Acasă Blog Pagina 281

O fotografie din vechiul Bacău. Dar unde a fost făcută?

Fotografia alb-negru surprinde un colț de Bacău dintr-o epocă în care liniștea cotidiană se împletea cu forfota unei urbe în plină transformare.

Imaginea ar putea fi din anii ’70-’80, judecând după stilul vestimentar al trecătorilor și modelele de automobile – Dacia 1300, des întâlnite pe drumurile României comuniste.

Cadrele arhitecturale ne vorbesc despre un oraș în care clădirile vechi, cu acoperișuri joase și fațade simple, coexistau cu noile construcții. În plan secund, un bloc modern începe să contureze direcția urbanistică a Bacăului de atunci.

Magazinul din colț pare să fi fost un punct de interes pentru locuitorii zonei, iar trecătorii – fie că se grăbesc, fie că se opresc la semafor – ne oferă o fereastră către viața de zi cu zi.

Însă, marea întrebare rămâne: unde a fost realizată această fotografie? Cititorii care recunosc această zonă a Bacăului sunt invitați să își împărtășească amintirile și să ne ajute să redescoperim împreună istoria orașului nostru.

Imagini de pe șantierul Autostrăzii A7, Lot 1 Focșani – Domnești-Târg: Lucrări la pasajul peste DN 2 și calea ferată Garoafa

Lucrările pe Lotul 1 al Autostrăzii A7 Focșani – Bacău, care se întinde pe 35,6 km, avansează într-un ritm susținut, ajungând la un stadiu fizic de 37%. Recent, constructorii au desfășurat operațiuni la pasajul rutier peste DN 2 și calea ferată din zona Garoafa, județul Vrancea.

Antreprenorul lucrărilor este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, iar contractul, finanțat prin fonduri europene – PNRR, are o valoare de 2,354 miliarde de lei, fără TVA. Ordinul de începere a fost emis pe 29 martie 2023, iar termenul de finalizare este de 30 de luni.

Autostrada A7, cunoscută drept „Autostrada Moldovei”, este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, menită să asigure o conexiune rapidă între sudul și nord-estul țării.

Respect și apreciere cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău

    Astăzi, într-o atmosferă încărcată de emoție și apreciere, jandarmii băcăuani au adus un omagiu colegelor lor cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.

    Într-un gest simbolic, dar plin de respect, doamnele și domnișoarele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au fost întâmpinate cu flori și urări călduroase.

    Prin acest gest, colegii lor au dorit să le mulțumească pentru profesionalismul, devotamentul și forța de care dau dovadă zi de zi în misiunile desfășurate.

    Fie că este vorba despre menținerea ordinii publice, intervenții speciale sau activități administrative, femeile jandarm demonstrează în fiecare moment că determinarea și dedicarea nu cunosc limite.

    Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău le urează tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară plină de bucurii, sănătate și împliniri!

    De la o doamnă pentru doamnele din Bacău: Oana Beauty Style – servicii de… împrimăvărare

      Primăvara a sosit și odată cu ea renaștem cu toții. Mai mult decât atât, de 8 martie – Ziua Internațională a Femeii, doamnele din Bacău au un motiv în plus să se simtă răsfățate. Iar un loc reprezentativ din acest punct de vedere poate fi considerat cu ușurință Oana Beauty Style din Cornișa.

      Cu o experiență de 12 ani, Oana Beauty Style se înscrie în lista celor mai importante saloane de înfrumusețare din oraș. Oana Beauty Style este proiectul unei tinere ambițioase și muncitoare – Oana Manta, care din adolescență a visat să construiască ceva trainic și de calitate. Dacă în primă fază, ca mulți alți băcăuani, a încercat mirajul străinătății, după ce l-a născut pe fiul ei, Oana a ales să se întoarcă acasă, unde a simțit nevoia să se reinventeze. Așa că a ales o cale pe care o agrea de mică – hair style-ul. Așa că a urmat niște cursuri după care a început să profeseze. Și a făcut-o atât de bine încât foarte multe cliente i-au rămas…fidele. Are cliente care vin la ea de 12 ani, iar multe dintre ele nu sunt doar din Bacău. Oana are cliente chiar și din Onești sau Piatra Neamț, care vin special la salonul ei pentru că sunt foarte mulțumite. Așa că, după ce la începuturi Oana a trecut prin alte două saloane de înfrumusețare, a decis să continue pe cont propriu.

      „La început, în timp ce urmam cursurile de hair style-ist făceam și practică. Atunci mi-am luat toate rudele să le tund și să le aranjez părul. Mi-am dat examenele pe capul lor, cum s-ar spune. Cel mai mult m-a sprijinit soacra mea care a avut cea mai mare răbdare să stea pe scaun și m-a încurajat foarte mult”, ne-a povestit Oana Manta. Apoi, încurajată și de prieteni dar și printr-o conjunctură favorabilă – spațiul de pe Cornișa Bistriței nr. 19 fiind liber – a format o echipă și a deschis noul salon.

      Așa au trecut 12 ani de când a deschis Oana Beauty Style, un salon care de-a lungul timpului a îmbunătățit calitatea serviciilor. Cu o echipă dedicată de specialiști și o gamă variată de servicii, salonul a reușit să câștige încrederea și aprecierea clienților săi.

      Experiențe personalizate

      Oana Beauty Style oferă o experiență personalizată fiecărei cliente care pășește pragul salonului. De la prima întâlnire, clientele sunt întâmpinate cu căldură și profesionalism, iar specialiștii în frumusețe își dedică timpul pentru a înțelege nevoile și dorințele fiecărei persoane.

      Fie că este vorba despre un simplu coafat, o manichiură sofisticată sau tratamente faciale avansate, fiecare serviciu este adaptat pentru a oferi cele mai bune rezultate.

      Servicii Diverse

      Salonul Oana Beauty Style se mândrește cu o gamă largă de servicii, inclusiv:

      – Coafură: Stiluri moderne și clasice, tunsori personalizate și coafuri pentru ocazii speciale.

      – Îngrijire facială: Tratamente faciale hidratante, anti-îmbătrânire și curățare profundă, sprâncene și epilări.

      – Manichiură: Servicii de calitate, cu produse de top, pentru unghii frumoase și sănătoase.

       – Make-up: Machiaj profesional pentru evenimente speciale, realizat de artiști cu experiență.

      „Suntem o echipă profesionistă și bine sudată. Avem o colegă pe manichiură care face unghii cu gel, semi, etc. O colegă pe cosmetică și make-up și suntem două fete pe coafor – tuns, vopsit, coafat”, a precizat Oana Manta.

      Calitate

      La Oana Beauty Style se folosesc produse de calitate superioară și tehnici moderne pentru a asigura cele mai bune rezultate. Salonul colaborează cu branduri de renume din industria frumuseții, ceea ce îi permite să ofere clientelor sale cele mai recente tendințe și soluții.

      „Eu și colegele mele urmăm periodic cursuri și seminarii pentru că trebuie să fim la curent cu toate noutățile care apar în domeniu. Ultima dată, eu am fost acum câteva luni în Bulgaria. Am fost și la Cătălin Lungu care a ținut curs de tunsoare. Apoi Olga Barcari pentru balayage – care acum este în top, și de curând am participat la un seminar ținut de o specialistă din Italia, Alessandra Tadei, care ne-a explicat noutățile din tratamentele de păr. Sunt foarte multe iar noi participăm cam de trei-patru ori pe an”, a explicat Oana Manta care a mai povestit și faptul că la salonul ei a primit și elevi în practică de la licee și școli de meserii.

      Atmosferă Relaxantă

      Un alt aspect remarcabil la Oana Beauty Style este atmosfera sa relaxantă. Decorul elegant, muzica ambientală și personalul prietenos contribuie la crearea unui spațiu în care doamnele și domnișoarele se pot destinde și relaxa. Fiecare vizită devine o mică vacanță, un moment de răsfăț și îngrijire personală, specialistele salonului devenind prietene apropiate clientelor.

      Trenduri?

      Ca în absolut orice domeniu, evident că și aici există anumite direcții. Dar probabil mai mult sunt chestiuni de marketing. „Da, există trenduri. Nu știu să vă spun exact ce va fi pentru 2025 dar eu consider că tunsoarea și culoarea pe care o porți trebuie să te prindă. Nu poți pune o culoare la modă și să nu-ți stea bine. Sau o anumită tunsoare. Degeaba se poartă, să zicem, cărămiziul dacă nu o avantajează pe clientă, dacă nu are ochii deschiși la culoare. Acum se poartă foarte mult tunsoarea butterfly… e vorba de o tunsoare în scări, doar că i s-a schimbat denumirea. Noi chiar recomandăm clientelor, dacă vor altceva, să vină cu câteva modele pe telefon, le comparăm și luăm împreună hotărârea. E valabil și pentru tuns și pentru coafat”, a mai spus Oana Manta.

      Concluzie

      Oana Beauty Style Bacău nu este doar un salon de înfrumusețare, ci o destinație dedicată bunăstării și frumuseții. Cu un angajament față de excelență și o pasiune pentru frumusețe, Oana și echipa sa continuă să inspire și să îngrijească fiecare client, transformând fiecare vizită într-o experiență memorabilă.

      Oana Beauty Style – Str. Cornișa Bistriței nr. 19

      Facebook: Salon Beauty Oana Style

      Telefon: 0754.428.951

       

      Karate/ Campionatul Național SKDUN: CS „Dan Botezatu”, 14 sportivi, 15 medalii

      Weekendul trecut, Sala „Gabi Szabo” din Voluntari a găzduit Campionatul Național de karate SKDUN. La competiția derulată sub egida Federației Române de Arte Marțiale, CS „Dan Botezatu” Bacău a participat cu 14 sportivi, trecându-și în cont 15 medalii: șase de aur, două de argint și șapte de bronz.

      Antrenorul Ionuț Cășeru a dat exemplu elevilor săi și în calitate de sportiv, cucerind titlul național la proba sa preferată: Jiyu kumite (veterani +40 ani, -82 kg). Evident, ucenicii nu s-au lăsat mai prejos. Astfel, tiza lui Dan Botezatu, Corina Botezatu și-a adjudecat aurul la Jiyu kumite senioare 6-4 kyu, Andrei Popa a bifat un aur la Jiyu kumite juniori -69 kg și un bronz la kata juniori, în timp ce sora sa, Marta Popa a obținut, la rândul său, două medalii: argintul la Jiyu kumite tineret feminin și bronzul la kata feminin.

      Campioni naționali s-au încununat și Alexandru Dospinescu (Jiyu kumite individual juniori +69 kg), care a luat și bronzul la kata juniori, Ștefan Tiron, care a spart gheața, obținând locul 1 la kata juniori și a plusat cu un bronz la Jiyu kumite juniori +69 kg (a pierdut semifinala în fața colegului de club, Alex Dospinescu) și Tudor Chirilă, aur la Jiyu kumite copii 3, -32 kg și argint la kata copii 3. Seria rezultatelor cu priză la podium a fost completată cu medaliile de bronz obținute de Anastasia Albescu la Jiyu kumite copii 3 feminin, Rareș Cojocaru și Timotei Roșca, ambii la Jiyu kumite tineret masculin.

      Deși nu au urcat pe podium, merită menționate evoluțiile celorlalți reprezentanți ai CS „Dan Botezatu” prezenți la Naționalele de la Voluntari: Maya Ciocan (kata și kumite, minicadete), Patrick Trefaș (kata și kumite minicadeți), Nicoleta Enache (kata cadete, aflată la prima sa competiție oficială) și Ștefan Tomișteanu (kumite juniori).

      „Au fost două zile lungi de competiție, pentru unii cu multe emoții, dat fiind faptul că au participat pentru prima oară la proba de Kiju kumite (Tudor, Maya, Anastasia și Patrcick) sau kata (Nicoleta). Medaliile au fost pe măsura așteptărilor, dar consider că se putea mai bine la unele categorii. M-au surprins plăcut Ștefan Tiron, care a luat aur la kata juniori și cel mai mic ca vârstă dintre sportivii clubului, Tudor Chirilă, încununat campion național la prima sa participare la kumite, copii 3. Dedicăm aceste medalii-mărțișor mamei lui Dan Botezatu, Elena Măciucă”, a declarat antrenorul CS „Dan Botezatu”, Ionuț Cășeru.

      Pentru băcăuani urmează Campionatul European din aprilie, din Italia, la care vor fi reprezentați de Ionuț Cășeru, Corina Botezatu, Andrei Popa, Alex Dospinescu și Tudor Chirilă.

      Horoscop 8 martie 2025. Balanța: Iubirea plutește în aer!

      ♈ Berbec (21 martie – 19 aprilie)

      🔥 Astăzi, energia ta debordantă atrage atenția tuturor! Fii atent(ă) la ce spui, căci sinceritatea ta poate fi interpretată greșit. În dragoste, surprizele plăcute nu întârzie să apară.

      ♉ Taur (20 aprilie – 20 mai)

      🌿 Ziua de 8 Martie îți aduce liniște și armonie. Ai ocazia să petreci timp cu oamenii dragi, iar o veste bună legată de carieră îți va lumina ziua. Oferă-ți un moment de răsfăț!

      ♊ Gemeni (21 mai – 20 iunie)

      💨 Ai o zi plină de conversații interesante și idei inovatoare. O femeie din viața ta îți oferă un sfat prețios, așa că ascult-o cu atenție. Seara vine cu o invitație neașteptată.

      ♋ Rac (21 iunie – 22 iulie)

      🌊 Sensibilitatea ta este amplificată azi, iar emoțiile pot deveni copleșitoare. Fii blând(ă) cu tine și nu te lăsa influențat(ă) de energia celor din jur. Un cadou special îți va aduce zâmbetul pe buze.

      ♌ Leu (23 iulie – 22 august)

      🔥 Strălucești mai mult ca niciodată și atragi atenția celor din jur. E momentul perfect să îți exprimi sentimentele și să fii recunoscător(oare) pentru femeile din viața ta. Un gest mic face diferența!

      ♍ Fecioară (23 august – 22 septembrie)

      🌾 Organizarea ta e la cote maxime, iar asta te ajută să rezolvi lucruri rămase restante. Ai grijă, însă, să nu uiți să te relaxezi. Un compliment neașteptat îți va face ziua mai frumoasă.

      ♎ Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)

      ⚖️ Iubirea plutește în aer! Fie că ești într-o relație sau nu, ziua de 8 Martie îți aduce momente speciale alături de cineva drag. Fii deschis(ă) la noi experiențe și bucură-te de fiecare clipă.

      ♏ Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

      🦂 Azi, magnetismul tău e la cote maxime! Cineva te admiră în tăcere și ar putea face primul pas. În plan profesional, o veste bună te motivează să îți urmezi obiectivele cu și mai multă determinare.

      ♐ Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

      🏹 Spiritul tău liber îți cere aventură! O escapadă spontană sau o conversație provocatoare îți va aduce exact doza de entuziasm de care ai nevoie. Fii atent(ă) la oportunitățile din jur.

      ♑ Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)

      ⛰️ Munca ta începe să dea roade, iar azi te poți bucura de o reușită importantă. Totuși, nu uita să te relaxezi și să îți arăți aprecierea față de femeile din viața ta. Un gest simplu poate face minuni.

      ♒ Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

      🌬️ Creativitatea ta este la apogeu, iar ideile tale pot inspira pe cineva din jur. Azi e o zi perfectă pentru a-ți arăta recunoștința față de cei dragi. Seara aduce o conversație profundă și emoționantă.

      ♓ Pești (19 februarie – 20 martie)

      🌊 Intuiția ta nu dă greș! Simți că ceva special urmează să se întâmple, iar ziua de azi îți poate aduce un moment magic. Ascultă-ți inima și nu te teme să îți exprimi sentimentele.

      La mulți ani tuturor femeilor! Să aveți o zi plină de lumină, iubire și bucurii!

      Intervenție de urgență: Bărbat salvat din râul Bistrița de pompierii băcăuani

        Un bărbat aflat în pericol de înec în râul Bistrița a fost salvat în ultimul moment de pompierii băcăuani, în urma unei intervenții prompte a echipajelor de urgență.

        O echipă de cadre didactice de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat la un workshop internațional pentru tranziția verde

          O echipă formată din nouă cadre didactice de la Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat la un workshop intensiv de trei zile organizat la Universitatea Østfold din Fredrikstad, Norvegia la sfârșitul lunii februarie. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Cooperare bilaterală pentru o colaborare pe termen lung”, o inițiativă finanțată prin Mecanismul Financiar SEE, competiția „Bilateral Cooperation in the Green Transition”.

          Acest proiect reprezintă un parteneriat strategic între Universitatea Østfold și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, având ca obiectiv principal consolidarea relațiilor internaționale și dezvoltarea unor soluții inovatoare și sustenabile în contextul tranziției către o economie verde. Prin acest demers, cele două instituții își propun să contribuie activ la promovarea eficienței energetice, a economiei circulare și a utilizării surselor regenerabile de energie, aspecte esențiale în atingerea obiectivelor globale de sustenabilitate.

          Workshop-ul a fost structurat astfel încât să faciliteze schimbul de cunoștințe și bune practici între participanți, oferindu-le acestora oportunitatea de a lua parte la seminarii tematice, studii de caz, vizite de studiu la companii relevante și sesiuni de networking. Printre subiectele principale abordate s-au numărat eficiența energetică în clădirile inteligente, strategii inovatoare pentru economia circulară și integrarea surselor de energie regenerabilă în sistemele actuale.

          Unul dintre aspectele centrale ale evenimentului a fost promovarea colaborării internaționale prin crearea de sinergii între proiecte și parteneri din diferite domenii de expertiză. Discuțiile și activitățile desfășurate au subliniat necesitatea unor măsuri concrete pentru a accelera tranziția către energia verde și pentru a dezvolta soluții sustenabile care să sprijine, atât comunitățile locale, cât și mediul academic internațional.

          Participarea echipei de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău la acest workshop reafirmă angajamentul instituției pentru inovare și cooperare în domeniul sustenabilității, demonstrând că parteneriatele bilaterale joacă un rol crucial în abordarea provocărilor globale legate de mediu și energie.

          Proiectul „Cooperare bilaterală pentru o colaborare pe termen lung” continuă să fie o inițiativă de referință pentru dezvoltarea unor soluții eficiente și durabile, consolidând relațiile dintre România și Norvegia și contribuind la construirea unui viitor mai verde și sustenabil pentru generațiile viitoare.

          Militarii Bazei 95 Aeriană i-au comemorat pe camarazii căzuți la datorie

            Militarii Bazei 95 Aeriană i-au comemorat astăzi, 7 martie, la Monumentul înălţat în memoria eroilor aerului căzuţi la datorie din localitatea Bereşti-Bistriţa, judeţul Bacău, pe cei doi camarazi care și-au pierdut viața în tragicul accident aviatic din 7 martie 2013.

            Investiție majoră în infrastructura de gaze naturale: Peste 160.000 de români vor fi branșați, inclusiv în județul Bacău

              Guvernul României a adoptat un act normativ menite să îmbunătățească accesul populației la infrastructura de gaze naturale. Una dintre măsurile-cheie vizează branșarea la rețeaua de gaze naturale a peste 165.000 de români, inclusiv în județul Bacău, unde mai multe localități vor beneficia de această investiție.

              Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o Ordonanță de Urgență care reglementează extinderea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție a gazelor naturale. Finanțarea, în valoare de 1,18 miliarde de lei, provine din fondurile obținute din certificatele verzi administrate de Administrația Fondului pentru Mediu. Această măsură vine în sprijinul administrațiilor locale, care nu dispun de resursele necesare pentru implementarea unor astfel de proiecte.

              În plus față de gospodăriile private, 190 de școli, grădinițe și alte instituții publice vor avea acces la rețeaua de gaze naturale. Județul Bacău se numără printre cele 11 județe beneficiare, alături de Mehedinți, Harghita, Covasna, Constanța, Bihor, Sibiu, Hunedoara, Călărași, Giurgiu și Suceava.

              Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat importanța acestui proiect:
              „Îmi imaginez cât de mare e diferența atunci când prin fața casei trece rețeaua de gaze naturale. Această investiție nu doar că îmbunătățește confortul locuințelor, dar contribuie și la reducerea poluării, eliminând utilizarea combustibililor solizi. Mă bucur că reușim să folosim banii din certificatele de gaze cu efect de seră pentru a transforma comunitățile locale.”

              Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar e de play-off

              Victorioși cu 2-0 (0-0), contra Unirii Braniștea grație golului înscris de Marius Matei și a super-reușitei semnate de Nicolas Constaninescu, „aviatorii” și-au asigurat participarea în 1-4 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului

              Percheziții domiciliare în Nicolae Bălcescu: trei tineri arestați pentru tâlhărie calificată

                Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, împreună cu colegii din cadrul Biroului Investigații Criminale și criminaliștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au reușit să probeze activitatea infracțională a trei tineri, cu vârste între 17 și 20 de ani, suspectați de tâlhărie calificată.

                Atac asupra a doi bătrâni

                Ancheta a scos la iveală că, în noaptea de 3 spre 4 martie, cei trei tineri ar fi pătruns în locuința a doi bărbați, de 65 și 69 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu. Prin amenințări și acte de violență, aceștia ar fi reușit să fure suma de 3.500 de lei, un telefon mobil, mai multe bunuri și produse alimentare.

                În urma cercetărilor, polițiștii au identificat suspecții: trei tineri de 17, 19 și 20 de ani. Pe 6 martie, forțele de ordine au descins la locuințele acestora, punând în executare trei mandate de percheziție.

                Reținuți și arestați preventiv

                În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri și probe relevante pentru anchetă. De asemenea, polițiștii au emis mandate de aducere pentru cei trei suspecți, care au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.

                După administrarea probatoriului, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul IPJ Bacău. Pe 7 martie, au fost prezentați instanței de judecată, care a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

                La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, suspecții fiind cercetați pentru tâlhărie calificată.

                O macara s-a răsturnat în apropiere de Răcăciuni, pe E 85

                  Foto: Gabriel Melescanu

                  Traficul rutier pe DN2-E85, în zona localității Răcăciuni, județul Bacău, se desfășoară cu dificultate din cauza operațiunilor de ridicare a unei automacarale răsturnate în afara părții carosabile.

                  Sistemul de monitorizare E-sigur, implementat pe șoselele din județul Bacău

                    Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier, E-sigur, este operațional începând cu data de astăzi, 07 martie și în județul Bacău.

                    Dispozitivele radar tip pistol TruCam II vor fi amplasate pe trepied, în locuri vizibile, iar traficul va fi supravegheat automat.

                    Datele captate vor fi descărcate și analizate de polițiștii rutieri, iar în cazul constatării de abateri de la normele legale, proprietarii autovehiculelor vor fi notificați și li se vor solicita datele conducătorilor auto, pentru luarea măsurilor legale.

                    Radarele sunt amplasate pe drumurile naționale, în zonele cu risc rutier.

                    Prin aceste demersuri, se urmărește reducerea numărului de accidente rutiere, precum și impunerea respectării legislației rutiere pe drumurile publice.

                    Haita de câini din zona Selgros – de unde vin și de ce nu pot fi capturați

                      Recent, mai mulți locuitori ai Bacăului au semnalat prezența unei haite de câini fără stăpân în zona Selgros. Însă, la o verificare ulterioară, câinii nu mai erau acolo. Investigația Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipiului Bacău a dus la descoperirea locului unde s-au refugiat patrupedele: terenurile agricole din Comuna Mărgineni.

                      Problema ridicată de autorități este una recurentă: câinii ajung în oraș, însă sursa lor se află dincolo de granițele administrative ale municipiului. Pe câmpurile din Mărgineni, doar în zona limitrofă Bacăului, trăiesc peste 100 de câini maidanezi.

                      Din păcate, Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân nu are competențe în afara orașului, iar în Mărgineni nu există o echipă care să se ocupe de capturarea și gestionarea acestor animale.

                      Soluția propusă de administrație și de specialiști este una simplă, dar dificil de implementat fără sprijin: campanii de sterilizare în mediul rural, în special în comunele limitrofe. Fără o astfel de măsură, problema câinilor fără stăpân din Bacău va continua, întrucât aceștia vor migra constant din zonele rurale către oraș.

                      De la Mărgineni până în municipiul Bacău nu există decât o cale ferată și o linie imaginară de demarcație. Fără o strategie comună între administrația locală și comunele vecine, fenomenul abandonului și al înmulțirii necontrolate a câinilor fără stăpân va rămâne o problemă nesoluționată.

                      Aura Șova, cetățean de onoare al comunei Poduri: un exemplu de succes pentru copiii din mediul rural

                        Ioana-Aura-Măndița Șova, câștigătoarea competiției “Vocea României” – ediția 2024, a primit titlul de “Cetățean de onoare al Comunei Poduri”, la inițiativa primarului Diana Narcisa Miclăuș.

                        Cap ai, minte mai trebuie!

                        Stație nouă de autobuz, în preajma Bisericii Sf. Nicolae. Ce cap o fi avut cel ce a dat aprobare.

                        Cine face dreapta din Strada Mihai Viteazu nu are decât șansa de a buși mașinile parcate pe colț, în coada autobuzului care și el, pentru a intra în stație, trebuie să le radă vopseaua sau să intre pe trecerea de pietoni.

                        Șoferul trebuie să fie as ca să poată ieși pe banda de mers fără a lovi pietonii ce traversează sau mașinile parcate în lateralul bisericii. Nasol, bădie!

                        Ai asigurarea vehiculului?

                        Hashimoto

                        Primăriile din țara, inclusiv cea din Bacău, au primit documentația pentru Planul de mobilizare a economiei pentru apărare

                          Toate primăriile din România au primit recent documente oficiale referitoare la Planul de mobilizare a economiei pentru apărare, conform reglementărilor stabilite de Guvern. Printre acestea, și Primăria Municipiului Bacău a fost notificată cu privire la elaborarea Planului de mobilizare al Unității Administrativ-Teritoriale (UAT) Bacu, valabil pentru perioada 2025-2028.

                          Acest document este actualizat o dată la patru ani, conform Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, în baza normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 370 din 18 martie 2024.

                          George Săcăleanu, reprezentant al Primăriei Bacău, a declarat că este o procedură obișnuită, aplicabilă tuturor unităților administrativ-teritoriale după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) aprobă Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare (PMENA), pentru perioada specificată.

                          Măsuri și activități prevăzute în plan

                          După aprobarea PMENA la nivel național, prefectul fiecărui județ elaborează Planul de implementare la nivel local, stabilind indicatorii și sarcinile care revin fiecărei primării.

                          Planul include o serie de măsuri organizatorice menite să asigure aprovizionarea populației în situații de criză. Printre acestea, se numără:

                          • Identificarea operatorilor economici care trebuie să furnizeze produse de bază, alimentare și nealimentare, pentru populație;
                          • Stabilirea magazinelor capabile să distribuie aceste produse;
                          • Evidențierea utilajelor și a mijloacelor auto disponibile la societățile comerciale locale, ce pot fi rechiziționate și utilizate în caz de necesitate.

                          Termene și proceduri de avizare

                          După primirea notificării din partea prefecturii privind începerea elaborării acestui document, autoritățile locale au la dispoziție 60 de zile pentru a completa planul cu informațiile necesare. Ulterior, acesta va fi transmis spre avizare și aprobare conform procedurilor legale.

                          Această acțiune face parte dintr-un demers mai amplu al statului român de pregătire în eventualitatea unor situații de criză, asigurând resursele necesare pentru continuitatea vieții economice și sociale în condiții de urgență.

                          EUGENIA ANTONESCU, OMAGIU LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 90 DE ANI

                            Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în colaborare cu Arhivele Naționale Filiala Bacău și Fundația Cultural-Științifică „Iulian Antonescu” Bacău, organizează Luni, 10 martie 2025, începând cu ora 12.00, un eveniment special dedicat omagierii doamnei Eugenia Antonescu, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 90 de ani sau, mai bine spus, 90 de primăveri.

                            Evenimentul, care va avea loc la sediul Filialei Bacău a Arhivelor Naționale, str. Vasile Alecsandri, nr. 5, își propune să evidențieze contribuția importantă adusă de personalitatea aniversată la înființarea și dezvoltarea muzeografiei băcăuane. Printre alte realizări, amintim aici de înființarea Muzeului de Artă din Bacău, un proiect pe care l-a conceput și pus în practică, dovadă a pasiunii pentru promovarea și conservarea patrimoniului cultural. De altfel, doamna Eugenia Antonescu a fost prima șefă a Muzeului de Artă din Bacău, instituție înființată ca secție a Muzeului Regional Bacău. De asemenea, Eugenia Antonescu a activat ca muzeograf și șef de secție și la Muzeul Național de Artă al României, unde a avut un rol esențial în promovarea și conservarea patrimoniului artistic românesc. Așadar, munca sa a avut un impact nu doar asupra muzeografiei locale ci și naționale iar dedicarea sa a fost recunoscută și apreciată de-a lungul carierei sale.

                            Pe lângă activitatea muzeografică, Eugenia Antonescu a fost și continuă să fie o prezență constantă în cadrul conferințelor științifice, participând la numeroase evenimente academice, unde a susținut comunicări, acestea contribuind la consolidarea statutului său de specialist recunoscut în domeniul muzeologiei și al istoriei artei.

                            În cadrul evenimentului omagial va fi vernisată și o expoziție foto-documentară care cuprinde 36 de imagini reprezentative din cariera soților Eugenia și Iulian Antonescu, provenite din arhiva muzeului. Expoziția aduce în prim-plan momente-cheie din activitatea muzeografică și din viața personală a celor doi, oferind publicului o perspectivă mai clară asupra rolului pe care aceștia l-au avut în promovarea și conservarea patrimoniului cultural.

                            Vă așteptăm să fiți alături de noi pentru a celebra acest moment special! 

                            Vilică Munteanu,

                            Președinte, Fundația Cultural-Științifică „Iulian Antonescu”

                            Emoția și frumusețea se întâlnesc la ibLu Body Clinic

                            Un simplu gest a devenit o experiență profundă pentru zeci de femei din Bacău datorită unei campanii pline de sensibilitate derulată de IbLu Body Clinic.

                            ULTIMELE ȘTIRI