27 aprilie 2024
ActualitateCursa aeriană Barcelona - Iași a aterizat la Bacău

Cursa aeriană Barcelona – Iași a aterizat la Bacău

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile de la IAȘI, cursa de la BARCELONA a aterizat marți, în condiții de siguranță, pe Aeroportul BACĂU, la ora 13.30.

Pasagerii au fost preluați și tranferati către Iași cu autocare.

“Nu este un caz singular, datorită fenomenelor meteo din acest sezon (ceață, ninsoare, viscol etc) s-a întâmplat ca mai multe curse să fie direcționate către Aeroportul Bacău.



Pe 11 ianuarie, când s-a înregistrat în Moldova cel mai acut episod de ninsoare și viscol din acest sezon, aeroportul nostru a fost operațional și nicio cursa nu a fost anulată, spre deosebire de alte aeroporturi care și-au sistat temporar activitățile”, a declarat Cezara Ficuță, purtător de cuvânt AIGE Bacău.

Modernizarea noului terminal de pasageri permite procesarea unui număr de peste 3500 de persoane. Ceața este fenomenul care a obligat operatorii aerieni să redirecționeze unele curse cu destinația Bacău către Iași sau București.

Finalizarea lucrărilor la refacerea pistei de decolare/aterizare va elimina aceste probleme datorită nivelului superior al instalațiilor de balizaj și al sistemelor de dirijare a avioanelor.

UPDATE: Din aceleași motive – fenomene meteo nefavorabile (ceață) – cursa Iași – MUNCHEN (15:00 0B6885) va fi procesată tot la AIGEB Bacău. Pasagerii vor fi transferați de la Iași la Aeroportul Bacău cu autocare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri