vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2152

Mai puține Cereri Unice de Plată, suprafețe mai mari declarate la APIA

Centrul Județean Bacău al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2019. Au fost înregistrate 17.812 de cereri, pentru o suprafață declarată la plată de 162.516,92 ha. Comparativ cu anul trecut, numărul cererilor a scăzut ușor, dar suprafața agricolă a crescut cu 3,37%, fapt care confirmă tendința de comasare a terenurilor.

Până pe 31 mai, inclusiv, la sediul Centrului județean și la centrele locale ale APIA fermierii pot veni cu modificări la Cererile Unice de Plată depuse în Campania 2019, fără penalități.

În perioada 1 iunie – 1 iulie 2019 APIA va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor. Între 2 iulie și 1 octombrie 2019 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va face în iarna sau în primăvara anului următor.

Plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie. Iar plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va face între 2 decembrie 2019 și 31 martie 2020.

Sprijinul financiar este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Ora de drumeție”, la Colegiul „Eminescu”

Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău a susținut la finalul săptămânii trecute o activiate intitulată „Ora de drumeție”, în vederea cunoaşterii de către elevi a conceptului „educaţie pentru sănătate în natură”, aplicării regulilor ce trebuie respectate de turişti în timpul drumeţiilor, pentru evitarea contactului acestora cu animalele sălbatice.

Invitatul evenimentului a fost George Cojocărescu, cunoscut pasionat al muntelui şi vânătorii. Activitate a fost organizată sub coordonarea prof. de biologie și ecologie Constantina Hulea, directorul colegiului, cu implicarea activă a unui corp de cadre didactice și participarea unor elevi de la clasele a X-a și a XI-a.

Invitatul le-a prezentat elevilor diverse specii de animalele întâlnite în vasta sa experienţă de vânător (22 ani), modul în care acestea reacţionează la contactul cu omul şi comportamentul uman corect la interacţiunea cu acestea. George Cojocărescu a precizat că atacul animalelor sălbatice asupra comunităţilor umane se datorează în principal omului, care nu este suficient informat şi pregătit să intervină corespunzător.

E mai onorabil să dai greș decât să trișezi

Auzim mereu că trăim un timp în care totul s-a degradat, că nu mai avem modele, și că ar fi nevoie, totuși, de astfel de raportări la niște figuri exemplare. Din viața reală, din istorie, literatură, etc. De fapt, noi urmăm niște modele, nu întotdeauna pe cele mai bune, din păcate. Și asta pentru simplul fapt că suntem niște ființe mimetice și că majoritatea lucrurilor pe care le învățăm de-a lungul existenței noastre nu fac decât să reproducă anumite tipare, conduite sub a căror influență am crescut, ne-am format. Ne imităm părinții, bunicii, adesea fără să fim conștienți de asta. Adică repetăm lucruri pe care le-am văzut și le-am auzit în copilărie, în mediul nostru familial. Și atunci apar probleme, fiindcă altele sunt condițiile de viată actuale, iar comportamentul nostru apare ca neadecvat când nu reușim să ne desprindem de modelele care ne tutelează. Lucrurile merg foarte departe în direcția asta, și ne trezim că suntem prizonieri ai persoanelor în puterea cărora ne aflam. Psihologii ne avertizează că, în multe momente semănăm cu mama dezamagită de noi, cu tatăl furios pe noi, apoi cu soțul și iubitul care vor să ne domine, asta în cazul femeilor. Dacă ne uitam în oglindă, observăm că până și expresiile emoționale ale celor care ne domină se înscriu la fel pe chipul nostru. Uneori se întâmplă și alt fenomen, ajungem să semănăm cu o altă persoană, pe care o admirăm în secret și vrem să-i fim aidoma, pentru că ne trezește invidia, gelozia. Iar invidia nu este altceva decât o declarație tacită de admirație. Iar în acest joc foarte complicat al măștilor, al oglinzilor, e posibil să nu mai știm care este chipul nostru adevărat. Am văzut oameni reduși la o mască, la o singura ipostază, cu un comportament stereotip. Oameni cu o afectivitate și o umanitate săracă, precară. Pentru ca nu au avut parte de o educație sentimentală, de regulă educația ocupându-se de raționament, de formarea ființei logice. Nu și de ființa afectivă. Or, nu numai somnul rațiunii naște monștri, ci și acela al afectivității. Mi-a plăcut întotdeauna un gând al lui Cehov, care spunea că sensibilitatea e geniul adevărat al omului. Și ea este cea creativă, pentru că inspirația nu vine din creier, ci dintr-un adânc al ființei, din senzații, obsesii, din ceva nedefinit, nelămurit, cel mai adesea. În fine, ce vreau să zic, de fapt? Că lucrul cel mai imortant este sa devenim noi înșine, ființe individuale. Iar dacă e vorba să adoptăm un model, apoi acela trebuie să fie unul autentic și cu adevărat valoros. Cei tineri, mai cu seamă, ar trebui să afle că multe persoane și personaje care se perindă pe la tot felul de emisiuni nu sunt modele de urmat. Modelele sunt în altă parte, iar pentru a le găsi e nevoie de cultură, de multă cultură, de cunoaștere. „Învățați-l minunăția cărților”, așa îi îndemna Abraham Lincoln, într-o celebră scrisoare deschisă, pe profesorii fiului său. Le mai cerea să-l învețe că nu toți oamenii sunt sinceri și onești, dar că e bine să-i asculte pe toți, pentru a putea apoi să selecteze ceea ce-i bun, trecând totul printr-un „ecran al adevărului”. Să-l învețe să fie cinstit, pentru că „e mult mai onorabil să eșueeze decât să trișeze”, să încerce să gândească cu mintea lui, având tăria „să nu urmeze turma”. Sunt niște vorbe pline de înțelepciune, conținând un model bun de urmat pentru tinerii din orice vremuri.

„Noaptea muzeelor” a debutat la Galeriile ALFA

Noaptea Muzeelor, manifestare culturală iniţiată de Franţa şi preluată apoi de toate ţările membre ale Uniunii Europene, a debutat, în Bacău, sâmbătă, 18 mai, la ora 18.00, la Galeriile „Alfa”, ale Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, cu vernisajul expoziţiei de pictură şi sculptură, cu lucrări din Tabăra de creaţie de la Tescani, din vara anului 2018, organizată de artistul vizual Ovidiu Ungureanu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Au participat în tabără şi au expus acum, în Noaptea Muzeelor, artişti plastici din Siria, Spania, Bacău, Buzău, Iaşi.

În deschidere a vorbit Mariana Popa, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, care a făcut o prezentarea a Taberei de la Tescani şi a participanţilor, iar Dionis Puşcuţă, şef Secţie Artă, a prezentat Catalogul Expoziţiei, după care fiecare participant a primit câte o Diplomă de participant şi alte însemne ale Muzeului de Artă.

Tot cu acceaşi ocazie a avut loc şi lansarea Revistei Muzeum. Împreună cu un public numeros, a fost prezent şi Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, alte personalităţi din administraţia locală, din instituţiile deconcentrate din municipiul Bacău.
Cu toată vremea ploioasă, băcăuanii au luat cu asalt şi celelalte muzee din oraş, cel de Istorie şi Etnografie, de Ştiinţele Naturii şi Observatorul Astronomic.

Alte detalii de la Noaptea Muzeelor, în ediţia de luni a cotidianului Deşteptarea.

Noaptea Muzeelor şi la Foto Mărăndici

Ca şi în aţi ani, Centru de Fotografie Profesională – Foto Mărăndici s-a alăturat acestui proiect, cu toate că este o instituţie privată. Din cauza spaţiului foarte mic, celebrul artist fotograf Romeo Mărăndici a organizat mai multe sesiuni de vizitare şi informare.

Spre deosebire de instituţiile de stat, la Foto Mărăndici vizitatorii au avut ocazia să audă şi să vadă o istorie a aparatului de fotografiat şi a fotografiei, de la începuturi şi până în prezent, să ia contact cu toate tipurile de aparate de fotografiat, aflate în imensa colecţie a lui Romeo Mărăndici. De asemenea, fiecare vizitator a beneficiat de o şedinţă foto, plecând acasă cu o fotografie.

Şi de la Foto Mărăndici vom aduce alte informaţii şi…fotografii, în ziarul de luni a Deşteptării.

Polițiștii au tras cu pistolul după un șofer beat care circula cu 165 km/h

Sâmbătă, in jurul orei 14.30, politistii IPJ Bacau au oprit un autoturism care se deplasa avand viteza peste limita legala, fiind întegistrat de aparatul radar, pe DN 2 E 85, pe directia Bacau-Roman, circulând cu viteza de 165 km/h.

La momentul opririi autoturismului, conducatorul acestuia a intors si a plecat de la fata locului, deplasandu-se prin localitatile Bacau, Buhusi, Piatra Neamt si Roman, fiind urmarit de politisti.

In localitatea Roman autoturismul s-a deplasat pe strazi laturalnice, iar la scurt timp acesta a fost gasit abandonat si incuiat.

Politistii din Bacău și Neamț au efectuat cercetari, in urma carora conducatorul auto a fost identificat si depistat in localitatea Horia, judetul Neamt.

In cursul urmaririi, politistii din Bacău au folosit armamentul din dotare, fără a rezulta victime, ci doar avarii la autoturismul urmarit de catre politisti.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultand o valoare de 1,02 mg/l alcool pur in aerul expirat.

In cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante.

Percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii băcăuani la persoane bănuite de contrabandă

    La data de 16 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au efectuat trei percheziţii domiciliare la imobilele unui bărbat de 51 de ani, bănuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă.

    Mandatele de percheziţie domiciliară au fost puse în executare de poliţişti la trei imobile, respectiv puncte de lucru ale unei societăţi comerciale administrată de un bărbat de 51 de ani, în municipiul Bacău şi în comuna Ungureni.

    Poliţişti de investigaţii criminale, de ordine publică, poliţişti criminalişti şi cei din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au găsit la cele trei imobile, unelte electrice utilizate în construcţii, biciclete, articole pirotehnice, 880 de ţigarete netimbrate, precum şi sumele de 10.300 de lei, 400 de euro şi 40 de lire sterline.

    Bunurile identificate, pentru care nu existau documente justificative au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

    Condamnat la închisoare, găsit ascuns într-o groapă acoperită cu bălegar

      Sâmbătă, 18 mai a.c., în urma efectuării unei ample acţiuni informativ-operative, poliţiştii băcăuani de investigaţii criminale au descins în cartierul Orbic din oraşul Buhuşi, unde au depistat un bărbat de 38 ani, din oraşul Buhuşi, care se afla ascuns într-o groapă acoperită cu scânduri şi gunoi de grajd.

      Judecătoria Buhuşi a emis, pe numele său, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, prin care era condamnat la 4 ani şi 10 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

      Bărbatul de 38 ani a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

      Acţiunea de prindere a celui în cauză a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale precum şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.

      Colegiul National ”Ferdinand I” Bacau – gazda a trei evenimente școlare

      Curtea Colegiului Național ”Ferdinand I” a devenit azi neîncăpătoare întrucât 450 de elevi i-au trecut pragul, pentru a lua parte la concursurile la care s-au înscris
      Concursul Național Interdisciplinar ”Solomon Marcus”, poziția 79 în Calendarul MEN, – 359 de elevi inscrisi la cele 3 sectiuni: ”Ion Barbu” (limba română și matematică- gimnaziu și liceu), Abstract (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie), Creativitate și Cultură Umanistă (limba și literatura română, limbi străine, istorie, geografie, socio-umane, artă – pentru subsecțiune Vocațional).

      Președinții executivi ai concursului în fiecare an sunt directorii liceului, ediția a VII-a- 2019 fiind sub coordonarea prof. Iftimescu Otilia, care ne-a declarat: ”Subiectele au fost atractive, nivel mediu spre dificil, dar ce este mai relevant în acest concurs, consider că este modul în care se reușește conceperea unor subiecte în maniera interdisciplinară, răspunzând, astfel, unor cerințe de actualitate a învățământului.

      Multumim tuturor celor implicati in orgnizarea concursului, copiilor participanti și îndrumătorilor lor”.

      Concursul Național ”Terra”- Mica olimpiadă de Geografie (clasele V-VII) – faza națională, dar la nivel de fiecare județ, online. La etapa națională s-au calificat 15 elevi din județ, testarea electronică desfășurându-se în laboratorul de informatică a Colegiului.

      Zi importantă pentru școlarii mai mici, de clasa a IV-a, care doresc să devină membri ai comunității ferdinandiste. 79 de elevi s-au întrecut pentru a obține un loc în clasa a V-a, în cadrul colegiului. Departajarea s-a desfășurat între orele 9-11, la limba română și matematică.

      Nicoleta Zarnescu

      Rupere de nori în Bacău

        Ploile au adus toate gunoaiele în curțile oamenilor. Șanțurile necurățate au favorizat inundarea drumurilor.

        Ministrul Transporturilor anunță licitația pentru autostrada Bacău – Brașov

          Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat, astăzi, deschiderea licitației pentru autostrada Bacău – Brașov. Prezent pentru a inspecta șantierul șoselei de centura a municipiului Bacău, ministrul a anunțat că vineri a fost activată pe SEAP licitația pentru proiectul tehnic și studiul de fezabilitate.

          „Acest proiect intră în linie dreaptă iar ofertele vor fi deschise pe 8 iulie”, a spus el.

          Varianta ocolitoare Bacău va fi finalizată înainte de termenul stabilit în contract, în condiţiile în care stadiul lucrărilor este de 20%, la două luni de la demararea lucrărilor, potrivit ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

          „Finalizăm Varianta Ocolitoare Bacău înainte de termenul stabilit în contract! Am verificat lucrările la „Varianta Ocolitoare Bacău” şi am constatat că stadiul fizic este de 20%, în condiţiile în care constructorul a început lucrările în urmă cu 2 luni. O mobilizare exemplară! Chiar dacă vremea nu este optimă pentru lucrări pe şantier, am văzut că utilajele şi muncitorii sunt pe teren şi îşi fac treaba. O astfel de mobilizare aştept din partea tuturor constructorilor care au contracte cu statul român.

          Să-şi respecte angajamentul, să lucreze cu seriozitate, să se încadreze în termenul stabilit şi să-şi plătească subcontractorii români!”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.

          Senatorul Dragoș Benea a declarat că spera ca, în câteva luni să se discute și de licitația pentru autostradă.

          „Azi se împlinesc exact două luni de cânt domnul ministru a venit să demonteze o știre falsă cum că muncitorii de pe șantierul centurii au plecat. Au trecut 60 de zile, din care 40 a plouat, cel mai mare inamic al nostru fiind apa”, a spus senatorul Benea.

          La Dărmănești s-a deschis Târgul „La porțile Nemirei”

            sdr

            În centrul orașului Dărmănești a avut loc, vineri, 17 mai, deschiderea celei de-a doua ediții a Târgului Gospodăriilor de Produse Montane ,,La Porțile Nemirei” (17 – 19 mai), eveniment purtând marca ,,Fabricat în Dărmănești” și organizat de autoritățile locale, în parteneriat cu Gal Valea Muntelui, Degustarium și Livada Minunată.

            După cuvântul de întâmpinare rostit de primarul localității, Constantin Toma, au urmat discursurile invitaților, printre aceștia numărându-se Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, senatorii Dragoș Benea și Miron Smarandache, Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ghiță-Burlui Buznea, directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bacău, primari ai localităților de pe văile Trotușului și Tazlăului.

            Toți cei prezenți au făcut apoi un tur al târgului, unde a avut loc o degustare de produse locale oferite de către gospodari din 14 localități, iar pentru fermierii prezenți au fost deschise ateliere de lucru și, în premieră, un abator mobil, organizat de Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțata Românească Tip Simmental, prin inițiativa și sprijinul GAL-urilor din județul Bacău. Totodată, vizitatorii târgului s-au putut bucura și de o expoziție în aer liber, cu artefacte din timpul Primului Război Mondial.

            Prima zi s-a încheiat pe scena din Piațeta Primăriei Dărmănești, cu un spectacol artistic de dansuri și cântece folclorice susținut de Ansamblul folcloric din comuna Dofteana, prin sprijinul UAT Dofteana, și de Corul ,,Cantus” Dărmănești, program prezentant de Simona Drilea, managerul pensiunii agroturistice ,,Livada Minunată” din satul Apa Asău și organizatoarea ,,Șezătorii Asăuancelor”.

            Evenimentul de la Dărmănești continuă, sâmbătă și duminică, 18 și 19 mai, cu ateliere de lucru, simpozioane și momente artistice, dar și cu o serie de întreceri sportive, prilejuite de inaugurarea Complexului Sportiv CSU UZU Dărmănești.

            Romulus-Dan Busnea
            Foto: Olivian Darie

            „Micul restaurator”, pe şantierele arheologice miniaturale

            Foto: Mihnea Baran

            Având un frumos impact şi stârnind interesul şi curiozitatea micilor participanţi încă de la prima ediţie, Atelierul educaţional „Micul restaurator” a ajuns la a patra ediţie, reunind an de an peste 400 de participanţi, elevi din clasele I-VI. Anul acesta coordonatorul proiectului este Brânduşa Manea, arheolog la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, din echipă mai făcând parte şi Virgil Panaitescu, conservator la aceeaşi instituţie.

            I-am găsit la lucru, în sala – muzeu „Iulian Antonescu”, cel care a înfiinţat Muzeul de Istorie şi Artă din Bacău, celebru arheolog, miercuri, 15 mai, pe elevii din clasa a VI-a de la Şcoala Gimnazială „Constantin Platon” din Bacău.

            „Practic, după scurta prezentare teoretică, «micii restauratori», poate viitori arheologi, învaţă să descopere obiectele în pământ, folosind instrumente arheologice, apoi să le deseneze, să le prelucreze şi cea mai migăloasă şi fascinantă operaţiune este de ale reconstrui, refăcând povestea lor. Au la dispoziţie obiecte din Cultura Cucuteni, Cultura Dacică de la Brad, cât şi de pe marele şantier de la Histria, toate având legătură cu spaţiul în care trăim astăzi”, ne-a declarat coordonatorul Brânduşa Manea.

            Proiectul se desfăşoară în perioada 13 – 24 mai 2019, pe „şantier” urmând să lucreze peste 400 de elevi din tot judeţul Bacău.

            Avem, în sfârșit, Ziua Dramaturgiei Românești!

            Celebru comentator sportiv al Televiziunii Române, poet, dramaturg, cronicar de teatru, manager de teatru, manager și jurnalist/ eseist al unor ziare/ reviste din țară și străinătate, înțelept sfetnic al diriguitorilor naționali de Cultură, minunat spirit împovărat admirabil de premii și aplauze… Omul pentru care nimic nu a fost/ nu este mai de preț decât Libertatea. Avea cam de toate înainte de 1989, dar a emigrat, preferând pericolul lagărului italian Latina, pistolul la tâmplă și cuțitul la ceafă, ca taximetrist new-yorkez. Este un fel de Don Quijote care nu a poftit/ nu poftește decât la o singură Dulcinee: Libertatea… Ați ghicit, desigur, este vorba despre Mircea M. Ionescu, autorul a 34 de cărți publicate – dintre care 19 sunt piese de teatru -, dramaturgul care a avut deja 39 de premiere teatrale…
            L-am reîntâlnit, cu mare bucurie, zilele trecute, când și-a lansat minunatul volum „Amanta mea Thalia” (București, Editura Palimpsest, 2019). Orice întâlnire cu el este o sărbătoare a Spiritului și a Prieteniei, îmi aduce mereu aminte de gândul lui Seneca, înțeleptul: „Ca o piesă de teatru, așa este viața. Nu interesează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat”… Prietenul Mircea M. Ionescu m-a întâmpinat cu o veste mare: „Pentru minunate Legende: Caragiale, Alecsandri, Ionesco, Lovinescu, Baranga, Sorescu, Mazilu, Naghiu, Băieșu, Solomon etc… Pentru admirabili contemporani: D.R.Popescu, Matei Vișniec, Lucia Verona, Radu F.Alexandru, Dinu Grigorescu și mulți, mulți alții… Pentru aceștia, pentru toți iubitorii de Teatru, de Cultură, AVEM, ÎN SFÂRȘIT, ZIUA DRAMATURGIEI ROMÂNEȘTI, PRIETENE! Vis de Primăvară împlinit! Recent, Parlamentul României a aprobat Legea prin care se declară data de 13 NOIEMBRIE drept «ZIUA DRAMATURGIEI ROMÂNEȘTI!»… În numele acelui 13 Noiembrie 1884, când, la Naționalul bucureștean, a avut loc premiera absolută a celei mai jucate piese românești: «O scrisoare pierdută», de I.L.Caragiale!”
            … Ideea s-a născut, acum doi ani, în timpul Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, când, în plimbarea lor de seară pe malul Crișului Repede, un dramaturg și un cronicar dramatic, Mircea M.Ionescu și Zeno Fodor, au visat la Ziua când se va sărbători ZIUA DRAMATURGIEI ROMÂNEȘTI.
            Povestește același Mircea M. Ionescu, oratorul grozav despre care ai impresia că vorbește uneori cu… litere mari de tipar:
            „Apoi, Inițiativa noastră a fost propusă la cabinetul lui Gheorghe Geo Popa, Secretar de Stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, care a susținut-o cu fervoare. PROIECTUL, depus și susținut în Parlamentul României de către senatorul Ion Hadârcă și deputatul Varujan Vosganian, a fost încununat cu promulgarea LEGII care consfințește existența ZILEI DRAMATURGIEI ROMÂNEȘTI! Ca dramaturg român, în numele confraților mei contemporani și în memoria unei minunate Istorii a Dramaturgiei autohtone, MULȚUMESC TUTOROR CELOR CARE AU CONTRIBUIT LA PROMULGAREA LEGII «ZIUA DRAMATURGIEI ROMÂNEȘTI!»”.

            Vindecarea Slăbănogului de la Vitezda

            A patra Duminică de la Sfintele Paşti, asemenea tuturor Duminicilor până la Înălţare, este zi de praznic împărătesc şi îi găseşte pe toţi creştinii în aceeaşi atmosferă sărbătorească, în aceeaşi lumină şi bucurie, care s-a revărsat asupra lumii întregi o dată cu Învierea lui Hristos.
            În această sfântă zi, cuvântul Evangheliei ne aducem aminte de una dintre multele minuni săvârşite de Mântuitorul nostru, care, venind în Ierusalim, întâlneşte la o scăldătoare numită Vitezda pe un om ce era paralizat de treizeci şi opt de ani şi nu putea umbla. La acea scăldătoare, în jurul căreia se adunau o mulţime de bolnavi, un înger al Domnului se cobora din vreme în vreme şi tulbura apa, iar primul om care reuşea să intre în apă după acea tulburare se vindeca de boala de care suferea. Cel pe care l-a întâlnit Hristos, neputând umbla, se târa şi de aceea nu ajungea niciodată la timp. El însă aştepta în continuare acolo, nutrind speranţa că o dată şi odată va reuşi şi el să intre primul în apă şi să se vindece. Văzându-l, Mântuitorului i s-a făcut milă de el şi i-a spus: „Ia-ţi patul şi umblă”, iar bolnavul s-a vindecat pe loc şi a început a umbla. Această minune petrecându-se într-o sâmbătă, i-a iritat pe unii dintre iudei, pentru că, pe deoparte, omul îşi căra patul după el în timpul Sabatului, aşa cum îi poruncise Domnul, iar pe de alta, ei credeau că nu se cădea ca Iisus să facă asemenea lucrări în ziua Sabatului, şi de aceea căutau să-L prindă şi să-L omoare.
            Această scăldătoare pe unde a trecut Domnul, a fost descoperită de arheologi, după descrierea din Evanghelie şi este astăzi un binecunoscut loc de pelerinaj. Este o mică fântână care se află în apropierea ruinelor unui imens bazin, unde iudeii sănătoşi veneau să se curăţească. Bolnavii şi ologii însă, nu aveau voie să se scalde împreună cu ceilalţi, la fel cum nu aveau voie să intre în casa lui Dumnezeu.
            Minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda reliefează legătură care există între păcat şi boală, precum şi între suferinţă şi pocăinţă. Multa suferinţă a acestui om paralizat s-a transformat în vreme de pocăinţă, o pocăinţă arătată prin răbdare multă şi prin nădejde multă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că slăbănogul ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu cârteşte, nu-şi blestemă soarta, ci suferă întru răbdare şi suferă întru nădejde. Deşi atâţia oameni erau în jurul lui şi nimeni nu l-a ajutat niciodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu se plânge zicând că ceilalţi sunt nişte egoişti, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci rabdă întru speranţă, iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără cârtire şi fără a judeca pe alţii, a fost socotită lui ca pocăinţă.
            Exemplul acestui slăbănog oferă aşadar tuturor creştinilor o lecţie despre cum suferinţa poate fi transformată în pocăinţă şi dă mărturie despre faptul că Dumnezeu cunoaşte suferinţa fiecăruia, cunoaşte pocăinţa şi speranţa fiecăruia, şi că, deşi uneori ni se pare că Dumnezeu întârzie, totuşi El vine, dar nu când şi cum dorim noi, ci când doreşte şi consideră El că e necesar pentru noi, vindecând toate durerile noastre şi aducându-ne mântuirea.
            Hristos a Înviat !

            Pr. dr. Marius Popescu,
            Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

            Duminica a V-a a Paștelui

            Cuvintele lui Isus din evanghelia acestei duminici sunt pronunțate „după ce a ieșit Iuda”, care mergea la marii preoți pentru a-l trăda pe Domnul. Deci unul dintre apostoli, unul dintre cei doisprezece care i-au fost cei mai apropiați Mântuitorului timp de trei ani, merge pe calea lepădării de Isus, iar Isus spune că „acum este glorificat”! Ce legătură este între trădarea lui Iuda și glorificarea Fiului? Nu ar fi trebuit oare mai curând ca Isus să-l oprească pe Iuda?
            Pentru ca Isus să fie glorificat, trebuie ca el să respecte libertatea omului, chiar dacă folosirea greșită a libertății poate duce la răstignirea celui nevinovat. Nu există glorificare fără libertate. Glorificarea este iubirea până la capăt, până la moarte dacă este nevoie, chiar și în cazul trădării. Isus vorbește mult înainte de pătimire, dar foarte puțin în timpul ei. Pe cruce, doar câteva propoziții au fost spuse. În rest, Domnul a tăcut, Dumnezeu s-a retras în tăcere. Glorificarea lui Isus nu a fost un strigăt de laudă, ci o ultimă privire de iubire îndreptată spre Tatăl ceresc și spre ucenici, înainte de a muri răstignit. Glorificarea este de fapt un pelerinaj spre tăcerea de pe Golgota, acea tăcere care-i însoțește pe cei care vizitează lagărele de exterminare și care îi cuprinde pe cei care intră în celulele temnițelor comuniste. Un astfel de lagăr și o astfel de închisoare au cunoscut nenumărate chipuri glorificate, eroi care au simțit zidurile și barăcile ca pe o poartă spre dumnezeire, ca pe un har special. Ceasul glorificării este ceasul sfințirii prin jertfa vieții, când nimeni nu mai pune la îndoială nici viața, nici cuvintele celui care moare. Nu întâmplător, centurionul a exclamat în momentul morții lui Cristos pe cruce: „Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu!” Atâta durere, pe măsura unei iubiri atât de mari!
            Destinul atâtor oameni a fost asemănător cu cel al lui Isus, încât ne dăm seama că ceasul glorificării continuă și acum și va continua atâta timp cât ura îl va răstigni pe om, iar omul va putea răspunde urii prin iertare. O glorificare mai dureroasă, mai lungă și mai absolută nu există și nici nu se poate imagina.

            Pr. Cojan Marius,
            CNC „Sfântul Iosif” Bacău

            Workshop regional la Maternitatea Bacău

              Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău este în aceste zile, 17-18 mai, gazda unei întâlniri regionale în care lectori universitari, dar și formatori prezintă un Workshop medical cu tema „Metode și standarde actualizate privind testarea sensibilității bacteriilor la antibiotice”. Sunt prezenți la noi în oraș profesori universitari doctori de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” București, UMF „Gr. T. Popa” Iași (prof. univ. dr. Luminița Smaranda Iancu), UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (dr. Mirela Flonta) și UMF Tîrgu Mureș (conf. univ. dr. Edit Szekely), care, împreună cu dr. Marina Indreas, medic primar Laborator clinic, Microbiologie, SJU Bacău, vor oferi tuturor participanților, medici de laborator din toată regiunea Moldovei, cele mai actuale informații și documente elaborate de EUCAST (The European Committee on Antimicrobial Susceptibility Testing) privind metode de testare, manuale, ghiduri de specialitate, antibiograme, medii de cultură, condiții de incubare și alte asemenea date din domeniu.

              „Este un eveniment pe care îl organizăm în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie și care are la bază necesitatea trecerii laboratoarelor de microbiologie la standardul european de testare a rezistenței la antibiotice, respectiv standardul EUCAST. Cerința este de mai mulți, iar această manifestare, gândită ca un atelier de lucru, vine în întâmpinarea celor care lucrează în laboratoare, pentru a primi cât mai multe informații din domeniu. Este un prim astfel de eveniment, care va fi urmat și de altele, în alte regiuni ale țării, în așa fel încât să realizăm o instruire a tuturor persoanelor care lucrează în acest domeniu în vederea, cum spunea, trecerii de la standardul american de testare, utilizat de foarte mulți ani în România, la acest standard european EUCAST, actualizat și mai aproape de tipologia tulpinilor bacteriene care circulă la noi în țară. Toți cei care facem prezentări avem experiență de cel puțin cinci ani în lucrul pe acest standard european, am fost și la instruiri internaționale, am participat și la traducerea în limba română a acestui standard, pentru că facem parte din Rețeaua Europeană de Supraveghere a Rezistenței la Antibiotice, iar limba română va fi și pe site-ul european al EUCAST-ului – Comitetul European pentru Testarea Sensibilității la Antibiotice.”
              Dr. Marina Indreas, medic primar medicină de laborator, coordonatorul Compartimentului de Microbiologie a Laboratorului de Analize din Spitalul Județean de Urgență Bacău

              Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc vineri, 17 mai, de la ora 14.00, de către prof univ. dr. Alexandru Rafila – UMF „Carol Davila” București -, iar discuțiile și prezentările au continuat, conform programului.


              „Ne bucurăm că suntem gazdele unui astfel de eveniment, cu invitați valoroși, profesioniști, din domeniul Microbiologiei, adică a depistării din laborator a principalilor germeni care sunt cauza diferitelor infecții. Nu este întâmplătoare decizia profesorilor invitați de a veni în Bacău, având în vedere că Laboratorul de Microbiologie al spitalului nostru are acreditare națională de câțiva ani, fiind alături de alte două laboratoare din țară, printre care Institutul Național «Matei Balș», ca Centru de Referință în domeniul identificării microbacteriilor, a germenilor patogeni, urmare a certificării ca membru al Rețelei Europene de Supraveghere a rezistenței la antibiotice. De altfel, astfel de prezentări au fost susținute de doamna doctor dr. Mariana Indreas, pe fiecare secție a Spitalului Județean de Urgență Bacău, pentru reinstruirea medicilor și asistenților medicali cu privire la metodele de recoltare a produselor biologice, pentru a avea cât mai bune rezultate de laborator.”
              dr. Ioana Dinu, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău

              Lucrările acestui Workshop medical vor continua și mâine, sămbătă, 18 mai, începând cu ora 9.00, cu probe practice de laborator și prezentări de antibiograme, iar evenimentul se va finaliza după orele 17.00.

              Dacă acest program pilot de pregătire a personalului din laboratoare în lupta împotriva rezistenței la antibiotice va funcționa, procedurile vor fi aplicate în toată țara. Mai mult decât atât, pentru că în Spitalul Județean de Urgență Bacău funcționează deja și un Comitet pentru Testarea Rezistenței la Antibiotice, după cum tot dr. Ioana Dinu a explicat, se lucrează deja la un Ghid propriu de antibioterapie specific Spitalului Județean de Urgență Bacău, care va oferi o imagine clară a rezistenței germenilor din unitatea medicală și va ajuta la adaptarea antibioterapiei de la caz la caz, în funcție de aceste studii, care se fac permanent, pe fiecare secție.

              Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul în legătură cu tombola organizată de o firmă de turism

                Autoritatea Electorală Permanentă anunță că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanță” organizată sub sigla PARALELA 45.

                Demersul AEP vine ca urmare a unor sesizări scrise, inclusiv din partea presei, înaintate instituției, precum și în urma verificării materialelor publicitare apărute în mediul online.

                Astfel, s-a constatat că SC PARALELA 45 TURISM SRL a organizat Loteria Publicitară “Mergi la vot, mergi în vacanță”, acțiune ce se desfășoară în perioada 08.05.2019 – 27.05.2019, sub sigla PARALELA 45, având ca grup țintă persoanele fizice cu vârsta minimă de 18 ani și condiție obligatorie de înscriere – să voteze la alegerile europarlamentare.

                AEP consideră că Loteria Publicitară “Mergi la vot, mergi în vacanță” are ca obiect determinarea și condiționarea alegătorilor să participe la votul din 26 mai 2019 pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European (referendumul național consultativ cu privire la probleme de interes național desfășurându-se la aceeași dată și în aceleași secții de votare), acordând foloase materiale constând în excursii în țară și în străinătate, în urma organizării unei tombole la care participanții trebuie să facă dovada participării la vot prin “abțibildul de pe spatele cărții de identitate cu care au votat.”.

                Conform prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, “participarea cetățenilor la alegeri se face pe baza liberului consimțământ al acestora”.

                Având în vedere constatările prezentate, AEP apreciază că acțiunea prin care alegătorii sunt determinați și condiționați să meargă la vot și oferirea de foloase materiale (excursii în țară și în străinătate) de către o persoană juridică, respectiv SC PARALELA 45 TURISM SRL, este interzisă și sancționată conform prevederilor art. 386 din Codul penal, potrivit căruia oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

                Director nou la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”

                  După ce prof. Doina Marinov, director cu detașare în interesul învățământului la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, și-a înaintat demisia la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) în luna martie a acestui an, asta după ce, așa cum a prezentat Deșteptarea, anul trecut, cam tot prin martie, cei doi directori – prof. Gabriel Andrei (director) și prof. Marian Popa (director adjunct) – și-au înaintat demisiile, din motive personale, după cum au precizat, iar posturile acestora s-au vacantat, conform Contractului colectiv unic la nivel de ramură, acum, se pare că apele tulburi s-au mai liniștit, iar ISJ a luat în sfârșit o decizie.

                  Conform aprobării Consiliului de Administrație al ISJ Bacău, vineri, 17 mai, a fost emisă decizia prin care, până la sfârșitul anului școlar în curs, respectiv 31 august 2019, a fost numită ca director executiv cu detașare în interesul învățământului la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău prof. Monica Resmeriță (foto), fostul director adjunct al liceului.

                  „Am luat această decizie, după o analiză îndelungată. Am urmărit ca pe această funcție să fie numită o persoană, de preferință titulară în același colegiu, care să colaboreze mult mai bine cu administrația locală în ceea ce privește dotarea, reabilitarea și modernizarea acestui colegiu de prestigiu din Bacău. Vorbim despre un colegiu în care, din păcate, apare cea mai mare discrepanță între rezultatele școlare obținute și infrastructura existentă, deci a modului cum arată unitatea de învățământ din punct de vedere administrativ. Am identificat acel director care să ducă la bun sfârșit, și anul acesta, tot ce înseamnă organizarea și desfășurarea examenelor naționale, dar și realizarea de investiții masive în acest colegiu, care acum arată ca un liceu energetic din anii ’70. Tot urmare a acestei bune colaborări cu doamna profesor Monica Resmeriță, pe 15 mai 2019 a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ordinul nr. 3909/2019 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învățământ gimnazial din cadru Colegiului Național «Gheorghe Vrănceanu» din municipiul Bacău, procedură care, la un moment dat, a fost pusă în pericol. Am făcut o echipă bună cu noul director pentru rezolvarea acestei probleme, procedură care nu a fost deloc ușoară.”
                  Prof. Florin Lazăr, inspector școlar general ISJ Bacău

                  Remember
                  Reamintim că, așa cum am mai prezentat la vremea respectivă în Deșteptarea, prof. Gabriel Andrei (fostul director) a ocupat această funcție timp de 15 ani, iar ultimul concurs pe post l-a susținut în toamna lui 2016. Prof. Marian Popa a fost director adjunct cu detașare, ultima numire a sa pe acest post fiind în 2017, în condițiile în care la organizarea concursului nu s-a prezentat nimeni pentru această funcție. Ambii au rămas în Colegiul „Vrănceanu”, fiind profesori titulari la catedra de Matematică.
                  După demisia celor doi, a fost numită ca director cu detașare în interesul învățământului prof. Doina Marinov, care și-a înaintat însă demisia la niciun an de la numire, în primăvara anului acesta. Prof. Doina Marinov este cadru didactic la catedra de Limba și literatura română în Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”, deci rămas ca profesor în liceu, iar până anul trecut a ocupat și funcția de inspector școlar de specialitate la ISJ Bacău, de unde și-a dat demisia când a fost numită director.
                  Prof. Monica Resmeriță a fost numită la începutul acestui an școlar ca director adjunct, iar acum, ca director. Zilele acestea se va stabili cine va ocupa și funcția, rămasă vacantă, de director adjunct.

                  Condiții
                  Conform metodologiei, în situația vacantării unor funcții de conducere din școli, de director și/sau de director adjunct, până la organizarea unui nou concurs de către Ministerul Educației, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar în curs, respectiv până pe 31 august 2019 (în acest caz), se detașează în interesul învățământului pe aceste posturi cadre didactice care să corespundă postului, respectiv să fie titular în învățământ și să fie membru în Corpul experților în management educațional. Numirea se face la propunerea inspectorului școlar general, cu aprobarea Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean.

                  Primarul Dărmăneștiului: „Este un act de vandalism la adresa eroilor români”

                    Constantin TOMA, primarul orașului Darmanesti

                    Toma Constantin, primarul orașului Dărmănești, a criticat aspru acțiunea cetățenilor maghiari care au acoperit, astăzi, cu saci de gunoi, crucile ostașilor români îngropați în cimitirul din Valea Uzului.

                    „Din punctul meu de vedere, este un act de vandalism la adresa eroilor români și a tuturor eroilor. E păcat că la 100 de ani la Marele Război, eroii de toate națiile nu-și pot dormi somnul de veci. Este un act de vandalism săvârșit de o asociație civică ce reprezintă comunitatea maghiară”, a declarat Toma Constantin.

                    Primarul orașului Dărmănești a informat toate instituțiile care au putere conferită de lege în a reglementa situația: Președinția României, Guvernul, Parlamentul, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura și Consiliul Județean.

                    „Indiferent de situația juridică a Cimitirului Internațional, fiecare stat care are eroi înhumați acolo are dreptul conferit prin lege să-și cinstească eroii”, a mai precizat primarul orașului Dărmănești.

                    Candidat la alegeri, agresat de extremiștii maghiari. Poliția a anunțat că a deschis o anchetă

                      Un candidat independent la alegerile pentru Parlamentul European a anunțat pe rețelele de socializare că a fost bătut de mai mulți cetățeni la Valea Uzului, acolo unde extremiștii maghiari au acoperit cu saci de gunoi crucile soldaților români.

                      Candidatul independent la alegerile europarlamentare George Simion, alături de doi membri ai echipei sale de campanie, aflați la Cimitirul din Valea Uzului, au fost bătuți și fugăriți de extremiști maghiari.

                      George Simion s-a deplasat la Valea Uzului pentru că în această dimineață așa-ziși ”activiști anonimi” maghiari au învelit în saci de gunoi crucile a zeci de eroi români amplasate de Primăria Dărmănești în Cimitirul Internațional al Eroilor.

                      Profanarea crucilor a avut loc în contextul în care vineri urma să fie inaugurat în cimitir memorialul dedicat soldaților români căzuți la datorie în timpul celor două războaie mondiale.

                      Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute pe o rețea de socializare și efectuează cercetări în acest caz, anunța un comunicfat al IPJ Bacău.

                      În acest moment există o anchetă în desfăsurare, efectuată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

                      Polițiștii audiază victimele și analizează imaginile video, pentru identificarea persoanelor bănuite în cauză.