sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2237

Prima ședință a Consiliului Local Onești din acest an

    Azi, 30 ianuarie, de la ora 12 la Primăria Onești are loc prima ședință ordinară a Consiliului Local din acest an. Acordarea unei subvenții din bugetul local al municipiului pentru finanțarea serviciului public de salubrizare și modificarea Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea cuantumului taxei speciale de salubrizare pentru acest an sunt primele proiecte aflate pe ordinea de zi a acestei ședințe. Este de notat faptul că pentru cel de-al doilea proiect, ce reglementează stabilirea taxei speciale de salubrizare aferentă anului 2019 pentru utilizatorii casnici și non- casnici, sunt inițiatori primarul municipiului Onești Nicolae Gnatiuc și un număr de 17 consilieri locali (ai Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal și de la ALDE).

    În cadrul acestei ședințe consilierii locali ai Oneștiului vor aproba rețeaua școlară a municipiului pentru anul școlar 2019 – 2020, cheltuielile în vederea organizării Stagiunii teatrale din acest an și vor completa Regulamentul de organizare și funcționare a Poliției Locale (înființată în cursul anului trecut). Un proiect de hotărâre ce va fi luat în dezbatere are în vedere aprobarea acordării normei de hrană pentru personalul din cadrul Poliției Locale Onești. Două proiecte de hotărâre aflate în dezbaterea acestei ședințe prevăd preluarea străzilor Calea Bacăului și Calea Brașovului din administrarea SC Domeniul Public și Privat SA Onești în administrarea Consiliului Local, o preluare similară fiind vizată și pentru trotuarele mai multor străzi din municipiu.

    Pe ordinea de zi a ședinței de azi se află și proiectele de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru obținerea atestatului de administrator de condominii de către persoanele fizice autorizate sau persoane juridice specializate, aprobarea listelor de prioritate pentru acest an în vederea repartizării prin închiriere a unei locuințe ANL din municipiul dar și pentru solicitanții de locuințe de serviciu aflate în proprietatea Unității Administrativ Teritoriale Onești.

    De asemenea, se va dezbate și aproba Proiectul privind actualizarea cu rata inflației, comunicată de către Institutul Național de Statistică a cuantumului chiriei aplicabile în acest an pentru locuințele ANL, a celor sociale și din fondul locativ de stat aflate în administrarea municipiului și a Consiliului Local Onești, darea în folosință gratuită către Parohia ”Maria Magdalena” a unei suprafețe de teren în vederea înființării unui cimitir. Un ultim proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Onești de azi este cel privind aprobarea Planului de acțiuni / lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă beneficiarilor de ajutor social precum și persoanelor obligate, în baza Legii 272 / 2004, să presteze lunar muncă în folosul comunității.

    Certificatul energetic, o scurtă analiză asupra importanței sale

      Ultimii 20 de ani au fost extrem de plini și de interesanți. Aceștia sunt anii în care tehnologia a evoluat într-un ritm alert, în care conflictele la nivel mondial aproape că s-au stins iar globalizarea a ajuns să fie o realitate din ce în ce mai palpabilă.

      Toate aceste beneficii aduse de ultimele două decenii nu contrabalansează părțile negative pe care societatea noastră le-a conturat, iar una dintre aceste părți negative este poluarea. În încercarea de a ne dezvolta am ajuns să poluăm extrem de mult mediul înconjurător. Puțini sțiu că peste 40% din totalul poluării din aer este generat de clădirile pe care le folosim pentru activitățile zilnice: case, birouri, magazine, etc. Tocmai din acest motiv, Uniunea Europeană a eliberat un plan pe mai mulți ani pentru reducerea poluării și pentru eficientizarea consumului de energie.

      Un prim pas pentru demararea acestui plan a fost crearea certificatului energetic, un document tehnic informativ, care prezintă particularitățile unei clădiri referitoare la consumul său de energie și la nivelul de poluare pe care îl generează.

      Scurte informații despre certificatul energetic

      Un astfel de certificat energetic este obligatoriu în toată Uniunea Europeană, cei nevoiți să îl achiziționeze fiind proprietarii de clădiri care doresc să închirieze sau să vândă un imobil. Există și categorii de construcții scutite de această obligație: lăcașe de cult, monumente istorice sau clădiri independente care nu au mai mult de 50 de metri pătrați desfășurați.

      Pentru a obține un certificat energetic, proprietarul trebuie să apeleze la un auditor energetic atestat, care va face o analiză atentă asupra clădirii și pe baza unor calcule complexe îi va da o notă. Există foarte mulți auditori energetici în România, numărul lor depășind 1800.

      În principiu, odată ce începe colaborarea cu auditorul, certificatul de performanță energetică ar trebui să fie gata în 24 de ore. Merită reținute și următoarele lucruri:

      Prețul unui certificat energetic nu este foarte mare. Este adevărat că poate să difere de la auditor la auditor, însă investiția nu este una de speriat;

      Valabilitatea certificatului energetic este de 10 ani. Practic, odată ce este elaborat, certificatul de performanță energetică poate să fie folosit timp de 10 ani fără probleme, atâta vreme cât nu se modifică eficiența energetică a clădirii;

      Pe document există două notații importante: o clasă de eficiență energetică notată cu litere de la A la G și o notă de la 1 la 100.

      Cei care doresc să aprofundeze tot ceea ce ține de certificatul energetic se pot orienta către legea nr 372 din 2005 și către legea nr 159 din 2013.

      Cât de important este certificatul energetic pentru societate și pentru individ?

      În primă instanță, acest document pare doar un alt document care trebuie să îngroașe dosarul de documente al unei clădiri. Dacă îl analizezi în detaliu însă, poți ajunge la concluzia că certificatul energetic este mult mai important de atât. Acesta poate avea foarte multe implicații și poate aduce avantaje mari, atât la nivel de individ, cât și la nivel de societate.

      Pentru individ lucrurile sunt simple.

      Proprietarii care aleg să comande un certificat energetic se pot bucura de următoarele avantaje:

      Au în față informații utile referitoare la clădirea pe care o dețin. Dacă aceasta nu este foarte eficientă din punct de vedere energetic, pot lua măsuri, în așa fel încât să o facă mai eficientă. Economiile pe termen lung pot fi considerabile, în condițiile în care o clădire care face parte din clasa de eficiență A are un consum de până la 125 de kWh/an, în timp ce o clădire care face parte din clasa de eficiență G are un consum ce depășeșțe 820 kWh/an.

      Pot să stabilească mult mai ușor un preț pentru un imobil. O clădire cu un consum redus de energie va fi vândută sau închiriată mult mai ușor decât una care are un consum mare.

      Pot găsi mult mai ușor soluții pentru eficientizarea consumului, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

      Pot beneficia de subvenții din partea statului. În principiu, certificatul energetic are rolul de a genera statistici privind eficiența energetică a clădirilor din Europa. Scopul final este acela de a îmbunătăți consumul imobilelor ineficiente. Cel mai probabil, clădirile care nu sunt foarte eficiente energetic și fac parte din clasele E, F sau G, vor beneficia de subvenții din partea statului pentru eficientizare, ceea ce este un mare avantaj pentru proprietar, care nu doar că se va bucura de un consum scăzut de energie, dar și va avea o clădire mai valoroasă.

      În ceea ce privește impactul certificatului de performanță energetică pentru societate, acesta este important. Conform autorităților, până în 2030, datorită acestui document, consumul de energie la nivel european ar trebui să scadă cu 40% față de cel din anii ‘90. Este un pas foarte important care poate ajuta întregul mediu să fie mai puțin poluat și poate oferi o moștenire ceva mai sănătoasă copiilor și nepoților noștri.

      Este adevărat că un certificat energetic este un simplu document, însă este la fel de adevărat că este acel mic pas care dă startul unui proces rapid de modernizare a instalațiilor de încălzire, a consumatorilor din locuințe și a izolațiilor termice.

      Certificatul energetic este, așadar, foarte important. Singura responsabilitate a fiecăruia dintre noi este de a nu-l neglija și de a-l achiziționa chiar și în cazul în care nu vrem neapărat să vindem sau să închiriem clădirea pe care o deținem.

      Cât trebuie să pariați pentru a câștiga la pariuri

        S-ar putea ca, de multe ori, să ajungem să credem că pariurile sportive constau pur și simplu în capacitatea de a acumula cât mai multe rezultate de succes. În realitate, pentru a câștiga cu o oarecare continuitate pe baza pronosticurilor la pariuri este mai mult decât atât.
        Experiența pe care o veți acumula cu timpul este cea care vă va spune care sunt lucrurile cu adevărat importante și care nu. Ca în orice alt domeniu, veți face multe greșeli până veți căpăta experiență și veți reuși să obțineți rezultate bune.

        Dacă abia ați făcut cunoștință cu incitanta lume a pariurilor online, aveți răbdare. Cu toate acestea, dacă ați acumulat deja puțină experiență și credeți că a venit timpul să faceți un pas mare în vederea obținerii de rezultate mai bune, țineți cont de sfaturile noastre.

        Cheia este de a obține profitabilitate de pe urma pariurilor voastre

        Va fi o chestiune pur matematică să vă dați seama că este inutil să plasați multe pariuri sau dacă profiturile pe care vi le oferă nu sunt suficiente pentru a vă acoperi investițiile. Prin urmare, trebuie să găsiți echilibrul care să vă permită să aveți încredere în pariurile pe care le veți face și în faptul că au cote destul de atractive astfel încât să vă ofere beneficii.

        Cu alte cuvinte, ar fi ideal pentru voi, pariorii, să fiți capabili să descoperiți cele mai mari pariuri cu ajutorul cărora să câștigați. Cele mici este bine să le lăsați pentru momentul în care nu sunteți singuri pe voi, căci atunci este posibil să greșiți.

        Încă o dată, conceptul de miză este fundamental. După cum știți cu siguranță, miza marchează nivelul de încredere pe care îl aveți față de un pariu. Pe o scară de la 1 la 10, 10 marchează încrederea absolută și de aici în jos până la lipsa totală a acesteia.

        Fiecare număr al mizei corespunde unui procent din miza pe care o veți plasa în acel pariu bazat pe încredere. Deci, pentru a da un exemplu, cel mai normal lucru este să faceți în așa fel încât miza 1 să corespundă cu 1% din bugetul vostru. Asta înseamnă că, dacă aplicați o miză de 1 la un eveniment, veți paria pe acesta 1% din bugetul vostru și așa mai departe. Este, de asemenea, adevărat că există pariori care preferă să urmeze o altă logică, deși cea pe care o explicăm aici este încă cea mai obișnuită.

        Iată câteva tipuri de mize, astfel încât să știți despre ce vorbim și să puteți acționa în consecință:

        Miza fixă: este cea mai simplă metodă care indică cât puteți investi într-un pariu online și constă în folosirea întotdeauna a aceleiași mize, indiferent de tipul de pariu pe care îl faceți. Este o strategie care are dificultățile sale și are nevoie de o încredere totală în ceea ce faceți având în vedere că fiecare alegere este văzută în același mod. Gradul de încredere pe care i-o acordați fiecărui pariu va fi esențial pentru a încerca să aveți un succes pariind la case de pariuri legale precum 888 online.

        – Miză variabilă: este foarte diferită de modelul anterior, deoarece veți aloca o miză diferită fiecăruia dintre pariurile pe care le faceți. În acest caz, pare evident că succesul vostru va depinde aproape în mod absolut de capacitatea voastră de a alege corect aceste mize.

        În acest sens, există două moduri de a face acest lucru. Primul este de a atribui întotdeauna un procentaj. Astfel, odată cu fiecare pariu pe care îl faceți, suma pe care o folosiți pentru următorul pariu variază, dar puteți, de asemenea, să acționați diferit. Puteți stabili procentul care vi se pare adecvat din bugetul pe care îl aveți și să-l schimbați numai atunci când vedeți că v-ați atins unele dintre obiectivele voastre ca pariori.

        Pentru a vă da un exemplu simplu, dacă începeți pariurile voastre cu 1000 de euro, îi puneți ca miză de 10 și o schimbați atunci când ați câștigat 400 sau 500 de euro.

        După cum puteți observa, mizele sunt diferite. Important este să nu uitați niciodată că trebuie să pariați responsabil, adică nu mai mult decât vă puteți permite să pierdeți.

        Iar dacă doriți să fiți la curent cu tot ce se întâmplă în lumea pariurilor, vă sfătuim să intrați pe biletu-zilei.com sau 10pariuri.ro pentru a afla zilnic noutăți despre ponturi la pariuri, bonusurile la pariuri online.

        Mult succes vă dorim!

        Toate lucrurile pe care Apple le-a pus în noul MacBook Air

          Deși a pornit o revoluție în lumea laptopurilor ultraportabile, vechiul MacBook Air ajunsese să fie depășit de aproape toți competitorii săi. Așa că Apple a strâns rândurile și a lansat o nouă generație, plină de noutăți care să-i mulțumească fanii. Iată toate lucrurile pe care Apple le-a pus în noul MacBook Air!

          Un ecran Retina

          Odată cu noua generație, fanii se pot bucura de 4 ori mai mulți pixeli decât pe vechea generație. Rezoluția de 2560 pe 1600 de pixeli permite vizualizarea detaliilor în orice fereastră – de la editorul foto preferat, până la cel în care scrii următorul proiect. În plus, ecranul este capabil să afișeze culori într-un manieră mult mai realistă.

          Touch ID

          MacBook Air ia securitatea foarte în serios, așa că vine dotat cu Touch ID, tehnologia pe care am văzut-o prima dată pe iPhone 5S. Utilizatorii îl pot folosi pentru a se autentifica în sistemul de operare, precum și pe site-urile unde au create un cont.

          Tehnologia Touch ID ajută și la securizarea datelor bancare, dar și la efectuarea plăților prin intermediul Apple Pay, dacă acesta este disponibil în zona în care vă aflați.

          Odată cu noul Touch ID, Apple integrează și cipul de securitate T2 pentru criptarea eficientă a informațiilor.
          Tastatură și touchpad noi

          Noul MacBook Air vine echipat cu tastatura Butterfly de a treia generație. Tastele au o arie mai mare, o grosime mult mai mică și, cel mai probabil, vei avea nevoie de un timp de ajustare.

          Touchpad-ul rămâne cel mai bun de pe orice laptop, însă de data aceasta este mult mai mare. Este dotat cu tehnologia Force Touch și cu cea de detectare a palmelor. Astfel, chiar dacă mâinile tale se vor odihni pe touchpad în timp ce scrii, cursorul nu va „dansa” pe tot ecranul.

          Thunderbolt 3, sub forma conexiunilor USB-C

          Spre deosebire de vechea generație, noul MacBook Air este echipat cu două port-uri USB-C, care conțin tehnologia Thunderbolt 3. Prin intermediul acestora, poți conecta aproape orice: monitoare, interfețe grafice și audio, unități de stocare și de alimentare.

          Trăim într-o societate wireless, așa că Apple mizează pe nevoia limitată a utilizatorului de a conecta accesorii la noul MacBook Air.

          Procesor și grafică de ultimă generație

          Generația anterioară folosea tehnologia specifică anului 2015, așa că noul MacBook Air își va mulțumi pe deplin fanii cu soluții mai noi. Fiecare MacBook Air vine echipat cu un procesor Intel Core de a opta generație și grafică integrată Intel UHD 617.

          Pentru cei ce doresc mai multă putere grafică, Thunderbolt 3 oferă posibilitatea de a conecta o placă video externă.

          O restilizare

          Design-ul generației anterioare a fost scos la lumină tocmai în anul 2010. Deși acesta a îmbătrânit foarte frumos, Apple a redesenat liniile celui mai îndrăgit laptop, pentru a-l face și mai dezirabil.

          Design-ul a continuat și la interior, unde noile baterii au suficient loc pentru a oferi o autonomie de până la 12 ore. De asemenea, Apple a îmbunătățit semnificativ calitatea audio a boxelor sale.

          În concluzie, o aliniere

          Prin noul MacBook Air, Apple a aliniat cel mai popular laptop din gama sa la nivelul așteptărilor fanilor săi. Printre cele mai apreciate specificații se numără ecranul îmbunătățit, precum și funcția Touch ID. Tot ce rămâne de văzut este dacă și noul design de tastatură va convinge utilizatorii.

          Motivele pentru care vechiul MacBook Pro e o alegere mai bună decât noul MacBook Air

            Apple a adus vechiul MacBook Air la nivelul ultrabook-urilor competitorilor. Menit să concureze cu ceilalți producători, noul MacBook Air concurează serios cu MacBook Pro-ul de generație 2017, iar multe voci spun că cel din urmă este chiar mai bun decât noul pretendent. Iată de ce.

            Mitul portabilității

            În 2010, anul în care MacBook Air a primit penultima restilizare, portabilitatea era un real avantaj. Modelul de 13 inch se diferenția de modelul Pro foarte vizibil. 1,35 kilograme, față de 2,06 kilograme. O grosime de maxim 1,7 centimetri, față de 2,41 centimetri în cazul unui MacBook Pro din acea perioadă.

            Anul 2019 este cu totul diferit, iar diferențele dintre cele două modele nu mai sunt atât de mari. 1,25 kilograme pentru noul MacBook Air, față de 1,37 kilograme ale modelului Pro și o grosime de maxim 1,56 centimetri, față de 1.5 centimetri constanți pe care îi regăsim în cazul modelului Pro.

            Așadar, mitul portabilității noului MacBook Air este spulberat chiar de către fratele său.

            Mitul performanțelor procesorului de ultimă generație

            MacBook Air se laudă cu un procesor Intel Core de a 8-a generație, cu un an mai nouă decât cea pe care o regăsim pe MacBook Pro-ul de 13 inch, fără Touch Bar. Ambele procesoare sunt Dual Core, însă cel de pe MacBook Pro este făcut să consume mai multă energie, deci este mai performant.

            Ce-i drept, ce câștigi în performanță pierzi în silențiozitate, însă acest aspect nu ar trebui să-i îngrijoreze pe cei care caută un laptop pe care se pot baza în orice moment.

            Mitul egalității ecranelor Retina

            Ambele laptopuri sunt dotate cu ecrane Retina, însă acestea nu sunt chiar egale. Pentru început, MacBook Pro dispune de un ecran mult mai luminos, de 500 nits, față de cei 300 nits cu care MacBook Air trebuie să se mulțumească. În al doilea rând, ecranul MacBook Pro redă mai fidel culorile, fiind compatibil cu standardul P3.

            Așadar, chiar dacă numărul de pixeli este egal, există și alte aspecte de care trebuie să ții cont atunci când faci alegerea dintre cele două laptopuri.

            Avantajele minore ale lui MacBook Air

            Am stabilit că MacBook Pro, versiunea fără Touch Bar, chiar și în versiunea sa din anul 2017, este mult mai bun pentru cei care caută performanța.

            Cu toate astea MacBook Air iese în evidență prin autonomia bateriei, de până la 12 ore (cu două mai mult decât MacBook Pro) și cu Touch ID, tehnologia care a debutat pentru prima dată pe iPhone 5S.

            Sunt aceste avantaje suficiente pentru a te convinge să treci la MacBook Air sau preferi performanța MacBook Air?

            Reîncepe greul

            După mai bine de o lună de pauză se reia Liga Zimbrilor. Iar pentru handbaliștii CSM Bacău, 2019 începe cu un meci cu grad ridicat de dificultate: azi, în Sala Sporturilor se prezintă Steaua. „Într-adevăr, ne așteaptă un joc greu contra unei echipe puternice din toate punctele de vedere. Steaua pornește ca favorită, dar noi ne vom bate pentru șansa noastră”, a declarat antrenorul „CSMeilor”, Eden Hairi, care a adăugat: „Esențial este să opunem rezistență în apărare, să demonstram că am lucrat bine fizic în această pauză de iarnă și să ținem ritmul”.

            Dacă Steaua se va prezenta cu lotul complet, în schimb, băcăuanii nu-l vor putea utiliza pe Anton, accidentat la genunchi la ultimul amical, cel de joia trecută, cu Vasluiul, în timp ce Gabi Cotinghiu figurează ca incert.

            După jocul cu Steaua, CSM Bacău se va deplasa la Focșani, pentru partida din etapa a 16-a. Programat inițial sâmbătă, duelul cu CSM Focșani 2007 va avea loc duminică, 3 februarie, de la ora 18.30. Pe lângă întâlnirea CSM Bacău- Steaua, prima rundă din 2019 mai programează azi confruntările: Minaur- Dunărea Călărași, CSU din Suceava- Potaissa Turda, CSM Făgăraș- CSM București, U Cluj- CSM Focșani 2007, Poli Timișoara – Dinamo. Meciul Doborgea Sud- HC Buzău urma să se dispute aseară.

            Clasament

            1. CSM București 13 11 1 1 367-294 34p.
            2. Dobrogea Sud 14 10 0 4 397-338 30p.
            3. Dunărea Călărași 14 9 3 2 409-366 30p.
            4. Potaissa Turda 14 8 3 3 407-374 27p.
            5. Steaua București 14 8 2 4 399-369 26p.
            6. Poli Timișoara 14 7 4 3 371-349 25p.
            7. Dinamo București 13 7 3 3 395-353 24p.
            8. CSM Focșani 14 7 1 6 380-350 22p.
            9. Minaur B. Mare 14 6 3 5 413-397 21p.
            10. CSM Bacău 14 4 0 10 376-418 12p.
            11. CSM Făgăraș 14 3 2 9 334-378 11p.
            12. CSU Suceava 14 3 2 9 332-394 11p.
            13. HC Buzău 14 2 0 12 343-396 6p.
            14. U Cluj 14 0 0 14 349-496 0p.

            Dreptatea până la capăt e…. amnistie

            Dubla măsură este în acest moment elementul de analiză care în fapt nu poate măsura nimic. Adică, ai noştri sunt buni în mod absolut, iar ai voştri sunt răi în mod absolut. Păcatele alor voştri nu au nici o scuză, păcatele alor noştri sunt scuzabile din raţiuni de stat. De regulă, un jurnalist decent critică (nu în mod necesar) pe cei aflaţi la putere. Ne poate spune cineva în afara oricărui dubiu cine controlează astăzi România? Nu de alta, dar dreptul la acest răspuns e legitim. Având în vedere tematica rubricii, vă întrebaţi unde vreau să ajung. Evident nu încerc să încropesc un editorial, dar e nevoie de o introducere. Ştiţi pentru ce a fost condamnat Liviu Dragnea la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare ?

            Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleeaşi instituţii.

            „În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, a susţinut DNA. În perspectiva analizei noastre vinovăţia ori nevinovăţia dl. Dragnea nu are importanţă. Important e că a fost condamnat şi executat public pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. Ce spune textul legii penale ce defineşte această infracţiune, de abuz? Art. „(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” ( Conform Deciziei CCR. nr. 405/2016, M.Of. 517 din 8 iulie 2016 sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”).

            Cu alte cuvinte dl. în cauză a fost condamnat nu pentru ar fi săvârşit el abuzul, ci pentru că ar fi instigat pe alţii să o facă. Acum dacă apreciem sintagma „dreptate până la capăt” haideți să vedem cum se poate aplica. Pentru că e posibil să existe ipoteza, deloc de neglijat, adică trimiterea în judecată a unei majorităţi covârşitoare a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi nu numai. Impedimentele derivă din aceea că, aşa cum precizam la începututul materialului; „…..păcatele alor noştri sunt scuzabile din raţiuni de stat..” La ICCJ s-a încălcat legea (nr. 304/2004), privind constituire completelor de 5 judecători. Nu au instigat la încălcarea legii, mai grav, au încălcat-o, deşi aveau posibilitatea să se opună, să conteste, să-şi verifice competenţa şi, dincolo de aceasta, nu au scuza că nu cunoşteau legea. Şi acest fapt este certificat de CCR (Decizia 685 din 7 noiembrie 2018), care confirmă încălcarea legii de către juzii de la ICCJ fapta căpătând astfel valenţă de adevăr absolut.

            Paradoxal, Dragnea a fost şi este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, de o instanţă în care abuzul în serviciu devenise instituţionalizat. Şi nu e vorba numai de acest personaj, odios pentru unii şi inocent pentru alţii. Mulţi alţii, unii dovediţi în final nevinovaţi, au trecut prin malaxorul cercetărilor abuzive, care iată acum au început să fie devoalate. Mai e nevoie să amintim oare de intruziunile în viaţa privată, generate de protocoale declarate şi ele nelegale? Toţi oamenii care lucrează ori au lucrat în sistemul de represiune al statului şi sunt vizaţi ori potenţial vizaţi de săvârşirea unor fapte de natură penală fac front comun, ei, familiile lor, prietenii lor, identificând ca duşmani pe cei care au devoalat nelegalităţile şi solicită repunerea dreptului în drepturi. Conflictul se va acutiza şi va escalada pe fondul campaniei electorale abia demarate.

            Şi în hărmălaia creată, neprietenii României vor specula momentul. Un miliard de EURO ori chiar mai puţin, în sprijinul campaniei, fie de o parte fie de alta poate modifica scorul. Însă câştigătorii vor trebui să plătească înzecit, evident, din impozitele şi taxele românilor. O amnistie ar înlătura motivele unor ulterioare şantaje şi ar minimaliza abuzurile săvârşite de ambele părţi. În altă ordine de idei ar demotiva combatanţii. Cum se simte oare preşedintele României când soţia îi este chemată la audieri? Cum se simt magistraţii/procurorii ori înalţii funcţionari din servicii când ştiu că oricând pot fi cercetaţi, fie pentru infracţiunea de represiune nedreaptă, fie pentru abuz în serviciu, fie pentru alte infracţiuni ce privesc înfăptuirea justiţiei şi expuşi pe sticlă ca fluturele în insectar. Ura prea multă a întunecat raţiunea, iar „Somnul raţiunii naşte monştri” iar monştrii, îi vedem, sunt deja printre noi….

            Jurist Adrian M. Ionescu

            30 ianuarie 2019

              Ghid pentru curățat mașina de spălat rufe

                Deși poate părea o operațiune floare la ureche, care nu pare neapărat necesară, curățarea unei mașini de spălat rufe este un lucru pe care ar trebui să îl faci mai des decât crezi, pentru a evita ca ea să adune bacterii care îți pot amenința sănătatea.

                Asta pentru că o mașină de spălat rufe curăță hainele, dar nu le sterilizează, ceea ce poate fi o problema în special dacă ai copii mici, ale căror lenjerii pot conține materii fecale ce pot rămâne prinse în interiorul mașinii de spălat. Cel mai probabil, ele vor ajunge pe toate hainele la următoarea spălare.

                Pentru a evita acest lucru, e nevoie de o curățare regulată a mașinii de spălat. Beko, producătorul renumit de mașini de spălat rufe, îți explică cum să faci acest lucru în mod corect și cât de des este necesară.

                Cât de des ar trebui efectuată igienizarea

                Ca regulă generală, dacă folosești mașina de spălat rufe de aproximativ două ori pe săptămână, ar trebui să cureți interiorul și exteriorul aproximativ o dată pe lună.

                Dacă mașina ta de spălat este albă, vei observa depunerile mai ușor. În jurul garniturii vei putea observa dungi negre care nu sunt pete de la hainele tale, ci microbi. Dacă observi acele urme sau un miros neplăcut venind din mașina de spălat rufe, e evident timpul pentru o curățare.

                Etapele curățării mașinii de spălat

                Curățarea mașinii cuprinde două etape principale: curățarea internă (igienizarea cuvei, ușii, tamburului și compartimentelor pentru detergent și balsam) și cea externă (igienizarea furtunurilor de alimentare și evacuare).

                Primul pas este curățarea cuvei, care poate fi făcută folosind diferite soluții de curățare; trebuie să introduci soluția în compartimentul pentru detergent și apoi să pornești mașina de spălat rufe fără haine, la o temperatură de 60 de grade Celsius.
                Pentru următorii pași ai grijă să scoți mașina de spălat rufe din priză pentru a preveni eventualele accidentări.

                Folosește un burete înmuiat în soluție de curățat pentru a curăța resturile rămase în interiorul cuvei, dar mai ales pe garnitura din jurul ei.

                Scoate sertarul pentru detergent și balsam, curăță-l cu buretele și clătește-l sub un jet de apă fierbinte; așteaptă să se usuce înainte să îl introduci înapoi.

                Exteriorul mașinii poate fi șters tot cu soluție; insistă în jurul ușii, unde pot exista depuneri de bacterii.

                Pentru a curăța furtunurile, va trebui să le demontezi cu atenție; le poți scufunda într-o soluție formată din apă și detergent lichid. După ce le lași la înmuiat pentru aproximativ două ore, le poți clăti. E important să le lași să se usuce complet înainte să le montezi înapoi.

                Ne pregătim de război civil?

                Din subterane a început să circule o idee care încântă o anumită parte a eșicherului politic și, mai ales, acea parte a așa-zisei „societăți civile” aflate în revoluție permanentă: scoaterea PSD în afară legii.

                Motivele sunt neimportante, se vor găși pe parcurs, important este să fie eliminat cel mai mare partid din țară, care nu-i lasă pe ei să ajungă la Putere. De doi ani de zile ideea este vânturata prin rețelele sociale, pe la mitingurile #rezist, pe site-uri. La câteva zile după ce fiul lui Ion Caramitru, intrat rapid în politică, ieșea cu declarații de mare angajament („o să le dăm foc”, „transformăm Belina în Guantanamo”, „dăm ordonanță de urgență să-i arestăm pe toți”), președintele țării atacă PSD, pe care-l etichetează „nazist”, o declarație destul de hazardată având în vedere trecutul primului om în stat.

                Unii consideră că această ieșire a președintelui este un prim semnal al intenției de a merge pe calea scoaterii PSD în afară legii. Cine îl ghidoneaza, nu știm. Cert este că această strategie a funcționat în alte țări și ultimul exemplu este cel al Braziliei, unde candidatul cu cele mai mari șanse la fotoliul prezidențial a fost băgat rapid la închisoare și, deși nu fusese condamnat definitiv, nu i s-a permis să participe la scrutin.

                Cât de hazardată ar fi o asemenea idee? Depinde unde ne poziționăm. Pentru tabăra #rezist este cât se poate de logică. Atunci când cineva este prelucrat informațional, când primește sute de mesaje în care i se spune același lucru de dimineață până seară – și anume că PSD este răul de pe lume, lucrul care stă în calea fericirii țării – cum credeți că va evolua acea persoană? Ce decizii va lua? Cum credeți că au funcționat Batalioanele de Asalt sau comandourile legionare?

                Și nu folosesc termenul de „legionar” degeaba, pentru că declarațiile unor lideri #rezist sau ale unor politicieni din „generația nouă” par inspirate din doctrina extremei drepte interbelice. Cum procedau legionarii cu dușmanii politici? Îi eliminau fizic. Legionarii au fost cei care au introdus asasinatul că argument în politică românească, să nu uităm acest lucru. Și să nu uităm nici faptul că această metodă a fost admirată și aprobată de o parte a electoratului.

                Prin urmare, nimic nou sub soare. Dacă se va decide eliminarea PSD, se va găși o masă critică necesară pentru a se demara procedura. Problema este ce se va întâmpla după. Chiar și în ipostaza în care un asemenea demers ar fi luat în calcul doar din motive electorale, fără a fi și finalizat, efectele asupra țării ar fi devastatoare. Pentru că orice acțiune are si o reacțiune. Iar orice idee poate fi imitată.

                Criza gunoiului: Ce a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

                  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, marți, pentru a discuta situația creată de decizia societății care administrează groapa de gunoi de a suspenda activitatea.

                  „În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am prezentat situația în care se află municipiul Bacău, precum și faptul că nu înregistrăm nicio obligație de plată la depozitarea gunoiului” – spune primarul Bacăului, Cosmin Necula. CJSU a hotărât convocarea de îndată a factorilor decizionali din cadrul Romprest și Eco Sud pentru a debloca situația creată la nivelul județului Bacău și a permite tuturor localităților bun-platnice să își depoziteze gunoiul în Celula 2.

                  De asemenea, CJSU a hotărât ca ADIS să meargă până la capăt cu recuperarea sumelor de bani de la primăriile datornice care, prin neplata colectării și depozitării deșeurilor, au adus ADIS în situația de a avea conturile blocate. „Încă din weekend, deșeurile de la rampele și platformele de depozitare din municipiul Bacău au fost ridicate – nu am permis ca orașul să ajungă inundat în gunoaie și lucrurile să scape de sub control. Eforturile susținute și diligențele depuse în ultimele zile au determinat operatorul celulei 2, Eco Sud, să redeschidă depozitarea deșeurilor pentru Municipiul Bacău”, a mai spus Necula.

                  Pericol de îmbolnăvire

                  Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău, a precizat că prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa, în calitate de președinte al CJSU Bacău, a dat niște instrucțiuni de verificare a situației la sfârșitul săptămânii trecute, printr-un control efectuat de grupurile de suport tehnic, care au întocmit un raport ce reliefează în mod clar situația de urgență creată. A subliniat că Legea nr. 61 și Legea 102 au prevederi foarte drastice cu privire la suspendarea acestor servicii, fiind în regimul serviciilor de utilitate publică.

                  „Se creează locuitorilor județului Bacău o stare nu doar de disconfort, ci și de dezvoltare a unor boli, a declarat Valentin Ivancea. În Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se impun măsuri care să deblocheze situația, să înlăture pericolul situației de urgență. Scopul ședinței este de a găsi și aplica măsuri pentru corectarea acestei situații. Această ședință trebuie să se finalizeze cu documente care să producă efecte. Este necesar să aveți în vedere cetățeanul expus riscurilor de îmbolnăvire”.

                  Ce localități au primit permisiunea să depoziteze gunoiul

                  ECO SUD va permite momentan accesul la instalații pentru UAT-urile din zona ISPA care nu au datorii restante către ADIS Bacău. UAT-urile cărora li se va permite momentan accesul la instalații sunt următoarele:
                  • Bacău • Buhoci • Filipești • Faraoani • Horgești • Luizi Calugăra • Nicolae Bălcescu • Prăjești • Săucești • Letea Veche • Gârleni

                  Bilanțul Serviciului pentru Imigrări

                    În cursul anului 2018, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău, au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 1868 de persoane, dintre care 1296 din state terţe şi 572 cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/Confederaţia Elveţiană. Au fost depistaţi 36 de străini în situaţii ilegale, fiind emise 19 decizii de returnare, iar 4 străini au fost îndepărtaţi sub escortă. Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 14.000 de lei.

                    Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău, în cursul anului 2018, au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pe raza judeţului, pentru 1868 de persoane, dintre care 1296 străini din state terţe, cei mai mulţi din Moldova, Turcia, Siria, China, Ucraina, Albania, Federatia Rusa, S.U.A şi 572 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania, Grecia, Marea Britanie şi Spania.

                    Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie ai cetăţenilor români, UE, sau SEE) studii, angajare în muncă, sau stabilirea permanentă pe teritoriul ţării noastre.

                    Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost solutionate 58 de invitaţii, majoritatea fiind depuse pentru străini din Siria, Egipt, India şi Iran, 8 cereri de admisie în scopul reîntregirii familiei și 10 cereri de avize de muncă depuse de angajatori pentru încadrarea în muncă a unor străini care provin din: China, Turcia, Irak, Iran și Republica Moldova.

                    De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de şedere şi au fost emise 494 de permise de şedere temporară şi 25 pentru şedere pe termen lung pentru cetățeni din state terțe și au fost eliberate 115 de certificate de înregistrare şi 5 cărţi de rezidenţă permanentă pentru cetăţeni ai Uniunii Europene, S.E.E și ai Confederaţiei Elveţiene.

                    Pe linia combaterii şederii ilegale, în perioada de referinţă au fost organizate 99 de acţiuni şi controale cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi 36 de străini în situaţii ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea/prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 19 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligaţia de returnare sau termenul pentru plecare voluntară de pe teritoriul României, 4 străini au fost luați în custodie publică în vederea îndepărtarii sub escortă, iar ceilalţi au fost puşi în legalitate. În 5 cazuri s-a aplicat măsura de nepermitere a intrării în România pe perioade cuprinse între 6 luni şi 5 ani.

                    Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 14000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, O.U.G. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene/SEE/CH şi O.G 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

                    Controlul permanent asupra legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate sunt acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

                    Cursa aeriană Barcelona – Iași a aterizat la Bacău

                      FOTO: Aeroportul Internațional "George Enescu" Bacău

                      Din cauza condițiilor meteo nefavorabile de la IAȘI, cursa de la BARCELONA a aterizat marți, în condiții de siguranță, pe Aeroportul BACĂU, la ora 13.30.

                      Pasagerii au fost preluați și tranferati către Iași cu autocare.

                      „Nu este un caz singular, datorită fenomenelor meteo din acest sezon (ceață, ninsoare, viscol etc) s-a întâmplat ca mai multe curse să fie direcționate către Aeroportul Bacău.

                      Pe 11 ianuarie, când s-a înregistrat în Moldova cel mai acut episod de ninsoare și viscol din acest sezon, aeroportul nostru a fost operațional și nicio cursa nu a fost anulată, spre deosebire de alte aeroporturi care și-au sistat temporar activitățile”, a declarat Cezara Ficuță, purtător de cuvânt AIGE Bacău.

                      Modernizarea noului terminal de pasageri permite procesarea unui număr de peste 3500 de persoane. Ceața este fenomenul care a obligat operatorii aerieni să redirecționeze unele curse cu destinația Bacău către Iași sau București.

                      Finalizarea lucrărilor la refacerea pistei de decolare/aterizare va elimina aceste probleme datorită nivelului superior al instalațiilor de balizaj și al sistemelor de dirijare a avioanelor.

                      UPDATE: Din aceleași motive – fenomene meteo nefavorabile (ceață) – cursa Iași – MUNCHEN (15:00 0B6885) va fi procesată tot la AIGEB Bacău. Pasagerii vor fi transferați de la Iași la Aeroportul Bacău cu autocare.

                      DOCUMENTAR: Bilanțul IPJ Bacău pe anul 2018

                        În anul 2018, activitatea poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a avut ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră, destructurarea grupurilor/grupărilor infracţionale, asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei şi contrafacerii de mărfuri.

                        Polițiștii au acţionat cu fermitate și responsabilitate pe raza de competenţă, pentru menținerea sub control a infracționalității, fapt pentru care la nivelul Inspectoratului de Poliţie Județean Bacău, infracționalitatea sesizată prezintă o diminuare cu 2,8% faţă de anul 2017, aceasta fiind cea mai mică valoare înregistrată în perioada 2009 – 2018.

                        În privința infracţionalității contra patrimoniului, s-a înregistrat o diminuare a numărului de sesizări de această natură cu 0,9%.

                        În anul 2018 s-a acționat și pe linia prevenirii infracțiunilor de înșelăciune, mai ales a celor comise prin metoda “accidentul”, înregistrându-se o diminuare cu 12,9%. Poliţiştii au depus toate eforturile pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor bănuite de săvârşirea sau de complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

                        Infracţiunile sesizate de natură economico-financiară s-au diminuat cu 10,7%, faţă de perioada similară a anului trecut.
                        Pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, la nivelul județului Bacău au fost aplicate 696 de sancțiuni contravenţionale și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 466 de mii lei, iar valoarea bunurilor care au făcut obiectul măsurilor asiguratorii a depăşit 12 milioane lei.

                        În mediul rural, s-a înregistrat o diminuare cu 9,6% a infracţionalităţii sesizate. Criminalitatea sesizată contra persoanei a scăzut cu 2,8% faţă de anul precedent, iar cea contra patrimoniului a scăzut cu 15,7%.

                        În domeniul silvic au fost organizate acțiuni, în urma cărora au fost aplicate 700 de sancţiuni contravenţionale şi concomitent cu aplicarea sancțiunilor principale, s-a dispus confiscarea a peste 2.100 m.c. material lemnos, în valoare de peste 620 mii lei.

                        Pentru siguranța cetățeanului, au fost organizate 883 de acțiuni preventive și executate 2.590 de controale, ocazie cu care s-au aplicat 90 297 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 33,5 milioane lei.

                        Pentru servirea comunității, au fost emise 60.452 de certificate de cazier judiciar, prin intermediul punctelor de eliberare care funcționează în municipiile Bacău, Moinești și Onești.
                        În continuare, se fac demersuri pentru organizarea a 4 noi puncte de primire a cererilor și de eliberare a certificatelor de cazier judiciar în orașele: Buhuși, Comănești, Dărmănești și Tîrgu Ocna.

                        Principalele misiuni desfășurate în cooperare cu unitățile teritoriale M.A.I. din județul Bacău, în domeniul ordinii și siguranței publice, au fost cele prilejuite de sărbătorile religioase, manifestările comemorative, cultural-artistice, sezonul estival și sezonul rece.

                        Structura de intervenție a inspectoratului a executat 1331 de misiuni, din care: intervenţii rapide la evenimente, escorte, rezerve de intervenţie în puncte de staţionare fixe, acţiuni de sprijin, patrulări intracomunale, misiuni pentru menținerea ordinii publice și intervenții pirotehnice.

                        Pentru prevenirea şi combaterea producerii evenimentelor rutiere pe arterele deschise circulaţiei publice, precum și pentru combaterea faptelor de natură antisocială care se comit în apropierea drumului public, au fost organizate 759 de acţiuni preventive, în cadrul cărora au fost aplicate 50.237 de sancțiuni contravenționale, au fost reținute 6.178 de permise de conducere și retrase 1.734 de certificate de înmatriculare.

                        Pe linia accesării fondurilor europene, au fost desfășurate activități pentru finalizarea implementării proiectului “Cooperare transnațională între autorități de aplicare a legii pentru întărirea activității de prevenire și luptă împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii”, derulat în colaborare de IPJ Bacău, I.P.J. Călărași, IPJ Dolj, Polițiile din Bulgaria, Polonia și Republica Moldova.

                        În cursul anului, s-au primit şi semnat acordurile privind implementarea proiectului “Promovarea conceptului de poliţie de proximitate în zonele rurale, îndeosebi în comunităţile de romi sau alte comunităţi dezavantajate din punct de vedere socio-economic”, finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano – Român, cu termen de finalizare 15.07.2019.

                        Acţiunile viitoare ale poliţiştilor vor viza în îmbunătăţirea calităţii serviciului poliţienesc oferit cetăţenilor, prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranţa stradală şi rutieră.

                        Rămâne, de asemenea, o prioritate asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii pe raza de competenţă şi destructurarea grupărilor infracţionale.

                        Pentru atingerea acestor obiective Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău va continua desfăşurarea activităţilor în cooperare cu structurile de aplicare a legii la nivelul judeţului, în scopul asigurării unui management corespunzător al situaţiei operative.

                        Gripa a ajuns în Bacău. Șapte copii și patru adulți diagnosticați cu gripă tip A 1 în Spitalul Județean

                        UPDATE

                        Confirmare de gripă și pentru patru adulți

                        Azi dimineață s-a confirmat gripa, de la Institutul Cantacuzino, unde au fost trimise probele, și pentru trei bolnavi de pe Secția Infecțioase Adulți și pentru un bolnav de pe Secția de Chirurgie Plastică, tot din Spitalul Județean de Urgență Bacău

                        ………………………….

                        În data de 28.01.2019, s-a confirmat un focar de gripă tip A 1 la nivelul SJU Bacău — secția Recuperare Pediatrică cu 7 cazuri, astfel : 4 cazuri la grupa de vârstă 0-1 an și 3 cazuri la grupa de vârstă 1 an.

                        Debutul bolii a fost brusc cu febră 39-40 grade C, rinoree și tuse. Direcția de Sănătate Publică spune că sunt forme medii de boală și evoluția clinică a fost favorabilă.

                        La nivelul SJU Bacău au fost instituite mai multe măsuri:

                        – Izolarea în cadrul Secției de Boli Infecțioase Copii — SJU Bacău;

                        – Supravegherea clinic-epidemiologică a contacților pe o perioada de 10 zile de la izolarea ultimului caz;

                        – Recoltarea de exudate nazale și faringiene pentru virusuri gripale la 3 cazuri, care au fost confirmate, ieri, 28.01.2019, cu tipul A de virus gripal;

                        – Sistarea internărilor în Secția de Recuperare Pediatrică pe o perioada de 10 zile de la izolarea ultimului caz;

                        – Profilaxie antivirală pentru contacți (s-a început în data de 23.01.2019 atât pentru personal cât și pentru 12 copii contacți)

                        – Vaccinarea antigripală a personalului nevaccinat până în prezent;

                        – Triaj epidemiologic al personalului la intrarea în tură, cu scoaterea din activitate a celor cu simptomatologie respiratorie acută;

                        – Portul complet și corect al echipamentului de protecție.

                        Datorită evoluției favorabile a bolii, 4 copii au revenit pe Secția Recuperare Pediatrică.

                        Moartea chinezului care iubea România

                          Un student de 17 ani, din China, care studia la Universitatea „Vasile Alecsandri”, din Bacău, a murit în weekendul trecut într-un tragic accident petrecut în Gara Roman.

                          Tânărul, care făcuse cunoștință cu România din poeziile lui Eminescu, venise în țara noastră pentru a studia limba și a face Facultatea de Litere, visul său fiind să devină traducător în chineză al lui Mihai Eminescu.

                          El se declara fascinat de România, de poporul român, și a fost un fervent vizitator al muzeelor, caselor memoriale dar și o insolita pată de culoare la Aniversarea Centenarului de la Alba Iulia.

                          Despre momentul de la 1 decembrie, el a scris un text pe care revista Ateneu îl va publica în numărul din ianuarie, și din care reproducem câteva fragmente. Vom reveni cu detalii în ediția noastră de mâine.

                          De 1 Decembrie, la Alba Iulia

                          Privind înapoi la călătoria mea în Ardeal în urmă cu mai mult de o lună, mă simt încă foarte entuziasmat. Evenimentele uimitoare, atmosfera înflăcărată și oamenii minunați nu m-au lăsat indiferent. Amintirile mă vor însoţi o perioadă foarte lungă.

                          Am ajuns cu trenul la Alba Iulia în dimineața lui 30 noiembrie. Era încă rece. De aceea, mi-am cumpărat o cafea la magazin, în incinta gării, și o carte intitulată „România în 100 de ani“. Până în prezent nu pot să o citesc, deoarece textul este în limba română, dar voi fi capabil în viitor, când voi face progrese în studiul meu.

                          În gară am văzut doi oameni bătrâni și am încercat o discuție cu ei. Din păcate, nu ne-am putut înțelege reciproc foarte bine, pentru că vorbeau doar în limba română, dar cel puțin am ajuns să aflu că și ei au venit cu trenul din Moldova. Unul dintre ei venea de la Botoşani, iar celălalt, de la Vaslui. Am luat numele lor și modul de conectare și intenționez să le trimit un mesaj în ziua de Anul Nou. Îmi imaginez că în timpul șederii mele în România îi voi putea vizita într-o zi, ca prieten. Dar ei nu sunt singurii prieteni pe care i-am făcut la Alba Iulia. Am ajuns, de asemenea, să cunosc oameni din diferite locuri: Timişoara, Constanţa, precum și o familie locală. Sunt fericit să cred că va fi posibil pentru mine să-i întâlnesc din nou în viitor. Sunt dispus să-mi petrec ceva timp la malul mării, la vară, și să merg la Timişoara în data de 16 decembrie 2019. Vor fi 30 de ani de la Revoluția din România, care a izbucnit acolo; o dată semnificativă.

                          După o scurtă conversaţie, cei doi bătrâni s-au oferit să mă ducă la hotel. Am apreciat oferta lor și am pornit de la gară cu ei. Pe drum m-au întrebat dacă mi-a plăcut România și am răspuns cu sinceritate că da. Vântul a răspândit steagul omului și atunci mi-am dat seama că era steagul revoluționar, cu o gaură în mijloc.

                          Înainte de a merge la hotelul meu, m-am dus în orașul de jos și mi-am cumpărat un steag. În magazin, vânzătorul a spus că steagul costă 15 lei, dar când i-am dat o bancnotă de 100 de lei, mi-a întors 90 și mi-a spus „Mulțumesc”. I-am mulțumit și eu și am fost foarte fericit.

                          Când m-am întors la hotel, am întâlnit un om de la Constanţa, care locuia într-o cameră de șase paturi. Am ieșit împreună cu el și ne-am întâlnit cu prietenii săi, care erau foarte generoși: m-au tratat cu sarmale la cină şi cu vin fierbinte. Toți erau ca și prietenii mei şi am petrecut toată seara împreună.

                          Când m-am întors la hotel, un grup de tineri vorbea tare în lobby. M-am alăturat și a fost momentul în care l-am cunoscut pe tânărul meu prieten de la Timișoara. În conversația cu ei am întrebat dacă aș putea merge cu ei dimineață, la parada Marii Uniri, și au spus că da. M-am simțit foarte bucuros pentru asta și m-am culcat la ora 2 dimineața, deși trebuia să ne ridicăm din pat la șase și jumătate. Desigur, nu a fost suficient timp pentru somn, dar când m-am trezit în dimineața zilei celei mari, 1 Decembrie, n-am simțit oboseala: eram foarte entuziasmat.

                          La scurt timp am pornit spre gară, unde erau deja mulți oameni. Am așteptat acolo înainte ca grosul paradei să înceapă, iar oamenii se întorceau să-mi facă fotografii cu steagul meu. Am avut și primele mele interviuri în acea zi: mai multe grupuri de reporteri mass-media m-au intervievat mergând pe drum. Am vorbit atât în limba română, cât și în limba engleză pentru ei.

                          Imaginea poporului entuziasmat a fost uimitoare, în ciuda vremii de congelator. Toată lumea era încântată. Parada a avut un drum lung și i-au trebuit câteva ore pentru a ajunge în centrul orașului. L-am văzut pe președintele Iohannis acolo, înainte de începerea paradei militare. La început, fanfara militară a interpretat faimoasa melodie „Treceţi, batalioane române, Carpații!”, pe care deja o cunoşteam și am auzit-o de mai multe ori în timpul paradei de dimineaţă.

                          Am avut un loc bun de a urmări parada forțelor aeriene: a fost într-adevăr o experiență foarte șocantă și de neuitat de a avea elicoptere și avioane trecând pe deasupra capului, în special MiG-21, cu un sunet special, foarte rapid.

                          Am părăsit hotelul la ora 18.30, în timp ce trenul meu era programat să părăsească Alba Iulia la ora 22.38. Prin urmare, înainte de a merge la gară, am trecut prin fața Universității și m-am bucurat de un festival minunat de muzică populară românească și apoi de focuri de artificii fascinante. M-am simțit într-adevăr mulțumit de tot timpul petrecut la Alba Iulia.

                          Yin Yuguo este cursant chinez, în anul pregătitor, la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. Stăpânit de curiozitate şi doritor de a fi martorul unui eveniment unic, a luat parte la manifestările programate pentru 30 noiembrie şi 1 Decembrie la Alba Iulia. Cronica de mai sus, redactată în limba engleză şi convertită în română prin traducătorul online automat, a comportat adaptări minime din partea noastră. (nota profesorului Ioan Dănilă)

                          Circulaţie îngreunată pe DN11, din cauza unui accident

                            FOTO: DRDP Iași

                            Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unei coliziuni între două autotrenuri, traficul rutier pe DN11 (E574) Bacău – Oneşti se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, la kilometrul 161, între localităţile Sănduleni şi Măgura, judeţul Bacău.

                            Un autocamion de tip TIR și un autotren dotat cu platformă pentru transportul autoturismelor s-au ciocnit frontal pe DN 11, km 161 +900 (Bârzulești, județul Bacău).

                            Din accident au rezultat două victime, cu răni ușoare. Momentan, circulația se desfășoară alternativ pe un sens.

                            În zonă, carosabilul este umed, cauza probabilă a accidentului fiind neatenția la volan și neadaptarea la condițiile de drum.

                            Criza gunoiului: Primăria Onești subvenționează taxa de salubrizare

                              Municipalitatea oneșteană a decis să subvenționeze taxa de salubrizare, care va ajunge la nivelul de 10,50 de lei de persoană, față de nivelul actual de 14,27 de lei.

                              Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Nicola Gnatiuc, în contextul în care Oneștiul trebuie să plătească urgent datoriile către furnizorii de servicii, după ce administratorul gropii de gunoi a oprit activitatea.

                              „În urma discuțiilor purtate ieri s-a conturat ideea că situația se poate debloca numai în cazul în care toate UAT-urile își vor onora plățile către ADIS Bacău”, a spus Gnatiuc.

                              „Mâine, 30.01.2019, în ședința consiliului local voi propune un proiect de hotărâre privind subvenționarea de la bugetul local a taxei de salubrizare pentru persoanele fizice, reducând astfel cuantumul acesteia de la 14,27 lei/persoană/lună la 10,50 lei/persoană/lună. După adoptarea acestei hotărâri, care sper să fie aprobată de către toți colegii din consiliul local, în ziua următoare UAT Onești va proceda la achitarea sumelor solicitate de către ADIS Bacău”, a precizat edilul oneștean.

                              Până la reluarea activității de colectare, transport și depozitare a deșeurilor din județul Bacău, el a dispus ca lucrătorii SC DPP Onești SA să asigure curățenia în apropierea punctelor de colectare din Onești, în vederea prevenirii împrăștierii deșeurilor pe domeniul public.

                              Cod galben de ceață până la ora 11.00

                                Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting de ceaţă valabile până la ora 11:00 în localităţi din 17 judeţe.

                                În judeţele Olt şi Dolj, ceaţa va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m în timp ce în judeţele Vaslui, Bacău, Neamţ şi Galaţi, local, ceaţa va reduce vizibilitatea sub 200 m.

                                În Bihor, Ialomiţa, Argeş, Prahova, Giurgiu, Brăila, Dâmboviţa, Buzău, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi vizibilitatea se va reduce, local, sub 200 m şi izolat sub 50 m de asemenea din cauza ceţii.

                                Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.

                                Hidrogenatele din farfurie

                                M-am întâlnit, zilele trecute, cu unul dintre cei mai importanți și stimați fermieri din județul Bacău. Crescător de vaci de lapte. Evident, n-am pierdut ocazia să deschid discuția despre subiectul zilei în domeniu, al cunoscutului proiect al unei noi „legi a laptelui” în țara noastră și mai ales despre așa-numitele „lactate cu grăsimi hidrogenate”. Pentru că am auzit despre acestea din urmă în asemenea știri și comentarii încât mi s-a făcut părul măciucă!

                                Am aflat astfel, cu surprindere, că ideea unei noi legi a laptelui, care să ne apere mai mult de produsele cu adaosuri periculoase a plecat din Bacău, de la un grup de fermieri și procesatori de lapte. Dar am mai aflat că, practic, astăzi nu prea mai găsești alimente fără adaosuri periculoase, iar lactatele sunt printre primele pe listă, „îmbunătățite” fiind mai ales cu grăsimi hidrogenate.

                                De ce asemenea grăsimi în lactate sau în orice alt aliment? Pentru că hidrogenarea (adăugarea de atomi de hidrogen la moleculele de grăsimi) are rolul atât de a prelungi durata de viață a produsului, împiedicând oxidarea, cât și de a transforma consistența grăsimilor în una solidă.

                                Da, industria de profil are tot interesul să facă produse cu termene de valabilitate lungi, dar dacă odată consumate pot cauza reacții alergice, boli cardiovasculare, obezitate și creșterea colesterolului, atunci mai sunt bune?

                                Hai să facem ceva împotriva acestei industrii – zic eu! Ușor de zis, greu dă făcut – a venit răspunsul. Pentru că acum în lume această industrie, născută prin anii ’50, este una uriașă, puternică și atentă la profiturile ei. În plus, cu asemenea metode ea poate asigura, de bine, de rău, hrana pentru cele peste șapte miliarde de guri câte sunt pe lume.

                                Consumul de grăsimi vegetale hidrogenate nu este, în acest moment, restricționat, neexistând astfel o limită care trebuie respectată zilnic. Se recomandă, însă, consumul cu moderație.