vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3015

Spovedania unui invins victorios

,,1 000 de pasi” (Editura Corgal Press, 2016) este, daca am numarat bine, cea de a douazeci si treia aparitie editoriala a lui Cornel Galben. O carte-spovedanie. ,,Spovedania invinsului”, zice autorul in prefata: ,,Tentativa mea de evadare din lume si de impamântenire in spatiul sacru al unei manastiri a esuat lamentabil.

Dupa doi ani si jumatate de traire in haina monahala am revenit de unde plecasem, mai incarcat sufleteste cu dorinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu, dar la fel de indecis când e vorba de a renunta la tot, a-mi lua crucea si a-I urma Mântuitorului”.

Atunci când o plecare este asociata cu dorinta arzatoare ,,de a-L cunoaste pe Dumnezeu”, nu credem ca este vorba despre spovedania unui invins, ci despre o spovedanie a unui invins victorios. Nu exista victorii in care sa nu locuiasca semnele infrângerii, dupa cum nu exista nici infrângeri in care speranta sa nu creada minunat intru izbânda care va veni.

Noua marturisire a lui Cornel Galben surprinde, sub masca unui jurnal, intervalul temporal 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015. Cine face confesiuni? Un Om: ,,Sufocat de cei cel mult 1 000 de pasi pe care-i faceam pe zi, am preferat sa ma intorc la preocuparile anterioare, chiar daca sufletul meu continua sa fie indoit, si nici acasa nu ma simt deloc impacat, tânjind dupa minunatele trairi duhovnicesti si infiorându-ma la ideea ca as putea rata mântuirea”.

Confesiunile lui Cornel Galben sunt nefardate. Uneori, parca ar vorbi despre istoria netrucata a unui alt om. Iese cu istoria vietii sale in agora, o striga invesmântata in acorduri estetice, picura peste tot speranta, trimite la colt morale pe care le crede de subterana.

Daca ar fi sa-i creionez un portret lui Cornel Galben, onesteanul care a revenit acasa (intr-un apartament ,,din zona Catedralei”…) dupa 43 de ani, as cita dintr-un… ,,Autoportret” celebru: ,,Sufletul lui e în căutare,/în mută, seculară căutare,/de totdeauna, /şi până la cele din urmă hotare./ El caută apa din care bea curcubeul./ El caută apa din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa”.(Lucian Blaga, Poezii, Editura Albatros, 1972, pag. 92).

Cu viata sa, Cornel Galben scrie o poveste care n-o sa inceapa niciodata cu acel clasic ,,A fost odata ca niciodata”. Omulconfesiunecornelgalben, desi este mereu locatarul acelei paradigme in care Credinta este liantul magic, este mai imprevizibil decât bobul de roua care poate rezista pâna in zorii apusului sau se poate risipi la primul zâmbet al Soarelui.

El isi scrie povestea marsaluind ca un hidalgo cu sufletul lipit de aventurile unui Don Quijote care stie ca morile de vânt pot macina uneori numai iluzii. Nu stiu daca a pipait, ca mine, in Spania, o moara de vânt autentica, dar cred ca stie mai multe secrete decât mine despre aceasta poveste-minune care macina optimism inocent.

Cred ca neprietenul lui cel mai important este Al-Khwarizmi, inventatorul algoritmului. Nu-l pot vedea pe Cornel Galben asezat intr-un pat al lui Procust. Scriind eu, de ceva vreme, ,,Ostaticul Umbrariei”– despre care discretul de el n-a slobozit nici macar o vorba, fie ea si otravita – mi l-am imaginat, chiar si dupa decriptarea amprentelor acelor minunati ,,1 000 de pasi”, tot nonconformist pe Cornel Galben. E un mod de viata care-l va bulversa chiar si Dincolo pe previzibilul genial Al-Khwarizmi.

,,1 000 de pasi” este, cum spuneam, spovedania unui invins victorios… ,,Ultima liturghie la care am participat in tinuta monahala”, aventurile de ,,fochist si bucatar” la manastire, mirarile triste raportate la unele aventuri ale mediului universitar (,,O intâlnire anosta, lipsita de dialog, presarata ici-colo cu mici ironii”…), ,,in afara de copii si frati, nu m-a sunat decât Iancu Grama sa-mi spuna La multi ani! O urare am primit, pe mail, de la doamna Rodica Lazarescu si, sub forma de sms, de la Gheorghe Iorga.

În rest, nimic! Nimeni nu si-a amintit ca fac si eu o vârsta rotunda si nici macar revistele la care colaborez nu au catadicsist sa scrie un rând despre viata si activitatea mea (…) Ma asteptam ca macar Uniunea Scriitorilor sau filiala din Galati sa fi trimis o felicitare, cumparata din banii pe care-i dau, de patru ani, drept cotizatie”…

Despre aceste confesiuni, despre alte tulburatoare confesiuni, in ,,1 000 de pasi”…

Unde-i ligura de lemn?

    Când simt soarele asta cum arde si pestele nu trage, parca-mi vine s-o pun asa… de-o melancolie. M-am intâlnit acum vreo câteva zile cu Gelu Cociorva, mai albit si mai negru decât il stiam, dar la fel de hâtru. Tot ma provocase sa merg cu el la Valea Uzului – n-are masina. „Nelutule! Ma ocup eu de tot! O noapte sa stam, daca nu poti… doua.”

    N-am putut nici una asa ca m-au apucat regretele când a-nceput sa povesteasca. A fost cu altcineva, saptamâna trecuta. „Uite-asa bucati! Unu si unu!” N-am de gând sa va amarasc dând detalii. L-am crezut. Este genul de pescar care arunca multa nada si e meserias la intepat. Intâlnirea cu el mi-a stârnit insa alte amintiri, din momentul in care l-am intrebat de când nu a mai participat la un concurs. „Cu timpul n-ar mai fi o problema, dar nu ma mai tin curelele” a dat-o el in gluma. Unde sunt competitiile de altadata?

    Ce vremuri? Rubeziana (undita de treisprezece – paisprezece metri si jumatate, alcatuita din doua tronsoane) era un lux. Astazi un pescar care se respecta are cel putin doua sau trei. Scaunele de competitii sunt profesionale. Amplasabile, indiferent de configuratia malului si inclintia acestuia, te fac sa pescuiesti ca din fotoliu. A evoluat calitatea lansetelor, mulinetelor si taria firului. Mai mare dragul sa faci performanta daca pasiunea-i mare si ai si ceva bani.

    Este clar. La nivel national, concursurile pentru pescarii deja profesionisti au un calendar cât de cât regulat. Reprezentativa pentru Bacau ramâne Familia Lozinca. Isabela si Florin ne reprezinta cu cinste, urcând destul de des pe treptele podiumului de premiere. A disparut insa acea provocare asa zis populara.

    Competitiile deschise tuturor amatorilor, indiferent de vârsta si indemânare. Doar voluntarii de la Centrul Regional de Ecologie se mai straduiesc sa stârneasca in rândul celor tineri, interesul pentru natura si miscare in aer liber. Prima editie a concursului Pike Challenge, de pescuit la rapitor din barca sau caiac, desfasurata la inceputul lui iunie pe Lacul Bacau, s-a bucurat de succes. Poate vor mai face ceva si la toamna.

    Bacauanii isi mai aduc aminte ca nu era luna in care, pe malul Bistritei din dreptul Casei de oaspeti, sa nu pregateasca pescarii ceva. Se organizau concursuri pe intreprinderi, firme, institutii precum cele al politiei si jandarmeriei. Si presa avea competitiile ei.

    Cupa presei la pescuit

    S-a demonstrat de-a lungul timpului ca si in aceasta breasla exista o „fauna” asemanatoare celei acvatice. Pescari de calibru dar si simpli chibiti. De la porcusor si babusca pâna la stiuca sau somn. Media, ca sa nu spun majoritatea, vireaza spre caras si crap. Nu pot sa nu amintesc de pescarii veterani precum Constantin Nancu, Eugen Verman, Mihai Buznea.

    Prima Cupa a Presei, organizata asa cum scrie la carte, s-a desfasurat in anul 2002, pe lacul de la Antohesti. Ce-i drept, erau si mai multi jurnalisti activi atunci, la publicatii tiparite, posturi de radio si de televiziune. Nu aparusera inca bloggerii si nici pescarii de pokemoni. A fost intr-adevar o desfasurare de forte.

    Tin minte ca m-am chinuit si eu sa intep un premiu, dar n-a fost sa fie. Sigur nu am iesit nici pe ultimul loc, sa patesc rusinea si sa fiu premiat cu Lingura de lemn. Cum de a ajuns acest instrument atât de necesar si util in bucatarie sa primeasca o conotatie atât de dubioasa. E drept ca zbenguit cum eram in copilarie, ca sa ma mai potoleasca, mama, când nu nimerea melesteul sau clestele pentru carbuni, punea mâna pe linguroiul cu care intorcea fiertura pentru porci, si ma mai scarpina usor pe spinare, sa vada care se indoaie.

    [wonderplugin_gallery id=”641″]

    Daca la inceput, ghinionistul savura cu jumatate de zâmbet premiul decernat, cu anii, Lingura de lemn a devenit chiar râvnita, unii ajungând sa triseze, aruncând pestele prins. Si era perioada frumoasa, când pestele prins ii ramânea concurentului. Nu mai retin cine a luat trofeul atunci la Antohesti dar stiu ca lingura de lemn i-a revenit lui Florin Albu, de la radio. Au urmat in fiecare an alte cupe, rotind locatiiile. Horgesti, Bibiresti, Oniscani, Traian, Orbeni.

    Linguri cu autografele participantilor au mai ajuns si la Marius Fundulea, Eduard Cucu, Doina Timus, Laurentiu Botin. Au fost concursuri, cum a fost cel organizat de jandarmi la Racaciuni, in doua mii zece, când cel mai mare pestisor a avut doua sute cinzeci de grame, fiind pescuite in total doar sapte bucati.

    Au cântarit toti… sub jumatate de kilogram. Capturi mari aveau sa fie un an mai târziu, in iazul privat de la Orbeni. Crapi de patru – cinci kilograme. Aici insa ii luai frumusel in brate si dupa ce le aflai greutatea, le dadeai pupicul de bun ramas. Cea mai mare captura a fost de aproape noua kilograme. Regretul unora ca n-au putut lua pestele acasa a fost compensat de gratarul si petrecerea care a urmat. Ultimul concurs de pescuit s-a organizat pe iazul de la Traian. Nu ne-am mai adunat ca altadata.

    Am ramas mai putini. Lingura de lemn a luat-o Florin Filioreanu. Când am fost pe la el am vazut-o pusa la loc de cinste in vitrina. Mai primesc uneori câte o interpelare: „vreun peste? Un concurs? Ceva?” Ridic din umeri. Este vorba de implicare, timp, sponsori. Mai avem presa si jurnalisti, bloggeri pescari. Linguri se mai cioplesc. Poate gasim pe cineva?!

    Ionut Iftimoaie, la proba cantarului

    Vineri, la Hotelul Perla din Slanic Moldova, a avut loc proba cântarului pentru sportivii participanti la gala SuperKombat de la Comanesti

    Ceremonial militar-religios la Cimitirul international al ostasilor cazuti în Primul Razboi Mondial din Comanesti

      – evenimentul a deschis suita de manifestari „Zilele orasului Comanesti 2016”, organizata in perioada 5 – 7 august

      „Zilele orasului Comanesti 2016”, manifestare organizata an de an de Primaria localitatii, a debutat si in acest an cu ceremonialul militar si religios de comemorare a ostasilor cazuti în Primul Razboi Mondial, care s-a desfasurat, vineri, 5 august, la Cimitirul International, locul in care sunt înmormântati 3.007 fosti combatanti români, rusi, maghiari, austrieci si germani.

      Se implinesc 100 de ani de la intrarea României in prima conflagratie mondiala, iar ceremonialul a fost dedicat acestui centenar. Primaria orasului a invitat la acest eveniment reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale, ai autoritatilor judetene, cât si atasatii militari ai ambasadelor Austriei, Germaniei, Rusiei si Ungariei la Bucuresti. Zeci de coroane de flori au fost depuse, astfel, la mormintele eroilor.

      ,,Zona orasului Comanesti – a spus primarul Viorel Miron – a fost locul unde în Primul Razboi Mondial s-au dus crâncene lupte care au facut numeroase victime în rândul tuturor armatelor care s-au înfruntat. Au fost victime comune ale unei confruntari nedrepte, iar localnicii au crezut de cuviinta, ca un semn de împacare, dar si ecou în timp pentru ceea ce aduce tragic razboiul, sa-i înmormânteze împreuna”.

      La debutul ceremoniei, Garda de Onoare a prezentat onorul, apoi un sobor de 30 de preoti a oficiat o slujba de pomenire a eroilor. Pe catargele cimitirului au fost ridicate, in acordurile imnurileor nationale si al imnului Uniunii Europene, drapelele Austriei, Germaniei, Rusiei, Ungariei si al UE. Depunerea coroanelor de flori a inceput cu cele din partea Parlamentului României, ambasadelor Austriei, Germaniei, Rusiei si Ungariei la Bucuresti, Ministerului Apararii Nationale, autoritatilor judetene si locale bacauane, si a continuat cu cele ale unor firme si institutii din Comanesti.
      „Prin acest ceremonial – a spus in alocutiunea sa presedintele Consiliului Judetean, Sorin Brasoveanu -, vrem sa dovedim ca suntem o natiune civilizata, un popor care îsi asuma istoria, cu toate faptele lui bune ori mai putin bune, asumarea trecutului fiind o dovada de tarie, de maturitate si de responsabilitate. Este acum o întâlnire cu trecutul, o zi a demnitatii, dar si speranta pentru viitor, într-o lume grabita care trebuie sa ia aminte la ceea ce a fost tulbure si gresit, dar si la istoria româneasca plina de fapte marete, de eroi simpli din popor, care au stiut sa lupte pentru tara, în fata carora ne plecam fruntile pentru a pastra în amintire jertfa lor. Faptele lor de vitejie sa ne fie calauza în viitor”.

      În Cimitirul International din Comanesti sunt înmormântati 169 de militari români, 191 austrieci, 46 germani, 370 maghiari, 2.142 rusi, dar si trupurile a 89 combatanti necunoscuti.
      Suita de evenimente „Zilele orasului Comanesti” cuprinde, între altele, lucrarile Simpozionul stiintific International ,,Dimitrie Ghika – In memoriam”, la care vor fi prezenti membri ai Academiei Române, istorici militari si civili si profesori universitari.

      Weekendul saptamânii este dedicat si concertelor. Pe scenele montate pe dealul Galionului vor urca Trupele Vama si Zdob si Zdub, tarafului Cleante si interpretilor Nicoleta Nuca, Sore, Vescan, Mioara Velicu si Ionut Dolanescu.

      Sâmbata seara, dupa spectacol, localnicii si oaspetii lor vor urmari meciul de retragere din activitatea sportiva a luptatorului de K1 Ionut Iftimoaie, în Gala Superkombat cu 14 meciuri, în care îl va întâlni pe campionul mondial, spaniolul Jorge Loren. Suita de evenimente se va încheia în noaptea de sâmbata spre duminica cu un urias foc de tabara.

      [wonderplugin_gallery id=”643″]

      Socant: Un batrân de 94 de ani a fost agresat sexual de un recidivist

        KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

        – agresorul a fost deja arestat preventiv pentru 30 de zile – acesta a mai fost condamnat in trecut pentru viol, dupa ce a batjocorit un alt batrân de 77 de ani, care n-a mai suportat rusinea si s-a spânzurat

        Un individ de 40 de ani a fost arestat preventiv de magistratii de la Judecatoria Bacau pentru infractiunile de agresiune sexuala si violare de domiciliu. Intr-una din noptile trecute, acesta a intrat in casa unui batrân de 94 de ani, dintr-o comuna apropiata municipiului Bacau, si l-a supus la perversiuni sexuale.

        Bietul bunic, veteran de razboi, nu-si mai poate reveni dupa experienta cumplita si chiar daca agresorul a fost incatusat ii este teama sa mai stea in propria casa.

        „I-a oprit curentul din strada si a intrat pe fereastra, ca el sta noaptea si se uita la televizor. L-a strâns de gât, l-a amenintat si l-a pus sa-i faca ce i-a facut. Dar nu este la prima fapta. Acum câtiva ani a facut la fel cu un alt batrân, a fost la puscarie, s-a intors si acum l-a batjocorit pe tata”, spunea fiul batrânului.

        Dimineata, omul s-a dus plângând la nepoata lui si i-a povestit prin ce a trecut. Initial femeii i nu i-a venit sa creada ce aude, dar când a vazut ca are leziuni pe fata si gât a anuntat politia.

        Agentii de la post au demarat imediat cercetari, au strâns probe si l-au identificat pe faptas. In fata lor acesta a recunoscut ce a facut si a fost incatusat. El nu este la prima fapta.

        In urma cu câtiva ani a violat un alt batrân de 77 de ani, din localitate, si a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare.

        Dupa eliberare, s-a intors in sat si s-a angajat cioban la o stâna.

        Recent, batrânul de 77 de ani s-a spânzurat, iar oamenii din sat cred ca si-a pus capat zilelor de rusine dar si de frica, pentru ca agresorul sau trecea frecvent pe lânga locuinta sa si probabil s-a speriat ca o sa-i faca din nou rau.

        Deprinderi „antidrog” prin arta, pentru copii si tineri din sistemul de protectie sociala

          Tinerii voluntari ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) din Bacau impreuna cu beneficiari ai Centrului Rezidential „Henri Coanda” din Bacau petrec, in luna august, momente din vacanta impreuna. Aceasta, in beneficiul ambelor parti, in cadrul unui nou proiect derulat de CPECA Bacau in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, intitulat generic, Ateliere de Vacanta.

          Un grup de 15 voluntari antidrog au pregatit astfel trei tipuri de ateliere de prevenire a consumului de alcool, tutun si alte tipuri de droguri pentru 33 de copii, adolescenti si tineri beneficiari ai Centrului Rezidential „Henri Coanda”, activitati in cadrul carora cei din urma sa afle informatii corecte si utile despre implicatiile consumului de droguri, dar sa poata si identifica si asuma mecanisme care sa ii ajute sa stea departe de tentatia consumului.

          „Voluntarii nostri au pregatit ateliere de informare cu privire la problema drogurilor, precum si ateliere de muzica si teatru si ateliere de cretivitate prin care beneficiarii vor dobandi pana la finalul vacantei, cunostinte muzicale, vor invata cantece, acompaniati de voluntari, vor realiza scurte piese de teatru, dar vor descoperi si exersa si abilitati practice precum cusutul, crearea si personalizarea propriei salopete, gatitul etc. Beneficiarii vor lua, de asemenea, parte la experimente precum ‘Baloane de sapun’ sau ‘Sticla fumatoare’, toate avand ca scop constientizarea faptului ca a sta departe de droguri este cea mai potrivita alegere”, a spus inspector Marta Butnaru, CPECA Bacau.

          Din cadrul activitatilor nu va lipsi vizionarea de filme tematice, iar tinerii rezidenti vor pregati, la randul lor, pentru voluntarii antidrog, ateliere prin care isi propun sa-i invete pe cei din urma, jocuri si informatii interesante despre alte activitati interactive si distractive.

          De la an la an, tot mai multe mamici din Bacau sarbatoresc Saptamana Internationala a Alaptarii

            Numeroase mame din Bacau, insotite de prunci si sustinte de partenerii de viata, au „ocupat” joi dupa-amiaza aleile Parcului Cancicov din municipiu, pentru a-si arata sustinerea, pentru a promova si conttientiza totodata comunitatea cu privire la alaptatul in public.

            Mesajul pe care, de la an la an, tot mai multi proaspat parinti din Bacau il sustin, este acela ca alaptatul in public nu este o rusine, mai mult, el reprezinta o nevoie absolut fireasca pentru bebelusii dependenti de alaptat.

            Actiunea s-a petrecut in cadrul Saptamanii Internationale a Alaptarii, proiect initiat si derulat in Bacau de catre Centrul Parintii Spun Prezent, in colaborare cu SAMAS si Stefana Bosoanca, Clubul Oblio si, in acest an, Salina Bacau.

            In intervalul 1-4 august asadar, in Bacau s-au desfasurat activitati – proiectie documentare, ateliere, reuniri in comunitate – adresate proaspetelor mamici si viitoarelor mamici, in cadrul carora s-a vorbit despre alaptare, despre posibile dificultati in alaptarea pruncilor, dar si despre alte provocari pe care mamele le pot resimti, imediat dupa nastere, in relatia cu nou-nascutul.

            Evenimentul care a marcat finalul Saptamanii Internationale a Alaptarii a avut loc joi, 4 august, dupa orele 18.00, prin reunirea mamicilor pe „Aleea Alaptarii”, in zona Lacusor din Parcul Cancicov.

            „Aleea Alaptarii reprezinta, de fapt, un manifest pro alaptare in public, pentru ca a-ti alapta copilul acolo unde acestuia ii este foame, nu este o rusine, este o nevoie a lui. Ne-am adunat si pentru a crea un filmulet cu mesaje pro alaptare si am facut o parada a alaptarii in sisteme de purtare santoase. Toate acestea pentru a marca, pentru al treilea an, si in Bacau, Saptamana Internationala a Alaptarii, pentru a incuraja viitoarele mamici sa aleaga alaptarea si pentru sustine proaspetele mame in a nu renunta.

            Ne-am bucurat de sustinerea unui numar mare de mamici, fie ca alapteaza, au alaptat, au vrut dar n-au putut sau vor alapta. Toate actiunile au avut un consilier in alaptare”, ne-a spus Celina Ivan, Centrul Parintii Spun Prezent, consilier parental totodata.

            Inca o investitie marca “Betania”: Dispensarul Medical Cabesti

              In urma cu doua saptamâni, 18 voluntari din Olanda soseau in Bacau pentru a realiza un nou proiect initiat de Asociatia “Betania”: dispensarul uman din satul Cabesti, comuna Podu Turcului.

              “Au devenit interesati, locuitorii si oficialii, când am inaugurat dispensarul din Motoseni. Am constatat ca, intr-adevar, au nevoie de aceasta investitie. In acest moment, nu au niciun medic acolo”, declara, in luna iunie, Andre Muit, presedintele asociatiei.

              Acum, investitia se afla pe ultima suta metri. Voluntarii olandezi monteaza gresia si faianta in grupurile sanitare, pun in functiune instalatiile sanitare si termice ale cladirii, apoi vor face ultimele retusuri.

              In acest timp, Andre Muit pregateste inaugurarea. Evenimentul va avea loc marti, 9 august 2016, incepând de la ora 13,30.

              Centrul medical din Cabesti a costat 60.000 de euro. Pe lânga fonduri a mai fost nevoie de un teren, pus la dispozitie de primarie, si de munca celor 18 voluntari pentru ca proiectul sa devina realitate.

              “Cladirea a fost ridicata in doar doua saptamâni de inimosii nostri voluntari de la Werkgroep Zegveld veniti din Olanda si cu sprijinul fara retineri oferit de autoritatile din Podu Turcului.
              Suntem mândri ca am reusit sa inchidem cu succes inca o etapa a programului nostru si promitem ca vor urma si altele”, afirma Andre Muit, presedintele Asociatiei “Betania”.

              Biciclist accidentat in comuna Pargaresti

                La data de 04 august a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat a fost victima unui accident rutier, produs pe D.J. 116 C, în comuna Pârgăreşti.

                Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 44 de ani, din comună, care circula cu bicicleta transportând pe portbagaj un bagaj voluminos, pe sector de drum în pantă accentuată și curbă deosebit de periculoasă la stânga, s-a dezechilibrat şi a căzut în sanţul pluvial betonat din dreapata sensului său de mers.

                În urma accidentului, biciclistul a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti şi ulterior a fost tranferat la sectia Neurochirurgie a Spitalului Județean Bacău pentru investigaţii suplimentare.

                Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,54 mg/l alcool pur in aerul expirat.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                Intârziere de 12 ore a cursei aeriene Dublin-Bacau

                  Avionul care ar fi trebuit sa soseasca de la Dublin si sa aterizeze in Bacau vineri dimineata, la ora 7, a fost asteptat in zadar de rudele calatorilor.

                  “Aeronava a semnalizat o defectiune tehnica si nu a mai decolat. Pasagerii au fost redirectionati, aseara, la un hotel deoarece problema nu se putea rezolva imediat.

                  Acestia vor ajunge in tara in dupa-amiaza zilei de vineri sau spre seara, cu o alta aeronava”, a declarat Oana Chelaru, directorul RA Aeroportul International “George Enescu” Bacau.

                  Avionul care trebuia sa vina de la Dublin urma sa efectueze cursa Bacau-Torino, cu decolare la ora 8.

                  “A venit o alta aeronava de la Otopeni si i-a preluat. Decolarea a avut loc cu o mica intârziere pentru care ne cerem scuze”, a mai spus Oana Chelaru.

                  Dupa zeci de ani, transportul urban ajunge si in cartierului CFR

                    Locuitorii cartierului CFR din municipiul Bacau au la dispozitie, de putine zile, transport public de calatori, ceea ce le va usura mult accesul direct cu orasul, in functie de interesul fiecaruia, la locurile de munca, la institutiile de invatamânt sau in zonele comerciale.

                    SC Transport Public SA si Primaria Bacau raspund astfel solicitarilor cetatenilor din zona, iar infiintarea noii linii de autobuze a fost anuntata in sedinta de vineri, 29 iulie, a Consiliului Local, de catre primarul Cosmin Necula.

                    Cartierul CFR a parut multa vreme ca o parte separata de oras, cu oamenii sai, cu problemele sale. Unii de-ai locului spun ca traiesc ca la tara sau se intreaba daca nu ar fi mai bine sa apartina de comuna Magura.

                    Este o zona mai imbatrânita, unde afacerile utile, cum ar fi o farmacie, o frizerie, diverse magazine sau macar o cârciuma nu au dainuit prea mult. Si la fel cum intregii tari ii lipsesc autostrazile care sa atraga bunastare, cam la fel si cartierului i-a lipsit o legatura stabila si directa cu tot orasul. Problema transportului in comun, una dintre cele mai apasatoare pentru locuitori, alaturi de strazile inca neasfaltate, s-a rezolvat chiar zilele acestea.

                    Iar vestea ca autobuzele orasului vor circula chiar prin cartier s-a raspândit ca fulgerul, a produs bucurie si a animat intreaga zona. Intr-adevar, SC Transport Public SA si Primaria Bacau au raspuns favorabil cererii cetatenilor, iar noua linie a fost infiintata prin modificarea traseului 3.

                    “S-a auzit in cartier, s-a dus vestea despre autobuze. Chiar nevasta mea pusese problema autobuzelor pe vremea fostului primar, dar iata ca s-a rezolvat pe vremea noului primar, fiindca era foarte greu de ajuns in oras. Mergeam pe pasarela suspendata, dar si pe acolo era periculos, fiindca traversele din lemn au putrezit si s-au rupt din loc in loc. In anii ’50, când am venit aici, pasarela era noua, dar acum, sa urc atâtea trepte la vârsta mea de peste 70 de ani nu e deloc usor. Am vazut autobuzele cele noi cum vin prin cartier si mi-am spus ca e bine, ca, iata, suntem si noi mai aproape de oras“, spune Constantin Pichi, locuitor al cartierului.

                    Intr-adevar, transportul public de calatori in cartier era necesar ca aerul, fiindca va usura mult accesul direct cu orasul, in functie de interesul fiecaruia, la institutiile de invatamânt in special, dar si la locurile de munca sau in zonele comerciale.

                    “Domnule, de pe vremea lui Ceausescu nu am mai avut autobuze pe aici care sa te poarte in tot orasul, de când era linia 13 Bacau-Magura. Ca sa ajungi in diferite alte cartiere trebuia sa mergi pe jos pâna in gara timp de zece minute. Acum, insa, de când au aparut din nou autobuzele, fac doua minute pâna in statie. Este o mare bucurie. Daca s-ar mai asfalta si strada Tineretului, totul ar fi bine”, spune Gheorghe Sicu, sustinut si de Ciprian Tulica, un alt localnic.

                    In cartier au aparut deocamdata cinci statii, marcate cu indicatoare noi ale SC Transport Public SA. Doua dintre ele sunt in zona centrului comercial de pe strada Vasile Pirvan, artera principala a cartierului, pe ambele sensuri de mers.

                    ”In prima faza, linia va avea caracter experimental, mai exact, graficul de circulatie urmeaza a fi ajustat in functie de cerintele locuitorilor cartierului CFR si de gradul de solicitare. Societatea de Transport Public isi propune sa stabileasca pentru acest traseu orarul convenabil majoritatii locuitorilor zonei”, a declarat Adrian Botez, directorul SC Transport Public SA.

                    Timpul estimat de sosire in cartierul CFR, in zona complexului comercial de pe strada str. Vasile Pârvan, este de 35-40 minute de la plecarea autobuzului de la FNC.

                    Autobuze Euro 6 pe strazile Bacaului

                    12

                    SC Transport Public SA Bacau mai puncteaza un succes in ambitia sa de a oferi confort sporit calatorilor si un mediu ambiant cât mai curat. Este vorba despre apropiata introducere in transportul public de calatori in comun din municipiul Bacau a cinci autobuze Iveco Crossway LE, de ultima generatie, fabricate la Uzina Iveco din Cehia.

                    iveco2Sunt dotate cu norma Euro 6, ceea ce le face foarte prietenoase cu mediul si dedicate confortului calatorului bacauan, care are astfel la dispozitie unele dintre cele mai bune conditii, comparativ cu alte orase din tara, si la un pret care se incadreaza intr-o medie nationala, de bun simt.

                    Zilele trecute a fost achitat avansul, urmând ca autobuzele sa soseasca la Bacau cat de curand.

                    De mentionat ca 700 de autobuze de acelasi fel au fost comandate pentru marele oras german Munchen, ceea ce este un argument in plus pentru cât sunt de cautate datorita caracteristicilor lor.

                    Norma Euro 6 aplicata motoarelor noilor autobuze garanteaza o reducere a gazelor poluante in oras. Dar, transportul public contri­buie la reducerea poluarii si prin diminuarea numarului de autovehicule care circula pe strazi.

                    Si asta pentru ca un numar de 40 de autovehicule personale, care in medie transporta 50 de pasageri, polueaza de 30 de ori mai mult decât un autobuz care transporta acelasi numar de persoane.

                    botezAceste autobuze se alatura celor deja existente in parcul auto al SC Transport Public SA
                    si care, in intregime, au urmat pas cu pas ultimele tehnologii dedicate protectiei
                    mediului.

                    Prin achizitii de top, SC Transport Public SA a devenit prima societate din Moldova intr-un clasament al calitatii, iar, in tara, intre primii zece transportatori. Protectia mediului face
                    parte integranta din politica SC Transport Public, asa cum a fost intotdeauna.

                    Dorim sa ne imbunatatim continuu performantele în domeniul transportului public urban de persoane.

                    În acest scop vrem sa asiguram satisfacerea continua a cerintelor si asteptarilor calatorilor
                    nostri. Dorim sa crestem gradul de atractivitate al transportului public pentru cetatean si,
                    in acelasi timp, sa contribuim la scaderea gradului de poluare al orasului, pentru
                    a avea un Bacau cât mai verde.”

                    Adrian Botez, directorul SC Transport Public SA

                    Trei generatii de alergatori bacauani in maratonul de la Hamburg

                    Liviu Iuliu Petrila s-a nascut in Bacau in anul 1952, este absolvent al Facultatii de Educatie Fizica si Sport la Bacau, forma de invatamânt „la zi” si al Academiei de Studii Economice la fara frecventa. Intre 1975 si 1985 a fost profesor de educatie fizica si sport la Faraoani, fiind celebru in perioada respectiva pentru ca parcurgea acea distanta in alergare.

                    Din 1985 pâna in 1990 a fost antrenor de atletism la Clubul Sportiv Scolar Bacau. Din 1990 a plecat si s-a stabilit in Finlanda, dar vine anual acasa in România, doua saptamâni in decembrie la Alba Iulia si cam inca doua saptamâni vara, in Bacau si Cernauti. In Finlanda s-a stabilit la Kirkkonummi, un orasel situat la 29 de km. de capitala Helsinki, unde a lucrat ca profesor de sport. Acum este ghid turistic la o biserica ortodoxa unde lucreaza din 2009. Primul contact cu maratonul l-a avut in anul 1970 si de atunci a alergat in nenumarate curse.

                    „Este un miracol ce am vazut astazi. Sunt zeci de persoane care alearga prin parc iar acest lucru mi se pare fabulos”, ne-a spus Liviu Petrila care a precizat ca el a alergat in aproximativ 200 de curse de maraton si semimaraton, din pacate doar 15 in România. Liviu Iuliu Petrila are patru copii, intre care fiica Iulia este casatorita si locuieste in Germania. Iulia a mostenit pasiunea tatalui sau si participa la curse.

                    „In 2009, la vârsta de 32 de ani, Iulia a alergat in primul ei cross. In luna august, in jur de 14, ea vine impreuna cu familia ei acasa la Bacau, dar se opreste intâi la Bistrita unde va participa la o cursa de semimaraton”, ne-a povestit alergatorul bacauan. Si pentru ca „aschia nu sare departe de trunchi”, fiul Iuliei, nascut la Helsinki acum 16 ani, se pare ca a primit si el, probabil prin gena, pasiunea pentru alergare.

                    Astfel, cei trei, Liviu Petrila de 64 de ani, fiica Iulia de 39 de ani si nepotul Paul de 16 ani, au participat impreuna in urma cu mai bine de o luna la o cursa semimaraton la Hamburg. „Practic, am fost trei generatii in aceeasi cursa”, ne-a spus mândru maratonistul bacauan, care ne-a mai povestit printre altele ca: „Prima data, in 1970, parintii mi-au dat o Dacia 1100. Acum conduc un model de Citroen care are doar 11.000 de km la bord. In cei 46 de ani de când conduc, eu nu am facut 100.000 de km cu masina dar am alergat mult mai mult”.

                    Revenind la cursa de la Hamburg in care au alergat cei trei, Liviu Petrila ne-a povestit ca spre final nu mai putea alerga si a incheiat cursa in pas de mers. Cine a câstigat cursa in familie ? Chiar n-a avut importanta. Pentru ca atât fiica cât si nepotul si-au insotit seniorul la pas pâna la linia de finish. Am vrut sa aflam, din curiozitate, daca dupa atâti ani Bacaul mai este „acasa”. „Sigur ca «acasa» este aici la Bacau.

                    Acolo este ceva temporar. Este ca si cum am fi plecati intr-o localitate din vestul tarii, iar acasa venim la Bacau”, a precizat Liviu Petrila care a vrut sa sublinieze faptul ca este bucuros ca, de la an la an observa schimbari in bine. Ce-i lipseste cel mai tare? „Ziarele. Dar am mare noroc cu editiile online. Citesc desteptarea.ro in fiecare zi iar asta imi da senzatia ca sunt mult mai aproape de «acasa». România se vede altfel când esti plecat departe. Tot respectul pentru toti cei care sunteti aici si ati facut lucruri extraordinare”, ne-a spus la finalul intâlnirii alergatorul bacauan.

                    „Comparând sportul de la noi si cel din Finlanda, pot sa va spun ca este o mare diferenta. In Finlanda sportul este pur amator. Si sa va dau un exemplu: un antrenor cum ar fi cel al echipei de volei Stiinta Bacau, in Finlanda ar primi cam jumatate din salariul minim pe economie. Sa spunem ca ati trai in Finlanda si ati avea copilul in lotul national de juniori la fotbal. Parintii platesc cantonamentul, platesc masa, cazarea, transportul, federatia asigurând doar antrenorul. Insa ei au ceea ce se numeste cultura sportiva.”
                    Liviu Iuliu Petrila

                    Incepe Olimpiada!

                    Cea mai importanta competitie a planetei se va desfasura in perioada 5-21 august, la Rio de Janeiro. Bacaul are patru sportivi prezenti la Jocurile Olimpice din Brazilia

                    Incepe, in sfârsit incepe! Cea de-a 31-a editie a Jocurilor Olimpice de Vara debuteaza in acest weekend, la Rio de Janeiro.

                    In fapt, startul competitiei s-a dat inca de joi, cu primele meciuri ale turneului de fotbal, insa ceremonia de deschidere, transmisa, ca si intreaga competitie, de TVR1, va avea loc in noaptea de vineri spre sâmbata, in jurul orei 1.30.

                    Ceremonia nu va avea fastul Olimpiadei de la Londra, din urma cu patru ani, insa este clar ca, din cauza amenintarilor teroriste, masurile de securitate vor fi peste tot ce s-a intâlnit in istoria Jocurilor Olimpice moderne.

                    Bacaul e prezent si el la Rio. Cu patru sportivi: inotatorii Norbert Trandafir si Marius Radu (CSSM Bacau), maratonistul Alexandru Soare (CS Stiinta) si triplusaltista Andreea Panturoiu (CSM Onesti). Plus un antrenor: mentorul lui Trandafir si Radu de la CSSM, Ovidiu Galeru. De altfel, inotatorii vor fi si primii bacauani care vor intra in competitie.

                    Nu din prima zi a calificarilor, ci dintr-a doua. Duminica, 7 august, stafeta masculina de 4x 100 metri a României, compusa din Norbert Trandafir, Marius Radu, Daniel Macovei si Alin Coste va participa la seriile de calificare la Olimpic Aquatics.

                    Andreea Panturoiu va debuta in concurs pe 13 august, atunci când pe stadionul Olimpic sunt programate calificarile probei de triplusalt, in timp ce Alexandru Soare va alerga maratonul pe 21 august. Niciunul dintre bacauanii prezenti la Rio nu vizeaza vreo medalie. De altfel, intreaga delegatie a României este sceptica in privinta numarului de medalii.

                    „Targetul nostru este intre 6 si 8 medaliii”, a declarat presedintele COSR, Alin Petrache.

                    Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar se intareste

                    Divizionara C bacauana Aerostar isi continua campania de achizitii. Dupa ce l-a readus la matca pe stoperul Alex Belecciu, de la muribunda Sport Club Bacau, gruparea pregatita de Misu Ionescu vizeaza alti doi jucatori meniti sa fortifice compartimentul defensiv.

                    Astfel, de saptamâna aceasta, cu Aerostar se pregateste inca un fundas de la Sport Club Bacau, Ionel Mihalachioae, in vizorul „aviatorilor” aflându-se si Mihaes (Sepsi Sfântu-Gheorghe). Si daca tot am amintit de aparatori, sa notam ca un alt produs al Aerostarului, Andrei Burca, fundas central care in ultimele trei sezoane a imbracat tricoul Sport Clubului, a semnat zilele trecute cu FC Botosani. „Ne bucura faptul ca un nou jucator format de Aerostar face pasul catre prima liga”, a declarat Valerian Voicu, presedintele sectiei de fotbal a clubului ce l-a lansat pe Costel Pantilimon.

                    Lista de achizitii a Aerostarului, pe care se mai afla nume ca Intuneric, Blanaru, Dumitriu (dorit, insa, de Poli Timisoara), Tudorache sau Ignea, ramâne deschisa, in conditiile in care pâna la startul campionatului mai este aproape o luna. „In aceasta perioada, pot spune ca selectia este continua. Cine nu face fata sau nu se incadreaza in parametrii fixati de noi, nu ramâne in lot, indiferent de nume sau de cartea sa de vizita”, a precizat antrenorul Misu Ionescu.

                    Având in vedere programul intens al antrenamentelor din aceasta saptamâna, Aerostar a renuntat la amicalul de sâmbata, cu divizionara D Gauss Bacau.

                    Radu Beligan, pretextând (II)

                    NUMELE. A stârnit discuţii neobişnuitul numelui de familie: „Unii sânt iritaţi fiindcă mă numesc aşa cum mă numesc” (P 244). Pe tatăl său îl chema Nicolae Adam Beligan, primul volum, din 1938, este semnat Radu N. Beligan, iar într-un interviu audio pe care mi l-a acordat în anii ’80, ne comunica mirarea că numele comunei natale, GALBENI, se regăseşte, prin anagramă, în numele său de familie: BELIGAN. „Coincidenţa merge mai departe – îmi spunea în biroul de director de teatru din Capitală. Soţia mea este de neam BELGIAN”, care e deja a treia ipostază a aceloraşi litere. (Aş mai fi sugerat o variantă de semnătură: G. ALBENI; în sudul ţării, lângă Videle şi Târgu-Cărbuneşti, sunt două localităţi cu numele Albeni.)

                    CEL MAI DELICAT INSTRUMENT DIN LUME nu poate fi decât actorul, mărturiseşte Ch. Chaplin într-un interviu din 1966. Fragilitatea vine din constituţia-i profesională: „Îl poţi distruge cu câteva cuvinte…” Este mottoul pe care l-a pus Radu Beligan la prima sa carte, din 1968.
                    FIZIOLOGIA ACTORULUI, ÎN CIFRE. Suntem dojeniţi că nu cunoaştem procesele din metabolismul prestaţiei unui actor pe scenă: „tensiunea arterială creşte cu 3-4 linii”, „formula leucocitară se schimbă”, deshidratarea are cotele de 2-3 litri după un spectacol, iar a-l juca pe Hamlet echivalează cu efortul unui alergător pe 10.000 de metri (L 70).

                    PRIVILEGII. Actorii sunt „cu toţii permanent în reprezentaţie” (L 115), pentru că oricare dintre ei „e cel mai uman dintre oameni” (L 189). Până la un punct însă: „Secretul unei cariere teatrale echilibrate e şi acela de a nu cădea în cursa pe care ţi-o întinde nostalgia şi de a încheia o alianţă cinstită cu anii” (L 107). Privilegiaţi sunt şi spectatorii: „Eu mă mărturisesc în primul rând publicului. Lui mă încredinţez” (L 208).

                    JOCUL, CA JOACǍ. „Un actor în turneu nu spune <>, ci <>” (P 81). „Anamaria se opreşte din joaca noastră şi mă priveşte cu sinceră admiraţie: ‘Tatu, ce bine ştii tu să te joci! Ca un copil!’” (P 153). „Astă-seară am jucat pentru ultima oară în această piesă. Acum cortina a căzut, e târziu şi sunt singur în decorul în care mi-am petrecut patru sute de seri. Pe scenă sunt obiecte, cuvinte şi gesturi care păstrează încă prezenţa personajului ce am fost şi, probabil, n-am să mai fiu niciodată. Iancovescu m-a făcut să înţeleg cel dintâi cât de tristă e o ‘dernieră’” (P 243).

                    ANALOGIE FAVORABILǍ THALIEI. Întrebat de un ziarist străin în ce măsură teatrul este ameninţat de cinematograf şi televiziune, răspunde „prompt: ‘În măsura în care conservele ameninţă alimentele proaspete!’” (L 18). După ce a revăzut filmul „O noapte furtunoasă” (premiera: 22 mart. 1943), în care a făcut un rol memorabil, nu a putut să nu exclame: „Ce stranie senzaţie să-ţi vezi tinereţea conservată într-o cutie de celuloid!” (L 36). Sunt şi câteva condiţii: teatrul trebuie să dovedească „identitatea omului cu el însuşi” (L 66), iar pentru actor, să fie acea „religie înrobitoare, cea mai tiranică şi cea mai dulce din lume…” (P 14). „Funcţia artei e să redea omului sensul pierdut al totalităţii sale” (L 106), de vreme ce cultura în general este „o luptă împotriva tuturor instinctelor: de dominaţie, de supunere, de rutină, de ignoranţă” (L 194).

                    PATRIA TEATRULUI. Emoţia clipei sosirii „în ţara în care a fost inventat teatrul”, Grecia, s-a estompat când s-a convins că în limba acestei ţări „xenos înseamnă s…t şi străin, şi oaspete” (P 96).

                    Pasapoarte eliberate cu programare

                      – primul val de aglomerari a lovit in plin Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau – din cauza numarului mare de solicitari, programarile au ajuns la data de 22 august – solicitantii de pasapoarte cer audiente pentru situatii speciale

                      Numarul solicitarilor a intrecut pronosticurile angajatilor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau.

                      Pentru ca nu exista timpul fizic si faptic pentru preluarea si prelucrarea a mai mult de 150 – 200 de cereri/zi, conducerea Serviciului Pasapoarte a optat pentru programari. S-a ajuns ca astazi sa se faca programari peste aproape trei saptamâni.

                      Cei care doresc sa se inscrie pe lista de asteptare, se pot prezenta la ofiterul de serviciu sau la jandarmii din interiorul cladirii, de unde vor primi un bon de ordine personalizat. Perioada extrem de aglomerata le-a dat planurile peste cap celor care au bilete de avion cumparate sau care trebuie sa paraseasca urgent tara din motive de sanatate sau familiale.

                      “Ne confruntam cu fel de fel de situatii, care mai de care mai urgente sau mai speciale. Oamenii solicita audiente in speranta ca vor primi un termen mai apropiat fata de cel estimat de noi. Sunt persoane care trebuie sa ajunga in clinici de specialitate cu minorii, persoane care au parinti grav bolnavi in strainatate sau bacauani care au de respectat contracte de munca.

                      Analizam fiecare situatie in parte si actionam ca atare”, declara comisarul sef Florentina Neamtu, seful Serviciului Pasapoarte Bacau.

                      La audiente au prioritate copiii mici si parintii acestora. Caldura si aglomeratia ii fac irascibili pe unii dintre bacauani, iar pentru a evita scandalurile, mai multe efective de jandarmi mentin linistea si ordinea in zona. Ghiseul nr. 4 a fost transformat in sala pentru audiente, iar celelalte ghisee preiau dosarele solicitantilor de pasapoarte.

                      Volumul de munca al functionarilor este mare si pentru a face fata cererilor, au fost amânate concediile de odihna. Aglomerarile matinale ii descurajeaza pe cei care ajung mai târziu, pentru ca multe persoane trec pragul institutiei de la ora 7.00, cu speranta ca isi vor rezolva problemele in aceeasi zi.

                      Paznici din Salina Tg. Ocna, condamnati pentru mita si complicitate la furt

                        Tribunalul Bacau a dat sentintele in dosarul de mita si furt calificat al agentilor de paza din Salina Tg. Ocna care au permis, in februarie, altor doua persoane sa fure circa 8 tone bulgari de sare. Agentii de paza O.P.V. si B.N.V au fost condamnati, fiecare, la câte 2 ani si 5 luni inchisoare, cu suspendare, pentru luare de mita si complicitate la furt calificat. Pentru furt calificat si dare de mita, agentul de paza B.I. a primit o pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare, tot cu suspendare.

                        Cei trei au fost trimisi in judecata, in martie 2016, in stare de arest preventiv. In noaptea de 15/16.02.2016, O.P.V si B.N.V., agentii care aveau obligatia sa asigure paza bunurilor SC Salina Tg. Ocna, au permis, pentru o spaga de 800 lei, ca alte doua persoane sa intre in salina si sa fure cantitatea de aproximativ 8 tone bulgari de sare.

                        Intelegerea, spun procurorii, s-a facut intre inculpatul B.I. cu agentul de paza B.N.V., iar banii ar fi urmat sa fie impartiti între cei patru paznici ai salinei. Astfel, în intervalul orar 00:00 – 03:00, B.I., ajutat de fiul sau, a furat, în doua rânduri, cantitatea totala de circa 8 tone de bulgari de sare.

                        Jumatate din aceasta au reusit sa o duca acasa, insa cealalta jumatate a fost confiscata dupa ce un echipaj de politie i-a prins in flagrant. In urma verificarilor s-au gasit si cele 4 tone de sare, la domiciliul lui B.I., dar si suma de 800 lei, in masina paznicului O.P.V. La primul termen de judecata, inculpatii si-au recunoscut faptele, beneficiind astfel de o reducere a pedepsei. Instanta de fond a dispus, in plus, ca inculpatii sa presteze munca in folosul comunitatii, în cadrul Primariei Târgu Ocna, timp de 80 de zile fiecare.

                        Odata cu aceasta sentinta, a incetat si masura arestului la domiciliu, decisa in martie. Societatea Nationala a Sarii Bucuresti – Sucursala Salina Tg. Ocna nu s-a constituit parte civila, intrucât prejudiciul a fost recuperat înca din faza de urmarire penala. Totusi, a fost confiscata de la O.P.V. suma de 800 lei, luata ca mita, iar fiecare inculpat a fost obligat la plata a câte 800 lei, drept cheltuieli judiciare. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel, dupa ce Parchetul Tribunalului a contestat sentinta, primul termen urmând sa se judece in septembrie.

                        Tineri din 8 tari s-au adunat la Slanic Moldova sa discute despre amenintarile de pe internet

                        Asociatia pentru Dezvoltare Activa (ADA) Bacau implementeaza în perioada 28 iulie – 9 august 2016, în Slanic-Moldova, schimbul de tineri „Safe Link”, activitate centrala în cadrul proiectului cu acelasi nume, finantat prin programul ErasmusA, Actiunea Cheie 1 – Mobilitati ale tinerilor, schimb ce faciliteaza colaborarea si parteneriatul între 54 de tineri si lideri de grup din România, Italia, Spania, Malta, Turcia, Polonia, Grecia si Macedonia.

                        Actiunea urmareste promovarea conceptului de responsabilitate sociala pe internet si cetatenia europena activa a tinerilor, identificarea si însusirea de catre participanti a unor masuri în ceea ce priveste siguranta personala, profesionala si sociala pe internet.

                        Mai mult, proiectul ofera un mediu favorabil dezvoltarii de instrumente sustenabile având ca scop responsabilitatea sociala în spatiul virtual, dar si siguranta online, cât si dezvoltarea creativitatii si competentelor digitale ale participantilor.

                        Pe parcursul proiectului, tinerii participanti vor fi implicati în activitati ce au ca scop dezvoltarea de metode educationale nonformale, cu impact asupra procesului de învatare intercultural, si prin alte metode creative, jocuri si traininguri ce urmaresc facilitarea schimbului de cunostiinte la nivel multicultural.

                        Prin toate sesiunile de lucru si workshopuri, proiectul „Safe Link” isi propune cresterea responsabilitatii tinerilor în mediul online, dar si folosirea retelelor de socializare într-un mod responsabil si sigur.

                        Zilele orasului Comanesti

                          Urmeaza un weekend cu mari bucurii pentru comanesteni, care sunt invitati de catre oficialitatile locale la o noua editie a Zilelor orasului. Astfel, in cele trei zile de sarbatoare, localnicii, dar si cei care vor fi in trecere prin zona, sunt invitati sa participe la mai multe activitati culturale si sportive.

                          Din sfera spectacolelor si concertelor care se vor desfasura la Galion nu vor lipsi Taraful Cleante & Diana Matei, Marius Spoiala, Iuliana Covaci, Florina Atudorei, Stefanu Orheanu, ansamblurile folclorice „Busuiocul” din Bacau, „Cununa de la Valea Muntelui” si „Gospodarii de pe Valea Asaului”, dar si nume celebre intre care Sore, Vescan, Mioara Velicu, Ionut si Doinita Dolanescu, Nicoleta Nuca, Vama si Zdob si Zdub. Alte repere importante sunt:

                          * vineri, 5 august: ora 10. 30, Cimitirul International al Eroilor – ceremonial militar-religios inchinat Eroilor Neamului la implinirea a 100 de ani de la intrarea României in Primul Razboi Mondial; ora 17.00, Tenis de câmp „Trofeul Comanesti 2016”; ora 17.00, muzeul „Dimitrie Ghika” Comanesti – se va acorda titlul „Model de viata” familiilor care au implinit 50 de ani de casatorie.

                          * sâmbata, 6 august: ora 9.00 concurs de alergare si de biciclete pe traseul Centrul de Agrement (plecare) – str. Girlei – str. Gheorghe Donici – Podul de Fier – Faleza – Centrul de Agrement (sosire) ; ora 9.30 Muzeul „Dimitrie Ghika” simpozionul stiintific international „Dimitrie Ghika, Comanesti – in memoriam” editia a VI-a. Invitati acad. Constantin Toma si acad. Dumitru Morariu, ambii de la Academia Româna precum si acad. Alexandru Ciubotaru si acad. Ion Toderas de la Academia de Stiinte a Moldovei; ora 17.00 Tenis de câmp „Trofeul Comanesti 2016”.
                          De la ora 19.00, la Galion, va avea loc Gala K1 Superkombat, Titlul Mondial SK 12 meciuri, unde Ionut Iftimoaie il va infrunta in ring pe campionul mondial Jorge Loren (Spania), in meciul de retragere a luptatorului comanestean.

                          * duminica, 7 august, de la ora 9.00 se va desfasura la Scoala „Ciprian Porumbescu” cea de-a X-a editie a „Trofeului Comanesti” la sah, iar de la ora 10.00, Trofeul de tenis 10 FRT categoriile rosu, portocaliu si verde pentru copiii intre 5 si 10 ani.
                          Vor mai fi si alte surprize din partea organizatorilor, cum ar fi focurile de tabara, dar si un foc de artificii.

                          Jandarmii din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău vor asigura, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor organizate cu ocazia „Zilelor Oraşului Comăneşti – 2016”.

                          În perioada de 05– 07 august 2016, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău vor asigura, în sistem integrat şi în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu (poliţie, situaţii de urgenţă etc.), măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică în municipiul Comăneşti, judeţul Bacău pe timpul desfăşurării „Zilelor Oraşului Comăneşti – 2016”.

                          Pentru desfăşurarea acestui eveniment într-un mod paşnic şi civilizat, JANDARMERIA recomandă participanţilor:

                          Să respecte marcajele de atenţionare şi indicaţiile forţelor de ordine (jandarmi, poliţişti) şi să le solicite sprijinul în momentul apariţiei unor situaţii neprevăzute sau care necesită intervenţia acestora;

                          Să nu consume băuturi alcoolice, în afara locurilor special amenajate sau în afara perimetrului destinat manifestării publice;

                          Să acorde o atenţie deosebită modului de asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje) precum şi a celor cu valoare (bijuterii, aparate foto, video, telefoane mobile);

                          Să nu lase copiii nesupravegheaţi, în special în zona unde sunt amplasate echipamentele pentru activităţi distractive;

                          Să nu lase autoturismele proprietate personală descuiate şi să nu lase bunuri de orice fel în interiorul acestora la vedere;

                          Să utilizeze spaţiul de parcare aflat în afara perimetrului de desfăşurarea a manifestării.

                          Alesii PNL nu mai participa la votul secret

                            Cam goala sala mare a Consiliului Judetean (CJ) Bacau, joi, la sedinta extraordinara, ceea ce nu e un lucru obisnuit pentru acest for deliberativ.

                            Din 37 de alesi, doar 22 erau in sala, apoi 23, cu Mihai Mititelu, care a sosit dupa inceperea sedintei.

                            Inainte de a fi votata ordinea de zi, Petrica Mihaila, PNL, a propus sa fie retrasa informarea privind stadiul realizarii unor investitii de apa-canal in Onesti. Motivul? “Din informare si din observatiile colegilor, cred ca vor rezulta si solutii vizavi de ceea ce se intâmpla in Onesti. Pentru ca domnul Olteanu lipseste din motive obiective si pentru ca dumnealui cunoaste situatia foarte bine, as propune sa amânam acest subiect pentru sedinta viitoare”, a spus Mihaila.

                            Presedintele CJ Bacau a precizat ca si Cezar Olteanu are aceasta informare in format electronic si, daca exista obiectiuni, acestea pot fi discutate in urmatoarea sedinta. La prezentarea proiectelor privind alegerea unor reprezentanti in adunarile generale ale ADIB (Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau pe apa-canal) si ADIS (Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara de Salubrizare), care se face prin vot secret, liberalii au readus in discutie absenta PNL din Comisia de numarare a voturilor.

                            “Inseamna ca vreti sa ne furati!”

                            Liviu Miroseanu a declarat ca e o chestiune de principiu si ca, dincolo de dezbaterea politica, e normal ca PNL si PSRo sa aiba reprezentanti in aceasta comisie.

                            “Nu putem sa ne asumam un vot atât timp cât nu avem certitudini cu privire la modul in care s-a votat si la modul in care s-a numarat”, a spus el, apoi a anuntat ca, de azi inainte, PNL nu va vota “niciun proiect care presupune vot secret.” Sorin Brasoveanu a reamintit ca propunerea PNL de a mari Comisia de numarare a voturilor de la 3 la 5 membri a fost introdusa pe ordinea de zi in sedinta din iulie si a fost supusa votului, dar nu a trecut.

                            “Inseamna ca vreti sa ne furati”, s-a auzit vocea lui Neculai Nechita, PNL. Nu stiu daca presedintele CJ l-a auzit sau nu, dar a adaugat: “Pentru transparenta, astazi, va invitam sa monitorizati alaturi de Comisia de numarare a voturilor. Nu am absolut nimic impotriva.”

                            Liberalii nu au raspuns invitatiei, dar au anuntat ca in sedinta viitoare vor reveni cu un proiect. Aprobarea acestuia va depinde, insa, de decizia majoritatii. Tot Liviu Miroseanu, dupa ce comisia a prezentat rezultatele, a anuntat:

                            “Retineti ca noi nu ne-am exprimat votul. E adevarat ca, procedural, sunt voturi nule, dar noi nu am votat azi!” Cu toate acestea, proiectele privind numirile in adunarile generale ale ADIS si ADIB au trecut, având 15 de “Da”.