Acasă Blog Pagina 2783

Asociațiile de proprietari sunt convocate la o discuție despre necesitatea asigurării locuințelor

    Vasile Maxim invită la dezbateri toate asociațiile de proprietari din Bacău/ foto: Ramona Ionescu

    – evenimentul este organizat de Liga Județeană a Asociațiilor de proprietari Bacău în parteneriat cu Liga Asociațiilor de proprietari „Habitat” București – întâlnirea are loc marți, 10 octombrie, ora 13.30, la CAEx Bacău – specialiștii în asigurări vor răspunde întrebărilor participanților

    Chiar dacă e marți cu 13, întâlnirea se dorește a fi una de bun augur pentru participanții la eveniment. Dezbaterea este organizată la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, de membrii Ligii Județene a Asociațiilor de proprietari Bacău, condusă de președintele Vasile Maxim. Gazda evenimentului va primi vizita reprezentanților Ligii Asociațiilor de proprietari „Habitat” și a unor asiguratori importanți la nivel național. În acest sens, Liga Județeană a Asociațiilor de proprietari Bacău lansează tuturor asociațiilor de proprietari invitația de a participa la această întâlnire informală.

    „Îi aștept pe toți cei interesați să participe la acest eveniment. Întâlnirea în sine este un bun prilej de a lămuri și alte aspecte ce țin de problemele asociațiilor de propietari. Multe dintre răspunsuri vor veni de la reprezentanții Ligii Asociațiilor de proprietari «Habitat», prezenți la eveniment, iar informațiile despre asigurări vor fi prezentate de specialiști”, declară Vasile Maxim, președintele Ligii Județene a Asociațiilor de proprietari Bacău.

    În ceea ce privește asigurarea obligatorie a locuințelor, reamintim că aceasta este reglementată de Legea 260/2008 cu modificările și completările ulterioare și de normele de punere în aplicare emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Societatea de asigurare care preia riscurile și răspunderile asumate în această formă de asigurare este PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale).

    Polițele de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) se încheie în formă scrisă sau se pot emite electronic de către PAID sau de către societățile de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă, care au încheiate protocoale de colaborare cu PAID. Polița de asigurare obligatorie a locuinței se încheie în baza unei prime de 20 de euro, pentru o perioadă de 12 luni. Toți asiguratorii autorizați să încheie aceste asigurări au oferte standard, prețul asigurării și suma asigurată fiind aceleași la toate companiile.

    Cei interesați de aceste aspecte pot obține informații suplimentare participând marți, 10 octombrie 2017, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” Bacău, începând cu ora 13.30.

    Accident pe fondul consumului de alcool

      La data de 08 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în Bacău.

      Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 23 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Războieni din localitate, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers intrând în coliziune cu un autoturism parcat.

      În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      Adolescent de 16 ani din Bacău, reținut pentru pornografie infantilă și șantaj

        Un tânăr bănuit că ar fi exploatat şi şantajat o minoră, prin distribuirea unor fişiere video în care aceasta are un comportament sexual explicit, este cercetat pentru pornografie infantilă şi şantaj.

        La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat două percheziţii la locuinţa unui tânăr, bănuit de pornografie infantilă.

        Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul lunii septembrie a.c., tânărul de 16 ani, în urma discuțiilor purtate cu o minoră în vârstă de 15 ani, în mediul virtual, prin intermediul unui cont fals creat de acesta pe o reţea de socializare, ar fi convins-o pe minoră să-i trimită mai multe fotografii nud.

        Ulterior, prin șantajarea acesteia că va distribui fotografiile, ar fi determinat-o să creeze și să-i trimită două fișiere video, în care minora are un comportament sexual explicit, pe care tânărul le-ar fi expus și distribuit altor persoane atât direct, cât și prin intermediul unor sisteme și programe informatice.

        Din cercetările a reieşit că tânărul ar fi creat și deținut, pe platforma unei reţele de socializare, mai multe conturi fictive prin intermediul cărora, în urma discuțiilor purtate cu diferite persoane de sex feminin, minore, le-ar fi convins să producă și să-i trimită materiale cu caracter sexual explicit.

        Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 16 ani, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

        Acţiunea s-a realizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

        Trei persoane arestate pentru că ar fi răpit un adolescent și doi bărbați pe care i-au forțat să muncească

          Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău, cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa Năsăud, au organizat o acţiune operativă pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane şi trafic de minori. Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

          La data de 05 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S. T.Bacău au efectuat 4 percheziţii domiciliare pe raza judeţului,pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane.

          Din cercetări a reieşit că, bănuiţii, în cursul anului 2017, prin inducere în eroare, agresiuni fizice, lipsire de libertate şi profitând de imposibilitatea de a-și manifesta voința, ar fi transportat în mai multe rânduri un minor în vârstă de 12 ani și două persoane de sex masculin – majore, în diferite județe din țară, în zone izolate, la amenajări destinate creșterii ovinelor și a vitelor, în scopul exploatării prin muncă.

          Au fost puse în executare cinci mandate de aducere, pe raza judeţelor Bacău, Bistriţa Năsăud şi Sibiu.

          Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei persoane, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău dispunând arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

          Acţiunea s-a realizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

          Recoltă bogată de șoferi beți

            La data de 06 octombrie a.c. poliţiştii oneşteni au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din comuna Livezi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
            În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            La data de 07 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei Buhuşi au depistat în trafic o tânără de 29 de ani, din comuna Racova, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
            În urma testării tinerei cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condusă la Spitalul Buhuşi, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            La data de 06 octombrie a.c. poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Oituz au depistat în trafic un tânăr de 28 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
            În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

            La data de 07 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
            În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            La data de 07 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Stănişeşti au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din comuna Motoşeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
            În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Adjud, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            La data de 08 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, din comuna Coloneşti, în timp ce conducea o autoutilitară pe Calea Republicii, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
            În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            La data de 08 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei Moineşti au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din comuna Bereşti Tazlău, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
            În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,48mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Moineşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            La data de 08 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei Moineşti au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
            În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Moineşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Conducerea UNBR, prezentă în Bacău

              Conducerea Baroului Bacău a dorit să marcheze faptul că anul acesta Bacăul este Capitala Tineretului prin invitaţia adresată Comisiei Permanente a UNBR de a ţine şedinţa de lucru curentă în Bacău.

              Întrunirea a avut loc sâmbătă, la Hotel President şi au participat preşedintele UNBR, Gheorghe Florea, preşedintele de onoare Călin Zamfirescu, vicepreşedinţi ai UNBR, membri ai Comisiei Permanente şi reprezentanţii barourilor din raza curţilor de apel din Moldova (Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Galaţi, Brăila, Vrancea), dar şi preşedinţii Asociaţiei Caselor de Pensii.

              „Pe ordinea de zi au fost diferite probleme cu care se confruntă barourile din Moldova. În general, se constată că barourile de provincie încep încet-încet să îmbătrânească şi se confruntă cu o lipsă de stagiari pentru că tinerii se îndreaptă către centrele mari, cum sunt Bucureşti, Timişoara etc. S-a mai discutat despre problemele specifice generate de impactul noilor coduri, cum ar fi prelungirea foarte mare a perioadei dintre depunerea cererii şi primul termen de judecată.

              Problemă care în Bacău a început să se remedieze. De asemenea, s-a discutat şi despre relaţia cu instanţele şi parchetele, iar la acest capitol Bacăul este printre puţinele judeţe care au o relaţie principială bună. Avem spaţii corespunzătoare pentru avocaţi la sediul tuturor instanţelor din judeţ”, arată decanul Baroului Bacău, av. Gigi Candet.

              Comportamentul unor magistraţi lasă de dorit

              Bacăul se confruntă totuşi cu o problemă, nu chiar nouă, adusă în atenţia conducerii instanţelor şi în anii trecuţi, respectiv aceea a comportamentului unor magistraţi în relaţia cu avocaţii sau clienţii acestora.

              „Vorbim de un mod de adresare al unor magistraţi faţă de avocaţi şi justiţiabili necorespunzător care nu pune într-o lumină pozitivă actul de justiţie. Şi aici putem să ne referim şi la vătămarea dreptului la apărare, ca o consecinţă a unor astfel de comportamente.

              În general, astfel de derapaje se întâlnesc la tinerii magistraţi şi noi le punem pe seama lipsei de experienţă. Lucrurile s-au mai corectat ca urmare a intervenţiei pe lângă conducerea instanţei”, explică decanul Gigi Candet.

              Tendințe de machiaj pentru sezonul Toamnă-Iarnă 2017-2018

              Odată cu schimbarea sezonului, se resetează și tendințele de modă și frumusețe. Anul acesta, punem accent pe frumusețea naturală, cât și cea provocatoare, și recapitulăm cele mai relevante tendințe în materie de machiaj pentru sezonul toamnă-iarnă 2017, ce se vor prelungi cu siguranță și către începutul anului 2018.

              Spre deosebire de machiajul de vară, ușor, luminos, o iluzie de no-makeup makeup, tendințele de machiaj pentru această toamnă înclină către extravagant: o atingere de fard vibrant pe pleoapă, un ruj imperfect vișiniu pe buze și pigmenți metalici ce au dominat podiumurile din Săptămâna Modei.

              Pentru ochi, paleta de machiaj a anotimpului rece include și culori calde, metalice, de auriu, cupru și bronz, dar și nuanțe pictate de argintiu și crom. Dacă preferi culorile mate, inspiră-te direct de pe podium și combină o nuanță colorată de albastru sau oranj pe pleoapa superioară cu un fard negru smoky pe linia genelor de jos.

              În acest sezon, buzele în nuanțe de roșu închis, sângeriu, au parte de un machiaj în straturi pentru un efect ombre – contur, apoi ruj în aceeași nuanță, urmate de unul sau chiar două nuanțe de fard, mai deschis în centru și mai închis către exterior. Pentru cele ce preferă un plus de strălucire, clasicul gloss a revenit în tendințe.

              Cât despre ten, machiajul se inspiră din anotimp. Tendința acestui sezon cuprinde nuanțe de blush care imită culoarea naturală a obrajilor expuși vremii reci, pudră bronzantă mată folosită în loc de blush, iluminarea punctelor de pe față ce sunt atinse de lumină, pentru un finish natural dar strălucitor.

              Pentru cele ce tânjesc după aparițiile minimaliste ale sezonului cald, un look monocrom este alegerea potrivită. Alege să porți un machiaj de inspirație vintage, cu nuanțe de roz pudrat în toate iterațiile sale: blush, fard, ruj și gloss sau combină nuanțe de liliachiu cu fuchsia și roz aprins pentru un look vibrant, de seară.

              Nu în ultimul rând, să nu uităm de gene. Efectul de gene false își păstrează locul pe podiumuri și în tendințele de machiaj ale sezonului, fie pe clasica pleoapă superioara sau pe cea inferioară, pentru cutezătoare. Indiferent de stil, alege un stil natural, care să nu contrasteze cu nuanțele metalice sau vibrante pe care le-ai folosit în machiajul ochilor, sau o pereche de gene mai dramatice, pentru un look clasic, un cat eye cu o simplă linie de tuș.

              Bacău: O bătrână imobilzată la pat a fost omorâtă

                – principalul suspect este nepotul femeii, care o îngrijea de câteva luni – acesta a fost reţinut pentru omor

                Bătrâna, în vârstă de 76 de ani, din municipiul Bacău, a fost găsită moartă în casă, la sfârşitul săptămânii trecute.

                Era cunoscută cu afecţiuni medicale, iar de câteva luni era imobilizată la pat şi se afla în îngrijirea unui nepot.

                Dar pentru că la nivelul feţei poliţiştii au observat mai multe urme de violenţă au cerut ca trupul neînsufleţit al acesteia să fie transportat la morga pentru a se efectua necropsia.

                În urma autopsiei, duminică, medicii legişti au stabilit că moartea bătrânei a fost violentă şi imediat s-a început o anchetă pentru crimă.

                Principalul suspect a devenit încă de la început nepotul victimei, un tânăr de 35 de ani, care o îngrijea.

                Din investigaţii s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi nervos că bunica lui ar fi refuzat să mănânce, acesta ar fi lovit-o în zona capului şi ar fi strâns-o de gât.

                „Suspectul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare prevenitvă pentru 30 de zile”, a declarat Cristinel Ciocântă, procuror şef Secţie Urmărire Penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

                Dacă va fi găsit vinovat, individul bănuit de omor riscă să petreacă mulţi ani în spatele gratiilor.

                Senatorul Miron Smarandache cere despăgubiri pentru sătenii din Berzunți cărora le-au fost atacate gospodăriile de sălbăticiuni

                  Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache, s-a adresat ministrului Apelor și Pădurilor, Adriana-Doina Pană, pentru a veni în sprijinul locuitorilor din comuna Berzunți, după ce locuințele acestora au fost atacate de animale sălbatice.

                  ‘Localnicii din comuna Berzunți, județul Bacău, sunt nevoiți să își păzească animalele din cauza atacurilor repetate ale animalelor sălbatice. Sătenii susțin că le este frică să își mai lase animalele nesupravegheate la păscut, după ce, în ultimele zile, trei gospodării și o stână au fost atacate de sălbăticiuni. Mai mulți oameni au relatat că vacile și caprele din curțile lor au fost sfâșiate, în urma unor asalturi care au avut loc atât ziua, cât și noaptea’, a precizat social democratul băcăuan, în interpelarea parlamentară trimisă ministrului Apelor și Pădurilor.

                  Potrivit aceluiași document oficial, Miron Smarandache a informat-o pe Doina Pană că sătenii din Berzunți nu știu ce animale sălbatice le atacă proprietățile, însă presupun că este vorba de lupi sau șacali, care atacă în haită. ‘În plus, oamenii au probleme și cu mistreții, care distrug porumbul și vița de vie, a mai adăugat senatorul PSD.

                  Având în vedere că oamenii au făcut sesizări la care nu au primit răspunsuri, Smarandache i-a solicitat ministrului Doina Pană să-i răspundă la următoarele întrebări: ‘1. Care este situația din comuna Berzunți și din tot județul Bacău referitoare la atacurile animalelor sălbatice asupra gospodăriilor și animalelor oamenilor?; 2. Care este situația efectivului de animale sălbatice din județul Bacău și ce previziuni sunt pentru diminuarea surplusului acestora?; 3. În ce mod vor fi despăgubiți sătenii din Bacău afectați de atacurile sălbăticiunilor?’

                  Gabriel Vlase, despre consolidarea cooperării internaționale

                    Cea de a 63-a Adunare Parlamentară a NATO s-a desfășurat în București, în acest week-end, la eveniment fiind prezente 50 de delegații parlamentare din statele membre și cele cu statut de asociat, partener sau observator.

                    Luni, în ultima zi a Adunării, au luat cuvântul Klaus Iohannis, președintele României, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, și Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
                    Jens Stoltenberg, în discursul din plen, a mulțumit României pentru găzduirea reuniunii și pentru contribuțiile numeroase și foarte solide la Alianță, „la apărarea și siguranța noastră comune”, prin misiunile din Afganistan și Kosovo și găzduirea sistemului de apărare balistică.

                    Temele dezbătute de AP NATO, în cele trei zile, au vizat securitatea internațională, stabilitatea în zona Mării Negre, cooperarea NATO-UE, criza umanitară din Siria și Irak și instabilitatea în Asia de Est. S-a discutat, de asemenea, pe marginea rapoartelor comisiilor de specialitate privind apărarea și securitatea.

                    La lucrările în plen a aparticipat și Gabriel Vlase, deputat de Bacău, vicepreședinte al Camerei Deputaților, vicepreședinte al Adunării Parlamentare a NATO în perioada 2013-2017, în prezent membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

                    El a avut și o întâlnire cu delegația parlamentară finlandeză, condusă de Ilkka Kanerva. Gabriel Vlase a subliniat faptul că „întâlnirea este un alt moment cheie pentru valorificarea rolului diplomației parlamentare în consolidarea cooperării internaționale”. În cadrul întâlnirii s-a discutat, de asemenea, despre încurajarea creșterii investițiilor în România și dezvoltarea schimburilor comerciale din ultimii ani.

                    Bacău: Încă două cazuri noi de rujeolă

                      Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a publicat, la sfârşitul săptămânii trecute, situaţia actualizată a epidemiei de rujeolă şi potrivit acesteia, în perioada 2 – 6 octombrie, la nivelul judeţului Bacău, s-au confirmat încă două cazuri de rujeolă, numărul total ajungând acum la 21, iar la nivel naţional sunt în total 9.539 de cazuri, din care 34 de decese.

                      Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău monitorizează cazurile de îmbolnăvire care apar în judeţ, o creştere a morbidităţii fiind observată încă de la finele lunii iunie. Toate persoanele care au primit diagnosticul de rujeolă au fost izolate în Secţiile de Boli Infecţioase Copii sau Adulţi ale Spitalului Judeţean Bacău şi s-a luat măsura vaccinării contacţilor, acolo unde s-a impus acest lucru.

                      Rujeola sau pojarul este o boală infecţioasă foarte contagioasă, simptomele de început putând fi confundate cu o răceală obişnuită (secreţii nazale, tuse şi febră). În următoarele zile apar pe piele pete roşii şi în unele cazuri complicaţii. Se poate ajunge la, pneumonie, infecţii ale urechii, diaree severă cu deshidratare, orbire, encefalită şi chiar la deces. La ultima raportare, DSP Bacău anunţa o rată de vaccinarea ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) de 88,64% în mediul urban şi de 86,52% în rural.

                      Concursul “Placintele bunicilor” a ajuns la ediția a V a

                        “Pietonalul” orașului Târgu Ocna a găzduit vineri 6 octombrie cea de-a V a ediție a Concursurilor cu premii “Plăcintele bunicilor” și “Bicicleta, prietena vârstei a treia”. Aceste concursuri au fost organizate de Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău și Primăria orașului Târgu Ocna și s-au bucurat de prezența unui mare număr de participanți. În așteptarea deschiderii concursurilor numeroși tărgocneni și turiști aflați în stațiune au trecut prin fața standurilor, bucurându-se atât de aroma plăcintelor dar și de frumusețea lucrurilor expuse.

                        Bostani ce au fost pictați, diverse obiecte decorative dar și prezența unui taraf tradițional ce i-a încântat pe toți participanții cu armoniile muzicii populare “au dat culoare” acestei manifestări de tradiție, care se desfășoară an de an în orașul – stațiune de la poalele Măgurii.

                        În timp ce Ștefan Șilochi, primarul localității, a menționat că “pentru orașul Târgu Ocna acestea sunt evenimente importante”, Ciprian Popa (directorul general adjunct al DGASPC Bacău) a felicitat pe toți participanții evidențiind prezența reprezentanților centrelor de recuperare și reabilitare a persoanelor cu dizabilități din subordine dar și de la Centrul de Îngrijire și Asistență din Târgu Neamț. Din Bacău au participat reprezentanți de la Căminul pentru persoane vârstnice și de la Fundația de Sprijin Comunitar Participanții de la Concursul “Plăcintele bunicilor” au excelat prin faptul că au pregătit numeroase produse de patiserie foarte delicioase, de la colțunași cu dulceață de gutui, melcișori cu dovlecei,”trăistuțe” cu brânză și cu măr la “găluștele cu prune”, “trandafirii cu nucă” și tradiționalele plăcinte “poale în brâu”.

                        Nici bunicile din cartierele orașului Târgu Ocna nu s-au lăsat mai prejos și au avut la ediția din acest an a concursului plăcinte și prăjituri cu urdă, cozonaci din cei mai arătoși și gustoși, ce au fost “stropiți” cu mustul înnăsprit al toamnei. Laura Vasilica Leonte, director al Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești ne-a declarat :”Suntem prezenți pentru a cincea oară la această manifestare iar alături de produse culinare am adus și obiecte decorative , lucrate cu multă dragoste de cei aflați în centrul nostru”.

                        După cum a menționat Florin Spătaru, șeful Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Dizabilități Târgu Ocna, “pentru a fi la înălțime la acest concurs am pregătit 150 de borcane cu diferite produse specifice toamnei. Alături de zacuscă avem dulceață (de mure, căpșuni, affine, cireșe și … de ardei iuți!) Am pregătit plăcinte … «ca la mama acasă» dar și cozonaci cu stafide, colțunași cu dulceață de gutui iar standul l-am înfrumusețat cu obiecte realizate de specialiștii noștri în ergoterapie, în tehnica hârtiei origami”.

                        Tot din orașul Târgu Ocna un stand înfrumusețat ca o expoziție a avut CPADP “Costache Negri” iar la standul celor din Târgu Neamț “vărzarele” și plăcintele cu cartofi au fost la mare căutare. Ei și-au împodobit locul de expunere al produselor cu imboldurile “să dăm ani vieții și viață anilor” și “familia este «cel mai frumos acasă» și cel mai trainic dar primit de la Dumnezeu”. Premierea celor mai savuroase plăcinte a decis ca în acest an câștigătorii primelor două locuri să fie de la centrele de îngrijiri din Comănești.

                        La Concursul “Bicicleta, prietena vârstei a III a” au fost două categorii de vârstă (65 – 75 ani și peste 75 ani), la care s-au înscris peste 10 concurenți. După ce au pedalat cu un elan tineresc aceștia au fost premiați de către organizatori. Între câștigătorii unei biciclete s-au aflat Guriță Goagă (în vârstă de 78 ani) și Anica Scurtu, care la 83 de ani a cucerit și la ediția din acest an primul loc, la fel ca și anul trecut. Pentru această bătrână de la Gura Slănicului concursurile de la Târgu Ocna au fost o adevărată sărbătoare, ea participând – în straiele costumului popular tradițional – și la “Plăcintele bunicilor”.

                        Demn de luat în seamă este și exemplul dat de Ioan Zamfir din Tg. Neamț care a parcurs cu bicicleta toată distanța concursului având proteze la picioare șI de tărgocneanul Gheorghe Radu, ce nu a ezitat să urce pe bicicletă la 87 ani! Este de remarcat faptul că la aceste concursuri au participat ca invitați mai mulți consilieri județeni, consilieri locali din Tg. Ocna și Moinești, reprezentanți de la Direcția de Asistență Socială Onești dar și … primarul localității Capaclia (din raionul Cantemir, Republica Moldova), ce a însoțit un grup de pensionari în orașul “minei de sare”.

                        Nașteri record în Bacău!

                          Într-o singură săptămână, în Bacău s-au născut 200 de copii.

                          Datele sunt oficiale și vin de la Starea Civilă. Ana Agăleanu, șef Serviciu Stare Civilă Bacău, declară că la sfârșitul lunii septembrie au fost înregistrate cele mai multe nașteri din ultimele luni.

                          Atunci s-au eliberat 200 de certificate de naștere. Nici numărul căsătoriilor nu a fost de neglijat în ultimele două luni, în condițiile în care în august și-au unit destinele 236 de cupluri , iar în luna septembrie 2017, funcționarii de la Starea Civilă au eliberat 215 certificate de căsătorie, o mică parte fiind transcrieri ale documentelor eliberate de autoritățile străine.

                          În afara românilor care au trecut pe la Starea Civilă, în fața ofițerului de stare civilă s-au mai prezentat un moldovean și un irakian. Conform protocolului, acesta din urmă a venit și cu un interpret.

                          Pe la Starea Civilă au fost nevoiți să treacă și băcăuanii care au avut evenimente nefericite în familie. Așa se face că în luna septembrie, funcționarii de la ghișee au eliberat 166 de certificate de deces, iar în prima săptămână a lunii octombrie, au fost înregistrate deja 20 de decese.

                          Destine construite din puzzle

                          La închiderea șantierului Habitat for Humanity din cartierul Izvoare cineva spunea la un moment dat că noul cartier creat din 36 de case este rezultatul muncii unui puzzle.

                          Cele 36 de familii reprezintă fiecare o piesă din puzzle, pentru că povestea fiecăreia duce în final la construirea unei comunități. Săptămâna trecută, reprezentanții Habitat for Humanity împreună cu partenerii săi, au construit 36 de case în cinci zile. Un proiect ambițios, văzut de unii cu scepticism. Provocarea a fost cu atât mai mare cu cât șantierul organizat în cadrul “BIG BUILD 2017” a fost și cel mai mare eveniment de construire accelerată și voluntariat organizat vreodată în Europa.

                          La finalul celor cinci zile, casele au fost finalizate în procent de 100% la exterior, iar la interior între 50 și 80%. Trecând peste termenii de execuție și peste procente, rămâne să analizăm și să aplaudăm calitatea umană a oamenilor care au făcut acest proiect realizabil. Că au fost străini, că au fost români, că au venit de la depărtare sau din Bacău, important este faptul că din mâinile forței umane implicate au rezultat 36 de case pentru familii cu venituri mici, dar stabile.

                          Viitorii proprietari mai au de trecut un hop în primăvara anului 2018, când în zonă vor fi aduse toate utilitățile. Faptul că și-au văzut casele ridicate i-au făcut să uite pentru o clipă de distanța până în oraș, de lipsa utilităților, de haitele de câini maidanezi care își fac veacul prin zonă, de lipsa școlilor sau a grădinițelor, de faptul că sunt la marginea orașului, într-o zonă în care singurele locuințe existente sunt cele care au făcut obiectul unui alt proiect Habitat for Humanity derulat în anul 2015.

                          Cu toate aceste lipsuri, la care se adaugă multe altele, oamenii s-au bucurat pentru simplul fapt că au o casă a lor. În loc de chirie, vor plăti rate timp de 20 de ani, pentru o locuință pe care o pot cumpăra doar cu 18.500 de euro și nu cu 45.000 de euro cât ar fi costat în condiții normale o casă.

                          Noutăți la Spitalul Județean de Urgență Bacău

                            Clădirea spitalului vechi din Bacău, cum este ea cunoscută, parte din ea construită în 1896, cu extinderile ulterioare, tot din acei ani, în care funcționează în prezent secțiile de Oncologie, Psihiatrie, Oftalmologie, ORL, Paliative și Farmacie, va fi reabilitată complet, cu bani de la Ministerul Dezvoltării.

                            S-a făcut deja un studiu de fezabilitate, s-a obținut și un acord de principiu, iar costurile se vor ridica la circa 6 milioane de euro. Va fi o consolidare a structurii întregului imobil, vor fi refăcute circuitele, se vor monta aparate de climatizare și se vor extinde secțiile Psihiatrie și Oftalmologie, iar Oncologia va fi mutată în fosta Secție pentru bolnavii SIDA, în clădirea de lângă Maternitate.

                            Aceasta este deja în renovare și cât de curând (se estimează că până în luna decembrie), bolnavii care au nevoie de aceste servicii medicale vor fi tratați acolo. Vor fi 30 de paturi de spitalizare continuă, se va evita astfel și aglomerația, spitalizarea de zi (cu cinci paturi) va fi la parter, iar la etaj va fi structura în care vor sta pacienții internați și cadrele medicale. Deocamdată nu se poate rezolva și problema lipsei de personal, pe această specialitate fiind acum doar trei medici: doi pe secție și unul în ambulatoriu.

                            Diabetul, în locul ORL-ului

                            Reconfirmat în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Bacău, în urma unui concurs organizat la începutul lunii august, Adrian Popa ne-a dezvăluit ce va urma să se construiască/reconstruiască în unitatea medicală.

                            „Prioritatea mea în noul mandat este să asigur circuite funcționale în secțiile care la autorizarea de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică erau neconforme. Vorbim de secția de Oncologie, dar și de secțiile ORL, Oftalmologie, Psihiatrie, secții care sunt foarte mici și nu pot respecta toate normele sanitare”, ne-a spus managerul.

                            Odată cu mutarea secției de Oncologie, se va extinde și Psihiatria, și compartimentul de Paliative, care va avea mai mult decât 10 paturi câte sunt în prezent, iar secția ORL, cel mai probabil, se va muta în clădirea mare (blocul operator), pentru a avea săli de operație mai bune și acces la Secția de ATI (Anestezie și terapie intensivă). Tot ca un plan de regândire/relocare a secțiilor, în locul ORL-ului se va crea un Centru de Diabet. Secția de Infecțioase Adulți rămâne pe loc, pentru că respectă toate circuitele și a fost reabilitată de curând.

                            Achiziții în aparatură

                            În afară de aceste investiții în clădirile spitalului, managementul acestuia are deja în derulare și noi achiziții de aparatură medicală. „Sunt pe listă 10- 15 EKG-uri, 20 de monitoare, electroencefalografe, pentru secțiile care au solicitat aceste investiții. La ATI, tocmai s-au cumpărat din fonduri proprii, cu un cost de circa 3.000 pe bucată, 10 paturi noi, Stryker, de producție americană, și în acest moment toate paturile sunt moderne. Aici s-a mai montat un ventilator și un aparat de anestezie, care au venit de la Ministerul Sănătății, iar recent s-au mai trimis pe Unitatea de Primiri Urgențe, monitoare și un defibrilator”, a mai spus managerul Popa.

                            În continuare rămân deschise și ofertele pentru angajare de noi medici, în special pe Diabet, ATI, Oncologie, Radioterapie, Neurologie pediatrică, care primesc, la pachet, pe lângă un contract de muncă ferm și un apartament în Blocul medicilor, de pe strada Făgăraș.

                            „Până la finele noului meu mandat, cel mai mult îmi doresc să vorbim de un Consorțiu medical în Bacău, format din Spitalul Municipal în Spitalul Județean de Urgență, care vor oferi servicii medicale integrate. Este cel mai mare challenge pentru mine.”
                            Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău

                            Comisar șef interimar nou la Garda de Mediu din Bacău

                              Comisariatul Județean Bacău al Gărzii Naționale de Mediu este condus interimar, de câteva zile, de Ionuț Diaconu, venit de la Comisariatul județean Suceava al acestei instituții, prin delegare.

                              Ionuț Diaconu îl înlocuiește, astfel, până la organizarea unui concurs pentru funcția de comisar șef, pe Tiberiu Ciobanu, care de luna trecută lucrează la Departamentul de taxe și impozite al Primăriei Bacău.

                              Imediat după plecarea lui Tiberiu Ciobanu interimatul a rămas în seama comisarului Titi Secară, dar numai pentru puțin timp.
                              Ionuț Diaconu are 38 de ani și este absolvent al Universității de Agronomie și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, din Iași. Este căsătorit de zece ani și are un copil de cinci ani.

                              Însă, prin domiciliu, noul comisar șef interimar este băcăuan, născut în Onești, dar din 2009 cu activitatea în Suceava, comisar la Comisariatul județean.

                              „În Bacău – ne-a declarat Ionuț Diaconu – am găsit un colectiv unit, care își face datoria. Vreau să continui munca începută de predecesorul meu și respect principiul conform căruia tot timpul este loc de mai bine. Suntem în curs de a identifica problemele specifice zonei, de a le prioritiza, însă prioritatea noastră numărul unu o reprezintă protecția mediului”.

                              Echipamente medicale pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

                                Săptămâna trecută, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău a ajuns un TIR încărcat cu echipamente medicale, care au intrat în dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe (ATI) şi a Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI).

                                Acestea au fost furnizate de Ministerul Sănătăţii şi achiziţionate prin Programul Reforma Sectorului Sanitar finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), licitaţia pentru cumpărarea acestora fiind una internaţională. Joi, SJU Bacău a primit 12 tărgi hidraulice de transport pacienţi, care permit ca bolnavul ce nu poate fi mutat să rămână pe targă pentru continuarea investigaţiilor în UPU, dintre care una pentru persoanele supraponderale, 8 scaune tot pentru transportul pacienţilor şi cărucioare pentru instrumente şi medicamente.

                                Acestea le vor înlocui pe cele existente în UPU din 2007 şi care se apropiau de termenul de casare. Până la sfârşitul acestui an, spitalul trebuie să mai primească aparatură, necesară serviciului de urgenţă.

                                Când tai găina care face ouă de aur

                                Răzvan Bibire

                                Una dintre cele mai importante companii aviatice din gama „low cost” a fost nevoită să anuleze mii de zboruri. Oficial, pentru a permite piloţilor să-şi ia concediu. Neoficial, lucrurile stau altfel şi au fost mai mulţi „insideri” care au povestit pentru presa britanică lucruri interesante. Un fost pilot a relatat pentru The Guardian modul în care compania îşi exploata personalul, piloţii fiind trimişi să zboare chiar şi în zilele libere, fără o plata suplimentară şi fără să li se ramburseze cheltuielile de cazare.

                                James Atkinson a povestit că mulţi piloţi erau angajaţi ca „prestatori independenţi de servicii” de o altă companie, intermediară, care le oferea contracte ce nu puteau fi negociate. BBC a publicat un material în care descria condiţiile de lucru din companie: piloţi care nu primeau liber nici măcar pentru a se căsători, echipaje care primeu ţinte de vânzări inaccesibile şi care erau ameninţate în permanentă că vor fi mutate la baze tot mai îndepărtate dacă nu-şi îndeplinesc planul, sau că piloţii trebuie să-şi cumpere uniformele.

                                Compania Ryanair a negat, desigur, toate aceste acuze, însă nu poate opri fluxul de dezvăluiri care a inundat reţelele sociale. Dar asta e deja o altă problema. Marele necaz al firmei este că piloţii demisionează într-un ritm mai mare decât poate compania să-i înlocuiască iar lovitura de graţie a constituit-o faptul că Autoritatea Aeronautică din Irlanda a modificat regulile şi a decis că un pilot nu poate zbura mai mult de 1000 de ore pe an, numărate din ianuarie până în decembrie, nu din aprilie până la următorul aprilie, cum procedează Ryanair.

                                Totuşi, scrie BBC, compania a avut doi ani la dispoziţie pentru a se conforma, însă a preferat să aştepte până în ultima clipă iar acum n-a mai putut face nimic şi a trebuit să anuleze zborurile. Mulţi dintre piloţii companiei au venit în 2008, când Ryanair era singura companie care angaja dar acum situaţia s-a schimbat şi există numeroşi angajatori care caută piloţi cu experienţă, ceea ce explică exodul de personal.

                                Este interesant că Ryanair a copiat modelul de afaceri al Southwest Airlines din SUA, dar – este acuzată – a dus lucrurile la extrem, tăind din costuri. Dar Southwest are profit frumos, este bine văzută şi plăteşte piloţii bine. Într-un articol din Telegraph, datând din 2003, directorul executiv al Ryanair povestea cum a interzis cumpărarea de pixuri, instruind, în schimb, personalul administrativ să le ia de la hoteluri, oficii juridice, etc.

                                Probabil că Ryanair nu o să dispară dintr-o dată. Poate o s-o mai ducă o vreme. Dar episodul cu anularea zborurilor o va costă atât bani cât şi prestigiu. Însă cea mai mare problema este exodul piloţilor care, în ciuda ofertelor lansate de conducerea companiei, nu mai cred în promisiuni şi vor caută alţi angajatori.

                                Este, dealtfel, lecţia pe care unii nu vor să o înveţe niciodată: nu-ţi sacrifici cea mai bună resursă de dragul profitului. Pe termen scurt, da, poţi câştigă mai mult, dar pe termen lung există riscul să-ţi rupi gâtul.

                                „Noi suntem făcuţi să mergem doar înainte”

                                Mari Bucur nu este un om de care te împiedici mereu, nu-ţi stă în cale, însă nici nu poţi să o ocoleşti. Te priveşte cu ochii ei calzi, cu un zâmbet discret. Este o femeie frumoasă, o frumuseţe care vine din interior. Da, te cucereşte zâmbetul. Misterios. Uneori trist.

                                Atunci nu o întreb nimic. Ne întâlnim des, în galeriile de artă, la vernisaje, simpozioane. Ştiu puţine lucruri despre Mari Bucur, i-am privit lucrările din expoziţiile personale. De câteva ori am scris despre arta ei. Expune rar, după fecunde perioade de căutări. Când i-am cerut câteva date personale, mi-a trimis trei rânduri. Săptămâna trecută lucra la demontarea expoziţiei pictorului Ilie Boca, de la Muzeul de Artă Contemporană, al Centrului de Cultură „George Apostu”. Urma o nouă expoziţie, un alt artist pe simeze.

                                Am văzut de multe ori cum se „construieşte” o expoziţie, însă niciodată cum se dau tablourile jos de pe simeze. E un privilegiu să poţi privi cum fiecare tablou se desprinde cu greu, parcă, de locul unde câteva zile, uneori câteva luni, s-a dăruit publicului. Mari asta făcea, cu grijă, delicateţe, cu un fel de tristeţe ascunsă. Iubeşte arta.
                                O întreb… (Gh.Bălţătescu)

                                „De ce am ales pictura. M-am născut în Piatra, la 28 mai 1976. Prima despre care trebuie să vă spun este învățătoarea mea, Mărioara. Ea m-a trimis odată la un concurs de desene pe asfalt. Era 1 Iunie, în fața bibliotecii județene. Erau toți copiii din Piatra acolo (…ăia talentați, câte doi din clasă). Cu porumbelul căruia i-am pus un steag la gât am câștigat consursul. Momentul ăla e de neuitat pentru mine. Am fost și la ”Telejurnal”, cinci secunde. A fost o mică regie, dădeam drumul unui porumbel adevărat de deasupra celui făcut cu creta pe asfalt. Am primit un bloc și numai jumătate dintr-o cutie de creioane colorate. Am știut atunci că vreau să mă fac pictoriță. Eram tare mândră că ştiu ce voi fi…

                                La Liceul de Artă din Piatra am avut profesori extraordinari şi colegi faini. Camelia Rusu m-a învățat cât de puţin important este talentul și cât de mult se poate face sau recupera prin muncă. Îmi amintesc cum încuia clasa, iar noi lucram în liniște. Auzeai doar cărbunele scrâşnind pe hârtie și radiera ștergând. La Camelia totul era măsurabil, timpul, hârtia, femeia care stătea în poză, obiectele care alcătuiau natura statică. Trăiam cu sentimentul că trebuie s-o mulțumesc… s-a întâmplat rar.

                                Da, am făcut Facultatea de Arte Decorative și Design la București. După primul an cu de toate, m-am dus pentru un an la Tapiserie/Imprimerie, apoi următorii trei i-am făcut la Artă Monumentală cu Ion Grigore. Era moldovean (el zicea că e bucovinean, cum zic toți bucovinenii), vorbea ca mine, și cred că și gândea un pic ca mine, picta biserici, cuminte și rafinat. Făcea o pictură de şevalet aşezată unde povestea despre satul lui de unde începe Bucovina, Cornu Luncii. Vara făceam parte din echipe care pictau biserici, era frumos, primeam și bani, dar munca era grea. Lucrul pe schelă înseamnă angajament total, nu prea mai ai timp pentru altceva. După ce l-am născut pe David, în anul 2000, n-am mai urcat pe schelă.

                                Din 2001, l-am urmat pe soţul meu, aici, în Bacău. L-am cunoscut la Bucureşti, la facultate. El făcea Istoria Artei. De atunci nu l-am mai lăsat… a fost ca în cântecul lui Gică Petrescu: Mi te-ai lipit de suflet, ca marca de scrisoare…
                                Ne-am construit o casă la Nicolae Bălcescu. E bine unde stau, mi-am găsit locul. Am plantat copaci în faţa şi în spatele casei. Sunt mandră de ei, acum sunt mari, abia îi mai cuprind…În 2005 s-a născut Mara. E bine cu copii.

                                Expun mereu împreună cu ceilalţi membri ai filialei Uniunii Artiştilor Plastici. Prima expoziție personală a fost una de icoane, se numea ”Chipuri” şi a fost la Muzeul de Istorie, abia venisem în Bacău. Icoanele mele aveau un izvor, un izvod, undeva departe în Catalonia, despre care se vorbeşte atât de mult azi. Păstorii ăia, acum o mie de ani, găsiseră feluri foarte simple de redare a ochilor, mâinilor, fețelor. Acum nu mai pictez icoane, nu ştiu să spun de ce.

                                A fost apoi ”Simţiri”, la galeria muzeului, acum e pe holurile Universității “George Bacovia”. Era foarte puţin figurativă, mă foloseam și de desenele copiilor mei. Era despre culori, despre puterea lor, despre cum se potrivesc şi comunică. Am colat desene, flori adunate şi bucăţele de sticlă colorată.

                                ”Square” a fost la Galeria Nouă. Au fost cutii-ierbar din lemn şi sticlă umplute cu flori de hârtie. A fost mult joc atunci, adunam, de peste tot, hârtii calde, reci, transparente, cu structuri, cu texturi. Foarfecele hotăra forma şi dimensiunea. S-au vândut toate, mai am o singură cutiuţă-ierbar. În ultima, ”Fireştenii”, am vorbit despre lucrurile mărunte şi firești care mă înconjoară, despre Dumnezeul ascuns în detalii (…de la Răzvan Theodorescu, profesorul meu de Tipologia artei, citire). Titlul l-am auzit la radio, mi s-a lipit de ureche, n-am mai scăpat de el.

                                În satul meu, Nicolae Bălcescu, am lucrat la o fundaţie cu scop nobil şi oameni prietenoşi, YANA. Am decorat pereţi, am realizat felicitări, fac pictură cu copiii mai puţin norocoşi…Mă simt tare bine când sunt acolo.

                                De câţiva ani lucrez la Centrul de Cultură ”George Apostu”. Am învăţat multe aici. Am văzut, panotat, ridicat expoziții, multe şi de cea mai bună calitate. De neuitat este cea a lui Aurel Vlad, sculptorul, forme uriaşe îngrămădite în spaţiul rămas mic al Muzeului de Artă Contemporană. Am colegi faini.

                                Nu mă pot întoarce să mai fac lucrări ca în trecut. Poate doar cu un efort suplimentar. Nici muzica de altădată nu o mai ascult. Noi suntem făcuți să mergem doar înainte. Îmi este greu să vorbesc de proiectul viitor, pentru că îl construiesc din aproape în aproape, după stări. Eu lucrez când sunt fericită și când mă simt bine… și când am timp. Cum va fi următoarea mea expoziţie? Nu ştiu. Am caietul de schiţe, ideile, poveştile. Important e să am limite și să nu vatăm. Natura. Arta lui Dumnezeu. El a creat aşa frumos.
                                Noi ar trebui doar să păstrăm.

                                Repetiție înainte de start

                                O victorie și două înfrângeri. Acesta este bilanțul Științei Bacău la „Cupa Blajului”, competiție organizată si găzduită săptămâna trecuta de campioana României la volei feminin, Alba Blaj.

                                Studentele au câștigat cu 3-1 (14, 21, -25, 26) primul meci disputat contra adversarei din runda inaugurală a Diviziei A1, Agroland Timișoara și le-au pierdut pe celelalte două. Știința a fost învinsă cu 3-0 (23, 19, 23) de Alba Blaj și cu 3-2 (-22, 23, 16, -23, -15) de deținătoarea Cupei Balcanice, Zeleznicar Lajkovac, la capătul unui joc în care sârboaicele au întors nu mai putin de cinci mingi de meci în setul decisiv. „Ca rezultate, se putea ceva mai bine, însă, una peste alta, a fost un turneu util pentru noi. În general, sunt mulțumit”, a declarat antrenorul Florin Grapă, care a avut însă și motive de insatisfacție:

                                „La încălzirea dinaintea partidei cu Blajul, s-a accidentat Lorena Ciocian, care a suferit o entorsa la gleznă. Mai mullt ca sigur, nu o voi putea utiliza în prima etapă de campionat”. Cu excepția Ana Mariei Berdilă (absentă din motive de ordin școlar), Știința a deplasat la Blaj întreg lotul: Alice Kapelovies, Lorena Ciocian, Denisa Rogojinaru, Irina Radu, Cristina Cazacu, Georgiana Faleș, Ana Maria Hambele- Lupa, Gabriela Dancu, Loredana Filipaș, Melinda Sipoș, Iuliana Matache, Mihaela Albu și Alexandra Ciucu.

                                Sâmbată, 14 octombrie, de la ora 17.00, Știința va primi vizita timisorencelor de la Agroland, în prima etapa a campionatului Diviziei A1.

                                ULTIMELE ȘTIRI