26 aprilie 2024
OpiniiEditorialNoile arme

Noile arme

Niciun scrutin dintre cele care au vizat Parlamentul European nu a declanșat atâtea patimi ca acesta. Alegerile trecute au fost cenușii, anemice, parcă fără miză, pentru partide fiind importanți primarii și parlamentarii de acasă.

De data asta, surpriză, campania pentru Bruxelles e agitată, efervescentă, deci contează. Primul semn a fost că s-a declanșat mai devreme decât ne așteptam, cu afirmații belicoase lansate de Macovei, Preda, Grapini și revolta patriotică a premierului Dăncilă.

Cauza să fie înscrierea Codruței Kovesi în cursa pentru funcția de procuror general? Sau adrenalina produsă de preluarea președinției rotative? S-a trezit orgoliul politicienilor români? Ori poate abia acum s-a copt integrarea în UE și, brusc luminați, liderii PSD, ALDE, PNL, USR chiar doresc să lupte pentru drepturile românilor. Mi-ar plăcea să fie așa.

Din păcate, cred că explicația e mult mai simplă: ai noștri au descoperit o nouă armă. Au zis cei de la Bruxelles că justiția nu e independentă, gata, nu mai trebuie dovezi! Ne-au zis aceia că nu mergem în direcția bună?

Atunci e clar că România se îndepărtează de statul de drept, iar Puterea se face vinovată de abuz și încărcarea principiilor democratice! Opoziția actuală, care ne-a oferit guvernări jalnice de-a lungul celor trei decenii, nu are altă armă și se folosește de declarațiile liderilor UE, care, în aceste vremuri tulburi, încearcă să arate că apără vechile valori.

Tabăra adversă, PSD&ALDE, trebuie să demonstreze că acuzațiile sunt false, dar pentru asta trebuie să fie acolo, aproape de stăpânii UE. Vocea „dușmanilor României”, a „trădătorilor”, nepatrioților trebuie anihilată, desființată. În altă ordine de idei, temele de campanie nu sunt deloc europene: robor, pilonul II, referendum…

E trist că după 12 ani de la aderare politicienii noștri nu reușesc să-și unească forțele, depășind diferențele de cuget și doctrină, ca să câștige fondurile și reglementările dorite în țară. Singura noutate e că au extins câmpul de bătaie și au învățat să se ducă cu pâra la Împărăție.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri