luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2857

Patru răniți într-un accident la Onești

    La data de 06 februarie a.c., în jurul orei 15.00, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în apropierea Haltei Borzeşti.

    Din verificări s-a stabilit că un bărbat de 40 ani, din Oneşti, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Calea Adjudului, cu direcţia Adjud – Oneşti, pe fondul oboselii la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus şi a ieşit în afara părţii carosabile unde a lovit un cap de podeţ.

    În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a pasagerilor aflaţi în autoturism, respectiv trei bărbaţi de 48, 40 şi 37 ani, toţi din Oneşti. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipiului Oneşti, doar bărbatul de 48 ani nerâmânând internat.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Primarul Anton Șiler: „Îmi pun mari speranțe în acest guvern!”

    – Sunteți primar al comunei din 2008, membru al PSD, partid aflat la guvernare acum. Ați ajuns la jumătatea primului an din acest mandat. Cum ați caracteriza perioada? A fost mai grea sau mai ușoară decât vă așteptați?

    – Nu aș putea spune că a fost grea, dar s-a simțit o tendință spre birocratizare, pentru că așa suntem noi, românii, încercăm să ne creăm singuri greutăți. S-au amplificat mult anumite cerințe. Toate instituțiile cer documente de la primării, și Prefectura, și Inspectoratul Școlar, și alte direcții sau agenții. Se cer mai multe hârtii, mai multe date. Nu toate sunt nefolositoare, dar consumă foarte mult timp și dacă trebuie să ținem mai multe evidențe paralele scade eficiența activităților care sunt destinate comunei. În cele șase luni, pe fonduri europene, suma absorbită a fost zero. Pe Măsura 7.2 am depus un proiect de apă-canal care a avut punctaj maxim dar, din motive eronate, a fost refuzat la finanțare. Ni s-a spus că investiția nu face parte din masterplanul județului. Masterplan care a fost făcut pe genunchi, de persoane care nu au consultat primăriile.

    – Nu există soluții?

    – Ba există! Soluția este refacerea masterplanului, ajustarea lui la realitățile din teren. Dacă nu se reface masterplanul urgent, primăriile vor pierde. Comuna noastră a pierdut, din păcate, acest proiect. E vorba despre un milion și jumătate de euro pentru extinderea rețelei de apă-canal pe încă 7 km. Vor suferi locuitorii străduțelor laterale și cei din satul Lărguța, sat care a fost prins în masterplan pentru 2027, total greșit de vreme ce noi discutăm despre sesiunea 2014-2020.

    – Dar lucruri bune nu s-au întâmplat? Putem pune niște bile albe în dreptul anului 2016?

    – Cum să nu? Avem multe proiecte terminate și recepționate în 2016. De exemplu, unul dintre proiectele finalizate cu sprijinul Consiliului Județean, cel prin care am asfaltat două drumuri comunale din Nicolae Bălcescu. Alt proiect de infrastructură, 3 km de drumuri reabilitate în Galbeni, Valea Seacă și N. Bălcescu, a fost realizat din fonduri proprii și finalizat. Urmează ca în aceleași sate să terminăm modernizarea drumurilor care au canalizare, apă și gaz metan, lucrare realizată 90 la sută.

    – Dacă ar fi să discutăm despre bile negre, unde le-am amplasa?

    – În satul Lărguța. Aici am o mare nemulțumire vizavi de colaborarea instituțiilor la nivel de Guvern. Este singura localitate din județ fără legătură cu comuna, cu municipiul Bacău, cu lumea civilizată. Se circulă pe o cărare până acolo. Noi am asfaltat 9,5 km din cei 11,5 km existenți. Ceilalți 2 km aparțin Direcției Silvice și nu avem voie să-i reabilităm din bugetul local. Eu, în opt ani, am făcut tot ce depinde de mine, am făcut demersuri la toate instituțiile centrale și locale pentru ca acest tronson să fie asfaltat. Direcția Silvică a elaborat un studiu de fezabilitate, dar un cetățean a făcut o sesizare, din motive electorale, și s-a oprit proiectul ca să înceapă ancheta. Cetățenii vor să meargă în fața Prefecturii și a Guvernului ca să-și ceară drepturile.

    – Din 2017 avem un guvern nou. Ce așteptări aveți de la acesta?

    – Îmi pun mari speranțe în acest guvern și sunt convins că mare parte din promisiuni vor fi îndeplinite. Am văzut programul de guvernare și dacă va fi realizat 60 la sută va fi formidabil. Pune mare accent pe mediul rural și asta e foarte bine. Înainte de Guvernul Tehnocrat, eu am avut proiecte depuse și realizate, în 2016, în timpul Guvernului Tehnocrat, am avut proiecte depuse și nerealizate. Așa arată bilanțul. La mine lucrurile sunt simple, eu fac politica cetățenilor din Nicolae Bălcescu. Comuna e favorizată fiind mai aproape de Bacău, dar și pretențiile sunt mai mari. Există locuri de muncă, numai cine nu vrea nu muncește, iar oamenii, având venituri, vor apă, canalizare, gaz metan, asfalt… Suntem pe calea cea bună, 60 la sută din străzi sunt asfaltate, dar urmează să facem și alte lucruri care sunt prinse în strategia comunei. Sperăm să ne apropiem de 100 la sută cu asfaltarea în intravilan, să accelerăm investiția de apă-canal în Lărguța, să construim un dispensar nou în Nicolae Bălcescu și un centru multifuncțional în Valea Seacă, în care să fie organizate activități culturale, de socializare, sportive. Avem în vedere și extinderea rețelei de gaz metan în Galbeni și Valea Seacă. Noi am asigurat finanțarea sută la sută, am scos investiția la licitație, dar nu s-a prezentat nimeni. E.ON motivează că nu e rentabilă, deși avem stație care duce 15.000 de locuitori. Sperăm într-o reacție pozitivă în vara aceasta. Vom asfalta 2 km de drum din bugetul local și mai avem două proiecte pregătite, gata să fie depuse pe PNDL și pe Măsura 7.2, pentru asfaltarea altor 8 km.

    – Asfalt, asfalt, mereu asfalt! Domeniile care țin de viața socială nu se bucură de atenție?

    – Asfalt, mereu, cum spuneți, deoarece oamenii își doresc asfalt. Asta nu înseamnă că nu investim și în alte sectoare. Vrem să obținem finanțare prin Grupul de Acțiune Locală „Confluențe Moldave” pentru dotarea căminelor culturale, iar din bugetul propriu, să îmbunătățim dotarea școlilor și să schimbăm mobilierul. Să știți că Nicolae Bălcescu are printre cele mai bine dotate școli din județ, nu exagerez! Educația și sănătatea sunt priorități pentru administrație. Azi, se vorbește despre sănătate, dar e neglijat sportul. Noi avem echipă de fotbal, juniori și seniori, dar și 80 de copii care frecventează centrul de judo, pe care i-am sprijinit când a fost nevoie. O prioritate sunt și serviciile sociale. Avem o problemă cu bătrânii singuri, care au rămas ai nimănui și intenționăm să înființăm un serviciu de îngrijire la domiciliu. Deocamdată, pe vârstnicii din Valea Seacă îi ajută un asistent social plătit de primărie. Le mai spală un cearșaf, le gătește, le face curat… Pentru copii, avem trei centre de zi, Casa Heidi, Casa Yana și Casa Peter, înființate de o organizație din Liechtenstein. Sunt frecventate de 90 de copii care primesc o masă caldă și sunt ajutați să-și facă lecțiile. Primăria plătește utilitățile, plus 50.000 de lei pentru hrană. Pentru persoanele cu handicap, avem 55 de asistenți personali care sunt angajați ai primăriei. Facem tot ce e posibil pentru ca viața oamenilor să fie mai bună. Ne străduim să-i mulțumim, dar ne lovim de o mare problemă în ultima vreme: nu găsim personal calificat. Pretențiile sunt tot mai mari, toți vor să muncim cât mai repede, cât mai bine, dar nu avem cu cine. Dacă iese cineva la pensie, nu găsești înlocuitor. Căutăm inginer la serviciul agricol de câteva luni, dar nu găsim. Nu mai vrea nimeni să vină în administrație.

    NICOLAE BĂLCESCU

    Comuna Nicolae Bălcescu este situată la sud de Bacău, imediat lângă municipiu. Se învecineaza cu Sărata, Faraoani, Tamași, Gioseni, Letea Veche și Livezi, în extremitatea vestică. Este formată din cinci sate (Nicolae Bălcescu-reședință, Galbeni, Valea Seacă, Buchila, Lărguța) și are, în statisici, 9.600 de locuitori. În realitate, numărul locuitorilor trece de 11.000. La ultimele recensăminte, 99% dintre aceștia s-au declarat români, iar restul, ceangăi sau maghiari. Singurul obiectiv din comuna Nicolae Bălcescu inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monument de interes local este școala din satul Nicolae Bălcescu, construită în 1930 și clasificată ca monument de arhitectură.

    Pagina 1

      Duşmanii poporului

      N-am să înţeleg niciodată lupta asta, deseori, tâmpă pe cer o duc politicienii între ei, în evidenta daună a cetăţeanului de rând, ăsta fiind unul dintre numeroasele motive pentru care nu-i iubesc nicicum pe politicieni.

      Din aceeaşi cauză nu am reuşit să progresăm mai deloc, la atâţi ani de când am îmbrăţişat democraţia, şi-acum fiind diferenţe uriaşe între regiuni (ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple, veci). Mă-ntreb de ce clujeanul sau bucureşteanul ori timişoreanul să o ducă mai bine decât vasluianul, tulceanul ori mehedinţeanul?!

      De ce amărâtul din zona Catanga (Filipeni, Coloneşti, Izvorul Berheciului) să nu iasă din sărăcie, când, cu puţini bani, s-ar fi putut transforma regiunea într-una model, care l-ar face să roşească până şi pe cel mai îndărătnic pesimist. E simplu pentru orice român care se simte român că eventuala luptă se dă exclusiv în campaniile electorale (şi atunci, cu bun simţ, şi nu bălăcăreli de şantier).

      În rest, totul ar fi trebuit să se deruleze în armonie, scopul fiind unul comun, atât pentru guvernanţi (oricare ar fi ei), cât şi pentru opoziţie (care musai trebuie să existe, altfel s-ar ajunge la derapaje ca în cel al momentului, cu ordonanţa 13 – fatidic număr).

      Nu insist pe decizia total neinspirată a „roşilor” de la guvernare de a promova acum, cu încăpăţânare, un normativ care, în mod evident, avea să inflameze ţara. Când ar fi putut să o facă elegant, într-un alt context, mult mai relaxat, favorabil unor decizii cu substrat sensibil. Şi nici pe mereu disperata atitudine a „galbenilor” care numai liberali nu s-au dovedit a fi, nici pe când guvernau, dar mai ales când n-au mai avut ţara la cherem, în palmă. Mă gândesc, totuşi, că drăgălaşii de politicieni au dovedit deseori că se pot înţelege, mai ales când şi-au votat majorarea propriilor salarii.

      Inițiativă depusă de Viorel Ilie: Mai mulți bani la bugetele locale

        Viorel Ilie, senator de Bacău, împreună cu ceilalți colegi din ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților), a inițiat un proiect prin care Legea finanțelor publice urmează să fie modificată astfel încât să se revină la situația anterioară adoptării OUG 63/2010.

        Inițiativa urmărește să încurajeze mediul de afaceri și administrațiile publice locale să dezvolte cât mai multe proiecte în folosul comunităților.

        De altfel, consolidarea unei dezvoltări sustenabile a comunităților locale este unul dintre obiectivele Programului de guvernare PSD-ALDE 2017-2020.

        „Timp de opt ani am fost primarul municipiului Moinești, o funcție de mare importanță, o funcție care mi-a marcat cariera și a contribuit la formarea mea ca om implicat în promovarea și realizarea proiectelor comunității, declară Viorel Ilie, liderul grupului ALDE din Senat. Această inițiativă va contribui, cu certitudine, la finanțarea unor proiecte ale comunităților locale și regionale și, odată modificată legea, va fi de bun augur pentru administrațiile publice.”

        Modificările propuse vizează alocarea impozitului pe venit, pe profit și TVA încasate de UAT (comune, orașe, municipii), astfel: 47% din impozit la bugetul local al UAT-ului pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea plătitorii de impozite, în loc de 41,75%, cât e acum, 13% la bugetul județului, în loc de 11,25%, și 22% în contul deschis la Trezorerie pentru echilibrarea bugetelor locale, în loc de 18,5% cât este în prezent.

        Crimă la Stănişeşti

          Suspectul a fost deja arestat preventiv

          – un cioban a fost ucis în bătaie, fapta ieşind la iveală abia în urma necropsiei – principalul suspect este proprietarul stânei care a şi fost arestat preventiv pentru omor

          Un bărbat de 35 de ani, din comuna Stănişeşti, care lucra ca cioban la stâna unui localnic, a fost ucis în bătaie.

          Iniţial, proprietarul stânei a anunţat poliţia că dimineaţă l-a găsit pe tânăr decedat şi, pentru că la o primă vedere cadavrul nu prezenta urme de violenţă, cazul a fost tratat ca o moarte suspectă.

          S-a cerut efectuarea necropsiei şi abia atunci legiştii au constatat că, de fapt, acesta a avut parte de un sfârşit violent, având mai multe leziuni interne.

          În acel moment s-a declanşat ancheta, iar principalul suspect a devenit chiar şeful victimei. „Pe fondul unei stări conflictuale cu un angajat al său, cauzată de posibila sustragere a unei cantităţi de cereale, autorul faptei i-a aplicat respectivului angajat mai multe lovituri cu o bâtă, cu pumnii şi picioarele, în mai multe părţi ale corpului, cauzându-i leziuni traumatice foarte grave, care au condus în cele din urmă la deces”, a declarat Cristinel Ciocântă, procuror şef Secţie Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

          Un vecin a văzut când l-a bătut în grajdul de animale, dar după primele lovituri şi a plecat acasă fără să anunţe autorităţile. „Eu l-am văzut când l-a omorât. I-a dat cu o bâtă şi cu piciorul în piept şi atunci eu am fugit acasă şi n-am spus la nimeni. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei, că nu s-au bătut niciodată. A zis că i-a vândut nişte saci de grăunţe şi a început să-l bată”, povestea Petru Helbere, martor.

          Nici ceilalţi vecini nu înţeleg ce s-a întâmplat între ei. Victima muncea de mai multă vreme la stână şi era cunoscut ca un bărbat liniştit, iar despre cel acuzat de omor au numai vorbe de bine.

          „Era gospodar, harnic, avea multe oi. Eu am fost vecin atâţia ani cu el şi niciodată nu ne-am certat. Ne-am ajutat cu ce am putut”, spunea şi Vasile Năstase, vecin. Suspectul, care era văzut în comună ca un om muncitor şi cu frică de Dumnezeu, a fost deja arestat preventiv pentru infracţiunea de omor şi riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.

          Sărăcia nu are ideologie

          La finele anului trecut, Consiliul municipal al orașului american Portland (Oregon) aproba o taxa specială pe salariile directorilor companiilor listate la bursă și din care orașul să finanțeze programe sociale pentru oamenii străzii.

          Taxa va fi aplicată salariilor care depășesc de 100 de ori salariul mediu al unui muncitor și se va încasa de la începutul anului viitor. Orașul se așteapta să încaseze 2,5 milioane de dolari pe an iar inițiatorul ei crede că va descuraja companiile să plăteasca salarii disproporționate directorilor lor. Conform hotărârii Consiliului, daca salariul este mai mare de 100 de ori decât salariul unui muncitor, compania va plăti o suprataxă de 10% din taxa pe afacere datorată orașului, iar dacă se depășește de 250 de ori, suprataxa ajunge la 25 de procente.

          E America, țara capitalismului dar măsura pare una comunistă. Sau nu? California a adoptat o măsură similara în 2014.

          Exista o discuție care este evitată în România: cea despre nivelul salariilor. Opinia oficială a fost, până acum ceva de genul “Nu întreba!”. Nu e de mirare, de vreme ce guvernele de până acum au decis că România poate prospera numai dacă ține salariile mici și, astfel, atrage investitorii străini. Mai mult, orice încercare de a deschide un dialog despre acei 40% dintre cetățeni aflați sub limita sărăciei, este acoperita de sloganurile despre “leneși” și “asistați social”.

          Sărăcia, în România, este temă ideologică și mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat supapa numita “munca în străinătate”, care ne-a salvat de plata a peste trei milioane de indemnizații de șomaj.

          O măsură precum cea adoptata de Consiliul municipal din Portland este imposibilă în România pentru că nu avem nici suficienți CEO cu lefuri atât de mari și nici managerii nu prea sunt plătiți cu salariile din SUA. Dar se pot găsi alte soluții.

          Înainte de toate, însă, trebuie deschisă discuția. Trebuie deschis un dialog sincer despre sărăcie și despre cauzele ei. Pentru că iarăși am ajuns în situația din perioada interbelică în care țările din jur o duceau mai bine decât noi. Trebuie să învățăm că nu există nici rețete sigure dar nici nu trebuie să ne declarăm limitați de constrângeri ideologice. “Mâna invizibilă” care ar fi trebuit, după Adam Smith, să regleze piețele nu acționează decât în condițiile ideale ale cărților de economie politică; realitatea e puțin altfel!

          Întâmplări frumoase la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău

          Dr. Mihai Galinescu supraveghează permanent pacienții de pe secție

          „Avem un spital cu foarte multe dotări, cu medici foarte buni. Un spital în care se salvează vieți și în care se muncește foarte mult. Vrem să ne facem cunoscută activitatea noastră”, spunea dr. Ioana Raluca Dinu, noul director medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău, luna trecută, când a fost instalată pe această funcție.

          Un spital, adăugăm noi, în care și adresabilitatea este foarte mare, dar în care băcăuanii vor să fie tratați. O declarație a unui director medical care completează ceea ce ne-a scris mama unei fetițe din Bacău, care ne-a trimis la redacție o scrisoare deschisă, prin care mulțumește „oamenilor minunați” care lucrează în spital.

          Povestea ei este legată de Secția de Pediatrie a spitalului, în care a ajuns în urgență cu fetița, după ce suferise un accident la schi, undeva în județul Harghita. „Ați simțit vreodată că după o cumpănă coboară asupra noastră o cohortă de îngeri păzitori, unii spirituali, trimiși de Dumnezeu, iar alții întrupați cu înfățișare umană?…”, ne-a scris Alis Mocanu, mama acestei fetițe.

          A refuzat Tg. Mureș

          Micuta pacienta si dr. Irena Galinescu
          În urma accidentului, petrecut zilele trecute, mama și fetița ei au fost transportate imediat la Spitalul din Miercurea Ciuc. După ce i s-au făcut investigațiile necesare (ecografie, analize de sânge, radiografie și computer tomograf, al cărui rezultat trebuia să-l aștepte de la un medic specialist din Tg.Mureș), a stat de vorbă cu medicul de gardă („doctoral Cetină”, după cum își aduce aminte mama) și a cerut, dacă este posibil și dacă diagnosticul pus fetiței îi permite, să fie transferate în Bacău, pentru că acolo își dorea să îi fie tratată micuța.

          „Am vrut să ajung la domnul doctor Mihai Galinescu, medic chirurg pediatru, în care am mare încredere. Dr. Cetină nu-l cunoștea, dar am apreciat enorm atitudinea lui: mi-a cerut numărul de telefon al dr. Galinescu și l-a sunat personal. Reproduc oarecum discuția: «Am înțeles că mama fetiței vă preferă pe dvs. Eu nu contest profesionalismul dvs., dar vreau să mă asigur că Spitalul de la Bacău are toate dotările indiferent de intervenția necesară.

          Binele pacientului e mai presus de orice preferință, iar noi avem recomandarea pentru Spitalul de la Tg.Mureș!» Cum să nu admiri un asemenea om?! Dintotdeauna am considerat că lucrurile bune ies în urma unor colaborări, mai ales în sistemul medical, unde orgoliie nu-și au locul și tot ce-ar trebui să conteze e doar binele pacientului”, a mai povestit mama.

          Despre răbdare și profesionalism

          În urma diagnosticului „ruptură splenică de gradul I și hematom extracapsular cu dimensiuni axiale 3/2.5 cm la polul inferior; lichid de acompaniament perisplenic” s-a putut face transferul către Bacău. Un transfer care a dat ceva emoții mamei, din cauza situației precare a mașinilor de ambulanță care transportă pacienți.

          „Mai întâi, am fost înștiințați că din lipsa unui acord dintre Miercurea Ciuc și Bacău, fetița noastră va fi transportată cu o ambulanță până la granița dintre județe și de acolo urma să fim preluați de o altă ambulanță ce venea din Comănești… Nu a fost o experiență plăcută. Nu mai vorbesc de drumul foarte prost, dar și ambulanța care ține de serviciul din județul nostru (n-am reținut numărul de înmatriculare, decât că era marca Citroen) era sub orice critică. Doar mașina, pentru că biata asistentă era de nota 10! L-a rugat pe șofer să meargă mai încet, și-a sunat coordonatoarea și, la insistențele mele, a venit o altă ambulanță cu care am ajuns în Bacău, ce-i drept cu ruptură de gradul 2, nu 1, cum fusese initial”, ne-a mai spus Alis Mocanu.

          Fetița ei a fost internată la Secția de ATI (Reanimare) și, ulterior, încă 3 zile la Secția de Chirurgie Ortopedică Pediatrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău. „Copila mea a fost urmărită îndeaproape de doi oameni de excepție, dr. Mihai Galinescu și dr. Irena Galinescu, dar și de o echipă de asistente desprinse din povești, mai ales cele de la ATI. Nici un tratament nu-i aplicau fetiței până nu-i explicau ceea ce urmează să i se întâmple și până aveau și acordul ei. În plus, aveau un ton blând, dar ferm, pe care ți-era greu să-l respingi. Doamna dr. Galinescu făcea și glume cu ea (bancuri, ghicitori) care-i înseninau privirea. Domnul dr. Galinescu este de o răbdare și un profesionalism rar întâlnite, iar asistentele, și cele de la Chirurgie, dar, mai ales, cele de la ATI (pentru că acolo i-au fost aplicate mult mai multe tratamente și cu ele am interacționat mai mult) sunt de pus la rană. Toți sunt genul de oameni pe mâna cărora îți poti lăsa cu încredere copilul în momente mai puțin placate”, a mai ținut să ne spună băcăuanca noastră.

          O poveste de succes

          Micuța și-a revenit, acum este deja externată, nu a mai suferit nici intervenție chirurgicală, spina micuței se cicatrizează, sângele din cavitatea abdominală se reabsoabe singur. „«Organismul copiilor e mai puternic decât credem noi», mi-a explicat dr. Mihai Galinescu. Dar eu cred cu tărie că toate aceste lucruri s-au întâmplat și pentru că am găsit adevărați profesioniști care au știut ce să facă. Respect maxim pentru această echipă minunată și mii de mulțumiri medicilor și asistentelor de la Secția de Pediatrie Bacău”, a încheiat Alis povestea ei. O poveste cu final fericit. Și un caz, ca alte sute, mii de alte cazuri, tratat cu succes în Spitalul Județean de Urgență Bacău.

          În top și la seniori

          Secția de lupte a SCM Bacău continuă să țină steagul sus. Mai nou, punctând și la seniori. Weekend-ul trecut, la Campionatul National de Seniori de la Reșița, clubul prezidat de Relu Auraș a cucerit trei medalii, trecându-și în cont și un loc 5. La categoria 66 kg, SCM a avut doi medaliați, Irinel Botez cucerind argintul, iar Alexandru Solomon bronzul, la 85 kg, Sorin Tașcă a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere, în timp ce la 130 kg, Răzvan Bitere s-a clasat al cincilea. Aceste rezultate au permis SCM Bacău să se situeze între primele cinci echipe, performanță reeditată după o pauză de șase ani. Concret, ultima dată când SCM s-a aflat în Top 5 s-a întâmplat în 2011, atunci când Eusebiu Diaconu și Constantin Bulibașa s-au laureat campioni naționali, iar Mihai Ungureanu și Iulian Făghian au obținut medaliile de bronz.

          La Reșița, băcăuanii au fost aproape de un nou titlu național, în condițiile unei evoluții foarte bune din partea lui Irinel Botez. Abonat la podiumul seniorilor încă de anul trecut, când a luat bronzul, juniorul băcăuan pregătit de tatăl său, Mihai Botez, a pierdut finala categoriei 66 kg după un meci disputat contra lui Mihai Mihuț, medaliat la Mondialele de juniori din Brazilia.
          În ceea ce-l privește pe Alexandru Solomon, luptătorul format de Ion Șarban la centrul de la Luizi Călugăra si antrenat în prezent de Cătălin Matache și-a trecut în cont prima sa prezență pe podium la Naționalele de Seniori.

          Remarcabilă este și longevitatea lui Sorin Tașcă. Deși ajuns la 40 de ani, luptătorul băcăuan antrenat de Ion Șarban își păstrează intactă dârzenia și pasiunea pentru lupte. Dovadă este și medalia de la Reșița, a 12-a din palmaresul său, reușită care echivalează cu un record.

          Aproape de cucerirea unei medalii la 130 kg, Răzan Bitere rămâne cu satisfacția unei victorii contra lui Tolea Ciumac. Succesul luptătorului antrenat de Ion Șarban constituie o revanșă față de înfrângerea suferită anul trecut, în finala pentru bronz disputată împotriva aceluiași Ciumac.

          În final, să notăm că, alături de SCM, un cuvânt important la Naționalele de la Reșița l-a avut și CSȘ Bacău, doi dintre elevii prof. Ion Butucaru urcând pe podiumul de premiere: Beniamin Ojog la 85 kg, unde a cucerit argintul și Alexandru Dosoftei la 66 kg, categorie la care a obținut bronzul.

          Bine și nu prea

          La finalul săptămânii trecute, Sala de Atletism din Bacău a găzduit finala Campionatului Național Universitar de atletism și etapa a doua a Naționalelor de Seniori, Tineret și Juniori 1.

          Atleții băcăuani și-au trecut în cont șase locuri 1, dintre care două au revenit Georgianei Aniței (SCM Bacău). De notat și cele două locuri secunde ocupate de Cătălin Atănăsoaie (Univ. Bacău), la 1500 m, unde a fost devansat de timișoreanul Valentin Voicu și, respectiv la 3000 m, probă la care a fost învins de Adrian Garcea.

          În fine, la 60 m, Ioan Andrei Melnicescu (Univ. Bacău, CSM Onești) s-a clasat al patrulea, în ciuda faptului că obținuse cel mai bun timp în cadrul preliminariilor.

          Iată băcăuanii clasați pe primul loc:

          60 m, feminin: Elena Giorgiana Lupu (Arena 2011) 7.99 sec.
          60 m garduri, feminin: Diana Volf (CSȘ Bacău) 8.61 sec.
          60 m garduri J2, feminin: Carmen Ioana Diac (CSȘ Bacău) 9.40 sec.
          Săritura în lungime, feminin: Georgiana Aniței (SCM Bacău) 6.03 m.
          Triplusalt, feminin: Georgiana Aniței (SCM Bacău) 13.39 m.

          400 m, masculin: Sebastian Ursachi (Universitatea „Vasile Alecsandri”, CS Știința) 49.99 sec.
          În acest weekend, la București, se va desfășura etapa inaugurală a Naționalelor de Juniori 2, pentru ca săptămâna viitoare, pe 11 și 12 februarie, Sala de Atletism din Bacău să fie gazda Memorialului „Dorin Melinte”. Tot pe 11 și 12 februarie, la Istanbul, în Turcia se va desfășura Baclaniada rezervată juniorilor 1.

          Seara poveştii povestirilor

          Criticul Constantin Călin şi poetul Dan Petruşcă, la poveşti, cu scriitorul Iacob Florea (mijloc)

          Lansarea unei cărţi astăzi, când asemenea evenimente au loc tot mai rar (criticii literari ar trebui să lămurească această enigmă), devine o adevărată sărbătoare.

          La concurenţă cu vernisajul Expoziţiei Anuale a Uniunii Artiştilor Plastici, de la Galeriile Frunzetti, dar şi cu mitingul din Piaţa Tricolorului, la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” publicul s-a întâlnit cu Iacob Florea, autorul volumului „Ceva care să-mi amintească de tine” (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2016), supus atenţiei celor prezenţi de Adrian Jicu, director al Bibliotecii, prof. Constantin Călin – critic, istoric literar, şi scriitorul Dan Petruşcă.

          Iacob Florea, membru al Uniunii Scriitorilor, băcăuan la origini, a trecut fulgerător prin redacţia ziarului Deşteptarea la începutul anilor 90, stabilindu-se în Bucureşti, unde a şi debutat, în 1993, la Cartea Românescă, cu volumul de proză scurtă „Îngerul trage sforile”, gen literar pe care nu-l va părăsi, consacrându-l definitiv. Prefaţat de Eugen Uricaru, fost redactor al Ateneului, scriitor de mare forţă, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor, recentul volum cuprinde şase povestiri, în care temele principale sunt iubirea, bătrâneţea dar şi boala (Dan Petruşcă), iar Adrian Jicu remarca în cronica de întâmpinare, din Ateneu (nr. 569, pag. 7):

          „Atributul numărul unu în scrisul său îl constituie ambiguitatea, o ambiguitate lucrată, care devine marcă stilistică şi atitudinală.” Criticul Constantin Călin, după o incursiune în evoluţia genurilor literare, remarcând o criză a povestirii, a prozei scurte, în literatura română din ultimele decenii, aprecia talentul deosebit al autorului, dublat de muncă:

          „Iacob Florea se detaşează printre confraţi ca om citit şi scriitor îngrijit, o demonstrează şi volumul despre care facem vorbire, pe care îl recomand spre lectură”, a mai spus Constantin Călin, la seara de poveste a povestirii, încheiată cu o sesiune de autografe şi un colocviu de impresii.

          Ion Șarban, în Colegiul Antrenorilor

          Antrenorul băcăuan de lupte greco-romane, Ion Șarban a fost nominalizat de Biroul Federal în Colegiul Antrenorilor din cadrul FRL. Această nominalizare (a doua, dupa cea din perioada 2009-2013) se înscrie în cadrul proiectului de relansare a luptelor din România intitulat de președintele Federației Răzvan Pârcălabu „Întoarcerea la Origini” și centrat pe selecția copiilor de la sate.

          De-a lungul carierei sale, Șarban a înființat și coordonat centre de selecție în mediu rural la Izvoru Berheciului, Luizi Călugăra și Sascut.

          „Mă onorează și mă responsabilizează această nominalizare. Sper să-mi aduc contribuția la promovarea luptelor românești și a celor băcăuane.

          De asemenea, îmi doresc să pot valorifica experiența pe care școala băcăuană de lupte o are în ce privește selecția tinerelor talente”, a declarat Ion Șarban, cel care a scos la rampă campioni precum Marian Bradea, Constantin Bulibașa, Iulian Făghian sau Alexandru Botez.

          Accident mortal la Secuieni

            Duminică seară, tot pe DN-2F, dar de această dată la Secuieni, s-a mai produs un accident de circulaţie în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa.

            O tânără de 28 de ani, aflată la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa către Plopana, a surprins şi accidentat un pieton de 61 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului şi care în urma impactului a decedat.

            Evenimentul a avut loc după câteva ore de la tragedia de la Zăpodia, unde trei persoane au murit după ce şoferul de 21 de ani a pierdut controlul maşinii în care se aflau, a intrat pe contrasens, a lovit o femeie care se deplasa ca pieton, după care s-a izbit de un copac şi de un gard din beton.

            Cei trei pasageri aflaţi pe bancheta din spate au murit pe loc.

            Şoferul şi pasagerul din dreapta au scăpat cu răni uşoare şi nici măcar nu s-a impus internarea lor în spital. Singura care a rămas sub supraveghere medicală a fost femeia acroşată înainte de impactul violent.

            Protest atenuat de ploaie

              Protestul impotriva Guvernului a continuat luni seara, in centrul Bacaului, in ciuda ploii marunte si a racorii.

              Au fost putini protestatari, dar hotarâti, cu scandari, pancarte si vuvuzele. Adunarea s-a dat in Piata Tricolorului, de unde oamenii au plecat in mars pe trotuarele din centrul orasului.

              Pe drum, s-au alaturat si alti protestatari.

              „Sunt consternat de modul in care suntem tratati. Dupa 30 de ani de munca, am primit o majorare la pensie de 30 de lei:, ne-a spus un pensionar, prezent in Piata Tricolorului.

              6 februarie 2017

              Posted by Desteptarea de Bacau on Monday, February 6, 2017

              Din câte spun protestatarii, actiunile vor continua.

              A murit profesorul universitar Cătălin Rang

                S-a considerat un fatalist, dar și un om pe care șansele vieții nu l-au ocolit, pentru că nici el nu le-a lasat sa treacă.

                A păcălit de multe ori boala și s-a întărit iubind natura, încercând să Ie înțeleagă misterele, călăuzind generații de studenți în spiritual cunoașterii.

                Ochii sfredelitori, îmblânziți de zâmbtetul deschis și sincer, ascuns și el de mustața albită și stufoasă, vor rămâne vii în amintirea celor care l-au cunoscut.

                Era curios nea Țuți, dacă există și cealalaltă lume (de dincolo) și dacă și acolo se vânează. Dă-ne un semn!

                Mai devreme sau mai târziu ajungem toți pe plaiurile vânătorii.

                – Nonconformistul fatalist
                – Si un ou e o viata
                – Sunt un fatalist

                Fără apă caldă şi căldură în zona Bazinului de înot

                  Băcăuanii care locuiesc în vecinătatea Bazinului de înot au rămas fără apă caldă şi căldură.

                  O avarie apărută în reţeaua de agent primar, pe Aleea Ghioceilor, îi privează de confortul termic pe băcăuanii care aparţin de punctele termice numerele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 32 şi 154.

                  Radu Cristian Palade, director general la Thermoenergy Group SA Bacău, declară că echipele de intervenţie depun toate eforturile pentru remedierea avariei, astfel încât perioada de întrerupere a furnizării de agent termic să fie redusă.

                  Patru răniți într-un accident la Moinești

                    La data de 04 februarie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în localitatea Moineşti, în urma căruia patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

                    Din verificări a rezultat că un bărbat de 48 ani din municipiul Moineşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Zorilor din aceeaşi localitate, la intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism ce era condus regulamentar de un localnic de 22 ani.

                    În urma evenimentului, atât conducătorii auto, cât şi cei doi pasageri din ambele vehicule au suferit vătămări corporale și au fost transportaţi la Spitalul Municipal Moineşti, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

                    Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Recomandările polițiștilor băcăuani pentru participanții la mitinguri

                      Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău recomandă participanților la manifestațiile publice să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele și să respecte indicațiile polițiștilor.

                      Evitați conflictele, iar dacă în preajma dumneavoastră sunt persoane cu un comportament sau atitudine agresivă, nu încercați să interveniți pentru a le opri. Cereți sprijinul celui mai apropiat polițist sau sunați la 112.

                      Îndepărtați-vă de cei cu un comportament neadecvat sau care au asupra lor obiecte periculoase și sesizați polițiștii.

                      Conducătorilor auto le recomandăm să respecte cu stricteţe semnalele polițiștilor.
                      Nu forțați barajele impuse și respectați indicațiile polițiștilor cu privire la rutele ocolitoare. Acestea au rolul de a proteja vieți și a preveni accidentele.

                      Reduceți viteza și manifestați prudență dacă vă aflați la volan și treceți pe lângă un grup de manifestanți.

                      Folosiți locurile de parcare special amenajate și nu lăsați în vehicul, la vedere, bunuri de valoare.

                      Accident pe pârtia de schi

                        În weekend-ul trecut, jandarmii montani din Slănic Moldova, aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, aflându-se în patrulare pe pârtia de schi “Nemira”, au intervenit prompt pentru acordarea de prim-ajutor unui schior accidentat la un picior.

                        Patrula de jandarmi a procedat la acordarea primului ajutor şi au transportat persoana accidentată la baza pârtiei. P.O. de 31 ani din Oneşti a fost preluat ulterior de către Serviciul de Ambulanţă Oneşti pentru evaluare şi acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

                        Jandarmii montani recomandă turiştilor şi persoanelor care vin la schiat sau fac drumeţii în zonă, să aiba echipament adecvat acestui sport de iarnă ori zonei de munte, să se informeze asupra itinerariului propus şi gradului de dificultate, să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu, iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

                        Incendiu în comuna Plopana

                          FOTO: ISUJ Bacău

                          Luni, 06 februarie 2017, la ora 01:14, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Plopana, sat Străminoasa, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 37 ani.

                          Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție, încadrate cu nouă pompieri militari salvatori. La sosirea echipajelor la locul intervenţie s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la un depozit de plante furajere (3 stoguri).

                          Incendiul a fost lichidat în limitele găsite la ora 03:28.

                          În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații deschise, au ars aproximativ 20 de tone plante furajere.