miercuri, 28 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 2219

O tristă amintire

„Evenimentul” şcolăresc al anului trecut

În februarie 2018 a avut loc simularea examenului de bacalaureat, o bine-venită cale de a-i obişnui pe adolescenţi cu rigorile acestui sistem de evaluare. Pentru prima oară însă, după ani buni, proba de limba şi literatura română nu mai cuprindea cerinţe din domeniul lingvisticii, ci exclusiv din domeniul literaturii. Până în 2018 subiectul I (din cele trei) se deschidea cu 5 (cinci!) puncte centrate pe probleme de limba română: explicarea unui semn de punctuaţie sau ortografic, motivarea folosirii de către scriitor a unui timp verbal, enumerarea elementelor alcătuind câmpul lexico-semantic al unei anumite teme etc. La simularea din februarie anul trecut, au dispărut astfel de cerinţe şi au rămas cele privitoare strict la conţinutul fragmentului de text (pentru 30 de puncte). În locul problemelor de limbă, s-a introdus un eseu argumentativ, pentru 20 de puncte.

Reacţie singulară

Am scris imediat, în spaţiul rubricii de faţă, despre grozăvia produsă, am descris în detaliu chestiunea şi am făcut o precizare de bun-simţ: nu ceream ca în iunie, la examenul propriu-zis, să se repare gafa, pentru că ştim cu toţii: nu se schimbă regulile în timpul jocului.

Aşteptări neonorate

Pe internet am primit aprobări, s-au adus argumente suplimentare pentru a susţine observaţiile noastre şi… cam atât. În luna iunie, subiectele au respectat formatul din februarie, cum era normal, dar nu s-a produs necesara reparaţie în anul următor. Pe lângă aceasta – dea Dumnezeu să nu am dreptate! -, nu am citit pe nicăieri vreo reacţie a profesorilor de limba şi literatura română, a inspectorilor de specialitate, a universitarilor sau chiar a părinţilor faţă de situaţia creată. Pe lângă multele lovituri pe care le-a primit limba română, aceasta venea ca un fapt firesc, nu?

Februarie ghinionist?

E lesne să dăm vina pe lipsa de personalitate a celei de-a doua luni a anului, înghiţită de cea care îi urmează („femartie”) şi ne gândim iute la o mult disputată măsură a Academiei Române. La 17 februarie 1993, a fost emisă o hotărâre a celui mai înalt for ştiinţific al ţării „privind revenirea la â şi sunt în grafia limbii române”. A urmat un lung şir de intervenţii din partea specialiştilor, care a făcut ca abia în ianuarie 1995 să fie aprobată elaborarea ediţiei a V-a a Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie de către Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Da, dar măsura de eliminare a limbii române din conţinutul probei de bacalaureat nu a provocat nici măcar o luare de poziţie, darămite o dezbatere, chiar şi formală. (Acelaşi lucru s-a petrecut cu suprimarea limbii române în liceele/clasele cu profil pedagogic, în urmă cu aproape douăzeci de ani: pur şi simplu a trecut neobservată măsura Ministerului, iar de plâns nu plânge mai nimeni.)

Vagi urme de limba română în februarie 2019

Am cercetat subiectele şi m-am agăţat de câteva cerinţe care ar include, aluziv, referiri la limba naţională: se acordă câte două puncte pentru utilizarea limbii literare, ortografie şi, respectiv, punctuaţie. La clasa a XI-a, Ioan Slavici explică ce înseamnă „paghină” („prunişti şi fânaţe”), iar la clasa a XII-a, elevii trebuie să recunoască într-un derivat („câmpulungeni”) localitatea: Câmpulung (Muscel, nu Moldovenesc).

Erată

Ceva mai multă atenţie din partea comisiei de elaborare a subiectelor ar fi eliminat câteva erori: a) „în fragmentul de mai jos.” (în locul punctului, trebuia semnul două puncte); b) „părţilor componente – introducere, cuprins…” (în locul liniei de pauză se impunea acelaşi semn: două puncte).

Parcul, ca stare de spirit

La aniversarea a 84 de ani de existență, Parcul „Cancicov” primește în dar, din partea profesorului Lucian Șerban, un album fotografic

Patru anotimpuri și mai multe generații. De oameni și de arbori, de arbori și de oameni. De la pici fără de griji ce-și cată grăbiți rândul pașilor, la bătrâni venerabili care mai-mai că și-au pierdut șirul anilor.

De la puieți cu ramurile chemând cerul, la „Old Faithful” cu privirile dând binețe pământului. Diversitatea, surprinsă de ochiul atent și priceput al mașinii fotografice, se regăsește într-un spațiu comun. Și într-o stare aparte: stare de parc. Albumul-foto cu același nume este o nouă reverență sentimentală pe care profesorul Lucian Șerban o adresează Parcului „Cancicov”. Acum un an, pe vremea aceasta, profesorul Șerban oferea drept cadou parcului o carte de identitate: propria sa carte de identitate.

Astăzi, când principalul parc al Bacăului își aniversează cei 84 de ani, îi aduce în dar o carte: propria sa carte. „Stare de parc” este o poveste fără de cuvinte, „scrisă” cu dragoste, competență și minuție de un fiu al parcului. Iar pentru noi, toți ceilalți fii al parcului, reprezintă o bucurie. Și o întoarcere în timp. Pe ulița copilăriei. Sau, mai exact, pe aleile ei.

Vineri, de la ora 14.00, se desfășoară cea de-a doua ediție a Zilelor Parcului Cancicov. Inițiativa aparține profesorului băcăuan Lucian Șerban care a descoperit în arhive faptul că pe 22 martie 1935, băcăuanii şi-au oficializat dorinţa de a avea un parc adevărat înaintând oficialităților de la acea vreme o petiție în acest sens.

Invitație la teatru

Sosirea sfârșitului de săptămână aduce bucurii și pentru fanii de teatru. Astfel, pe scena Teatrului Municipal Bacovia sunt programate în această trei reprezentații ale actorilor băcăuani.

Mai întâi, vineri, de la ora 18.00, la Sala Studio „Petru Valter” va avea loc spectacolul one man show „Bărbați singuri”, cu Dumitru Rusu, în regia lui Gheorghe Balint, această reprezentație fiind cea mai recentă producție a Secției Dramă a teatrului băcăuan.

Al doilea spectacol pentru publicul larg, „Dragă Elena Sergheevna”, adaptare după Ludmila Razumovskaia, traducere Lia Crișan și Tudor Steriade, în regia lui Mădălin Hîncu, este programat pentru duminică de la ora 18.00.

Distribuția: Firuţa Apetrei, Ștefan Alexiu, Eduard Burghelea, Minodora Broscoi, Tudor Hurmuz.

Tot duminică, dar de la ora 11.00, copiii au parte și ei de spectacolul lor. Astfel, Secția Animație pune în scenă piesa „Neghiniță” în regia lui Gheorghe Balint, o poveste scrisă de Barbu Ștefanescu Delavrancea și dramatizată fluent.

Cu siguranță, copiii vor pleca de la spectacol având întipărit în minte faptul că binele se răsplătește cu bine și nu vor uita că un suflet de om nu e de vânzare. Distribuția: Marlene Duduman, Ilinca Istrate, Beatrice Teișanu, Puiu Gheorghiu, Tiberiu Gabor Bitere/ Alina Neagu, Ion Coșa, Andi Andriucă, Mihai Chihaia.

În premieră la Cinema

Nu există sfârșit de săptămână fără ca iubitorii de cinema să nu aibă o surpriză plăcută din partea producătorilor și distribuitorilor de film.

Astfel, și în acest weekend, cinefilii băcăuani primesc o peliculă în premieră. Este vorba de „Noi” (Us), un film horror, thriller, care îi are în rolurile principale pe Yahya Abdul-Mateen II (foto), Elisabeth Moss, Anna Diop (foto), Lupita Nyong’o și Kara Hayward.

Amplasat în peisajul emblematic al plajei din Carolina de Nord, „Noi”, produs de Monkeypaw Productions, îi are ca protagoniști pe Lupita Nyong’o, câștigătoare a premiului Oscar, în rolul lui Adelaide Wilson, o femeie care se întoarce la casa de vacanță unde și-a petrecut copilăria, împreună cu soțul ei, Gabe (Winston Duke, pe care îl știm din Black Panther), și cu cei doi copii ai lor (Shahadi Wright Joseph, Evan Alex), pentru o binemeritată vacanță de vară.

Frământată de o traumă din copilărie, inexplicabilă și încă nerezolvată, adusă acum la suprafață și agravată de o serie de coincidențe bizare, Adelaide devine tot mai sigură că ceva cumplit urmează să i se întâmple familiei ei. Regia acestui film este semnată de Jordan Peele.

Zece la rând

Altă conducere tehnică, aceeași poveste. La primul meci după despărțirea de antrenorul Eden Hairi, CSM Bacău a suferit a zecea înfrângere la rând din 2019 în Liga Zimbrilor. Condusă de „interimarul” George Călin, echipa băcăuană a fost învinsă miercuri seara, în deplasare, cu 30-24 de Politehnica Timișoara, în etapa a 24-a, antepenultima din sezonul regulat.

Oaspeții au ținut aproape de adversari în primul mitan, unul în care cele două formații au alternat la conducere: 2-0 (min. 4), 2-3 (‘8), 4-3 (’10), 5-7 (’18), 9-7 (’24), 12-10 la pauză. La revenirea de la cabine, jocul s-a rupt în favoarea bănățenilor, care s-au desprins de la 13-12 la 19-13 (min. 42), înainte de a se impune cu definitivul 30-24. Runda viiitoare, programată miercuri, 27 martie, la ora 18.30, CSM Bacău va primi vizita Sucevei.

Poli Timișoara: Tcaciuc, Varo- Sadoveac 7 goluri, Marjanovic 4, Păiuș 3, Dragas 3, Milosevic 2, Pribanic 2, Irimescu 2, Cîmpan 2, Fenici 1, Șania 1, Bote 1, Trif 1, Neamțu 1, Furak. Antrenor: Pero Milosevic.
CSM Bacău: Freiwald, Tamaș, Crăciunescu- Drăgan 5 goluri, Gal 5, Păunică 4, M. Cotinghiu 2, Juverdianu 2, Tărîță 2, G. Cotinghiu 2, Bologa 2, Paunescu, Tudorancea. Antrenor: George Călin.

Celelalte rezultatea ale etapei a 24-a: Dobrogea Sud- CSM Focșani 38-27, Dunărea Călărași – Potaissa Turda 31-28, CSU din Suceava – Universitatea Cluj 36-25, Minaur- CSM București 24-31. Aseară urmau să se joace Steaua – CSM Făgăraș și HC Buzău – Dinamo.

Clasament Liga Zimbrilor

1 Dobrogea Sud 24 20 0 4 715-593 60p.
2 CSM București 24 18 2 4 662-565 56p.
3 Dinamo București 23 15 3 5 702-610 48p.
4 Dunărea Călărași 24 15 3 6 669-618 48p.
5 Potaissa Turda 23 14 4 5 654-590 46p.
6 Poli Timișoara 24 14 4 6 652-602 46p.
7 Steaua București 23 14 2 7 645-599 44p.
8 CSM Focșani 24 12 1 11 633-608 37p.
9 Minaur B. Mare 24 9 3 12 689-698 30p.
10 CSU din Suceava 24 6 2 16 577-652 20p.
11 HC Buzău 2012 22 6 0 16 543-598 18p.
12 CSM Făgăraș 23 5 2 16 546-617 17p.
13 CSM Bacău 24 4 0 20 630-727 12p.
14 Univ. Cluj 24 0 0 24 613-853 0p.

Start în play-off

Știința Bacău se pregătește de startul play-off-ului Diviziei A1 la volei feminin, care reunește primele șase clasate din sezonul regulat. Un start pe care băcăuancele îl vor lua de la -6: diferența de puncte ce le separă de ocupanta locului 3, care este și adversara lor de sâmbătă, din deplasare, CSM Târgoviște.

O victorie pe terenul dâmbovițencelor ar reduce ecartul la doar trei puncte. „Ne dorim foarte mult să câștigăm la Târgoviște. Indiferent de scor. Este bună și o victorie la limită, chiar dacă una de trei puncte ar însemna cu totul altceva.

Nu ne mulțumim cu locul 4, cu toate că, la fel ca și locul 3, ne garantează participarea în viitoarea ediție a Cupei CEV”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, care contează pe întreg lotul pentru jocul de la Târgoviște.

Unul netelevizat, Digisport alegând să transmită următoarea partidă din play-off a băcăuancelor, programată tot în deplasare, cu Dinamo, pe 30 martie, de la ora 14.00.

Prima rundă din play-off își are uvertura azi, la București, unde gazdele de la CSM privesc vizita Lugojului, într-un meci televizat de Digi. Partida Alba Blaj- Dinamo a fost amânată deoarece ardelencele au disputat marți seara, turul finalei cu italiencele de la Yamamay e-work Busto Arsizio, în fața carora au pierdut acasă cu 3-0.

Clasament play-off

1 Volei Alba Blaj 15 14 1 44-5 43p.
2 CSM București 15 13 2 39-8 38p.
3 CSM Târgoviște 15 11 3 35-18 32p.
4 Știința Bacău 15 9 6 30-21 26p.
5 CSM Lugoj 15 5 10 18-33 15p.
6 Dinamo București 15 4 11 17-35 13p.

Documentul informativ ”Ape și păduri” a fost prezentat la Comisia județeană de dialog social

    Maricica – Luminița Coșa, prefect al județului Bacău împreună cu subprefectul Valentin Ivancea au condus pe 20 martie ședința lunară a Comisiei județene de dialog social, eveniment care a avut loc la sala mică a Palatului Administrativ. În cadrul ședinței președintele Confederației Sindicale Naționale ”Meridian”- Filiala Bacău, Gheorghe Gavrilă a prezentat documentul informativ ”Ape și păduri” – Resurse naturale regenerabile dar și vulnerabile, în contextul politicilor europene pentru dezvoltarea durabilă.

    Accentul a fost pus pe prevederile legale stipulate de Directiva 2000/60 a Uniunii Europene, Cadru pentru apă, Legea nr. 107/1996 a apelor, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 2/2016 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, fiind prezentate, sub forma analizelor de tip swot, multiple aspecte privind gestionarea resurselor naturale de apă și a patrimoniului silvic din România, dar și la nivelul județului Bacău, precum și o serie de măsuri necesare pentru protecția resurselor de apă și a pădurilor și diminuarea riscului de mediu.

    Este de evidențiat faptul că această temă a fost abordată la ședința lunară a Comisiei de dialog social în contextul în care acum, în luna martie, prin diverse manifestări sunt sărbătorite Ziua Internațională a Pădurii și Ziua Mondială a Apei (care se sărbătorește din anul 1993). ”Apa este leagănul vieții, este resursa naturală de cea mai mare importanță, având în vedere că viața însăși e condiționată de aceasta”, a declarat în deschiderea prezentării comunicării sale Gheorghe Gavrilă.

    Prefectul județului Bacău, Maricica – Luminița Coșa, alături de subprefectul județului, Valentin Ivancea, dar și de prefectul județului Iași, Marian Șerbescu, aflat în județul Bacău și invitat în ședința comisiei de dialog social, au apreciat atenția acordată atât resurselor de apă, cât și fondului forestier, care nu sunt produse comerciale oarecare, ci un patrimoniu natural, pe care avem datoria de a-l proteja cu toții, autorități centrale și locale, societate civilă și cetățeni, deopotrivă. Amintind că este o colaborare instituțională foarte bună între județele Bacău și Iași, Marian Șerbescu, prefect al jud. Iași a menționat că ”această comisie, de dialog social este una din cele mai importante comisii”.

    Duminică mergem în Marșul pentru Viață

      Cu o zi înainte de „Buna Vestire”, Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) filiala Bacău organizează ediția 2019 a Marșului pentru Viață. La această ediție, participanții la marș vor pleca de la Biserica „Sf. Dumitru”, din vecinătatea Podului de la „Narcisa” și vor urma traseul prin zona centrală a orașului până în Piața Tricolorului.

      Marșul se va desfășura începând cu ora 17.00 și va avea punct final Piața Tricolorului acolo unde, pe o scenă, după alocuțiunile invitaților din diferite instituții, va urma un program artistic susținut de Corul Parohiei Irești-Buzău cunoscut de publicul larg în urma participării cu succes la emisiunea „Românii au Talent”.

      Tema din acest an a Marșului pentru Viață este „Unic din prima secundă” și afirmă unicitatea și valoarea infinită a fiecărei persoane încă din prima clipă a vieții.

      „Este nevoie ca societatea să valorizeze mai mult darul vieții și să sprijine femeile în criză de sarcină. Fiecare copil, de dinainte de a fi născut, se distinge de orice alt om de pe planetă, are ADN propriu și o menire foarte specifică în această lume, pe care nimeni nu o poate înlocui.”
      Răzvan Popovici, președintele ASCOR Bacău

      Ziua Mondială a Apei sărbătorită în Bacău

        Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău celebrează în fiecare an, la 22 martie, Ziua Mondială a Apei (World WaterDay). În perioada 18 – 22 martie a avut loc o campanie de informare dedicată importanței apei la Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, la Școala „Spiru Haret” din Bacău, la Școala Gimnazială „Ion Borcea” din Racova, și la școlile gimnaziale „Octavian Voicu”, „Mihai Drăgan” și „Miron Costin” din Bacău.

        Sloganul sub care se sărbătorește în acest an Ziua Mondială a Apei este „Apă pentru toți”. Obiectivul nr. 6 din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU își propune asigurarea accesului și managementul durabil al apei pentru întreaga populație a planetei.

        În prezent, milioane de oameni trăiesc fără acces la apă sigură. Grupurile marginalizate – femei, copii, refugiați, indigeni, oameni cu dizabilități, precum și mulți alții – sunt adesea trecute cu vederea și uneori discriminate atunci când își cer dreptul la apa sigură.

        În lume, peste 2 miliarde de oameni nu au acces permanent la o sursă de apă potabilă corespunzătoare și 2,4 miliarde duc lipsa serviciilor de canalizare și instalații sanitare. Circa 1,8 miliarde de oameni folosesc apă de băut din surse contaminate, ceea ce duce la peste 800.000 de decese anual. Una din patru școli primare nu are acces la apa potabilă. Până în anul 2025, alți 1,8 miliarde de oameni vor locui în țări sau regiuni cu un deficit de apă, iar două treimi din populația globului se vor confrunta cu situații deosebite cauzate de diminuarea resurselor de apă. Situația va fi cu atât mai gravă cu cât zonele urbane cu o creștere rapidă pun o mare presiune asupra resurselor de apă învecinate.

        „Să ne concentrăm eforturile către oamenii care-au fost marginalizați sau ignorați. Serviciile de apă și sanitație trebuie să acopere și nevoile acestor grupuri, iar vocile lor să fie ascultate de factorii de decizie. Politicile și strategiile naționale trebuie să recunoască dreptul la apă sigură pentru toată lumea și să investească suficiente resurse financiare ca acest obiectiv să fie realizat corect și efectiv, luându-i în considerare și pe cei adeseori ignorați.”
        Petrică Ilieș, directorul executiv al APM Bacău

        Ludovic Orban și Călin Popescu Tăriceanu vin în Bacău

          Președintele PNL, Ludovic Orban, va fi prezent vineri, în Bacău, împreună cu europarlamentarul Mihai Țurcanu.

          Acesta va susține și o conferință de presă la sediul Partidului Național Liberal, începând cu ora 11.00

          Organizația Județeană ALDE Bacău informează că sâmbătă, 23 martie, de la ora 11.00, la Sala Ateneu din municipiul Bacău, va avea loc prezentarea candidaților ALDE la alegerile europarlamentare din luna mai.

          Acest eveniment va fi onorat de prezența președintelui ALDE și președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu.

          DSP: Apa din Bacău este în limitele de siguranță

            La ora actuala, Administratia Nationala “Apele Romane” desfasoara lucrari de intretinere la nivelul Barajului Lac Uz, necesare pentru siguranta structurii de rezistenta.

            Avand in vedere nivelul scazut al apei din lacul de acumulare, exista posibilitatea aparitiei fenomenului de turbiditate in reteaua de distributie din urmatoarele localitati: Bacau, Onesti, Tg. Trotus, Tg. Ocna, Casin, Darmanesti, Dofteana, Moinesti, Poduri, Ardeoani, Margineni, Magiresti, Buciumi, Gura Vaii.

            In aces sens, institutia noastra a intensificat monitorizarea si prelevarile de probe pentru analiza parametrilor fizico-chimici si bacteriologici, iar parametrii analizati sunt in limitele de siguranta.

            Orice modificare va fi anuntata populatiei.

            Recomandam populatiei, ca in momentul in care apar modificari sensibile de culoare/gust/miros, sa utilizeze aceasta apa doar pentru scopuri menajere, iar pentru baut si gatit, doar apa imbuteliata.

            Ziua Mondială a Sindromului Down a fost marcată și în Bacău

              Piața Tricolorului din centrul Bacăului a fost invadată joi, 21 martie, după prânz, de sute de băcăuani care au participat la un flashmob pentru a susține și promova prin dans incluziunea socială a persoanelor cu sindrom Down.

              Asociația Sindrom Down Bacău și-a unit astfel eforturile cu alți parteneri locali și naționali pentru a marca ziua de 21 martie, Ziua Internatională a Sindromului Down, prin organizarea unui eveniment în oglindă, în mai multe localități din țară, dar și din străinătate. 21 martie este o zi de conștientizare globală, care a fost observată oficial de către Organizația Națiunilor Unite începând cu anul 2012.

              Motto-ul evenimentelor din acest an a fost: „Leave no one behind / Nu lăsa pe nimeni în urmă!”.
              La acest flashmob din Piața Tricolorului au participat persoane cu sindrom Down, parinți, voluntari atât din asociația organizatoare, cât și voluntari ai numeroaselor organizații de tineret băcăuane.

              Bogdan Seto a divorțat de ADIS. Sau invers

                „E o conferință de presă atipică”, a declarat Bogdan Seto, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS Bacău) la întâlnirea cu ziariștii, organizată joi, la sediu. Conferință prilejuită de încetarea contractului de muncă cu ADIS.

                Pentru șase luni, atribuțiile sale vor fi preluate de Carmen Stoican, contabil în cadrul asociației, persoana care, „alături de mine, cunoaște cel mai bine detaliile finaciare ale ADIS”, a precizat Bogdan Seto.

                Vestea bună e că, înainte de a pleca, a mai lăsat „o noutate absolută de implementat”, care decurge din protocolul semnat cu GreenPoint Management, organizație de transfer de responsabilitate, care preia obligațiile de mediu privind gestionarea ambalajelor introduse pe piață de marile companii, cum ar fi Coca Cola sau Dedeman.

                Directorul ADIS a prezentat date privind situația la zi a asociației care a încheiat contrat cu Romprest și Eco Sud în numele unităților administrativ-teritoriale (UAT) din județ. Ca să știe lumea ce a făcut în nouă ani și ce lasă în urmă. „Toate cele 93 de UAT-uri sunt deservite de operatorii de salubritate, ne-a asigurat Seto. Din cele trei UAT-uri supuse limitării serviciilor au rămas două deoarece am primit dimineață hotărârea prin care CL Huruiești își asumă datoria”.

                Criza deșeurilor a fost depășită

                S-a depășit perioada critică: primăriile plătesc la cantitate, au posibilitatea să subvenționeze serviciul de salubrizare dacă banii din taxe nu ajung, iar restanța a scăzut. „De la 20 de milioane, cât ajunsese datoria către operatori, astăzi mai avem de plătit 3,7 milioane de lei, la care se adaugă facturile pentru ianuarie și februarie. Raportul între 3 milioane de lei și 20 de milioane de lei e unul favorabil ADIS”, a insistat directorul.

                El a mulțumit celor care au contribuit la deblocarea situației, în primul rând Municipiului Bacău, care a achitat facturile integral, dar și celorlalte UAT-uri care și-au asumat datoria prin HCL, urmând să o plătească în aprilie. Unii au ales să temporizeze, a amintit Seto, referindu-se la primarii din Dărmănești și Secuieni, care au dat în judecată asociația.

                UAT-urile au dreptul să-și apere cum cred drepturile, însă „ADIS a câștigat întotdeauna, și când a atacat, și când a fost atacată în instanță”. Referindu-se la cele două sisteme de plată – taxa/locuitor și plata la cantitate -, Bogdan Seto a afirmat că ambele sunt corecte. Primul a dus la un dezechilibru din cauza depopulării satelor, mai ales că, în mod ciudat, deși locuitorii (plătitori) erau mai puțini, cantitatea de gunoi era aceeași.

                Demisionar, apoi demis…

                Se va plăti din ce în ce mai puțin pentru salubrizare, a spus optimist șeful ADIS, în ultima lui zi de lucru. Cu cât va crește cantitatea de deșeuri reciclabile cu atât vor scădea facturile. „Dintre toți primarii, Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, e cel care va putea atinge cel mai repede ținta obligatorie privind deșeurile reciclabile”, a declarat Bogdan Seto.

                La ora aceasta, în județul Bacău doar 1% din cantitatea totală de deșeuri e colectată selectiv, iar ținta e de 13%. Protocolul semnat cu GreenPoint Management va schimba lucrurile în bine. În fine, în loc de raport ar trebui citit procesul verbal emis de Garda Națională de Mediu după controalele efectuate în județ: „Nu se aplică sancțiuni, ceea ce dovedește că ADIS, în relațiile cu partenerii și membrii săi, nu a greșit cu nimic.”

                ADIS nu a greșit, criza s-a încheiat, totuși directorul pleacă. Bogdan Seto le-a amintit ziariștilor că a demisionat pe 18 ianuarie, când a primit notificarea Eco Sud că va suspenda serviciile în întreg județul, urmând să rămână (în preaviz) până la depășirea crizei. După o lună a solicitat revocarea demisiei, dar Consiliul Director al ADIS l-a înștiițat cu privire la încetarea contractului de muncă. De ce? Bogdan Seto nu a vrut să comenteze.

                Poliția în acțiune

                  Reţinut de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de furt

                  La data de 20 martie a.c. poliţiştii Secţiei 2 Poliţie au fost sesizaţi de către o tânără de 21 de ani, din comuna Dofteana, despre faptul că în timp ce se afla în interiorul unei cafenele din municipiul Bacău, o persoană necunoscută i-a sustras telefonul mobil.
                  În urma investigaţiilor desfăşurate, poliţiştii au identificat persoana în cauză, un bărbat de 55 de ani, din comuna Ungureni.
                  De asemenea, din cercetări a reieşit faptul că bărbatul, în cursul zilei de 18 martie a sustras mai multe bunuri dintr-un magazin din municipiu.
                  Telefonul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate iar bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propuneri legale.

                  Depuşi în penitenciar pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier

                  Poliţiştii de la Postul de Poliţie Parava, în urma legitimării unei persoane de sex masculin, au identificat un tânăr de 21 de ani, din localitate, faţă de care Judecătoria Oneşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi ucidere din culpă.
                  Persoana în cauză a fost depusă de poliţişti în Penitenciarul Bacău.

                  Poliţiştii de la Postul de Poliţie Scorţeni au identificat şi reţinut un bărbat de 60 de ani, din municipiul Bacău, faţă de care Judecătoria Moineşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals.
                  Persoana în cauză a fost depusă de poliţişti în Penitenciarul Bacău.

                  Tânăr depus de poliţişti în Centrul Educativ Târgu Ocna

                  Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au identificat un tânăr de 18 de ani, din localitate, faţă de care Judecătoria Bacău a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pe o perioadă de 1,3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
                  Persoana în cauză a fost depusă de poliţişti în Centrul Educativ Târgu Ocna.

                  Cu 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat la volan, a acroşat gardul unei locuinţe

                  Poliţiştii din Buhuşi au fost sesizaţi de către o persoană de sex masculin, de 73 de ani, din localitate, despre faptul că o persoană aflată în stare de ebrietate i-a acroşat cu autoturismul gardul locuinţei.
                  La faţa locului poliţiştii au constatat că cele reclamate se confirmă iar în urma testării conducătorului auto, un bărbat de 72 de ani, cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

                  Tot lista, bat-o vina!

                  Oficial sau nu, a început campania pentru alegerile europarlamentare. Au fost sloboziţi prin satele fără apă şi canalizare, cu veceurile în grădină, şi drumurile prăfuite, prin oraşele fără autostrăzi, centuri ocolitoare şi străzi încă neasfaltate, primii candidaţi trecuţi pe listele de partid, într-o ordine care ridică, deja, semne de întrebare.

                  Cine sunt şi de unde vin, sunt întrebări care răsar deocamdată pe la colţuri. Alte partide mai aşteaptă publicarea listelor, ţinând în suspans curiozitatea alegătorilor. N-avem o mare experienţă în asemenea alegeri, de aceea şi prezenţa la vot este slabă. Viitorii europarlamentari aleşi în România nu promit şi nu pot da apă şi asfalt sau ajutoare sociale, de fapt, dacă e să cităm cetăţeni obişnuiţi puţini ştiu ce rol şi sarcini au europarlamentarii.

                  Şi nu-i numai vina lor. Prin statut, ei reprezintă interesele tuturor cetăţenilor europeni, indiferent din ce ţară provin, adică, spun alegătorii, pe toţi şi pe nimeni. Candidaţii nu au în portofoliu un set de proiecte, programe, obiective naţionale, programul lor sau al majorităţii este cel al partidului, al grupului politic din care fac parte. Acolo, îmi spunea o distinsă doamnă avocat, fost europarlamentar, singurul din Bacău, este un loc special, asemănător cu o medalie.

                  Pe o parte sunt lucrurile frumoase, organizare, principii, legi care slujesc cetăţenii europeni, distincţie, politeţe, respect, pe revers este o luptă crâncenă, fără menajamente, pentru interesele fiecărui stat, fie el mai mare sau mai mic. Cine rămâne doar cu principiile, este un naiv, fără inteligenţă, demnitate, diplomaţie, experienţă, informaţie, capacitate de a decide la viteza glonţului, de a comunica în toate limbile, s-a dus degeaba în Parlamentul European. Avem pe liste asemenea oameni?

                  13% DEZINTERES

                    Peste 1.200 de candidați din 9.000 au chiulit la simularea probei a doua a Bacalaureatului

                    Ca și la prima probă a simulării examenului de bacalaureat, la care participă atât elevii claselor a XI-a, cât și cei de clasa a XII-a (inclusiv cei de a XIII-a, rută progresivă), și la a doua probă – Matematică (profil real) sau Istorie (profil uman), foarte mulți candidații înscriși au absentat nemotivat.

                    Conform datelor de la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, prezența la această probă a fost următoarea:
                    • la clasa a XI-a (zi) – 4.221 înscriși, 3.938 prezenți, 283 absenți
                    • la clasa a XII-a (frecvență redusă) – 178 înscriși, 0 prezenți, 178 absenți
                    • la clasa a XII-a (zi) – 4.112 înscriși, 3.786 prezenți, 326 absenți
                    • la clasa a XII-a (seral) – 199 înscriși, 24 prezenți, 175 absenți
                    • la clasa a XIII-a (frecvență redusă) – 160 înscriși, 17 prezenți, 143 absenți
                    • la clasa a XIII-a (seral) – 172 înscriși, 67 prezenți, 105 absenți

                    Proba a doua a simulării Bacalaureatului 2019 a avut loc ieri, 20 martie, în toate liceele și colegiile băcăuane. Subiectele au fost unice, la nivel național, iar procedura de organizare a respectat toate cerințele unui examen real.

                    Astăzi, este programată simularea la ultima probă – cea la alegere în funcție de profil și specializare (Informatică, Chimie, Fizică, Biologie – la profil real, Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie – la profil uman), la care participă doar elevii din clasa a XII-a. Rezultatele simulării vor fi comunicate pe data de 29 martie.

                    Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, prima sesiune a examenului de bacalaureat 2019 se va desfășura, în vară, între 3 iunie și 4 iulie, cu afișarea rezultatelor pe 13 iulie. A doua sesiune va începe pe 21 august și se va finaliza pe 3 septembrie, iar pe 7 septembrie se vor cunoaște și rezultatele finale, după contestații.

                    20 de comunități vor avea servicii integrate pentru copii

                      Douăzeci de comunități din județul Bacău vor furniza, cu ajutorul UNICEF, servicii sociale integrate destinate persoanelor vulnerabile. Concret, beneficiari vor fi copiii cu vârste între 3 și 15 ani și tinerii între 16 și 24 ani care trăiesc în sărăcie și riscă să fie marginalizați, părinții lor și alți membri ai familiei.

                      „Servicii integrate” înseamnă servicii sociale, educaționale și medicale acordate simultan, prin implicarea tuturor actorilor sociali. Acestea vor avea la bază Convenția de colaborare încheiată între UNICEF, Unitățile administrativ-teritoriale (UAT) Județul Bacău, Municipiul Moinești, Orașul Buhuși, Comuna Colonești, Comuna Horgești și mai multe instituții județene.

                      E vorba despre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Direcția de Sănătate Publică (DSP), Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău. Semnarea convenției a avut loc la Centrul „Lira” din Moinești.

                      Alături de Adrian Popescu, vicepreședintele CJ Bacău, și directorii instituțiilor partenere, au fost prezenți primarii Valentin Vieru – Moinești, Vasile Zaharia – Buhuși, Valentin Mîrzac – Colonești și Gheorghe Cioroabă – Horgești. Din partea UNICEF au participat Philippe Cori, director regional adjunct pentru Biroul UNICEF Europa și Asia Centrală, și Gabriel Vockel, adjunct al UNICEF România.

                      Scop: Reducerea marginalizării

                      Județul Bacău a fost primul și singurul în țară în care a fost implementat proiectul pilot „Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității”, în perioada 2015-2018. Datorită faptului că rezultatele au fost foarte bune, UNICEF a decis replicarea proiectului. „Un număr de 20 de comunități locale și-au manifestat interesul de a se implica și a continua furnizarea de servicii integrate la nivelul comunităților, scopul fiind reducerea marginalizării și excluderii sociale a diferitelor categorii vulnerabile.

                      În acest sens, s-a decis crearea a patru centre zonale care să presteze și să deservească comunitățile aflate în proximitate, acoperind astfel toate cele 20 de comunități care și-au manifestat interesul”, arată Adrian Popescu, vicepreședintele CJ Bacău. Cele patru centre zonale sunt Moinești, Buhuși, Colonești și Horgești, la care sunt arondate sate/cartiere din Zemeș, Asău, Scorțeni, Balcani, Berești-Tazlău, Moinești, Buhuși, Blăgești, Colonești, Motoșeni, Lipova, Dealu-Morii, Horgești, Ungureni și Corbasca.

                      Gazdele au sărit bine

                      Weekend-ul trecut, la Sala de Atletism din Bacău s-a desfășurat Campionatul Național Indoor de atletism rezervat Juniorilor 3.

                      Gazdele de la CSȘ și SCM Bacău s-au remarcat cu precădere la tripulsalt, lungime și înălțime. Astfel, Ioana Adnana Vrînceanu (CSS/ SCM) s-a laureat vice-campioană națională la triplusalt, cu un rezultat de 11, 31 m, cucerind totodată și bronzul la lungime, cu o săritură care a măsurat 5, 15 m.

                      Un titlu de vice-campioană națională și o medalie de bronz și-a trecut în cont și Ioana Denisa Lichi (CSȘ/ SCM).

                      Aceasta a luat argintul la înălțime, cu 1,55 m și locul 3 la pentatlon, unde a avut următoarele rezultate: locul 1 la înălțime (1,58 m), locul 3 la lungime (4, 46 m), locul 4 la 800 m (2:57:98 min.), locul 6 la greutate (6,75 m) și locul 6 la 60 m g (10,60 sec.).

                      Începe „operațiunea Luceafărul”

                      Aerostar pleacă astăzi spre Oradea, pentru a pregăti cât mai bine meciul de sâmbătă, cu Luceafărul, din etapa a 26-a. Un alt meci de șase puncte după cel câștigat acum două săptămâni pe terenul timișorenilor de la ASU Politehnica.

                      „Echipa este pe un trend ascendent în privința jocului. Și asta în ciuda înfrângerii, total injuste, de acasă, cu Universitatea Cluj, din ultima etapă. Faptul că echipa joacă ne dă speranțe în privința unui rezultat bun împotriva Luceafărului Oradea”, a declarat antrenorul Aerostarului, Florin Bratu, înaintea acestei deplasări.

                      Tehnicianul băcăuan îi va recupera pentru jocul de sâmbătă pe Vraciu și Adascăliței, care și-au ispășit etapa de suspendare pentru cumul de cartonașe. Singura problemă de efectiv rămâne mai vechiul accidentat Gojnea.

                      De notat că marți seara, în epilogul rundei a 25-a, Petrolul Ploiești a învins cu 2-0 pe Energeticianul ca urmare a golurilor înscrise de Arnăutu (min. 20) și M. Moldoveanu (min. 82).

                      Clasament Liga a II-a

                      1 Sportul Snagov 25 18 4 3 42-17 58p.
                      2 Universitatea Cluj 25 17 5 3 55-17 56p.
                      3 Academ. Clinceni 25 18 1 6 48-17 55p.
                      4 Chindia 25 16 6 3 49-26 54p.
                      5 Petrolul Ploiești 25 16 5 4 48-20 53p.
                      6 FC Argeș 25 12 7 6 36-21 43p.
                      7 CS Mioveni 25 11 5 9 38-29 38p.
                      8 UTA Arad 25 10 5 10 37-35 35p.
                      9 Energeticianul 25 8 7 10 31-31 31p.
                      10 Pandurii Tg. Jiu 25 8 5 12 38-41 29p.
                      11 Ripensia 25 7 8 10 28-35 29p.
                      12 Metaloglobus 25 8 5 12 21-45 29p.
                      13 Daco-Getica 25 6 10 9 34-36 28p.
                      14 Luceafărul 25 7 7 11 29-43 28p.
                      15 ASU Politehnica 25 7 6 12 19-26 27p.
                      16 Aerostar Bacău 25 7 5 13 38-46 26p.
                      17 Farul Constanța 25 8 2 15 33-45 26p.
                      18 CS Balotești 25 6 4 15 23-46 22p.
                      19 Dacia Brăila 25 3 6 16 20-61 15p.
                      20 ACS Poli Timiș. 25 3 5 17 21-51 14p.

                      Primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, prezintă în Consiliul Local Raportul privind starea economică, socială și de mediu a municipiului

                        Primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc

                        Raportul privind starea economică, socială și de mediu a municipiului pentru anul 2018 prezentat de primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc deschide ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local de azi 21 martie. Pentru această ședință consilierii locali au o agendă încărcată, cu 15 proiecte de hotărâre.

                        Înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al municipiului Onești – domeniul public, în cotă definitivă, pentru imobilul – construcție de interes local Casa de Cultură a Sindicatelor este un proiect de hotărâre de interes deosebit asupra căruia consilierii oneșteni trebuie ca să decidă. Modificarea unor reglementări din cadrul Regulamentelor privind repartizarea și închirierea locuințelor ce aparțin municipiului Onești, aprobarea listelor de prioritate în vederea repartizării, prin închiriere a locuințelor ANL dar și a locuințelor sociale vor fi dezbătute odată cu alte proiecte ce privesc desemnarea reprezentanților Consiliului Local Onești în comisia de evaluare a ofertanților pentru închirierea și concesionarea bunurilor imobile ce aparțin domeniului public și privat al municipiului și aprobarea concesionării unor astfel de bunuri.

                        Alte proiecte de hotărâre se referă la abrogarea unor articole și îndreptarea unor erori materiale din câteva hotărâri ale Consiliului Local Onești și anexe la acestea precum și aprobarea efectuării operațiunilor notariale de dezmembrare a două corpuri de proprietate aparținând municipiului de pe Trotuș în vederea amenajării unui cimitir creștin-ortodox.

                        De asemenea, pe ordinea de zi a acestei ședințe se află aprobarea organizării și finanțării evenimentului „Marșul absolvenților 2019”, aprobarea atestării apartenenței unor imobile la domeniul public și la domeniul privat al municipiului și aprobarea modificării denumirii Școlii Postliceale „Ana Aslan” în Școala Postliceală Sanitară „Sanity” Onești.

                        ULTIMELE ȘTIRI