marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2764

Bacăul, cel mai motorizat oraș din Regiunea Nord-Est

    * cu cele 390 de mașini la mia de locuitori ne putem compara cu Bucureștiul * municipalitatea elaborează Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care au fost supuse ieri unei dezbateri publice

    Orașul Bacău are probleme serioase la capitolul mobilitate urbană, iar municipalitatea face eforturi în prezent să le rezolve prin elaborarea unei Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău și a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, documente strategice în curs de elaborare, aflate în prezent în etapa de finalizare a analizei diagnostic. Problemele, dar și propuneri de rezolvare, au fost prezentate ieri de reprezentanții Search Corporation, organismul care efectuează un studiu în acest sens în Bacău și cele 18 comune din vecinătate, în cadrul unei dezbateri publice care s-a desfășurat la Centrul de Afaceri. Au participat reprezentanți ai Primăriei, ai Agenției de Dezvoltare Bacău, partener la elaborarea studiului, SC Transport Public SA, Consiliului Județean, Poliției Locale și Poliției Rutiere.

    Concluziile studiului, efectuat pe parcursul ultimelor luni, sunt ample și vă prezentăm succinct o serie dintre ele, urmând să revenim asupra subiectului. Astfel, s-a demonstrat că Bacăul este probabil cel mai motorizat oraș din nord-estul țării, dat fiind că are 390 de mașini la mia de locuitori, o cifră apropiată de București. “Bacăul are o mare problemă din acest punct de vedere, iar finalizarea șoselei de centură ar trebui să fie prioritatea zero, pentru a decongestiona traficul din oraș“, a spus un reprezentant al Search Corporation. Problema este cu atât mai apăsătoare, cu cât nu are străzi de categoria I (care să permită o fluență mai mare a traficului), dar nici suficiente parcări (doar o mașină din patru are un loc de parcare stabil). O altă concluzie este că aproape jumătate dintre băcăuani merg de obicei pe jos, în timp ce numai 27% merg constant cu mașina, iar 20% folosesc transportul public în comun, ceea ce mai compensează din problema motorizării. Bicicleta este folosită de numai 0,5% dintre băcăuani, asta și din cauza lipsei de piste pentru bicicliști.

    De menționat și prezența în trafic a peste 850 de taxiuri (conform numărului de autorizații emise), cu peste 270 mai multe decât numărul permis de lege (4 la mia de locuitori). O problemă importantă este legată și de mobilitatea pietonilor, al căror acces pe străzile orașului este destul de dificil în multe zone.

    Pe baza acestui studiu va fi elaborată o strategie coerentă de creștere a mobilității în oraș, ceea ce va permite un trafic îmbunătățit, condiții mai bune pentru pietoni sau bicicliști, conectivitate sporită între zonele urbane și multe altele care să facă mai prietenos traiul în Bacău. “Rolul studiului este să ne dea o imagine completă asupra problemelor și să ne dea sugestii despre unde să punem o trecere de pietoni, un sens giratoriu, un pasaj. Cu aceste strategii ne putem prezenta la Uniunea Europeană pentru a accesa cele 40,85 de milioane de euro ce ne sunt destinați pentru a îmbunătățI mobilitatea urbană”, a spus primarul Cosmin Necula.

    Aeroportul și-a deschis porțile pentru elevii Școlii “Ion Creangă”

      “Săptămâna Altfel” a debutat pentru elevii claselor a II-a C și D, de la Școala Gimnazială “Ion Creangă” Bacău, cu o vizită la Aeroportul Internațional “George Enescu”.

      Însoțiți de părinți și de profesoarele de învățământ primar Neli Popoveniuc și Mona Avram, elevii au cunoscut o parte din activitatea desfășurată în această instituție. Vizita a fost o premieră pentru mulți dintre copii, deoarece nu toți au avut șansa să treacă pragul unui aeroport până la această vârstă sau să fie în preajma unei aeronave.

      Activitățile inedite continuă marți cu o repriză de bălăceală la Bazinul de Înot, ziua de miercuri este rezervată cunoașterii păsărilor și peștilor exotici de la Vivariu, iar joi, cu mic cu mare, gașca veselă pornește într-o excursie în județul Neamț.

      Aici, vor bate la poarta casei lui Ion Creangă, vor urca la Cetatea Neamțului și poate vor zăbovi câteva minute și la grădina Zoologică. O Altfel de săptămână, într-un altfel de mediu, va consolida cu siguranță relația elev-părinte-învățător.

      Bătrâni păcăliţi prin metoda „Accidentul”

        * o localnică din comuna Asău a fost rămas fără 8.500 de lei, toţi banii pe care-i avea strânşi din pensie * un alt localnic a fost cât pe ce să fie şi el înşelat

        Un telefon primit de o femeie de 83 de ani, din comuna Asău, a lăsat-o fără economiile pe care le făcuse din pensia modestă. Un individ a sunat-o şi i-a cerut bani ca să-i ajute fiul care ar fi avut un accident grav în municipiul Bacău.

        Când a auzit aşa ceva, biata bătrână a scos toţi banii pe care-i avea, 8.500 de lei, i-a pus într-o sacoşă şi a ieşit la poartă unde i-a dat unui necunoscut. „M-a sunat şi mi-a spus că băiatul meu este la Poliţie la Bacău, că a făcut un accident şi dacă nu mă duc să-l iau de acolo, el se sinucide. M-a întrebat câţi bani am şi mai intervenea unul care zicea că este procuror şi a zis să pun banii într-o pungă, punga într-un pulover şi apoi într-o altă sacoşă şi să-i duc la poartă. În acel moment eu n-am mai judecat”, spunea bătrâna, care nu se mai poate opri din plâns.

        Şi-a dat seama că a fost păcălită abia după vreo două zile când băiatul a venit să vadă cum se mai simte.

        În tot acest timp ea nu l-a sunat, pentru că aşa a primit indicaţii de la escroci. În continuare este speriată şi în stare de şoc şi îşi face speranţe că poate poliţiştii îi vor prinde pe făptaşi şi îşi va recupera banii.

        Tot la sfârşitul săptămânii trecute un alt localnic a fost cât pe ce să fie şi el păcălit. L-au sunat tot pe telefonul fix şi i-au spus că nepotul său a făcut un accident iar fiica sa este în spital. „Când a zis că fata e la spital eram să cad jos. Apoi s-a întrerupt curentul, n-au putut să mă mai sune şi eu m-am dus la nepoate şi le-am povestit. Ele l-au sunat pe băiat şi era bine, dar dacă veneau le dădeam banii. Nu aveam mulţi, în jur de 1.000 de lei”, povestea Ioan Apopei (83 ani), localnic.

        În comună, în urmă cu doi ani, o altă femeie a fost păcălită prin aceeaşi metodă cu suma de 1.700 de lei. Autorităţile locale au făcut activităţi de prevenire, însă oamenii tot cad în clasa escrocilor. Toţi spun însă că deşi au auzit de metoda „Accidentul”, în acele momente nu mai realizează ce li se întâmplă şi sunt în stare să dea totul ca să-şi salveze copilul de la necaz.

        „Noi am stat de vorbă cu ei, am popularizat, le-am prezentat cazurile care se întâmplă, dar tot mai apar situaţii. Avem camere de supraveghere în localitate şi din ceea ce a urmărit Poliţia Locală s-a constatat că în acel interval au circulat zece taxiuri. Rămâne să stabilească poliţiştii care a fost”, a declarat Constantin Rădulescu, primarul comunei Asău.

        Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu dea curs indicaţiilor primite prin telefon de la necunoscuţi şi să analizeze bine informaţiile primite. Cel mai bine ar fi să apeleze imediat persoana despre care ei spun că a fost implicată în accident şi astfel se pot convinge că nu are nicio problemă. (Geta Panaite)

        Poliţiştii din localitate fac cercetări pentru identificarea şi prinderea escrocilor

        Pagina 1

          Metodă revoluţionară de cultivare a pepenilor: altoirea pe răsad de bostan

          -prin noua metodă, pepenii sunt mai rezistenţi, se coc mai repede şi sunt feriţi de boli sau dăunători
          – în plus, producţia de „dovleaco-pepeni” ar putea să se dubleze

          Moda pepenilor altoiţi pe o specie de dovleac a ajuns şi în Bacău. Astfel, cu timiditate, dar sigur, fermierii încep să adopte această soluţie care – spun specialiştii – le garantează o rezistenţă mai bună a plantelor la dăunători şi secetă. Iniţial, metoda a fost implementată în anii 2000 în mai multe ţări din Europa, tocmai pentru că bostanul este o plantă mai viguroasă decât pepenele, mai rezistentă la boli şi la factori de stres, precum frigul şi căldura extreme sau salinitatea crescută. În felul acesta, se reduce aproape de zero riscul ca producţia să fie pierdută.

          Sudul e fruntea

          Am depistat această metodă şi la fermierii din zona de sud a judeţului, unde, se ştie, condiţiile climatice sunt ceva mai favorabile agriculturii. Solomon Crucianu, din satul Fichiteşti, comuna Podu Turcului, împreună cu fraţii şi părinţii săi, pe lângă legume, cultivă de când se ştie şi pepeni.

          „Este primul an când facem asta, încercăm să altoim un pepene timpuriu de tip hibrid Sorento pe tulpină de bostan pentru că e mult mai puternică şi rezistă mai bine la temperaturile mai joase din pământ. Plus că nu putrezeşte rădăcina, dacă umiditatea este prea mare. Or, la noi, tocmai asta era problema: când ploua mai mult, zona unde cultivăm harbuzii se inunda şi ne compromitea producţia.”
          Solomon Crucianu

          Intenţia fermierului este ca, în acest an, să cultive cu pepeni în jur de 60 de ari. Potrivit specialiştilor, metoda altoirii pe bostan va determina şi o creştere a productivităţii, în condiţiile în care se pun mai puţine fire de răsad altoit, decât în cazul harbuzului. „Se poate ajunge la dublarea producţiei, faţă de varianta clasică, deci randamentul e clar mai mare. Dacă la pepenii cultivaţi normal, producţia era de circa 20 de tone la hectar, la cei altoiţi pe bostan, într-un an bun, se pot recolta şi 40 de tone pe hectar”, mai spune Solomn Crucianu.

          Un alt avantaj este şi faptul că perioada totală (de germinare, creştere şi ajungere la maturitate) scade cu mai mult de două săptămâni. Ceea ce înseamnă că, la 1 iulie, băcăuanii vor putea pune pe mese revoluţionarii dovleci-pepeni de Podu Turcului. Partea bună pentru consumatori este că, prin noua metodă, pepenii nu-şi pierd gustul, dimpotrivă, sunt chiar mai dulci. În plus, procedeul fereşte pepenii de boli, înlăturând, astfel, folosirea tratamentelor chimice. În anii de până acum, de pe cei 60 de ari, fermierul reuşea să obţină o producţie de circa 2-3 tone de pepeni pe care o valorifica, în cea mai mare parte, la piaţa din Podu Turcului.

          Cum se face?

          Procedeul de altoire presupune cultivarea în paralel a răsadurilor de pepeni şi dovleac. Apoi, practic, se taie răsadul de dovleac în diagonală, în unghi de 45 de grade, la fel şi firul de pepene, iar apoi acestea se prind cu o clemă. În condiţii propice de seră, dovleacul altoit cu răsadul de harbuz se prinde în circa zece zile. Plantele sunt ţinute în solarii, la căldură şi umiditate până în luna aprilie, după care acestea sunt plantate în câmp.

          Caritasul asigurărilor sociale

          Am scris încă de anul trecut că se va ajunge aici. Că săracii vor ajunge să-i subvenționeze pe bogați, lucru care se întâmplă acum la o scară care a speriat autoritățile, care au comandat anchete. Este vorba despre celebra rețetă a îmbogățirii din banii concediilor de maternitate. Situația pare complexă, dar nu e.

          Să reținem două numere: 85 și 10,5.

          O persoană care contribuia cu 10,5% din venit la bugetul asigurărilor sociale urma să primească timp de doi ani 85% din venit, neexistând o limita superioară. Dar exista un asterisc: contribuția era plafonată la un venit de maxim cinci salarii medii brute.

          Adică, dacă persoana avea un venit mai mare de 12.500 de lei, nu plătea CAS decât pentru 12.500, adică 1.267,87 lei lunar. Am făcut calculul: la un venit lunar de 61.096 de lei, indemnizația e de 40.000 de lei pe lună, dar contribuția este de numai 1.267,87 de lei.

          Ajungem la al doilea aspect al problemei: că pe lângă puținii oameni care ar fi avut posibilitatea să încaseze legal venituri foarte mari, au apărut o sumedenie care doar au declarat veniturile, au plătit contribuții infime (plafonate la cinci salarii) și care acum încasează zeci de mii de lei de la bugetul asigurărilor sociale. Și asta pentru că s-a putut jongla cu această situație.

          Pentru că atunci când se cerea să se plafoneze indemnizația sau să se scoată limita de plată a CAS, săreau repede de pe margine deontologii să spună că nu e bine, că dacă omul a câștigat sume mari, atunci trebuie să primească și indemnizațiile mari. Doar că omul câștiga mult, într-adevăr, dar nu contribuia decât cu sume infime. În schimb, statul trebuia să-i plătească indemnizație după mărimea venitului, nu după cea a contribuției.

          Prostia unora care au girat șmecheria altora a dus la apariția acestui adevărat Caritas din care cei mai păgubiți sunt tot cei cu venituri mici, pentru că de la ei se iau banii cu care sunt plătite indemnizațiile șmecherilor.

          Pe la mijlocul anilor 2000 a mai existat o astfel de prevedere legală prin care, în schimbul unei mici contribuții suplimentare, o mamă primea de cinci ori valoarea salariului. Statul zice că a pornit anchete pentru a depista profitorii sistemului. Nu e ceva nou; știm cu toții că de fiecare dată când se face o astfel de anchetă măgăreața cade pe câțiva acari Păun.

          În Roşiori nu sunt terenuri nelucrate

          – Domnule primar, vin de la Negri şi am constatat un lucru curios: drumul de la Negri spre Roşiori este asfaltat până la ieşirea din Poiana, după care aproape cinci kilometri este pietruit pe o porţiune, pe alta este din pământ, după care, de la intrarea în Roşiori este iar asfalt. Al cui este acest drum şi de ce nu a fost asfaltat, este o cale rutieră destul de circulată?

          – Este o poveste: 1,790 de km aparţin comunei Roşiori, iar 2,5 km sunt pe teritoriul comunei Negri. Ce s-a întâmplat? Acest drum, care face legătura între Negri şi Roşiori, era clasificat ca drum judeţean, însă, pentru a fi modernizat prin Programul SAPARD, a fost declasificat în drum comunal. Pentru finanţare se puteau uni două comune, cum a fost cazul nostru, ne-am unit, însă finanţarea a fost oprită şi am rămas fiecare cu porţiunea lui nesfaltată şi nici nu se mai aprobă acum o asemenea investiţie, fiind considerat drum agricol. Problema rămâne deschisă.

          – Sunteţi primar din 2008, două mandate ca membru PNL, în 2016 aţi candidat din partea PSD, trecerea dumneavoastră la alt partid a avut efecte pozitive pentru administraţie, pentru comună?

          – Din punctul meu de vedere s-a simţit. Am câştigat, în 2008, din turul doi, după aceea oamenii au avut încredere şi mi-au dat votul în continuare. La sate, contează mai puţin partidul, contează omul, însă dacă m-aţi întrebat, în acei ani nu am fost ajutaţi, nici de Boc, nici de Udrea. Ne-au promis, noi am sperat, ne-am propus o bază sportivă, asfaltarea unui drum, mai multe obiective, însă doar cu promisiuni am rămas. Am trecut şi peste acel moment, baza sportivă am finalizat-o cu bani din bugetul local, ca să vă dau doar un simplu exemplu, or, bugetul nostru este foarte mic, au fost situaţii când nu aveam bani să plătesc salariile oamenilor din primărie. În 2008, în satul Poieni toate drumurile erau din pământ, ne-am chinuit ani buni să le pietruim. Am mai avut ghinionul că ne-a obligat SAPARD, prin hotărâre judecătoarească, să returnăm 1,5 miliarde de lei, din care s-au făcut 3,5 miliarde, cu dobânzi şi penalizări, pentru nişte nereguli la o lucrare de asfaltare a cinci km de drum în satul Negri. A fost o situaţie dificilă, am fost în pericol de a ne bloca conturile. În 2008 nu am făcut nimic în comună, şi, încet-încet, am achitat acea imensă sumă. În 2009 am investit în alimentarea cu energie electrică la Valea Mare, o extindere cu bani din bugetul local. Următoarea investiţie a fost în reabilitarea unei clădiri, pentru amenajarea unui cămin cultural, deoarece cel vechi era în pericol de dărâmare. Am realizat o sală de festivităţi, pentru tineri, nu-i lux, însă ne facem treaba, până vom reuşi să construim un centru cultural multifuncţional. După trecerea la PSD, în 2016, am primit bani pentru asfaltarea a 4,2 km de drumuri comunale, la Poieni şi Valea Mare. Tot în această perioadă, Consiliul Judeţean, la rugămintea noastră, a asfaltat 2,5 km de drum judeţean, care face legătura cu Lipova. Prin GAL am modernizat iluminatul public, am înlocuit becurile vechi cu unele economice, cu leduri, cu economii importante la buget.

          – Care sunt proiectele pentru anii următori, mai aveţi trei ani buni din acest mandat.

          – Am făcut cerere de finanţare prin PNDL 2, pentru asfaltarea a încă 3,6 km de drum comunal, în satele Poieni şi Valea Mare. În satul Negri, 70 la sută din drumuri sunt asfaltate, mai sunt mici segmente, atât de drum judeţean cât şi comunale, pe care intenţionăm să le rezolvăm împreună cu Consiliul Judeţean. Prin POR sperăm să obţinem finanţare în vederea executării unor lucrări la şcoala din Negri, grup sanitar, acoperiş, parchet, centrală termică. La şcoala Poieni, prin GAL, vom realiza un grup sanitar şi avem în intenţie să achiziţionăm o centrală termică.

          – Sunt proiecte şi lucrări care pot fi făcute cu surse proprii, însă în comună sunt necesare investiţii mari, cum ar fi alimentarea cu apă, canalizarea. Ce şi-a propus CL în această direcţie?

          – Comuna are doar 2.300 de locuitori şi nu se încadrează în criteriile europene de finanţare. Am avut discuţii la nivel de judeţ, cu anumiţi consultanţi, ar mai fi ceva bani la acest capitol, însă nu sunt suficienţi. Ni s-a recomandat să începem lucrările şi, în limita fondurilor existente, vom fi sprijiniţi, însă este riscant. Şi mai este un aspect, deloc neglijabil, studiul de fezabilitate costă 60.000 de euro, însă noi nu putem da aceşti bani. Problema rămâne de actualitate, poate se vor mai schimba criteriile de eligibilitate, poate vom reuşi să convingem guvernul să finanţeze un asemenea proiect, măcar, în prima etapă, pentru satul Roşiori. Nu trebuie să înţeleagă lumea că nu vrem, ne zbatem, am făcut adrese, întâmpinări, calcule preliminare, deocamdată nu este posibil.

          – Am înţeles că, spre deosebire de alte localităţi, la Roşiori nu sunt terenuri agricole nelucrate. Cum aţi reuşit?

          – În comună lucrează terenurile, în arendă, trei firme agricole puternice, alţii le lucrează individual, de aceea nu rămân terenuri nelucrate. Pământul, la noi, este singura sursă de existenţă, oamenii ţin la această mică avere a lor. Micii fermieri beneficiază de subvenţii de la APIA, care îi mai ajută la reluarea procesului de producţie, arat, discuit, semănat. S-a simplificat şi procedura de acordare a subvenţiei, nu mai trebuie zeci de hârtii, dosare întregi. Este un lucru bun, poate singurul benefic pentru sate. La Roşiori, cu ani în urmă, era pe rod o livadă de 70 de ha, acum distrusă, o staţiune de cercetare şi creştere a ovinelor, cu 4.000 de capete, care aparţinea de Palas Constanţa, lichidată după 1990. Suntem mari meşteri la distrus, ne-am dat măsura după Revoluţie, şi n-am mai pus nimic în loc. Am distrus satele, am sărăcit oamenii. Acum, după 25 de ani, ne-am trezit că era mai bună forma asociativă, însă este cam târziu.

          – Sunteţi gospodar, născut şi crescut aici, ce v-aţi mai propus pentru anii următori?

          – Ce-şi doreşte orice om, să fiu sănătos, să mă bucur, împreună cu soţia, de anii pe care-i mai avem. Am o fiică, mi-a dăruit o nepoată, are un an şi patru luni, sunt bunic, este bucuria noastră, ca a oricărui părinte, care-şi vede copilul mare şi nepoţii pe lângă el. În mandatul acesta îmi doresc să pot duce la îndeplinire ce am promis oamenilor, ce mi-au cerut la alegeri, sper ca partidul din care fac parte acum să mă sprijine mai mult, aşa cum a promis. Roşiori este o comună mică, de aceea consider că acest handicap natural, să fie înţeles de Consiliul Județean, de Guvern, astfel ca, în următorii ani, oamenii să beneficieze de condiţii de confort, de trai, mai bune. De aceea, cred că localităţile mici, o perioadă, să fie mai mult ajutate, deoarece alte surse de finanţare nu avem.

          – Am văzut, în fiecare an, la Parada obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun, frumoase obiceiuri din Roşiori.

          – Da, iarna, de sărbători, este foarte frumos la noi. Sunt obiceiuri şi tradiţii rămase de la moşi, pe care tinerii le păstrează, le duc mai departe, cum este faimoasa Capră de la Roşiori, vestită în judeţ, care participă şi la sărbătoarea datinilor, din decembrie, din Bacău. Dacă doriţi, puteţi veni pe 15 august la Ziua Comunei Roşiori, o sărbătoare dragă nouă, care este acum la a IV-a ediţie. Am reuşit, împreună cu Consiliul Local, să facem în fiecare an o bucurie oamenilor, este un prilej de a ne întâlni, de a ne bucura împreună, vin, atunci, copiii, nepoţii, rudele plecate în alte zări, este o sărbătoare a întregii comunităţi, la care participă toţi locuitorii, din toate satele.

          Roşiori
          Comuna se află în nord-estul județului, la limita cu județul Neamț. Este traversată de șoseaua județeană DJ241A, care o leagă spre nord de Dămienești și spre sud de Traian. Are în componenţă satele Misihănești, Negușeni, Poieni, Roșiori (reședinţa), Valea Mare și Valea Mică. Ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura. Singurul obiectiv din comuna Roșiori inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău este biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” (1772) din satul Poieni.

          Creează-ţi propria poveste la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău

            O serie de activităţi şi manifestări organizate la Facultatea de Litere

            Prof. univ. dr. Dominique Bertrand, de la Universitatea Auvergne din Clermont Ferrand, a susţinut, în perioada 15-19 mai 2017, o serie de prelegeri despre literatura burlescă franceză. Aflată pentru a treia oară la Facultatea de Litere, în cadrul unui acord de colaborare semnat în urmă cu 5 ani cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, profesorul francez a ţinut să evidenţieze beneficiile schimburilor inter-universitare, atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi: „Aceste parteneriate ne permit să punem bazele unor noi proiecte de cercetare comune, dar şi să descoperim Europa în toată diversitatea ei”, a precizat Prof. univ. dr. Dominique Bertrand.

            Facultatea de Litere a fost, sâmbătă, 20 mai 2017, gazda primei ediţii a simpozionului dedicat cadrelor didactice din mediul preuniversitar, intitulat Creativity, Innovation and Practice in English Teaching. Simpozionul a avut ca scop diseminarea de idei şi schimbul de experienţă privind metodele creative folosite în activitatea didactică de predare a limbilor străine.

            Băeşu Eugenia-Monica, absolventă de Filologie, în prezent, profesor la Şcoala Gimnazială Bârgăoani, judeţul Neamţ: „Este o mândrie şi, totodată, o oportunitate pentru mine să particip la un simpozion, în calitate de profesor, alături de cei care m-au îndrumat şi care, de această dată, sunt partenerii noştri. Cunoştinţele dobândite în anii de studii au fost valorificate în demersul pedagogic pe care l-am urmat, iar stilul şi personalitatea profesorilor mi-au fost model în cariera actuală”.

            Mara Matei, absolventă de Comunicare şi relaţii publice, manager comunicare şi strângere de fonduri la Asociaţia Lumina: „Când am ajuns la facultate eram, deja, suficient de matură să ştiu că asta vreau să fac. Mi-a fost de mare ajutor că am găsit aici profesorii potriviţi să îmi împărtăşească ceea ce aveam nevoie, pentru că degeaba vrei să zbori dacă nu are cine să te ajute, astfel încât să îţi crească aripile potrivite. Nu ştiu dacă eu am ales meseria de comunicator sau ea pe mine, însă, fără îndoială, fac ceea ce îmi place, îmi place ceea ce fac şi am avut norocul să ajung şi la şcoala potrivită”.

            Alege Literele potrivite!

            Studenţii Facultăţii de Litere pot beneficia de mobilităţi Erasmus+ la universităţi din Belgia, Cehia, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Marea Britanie, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Turcia. De asemenea, studenţii pot obţine burse de merit, de studiu, ocazionale şi sociale. Practica de specialitate se desfăşoară în instituţii de profil, cu care Facultatea de Litere are încheiate contracte de colaborare, precum şi la Postul de televiziune Academic TV sau Postul de radio UNSR Bacău.
            Postul de televiziune Academic TV funcţionează ca un laborator multi-media pentru studenţii care doresc să acumuleze experienţă în acest domeniu. Acest proiect s-a realizat cu sprijinul Trustului de Presă „Deşteptarea”, care a donat aparatura. Studioul emite intern în campusurile Universităţii, realizând diseminarea evenimentelor academice.
            Radio UNSR are ca obiectiv general constituirea unei platforme de comunicare dedicată atât studenţilor, cât şi profesorilor şi emite naţional de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Grila de programe conţine în exclusivitate emisiuni concepute de studenţi pentru studenţi, axate în principal pe probleme studenţeşti locale şi naţionale.

            Facultatea de Litere le oferă absolvenţilor numeroase posibilităţi de angajare:
            Pentru domeniile Limbă şi literatură şi Limbi moderne aplicate, câteva dintre ocupaţiile posibile sunt: profesor în învăţământul preuniversitar, cercetător, lingvist, traducător, translator, interpret, funcţionar public în administraţia locală şi instituţiile europene, critic literar, jurnalist, specialist în mass-media.
            Mulţi dintre absolvenţii din domeniul Ştiinţe ale comunicării aleg să profeseze ca: specialist în relaţii publice, consultant în relaţii publice şi comunicare, consilier de imagine, purtător de cuvânt, organizator de evenimente, brand manager, organizator de traininguri, specialist media relations.

            „Facultatea noastră are o tradiţie îndelungată în învăţământul filologic băcăuan, dar a încercat să se adapteze continuu cerinţelor de pe piaţa forţei de muncă, orientându-se către noi domenii de studiu, precum Ştiinţe ale comunicării şi Limbi moderne aplicate. Mulţi dintre absolvenţii noştri au devenit oameni de succes în profesiile pe care le-au ales, iar performanţele lor sunt cea mai bună recomandare a Facultăţii de Litere pentru elevii care doresc să se formeze aici. Colaborarea noastră cu mediul preuniversitar este foarte strânsă, atât prin activităţile desfăşurate în parteneriat cu profesorii, cât şi prin cursurile de pregătire pentru bacalaureat, pe care cadrele didactice universitare le oferă elevilor.”

            Conf.univ.dr. Brînduşa-Mariana Amălăncei, Decanul Facultăţii de Litere

            Oină/ ONSS, faza finală. Nu se opresc aici

            „Un sfârșit e un început” cântau Celelalte Cuvinte. Turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar marchează un nou început pentru oina băcăuană. Orașul nostru și-a onorat cum se cuvine statutul de gazdă al competiției care a reunit la start, weekend-ul trecut, pe terenurile din spatele stadionului „Municipal”, cele mai bune opt echipe feminine de oină din țară la nivel de gimnaziu.

            „Ne dorim ca tradiția oinei să reînvie aici, în Bacău, oraș care a dat o multiplă campioană națională la nivel de seniori”, a declarat președintele Federației Române de Oină, Nicu Dobre, făcând referire la Siretul, echipa care făcea legea în Campionatul Național masculin în a doua jumătate a deceniului nouă. Și poate că nu e o întâmplare faptul că la faza finală a ONSȘ de la Bacău, care a fost câștigată de doljencele de la Șc. Gimn. Galicea Mare (podiumul fiind completat de Șc. Gimn. nr. 1 Curcani- Călărași și maramureșencele de la Remetea Chiuariului), unul dintre arbitri a fost tocmai fostul component al Siretului Bacău, Ionel Turculeț.

            „Vom face totul în așa fel încât Bacăul să redevină o forță în oină. Deocamdată, ne-am făcut… încălzirea în calitate de gazde și ne bucurăm că eforturile noastre au fost apreciate atât de conducerea Federației, cât și de echipele participante”, a subliniat directorul de concurs al fazei finalei, prof. Otilia Lazăr. Alături de Otilia Lazăr (CN Catolic „Sf. Iosif”), din comitetul de organizare al fazei finale a ONSȘ la oină au mai făcut parte inspectorul școlar de specialitate Gheorghe Rață, directorul DJTS Bacău, Georgel Cojocaru, directorul Colegiului CTC ”N. V. Karpen” Remus Cazacu, Mihaela Turcu (CTC „N. V. Karpen”) în calitate de secretar și, ca membri, Otilia Zaharia („Șc. Gimn. „Domnița Maria”), Dan Crețu (LPS), Lucian Vâjă („Șc. Gimn. „Domnița Maria”), Geanina Uricaru (Șc. Gimn. Călugăreni), Vasile Luca (Șc. Gimn. „Al. Ioan Cuza”), Alina Ștefancu (Șc. Gimn. „Constantin Platon”) și Gheorghe Popa (Șc. Gimn. Itești).

            În iunie, județul Bacău va fi gazda unui alt eveniment notabil în ceea ce privește oina, la Onești fiind programat primul turneu play-off la Campionatului Național de Seniori. Iar în octombrie, ca Oraș European al Sportului 2017, Bacăul își va deschide porțile pentru Cupa Federației la oină. Rămâne de văzut dacă vor fi aduși și Celelalte Cuvinte pentru un concert. „Un sfârșit…”

            Lansare de carte la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

            „De la fereastră pot vedea / Doar suflete pustii mergând / Îngândurate și să stea / N-au timp. Și merg plângând… De la fereastră pot vedea / Timpul ce nu a fost și este / Și văd clepsidra ce dorea / Să-l fure din a mea poveste… De la fereastră pot vedea / O oglindă ce zâmbește / Trist. Nu știu cine este ea… Dar tace, nu-mi vorbește”

            Sunt versurile unei poezii emoție. Sunt poezii cuprinse într-un volum de poeme sentiment. Sunt trăirile unei ființe plăpânde, care se luptă cu destinul. Sunt momentele din viața unui copil frumos, sensibil, învingător. Sunt „Poemele Dianei” care nu reprezintă „doar o carte de poezii, ci imaginea unui suflet aflat în căutarea unui răspuns mai presus de ceea ce vizibilul poate să ofere. Diana, este o adolescentă, dar sufletul ei este deja înțelept, căci el știe că răspunsul la întrebările importante nu vine servit pe o tavă de aur, ci se încăpățânează să fie descoperit de fiecare căutător în parte. Pentru că Adevărul, căutat în cuvinte, este, prin excelență, personal”, cum frumos spune prof. Ramona Mocanu. „Poemele Dianei”. Autor: Diana Elena Dogaru, elevă în clasa a XII-a D, Științe Sociale, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

            O luptătoare, care nu a pierdut niciodată în fața niciunei provocări. Câștigătoare anul trecut al premiului I și la „Alecsandriana”, Diana a trăit ieri una dintre cele mai mari emoții: lansarea propriei cărți de poezii. Și nu oricum și oriunde. Ci alături de colegii săi de clasă, de profesori și diriginte, de mama, cea mai dragă ființă, în sala de curs unde a învățăt, a trăit, a crescut, s-a maturizat, în cei patru ani de liceu. O lansare surpriză, despre care nu a știut, regizată de prof. Ramona Mocanu (care a intrat în posesia poeziilor Dianei, anul trecut și, convinsă că nu a fost un lucru întâmplător, a făcut tot posibilul ca ele să fie publicate) și prof. Maricel Badiu, diriginte. „A fi sau a nu fi poet”, „Adiere dulce amară”, „Este seară…”, „Fals”, „Mi-e dor”, „Oh, copilărie”, „Regret sublim”, „Promisiune”, „Speranța”. Sunt doar câteva titluri de poezie. Și trăiri…

            Invitatul de onoare

            Pauza mare, ieri, 22 mai. Ora 10.00. În clasa a XII-a D, de la Colegiul „Alecsandri”, s-a anunțat că va veni un invitat de onoare. De genul feminin! Toți elevii, prezenți. Diana statea tăcută, mirată, mică, curioasă, pe scaunul al treilea, de lângă geam, într-un semicerc format în mijlocul sălii. „Invitatul nostru de astăzi, a anunțat prof. Ramona Mocanu, este chiar Diana Dogaru, care astăzi, acum, aici, își va lansa primul ei volum de poezii…” Pauză. Emoții copleșitoare. Uimire. Lacrimi în ochii tuturor. Mai ales ai Dianei, care nu realiza că da, cel mai mare vis al ei, se împlinește. „Am vrut să fie o lansare de carte supriză, pentru că Diana este un copil special.

            Încă din clasa a IX-a a ținut să își prezinte situația ei deosebită, așa cum este ea, pentru a fi acceptată, și de atunci i-am admirat tăria de caracter. Diana a avut mereu puterea să înfrunte soarta potrivnică și să termine liceul cu rezultate bune și foarte bune. Ea a fost liantul clasei, ne-a unit pe toți, i-a unit pe toți colegii săi. În poezia ei nu ai cum să nu simți lupta sa cu destinul, cu sine însăși, cu cei din jur, cu momentele de deznădejde, cu urcușurile și coborâșurile vieții sale. Față de noi, ceilalți, Diana mai are de luptat cu ceva în plus. Dar niciodată nu s-a simțit o victimă a sorții, ci o învingătoare. Noi așa o vedem. Diana ne-a oferit tuturor o adevărată lecție de viață”, au fost cuvintele de suflet ale profesorului diriginte Maricel Badiu.

            Cartea „Poemele Dianei” a fost publicată la Rovimed Publishers, iar parte din ilustrațiile din pagini au fost realizate de eleva Ioana Ionescu.

            „Poezia este, a fost și cred că va fi pentru mine un refugiu în foarte multe lucruri. Scriu poezii de când știu să scriu. Poeziile mele sunt doar sentimente și emoții pure, nu doar cuvinte, care mă țin pe linia de plutire. Voi urma, apoi, Psihologia, dar nu doar pentru a mă cunoaște pe mine, ci pentru a-i ajuta pe cei din jur, pentru că știu ce înseamnă să ai nevoie, la un moment dat, de un astfel de ajutor. E greu să te lupți singur, dacă nu ai alături de tine oameni de care ai nevoie. Această carte va avea un loc special în inima mea. Îmi doream foarte mult să îmi lansez o carte de poezii, care poate vor alina sufletul și altora, așa cum mi-l alină și mie. Este un vis împlinit pentru mine. Cel mai mare vis!”
            Diana Elena Dogaru

            sky FX – Bacau feat Ambra Luca #capitalatineretului

              „Prin această melodie am încercat să motivez tineretul din Bacău. Înțeleg că lumea nu este mulțumită de acest oraș însă cred că schimbarea stă în noi că și oameni. Tocmai de aceea Bacăul a devenit capitală Tineretului și continuă să uimească atât aici cât și în alte orașe prin talente și devotament.

              Melodia a strâns în termen de 24 ore peste 3000 de views iar acum crește ușor ușor. Sper să va placă melodia și să va regăsiți în ea. Pe această cale îi mulțumesc lui Liviu Terinte „Fox” și Ambrei pentru colaborare”, spune Madălin Ghioc, interpretul din videoclipul de mai sus.

              .

              Au fost reluate plombările pe străzile din Bacău

                Contractul care avea drept obiect plombarea străzilor din Bacău a fost deblocat și se află în derulare.

                „Firma care a depus contestație a pierdut la CNSC și avea posibilitatea să se adreseze instanței, dar nu a făcut plângere în termenul prevăzut de lege. Probabil a constatat că răspunsul CNSC este bine argumentat și a renunțat la această ultimă cale de atac, a cărei soluționare ar fi durat mult mai mult”, a explicat Constantin Scripăț, viceprimarul municipiului Bacău.

                Au fost reluate și finalizate lucrările pe străzile Bicaz, Erou Ciprian Pintea, Bucegi, Tolstoi, Constanței, în sensul giratoriu-pasajul subteran, pe străzile din cartierul Aviatori și zona Pieței Sud. ”În prezent se lucrează pe străzile Alexandru Șafran (DN 11), Izvoare și pe tronsonul Pod Letea-ANL-Veronica Micle-Plopilor-Înfrățirii, iar apoi intrăm pe Pictor Aman”, a declarat Constantin Scripăț, pregătindu-se să plece în control.

                Toaletări și tratamente

                O altă lucrare care va începe săptămâna aceasta vizează realizarea unei parcări la ieșirea din pasajul subteran, parcare care va fi amenajată la solicitarea instituțiilor din zonă. În același timp, în toate cartierele Bacăului sunt cosite buruienile și se face toaletarea copacilor și a gardurilor vii. Ploaia din ultima vreme a determinat o invazie a vegetației și apariția căpușelor, așa că au fost luate măsuri, afirmă viceprimarul.

                „Am făcut achiziția publică pentru tratamentul avio împotriva insectelor. Practic, suntem pregătiți, așteptăm doar ca vremea să fie prielnică și începem tratamentul. Unele lucrări sunt mai vizibile, altele mai puțin vizibile, dar îi asigurăm pe cetățeni că avem un program de lucru clar și îl respectăm”, a precizat Constantin Scripăț.

                Cezar Vascan, candidatul liberal la Primăria Moinești, și-a depus candidatura

                  Cezar Vascan, președintele filialei PNL Moinești, și-a depus, în cursul zilei de 20 mai 2017, candidatura la funcția de primar al municipiului Moinești, pentru alegerile parțiale din 11 iunie 2017. Candidatura a fost înregistrată la Biroul Electoral Local, unde a fost verificată și corectitudinea semnăturilor de susținere a candidaturii, așa cum prevede legea electorală.

                  La eveniment au participat deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr, președinte al organizației județene Bacău a PNL, consilieri județeni, consilieri locali moineșteni, alți membri din conducerea partidului.

                  ”Am convingerea că Moineștiul este un oraș cu multe șanse de dezvoltare, dar este nevoie de un proiect serios. Lucrurile trebuie gândite în perspectivă și foarte bine articulate. Principalul meu obiectiv este să facem din Moinești un oraș atractiv, în care să vină investitori, să creăm locuri de muncă, să oferim infrastructură de calitate (…) Le mulțumesc moineștenilor pentru susținere și încredere”, a precizat Cezar Vascan.

                  Președintele organizației județene PNL, deputatul Ionel Palăr, consideră că liberalii au o șansă reală de a avea un primar la Moinești. ”Domnul Cezar Vascan are profilul unui liberal autentic, care și-a clădit cariera profesională pe competență, pe spirit de echipă, pe respect față de cei din jur. Cu siguranță moineștenii vor înțelege că aceste calități, dublate de seriozitate și de viziune, sunt varianta de care orașul are nevoie. O administrație liberală va însemna dezvoltare și creșterea nivelului de trai”, a declarat deputatul Ionel Palăr la depunerea candidaturii.

                  Tenis/ Trofeul Municipiului Bacău. Pe cine vedem la TV?

                  Gata cu așteptarea și cu meciurile de calificare! De astăzi, Trofeul Municipiului Bacău la tenis, turneu dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate, își intră în pâine, odată cu disputele de pe tablourile principale: 32 la simplu, 16 la dublu.

                  Ieri, la sediul SCM Bacău, a avut loc conferința de presă a competiției organizate cu sprijinul Consiliului Local Bacău, FRT, SCM și Simba Invest. Alături de directorul SCM Bacău, Relu Auraș, au luat loc primarul Bacăului, Cosmin Necula, supervizorul turneului, Dan Nicolae, antrenorul Mihai Ciuntea, tenismenii Alexandru Manole, Alexandru Luncanu, Facundo Mena și Pedro Bernardi și oamenii de afaceri Cosmin Lungu și Vasile Manole.

                  „Pentru Bacău, este o onoare să găzduiască acest turneu”, a declarat primarul Necula, care a reamintit că, în acest an, eforturile municipalității au fost superioare celor de anul trecut, atunci când și Federația Internațională și-a adus un aport financiar. „Am ales Bacăul pentru premiile ofertante puse în joc și pentru faptul că e cel mai tare turneu din această perioadă”, a declarat argentinianul Facundo Mena, locul 434 ATP.

                  „Mă aflu pentru prima oară în România și vreau să remarc condițiile de la baza SCM Bacău”, a spus brazilianul Pedro Bernardi care, de un an de zile, preferă turneele de dublu. Cel mai bine clasat jucator român prezent la Trofeul Municipiului Bacău este Alexandru Luncanu, care speră să preia ștafeta de la Dragoș Dima, câștigătorul de anul trecut: „Ținta noastră este să păstrăm trofeul în țară. Poate vom avea o finală românească; ar fi frumos. Oricum, eu ma simt ca acasă la Bacău, unde voi fi susținut și de o parte din familia mea. Trofeul Municipiului Bacău este turneul la care am cele mai multe participări și, totodată, cel mai tare turneu de acest gen din România”.

                  Beneficiar, ca și Petru Berdilă, al unui wild card, reprezentantul SCM Bacău, Alex Manole este cu ochii pe…semifinale: „Sper să ajung cât mai sus, poate chiar să prind weekend-ul pe teren”. Semifinalele competiției sunt programate sâmbătă, în timp ce finala de duminică ar putea cunoaște o modificare de orar: 15.00 în loc de 11.00, în condițiile în care postul Digisport și-a manifestat intenția de a o televiza în direct.

                  Colegiul Național „Ferdinand I”- pașaport spre viitor

                    Printre unităţile şcolare din judeţ şi din ţară, Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău se bucură de un renume de excepţie, ca urmare a unei evoluţii în timp de-a lungul a 150 ani de existenţă, în care şi-a conturat identitatea. Instituție educațională de prestigiu, la nivel național și internațional, Colegiul Naţional „Ferdinand I” a fost certificată de curând, pentru a treia oară consecutiv, cu titlul de „Școală Europeană” . Ştiind bine că tradiţia singură nu creează valoare, instituția îşi propune, prin profesorii şi elevii săi de astăzi, să obţină rezultate cât mai bune în aşa fel încât între trecut, prezent şi viitor să existe o continuitate mereu ascendentă care să nu poată fi, în nici un fel, contestată.

                    Pentru anul școlar 2017-2018, Colegiul Naţional „Ferdinand I” își prezintă oferta educațională către elevii clasei a V-a și viitorii liceeni, de clasa a IX-a.

                    1 clasă a V-a: înscrierile în perioada 15-25 mai 2017; Testarea la Limba română și la Matematică va avea loc sâmbătă, 27 mai, ora 10-12, la Colegiul Național „Ferdinand I”

                    6 clase a IX-a : 2 clase Științe sociale, 1 clasă Matematică-informatică, 1 clasă Matematică-informatică intensiv engleză, 1 clasă Matematică-informatică intensiv informatică, 1 clasă Științele naturii.

                    Colegiul Naţional „Ferdinand I” vă așteaptă, dragi elevi și părinți, spre a deschide împreună porțile cunoașterii și ale performanțelor! Profesori și elevi vor fi parteneri de succes atât la orele de curs, cât și în activitățile extrașcolare: cluburi de robotică, Lego, Arduino, dezbateri, baschet, lectură, teatru și, unic la nivelul județului, la cursurile de limba chineză din clasa Confucius.
                    Și pentru că cei mai buni dintre cei buni merită aplauze și recompense, performerii ferdinandiști sunt premiați financiar anual, cu sume importante, de către ALUMNI Ferdinand.
                    Aveți șansa de a vă crea un viitor de succes în acest spațiu al culturii, educației și inovației, să vă afirmați prin creativitate și originalitate. Visele devin realitate la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău!

                    „Oglinda” municipalităţii

                    Municipiul Bacău ar putea accesa peste 40 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea urbană şi implementarea planului de mobilitate durabilă, însă printre exigenţele finanţatorului se înscriu elaborarea şi aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană şi a Planului de Mobilitate Urbană, operaţiuni dificile şi de mare întindere în timp.

                    Este de aşteptat ca aceste strategii să nu aibă soarta PUG-lui, elaborat în mare grabă şi neprofesionist, fiind necesare, în timp, majore rectificări, care au creat mari probleme administraţiei locale în aplicarea lui, mai ales că, municipiul Bacău este este, după informaţiile noastre, singurul din Regiunea Nord-Est care nu are încă cele două documente aprobate. Ieri a avut loc ultima consultare cu toate instituţiile de interes public, după care consultantul care a câştigat licitaţia va depune la CL forma finală a analizei diagnostic.

                    Contractul semnat expiră la sfârşitul acestei luni, orice întârziere va avea consecinţe greu de estimat în derularea celorlalte etape în vederea atragerii fondurilor repartizate pentru aplicarea strategiei şi a planului de dezvoltare urbană, pe cele două axe strategice.

                    Pe scurt se urmăreşte reducerea poluării atmosferice şi fonice, a emisiilor de gaze, a consumului de energie, îmbunătăţirii mediului urban, a siguranţei şi securităţii urbane, asigurarea diferitelor opţiuni de transport cât şi a celor alternative, astfel ca municipalitatea să aibă la dispoziţie o vedere de ansamblu, o oglindă a situaţiei din Bacău, obiectivă şi reală, susţinută cu date, informaţii, imagini şi cercetări, care vor deveni instrumente în luarea deciziilor, eliminându-se arbitrariul şi, eventual, a unor interese de grup sau individuale, dar mai ales a ingerinţelor de ordin politic.

                    Accident mortal la Gârleni

                      FOTO: Andreea Gavriloae Mitrea / Facebook

                      În această seară, pe DN 15, la Gârleni, o localnică, în vârstă de 50 de ani, a pierit în urma unui accident de circulaţie.

                      După primele cercetări făcute de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit că o şoferiţă de 42 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Buhuşi – Bacău a acorşat-o pe femeia de 50 de ani, care traversa drumul neregulamentar.

                      În urma impactului, aceasta a decedat. În continuare se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

                      Vreme în general caldă, dar și reprize de ploi, pe parcursul intervalului 22 mai – 4 iunie

                        Vremea va deveni caldă în perioada următoare, iar temperaturile medii diurne vor ajunge și la 29 de grade Celsius în Banat, Muntenia și Oltenia, în timp ce la nivel de precipitații acestea vor fi sub formă de averse aproape în fiecare zi a intervalului 24 – 27 mai, în aproape toate regiunile, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 22 mai – 4 iunie 2017.

                        În zona Moldovei, până la jumătatea primei săptămâni de prognoză, mediile temperaturilor maxime vor fi de 20 — 23 de grade, iar cele ale minimelor, de 9 — 12 grade. Vremea se va răci în intervalul 25 — 27 mai, astfel încât media temperaturilor maxime nu va depăși 18 — 19 grade, pentru ca ulterior, începând cu data de 28 mai, vremea să intra într-un proces de încălzire. Astfel, mediile temperaturilor maxime vor crește de la 20 — 22 de grade, până spre 24 — 26 și chiar 28 de grade, în primele zile ale lunii iunie. Mediile temperaturilor nocturne nu vor avea variații semnificative, acestea urmând a oscila, în general, între 10 și 14 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor, cu totul izolat posibil însemnate cantitativ, va fi mai ridicată în perioada 24 — 28 mai.
                        În Dobrogea, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologic specifice pentru această regiune în perioada 22 — 28 mai, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea a minimelor va fi de 10 — 12 grade. Din data de 29 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară și treptată de la valori medii diurne de 21 — 22 de grade, până la 23 — 25 de grade, în special în perioada 1 — 3 iunie. De asemenea, vor crește treptat și mediile temperaturilor minime, de la 12 — 13 grade, până spre 14 — 16 grade, spre sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată la începutul intervalului, apoi în special în perioada 25 — 29 mai, pentru ca ulterior, doar trecător și pe arii restrânse în timpul după-amiezelor, să fie condiții pentru ploi de scurtă durată.

                        La munte, la începutul intervalului, media temperaturilor maxime va fi de 13 — 15 grade, iar a celor minime de 4 — 6 grade. În perioada 25 — 27 mai, vremea se va răci, până spre medii ale maximelor în jur de 9 grade și de două grade ale celor minime. În a doua săptămână de prognoză, vremea va deveni caldă, cu medii ale valorilor diurne de temperatură de 17 — 18 grade și minime de 8 — 10 grade, la început de iunie. Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar aversele vor fi pe arii mai extinse și, posibil, mai însemnate cantitativ în intervalul 24 — 28 mai.

                        Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

                        Vocea lui Bacovia

                          Poetul George Bacovia (Gheorghe Vasiliu) s-a născut la 4 septembrie 1881, la Bacău.

                          Între 1894 — 1898 a studiat la gimnaziul ”Principele Ferdinand” din Bacău, remarcându-se la muzică, desen, caligrafie și gimnastică. Începe să scrie versuri din clasa a III-a gimnazială, de atunci datând poezii precum ”Plouă”, ”Tablou de iarnă” sau ”Nevroza”.

                          În 1900, se prezintă la Școala militară din Iași, dar renunță după scurt timp, nesuportând regimul cazon. Un an mai târziu, se înscrie în clasa a V-a a gimnaziului din Bacău.

                          A urmat cursurile Facultății de Drept din București și apoi din Iași. A obținut licența în Drept în anul 1911, potrivit georgebacovia.uv.ro.

                          Se căsătorește cu Agatha Grigorescu în 1928. Începând cu anul 1933, se stabilește în București. O veche nevroză îl silește la o viață în general retrasă.

                          Nu va profesa avocatura deși s-a înscris în baroul din Bacău în 1911. A lucrat ca învățător, profesor suplinitor, ajutor de contabil, funcționar, consilier cultural, bibliotecar. A mai fost copist la Ministerul Instrucțiunii Publice și funcționar la Ministerul Muncii, între 1916 și 1921, când a demisionat din cauza unei boli la plămâni.

                          În anul 1915 a editat, în colaborare, revista ”Orizonturi noi” din Bacău, iar mai târziu, din 1925, a devenit primul director al revistei ”Ateneul cultural”.

                          La 18 ani, la 30 martie 1899, a debutat în revista ”Literatorul” a lui Al. Macedonski cu poezia ”Și toate”, scrisă cu un an înainte și semnată V. George. Între anii 1903-1904, a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile ”Plumb” (1903) și ”Nervi de toamnă” (1904).

                          A debutat editorial cu volumul ”Plumb” (1916), pentru care a obținut Premiul Ministerului Artelor în 1923.

                          A continuat cu volumele: ”Scântei galbene” (1926), ”Bucăți de noapte” (proză, 1926), ”Cu voi…” (1930), ”Comedii în fond” (1936), ”Stanțe burgheze” (1946). Poetul ne-a lăsat adevărate capodopere: ”Decembre”, ”Lacustră”, ”Cuptor”, ”Nervi de primăvară”, ”Nervi de toamnă”, ”Amurg violet”, ”Alb”, ”Marș funebru” ș.a.

                          A colaborat cu versuri la multe reviste, precum: ”Astra”, ”Versuri”, ”Flacăra”, ”Românul literar”, ”Noua revistă română”, ”Gândirea”.

                          A fost distins cu Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie (1925) și, împreună cu T. Arghezi, cu Premiul Național pentru poezie (1934).

                          ”Simbolist prin formație, Bacovia își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne ca unul dintre marii precursori”, notează Nicolae Mecu în ”Dicționarul scriitorilor români” (Ed. Fundației Culturale Române, 1995).

                          Eugen Lovinescu consideră că opera literară a lui George Bacovia reușește să creeze o distinctă ”atmosferă bacoviană”, descrisă de criticul literar ca fiind ”de copleșitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată într-un peisaj de mahala de oraș provincial, între cimitir și abator, cu căsuțele scufundate în noroaie eterne, cu grădina publică răvășită…”. (”Istoria literaturii române contemporane”)

                          La 5 iunie 2015, George Bacovia a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, cu unanimitate de voturi, în adunarea generală a Academiei, potrivit http://www.acad.ro/.

                          George Bacovia s-a stins din viață la 22 mai 1957, în locuința sa din București.

                          Teatrul municipal din Bacău poartă numele poetului. Tot la Bacău este organizat anual Festivalul literar „Toamnă Bacoviană”. În septembrie 2011, a avut loc Concursul internațional literar ”Toamnă bacoviană”, manifestare prilejuită de împlinirea a 130 de ani de la nașterea poetului George Bacovia. Tot în 2011, Banca Națională a României a pus în circulație, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 130 de ani de la nașterea poetului.

                          AGERPRES

                          Senatorul Miron Smarandache: România trebuie să beneficieze exclusiv de gazele extrase din Marea Neagră!

                            Stadiul investiţiei Proiectului gazoductului BRUA, precum şi viitoarea destinaţie a gazelor ce vor fi extrase de pe platforma românească a Mării Negre, constituie un motiv serios de îngrijorare. Gazoductul BRUA este o investiţie importantă a României, pentru care Ministerul Energiei a emis autorizaţia de construire în luna februarie a.c..

                            Realizarea acestui nou coridor european de transport al gazelor naturale va uşura transportul zăcămintelor extrase din Marea Neagră spre vestul Europei, fapt ceea ce, în mod normal, va trebui să aducă beneficii importante ţării noastre. Lucrările la gazoductul BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria) sunt programate să înceapă la finele acestui an, urmând ca în anul 2020 conducta să fie în stare de funcţionare, prin extracţia gazelor naturale din Marea Neagră.

                            Referitor la acest important proiect, sunt semne de întrebare în ceea ce priveşte destinaţia zăcămintelor ce vor fi extrase din arealul românesc al Mării Negre. Mai exact, există temerea că gazele respective vor ajunge în Ungaria şi Austria prin gazoductul BRUA, fără ca România să poată folosi aceste resurse.

                            Având în vedere previziunile conform cărora gazele terestre ale României se vor epuiza într-un timp relativ scurt, 10-15 ani, m-am adresat şi ministrului Energiei, căruia i-am solicitat să răspundă unor întrebări de actualitate pentru fiecare cetăţean al ţării. Cea mai importantă dintre acestea se referă la posibilitatea statului român de a obliga proprietarul gazelor extrase din platforma românească a Mării Negre să le livreze exclusiv consumului intern.

                            Nu este de neglijat îngrijorarea ca, după finalizarea acestei investiţii importante, România să nu poată beneficia de gazul ieftin extras din platforma românească a Mării Negre, fiind astfel obligată să îşi acopere consumul prin importuri mult mai costisitoare din alte state. Personal, mi-am exprimat opinia potrivit căreia nu sunt de acord ca ţara noastră să nu poată folosi noile resurse de gaze din Marea Neagră, având în vedere iminenţa epuizării resurselor terestre. Ar fi extrem de neplăcut pentru noi să ajungem în situaţia de a livra în ţările occidentale gazele extrase din arealul Mării Negre, şi, în acelaşi timp, să folosim pentru consumul intern gaze provenite din importuri, la preţuri mult mai mari faţă de ceea ce producem.

                            Senator PSD Bacău,
                            MIRON SMARANDACHE