marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 229

Structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de ”Ziua Unirii Principatelor Române”

    La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost suplimentate efectivele care acționează în intervalul 24-26 ianuarie, astfel că, 500 de polițiști de la toate structurile operative vor fi la datorie și vor acționa pentru liniștea și siguranța cetățenilor. Peste 150 de poliţişti vor acţiona, zilnic, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
    Din totalul efectivelor planificate, 285 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică și acționează în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.  În zonele cu aflux mare de cetățeni sau în cele în care vor fi organizate manifestări în contextul ”Zilei Unirii Principatelor Române”, polițiștii vor patrula, fiind pregătiți să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale.
    Pe drumurile publice, peste 80 de  poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru prevenirea producerii unor accidente grave, folosind aparate de măsurare a vitezei, de stabilire a prezenței alcoolului în aerul expirat și drugteste.
    De asemenea, se va monitoriza traficul rutier cu 26 de autospeciale dotate cu aparate radar, în vederea combaterii încălcării regimului legal de viteză.
    În acţiuni sunt angrenaţi şi poliţişti de la ordine publică, pentru a acorda sprijin colegilor de la rutieră, în special în mediul rural. Totodată, poliţiştii acordă o atenţie deosebită prevenirii accidentelor produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.
    Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va desfășura acțiuni specifice, în zona de responsabilitate, pentru asigurarea ordinii și siguranţei publice și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale,
    Pe data de 24 ianuarie 2025, vom asigura integrarea tuturor măsurilor de ordine și siguranță publică în municipiul Iași, la manifestările publice prilejuite de sărbătorirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, împreună cu celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.
    Pe data de 25 ianuarie, se vor asigura măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele Politenhica Iași și F. C. Hermannstadt, care se va desfășura pe stadionul Emil Alexandrescu din municipiul Iași, începând cu orele 14.30.
    Zilnic, jandarmii Grupării Mobile vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor în mai multe localități din zona de competență teritorială a unitătii și vor acționa având ca prioritate siguranța tuturor persoanelor prezente în spațiul public, precum și respectarea normelor de conviețuire socială.
    Totodată, vor fi constituite echipe mobile de intervenție, pregătite să intervină, 24 de ore din 24, în situația producerii unor evenimente deosebite.
     Pentru ca liniștea și siguranța publică să nu fie tulburată în această minivacanță, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a suplimentat efectivele care vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mediul urban și rural atât independent, prin echipaje de jandarmerie, cât și în sistem integrat, în cooperare cu polițiștii băcăuani.
    De asemenea, jandarmii care execută misiuni de pază și protecție instituțională la cele 29 de obiective din competență vor intensifica măsurile specifice pentru preîntâmpinarea unor incidente în zona acestora și luarea măsurior legale în cazul producerii unor astfel de situații.
    Se va acorda o atenție deosebită și zonei montane unde vom avea o prezența activă, cu rol preventiv, în zonele de agrement și pe traseele turistice din zona de responsabilitate a posturilor de jandarmi Slănic Moldova și Tg. Ocna pentru informarea şi îndrumarea turiștilor și menținerea ordinii publice.
    Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău vor monitoriza permanent dinamica intervențiilor la nivel județean, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul cetățenilor.
     Peste 100 de pompieri, ce încadrează mijloacele tehnice vor fi zilnic la datorie, pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
    Pentru că mulți dintre dumneavoastră vor alege să petreacă această minivacanță cu precădere în zonele turistice, vă recomandăm respectarea unor reguli simple, însă foarte importante, pentru evitarea producerii unor incidente.
    Astfel, vă recomandăm ca la sosirea în unitatea de cazare, să studiați planul de evacuare în caz de incendiu și să vă informați despre modul de comportare și evacuare în astfel de situații. De asemenea, în cazul în care identificați căi de evacuare blocate, vă solicităm să informați personalul de la recepție.
    Reamintim operatorilor economici necesitatea de menținere în stare de funcționare a tuturor instalațiilor care asigură securitatea la incendiu (instalații de detectare, semnalizarea și avertizare la incendiu, instalații de stingere, iluminat de siguranță și evacuare).
    Solicităm responsabilitate și din partea cetățenilor care vor lua parte în aceste zile la activitățile cu public numeros. Vă aducem la cunoștință faptul că, în spațiile deschise nu este permisă parcarea autoturismelor, decât în zonele special amenajate și marcate în acest sens, astfel încât să nu fie blocat accesul la hidranții stradali sau să subdimensioneze căile de acces pentru autospeciale.
    Specialiștii antidrog vor desfășura activități specifice de informare, evaluare, consiliere şi asistență medico-psiho-socială pentru consumul şi dependența de droguri.
    Reamintim că drogurile sunt prezente atât în viața reală, cât și în mediul online, și pot afecta pe oricine, indiferent de vârstă, gen sau statut social. De aceea, recomandăm cetățenilor să nu urce la volan dacă au consumat alcool sau alte substanţe psihoactive şi să nu urce într-un autoturism condus de o persoană care a consumat astfel de substanţe, indiferent de distanța pe care o aveți de parcurs.
    Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, transmite o serie de recomandări destinate protejării cetățenillor de situațiile periculoase din sfera traficului de persoane.
    În acest sens, dorim să cunoașteți faptul că traficul de persoane face parte din provocările unei societăți globalizate, iar viața de zi cu zi a cetățenilor presupune interacțiuni care uneori, pot conduce către o situație de trafic.
    Traficul de persoane este o infracțiune de o gravitate deosebită, în totală opoziție cu principiile respectării drepturilor omului și este pedepsită de legea penală.
    Pentru că în perioada imediat următoare se preconizează ca un număr important de cetățeni vor călători sau vor participa la diferite evenimente legate de celebrarea Unirii este foarte important ca toate acțiunile noastre să se defășoare în siguranță și în același timp să dovedim solidaritate și spirit civic atunci când vedem alte persoane aflate în situații de pericol din sfera traficului de persoane.
    Traficul de ființe umane este una din infracțiunile ale cărei indicii sunt, câteodată, mai greu de sesizat de persoanele vătătmate, de aceea, pe lângă măsurile individuale de precauție este nevoie și de implicarea societății.
    Indiciile care ar trebui să ne trezească suspiciuni sunt următoarele :
    Ni se oferă posibilitatea de a lucra pe un salariu foarte mare și nu ne sunt solicitate specializare sau dovedirea experienței.
    Oferirea unui loc de muncă cu plata transportului și a cheltuielilor de cazare pot, de asemenenea, constitui factori favorizanți ai producerii infracțiunii de trafic de persoane.
    Înțelegerile verbale și nu semnearea unui contract de muncă pot să ne aducă mai aproape de pericol și să ne priveze de anumite drepturi legale.
    Reținerea sau confiscarea documentelor de identitate, restricționarea comunicării cu persoanelele apropiate sunt de asemenea semne ale pericolului.
    Cele mai multe victime ale traficului de persoane sunt recrutate de persoane pe care le cunoșteau în prealabil, de aceea când este vorba de câștiguri importante, ar trebui să fim mai rezervați față de bunele intenții ale cunoscuților.
    Totodată, se recomandă ca orice interacțiune cu persoanele cunoscute în mediul online să fie tratată cu precauție. În special minorii sunt ușor de convins de bunele intenții ale persoanelor cunoscute pe rețelele de socializare.  În spatele unui profil de succes afișat în mediul online, se pot afla, uneori, persoane care pot pune în pericol buna dezvoltare și chiar siguranța copiilor noștri.
    Metoda loverboy este cea mai des utilizată metodă a traficanților când vine vorba de recrutarea și exploatarea sexuală a victimelor. Metoda loverboy presupune crearea unei imagini de bărbat îndrăgostit care își dorește o relație de lungă durată cu victima sa. În urma aplicării diferitelor metode de constrângere acesta își motivează partenera să practice prostituția.
    Având în vedere efectele deosebit de grave pe care le prezintă metoda Loverboy facem apel la toți cei care se află într-o situație de acest fel sau sunt martorii unei asemena experiențe să anunțe autoritățile.
    Totodată, atragem atenția că existența traficului de persoane este în strânsă concordanță cu cererea tot mai mare a consumatorilor. Clienții stimulează traficanții să caute noi victime care să le aducă câștiguri uriașe. Dorim să aducem în atenția populației că fapta de a folosi serviciile unei victime a traficului de persoane contribuie la dezvoltarea fenomenului și este pedepsită de Codul Penal.
    Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane desfășoară în mod constant campanii de prevenire a acestui fenomen și pune la dispoziția cetățenilor un număr gratuit de informare 0800 800 678.
    *
    Se recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc a fi extrem de periculoase.
    Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere în România.
     Pentru că mulți dintre bacăuani vor alege să petreacă această minivacanță cu precădere în zonele turistice, se recomandă respectarea unor reguli simple, însă foarte importante, pentru evitarea producerii unor incidente.
      Astfel, la sosirea în unitatea de cazare, e necesar a se studia planul de evacuare în caz de incendiu și informarea corectă despre modul de comportare și evacuare în astfel de situații. De asemenea, în cazul în care sunt căi de evacuare blocate, e necesar a fi informat personalul de la recepție.
    Reamintim operatorilor economici necesitatea de menținere în stare de funcționare a tuturor instalațiilor care asigură securitatea la incendiu (instalații de detectare, semnalizarea și avertizare la incendiu, instalații de stingere, iluminat de siguranță și evacuare).
    Solicităm responsabilitate și din partea cetățenilor care vor lua parte în aceste zile la activitățile cu public numeros. Vă aducem la cunoștință faptul că, în spațiile deschise nu este permisă parcarea autoturismelor, decât în zonele special amenajate și marcate în acest sens, astfel încât să nu fie blocat accesul la hidranții stradali sau să subdimensioneze căile de acces pentru autospeciale.
    Nu uitați, dragi bacăuani, dacă planificați să petreceți minivacanța în cluburi sau la petreceri private, ferițivă de substanțe psihoactive și aveți în vedere să aveți tot timpul o persoană de siguranță care să vă ajute să ajungeți cu bine la domiciliu sau să vă cunoască istoricul medical, în cazul în care vă veți afla în situații neprevăzute. Hidratați-vă permanent și nu acceptați băuturi sau alte produse de la persoane cunoscute întâmplător!
    În cazul unor situații deosebite, persoanele care au nevoie de ajutor de specialiate sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0 800 870 070, programul ”SAFE SPACE”, care poate fi accesat la numărul de telefon 0752.79.16.47 sau 116.111, iar pentru consiliere online, poate fi apelat numărul de telefon 0374.456.444.
    Pentru ca minivacanța să fie cu bucurie pentru toți, fiți responsabili, respectați îndrumările forțelor de ordine, adoptați un comportament civilizat, evitați implicarea în conflicte de orice natură. Dacă sunteți victime sau martorii unor fapte antisociale, dacă sesizați orice situație care poate pune în pericol viața unui cetățean sau a dumneavoastră  solicitați imediat sprijinul forțelor de ordine prezente în zonă, direct sau prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
    Apelați cu încredere la sprijinul structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne de fiecare dată când observați ceva suspect sau sunteți martorii producerii unor fapte de natură antisocială.
    Ne dorim ca dumneavoastră să fiți în siguranță indiferent de locul și modul în care veți alege să vă relaxați!
    Dorim ca spiritul de unitate să schimbe în bine viețile dumneavoastră, iar exemplul de curaj al contemporanilor Unirii de la 1859 să ne călăuzească acțiunile pentru o societate unită și sigură!

    Trei bărbați, arestați după ce ar fi furat cai în valoare de 15.000 de euro

      FOTO: Deșteptarea AI

      Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, coordonați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, au efectuat la data de 22 ianuarie 2025 trei percheziții domiciliare în comunele Huruiești, Găiceana și Pâncești, într-un dosar penal privind furtul calificat de cabaline.

      Evenimente dedicate Unirii Principatelor Române, la Onești, Bacău și Heidelberg

        Filiala Bacău a Societății de Științe Istorice din România (SSIR) a organizat, miercuri seara, 22 ianuarie, o Conferință online dedicată Unirii Principatelor Române (5/24 ianuarie 1859).

        Invitatul special al conferinței a fost renumitul istoric ieșean, Prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon.

        În conferința moderată de Prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș – membru al Biroului Național Executiv al SSIR au avut alocuțiuni Prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon, Prof. univ. dr. Gabriel Leahu – președintele Filialei Bacău a Societății de Științe Istorice din România, Prof. dr. Maria Berceanu și Prof. dr. Nicoleta Zărnescu – de la Colegiul Național „Ferdinand I”, din Bacău. Au fost evocate evenimentele de acum 166 de ani și personalitatea domnitorului Al. I. Cuza, dar și alte personalități participante la actul Unirii Principatelor, și au fost făcute asocieri ale contextului istorico-politic și social în care au avut loc evenimentele de atunci, în raport cu realitățile unor evenimente din zilele noastre în care se comentează despre rolul și calitatea unor personalități politice, dar și despre apartenența României la comunitatea europeană, așa cu era văzută această apartenență și după Unirea Principatelor.

        „Aș face o paralelă a evenimentelor din 1859 cu timpurile noastre, o interpretare valabilă care poate fi asociată și unor evenimente pe care le consideri istorice ale timpului nostru – a spus Prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon. În 2004 a avut loc aderarea României la NATO, iar trei ani mai târziu la Uniunea Europeană. Și aici, precum și în perioada Unirii, au fost niște ferestre de oportunitate internațională, în absența cărora nu ar fi fost posibile cele două evenimente istorice, comparabile cu ce s-a întâmplat la 1859, în 1918 și în 1989. Aceste evenimente nu ar fi fost posibile decât într-un context internațional favorabil, în cadrul unei ferestre de oportunitate generată de slăbirea Federației Ruse și de unilateralismul american conjugat cu consensul clasei noastre politice, foarte divizată ca și 1859. Dar care a înțeles că este în interesul tuturor în interesul nostru comun, în interesul colectiv să pună surdină acestor disensiuni și să lucreze pentru interesul comun și pentru interesul național, ca în 1859. Factor care nu anulează stăruința energia, rolul pe care factorul intern l-a avut, dar care trebuie completat, după părerea mea, cu schimbările sau cu importanța conjuncturii internaționale.”

         

        În Bacău, tot miercuri – ne-a informat Col. (rtr) Stelian Cojocaru, Președintele Asociației Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877” -, a avut loc o serbare organizată la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, dedicată, de asemenea, omagierii Unirii Principatelor, iar joi, 23 ianuarie, elevi și profesori de la Colegiul Național „N. V. Karpen”, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” au depus coroane de flori la bustul domnitorului Alexandru Ian Cuza, din curtea Școlii Gimnaziale din Bacău care îi poartă numele, au participat la o slujbă de pomenire la Biserica „Sânta Precista” și au asistat la o serbare omagială prezentată la Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen”. Între organizatorii acestor evenimente au fost Asociația Profesorilor de Religie și Asociația Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877”, din Bacău.

         

        Tot în aceste zile, inițiatoarea organizării Muzeului Răjesesc din comuna Glăvănești, Prof. Maria Gârmacea, a făcut o vizită în orașul german Heidelberg, la locul în unde a trecut la Cele Veșnice, la 15 martie 1873, marele domnitor român. Acolo a vizitat „Der Europäische Hof” (Hotelul Europa), unde și-a avut vremelnic reședința domnitorul și a depus flori la bustul acestuia amplasat lângă hotel, bust dezvelit pe 3 iulie 2011de Asociația Culturală „Alexandru Ioan Cuza” din Heidelberg. Bustul a fost donat de Consiliul Județean Prahova și de Muzeul de Arheologie și Istorie Prahova și a fost realizat de sculptorul Constantin Ionescu, din Ploiești.

        Situația afecțiunilor respiratorii în județul Bacău: cazuri în creștere și apel la vaccinare

          Image by gpointstudio on Freepik

          În perioada 13-19 ianuarie 2025, județul Bacău s-a confruntat cu un număr semnificativ de cazuri de afecțiuni respiratorii acute (I.A.C.R.S.), pneumonii și bronhopneumonii, conform datelor transmise de autoritățile sanitare.

          Open de Șah Clasic și Concurs Național de Table și Backgammon la Târgu-Ocna

          Timp de patru zile (23 – 26 ianuarie), la Motelul ,,Adam” (fost ,,Minerva”) din orașul-stațiune Târgu-Ocna, are loc, în paralel, Concursul Național ,,Open Șah Clasic” și prima etapă a Concursului Național de Table și Backgammon, primul dintre acestea, între 23 – 26 ianuarie, iar cel de-al doilea, între 24 – 26 ianuarie.

          Ambele competiții sunt organizate de Clubul Sportiv ,,Chessback” din Târgu-Ocna, sub egida Federației Române de Șah (FRS) și a Federației Române de Table și Backgammon (FRTB).

          Directorul turneelor este Neculai Drăgănuță, campion european la Backgammon, președinte al Clubul Sportiv ,,Chessback” din Târgu-Ocna (care se află în Divizia A a Campionatului Național de Șah pe echipe) și al Federației Române de Table și Backgammon.

          Concursul de Șah Clasic (23 – 26 ianuarie) se defășoară în Sistem elvețian, 7 runde, 60 min., plus 30 sec./mutare, iar taxa de participare este de 200 lei (170 lei premii și 30 lei cheltuieli de organizare).

          Programul turneului

          Joi, 23 ianuarie, orele 17.00-18.00: înscrieri și ședința tehnică; ora 18.00: Start Runda nr. 1.

          Vineri, 24 ianuarie și Sâmbătă, 25 ianuarie, ora 10.00 și ora 16.00, rundele cu nr. 2, 3, 4 și 5.

          Duminică, 26 ianuarie, ora 9.00: Runda nr. 6; ora 13.00: Runda nr. 7, iar la 30 de minute de la ultima rundă va avea loc festivitatea de premiere. Distribuirea premiilor se va face pe trei grupe valorice (A, B și C), valoarea totală a acestora fiind de 15.000 lei, garantate la o participare de 88 de jucători. Premiile cresc proporțional când sunt mai mulți de 88 jucători și scad proporțional dacă sunt mai puțini de 88 jucători.

          Etapa I a Concursului Național de Table și Backgammon (24 – 26) se va desfășura astfel: Concurs Open de Table individual, Backgammon individual și Backgammon dublă consultare. Sportivii participanți, pe lângă premii în bani, cupe, medalii, vor avea posibilitatea să adune puncte în Clasamentul Național al României. Pot participa doar sportivii legitimați la un club sportiv afiliat FRTB, cu viza anuală achitată, iar 100% din taxele de înscriere se vor distribuie în premii. Amatorii de table se pot legitima și să joace în circuitul profesionist

          Categorii de joc

          1. Concurs de Backgammon individual, 500 de lei (425 de lei înscrierea, 100% în premii; 75 de lei cheltuieli de organizare), partide la 9 puncte/ 18 min./12 sec. mutare. Sistem desfășurare concurs: „3 vieți”, pe graficul ftbgsystem.com.

          2. Concurs de Table individual, 300 de lei, partide la 5 puncte/10 min./12 sec. mutare.
          (255 de lei înscrierea, 100% în premii; 45 de lei cheltuieli de organizare)

          3. Concurs de Backgammon dublă consultare , 400 de lei echipa, partide la 7 puncte/14 min/15 sec. mutare, eliminatoriu (340 de lei înscrierea, 100% în premii; 60 de lei cheltuieli de organizare). Partidele se vor desfășura pe cutiile de joc și zaruri puse la dispoziție de organizator, cu utilizarea ceasului și/sau a toboganului. La înțelegere, jucătorii pot utiliza cutiile și dispozitivele lor.

          Programul concursului

          Joi, 23 ianuarie, orele 17.00-21.00: înscrieri și partide amicale.

          Vineri 24 ianuarie 2025, orele 9.00-10.00: ultimele înscrieri pentru turneele de Backgammon 9p. și Table 5p; ora 10.00: Start Runda 1 Concurs Backgammon Open 9 p.; ora 11.00: Start Runda 1 Concurs Table Open 5 p.; orele 13.00-15.00: Pauză; orele 15.00-19.00: continuă jocurile: R2 Table, R2 Backgammon, R3 Backgammon; orele 19.00-20.00: pauză; ora 20.00: R3 Table.

          Sâmbătă 25 ianuarie, ora 9.00: ultimele înscrieri și tragere la sorți Concurs Backgammon dubla consultare, la care se joacă partide eliminatorii în funcție de disponibilitatea jucătorilor; orele 10.00-13.00: R4 Backgammon, R4 Table; orele 13.00-15.00: pauză; orele 15.00-19.00: R5 Table, R5 Backgammon, R6 Backgammon; orele 19.00-20.00: pauză; orele 20.00-22.00: R6 Table, R7 Table, R7 Backgammon.

          Duminică, 26 ianuarie, de la ora 10,00 continuă jocurile până la finalul competiției, după care va avea loc, festivitatea de premiere.

          Romulus-Dan BUSNEA

           

           

          Dragoș Ștefan (AUR), ales viceprimar al Bacăului cu 15 voturi

            După reluarea votului și o pauză de consultări și negocieri, Consiliul Local Bacău a reușit să desemneze al doilea viceprimar al municipiului. Dragoș Ștefan, reprezentant al AUR, a fost ales cu 15 voturi dintr-un total de 21.

            Contracandidații săi, Adrian Mocanu (PMP) și Cristinel Manolache (PER), au obținut câte 2 voturi fiecare, în timp ce alte 2 voturi au fost declarate nule.

            În discursul său de după vot, Dragoș Ștefan a declarat:
            „Vreau să vă asigur că azi s-a conturat o majoritate absolută în Consiliul Local. Putem să rezolvăm problemele care sunt pe agenda băcăuanilor. Sunt pregătit să facem o echipă pentru următorii patru ani.”

            Alegerea lui Dragoș Ștefan marchează un moment important pentru stabilitatea administrației locale. În condițiile unei majorități clare în Consiliul Local, se așteaptă ca proiectele de interes pentru municipiu să fie adoptate mai rapid și mai eficient.

            Negocierile intense din timpul pauzei de consultări au fost esențiale în obținerea acestui rezultat. Alegerea lui Ștefan ca viceprimar vine într-un context de tensiuni politice, dar rezultatul de astăzi ar putea deschide calea către o colaborare mai eficientă între grupurile politice din Consiliu.

            Cum a ajuns prostituția în codul CAEN, care codifică domeniile de activitate ale firmelor?

              O informație care sugerează că prostituția ar fi fost inclusă printre activitățile legale din România circulă intens pe rețelele sociale de câteva zile. Această afirmație se bazează pe faptul că, începând cu 1 ianuarie 2025, au fost actualizate codurile CAEN (Clasificarea Activităților din Economia Națională), iar unele surse afirmă că prostituția ar fi fost inclusă într-un anumit cod CAEN. Totuși, realitatea este mai complexă.

              Impas la alegerea celui de-al doilea viceprimar al Bacăului

                Consiliul Local (CL) Bacău se confruntă astăzi cu un moment de blocaj în procesul de alegere a celui de-al doilea viceprimar al municipiului. În cursă s-au înscris trei candidați: Dragoș Ștefan (AUR), Adrian Mocanu (PMP) și Cristinel Manolache (PER). În urma primului tur de vot, rezultatul s-a dovedit neconcludent.

                Accident pe strada 22 Decembrie din Bacău: Trei persoane au fost rănite

                  Azi dimineață, un accident rutier a avut loc pe strada 22 Decembrie din Bacău, în urma căruia trei persoane au fost rănite, iar două autoturisme au fost avariate.

                  Athletic Park Bacău Nears Completion

                  The first athletic park in Romania designed for both professional athletes and amateur enthusiasts is set to be completed in June 2025, with public access beginning in the latter half of the year. Named „Athletic Park,” this groundbreaking project, funded 95% by the Bacău County Council and 5% by the Local Council, spans an impressive 4.4 hectares near the General Ștefan Gușă underpass. With a total investment of €14.5 million, this park promises to redefine athletic and recreational spaces in Romania.

                  The project, designed by renowned Danish architect Flemming Overgaard, incorporates a wide array of modern and innovative facilities. These include a 400-meter running track meeting international standards, a 309-meter uphill running trail, a centrifugal running bowl, areas for throws and jumps, a multi-purpose sports field (for handball, basketball, and mini-football), a beach volleyball court, a pump track for bicycles, and an obstacle course. Additional amenities include children’s playgrounds, outdoor fitness equipment, a recreational lake, and a multi-purpose building with lockers, rest areas, and social spaces. Public access to all facilities will be free of charge.

                  A European Inspiration

                  The concept for „Athletic Park” draws inspiration from Denmark’s „Athletic Exploratorium” in Odense, a facility designed by Overgaard and hailed as the world’s best outdoor athletic infrastructure by the International Olympic Committee in 2015. However, Bacău’s project introduces a larger scale and additional features to meet the diverse needs of the local community.

                  A Collaborative Vision

                  The idea of „Athletic Park” emerged in March 2022, following a visit by a delegation from the Bacău County Council to Odense. Recognizing the city’s limited sports infrastructure, the team, including then-Council President Valentin Ivancea, proposed an ambitious design. Overgaard developed multiple drafts, incorporating feedback from public consultations held between June and November 2022, involving local sports clubs, educational institutions, and residents.

                  Green and Inclusive Design

                  „Athletic Park” is not just a sports facility; it is also an urban oasis. Sixty percent of the park’s trees will be mature specimens, and the space is designed for year-round use. Unique elements include the wave-light system for running, enabling users to monitor their speed in real time via LED strips integrated into the track. An innovative obstacle course, developed with input from experts at the University of Bologna, provides a full-body workout.

                  The park also features a 309-meter uphill trail, culminating in a centrifugal running bowl with dual lanes, offering both a challenge and a breathtaking view.

                  Future Connectivity and Accessibility

                  The park will include 80 parking spaces and electric vehicle charging stations, with plans to establish a dedicated public transportation line. Its comprehensive design ensures accessibility for everyone, from elite athletes to casual visitors, making it a cornerstone of community wellness and tourism.

                  „Athletic Park” is set to become a landmark for Bacău, elevating its status as a regional hub for sports and recreation. This transformative project heralds a new era in athletic infrastructure for Romania, combining cutting-edge innovation with inclusivity and sustainability.

                  Handbal feminin/ Divizia A: Urmează derby-ul băcăuan: Știința- CSM

                  Miercuri a avut loc etapa cu numărul 14 a Diviziei A la handbal feminin. Runda a înregistrat rezultate diferite pentru cele două echipe băcăuane din Seria B. Astfel, CSM Bacău s-a impus acasă, cu 33-23 (9-10) în fața celor de la HCF Piatra Neamț, în timp ce Știința a cedat pe terenul liderei, CSM Galați, cu 44-24 (23-10).

                  „CSMeoaicele” antrenate de Raluca Agrigoroaiei și Adi Brezan au fost conduse pe tot parcursul primei reprize, dar au reușit ca în partea secundă să treacă la comandă. Aflate în dezavantaj de un gol la pauză (9-10), Poiană-Țârdea (din nou cea mai bună marcatoare a CSM-ului, cu opt reușite) și colegele sale au forjat bine în debutul celei de-a doua reprize, astfel încât în minutul 38 aveau 15-11 pe tabelă.

                  Până la final, CSM Bacău s-a distanțat la zece goluri, iar victoria a permis gazdelor să depășească formația nemțeană și în clasament. „CSMeoaicele” au urcat pe locul 5 (cu vedere la poziția a patra, de care le desparte un singur punct) în formula: Albu, Bordeianu- Poiană-Țârdea 8 goluri, Solonțanu 7, Verdeș 5, Butnariu 5, Pădurariu 5, Vlad 2, Bucurel 1, Sahra Racho, Manoilă. Înfrângere previzibilă a Științei Bacău în cea mai dificilă deplasare posibilă, cea din fieful liderei maxime a Seriei B, CSM Galați.

                  Foarte tânăra echipă băcăuană pregătită de Giorgiana Vântu și Costel Oprea a prezentat următoarea foaie de joc: Tite, Floroiu- Georgescu 12 goluri, Petrișor 5, Ariton 5, Burlacu 1, Buculei 1, Cocu, Săndulachi, Motriuc, Ciobănașu, Cancel, Voicilă. Sâmbătă, 25 ianuarie este programată etapa 15. Una în care, pe lângă duelul de la vârful clasamentului, Știința București- CSM Galați, se regăsește și derby-ul băcăuan Știința- CSM.

                  Cele două formații băcăuane se vor afla față în față în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, cu începere de la ora 12.00. În turul campionatului, CSM Bacău s-a impus în dauna Științei cu 30-25 (14-14). Ce va fi acum?

                  Rezultatele etapei 14: Neptun Constanța- Știința București 30-42, CSM Galați- Știința Bacău 44-24, CSM Bacău- HCF Piatra Neamț 33-23, CSM Unirea Slobozia- CSM Roman 28-23, Unirea Dobroești- Spartac București 44-22.

                  Programul etapei 15/ sâmbătă, 25 ianuarie: Unirea Dobroești- CSM Unirea Slobozia, HCF Piatra Neamț- CSM Roman, Știința Bacău- CSM Bacău (ora 12.00, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”), Spartac București- Neptun Constanța, Știința București- CSM Galați.

                  Clasamentul Seriei B

                  1 CSM Galați                            14              14              0              0              506-354              42p.

                  2 Știința București              14              12              1              1              568-375              37p.

                  3 Unirea Slobozia              14              10              1              3              491-370              31p.

                  4 CSM Roman              14              7              1              6              464-384              22p.

                  5 CSM Bacău                            14              7              0              7              440-482              21p.

                  6 HCF Piatra Neamț              14              6              0              8              363-412              18p.

                  7 Unirea Dobroești              14              5              1              8              451-483              16p.

                  8 Neptun Constanța              14              5              0              9              431-466              15p.

                  9 Știința Bacău              14              1              1              12              330-517              4p.

                  10 Spartac                            14              0              1              13              301-502              1p.

                  Dan Sion              

                   

                  Beneficiarii burselor de merit și reziliență din clasele a V-a stabiliți la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bacău

                    În urma centralizării tuturor datelor transmise de către comisiile de management al burselor școlare constituite la nivelul fiecărei unități de învățământ din județ, Inspectoratul Școlar Județean Bacău a stabilit și lista cu beneficiarii burselor școlare pentru elevii de clasa a V-a, care se aprobă în luna ianuarie a anului școlar în curs și se plătesc începând cu luna februarie. În total, vor primi burse de merit și reziliență 2.120 de elevi din această categorie.

                    Conform Metodologiei-cadru de acordare a burselor școlare pentru elevii de clasa a V-a, acestea se stabilesc în baza rezultatelor școlare obținute de această categorie de elevi în primele două module, respectiv prin calculul mediei aritmetice, cu două zecimale, fără rotunjire, a tuturor notelor obținute de elevi la toate disciplinele, pe parcursul celor două intervale de învățare din anul școlar în curs. Bursele școlare care se acordă pe baza mediei la clasele a V-a sunt de merit și/sau reziliență, pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă.

                    Bursele de merit se acordă pentru toți elevii din fiecare clasă care au o medie a primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50, iar în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia. Dacă numărul de burse nu acoperă numărul stabilit, la nivel de clasă, după aplicarea procentului de 30%, se pot acorda, la acea clasă, și burse de reziliență acelor elevi care au o medie a tuturor notelor obținute în primele două module de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, însă în ordinea descrescătoare a mediilor.

                    După centralizarea tuturor acestor date, în județul Bacău, pentru anul școlar 2024-2025, sunt 1.401 beneficiari de burse de merit la clasele a V-a și 719 beneficiari de burse de reziliență.
                    Listele cu elevii din clasa a V-a beneficiari ai bursei de merit și/sau reziliență se stabilesc în luna ianuarie, dar bursele se plătesc începând cu luna februarie, până la sfârșitul cursurilor din anul școlar curent. Aceste burse se acordă doar pe perioada derulării cursurilor, nu și pe perioada vacanțelor școlare.

                    La nivelul județului sunt, în total, aproximativ 50.000 de beneficiari de burse școlare, din toate categoriile, respectiv burse de excelență olimpică I și II, de merit, de reziliență, sociale, tehnologice și pentru mamele minore, pentru care Ministerul Educației și Cercetării alocă, în fiecare lună, în jur de 15.000.000 lei.

                    Bursele se plătesc lunar, de către unităţile de învăţământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

                    Athletic Park Bacău se apropie de finiș

                      Primul parc atletic din România destinat atât sportivilor de performanță, cât și practicanților amatori va fi finalizat în luna iunie, urmând să fie dat în folosință în cea de-a doua jumătate a lui 2025. Finanțată în proporție de 95% de Consiliul Județean Bacău și 5 % de Consiliul Local, structura – unicat, ca dimensiuni și inovații, la nivel european- se întinde pe 4,4 hectare în proximitatea pasajului subteran General Ștefan Gușă (teren pus la dispoziție de municipalitate) și are o valoare de 14,5 milioane euro. Proiectat de arhitectul danez Flemming Overgaard, parcul urban include, printre altele, infrastructură atletică (pistă de alergare de 400 metri, de alergare pe deal, bol centrifugal, zone de aruncări și de sărituri), teren multifuncțional (pentru handbal, baschet și minifotbal), teren de volei pe nisip, pistă de pump-track și un traseu cu obstacole. Plus locuri de joacă pentru copii, parcare, o clădire cu vestiare și spații de socializare, un lac de agrement și o zonă în aer liber cu aparate de fitness. Accesul publicului va fi gratuit

                      Semne bune

                      Excelent start de sezon pentru atletismul băcăuan. Trei dintre cei mai talentați atleți români în vârstă de 16 ani legitimați la cluburi din Bacău au început 2025 cu rezultate impresionante. Toate echivalând cu recorduri personale. Pe 18 ianuarie, la cea de-a 40-a ediție a Cupei „Bistriței”, Daria Vrînceanu (SCM/ CSȘ Bacău, antrenor Cristi Nemțeanu) a sărit 13,02 metri la triplusalt, în timp ce Raul Filimon (SCM Bacău, antrenoare Mihaela Melinte) a aruncat greutatea de 5 kilograme la o distanță de 18,41 metri. Pe data de 19, la „Nyiregyhaza Open”, în Ungaria, Tudor Margasoiu (CSM Bacău, antrenoare Carmina Gorgan), a parcurs proba de 3000 metri în 8:37, 56 minute. Cu reușita sa, Daria se plasează pe locul 1 mondial la triplusalt indoor atât la Under 18, cât și la U20, iar cea din Ungaria îl situează pe Tudor în primii trei din lume la 3000 m Under 18! Impresionant este că toate aceste performanțe sunt obținute în condiții de antrenament medievale.

                      Atleții băcăuani (și nu vorbim doar de Daria, Raul și Tudor), nu au unde să se pregătească în mod decent în aer liber. Motiv pentru care, de cele mai multe ori, ei se antrenează pentru concursurile outdoor tot în sală. Asta când nu sar, aruncă sau aleargă pe tăpșan ori ciment. Și pentru că „semne bune anul are”, din 2025 lucrurile se vor schimba, în sfârșit. Se vor schimba în bine. Anul acesta va intra în circuit „Athletic Park” Bacău, o structură rezervată atât sportivilor de performanță, cât și amatorilor de mișcare. Proiectată de arhitectul danez Flemming Overgaard, structura realizată de Consiliul Județean Bacău în co-finanțare de 5 la sută de Consiliul Local este primul parc atletic din România. Și unul cu elemente de unicitate la nivel european. „Athletic Park” va fi finalizat în vară, urmând să fie dat în folosință în a doua jumătate a anului. O garantează președintele Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț: „Finalizarea investiției este prevăzută pentru luna iunie. În paralel, avem misiunea de a pune la punct toate procedurile de administrare a parcului, astfel încât acesta să poată fi dat în folosință în partea a doua a anului. Acest proiect va aduce Bacăului plus-valoare, vizibilitate, prestigiu și, nu în ultimul rând, utilitate”.

                      Scurt istoric

                      „Athletic Park” are ca model de inspirație „Athletic Exploratorium” din Odense (Danemarca), primul și unicul parc inovator de atletism din Europa. Conceput de arhitectul danez Flemming Overgaard și finalizat în 2013, parcul din Odense a fost desemnat în 2015 drept „cea mai bună structură pentru sportul în aer liber” și „cea mai bună infrastructură de atletism în aer liber din lume” de către organizații precum Comitetul Olimpic Internațional și „Asociația pentru Sport și Timp Liber”. În martie 2022, o delegație a Consiliului Județean Bacău formată din președintele de la acea vreme, Valentin Ivancea, administratorul public Valentin Palea și șeful Serviciului de Relații Externe și Dezvoltare a Mediului Antreprenorial, Silviu Botez a inspectat „Athletic Exploratorium” și s-a întreținut cu arhitectul Overgaard. Subiectul? Realizarea unei structuri de acest gen în Bacău. Având însă în vedere infrastructura sportivă suferindă (in)existentă în Bacău, proiectul a vizat din start o dimenisiune superioară. Spre deosebire de „Athletic Exploratorium”, „Athletic Park” pornea de la zero. Și, conform lui Flemming Overgaard, „varianta finală trebuie să fie rezultatul mai multor propuneri intermediare, care să satisfacă toate cerințele de profil ale unui oraș precum Bacăul”. Ținând cont că în urma contractului de asociere dintre Consiliul Județean și Primăria Municipiului Bacău, în februarie 2022 fusese identificată suprafața de teren necesară realizării investiției (4,4 hectare puse la dispoziție de municipalitate în strada General Ștefan Gușă nr.2), pe 17 mai 2022 a fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Fiind vorba de un parc sportiv destinat în egală măsură publicului larg și sportivilor de performanță, în perioada iunie- noiembrie 2022 s-au organizat o serie de dezbateri publice cu caracter de workshop la care au participat reprezentanți ai administrației locale, CSM Bacău, SCM Bacău, CS Știința, AJ Fotbal, AJ Atletism, Universitatea „Vasile Alecsandri”, jurnaliști, dar și simpli cetățeni pasionați de mișcare. Flemming Overgaard a supus dezbaterii trei variante de realizare a proiectului axat pe susținerea și dezvoltarea a cinci elemente vitale ce definesc sănătatea și starea de bine a condiției umane: forța, viteza, mobilitatea, rezistența și coordonarea. Concret, trei concepte menite să îmbine activitățile sportive cu cele recreative: „Pădurea activatoare”, „Poiana sportivă” și „Parcul sportiv urban”.

                      Zonă verde

                      Pe 25 noiembrie 2022, Flemming Overgaard a prezentat varianta finală. Este cea care, începând cu mai 2024, a prins contur o dată cu demararea lucrărilor de către Conextrust. Și cea care va fi finalizată în iunie 2025. Un punct verde- atât la propriu, cât și la figurat- pe harta orașului. Și un punct de mare atracție pe cea a României. Valoarea totală a investiției este de 14,5 milioane de euro (79.731.102 lei) și a fost asigurată de un împrumut. Parcul face însă toți banii. Practic, el aduce multiple beneficii Bacăului și cetățenilor săi. De la „creșterea atractivității și competitivității regionale și atragerea în zonă a a unui număr mare de persoane care practică diferite sporturi” la „dezvoltarea mișcării sportive de masă” și de la „creearea unui spațiu de recreere, mișcare și socializare” la „reconversia unei zone urbane într-o veritabilă atracție”. „Athletic Park” pune la dispoziția sportivilor de performanță și practicanților amatori o infrastructură diversificată. Atletismul este foarte bine reprezentat. În prim-plan se află o pistă de atletism de 400 metri care corespunde standardelor Federației Internaționale de Atletism.

                      Totodată, a fost realizată o pistă de alergare pe deal de 309 metri, care este conectată cu bretele către pista de atletism și terenurile de nisip, dar și un bol centrifugal de alergare. Evident, nu putea lipsi zona destinată aruncărilor, care, din motive de securitate, a fost amplasată într-un spațiu protejat. După cum nu lipsește nici zona de sărituri. Pasionații de extra-atletism au la dispoziție un teren multi-funcțional pentru diferite sporturi de echipă (handbal, baschet, minifotbal), unul de beach-volley (volei pe nisip), un pump-track, adică o pistă de biciclete modulară și un traseu cu obstacole. Există și un loc de joacă pentru copii, dar și o zonă, de asemenea în aer liber, cu 20 de aparate de fitness, acest spațiu fiind amplasat în fața unei clădiri multi-funcționale. Realizată în întregime din sticlă, clădirea include vestiare pentru femei și bărbați, o zonă de alimentare publică/ cafenea, spații de depozitare, grupuri sanitare, un spațiu pentru birouri și o cameră tehnică. Și pentru că este cu adevărat o oază, „Athletic Park” dispune de un lac de agrement de 845 mp (scăldatul este interzis, aviz amatorilor!) și, mai ales, de foarte multă verdeață, 60% din copacii care vor fi plantați fiind arbori maturi. Bineînțeles, accesul publicului este gratuit la tot ceea ce înseamnă „Athletic Park”, singura excepție făcând-o eventuala consumație la zona de alimentare publică.

                      Elemente de unicitate

                      „Athletic Park” are anexate 80 de locuri de parcare și patru stații de încărcare pentru mașini electrice. Există în plan și introducerea unei linii de transport în comun. Cert este că parcul va fi funcțional pe tot parcursul anului. Prin urmare, și în sezonul rece. Ceea ce-l face însă cu adevărat fără egal sunt o serie de elemente de unicitate. Începând cu sistemul wave-light prin care fiecare pasionat de alergare își poate montoriza viteza cu care se deplasează. Pentru aceasta, este să suficient să te conectezi la o aplicație, care, cu ajutorul ledurilor montate în rigolele ce străjuiesc pista de atletism, îți va indica ce viteză de alergare dezvolți. Este un sistem profesionist adaptat însă și condițiilor de agrement. O altă componentă specială a parcului urban băcăuan este reprezentată de traseul cu obstacole. Acesta a fost creat în baza unor parametri științifici meniți să dezvolte toate grupele musculare. Traseul este complementar pistei de atletism și e compus din următoarele zece obstacole: buturugi pentru echilibristică, pod cu frânghii, frânghii echilibristică, zonă de mers târâș, pădure din prăjini, bare transversale, bare echilibristice zig-zag, fereastră și scară din frânghii, rampe și tiroliană. Tot ca elemente de unicitate se prezintă pista de alergare pe teren variat și bolul centrifugal pentru alergare, care este amplasat în vârful dealului central. Realizat în baza unei consultări cu un specialist de la Universitatea din Bologna, bolul centrifugal va fi continuat, în jurul marginii superioare, de două culoare individuale de alergare. Gândit și proiectat ca un parc pe mai multe nivele, care îmbină zonele de promenadă, recreere și socializare cu infrastructura sportivă destinată deopotrivă profesioniștilor și amatorilor, „Athletic Park” se apropie să treacă linia de finiș. Și, totodată, să permită trecerea Bacăului într-o nouă dimensiune. Una a excelenței la nivel de infrastructură sportivă. La drept vorbind, era și timpul!

                      Bronx People – Promovarea Judo-ului Adaptat și Incluziunea Socială în Galicia și Sevilla

                        În perioada recentă, echipa Bronx People a participat la un eveniment de mare amploare, desfășurat în două locații emblematice din Spania: Clubul de Judo Axeria din La Coruña și Universitatea de Educație Fizică și Sport din Sevilla. Aceste evenimente au pus în lumină importanța incluziunii sociale și a promovării sportului adaptat prin judo.

                        La Coruña: Întâlnire cu excelența la Clubul de Judo Axeria

                        Invitați de Clubul de Judo Axeria, unul dintre cele mai importante din regiunea Galicia, delegația Bronx People, formată din Daniel Zodian, Sorin Zodian, Georgiana Adamachi, Marian Patrichi, Georgiana Bungardean, Mărioara Adochitei și Gabriela Iftimescu, a desfășurat seminarii practice și teoretice.

                        Sandra și Jose Lopez, antrenorii principali ai clubului, au fost gazdele care au facilitat schimbul de experiență, oferind ocazia de a lucra cu sportivi talentați, inclusiv cu o grupă dedicată persoanelor cu dizabilități. Această abordare inovatoare a evidențiat rolul judo-ului în depășirea barierelor și în promovarea incluziunii.

                        Sevilla: Programe inovatoare la Universitatea de Educație Fizică și Sport

                        La Sevilla, Bronx People a fost primit cu entuziasm de către Oscar Castillo și echipa Universității de Educație Fizică și Sport, mai exact Catedra de Judo. În acest cadru academic, delegația română a prezentat două programe de impact:

                        Judo4ID – dedicat judo-ului adaptat, acest program sprijină integrarea persoanelor cu dizabilități prin sport.

                        Judo Without Borders – o inițiativă orientată către promovarea școlii căderii în instituțiile de învățământ, dezvoltarea abilităților sociale și incluziunea prin judo.

                        Evenimentele organizate au subliniat importanța colaborării internaționale, punând accent pe educație, socializare și dezvoltare personală prin sport.

                         Impactul Bronx People în comunitate

                        Această experiență în Spania a demonstrat încă o dată capacitatea Bronx People de a fi un ambasador al valorilor sportive și sociale. Prin parteneriatele dezvoltate și programele inovatoare prezentate, clubul a reușit să își extindă misiunea, promovând judo-ul ca mijloc de incluziune și dezvoltare personală, atât pentru sportivii profesioniști, cât și pentru cei din categoriile vulnerabile.

                        Mulțumim gazdelor din La Coruña și Sevilla pentru sprijinul oferit și pentru deschiderea spre colaborare, iar echipei Bronx People pentru dedicarea și pasiunea cu care promovează aceste valori.

                        Topul salariilor medii nete pe domenii de activitate

                          Potrivit datelor oficiale pentru perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2024, diferențele salariale dintre domeniile de activitate în economia României continuă să fie semnificative. Cele mai mari salarii medii nete sunt înregistrate în sectoarele care beneficiază de expertiză specializată sau de cerere crescută pentru servicii, în timp ce alte domenii se confruntă cu provocări legate de remunerare.

                          Domenii cu cele mai mari salarii medii nete

                          La nivel național, topul salariilor medii nete pentru primele zece luni din 2024 este dominat de sectorul hotelurilor și restaurantelor, unde salariul mediu net a atins un impresionant 10.105 lei lunar. Această creștere este atribuită cererii ridicate pentru turism și ospitalitate, dar și unor reforme recente privind salariile din acest sector. Pe locul doi se situează producția și furnizarea de energie electrică, gaze și apă caldă, cu un salariu mediu de 7.538 lei. Acest sector strategic se bucură de stabilitate și investiții majore, care contribuie la menținerea unui nivel salarial competitiv. Industria extractivă închide podiumul, cu un salariu mediu net de 7.002 lei, datorită specificului activităților și cererii constante pentru resurse naturale.

                          Alte sectoare bine plătite

                          Domeniul administrației publice și apărării și cel al sănătății și asistenței sociale se află în continuare între primele locuri, cu salarii medii de 6.852 lei, respectiv 5.703 lei. Aceste sectoare beneficiază de finanțări constante din partea statului și de programe de sprijin pentru angajați. În sectorul transporturilor și depozitării, salariul mediu este de 5.043 lei, în timp ce domeniul construcțiilor a raportat o medie de 4.739 lei. Ambele industrii sunt esențiale pentru economia națională, iar creșterile salariale reflectă eforturile de a păstra și atrage forța de muncă calificată.

                          Domenii cu salarii mai reduse

                          La polul opus, cele mai mici salarii medii nete au fost înregistrate în domenii precum agricultura și vânătoarea (3.983 lei) și alte activități de servicii (3.522 lei). Aceste sectoare se confruntă în continuare cu provocări legate de competitivitate și productivitate.

                          Perspective pentru viitor

                          Diferențele salariale evidențiază necesitatea unor politici mai echilibrate care să sprijine dezvoltarea tuturor sectoarelor economiei. Totodată, domeniile bine plătite atrag atenția asupra importanței formării profesionale și investițiilor strategice pentru creșterea competitivității pe piața muncii.

                          UNIREA NĂSCUTĂ DIN IUBIRE DE ȚARĂ

                            Th. Aman, Proclamarea Unirii (1859)

                            5 și 24 ianuarie 1859, date cu semnificații solare pentru istoria României, dubla alegere a colonelului Al. I. Cuza reprezentând chiar actul de naștere a statului român modern. O remarcabilă realizare ce poartă amprenta unei excepționale generații de tineri, denumită de contemporani „bonjuriști” și integrată în istoriografia românească sub titulatura de „generația pașoptistă”; câteva sute de tineri boieri români, cu bacalaureatul luat la Paris, Berlin sau Viena în anii ʼ30-40 ai secolului al XIX-lea, care au revenit în țară și care, în numai două decenii (1848-1866), în pofida celor mai neprielnice condiții geopolitice, având de partea lor doar „sprijinul poporului” și iubirea de țară, au reușit să creeze aici un stat național, să pună bazele culturii naționale moderne, să smulgă acest spațiu din încremenirea sa oriental-vasalică, orientându-l cu fața spre modelul occidental de cultură și civilizație. Având în vedere toate aceste realizări, pentru a căror împlinire au sacrificat energii uriașe, mari averi și, în unele cazuri, propriile vieți, pașoptiștii au intrat în istorie drept una dintre cele mai valoroase și influente generații din istoria națiunii române.

                             

                            Marile națiuni au la bază familii puternice. Familia Cuza

                             

                            Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, la 20 martie 1820, așa cum ne indică o cerere de pașaport din 16 mai 1854 scrisă și semnată chiar de petent. Tatăl său a fost spătarul Ioan Cuza, proprietar al moșiei Bărboși, fost paharnic, comis, ispravnic de Fălciu și Tutova (1819-1820), pârcălab de Covurlui și deputat în Obșteasca Adunare, al cărui arbore genealogic ne indică o linie de descendență nobilă, de os domnesc, ce coboară până la Simion Movilă și Miron Barnovschi. La rândul lui, fratele său, Grigore Cuza, a avut o bogată activitate administrativă și politică, fiind revoluționar pașoptist, prezent în 1848 la întâlnirea de la Hotelul Petersburg din Iași, fost ispravnic de Vaslui și fost ministru al Instrucțiunii Publice (1851); unionist înfocat, ajunge deputat după lovitura de stat din mai 1864, fiind un susținător al reformelor nepotului său.

                            Mama lui Al. I. Cuza, Sultana Cozadini, s-a năcut la Constantinopol și provenea dintr-o familie italiană grecizată; a venit în Moldova o dată cu soția domnitorului Mihai Grigore Șuțu, din suita căreia făcea parte.

                            Bazele școlarizării lui Al. I. Cuza au fost puse la Iași, în pensionul francez al lui Victor Cuénim, la fel ca Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. În 1834, alături de Alecsandri și N. Kretzulescu, la numai 14 ani, Cuza a plecat cu diligența la Paris într-un voiaj de 24 de zile, având ca îndrumător pe învățatul grec Filip Furnarachi, proprietar de locuință la Paris, situată în apropierea unui club de literați unde-i puteai vedea pe Lamartine, Victor Hugo sau pe Al. Dumas-tatăl. Obținând calificative lăudabile, în 1835, Cuza și-a luat bacalaureatul în „științe umaniste”, la Sorbona. Timp de doi ani a mai urmat cursurile Facultății de Drept, pe care nu o termină fiind obligat să se întoarcă în țară, unde își continuă studiile împreună cu fratele său Dimitrie, la Academia Mihăileană. Între 1837 și 1839, Cuza revine la Paris, unde se specializează în științele războiului și, foarte probabil, își continuă studiile de drept.

                            În aprilie 1844, la vârsta de 24 de ani, Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti-Solescu (1825-1909) – numele provenind de la moșia Solești, din ținutul Vasluiului, unde se află și azi fostul conac al familiei, dar și mormântul Elenei. Foaia dotală a Elenei conținea și robi țigani, pe care, din considerente morale, Cuza îi va dezlega de servitute în 1844, în urma aplicării Hotărârii privind emanciparea țiganilor statului și ai mănăstirilor.

                             

                            Al. I. Cuza, cariera politică și administrativă

                             

                            Al. I. Cuza a avut o impresionantă carieră administrativă, politică și judiciară, fiind militar, președinte de judecătorie la numai 22 de ani, ministru de Interne, pârcălab de ținut și, nu în ultimul rând, domnitor. În toate funcțiile ocupate s-a distins prin competență, implicare și corectitudine, verificând frecvent piețele și oboarele, luptând cu specula, sancționând abuzurile boierilor, afirmându-se ca un luptător împotriva corupției și un denunțător al incompetenței profesionale. În martie 1848, a luat cuvântul la adunarea de la Hotel „Petersburg” din Iași, cerând domnitorului Mihail Sturza înfăptuirea de noi reforme. Hotărât să meargă înarmat în faţa acestuia, alături de alţi revoluționari, Cuza a fost arestat două zile mai târziu, fiind trimis împreună cu încă 13 persoane la Galaţi, pentru a fi îmbarcat către Imperiul otoman. La insistențele soției și cu ajutorul consulului englez local, procurându-şi paşapoarte austriece, o parte dintre cei arestați au evadat, plecând în exil în Transilvania și Bucovina. Epidemia de holeră, îl face să plece la Paris, apoi la Constantinopol unde-l va întâlni pe noul domn al Moldovei, Grigore Al. Ghica, alături de care va reveni în țară, fiind repus în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui.

                            În martie 1857, noul caimacam Nicolae Vogoride, un antiunionist notoriu ce se visa domn al Moldovei, dorind să-l atragă pe Cuza de partea sa, îl repune pe acesta în postul de pârcălab și îl reintegrează ca sublocotenent în cadrele Armatei. În aprilie 1857, Cuza este avansat locotenent și, în numai 10 zile, este făcut căpitan și apoi maior, o înaintare excepţională, în afara legii, ce a stârnit în epocă numeroase comentarii. Cuza, însă, nu a renunțat la convingerile sale unioniste, astfel că, odată cu falsificarea alegerilor pentru Divanul ad-hoc, alături de toți subordonații, el şi-a înaintat demisia din funcţia de pârcălab de Galați; la mijloc a fost și un calcul pragmatic, calitatea de funcționar fiind incompatibilă cu cea de ales. Scandalul generat de demisia lui Cuza și tensiunile internaționale provocate de publicarea corespondenței secrete sustrasă de Elena Vogoride, soția caimacamului, l-au determinat pe N. Vogoride să încerce o aplanare a conflictului, astfel că, în august 1858, I. Cuza a fost avansat colonel iar în septembrie a preluat postul de ajutor al hatmanului miliţiei, propulsându-l în structura de conducere a Armatei.

                             

                            Unirea nu a fost deloc facilă iar Rusia a fost la un pas de a-și impune favoritul

                             

                            Adunați în cadrul Partidei Naționale, grupare politică ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească, reprezentanții unioniști au oscilat o vreme între a avea un candidat propriu și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei. Sprijinit de Imperiul Țarist prin intermediul bancherilor Șmul Rabinovici și Leiba Kan, dar și al agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, Sturdza viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus. Planul era simplu: în cazul respingerii candidaturii lui Sturdza, contingentul polonez urma să-l impună cu forța la Iași iar în cea de-a doua etapă ar fi urmat Marșul asupra Bucureștilor. Aflând de acest complot, membrii partidei unioniste decid să-l sprijine pe Cuza, drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii francofili, după ce Alecsandri și Negri au refuzat să-și asume candidatura.

                            Pe 5 ianuarie 1859, cu ajutorul trupelor militare conduse de Cuza, amplasate strategic în jurul Adunării Elective, candidatura lui Sturdza a fost respinsă iar Cuza a fost ales domn al Moldovei cu unanimitate de voturi; fiecare deputat a rostit public numele alesului votat anterior în secret. Reuniți de urgență la Hanul Baba-Rada, mercenarii polonezi au pus la cale asasinarea liderilor unioniști, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, considerat trădător, și au stabilit o lovitură de stat pentru data de 13 ianuarie 1859; complotul a fost dejucat de Cuza în timp util, ca urmare a unor trădări din rândul complotiștilor. Toți cei implicați în complotul din Moldova au fost judecați, primind drept pedeapsă 20 de lovituri zdravene, fiind ulterior predați reprezentanților Franței și Austriei în calitate de supuși străini. Pe 1 februarie 1859, la București, Al. I. Cuza a scăpat cu bine dintr-un atentat cu bombă, rămas până astăzi la categoria „autor necunoscut”.

                            Textul Convenției de la Paris nu stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane diferite, motiv pentru care, forțând sensul noii Constituții, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. În Muntenia, însă, unioniștii liberali erau o minoritate, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate; în plus, Cuza era aici un mare necunoscut iar alegerea lui era o misiune contra cronometru, ultima zi a alegerilor fiind 24 ianuarie 1859. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi, reușind să adune în preajma Adunării Elective din dealul Mitropoliei aproximativ 35.000 de oameni; negustori, măcelari, oboreni, elevi de la Sf. Sava și țărani din împrejurimile Bucureștiului erau gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”.

                            Pe 23 ianuarie sala Adunării a fost evacuată, conservatorii s-au retras pentru discuții la reședința Oteteleșanu, liberalii la Hotelul „Concordia” iar delegația moldovenilor aflată în drum spre Constantinopol le-a propus celor două tabere candidatura lui Cuza. În urma unui compromis între cele două grupări politice, având la orizont perspectiva declanșării unei violente insurecții populare, o perspectivă ce părea iminentă dacă este să luăm în calcul ordinul comandantului miliției, maiorul unionist Vlădoianu, de retragere a militarilor în cazărmi, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.

                            Astfel s-a realizat primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române, cele două țări aflându-se până în decembrie 1861 într-o uniune personală de tip federativ. Deși în epocă ideea nu a întrunit o adeziune unanimă, Unirea deplină se va înfăptui pe cale diplomatică, prin intermediul demersurilor întreprinse de Al. I. Cuza și de colaboratorii săi apropiați: Alecsandri, I. Ghica, C. Negri. 

                            „Români! Unirea este deplină, Națiunea este întemeiată! Vă iubiți Patria? Veți ști dar a o întări!”

                            (Al. I. Cuza, Proclamația către națiune; 23 decembrie 1861) 

                            Trăsăturile fizice ale viitorului domn au fost surprinse de D. Bolintineanu într-un succint, dar inspirat portret: de statură mijlocie, ochi albaștri, „avea privirea inteligentă, părul blond închis, fruntea largă, ras la față, pieptul larg, scutit de pleșuvie. Talia dreaptă, dar când pășea, avea în mers ceva ce nu era drept, ce se târa. Fuma neîncetat, bea cafea multă. N-avea patimi nici pentru cai, nici pentru tablouri sau obiecte de artă, nici pentru mâncăruri luxoase, ci numai pentru port-țigări de ambru”. Într-adevăr, Cuza avea un mers ușor șchiopătat, fiind rănit în perioada revoluției de la 1848 în timpul incidentelor din casa lui Mavrocordat; în plus, suferea de astm, motiv pentru care și-a întrerupt activitatea de multe ori, pentru „a merge la băi” la Odessa, Slănic-Moldova, Ems ș.a.

                             

                             

                            Al. I. Cuza

                             

                             

                            Dezvelirea statuii lui Cuza din Iași

                            27 mai 1912

                             

                             Muzeul de Istorie Naturală din Iași, sala „la Elefant”

                            (locul în care unioniștii au hotărât candidatura lui Al. I. Cuza)

                            Horoscop 23 ianuarie 2025

                            Berbec (21 martie – 19 aprilie)

                            Astăzi, Berbecii sunt încurajați să-și exprime sentimentele față de persoana iubită. O discuție sinceră poate întări legătura dintre voi și poate deschide calea către o conexiune mai profundă.

                            Taur (20 aprilie – 20 mai)

                            Taurii se bucură de o perioadă liniștită în relație. Este momentul ideal pentru a planifica activități comune care să vă apropie și mai mult. Cei singuri ar putea întâlni pe cineva special în cercul de prieteni.

                            Gemeni (21 mai – 20 iunie)

                            Gemenii sunt sfătuiți să acorde atenție comunicării în relație. O conversație deschisă poate clarifica neînțelegeri și poate consolida legătura cu partenerul. Pentru cei singuri, o întâlnire neașteptată poate aduce emoții noi.

                            Rac (21 iunie – 22 iulie)

                            Racii simt nevoia de intimitate și conexiune emoțională. Petreceți timp de calitate alături de persoana iubită și împărtășiți-vă gândurile și sentimentele. Cei singuri ar putea simți o atracție puternică față de cineva din trecut.

                            Leu (23 iulie – 22 august)

                            Leii au de luat o decizie importantă în ceea ce privește viitorul lor sentimental. Ascultați-vă intuiția și nu ezitați să faceți pași curajoși spre fericirea voastră.

                             

                            Fecioară (23 august – 22 septembrie)

                            Fecioarele sunt pregătite să-și asume mai multe riscuri în dragoste. Este o perioadă fantastică pentru a vă deschide inima și a permite iubirii să intre în viața voastră.

                             

                            Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)

                            Balanțele sunt în căutarea echilibrului interior. Această perioadă este marcată de momente de liniște și căutarea sinelui. Fiți deschiși la noi conexiuni care vă pot aduce armonie și împlinire.

                             

                            Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

                            Scorpionii sunt pregătiți să ia o decizie în ceea ce privește relația lor de cuplu. Gestionați cu grijă emoțiile și comunicați deschis cu partenerul pentru a evita neînțelegerile.

                             

                            Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

                            Săgetătorii sunt pregătiți să ia decizii importante în ceea ce privește cariera lor. Acest lucru poate influența și viața sentimentală, așa că asigurați-vă că mențineți un echilibru între muncă și iubire.

                             

                            Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)

                            Capricornii simt nevoia de stabilitate în relație. Este un moment propice pentru a discuta planurile de viitor cu partenerul și a consolida fundația relației voastre.

                            Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

                            Vărsătorii sunt încurajați să fie deschiși la noi experiențe romantice. O persoană specială ar putea apărea în viața voastră, aducând cu sine emoții intense și conexiuni profunde.

                            Pești (19 februarie – 20 martie)

                            Peștii se concentrează pe dezvoltarea personală și spirituală. Acest proces vă poate aduce mai aproape de sufletul pereche, permițându-vă să vă conectați la un nivel mai profund.

                            Războiul Cultural: De la Războiul Rece la Conflictul China-SUA

                            Războiul cultural reprezintă confruntarea dintre valorile, simbolurile și influențele culturale ale unor state sau grupuri ideologice, având ca scop nu doar dominarea militară sau economică, ci și modelarea percepțiilor și a modului de viață al celuilalt. Într-o epocă în care soft power – puterea influenței culturale – este mai importantă ca niciodată, războiul cultural devine o armă subtilă, dar extrem de eficientă. Filmele, muzica, tehnologia, literatura sau chiar rețelele sociale au devenit terenuri de luptă pentru mințile și inimile oamenilor din întreaga lume.

                            Un exemplu emblematic al războiului cultural este perioada Războiului Rece, când Occidentul a învins Estul comunist nu doar prin forță militară sau superioritate economică, ci și printr-o ofensivă culturală bine orchestrată. În timp ce propaganda sovietică glorifica realismul socialist, Occidentul a trimis în lume muzica rock, blugii, reclamele Coca-Cola și filmele de la Hollywood.

                            În Europa de Est, fiecare pereche de blugi contrabandiști, fiecare disc Beatles ascultat pe ascuns și fiecare film cu James Dean au semănat dorința pentru un altfel de viață. Aceste mici frânturi de libertate au erodat, încet dar sigur, zidurile ideologice ale comunismului.

                            Victoria Occidentului în Războiul Rece a fost mai mult decât o prăbușire a zidului Berlinului; a fost o înfrângere a unei ideologii în fața unei culturi atractive, aspirative, capabile să creeze un vis comun pentru milioane de oameni.

                            Astăzi, asistăm la o nouă confruntare culturală, de data aceasta între China și Statele Unite. În această eră digitală, influența culturală nu mai este transmisă doar prin filme sau muzică, ci mai ales prin tehnologie și rețele sociale.

                            TikTok, platforma video deținută de compania chineză ByteDance, a devenit un simbol al influenței culturale chinezești în întreaga lume. Cu peste un miliard de utilizatori activi, TikTok nu este doar o aplicație de divertisment, ci și o poartă de intrare pentru cultura chineză, de la trenduri muzicale și dansuri, până la perspective asupra vieții cotidiene.

                            Această ascensiune fulgerătoare a stârnit reacții puternice în Statele Unite, unde autoritățile au început să privească TikTok nu doar ca pe o aplicație populară, ci și ca pe o amenințare la adresa securității naționale și a influenței culturale americane. Sub pretextul temerilor legate de spionaj și de colectarea datelor, guvernul american a încercat să limiteze accesul la TikTok, iar în unele state chiar să o interzică.

                            Într-un astfel de context tensionat, mulți americani au migrat către o aplicație alternativă, RedNote, care imită funcționalitățile TikTok, dar este orientată în special către promovarea conținutului cultural chinezesc. La început, descărcarea acestei aplicații a fost o mișcare de rezistență împotriva interdicțiilor guvernamentale, dar rezultatul a fost unul neașteptat.

                            Pe RedNote, utilizatorii americani au început să descopere o imagine a Chinei diferită de cea propagată de mass-media occidentală. În locul clișeelor despre un stat autoritar, dominat de cenzură și opresiune, aplicația a oferit un tablou divers al vieții din China. Oameni obișnuiți care își împărtășesc pasiunile, tradiții locale pline de culoare, peisaje uluitoare și o economie digitală vibrantă au surprins și schimbat percepțiile utilizatorilor.

                            Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât RedNote a arătat că China nu este doar ceea ce oficialii occidentali descriu ca fiind „marea amenințare”, ci și o țară cu o cultură profundă, cu oameni creativi și cu un ritm de viață care îmbină tradiția și modernitatea într-un mod fascinant.

                            Conflictul cultural dintre China și SUA evidențiază o schimbare importantă: astăzi, câmpul de luptă al războiului cultural s-a mutat în spațiul virtual. Tehnologia a transformat nu doar modul în care transmitem cultura, ci și cum o percepem. Algoritmii, platformele de streaming și rețelele sociale au devenit instrumente puternice de influență, iar statele încearcă din ce în ce mai mult să le controleze.

                            Interzicerea TikTok și ascensiunea aplicațiilor alternative precum RedNote arată cât de mare este puterea culturii digitale. Dar ele mai demonstrează ceva: în ciuda cenzurii și a propagandei, oamenii au o curiozitate naturală de a explora alte lumi și de a înțelege realitatea dincolo de filtrele mediatice.

                            Câte ziare se vindeau în anii ’70?

                            Răspunsul este: foarte multe. La un singur chioșc din Bacău se vindeau 200 de ziare locale și s-ar fi vândut și mai multe dacă Difuzarea presei ar fi adus ziarele la timp. Cel mai bun difuzor volant vindea 300 de ziare lucrând o singură oră pe zi, între 7 si 8 dimineața.

                            23 ianuarie 2025