vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2191

Accident cu trei răniți

    FOTO: DRDP Iași

    Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, joi dimineaţă, pe drumul european E 85, în zona localităţii Răcăciuni din judeţul Bacău.

    Din primele cercetări a reieşit că accidentul a avut loc pe fondul unei neacordări de prioritate, după ce şoferul unui autoturism a ieşit de pe un drum judeţean şi a pătruns în drumul european fără să se asigure, fiind lovit de o altă maşină care circula pe E 85.

    În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar s-a răsturnat pe cupolă.

    Din accident a rezultat rănirea ambilor şoferi, dar şi a unui pasager din primul autoturism. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

    Înainte, spre Evul Mediu!

    Răzvan Bibire

    Pentru cei care s-ar putea întreba cum a fost posibil Evul Mediu, răspunsul se află în jurul nostru. E suficient să renunți la gândire, să te lași purtat de superstiții, să apelezi la vraci, leacuri băbești, să începi să interzici ceea ce nu înțelegi și să ceri exterminarea celor de o altă părere.

    Două-trei generații sunt suficiente pentru a distruge un sistem social sănătos. Nu credeți? Uitați-vă la țara asta care, în doar 30 de ani, s-a întors în timp. Din ce în ce mai multă lume refuză să gândească și preia ideile mestecate de alții fără să le verifice validitatea.

    A zis o deșteaptă la TV că vaccinurile sunt periculoase? În câțiva ani, românii au început să refuze vaccinarea și ne-am procopsit cu una dintre cele mai mari epidemii din ultimul secol, cu zeci de copii morți.

    A fost suficientă o campanie de presă pentru a distruge sistemul de transplanturi din țară în favoarea unor clinici străine.

    E suficient ca o persoană să arunce un zvon pe Facebook și mii de români nu doar că vor crede acea informație fără o minimă verificare, dar vor lua atitudine pe baza acelui zvon; vor face sau nu vor face cumpărături în funcție de ceea ce spune persoana respectivă. Ș

    i nu se vor limita doar la o decizie de cumpărare, vor ajunge și la agresiuni fizice pe baza unor informații aruncate pe rețelele sociale. Ne amintim de femeia aia bătută pentru că unii au crezut că se află în „ambulanța neagră”?

    De isteria care a cuprins țara cu „puiul fericit” care s-a decolorat după ce a stat în apă cu sare, deși, din punct de vedere chimic, e o reacție normală? De absenteismul de la ultimul referendum cauzat, între altele, de scorneala cum că dacă se votează DA, inițiatorii vor putea să modifice cum vor dori Constituția?

    De manipularea cum că utilajele au părăsit șantierul Centurii Bacăului imediat după vizita ministrului? Putem continuă la nesfârșit cu astfel de exemple.

    Vestea bună e că nu suntem doar noi în situația asta.

    Vestea proastă e că această constatare nu ne ajută cu nimic…

    A (o) pune de mămăligă

    De la plus, la minus

    Într-o vreme când în satele din România pâinea era o raritate absolută, s-a construit expresia în varianta ei pozitivă şi mutată ca atare în literatură: „Ia grăbeşte, Irino, de fă focul şi pune de mămăligă” (Paul Bujor). Ar fi trebuit să mai treacă ceva vreme pentru ca „a pune să fiarbă apa pentru a face mămăliga” să devină unitate frazeologică cu acte în regulă. Între timp, a invadat proaspătul teritoriu varianta cu minus, poate fiindcă situaţiile negative erau mai dese. Aşa s-a ajuns la „a o pune de mămăligă” „cu lemne verzi şi fără apă” (I.-A. Candrea, Gh. Adamescu), însemnând a se confrunta cu o dificultate, terminată cu o păţanie sau cu o eroare.

    De când avem mămăliga?

    Nu se cunoaşte când s-a preparat primul aliment de acest fel, dar se ştie când a apărut cuvântul într-o tipăritură: „Manuscrisul [italian-român] din Göttingen” (1770).

    Cum se mai numeşte?

    După materia primă folosită (făină de porumb, dar şi de mei, hrişcă sau orz), mai poartă numele de coleaşă, terci ori, regional şi învechit, mandră, mălaie sau mălată.

    De unde avem cuvântul?

    Academia Română nu se hazardează la vreun etimon, dar unii lingvişti ne trimit spre cuvântul mălai (şi acesta cu etimologie necunoscută), iar alţii spre latinescul mamilla, ca formaţie expresivă, diminutivală de la mamma „sân”. În aromână, avem mumalig, de la mamă „terci pentru copii”, după ce în altă vreme acelaşi cuvânt desemna pur şi simplu hrana. La acesta s-a adăugat sufixul compus -uligă (după Giorge Pascu), din -ulă, respectiv -igă, mărturie fiind bulgarul mamuliga.

    Doar mămăligă românească?

    Nu. Cuvântul se întâlneşte în toate limbile balcanice şi are acelaşi înţeles ca în română: în turcă (mamaliga), albaneză (mamalingë), neogreacă (mamalika), sârbo-croată (mamaljuga), ucraineană, slovacă şi polonă (mamalyga).

    Măliga e altceva?

    Pare. Prin haplologie (accident fonetic ilustrat de evitarea articulării aceluiaşi sunet sau grup de sunete), s-a ajuns la regionalismul (Muntenia) măligă. Interesant este că DOOM-ul nu-l bagă în seamă, ca abatere regională. Nici ortografii noştri (Al. Graur, Mioara Avram) nu se opresc asupra prescurtatului măligă.

    Bogat în derivate

    În afară de câteva sufixe recunoscute în mămăligos „om lipsit de energie şi iniţiativă”, mămăliguţă ş.a., există patru derivate pentru a desemna făcăleţul: mămăligător, mămăligău, mămăligar şi mămăligoi.

    Inamicul numărul 1 – peştele

    Refrenul care face cunoscut adevărul este „Peşte, peşte, mămăliga prăpădeşte!” (Sub acest titlu, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău a propus un apetisant „Festin cu peşte” chiar de Buna-Vestire, în spaţiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.) S-a pus întrebarea dacă nu cumva a doua virgulă este chiar între subiect şi predicat. Da, numai dacă peştele ar fi avut… coadă, adică articol hotărât: „Peştele prăpădeşte mămăliga”. Repetiţia „Peşte, peşte” este o incantaţie/invocaţie, dacă nu un artificiu pentru a-i face rimă lui „prăpădeşte”, într-o exprimare glumeaţă.

    Contexte mici, contexte mari

    Ne-a reţinut atenţia sintagma „mămăliga ursului”, definită astfel de MDA (2003, 2010): „Figură pe care o fac copiii la scrânciobul cu frânghie, învârtindu-se astfel ca frânghiile să se răsucească şi lăsându-le apoi să se dezrăsucească cu putere”. (Am eliminat virgula de după „răsucească”, prezentă în ambele ediţii ale dicţionarului academic.)
    Poet prin excelenţă rural, George Coşbuc ne îmbie cu o imagine vizual-auditivă: „Dar, pe când Guzgan răstoarnă/ Mămăliga din ceaun,/ Din clopotniţă Tăun/ Sun-afurisit din goarnă” (Cetatea Neamţului).

    Profesori de la Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” din Sascut, în Norvegia

      Trăim într-o perioadă tulbure în educație, o perioadă în care lucrurile nu merg așa cum se dorește, când predictibilitatea rezultatelor sistemului este doar o poveste și când societatea este nemulțumită de incapacitatea școlii de a furniza personal calificat pe piața muncii. Desigur, nu credem că e ușor să reușești așa ceva, când vorbim mereu de subfinanțare, de lipsa unei infrastructuri adecvate actului educațional și când elevii suferă de o cronică lipsă de motivație.

      Ce face educatorul în aceste circumstanțe? Caută soluții. Dacă nu le găsește în preajmă, caută mai departe. Se întoarce înspre învățare ( Unii ar spune: story of my life!). Ce nu găsim în cărți, găsim la cei care au reușit să depășească obstacolele de care noi ne lovim acum.

      Una din problemele acute pe care învățământul profesional și tehnic le înfruntă este lipsa posibilităților de formare a competențelor practice la elevi. Chiar în condițiile în care există cadrul legal pentru înființarea claselor profesionale de învățământ dual, adică în parteneriat cu agenți economici care au nevoie de mână de lucru, este greu de motivat elevii, școala și agenții economici pentru a ajunge la rezultatul dorit.

      Și ca să ne răspundem la întrebarea „Oare cum pot alții?”, am decis să utilizăm un instrument care, chiar dacă necesită efort pentru a fi accesat, este totuși o oportunitate de neratat: o mobilitate în altă țară, pentru a vedea cum se petrec acolo lucrurile.

      Beneficiind de o finanțare din fondul ”Iceland Liechtenstein Norway grants”, proiectul inițiat și derulat de către Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” Sascut, țintește chiar problema enunțată anterior: formarea competențelor practice la elevi. Denumit „Calificarea la locul de muncă prin stagii de practică de calitate – domeniul mecanic”, proiectul a avut în vedere contactul profesorilor și al reprezentanților agenților economici, cu un alt sistem de învățământ care a depășit obstacolele pe care noi acum încercăm să le surmontăm, sistemul norvegian. Profesorii au avut acces, în perioada 17-23 februarie 2019, la „inside information”, fiind invitați să vadă care este menirea instructorului de practică, ce metode și mijloace educative folosește, dar a avut și oportunitatea de a vedea cum se desfășoară colaborarea dintre agentul economic, școală și guvern.

      Ceea ce este foarte important la acest proiect este faptul că, împreună cu delegația de profesori de specialitate în domeniul mecanic, au efectuat deplasarea și doi reprezentanți ai agentului economic cu care liceul are încheiat contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, respectiv de la S.C. INETRAGROALIMENT S.R.L.

      Școala gazdă a fost GAND VIDEREGÅENDE SKOLE (GAND UPPER SECONDARY SCHOOL) Rogaland, Norvegia, care colaborează în formarea specialiștilor cu firme precum Volvo și Volkswagen, fiind susținută în mod adecvat și de autoritățile locale.

      Profesorii și inginerii care au reprezentat agentul economic din România au avut ocazia să vadă modul în care elevul se formează, care este aportul profesorului, care este contribuția și beneficiul firmelor pentru care liceul norvegian formează forța de muncă.

      Desigur că sunt prea multe de spus. Trebuie să spunem însă concluzia: Da, se poate! Și se poate cu succes. Dacă toți factorii implicați își asumă cu fermitate obligațiile, se poate ca elevul să fie angajat la una dintre aceste mari firme, mai ales că atestarea competențelor profesionale o face chiar angajatorul. Elevul nu încheie pregătirea până nu este cu adevărat gata pentru inserția pe piața muncii, iar agentul economic înțelege că, pentru a avea beneficii de pe urma unor salariați competenți, trebuie să se implice și să investească în viitor.

      Nepotul i-a furat 8.500 de lei bunicii

        Poliţiştii din Buciumi au fost sesizaţi la data de 27 martie a.c. de către o femeie de 92 de ani, din localitate, despre faptul că în perioada 25 – 27 martie persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde i-au sustras dintr-o anexă, suma de 8500 de lei.

        În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea suspectului, un bărbat de 43 de ani, din aceeaşi localitate, nepotul părţii vătămate.

        Acesta a recunoscut că în data de 25 martie, mergând în vizită la partea vătămată, a profitat de neatenţia acesteia şi i-a sustras suma de aproximativ 8500 lei.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

        Au intrat peste el în casă și i-au furat televizorul

          La data de 27 martie a.c., poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au efectuat două percheziţii în comuna Dofteana, la domiciliul a două persoane de sex masculin, suspectate de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

          În urma activităţilor desfăşurate, la domiciliul unuia dintre suspecţi s-a gasit bunul sustras cu ocazia săvârşirii infracţiunii.

          Astfel, în noaptea de 22/23 martie a.c., cei doi suspecţi ar fi pătruns în locuinţa părţii vătămate din comuna Dofteana şi prin acte de violenţă i-au sustras un televizor, în valoare de aproximativ 800 de lei.

          În cauză s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor doi, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propuneri legale, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

          Peste 39.000 de ţigarete ridicate de poliţiştii băcăuani

            FOTO: Poliția Română

            La data de 28 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Bacău au depistat un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Bucureşti, care transporta cu un autoturism, pe DN 2 A, în comuna Cleja, 39.840 de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, care nu aveau timbre de acciză.

            Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul şi suma de 5400 de lei, găsită asupra bărbatului, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

            În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, nemarcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 ţigarete, iar faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la unitatea de parchet cu propuneri legale.

            Crapi mari în Lacul Bacău II

            Voluntarii de la CRE s-au ținut de cuvânt, populând pentru a doua oară în acest an cu pește, lacurile Bacău și Galbeni, aflate în administrare. Peștii au fost aduși de la ferma piscicolă Podu Ilioaiei în bazine speciale, fiind deparazitați înainte.

            Joi, în jurul orei 11.00, a fost eliberată o tonă de crap românesc, cu dimensiuni între 1,5 și peste 3 kg, în zona debarcaderului de la „Podul cu lanțuri”.

            „Rezultatele se văd de la an la an. Pescarii sunt mulțumiți, numărul lor fiind din ce în ce mai mare.

            Anul trecut au fost 1900 de cotizanți. Am luat decizia de a aduce pești mari, care pot fi prinși de către pescari, astfel nu vom avea pierderi nici în ceea ce privește răpitorul, și nu vom băga pescarii în dilemă, dacă prind pești mici pe care în mod normal trebuie să-i elibereze.

            Sunt pești la o dimensiune care să le permită pescarilor să beneficieze de ei până pe 11 aprilie, când începe prohibiția, și după ce se va deschide iar pescuitul.

            Partea inedită a acestei acțiuni, de populare, este că peste 300 kg din peștii eliberați astăzi, au fost achiziționați din contribuțiile pescarilor, acțiunea fiind derulată de Centrul Regional de Ecologie Bacău, în colaborare cu Grupul pescarilor din Bacău. Nu vorbim de o baltă privată.

            Este o zonă publică de pescuit, gestionată de voluntari, și este normal ca pe lângă acțiunile de combatere a braconajului, pază, curățenie, concursuri, să completăm în fiecare primăvară fondul piscicol”, ne-a declarat Gabriel Grițcu, coordonator CRE Bacău.

            Taxa a rămas neschimbată, cotizația anuală fiind de 100 lei, cu reducere de 50% pentru pensionari, elevi, studenți și persoane cu handicap. Există în plan organizarea în acest an a câtorva concursuri de pescuit, atât pentru copii, cât și unul de nivel mai ridicat. Fir întins pentru zilele care au mai rămas până la prohibiție!

            Poliția în alertă

              Poliţiştii din Hemeiuş au fost sesizaţi la data de 27 martie a.c. de către un localnic despre faptul că, în cursul nopţii, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde i-au sustras un televizor.
              În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea suspectului, un bărbat din aceeaşi localitate cu partea vătămată, care a recunoscut fapta comisă şi a înapoiat bunul sustras.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

              La data de 27 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipale Oneşti au depistat un bărbat de 49 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cireşoaiei fiind sub influenţa alcoolului.
              Întrucât bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la unitatea medicală, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
              În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

              La data de 27 martie a.c., polițiștii rutieri din Comăneşti au depistat un bărbat de 32 ani, din Moineşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 G din localitatea Ardeoani, cu număr provizoriu de înmatriculare.
              Bărbatul a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile italiene care le-au ridicat suspiciuni poliţiştilor, întrucât nu prezenta elementele de siguranţă specifice. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că permisul de conducere este fals şi bărbatul nu figurează ca fiind deţinător de permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
              În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis şi uz de fals.

              PNL dă în judecată Consiliul Județean [VIDEO]

                PNL Bacău a decis să dea în judecată Consiliul Județean pentru modul în care au fost împărțiți banii de la Guvern.

                Conform celor declarate de Ionel Palăr, președintele organizației județene a PNL, alocarea fondurilor s-ar fi făcut pe criterii politice iar primăriile liberale ar fi primit mult mai puțin decât cele ale PSD sau ALDE.

                „PSD folosește acești bani ca instrument de șantaj”, a declarat Ionel Palăr. „Iar ALDE devine pe zi ce trece mai setos și doritor de abuzuri decât PSD”.

                Liderul liberal spune că banii alocați de Guvern nu au fost suficienți pentru acoperirea pagubelor inundațiilor care au lovit anumite comune și că primăriile liberale nu au primit bani nici măcar pentru cofinanțarea proiectelor europene.

                „Consiliul Județean a păstrat tradiția la alocarea acestor fonduri: lipsa de transparență, lipsa de criterii, arbitrariu și tratament discriminatoriu”, a precizat și consilierul județean Cezar Olteanu.

                Vineri se decide soarta viceprimarului Dragoș Ștefan [VIDEO]

                  În ședința consiliului municipal de vineri se va decide dacă viceprimarul Dragoș Ștefan va mai rămâne sau nu în functie după ce consilierii PSD au semnat un proiect prin care se cere retragerea mandatului acestuia.

                  Dragoș Ștefan (ALDE) a obținut funcția în baza alianței partidului din care face parte cu PSD. Conform protocolului dintre cele două partide, în locul lui Dragoș Ștefan ar urmă să fie numit tot un membru ALDE.

                  Viceprimarul a organizat, joi, o conferință de presă în care s-a plâns de relația sa cu primarul Cosmin Necula, pe care a caracterizat-o că fiind tensionată.

                  El spune că a fost acuzat că s-a promovat dar, precizează viceprimarul, consideră că atunci când mergi la o activitate este normal să te promovezi.

                  În orice caz, el este decis să candideze la Primărie în 2020. Dragoș Ștefan a spus că el și-a făcut treaba cât a fost în funcție dar că putea face mai multe dacă ar fi fost lăsat.

                  El nu va vota proiectul de demitere și a făcut apel la colegul sau de partid, Gheorghe Huluță, să se abțină și el.

                  De altfel, PNL a decis ca și consilierii săi să se abțină de la vot, după ce, inițial, luase hotărârea să voteze pentru demiterea lui Dragoș Ștefan.

                  USR Bacău iese la atac: „Județul Neamț a asfaltat dublu”

                    Lucian Stanciu-Viziteu, deputat de Bacău și lider al județenei USR, a organizat, joi, o conferință de presă în care i-a criticat pe „cei din PSD, care se laudă nu numai că fac drumuri, fac autostrăzi deja”. Mai exact, pe cei responsabili de modernizarea drumurilor județene.

                    Ca să se lămurească cum stau lucrurile, Stanciu-Viziteu a solicitat informații altor consilii județene, iar joi le-a prezentat ziariștilor: „Așa cum mă așteptam, stăm foarte prost. Bacăul, în 2017, a turnat 6 km de covoare asfaltice într-un an, iar în 2018, 54 km. Suntem cam ultimii din Moldova. Județul Neamț a asfaltat dublu, Iașiul și mai mult, iar Suceava ne depășește extrem de tare.” Concret, în județul Suceava, lungimea drumurilor asfaltate este de 46 km în 2017 și 78 km în 2018.

                    „În Teleorman s-a făcut de 12 ori mai mult în 2017, adică 86 km, iar în 2018, 17 km. Am luat și un județ care nu e înroșit de binecuvântarea PSD. Clujul are 138 km asfaltați în 2017 și 172 km în 2018. Un județ care nu este aliniat cu Puterea.” Deputatul USR a adăugat că deși a avut ministru la Transporturi la Relația cu Parlamentul și director la SIE, „Bacăul a realizat 5 la sută din ce a putut să facă Clujul în 2017 și 31 la sută, în 2018. Asta e realitatea de fapt, restul sunt minciuni. Este la fel și în municipiu.”

                    De ce nu a ieșit PSD în stradă?

                    Prezent la conferință, Cristian Barna, liderul filialei USR Tg. Ocna, a vorbit despre drumul spre Salină, care e „devastat” și pentru care „nu s-a făcut nimic în 25 de ani, acum au început o reabilitare”, dar nici jumătate nu este făcut. „Drumul Tg. Ocna-Oituz a fost săpat pentru canalizare, asfaltat de două ori și e plin de gropi”, susține Cristian Barna. Deputatul Stanciu-Viziteu a vorbit și despre strângerea a peste 10.000 de semnături pentru candidații la europarlamentare ai USR-Plus, pentru care a mulțumit membrilor filialei.

                    „Nu pot să nu remarc faptul că alte partide, cum este PSD, nu au strâns semnături în stradă. Eu nu am văzut niciun PSD-ist în stradă strângând semnături”, a afirmat Stanciu-Viziteu. USR va face plângere, pentru a se verifica dacă semnăturile sunt valide. Ultimul punct al conferinței a vizat întâlnirea deputatului USR cu românii din Italia.

                    „Pe lângă bucuria regăsirii cu mulți băcăuani, am aflat că toți își doresc ca România să se dezvolte, să aibă un sistem de sănătate care să fie dincolo de orice îndoială, un sistem de educație primitor și politicieni responsabili”, a declarat el. Dacă aceste condiții ar fi îndeplinite, mulți români s-ar întoarce acasă. El mai precizat că Guvernul nu le permite românilor cu domiciliul în străinătate să folosească pașaportul în locul actului de identitate pentru a vota, iar USR are un proiect în acest sens.

                    „Sper ca aceste alegeri să fie organizate în mod corect”, a spus Lucian Stanciu-Viziteu, în final.
                    Silvia Pătrășcanu

                    Primarul Bacăului și-a publicat raportul de activitate pe anul trecut

                      Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, și-a publicat raportul de activitate pe anul 2018 pe pagina de internet a municipalității.

                      „Anul 2018 nu a fost un an uşor pentru administrația pe care o conduc. Împreună cu echipa mea din Primărie, am făcut față provocărilor, depăşind situații ce păreau fără ieşire: am trecut cu bine prin criza gunoiului, fără ca aceasta să degenereze; am asigurat gazele necesare încălzirii băcăuanilor în sezonul rece, deşi prețul lor a crescut cu 35 la sută, etc”, spune primarul orașului.

                      Între realizarile enumerate se număra continuarea programului clasa zero, modernizarea locurile de joacă, recompensarea muncii dascălilor şi a performanțelor elevilor.

                      „În acest an vom face Rezerva de apă şi Insula de Agrement, vom demara licitațiile pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic, vom finaliza proiectele de infrastructură la care lucrează SSPM (Parcul Catedralei, giratoriile din Şerbăneşti, Parcul Făgăraş, Aviatori)”, mai spune primarul Cosmin Necula.
                      Tot anul acesta se vor semna contractele de finanțare pentru proiectele de dezvoltare urbană finanțate din fonduri europene nerambursabile (pe POR sunt depuse, la acest moment, proiecte totalizând aprox. 60 milioane euro).

                      „Desigur, tot timpul va fi loc de mai bine. Însă acest mai bine va trebui să țină, întotdeauna, seama de faptul că resursele de care dispunem sunt limitate, în timp ce nevoile şi aşteptările cetățenilor sunt tot mai multe şi mai variate.

                      Dincolo de camerele de luat vederi sau de postările pe Facebook, dincolo de proiectele politice mai mult sau mai puțin individuale, trebuie să conştientizăm, noi cei angrenați în administrația locală, că suntem aici pentru a-i servi pe concetățeni, în slujba binelui general”, a mai spus primarul Cosmin Necula.

                      Urșii, șacalii și lupii dau iama prin gospodăriile din Scorțeni

                        Postul de Poliție din Scorțeni a făcut cunoscut primăriei că pe raza satelor Șerpeni și Stejaru și-au făcut des apariția, în ultima vreme, urșii, lupii și chiar șacalii, care au atacat animalele din curțile gospodarilor. Asemenea situații au fost constatate și în satele Podiș și Valea Budului, în apropierea comunei Scorțeni. Polițiștii solicită măsuri pentru informarea populației și prevenirea unor evenimente nedorite.

                        Zona Scorțeni se află pe teritoriul unui fond de vânătoare privat, care este Societatea Vânătorul și Pescarul Sportiv (SVPS) din Bacău. Ne-am adresat, întâi, pe acest subiect celor care o administrează. „Nu știu nimic despre asemenea situații – ne-a declarat Gheorghe Bută, directorul SVPS. Am auzit de probleme create de urși în alte comune, dar la noi nu.

                        Nici nu știu dacă sunt șacali în zona Scorțeni. Am auzit doar că bântuie un urs prin partea Blăgeștilor. La noi în zonă lupi sunt, dar stânele încă nu au ieși în câmp sau la deal. Iar șacali or fi, dar nu cred că sunt atât de mulți să atace animalele domestice. Însă, dați-mi răgaz până joi, să mă informez și eu de la oamenii noștri din zonă în legătură cu cele semnalate și vă informez”.

                        Protejate de lege, animalele sălbatice s-au înmulțit

                        Direcția Silvică Bacău nu are jurisdicție pe terenurile de vânătoare de pe raza comunei Scorțeni, dar opinia vânătorilor profesioniști este, desigur, importantă. „Fondul de vânătoare în care intră și zona Scorțeni nu este al nostru, ci este privat – ne-a confirmat ing. Adrian Titianu, responsabilul de Vânătoare al Direcției Silvice.

                        Pot spune însă că urșii s-au înmulțit și pe la noi și sunt peste tot. Urme de lupi am văzut prin zona Trebeș, iar șacali avem pe toate fondurile de vânătoare din județ. Noi, la Direcția Silvică, am împușcat doi șacali, pentru că atât am avut cotă, dar știu că Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi a împușcat mai mulți, mai ales pe la Brătila și Bârsănești. Culmea e că în județ există și tot mai mulți câini hoinari, care atacă oile, iar oamenii dau vina pe lupi”.

                        Legea vânătorii nu este promulgată

                        Atacul animalelor sălbatice asupra gospodăriilor populației și a culturilor agricole este reclamat în fiecare an, dar măsurile așteptate nu vin. Dacă un păgubaș s-ar apuca să vâneze astfel de animale, ar suporta consecințele legii. „Noi, fermierii – declara, recent, presei fermierul băcăuan Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – suferim pagube enorme. Necazul mare este că nici nu avem cui să ne adresăm pentru despăgubiri, pentru că Legea vânătorii nu este promulgată și nu poate fi aplicată”.

                        Și președintele onorific al SVSP Bacău, Constantin Șoșu, atrage atenția că pentru a recolta (a vâna) un urs, de exemplu, este obligatoriu avizul Ministerului Mediului, ceea ce se întâmplă și cu porcii mistreți care distrug culturile agricole după semănat.

                        Primăria zice că nu știe

                        „Nu sunt informaţii foarte clare, spune Anton Gheorghiţă Cătălin, primar al comunei Scorţeni. Din câte am auzit şi din discuţiile cu Mihai Gheorghe, şeful Postului de Poliţie din Scorţeni, într-adevăr, prin iarnă, pe un islaz din satul Şerpeni, mai mulţi lupi au atacat stâna lui Eugen Raţă. El a afirmat că lupii i-au mâncat două oi şi, cam în aceeaşi perioadă, a văzut de la distanţă un urs. Un alt incident s-ar fi petrecut pe Malul Tazlăului, în dreptul localităţii Hemeieni, când stâna oierului Moţei a fost atacată de o haită de şacali şi au omorât două oi. Nu am primit nicio reclamaţie în acest sens, însă, în ultima perioadă, s-au înmulţit asemenea animale sălbatice în această zonă. Este cunoscut faptul că acum un an, un an şi jumătate, o maşină a dat peste o ursoaică cu doi pui, omorând unul dintre ei, pe şoseaua dintre Scorţeni şi Floreşti.” (Gh. B.)

                        Mircea Croitoru, revanșă de aur

                        Luptă strânsă la 100 kg. Care pe care. O dată „Uriașul”, o dată „CSMeul”. „Uriașul” sau, așa cum îi mai spun apropiații, „Micuțul” este Daniel Natea, fost vice-lider mondial la categoria 100 kg la judo și participant la Olimpiada de la Rio de Janeiro, unde a cedat în „optimi”, în fața uzbekului Tangriev. „CSMeul” este băcăuanul Mircea Croitoru, una din marile speranțe ale judo-ului românesc și rezerva lui…Natea la Olimpiada de la Rio.

                        Weekend-ul trecut, Natea și Croitoru s-au aflat din nou față în față, pe spațiul de luptă. Și încă de două ori! Nu pentru vreun „sparring”, ci pentru aurul național, cu ocazia CN de Seniori desfăsurat la Iași. Așa cum aminteam, lupta a fost strânsă. O dată a dovedit „Uriașul” Natea.

                        În prima zi, atunci când sibianul de doi metri și 160 de kilograme a câștigat finala cu Croitoru, adjudecându-și titlul național la +100kg. A doua zi, a fost…ziua „CSMeului” Croitoru. Sportivul legitimat la CSM Bacău, unde este pregătit de Aurel Chelariu și Dragoș Constantin Cremene și-a luat o revanșa de aur, tranșând în favoarea sa finala de la Open cu Natea.

                        „O victorie mare, care ne dă speranțe pentru viitor. Ne bucură foarte mult sprijinul și încrederea pe care ni le acordă conducerea clubului”, a declarat mentorul lui Croitoru, Aurel Chelariu, cel care l-a format la JC Royal și l-a lansat la SCM. „Un succes care ne demonstrează că legitimarea lui Mircea la clubul nostru, începând cu acest an, după o perioadă petrecută la Iași, constituie un pariu câștigător pentru întreg sportul băcăuan”, a subliniat și directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu.

                        Aflat în cursă pentru participarea la Olimpiada 2020 de la Tokyo, Mircea Croitoru a început 2019 cum nu se poate mai bine, cele două medalii de la CN Seniori fiind precedate de un argint la European Judo Men Open din Polonia, unde a pierdut finala la Golden Score si doar după o accidentare la umăr. De notat că judoka băcăuan a primit carnetul de purtător al centurii negre cu 3 Dan din partea FRJ în urma susținerii examenului de centură.

                        Finala U14 si U16

                        La sfârșitul acestei săptămâni, la Satu Mare se va derula finala Campionatului Național la judo pentru categoriile de vârstă U14 și U16. La competiție vor participa și judoka CSM Bacău calificați în urma etapei de Euroregiune desfășurată în Bacău pe 9 martie.

                        Schimbare de antrenori la adversarele Aerostarului

                        FC Argeș a fost preluată de Augustin Eduard, în timp ce pe banca Petrolului a luat loc Gigi Mulțescu
                        Următoarele două adversare din campionat ale divizionarei B Aerostar Bacău și-au schimbat antrenorii la începutul acestei săptămâni! FC Argeș, echipă pe care „aviatorii” o vor întâlni sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, în etapa a 27-a, l-a instalat ca „principal” pe Augustin Eduard.

                        Acesta a luat locul demisionarului Emil Săndoi, după ce duminica trecută, echipa pitesteană a fost condusă la remiza externă cu „U ” Cluj de interimarul Vali Năstase. Interesant este că în cărți pentru preluarea Argeșului se afla și Nicolae Dică, însă, în cele din urmă, conducerea clubului a decis să meargă pe mâna lui Eduard.

                        Și Petrolul Ploiești, echipă pe care Aerostar o va înfrunta acasă în runda a 28-a, programată duminică, 7 aprilie, de la ora 15.00, are, începând de luni, un nou antrenor. Nemulțumiți de esecul sonor înregistrat în ultima etapă (0-3 la Timișoara, cu ASU Politehnica), prahovenii s-au despărțit de Mugur Cornățeanu, aducându-l la conducerea tehnică a echipei pe Gigi Mulțescu.

                        Tehnicianul în vârstă de 67 de ani a mai condus-o pe Petrolul în alte trei rânduri: în perioada 2003-2004, în 2012 și în 2014.

                        Amenzi pentru parcarea neregulamentară

                          Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră au acționat la sfârșitul săptămânii trecute,pe raza municipiului Bacău, pentru respectarea actelor normative aflate în vigoare in domeniul circulației rutiere.

                          Au fost aplicate, în acest sens, un număr de 35 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.640 lei pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice (18 sancțiuni – O.U.G nr 195/2002), pentru abateri privind accesul, circulația, staționarea și parcarea diferitelor categorii de vehicule (14 sancțiuni – H.C.L. nr. 305/2018) și pentru alte acte normative aflate în competență (3 sancțiuni).

                          „Pe această cale facem apel către conducătorii auto, care parchează/staționează neregulamentar pe raza municipiului Bacău, să evite aceste situații deoarece activitățile desfășurate de polițiștii locali pe această linie au un caracter permanent”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Bacău.

                          „România crește cu tine”, o investiție în viitorul județului

                            Sala mare a Palatului Administrativ s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul participanților care au spus „prezent” la evenimentul organizat, miercuri, de autoritățile județene și UNICEF: lansarea proiectului „România crește cu tine – Educația timpurie, o investiție în viitor”. Din acest motiv, și Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ Bacău, și Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România, au mulțumit invitaților pentru prezență.

                            E vorba despre șefi de instituții, primari, asistenți sociali, pedagogi, mediatori sanitari etc. Pe scurt, proiectul își propune „să contribuie la dezvoltarea politicilor publice în domeniul copilăriei timpurii și la îmbunătățirea cadrului de implementare a acestora la nivel național, județean și local, asigurând astfel dreptul tuturor copiilor la educație timpurie incluzivă de calitate.”

                            Beneficiarii direcți vor fi copiii cu vârsta între 0 și 6 ani din 11 comunități și părinții lor. Acest ambițios proiect este implementat de CJ Bacău, Inspectoratul Școlar Județean, Ministerul Educației, Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională (CEDP) Step by Step și UNICEF România.

                            Un dolar investit generează 17

                            „Noul proiect derulat împreună cu UNICEF este deosebit de important pentru că are legătură cu viitorul nostru, a declarat Silviu Pravăț. Când zic că are legătură cu viitorul nostru mă refer la faptul că are legătură cu educația copiilor noștri. Dar are legătură și cu prezentul nostru, cu părinții. Sunt foarte multe lucrurile pe care noi, cei care conducem vremelnic Consiliul Județean, trebuie să le facem pentru cetățeni.

                            Avem nevoie de acest sprijin, avem nevoie de aceste proiecte.” Silviu Pravăț a mulțumit UNICEF și a promis tot sprijinul CJ Bacău în realizarea proiectului. În continuare, Pieter Bult a explicat cât de importantă este educația timpurie, pornind de la faptul că 85 la sută din creier se dezvoltă în primii 5 ani de viață, după cum arată rezultatul unor cercetări știițifice. Prin urmare, cu cât merg mai devreme la școală, cu atât copiii vor avea rezultate mai bune și vor fi mai mici riscurile de a abandona școala.

                            „Trebuie să oferim cel mai bun start în viață fetelor și băieților, într-un mediu cât mai prietenos, care să le dea posibilitatea să-și dezvolte aptitudinile necesare pentru a-și crea un viitor cât mai bun. Educația timpurie este extrem de importantă pentru copil, dar și pentru societate, pentru dezvoltarea resurselor umane și pentru bunăstarea economică”, a declarat Pieter Bult. Fiecare dolar investit în educația timpurie generează un beneficiu cuprins între 6 și 17 dolari, a mai spus Ambasadorul UNICEF în România.

                            Cheia e succesului: „strânsa cooperare”

                            Pieter Bult s-a referit și la progresele României: programa școlară a fost adaptată recomandărilor internaționale, iar participarea la educație a preșcolarilor a crescut de la 75 la sută în 2006 la 91 la sută în 2016. Despre importanța acestui proiect, dar și a educației timpurii în general au mai vorbit Florin Lazăr, inspector școlar general, Mihaela Isop, o mamă care a beneficiat de cursul de educație parentală, Carmen Lică, director executiv al CEDP Step by Step, și Cristiana Boca, coordonatoarea proiectului „România crește cu tine”.

                            Acesta cuprinde analizarea nevoilor din cele 11 comunități, dezvoltarea unei strategii locale de educație timpurie, sesiuni de informare și organizarea unor activități de învățare pentru decidenți, profesioniști și părinți. În fiecare comunitate, un rol important îl va avea echipa de proiect, formată din persoane-cheie din domeniul educației, al sănătății, protecției sociale, ONG-urilor și mediului de afaceri. „Facilitatorii județeni” vor asigura buna colaborare dintre structurile implicate.

                            „Evidența ne arată că îmbunătățirea accesului și a calității educației timpurii este posibilă doar prin strânsa cooperare dintre toți actorii, dintre autoritățile județene și locale, dintre specialiști, educatori și profesori, părinți și sectorul privat”, a declarat Pieter Bult.

                            Noutăţi la Teatrul Municipal “Bacovia”: Achiziţii de bilete online

                            Departamentul de Presă şi Comunicare al Teatrului Municipal “Bacovia” face cunoscut publicului că, începând de astăzi, a fost pus la dispoziţia amatorilor şi iubitorilor de teatru posibilitatea de a achiziţiona bilete la spectacolele teatrului de pe site-ul propriu www.teatrulbacovia.ro, pagina oficială a instituţiei. Doritorii sunt invitaţi să acceseze secţiunea Informaţii/ Bilete la adresa: http://teatrulbacovia.ro/bilete/.

                            Cumpărarea se va face direct pe site, în condiţii de securitate, prin intermediul platformei puse la dispoziţie de Entertix şi Myticket.ro. Utilizatorii îşi pot alege locurile în sală în funcţie de disponibilitate, vor printa biletele sau vor avea asupra lor, la ora intrării în sală, copia achiziției pe telefonul mobil. Plata se poate face prin transfer online sau cu cardul. Biletele vor fi verificate la intrarea în sala de spectacole.

                            Sunt disponibile deja bilete la spectacolele „Femei singure”, din 28.03.2019, ora 18.00, „Emigranții”, 29.03.2019, ora 18.00, sala Petru Valter, „Aventurile lui Habarnam”, 31.03.2019, ora 11.00, şi „Angajare de clovn”, 31.03.2019, ora 19.00.

                            În continuare, doritorii vor găsi bilete disponibile la vânzare şi la agenția teatrului.

                            De asemenea, publicul are posibilitatea să urmărească activitatea pe toate canalele de comunicare:
                            Facebook:https://www.facebook.com/bacovia.teatrul/, pe site-ul www.teatrulbacovia.ro, şi pe canalul de YouTube, acolo unde sunt disponibile clipuri de prezentare a spectacolelor şi ştirile în care apare teatrul.

                            Noile arme

                            Niciun scrutin dintre cele care au vizat Parlamentul European nu a declanșat atâtea patimi ca acesta. Alegerile trecute au fost cenușii, anemice, parcă fără miză, pentru partide fiind importanți primarii și parlamentarii de acasă.

                            De data asta, surpriză, campania pentru Bruxelles e agitată, efervescentă, deci contează. Primul semn a fost că s-a declanșat mai devreme decât ne așteptam, cu afirmații belicoase lansate de Macovei, Preda, Grapini și revolta patriotică a premierului Dăncilă.

                            Cauza să fie înscrierea Codruței Kovesi în cursa pentru funcția de procuror general? Sau adrenalina produsă de preluarea președinției rotative? S-a trezit orgoliul politicienilor români? Ori poate abia acum s-a copt integrarea în UE și, brusc luminați, liderii PSD, ALDE, PNL, USR chiar doresc să lupte pentru drepturile românilor. Mi-ar plăcea să fie așa.

                            Din păcate, cred că explicația e mult mai simplă: ai noștri au descoperit o nouă armă. Au zis cei de la Bruxelles că justiția nu e independentă, gata, nu mai trebuie dovezi! Ne-au zis aceia că nu mergem în direcția bună?

                            Atunci e clar că România se îndepărtează de statul de drept, iar Puterea se face vinovată de abuz și încărcarea principiilor democratice! Opoziția actuală, care ne-a oferit guvernări jalnice de-a lungul celor trei decenii, nu are altă armă și se folosește de declarațiile liderilor UE, care, în aceste vremuri tulburi, încearcă să arate că apără vechile valori.

                            Tabăra adversă, PSD&ALDE, trebuie să demonstreze că acuzațiile sunt false, dar pentru asta trebuie să fie acolo, aproape de stăpânii UE. Vocea „dușmanilor României”, a „trădătorilor”, nepatrioților trebuie anihilată, desființată. În altă ordine de idei, temele de campanie nu sunt deloc europene: robor, pilonul II, referendum…

                            E trist că după 12 ani de la aderare politicienii noștri nu reușesc să-și unească forțele, depășind diferențele de cuget și doctrină, ca să câștige fondurile și reglementările dorite în țară. Singura noutate e că au extins câmpul de bătaie și au învățat să se ducă cu pâra la Împărăție.