România este o țară milenară în care istoria se scrie în fiecare zi. Dacă de-a lungul timpului au existat mai multe răscruci de drumuri pe care le știm doar din povești sau din cărțile de istorie, au existat în istoria recentă și momente pe care le-am trăit pe pielea noastră, sub ochii noștri.
Unul dintre marile evenimente din istoria noastră modernă este fără doar și poate cel al Revoluției din ’89. Dacă cei mai tineri Știu această „poveste” doar din auzite, pentru că sunt prea puțini cei care încearcă să priceapă cum au stat lucrurile din timpul Revoluției, voi încerca să redau câteva fragmente de la marele eveniment, așa cum le-am trăit eu.
Dacă în titlu spun „Revoluția în direct… de la mare”, să nu credeți că eram la mare în decembrie, în concediu. Nuuu! Eram în armată. Și acolo…m-a prins.
Așadar, toate aceste evenimente, pentru mine, s-au derulat la Mangalia unde eram militar în termen la un Divizion de Nave Auxiliare. Făceam armata la Marină și mai aveam un pic, până în ianuarie ’90, când trebuia să „ne lăsăm la vatră”. Dar cum a fost? Acum pare doar o poveste care poate împleti situații dramatice cu unele hilare. Inainte de toate trebuie spus că s-au încercat fel și fel de diversiuni. Revoltele au început la Timișoara în 16 – 17 decembrie.
Noi nu știam nimic. Dezinformarea era la cele mai înalte culmi. Intâmplarea a făcut să avem un coleg de pe lângă Timișoara și care în perioada respectivă era acasă în permisie. A primit telegramă să revină de urgență la unitate. Nici nu a ajuns bine la unitate că a și fost luat în primire de ofițerul de la Biroul Organizației de Bază de Partid. Ieșit de acolo și simțindu-se privit, n-a scos nici o vorbă.
Abia câteva zile mai târziu, după fuga lui Ceaușescu, ne-a povestit că a văzut tancurile care înconjurau Timișoara și că nimeni nu intra sau ieșea de acolo. Noi eram intoxicați cu fel și fel de povești.
În momentul în care s-a dat alarma reală de luptă, lucrurile s-au complicat. Teama s-a instalat în toată lumea. În asemenea situație eu am devenit bucătarul unității. A fost interesant să stai în bucătăria unității, care era pe Nava Bază, să gătești pilaf cu arma în spate. Unul dintre superiorii mei, un sergent major, tot mă ruga să-i dau arma mea, un pistol mitralieră, că mie nu-mi folosește în bucătărie, iar el, la schimb să-mi dea pistolul lui de tip Carpați. „Ce dracu’ să fac cu ăsta, că nu trage nici la 50 de metri”, se plângea sergentul major pe chipul căruia se putea citi teama.
Divizionul de Nave Auxiliare activa în ghiolul de la Mangalia, chiar sub podul care trece spre Vama Veche, la vremea respectivă podul nefiind sută la sută finalizat. Dacă o parte din navele noastre au ieșit în patrulare pe ghiol unde s-au „înfruntat” cu alte nave de la alte unități și chiar s-au împușcat între ei, divizionului nostru i-a revenit și sarcina să păzească intrarea pe pod dinspre oraș.
Am fost până la ei, mai mult târâș, să le duc ceai fierbinte în noapte. Trei soldați stăteau cu simțurile întinse la maximum. „Staaaiiii!!!!!” a urlat unul când a simțit că se apropie cineva. Le-am strigat și eu, dar mai șoptit, că vin cu ceaiul. Au răsuflat ușurați și s-au bucurat că e unul de-al lor.
Era o noapte caldă pentru decembrie și o liniște ciudată, care era spartă din când în când de motoarele navelor care patrulau pe ghiol. La un moment dat un zgomot surd ce ne-a făcut pe toți să tresărim se auzi din imediata apropiere. Ochii și urechile ne erau ciulite mai ceva ca a prădătorilor de noapte. „Eu trag”, a spus în șoaptă un coleg pe care îl cam apucase tremuriciul.
„Șșșșș….” tot șuiera altul pregătindu-și arma. Din depărtare se apropia o luminiță slabă. Apoi vocea unui bărbat a început să boscorodească ceva din care am deslușit câteva înjurături. Luminița era de la țigară, iar omul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, s-a împiedicat și a căzut.
Era un localnic de la 2 Mai care voia să ajungă acasă și s-a încumetat să o facă pe jos, peste pod, spunând că nu-l interesează ce se întâmplă. După câteva ceasuri a început să se tragă pe ghiol.
Cine în cine…nu se știa. Un coleg transmisionist mi-a povestit că a fost o nebunie totală pentru că nu se știa cine cu cine se luptă. Se auzeau doar focurile de mitraliere grele, iar cei din cabinele de transmisiuni au trecut de la codurile ambarcațiunilor, gen „Rândunica” sau „Șoimul”, la numele reale ale navelor.
„Nu mai trageți în noi, suntem SRS 737”, urla în microfon transmisionistul nostru. Până și-au dat seama că se împușcau între ei, o altă navă, de la alt divizion a fost avariată tare, doi dintre militarii motoriști fiind răniți.
Lipsa de comunicare, dar și tâmpenia din capul unora a fost prezentă și în alte situații. După vreo două zile, pe la prânz, un căpitan a văzut un avion pe cer care zbura spre est. S-a pus culcat pe spate și a început să tragă cu pistol mitralieră spre avion, în ciuda faptului că aparatul de zbor avea o altitudine de vreo 10.000 de metri, iar pistolul mitralieră trage la maxim 3.000 de metri în linie dreaptă.
Militarii în termen au urmat întocmai exemplul „luminos” al căpitanului și au descărcat spre cer câte încărcătoare au avut. Între timp, comandantul unității, un tip scund și negricios cu gradul de căpitan-locotenent, urla să se înceteze focul. Dar cine îl băga în seamă ? Se trăgea de parcă era în filmele western.
La finalul focului, comandantul s-a răstit la soldați: „De ce ați tras?”, la care soldații i-au răspuns în dorul lelii, „Dar căpitanul de ce a tras?”.
Comandantul a înghițit în sec și a lăsat problema așa, probabil gândindu-se că situația poate degenera. Adevărul este că la vremea respectivă erau multe cadre care nu aveau nicio tangență cu fenomenul. Erau asemenea personajului jucat de Gheorghe Mihăiță în celebra serie „Brigada Diverse”, Harpalete, care voia la Miliție doar ca să primească uniformă.
Și, cred eu, și acesta a fost un factor determinant pentru haosul creat. Evident, ar fi multe întâmplări de la Revoluție de povestit, dar pentru a sublinia o parte „profesionistă” a armatei din acea perioadă am să redau o întâmplare din campania noastră de instrucție.
Era înainte de Revoluție cu un an, la începutul verii, când ne-au dus pe un câmp agricol, ne-au desfășurat în dispozitiv, cică. De fapt ne-au pus într-o linie dreaptă, la doi metri unul de altul, ne-au dat câte un borcan în care trebuia să adunăm de pe câmp niște gândaci care atacau cultura de acolo. După ce umpleam borcanul ieșeam la margine de rând și aruncam gândacii într-un foc pe care îl administrau cadrele.
Râdeam înfundat fără să ne audă superiorii și ne gândeam la ce crede inamicul nostru care tot timpul era la pândă și căruia probabil îi era teamă să ne atace pentru că noi eram foarte bine pregătiți. Revenind la zilele Revoluției din ’89 când am trăit la intensitate maximă, pregătindu-ne de luptă, deși nu știam cine este inamicul, sau după fuga lui Ceaușescu, moment în care s-au clarificat lucrurile, cel mai important a fost să vedem adevărata față a oamenilor, în cazul de față a militarilor în termen, dar mai ales cea a cadrelor.
În fapt, Revoluția din Decembrie 1989 a fost despre mărirea și decăderea unor personaje. Noi, oamenii de rând, am rămas cam la fel, doar că ni s-au deschis niște oportunități de care unii au știut să profite. Între timp am învățat lucruri noi: cum e cu democrația și cum să te descurci în capitalism, și multe altele. Din păcate, pentru mulți români, mai ales pentru cei tineri, Revoluția din ’89 a rămas doar o poveste de istorie.
Într-o lume aflată în permanentă mișcare, a rămâne statornic e un risc pe care puțini și-l asumă, iar dintre cei care o fac, prea puțini supraviețuiesc. Cuvântul cheie este „adaptarea”, lucru care presupune evoluție. Vremurile vin și trec, timpurile se schimbă, iar Gutenberg dacă ar fi curios să vadă ce a ajuns invenția sa, nu ar mai recunoaște nimic. Și, totuși, esența a rămas aceeași. Nimic nu se pierde, totul se transformă! Transformarea înseamnă nu doar schimbarea modului de tipărire a unui ziar, ci adaptarea permanentă a disponibilității și a reacției la așteptările cititorilor, la obiceiurile lor, la dinamica și rigorile de orice ordin ar fi ele – sociale, materiale, financiare – ale fiecărei perioade.
Informația este putere iar puterea milioanelor de ziare tipărite a făcut să pornească revoluții, a schimbat viața oamenilor de pe întreg Pământul.
„Deșteptarea”, o idee pornită din revoluția unor vremuri noi, a evoluat zi de zi printre realitățile unei lumi mult prea grăbite în care totul se schimbă, în care nu mai există constante. Cu un suflu viu, dinamic și trepidant, ne-am străduit cu tenacitate, cu stăruință, cu intransigență să ne adaptăm oamenilor, timpurilor, să ne îndeplinim misiunea asumată și chiar să o depășim. Arhivele, bibliotecile și memoria colectivă sunt Martori incontestabili ai existenței noastre neîntrerupte de aproape trei decenii, a devenirii singurului ziar care a rezistat testului timpului, singurului ziar care a supraviețuit unor crize economice și politice în vreme ce alte publicații au clacat și astfel „Deșteptarea” a fost, este și va fi ziarul Bacăului.
Din mulțimea nenumăratelor cronici care au oglindit fidel realitatea și au informat corect cititorii se remarcă incontestabil munca unor oameni ale căror fapte ne completează și ne privesc. De 21 de ani, cotidianul „Deșteptarea” îi recunoaște an de an, în mod public, cu mândria de a fi cel care relatează implicarea acestor băcăuani în viaţa comunităţii. Acum este momentul să fie premiaţi. La ceasul sărbătorii noastre, „Deşteptarea” împărtășește bucuria aniversării și îi premiază pe campionii comunităţii locale și în anul 2016.
Primii copii nevăzători integrați în sistemul public de învățământ de masă, reper pentru normalitate în comunitatea băcăuană
Adriana Roșu, președinte al Asociației “Sprijin pentru Părinți” Bacău și Ramona Cioarec, consilier școlar, pentru promovarea drepturilor persoanelor cu deficiențe senzoriale de văz și auz, precum și implementarea, în premieră, a proiectului prin care trei copii nevăzători au fost integrați în învățământul de masă.
Ani de zbucium, lupte cu mentalități, sisteme și birocrație. Ani, în același timp, de devotament, pasiune și credința că bătaia unei aripi de fluture poate face un ocean să vibreze. Așa s-ar putea scrie, în câteva cuvinte, o poveste adevărată trăită în comunitatea băcăuană, în premieră, (abia) anul acesta: povestea integrării în sistemul public al învățământului de masă a trei copii nevăzători. Fernando, Ștefania și Corina sunt cei trei micuți care, din anul școlar 2016 – 2017, urmează cursurile la o școală normală. Cei trei sunt elevi eminenți în clasa a V-a, la Școala Gimnazială ”Alecu Russo” din Bacău, sunt foarte iubiți de colegi și de cadrele didactice deopotrivă, de părinții colegilor lor de asemenea, semn clar de integrare completă. Un parcurs care n-ar fi avut însă loc fără dragostea și munca unei întregi echipe de specialiști și voluntari.
Fernando, Ștefania și Corina au urmat clasele I-IV, pe hârtie, tot în sistemul de învățământ public de masă, fiind înscriși însă, la Școala Specială „Maria Montessori” din Bacău, abia odată cu clasa a V-a reușindu-se, prin transfer, integrarea lor la Școala „Alecu Russo”, lucru ce se datorează unui ambițios proiect al Asociației de Sprijin pentru Părinți din Bacău, reprezentată de Adriana Roșu, care și-a găsit în unitatea de învățământ amintită un partener de nădejde. Iar din unitatea de învățământ, un rol foarte bine conturat este cel al consilierului școlar, Ramona Cioarec.
Pentru ca cei trei copii nevăzători să poată urma cursurile la „Alecu Russo” a fost nevoie, desigur, și de adaptarea spațiului de clasă. O clasă la parter, cu acces la ieșire, către bibliotecă și grupul sanitar. Copiii stau în primele două bănci, lângă ieșirea din clasă și sunt în permanență însoțiți de un instructor specializat – profesor educator, salariat al Asociației Betania din Bacău. Elevii au tot instrumentul didactic necesar potrivit nevoilor lor, iar clasa a fost dotată integral cu pupitre și scaune, logistica și materialele necesare imprimării temelor și a lucrărilor de control.
Cu implicarea, de ani, în mod constant, a echipei de la Asociația Sprijin pentru Părinți – Centrul Norocel în atragerea, pe lângă autoritățile publice locale, de parteneri credibili și deschiși din comunitate – în cazul de față Școala „Alecu Russo” și Școala Gimnazială „Maria Montessori” -în Bacău se întrevede, în sfârșit, pavarea unui drum al normalității.
Plini de lumină, conștiincioși, ambițioși, foarte optimiști, Fernando, Corina și Ștefania sunt încântați de tot ce li se întâmplă. Ei sunt fericiți, colegii lor sunt fericiți, cadrele didactice sunt fericite, dar dintre toți, părinții „noroceilor” alături de echipa Asociației Sprijin pentru Părinți sunt, poate, cei mai fericiți. Împreună au reușit, suflând pentru o bătaie de aripă de fluture, să facă să vibreze un ocean. (Mădălina Rotaru)
”În spatele acestei reușite sunt o mulțime de oameni. Asociația Betania, cadrele didactice, Daniela Burghelea (profesor de psihopedagogie specială la Școala Gimnazială ”Maria Montessori” din Bacău și, de opt ani, voluntar la Centrul de zi Norocel, n.r.), Școala ”Alecu Russo”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Județean, voluntari, persoane fizice și persoane juridice și, nu în ultimul rând, toți cei care au crezut în noi și au direcționat cei 2% pentru Asociație. Știți cum e? Ca și cum am asista la transformarea unui boboc, în floare… Și suntem fericiți!”
Adriana Roșu, președinte Asociația Sprijin pentru Părinți, Centrul de zi ”Norocel”
”E greu să-mi găsesc cuvintele. Nu muncesc pentru laudă, muncesc pentru că iubesc ceea ce fac. Consider că obiectul nostru, al consilierilor școlari, este orice copil, cu sau fără dizabilitate, care are nevoie de noi. Respectul și prețuirea pe care o primim de la acești copii mă încarcă și mă fac să-mi iubesc și mai mult munca și să merg mai departe. M-aș bucura să știu că, prin ceea ce facem, comunitatea se va deschide”.
Ramona Cioarec, consilier școlar
Omul căruia profesia i se potrivește ca o mănușă
Ghiorghiță Patrichi, director Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru modul exemplar, profesionist, în care organizează și coordonează activitatea instituției pe care o conduce de 14 ani.
Am cunoscut puțini oameni pentru care profesia și mai ales funcția deținută să se potrivească, așa cum se spune, „ca o mănușă”. Directorul Oficiului Registrului Comerțului (ORC) de pe lângă Tribunalul Bacău, Gheorghiță Patrichi, este unul dintre ei. Corect în relațiile cu cei care se adresează Oficiului, cu salariații, cu partenerii instituției, riguros în tot ce face, sincer, dar discret, așa cum îi impune specificul meseriei, Gheorghiță Patrichi se detașează ca unul dintre profesioniștii domeniului său de activitate.
Inginer de profesie, cu zece ani de activitate în Buzău, dar și la Aerostar Bacău, Gheorghiță Patrichi a făcut primii pași în relativ noul domeniu al Registrului Comerțului, aflat atunci sub tutela Camerei de Comerț și Industrie, în 1996. „Am parcurs – spune actualul director al ORC – toate treptele ierarhice în acest sistem. În fapt, știam să fac tot ce se cerea la fiecare ghișeu al Oficiului. Iar în final am fost și directorul acestuia”. În anul 2002, însă, prin ordonanță de urgență guvernamentală, Registrul Comerțului a trecut la Ministerul Justiției. Aceeași Mărie – cum se spune -, dar cu altă pălărie! Prin urmare, altă organizare, oarecum alte cerințe, iar sarcina reorganizării Oficiului a revenit, evident, directorului noii instituții, Gheorghiță Patrichi. „Din acea perioadă – spune – am simțit că nu sunt suficiente studiile de inginerie, așa că m-am înscris la Facultatea de Drept. În 2007 aveam și această calificare”.
Registrul Comerțului este, prin excelență, un seismograf sensibil al mediului economic din România și din fiecare județ. Directorul instituției, de oriunde ar fi, este astfel mereu pe fază la mersul sinusoidal al economiei. „În județul Bacău – a opinat Gheorghiță Patrichi – au fost, ca peste tot, și suișuri, și coborâșuri. O perioadă interesantă a fost la începutul noii economii capitaliste de la noi, dar o alta și în 1998, când s-a ordonat firmelor majorarea de capital social. Astfel, dacă perioada 1992 – 1994 a fost una cu foarte multe înmatriculări de firme, la fel s-a întâmplat și în 1998. A urmat perioada schimbării certificatelor de înregistrare, conform codificărilor din Codul CAEN și ne-am aliniat la cerințele europene. A mai urmat o altă codificare și tot așa, deci nu am stat degeaba”.
Iar o privire de ansamblu asupra mișcărilor din mediul economic băcăuan în ultimii 20 – 25 de ani este apreciată de directorul ORC Bacău ca o așezare normală a firmelor pe temelii economice mai solide. „Agenții economici simt pulsul din piață și se așează conform acestuia. Un exemplu bun este măsura care acordă facilități studenților întreprinzători, or ei au venit cu obiecte de activitate adaptate pieței actuale. Economia băcăuană este acum în plin reviriment. Eu i-aș recomanda cu drag și fiicei mele, care acum lucrează în străinătate la o mare corporație, să vină acasă, să întreprindă ceva aici” – a mai opinat directorul ORC. Mai mult, se constată că mulți agenți economici vin dinspre județele limitrofe în Bacău, fie și numai înființând puncte de lucru.
Și instituția Registrului Comețului s-a transformat, după vremi și după vremuri, în trendul modernizării generale a societății. Informatizarea, aplicarea de programe rapide pentru înregistrarea de firme în numai trei zile (față de peste 20 înainte) și modul de lucru cu agenții economici sunt o parte dintre atributele ei de acum. (Petru Done)
Instituție prestigioasă a culturii naționale
Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, in semn de prețuire și recunoaștere a meritelor deosebite pentru susținuta activitate desfășurată în cei 60 de ani de la înființare.
Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale din România, cu rezultate remarcabile și pe scenele internaționale, a luat ființă acum șase decenii, mai precis pe 16 octombrie 1956, dată de la care desfășoară o intensă activitate concertistică, la sediul din Bacău, în țară și pe marile scene ale lumii, fiind laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale.
Sub bagheta unor prestigioși dirijori, Eugen Pricope, Igor Ciornei, Ovidiu Bălan, mulți ani director al Filarmonicii, în prezent director onorific, personalitate remarcantă a artei dirijorale, elev al maestrului Iosif Conta, dar și a calității profesionale a membrilor orchestrei, Filarmonica băcăuană a fost prezentă permanent în viața culturală a orașului, în inimile publicului de pretutindeni. Din anul 1991, din inițiativa unui grup de muzicieni entuziaști și inspirați Filarmonica poartă numele compozitorului, pedagogului și dirijorului Mihail Jora, iar numele său, efigie a Filarmonicii, dar și a orașului, a ajuns, cu îndreptățire, pe afișul de concert al instituțiilor de profil din numeroase centre culturale ale Europei, Americii, Chinei, Coreei, acolo unde, muzicienii noștri au dus, pe lângă talentul lor și numele orașului Bacau.
În ani, orchestra a crescut, s-a maturizat artistic, standardele de exigență și elecție au crescut ca urmare a colaborării cu invitați de înaltă clasă profesională. Anii care au trecut au fost marcați de continuarea unor proiecte anterioare, devenite parte a profilului specific și particular al Filarmonicii bacăuane, în peisajul național al instituțiilor de spectacole. Amintim aici Festivalul Internațional „Enescu – Orfeul moldav”, aflat la cea de a XXXVII-a ediție, „Zilele muzicii contemporane”, prima manifestare de acest fel din România, ajunsă și ea la cea de a XXX-a ediție. O altă inițiativă demnă de consemnat este desfășurarea, în Bacău, a unor cursuri pentru tinerii dirijori cu largă participare internațională, printre profesori numărându-se și maestrul Ovidiu Bălan.
O consecință firească a creșterii calității actului artistic a fost constituirea de formații muzicale restrânse compuse din membri ai ansamblului orchestral, formații de sine stătătoare cu repertorii variate și pretențioase, iar prezența acestora a convins, întrunind sufragiile publicului și criticii de specialitate. Ne referim la Duo „Capriccio”, Trio „Syrinx”, Trio „Ateneu”, Cvartetul „Fagotissimo” și Cvartetul „Consonanțe”. Nu aș încheia fără să amintesc colaborările cu două formații corale: Corala „Ateneu” și Corul „Armonia” al Colegiului Național de Artă „George Apostu” și fără a rememora concertele ținute la Catedrala Catolică „Sf. Petru și Paul”, unde, cel mai recent a fost interpretat „Requiem”-ul de A. Dvorak.
In cei 60 de ani de activitate, Filarmonica băcăuană a susținut peste 1000 de concerte în Italia, Franța, Germania, Spania, Gibraltar, SUA, Grecia, Malta, Olanda, Austria, Elveția, Ucraina, Moldova, Coreea etc. De asemenea, artiști, dirijori și instrumentiști de valoare, recunoscuți internațional sunt invitați să evolueze în stagiunea băcăuană, alături de dirijorii permanenți, Ovidiu Bălan și Valentin Doni, colaborări apreciate de publicul meloman băcăuan, iar afișele și programele de sală din colecția Filarmonicii „Mihai Jora” stau mărturie peste timp. Aceste succinte enumerări și notații nu au un caracter festiv, ci reflectă viața, activitatea, talentul, munca și dăruirea unor oameni extraordinari, dedicați profesiei lor, ele reflectă, mai curând, o sui-generis „Stare a națiunii”, fiind, totodată, oglinda manageriatului Filarmonicii, de aceea, acum, la împlinirea a 60 de ani de existență, să-i urăm sărbătoritei noastre „La mulți ani!” (Ozana Kalmuski Zarea)
Copilul fenomen de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu”
Miruna Belciu, pentru rezultatele deosebite și medaliile de aur și argint obținute la olimpiadele naționale și internaționale.
Miruna Ioana Belciu. Tocmai s-a întors recent de la Bali – Indonezia, unde a avut loc Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori. A reprezentat acolo Bacăul şi România, alături de încă cinci elevi (doi din Bucureşti, din Iaşi şi unul din Bistriţa Năsăud), şi s-a întors cu o binemeritată medalie de argint. Un concurs la care au participat aproape 300 de elevi din 48 de ţări din întreaga lume, de pe toate continentele. O competiţie care acoperă trei discipline: Chimie, Fizică şi Biologie, dar foarte grea, după cum recunoaşte chiar ea.
Elevă a Colegiului Naţional „Gh. Vrănceanu”, clasa a X-a B, profil matematică – informatică, este copilul fenomen, cum îi spun profesorii, cum îi spunem şi noi. Miruna Ioana Belciu. Olimpica naţională anul acesta la Chimie – locul I, Matematică – medalie de bronz şi Ştiinţele Pământului – menţiune, acum şi olimpică internaţională într-un concurs la care a mai participat şi anul trecut, în Coreea, unde a obţinut tot argintul.
„Este un concurs pentru elevii care nu au împlinit 16 ani, dar materia de studiu e foarte variată”, ne-a explicat, în timp ce priveam împreună pozele pe care le-a făcut în Indonezia.
Perseverentă, ambiţioasă, serioasă, foarte muncitoare, cu mult bun simţ, Miruna Ioana s-a format în Şcoala Gimnazială „Ştefan Luchian” Moineşti. Anul trecut a ales Colegiul „Vrănceanu”, unde este pregătită pentru olimpiade de profesorii Cristina Andrei (matematică), Mariana Rosenschein (chimie), Florentina Dinu (biologie) şi Cristina Apetroaei (fizică), de la Colegiul Naţional „Gh.Vrănceanu”. „Am numai cuvinte de laudă pentru ea. Este un copil cum erau odată copiii la şcoală. Un elev excepţional”, este caracterizarea făcută Mirunei de către profesorul de biologie Mihaela Mariş, cea care a avut-o ca elevă în gimnaziu. „Mereu sârguincioasă, s-a pregătit temeinic şi răbdător, dovedindu-şi creativitatea, precum un chimist în laborator. Miruna este o speranţă pentru societate, mai ales pentru că îşi doreşte să devină cercetător şi să se formeze la o universitate din Germania sau Statele Unite”, ne-a declarat şi prof. Anca Tăbăcariu, alături de
care Miruna a studiat Chimia şi Fizica, în şcoala din Moineşti. Tot în gimnaziu, Miruna a început să obţină şi primele rezultate la concursurile şi olimpiadele şcolare. A fost de ajuns un premiu. Un prim premiu, apoi restul au venit de la sine. Şi au tot venit, an de an. Le-a pierdut şirul şi, spune, nici nu o să le numere vreodată!
„Ambiţia Mirunei este un lucru care o face să fie ceea ce este. Este unul dintre elevii cu care colegiul nostru se mândreşte şi iese în evidenţă nu numai în ţară, ci şi peste hotare. Este un copil care munceşte foarte mult pentru ceea ce obţine, dar cu eficienţă, iar rezultatele pe care le obţine sunt rare. Nu toată lumea poate avea asemenea rezultate. Cred că poate fi un exemplu şi pentru ceilalţi colegi. Pentru tot ce înseamnă top, pentru tot ce înseamnă vârf, Miruna este un model”, a concluzionat şi prof. Gabriel Andrei, directorul colegiului în care învaţă acum Miruna Ioana.
Ce va urma? Din nou, alte şi alte olimpiade judeţene, naţionale, dar, şi mai important, în luna februarie, barajul pentru o nouă calificare: Olimpiada Europeană de Ştiinţe, ce va avea loc în Danemarca, undeva în luna mai. Mult succes, Miruna Ioana! (Roxana Neagu)
Îndrăgostită de România și de turismul rural
Beatrice Grigoraș, președinte al Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural Bacău pentru permanenta implicare în cunoașterea și popularizarea resurselor turistice din domeniul rural al județului Bacău.
Cu aproape 20 de ani în urmă o cunoșteam pe Beatrice Grigoraș în Bacău. Ne vorbea despre turismul rural, despre ceea ce avea să devină repede o subită dragoste a românilor, agroturismul. În 1994 se înființase în țara noastră Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), iar în județul Bacău se organiza o filială. Ceea ce a urmat a fost o veritabilă lecție de agroturism, pe care aveam să o învățăm cu toții mai ales din practică, vizitând pensiuni, gospodării țărănești, zone încântătoare din județ, dimpreună cu Betty Grigoraș, dar și cu reprezentanții de atunci ai autorităților implicate în dezvoltarea turismului românesc.
A fost o perioadă de timp sinuoasă, cu destule urcușuri, dar și coborâșuri, cu evenimente memorabile și cu exemple ba de urmat, ba de evitat. Beatrice Grigoraș le-a dus pe toate și este și acum președintele Filialei ANTREC din Bacău. O poți găsi în satul Hârja, din comuna Oituz, un loc de care nu se mai poate despărți, mai ales sufletește, pentru că acolo a mai întemeiat o mare familie, a nu mai puțin de 18 copii care cresc într-o asociație numită chiar așa, „Copii în sânul familiei”. Nu a uitat nici de turismul rural, nici de Festivalul Plăcintelor, o manifestare pe care a inițiat-o acum vreo 15 ani, și nu și-a pierdut încrederea în evoluția pozitivă a agroturismului, chiar dacă însăși ANTREC trece printr-o perioadă mai grea.
ANTREC există și mai face lobby
Așa ne spune Betty Grigoraș. „Dacă se organizează o acțiune, a precizat președintele ANTREC filiala Bacău, noi avem contacte, relațional, ne-am împrietenit, suntem ca într-o familie. Participăm la toate acțiunile programate. Încă mai comunicăm, dar nu mai este așa cum era. De când cu internetul, pensiunile apelează, în general, la acest mijloc de rezervări. E un lucru bun, dar este foarte important ca oamenii să fie uniți într-o asociație. Așa ai o altfel de comunicare, un alt mod de a relaționa. Sunt zeci de pensiuni cu care eu colaborez, le pot recomanda, pot apela la serviciile lor”.
Ce nu a stricat internetul, au afectat legile românești
Betty Grigoraș a fost plecată din țară o scurtă perioadă de timp, dar s-a întors. „Am avut de la început, din primii ani ’90, încredere în turismul rural – ne spune acum. Chiar mă gândeam că se pot face lucruri mari în domeniu. Atunci am abordat conducerea ANTREC și așa am început activitatea în asociația nou înființată. Apoi am devenit președintele filialei Bacău”. A fost un început fast al noului domeniu din turism, susținut de statul român, de Comunitatea Europeană, de Eurogites – Federația Europeană de Turism Rural al cărei membru era ANTREC. S-au organizat simpozioane, congrese, lumea se întâlnea, comunica. „Fiecare filială, spune Betty Grigoraș, avea pensiuni ca membri, care susțineau printr-o taxă activitatea organizației. Acum, pensiunile folosesc internetul și nu mai sunt interesate de asocierea în ANTREC, la Ghimeș-Făget, la Comănești, la Poiana Sărată. Acolo sunt oameni care chiar fac lucruri de calitate și respectând tradiția. Dar sunt și unii care au construit pensiuni, la țară, la munte, cu balustrade de inox, cu termopane, cu marmură etc. Turismul rural a fost stricat, într-o anume măsură, și de legile care s-au dat pentru securitatea alimentară, valabile, dar nu aplicabile în gospodăriile țărănești vizitate de turiști. Pe masa unei pensiuni din agroturism, de exemplu, nu poți pune vase de inox, pentru că distrugi tocmai tradiția. În țările occidentale unde se face agroturism nu vezi așa ceva. Sau, cum să ai în gospodărie ouă ștampilate de la propriile găini?”
Agroturismul trăiește
În ultima vreme lucrurile au mai revenit, însă, în matca lor. Dar au fost destui care au vrut să părăsească domeniul, pentru a nu falimenta. Și, în plus, se practică încă mult și turismul la negru. Mai este atractiv agroturismul băcăuan? „Eu, spune Betty Grigoraș, am încercat foarte mult să aduc județul Bacău în circuitele naționale și internaționale. Dar, acest județ este folosit în general ca zonă de tranzit. Din toate direcțiile spre toate direcțiile. Aceasta și pentru că nu a fost suficient promovat de Ministerul Turismului, de autorități etc. Acum au început să se facă restaurări de monumente, de conace, de diferite obiective turistice. Nici românii nu mai caută acum vacanțe la pensiuni unde numai să mănânce și să bea. Caută și trasee pentru plimbări în natură, să se apropie mai mult de mediul înconjurător. Eu cred că acum s-au schimbat lucrurile mai mult în bine decât erau acum 10 – 15 ani. Iar pensiunile se pliază, cu serviciile după cererile oamenilor.”
Am întrebat-o pe Betty Grigoraș ce zone turistice le putem recomanda turiștilor în județul Bacău? „Valea Oituzului – a fost, evident, primul răspuns. O zonă care nu a fost promovată și nu am găsit până acum susținerea Primăriei Oituz, dar acum, cu noul primar, sperăm să se schimbe optica. Nici acum nu e amenajat și modernizat drumul de 7 km care vine direct din Slănic Moldova la Poiana Sărată, peste munte. Ar face o bună legătură cu Transilvania. Acum e impracticabil. Și ce peisaje sunt acolo! Apoi este Valea Trotușului, cu Dărmăneștiul, Dofteana și Valea Uzului. Dar și acolo sunt drumuri aproape impracticabile”.
Iar vestea bună pe care am aflat-o cu acest prilej a fost că și Festivalul Plăcintelor va fi reluat, în acest an, pe la sfârșitul lunii august. Desigur, dacă vor intra în horă și Primăria Oituz și Consiliul Județean Bacău, de unde sunt ceva promisiuni, și, evident, Biserica din Hârja. (Petru Done)
„Sunt un om îndrăgostit de România, pe care încerc să o fac cunoscută în lume prin orice modalitate, să-i conving pe toți că avem ce să le oferim la noi. Încerc să conving lumea să nu mai plece în străinătate, să stea să facă aici ceva. Cred în continuare în aceasta, deși îmi pierdusem la un moment dat încrederea.” Beatrice Grigoraș, președinta Filialei ANTREC Bacău
Gheorghe Iorga, mereu la umbra cărţilor în floare
prof. dr. Gheorghe Iorga, pentru valoroasa activitate de traducător din limba persană al unor importante opere și pentru eseistica originală și erudită de literatură comparată.
Întâmplarea, una frumoasă şi plină de sens, a făcut să ne întâlnim în paginile unei reviste şcolare, „Floare albastră”, pe când eram liceeni. Apoi, fiindcă se pare că nimic nu e chiar în voia hazardului pur, ne-am reîntâlnit pe holurile Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti. Acolo unde ne-a purtat pasiunea pentru literatură şi unde am avut profesori de excepţie, toată floarea cea vestită a istoriei şi criticii literare, a lingvisticii etc., din acea vreme. La un moment dat, nu ne-am mai văzut, pentru că studentul eminent care era Gheorghe Iorga câştigase, prin concurs, o bursă de studii la Universitatea din Teheran (Iran).
A învăţat, aşadar, persana (o limbă despre care el spune că i-ar fi plăcut şi lui Dumnezeu) la ea acasă, şi tot acolo şi-a adâncit şi rafinat cunoaşterea culturii orientale, care exercita asupra lui o magnetică atracţie. Anii au trecut, şi băiatul subţiratic, nu expansiv, ci uşor rezervat, dar teribil de simpatic, cu timbru cald al vocii şi o haioasă claie de păr creţ, care a debutat ca poet, a devenit o personalitate de format mare, de ţinută academică. Cu firea lui echilibrată, a îmbinat armonios vocaţia autentică de profesor de limba şi literatura română cu o laborioasă activitate de inspector şcolar, cu rezultate de excepţie. Iar dragostea lui pentru limba şi cultura persană şi-a găsit încununarea în obţinerea titlului de doctor în filologie al Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, magna cum laudae, cu teza Omar Khayyam şi „complexele” mitului european.
Sedus de mitul constructorului de edificii spirituale
În timp, opera sa a crescut, s-a îmbogăţit cu multe lucrări noi, pentru că Gheorghe Iorga este sedus de mitul constructorului de edificii spirituale. A tradus din română în persană elegiile lui Nichita Stănescu şi o antologie de basme, iar direct din persană, poezie, romane, proză scurtă. I-a făcut cunoscuţi cititorilor din România pe originalul scriitor Sadegh Hedayat (autor al excepţionalului roman Bufniţa oarbă), pe poeta Forugh Farrokhzad şi pe mulţi autori de proză scurtă, cuprinşi în antologia Teama. În 2004 îi apare la Editura Universitas XXl Un arian în umbra moscheii. Omar Khayyam.
„Rubaiate” (prima traducere românească din limba persană, ediţie, prefaţă, note, anexe şi referinţe bibliografice), iar în 2015, la Editura Paralela 45 – Omar Khayyam. Rubaiate (traducere, ediţie completă, studiu introductiv, note şi comentarii), nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România. Introducându-l pe cititor în cultura persană, şi pentru bună înţelegere a acesteia, traducătorul notează: „În Iran, poezia e expresia lingvistică majoră a sufletului. Când enunţă esenţialul, e un joc al cuvântului. Nu e un simplu fapt de cultură. Emană o mare forţă filozofică, iar, uneori, în momente cruciale, poate deveni chiar o practică a filozofiei, desăvârşind o metafizică”.
Vocaţie de hermeneut
Pe lângă traducerile amintite, Gheorghe Iorga are o însemnată operă de eseist, de autor de aprofundate studii de literatură comparată, de publicist. Nu este de ignorat, de asemenea, activitatea sa de autor şi coautor de lucrări didactice. Studiile comparatiste din cuprinsul volumelor Rândunica din nasul lui Buddha şi Ispitele textului şi demonii intrepretării sunt dense şi subtile, atingând, nu arareori, virtuozităţi interpretative ce dezvăluie o certă vocaţie de hermeneut cu vast orizont intelectual. Cărţile lui Gheorghe Iorga sunt rod al sensibilităţii sale, al iubirii pentru marile mituri ale omenirii civilizate, pentru literatură. Şi din toate transpare mare pasiune cognitivă a autorului, rigoarea analitică, erudiţia lui. Profesor, scriitor de mare talent, membru al Uniunii Scriitorilor din România, publicist de mare forţă, cu semnături în publicaţii de prestigiu, Ateneu, Vitraliu, Cartea, Meridian 27, Luceafărul, Tribuna Învăţământului, Gheorghe Iorga este, în acelaşi timp, un animator cultural de excepţie, conferinţele sale pe teme de mare actualitate, adevărate bijuterii intelectuale, fiind apreciate de un public divers, cucerit de profunzimea şi frumuseţea discursului.
Fericit ca Ulysse
Îl văd rar, în vremea din urmă (deşi se simte bine în primitorul orizont al prieteniei şi al dialogului), pentru că iese greu din captivitatea solitară a bibliotecii, dar mi-l imaginez fericit ca Ulysse, călătorind în fascinantul univers al cărţilor, al poveştilor exemplare. Şi ştiu că pentru el, cele mai importante sunt puterile spiritului, iar lectura şi scrisul sunt acte vitale, adevărata bucurie existenţială. (Carmen Mihalache)
La sfârşitul ceremoniei de acordare a Premiului Deşteptarea, profesorul Gheorghe Iorga ne-a adresat, în limba persană, o urare, dublată de profunzimea unui vers din creaţia celui mai mare poet persan, atât în original (foto), cât şi în traducere:
La mulţi ani, DEŞTEPTAREA!
„Ei spirite al meu, de ce pe mine/
Din fundul mării mă priveşti?”
Adamas urcă mereu în pași de dans
Asociația Club Sportiv ADAMAS, pentru rezultatele de top obținute în competițiile naționale de-a lungul timpului și pentru contribuția la dezvoltarea dansului sportiv băcăuan.
La început a fost Dance Energy Bacău. Doi antrenori și doar 30 de copii. Cu toții, purtați, însă, de un imens val de pasiune. Astfel, în mai puțin de zece ani, Dance Energy, transformată ulterior în Clubul de Dans Sportiv Adamas, a crescut precum voinicul din poveste. În cazul de față, o poveste de mare succes.
Astăzi, Adamas numără peste 400 de sportivi, care socializează și performează în pas de dans sub îndrumarea a zece antrenori și instructori sportivi. „Nici noi nu ne-am așteptat ca Adamas să devină într-o perioadă relativ scurtă un nume într-atât de important în comunitatea băcăuană și cu ecouri puternice în dansul sportiv din România”, mărturisește Romeo Tanasă, antrenorul și, totodată, președintele Clubului de Dans Sportiv Adamas. Succesul grupării băcăuane a căpătat o nouă turnură din septembrie 2014.
Atunci, Adamas a deschis cele mai mari săli de dans din oraș și s-a transformat în Academie, pe lângă secțiunea de dans sportiv, făcându-și loc dansul modern, dansul popular, baletul, hip-hop-ul, zumba, urbanize-ul și street-dance-ul. O paletă nu doar foarte largă, ci și extrem de atractivă pentru băcăuanii de toate vârstele care descopereau sau chiar redescopereau plăcerea mișcării prin dans. De altfel, Academia Adamas a devenit foarte cunoscută și pentru spectacolele de înaltă ținută organizate în diferite circumstanțe.
Ultimul exemplu, „Jack fură Crăciunul”, pus în scenă duminica trecută la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, a constituit un super-succes, culegând aprecieri inclusiv din partea unor regizori de teatru. Obișnuită să urce mereu în paşi de dans, Adamas a format sportivi de mare valoare, dar și caractere puternice. „Pentru mine, dansul sportiv reprezintă un mod de viață, care m-a format ca om. Practic acest sport de la vârsta de șase ani și am satisfacția de a reprezenta prima generație de sportivi formați de Adamas”, declară Bianca Arseni, elevă de clasa a X-a, care, pe întreg parcursul cursurilor primare și gimnaziale, a cunoscut o singură notă: zece.
De zece este și parcursul celor de la Adamas în circuitul competițional. Numai în acest an, sportivii clubului prezidat de Romeo Tanasă au cucerit peste 300 de medalii, dintre care 50 de aur la concursurile organizate de Federația Română de Dans Sportiv. „Suntem mândri de rezultatele sportivilor noștri, care au pus în practică tot ce au învățat pe parcursul antrenamentelor. Vrem să le mulțumim în mod special părinților pentru încrederea pe care o au în noi”, punctează antrenoarea Camelia Tanasă. „Dansul sportiv mi-a adus cele mai mari satisfacții. Participând la competiții de top, am avut posibilitatea de a concura în compania celor mai buni dansatori din România și chiar din Europa, în fața cărora am reușit să mă și impun”, declară vice-campionul național de clase, Mateo Ipate.
În 2017, Clubul de Dans Sportiv Adamas va ridica ștacheta competițională, organizând cel mai important concurs de dans sportiv găzduit vreodată în zona Moldovei: „WDSF Bacău Open Adamas Cup”. Acest eveniment va fi onorat cu prezența de sportivi aflați în Top 20 Mondial. „În acest mod, Adamas va reuși să așeze Bacăul pe harta dansului sportiv european”, concluzionează Romeo Tanasă. (Florin Ștefănescu)
Pragmatism antreprenorial novator, eficient și etic
Ioan Teslaru, administrator S.C. Intertranscom Impex SRL Buhuși, pentru pragmatismul antreprenorial novator și eficient, promovarea tehnologiei moderne și crearea de noi locuri de muncă.
INTERTRANSCOM IMPEX SRL Buhuși. O firmă care a crescut ca voinicul din poveste. În 1994, la înființare, era o promisiune. Astăzi nu este doar cea mai puternică / sănătoasă firmă a orașului, ci și una care primește aplauzele evaluatorilor naționali și internaționali. Recent, Camera de Comerț și Industrie Bacău, i-a conferit un premiu ce sintetizează minunat brandul firmei: locul I în topul afacerilor, ,,pentru management performant, contribuția adusă la dezvoltarea durabilă a economiei și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”.
Producția de plase de sârmă sudate, de plasă de sârmă zincată în rulou, de panouri de garduri bordurate și sârmă moale neagră este de cel puțin 4.000 de tone/lunar, firma fiind cel mai mare producător de acest gen din țară. Statutul de importator / distribuitor de oțel beton laminat la cald (colaci și bare pentru armarea betonului) și de materiale de construcție performante reprezintă un alt reper major al activității. Calitatea producției / distribuției este aplaudată nu doar în țară, ci și în străinătate. Printre partenerii cuceriți, unii sunt și din Elveția, Republica Moldova, Ucraina, Bosnia-Herțegovina etc. Utilajele de producție sunt elvețiene, procesul tehnologic este ultramodern. Cele 25 de camioane ale portofoliului de afaceri asigură deservirea clienților cu o celeritate de invidiat. Investițiile proiectate realist pe termen scurt și mediu anunță o evoluție și mai spectaculoasă din perspectiva dezvoltării durabile.
Discret și eficient, administratorul Ioan Teslaru, cu un demers managerial care știe că afacerile cu statul nu sunt sănătoase, a așezat accente pe calitate, noutate, producție și respectul față de client. Plata taxelor și impozitelor face parte din cultura firmei, ca și etica gesturilor de sponsor atent, mai ales, la nevoile copiilor, sportului, sănătății și culturii. Nu s-a aruncat în vâltorile pasiunilor politice. A preferat discursul pragmatic al profesionalismului. Cu o echipă managerială atașată brandului firmei și valorilor autentice ale economiei de piață, dar și cu salariați motivați și din ce în ce mai mulți, scrutează cu optimism viitorul. (Ion Fercu)
O viață închinată sănătății și frumuseții
dr. Cristina Stănescu, administrator S.C. Fox Stănescu SNC, pentru curajul de a înființa în Bacău una dintre primele clinici medicale private și de a aborda cele mai moderne metode din dermatologie și medicină estetică.
Înființată de către dr.Cristina Stănescu, în 1992, când medicina privată abia se înfiripa iar în Bacău doar un alt medic a mai avut curajul să se desprindă de rețeaua sanitară de stat ca să facă performanță în profesie pe cont propriu, Clinica DERMACENTER a devenit o emblemă, un centru de referință în domeniul dermatologiei și medicinei estetice (specialitate vastă și complexă). Sub bagheta magică a dr.Cristina Stănescu, medic primar dermato-venerolog, unitatea medicală a crescut spectaculos. A pornit la drum cu consultații medicale de specialitate, având la dispoziție doar un electrocauter pentru terapie dermatologică, și a ajuns să concureze cu centrele medicale cele mai moderne din domeniu, oferind servicii de specialitate cu un înalt standard profesional și reușind să se alinieze tendințelor europene de profil. Are dotarea necesară pentru diagnosticarea cu certitudine a bolilor de piele și ale mucoaselor și, dacă este necesar, folosește dermatoscopia sau biopsia cutanată. Este primul cabinet care a utilizat în Bacău dermatoscopia simplă și este unica unitate medicală privată de profil din județ și din zona Moldovei care practică dermatoscopia digitală (Moll Max), cea mai modernă metodă de diagnosticare și monitorizare a evoluției alunițelor, care permite prevenirea și descoperirea precoce a cancerului de piele. La DERMACENTER personalul medico-sanitar, condus de dr.Cristina Stănescu, dedicat meseriei și de un profesionalism incontestabil, este preocupat de tot ceea ce înseamnă sănătatea pielii. Tratamentele dermatologice efectuate aici acoperă o mare parte din patologia pielii. Este vorba despre radio-chirurgia dermatologică, pe care personalul medico-sanitar o practică de mulți ani, cu rezultate remarcabile, despre soft laser, o metodă de tratament pentru multe afecțiuni cutanate, respectiv herpes, herpes-zoster, acnee, cicatrici, ulcere de gambă etc. O atenție deosebită se acordă și patologiei unghiilor, respectiv onicomicozei, ce poate fi tratată prin laser-terapie, evitându-se astfel tratamentul medicamentos, care, de multe ori, are efecte secundare și chiar contraindicații. Ca metodă terapeutică utilizează și crioterapia, procedură care constă în înghețarea leziunii cutanate pentru vindecarea acesteia, ușor aplicabilă la copii.
Tot la această clinică se fac și proceduri de estetică medicală, în strânsă legătură cu patologia cutanată și dorința de corecție a pacienților. Aceste tratamente estetice sunt monitorizate medical și personalizate. Tratamentul medical al acneii, afecțiune prezentă mai ales la adolescenți, este combinat și cu terapii estetice. În terapia acneii, clinica utilizează tratamentul hydrafacial, peeling-ul chimic și soft-laserul. Procedura cu laser este utilizată cu succes în acest centru medical și pentru tratarea leziunilor vasculare cutanate, precum cuperoza, vasele sparte sau dilatate de la nivelul feței, dar și venectaziile, acele vase rupte de la picioare. Vergeturile și celulita sunt alte afecțiuni care beneficiază la DERMACENTER de terapii combinate: injectări, laser-terapie, radiofrecvență. Au intrat, de asemenea, în practica acestui centru medical terapiile anti-aging cum sunt injecțiile de corectare a ridurilor, laserul fracționat, radiofrecvența tripolară, oxigenul hiperbar și hydrafacialul. Pentru cei care sunt deranjați de transpirația abundentă este practicat tratamentul injectabil iar petele pigmentate de la nivelul feței, de asemenea, sunt tratate eficient.
„Preocuparea noastră permanentă sunt calitatea serviciilor și investițiile în aparatura modernă de profil pentru satisfacerea cerințelor pacienților noștri.”
Pe lângă activitatea pur medicală, personalul centrului este implicat și în educația populației, pentru sănătatea pielii și prevenirea cancerului. A participat întotdeauna la campaniile gratuite organizate de către Societatea Română de Dermatologie sau de firme de profil, care au avut ca scop promovarea metodelor de depistare precoce a cancerului de piele, și de conștientizare a riscurilor expunerii necontrolate la soare. Drept urmare a acestei implicări în educația sanitară a populației, numărul pacienților care se prezintă la acest centru pentru consultații preventive este în creștere. Aici vin pacienți, chiar familii întregi, și din Iași, Botoșani, Neamț, Suceava, din toată Moldova, ceea ce dovedește că renumele lui a depășit de multă vreme granițele județului. Pentru toți pacienții, centrul a pus la punct un sistem de vouchere prin care ei sau cei dragi lor pot beneficia de anumite proceduri, sub formă de cadouri. Așadar, toate aceste performanțe justifică pe deplin premiul acordat. (Elena Țintaru)
Cezar Ivanof: “Și copiii bolnavi pot fi făcuți fericiți”
Cezar Ivanof, președinte Club Sportiv Ecvestru “Decebal”, pentru susținerea constantă a cauzelor prin care viața oamenilor este semnificativ îmbunătățită și pentru contribuția importantă în tratarea copiilor cu ajutorul terapiei prin cai.
Cezar Ivanof Președinte Club Sportiv Ecvestru “Decebal”, pentru susținerea constantă a cauzelor prin care viața oamenilor este semnificativ îmbunătățită și pentru contribuția importantă în tratarea copiilor cu ajutorul terapiei prin cai.[/caption]
Acolo, sus, în șaua calului pe care îi urcă instructorii Clubului Sportiv Ecvestru Decebal, copiii cu boli incurabile se simt mai puternici, mai fericiți, mai liberi. Am aflat asta de la proprietarul centrului, Cezar Ivanof, care face parte din bordul Asociației “Lumina”.
“Eu am înființat Clubul Sportiv Ecvestru pentru că mi-am luat doi cai pe care îi țineam la Piatra Neamț. De învățat să călăresc am învățat în Argentina. Când aveam caii la baza hipică din Piatra Neamț, am constatat că petrec mai mult timp pe drum decât cu caii. Soluția era să fac un centru în Bacău. Ceea ce a pornit ca un proiect personal s-a transformat într-un club mare. M-am gândit că poate mi se vor alătura și alții, că poate facem și niște servicii pentru copii… Venind din SUA, eu știam ce se poate face pentru copii. Ei tratează 40 la sută din cazurile de autism cu ajutorul cailor și prin terapii combinate. Folosesc calul pentru că are suprafață de expunere mult mai mare față de o pisică sau un câine, are răbdare mai multă și are niște energii pe care alte animale nu le au”, îmi explică Cezar Ivanof.
Singurii din țară care fac hipoterapie gratuit
Din păcate, în România nu avem o școală de hipoterapie. “Noi lucrăm empiric, sincer, fără a garanta niște rezultate. Nu avem terapeuți, avem instructori de echitație”, mărturisește Cezar. În Italia și Austria există școli speciale pentru terapia cu animale, iar serviciile medicale sunt decontate de Casa de Asigurări deoarece sunt foarte scumpe. “Noi le facem sub forma unor servicii sociale. De altfel, în România nici nu există termenul de hipoterapie. Mai sunt niște oameni extraordinari în Timișoara care fac așa ceva. Fundația MOL, în urmă cu un an, m-a chemat la Satu Mare, într-o conferință la care erau și invitați din Austria și Italia. Atunci am aflat ce se face acolo și nu se face la noi. Mi-au spus că suntem singurii din țară care facem terapie sub formă socială și ducem caii la copiii cu boli incurabile de la Luncani, nu vin copiii aici. Acești copii nu pot fi vindecați, dar pot fi făcuți fericiți, cât mai au de trăit”, afirmă Cezar Ivanof, apoi ne povestește cum decurge o ședință de hipoterapie: “Copiii stau în cerc, pe iarbă sau în scaunul cu rotile, iar calul, care e liber, e hrănit de fiecare cu o bucățică de măr, o bucățică de morcov. După 30 de minute, fiecare copil este urcat în șa și este plimbat până se plictisește. La final, iar așezăm copiii în cerc, apoi ne chinuim să luăm calul, care nu mai vrea să plece!”
“Nu trebuie să ne lăudăm”
De ce, oare, acești copii, care au speranță de viață redusă, sunt extraordinar de fericiți când călăresc? “Pentru că toată viața au stat în scaunul cu rotile și s-au uitat de jos în sus, din scaun, la noi. E prima oară când se uită la noi de sus, de la 2,5 m, și orizontul lor se mărește de câteva zeci de ori.” Nu doar copiii ocrotiți la “Lumina”, ci și cei din comunitate, dacă sunt bolnavi, fac hipoterapie gratuit la Clubul Ecvestru Decebal. Cezar Ivanof săvârșește și alte acțiuni caritabile, dar nu vrea să vorbească despre acestea: “Nu trebuie să ne lăudăm. Nu de asta facem astfel de servicii, nu de asta susținem proiectele sociale, ca să ne lăudăm.” De altfel, insistă el, fără cei doi instructori de echitație, Cezar Pintilie și Ovidiu Imbrea, nu ar fi reușit în acest demers. “Cea mai mare noutate va fi deschiderea Centrului de Îngrijiri Paliative pentru copiii cu boli terminale, care va avea și un manej, afirmă Cezar Ivanof. Este primul hospice din țară dedicat exclusiv îngrijrii paliative a copiilor. În sfârșit, e important să facem, nu să vorbim. Cu cât vorbim mai puțin, cu atât mai bine.” (Silvia Pătrășcanu)
50 de ani de fotografie
Pentru abnegația cu care a reușit să realizeze o cronică în imagini a transformării Bacăului ilustrând modul în care a evoluat societatea timp de peste 50 de ani.
Valeriu Bogdăneț este un personaj de roman romantic, în sensul dat de teoria literară și anume un personaj care evoluează, învață, se adaptează, evadează din cotidian. Refugiat din Basarabia, prieten și confident al lui Labiș, profesor de limba rusă și fotoreporter al clipei timp de peste 50 de ani. Presa locală și națională a beneficiat din plin de experiența lui Valeriu Bogdăneț care este autorul unor imagini devenite celebre cu Nicolae Labiș, Nichita Stănescu sau Nadia Comăneci. (Răzvan Bibire)
– Astăzi fotografia a devenit aproape o banalitate, o poți face cu o cameră profesionistă sau cu o „săpunieră” ori cu un telefon. Cât de greu era pentru cineva să se apuce de fotografie în anii ’50?
– Eu m-am apropiat de fotografie în mod întâmplător. Eram în anul 1948, un an crâncen pentru mine, după ce, cu un an înainte, se desființase Liceul Militar unde eram elev. S-a întâmplat să ajung la Fălticeni, unde tatăl meu fusese numit profesor de fizică și chimie. Când am fost în laborator, să facem inventarul, am găsit un aparat foto Kodak vechi. Nu știam dacă e bun sau nu; l-am dus la fotograful Nica – așa-l chema pe fotograful din Fălticeni – să-l vadă. Mi-a zis că e bun, dar nu sunt filme pentru el. Trebuiau filme 6X6 sau 6X9. Și atunci am spus „stop” fotografiei, că nu aveam ce să fac. Între timp primise liceul nostru, cum primiseră toate liceele din țară, un aparat rusesc, Consomoleț. Și am scris unui fost coleg armean, de la București, și el mi-a trimis filme pentru acest aparat. Cu acesta l-am fotografiat pe Labiș.
Și în Bacău?
Pentru mine fotografia a început acolo, la Fălticeni. Am început să citesc despre fotografie mai târziu, când am început să primesc reviste de specialitate din Germania, Rusia și din Franța; odată cu Pif venea acasă și „La Photographie Francaise”. Aici, în Bacău, era un domn în vârstă, care avea o soție basarabeancă și care mi-a arătat o colecție întreagă de sute și sute de fotografii cu imagini din oraș, inclusiv de pe vremea când fuseseră nemții. El mergea la toate evenimentele. Chit că nu publica, dar avea un aparat mic german, un Voigtländer, și făcea poze destul de bune dar rămânea la clișee, nu știu de ce procesul pozitiv nu-l atrăgea. Chiar nu am văzut fotografii făcute de el, clișee da, berechet. Cu el mi-a făcut cunoștință Bursuc, Constantin Bursuc, fotoreporter la Steagul Roșu. Deși îi făceam concurență, el nu se supăra. Mai era cineva la Onești, un băiat, Cojan, parcă-i spunea.
Ați început să publicați în presă…
Știu când mi-a apărut prima fotografie în Steagul Roșu, știu că am luat un premiu întâi de la ziar, la un concurs, și de atunci am început să public. Era în 1965 când mi-a apărut prima fotografie și premiul mi s-a părut substanțial, mai ales că salariul de profesor era de 525 de lei pe lună. Și încet-încet mi-am cumpărat alte aparate. Din păcate, sau din fericire, nu beau, nu fumez. Iar prin fotografie am putut să cunosc cea mai bună lume din țară, inclusiv artiști, scriitori, pe pictorii din Bacău cărora le făceam diapozitive sau albume fotografice. Fiind apreciat și de organele de aici, când erau evenimente deosebite, ca vizita unei personalități, mergeam și fotografiam. A fost un moment, pe stadion, venise Nicolae Ceaușescu. Eu eram sus în tribune și niște tovarăși mi-au spus să cobor, să fac poze mai de aproape. Le-am răspuns că nu am de ce, eu am teleobiectiv și-l văd foarte bine de aici, de sus, pe tovarășul Ceaușescu. El venise cu elicopterul pe stadion și cu elicopterul avea să plece, atunci în 1989. Mie chiar îmi pare rău că s-a întâmplat așa, pentru că am pășit cu stângul, cu sânge, în istorie. Se putea găsi altă soluție.
Cât de greu era să se facă o prelucrare pe vremea când nu exista Photoshop?
Cu substanțe, cu aparatul de mărit… Eu mi-am developat singur pozele. Părinților li s-a dat voie să viziteze Basarabia, și acolo, niște rude, le-au dat ceva bani pentru casa care le rămăsese lor. Cu banii ăia mi-au cumpărat o cameră foto Zorki, cu care am început. Apoi am strâns bănuți și am început să-mi cumpăr singur. De mare folos a fost echipa de handbal, cu care mergeam și le faceam poze. Pe unul dintre jucători l-am rugat să-mi aducă din Germania un aparat de mărit Magnifax, pe care l-am găsit și aici în comerț dar de zece ori mai scump decât i-am dat eu lui. Procesul era interesant, era o plăcere să vezi cum apare imaginea din soluția de revelator.
Ce ați făcut cu clișeele? Le-ați aruncat?
Nu le-am aruncat. Cum să arunc clișeele? Să-i arunc pe Nichita Stănescu, pe Ana Blandiana ori pe regina Olandei care venise în Bacău, când s-a inaugurat Casa George Apostu? Am scris un articol atunci despre vizita în casa de ospeție a românilor, pentru ca se chema Casa de oaspeți. Se făceau probabil, ca și acuma, multe ospețe pe acolo.
Fotografie alb-negru sau color?
Era foarte greu să faci fotografii color pe vremea aceea. Trebuia să folosesc șase băi, cu șase cuve, cu șase termometre. Aveam prieteni la Letea, nu făceau gratuit lucru acesta, le plăteam ca să fie treaba bună, pentru că aveam nevoie de apă distilată. Să mă laud acum, erau vremuri bune, când puteam să merg cu două damigene de câte 20 de litri – nu cu vin ci cu apă distilată – și să urc scările, ca să nu fac doua drumuri. Aduceam de la ruși, că se putea merge în excursii, filme color ieftine, nu foarte grozave, oricum erau mai bune decât filmele ORWO est-germane. Cinstit să spun, mi-a plăcut mai mult fotografia alb-negru decât cea color.
60 de ani de la moartea lui Labiș
Valeriu Bogdăneț a fost prietenul din copilărie al lui Nicolae Labiș, cu care avea să se regăsească peste ani la București, unde poetul urma cursurile Școlii de literatură. Primele poze, Bogdăneț le-a făcut lui Labiș, cu care a și purtat o asiduă corespondență. Albumul cu pozele și scrisorile l-a donat la începutul acestei luni profesorului Ioan Dănilă. „Pentru mine, Nicolae Labiș a murit acum, când i-am dat domnului Dănilă albumul meu cu fotografiile și scrisorile lui”, spune Valeriu Bogdăneț. Pentru restul lumii, însă, Labiș a murit pe 22 decembrie 1956, la aproape două săptămâni de la accidentul de tramvai. Poetul iubise o tânăra pe nume Luci, căreia i-a scris o ultimă scrisoare cu câteva zile înainte de a muri. Scrisoarea a ajuns abia după 15 ani. I-a dat-o s-o citească Valeriu Bogdaneț.
Luci
De ce îmi bate tâmpla acuma când îți scriu?
O știu, deși mai bine-ar fi să nu mai știu.
Când astăzi nu doar timpul cel lung dar și neuitarea
M-au îndepărtat de ochii-ți calzi și luminoși ca zarea;
Mă mistuia-n adâncuri o flacără nebună,
Atâta tulburare și-atât părea de bine
Când mă-ndoia iubirea ca trestia-n furtună.
Găseai că-s fără noimă, că nu-s cum se cuvine
Și ochii-ți fără margini ce n-au știut să plângă
Nu m-au lăsat să-ți strecur vreo șoaptă mai adâncă.
Nu m-ai știut de suflet prea mult cum ți-am știut
Ce-ai îndrăgit, desigur, așa a fost să fie
Tu ce râdeai de moarte cu râs de veșnicie,
Tu ce aveai în tine numai scântei și floare,
Ai îndrăgit o gâză atât de trecătoare.
Aș fi ca el mai tare de-aș fi cu el în față
Căci vremea noastră-i viscol, dar viscol ce nu-ngheață;
Mi-i calea mea spre soare și-a ta spre nu știu cine,
Iubirea mea trecută, ce n-ai fost pentru mine….
Dacă o imagine valorează cât o mie de cuvinte, Valeriu Bogdăneț a scris, cu siguranță, cel puțin o bibliotecă întreagă. „Deșteptarea” îi urează cât mai multe clipe fericite profesorului și fotoreporterului care a știut să îmbine munca de la catedră cu pasiunea pentru imagine.
România mea nu a fost niciodată roz, ci mai degrabă gri-cenușiu. La vârsta copilăriei, România mea era tricoloră, îmbrăcată adesea în roșu, galben și albastru. Roșu l-am asimilat întotdeauna cu mitingurile comuniste la care mergeam cu părinții, mai târziu, galbenul a însemnat vacanțele de vară petrecute la bunici, iar albastru s-a identificat mereu cu apa mării pe care am văzut-o mai des în copilărie decât în adolescență și, mai apoi, ca om mare.
În școală, tricolorul era asociat cu nelipsitul tablou al lui Nicolae Ceaușescu înconjurat de steag, apoi, după 1990, tricolorul a fost înlocuit cu stema României, iar mai târziu, aproape că nu-i mai dădeam importanță. Țin minte că pe când eram copil și mă uitam cu părinții mei la televizorul alb-negru „Opera”, ne încerca întotdeauna un sentiment de mândrie când steagul României era ridicat pe catarg, la vreo competiție sportivă. Apoi, anii au trecut, schimbările produse la nivel național și-au pus inevitabil amprenta și asupra mea.
A urmat liceul, apoi facultatea, dar cum părinții abia au reușit să țină în facultate un medicinist, încă din primul an de facultate m-am angajat la radio. Așa a început aventura mea jurnalistică, iar de atunci am început să văd tricolorul altfel, percepția lucrurilor și a evenimentelor s-a schimbat, dar cu toate acestea, încă eram un suflet fraged, ușor de modelat. Anii au trecut, fiecare zi parcă semăna cu alta, însă, de fiecare dată, bagajul meu de cunoștințe era tot mai bogat.
Am învățat de la profesori, de la șefi, de la colegi, am învățat câte ceva de la toți oamenii întâlniți în medii diferite sau în cercuri înalte. Am întâlnit apoi oameni care au plecat din țară, s-au realizat și mărturisesc că mirajul străinătății m-a atras și pe mine. M-a fascinat străinătatea ca turist și am început să visez cu ochii deschiși.
Voiam mai mult și doream un alt viitor pentru copilul meu. Așa că mi-am făcut bagajele, mi-am luat copilul decisă să încerc să-mi schimb viața, am urcat în avion și am ales Marea Britanie ca destinație, având promisiunea unui loc de muncă. Odată ajunsă în aeroport, m-am simțit exact ca un străin. Persoana care trebuia să mă preia din aerogară a întârziat o oră, nu aveam bani și nici vreun alt reper. Am fost surprinsă să constat că englezii chiar au reguli și că acestea trebuie respectate.
Am ajuns la destinație, am așteptat zile în șir să fiu chemată la locul de muncă, m-am înscris între timp la medicul de familie, am fost la interviu pentru obținerea NIN-ului (Național Insurance Number), un număr unic de identificare pentru contribuțiile personale la sistemul social din Marea Britanie. Este nevoie de acesta pentru ca angajatorii să poată deduce taxele, iar autoritățile sociale să poată oferi beneficii financiare. Am făcut tot ce era necesar, am căutat chiar școală pentru copilul meu, însă, promisiunea locului de muncă a rămas neonorată. Am nimerit / locuit tot printre români, oameni fără prea mult bun simț, ca să nu mai zic pregătire.
Părerea mea este că românul este la fel și în străinătate, dar numai acolo în curtea lui mică unde fumează, bea și ascultă manele. În schimb, când iese din casă are pretenția să fie tratat ca oricare alt englez. Am rămas cu un gust amar după această experiență britanică.
După o lună de zile am cedat și m-am întors acasă. Aici îmi sunt rădăcinile, mama, sora și oamenii dragi, cei care m-au așteptat cu brațele deschise, cu o vorbă aspră, dar și cu o mângâiere care a alinat dorul de ei, dorul de țară. Apoi au fost alți oameni de bine care m-au înțeles, m-au încurajat și mi-au dat noi speranțe. Mi-am întins mâinile, am ridicat privirea către ei și fiecare, în felul său, m-a ajutat să merg mai departe. Ei sunt românii mei și asta este România mea. În culori cenușii, în culori tricolore, în culorile altui stat, cu reușite și eșecuri, cu noi și noi începuturi. O Românie a mea, de 27 de ani liberă!
Agenția de Resurse Minerale n-a găsit fonduri nici măcar pentru a renova fațada / foto: Liviu Maftei
O fostă casă boierească situată în Bacău, pe strada Oituz, care ar putea fi refăcută, fiind singurul sediu din țară al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, se degradează pe zi ce trece, deși ar avea potențial și ar putea fi pusă în valoare.
Bacăul, destul de sărac în clădiri cu valoare de patrimoniu, ascunde pe strada Oituz o frumoasă casă boierească, cumpărată în 1929 de Ministerul Industriei și Comerțului de la Honotine D. Sturdza. Pe atunci strada se numea Ocna 45, iar proprietatea cuprindea casa cu cinci camere de locuit și un teren generos de 4.800 mp. Valoarea tranzacției a fost de 1,5 milioane de lei.
Casa a devenit sediu al Agenției de Resurse Minerale și s-a păstrat până în prezent, fiind de altfel singurul sediu propriu al acestei instituții de stat. Pentru că spațiul era generos, agenția a găsit trei chiriași care, în timp au și cumpărat spațiile respective, tocmai pentru că vorbim de încăperi cu tavan înalt, spații mari (ca să vă faceți o imagine, două camere însumau 80 mp). Acum, instituția a rămas să funcționeze în doar două camere, una în care se duc la îndeplinire atribuțiile de serviciu, alta care servește drept arhivă. Curtea din față și un hol în care se află diferite roci și zăcăminte și ar putea fi renovate și puse în valoare fac parte din aceeași proprietate.
Totul arată ca o casă părăsită. Nu pentru că cei care au condus instituția nu s-ar fi preocupat de renovarea ei, ci pentru că nu s-au alocat niciodată bani pentru asta. Ironic cum o agenție care se ocupă de resursele statului, deci am putea spune, destul de bogată, nu are bani pentru o banală renovare a unui spațiu de circa 50 mp.
„La un moment dat, am avut o somație de la Primăria Bacău să refacem exteriorul pentru că arăta și arată foarte rău. Am transmis mai departe la București hârtia, dar nu s-a întâmplat nimic.” Marius Georgescu, fost director al Agenției pentru Resurse Minerale Bacău
„Am fost angajat al acestei instituții 24 de ani. De când am lucrat acolo, pentru că între timp m-am pensionat, am cerut fonduri pentru renovare, măcar a fațadei, a exteriorului, și am invocat permanent ca argument faptul că este singurul sediu propriu din țară. Nu s-au alocat niciodată bani”, povestește Marius Georgescu, fost director al instituției în Bacău. Acesta s-a preocupat de îngrijirea casei, cu ce s-a putut, ba chiar la un moment dat a solicitat devize de lucrări de la firme interesate să facă măcar o înlocuire a ferestrelor de la intrare și o izolare termică. „Nu era vorba de un cost foarte mare, undeva la 10 mii de lei, dar nici așa nu am primit fonduri”, a mai spus Georgescu. La un moment dat, s-a invocat că sediul nu are cadastrul făcut, demersuri începute tot de fostul director.
Se caută fonduri, din nou
Am solicitat un punct de vedere oficial și de la Agenția pentru Resurse Minerale. Departamentul de comunicare ne-a transmis că deoarece „momentan se așteaptă finalizarea documentelor de intabulare a spațiului în evidențele registrului de carte funciară, ulterior se va face o estimare și se va propune spre aprobare un proiect de modernizare a spațiului.” Cu alte cuvinte, cu o promisiune ne-am ales și noi, la fel ca și fosta conducere a instituției.
„Toate fondurile pe care ANRM le încasează din redevențe sau alte taxe merg direct la bugetul de stat, deci nu avem fonduri proprii.” comunicatul oficial al ANRM
În casă au fost montate sobe din teracotă de Bacău care sunt funcționale și în prezent. Încăperile sunt înalte, podeaua scârție, ușile sunt uriașe – la o simplă privire se poate imagina traiul oamenilor din acele vremuri.
La un termen de judecată, într-un proces de contrabandă cu țigări, judecătoarea m-a „scos la lecție”.
Era ședință publică, dar ea voia să știe cine sunt și de ce scriu. Sala era plină de comercianți de „țigări, țigări”. Dacă până atunci nu se prinseseră, au aflat de la judecătoare că sunt ziarist.
La al doilea termen, deja ne cunoșteam, nu?, aceeași judecătoare a repetat schema: „Avem și presă în sală, putem începe”, fără să se gândească o clipă că asta m-ar putea expune unui pericol (asumat, de altfel, de ziariști).
Uite, cam de asta mă zbârlesc dacă mai aud expresia aia preferată a ignoranților care cred că au aflat adevărul absolut – „Presa asta…”, completată firește de mâna aruncată în aer a lehamite.
Dacă pulsul îți crește și ochii ți se bulbucă privind-o (revoltat, evident!) pe fata de la pagina 5, e de prost gust să te plângi că presa nu mai e ce a fost și să vorbești de calitate și de educarea publicului.
Ai validat, fără să știi, acest gen de presă, doar cumpărând o publicație de scandal. Ca apoi să scuipi pe ea, nu publicația, ci întreaga presă.
Paradoxul este că înverșunarea cea mai mare vine tocmai de la aceia care sunt la curent cu toate mondenitățile și scandalurile momentului. Într-adevăr, o parte a presei a ales să se uite sub fuste, unul din multele compromisuri acceptate cu noduri în gât pentru a rezista pe piață, dar a făcut-o pentru că tu, și tu, și tu ați cerut.
Nu o să ridic în slăvi niciodată această meserie, deseori ingrată, nu o să vorbesc de profesionalism, deontologie etc, la modul general, pentru că, la fel ca alte profesii, nici presa nu a fost scutită de derapaje, unele grave, penale.
Însă, parcă tot mai aprig, jurnaliștii sunt huliți și puși la zid, la grămadă. Uneori, doar pentru că reflectă o realitate care nu place. Presa a fost mereu oglinda societății, cu bune și rele, și a încercat să se adapteze la schimbările, cerințele și așteptările publicului de-a lungul timpului. Scandalurile plac, să nu ne mințim, deși e greu de recunoscut în gura mare.
Titlurile bombastice au fost impuse tot de publicul amorțit, plictisit de platitudini. Fac trafic, mai mult decât o știre serioasă, ceea ce înseamnă publicitate, mai mult suport pentru o publicație. Fără suport se pierde și calitatea. Ne învârtim în cerc, nu?
Un cerc vicios în care toată lumea vrea calitate, dar gratis, la un click distanță. Legătura dintre presă și public trebuie să se bazeze pe reciprocitate.
Or, în condițiile în care articole „subțiri”, de cancan, vor fi creditate, sub diverse forme, acestea vor continua să fie servite. Și criticile nu-și mai au locul.
„După multe dezbateri cu toţi factorii implicaţi dar şi după foarte multe obstacole, începând din ziua de 21 decembrie 2016 Oneştiul beneficiază de apă potabilă în regim normal”, a anunţat primarul Nicolae Gnatiuc.
Acest lucru este posibil după ce CRAB a încheiat un contract de furnizare a apei potabile în municipiul de pe Trotuş cu SC Direcţia Domeniului Public şi Privat SA Oneşti, care a preluat gestionarea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.
Această victorie este una a întregului Consiliu Local Oneşti dar şi a cetăţenilor care au perseverat pentru rezolvarea problemei apei în municipiu. Este de subliniat şi faptul că la Compania Regională de Apă Bacău au fost prezenţi consilierii locali ai Oneştiului, pentru a se asigura de rezolvarea problemei.
Un lucru deosebit pentru SC Domeniul Public şi Privat este că această societate va avea temporar în administrare serviciul de alimentare cu apă şi canalizare din Oneşti.Primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc, a declarat şi că „din aceste zile se vor demara procedurile legale pentru ca Oneştiul să devină în cel mai scurt timp membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADIB) şi a Companiei Regionale de Apă – ambele cu sediul la Bacău. Municipiul Oneşti trebuie să se asocieze la cele două asociaţii deoarece acestea au capacitate de a atrage fonduri europene, cu care se pot realiza investiţii în infrastructura reţelei de apă din Oneşti, veche de peste 60 de ani”.
Din 22 decembrie, noul operator de furnizare a apei, SC Domeniul Public şi Privat SA, va încheia contracte cu asociaţiile de proprietari din municipiu. Edilul şef a făcut un apel la cetăţeni: „toţi cei care beneficiază de serviciul de alimentare cu apă şi canalizare (persoane fizice şi juridice), să înţeleagă că nu poate fi susţinut acest serviciu fără achitarea contravalorii acestuia”.
Pe de altă parte, CRAB a rămas cu un prejudiciu. „Victima acestui conflict este acum Compania de Apă care trebuie să-şi recupereze datoria de la fosta societate, demers început deja în instanţă”, a declarat directorul CRAB, Petruş Rădulescu.
Scriam acum câteva zile despre faptul că mi se pare extrem de suspect modul în care s-au petrecut lucrurile în cazul acelui medic acuzat că ar fi făcut experimente pe copii.
Coordonarea atacurilor în mass-media cu acțiunile autorităților, modul în care s-a viralizat povestea, acuzele incredibile, reacțiile rostogolite pe ideea bulgărelui de zăpadă, toate acestea dădeau impresia unei acțiuni concertate, bine organizate. Judecătorul căruia i s-a prezentat cazul nu a fost de acord cu ideile procurorilor.
Desigur, nu s-a judecat fondul ci numai propunerile de arestare preventivă; chiar și așa, ceea ce a scris judecătorul în motivația sentinței prin care a respins cererea procurorului ar trebui înrămat și pus la intrarea în Facultatea de Drept. În fapt, judecătorul a spus că acuzația de malpraxis sau că ar fi făcut experimente trebuia întâi dovedit de o investigație a Medicinei Legale ori a Comisiei de Bioetică.
Cinci dintre acuzațiile de mită nu au fost dovedite iar judecătorul notează că „probabil” nu poate fi o dovadă. În plus, nici una dintre acuzațiile de luare de mită recunoscute de medic nu a condiţionat actului medical, banii fiind dați după operație și acceptați numai după multe rugăminți ale aparținătorilor.
Există o problemă interesantă referitoare la acest caz: de ce s-a implicat Direcția Generală Anticorupție (DGA) în acest caz? Pe site-ul DGA scrie că aceasta „este structură specializată a Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului”.
Medicul respectiv nu este angajat al Ministerului de Interne; teoretic, cauza nu era de competența DGA. Dar au apărut informații referitoare la faptul că soția unui șef din DGA este secretar de stat în Ministerul Sănătății și voluntar într-un ONG care se ocupă cu trimiterea de pacienți în străinătate.
O să vedem cum va evolua cazul, nu e bine să ne pronunțăm de pe acum; cert este că acest caz este complex și poate aduce surprize nebănuite.
Un lucru este sigur: să ne ferim să judecăm faptele înainte să analizăm probele; să fim critici și să ne întrebăm în permanență: „cui folosește?”
A fost unul dintre marile talente neîmplinite ale fotbalului băcăuan. Și vrea să devină unul dintre cei mai mari antrenori de copii din Emiratele Arabe Unite. Între aceste două coperți contrastante se află povestea lui Aurelian Uțe, singurul fost jucător din Liga I care și-a deschis o academie de fotbal în Dubai. „Tot ce nu am reușit ca fotbalist vreau să realizez ca antrenor. Există o lege a compensației. Un echilibru. Făra acest echilibru, s-ar prăbuși întregul Univers, nu doar visele mele „, zâmbește Uțe, revenit acasă, în Bacău, pentru Sărbătorile de Iarnă. Să-i ascultăm povestea. Și să intrăm pe poarta Academiei sale. Literele aurii care compun titulatura „Soccer Academy Dubai” strălucesc la fel de tare precum privirea lui Aurică.
Ghete-n cui…
Academia a fost fondată în urmă cu puțin peste un an. În septembrie 2015. Povestea începe, însă, cu mult în urmă. În 1994, la 16 ani, Uțe era „decarul” naționalei de juniori U16 a României. Driblingurile sale îl țineau pe pe banca de rezerve pe viitorul internațional de seniori Marian Aliuță și-l anunțau drept o mare speranță a fotbalului românesc, nu doar băcăuan. La 18 ani, Aurică Uțe juca deja în prima ligă, la FCM Bacău, cu care termina campionatul pe locul 5, sub comanda lui Mircea Nedelcu. La 21 de ani, cariera mijlocașului băcăuan era deja terminată. Finish, kaput, end of story. End of story? Nu, povestea continuă. Dar, mai întâi, să-l lăsăm pe Aurică să-și agațe ca lumea ghetele în cui.
…Și on line
„Mircea Nedelcu m-a promovat în A, Marian Mihail m-a confirmat, iar Halagian m-a terminat, trimițându-mă întâi la Buzău și apoi în C, la Rafinăria Dărmănești. Poate am greșit și eu, dar la 20 de ani nu întotdeauna ți se întâmplă ca un șut în fund să fie și un pas înainte” spune Uțe, care, într-o zi din vara lui 2001 a trântit geanta cu echipament în vestiarul Rafinăriei, luându-și adio de la fotbal și la revedere de la mai tânărul său coechipier, Florin Lovin. „Măcar tu să n-o dai în bară, Ață”, a fost mesajul de despățire al lui Uțe. Astăzi, Aurică Uțe are Academie de fotbal în Dubai. Iar Florin Lovin e campion en-titre cu Astra Giurgiu. Cei doi au rămas într-o strânsă legătură de prietenie, firma lui Lovin, „Ghetedefotbalonline” fiind principalul furnizor de echipament sportiv al Academiei lui Uțe. Așa se scriu uneori poveștile.
Umbra unui antrenor
În Emirate, Aurică a ajuns de-abia în 2013, după ce-și încercase norocul și prin ligile de amatori din Italia. De ce tocmai Emirate? „Soția mea, care fusese stewardeză la Emyrates și la Qatar Airlines, a venit cu ideea. Am zis OK, dacă acolo e pământul făgăduinței, păi atunci acolo mergem și noi”, zâmbește din nou proprietarul lui ”Soccer Kids Dubai”. Înainte de ”Soccer Kids Dubai” a fost, însă, „Champions Soccer Academy”, o grupare cu peste 2000 de copii conduși de 11 antrenori. ”Eu nu eram unul din cei 11, ci doar umbra unuia dintre ei. Așa a decurs prima mea experiență în Dubai. Mi s-a spus să stau în umbra unui antrenor și să învăț”, își amintește Uțe: ”Când am înțeles cum funcționează lucrurile și că, mai mult, le am înăuntrul meu, am făcut următorul pas: mi-am deschis propria academie”.
Teren gratuit
Aurelian Uțe a investit în propria academie 35.000 de euro: „O sumă relativ mică. Adevărul e că am avut și noroc”. Numai că norocul și-l mai face și omul cu mâna lui; cuceriți de entuziasmul și de proiectele lui Aurică, cei de la Primăria din Dubai i-au oferit gratuit un teren de fotbal în apropiere de cel mai select cartier al orașului, Palm Jumeirah! Cel de-al doilea teren al Academiei este tot în zonă, iar chiria sa echivalează cu 8-10 la sută din încasările lunare. „Soccer Kids Dubai” are 210 de copii între 4 și 12 ani. Lor li se adaugă alți 40 de puști de la grădinițe. „Suntem ceea ce facem, nu ceea ce vorbim. Impresionați de modul în care lucrăm cu copiii foarte mici, patronii unei grădinițe mi-au propus funcția de manager. No way, acum sunt propriul meu șef”, face cu ochiul omul nostru care, le este șef și lui Shane (un englez) și lui Nambi (un nigerian), ceilalți doi antrenori ai Academiei.
Koeman și Bergkamp
La „Soccer Kids Dubai” vin copiii din toate colturile lumii. Sunt și doi români: un mureșean și un bucureștean. Cei mai tari sunt doi olandezi: Joey, care, la 7 ani este copia fidelă a lui Koeman și Nicholas, în vârstă de 12 ani, alter-ego-ul lui Denis Bergkamp. Rezultatele sunt pe măsura comparațiilor: „Soccer Kids’ tocmai a câștigat la U8 si la U10 turneele organizate de Academia Barcelonei. „E concurență mare. în Dubai sunt vreo 400 de academii. Barcelona, Paris Saint-Germain… Încercăm să ținem pasul. Punem mare accent pe plăcere. Și pe atitudine. Urmărim să dăm încredere copiilor, adică exact ce mi-a lipsit mie ca fotbalist în tinerețe. Sunt părinți care vin să-mi mulțumească spunându-mi că le-am schimbat copilul. Asta este cea mai mare satisfacție a mea”, mai zice Aurică Uțe care mărturisește că trăiește un vis din care nu ar vrea să se trezească. El îi spune vis, noi îi zicem poveste. Una de mare succes.
Caz socant in municipiul Bacau. Un barbat de 23 de ani, din judetul Galati, si-a injunghiat fosta iubita chiar la locul de munca. Intr-una din serile trecute, tânara de 20 de ani era de serviciu si s-a trezit cu fostul iubit in fabrica.
A venit inarmat cu un cutit si a inceput sa o loveasca fara mila in abdomen si torace. Norocul ei a fost ca era imbracata gros, pentru ca lucra intr-o incapere cu temperaturi reduse, si astfel a scapat cu viata.
Agresorul ar fi reusit sa intre in societate dupa ce a sarit gardul si a stiut unde o gaseste pentru ca si el ar fi lucrat acolo o perioada.
Cei doi erau din aceeasi comuna si au avut o relatie pâna de curând, insa el nu a putut accepta ideea ca nu vor mai fi impreuna si a tot insistat sa se impace.
„Dupa incheierea relatiei, autorul a incercat in mod repetat sa reia relatia cu victima, dar aceasta a refuzat. In aceste conditii, inculpatul a hotarât sa o ucida pe fosta sa prietena si s-a deplasat in municipiul Bacau, din localitatea de domiciliu, a consumat bauturi alcoolice la mai multe baruri din Bacau, dupa care a cumparat un cutit si s-a deplasat la fabrica unde era victima.
A reusit sa patrunda in incinta fabricii si s-a dus la locul unde aceasta isi desfasura activitatea si i-a aplicat mai multe lovituri de cutit. In prezent, autorul faptei este cercetat pentru savârsirea infractiunii de tentativa de omor si risca pedeapsa maxima de 10 ani de inchisoare”, a declarat procurorul Cristinel Ciocânta, purtator de cuvânt la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.
Tânara a fost internata in Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau unde primeste ingrijirile necesare.
„Pacienta a ajuns la Spitalul Judetean Bacau cu multiple plagi injunghiate la nivelul abdomenului si toracelui si in prezent se afla internata in Sectia de Chirurgie Generala. A fost investigata si urmeaza tratament de specialitate”, a declarat asist.
Geanina Pricopi, director de ingrijiri la SJU Bacau. Agresorul a fost prins la scurt timp dupa atac, retinut de procurori si prezentat instantei de judecata care a dispus deja arestarea sa preventiva pentru 30 de zile.
Cea de-a treia ediție a Cupei Viva Activ Buhuși și-a desemnat câștigătorii și la categoria 2006. Echipele micuților și talentaților fotbaliști, împărțite în trei grupe, au oferit meciuri încântătoare. Grupa A: Viva Activ Buhuși- Măgura Bacău 2-0, Futsal Tg. Secuiesc- Galactic P. Neamț 0-3, Măgura- Futsal 4-0, Galactic- Viva Activ 0-2, Viva Activ- Futsal 4-0, Galactic- Măgura 1-2. Grupa B: Viitorul Bacău- Ceahlăul P. Neamț 1-3, Sportul Onești- Atletic Bârlad 1-2, Ceahlăul- Atletic 1-1, Sportul0 Viitorul 5-1, Viitorul- Atletic 1-4, Sportul- Ceahlăul 1-0.
Grupa C: Aerostar Bacău- Trotușul Onești 1-2, Trotușul- CSȘ- Play 0-0, Trotușul- Play 3-1, Aerostar- CSȘ Tg. Neamț 0-0, Play Bacău- Aerostar 0-0, CSȘ Tg. Neamț- Play 0-0, Trotușul- Play 3-1, Aerostar- CSȘ Tg. Neamț 2-1. În semifinale, Atletic Bârlad a învins la loviturile de departajare cu 3-2 pe Viva Activ, iar Viva Activ a trecut cu 2-1 de Sportul.
Finala mare a fost căștigată de Atletico Bârlad, care a trecut cu 2-0 de Trotușul Onești, bronzul revenind gazdelor de la Viva Activ, care s-a impus cu 3-1 în fața Sportului Onești. Cel mai bun portar a fost desemnat Dan Cociorvă (Viva Activ), golgheteri au fost Ovidiu Gâscă (Viva Activ) și Codrin Oasenegre (Atletico Bârlad), în timp ce Victor Cozma (Bârlad) a fost declarat jucătorul turneului.
Membrii CDR Nord-Est sunt președinții consiliilor județene
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, este noul președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Nord-Est. Mandatul președintelui este de un an. Totodată, funcția de vicepreședinte este ocupată, pentru următorul an, de Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani.
„Uitându-mă la gradul de absorbție pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 – a spus noul președinte al CDR Nord-Est -, îmi dau seama că demersurile noastre au avut efect. Provocările noastre sunt, acum, un POR 2014-2020 foarte întârziat. Parteneriatul extern și intern trebuie continuat.
Este binevenit parteneriatul cu Olanda și poate mai invităm și alte regiuni din vestul Europei să legăm parteneriate, pentru a face ca invesțitiile să rămână în această regiune. Vreau să reiau discuțiile privind parteneriatu și cu universitățile, dar și cu cei care gestionează alte fonduri europene, de exemplu Programul Național de Dezvoltare Rurală. Au trecut alegerile generale și sperăm că în următorii doi-trei ani ne vom putea concentra pe absorbție mai mult.”
Ședința CDR Nord-Est a analizat aprobarea sistemului de obiective al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a regulamentului ei de organizare și funcționare, a bugetului de venituri și cheltuieli, și a consemnat informări privind stadiul implementării Programului Operațional Regional, a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și a activității recente de dezvoltare a afacerilor.
Luna decembrie a prilejuit, în fiecare an, rememorarea evenimentelor din 1989 care au schimbat istoria recenta a Romaniei. S-au adaugat, in timp, cantităţi impresionante de informaţii, memorii, documente, dezvăluiri, analize şi sinteze, în tomuri de istorie, conferinţe academice, în media scrisă şi audio-vizuală, fiind repertoriate peste 1.000 de lucrări. În tot acest uriaş efort academic de coletare, selectare şi interpretare a informaţiei devenită istorie, o contribuţie decisivă a avut Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, din Bucureşti.
Aflată în plin proces de redimensionare a priorităţilor, obiectivelor şi a managementului institutional, marți 20 decembrie 2016, ora 13, Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău a organizat, în parteneriat cu Universitatea ”Vasile Alecsandri” și Consiliul Județean Bacău, prima dintre conferinţele programate pentru acest an şcolar, „Decembrie 1989. Imaginea şi realitatea istorică după un sfert de veac”.
Moderatorul activităţii a fost prof. univ. dr. Gabriel Leahu, director al Casei Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” din Bacău, manager al proiectului POSDRU „Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istoria recentă a României”, a cărui sustenabilitate este marcată și prin acest eveniment academic, grupul ţinta fiind profesorii de istorie care au absolvit sau vor absolvi cursul.
Invitații, care au avut intervenții consistente și au susținut un dialog viu cu participanții (profesori și elevi, cadre universitare, care au umplut până la refuz Aula Universității), au fost prof.univ.dr. Alexandru OŞCA (“Revoluţia din Decembrie şi controversele ei. Argumente pro si contra”) și prof.univ.dr. Constantin Hlihor (”Decembrie 1989. Adevărul istoric şi Adevărul juridic în conturarea imaginii publice a evenimentelor”), ambii de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, din București.
Concluziile dezbaterilor, solid argumentate istoric, au marcat caracterul revolutionar al ”evenimentelor din decembrie 1989”. Da, în decembrie 1989 a început o REVOLUȚIE. În al doilea rând, trebuie să distingem foarte clar între istoria ca spațiu al memoriei și istoria ca știință, bazată pe instrumentele omologate ale istoricului și nu pe impresii, percepții, prejudecăți. În fine, Revoluția ar putea dobândi o nouă dimensiune interpretativă dacă am lărgi abordarea și din perspectiva beneficiarilor acesteia, a modificărilor produse la nivel economic, social, cultural, politic, ideologic, al mentalităților și, de ce nu, al vieții cotidiene.
Istoricul Constantin Hlihor, specializat în studii militare, relaţii international, geopolică şi securitate, a prezentat ultima sa lucrare, “România şi şocurile geopolitice ale războiului rece. 1980-1991, Editura IRDD, 2016, acordând numeroase autografe participanților.
Daca cineva, vreodata, s-ar intreba ce legatura ar putea fi intre ciocolata si Arta, raspunsul l-ar da, fara sa clipeasca, o mana de liceeni cu pasiuni comune de la Colegiul National de Arta « George Apostu » si Colegiul National « Vasile Alecsandri » din Bacau.
Zilele trecute, la cele doua unitati de invatamant, a avut loc o activitate deosebita derulata in cadrul proiectului intitulat « Traditii ROManesti », eveniment organizat sub egida Global Confederation of Romanian Students (G.C.R.S.) si care a avut ca scop incurajarea legarii de prietenii intre elevi cu pasiuni comune (literatura romana, muzica romaneasca traditionala, clasica sau usoara), dar si incurajarea acestora de a privi dincolo de ei insisi, catre cei aflati in nevoi, in cazul de fata fiind vorba despre copiii institutionalizati.
Astfel, echipele de liceeni impreuna cu profesorii lor coordonatori au oferit un spectacol la care publicul nu doar ca a putut « savura » recitaluri din operele preferate ale elevilor, scrise de autori romani, si interpretari de melodii ale unor compozitori romani si dansuri romanesti, dar a putut contribui cu ciocolatele Rom (circa 400 de ciocolatele au fost adunate) si donatii in hainute, jucarii si produse alimentare care, la finele saptamanii trecute, au fost donate unui centru pentru servicii de tip familial.
« Participantii la proiect, elevii si profesorii care au raspuns acestor frumoase provocari vor fi recompensati de organizatia nonguvernamentala G.C.R.S cu o diploma recunoscuta la nivel national si international. De asemenea, pentru a capta atentia cetatenilor, proiectul „Traditii ROManesti” va fi prezentat de catre reporteri la televiziunea ONG-ului. In viitor, speram in organizarea unui numar cat mai mare de astfel de evenimente si la o participare cat mai numeroasa a tinerilor la proiecte de acest tip”, a spus Simona Elena Herciu, ambasadoarea Global Confederation of Romanian Student, la Colegiul National de Arta „George Apostu” din Bacau.
Global Confederation of Romanian Students isi propune sa faciliteze integrarea studentilor vorbitori de limba romana, indiferent de tarile in care acestia au decis sa-si continue studiile, si sa promoveze imaginea tinerilor absolventi romani pe piata muncii din tarile respective. Misiunea organizatiei este de a-l ajuta pe studentul vorbitor de limba romana, indiferent de tara in care s-a nascut, sa se acomodeze cat mai repede si sa aiba parte de o experienta de neuitat pe parcursul sederii intr-o tara straina ca urmare a inceperii unui nou ciclu de studii.
Proiectul “Traditii ROManesti” propune realizarea unui eveniment cultural-educativ in scop umanitar. Acesta este in cadrul celei de-a treia editii sub egida Global Confederation of Romanian Students. Principalul scop al proiectului este acordarea unor mici atentii copiilor din orfelinate sau elevilor defavorizati care invata in liceul unde se organizeza proiectul, principalul mijloc de realizare a acestui obiectiv fiind donatiile competitorilor sub forma de dulciuri (ciocolata Rom) pentru a aduce un zambet pe chipurile copiilor in preajma Craciunului, intregul proiect fiind sub egida Global Confederation of Romanian Students.
Faptul ca de peste cinci zile onestenii primesc pe zi doar patru ore apa rece la robinete (dimineata intre 6.00 – 8.00 si seara de la ora 18.00 la 20.00) i-a adus la disperare pe locuitorii municipiului de pe Trotus, situatia trecând peste limita rabdarii!
Asociatiile de proprietari din municipiu au fost instiintate de la 15 decembrie ca “din cauza datoriilor acumulate de SC Apa Canal Onesti catre Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB), aceasta va impune o restrictionare a apei in municipiul Onesti cu 70 la suta”. Daca la sfârsitul saptamânii trecute a avut loc o intâlnire a autoritatilor locale din Onesti cu reprezentantii asociatiilor de proprietari, la care s-a incercat cautarea unei solutii de rezolvare a acestei probleme – intâlnirea ramânând fara un rezultat concludent! – in dimineata zilei de ieri (20 decembrie), locuitorii municipiului s-au adunat in fata Primariei, cu câteva minute inainte de a se desfasura sedinta Consiliului Local pe luna decembrie.
Desi frigul a fost patrunzator, potrivit unei veritabile zile “inghetate” de iarna onestenii nu au pregetat si au venit pe platoul din fata Primariei, unde se afla bradul impodobit pentru sarbatorile de iarna, pe parcursul unei jumatati de ora numarul acestora fiind insemnat. Au fost prezenti oameni de toate vârstele, barbati si femei, tineri, elevi, pensionari dar si mame, ajunse la capatul oricarei rabdari, ce au venit cu landourile in care isi plimba copilasii.
Toti onestenii adunati aici au strigat minute in sir “Vrem apa!”, iar din impozanta cladire a primariei a coborât in mijlocul protestatarilor chiar primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc. De la inceput acesta a fost apostrofat ca desi are sase luni de când se afla in functia de primar al municipiului, nu a rezolvat problema apei potabile, cu care se confrunta locuitorii Onestiului.
Primarul Gnatiuc intra in greva foamei
Impartind protestatarilor un comunicat in care se specifica faptul ca la sedinta Consiliului Local se va supune la vot proiectul de hotarâre privind aprobarea modalitatii de gestiune a serviciului public de alimentare cu apa si canalizare din apa din municipiu (ce este pasul pentru semnarea, de catre Compania Regionala de Apa – CRAB, a contractului cu noul operator de furnizare a apei din Onesti), primarul Nicolae Gnatiuc a mentionat:
”In cazul in care contractul nu va fi semnat de catre CRAB, va anunt ca incepând din ziua de 21 decembrie, voi declansa actiunea de «greva a foamei», prin care imi voi manifesta dezaprobarea fata de decizia CRAB, care ar mentine situatia de criza la nivelul orasului, privind functionarea serviciului de apa si canalizare”. Sub “o aversa” de acuze si nemultumiri din partea onestenilor (unii strigând chiar “demisia!”), de lânga bradul impodobit primarul Nicolae Gnatiuc a pornit spre sala de sedinte a Consiliului Local Onesti, pentru desfasurarea sedintei ordinare a acestei luni. El a fost insotit de un mare grup de protestatari, care au ocupat tot spatiul de intrare la aceasta sala, ei strigând mereu “vrem apa”!
Onestenii au intrebat autoritatile locale “cum este posibila o asemenea situatie?”, au mentionat ca “este un atentat la sanatatea populatiei aceasta situatie” si au propus ca municipiul de pe Trotus sa nu mai apartina de CRAB pentru furnizarea apei reci. Nicolae Gnatiuc a dat o lamurire in acest sens mentionând ca “toti locuitorii municipiului Onesti, inclusiv Primaria municipiului are incheiat contract cu SC Apa Canal, pentru distributia apei potabile. Furnizorul de apa este CRAB, ce administreaza si Barajul de aductiune de la Valea Uzului. CRAB invoca datorii foarte mari de sume restante de la SC Apa Canal. Situatia se poate debloca prin incheierea noului contract.” Iuresul protestatarilor, care au cerut in mod expres “sa iasa cineva in fata, dintre autoritatile locale si sa spuna in câte zile se rezolva problema apei potabile in municipiu” a facut ca inceperea sedintei Consiliului Local sa intârzie.
Alexandru Cristea, consilierul local ce a fost presedintele acestei sedinte, a facut apel la liniste, pentru dezbaterea proiectelor de hotarâre privitoare la problema apei in Onesti. Pentru a aduce o stare de liniste in rândul tuturor celor prezenti la sedinta Alexandru Cristea a propus ca toti consilierii locali ai Onestiului sa se deplaseze la Bacau, pentru a asista la incheierea noului contract la sediul CRAB, dupa dezbaterea proiectelor ce vizeaza aceasta problema spinoasa a onestenilor. In mod impetuos onestenii cer ca retelele de apa si canalizare sa fie preluate de catre municipalitate iar locatarii sa incheie contract individual (ca la plata facturii gazelor, a curentului electric si a salubritatii).
La dezbaterea Proiectului privind modificarea Hotarârii Consiliului Local Onesti nr. 166 din 1 decembrie 2016, referitor la stabilirea comisiei de inventariere si de preluare a sistemului de apa si canalizare cei care au asistat la sedinta au fost ferm impotriva numirii consilierului local Emil Lemnaru (fost primar al municipiului) in aceasta comisie. In forma finala aceasta comisie va fi formata din consilierii locali Constantin Florian, Adrian Sergentu, Gheorghe Ene (ce sunt sefi ai comisiilor Consiliului Local), lor alaturându-se si consilierul local Gelu Panfil. Alesii locali ai Onestiului au mai hotarât un lucru in privinta modalitatii de gestiune a serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare: “contractul de delegare a gestiunii se poate atribui direct SC Domeniul Public si Privat SA Onesti” si “incepând cu 20 decembrie aceasta societate va prelua tot personalul ce actioneaza in domeniul Apa – Canal in municipiu”.
Apa onestenilor, intre o firma si alta
In lamurirea problemelor ce au ridicat multe semne de intrebare la aceasta incrâncenata sedinta a Consiliului Local Onesti primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc a declarat: ”CRAB nu are nici un motiv sa nu incheie contract cu noul operator al retelei de apa si canalizare al municipiului. Incheierea acestui contract este posibila acum pentru ca Ovidiu Budeanu, actionarul firmei Apa Canal SA Onesti a avut pretentii financiare de 18 miliarde de lei vechi, pentru a fi de acord cu preluarea de catre municipalitatea onesteana a retelei de apa si canalizare.
Datorita marilor sume restante ale SC Apa Canal catre CRAB aceasta a restrictionat apa la Onesti dar tot ea va da drumul, pentru ca onestenii sa aiba apa la robinete!”. In finalul acestor discutii foarte aprinse Nicolae Gnatiuc a propus intreruperea sedintei Consiliului Local Onesti si deplasarea, impreuna cu consilierii locali la sediul CRAB, la Bacau, pentru semnarea noului contract. Fara a fi impresionati de acest lucru onestenii (in numar de câteva zeci!) au oprit, pentru aproape o ora, circulatia pe bulevardul Oituz, strigându-si marea problema care ii macina in aceste zile “vrem apa!” Pentru ei a sosit un autocar, cu aceeasi destinatie – sediul Companiei Regionale de Apa Bacau, pentru a vedea cu ochii lor ceea ce se intâmpla la semnarea noului contract de catre CRAB.
Pentru Viorel Ilie, încă primar al municipiului Moinești, dar care are și un mandat de senator în buzunar, am toată stima. Iertată-mi fie, deci, intenția de a-i folosi numele în acest editorial, dar de mai multă vreme mă gândesc la felul în care politicieni sau manageri cunoscuți în județ lasă preocupările mai vechi, chiar și funcțiile câștigate prin vot, pentru responsabilități politice în Parlament.
Oameni pe care îi vezi, îi urmărești și chiar îi apreciezi, aproape că dispar într-o lume despre care cu toții emitem deseori fel de fel de păreri și nu dintre cele mai bune.
Tânăr încă, dar și carismatic și mai ales om de caracter – așa cum mi-a făcut de la început impresia, primarul Moineștiului ne va reprezenta acum, din băncile Senatului României, pe toți băcăuanii. Misiune onorabilă, în definitiv, de mare răspundere și mai ales delicată, pentru care ai nevoie de anumite calități, nu mai multe ca pentru un bun primar, dar altfel parcă puse în valoare.
Până voi vedea ce fel de senator va fi Viorel Ilie, îmi amintesc, cu plăcere cum l-am auzit vorbind de la tribuna Primăriei Moinești sau printre concitadinii săi ori pe la instituțiile de care depindea dezvoltarea orașului petroliștilor. Nu cred că am văzut, de exemplu, multe reuniuni în care se analizau oportunitățile de a accesa fonduri europene la care Viorel Ilie să nu fie prezent.
Dar am auzit destule și despre ce înseamnă ședințele din Parlament, despre ce rol poți juca în grupul tău parlamentar, cum te cam supui hotărârii de partid la voturile din plen sau pe secțiuni, cam cât de greu este să impui o inițiativă legislativă la care te gândești, poate, de ani și ani. Un fost parlamentar băcăuan, persoană foarte cunoscută și absolut onorabilă, om cu inițiativă, după primul mandat mi-a mărturisit cu mare sinceritate: „Domnule, nici dacă m-ar plăti în aur nu-mi mai trebuie Parlament!”. Oare de ce?
Dar, să fim optimiști. Nasc și la Moldova parlamentari buni.
În decembrie 1989, în vreme ce în toată țara aveau loc manifestații și chiar lupte de stradă care au dus la căderea regimului, în județele Harghita și Covasna populația de origine maghiară, influențată de propaganda unor agenți de influență, se lupta cu românii. Sediile Miliției și ale Securității din mai multe localități au fost atacate de etnici maghiari și secui.
Conform Raportului Comisiei Parlamentare Hargita – Covasna, 38 de sedii de miliție și securitate din cele două județe au fost distruse total sau parțial. 200 de locuințe aparținând milițienilor și cadrelor de securitate au fost devastate, jefuite și incendiate.
Toate acestea au durat trei zile, iar agresorii au căutat cadrele ministerului de interne de etnie română. Conform raportului citat, actele de violență au avut loc în urma apelurilor prin stații de amplificare. În cele două județe au fost ucise atunci șapte persoane, între care și șeful Miliției economice din Târgu Secuiesc, omorât de mulțime pe stradă.
De exemplu, în ziua de 22 decembrie 1989, în comuna Dealu, mai mulți indivizi sosiți de la Odorheiul Secuiesc atacă postul de miliție, îl ucid pe plutonierul Cheuchişan Liviu Teofil și încearcă să-j jupoaie cu furculița.
„Această acţiune a avut loc în prezența soţiei şi a celor doi copii mici” – se arată în raportul comisiei care a investigat evenimentele. „La această acţiune a asistat aproape toată populaţia din comună, dar nimeni nu a intervenit să-l apere pe cel agresat. Acesta deşi a avut tot timpul pistolul asupra sa, nu l-a folosit. Abia a doua zi după amiază cadavrul a putut fi ridicat fiind descoperit în grădina casei, despuiat şi acoperit cu crengi”. Alte peste 100 de cadre de miliție și securitate au fost agresate. Sunt furate peste 450 de arme și 17.000 de cartușe.
Din luna ianuarie 1990 a început epurarea etnică: directorii români ai întreprinderilor de stat sunt înlocuiți cu secui sau maghiari. Monumente și biserici românești sunt profanate. Urmează binecunoscutul episod de la Târgu Mureș, urmat de exodul populației românești din zonele locuite majorita de maghiari.
Ani de zile autoritățile naționale au fost prea timorate ca să poată reacționa. Cei vinovați de aceste atrocități nu au fost pedepsiți, mulți dintre ei au fugit în Ungaria.
Ce este mai tragic este că aceste evenimente nu au fost opera unor dezaxați, ci au fost premeditate și organizate cu ajutorul serviciilor secrete ale altor țări.
Se stie: ce-i mai bun vine intotdeauna la sfârsit. Ei bine, Stiinta- Dinamo a fost un adevarat desert pentru fanii bacauani prezenti luni seara in Sala Sporturilor. Favoritele lor au dat de pamânt cu Dinamo la capatul unei prestatii de senzatie care le permite sa ramâna pe locul 2 pâna in 2017.
Adica atunci când se va da atacul la titlu, asa cum a anuntat si antrenorul Florin Grapa. Pâna la duelul cu lidera si campioana Blaj, Stiinta a rezolvat in stil de mare campioana derby-ul cu Dinamo. Cu un tandem ofensiv de zile mari alcatuit din „secunda” Rogojinaru si „universalul” Perovic (34 de puncte realizate impreuna), cu un blocaj necrutator si, mai presus de toate, cu un serviciu devastator (nu mai putin de 14 asi), bacauancele au invins-o pe Dinamo in trei seturi.
In primul, gazdele au revenit de la 6-12, intrând cu un avantaj de un punct la cel de-al doilea time-out tehnic. De la 17-16, Stiinta a inceput sa se distanteze vertiginos, arhivând partialul de debut cu 25-18 pe un atac al Denisei Rogojinaru.
Actul al doilea le-a gasit pe gazde in avantaj la ambele time-out-tehnice (8-7, 16-11), insa de la 23-21 s-a ajuns la un periculos 23-24, cu Dinamo având minge de set. Minge refuzata de Nikoleta Perivic, care a blocat fantastic din pozitie de unu la unu, egalând situatia si lasând culoar liber Denisei Rogojinaru pentru cele doua puncte câstigatoare: 26-24. Ultimul partial a fost o fondanta dulce-amaruie.
De la 9-7 pentru Stiinta s-a ajuns la 16-11 pentru Dinamo, iar de la 16-11 pentru Dinamo, Stiinta a intors fantastic la 17-16, pe serviciul lui Otasevic! Oaspetele s-au mai zbatut pâna la 19 egal, insa bacauancele au pus toti asii pe masa (inclusiv cei reusiti din serviciu de Perovic si Rogojinaru), impunându-se cu 25-19 si 3-0 la general.
Saptamâna aceasta, jucatoarele Stiintei vor intra intr-o vacanta care se va sfârsi pe data de 2 ianuarie, atunci când este programata prima sedinta de pregatire a lui 2017. Pe 11 ianuarie, studentele vor sustine primul joc al noului an, intâlnind in deplasare, formatia turca BBSK Bursa, in returul „saisprezecimilor” Challenge Cup. Pe 18 ianuarie, bacauancele vor primi vizita celor de la CSM Târgoviste, in prima mansa a semifinalelor Cupei României, pentru ca pe 21 ianuarie sa evolueze in etapa a 14-a a Diviziei A1 (prima din 2017), intâlnind la Târgu-Mures pe Medicina.
Se gândesc la titlu
Antrenorul Stiintei, Florin Grapa a declarat drept multumitor locul 2 ocupat de echipa sa la finalul anului. „Eu am spus inca de la inceputul sezonului ca imi doresc sa ne imbunatatim pozitia din clasament in raport cu editia precedenta. Sunt multumit de locul 2 si cred ca putem arata si mai bine decât atât”, a spus Grapa, care a precizat: „Continui sa ma gândesc la titlul de campioana, chiar daca exista o concurenta foarte puternica”.
Pentru tinerii artisti ce se formeaza in creuzetul de talente de la „Apostu”, perioada premergatoare sarbatorilor de iarna este un moment al confirmarii. Coordonati de catre profesorii lor, acestia dau valoare talentului si pregatirii de specialitate in cadrul unor evenimente culturale de inalt nivel. Startul l-au dat elevii de la Muzica si Coregrafie care s-au prezentat in fata publicului bacauan cu doua spectacole de inalta tinuta.
Ultimul dintre acestea, desfasurat luni, 19 decembrie, sub titlul „Magia Craciunului”, a umplut sala Teatrului de Vara „Radu Beligan”, spectatorii fiind rasplatiti cu nestemate muzicale si coregrafice pe care micii performeri, insotiti de profesorii lor, le-au oferit cu emotie si profesionalism. In efortul lor de imbunatatire a actului artistic, ei au fost ajutati de catre regizorul Gheorghe Balint, rezultatul fiind unul bine primit de audienta.
A doua zi, a venit rândul celor de la Plastica sa-si etaleze cunostintele dobândite imn orele de pregatire din atelierele colegiului. Aflat la cea de a XII-a editie, expozitia-concurs „Masti” a reunit marti, 20 decembrie, pe holul liceului de arta, un numar de 200 de lucrari realizate in tehnici de lucru diverse, cautând sa imbine traditionalul si modernul. Alaturi de elevii de la „Apostu”, au participat si colegii lor de la alte 13 unitati de invatamânt din judetul Bacau. Ei au fost recompensati pentru efortul lor cu premii si mentiuni.
„Multumim voua, dragi elevi, multumim ca ati ales acest drum si ca, de la an la an, sunteti din ce in ce mai buni”, le-a transmis tinerilor artisti, prof. Adriana Busuioc, directorul Colegiului National de Arta „George Apostu”.
