Acasă Blog Pagina 3035

Doi bacauani cu condamnari, prinsi cand incercau sa iasa din tara

    Doi bacauani care au incercat sa iasa din tara pe la Nadlac au fost prinsi de politistii de frontiera, care au descoeprit ca ambii aveau de executat niste ani de inchiasoare.

    În data de 08.10.2016, în jurul orei 06.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II — Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieși din țară cetățeanul român Costel A., în vârstă de 26 de ani, din județul Bacău.

    În momentul efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioada de 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a vehiculului fără permis.

    În data de 10.10.2016, în jurul orei 08.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II — Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieși din țară cetățeanul român Romeo T., în vârstă de 60 de ani, domiciliat în județul Bacău.

    Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autoritațile din România, un mandat european de arestare, având de executat 2 ani și 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și complicitate la furt calificat.

    Octogenara lovita de o masina care dadea cu spatele

      La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 16.30, lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău, au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Nicolae Bălcescu, a avut loc un accident rutier, soldat cu văatămarea corporală a unei persoane.

      Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 49 ani, din comuna Nicolae Bălcescu, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal din Nicolae Bălcescu, respectiv efectua manevra de mers înapoi, a surprins și accidentat o bătrână de 79 ani, din localitate, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis, fără a se asigura.

      În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bătrânei de 79 ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a rămas internată.

      Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

      Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, de asemenea la Spitalul Județean Bacău i s-a recoltat o probă biologică de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

      De ce fugea un adolescent cu o poseta de dama?

        La data de 10 octombrie, în jurul orei 10.30, în urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat în flagrant un minor de 14 ani, în timp ce alerga pe strada Eternității din Bacău, având asupra sa o poșetă de damă.

        Polițiștii au depistat că geanta aparține unei femei de 66 de ani din Bacău care se deplasa pe strada respectivă și lăsase pentru scurt timp geanta din mână.

        Bunul sustras a fost restituit persoanei vătămate.

        În urma extinderii cercetărilor a rezultat că minorul în cauză, la data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 15.30, în timp ce se deplasa pe strada Eternității, prin agresiune a deposedat o bătrână de 91 de ani, de o sacoșă în care avea mai multe bunuri personale și suma de 5 lei.

        În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt și tâlhărie, minorul urmând să fie prezentat Serviciului de Medicină Legală Bacău pentru a se pronunța cu privire la discernământul acestuia.

        Noemi Eliza Judeu – director al Teatrului “Bacovia”

        In urma notelor obtinute de fiecare candidat la cele doua etape ale concursului de proiecte de management, in vederea ocuparii postului de director al Teatrului Municipal “Bacovia”, Comisia de concurs a comunicat rezultatele finale ale celor doi concurenti: Eliza Noemi Judeu, 8,23 la etapa I (proiect), 8,08, la interviu, nota finala – 8,16. Radu Bogdan Ghelu, 8,33 la etapa I, 5,50 la interviu, nota finala – 6,92.

        In urma acestor rezultate, Comisia de concurs a declarat câstigator al concursului pe Eliza Noemi Judeu, care a obtinut nota cea mai mare.

        Rezultatul va deveni definitiv, conform Regulamentului de desfasurare, dupa trecerea perioadei de depunere a contestatiei si rezolvarea acesteia.

        Bacaul intra sub cod portocaliu de ploi si cod galben de inundatii

          Administratia Nationala de Meteorologie a emis avertizare cod portocaliu pentru judetul Bacau, care anunta precipitatii importante, care vor depasi 50-60 l/mp si pe arii restrânse 80…90 l/mp.

          Avertizarea este valabila in intrevalul 11 octombrie, ora 15 – 13 octombrie, ora 10.

          De asemenea, o avertizare cod galben a fost emisa si de catre Administratia Bazinala Siret, valabila in intervalul 11 octombrie, ora 18 – 13 octombrie, ora 16.

          Aceasta vizeaza posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanti, torenti si pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundatii locale si cresteri de debite și niveluri, cu posibile depasiri ale cotelor de atentie.

          În judetul Bacau sunt vizate cursurile de apa din bazinele hidrografice Trotus, Bârlad si afluentii mici aferenti cursului mijlociu al Siretului.

          Este important de mentionat faptul ca fenomenele se pot produce cu probabilitate si intensitate mai mare în intervalul 12.10.2016 ora 06:00 – 12.10.2016 ora 24:00 pe unele râuri din bazinul hidrografic Trotus.

          Administratia Bazinala de Apa Siret monitorizeaza evolutia cantitativa si calitativa a fenomenelor prognozate si intensifica masuratorile de la statiile hidrometrice.

          Având în vedere condițiile meteorologice prognozate polițiștii băcăuani recomandă conducătorilor auto să să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor concrete de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

          Este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.

          Evitați oprirea și staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumului, deoarece vântul puternic îi poate rupe.

          În situația în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalți conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers.

          De asemenea, pietonii vor trebui să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă.

          Automobile de epoca la Retro Parada Toamnei, în Bacau

            Automobilele de epoca au poposit si în luna aprilie în Bacau (Foto: Petru Done)

            Municipiul Bacau a fost inclus de Retromobil Club România si în programul editiei din acest an a manifestarii „Retro Parada Toamnei”, care va încheia sezonul 2016 de evenimente ale clubului si care va avea loc într-un numar record de locatii din toata tara – 25, pe 15 si pe 16 octombrie.

            În Bacau – ne-a informat Neculai Marin, reprezentantul pentru judetul Bacau al Retromobil Club România -, automobilele cu parfum de epoca vor putea fi vazute sâmbata, 15 octombrie, de la ora 10,00 pâna la ora 13,00, în Piata Tricolorului, pe platoul din fata Casei de Cultura. În Bacau este anuntat si un tur de oras al frumoaselor pe patru roti.

            Bacauanii au avut privilegiul de a vedea asemenea bijuterii auto de si în primavara acestui an. Asociatia Retromobil Club România, al carei presedinte de onoare este Majestatea Sa Regele Mihai I al României, are peste 1.100 de membri, între care membru de onoare este Alteta Sa Regala Principele Radu al României, si reprezentanti în toate judetele, dintre care 15 membri activi, titulari sau simpatizanti din judetul Bacau.

            Clubul regrupeaza exemplare de certa valoare tehnica si istorica, premiate la diferite competitii interne si internationale, vehicule istorice fabricate în perioada 1899 – 1984.

            Accident la Beresti Bistrita

              La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN2 – E85, în afara localității Beresti-Bistrița.

              Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 48 ani, din județul Neamț, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN2-E85, pe direcția de mers Roman-Bacău, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers către dreapta și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Iași, care circula pe banda de rulare a sensului de mers Roman-Bacău.

              În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 43 ani, care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău.

              Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilost, rezultatele fiind negative.

              În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

              Se constituie filiala judeteana a Forumului Montan din România

              Primul magazin de produse traditionale cu degustare „pe loc” se deschide la Ghimes-Faget, odata cu filiala judeteana a Forumului Montan din România

              Reprezentantii a 16 unitati administrativ-teritoriale din zona montana a judetului Bacau se vor intruni, joi, 13 octombrie, pentru a constitui filiala Bacau a Forumului Montan din România (FMR). Initiativa – ne-a informat managerul Grupului de Actiune Locala (GAL) „Valea Muntelui”, din Asau, Vlad Ochiros – se bucura de sprijinul Agentiei Zonei Montane, din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), dar si de al Consiliului Judetean.

              Initiativa constituirii filialei FMR apartine lui Radu Antohe – expert al Retelei Nationale de Dezvoltare Rurala din MADR, profesorului Dumitru Cojocaru, antreprenorului Petru Pal – din Ghimes-Faget si lui Vlad Mihai Ochiros. La eveniment au fost invitati Lazar Latu – directorul Agentiei Nationale a Zonei Montane (ANZM) din MADR, Radu Rey – presedintele FRM si Sorin Brasoveanu – presedintele Consiliului Judetean.

              Cele 16 localitati care se vor inscrie in Forum sunt Agas, Asau, Balcani, Berzunti, Brusturoasa, Comanesti, Darmanesti, Dofteana, Ghimes-Faget, Manastirea Casin, Oituz, Palanca, Slanic-Moldova, Solont, Târgu Ocna si Zemes.

              „Scopul filialei Bacau a FMR – spune Vlad Ochiros – va fi promovarea produselor montane traditionale, pe baza calitatii si a valorii adaugate, precum si identificarea legislatiei si a mijloacelor pentru valorificarea acestuia, organizarea micilor producatori agricoli în vederea deschiderii de magazine de degustare locale si la nivelul oraselor mari si identificarea resurselor si a conditiilor pentru organizarea periodica a unor piete volante în zona montana a judetului Bacau si in orasele mari din tara. De asemenea, vrem realizarea de parteneriate cu autoritatile publice si entitatile private interesate, în vederea organizarii a diferitelor alte evenimente specifice zonei muntelui”.

              FMR activeaza ca structura de legatura si de colaborare parteneriala principala cu ANZM si cu alte institutii guvernamentale, centrale si locale, cu responsabilitati în zona montana. FMR acopera teritoriul judetelor care au localitati în zona de munte la o altitudine de peste 1.000 m.

              La finalul evenimentului, in comuna Ghimes-Faget va fi inaugurat primul magazin cu degustare de produse locale traditionale, „Degustarium”, deschis de Petru Pal.

              Pagina 1

                pagina1

                Lapte, miere si diazepam

                Confruntarea dintre Hillary Clinton si Donald Trump m-a facut sa oftez caci, dincolo de unele aspecte discutabile, am apreciat capacitatea lor de a purta un dialog real.

                Candidatii au raspuns la intrebari, nu au batut câmpii, asa cum se intâmpla la noi, pe modelul “Ai vândut petrolul tarii!”, “Tu vorbesti? Mama ta a fost secretar de partid” s.a.m.d. Am avut si noi, in Bacau, o dezbatere organizata de “Desteptarea” si am vazut cum au decurs lucrurile. Ca niste elevi orbiti de ambitie, unii au tinut mortis sa recite lectia pregatita acasa, in loc sa fie atenti la temele propuse si sa prinda mingea din zbor pentru a puncta.

                De ce ne-ar mira faptul ca unora dintre candidatii locali li s-a incetosat mintea, când si la nivel national, in precampania pentru parlamentare (iar asta, cu precampania, o inventie recenta, e cauzata tot de obsesia ca nu vor apuca sa spuna totul despre calitatile lor si nemernicia adversarilor), discursul e la fel schiop si nebunia la fel de mare?

                Social-democratii au doi potentiali premieri, Liviu Dragnea din partea PSD si Victor Ponta sustinut de Partidul România Unita (PRU), Alina Gorghiu se lauda ca e urmarita, ca si cum asta ar putea sa o transforme intr-o persoana importanta, si alearga dupa oameni de televiziune, semn ca PNL e in criza de candidati, filiale intregi trec de la PRU la ALDE, refuzând sa fie conduse de traseisti, in timp ce in ALDE se duce un razboi fratricid. Ce sa mai inteleaga alegatorii?

                In afara de PSD, toate partidele par a se curati, regrupa, reforma in prag de alegeri. Nu e greu de anticipat cine va câstiga. Duminica am aflat si cum va arata viata noastra dupa alegeri: fara birocratie, un salariu minim mai mare, taxe mai putine, contributii zero de la pensionari etc. Lapte si miere gratis la prânz, iar la cina, un pahar cu apa rece. Si un diazepam.

                Cine este noul sef al hingherilor? Chiar cel care critica Primaria pentru modul in care gestiona cainii fara stapan

                  In urma concursului organizat de Primaria Bacau, din cei sapte candidati care s-au inscris, câstigator a fost desemnat Dinu Pancescu, activist pentru protectia animalelor, devenit cunoscut in special in ultimul an când au avut loc mai multe intâlniri cu scopul de a gasi solutii pe termen mediu si lung pentru aceasta problema.

                  „Da, am câstigat acest concurs si urmeaza sa fie oficiala si numirea, dar eu am fost deja la adapost (adapostul de câini, n.r.), stiu cum stau lucrurile. Din sase candidati câti s-au prezentat, doar doi stiam unde se afla adapostul.

                  Am fost surprins sa aflu ca nu se stie cu exactitate câti câini sunt in adapost. Problema cea mai mare ramâne in continuare lipsa personalului si salarizarea foarte proasta”, a declarat proaspatul sef de serviciu.

                  Dinu Pancescu este un apropiat al actualului primar Cosmin Necula, insotindu-l chiar inainte de a incepe campania electorala la locale intr-o vizita la adapostul primariei. „Nu ma intereseaza politica, eu chiar l-am rugat pe actualul primar sa ma pot implica pentru a rezolva aceasta problema a câinilor”, a punctat Pancescu.

                  Chiar daca lucreaza cu un personal subdimensionat, vestea buna este ca s-a reusit contractarea unui medic veterinar, in urma organizarii unui concurs pentru acest post, in persoana medicului veterinar Roxana Ungureanu. Si aici a existat competitie, cinci veterinari inscriindu-se la concurs.

                  Iar planurile pentru a dezvolta acest serviciu sunt ambitioase, mai ales pentru ca mare parte din munca se va baza tot pe voluntari.

                  Din datele furnizate pâna acum, in adapostul de pe strada Republicii, s-ar afla circa 2.000 de câini. 1.708 au fost capturati anul trecut, 360 au fost adoptati si 1.200 sterilizati. Potrivit datelor, in 2015 s-au cheltuit 235.713 lei pentru functionarea adapostului.

                  „Exista bani in buget pentru a infiinta o clinica mobila de sterilizare, ceea ce inseamna o mai mare rata de sterilizare a câinilor. Aceasta va stationa câte doua saptamâni in fiecare cartier. Totodata, cu ajutorul voluntarilor vom lucra la adapostul de câini. Se vor mai achizitiona si padocuri. Am reusit sa obtinem o sponsorizare de la o firma care va livra o tona de oase si carne pe zi la adapost.”

                  Dinu Pancescu, director Serviciul de Gestionare a Câinilor Comunitari

                  Situatie „exploziva” la Letea Veche. Gâlceava pe o conducta de gaze

                    Câtiva sateni din Letea Veche se arata scandalizati fata de o firma care executa lucrari de instalatii gaze in zona. Localnicii sunt nemultumiti de faptul ca firma cu pricina a decis, de la sine putere, sa se racordeze la magistrala de gaze platita din banii satenilor care stau pe strada Zorilor, fara a le cere parerea si, mai grav, fara sa le achite niciun ban compensatie pentru investitia initiala.

                    „Magistrala aceasta a fost pusa din banii nostri. Putem dovedi cu acte ca investitia ne-a costat 58.000 de lei. Noi suntem in mare parte pensionari, cu venituri mici, si am facut eforturi uriase ca sa putem avea gaze la poarta, iar acum, vine patronul firmei Moldinstal si se «inteapa» la teava fara sa ne intrebe pe noi”, spune Virginia Chiriac, una dintre zecile de satenii nemultumiti.

                    In situatia lor, sunt nu mai putin de 34 de persoane care au pus bani in comun ca sa achite costul lucrarilor la gaze. „Totul a mers bine, initial. Am primit sprijin inclusiv de la primar, care ne-a ajutat sa ne tragem gaze, iar acum ne lovim de tupeul unui patron care vrea sa faca ce vrea el pe banii nostri”, spune Florin Pascu.

                    Fara racorduri si contori de gaze

                    Din spusele satenilor, teava de gaze ar fi fost fost pusa de firma Anti Pan Con Bacau, iar, acum, lucrarile de extindere sunt continuate de societatea Moldinstal, aflata in prezent in insolventa. Interesant e ca aceeasi firma – Moldinstal – ar fi trebuit sa le faca racordurile celor 34 de nemultumiti, inclusiv sa le puna contori de gaze.

                    Firma impricinata este acuzata si de faptul ca, desi satenii i-au achitat bani pentru racorduri si contori de gaze, acestea nu au fost instalate nici pâna in prezent. „Si acum astept sa ne puna contori, desi noi am achitat inclusiv pentru asta. Or, satenilor de pe strada Panselelor, pe care acum vrea sa-i racordeze la magistrala noastra de gaze, in numai o luna, le-au pus deja racorduri.

                    Ei au instalatia trasa pâna in fata portilor, numai câte sa le puna contori si sa-i conecteze la gaze. Pentru toata povestea asta am dat 6.000 de lei, iar acum n-am nici gaze, nici bani sa-mi iau lemne pentru iarna. Tare mi-e teama ca banii au fost folositi in alte scopuri”, spune Vasile Melecciu. Oamenii se tem ca se inchide sezonul, când, din cauza vremii nefavorabile, nu vor mai putea fi executate lucrari si, astfel, vor ramâne in frig toata iarna.

                    „Banii mi i-a luat, cu tot cu actele pe care le-am depus la dosar. Vine iarna, ce ma fac? Eu nu am luat un lemn pentru incalzit, nimic. Stam in frig!!!”, se plânge Maria Boldalici, pensionara, o alta sateanca nemultumita de situatie.

                    Plângeri la Protectia Consumatorilor

                    De altfel, o parte dintre nemultumiti au reclamat acest fapt si la Protectia Consumatorilor, institutie de la care asteptau sa se faca dreptate.

                    „Intr-adevar, ne-au venit câteva reclamatii, inregistrate prin sistemul online, de la unii localnici din Letea Veche, dar care s-au incheiat, intrucât si-au retras plângerea, motivând ca le-au fost pusi contorii.

                    Insa, daca mai sunt nemultumiti in aceeasi speta, le recomand sa faca plângere la noi, dar in nume propriu, nu semnând in grup petitia”, a subliniat Alin Nastasa, comisar sef adjunct la Protectia Consumatorilor Bacau.

                    Am incercat, in repetate rânduri, sa luam legatura cu administratorul firmei incriminate, pentru a obtine un punct de vedere in aceasta speta, insa, pâna la inchiderea editiei, fara niciun rezultat.

                    Soferul care a accidentat doua minore si a fugit a fost arestat

                      Judecatoria Bacau a admis cererea procurorilor si a emis mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile pe numele barbatului de 32 de ani care, intr-una din serile trecute, a accidentat doua minore, dupa care a fugit.

                      Evenimentul rutier s-a petrecut in interiorul localitatii Secuieni. Minorele de 13 si 17 ani se deplasau regulamentar pe marginea drumului când au fost lovite de autoutilitara condusa de acesta. S-au facut verificari si a doua zi individul a fost depistat in municipiul Bacau.

                      Era in stare de ebrietate si efectuase deja reparatii la masina, ca sa stearga urmele. El a fost dus in fata magistratilor sub acuzatiile de vatamare corporala din culpa, parasirea locului accidentului, conducere sub influenta alcoolului si efectuare de reparatii la un autovehicul având urme de accident, fara avizul politiei.

                      In instanta, el a cerut arest la domiciliu, cererea lui fiind respinsa. In urma accidentului, cele doua fete au fost ranite grav, iar una dintre ele a fost transferata la o clinica din Iasi.

                      Importul de oua duce producatorii români in faliment

                      Grigore Horoi

                      Producatorii de oua, intre care si Grupul Agricola Bacau, au aratat din nou, la recenta Adunare Generala a Crescatorilor de Pasari din România, ca importurile masive de astfel de produse ii vor aduce in prag de faliment. Principalul exportator in România este Polonia, care vinde oua chiar sub pretul lor de productie.

                      Producatorii români au aratat in mai multe rânduri o astfel de situatie, dar autoritatile noastre se fac ca nu vad. Pentru ca din Polonia vin la noi oua chiar cu preturi mai mici decât cele de productie in fermele poloneze, calitatea acestora este considerata indoielnica. Astfel, voluntar, fermierii români au inceput deja sa marcheze ouale si cu data durabilitatii minime (ddm), odata cu marcarea codului alfa numeric. România a devenit, astfel, singura tara din Europa care marcheaza ddm-ul pe coaja oului.

                      Fermierii atrag atentia ca, obligatoriu, codul alfa numeric si ddm-ul trebuie sa fie scrise pe coaja oului cu cerneala de aceeasi culoare sau cu nuanta a aceleiasi culori, asta însemnând ca au fost marcate în acelasi moment. În situatia în care în comert se gasesc oua cu cele doua marcaje (codul alfa numeric si ddm-ul) scrise cu cerneala de culoare sau nuanta diferite, prospetimea oualor este suspecta, întrucât marcajul ddm-ului este facut doar în România, în functie de interese – spun avicultorii membri ai Uniunii Crescatorilor de Pasari din România (UCPR).

                      „România produce oua peste necesarul de consum intern – spun fermierii -, dar consumatorilor li se ofera pe piata oua cu prospetime îndoielnica, aduse din import, în schimbul oualor proaspete din productie interna”.

                      Pretul mediu al oului la poarta fermei a fost, în perioada ianuarie – iunie 2016, în România, de 0,24 lei, iar pretul mediu in Uniunea Europeana (UE) de 0,32 lei. Principalul exportator de oua catre România este Polonia (82% din total importuri), iar pretul oului la poarta fermei în aceasta tara, în perioada ianuarie – iunie, a fost de 0,35 lei/ou. Pretul mediu de import oua din Polonia, conform Institutului National de Statistica, a fost, în aceeasi perioada, de 0,28 lei/ou, dar ofertele de oua din Polonia din perioada primavara – vara au ajuns chiar la 0,15 lei/ou.

                      Desi pretul la poarta fermei în România este mult sub media UE, iar pretul mediu la poarta fermei în Polonia este mult peste media UE, pretul mediu al oualor poloneze care au ajuns la noi este de 80% din pretul mediu intern din Polonia, iar unele oferte ajung chiar la 50%.

                      „Marcam ouale cu ddm dintotdeauna. O facem voluntar, fara sa fie o obligatie din legislatia europeana. Prin importuri, din tari comunitare, vin oua nemarcate astfel, in special din Polonia. Polonezii, in 2012, când s-a trecut la conditii imbunatatite de crestere a pasarilor, au reusit sa-i convinga pe demnitarii UE ca ei sa nu arunce custile de pasari la fier vechi, asa cum am facut-o noi, obligati de legislatie. Deci n-au mai cheltuit cu alte custi, mult mai scumpe, ca noi. Ei au motivat ca vor duce ouale la industrializare, dar iata ca ajung in România, pentru ca la noi autoritatile sunt ocupate cu altceva”.
                      Grigore Horoi, presedintele Grupului Agricola

                      Când darâmam OZN-ul?

                      In centrul sensului giratoriu din zona Colegiului Economic din Bacau troneaza o constructie pe cât de ciudata, pe atât de inutila, care incurca circulatia si care a rasarit nu se stie cum si nu se stie la aprobarea cui.

                      Ei, se stie, dar daca-i intrebi, spun ca ba erau in concediu când s-a construit, ba ca ii durea capul si n-au vazut ce au semnat. Cert este ca acea chestie careia unii in zic “OZN”, altii intr-un fel care nu poate fi reprodus la ziar, nu are nici o utilitate practica iar de utilitatea estetica e mai bine sa nu deschidem discutia.

                      Pentru ca este atât de mare in diametru, chestiunea in cauza incurca traficul deoarece autobuzele reusesc cu greu sa o ocoleasca, iar daca un autobuz se inscrie pe banda exterioara, pe banda interioara nu mai este loc pentru nici o masina. Cândva, dihosenia mai avea si o fântâna arteziana, care susura apa peste placile de gresie. Asta când nu se spargea vreo conducta si inunda intersectia. Intre timp, insa, fântâna si-a dat duhul.

                      Inca de dinainte de a se face monstruozitatea, am zis ca nu-si are locul in intersectie. Ca poate provoca accidente. Ca incurca traficul. Ca e prea scumpa. Ca ideea de a fluidiza circulatia fortând soferul sa stea nu la unul, ci la doua semafoare plus la un giratoriu este una proasta.

                      Pai, soferul astepta la un singur semafor. Se facea verde, trecea si-si vedea de treaba. Acum, sta la primul semafor, se face verde si trece, ajunge la sensul giratoriu, da prioritate la masinile care-i vin din stânga, intra in sens, ajunge in cealalta parte si mai sta la inca un semafor.

                      Asadar, ca sa fie o concluzie: când se darâma hidosenia din sensul giratoriu?

                      Misiune in Congo: Maiorul Florin Ciocan este observator la inaltime

                      Maiorul Florin Ciocan si-a trecut in palmares cea de-a patra misiune internationala. Dupa ce a trait de doua ori experienta misiunilor efectuate in Afganistan si o data in Sudan, a ales Congo pentru cea de-a patra misiune internationala.

                      Nu a stiut de la inceput unde o sa ajunga, insa, dupa perioada de pregatire, vizita medicala, testarea psihologica, testarea auto si examenul pentru limba engleza, a aflat ca a fost locat la o altitudine de 1.900 de metri, in Virunga Park, cel mai vechi parc national din Africa.

                      – De ce exista dispute interetnice in RD Congo?

                      – Cu o populatie de aproape 60 milioane de locuitori, Republica Democrata Congo este considerata al treilea stat ca dimensiune de pe continentul negru, dupa Algeria si Sudan. Considerente politico-economice si geostrategice au facut ca istoria ultimilor 40 ani ai Republicii Democrate Congo sa fie marcata de numeroase razboaie interetnice urmate de perioade lungi de instabilitate si de dezastre umanitare ce au rezultat in pierderea a milioane de vieti omenesti, foamete sau migratie clandestina. Intre anii 1997 si 2001 au existat violente interetnice, iar de atunci, relatiile politice dintre RD Congo pe de o parte si Ruanda, Uganda si Angola pe cealalta parte, s-au deteriorat.

                      – Ce fel de misiuni executati intr-un loc atât de pitoresc?

                      – Acolo, pe un perimetru bine delimitat, executam misiuni de patrulare si observare. Echipa internationala din care fac parte este formata din ofiteri din Paraguay, Peru, Uruguay, Iordania si Egipt. Cum spuneam, in zona respectiva, timp de aproximativ 40 de ani au fost conflicte intre factiuni militare din tarile vecine. Republica Democrata Congo este unul dintre cele mai bogate state din lume in resurse naturale, cunoscut fiind mai ales pentru minele de diamante, aur, cobalt, cupru, nefrit etc. si de aici apar cel mai adesea conflicte, incalcari de embargo-uri etc. Suntem locati aici tocmai pentru a tine situatia sub control. Suntem in permanenta legatura cu punctele administrative, raportam politiei locale si armatei furturile si starile conflictuale, iar ei sunt cei care intervin in astfel de situatii, continuând cercetarile. La rândul nostru, suntem protejati de o unitate de lupta, formata dintr-un batalion de indieni.

                      – Mai exista timp si pentru recreere, in afara misiunii?

                      – Exista timp, sigur ca da. Oricum, nu plecam niciodata in patrula in formula completa, iar in timpul liber, ne mentinem in forma fizica jucând fotbal, volei sau invatând unii de la altii expresii si cuvinte noi, in limba materna a fiecarui ofiter. Clima este extrem de prielnica. Ziua sunt 26 de grade, iar noaptea 20 de grade Celsius. In ceea ce priveste meniul, noi l-am facut diversificat. Bucatarul nostru este localnic si ne pregatea mai mult mâncare bazata pe orez, fasole si peste. Inainte nu aveam fructe pe masa, insa, am reusit sa le introducem si pe acestea in alimentatie. Porumbul si cartoful se cultiva cel mai mult in Congo, fiind produse de baza. Ziua de nastere m-a prins in misiune, iar colegii si bucatarul mi-au pregatit o capra la gratar si o gâsca. Congolezii cresc foarte multe capre, animalele constituind atât sursa de venit cât si de hrana

                      – De ce va temeti cel mai mult in Congo?

                      – In Congo ma tem cel mai mult de boala. Mai exact de malarie, provocata de intepatura tântarului. Avem insa medicamente pe care le luam regulat. Nu pot sa neg ca nu exista temeri legate de situatiile conflictuale. Oricând putem fi prinsi la mijloc intr-un atac! Tocmai de aceea, intotdeauna ma echipez corespunzator (vesta antiglont si casca pe care le imbracam doar in situatia iminenta de atac.) O misiune poate varia de la doua la 10 ore. Nu stii unde te prinde noaptea si cât timp ramâi blocat pe munte. Am urcat chiar si la 2.400 metri altitudine, zona fiind una de munte. In multe locuri nu poti merge cu masina, terenul fiind extrem de accidentat.

                      – Exista in plan si a cincea misiune internationala?

                      – La momentul acesta, nu cred. Mi-am facut datoria de militar si am trait si experiente internationale. Poate pe viitor, aceasta experienta imi va fi de folos in cariera. Ceea ce am invatat in tarile partenere poate influenta la departajare, la incadrarea pe o functie specifica. La intoarcerea din fiecare misiune, se face la Bucuresti o sinteza a activitatii desfasurate, pentru a ajuta seriile urmatoare de ofiteri care vor pleca in misiune. In ceea ce ma priveste pe mine, nu pot decât sa-i multumesc sotiei mele pentru tot sprijinul acordat. La misiuni in afara trebuie sa existe un consens intre parti. Eu am avut parte de toata intelegerea ei, insa, cred ca nu va mai aproba o alta iesire. Misiunea noastra comuna este de a ne trai viata in armonie, in noua noastra casa, pe care am construit-o in comuna Margineni.

                      Republica Democrata Congo numita si Congo-Kinshasa este o tara din centrul Africii, a doua ca suprafata de pe continent. RD Congo are ca vecini Republica Centrafricana si Sudanul de Sud la nord, Uganda, Rwanda, Burundi si Tanzania la est, Zambia si Angola la sud si Republica Congo la vest. Tara are o iesire ingusta la Oceanul Atlantic.

                      Numele de „Congo” (inseamna vânator) provine de la grupul etnic Bakongo, grup ce traieste in bazinul fluviului Congo. Numele fostei colonii belgiene (Congo Belgian) a fost schimbat dupa independenta. In 1971 numele a fost schimbat din nou, in Congo-Kinshasa (dupa numele capitalei sale, pentru a putea fi deosebit de Republica Congo sau Congo-Brazzaville) in Zair.

                      La acest nume s-a renuntat in anul 1997. Din 1998 tara a suferit mult din cauza celui de-al doilea razboi din Congo, unul dintre cele mai ucigatoare conflicte de dupa Al Doilea Razboi Mondial.

                      Lupte/ Campionatul Balcanic, juniori: Bacauanii, din nou in top

                      Scoala de lupte a Bacaului continua sa tina steagul sus. La finalul saptamânii trecute, la Craiova, patru sportivi bacauani s-au laureat campioni balcanici la greco-romane in disputa pe echipe.

                      Trei dintre cei patru campioni provin de la SCM Bacau (Alexandru Solomon, Irinel Botez si Claudiu Pal), cel de-al patrulea, Nicu Ojog, fiind elevul profesorului Ion Butucaru la CSS Bacau. Pe lânga reusita in intrecerile pe echipe, trei dintre luptatorii bacauani au urcat pe podium si la individual.

                      Astfel, Alexandru Solomon si-a adjudecat titlul de vice-campion balcanic la 60 de kilograme, in timp ce Irinel Botez si Nicu Ojog au cucerit medaliile de bronz. Botez a ocupat cea de-a treia treapta a podiumului la categoria 66 kg, iar Ojog la 85 kg.

                      „Reusita de la Balcaniada reconfirma valoarea scolii bacauane. Demonstreaza ca avem potential si continuitate”,
                      Catalin Matache, antrenor

                      Pâna la finalul sezonului, calendarul Federatiei Române de Lupte mai programeaza patru competitii: una in octombrie si trei in noiembrie. Pe 22-23 octombrie, la Botosani, vor avea loc finalele juniorilor mici, pentru ca luna viitoare sa se desfasoare, in ordine, Cupa României la cadeti (4-5 noiembrie, la Bucuresti), Nationalele U23 (11-13 noiembrie, la Resita) si Cupa României la juniori, (25 si 26 noiembrie, la Târgoviste).

                      Fotbal copii/ Interliga: Aerostar, victorii pe linie

                      Debut de sezon fast pentru micutii fotbalisti care formeaza grupa de vârsta 2010-2011 a Aerostarului. In prima etapa de Interliga, gazduita in weekend, de baza sportiva „Green Club”, echipa antrenata de Costel Busaga a obtinut victorii pe linie.

                      Aerostar a trecut, pe rând, de Viitorul Bacau cu scorul de 7-1, de FC Bacau cu 6-3 si de FC Botosani cu 5-3. In urma acestui parcurs, „aviatorii” cei mici s-au instalat la sefia seriei.

                      „Chiar daca nu punem un foarte mare accent pe rezultate, aceste victorii ne bucura si ne arata ca suntem pe drumul cel bun.

                      Pentru copii, cel putin, este un imbold deosebit”, a declarat antrenorul Busaga, care a mizat pe urmatoarea garnitura: Rares Vâlcu, Rares Sendrean, Luca Neaga, Rares Jusca, Victor Paval, Razvan Andrei si Luca Petrovschi, cu precizarea ca ultimii doi copii sunt nascuti in 2011.

                      Urmatoarea etapa de Interliga se va desfasura la Botosani.

                      Volei feminin: România a ratat calificarea la Europene

                      Reprezentativa României de volei feminin a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din 2017. Invingatoare pe teren propriu in prima mansa a „barajului” cu Ungaria, cu scorul de 3-0, „tricolorele” aveau nevoie de câstigarea a doua seturi in returul programat duminica, in deplasare, la Erd pentru a obtine accesul la Europene.

                      Din pacate, România a fost invinsa de Ungaria in mansa a doua cu scorul de 3-1 (14-25, 24-22, 27-25, 25-19), pierzând calificarea la setul de aur, cedat cu 15-13. In setul al treilea, echipa antrenata de italianul Davide Alessandro Delmati a avut nu mai putin de trei mingi de calificare (24-22, 25-24), insa reprezentativa maghiara a intors rezultatul, adjudecându-si partialul in prelungiri, cu 27-25. In campania de calificare pentru Euro, din lotul României au facut parte si patru componente ale Stiintei Bacau: Denisa Rogojinaru, Cristina Cazacu, Georgiana Fales si Mihaela Albu.

                      In mansa retur a „barajului” de la Erd, Cristina Cazacu a fost principala realizatoare a oaspetelor, cu 22 puncte.

                      Din aceasta saptamâna, Rogojinaru, Cazacu, Fales si Albu revin, dupa o pauza indelungata, la echipa lor de club, pregatind startul de campionat al Diviziei A1. In primul meci de campionat, programat sâmbata, 15 octombrie, Stiinta va evolua la Iasi, contra gazdelor de la Penicilina.

                      „Lipsa de omogenitate cauzata de absenta jucatoarelor de lot national pe durata pregatirilor va afecta evolutia echipei noastre in campionat”, a declarat antrenorul Florin Grapa, care, in conditiile indisponibilitatii pe termen lung a Taniei Lupu, s-a vazut nevoit sa opereze o noua modificare de lot, legitimând-o pe muntenegreanca Ana Otasevic.

                      Oina, un sport pentru noua generatie !

                        Profesorul Otilia Lazar, de la Colegiul National Catolic “Sf.Iosif” Bacau, vrea sa readuca jocul de oina in scoli.

                        “Prin Legea 96/2014, jocul de oina este declarat sport national. Nu este obligatoriu ca un sport sa fie cel mai practicat sport dintr-o tara pentru a fi national, ci mai degraba conteaza importanta pe care acesta o are, ca simbol cultural. De aceea, o echipa formata din oameni ce iubesc oina au pornit un proiect exceptional – Recuperarea Sportului Traditional Românesc OINA in Marile Orase din România”, ne-a declarat profesorul bacauan.

                        Proiectul este derulat de Fundatia Student Plus, impreuna cu partenerii sai: Federatia Româna de Oina, Universitatea de Vest – Facultatea de Sociologie si Psihologie, Asociatia Practicienilor si Specialistilor in Economie Sociala si 25 de scoli si licee din toata tara, ce promoveaza acest sport.

                        In cadrul acestui proiect, 25 de profesori de sport din scolile si liceele din întreaga tara (judetul Bacau a fost reprezentat de prof. Otilia Lazar) au participat, luna trecuta, in Eforie Nord, la un training national de initiere în oina si metode moderne de promovare.

                        “Împreuna cu echipa de proiect, vom cauta cele mai potrivite metode pentru a convinge tineretul sa practice oina. Cei care au auzit de acest sport, foarte putini, din pacate, nu stiu mai mult decât ca era un fel de baseball mioritic.

                        La trainingul de la Eforie Nord am invatat adevaratul joc de oina, un joc complex in care iti trebuie o viteza buna de alergare, reflexe rapide in miscarile de autoaparare fata de loviturile mingii, precizie in aruncarea si lovirea mingii cu bastonul.

                        Anul acesta voi incerca sa fac mai multe actiuni prin care sa promovez oina”, ne-a mai spus prof. Otilia Lazar. Iar ambitiile sunt mari pentru ca deja in Colegiul National Catolic “Sf.Iosif” Bacau au inceput antrenamentele cu o echipa a liceului, care va concura la Olimpiada Nationala a Sportului Scolar.

                        ULTIMELE ȘTIRI