Acasă Blog Pagina 2284

Salariații de la Electric Plus au expus din nou pasiune și sensibilitate

    La sediul companiei Electric Plus, din Bacău, proprietara cunoscutului brand de tâmplărie de PVC Barrier, a fost organizată, zilele trecute, cea de a treia ediție a expoziției „Ziua colecționarului la Barrier”. Manifestarea a debutat acum patru ani, la inițiativa administratorilor firmei, Adrian și Liliana Gârmacea, și adună deja 20 de colecționari dintre salariații firmei, între care și proprietarii ei.

    În expoziția din holul pavilionului central al companiei au putut fi admirate aparate de fotografiat vechi, reviste, telefoane mobile, monede și păpuși miniaturale, magneți de frigider, icoane și parfumuri. „Manifestarea – ne-a declarat directorul de marketing Alexandru Maxim – a devenit tradițională și adună tot mai mulți colecționari pasionați. Pe unii dintre ei i-am văzut la edițiile anterioare, acum i-am invitat pe noii colecționari”.

    La standul aparatelor foto am stat de vorbă cu Cristina Cernat. „Sunt – am aflat – aparate pe care le colecționez împreună cu soțul meu, Paul. Sunt exemplare din anii ‚70, încă funcționale. Soțul meu este pasionat de fotografie încă din adolescență. Avem, până acum, 14 aparate colecționate. Iar pasiunea pentru fotografie o are și fata noastră cea mare”.

    Magdalena Ioniță, secretara firmei, ne-a prezentat colecțiile de reviste și colecția de parfumuri. „Am o colecție de reviste ABC, adunate împreună cu sora mea, care este învățătoare, dar și o colecție a revistei «Magazin istoric», adunate în ultimii 16 ani – ne-a spus colecționara. Am și o colecție de magneți de frigider, luați de pe unde am călătorit în lume. Am ales însă exemplarele mai deosebite, mai ales de la mănăstiri și castele. Mai expunem, împreună cu patronul nostru, domnul Adrian Gârmacea, o colecție de parfumuri, între care mascota este o sticlă de parfum foarte mică”.

    Una dintre cele mai interesante, dar și originale colecții este chiar a lui Adrian Gârmacea, colecția de protexuri din 30 de țări. „Denumirea Protex – ne-a spus colecționarul – este încetățenită din anii în care era singura marcă de pe piață. În România prima dintre aceste mărci a fost una numită „Vulcan”, de prin anii ‚60. Ulterior au dispărut și marca și produsele”.

    Premianții ediției 2019

    În ultima zi a manifestării au fost acordate și premiile acestei ediții. Astfel, „Cel mai pasionat colecționar” a fost desemnată Magdalena Ioniță. Premiul „Colecție de echipă” a ajuns la Departamentul financiar (Corina Chilianu, Silvia Todeancă, Olimpia Crâșmaru, Carolina Gavriluță, Lidia Iacob și Lizi Mihuț), pentru magneți de frigider și icoane. Iar „Cea mai originală colecție” a fost desemnată cea de aparate foto vechi a soților Cristina și Paul Cernat.

    Petru Done

    Conferință națională pe teme de educație

      Zilele trecute s-a desfășurat, la Centrul educațional al Fundației Sf. Ioan Bosco Bacău, Conferință Națională “Modalități eficiente de abordare a educației prin derularea proiectelor educaționale”.

      Invitat special a fost prof. univ. dr. Sorin Cristea, de la Universitatea din București. Programul conferinței a cuprins: sesiune de comunicări, lansare de carte, workshop, curs de formare continuă.

      Conferință a fost organizată de Asociația Grădinița Roza Venerini Bacău, în parteneriat cu ISJ și CCD Bacău.

      JYSK deschide al doilea magazin din județ, la Onești

        Retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă JYSK România, parte a grupului JYSK Nordic, deschide pe 28 februarie al doilea său magazin din județ, la Onești. Rețeaua sa ajunge, astfel, la 72 de unități în țară.

        JYSK Onești își deschide porțile începând cu ora 8,00, în strada Victor Babeș nr. 14A, și are o suprafață totală de 1.170 mp.
        Ziua deschiderii va fi marcată de un eveniment special, cu atmosferă veselă, DJ,  baloane, cafea și croissante.

        Primii 150 de clienți care vor achiziționa produse în valoare de minim 50 de lei vor primi cadou câte o pernă din pene de rață. De asemenea, în săptămâna deschiderii vor exista oferte speciale, cu prețuri mai mici cu până la 75% la saltele, perne, plăpumi, mobilier și decorațiuni pentru casă.

        Magazinul este amenajat după noul concept Store 3.0., care oferă clienților o experiență de cumpărături mai plăcută, datorită colțurilor inspiraționale, care recreează încăperi din locuință, noul sistem de iluminat, podelele din lemn și face designul mai elegant.

        „În județul Bacău aveam până acum doar un magazin, de aceea ne bucurăm că am găsit un spațiu potrivit și în Onești. Credem că locuitorii de aici vor aprecia produsele cu design scandinav și ofertele pe care le vor găsi la JYSK Onești. În județ susținem și proiectul Servicii Comunitare pentru Copii, desfășurat de UNICEF în 45 de comunități. Am vizitat deja trei comune în care este implementat proiectul și i-am cunoscut pe beneficiari – copii și părinți.”
        Hristu Geoge, Development Manager JYSK România.   

        Condiţii de aplicare a falimentului personal

        Spuneam într-un număr anterior al publicaţiei noastre că, legea falimentului personal se poate aplica începând cu a doua decadă a lunii ianuarie. Ultimul act al acestei legi fiind Decizia nr. 7/2018 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 41 din 16/01/2019 privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil. Respectiv, valoarea coşului minim lunar de consum.

        Pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil al persoanei. Această lege cuprinde mai multe ipoteze de negociere a datoriilor şi restructurarea a lor în baza unui plan de reorganizare aprobat de creditori. Apoi, procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active şi procedura simplificată de insolvenţă. Să începem cu ultima întrucât este cea mai restrictivă. Astfel în ultima ipoteză cuantumul total al obligaţiilor pentru care se poate cere procedura simplificată este de cel mult 10 salarii minime pe economie; debitorul să depăşească vârsta standar de pensionare să-şi fi pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, să nu aibă bunuri sau venituri urmăribile. Aceste patru condiţii sunt condiţii suplimentare peste condiţiile generale necesare pentru a putea accesa beneficiul acestei legi.

        Spre deosebire de procedura simplificată care limitează pragul maxim al datoriei, la 10 salarii minime pe economie, restructurarea datoriei lor în baza unui plan de reorganizare, ori prin lichidare de active, limitează pragul minim al datoriei la cel puţin 15 salarii minime pe economie, la care se adaugă şi îndeplinirea celorlalte condiţii generale, adică, debitorul să aibă domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită de cel puţin 6 luni anterior depunerii cererii în România, ori, dacă locuieşte în mod statornic în România, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare, dacă are bunuri şi/sau realizează venituri în România. Este în stare de insolvenţă, în sensul că nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, capabil să îşi execute obligaţiile astfel cum au fost contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere; într-o perioadă de maximum 12 luni.

        Nu poate beneficia de aplicarea acestei legi cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, a unei infracţiuni de fals sau a unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
        care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile; care, deşi apt de muncă şi fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligenţa rezonabilă necesară pentru a-şi găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit; i-a încetat contractul de muncă prin acordul părţilor sau prin demisie în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii; a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că este în stare de insolvenţă; care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvenţă, cu intenţie sau din culpă gravă.

        Se prezumă a fi avut acest efect:

        1. contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, a unor datorii care reprezintă cel puţin 25% din valoarea totală a obligaţiilor, cu excepţia obligaţiilor excluse;

        2. asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligaţii excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-şi plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;

        3. efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăţi preferenţiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;

        4. transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice ori juridice în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvenţă.

        Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă este un formular standardizat şi se depune la Comisia de insolvenţă în a cărei circumscripţie şi-a avut debitorul domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită cel puţin 6 luni înaintea depunerii cererii de deschidere a unei proceduri de insolvenţă. Comisia de insolvenţă învestită cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei rămâne competentă să deruleze procedura, indiferent de schimbările ulterioare de domiciliu, reşedinţă sau reşedinţă obişnuită a debitorului. Această Comisie funcţionează în cadrul Autorităţii Pentru Protecţia Consumatorului.

        Concluzia ar fi că nici să-ţi declari falimentul nu e uşor. În viitor, sintagma ,,e falit”, posibil sa nu mai aibă caracter peiorativ, ci dimpotrivă, ,, …ăsta a reuşit ! ”

        Jurist Adrian M. Ionescu

        Aerostar l-a luat și pe Țenea

        „Aviatorii” și-au completat lotul prin împrumutarea fundașului dreapta de la Dunărea Calărași, care a debutat toamna trecută în primul eșalon

        Încă o mutare pentru divizionara B Aerostar. Ultima din această perioadă de mercato. Luni, „aviatorii” și-au completat lotul prin aducerea fundașului dreapta Ionuț Eugen Țenea de la prim-divizionara Dunărea Călărași.

        În vârstă de 23 de ani pe care îi va împlini pe 21 martie, Țenea a fost împrumutat până în vară de la Dunărea, cu care debutase în primul eșalon sezonul acesta. Dacă în Liga I a bifat doar patru prezențe, toate în actuala ediție de campionat, în schimb la nivelul ligii secunde, Țenea a totalizat nu mai puțin de 85 de jocuri.

        Prin aducerea lui Ionuț Țenea, Aerostar ridică la zece numărul fotbaliștilor încorporați în această iarnă, celelalte nume fiind ale lui Andrei Udeanu, Dudu Drugă, Stejărel Vișinar, Iulian Carabela, Daniel Boateng, Alin Gojnea, Sorin Tabacariu, Alexandru Ciocâlteu și Alexandru Pop. Învinși în prima etapă, la limită, cu 3-2, la Târgoviște, de Chindia, băcăuanii pregătesc partida de pe teren propriu, cu Energeticianul, programată sâmbătă, 2 martie, de la ora 11.00, în cadrul etapei a 23-a.

        „Am urmărit-o pe Energeticianul în meciul din runda precedentă, cu Universitatea Cluj. Deși a pierdut jocul cu 2-0, Energeticianul mi-a lăsat impresia unei echipe amibițioase și bine organizate. Trebuie să pregătim foarte bine acest joc pentru a lua toate cele trei puncte și pentru a începe, astfel, cu dreptul partidele pe care le vom disputa în fața propriului public în sezonul de primăvară.

        Cu acest prilej, vreau să le transmit suporterilor noștri că îi așteptăm într-un număr cât mai mare la stadion”, a declarat antrenorul Aerostarului, Florin Bratu. Față de meciul de la Târgoviște, „aviatorii” îi vor avea în lot sâmbătă și pe nou- legitimatul Țenea, și pe fostul fotbalist al Arsenalului Londra, Boateng, dar și pe Gojnea, care revine după o accidentare. O singură absență certă: cea a lui Alin Mutu, suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene.

        Baciu ardelean, peste cel moldovean

        Având în Ioana Baciu MVP-ul meciului, Alba Blaj a învins-o cu 3-0 (12, 16, 16) pe Știința, la Bacău, ipotecând calificarea în finala Cupei CEV. Studentele au realizat însă o premieră europeană, aruncând în luptă două jucătoare „babies”: Iulia Matanie (15 ani) și Mădălina Airoaie (16 ani)

        Mai e un meci de jucat. Returul. Marțea viitoare, la Sibiu. Lucrurile sunt însă clare încă de pe acum. Pentru al doilea an la rând, Volei Alba Blaj va juca o finală de cupă europeană.

        În 2018 a fost Liga Campionilor. Acum e Cupa CEV. Ardelencele s-au impus marți seara cu 3-0 pe terenul Științei Bacău, în prima manșă a semifinalei din Cupa CEV. O victorie clară, care a subliniat supremația echipei antrenate de Darko Zakoc.

        Într-o atmosferă de nota 10 creată de publicul băcăuan, dar și de galeria venită de la Blaj, oaspetele au tranșat disputa grație unei Ioana Baciu la superlativ (22 de puncte, cu opt mai puține decât întreaga echipă băcăuană) și a eficienței block-ului.

        O victorie clară, așadar, care l-a făcut pe antrenorul Științei, Florin Grapă să admită: „Trebuie să fim realiști. Blajul este mai valoroasă, iar după această victorie, are peste 80 la sută șanse de calificare în finală”. Într-adevăr, Alba Blaj are totul de partea sa în perspectiva returului: scorul din tur și publicul.

        Și apoi, lotul și bugetul. Ca să nu mai vorbim de statistică: în ultimele 17 meciuri directe, ardelencele au obținut 16 victorii. Ar mai fi ceva de adăugat? Da. Oricât ar părea de ciudat, există un lucru care stă de partea grupării băcăuane. O fi având Blajul bani, echipă și glorie. Plus încă o finală europeană la activ. Viitorul este însă al Științei. S-a văzut și la partida de marți seară. În setul al treilea, Florin Grapă a aruncat în lupta două voleibaliste „babies” crescute la CSȘ Bacău: Iulia Matanie (15 ani) și Mădălina Airoaie (16 ani).

        O premieră europeană, nu doar națională. Iulia a intrat la 6-15, a salvat mingea de 7-15 și a reușit asul care a dus scorul la 8-15, în uralele sălii. Mădalina a intrat la 15-23 și, deși nu a punctat, s-a ținut bine. Astăzi, Iulia și Mădă se pregătesc să meargă la școală (una este elevă în clasa a nouă, iar cealaltă e într-a zecea), dar ca mâine vor juca și ele o finală de cupă europeană. Cu Știința!

        Știința Bacău: Kapelovies 2 puncte (Guncheva), Cazacu 6, Rogojinaru 5 (Airoaie), Otasevic 4 (Sipoș 2), Faleș 3 (Matanie 1), Koleva 7, Monova -libero (Ciucu- libero). Antrenor: Florin Grapă.

        Alba Blaj: Kitipova 2, Baciu 22, Lazarevic 7, Ninkovic 6, Onyejekwe 8, Newcombe 9, Vujovic-libero. Antrenor: Darko Zakoc.

        Băcăuan urmărit pentru o crimă în Franța

          La data de 25 februarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, care se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Franţa.

          Pe numele acestuia exista un mandat european de arestare pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat.

          Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bacău, iar în continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de extrădare către autorităţile franceze.

          Statistic, Curtea de Apel Bacău stă „foarte bine”

          Azi, 26 februarie 2019, a avut loc Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Bacău convocată în vederea dezbaterii Raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2018 de această instanţă şi instanțele din circumscripție, eveniment la care au participat în calitate de invitaţi doamna judecător Lia Savonea — Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamnele judecător Gabriela Baltag Și Nicoleta Ţânţ — membri aleşi ai Consiliului, domnul Lucian Netejoru — Inspector Șef al Inspecţiei Judiciare, precum preşedinţii Tribunalelor din circumscripţia Curţii de Apel Bacău.

          Prezentarea în sinteză a datelor statistice aferente activităţii desfăşurate în anul 2018, a relevat următoarele: Pe rolul Curții de Apel Bacău s-au aflat un număr de 9.297 cauze, din care 6.510 cauze nou intrate şi 2.787 dosare aflate în stoc la 01.01.2018, situație care plasează instanţa pe locul 11 între curțile de apel.

          Privind retrospectiv, în anul 2016 volumul de activitate a fost de 9.157 cauze, în anul 2017 a fost de 10.211 dosare, iar în anul 2018 a fost de 9.297 cauze, fiind astfel reluată tendința de scădere a volumului de activitate înregistrată în anii anteriori.

          În ceea ce priveşte incărcătura pe judecător la nivelul instanței şi la nivelul schemei, situația se prezintă astfel: Schema de posturi aprobate în anul 2018 a fost de 38 posturi judecător, iar efectiv ocupate au fost 32 posturi.

          Astfel, prin raportare la dosarele nou intrate, încărcătura pe schemă a fost de 171,3 dosare, iar prin raportare la volumul efectiv de activitate a fost de 244,7 dosare pe judecător. Prin raportare la volumul de activitate adiţionat, care s-a ridicat la 21.102 dosare, încărcătura, raportată tot la schema de judecători, a fost de 555,3 dosare.

          Încărcătura pe judecător, calculată în funcţie de numărul efectiv de judecători, a fost de 202,2 dosare, prin raportare la dosarele intrate, de 288,7 dosare, prin raportare la volum efectiv de activitate şi de 655,3 prin raportare la volumul de activitate adiționat. Având în vedere aceste date, rezultă că în anul 2018 au fost soluţionate 7.212 dosare, înregistrându-se o operativitate de 110,8% raportată la dosarele intrate, ceea ce a plasat instanţa pe locul 5 între curțile de apel.
          În urma analizei activităţii instanței din perspectiva celor 5 indicatori de eficienţă (rata de soluționare, vechime dosare în stoc, pondere dosare închise într-un an, durata medie de soluționare şi documente redactate peste termen), pe baza datelor statistice aferente anului 2018, rezultă că instanța s-a încadrat în gradul „foarte eficient”, iar situația se prezintă astfel:

          Cât priveşte rata de soluționare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate: în perioada de referință, instanța a înregistrat un număr de 6.510 dosare nou intrate şi un număr de 7.212 dosare soluționate, încadrându-se, la acest indicator, în gradul „foarte eficient „, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărărea nr. 1.305/09.12.2014 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

          – Cât priveşte stocul de dosare mai vechi de un an, pe parcursul anului 2018, ca şi în anii anteriori, s-au făcut eforturi pentru soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, obiectiv ce poate fi considerat atins, față de procentul de operativitate, înregistrat în condiţiile în care stocul de dosare înregistrat la începutul anului a fost considerabil. Astfel, la data de referinţă, 31.12.2018, din totalul de 2085 dosare aflate în stoc un număr de 65 dosare, reprezentând un procent de 3,1% sunt mai vechi de 1 an. În consecintă, şi la acest indicator instanța s-a încadrat în gradul „foarte eficient”.

          Cât priveşte ponderea dosarelor închise în 2018 în perioada de referinţă, din totalul de 7.212 dosare soluţionate, un număr de 7.107 dosare au fost soluționate în termen de maximum un an de la înregistrare, reprezentând un procent de 98,5%, cu încadrarea în gradul „foarte eficient”.

          Şi, în fine, la redactările peste termenul legal în perioada de referință, din totalul de 6.651 dosare soluționate, un număr de 808 dosare au fost redactate peste termen, determinând încadrarea instanței în gradul „foarte eficient”, media numărului de zile de redactare fiind de 22,2 interval, considerat ca rezonabil, dacă avem în vedere incărcătura pe judecător în anul de referinţă.

          Analiză indicatorilor statistici cantitativi reprezentativi pentru actul de justilie a evidențiat, şi pentru anul 2018, un nivel bun al performanței activitălii Curlii de Apel Bacău şi existența preocupării întregului corp de magistrați pentru soluționarea cauzelor cu operativitate, într-un termen rezonabil, concomitent cu respectarea termenului de redactare a hotărârilor.

          Buhuși: Polițist biciuit de trei romi

            Un polițist, aflat în timpul liber cu mașina persoanală a observat un scandal în plină stradă. El a intervenit să-l salveze pe un bărbat de 42 de ani, administrator la o societate comercială din Buhuși, din mâinile unor trei tineri de etnie romă care îl agresau.

            De aici și până la o bătaie generală nu a mai fost decât un pas, informează Observator.tv. Polițistul era îmbrăcat civil, iar unul dintre cei trei agresori l-a lovit cu un bici. Scandalul a continuat, iar omul legii a mai fost lovit de cei trei agresori.

            Polițistul s-a deplasat la Spitalul Buhuși pentru îngrijiri medicale după bătaia încasată pe stradă. Un grup de polițiști, jandarmi și polițiști locali s-a deplasat la fața locului ca să aplaneze conflictul.

            Cei trei tineri agresori, cu vârste curpinse între 20 și 26 de ani, au fost duși la secția de poliție și unde au fost audiați. În cauză se va deschide dosar penal pentru lovire și alte violențe și distrugere.

            Suspecți băcăuani, reținuți în cazul asasinării unui om de afaceri din Vrancea

            Trei bărbaţi din Bacău și Vrancea, bănuiţi de uciderea omului de afaceri de la Slobozia Ciorăşti, au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, potrivit unor surse judiciare.

            „Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat trei cetăţeni români căutaţi de autorităţi într-un dosar de omor domiciliaţi pe raza judeţelor Bacău şi Vrancea, pasageri într-un autoturism BMW X5. În momentul efectuării verificărilor, constând inclusiv în accesarea bazelor de date specifice controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele celor trei persoane era emisă o alertă, având ca obiect punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către autorităţile române”, precizează un comunicat remis de Poliţia de Frontieră Arad.

            Este vorba de trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 47 de ani, care au fost identificaţi în cursul zilei de luni, la Vama Nădlac, în timp ce încercau să părăsească România.

            „În continuarea cercetărilor privind cazul bărbatului găsit decedat într-un autoturism pe raza comunei Slobozia Ciorăşti, au fost desfăşurate activităţi sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi a Institutului Naţional de Criminalistică, ambele din cadrul Poliţiei Române. În urma activităţilor specifice desfăşurate, în cursul zilei de luni, 25 februarie, au fost identificate mai multe persoane, care intenţionau să părăsească teritoriul României prin Vama Nădlac”, a precizat IPJ Vrancea.

            Persoanele reţinute vor fi prezentate pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Un om de afaceri în vârstă de 61 de ani, patronul mai multor case de schimb valutar din Focşani, a fost găsit decedat într-un autoturism, vineri seara, pe raza comunei Slobozia Ciorăşti. Bărbatul prezenta două plăgi prin împuşcare.

            Tenis de masă / Moineștiul, în Superligă!

            CSM Moinești a făcut pasul către Superliga feminină de tenis feminin. Echipa antrenată de Mihaela Ciubotariu Caloian și-a asigurat promovarea în prima ligă, grație locului secund ocupat în clasament la finalul returului de campionat al Diviziei A+B, seniori. Returul, derulat în perioada 22-24 februarie, în sala de sport a Școlii „Tristan Tzara” din cartierul moineștean Lucăcești, a consemnat prezența unor jucătoare cu un CV impresionant precum Andreea Dragoman, campioană mondială la dublu și Irina Rusu, campioană europeană de cadete în 2018, dar și a lui Andrei Filimon, antrenorul lotului național la feminin.

            CSM Moinești a câștigat șase meciuri din șapte: 5-1 cu CSM Giurgiu, 5-0 cu CSTA București, 5-0 cu Dunărea Giurgiu, 5-0 cu LPS „Nicolae Rotariu” Constanța, 5-3 cu CSM Arad și 5-4 cu Farul Constanța. Singura înfrângere a fost consemnată în fața liderei Diviziei A și, totodată, principala pretendentă la promovarea în Superligă, Steaua București: scor 3-5.

            Ocupantă a locului secund în Divizia A, gruparea moineșteană ar fi urmat să susțină un baraj de promovare în aprilie, contra echipei de pe locul 3, Farul Constanța. Numai că orașul de pe malul mării are deja o reprezentanta în Superligă, ceea ce face ca CSM Moinești să promoveze direct în elita tenisului de masă feminin românesc, fără a mai fi nevoită să dispute barajul.

            „Promovarea în Superligă reprezintă încununarea unei munci îndelungate. Sunt încrezătoare că fetele noastre vor juca de la egal la egal cu adversarele pe care le vor întâlni pe prima scenă a tenisului. Totodată, ne bucurăm că avem pregătit și schimbul de mâine, noi punând mare accent pe copii. Am avut o campioana națională trei ani la rând la Juniori 1 și era de așteptat ca Moineștiul să dețină o echipă puternică la senioare”, a declarat antrenoarea CSM Moinești, Mihaela Ciubotariu Caloian.

            Ulterior

            Un deputat a accidentat, pe trecerea de pietoni, o tânără. A părăsit locul accidentului, n-a stat să ofere probe biologice pentru stabilirea eventualei alcoolemii etc. Poliția a emis un comunicat din care am priceput că, ulterior, deputatul s-a prezentat pentru prelevarea de probe biologice; alcoolemie zero. Ulterior… Când? După cât timp? Nici milițienii nu ofereau asemenea comunicate otrăvite de omisiuni.

            Normal, polițiștii de la circulație au amendat și în luna ianuarie. Ulterior, s-a aflat că nu exista niciun temei legali pentru încasarea amenzilor. Nu apăruseră normele metodologice de aplicare a legii în baza căreia fuseseră aplicate amenzile.

            Am citit subiectele de la probele scrise (test-grilă) pentru subofițeri (Câmpina), la limba română. Jos pălăria! Subiecte frumoase, dificile, menite să saboteze analfabetismul. Ulterior, am citit un proces-verbal întocmit de un agent și m-am întrebat ce efect benefic or fi având asemenea subiecte, căci m-am amuzat copios de gramatica personală a documentului.

            Atunci când, la Ateneul Român, am preluat președinția Consiliului U.E., unele dintre vorbele liderilor europeni păreau a fi iubitoare de guvernanți români. Ulterior, am constatat că totul n-a fost decât o paradă oficială convențională. Recent, liderului P.S.D. și premierului nostru le-au fost aruncate cuvinte grele despre nerespectarea unor elementare norme de drept. Și de către cine? Chiar de către frăținii din familia socialiștilor europeni. Ulteriorul acesta e de bine.

            Până și frații noștri de peste Prut, neînrudiți prea mult cu democrația, au supus la vot (măcar atât) reducerea (aproape înjumătățirea) numărului de parlamentari. La noi, deși aleșii tună și fulgeră mereu pe tema asta, spunând că vor să micșoreze drastic numărul parlamentarilor, ulterior constatăm că totul n-a fost decât o farsă electorală; una transpartinică. E greu de renunțat la cea mai ineficientă și bine plătită slujbă (care are o singură ,,virtute”: fariseismul electoral).

            Turma scapă urma

            Răzvan Bibire

            Da, știu, zicala e invers: «urma scapă turma», în sensul că ultima oaie din turmă (urma), fiind halită de lup, acesta nu mai are nici un interes să mai urmărească restul oilor. E altă poveste.

            Spuneam, acum câteva zile, că românii nu mai sunt o națiune, nemaifiind învățați să se gândească la ei ca la un colectiv, ci doar ca la niște individualități, nu mai sunt decât o gloată. O turmă, dacă vreți, fără prea multe în comun, în afară de câteva interese majore, între care și cel de a supraviețui.

            Dar atât; pe români, cu părere de rău, nu-i interesează să construiască un viitor comun, ci să se salveze individual care cum poate. Neavând interese legate de viitorul comun, românii nu-și planifică viitorul, fiind interesați doar de câteva lucruri imediate: ce vor mânca azi, ce țoale își vor cumpără, cu ce telefon își vor impresiona colegii de muncă și așa mai departe. De aceea lipsesc din peisaj sentimentele de solidaritate care ar trebui să caracterizeze o națiune.

            Mulți au impresia că deceniile de comunism au șters această solidaritate, dar eu cred că înainte de 1990 am văzut cele mai însemnate dovezi ale acestui sentiment, care a dispărut pe măsură ce se edifica societatea capitalistă. Bine, unii o să înțeleagă că fac apologia comunismului; este și asta o altă caracteristică a turmei, aceea că gradul de inteligență este tot mai scăzut. Să depășim momentul!

            Mentalitatea de turmă, însă, merită să fie studiată. Gloată înțelege puțin, către deloc, face confuzii, dar reacționează foarte bine la stimuli simpli. Din acest motiv este și favorita creatorilor de revoluții mai mult sau mai puțin colorate. Un sistem politic poate fi răsturnat de o hoardă, un lider poate fi impus de o turmă bine coordonată, o țară poate fi ușor de învins dacă populația ei este redusă la statutul de gloată condusă de instincte primare.

            De câți ciobani e nevoie ca să conduci o turmă de oi? Doi oameni și trei câini pot mâna sute de animale unde vor ei. La fel se întâmplă și la nivelul societății, atunci când oamenii abandonează gândirea critică și se reped să muște cu poftă din manipulările oferite cu marinime de păstorii turmei.

            Bravo, Flores Amicitiae!

            La sala Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, pe 22 februarie 2019, cu începere de la orele 12.00, s-au întrecut în cântece corale cu ocazia Olimpiadei Regionale de cor, următoarele trei licee: Colegiul de Artă “George Apostu” din Bacău, Colegiul Național Catolic “Sf. Iosif” din Bacău și Colegiul Teoretic “Spiru Haret” din Moinești. Sala a fost plină cu spectatori, elevi de la cele trei licee, veniți cu toții să-și suțină colegii din cele trei ansambluri corale.

            Corala Colegiului de Artă “Gorge Apostu”, dirijată de domnul prof. Ionuț Vâlcu, alcatuită din voci feminine, a interpretat cu măiestrie patru cântece: două din repertoriul internațional și două din repertoriul național. Între cele 3 ansambluri corale au fost intercalate momente de pian, vioară și canto ale elevilor de la liceul de Artă, care și-au dovedit potentialul artistic si originalitatea. Elevul Ștefan Alexandru Negru, care a apărut în emisiunea “O vedetă populară”, alături de artistul emerit Grigore Leșe, a interpretat un cântec de cătănie și apoi a antrenat foarte frumos întreaga sală cu cântecul binecunoscut de toată lumea “Cântă cucu, bată-l vina”. Întregul auditor a cântat cu entuziasm și multă plăcere, astfel încât concertul lecție și-a atins pe deplin scopul, încântând elevii cu muzica de folclor și muzica camerală.

            Când și-a făcut apariția corul “Flores Amicitiae“, întreaga sală s-a umplut de aplauze de susținere și încurajare pentru tinerii de la Colegiul Național Catolic, care așa cum a anunțat domnul prof. Adrian Farcaș, concurează pentru prima dată la această întrecere olimpică. Sub bagheta măiastră a domnului profesor, elevii au interpretat impecabil piesele pregătite și stabilite în regulamentul concursului, două cântece internaționale: în franceză și engleză și un cântec românesc, toate au fost foarte bine apreciate de juriu și de publicul spectator. Doamna profesor Potărniche, inspector de muzică, a felicitat evoluția impresionantă a acestui cor, care deși la debut, a fost la mare înălțime.

            A urmat (frumos costumată), corala Colegiului Teoretic “Spiru Haret” din Moinești condusă de doamna profesoară Biea Gabriela, cu cele trei lucrări pregătite pentru concurs. Întrecerea corală a fost urmărită și decisă de către juriul format din specialiști muzicieni. Corul Colegiului Național Catolic și corul Colegiului de Artă vor participa la următoarea competiție programată luna viitoare. Felicitări “Flores Amicitiae”, felicitări domnului prof. Adrian Farcaș!

            prof. Erica Mihăeș, Colegiul Național Catolic “Sf. Iosif” din Bacău

            O nouă campanie de sterilizare a câinilor comunitari

              La sfârșitul săptămânii trecute, în Adăpostul Public din cadrul Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân al Primăriei Municipului Bacău a avut loc o nouă campanie de sterilizare a câinilor comunitari, acțiunea fiind practic o continuare a parteneriatului cu echipa medicului veterinar Darius Terheș de la Brașov.

              În această acțiune au fost sterilizați 55 de căței, finanțarea acesti campanii fiind asiguarată de asociația germană „ Friends for Romanian Paws” care a pus la dispoziția echipei medicale toate materialele și medicamentele necesare. Primaria Municipiului Bacău a pus la dispoziția echipei medicale cabinetul medical autorizat ANSVSA, sala de recuperare post operatorie și personalul adăpostului.

              „Sterilizarea este soluția rezolvării problemei înmulțirii câinilor de pe străzile orașului Bacău. Reamintim proprietarilor de câini că sterilizarea câinilor fără valoare chinologica este obligatorie prin lege. Orice câine, cu sau fără proprietar, ce nu are pedigree, trebuie sterilizat.

              Doar astfel se va stopa înmulțirea necontrolată a câinilor din gospodării și va scădea rata abandonului puilor pe care-i găsim aruncați la ghenele de gunoi sau pe terenuri virane”, a declarat Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.

              Căminul „Speranța Bunicilor”, locul de acasă

                Viața e ca o avalanșă. Și în nebunia rostogolirii lucrurilor de zi cu zi, de cele mai multe ori uităm să vedem adevărul de lângă noi. Anii trec iar timpul nu iartă pe nimeni. Odată ajunși la o vârstă oamenii au nevoie de ajutor și speranță. Sunt lucrurile pe care le-am găsit într-o vizită întâmplătoare la Căminul „Speranța Bunicilor”. Așezământul a luat ființă în anul 2014 din dorința lui Marin Cucoranu, administratorul căminului, de a oferi o bătrânețe liniștită persoanelor vârstnice. Unitatea a fost licențiată în anul 2015 și are o capacitate de 36 de locuri, oferind servicii socio-medicale specializate tuturor beneficiarilor internați pe perioadă nedeterminată de timp.

                În cadrul căminului, persoanele vârstnice au diferite grade de dependență, necesitând ajutor și supravegere din partea personalului, care le oferă un cadru familial și călduros, suplinind astfel lipsa familiei, plecată în cele mai multe cazuri, în străinătate. Personalul este periodic instruit cu privire la comportamentul și atitudinea pe care le adoptă față de fiecare persoană vârstnică, tratându-l individual. Întrucât sunt numeroase cereri în așteptare, conducerea căminului va deschide în acest an, o nouă locație, în cartierul CFR, ce va avea o capacitate de aproximativ 40 locuri.

                Întrucât populația vârstnică, dependentă, este în creștere, Cucoranu dorește să își dezvolte serviciile și să le perfecționeze, aducând un plus de calitate și profesionalism față de persoanele vârstnice cât și de familiile acestora.

                „La nivelul municipiului Bacău, avem o colaborare foarte bună cu autoritățile locale, cu conducerea Direcției de Asistență Socială (DAS) Bacău, cu care avem încheiat și un protocol de colaborare. Din cadrul DAS, colaborăm, pe partea de asistență socială acordată persoanelor vârstnice, cu doamna Simona Bordei, șef Birou Persoane Vârstnice și Persoane cu Handicap, care ne sprijină cu îndrumare metodologică privind standardele de calitate, fiind o persoană implicată în dezvoltarea serviciilor sociale pentru această categorie, manifestând empatie și dăruire față de «bunicii noștri». De asemenea, Simona Bordei Simona este cea care ne informează și cu privire la activitățile socio-culturale desfășurate la nivelul municipiului Bacău, încurajând astfel, participarea persoanelor vârstnice la viața socială, respectiv piese de teatru, spectacole, concerte, evenimente publice”, a mai precizat Marin Cucoranu. Căminul „Speranța Bunicilor” este situat pe strada Arcadie Șeptilici nr. 5.

                „Noua locație va respecta standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare organizate ca centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, intrate de curând în vigoare”.

                Marin Cucoranu, administratorul Căminului „Speranța Bunicilor”

                Jucărie pentru bebeluși retrasă de la vânzare

                  Compania Kaufland a retras voluntar și preventiv de la comercializare jucăria zornăitoare pentru copii din Lotul 1151870-1418 (lotul este inscripționat pe produs), din motive care țin de protejarea consumatorilor.

                  „În cazul acestui produs – ne-a informat Loredana Samoilă, de la Biroul de presă al companiei -, în anumite condiții clopoțelul zornăitor se poate detașa din interiorul jucăriei. În situația în care bebelușii sau copiii mici l-ar putea înghiți, există pericolul sufocării.

                  Clienții care au achiziționat acest produs sunt rugați să acorde atenție informării și să nu îl mai folosească. Kaufland cere scuze clienților pentru situația creată”.

                  Compania Kaufland România au transmis celor care au cumpărat acest produs că se pot prezenta în orice magazin din rețeaua sa pentru a-l returna și vor primi contravaloarea lui, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

                  Pentru informații, clienții au la dispoziție numărul de telefon al Centrului Relații Clienți, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din rețelele Orange, Vodafone, Telekom, UPC România și RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00, iar sâmbăta 8,00 – 17,00.

                  Mircea Fechet a demisionat din Consiliul local

                    Liberalul Mircea Fechet și-a înaintat demisia din funcția de consilier municipal iar Consiliul local va lua act de acest lucru la următoarea ședința, programată pentru data de 28 februarie.

                    Conform legii, un înlocuitor al unui consilier local nu poate fi desemnat de către partidul pe listele căruia a candidat decât după ce Consiliul ia act, prin vot, de demisia depusă, urmând ca la o ședință ulterioară să ia act și de propunerea înaintată de partid. Se vehiculează că înlocuitorul lui Fechet va fi Raluca Năstase.

                    Mircea Fechet și-a motivat demisia prin faptul că, de la 1 februarie, ocupă funcția de auditor public în cadrul Autorității de Audit.

                    26 februarie 2019

                      Membri noi în cluburile Lions Sf. Gheorghe și Leo Phoenix

                        Lions Club Sf. Gheorghe, din Bacău, a consemnat la sfârșitul săptămânii trecute trei evenimente majore din activitatea sa în acest an lionistic. Acestea au fost acordarea de premii în concursul „Afișe pentru Pace 2019”, întronizarea noilor membri ai Clubului de tineret Leo Phoenix și primirea de noi membri în Lions Club Sf. Gheorghe. La eveniment au fost prezenți Romel Guțu, trezorierul Districtului 124 România al Lions Clubs International, și Răzvan Șendrea, președinte de Zonă în Regiunea Moldova a Districtului 124. Romel Guțu a transmis, cu acest prilej, și salutul guvernatorului Districtului 124.

                        Festivitatea, moderată de președintele în exercițiu al Lions Club Sf. Gheorghe, Andrei Nemțeanu, a început prin acordarea premiilor în concursul internațional „Afișe pentru Pace 2019” – faza pe club. Premiul întâi a fost acordat elevei Daria Movileanu, de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”, care a obținut și o mențiune la faza națională (prof. îndrumător Ana Maria Bersan), premiul al doilea Ștefaniei Ambăruș (Școala Mihai Drăgan, îndrumător prof. Doriana Lungu), iar premiul al treilea elevei Diana Bosânceanu (Școala „Ion Creangă”, prof. îndr. Anca Ștefănică). Alți elevi au primit mențiuni.

                        Întronizarea noilor membri ai Clubului de tineret Leo a vizat 11 candidați. Codrin Costan, Leo adviser al Clubului Phoenix, le-a spus noilor membri în ce constă onoarea de a fi membru Lions și de când au fost constituite cluburile Leo. Candidații au ascultat apoi Angajamentul membrului Leo, după care fiecare a rostit „Mă angajez!” la primirea Diplomei de membru.

                        Cu același prilej, au fost instalați în funcții ofițerii clubului, aleși la o întrunire anterioară. Ei sunt trezorierul, secretarul, vicepreședintele și președintele. Alexandra Diana Lazăr, studentă în anul al doilea al Facultății de comunicare și relații publice – Universitatea „Vasile Alecsandri”, este președinta clubului Leo.

                        La final au fost primiți în Lions Club Sf. Gheorghe trei noi membri. Candidații au ascultat conținutul Codului de etică al Lions Club International și au semnat Angajamentul de Onoare al Clubului Lions.

                        Tot cu acest prilej un vechi și activ membru al clubului, Ion Barbu, a primit Pinul Centenar (Centennial Lapel Pin) al Lions Clubs International, care și-a serbat anul trecut centenarul.

                        „Sunt onorată să fac parte din Clubul Leo Phoenix Bacău și cu atât mai mult să fiu președinta acestuia. Sper să întreprind și eu cât mai multe acțiuni frumoase, să întorc comunității sprijinul și ajutorul nostru. Sunt foarte sigură că voi reuși. Am început deja și avem multe alte activități în plan”.
                        Alexandra Diana Lazăr, președinta Clubului Leo Phoenix

                        ULTIMELE ȘTIRI