Cum treci podul de la Șerbănești, spre ieșirea de est din Bacău, imediat la dreapta, în fiecare zi de duminică n-ai cum să nu zărești marea de oameni, lumea colorată, în continuă mișcare, care se perindă prin zona de lângă canalul de fugă. Vânzători și cumpărători, prețuri de toate felurile, marfă diversă. E târgul de vechituri al oraşului, locul în care chilipirurile de toate naţiile sunt expuse haotic, peste tot, pe jos, pe mese, pe gard, pentru a atrage cât mai mult clienţii. Şi sunt vreo câţiva, duminică de duminică.
Încă de la intrare, ieri dimineață, pe un ger ce pișca bine, am fost întâmpinată de un comerciant foarte guraliv, care vindea… topoare. Topoare de toate mărimile, noi, cu cozi de lemn abia şlefuite, la preţuri de la 10 sau 15 lei bucata. Iar dacă îţi faci curaj să înaintezi, prin zăpada frământată de sute de picioare, intri parcă într-o altă lume. O lume a negoţului ieftin, a vechiturilor, un loc al tocmelii şi al celor mai diversificate oferte.
De toate, pentru toţi
Aici găseşti de toate. Ceasuri, telefoane, calculatoare, laptopuri, mixere, uscătoare de păr, papuci, haine, geci, salopete, cauciucuri de maşini, pahare, candele, mături, şuruburi, covoare, jucării, tablouri, mese şi scaune, lenjerii, halate, prosoape, pluovere, reşouri, adidaşi, surubelniţe, lopeţi. De toate. Absolut de toate. Vechi, scofâlcite, murdare, acoperite de un strat subţire de zăpadă, unele produse sunt vândute la grămadă, la preţuri de nimic. Ici-colo mai zăreşti şi ceva mai nou, dar dacă vrei să cumperi… preţul e pe măsură.
Lume pestriţă. Şi marfă la fel
„Sunt jucării aduse din Danemarca”, mi se spune atunci când mă apropii de o masă pe care erau ursuleţi, iepuraşi sau mai ştiu eu ce animăluţ, toate din plus. „Le dau ieftin, 2 lei bucata, cele mici, şi 5 lei, cele mari”, mai aud. Alături, un bătrânel simpatic, înfofolit într-o geacă groasă matlasată vinde curele de piele (!?), cu 30 de lei bucata. Se mai încălzeşte cu un pahar de vin fiert şi schimbă o vorbă cu vecinul, care, pe lângă o trusă de scule vechi, un lanţ şi vreo două topoare (din nou topoare!, o fi având căutare pe vremea aceasta… ) a scos la târg şi un cocoş.
„E de vânzare?”, întreb. „Da. Îl dau ieftin. 30 de lei. E slab, dar e de sămânţă”, îmi răspunde repede moşul. Înaintez în lumea înghesuită şi curioasă. Adidaşi „de firmă”, telefoane „moderne, cu cameră de filmat”, radiouri „cu leduri”, chei de „cinci şi de zece, care nu prea se găsesc pe piaţă”, peste tot doar „marfă de calitate”, spun vocile ce-mi sună de jur împrejur. Nu am cum să nu remarc că totul pare o lume a bărbaţilor.
Cel puţin acum, în această zi. Sunt doar bărbaţi, atât în partea de negustori, cât şi în cea de cumpărători, dar dau imediat vina pe ger de februarie. „E generator bun. Pe benzină. Nu cobor sub 15 milioane. Cu ăsta faci treabă peste tot. Şi porneşte imediat. E calitate germană”, îşi prezintă marfa un alt comerciant, mai tânăr, cu o glugă trasă bine pe cap de sub o geacă de fâş. În jurul lui se adună vreo patru bărbaţi, care mai întreabă câte una – alta, dar nimeni nu pare că vrea să şi cumpere. Urmează un maldăr de cauciucuri de maşină, care par noi, apoi iar haine, din nou topoare, mai ruginite şi sigur folosite, iar pe partea cealaltă tablouri „goblen, cusute de nevastă”, după cum le prezenta vânzătorul, apoi iar telefoane, adidaşi, pături, biciclete, cutii pline de discuri de vinil, bibelouri.
Undeva mai în spate, aproape de intrarea spre târgul de maşini, dintr-un chioşc tip baracă, cu două uşi mari deschise, se aude muzică. Şi se vinde vin fiert, iar lângă, seminţe la păhărel din lemn. „Credeţi că nouă ne e uşor? Că nu am vrea să avem şi noi un loc de muncă, dar unde? Şi de cât să stăm acasă, mai bine îngheţăm aici. Mai schimbăm o vorbă, mai vindem ceva, ce să facem?”, mi s-a destăinuit unul dintre comercianţii de la periferia târgului, care deja îşi strângea marfa în saci mari de rafie, deşi nu era mai mult de 11.30.
Doar pentru cine vede….
Fac cale întoarsă prin lumea pestriţă. Aceleaşi chipuri, aceleaşi chilipiruri, aceiaşi oameni zgribuliţi, plictisiţi, dezamăgiţi. Pentru mulţi pare că a fost o zi proastă de vânzare. Nu-i nimic. Mai încearcă încă o dată şi duminica viitoare. Garantat. Marfă e destulă, iar clienţi curioşi sunt şi ei destui. La ieșire, pe un panou mare, scrie de-o șchioapă: ”Comercializarea de mărfuri în această zonă se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 de lei!”. Dar cine să vadă? E prea frig afară…
