Acasă Blog Pagina 256

Handbal feminin/ Divizia A: CSM Bacău: o echipă, multe întrebări. Și niciun răspuns

Cu contractele încheiate înainte de termen ca urmare a deciziei Primăriei Bacău și a Consiliului Local de a subfinanța clubul sportiv al municipalității, handbalistele antrenate de Raluca Agrigoroaiei și Adi Brezan încearcă să înțeleagă ce le poate rezerva viitorul. Unul care, din păcate, se prefigurează- în plan handbalistic- din ce în ce mai departe de Bacău

Pe unele dintre ele le desparte vârsta. Pe altele, ocupația. Sau originea. Ori hobby-urile. Pe toate le unește însă pasiunea pentru handbal. Și destinul; comun și crud. În această primăvară capricioasă și rea, cu mulți nori plumburii și soare mai deloc, handbalistele CSM Bacău se află la răscruce. Contractele lor sportive au fost încheiate brusc.

Înainte de termen. În unele cazuri, cu mult înainte de termen. Totul, ca urmare a bugetului insuficient pe care Primăria Bacău și Consiliul Local l-au alocat, în acest an, clubului sportiv al municipalității. Evident că nu doar divizionara A de handbal feminin are de suferit. Întreg clubul stă pe un butoi de pulbere.

„Numai că de noi nu s-a vorbit aproape deloc. Știm bine că suntem doar o echipă de ligă secundă și este normal să nu avem vizibilitatea, importanța și susținerea echipei masculine din Liga Zimbrilor. Dar și noi trecem printr-o situație grea”. Cea care vorbește acum este Maria. I se adaugă Ana-Maria. Și, bineînțeles, Raluca. Vorbesc doar ele trei, dar este ca și cum le-ai asculta pe toate jucătoarele de la CSM. Pe Ioana. Pe Antonia, pe Miruna, pe Larisa, pe Nicoleta și așa mai departe.

Iar toate „CSMeoaicele” (sau să le spunem cumva foste „CSMeoaice”?) vorbesc clar, potolit și, din nefericire, cu foarte multă tristețe. Ele dau glas unor întrebări care par, deocamdată, să se izbească de pereți. De pereții Sălii Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, unde purtăm discuția, dar și de alte ziduri. Ziduri ridicate din nimic și în numele nimicului de politicieni care, dacă au luat vreodată loc în tribuna acestei săli, nu au înțeles nimic. Și fetelor le e greu să înțeleagă: ce se va întâmpla pe viitor? Cu ele, cu echipa, cu handbalul feminin din Bacău? Întrebările curg. La fel ca și reflecțiile.

„Am terminat sezonul regulat pe locul 5, aproape de play-off. Dacă ne calificam în play-off, ce s-ar fi întâmplat? Ne retrăgeau în plin campionat?”. Mai departe: „Ni s-au încheiat contractele, iar de luna viitoare nu vom mai fi plătite. Ce să facem? Să semnăm cu alte echipe? Sau să așteptăm? Iar dacă așteptăm și această echipă nu va mai exista de la vară, ce vom mai putea face?”. Și mai departe: „La noi de ce nu a venit cineva în vestiar să ne explice situația?”. Altceva:

„O bună parte dintre noi suntem studente aici, în Bacău. Acelea care nu sunt băcăuance, dar sunt studente și nu vor mai încasa salariu de la club, din ce își vor plăti cazarea? Dacă ar fi știut ce se va întâmpla, poate că ar fi ales alte variante vara trecută”. Încă un oftat. Din partea Mariei și a Anei Maria:

„Noi două am făcut tot drumul handbalistic împreună, încă de mici. Am trăit atâtea bucurii legate de calificări la turneele finale de junioare și dezamăgiri pricinuite de arbitraje tendențioase. Nicio clipă nu ne-am fi așteptat însă că va veni un astrfel de moment. Că aripile ne vor fi tăiate în felul acesta tocmai de persoane care ar trebui să susțină sportul băcăuan”.

În fine: „Înțelegem că se dorește modernizarea Bacăului și că nu sunt bani, prin urmare decizi să îi iei de la sport. În paranteză, oricum nu se cheltuia mult cu sportul în Bacău, iar cu echipa noastră cheltuielile erau cu atât mai mici. Înțelegem și că, pentru modernizare, trebuie să plătești firme și așa mai departe. Ce nu putem înțelege în ruptul capului este de ce, pentru a acoperi toate aceste cheltuieli cu lucrurile ce urmează să se facă de către alții, tu, Primărie, decizi să nu-ți mai plătești oamenii care deja fac lucruri și muncesc și pentru tine?”.

Întrebări legitime. Care continuă să-și aștepte răspunsurile. Antrenoarea Raluca Agrigoroaiei a sperat să primească măcar o parte dintre ele de la primarul Lucian Stanciu Viziteu. Cu atât mai mult cu cât, chiar anul acesta, interpelat cu ocazia unei întâlniri fortuite într-un spațiu comercial, primarul i-a dat de înțeles antrenoarei CSM Bacău că nu are în vizor lichidarea echipei de handbal feminin și că totul e OK.

Ulterior s-a văzut ce înseamnă OK: KO. La ședința Consiliului Local din 28 martie în care s-a votat înjumătățirea (!!!) bugetului întregului club sportiv al municipalității pe 2025, lucru sinonim cu desființarea divizionarei A de handbal feminin a CSM-ului, Raluca Agrigoroaiei l-a interpelat din nou pe primarul Viziteu.

De data aceasta în plen. A făcut-o în calitatea sa de antrenoare, dar și de cetățean de onoare al Bacăului, Raluca Agrigoroaiei primind această recunoaștere publică din partea municipiului în urmă fix cu 20 de ani, în 2005, atunci când s-a laureat vice-campioană mondială de handbal feminin cu naționala României! Povestește Raluca:

„Am sperat într-un dialog, dar, din păcate, a fost mai mult un monolog. Nu am primit niciun răspuns din partea domnului primar, care pur și simplu m-a ignorat. Așa cum a ignorat, de altfel, și mesajul pe care i l-am trimis- la solicitarea dumnealui, după întâlnirea întâmplătoare dintr-un magazin- cu situația exactă a echipei de handbal feminin”.

Chiar dacă Viziteu își astupă gura, urechile și ochii, întrebările nu dispar. Ele rămân. Așa cum rămâne fotografia aceasta artistică, realizată anul trecut, cu handbalistele CSM Bacău zâmbind vesele. Acum, veselia s-a dus, iar fetele acestea unite de pasiunea pentru handbal și de un destin comun sub culorile CSM Bacău stau la răscruce. Căutând cu tristețe răspunsuri. Și o cale de urmat.

TOP 7 soluții care te ajută să învingi răceala mai ușor

Un moment deloc distractiv, ba chiar foarte enervant, pe care l-ai experimentat cu siguranţă până acum este începutul unei răceli. De fapt, nu doar începutul unei răceli este neplăcut, ci toată durata infecţiei, în special dacă îţi dă planurile peste cap. De aceea, e important să te focusezi încă de la început pe tratamentul corect al infecţiei respiratorii şi să urmezi toţi paşii esențiali pentru a te pune pe picioare mai repede. Nu, nu este vorba de medicamente, ci de mici schimbări ce ţin de stilul de viaţă, precum hidratarea corespunzătoare sau prioritizarea odihnii.

Citeşte mai jos TOP 7 soluții care te ajută să învingi răceală mai uşor:

Odihna pe primul loc

Odihna şi repausul susţin vindecarea organismului şi te pot ajuta să treci mai uşor peste o răceală neplăcută. Somnul de calitate ajută la refacerea corpului, iar în momentele în care acesta lupta cu o infecţie, somnul devine extrem de important.

Ori de câte ori simţi că răceala te sâcâie, încearcă să prioritizezi odihna, oricât de greu ţi-ar fi. Dacă îţi forţezi corpul nu vei obţine rezultate mai bune, ba din contră, e posibil să te confrunţi cu oboseală.

Odihneşte-te, ia o pauză de la activităţile stresante şi pune accent pe calitatea somnului.

Hidratare corespunzătoare

Hidratarea corespunzătoare este absolut necesară pentru sănătatea organismului, iar asta nu se întâmplă doar în cazul unei răceli. E bine să prioritizezi hidratarea în fiecare zi şi să te asiguri că bei suficiente lichide.

În cazul în care te confrunţi cu o răceală, hidratarea corectă e esenţială deoarece vrei să previi deshidratarea, mai ales dacă faci febră, dar şi să calmezi gâtul iritat. Un gât iritat dă simptome neplăcute, iar un gât iritat şi uscat te va deranja chiar mai tare.

Bea lichide la temperatura camerei, nici prea calde, nici prea reci, care susţin hidratarea corpului, precum apa, ceaiurile sau limonada. Evită băuturile cu efect diuretic, care pot conduce la deshidratare.

Apa de mare pentru curăţarea nazală

Picăturile nazale pe bază de apă de mare pot ajuta la curăţarea eficientă a cavităţii nazale, în special în timpul unei răceli. Igiena nazală joacă un rol important în sănătatea sistemului respirator, aşa că ar fi bine să nu o neglijezi nici în absenţa răcelilor.

Picăturile pe bază de apă mare reprezintă o modalitate sigură de a curăţa şi decongestiona cavitatea nazală la adulţi. Acestea se gasesc usor in farmacii si drogherii, unde mai pui ca au un pret accesibil, ce incepe de la 10-20 de lei.

În cazul copiilor de vârste mici, batista bebeluşului este o variantă excelentă pentru curăţarea nazală, în absenţa oricărei alte recomandări de la medic. Anumite produse de îngrijire, precum aparatul de aerosoli, aspiratorul nazal, hamul pentru bebe sau termometrul se numără printre achiziţiile esenţiale când vine vorba de bebeluşi.

Bineînţeles, e bine să ceri recomandarea medicului sau farmacistului ori de câte ori doreşti să foloseşti picături nazale, în special în cazul bebeluşilor.

Folosirea aparatului de aerosoli

Aparatul de aerosoli este excelent pentru tratarea eficace a infecţiilor respiratorii, în special la copii. În plus, un aparat cu aerosoli este uşor de folosit şi util în cazul mai multor afecţiuni în afară de răceală, cum ar fi alergiile sau astmul.

Bineînţeles, acesta nu se poate folosi decât cu un tratament prescris de medicul de familie sau medicul specialist. Nu utiliza niciodată un astfel de aparat cu medicamente alese de tine, uleiuri esenţiale sau alte substanţe, deoarece acest lucru implica riscuri serioase.

Băi calde

Băile calde te pot ajuta să te relaxezi şi să ameliorezi durerile musculare asociate cu răceala. Mai mult, o baie caldă este ideală înainte de culcare ca să te ajute să dormi mai bine şi să susţii refacerea corpului în timpul unei răceli. Setează o temperatură a apei placută, nici foarte fierbinte, nici rece, astfel încât să te relaxezi cum se cuvine.

Renunţă la fumat

Fumatul are o mulţime de efecte nocive asupra întregului corp, dar în special asupra sistemului respirator. Ca să ajuţi corpul să se vindece mai repede, renunţă la fumat. Nu doar că te vei simţi mai bine, ci vei contribui şi la creşterea imunităţii şi îmbunătăţirea stării de sănătate pe termen lung.

O vizită la medicul de familie

Dacă răceală te supără şi starea ta nu se îmbunătăţeşte, o vizită la medic este soluţia potrivită. În acest fel, vei învinge răceala mai uşor cu ajutorul unui tratament adecvat. Poţi apela la medicul de familie, la medicul internist sau generalist, dar şi la un specialist ORL.

Răcelile sunt enervante şi neplăcute, însă există soluţii pentru a susţine refacerea organismului. Când simţi că te încearcă răceala, odihnă de calitate, hidratarea corespunzătoare, renunţarea la fumat, băile calde şi folosirea picăturilor nazale cu apă de mare te pot ajuta să gestionezi mai uşor simptomele. Bineînţeles, un telefon sau o vizită la medicul de familie reprezintă de asemenea o idee bună, mai ales dacă simptomele sunt supărătoare şi persistă.

 

Ghidul jocurilor de noroc Plinko – Cum să câștigi bani online

    Jocurile de noroc Plinko oferă acțiune de cazinou online distractivă și ușor de jucat. Puteți alege din peste o duzină de variante Plinko online la cele mai bune cazinouri. Pur și simplu vă alegeți miza și dați drumul bilelor, sperând ca acestea să cadă în zonele potrivite pentru a garanta câștigul dorit.

    Cum să jucați online jocuri de noroc Plinko

    Să înveți cum să joci Plinko ball durează un minut sau două. Puteți începe să jucați online imediat, dar vă recomandăm mai întâi versiunile demo. 

    Jocul Plinko online seamănă puțin cu Pachinko sau bagatelle. Bilele sunt lansate într-o grilă de obstacole, iar in partea de jos se alfă zone de aterizare. Fiecare zonă plătește un premiu în bani diferit, în funcție de locul în care aterizează bilele. 

    Începeți prin a configura numărul de rânduri. Majoritatea jocurilor de noroc Plinko online vă permit să măriți sau să micșorați numărul de rânduri înainte de o aruncare. Acest lucru modifică volatilitatea jocului – și câștigurile, desigur. Cu cât sunt mai multe zone de lovit, cu atât sunt mai mici câștigurile medii. 

    Apoi, selectați o miză și lansați mingea. Unele jocuri de noroc Plinko vă permit, de asemenea, să aruncați mai multe bile simultan. Cu cât mingea ta aterizează mai aproape de margini, cu atât câștigi mai mult. 

    Sfaturi pentru câștigarea Plinko online

    Există câteva strategii de bază pentru a-ți îmbunătăți jocul la un cazinou Plinko online. La fel ca la cele mai bune sloturi online, vă puteți îmbunătăți profiturile pe termen lung cu câteva modificări simple ale jocului dvs.

    #1 – Alegeți o strategie Plinko online cu risc scăzut

    În majoritatea jocurilor de noroc Plinko online, îți poți alege strategia înainte de joc. Alegeți între risc scăzut, mediu sau ridicat pentru a crește sau a scădea multiplicatorii premiilor de pe grilă.

    Vă recomandăm să alegeți strategia cu risc scăzut. Cel mai mic multiplicator la un joc de cazino Plinko online de bază este de aproximativ 0,9x. Acesta este mai mare decât multiplicatorul minim de 0,3x pe care îl puteți câștiga atunci când alegeți opțiunea de joc cu risc ridicat.

    #2 – Creșteți numărul de rânduri pe măsură ce vă crește bankroll-ul Plinko

    În mod similar, alegeți 8 rânduri în loc de 16 atunci când jucați Plinko online. Acest lucru îți permite să ai mai puține zone la care să țintești și o șansă mai mare de a obține un profit pe termen lung. Nu mergeți la faliment, ci măriți rândurile doar atunci când aveți un bankroll suficient pentru a face față oscilațiilor.

    #3 – Jucați jocuri Plinko gratis înainte de a risca bani

    Vă puteți bucura de jocurile de noroc Plinko online gratuit la cele mai bune cazinouri. Încărcați un joc de noroc Plinko demo-play în browserul sau aplicația dvs. pentru a vă acomoda cu regulile. Odată ce vă obișnuiți cu diferitele variante de joc Plinko, puteți trece la a juca pe bani reali. 

    #4 – Alegeți cele mai bune cazinouri online Plinko

    Multe cazinouri online oferă jocuri de noroc Plinko pentru demo-play și bani reali. Alegerea cazinoului Plinko potrivit este esențială pentru cea mai bună experiență.

    Petreceți puțin timp citind recenziile noastre despre cazinouri și alegând un site de jocuri de noroc potrivit pentru dvs. Puteți juca gratuit în timp ce învățați cum să jucați Plinko și testați câteva variante.

    Jocuri de noroc online pe Plinko

    Frumusețea jocurilor de noroc Plinko online este că RTP-urile pot ajunge până la 98-99%. Alegeți variantele Plinko potrivite și vă veți îmbunătăți șansele de profit pe termen lung.

    Un nou capitol pentru sănătatea copiilor din Bacău: Investiții majore și provocări

      Ieri a avut loc evenimentul public ce a marcat finalizarea lucrărilor de modernizare, reabilitare și dotare a Pavilionului destinat Pediatriei și Chirurgiei Pediatrice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

      Această investiție de aproape 13 milioane de euro a fost realizată cu fonduri proprii ale Consiliului Județean Bacău (10 milioane de euro) și finanțare europeană (3 milioane de euro).

      Proiectul a beneficiat de susținerea și coordonarea echipei din cadrul Consiliului Județean Bacău, fiind continuat și de foștii președinți ai instituției, europarlamentarul Dragoș Benea, Valentin Ivancea și Sorin Brașoveanu.

      Investiții pe două paliere

      Lucrările au fost desfășurate în două etape distincte. Prima, în valoare de 8 milioane de euro, a inclus consolidarea și modernizarea clădirii, iar a doua, de 5 milioane de euro, finanțată prin PNRR, a vizat extinderea Blocului Operator, dotarea secției ATI, amenajarea unui lift pentru tărgi și crearea unor spații de joacă pentru copii.

      Astfel, micii pacienți băcăuani beneficiază acum de un pavilion modern, echipat la standarde europene, menit să le ofere îngrijire medicală în condiții optime.

      Responsabilitatea personalului medical, esențială

      Președintele Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a subliniat că, dincolo de actul de recepție a unei investiții, impactul real asupra sănătății cetățenilor este determinat de profesionalismul, empatia și respectul cadrelor medicale față de pacienți. În acest sens, a făcut un apel către parlamentari, medici și funcționari pentru a acționa concret, astfel încât tragedii precum cele ale Mariei-Alina Cergan și Roxanei Duma să nu se mai repete. Se impun reguli mai stricte, monitorizare clară și sancțiuni pentru cei care nu își îndeplinesc responsabilitățile în mod corespunzător.

      Un reprezentant al pacienților în Consiliul de Administrație

      Într-un demers fără precedent, președintele CJ Bacău a anunțat desemnarea unui reprezentant din rândul pacienților care s-au confruntat cu probleme în sistemul sanitar local. Acesta va avea un rol activ în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Bacău, contribuind la îmbunătățirea calității serviciilor medicale și la promovarea unei relații bazate pe respect și responsabilitate între pacienți și cadrele medicale.

      Un pas spre normalitate

      Modernizarea infrastructurii medicale reprezintă un pas important, însă adevărata schimbare trebuie să vină și din atitudinea și implicarea personalului medical. Cristina Breahnă-Pravăț a subliniat că este momentul să creăm nu doar un spital modern, ci și un mediu în care fiecare pacient să fie tratat cu demnitate și profesionalism. Investițiile sunt esențiale, dar, în final, calitatea actului medical depinde de cei care îl oferă zi de zi.

      De la tatami la ring – povestea unui luptător adevărat

      Ceche Octavian sportiv al CS Bronx Bacau debutează în ringul MMA, la Londra câștigând prima lui centră în fața unui sportiv din Lituania

      Infecții

      Ieri, am condus pe cineva la gară. Nu mai fusesem de ceva timp pe acolo. Ca să supraviețuiești, ai nevoie de mască de gaze. E o putoare de urină și alte alea ceva de groază.

      Spălau unii geamuri și gresia, dar cred că duhoarea e de nestrămutat. Prea multi nespălați sălășluiesc peste noapte prin zonă fără ca nimeni să ia măsuri pentru a îi
      trimite la adăpostul primăriei.

      În pasaj nu cred că îndrăznești nici ziua, nici noaptea neînsoțit. Jaleeee!!! Nu știu în custodia cui sunt spatiile, dar aș vrea să văd niște ședințe ale CL, CJ ținute acolo. Poate nu ar fi rău să se facă acolo sedii de partide, cabinete parlamentare căci la ce alocații bugetare au pot face niscaiva schimbări.

      Că de la cei care produc disconfortul nu putem avea așteptări. Ei doar cerșesc, beau, urinează și restul de surse de infecții!

      Hashimoto

      Noi reglementări privind Registrul general de evidență a salariaților: HG nr. 295/2025 introduce procedura REGES ONLINE

        Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 295/2025, care stabilește o nouă procedură privind Registrul general de evidență a salariaților (REGES ONLINE). Potrivit noilor reglementări, responsabilitatea întocmirii și înregistrării datelor în acest registru revine exclusiv angajatorului.

        Principalele obligații ale angajatorilor

        Conform HG nr. 295/2025, angajatorii trebuie să completeze REGES ONLINE în ordine cronologică, menșionând:

        • Încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă.

        Completarea registrului se poate face fie cu personal propriu, fie prin contractarea unor terți care desfășoară activități independente sau profesii libere. Aceștia trebuie să fie înmatriculați la Registrul Comerțului conform OUG nr. 44/2008 sau să fie persoane fizice ori societăți de expertiză contabilă.

        Termene de înregistrare în REGES ONLINE

        Hotărârea nr. 295/2025 menține termenele de raportare deja cunoscute, astfel:

        • Încheierea și semnarea contractului individual de muncă trebuie transmise cel mai târziu în ziua anterioară începerii activității.
        • Transferul la un alt angajator se transmite în termen de 5 zile lucrătoare.
        • Detașarea transfrontalieră trebuie raportată în ziua anterioară începerii sau încetării detașării.
        • Detașarea națională se transmite în aceleași condiții.
        • Suspendarea contractului de muncă trebuie raportată în termen de 3 zile lucrătoare, cu excepția suspendării din motive medicale, care trebuie transmisă în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea concediului medical de către angajator.
        • Încetarea contractului de muncă trebuie raportată cel târziu în ziua anterioară datei efective de încetare a activității.

        Dosarul de personal și arhivarea documentelor

        HG nr. 295/2025 reiterează obligația angajatorilor de a înființa un Dosar de personal pentru fiecare salariat. De asemenea, se menține cerința de păstrare a Ștatelor de salarii și a Dosarului de personal pentru o perioadă de minim 50 de ani.

        Prin aceste noi reglementări, autoritățile împun o digitalizare mai amplă a procesului de evidență a salariaților, facilitând astfel accesul rapid la informații și reducerea birocrației în gestionarea relațiilor de muncă.

         

        Creștere a cazurilor de infecții respiratorii și gripă în județul Bacău

          Image by gpointstudio on Freepik

          Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a raportat o creștere a numărului de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (I.A.C.R.S.), pneumonii și cazuri de gripă în perioada 24-30 martie 2025.

          Conform datelor centralizate, în acest interval s-au înregistrat 1.840 de cazuri de infecții respiratorii și 349 de cazuri de pneumonie, dintre care 119 au necesitat spitalizare.

          Evoluția cazurilor de gripă

          Numărul cazurilor de gripă a ajuns la 1.898, cu 43 de cazuri mai mult față de săptămâna precedentă. Cele mai afectate categorii de vârstă sunt:

          • 0-1 an: 173 cazuri

          • 2-4 ani: 401 cazuri

          • 5-14 ani: 578 cazuri

          • 15-49 ani: 499 cazuri

          • 50-64 ani: 113 cazuri

          • Peste 65 de ani: 134 cazuri

          Vaccinarea antigripală, principală măsură de prevenție

          Până în prezent, la nivelul județului Bacău, 34.816 persoane au fost vaccinate împotriva gripei sezoniere, conform raportărilor medicilor de familie.

          DSP Bacău recomandă populației să ia măsuri de protecție, precum spălarea frecventă a mâinilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave și vaccinarea antigripală.

          Autoritățile continuă monitorizarea evoluției epidemiologice și îndeamnă persoanele care prezintă simptome specifice să se adreseze medicului de familie pentru îndrumare și tratament adecvat.

          Prima rundă DiscoverEU din 2025: 1.485 de tineri din România vor explora Europa cu trenul

            Comisia Europeană a lansat prima rundă DiscoverEU din 2025, oferind 36.000 de permise gratuite de călătorie tinerilor europeni. Din România, 1.485 de tineri vor avea șansa să descopere continentul, călătorind cu trenul între 1 iulie 2025 și 30 septembrie 2026.

            Cine poate aplica?

            Sunt eligibili tinerii născuți între 1 iulie 2006 și 30 iunie 2007, rezidenți într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță asociată programului Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia). Înscrierile sunt deschise între 2 aprilie, ora 13:00, și 16 aprilie 2025, ora 13:00 (ora României), prin Portalul European pentru Tineret.

            Cum funcționează selecția?

            Pentru a obține un permis gratuit, tinerii trebuie să completeze un formular online, să răspundă corect la un quiz despre Uniunea Europeană și să ofere un răspuns la o întrebare de departajare. Călătoria poate fi individuală sau în grup de până la 5 persoane, având o durată de minimum 1 zi și maximum 30 de zile.

            Beneficii suplimentare

            Tinerii selectați vor primi un card cu peste 40.000 de reduceri la transport public, cultură, cazare, mâncare, sport și alte servicii. Cei care aleg un permis flexibil vor avea posibilitatea de a rezerva gratuit până la 4 locuri printr-o aplicație mobilă dedicată.

            Agenția Națională Erasmus+ (ANPCDEFP) din România va oferi sesiuni de pregătire înainte de plecare, iar pe durata călătoriei, participanții vor putea lua parte la întâlniri Meet-up organizate în mai multe țări.

            Un program cu impact

            Din 2018, peste 1,5 milioane de tineri au aplicat pentru 355.000 de permise de călătorie oferite prin DiscoverEU. În România, aproximativ 14.500 de tineri au beneficiat de această oportunitate. Un studiu realizat de Comisia Europeană arată că 72% dintre participanți au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara țării și că programul le-a oferit independență, o mai bună înțelegere a culturilor europene și competențe lingvistice îmbunătățite.

            Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot contacta:
            Miruna Covaci-Zăvoi, Responsabil Comunicare ANPCDEFP – miruna.covaci@anpcdefp.ro / 031 131 3079
            Alexandra Duică, Coordonator național Eurodesk – alexandra.duica@anpcdefp.ro / 021 201 0742

            Mai multe informații sunt disponibile pe Portalul European pentru Tineret, în secțiunea DiscoverEU.

            Cum să te bucuri de mâncare ca un adevărat gurmand

            Dacă ești gurmand și iubești mâncarea, încearcă să îți educi papilele gustative explorând preparate din diferite bucătării ale lumii. Nu te limita la aceleași feluri de mâncare, ci încearcă arome noi, combinații inedite și ingrediente exotice.

            Un truc util este să folosești condimente proaspete, deoarece acestea intensifică gustul și aroma preparatelor tale. Gătește acasă cât mai des, astfel încât să poți controla ingredientele și calitatea mâncării.

            Încearcă să echilibrezi plăcerea de a mânca cu alegeri sănătoase, evitând excesele de zahăr, sare sau grăsimi. Mănâncă încet și savurează fiecare îmbucătură, deoarece astfel îți vei simți mai bine sațietatea și vei evita supraalimentarea.

            Dacă îți place să descoperi restaurante noi, încearcă să alegi locuri cu ingrediente proaspete și preparate autentice. Experimentează gătitul cu tehnici noi, cum ar fi sous-vide sau slow cooking, pentru a obține gusturi intense și texturi perfecte.

            Acordă o atenție specială plating-ului, deoarece o farfurie bine aranjată îți va stimula și mai mult pofta de mâncare. În final, amintește-ți că mâncarea nu înseamnă doar hrană, ci și o experiență care trebuie savurată cu bucurie!

            Horoscop 4 Aprilie 2025. Săgetător: În dragoste, lucrurile devin mai intense

            Berbec (21 martie – 19 aprilie)
            Ziua de azi îți aduce energie și determinare. Fii atent la oportunitățile care apar la locul de muncă. În dragoste, ai nevoie de mai multă răbdare.

            Taur (20 aprilie – 20 mai)
            Ești într-o dispoziție visătoare și ai tendința de a lăsa lucrurile la voia întâmplării. Încearcă să fii mai organizat, mai ales în plan financiar.

            Gemeni (21 mai – 20 iunie)
            Azi ai parte de discuții interesante și idei creative. Dacă ai ceva important de spus, acum e momentul potrivit. Ai grijă la cheltuieli impulsive.

            Rac (21 iunie – 22 iulie)
            O zi bună pentru a-ți exprima sentimentele. Familia și prietenii îți sunt alături, dar trebuie să fii mai deschis în comunicare. Evită stresul inutil.

            Leu (23 iulie – 22 august)
            Ești plin de încredere și carisma ta atrage atenția. La locul de muncă, ai șansa să impresionezi pe cineva important. În dragoste, lucrurile se clarifică.

            Fecioară (23 august – 22 septembrie)
            Ai tendința de a analiza prea mult lucrurile, ceea ce te poate face să ratezi momente frumoase. Relaxează-te și bucură-te de prezent.

            Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)
            Ziua de azi aduce armonie în relațiile cu cei din jur. Dacă ai ceva de rezolvat, comunicarea sinceră este cheia. În plan financiar, ai parte de stabilitate.

            Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
            O surpriză plăcută îți poate schimba planurile. Fii deschis la nou și nu lăsa fricile să te țină pe loc. Ai nevoie de mai multă odihnă.

            Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
            Azi simți nevoia de aventură și schimbare. Dacă te simți blocat, fă un pas în afara zonei tale de confort. În dragoste, lucrurile devin mai intense.

            Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
            Munca îți ocupă tot timpul, dar nu uita să ai grijă și de tine. O veste bună legată de bani îți poate îmbunătăți starea de spirit.

            Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
            Ai parte de o zi plină de creativitate. Fii atent la ideile care îți vin, pentru că unele pot avea succes pe termen lung. În dragoste, ai nevoie de claritate.

            Pești (19 februarie – 20 martie)
            Emoțiile sunt intense azi, dar nu lăsa stresul să te copleșească. Meditația sau o plimbare în natură te pot ajuta să îți regăsești echilibrul.

            🔮 Sfaturi astrale: Fii deschis la schimbare și ai încredere în intuiția ta! ✨

            VIDEO: O fabrică inovativă pentru industria lemnului în Bacău – HASHTAG WOOD

              HASHTAG WOOD, un nou jucător important pe piața prelucrării lemnului, a organizat un eveniment special pentru a-si prezenta produsele si pentru a intari relatiile cu partenerii sai.

              Evenimentul a început cu o prezentare detaliată a fabricii și a procesului de producție, care include panouri din lemn și semifabricate, toate produse de înaltă calitate.

              Reprezentanții companiei HASHTAG WOOD au vorbit despre angajamentul lor față de inovație și calitate, precum și despre planurile de extindere în viitor, care vor contribui la creșterea economiei locale și la diversificarea industriei mobilei.

              Un aspect remarcabil al evenimentului a fost vizita ghidată în fabrica HASHTAG WOOD, în cadrul căreia participanții au avut oportunitatea să vadă în detaliu tehnologiile de producție de ultimă generație utilizate.

              Capacitatea de producție a fabricii este de aproximativ 300 de metri cubi de panouri din lemn pe lună, datorită echipamentelor moderne și a unei echipe de muncitori extrem de calificați.

              În cadrul evenimentului, compania a fost mândră să sublinieze parteneriatul cu firma care a livrat utilajele – WEINING, un factor esențial în succesul fabricii.

              Utilajele performante și soluțiile tehnice oferite de parteneri au avut un rol important în optimizarea procesului de producție, garantând produse de calitate superioară, ce îndeplinesc cele mai înalte standarde internaționale.

              Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nrumărul 2 Comănești

                Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Comănești a organizat o serie de activități menite să sublinieze importanța acceptării și înțelegerii persoanelor cu autism.

                Evenimentul a avut ca obiectiv principal conștientizarea faptului că diferențele dintre oameni pot deveni puncte de legătură, indiferent de afecțiuni, statut social sau etnie.

                De asemenea, s-a urmărit dezvoltarea abilităților de comunicare prin activități mimico-gestuale, practice și ritmice, oferind participanților oportunitatea de a interacționa într-un mediu incluziv și prietenos.

                Coordonatorii activității, directorul instituției, prof. Acsente Teddi Constantin, și prof. Ardeleanu Oana, au subliniat importanța implicării comunității în sprijinirea persoanelor cu autism și promovarea unei educații incluzive.

                Prin astfel de inițiative, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Comănești reafirmă angajamentul său de a crea un mediu educațional accesibil și adaptat nevoilor tuturor copiilor.

                Băcăuanii care nu se conectează la canalizare riscă amenzi de până la 4.000 de lei

                  Autoritățile locale din Bacău atrag atenția proprietarilor și utilizatorilor de locuințe care nu sunt racordați la sistemul public de canalizare că riscă sancțiuni contravenționale dacă nu fac demersurile necesare pentru conectare.

                  Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) și UAT Bacău au emis un avertisment prin care solicită tuturor celor care folosesc sisteme individuale de alimentare cu apă sau canalizare să se conformeze legislației în vigoare. Potrivit Legii 241/2006, art. 31 alin. (14), utilizatorii – fie persoane fizice, fie juridice – au obligația de a se racorda la rețeaua publică de canalizare, indiferent dacă dețin sisteme proprii funcționale.

                  Excepție de la această obligație se face doar în cazul în care instalarea unei rețele publice nu se justifică din punct de vedere economic sau al impactului asupra mediului, conform alin. (14^1) al aceleiași legi. În caz contrar, cei care refuză racordarea riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei, așa cum prevede art. 39 alin. (5).

                  Autoritățile îndeamnă cetățenii să ia măsuri urgente pentru conformare și să contacteze operatorul de apă-canal pentru detalii privind procedura de racordare.

                  Transport ilegal de material lemnos, depistat de polițiștii din Moinești

                    Un transport de material lemnos fără documente conforme a fost interceptat de polițiștii din Moinești, pe strada Atelierelor, la data de 1 aprilie. În urma verificărilor, șoferul autoutilitarei a fost depistat că a introdus avizul de însoțire în aplicația SUMAL 2.0 doar după ce a fost oprit de poliție, încercând astfel să eludeze controlul.

                    33 de metri cubi de lemn, confiscați

                    Autoritățile au procedat la confiscarea întregii cantități de material lemnos, însumând aproximativ 33 de metri cubi. De asemenea, pe numele transportatorului a fost întocmit dosar penal pentru încălcarea legislației privind regimul silvic.

                    Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualelor persoane implicate. Polițiștii atrag atenția că verificările asupra transporturilor de material lemnos vor continua, pentru a combate tăierile și comercializarea ilegală a lemnului.

                    Tânăr reținut într-un dosar de înșelăciune și fals: Prejudiciu de peste 60.000 de lei

                      Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au reținut un tânăr de 26 de ani, acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

                      Promisiuni false și contracte fictive

                      Potrivit anchetatorilor, între septembrie și noiembrie 2024, suspectul ar fi contactat șapte persoane, prezentându-se drept angajat al unor firme cunoscute din județul Bacău, specializate în montajul de tâmplărie PVC și sisteme de acoperiș. Sub pretextul unor oferte avantajoase, el ar fi convins victimele să plătească în avans sume semnificative, însumând 60.700 de lei și 1.600 de euro.

                      În realitate, tânărul nu avea nicio legătură cu firmele respective și nu intenționa să livreze produsele și serviciile promise.

                      Reținerea suspectului

                      În urma probatoriului administrat, pe 1 aprilie 2025, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar acesta a fost încarcerat în Arestul I.P.J. Bacău. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru recuperarea prejudiciului.

                      Autoritățile fac apel la eventuale alte victime care au fost abordate în mod similar să sesizeze Poliția pentru a contribui la clarificarea situației.

                      CNIR a depus cererea de finanțare pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, în valoare de peste 9 miliarde de lei

                        Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat miercuri că a depus cererea de finanțare pentru construirea Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț, un proiect major de infrastructură estimat la 9,139 miliarde de lei, TVA inclus.

                        O investiție strategică pentru Moldova

                        Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț va asigura o legătură rapidă între cele două municipii și va îmbunătăți siguranța și eficiența transportului rutier. Proiectul face parte din Master Planul General de Transport al României și este considerat esențial pentru dezvoltarea economică și mobilitatea regională.

                        „Această investiție va contribui semnificativ la reducerea timpului de călătorie, la diminuarea emisiilor poluante și la creșterea atractivității economice a zonei prin extinderea influenței orașelor mari asupra localităților din proximitate”, a precizat CNIR într-un comunicat de presă.

                        Șapte oferte pentru proiectare și execuție

                        În cadrul licitației organizate de CNIR pentru proiectarea și execuția lucrărilor, au fost depuse șapte oferte. Proiectul este scos la licitație într-un singur lot, iar durata totală de realizare este estimată la 48 de luni, dintre care 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

                        Finanțare din fonduri europene și bugetul de stat

                        Solicitarea de finanțare a fost înaintată Autorității de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar proiectul va beneficia de fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027. Din valoarea totală de 9,139 miliarde de lei, Uniunea Europeană va acoperi 3,078 miliarde de lei prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), ceea ce reprezintă 40% din costurile eligibile. Restul sumei, respectiv 6,060 miliarde de lei, va fi acoperit din bugetul de stat.

                        După finalizarea procesului de evaluare și selecție, contractul de finanțare urmează să fie semnat, iar lucrările vor putea începe conform planului stabilit.

                        Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Moldova, oferind o soluție modernă pentru creșterea mobilității și a competitivității economice a regiunii.

                        Jocurile de loterie: șanse reale sau noroc pur?

                          Când vorbim despre loterie, de obicei spunem că este un joc de noroc pentru că șansele de câștig sunt foarte mici; Pe de altă parte, când cineva câștigă un premiu, oricât de mic, spunem că a avut noroc. Deci, care este înțelegerea: câștigarea la loterie depinde de noroc sau de șansă?

                          Deși uneori avem tendința de a le confunda, norocul și șansa nu sunt același lucru. În ambele cazuri, ele se referă la șansele aleatorii ca ceva să iasă într-un fel sau altul. Acest lucru este valabil și pentru alte jocuri iubite de cazinou, precum American Poker 2 sau ruletă. Cu toate acestea, diferența este că norocul este ceva individual, în timp ce șansa este universală. Descoperiți în acest articol dacă jocurile de loterie au șanse reale sau acestea depind doar de noroc pur.

                          Cum să-ți maximizezi șansele la loto?

                          Câștigarea la loterie a fost întotdeauna un subiect de interes pentru mulți oameni. Dar cât de adevărate sunt unele dintre miturile care înconjoară acest joc de noroc? Unii cred că șansele de câștig sunt practic zero, în timp ce alții cred că există o strategie secretă pentru a câștiga. În realitate, câștigarea la loterie este pur și simplu o chestiune de noroc.

                          Nu există o formulă magică pentru a câștiga și indiferent de câți bani ai cheltui pe bilete, șansele tale de a câștiga rămân aceleași. Teoria matematică este una dintre abordările folosite pentru a înțelege rolul numerelor în noroc. Prin formule și calcule, matematicienii au încercat să descifreze tipare și tendințe în jocurile de loterie. Însă, acest lucru nu a dat rezultate. Vă prezentăm, mai jos, câteva strategii populare menite a maximiza șansele de câștig la loterii:

                          Importanța înțelegerii cum și unde să joace

                          Una dintre primele strategii populare este că, în timp ce șansa joacă un rol major, deciziile tale în alegerea numerelor și tipul de loterie în care intri pot avea o influență semnificativă. Nu este vorba doar de a cumpăra bilete la întâmplare, ci mai degrabă de a face acest lucru cu o abordare mai metodică și mai conștientă. Principalele recomandări sunt prezentate mai jos.

                          Alegerea strategică a numerelor

                          Selectarea numerelor nu trebuie să fie un act impulsiv sau bazat exclusiv pe preferințele personale, ci poate urma anumite reguli care s-au dovedit a fi utile. Se recomandă evitarea combinațiilor evidente, cum ar fi numerele consecutive (de exemplu, 5, 6, 7) sau cele care aparțin aceluiași grup (cum ar fi câteva zeci sau sute). Aceste combinații tind să fie mai puțin eficiente din punct de vedere statistic.

                          Alegerea locației potrivite și a tipului de loterie

                          Nu toate loteriile oferă aceleași șanse de câștig, iar a ști pe care să o alegi poate face o mare diferență. Loteriile mai puțin populare, care atrag mai puțini jucători, sunt adesea o opțiune mai bună. Acest lucru se datorează faptului că există mai puțină concurență, ceea ce vă crește ușor șansele de succes. De asemenea, optarea pentru jocuri cu mai puține numere în tobă, adică cele care vă cer să alegeți mai puține combinații posibile, vă poate crește semnificativ șansele.

                          Pe de altă parte, loteriile locale sau de stat au de obicei cote mai bune decât cele naționale, deoarece acestea din urmă atrag o bază de jucători mult mai mare . Deși premiile loteriei naționale tind să fie mai mari, ele sunt și mult mai dificil de câștigat din cauza volumului de participanți.

                          Fii consecvent în alegerile tale

                          Un alt sfat popular este legat de importanța consecvenței. Schimbarea constantă a numerelor la fiecare extragere ar putea să nu fie la fel de eficientă precum a rămâne la o anumită combinație și a o juca în mod regulat. Aderarea la aceeași selecție de numere crește probabilitatea ca acestea să câștige în cele din urmă, deși poate dura timp.

                          Gestionarea bugetului

                          Nu în ultimul rând, este esențial să joci responsabil și să-ți gestionezi bugetul. Fiorul jocurilor nu ar trebui să devină o cheltuială excesivă sau o povară financiară. Se recomandă jucătorilor recomandă să aloce o sumă fixă ​​de bani în fiecare lună pentru loterie, fără a trece peste bord sau a compromite alte aspecte importante ale finanțelor tale personale.

                          Cele mai mari jackpoturi câștigate vreodată

                          Există puține lucruri în lume care să rivalizeze cu senzația de a câștiga un jackpot uriaș la loterie. Un simplu bilet de câțiva lei poate transforma viața unui om peste noapte, ridicându-l din banalitatea cotidiană direct în liga miliardarilor. Pentru unii, câștigul a venit pe neașteptate, în timp ce pentru alții, a fost rezultatul unor ani de perseverență și speranță neclintită.

                          De-a lungul anilor, s-au înregistrat câteva câștiguri fabuloase, sume amețitoare care au schimbat destine și au intrat în istorie. Iată câteva dintre cele mai mari jackpoturi câștigate vreodată:

                          1. 2,04 miliarde de dolari – Powerball (SUA, 2022) Cel mai mare jackpot din istorie a fost câștigat de un singur norocos din California. Biletul său a fost singurul cu toate numerele câștigătoare, transformându-l instantaneu într-un miliardar. După taxe, acesta a încasat o sumă netă de aproximativ 997 milioane de dolari.

                          2. 1,586 miliarde de dolari – Powerball (SUA, 2016) Acest premiu record a fost împărțit între trei bilete câștigătoare, deținute de jucători din Tennessee, Florida și California. Fiecare dintre aceștia a încasat aproximativ 528 milioane de dolari înainte de taxe.

                          3. 1,537 miliarde de dolari – Mega Millions (SUA, 2018) Un singur câștigător din Carolina de Sud a luat acasă acest premiu colosal. Misteriosul norocos și-a revendicat câștigul anonim, optând pentru o sumă forfetară de 877 milioane de dolari după taxe.

                          4. 1,35 miliarde de dolari – Mega Millions (SUA, 2023) Biletul câștigător a fost vândut în statul Maine, iar posesorul său a ales să primească suma forfetară de aproximativ 724,6 milioane de dolari.

                          5. 1,337 miliarde de dolari – Mega Millions (SUA, 2022) Un singur jucător din Illinois a pus mâna pe acest jackpot uriaș, devenind unul dintre cei mai mari câștigători din istoria loteriei americane.

                          6. 768,4 milioane de dolari – Powerball (SUA, 2019) Un tânăr de 24 de ani din Wisconsin a fost norocosul câștigător al acestui jackpot impresionant. După ce și-a revenit din șoc, a ales să încaseze suma forfetară de 477 milioane de dolari.

                          Concluzie

                          Ideea de a câștiga la loterie a fascinat oamenii din întreaga lume de generații. Câștigarea la loterie nu poate fi neapărat planificată sau controlată, dar asta nu înseamnă că ar trebui să ignorați complet tehnicile pe care le-ați descoperit.

                          Împărtășirea numerelor, conștientizarea regulilor jocului și luarea în considerare a sfaturilor experților vă pot ajuta să vă faceți experiența mai plină de satisfacții. În cele din urmă, indiferent de sistem sau metodă pe care alegeți să utilizați, nu uitați să jucați în mod responsabil: mențineți miza scăzută și învățați elementele de bază despre loterie.

                           

                          „Votezi cu cine vrei, dar iese cine trebuie”. Țiganii din Berzunți contra prințului Carol de Hohenzollern

                          Evenimentele electorale din ultimul an, la care societatea românească asistă ca la un spectacol prost regizat și cu actori de duzină, au corespondent în istoria modernă și contemporană a României. Așa cum Ecclesiastul afirmă: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare” (Eccl. 1, 9).

                                        O bună parte a societății românești are impresia, sub influența ideilor propagate în ultimele decenii de după 1989, că vicierea procesului electoral și, mai grav, falsificarea alegerilor sunt apanajul regimului comunist, regim politic instaurat după al Doilea Război Mondial de trupele sovietice. Nimic mai fals!

                                        Rândurile următoare sunt dedicate plebiscitului din aprilie 1866, plebiscit pentru aducerea lui Carol de Hohenzollern ca domn al țării, și modului în care autoritățile din județul Bacău au înțeles să nu prezinte adevăratele rezultate ale acestei consultări populare, pentru a da aparența unei susțineri absolute a noului conducător impus de complotiștii care l-au înlăturat pe Al. I. Cuza.

                                        Context politic

                          Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen
                          Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/ wiki/Carol_I_de_Hohenzollern-Sigmaringen

                                        La 11/23 februarie 1866, orele 5 dimineața, Al. I. Cuza a fost obligat să abdice de către complotiștii reuniți în „monstruoasa coaliție”, o alianță ce reunea atât pe conservatori cât și pe liberali (roșii). „Monstruoasa coaliție” strângea laolaltă, după cum arăta Constantin C. Giurescu, pe conservatori – boierii moșieri, care egoiști și îndărătnici, ar fi vrut ca totul să rămână neschimbat spre a continua să se bucure ei, o mică minoritate, de puterea economică și politică – și pe radicali, teoreticieni și flămânzi de putere, care împingeau la schimbări rapide, fără o cercetare temeinică a realităților românești. Această alianță reunea, în fapt, pe toți cei conștienți, dar și interesați, de limitele și carențele domniei lui Al. I. Cuza. Distanța dintre realitatea politico-economică a domniei lui Cuza și mitologia sa este imensă. Unirea, pe care mitul o asociază cu persoana domnitorului Cuza, a fost salvată decisiv de forțele politice care l-au detronat. „Pe fondul construcției unitare artificiale, a unirii personale sub identitatea unui cetățean fără filon dinastic și a conservării suzeranității otomane, cele două provincii românești se puteau despărți, păstrând intacte instituțiile moderne importate din Franța și încă neasimilate într-o administrație națională”, afirmă istoricul Alex Mihai Stoenescu.

                          Concentrarea Puterii în mâna unui singur om, care încălca sistematic funcționalitatea instituțiilor, pe care tot el le introdusese, constituia un mare dezavantaj pentru soliditatea actului acceptat de Poartă la 11 decembrie 1861 (Proclamația lui Cuza că Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată). De asemenea, corupția pe care, într-un fel sau altul, Cuza a tolerat-o în jurul său a dus la înlăturarea sa de la putere.

                          Numai că, înlocuirea regimului Cuza nu a rezolvat problema bazelor sănătoase pentru statul modern român, actelor de corupție adăugându-li-se altele în timp, în ciuda eforturilor disperate ale oamenilor politici responsabili, conștienți de pericolul ce fusese infiltrat la fundația noii societăți. Cuvintele lui Cuza, referitoare la faptul că nu s-a dovedit intransigent în fața corupției politicienilor și a diverselor mașinații de culise, rămân valabile și astăzi: „M-ar fi răsturnat de mult partidele dacă aș fi fost aspru cu toți care pradă țara, căci în afară de câteva excepții onorabile, dar netrebuincioase în lucrările țării, ceilalți nu caută în drepturile pe care le cer decât mijlocul de a despuia țara”. Avea convingerea realistă că nimeni nu-i putea fi credincios în România, dacă nu era interesat.

                          Plebiscitul la Berzunți

                          Sursa: http://www.deferlari.ro/p/bacaul-de-la-1850-la-1900.html

                          Costache Radu (1832 – 1908), fost deputat (1879), primar al Bacăului (1889 – 1890 și 1894 – 1895), avocat, dramaturg și gazetar, ne-a lăsat o importantă monografie, Bacăul de la 1850 [la]1900, lucrare de referință pentru cunoașterea vieții culturale, sociale și politice a Bacăului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Din această lucrare, reeditată de profesorul Lucian Șerban în primul deceniu al secolului al XXI-lea, face parte și fragmentul referitor la plebiscitul din aprilie 1866.

                          De buna organizare a plebiscitului, făcut pentru a vedea dacă „țara voiește pe prințul Carol”, s-au ocupat toate autoritățile administrative.

                          „La Plasa Tazlăul de jos era subprefect Dimitrie Talieanu, care ajungând la satul Berzunți, un sat mare compus din români, unguri și mulți țigani, dădu poruncă ca a doua zi tot satul să fie la primărie. Adunându-se sătenii, le tălmăci cuconul Tachi – cum îi ziceau oamenii ce va să zică un «prinț străin», ce bine are să fie pentru țară și multe altele cum se pricepea un subprefect pe vremea aceea, și care nu știa rostul decât din porunci. Sătenii au zis că bine, așa să fie, și ei vor ce a vrut toată lumea. Sosesc și țiganii, vreo sută și mai bine. Începu subprefectul să le facă și lor cuvânt, să spună și ei dacă vor. Atunci țiganii întrebară: «Cucoane Tapi, rumunii cum a zis?». «Da», răspunse subprefectul. «Apoi noi zicem ba».

                          «- De ce mă țiganilor?

                          – Pentru că rumunii dacă merg p-acolo, noi mergem pă dincoace».

                          Nu știu cum subprefectul o fi scris în condica plebiscitului, dar țiganii de la Berzunți au fost contra prințului străin.

                          Mărturia lui Costache Radu, despre existența unor persoane care s-au opus aducerii prințului străin, este mai mult decât elocventă. Nedumeririi sale de la finalul fragmentului, „Nu știu cum subprefectul o fi scris în condica plebiscitului…”, îi răspund articolele din presa vremii referitoare la voturile exprimate în județul Bacău, cu ocazia acestei consultări pentru aducerea prințului străin.

                          Gazeta Progresul, Foaea Publicațiunelor Oficiale din Resortul Curțeĭ de Apel din Iașĭ, din 11 aprilie 1866, relata: „în district (județ, n.a.) Bacăŭ aŭ sub-scrisŭ în plebiscitŭ … Voturĭ PENTRU 20,000, CONTRA nicĭ unul. Iar ziarul Românulu, din 13 aprilie 1866, prezenta niște date și mai detaliate despre voturile din județul Bacău, astfel: „După depeșele telegrafice primite până astă-ḑĭ de la județele de maĭ josŭ, resultatulŭ voturilorŭ la care plebiscitulŭ propusŭ pentru alegerea Altețeĭ Séle Regale Principele CAROLU LUDOVICU de HOHENZZOLLERN, suptŭ numirea de CAROLU I, de Domnitorŭ alŭ Romănieĭ, este celŭ următorŭ:

                          Bacăŭpentru 22,991, contra nici un vot.

                          Concluzii

                          Realizarea plebiscitului pentru aducerea lui Carol I la tronul României a fost o necesitate din perspectiva istorică a dezvoltării statului. Dar modul cum s-a realizat acesta ne dezvăluie că la baza statului român au stat practici nesănătoase, care în timp se vor perpetua și chiar vor căpăta aspecte grotești. De la începuturile sale moderne, descentralizarea administrativă parțială este pusă sub controlul sistematic al guvernului prin prefecți. Cum statul birocratic și bugetar este fundamental o structură de funcții, funcția în ierarhia administrației este cea vizată de demagogi, pentru că exploatarea funcției aduce îmbogățirea. Corupția și interesul personal îngust au fost și sunt plăgile vieții politice de la noi. Opinia cetățeanului de rând nu a fost și nu este luată în considerare, decât în măsura în care ea se încadrează în ceea ce impun cei care guvernează.

                          România de după 1866 a fost marcată de apariția a două planuri politice: conducerea autoritară din umbră și dezvoltarea amplă a mecanismelor democratice la suprafață. Această practică este și în prezent, dar în lipsa unor adevărați bărbați de stat riscă să ducă statul român la destructurare și la diminuarea fenomenului României democratice, care apare în ochii multor cetățeni ca un produs străin impus de o birocrație europeană stimulată de firmele multinaționale, care acaparează resursele și piața românească în defavoarea cetățenilor.

                          Anularea alegerilor, în contextul extern actual și nu numai, aruncă țara în coada civilizației și riscă să transforme democrația, dacă nu a făcut-o deja, într-un decor. Toate acestea sunt posibile pe fondul existenței unei clase politice obediente față de birocrații de la Bruxelles, rapace cu banul public și incultă, precum și a unei atitudini de obișnuință a multora dintre cetățeni cu reducerea drepturilor și libertăților. 

                          Aurelian BOTEZATU

                          Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Ce Se Mai poate întâmpla?

                          În pragul desființării din cauza bugetului criminal de mic alocat de Primărie pentru întreg clubul municipalității, echipa de handbal masculin CSM Bacău refuză să se predea. Pentru partida cu CSM București, programată vineri, 4 aprilie, de la ora 17.30, în sala „Apollo”, „CSMeii” se vor deplasa în capitală chiar în ziua jocului. Probabil, cu mașinile personale. Singura prim-divizionară din întreg județul Bacău face toate eforturile pentru a încheia campionatul, astfel încât să se evite retrogradarea la masa verde. După care, Dumnezeu cu mila

                          Atmosferă de basm la meciul CSM Bacău- Steaua București, din etapa a 21-a a Ligii Zimbrilor. Un public senzațional care, din solidaritate și atașament pentru echipa sa favorită, amenințată cu desființarea, a umplut până la refuz Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”. O evoluție ireproșabilă din partea „CSMeilor” care, depășind toate problemele ce-i frământă, au întrecut Steaua la toate capitolele.

                          Și, evident, o victorie categorică: 35-25 pentru băcăuani. Din păcate, nu e loc de basme. Sigur, sigur, Făt-Frumos (primarul Viziteu) și bravii săi oștenii (consilierii locali ai Bacăului) au răpus Zmeul cel mare și urât (Clubul Sportiv Municipal Bacău), tăiindu-i dintr-o singură lovitură (un buget criminal de mic, jumătate din cel de anul trecut) toate cele 12 capete (a se citi secțiile clubului).

                          Dar ăsta nu-i basm, ci un horror. Iar dacă o parte din secțiile individuale ale clubului (plus fotbalul: punem pariu că unii „băieți deștepți” îl vor salva?) trag nădejde că vor reuși supraviețuirea în condițiile unei rectificări bugetare în vară, în schimb handbalul (masculin și feminin) e condamnat.

                          Fără drept de recurs. În acest moment, cuvântul de ordine la echipa de handbal masculin CSM Bacău (singura prim-divizionară din întreg județul!) este limitarea la maximum a cheltuielilor. De exemplu, la meciul de vineri, 4 aprilie, din etapa a 22-a, cu CSM București, „CSMeii” se vor deplasa în capitală în ziua jocului. Cum? Probabil cu mașinile personale! Sau făcând o colectă financiară pentru închirierea unui mijloc de transport adecvat.

                          Având în vedere clauzele contractuale, salariile vor continua să fie onorate de club până cel puțin la finalul lui aprilie. O altă variantă este exclusă fără ca ea să nu comporte litigii de ordin financiar pe rolul FRH și nu numai. Sigur, ar mai fi un scenariu în ceea ce privește tăierile salariale, dar unul negru: DESFIINȚAREA IMEDIATĂ a întregii secții de handbal. Interesant este însă că, în mod absolut logic, Consiliul de Administrație al CSM Bacău- principalul for decizional al clubului- nu-și poate asuma o astfel de hotărîre.

                          De altfel, la începutul acestei săptămâni au început să se înregistreze demisii (deocamdată, în număr de două), din Consiliul de Administrație al CSM, for care, conform noului ROF intrat în vigoare la finalul anului trecut, conduce clubul „peste” capul directorului Adrian Gavriliu. Așadar oamenii din CA refuză să pună pe chituci secția de handbal. Și, la fel de logic, au decis ca responsabilitatea unei hotârări de o asemenea importanță să revină Primăriei și Consiliului Local.

                          Altfel spus: „Dacă tot ați stabilit și votat un buget care nu permite handbalului să meargă mai departe, asumați-vă și decizia de a-l desființa inclusiv la nivel scriptic”. De văzut care va fi reacția municipalității, deși e lesne de prevăzut că Primăria va pasa urgent „cartoful fierbinte” din nou în mâinile Consiliului de Administrație al CSM. În tot acest timp, echipa face toate eforturile pentru a încheia campionatul, astfel încât să evite retragerea, similară cu retrogradrea la masa verde.

                          „Vrem să lăsăm Bacăul în Liga Zimbrilor. Ce va fi după încheierea campionatului, rămâne de văzut”, a fost mesajul transmis la unison de antrenorii Leonard Bibirig și Ionuț Rotaru și de jucătorii CSM Bacău. Concret, Virbauskas și colegii săi mai au de disputat cinci meciuri de campionat: trei în aprilie și două în mai. Cele din aprilie se vor juca aproape sigur deoarece până la finalul acestei luni jucătorii vor continua să fie plătiți. Cele programate în luna mai, însă, cu Suceava, acasă și cu Turda, în deplasare, se află sub semnul întrebării.

                          Iar în cazul în care nu va fi pe teren la aceste ultime două etape, CSM Bacău, cu două neprezentări la activ, ar fi declarată retrogradată la masa verde. Ce s-ar putea face? Eventual, disputarea în devans a jocului de pe teren propriu, cu CSU din Suceava. Cel mai probabil, pe 30 aprilie.

                          În felul acesta, „CSMeii” ar putea să nu se prezinte la ultima partidă de Liga Zimbrilor, cea de la Turda. Cu o singură neprezentare la activ, CSM Bacău nu riscă nimic. Încheie campionatul cu un meci în minus. Dar îl încheie. Ce va fi după? Dumnezeu cu mila. Iar aici nu mai e loc de finalul pe care-l găsim de regulă în basme: „Și au trăit liniștiți mulți ani fericiți”. Indiferent câte povești nemuritoare ar încerca să ne înșire Fătul cel Frumos din fruntea orașului.

                          Ce meciuri mai are de jucat CSM Bacău în ediția de campionat 2024-2025

                          Etapa 22: cu CSM București, în deplasare. Dată: vineri, 4 aprilie, ora 17.30.

                          Etapa 23: cu CSM Făgăraș, acasă. Dată: sâmbătă, 19 aprilie. Posibilitate de modificare a datei de disputare în devans: miercuri, 16 aprilie.

                          Etapa 24: cu CSM Vaslui, acasă. Dată: sâmbătă, 26 aprilie.

                          Etapa 25: cu CSU din Suceava acasă. Dată: sâmbătă, 3 mai. Posibilitate de modificare a datei de disputare în devans: miercuri, 30 aprilie.

                          Etapa 26: cu Potaissa Turda, în deplasare. Dată: sâmbătă, 17 mai.

                          Clasament Liga Zimbrilor

                          1 Dinamo București              20              19              1              0              679-508              58p.

                          2 Potaissa Turda              19              15              1              3              600-552              46p.

                          3 HC Buzău 2012              21              15              1              5              631-599              46p.

                          4 Minaur Baia Mare              19              14              2              3              589-529              44p.

                          5 CSM Constanța              21              12              2              7              616-573              36p*

                          6 CSM București              21              10              2              9              558-555              32p.

                          7 CSU din Suceava              20              10              1              9              650-645              31p.

                          8 CSM Bacău                            21              9              1              11              611-603              28p.

                          9 Poli Timișoara              21              6              3              12              567-589              21p.

                          10 CSM Vaslui              21              6              3              12              557-625              21p.

                          11 CSM Focșani               21              5              5              11              561-604              20p.

                          12 CSM Odorhei              21              4              4              13              572-626              16p.

                          13 Steaua București              21              4              4              13              636-697              16p.

                          14 CSM Făgăraș              21              0              0              21              514-636              0p.

                           

                           

                          ULTIMELE ȘTIRI