezolvate din tine. Ești conștient că ai nevoie de vindecare în loc să cedezi sentimentelor obsesive.

    2.Te informezi despre ce este codependența, cum arată și de ce apare.

    3.În funcție de severitatea comportamentului tău codependent, poți alege să lucrezi cu un terapeut pentru a identifica tendințele nesănătoase și a descoperi dinamici familiale sau traume din trecut care au dus la aceste comportamente.

    Recunoașterea semnelor de codependență este primul pas. Apoi, conștientizarea de sine și schimbarea activă a comportamentului te ajută să îți reduci tendințele codependente. Fii blând cu tine în acest proces, deoarece e nevoie de timp pentru a schimba acest tipar de comportament învățat.” concluzionează Angela Nuțu.

    Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

     

    Un bărbat din Palanca, prins turmentat la volan!

      Un nou incident șocant zguduie liniștita comună Palanca! Un bărbat de 55 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea băut bine! La data de 19 octombrie, polițiștii de la Secția 7 Brusturoasa l-au oprit pe șofer în trafic, iar rezultatele au fost incredibile: 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat!

      De parcă nu era de ajuns, când a ajuns la spital, bărbatul a refuzat să i se preleveze mostre biologice de sânge! Polițiștii nu au stat pe gânduri și l-au reținut pentru 24 de ore, trimițându-l direct în arestul IPJ Bacău.

      Cercetările continuă, dar localnicii sunt scandalizați de această poveste de-a dreptul halucinantă! Va scăpa nepedepsit acest șofer periculos? Rămâne de văzut!

      Bărbat prins la volan cu permisul suspendat, trimis direct în arest!

        Un nou incident de necrezut zguduie comunitatea din Căiuți! Un bărbat de 31 de ani din Onești a fost prins de polițiștii Secției 10 Poliție Rurală în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat!

        Incidentul a avut loc pe 18 octombrie, iar verificările rapide în baza de date au confirmat că șoferul nu avea voie să se afle la volan! Polițiștii nu au stat pe gânduri și l-au reținut pe loc pentru 24 de ore, trimițându-l în Arestul IPJ Bacău.

        Acum, bărbatul se află în mijlocul unei anchete, fiind acuzat de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis valabil. Cazul continuă să fie cercetat, iar localnicii sunt consternați de tupeul incredibil al șoferului!

        Nicolae Bălcescu: O cisternă cu substanțe chimice a lovit o mașină cu butelii

        Scene dramatice în localitatea Nicolae Bălcescu, pe drumul național DN2-E85, unde un accident rutier șocant a paralizat complet traficul. O cisternă care transporta substanțe chimice a acroșat violent o autoutilitară încărcată cu butelii de gaz, provocând panică și haos.

        Din primele cercetări ale Poliției Rutiere Bacău, totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Șoferul cisternei, un bărbat de 40 de ani, nu a reușit să evite impactul și a lovit autoutilitara care circula în fața sa, condusă de un bărbat de 58 de ani. Coliziunea a fost atât de puternică încât șoferul autoutilitarei a fost grav rănit și transportat de urgență la spital.

        În timp ce paramedicii se luptau să salveze viața victimei, o altă îngrijorare a ținut pe toată lumea cu sufletul la gură: pericolul unei explozii! Autoutilitara era încărcată cu butelii de gaz, iar scurgerile de substanțe chimice din cisternă au ridicat nivelul de risc la cote maxime.

        Din fericire, șoferul de 40 de ani, aflat la volanul cisternei, a fost testat pentru alcool, iar rezultatul a fost negativ. Cu toate acestea, tensiunea din zonă rămâne ridicată, în timp ce polițiștii desfășoară ancheta la fața locului, iar traficul este complet blocat.

        Situația rămâne incertă, iar specialiștii se tem că orice scânteie ar putea declanșa o tragedie de proporții. Locuitorii din zonă au fost sfătuiți să evite deplasările, iar pompierii sunt pregătiți să intervină în caz de necesitate.

         

        La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD TIM, echipajul de descarcerare și un echipaj CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear).

        Echipajele au acționat rapid pentru descarcerarea bărbatului de 58 de ani, care a fost preluat inconștient de ambulanța SMURD și transportat la spital în stare gravă.

        În ciuda tensiunii create, pompierii au confirmat că, din fericire, nu au existat scurgeri de substanțe periculoase pe carosabil.

        Acțiune în desfășurare pentru verificarea legalității transporturilor de mărfuri periculoase în Bacău

          Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău desfășoară, în prezent, o acțiune de amploare pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de mărfuri periculoase. Această operațiune are loc pe drumurile naționale și județene din județul Bacău, având ca scop asigurarea respectării normelor rutiere și siguranței publice.

          În cadrul acțiunii, sunt utilizate mijloace tehnice avansate pentru monitorizarea timpilor de conducere, odihnă și repaos ale conducătorilor vehiculelor de mare tonaj care transportă mărfuri periculoase. Polițiștii urmăresc astfel să prevină orice incidente și să asigure că transporturile se desfășoară în condiții legale și de siguranță maximă.

          Acțiunea este în plină desfășurare, iar controalele vor continua pe parcursul zilei, cu scopul de a proteja participanții la trafic și de a menține siguranța pe drumurile din județ.

          Jandarmii băcăuani prezenți la Festivalul Toamnei – Un festival caritabil pentru un scop nobil

            Curtea Școlii Gimnaziale „Alecu Russo” din municipiul Bacău a răsunat de râsete și voie bună, în cadrul unui eveniment special – „Festivalul Toamnei”. Evenimentul a adunat elevi, părinți, cadre didactice și membri ai comunității locale, într-un efort comun de a strânge fonduri pentru Centrul de îngrijiri paliative „Lumina”. Atmosfera festivă a fost amplificată de prezența jandarmilor băcăuani, care au adus un plus de siguranță și entuziasm cu activitățile lor interactive.

            Jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău au organizat o serie de activități recreative pentru elevi, de la jocuri educative la demonstrații cu echipamentele din dotare. Aceste activități nu doar că au captat atenția celor mici, dar au avut și un rol important în educarea acestora cu privire la siguranța personală.

            „Unul dintre obiectivele importante ale jandarmilor băcăuani este de a asigura siguranța elevilor, dar, poate cel mai important, este să le arătăm că suntem alături de ei în orice moment, ca prieteni și susținători”, a declarat plutonier adjutant Alexandra Danculea, purtătorul de cuvânt al instituției.

            Copiii, vizibil încântați, s-au adunat în jurul echipamentelor jandarmilor, punând întrebări curioase și participând activ la jocurile propuse. Cu zâmbetele largi pe chipuri, elevii au învățat despre importanța colaborării și a respectului față de autoritățile locale, dar și despre cum pot contribui la siguranța comunității lor.

            Evenimentul a avut un scop caritabil profund: elevii, împreună cu profesorii și părinții, s-au mobilizat pentru a colecta fonduri destinate Centrului de îngrijiri paliative „Lumina”. Sumele strânse, alături de donațiile în produse și cadouri, vor aduce un strop de bucurie copiilor care se confruntă cu boli grave. În zilele următoare, acești copii vor primi vizita celor implicați în festival, împreună cu darurile care le vor face viața puțin mai ușoară.

            „Prin ochii voștri, copii, ne ajutați să vedem lumea cu adevărat mult mai frumoasă. Vă mulțumim pentru aceste momente de neuitat și pentru că aduceți în atenție importanța empatiei și a colaborării, atât în comunitate, cât și în viața de zi cu zi”, a declarat unul dintre organizatori, subliniind importanța evenimentului în dezvoltarea spiritului de solidaritate.

            Pe lângă activitățile jandarmilor, festivalul a oferit vizitatorilor ocazia de a savura produse tradiționale românești, expuse de elevii și profesorii școlii. Meșteșugurile locale, dar și alte activități recreative, au atras atenția publicului, care s-a bucurat de o zi plină de culoare și diversitate.

            Maria Abaza, directorul Școlii Gimnaziale „Alecu Russo”, a subliniat importanța acestui festival: „Acest eveniment a reunit comunitatea locală, elevii, cadrele didactice și un numeros grup de părinți, având ca scop strângerea de fonduri pentru a sprijini Centrul de îngrijiri paliative pentru copii. Suntem încântați să vedem atât de multă implicare din partea comunității. Fiecare contribuție, indiferent de dimensiune, contează și face o diferență reală în viețile acestor copii.”

            Evenimentul a beneficiat de sprijinul a 12 instituții de învățământ din Bacău, exemplificând spiritul de colaborare și angajamentul comun față de o cauză nobilă. În plus, Părintele Epure Ionuț de la Parohia Sf. Dimitrie a fost menționat pentru sprijinul constant pe care l-a oferit acestor inițiative.

            În final, organizatorii au lansat un apel către întreaga comunitate pentru a continua să sprijine astfel de inițiative și a contribui la construirea unei societăți mai solidare și empatice. Festivalul Toamnei a demonstrat, încă o dată, că prin colaborare și implicare, putem aduce un impact real în viața celor mai vulnerabili membri ai comunității.

            Firmă de transport alternativ amendată și suspendată pentru lipsa caselor de marcat

              Serviciului Județean de Poliție Transporturi au descins în municipiu și au pus tunurile pe o societate de transport alternativ! Ce au găsit? 14 autoturisme care operau ilegal!

              Verificările de amploare au scos la iveală faptul că firma în cauză, deși autorizată pentru a face transport alternativ, a „uitat” un mic detaliu important – dotarea cu case de marcat electronice fiscale! Exact, nici măcar o casă de marcat pentru cele 14 mașini care rulau zi de zi prin oraș.

              Pentru această „scăpare”, autoritățile au tăiat în carne vie. Societatea a fost amendată cu o sumă uriașă – 40.000 de lei, iar activitatea celor 14 autoturisme a fost suspendată pe loc. Lovitura este una majoră pentru afacerea în cauză, care riscă acum să piardă clienți și credibilitate.

              Rămâne de văzut ce impact va avea această măsură asupra transportului alternativ din Bacău, dar un lucru e cert: polițiștii sunt cu ochii pe ei și nu iartă nici cea mai mică abatere!

              Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Mihai Bujor, ruptură parțială de tendon?

              Accidentat în minutul 50 al meciului câștigat de CSM Bacău cu 39-33 la Chiajna, contra Stelei, Mihai Bujor a fost supus unor investigații medicale. Primele indicii vorbesc de o leziune mai puțin gravă, care nu ar necesita o intervenție chirurgicală, însă mâine, căpitanul „CSMeilor” va efectua o rezonanță magnetică ce va da un diagnostic clar

              Pe 11 noiembrie 2023, CSM Bacău reușea un egal cât o victorie în compania vice-campioanei la handbal masculin, Minaur Baia Mare. Bucuria rezultatului era însă umbrită de accidentarea lui Gabriel Bujor la tendonul ahilian. O accidentare care avea să se dovedească, din fericire, mai puțin gravă decât a părut pe moment, diagnosticul medical fiind: ruptură fibrilară pe fond de tendoniză ahiliană. Pe scurt și în limbaj ceva mai popular: o ruptură parțială de tendon.

              Faptul că a suferit „doar” o ruptură parțială, i-a permis lui Gabi Bujor să stea mai puțin timp departe de teren, el reintrând în circuitul competițional în partea a doua a sezonului 2023-2024. La aproape un an distanță, fratele geamăn al lui Gabriel, Mihai Bujor a suferit o accidentare… geamănă.

              Concret, duminică seara, în minutul 50 al meciului pe care CSM Bacău avea să-l câștige cu 39-33 (17-15) pe terenul Stelei, căpitanul „CSMeilor” a alunecat, acuzând o accidentare la tendon. Plângând de durere, Mihai a fost scos pe targă și transportat la Spitalul Universitar din București, unde a fost supus unor investigații medicale. Concluziile preliminare exclud ruptura totală de tendon, indicând mai degrabă o ruptură parțială, exact ce i se întâmplase și fratelui său, toamna trecută. Mâine după-amiază, Mihai Bujor va efectua o rezonanță magnetică, în urma căreia se va cunoaște cu exactitate tipul de leziune.

              „Sperăm din tot sufletul să fie doar o ruptură parțială, ceea ce nu ar necesita o intervenție chirurgicală, ci doar o perioadă de recuperare. Chiar și așa, e o lovitură dură pentru jucător și o pierdere importantă pentru echipă. Suntem cu toții alături de Mihai”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Leonard Bibirig, care a adăugat: „Această accidentare nici nu ne-a permis să ne bucurăm așa cum ar fi fost normal de victoria reușită contra Stelei. O victorie meritată și care a fost posibilă prin modul lăudabil în care au jucat băieții noștri.

              Chiar dacă accidentarea lui Mihai Bujor ne dă peste cap atât din punct de vedere emoțional, cât și tactic- el era un om-cheie mai ales pe faza de apărare- ne obligă, în egală măsură, să strângem și mai mult rândurile și să continuăm seria victoriilor, răsplătind astfel atât răbdarea suporterilor noștri, cât și încrederea de care a dat dovadă conducerea clubului într-o perioadă în care rezultatele bune au întârziat să apară”.

              În urma succesului de duminică seara, cu Steaua, CSM Bacău a depăit echipa militară și în clasamentul Ligii Zimbrilor, unde a urcat pe locul 10, cu un total de șapte puncte. Următoarea partidă de campionat a „CSMeilor” va avea loc pe 31 octombrie, de la ora 17.30, împotriva lui CSM București, în etapa a noua.

              Ulterior, Liga Zimbrilor va cunoaște o întrerupere, runda cu numărul zece fiind programată în weekendul 15-17 noiembrie, atunci când Esteki și compania se vor deplasa la Făgăraș. De remarcat că între aceste două partide de campionat, cea de acasă, cu CSM București, din 31 octombrie și cea de la Făgăraș, din data de 16 noiembrie, CSM Bacău va bifa jocul din turul doi al Cupei României, împotriva Buzăului, miercuri, 13 noiembrie.

              Vulturul Măgirești, victorie dedicată lui Gabi Darie

              „La mulți ani, Găboi!”. Cu această pancartă au intrat pe teren jucătorii Vulturului Măgirești duminică, la meciul contra Gloriei Zemeș, din etapa a șaptea a Ligii a IV-a. Mesajul a fost adresat „veteranului” din echipa vulturilor, atacantul Gabi Darie, la împlinirea a 40 de ani. Și pentru ca urarea să aibă și mai multă consistență, ea a venit la pachet cu o victorie.

              Una la scor rotund, în ton cu… vârsta sărbătoritului: 4-0! „Dubla” lui Răzvan Istrate și golurile lui Ionuț Albu și Radu Iurchievici au permis Măgireștiului să surclaseze Zemeșul în deplasare și să securizeze locul secund, în spatele Bârsăneștiului, „El Lider Maximo” al Seriei 2.

              „A fost un adevărat derby pentru locul secund, un meci plin de orgolii în care am câștigat fără drept de apel după cel mai bun joc făcut de noi până acum în acest campionat. Ne bucurăm că am câștigat și că am putut dedica victoria colegului nostru Gabi Darie cu ocazia împlinirii a 40 de ani”, a declarat antrenorul Vulturului Măgirești, Andrei Popa.

              Interesant este că runda a șaptea a fost una în care oaspeții s-au simțit ca… acasă. Dovadă că, pe lângă victoria Măgireștiului la Zemeș, în celelalte nouă meciuri ale etapei s-au înregistrat alte șapte succese externe, cel mai clar fiind realizat de AS Bârsănești: 10-0 pe terenul „lanternei roșii”, AS Măgura Cașin. În acest context, merită să evidențiem și echipele care au salvat onoarea gazdelor, ambele fiind din Seria de Bacău: AFC Bubu și Bamirom Dumbrăveni.

              Seria 1

              Rezultatele etapei a șaptea: Siretu Săucești- CSM Moinești 1-3, Viitorul Nicolae Bălcescu- Voința Bacău 1-2, AFC Bubu- CS Faraoani 3-0, Unirea Bacău- AS Negri 2-3, Flamura Roșie Sascut- ACS Gauss 1-4, Bamirom Dumbrăveni- Viitorul Dămienești 5-2.

              Clasament: 1) AFC Bubu 16p. (golaveraj 26-7), 2) AS Negri 16p. (29-11), 3) ACS Gauss Bacău 16p. (19-8), 4) Bamirom Dumbrăveni 15p., 5) CS Faraoani 12p., 6) CSM Moinești 11p., 7) Siretu Săucești 10p., 8) Voința Bacău 9p., 9) Viitorul Nicolae Bălcescu 7p., 10) Flamura Roșie Sascut 4p., 11) Unirea Bacău 3p., 12) Viitorul Dămienești 0p.

              Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 26 octombrie, ora 11.00: AS Negri- Bamirom Dumbrăveni, CSM Moinești- AFC Bubu. Ora 15.00: Viitorul Nicolae Bălcescu- Siretu Săucești. Duminică, 27 octombrie, ora 11.00: Voința Bacău- ACS Gauss (teren Baza Nautică/ Șerbănești), CS Faraoani- Unirea Bacău. Ora 12.00: Viitorul Dămienești- Flamura Roșie Sascut.

              Seria 2

              Rezultatele etapei a șaptea: UZU Dărmănești- AS Măgura Cașin 1-2, Măgura Târgu-Ocna- AS Bârsănești 0-10, Gloria Zemeș- Vulturul Măgirești 0-4, Bradul Mânăstirea Cașin- CS Dofteana 1-4. Voința Oituz a stat.

              Clasament: 1) AS Bârsănești 21p., 2) Vulturul Măgirești 15p., 3) CS Dofteana 12p., 4) Gloria Zemeș 9p. (golaveraj 17-13), 5) UZU Dărmănești 9p. (14-15), 6) AS Măgura Cașin 7p., 7) Bradul Mânăstirea Cașin 4p., 8) Voința Oituz 2p., 9) Măgura Târgu Ocna 0p.

              Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 26 octombrie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- Bdatul Mânăstirea Cașin. Duminică, 27 octombrie, ora 11.00: CS Dofteana- Măgura Târgu-Ocna, AS Măgura Cașin- Gloria Zemeș, Voința Oituz- UZU Dărmănești. AS Bârsănești stă.

              Primăria Bacău somează operatorii de comunicații să desființeze rețelele aeriene de pe stâlpii de iluminat public până la 11 noiembrie 2024

                Primăria Municipiului Bacău a emis o somație către toți operatorii și furnizorii de comunicații electronice care au amplasate rețele aeriene pe stâlpii de iluminat public. Termenul limită pentru desființarea totală și definitivă a acestor rețele și aducerea domeniului public afectat la starea inițială este 11 noiembrie 2024.

                Proiectul vizează mai multe străzi importante din municipiu, printre care: 1 Mai, Alecu Russo, B-dul Unirii, Calea Republicii, Decebal, Mircea Eliade, și multe altele.

                Operatorii sunt obligați să respecte termenul stabilit pentru a asigura modernizarea și reconfigurarea rețelelor de comunicații, conform normelor urbanistice și de infrastructură.

                Străzile incluse în proiect: 1 Mai; Alecu Russo; Aleea Constructorului; Alexei Tolstoi; Aprodul Purice; Ardealului; B-dul Alexandru Cel Bun; B-dul Unirii; Bradului; Aleea Parcului; Calea Republicii; Decebal; Luminii; Emil Racoviță; Erou Ciprian Pintea; Violetelor; Gării (traseu Gara ->str. Mioriței); Erou Gh. Rusu; Garofiței; Iosif Cocea; Letea; Miron Costin; Castanilor; Narciselor; Mircea Eliade; Neagoe Vodă; Nordului (G. Bacovia ->Bradului); Nucului; Lalelelor; Petru Rareș; Pieței; Pictor I. Andreescu; Dumbravei; Henri Coandă; Carpați; Spiru Haret; Stadionului; Tipografilor; Popa Șapcă.

                Nerespectarea acestei somații poate atrage sancțiuni din partea autorităților.

                Accident pe Centura Bacăului. O mașină a luat foc și o femeie a decedat!

                FOTO: DRDP Iași

                Scene de groază în această dimineață pe breteaua de ieșire de pe Varianta Ocolitoare Bacău (A7) spre DN 2F, Bacău – Vaslui, după ce un accident rutier a declanșat un incendiu violent! În urma impactului, un autoturism s-a aprins ca o torță, iar fumul dens a îngreunat vizibilitatea și a panicat ceilalți participanți la trafic.

                Echipele de intervenție – pompieri, SMURD și poliție – au ajuns rapid la fața locului și au blocat temporar traficul pentru a stinge flăcările și a acorda ajutor victimelor.

                Din primele informații, nu se cunoaște starea exactă a persoanelor implicate, însă martorii oculari au descris scena ca fiind una extrem de gravă.

                Traficul pe ruta respectivă a fost blocat pentru câteva zeci de minute, iar poliția a deviat circulația pentru a facilita intervenția salvatorilor. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în zonă, mai ales că această porțiune de drum este una frecvent aglomerată și periculoasă.

                Ancheta poliției este în desfășurare, iar cauzele exacte ale accidentului vor fi stabilite în urma cercetărilor.

                Comunicatul IPJ

                La data de 21 octombrie a.c., o femeie de aproximativ 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Autostrada A7 din municipiul Bacău, la ieșirea spre DN 2F, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

                În urma impactului autoturismul a luat foc, iar șoferița a fost găsită în interior, decedată.

                Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

                Bacăul, sub media națională la salarii, dar competitiv în regiunea Moldovei

                Image by senivpetro on Freepik

                În ciuda faptului că județul Bacău se află sub media națională în ceea ce privește câștigul salarial mediu brut în toate domeniile, poziția sa relativ competitivă în cadrul regiunii Moldovei sugerează un potențial de creștere.

                Conform datelor disponibile pentru luna iulie 2024, câștigul salarial mediu brut în județul Bacău se situează la 7.703 lei/persoană, cu 877 lei sub media națională. În comparație cu celelalte județe din regiunea Moldovei, Bacăul ocupă o poziție medie, situându-se sub Iași (8.236 lei), dar peste Suceava (6.641 lei) și Botoșani (6.680 lei). Această variație este observabilă pe toate ramurile economice.

                Detalierea pe ramuri economice

                1. Agricultură, vânătoare, silvicultură și pescuit
                  • În această ramură, salariul mediu brut în județul Bacău este de 6.401 lei, cu 55 lei sub media națională.
                  • Comparativ cu alte județe, Bacăul are un salariu peste Suceava (4.785 lei) și Vaslui (5.971 lei), dar sub Iași (6.923 lei).
                2. Industrie și construcții
                  • Salariul mediu brut în industrie și construcții în Bacău este de 7.481 lei, fiind 271 lei sub media pe țară.
                  • Județul Bacău se află sub Iași (7.175 lei) și Neamț (6.520 lei), dar este peste județele Suceava (5.967 lei) și Botoșani (6.087 lei).
                3. Servicii
                  • În sectorul serviciilor, salariul mediu brut din Bacău ajunge la 7.950 lei, cu 1.144 lei sub media națională, ceea ce indică o diferență semnificativă față de alte județe.
                  • În acest domeniu, Bacăul este depășit de județe precum Iași (8.661 lei), însă stă mai bine decât Neamț (7.487 lei) și Suceava (7.193 lei).

                Comparația cu luna anterioară și evoluții în perioada iulie 2024

                Față de luna iunie 2024, județul Bacău a înregistrat o creștere ușoară a salariilor în majoritatea ramurilor economice, însă rămâne sub media națională în toate domeniile analizate. În special în sectorul serviciilor, unde decalajul de peste 1.000 lei față de media națională semnalează o provocare în atragerea și menținerea forței de muncă în acest sector.

                Comparativ cu luna iulie 2023, județul Bacău a înregistrat o creștere moderată a câștigului salarial mediu brut în toate ramurile economice, dar nu suficient pentru a reduce semnificativ diferențele față de media națională.

                De exemplu, salariul mediu brut total a crescut în Bacău cu aproximativ 5%, în timp ce media națională a crescut mai rapid, ceea ce a menținut decalajul de 877 lei sub media națională. În sectorul agriculturii, creșterea salariilor a fost mai modestă, iar în servicii, diferențele față de media națională au rămas mari, cu doar mici ajustări salariale față de anul anterior.

                Acest lucru sugerează că, deși există un trend ascendent, ritmul de creștere salarială în județ nu este suficient pentru a recupera decalajele față de alte județe mai dezvoltate sau față de media națională.

                Turismul băcăuan: O creștere minoră care dă speranțe

                  În luna iulie 2024, județul Bacău a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de structuri de cazare și a turiștilor, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și cu luna iunie a acestui an.

                  Potrivit datelor oficiale, în iulie 2024, în județ au funcționat 213 structuri de cazare (cu o capacitate de minim 10 locuri-pat), oferind un total de 5.194 locuri de cazare. Aceste cifre indică o creștere de 12,1% față de luna iulie 2023, când erau disponibile 23 de unități mai puțin, și o creștere de 1,3% a numărului de locuri de cazare. De asemenea, față de luna iunie 2024, numărul de structuri a crescut cu 39 unități (+22,4%), iar capacitatea de cazare a fost mai mare cu 641 locuri (+14,1%).

                  Indicele de utilizare a locurilor de cazare din județ a ajuns la 30,4% în iulie 2024, o creștere față de iulie 2023 (28,8%) și iunie 2024 (25,0%). Cele mai ridicate valori ale acestui indice s-au înregistrat în bungalouri, iar din punct de vedere al zonelor turistice, stațiunile balneare au avut cea mai mare rată de ocupare.

                  Numărul sosirilor turiștilor în structurile de cazare din județul Bacău a fost de 20.716 persoane în luna iulie 2024, dintre care 92,3% au fost turiști români și 7,7% străini. Comparativ cu luna iulie 2023, numărul sosirilor a crescut cu 602 persoane (+3,0%), iar față de luna iunie 2024, creșterea a fost de 22,9%, cu 3.858 sosiri în plus.

                  Durata medie a șederii în iulie 2024 a fost de 2,4 înnoptări/persoană, în ușoară creștere față de aceeași lună a anului trecut (2,3 înnoptări) și semnificativ mai mare comparativ cu luna iunie 2024 (2,0 înnoptări).

                  În perioada 01.01-31.07.2024, județul Bacău a primit 102.991 turiști, din care 92,7% au fost români și 7,3% străini. În comparație cu perioada similară din 2023, numărul total de sosiri a crescut cu 3,7%, adică 3.688 de turiști în plus. Durata medie a șederii în această perioadă a fost de 2,0 înnoptări/persoană, la fel ca în anul precedent.

                  O societate puțin confuză

                  Societatea modernă, de-a lungul decadelor, ne-a modelat valorile, comportamentele și aspirațiile printr-o varietate de mijloace, fie ele reclame, mass-media sau politici publice. Am fost supuși unui proces constant de influențare, într-o direcție anume, doar pentru ca mai târziu să ni se spună că ceea ce ni s-a insuflat este greșit și că ar trebui să ne schimbăm din nou. Această dinamică nu este doar confuzantă, ci adesea frustrantă pentru indivizi, care ajung să se simtă manipulați și trădați de o societate care se răzgândește constant în privința valorilor pe care le promovează.

                  Un exemplu clasic este cel al reclamelor la țigări. În trecut, fumatul era promovat agresiv ca un simbol al statutului social, al puterii și al libertății. Reclamele din anii ’90 prezentau oameni de succes, atrăgători și încrezători care fumau, sugerând că țigările nu doar că îți îmbunătățesc imaginea, dar îți conferă și un aer de sofisticare. Astăzi, însă, fumatul este văzut ca un viciu dăunător, iar fumătorii sunt adesea demonizați. Statul, care odinioară permitea aceste practici și chiar beneficia de pe urma taxelor provenite din vânzările de țigări, a trecut acum la o poziție în care fumatul este nu doar descurajat, ci și penalizat financiar prin accize mari și taxe suplimentare, totul sub pretextul protecției sănătății publice și a bugetului.

                  Un alt exemplu relevant este legat de sucurile acidulate. Pentru generații, am fost bombardați cu reclame care ne promiteau o experiență revigorantă, socială și fericită, în asociere cu consumul de băuturi carbogazoase pline de zahăr. Aceste produse erau prezentate ca parte integrantă a unui stil de viață activ și modern. Acum, însă, ni se spune că aceste băuturi sunt extrem de dăunătoare pentru sănătatea noastră, contribuind la obezitate și alte boli cronice, și că trebuie să le evităm. În plus, ambalajele acestor produse, adesea din plastic, ne fac acum să ne simțim vinovați pentru impactul pe care îl au asupra mediului, deși, în trecut, tocmai companiile care le produceau ne îndemnau să consumăm cât mai mult.

                  Automobilele reprezintă un alt punct în care societatea și-a schimbat dramatic discursul. De zeci de ani, reclamele auto ne-au făcut să credem că deținerea unui vehicul, în special unul mare și puternic, era esențială pentru succesul personal și profesional. Cine nu avea mașină nu era „cineva”. Astăzi, aceeași societate ne spune că nu este „sustenabil” să folosim mașini personale, că poluăm, și că ar trebui să renunțăm la automobile în favoarea transportului alternativ, precum bicicletele sau transportul în comun. Infrastructura, odată dedicată în totalitate șoselelor pentru autoturisme, este acum ajustată pentru piste de biciclete și trotinete, semn că mobilitatea personală a fost redimensionată sub presiunea noilor idealuri ecologiste.

                  În perioada comunismului, ne-am confruntat cu penurii de alimente precum carnea, zahărul, uleiul sau pâinea, iar după Revoluție, societatea ne-a spus că suferisem din cauza lipsei acestor produse. Ni s-a sugerat că libertatea de a consuma carne și alimente procesate era un simbol al bunăstării și al prosperității. Astăzi, însă, ni se spune că aceste alimente nu sunt sănătoase, că trebuie să ne schimbăm regimul alimentar pentru a ne îmbunătăți sănătatea și pentru a salva planeta. De exemplu, carnea roșie este prezentată acum ca fiind nesustenabilă și dăunătoare mediului, iar unii activiști propun chiar taxe suplimentare pentru a o face inaccesibilă publicului larg, încurajând în schimb dietele vegane sau vegetariene.

                  În plus, reclamele la produsele de frumusețe au creat timp de decenii un ideal de frumusețe inatacabil. Industria cosmetică ne-a vândut ideea că doar prin utilizarea unor anumite produse vom fi atractivi, prezentabili și acceptați de societate. Astăzi, se pune un accent tot mai mare pe „naturalete”, iar multe dintre acele produse promovate în trecut sunt acum criticate pentru ingredientele lor nocive pentru sănătate și mediu, deși au fost ani de zile considerate standardul de aur.

                  Industria modei a trecut și ea printr-o schimbare bruscă. Ne-a împins să cumpărăm haine „la modă”, schimbând colecții la fiecare sezon și creând un consumism excesiv. Fast fashion-ul a fost promovat ca accesibil și atractiv, dar acum aceleași companii care ne-au încurajat să cumpărăm în exces ne spun că practicile noastre sunt dăunătoare mediului și muncitorilor din țările în curs de dezvoltare, cerându-ne să ne schimbăm obiceiurile de cumpărare în favoarea unei mode mai „durabile”.

                  Acest ciclu constant de schimbare a valorilor și standardelor, impus de către societate și industrii, lasă mulți oameni în derivă, confuzi în fața unor noi reguli și norme care par să vină mereu cu o nouă agendă. Ani de zile, am fost convinși să adoptăm anumite obiceiuri, doar pentru a fi, mai târziu, criticați și penalizați pentru aceleași lucruri pe care societatea le-a considerat odinioară „cool” și „aspiraționale”.

                  Un nou ciclu de reatestare pentru salvatorii montani la Slănic Moldova

                    În acest weekend, la Slănic Moldova, s-a desfășurat un nou ciclu de reatestare a salvatorilor montani, o evaluare esențială care are loc o dată la trei ani. La eveniment au participat 18 salvatori montani, dintre care 15 proveneau din județul Bacău și 3 din județul Covasna.

                    Reatestarea a vizat atât cunoștințele teoretice, cât și pe cele practice. Salvatorii au fost supuși unor teste riguroase care au evaluat competențele tehnice, medicale, dar și abilitățile de căutare, acordare a primului ajutor calificat și evacuare a unui accidentat în condiții dificile din zona montană.

                    Doi instructori evaluatori din cadrul Corpului de Instructori Salvamont România au supervizat cu exigență acest proces, demonstrând un profesionalism apreciat de participanți. Eforturile depuse de salvatori au fost recunoscute, aceștia fiind felicitați pentru dedicarea lor atât în pregătire, cât și în intervențiile de salvare montană, unde siguranța vieților depinde de acțiunile lor rapide și precise.

                    În cazul în care cineva se rătăcește, suferă un accident sau se confruntă cu o altă situație de urgență în zona montană, este recomandat să apeleze numărul de urgență 112 sau Dispeceratul Național Salvamont. O echipă Salvamont va interveni prompt pentru a oferi ajutorul necesar.

                    Horoscop -21 octombrie

                    Berbec (21 martie – 19 aprilie)
                    Astăzi, ai parte de un val de inspirație și energie. Tot ceea ce îți propui se va îndeplini, iar oamenii din jurul tău vor fi atrași de entuziasmul tău contagios. E un moment bun să faci un pas înainte în proiectele tale. Universul îți oferă susținere și încredere.

                    Taur (20 aprilie – 20 mai)
                    Ziua aceasta îți aduce liniște și armonie. Simți o conexiune mai profundă cu cei dragi, iar relațiile tale se vor îmbunătăți. Ai grijă de tine și de sufletul tău. O plimbare în natură sau un moment de relaxare îți vor încărca bateriile cu o energie proaspătă.

                    Gemeni (21 mai – 20 iunie)
                    Astrele îți aduc oportunități neașteptate astăzi. Comunicarea cu ceilalți va fi clară și plină de înțelegere. Tot ce îți propui să faci, va avea un impact pozitiv asupra celor din jurul tău. Curiozitatea te va ghida spre noi experiențe frumoase și constructive.

                    Rac (21 iunie – 22 iulie)
                    Simți o energie caldă și plină de iubire care te învăluie astăzi. Tot ceea ce faci cu inima deschisă va aduce rezultate pozitive. Fii deschis la afecțiune și nu ezita să îți arăți sentimentele. E o zi perfectă pentru a petrece timp cu cei pe care îi iubești.

                    Leu (23 iulie – 22 august)
                    Radiezi de încredere și optimism astăzi. Fiecare pas pe care îl faci e plin de energie pozitivă, iar oamenii din jur vor fi inspirați de determinarea ta. Ziua îți aduce reușite și aplauze, așa că pregătește-te să strălucești așa cum doar tu știi să o faci.

                    Fecioară (23 august – 22 septembrie)
                    Astăzi te simți plin de claritate și motivație. Fiecare mic detaliu pe care îl corectezi te aduce mai aproape de succesul dorit. Este un moment excelent pentru organizare și pentru a-ți atinge obiectivele. Ai puterea de a transforma orice provocare într-o victorie.

                    Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)
                    Echilibrul interior îți luminează ziua. Fii atent la semnalele pe care le primești de la cei din jur, pentru că ai capacitatea de a aduce armonie oriunde mergi. Totul curge lin astăzi, iar tu ești centrul acestei energii pozitive. Bucură-te de fiecare moment.

                    Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
                    Intuiția ta este mai puternică ca niciodată. Astăzi, vei avea parte de revelații importante care te vor ghida spre succes. Încrederea în forțele proprii te ajută să depășești orice obstacol. Fii curajos și mergi înainte cu hotărâre – universul te susține!

                    Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
                    Astăzi te simți liber și plin de aventură. Orice situație nouă îți va aduce doar beneficii, iar spiritul tău optimist va atrage lucruri bune. Oportunitățile se vor alinia perfect pentru tine, așa că fii deschis să le primești cu brațele deschise.

                    Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
                    Perseverența ta dă roade astăzi. Toate eforturile depuse în ultima perioadă încep să fie recunoscute și apreciate. Bucură-te de succes și de faptul că munca ta își arată rezultatele. Ai o energie constructivă care te va duce și mai departe.

                    Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
                    Ziua de astăzi este una plină de inspirație și inovație. Gândirea ta creativă și deschisă te va ajuta să găsești soluții ingenioase la orice provocare. Ești un magnet pentru idei bune, iar cei din jur vor fi atrași de viziunea ta unică. Fii încrezător în originalitatea ta.

                    Pești (19 februarie – 20 martie)
                    Astăzi simți o conexiune profundă cu intuiția și emoțiile tale. E o zi perfectă pentru a te reconecta cu partea ta sensibilă și pentru a oferi compasiune celor din jur. Ai o aură de bunătate și liniște care va atrage numai lucruri pozitive în viața ta.

                    De ce s-a interzis închirierea în regim Airbnb în Budapesta?

                      Recent, Budapesta a luat măsuri stricte cu privire la închirierea de apartamente în regim Airbnb, în special în sectorul 6 al capitalei, unde acest tip de închiriere a fost interzis complet în urma unui referendum local.

                      Această decizie este parte a unui efort mai larg al guvernului maghiar de a rezolva criza locuințelor din capitală și de a reglementa sectorul închirierilor pe termen scurt.

                      Guvernul maghiar a anunțat planuri pentru un moratoriu pe doi ani pentru eliberarea de noi permise pentru închirieri pe termen scurt, alături de majorarea taxelor aplicate acestui tip de activitate.

                      Cine a cerut interdicția Airbnb?

                      Intervenția a fost solicitată atât de guvern, cât și de diverse organizații locale și asociații de familii, precum Ficsak (Asociația Tinerelor Familii).

                      Aceștia au argumentat că închirierile pe termen scurt au redus disponibilitatea locuințelor pentru închirieri pe termen lung și au crescut prețurile la chirii, făcând mai dificilă găsirea unei locuințe accesibile pentru familiile locale.

                      De asemenea, opoziția politică, reprezentată de partidul Jobbik, a susținut noi reguli care să reglementeze sectorul Airbnb, considerând necesar sprijinul financiar pentru familiile afectate de criza locuințelor.

                      Ce s-a întâmplat cu prețurile apartamentelor după interzicerea Airbnb?

                      După votul din septembrie 2023 care a interzis închirierea în regim Airbnb în sectorul 6, efectele asupra pieței imobiliare au început deja să fie resimțite. Prețurile apartamentelor mici, de sub 50 de metri pătrați, folosite frecvent pentru închiriere pe termen scurt, au scăzut cu aproximativ 5%.

                      În același timp, numărul proprietăților scoase la vânzare în această categorie a crescut cu 50%, semnalând o ajustare a pieței.

                      Această scădere de prețuri este însă limitată la anumite zone, iar specialiștii consideră că efectele s-ar putea extinde în alte cartiere din Budapesta. Totuși, există incertitudini cu privire la impactul pe termen lung, deoarece un influx de capital din alte surse ar putea stabiliza sau chiar crește din nou prețurile.

                      Ce este Airbnb și de ce este controversat?

                      Airbnb este o platformă globală care permite proprietarilor să închirieze locuințe pe termen scurt către turiști. Lansată în 2008, Airbnb a revoluționat turismul, oferind alternative la hoteluri și promovând un stil de călătorie mai personalizat și accesibil. Cu toate acestea, platforma a devenit rapid subiectul unor controverse, în special în orașele mari și turistice. Printre principalele critici se numără:

                      1. Impactul asupra pieței locuințelor: În multe orașe, proprietarii au preferat să închirieze pe Airbnb pentru profituri mai mari decât închirierile pe termen lung, ceea ce a redus oferta de locuințe disponibile pentru localnici și a crescut prețurile la chirii.
                      2. Probleme de reglementare: Multe orașe au găsit dificil să reglementeze eficient Airbnb, ducând la o concurență neloială pentru hoteluri și alte afaceri tradiționale din turism.
                      3. Efectele sociale: Un număr mare de apartamente închiriate prin Airbnb poate duce la tulburări pentru comunitățile locale, cum ar fi creșterea zgomotului, aglomerarea și schimbarea caracterului cartierelor.

                      În Budapesta, aceste controverse au alimentat o dezbatere intensă privind Airbnb, culminând cu interzicerea acestui tip de închirieri în unele zone ale orașului. Deși măsurile sunt menite să atenueze criza locuințelor, există îngrijorări cu privire la impactul negativ asupra turismului, o industrie importantă pentru economia locală. Astfel, decizia de a restricționa Airbnb ridică întrebări legate de viitorul turismului și de echilibrul dintre interesele economice și cele sociale ale locuitorilor.