sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2698

Legea dă satisfacție contabililor în exercitarea profesiei

– a devenit operativă legea care modifică organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați

Membrii Filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) au analizat, joi, 10 august, impactul Legii 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative care modifică și completează OG nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați din România. Legea a devenit operațională după promulgare și publicarea ei în Monitorul Oficial.

Modificările și completările aduse vizează, între altele, abrogarea prevederilor referitoare la supravegherea publică a activității CECCAR (cu impact pozitiv în bugetul organizației), activitățile pe care experții contabili și contabilii autorizați le pot desfășura ca membri ai organismului profesional, clarificarea privind expertizele judiciare contabile, inclusiv cele care au componență fiscală, modul de organizare și exercitare a profesiei, individual sau prin societăți înființate în baza Legii nr. 31/1990 și asigurarea schimbului de date și informații între CECCAR, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Ministerul de Finanțe, inclusiv ANAF, în vederea respectării prevederilor Legii contabilității.

Modificările aduse reprezintă rezultatul demersurilor CECCAR privind îmbunătățirea legislației naționale în domeniul financiar-contabil, inclusiv organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați din România, în parteneriat cu Ministerul de Finanțe. Conducerea Filialei CECCAR a avut discuții pe această temă și cu reprezentanții organelor beneficiare ale expertizei contabile și ai instituțiilor descentralizate ale statului din județul Bacău, pentru a le aduce la cunoștință noile prevederi și de a lua, cu ei, măsurile necesare pentru normalizarea situației. (Petru Done)

„Noile prevederi legale sunt benefice pentru profesia contabilă, din motive pe care noi le-am invocat și dezbătut deseori cu membrii filialei CECCAR, dar și la nivel central. Aceste probleme au și fost făcute publice. Din păcate, în decursul anilor, conducerea CECCAR nu s-a aplecat atât de insistent asupra lor, dar noua conducere a reușit să modifice în Parlament Ordonanța 65 și au fost clarificate, practic, toate problemele cu care ne confruntăm, de la organizarea profesiei până la misiuni de expertiză contabilă. Noi, de exemplu, am invocat mereu problema onorariilor nesatisfăcătoare, necorespunzătoare muncii depuse, dar acum legea arată cum se rezolvă această problemă. Conferința Națională a CECCAR va stabili, acum, grila de onorarii”.
Marcel Bulinschi, președintele Filialei CECCAR Bacău

Hublou / „Frate, nu știu ce să fac cu viața mea!”

Carmen Mihalache
Carmen Mihalache

Cine n-ar vrea să știe secretul fericirii? Eu cred că nu există doar unul singur, și că fericirea e o chestiune foarte subiectivă, strict personală, adică fiecare o vede , o înțelege în felul său. Pentru unii, fericirea înseamnă un fel de dolce far niente, pentru alții, superactivi, ea trebuie să fie ceva care le ocupă tot timpul. Apropo de asta, am parcurs în weekend o carte despre secretele japoneze de viață lungă și fericită.

Care se intitulează „Ikigai”. E scrisă de doi autori, Héctor Garcia (Kirai) și Francesc Miralles, primul dedicând cartea fratelui său, care i s-a plâns de multe ori, exclamând „Frate, nu știu ce să fac cu viața mea!”, pe când al doilea s-a gândit la toți prietenii săi, foști, actuali și viitori, ei fiind „familia și motivația” lui pe drumul vieții. Cei doi povestesc cum s-au întâlnit într-o noapte ploioasă la Tokyo, punându-și tot felul de întrebări despre sensul vieții, miză, misiune importantă, trăitul cu pasiune față de lâncezeala în confuzie, spunând că, în decursul convorbirii lor, s-a ivit, la un moment dat, un cuvânt misterios, „ikigai”. Acesta fiind un concept japonez, semnificând „fericirea de a fi mereu ocupat”.

Știam eu despre japonezi că sunt workaholics, dar mă interesa să aflu mai mult despre o artă de a trăi în bună relație cu sinele și cu ceilalți. Conceptul japonez pe care l-am amintit este în strânsă legătură, după opinia autorilor cărții, cu faimoasa longevitate a locuitorilor niponi de pe insula Okinawa, populată de multe persoane centenare. Ei au ajuns la concluzia că, pe lângă viața simplă, legată de natură a acestor locuitori din sudul Japoniei, care beau mult ceai verde, printre altele, aceștia sunt adepții filosofiei practice ikigai.

Cercetările lor s-au concentrat mai cu seamă asupra unor subiecți din Ogimi, cunoscut sub denumirea de „satul centenarilor”, unde „bătrânii sunt activi și veseli până la capătul vieții”. Care sunt secretele lor, de unde această permanentă „atitudine pozitivă”, cum reușesc ei să-i trateze pe toți oamenii cu aceeași amabilitate, ca și cum ar fi frații lor? De unde le vine sentimentul puternic de apartenență la comunitate, de ce le place atât de mult munca în echipă, în ce fel își cultivă prieteniile, cum se întrajutorează, și cum își păstrează proaspătă bucuria de a trăi au fost curiozitățile lui Héctor Garcia și Francesc Miralles, ei intervievând mulți locuitori din Ogimi, pentru a ajunge la o concluzie. Care sună așa: totul este să-ți găsești ikigai-ul.

Care este rațiunea fiecăruia de a trăi, și este ascunsă în interiorul și profunzimea ființei noastre. El este „motivul pentru care ne trezim dimineața”. Interesant este că, la japonezi nu există un cuvânt care să desemneze pensionarea, adică retragerea definitivă din activitate, așa cum este perceput acest termen la occidentali. A avea un scop în viață este cel mai important lucru pentru niponi. Dar, să ne oprim asupra câtorva dintre obiceiurile fericiților centenari, cu o vitalitate de invidiat. În primul rând, ei nu mănâncă niciodată până la sațietate, iar dieta lor este bogată în pește, multe legume, tofu și cartof dulce. Nu mânca pe săturate este, așadar, un principiu al ikigai-ului, celelalte fiind: Fii mereu activ, nu te pensiona niciodată/ Privește lucrurile cu calm/ Înconjoară-te de prieteni buni/ Fii în formă pentru următoarea ta aniversare/ Zâmbește/ Reconectează-te la natură/ Fii recunoscător/Trăiește clipa/ Urmeză-ți ikigai-ul. Sunt multe de învățat din înțelepciunea bătrânilor din Ogimi. Cele de mai sus alcătuiesc un fel de decalog, care nu pare deloc complicat.

Japonezii prețuiesc mult frumusețea fulgurantă a clipei, lucrurile efemere. Ei spun că înțelept este să nu te plângi de trecut, să nu-ți fie teamă de viitor, tocmai pentru a putea să te bucuri de ziua de astăzi, care trebuie folosită cât mai bine, cât mai plăcut, ca să merite să ți-o amintești. Ikigai este o carte care se citește ușor, cu interes și plăcere, și care chiar te ajută să te mai limpezești, să-ți răspunzi la unele întrebări, ca să nu ajungi în impasul formulat în titlul articolului.
Drept încurajare, reproduc și un proverb japonez: „Când cazi de 7 ori, ridică-te de 8.” Încercați să puneți în aplicare, și succes cu ikigai-ul!

Scandalul ouălor contaminate: Intoxicația cu fipronil, „foarte improbabilă” la oameni

    Insecticidul fipronil prezintă un risc de intoxicație „foarte improbabil” la oameni care, chiar și la nivelurile detectate în Belgia și Olanda, ar trebui să consume mii de ouă contaminate de-a lungul vieții pentru a suferi reacții adverse.

    Este ceea ce a declarat pentru EFE, Alfred Bernard, un expert și toxicolog de la Universitatea Leuven din Belgia, potrivit căruia consumatorii trebuie să fie liniștiți. El a mai spus că măsurile de precauție luate până în acest moment răspund mai degrabă unei fraude legale decât unui „pericol” real de intoxicație.

    „Nu există risc pentru populație deocamdată. Este limitat și potențial foarte improbabil”, a asigurat expertul.

    Bernard a subliniat că actualele niveluri detectate ar trebui să depășească o perioadă îndelungată de timp pentru a prezenta un risc de intoxicație cronică și asigură că nu s-a semnalat niciun deces în Europa din această cauză.

    „Riscul este aproape inexistent, deoarece durata expunerii este limitată și există o marjă de securitate foarte mare, iar probabilitatea ca o persoană să consume în fiecare zi ouă contaminate este foarte redusă”, a precizat el.

    Organizația Mondială a Sănătății (OMS) clasifică fipronilul ca ‘moderat toxic’ pentru oameni, considerând că doar în cantități mari poate genera afecțiuni hepatice, sau la nivel de tiroidă sau rinichi.

    Potrivit cifrelor furnizate de expert, o persoană ar trebui să consume cel puțin 10.000 de ouă contaminate, într-o perioadă scurtă de timp, pentru a-și pune în pericol sănătatea, deși el propune să fie alternați producătorii de ouă cumpărate pentru a reduce la minimum expunerea.

    Din Olanda, expertul în nutriție Martijn Katan împărtășește părerea că o persoană ar trebui să consume „mii de ouă pentru a fi supusă unui risc”. „Chiar dacă a consumat patru ouă pe zi în ultima lună, nu este dăunător. Nu trebuie să-l preocupe decât colesterolul”, a declarat expertul postului olandez de televiziune NOS.

    Dincolo de securitatea alimentară, cazul fipronil presupune o fraudă, având în vedere că uzul său alimentar nu este legal în Uniunea Europenă (UE) și simpla lui prezență în alimente, chiar și la nivel scăzut, reprezintă o infracțiune.

    Totuși comercializarea acestui insecticid este autorizată din 1993, când compania farmaceutică franceză Rhone-Poulenc l-a introdus pe piață; de atunci este utilizat ca tratament pentru eradicarea paraziților la semințe sau animale domestice, precum câini și pisici, dar este limitat ca urmare a contribuției sale la declinul populațiilor de albine.

    Potrivit expertului consultat de EFE, există și alte insecticide care ar putea înlocui fipronilul. De fapt, licența sa de comercializare în UE se încheie la 30 septembrie și se prevede să nu fie reînnoită, deși Alfred Bernard notează că va fi „probabil” înlocuit cu o substanță alternativă pe piață.

    Olanda și Belgia colaborează pentru a afla originea acestei fraude, care potrivit primelor estimări vizează compania belgiană Poultry Vision, furnizorul care a vândut sub eticheta „bio” un tratament pentru păsări care conținea fipronil.

    Compania ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanța activă fipronil, produs și de firma germană BASF. Această substanță, utilizată în mod obișnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor și căpușelor, este interzisă la tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările.

    Totuși cea suspectată este acum societatea olandeză Chickfriend, una din fermele care a utilizat tratamentul cu fipronil pentru eradicarea paraziților la păsări și unde au fost arestați doi administratori. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanță pe care a achiziționat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision.

    Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, a convocat o întâlnire cu miniștrii și organismele naționale pentru a discuta efectele negative ale contaminării ouălor cu substanța toxică denumită fipronil, care a dus la dispute între statele membre. AGERPRES

    Sărbătoarea filatelică a Mediașului ajunge și în Bacău

    Pasionații de filatelie pot găsi, de vineri, 11 august, și în magazinul Romfilatelia din Bacău emisiunea aniversară „Mediaș, 750 de ani de atestare documentară”, cu patru mărci poștale și un album filatelic special.

    Pe timbrul cu valoarea de 2,50 lei este ilustrat Liceul Stephan Ludwig Roth, alături de simbolul „Gemenilor” amplasat pe fațada liceului. Turnul Croitorilor, Torcătoarea și Catedrala Ortodoxă cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” se regăsesc în imagini pe timbrul cu valoarea de 4 lei, iar a Muzeului Municipal, alături de a unui deosebit basorelief, pe timbrul cu valoarea de 4,50 lei. Pe timbrul cu valoarea de 16 lei sunt reprezentate Biserica Sfânta Margareta, dar și unul dintre cei doi lei simboluri ai Casei Schuller.

    Emisiunea este completată de un plic „prima zi”. Ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vignietă, iar ștampila „prima zi” a emisiunii se găsește în incinta Oficiului Poștal Mediaș 1.

    Albumul special este realizat în tiraj limitat, de 450 de exemplare, și reunește în aceeași tematică produse aparținând filateliei și medalisticii, blocul de 4 timbre nedantelate al emisiunii, numerotate de la 001 la 450, și medalia care prezintă pe avers și revers efigia lui Hermann Oberth și Liceul Teoretic Stephan Ludwig Roth.

    La o voroavă cu Sfântul Augustin

      Un personaj carismatic de excepție al istoriei spirituale a lumii: Sfântul Augustin. O biografie fascinantă. „Acest mare păcătos devenit sfânt, acest erudit rafinat și senzual devenit cel mai redutabil polemist creștin, arhitect principal al impozantei teologii creștine și, deopotrivă, creator al instrumentarului ei conceptual, nu încetează, de la moartea sa, în anul 430, să incite, să cheme, să trezească din amorțire, să uimească”, scrie cu îndreptățire Eugen Munteanu în introducerea la volumul „Confesiuni” (Editura Nemira, București, 2006, pag. 5). A trăit în desfrâu, a avut un copil din flori pe care l-a părăsit, a fost victima tuturor poftelor lumești, dar, într-o zi, un pasaj din Epistola către Romani (13: 13-14) l-a cutremurat, i-a deschis calea unei ființări care l-a condus către sfințenie…

      M-am întors în vara aceasta către admirabilele sale „Confesiuni”, una dintre marile cărți ale lumii. Într-un anume moment al lecturii mi-am adus aminte de faptul că un preot mă întrebase cândva, puțin malițios, de ce dau cam rar pe la biserică… I-am spus că pe lume nu există doar biserica în care slujește dânsul, dar și faptul că nu cred că prezența/lipsa dintr-un lăcaș de cult, cuantificate, ar putea reprezenta o unitate de măsură a credinței unui individ.

      În fond, credința este o relație cu Dumnezeu… În „Confesiuni” am revăzut și un pasaj despre care am crezut că va aplauda răspunsul acela al meu. Sf. Augustin redă istoria convertirii retorului Victorinus la creștinism, după îndelungate discuții pe care le-a avut cu Simplicianus, părinte spiritual de excepție, episcop al Milanului, cel care ar fi avut un rol important și în convertirea lui Augustin la creștinism. „După cum mi-a povestit Simplicianus, scrie Sf. Augustin, Victorinus citea Sfânta Scriptură și cerceta cu multă atenție și cu dorința de a le pătrunde înțelesurile toate scrierile creștine; nu în public, ci cu discreție, asemenea unui prieten, îi declara adesea lui Simplicianus «Știi că sunt deja creștin?»

      Simplicianus îi răspundea: «Nu te voi crede și nu te voi socoti în numărul creștinilor decât atunci când te voi vedea în Biserica lui Hristos!»” (Op. cit. , pag. 161). Continuă Sf. Augustin: „Victorinus îi răspundea în glumă: «Oare zidurile bisericii îl fac pe om creștin?» El repeta deci mereu că este deja creștin și, la răspunsul de mai sus al lui Simplicianus, repeta gluma cu pereții bisericii” (Ibidem). Până aici mi s-a părut că tot discursul îmi validează, cumva, răspunsul pe care i l-am oferit eu preotului, deși în cazul meu nu era în joc problematica unei convertiri. Numai că, la un moment dat, Victorinus are o reacție puțin neașteptată: „Dar, după aceea, citind cu nesaț cărțile creștine, a sorbit din ele tărie și a început să se îngrijoreze că va fi respins de Hristos, înaintea sfinților îngeri, ca unul care s-a temut să-l mărturisească pe el înaintea oamenilor (…) Brusc și când nimeni nu se mai aștepta, i-a spus lui Simplicianus (…): «Să mergem la biserică! Vreau să devin creștin!»”(Ibidem, pag. 162)… Care este relația noastră adevărată, profundă cu Dumnezeu? Iată ce-i mărturisește Augustin lui Dumnezeu:

      „Între mine și tine nu există nicio distanță. Fie că ne apropiem de tine, fie că ne depărtăm, nu există nicio distanță. Tu ești Adevărul, te afli pretutindeni deasupra tuturor celor care îți cer sfatul și răspunzi în același timp fiecăruia cu întrebările sale”. (Ibidem, pag. 228). Unde-L putem găsi pe Dumnezeu? „Iată cât am cutreierat prin memoria mea în căutarea ta, Doamne, și nu te-am găsit în afara ei! (…) Unde am găsit adevărul, acolo l-am găsit pe Dumnezeul meu, care este Adevărul însuși…”(Ibidem, pag. 227). Acum, parcă Sf. Augustin îmi spune că unitatea de măsură a credinței unui ins nu este reprezentată de ceea ce sugera preotul meu.

      De fapt, nu cred că există asemenea unități de măsură. Sunt cucerit de gândul polonezului Stanislav Jerzy Lec: „Cred? Numai Dumnezeu ştie”. În rest, ceilalți ne judecă doar așa, ca aflare în treabă, cum ar spune Petre Țuțea. Ce-ar zice Sf. Augustin despre perspectiva aceasta? Probabil că ne-ar vorbi despre „Învățătorul lăuntric”, cel care pentru el reprezintă însuși principiul hristic al Ființei.

      Cum au ajuns două tinere cu mașina sub un TIR

        FOTO: Dragos Rusu

        Astăzi, pe DN – 2, în afara localităţii Bereşti-Bistriţa, a avut loc un accident rutier în urma căruia două tinere au ajuns la spital.

        Poliţiştii spun că o şoferiţă de 19 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Roman-Bacău, pe fondul altor preocupări la volan a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un TIR, înmatriculat în Turcia, care era staţionat în afara părţii carosabile.

        În urma impactului, tânără de la volan şi pasagera ei, tot de 19 ani, aflată pe locul din dreapta, au fost rănite şi transportate la camera de gardă pentru îngrijiri medicale, iar în urma investigaţiilor doar pasagera a rămas internată.

        Conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu etilotestul, rezultatul fiind zero, şi se continuă cercetările.

        Viceprimarul Scripăț: „Ambiții mari, buget limitat”. Asfaltarea străzilor se face pe bază de criterii

          Sunt peste 330 de străzi în municipiul Bacău, cu tot cu trecători și fundături, prin urmare planul de lucrări din vara aceasta ar trebui să fie unul ambițios.

          „Ambițiile sunt mari, dar trebuie să plecăm de la bugetul alocat în 2017 pentru întreținerea și reabilitarea străzilor, susține Constantin Scripăț, viceprimarul Bacăului.

          Întrucât bugetul este limitat, am stabilit niște criterii clare de selectare a străzilor pe care le asfaltăm.”

          Astfel, trebuie ca pe strada respectivă să nu fie planificate lucrări de investiții în următorii doi ani, pentru ca strada să nu fie spartă după ce a fost asfaltată. Se mai ține cont de starea de degradare a carosabilului. Primele în clasament sunt Arcadie Șeptilici, Prelungirea Bradului și Calea Bârladului, dar ultimele două nu îndeplinesc primul criteriu, pe acestea fiind în curs de execuție lucrări de investiții.

          Un alt criteriu este nivelul traficului, cele mai traficate străzi, cu cei mai mulți utilizatori, fiind considerate urgențe. În sfârșit, se va încerca acoperirea tuturor cartierelor deoarece „toți cetățenii reclamă că sunt contribuabili și au dreptul să circule în condiții bune.”

          Fiecare cu trotuarul lui…

          Plecând de la aceste criterii, în ultima perioadă au fost efectuate lucrări pe străzile Arcadie Șeptilici (CFR), Alexandru Șafran, Narciselor (URA), Tipografilor (cartierul Miorița), Alecu Russo, Toamnei și aleile din jurul Școlii nr. 10 (Cornișa). Urmează să fie asfaltate str. Ciprian Porumbescu (Izvoare), parcarea din fața Complexului Șerbănești, Aleea Avram Iancu (zona Gării) și cea din fața Poliției Locale (lângă Insula de Agrement).

          „Pe contractul de plombări și ridicarea la cotă a căminelor, răsuflătorilor și gaigherelor, în iulie s-au efectuat lucrări pe străzile Letea, Veronica Micle, Plopilor, Înfrățirii, Cornișa Bistriției, Pictor Andreescu, Alecu Russo, 22 Decembrie, Iosif Cocea, Calea Moinești, Calea Romanului, Bd. Unirii. În prezent se lucrează pe Castanilor și Carpați, apoi urmează Constructorilor și Electricienilor”, a explicat Constantin Scripăț. Mai există un contract în baza căruia au fost amenajate trotuarele de pe Calea Moinești, dar numai cele de pe partea dreaptă deoarece partea stângă a străzii aparține comunei Mărgineni.

          „E o anomalie, aceiași care afectează lucrările de asfaltare de pe str. Arcadie Șeptilici, arată viceprimarul. Două treimi din stradă se află pe teritoriul municipiului Bacău și o treime pe domeniul comunei Mărgineni, iar pe acest tronson nu avem voie să investim.”

          Exclusivitate! Se schimbă ștafeta la Permise

            Programul de lucru la permise se reia miercuri/foto: Ramona Ionescu

            De săptămâna viitoare, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bacău din subordinea Instituției Prefectului Județului Bacău, va avea un nou șef.

            Din surse neoficiale am aflat că cms.șef Claudiu Filimon, cel care a asigurat până în prezent conducerea SPCRPCÎV Bacău a ieșit la pensie, iar zilele acestea, la Ministerul Afacerilor Interne este în curs de finalizare concursul pentru ocuparea acestei funcții de conducere.

            Cel târziu miercuri, se va afla cine este noul șef al SPCRPCÎV Bacău. În ceea ce privește programul de lucru pentru zilele următoare, acesta se va relua miercuri la ghișeele de preschimbare permise de conducere, înmatriculări auto și eliberare autorizații de circulație provizorie.

            Excepție fac examinatorii auto care se vor prezenta sâmbătă la susținerea probei practice pentru obținerea permisului de conducere. În concluzie, persoanele programate pentru ziua de sâmbătă la proba practică, se pot prezenta la examen. În ceea ce privește recuperarea zilelor libere dictate de sărbătoarea Sfintei Mării, orele vor fi recuperate ulterior.

            9.000 de euro prin metoda „Accidentul”

              Polițiștii din Bacău cercetează 5 persoane care ar fi obținut 12.650 de lei şi 9000 de euro prin metoda ,,accidentul”, de la 3 părţi vătămate.

              La data de 11 august a.c. , polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au reţinut două persoane, respectiv doi bărbați, de 31 de ani, respectiv 32 de ani, ambii din comuna Sascut pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prin metoda ,,accidentul”.

              În cadrul activităților desfășurate, la data de 4 august a.c., polițiștii au prins în flagrant delict o tânără, de 30 de ani, în timp ce ridica suma de 2050 de lei de la una dintre persoanele vătămate. Tânăra a fost reţinută de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi, ulterior a fost prezentată Judecătoriei Bacău, care a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru o perioadă de 30 de zile.

              Din cercetări a rezultat că, doi bărbaţi, unul de 32 de ani şi unul de 28 de ani, aflaţi într-o unitate de detenție, ar fi apelat telefonic persoanele vătămate, pe care, prin atribuirea de calităţi mincinoase, le-ar fi indus în eroare, determinându-le să plătească sume de bani unor persoane care se prezentau la domiciliul acestora.

              Bărbatul de 32 de ani ar fi convenit cu cei doi să tăinuiască sumele de bani obţinute de aceştia prin comiterea de infracţiuni de înşelăciune prin metoda accidentul. Sumele cu care au fost prejudiciate persoanele vătămate au fost ridicate de femeia de 30 de ani, transportată la domiciliile acestora de bărbatul de 31 de ani.

              În această modalitate, cei în cauză ar fi obținut de la trei persoane, două din municipiul Bacău şi una din comuna Nicolae Bălcescu în total 12.650 de lei şi 9000 de euro.

              Invitaţie la Observatorul Astronomic. Curentul Meteoric Perseide

              În fiecare an, în luna august, avem ocazia să observăm CURENTUL METEORIC PERSEIDE. Curenții meteorici sunt cunoscuţi şi sub denumirea populară de „ploaie de stele căzătoare”. Țineți minte cum vă puneați o dorință atunci când erați mici și dacă vedeați o stea căzătoare dorinţa se împlinea? Ei bine, acum este timpul pentru o listă uriașă de dorinţe!

              Spre dezamăgirea multora, trebuie să spunem că perseidele sunt doar unul dintre numeroasele roiuri de meteori pe care le putem admira în decursul unui an. Și nu, nu va fi cel mai mare spectacol meteoric din istorie!

              Perioada de activitate a Perseidelor este între 17 iulie și 24 august, cu maximul curentului între 12 spre 13 august. Ele sunt celebre în primul când datorită faptului că oferă o rată constantă de meteori în fiecare an, se întâmplă vara, când foarte multă lume este în vacanță, iar temperaturile pe timpul nopții fac posibilă urmărirea cu ușurință a acestui spectacol celest. Numele lor provine de la constelația Perseu – zona din care par că radiază meteorii, dârele luminoase pe care le admirăm pe cer.
              În noaptea de sâmbătă 12 spre 13 august 2017, în condiţiile în care cerul va fi senin, vă invităm la Observator între orele 21:00 și 00:00 pentru a urmări Perseidele împreună și pentru a face observații astronomice asupra planetelor Jupiter și Saturn.
              Din păcate Luna va fi prezentă și luminoasă pe cer toată noaptea, ceea ce va reduce cu mult numărul meteorilor ce vor fi vizibili cu ochiul liber – în schimb vom putea face observaţii şi asupra Lunii. Dacă planificați o ieșire cu pătura să vedeţi stelele, departe de poluarea luminoasă a orașului să nu uitați să vă luați cu voi haine groase, o lanternă roșie, poate ceva de mâncare și ceai cald!

              Dar ce sunt meteorii? Și de unde provin aceștia?

              Ei bine, „de vină” este cometa Swift-Tuttle, o cometă cu o perioadă orbitală de aproximativ 133 de ani, un diametru cam de 26 km și care a trecut ultima dată la periheliu în 1992 (periheliul cometei este punctul în care aceasta trece cel mai aproape de Soare).

              În fiecare an Pământul trece prin urmele lăsate de cometă în spațiu, particule de praf și rocă rămase din coada cometei; particule ce ard și se dezintegrează în atmosfera terestră cu viteze de până la 60km/s (da, 216.000 km/h!). Acea dâră luminoasă pe care o vedem pe cer în urma arderii particulei de praf sau de rocă se numește meteor. Atâta vreme cât acea particulă călătorește în spațiu se numește meteoroid, iar dacă este suficient de mare încât să „supraviețuiască” trecerii prin atmosferă și să ajungă pe Pământ, atunci se numește meteorit.

              Ați văzut un meteorit până acum? Dacă nu – iată încă un motiv pentru a vizita Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, unde avem expuși doi meteoriți descoperiți la noi în județ și botezați – cum altfel decât Bacău I și Bacău II.

              Muzeograf Radu Anghel

              Sfaturi pentru minivacanța de Sf. Maria

                Peste 800 de poliţişti băcăuani vor acţiona în perioada 12-15 august a.c., pentru ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută de cetățeni într-un climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

                În perioada 12-15 august a.c., peste 800 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, explozivi şi substanţe periculoase şi acţiuni speciale, vor executa misiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

                Poliţiştii vor fi prezenţi şi vor acţiona pentru siguranţa cetăţenilor la manifestările religioase şi evenimentele cultural-artistice, cu participare numeroasă, ce se vor desfăşura în această perioadă în judeţul Bacău.

                Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona cu aparatele radar pe tronsoanele de drumuri naţionale din judeţ.

                Pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, Poliţia Română recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

                Dacă plecaţi de la domiciliu:

                Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani.

                În situaţia deplasării în vacanţă cu autoturismul:

                Atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi.

                Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante şi parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate.

                Manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.

                Pe perioada sejurului:

                Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel.Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.

                Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.

                Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare unor plăţi curente.

                Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase.

                Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

                Seniorii băcăuani au fost premiaţi la împlinirea a 50 de ani de la căsătorie

                  Primarul municipiului Bacău, dl. Cosmin Necula, împreună cu dl.viceprimar Constantin Scripăţ, a premiat familiile din municipiu, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi au depus cerere pentru obţinerea premiului în valoare de 500 de lei.

                  În cadrul festivităţii, 46 de cupluri, care au sărbătorit jumătate de secol de la data căsătoriei, au primit fiecare câte un premiu în valoare de 500 lei, o diploma şi flori.

                  „Acest premiu vă este oferit din partea locuitorilor municipiului Bacău, ca o formă de respect, de mulţumire, pentru toată contribuţia dumneavoastră la dezvoltarea comunităţii în care cu toţii trăim. Rugămintea mea către dumneavoastră este să continuaţi să aveţi grijă de noi, de nepoţii dumneavoastră, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră”, a precizat primarul Bacăului, dl. Cosmin Necula.

                  Premierea celor 46 de familii a fost aprobată prin HCL 239/29.06.2017. Festivitatea de premiere, ce a avut loc vineri, 11 august, cu începere de la ora 11.00, la sala Ateneu, a fost urmată de un spectacol susţinut şi oferit de Ansamblul folcloric „Busuiocul” Bacău.

                  Maratonul Recunostinței în județul Bacău

                    Cu ocazia omagierii a 100 de ani de la bataliile din anul 1917 din Primul Razboi Mondial, va avea loc “Maratonul Recunostintei”, intre localitatile Targu Ocna – Oituz, judetul Bacau, in data de 17 august.

                    Competitia este organizata de catre Clubul Sportiv Eco Alpin Bucuresti in parteneriat cu Institutia Prefectului Bacau, Consiliul Judetean Bacau si Directia pentru Sport si Tineret Bacau.

                    Acest maraton este inclus in ciclul de maratoane istorice “Din dragoste pentru Romania si istoria ei”, organizate de maratonistii din Romania in perioada 2011-2017, cu implicarea directa a institutiilor prefectului, consiliilor judetene si a autoritatilor locale de pe traseu.

                    Maratonul “Recunostintei”, alaturi de Maratoanele “Pe aici nu se trece” si Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, se inscrie in randul competitiilor sportive organizate in memoria militarilor Armatei Romane care au luptat in Primul Razboi Mondial.

                    Poliția în acțiune

                      Depistat de poliţişti fără permis de conducere

                      La data de 10 august a.c., în jurul orei 11.30, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Săuceşti au oprit în trafic, pe raza localităţii, un moped condus de un tânăr de 16 ani, din comuna Blăgeşti.
                      Din verificări a rezultat că tânărul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul era neînmatriculat.
                      În cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi neînmatriculat.

                      Cercetat de poliţişti pentru conducere sub influenţa alcoolului

                      La data de 10 august a.c. poliţiştii rutieri au depistat în flagrant un bărbat de 59 de ani, din comuna Mănăstirea Caşin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11.
                      În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                      Cercetat de poliţişti după ce a condus un moped neînmatriculat şi fără permis de conducere

                      La data de 10 august a.c., în jurul orei 12.30, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Săuceşti au oprit în trafic, pe raza localităţii, un moped condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Blăgeşti.
                      Din verificări a rezultat că tânărul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul era neînmatriculat.
                      În cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi neînmatriculat.

                      Bronz băcăuan obținut la Campionatul Mondial de Vovinam Viet Vo Dao

                      plt. Sinodor Socea a urcat pe treapta a treia a podiumului

                      Plutonierul Sinodor Socea de la Baza 95 Aeriană Bacău a reprezentat România la Campionatul Mondial de Vovinam Viet Vo Dao, unde a obținut medalia de bronz.

                      Competiția s-a desfășurat la New Delhi, India, în perioada 1-5 august.

                      Despre rezultatele sportive ale militarului băcăuan vă vom relata în una din edițiile viitoare ale cotidianului “Deșteptarea”.

                      Luna a avut un câmp magnetic timp de cel puțin 2 miliarde de ani

                        Luna a avut un câmp magnetic timp de cel puțin 2 miliarde de ani, de două ori mai mult decât se credea până acum, conform analizei unei roci selenare aduse de astronauții din echipajul misiunii Apollo 15, în 1971, informează newscientist.com.

                        Atunci când rocile magnetice fierbinți se află în prezența unui câmp magnetic, electronii atomilor ce le compun se aliniază în respectivul câmp ca niște mici busole. Pe măsură ce roca se răcește, orientarea acestor electroni și implicit informațiile despre câmpul magnetic care a determinat respectiva orientare, sunt conservate.

                        Mica rocă analizată, parțial acoperită cu sticlă topită, s-a format probabil în urma impactului unui meteorit. Sonia Tikoo de la Universitatea Rutgers din New Jersey și colegii ei au reîncălzit roca selenară până la temperatura de 780°C, o temperatură similară celei din momentul formării, și au expus-o unui nou câmp magnetic. Această rocă s-a format în urmă cu 1 până la 2,5 miliarde de ani și conține astfel informații despre câmpul magnetic selenar din acea perioadă de timp.

                        În urma experimentului cercetătorii au aflat că roca s-a format într-un câmp magnetic de aproximativ 5 microtesla, adică de aproximativ 10 ori mai slab decât câmpul magnetic terestru din prezent.

                        Studii anterioare ale unor roci selenare ce s-au format în urmă cu 4 miliarde de ani indicau faptul că în acea perioadă de timp Luna avea un câmp magentic de aproximativ 100 microtesla — chiar mai puternic decât câmpul magnetic terestru din prezent. În urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani Luna și-ar fi pierdut câmpul magnetic.

                        Unii cercetători sunt de părere că intensitatea câmpului magnetic selenar ar fi crescut în contextul interacțiunii cu gravitația terestră pentru că în acea perioadă de timp, planeta noastră și Luna se aflau la o distanță mult mai mică una de cealaltă decât se află acum. Pe atunci, cele două corpuri cerești se aflau suficient de aproape pentru ca influența gravitațională a Pământului să atragă și să rotească scoarța lunară, determinând și rotirea în aceeași direcție a nucleului din rocă topită al satelitului. Mișcarea metalelor topite din nucleul Selenei ar fi generat câmpul magnetic al acesteia.

                        Câmpul magnetic lunar inițial, mai puternic, a dispărut în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani, după ce Luna s-a îndepărtat de Pământ. În acea perioadă, un alt mecanism geologic a generat un al doilea câmp magnetic selenar, mai slab, care s-a păstrat timp de încă 1 miliard de ani, sau chiar mai mult. Cercetătorii sunt de părere că acest câmp magnetic a fost întreținut de nucleul selenar care se răcea încet, iar materiile topite de densitate mai mică erau împinse înspre exteriorul său.

                        „Dacă pe Lună, un corp pe care îl considerăm mort din punct de vedere geologic, a existat atât de mult timp un câmp magnetic, atunci această descoperire ar putea avea implicații și pentru alte planete cu sau fără câmpuri magnetice”, a comentat Georgiana Kramer, cercetător la Lunar and Planetary Institute din Texas.

                        Deocamdată, spre exemplu, oamenii de știință nu cunosc de ce Mercur are un câmp magnetic, la fel ca și Pământul, pe când Venus și Marte nu au. În cazul Lunii, câmpul său magnetic ar fi fost rezultatul interacțiunii gravitaționale cu Terra, condiții în care atracția reciprocă dintre planetele vecine ar putea fi un factor important pentru menținerea unui câmp magnetic planetar.

                        „În apropierea lui Marte nu există niciun obiect suficient de masiv pentru a se manifesta astfel de efecte mareice, dar Mercur are în apropierea sa Soarele”, a subliniat Kramer.

                        Iar cum existența unui câmp magnetic este o condiție pentru apariția vieții, pentru că astfel de câmpuri protejează planetele de impactul radiațiilor stelare, explicarea modului în care se formează și se conservă un astfel de câmp magnetic ne poate ajuta să identificăm mai ușor planetele pe care ar putea exista viață. AGERPRES

                        Tabăra de la Valea Budului, gazdă de weekend pentru „Ploaie de meteori și elemente de aventură în natură”

                          FOTO: ASOCIAȚIA DOOR2OUTDOOR

                          Băcăuanii pasionați de aventuri în natură au minunata ocazie, pentru acest sfârșit de săptămână, să-și aleagă ca destinație Tabăra de la Valea Budului. Aici, sâmbătă și duminică, 12-13 august, Asociația Door2Outdoor din Bacău organizează evenimentul „Ploaie de meteori și elemente de aventură în natură”, program la care sunt așteptați băcăuanii de toate vârstele.

                          „Vom realiza un program interactiv de recreere în natură prin activități în care să ne depășim limitele autoimpuse, mereu cu zâmbetul pe buze. Activitatea este adresată copiilor și părinților și nu numai.

                          Vom desfășura multe activități foarte atractive, iar pentru că specialiștii astronomi ne anunță că în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică vom avea parte de un spectacol care se repetă centenar, propunem observații cu ochiul liber ale ploii de meteori”, ne-a spus Mihaela Gârleanu, președintele Asociației Door2Outdoor Bacău.

                          Printre activitățile de care vor avea parte participanții la tabără se numără și traseul de corzi la înălțime mică, activități de teambuilding prin joacă, atelier de noduri utile, noțiuni de cățărare și coborâre în situații limită, curs complex de orientare, curs de camping și de realizare a adăposturilor cu folie etc., cunoștințe absolut necesare tuturor celor care sunt gata să plece oricând în marea aventură a cunoașterii în natură.

                          „Vom asigura participanților tot ce e necesar desfășurării în condiții optime a tuturor activităților, participanții trebuind să-și asigure doar transportul și mâncarea. Taxa de participare este 40 lei/persoană, iar pentru confirmarea participării, ne puteți contacta prin e-mail la adresa: door2outdoor@gmail.com sau la nr.de telefon: 0753289883”, a mai precizat reprezentantul asociației.

                          Evenimentul de la acest sfârșit de săptămână, anunță organizatorii, este ”meteo-dependent”, astfel încât este bine de ținut contactul cu asociația, fie pe e-mail și la numărul de telefon sus-menționat, fie pe pagina de facebook a organizației. Asociația Door2Outdoor din Bacău este o organizație non-profit tânără, înființată în luna martie 2017, cu scopul de a promova și susține activitățile în natură.

                          ”Ne dorim mult ca întreaga comunitate băcăuană să intre în contact cu natura, să înțeleagă beneficiile acestui tip de activități. Ne adresăm tuturor categoriilor de vârstă, dar în special copiilor pe care ne interesează foarte mult să-i scoatem din sfera asta… tehnologizată și să-i ducem spre zona… fără semnal. Noi, membrii asociației și colaboratorii, avem experiență de lucru cu tineri si adulți, de peste 15 de ani pe ceea ce numim astăzi educație outdoor.

                          Printre pregătirile profesionale, de specialitate enumerăm absolvenți de psihologie, știintele mișcării sportului și sănătății, kinetoterapie, ghizi montani autorizați, experiența în turism și alpinism schi alpin și de tură cu pregătire atestată în acordarea primului ajutor”, ne-a mai spus Mihaela Gârleanu. Din martie până în prezent, asociația se bucură deja de un palmares bogat de activități în natură în care tot mai mulți băcăuani sunt atrași.

                          ”Ne propunem ca în fiecare săptămână să venim în întâmpinarea băcăuanilor cu cel puțin o activitate cu elemente de aventură în natură. Ne bucurăm să colaborăm, în acest sens, cu alte ong-uri de profil din Bacău, Veniți cu Noi, Alpin Club etc.”, a mărturisit reprezentatul Asociației Door2Outdoor Bacău.

                          Un pic de patriotism

                          Trăim într-o țară în care există, încă, „extravilanul”, teren cultivat cu porumb și grâu, livezi, pășuni pe care pasc animale, păduri în care cresc fructe sălbatice. Lipsește prosperitatea. Nu de tot.

                          Dacă facem, rapid, o clasificare observăm că există mari fermieri, foarte bogați, care exploatează mii de hectare, dar și țărani săraci și foarte săraci. Îmi crește inima la gândul că unii reușesc, dar bucuria piere când îmi amintesc cât de jos ajunge nivelul de trai în mediul rural.

                          În România sunt vreo patru milioane de gospodării țărănești mici, ale căror proprietari abia își pot hrăni copiii. Trăiesc decent, în satele noastre, doar cei care sunt și salariați, și țărani.

                          Ceilalți fie au plecat în străinătate, fie nu au reușit să plece și sunt salvați de ajutoarele sociale. Între cele două categorii se află agricultorii mijlocii, care au luat în arendă câteva sute de hectare și se străduiesc să reziste de la un an la altul, chinuiți de întrebări: Cum va fi vremea? Cum va merge piața cerealelor? Vor avea bani să înființeze, la toamnă, noile culturi? Din 2007, nu s-au întâmplat foarte multe lucruri bune, dar s-au întâmplat.

                          Câteva vizează sistemul de subvenționare a fermierilor, altele, legislația. Ultima veste bună pe care o dă ministerul, de exemplu, e că pentru terenurile agricole întreținute bine nu se va plăti impozit, iar pentru cele nelucrate se va dubla impozitul. Ce le lipsește agricultorilor din zonele cu tradiție, care cultivă de generații roșii și ardei, ca să prospere? O rețea care să asigure colectarea, depozitarea și desfacerea produselor.

                          Un sistem de irigații, care ar trebui considerat de interes național și refăcut de stat, o bancă agricolă care să-i ajute, nu să-i ducă în faliment, acces mai facil la fondurile europene, reguli care să încurajeze producția autohtonă. Iar pentru a coagula toate acestea într-o politică, un pic de patriotism.

                          Astăzi se deschide a doua ediție a Festivalului Vinului la Selgros

                          Sabrarea sticlelor de spumant va deschide, astăzi, 11 august, a doua ediție a Festivalului Vinului la Selgros, manifestare promoțională care se va derula până pe 13 august, inclusiv, pe aleile principale ale magazinului. Sabrarea este tăierea gâtului sticlei cu o sabie neascuțită, conform unui ritual al somelierilor. Sticla este lovită cu măiestrie acolo unde sudura longitudinală a recipientului se unește cu gâtul sticlei. După o lovitură scurtă și sigură, sudura se desprinde spectaculos.

                          Primul eveniment notabil al festivalului va fi susținut, astăzi, de unul dintre cei mai renumiți somelieri ai României, Sergiu Nedelea, și este „Cursul despre vin”, în care participanții vor învăța, inclusiv din probe practice, cum se deschide o sticlă de vin și cum este servită la masă licoarea nobilă.

                          Cursul – am aflat de la District Managerul Irina Stănciuc – va fi urmat, tot astăzi, în jurul orei 16.00, de ceremonia prin care Complexul comercial Selgros din Bacău va fi certificat de Ordinul European al Cavalerilor Vinului (Ordo Equestris Vini Europae – OEVE) și va primi prima placă de certificare pe care acest Ordin o acordă în România. „Obținem certificarea – a precizat Irina Stănciuc – pentru contribuția importantă la susținerea și dezvoltarea pieței de vinuri, pentru comercializarea unor sortimente variate de vinuri de calitate și pentru că lucrăm cu un număr suficient de furnizori care asigură diversitatea de mărfuri la raft. Magazinul din Bacău a întrunit toate cele 150 de puncte impuse de OEVE și criteriile pentru acordare unor astfel de certificări”.

                          În standurile festivalului vor expune 24 de crame din România (18 furnizori ai Selgros și șase crame invitate), dar și opt furnizori de brânzeturi. Au răspuns invitației și mai bine de zece furnizori de legume și fructe și de dulciuri, dar din standuri nu vor lipsi nici preparatele de carne proprii.

                          Tot de astăzi, de pe imaginile outdoor cu reclamele Selgros Cash & Carry va coborî în arena festivalului și „maestrul chef” întruchipat de actorul Eremia, care va însoți vizitatorii în călătoria inițiatică printre gusturi și arome fine. În prima zi, însă, în Bacău va fi și actorul Marius Florea (Vizante).

                          Clienții magazinului vor putea vedea pe tot parcursul celor trei zile de festival, chiar la intrare, cum se lucrează un graffiti uriaș din care nu va lipsi sticla de vin, autorul fiind Alexandru Barat, din Bacău.

                          Programul de sâmbătă și duminică al evenimentului:

                          Sâmbătă, 12.08:
                          10:00: Deschiderea zilei şi un eveniment special pentru copii;
                          13:00 – 14:30: Spectacol de gusturi „Gastronomie şi vin”, cu somelierul Sergiu Nedelea şi Chef Nico Lontras;

                          Duminică, 13.08:
                          10:00: Deschiderea zilei şi încă un eveniment special pentru copii;
                          11:30 – 13:00 Moment special: Ionuţ Iftimoaie este #gatitdevara;
                          16:00: Închiderea festivalului.

                          Care sunt nemulţumirile angajaţilor din Penitenciarul Bacău

                            Angajaţilor din sistemul penitenciar le-a ajuns cuţitul la os şi chiar dacă premierul a părut receptiv la problemele expuse de liderii de sindicat, care au participat la discuţii, nu sunt dispuşi să facă pasul înapoi şi merg mai departe cu acţiunile de protest. Asta se va întâmpla şi la Penitenciarul Bacău, unde salariaţii vor condiţii de lucru decente, mai mult personal, pentru a putea fi în siguranţă la serviciu, şi abia în ultimul rând salarii mai mari.

                            „La nivelul Penitenciarului Bacău, condiţiile de muncă pentru angajaţi nu sunt dintre cele mai bune, ci chiar pe alocuri avem condiţii de nivel primitiv, în sensul că nu avem dotările necesare privind infrastructura pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii legale care să asigure şi siguranţa lucrătorului de penitenciar. Lipsesc mijloace de legătură, de imobilizare, care în cele mai multe cazuri datorită vechimii nu pot fi utilizate, tehnică IT învechită, nu sunt mijloace se protecţie, respectiv veste antiînjunghiere şi antiglonţ”, a explicat Florin Marius Sima, liderul Filialei din Penitenciarul Bacău a Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare.

                            Toate aceste neajunsuri ar fi fost semnalate şefilor din sistem, însă din lipsă de bani unele probleme au fost rezolvate foarte târziu sau chiar deloc. O altă revendicare ar fi cea a personalului insuficient. De când s-a dat liber la pensionarea anticipată în condiţii avantajoase, peste 30 de angajaţi ai Penitenciarului Bacău, din sistemul operativ, adică de la pază, escortare şi supraveghere, au plecat din sistem, iar în locul lor s-au angajat doar 11 lucrători, pe care, însă, nu se pot baza deocamdată.

                            „Aceştia nu pot fi folosiţi la misiunile operative, întrucât legislaţia existentă la acest moment nu ne permite acest lucru, ei putând fi folosiţi după un an de zile, timp în care fac diverse cursuri legislative sub îndrumare specializată. Numai în acest sistem operativ avem un deficit de personal extrem de mare, deficit pe care îl acoperim de foarte multe ori prin bunăvoinţa colegilor care vin din timpul liber, de acasă, pentru a participa la misiune operative din ce în ce mai multe şi mai complexe”, a mai spus Sima.

                            O altă problemă ar fi şi cea a salarizării. Zilele trecute în ordonanţa care prevede majorări salariale pentru militari, poliţişti şi personalul contractual civil, funcţionarii cu statut special din penitenciare nu s-au regăsit, deşi, spun ei, fac parte tot din sistemul de apărare naţională. După această ultimă rundă de discuţii, ar fi primit totuşi o promisiune fermă că şi lefurile lor vor fi majorate, dar lista nemulţumirilor este mult mai lungă.