Cu șapte goluri avans în minutul 37, CSM Bacău a tremurat pentru o victorie la limită cu CSM Vaslui: 28-27 (18-14). Succesul îi urcă pe „CSMei” pe locul 5.
Handbaliștii CSM Bacău s-au obișnuit să trăiască periculos. Să câștige, să piardă sau să facă egal pe final de meci. Și, implicit, să-și țină și fanii în tensiune. Din cele zece partide disputate de „CSMei” în Liga Zimbrilor, doar într-una n-au existat emoții. În runda a doua, atunci când Crnoglavac și compania s-au impus cu 37-30 la Reșița. În rest, toate jocurile au avut un deznodământ pe muchie de cuțit. La fel s-a întâmplat și sâmbătă, când echipa lui Adrian Petrea a trecut, pe teren propriu, la limită, cu 28-27 (18-14) de CSM Vaslui. Un succes important, care-i urcă pe băcăuani pe locul 5. Dar, așa cum aminteam, un succes obținut cu sufletul la gură, în ciuda faptului că echipa gazdă părea scăpată în câștigătoare sigură în debutul mitanului secund. Partida a început sub semnul echilibrului, cu CSM Bacău conducând mai mereu cu un gol sau două și cu Vasluiul agățându-se de adversari și de tabelă. Echilibrul s-a rupt în min. 20, gazdele desprinzându-se de la 12-11 la 16-11 pe fondul golurilor lui Păunică, Huta și Bologa și a intervenției de portar-improvizat a lui Crnoglavac ce a suplinit ieșirea lui Crăciunescu. Insistând (în mod eronat) pe atacul în șapte, vasluienii s-au lăsat descoperiți, iar după 18-14 la pauză, „CSMeii” s-au desprins la șapte goluri în min. 37. End of the game? No way! Au urmat șase minute fără gol marcat pentru băcăuani, timp în care oaspeții s-au apropiat la trei lungimi de undă. Cu o poartă perisabilă și cu erori atât în apărare, cât și în atac, CSM Bacău și-a complicat și mai mult situația. Elevii lui Leonard Bibirig s-au apropiat la un singur gol (21-22, min. 48) și, chiar dacă Crnoglavac și Drăgan au permis o nouă desprindere a gazdelor (24-21, ’50), CSM Vaslui a egalat în min. 56 dintr-o lovitură de la 7 metri: 25-25. Din fericire, gazdele au avut nervii tari în ultimele minute. Golurile lui Serhel (pentru 26-25 în min. 57 și, mai ales, pentru 27-26 în min. 58) au venit ca o mană cerească, croind calea Bacăului către o victorie cu 28-27 și, așa cum aminteam, către zona de vârf a clasamentului. Pe viitor, însă, gazdele ar face bine să monteze și un electrocardiograf în Sala Sporturilor. CSM Bacău: Crăciunescu, Freiwald- Crnoglavac 6 goluri, Serhel 5, Bologa 4, Tîrzioru 3, Tărîță 2, Huta 2, Păunică 2,Drăgan 1, Gal 1, G. Cotinghiu 1, Anton 1, Sadovyi, M. Cotinghiu.
Celelalte rezultate ale etapei a zecea: CSM Reșița- CSM București 21-25, HC Buzău 2012- Poli Timișoara 22-25, Dunărea Călărași- Dobrogea Sud 21-24, Minaur- CSM Făgaraș 28-27, Steaua- CSM Focșani 31-30. Potaissa- Dinamo a fost amânat.
Clasament: 1) Dinamo 24p., 2-3) Potaissa și Minaur câte 22p., 4) Steaua 19p., 5-6) CSM Bacău și CSM Focșani câte 16p., 7) CSM Vaslui 15p., 8) CSM Bucuresti 14p., 9-10) Dunărea Călărași și Dobrogea Sud câte 13p., 11) Poli Timișoara 11p., 12) CSM Făgaraș 7p., 13-14) CSM Buzău și CSM Reșița câte 4p. Epilogul rundei a 11-a, programat pe 3 noiembrie, o va găsi pe CSM Bacău jucând în deplasare, cu CSM București. Până atunci, băcăuanii vor lichida conturile cu etapa a…12-a, în care vor întâlni, pe teren propriu, pe 28 noiembrie, pe Dobrogea Sud Constanța.
Cu sprijinul Consiliului Județean Bacău, Festivalul Sărbătoarea Artelor Moderne, eveniment organizat de Asociația Culturală Armonie și Culoare (prof. Anamaria Zodian), a ajuns la cea de-a opta ediție, devenind o tradiție în rândul copiilor și tinerilor băcăuani, care vin pe scena Ateneului din Bacău și împart cu publicul emoție, talent, visuri și candoare. Desfășurându-se pe parcursul a două zile (15 și 16 noiembrie), concursul a însumat un număr de peste 600 de participanți, atât din Bacău, cât și din Onești, Adjud, Buhuși, Roman și Iași. S-au obținut numeroase premii, copiii fiind foarte bine pregătiți și dovedind că între un vis și realitate e un drum lung, greu și plin de sacrificii, dar finalul este unul frumos, scăldat în aplauze, zâmbete și lacrimi de fericire.
Trofeele celor cinci categorii au fost obținute de următorii concurenți:
• Ansamblul Zorba la Categoria Dans Clasic;
• Trupa R&R Dance la Categoria Dans Modern;
• Delia Andrei la Secțiunea Arte Plastice;
• Emilian Rusu- Donighievici la Categoria Pian;
• Ștefania Alexa la Secțiunea Muzică Vocală.
„Concursul își propune să promoveze arta, frumosul și educația artistică în rândul copiilor, încurajându-i să își exprime emoțiile prin muzică, dans și desen și să împărtășească tuturor din bucuria și curiozitatea cu care încep să exploreze lumea din jurul lor și să o explice prin note, mișcări și culori, prin artă în general”, a declarat prof. Anamaria Zodian, organizatoarea festivalului.
Peste 1.000 de băcăuani au fost prezenți în cele patru zile ale Festivalului Holistic Therapy Bacău, de pe 14 noiembrie până ieri, 17 noiembrie. Ajuns deja la cea de-a șasea ediție, evenimentul de spiritualitate, terapii complementare și medicină naturistă a reușit să aducă în atenția publicului interesat teme actuale ale societății moderne.
Astfel, participanții au reușit, printre altele, să dezlege tainele comunicării, unul dintre cele mai complexe fenomene ale vieții umane, trecând prin tehnicile autoterapiei care i-ar putea vindeca de afecțiunile proprii, și încercând să afle elemente din complicatul domeniu al numerologiei.
„Sunt mulțumită. Ceea ce mă face să fiu mulțumită este bucuria cu care oamenii vin aici. E foarte greu să organizezi un astfel de festival, chiar fusesem pe punctul să renunț, după primele ediții, dar am ajuns la concluzia că oamenii chiar au nevoie de noi pentru a se vindeca, pentru a avea o viață mai bună, din toate punctele de vedere.” Cornelia Solomon, organizatoarea Festivalului
1 de 4
Cert este că, dincolo de tematicile incluse în programul evenimentului, oamenii au fost atrași mai ales de cei care au fost invitați să conferențieze în Bacău. Demnă de amintit prezența dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu, unul dintre cei mai respectaţi maeştri reiki (renumit prin metoda nonconformistă prin care a abordat subiecte tabu: flacăra violet, farmece, blesteme etc), cât și a numerologului Nelu Vicleanu, ori psihologul Mihai Albu, terapeuții Vlad T. Popescu, Cosma Mihai Mirel sau… Iuliana Apetri ș.a. „De fiecare dată, participanții spun că asta a fost cea mai bună ediție. Or, asta ne face să mergem mai departe. O să ne revedem în luna mai, când cel mai sigur îl vom avea ca invitate pe arhitectul Patrick Zeigler, părintele Reiki-ului non-tradițional și fondatorul sistemului de autovindecare All Love/Seichim, cunoscut, printre altele, că a petrecut o noapte în Marea Piramidă”, promite Cornelia Solomon.
Horea Sibişteanu a început să scrie, ca orice tânăr, pe blogul personal „În căutarea eului pierdut”. Multe dintre postările lui au formă literară, impresii, opinii, experienţe, comentarii. A devenit cunoscut, căutat, comentat, mai ales după ce a plecat în Japonia, la un master în care a studiat, doi ani, ingineria seismică, fiind absolvent al Facultăţii de Construcţii a Universităţii „Gheorghe Asachi” Iaşi, acum locuind în Bucureşti.
Născut la 6 ianuarie 1987, în Bacău, „Horea Sibişteanu revine în oraşul natal nu din postura fiului rătăcitor, ci din ipostaza prozatorului care a reuşit să se remarce prin colaborările la câteva dintre publicaţiile trendy ale ultimilor ani, Subcapitol, Revista de povestiri, a semnat şi în ATENEU, dar mai ales prin debutul editorial, «A şaptea viaţă» (2004), şi prin colaborarea la volumul colectiv «Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români», din 2016”, au fost cuvintele de început ale directorului Bibliotecii Judeţene „Costache Sturdza”, Adrian Jicu, la lansarea, în Bacău, a volumului de povestiri „Fetiş”, Editura Nemira, 2019.
A fost o „lansare altfel”, cum se spune la şcoală. Alături de autor a venit şi Eli Bădică, coordonator al colecţiei „n’autor” de la Editura Nemira, Bacăul fiind ultimul oraş din turneul naţional de lansare a volumului.
Au participat la inedita lansare prieteni, foşti colegi de şcoală, rude, scriitori, mama autorului, Livia Şibişteanu.
Eli Bădică a prezentat câteva episoade din „laboratorul” editării manuscrisului, lungi discuţii, pauze de refacere a unor texte, până la forma finală, Horea fiind şi câştigătorul bursei „Prima carte”.
„Am scris cartea aceasta într-o perioadă mai dificilă din viața mea. M-a ajutat. M-ar bucura mult să vă opriţi în librărie şi să o răsfoiţi. Şi să vă placă atât de mult, încât să o luaţi acasă. Fără Eli şi fără Nemira, «Fetiş» nu era «Fetiş». Poate era «Fabrica», aşa cum am intitulat-o eu, poate era altceva. Sau poate nu era nimic. Nu cred că ar fi existat o variantă mai bună a cărții mele în altă parte”, a spus Horea, răspunzând unei întrebări. De ce „Fetiş”, a fost o altă întrebare. „Fetiş” este titlul unei povestiri, din cele 21 câte are volumul şi marchează o altă etapă în scrisul lui Horea Sibişteanu, impunând un scriitor stăpân pe mijloacele sale, capabil să valorifice ficţional experienţa niponă din vremea (post)studenţiei, din care merită remarcate simţul observaţiei, îndrăzneala, naturaleţea şi umorul.
Reprezentantul Editurii „Nemira” a ales să prezinte autorul, volumul, personajele, prin aplicarea chestionarului „Proust”, devenit celebru după ce a fost completat, în două rânduri, de scriitorul francez Marcel Proust. Sunt 20 de întrebări despre iubire, moarte, fericire şi sensul vieţii, care „reflectă natura umană a fiecăruia dintre cei intervievaţi”. E interesant şi fascinant pentru stabilirea unor repere personale, e un test bun, profund şi bine închegat, care scoate în relief sinceritatea, curajul de autocunoaştere, pe care Horea Sibişteanu l-a trecut cu brio, spre satisfacţia celor prezenţi. A fost un experiment interesant, care a înlocuit clasicele lansări, nu însă şi plăcuta sesiune de autografe, la care autorul a răspuns cu amabilitate.
Volumul „Fetiş” se găseşte şi la Librăria „Alexandria” din Bacău.
Clasele a V-a B, diriginte Gabriela Ciuche, și a VI-a A, diriginte Laura Gavriliță, au participat la activitatea „Copiii, roade minunate ale familiei”, desfășurată în sala mică de sport a Colegiului Național „Ferdinand I”. Talentul și entuziasmul micuților, implicarea părinților și devotamentul profesorilor s-au concluzionat în două seri minunate. Așa cum a fost numită, activitatea a fost „o oră de dirigenție altfel”.
Elevii au prezentat în cele mai originale moduri legumele pe care și le-au ales, iar părinții și-au amintit cum e să fii elev. Profesorii s-au bucurat, la rândul lor, de spectacolul oferit de cei mici, care au cântat și dansat, dar și de atmosfera tradițional românească, oferită de amenajarea spectaculoasă a sălii, realizată cu ajutorul prof. Liliana Puiu, și de produsele tradiționale aduse cu drag de părinți.
1 de 3
Pentru a-i motiva pe participanți, aceștia au primit diplome, care le-au confirmat cât de bine s-au descurcat. Activitatea a fost un real succes, fapt remarcat atât membrii juriului, cât și de elevi și părinți, care s-au bucurat de această întâlnire educativă.
Punct final în Congresul Național de Chirurgie Pediatrică – ediția a X-a, eveniment găzduit timp de 4 zile în Bacău, în perioada 13-16 noiembrie 2019. Manifestarea, organizată de Fundația Comunitară Bacău, cu sprijinul Spitalului Județean de Urgență, a Colegiului Medicilor, a autorităților locale, dar și a unor firme private din Bacău, a reunit medici chirurgi și ortopezi pediatri din toată țara, dar și din străinătate, care au participat la diferite activități comune: prezentări de lucrări științifice, mese rotunde, demonstrații de caz, discuții în plen, dezbateri.
Vineri, 15 noiembrie, în cadrul acestui Congres, s-a desfăsurat și un curs cu tema „Abordarea pluridisciplinară a pacientului în chirurgia pediatrică” destinat în mod special asistenților medicali. Au fost prezenți la această întâlnire, de la Centrul de Afaceri, locul unde s-a desfășurat întregul eveniment, cadre medicale medii din toate spitalele județului Bacău (Spitalul Județean Bacău și unitățile medicale din Buhuși, Onești, Moinești, Comănești), care au secție de chirurgie pediatrică, de la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, dar și din alte 8 județe din țară.
La acest curs, o secțiune despre „Anatomia și fiziologia tractului urinar” a fost susținută de prof. doctor Sebastian Ionescu, președintele Societății de Chirurgie Pediatrică din România, prezent în aceste zile la Congres, unde a mai avut și alte prezentări, s-a vorbit și despre „Terminologia standard în incontinența urinară la copil” și „Metode de abord și diagnostic la copilul cu incontinență urinară – rolul explorărilor urodinamice – ”, prezentate de medici de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Curie” București. A urmat și un curs practic de cateterism vezical pe manechine, dar și o prezentare privind „Sterilizarea centrală și controlul infecțiilor”, cu specialiști de la Sterisystems-Cristin Szel, iar ziua s-a încheiat cu „Metodele de reducere a riscurilor pentru personalul din blocul operator”, prezentate de asist. medical Mihaela Dorin, de la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
Gala de închidere
Finalul Congresului, moderat de Stanislac Babuci, Lorena Vatră și Radu Alexandru Prisca, a inclus, pe lângă sesiunea comună programată pentru ultima zi, 16 noiembrie, și premierea celor mai de calitate dintre toate lucrările științifice care au fost expuse pe durata evenimentului, inclusiv a profesioniștilor care au stat în spatele lor.
Astfel, cea mai bună lucrare științifică prezentată de un rezident în ortopedie a fost considerată „Tijele elastice din titan – gold standard în tratamentul fracturilor oaselor lungi la copii”, aparținând lui Zoltan Derszi de la Spitalul Clinic de Urgență Târgu Mureș, urmată de „Chirurgia pediatrică asistată robotic în România, analiza primelor 60 de cazuri”, elaborată de o echipă de medici din Timișoara.
Concluzii
Președintele Comitetului de organizare al Congresului a fost Dr. Mihai Galinescu, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică, șef Secție Chirurgie și Ortopedie Pediatrică SJU Bacău, care ne-a oferit la final și concluziile.
• Acum, că s-a terminat Congresul Național de Chirurgie Pediatrică cu Secțiune de Ortopedie pediatrică și Simpozionul satelit pentru asistenții medicali, organizat pentru prima oară în Bacău, ce ne puteți spune?
– Pot să spun că organizarea acestui Congres a fost un efort deosebit de mare pentru noi, deoarece nu aveam experiență în tot ce înseamnă desfașurarea unui eveniment de o asemenea anvergură. Însă am reușit să canalizăm energiile unor oameni deosebiți în același scop și, iată, am izbutit! Am organizat un eveniment de 4 zile la care au fost prezenți peste 250 de oameni, din țară și din străinătate, au fost organizate 3 cursuri (de laparoscopie, de ortopedie pediatrică, de buză de iepure/ gură de lup), au fost peste 150 de lucrări științifice prezentate, a fost o expoziție medicală cu peste 10 firme prezente, o expoziție de mere cu degustare (nu știu dacă se știe, dar Bacăul este unul dintre cei mai mari producători de mere din Europa), o expoziție a doi artiști plastici din Bacău (Dragoș Burlacu și Marius Crăiță-Mândră), două cine festive și lista poate continua.
• Cu cine ați reușit să realizați toate aceste lucruri?
– Cu băcăuani adevărați, implicați și dornici de a aduce orașul, măcar pentru o perioadă scurtă de timp, în prim planul breslei medicale românești implicate în tratamentul copiilor cu afecțiuni chirurgicale și ortopedice. Partea logistică a fost coordonată de Fundația Comunitară Bacău, partea de comunicare și web-design de ISSCO, partea materială a fost asigurată din taxele de înscriere ale participanților și din sponsorizări, locația a fost asigurată de Primăria Bacău, iar resursele umane au venit practic de peste tot, voluntarii fiind colegi din Spitalul Județean, de la Fundația Comunitară etc.
• Ce a adus nou acest Congres?
– Cred că cel mai important lucru care s-a întâmplat la acest Congres a fost faptul că, după foarte mult timp, am reușit să aducem sub același acoperiș cele două specialități chirurgicale cu implicare maximă în tratamentul copiilor cu afecțiuni chirurgicale – chirurgia pediatrică și ortopedia pediatrică. De cel puțin 15 ani ele nu au mai fost împreună, din motive destul de complicate, dar iată că acum am reușit acest lucru. Al doilea lucru important a fost că practic, aici, în Bacău, s-a demarat ceva foarte important pentru creșterea națională a standardului de tratament al copiilor cu afecțiuni chirurgicale și anume elaborarea ghidurilor naționale de tratament al afecțiunilor chirurgicale pediatrice.
• Deci Congresul a fost un succes?
– Eu cred că da și, mai mult decât atât, cred că va însemna un reper important, asta istoria o va putea spune, în creșterea, cu adevărat și pe termen lung, a calității îngrijirii copiilor cu afecțiuni chirurgicale.
• Care este următorul dvs. proiect?
– Să știți că este legat tot de creșterea calității serviciilor medicale acordate copiilor, e drept că strict a celor din Bacău. Spitalul Județean de Urgență derulează în acest moment un proiect de modernizare completă, hotelieră și de dotare a secțiilor cu profil pediatric. Este ceva deosebit de important fiindcă va crește extraordinar confortul și siguranța copiilor tratați în spitalul nostru.
BACĂU: Computer tomograf de ultimă generație la Spitalul Județean
„Pentru că vorbim despre aproape 20 de obiective de investiții doar în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, parte dintre ele finalizate în 2016 și 2017, altele începute în 2018 și continuate în acest an dar și despre proiecte noi demarate în 2019, cu o valoare de peste 100 de milioane de lei, din care, mai mult de 90% sunt sume asigurate din bugetul propriu al Consiliului Județean Bacău.
La acestea se adaugă investițiile în dotările cu aparatură medicală, finanțate de guvernarea social-democrată prin Ministerul Sănătății, care doar în 2019 au depășit suma de 8 milioane de lei.
Sunt investiții de peste 100 de milioane de lei și în spitalele din județ, fie că este vorba despre reparații capitale la secții spitalicești sau de dotări cu aparatură. Banii investiți în ultimii ani din bugetul propriu al Consiliului Județean au fost recuperați astfel încât, în bugetul propriu au intrat peste 79 de milioane de lei. Banii au fost reinvestiți tot în achiziția de aparatură medicală pentru Spitalul Județean de Urgență Bacău precum și în unitățile spitalicești din județ.
Toate aceste proiecte se înscriu în obiectivul asumat de noi, respectiv creșterea calității actului medical și al serviciilor oferite cetățenilor. Iar aceste deziderate nu se pot îndeplini fără o infrastructură de calitate”. Sorin Brașoveanu
Președintele Consiliului Județean Bacău
BACĂU: Secția de Radioterapie, recepția
BACĂU Servicii performante pentru pacienții oncologici
Anul 2017 a marcat redeschiderea Secției de Radioterapie și dotarea acesteia cu aparatură de ultimă oră, un obiectiv pentru care s-au cheltuit circa 27 milioane de lei și care a constat în construirea și dotarea unei secții noi cu 24 de paturi.
Secția de Radioterapie beneficiază de un computer tomograf cu plan tratament, aparatura fiind, la data instalării, cea mai performantă din țară. Finanțarea investiției a fost asigurată de guvernarea social-democrată, prin Compania Națională de Investiții și a făcut posibilă:
• reabilitarea și modernizarea clădirii,
• asigurarea fluxurilor și circuitelor medicale,
• dotarea cu aparatură de specialitate.
La ora actuală, prin personalul specializat (medici oncologi, asistenți medicali, psihoterapeuți oncologi) aici pot fi tratate peste 70 de tipuri de cancer și pot beneficia de ședințe în jur de 20 de pacienți pe zi din județul Bacău și din toată zona Moldovei.
Un alt obiectiv important care a venit în completarea Secției de Radioterapie și care a fost inaugurat în 2018, a fost renovarea și dotarea noii Secţii de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. Cu o investiţie în valoare de peste 2 milioane de lei, asigurată de Consiliul Judeţean Bacău, secția oferă tratamente de chimioterapie pentru pacienţii oncologici. Pe lângă aparatura și dotările de înaltă clasă, Secţia de Oncologie oferă pacienților bolnavi de cancer şi suport psihologic, prin terapii și personal medical specializat.
Investițiile pentru segmentul oncologic continuă și în următorii aniprin construcția și dotarea celui de-al doilea buncăr de radioterapie. Construcția clădirii, în valoare de 5,6 milioane lei este finanțată din bugetul propriu al Consiliului Județean Bacău.
Buncărul va dispune de un accelerator de particule, în valoare de 17,7 milioane lei, pentru care a fost semnat deja contractul, în luna octombrie a acestui an.
BUHUȘI 19 milioane de lei pentru Spitalul Orășenesc
Numai în anul 2018 Spitalul Orășenesc Buhuși a beneficiat de investiții realizate cu finanțare de la Consiliul Județean Bacău în valoare totală de 937.000 lei care au vizat dotări la blocul alimentar central și la blocul operator – sistemele de ventilație și filtrele de aer curat. Lucrările vin în completarea investițiilor realizate de Ministerul Sănătății pentru dotarea secțiilor de ATI, Medicină internă, Neurologie și Primiri Urgențe.
Prin eforturile făcute de echipa primăriei, condusă de primarul Vasile Zaharia, investițiile continuă la Spitalul Orășenesc Buhuși cu două proiecte finanțate din fonduri europene și cofinanțare de la Guvern cu o valoare însumată de aproape 18 milioane leiprin care se vor reabilita termic clădirile spitalului și va fi modernizat și extins ambulatoriului integrat.
INVESTIȚIILE CONTINUĂ Reparații capitale, amenajări, extinderi și dotări
O serie de investiții sunt realizate cu finanțare alocată de Guvern în perioada 2016-octombrie 2019, printre care:
• Reparații capitale, amenajare, extindere și reabilitare termică la Spitalul Județean de Urgență Bacău – Pavilionul Spitalului vechi
cu o valoare a proiectului de aprox. 28 milioane lei, bani alocați de guvernarea social-democrată, prin Compania Națională de Investiții. Lucrările au început în luna septembrie a acestui an, în numai 2 luni ajungând la un stadiu de peste 7%. Termenul de finalizare pentru reparațiile de la spitalul vechi este de 24 de luni.
• Reparații capitale, dotare bloc operator (săli de operații), construire scară exterioară și spații tehnice
Investiția se ridică la peste 67 de milioane lei, finanțarea fiind asigurată de Guvernul Dăncilă, prin Ministerul Sănătății și Consiliul Județean. În decursul acestui an, de la Ministerul Sănătății s-au primit aproape 300 000 de lei în acest moment fiind terminată proiectarea în proporție de 90%.
ONEȘTI Modernizare și dotare cu aparatură medicală
ONEȘTI: Concluziile echipei la recepția lucrărilor CPU
Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca”
Mai bine de 160.000 de locuitori de pe Valea Trotușului beneficiază de servicii medicale de calitate datorită investițiilor de peste 6 milioane de lei realizate la Spitalul Municipal din Onești.
Proiectul a fost realizat prin asocierea inițiată de primarul Nicolae Gnatiuc, între Consiliul Județean Bacău (CJ) și Consiliul Local Onești (CL), finanțarea fiind asigurată în proporție de 95% de CJ și 5% de CL Onești.
ONEȘTI:Spitalul Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca”
Recepția lucrărilor s-a făcut la finele anului 2016, moment în care, managerul Spitalului din Onești, medicul Oana Mihaela Secară considera că „fără intervenţia Consiliului Judeţean Bacău în parteneriat cu Consiliul Local Oneşti, comunitatea noastră nu ar fi avut prea curând o gamă întreagă de aparate performante (aș aminti computerul tomograf, aparat Roentgen mobil digital, videolaringoscop și altele). Locuitorii Văii Trotușului vor putea beneficia de un centru medical la standarde europene, nemaifiind nevoiţi să suporte drumuri sau cheltuieli suplimentare pricinuite de lipsa unor dotări medicale corespunzătoare în zonă”.
Medicină internă, Neurologie, ORL, Oftalmologie
Cele patru secții au fost inaugurate la începutul anului 2018, fiind vorba despre secții care nu beneficiaseră de nici un fel de lucrări de modernizare și reabilitare. Investiția, în valoare totală de circa 5 milioane lei a fost finanțată în proporție de 90% de către Consiliul Județean Bacău.
În urma lucrărilor de intervenție capacitatea celor patru secții a fost extinsă la 66 de paturi pentru Medicina Internă, 47 de paturi pentru Neurologie și 38 de paturi pentru ORL-Oftalmologie.
Sediul Ambulanței Onești va fi reabilitat
O clădire de peste 50 de ani care nu a fost niciodată reabilitată va intra în ample lucrări de consolidare. Este vorba despre realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitare sediu ambulanţă Oneşti şi ateliere mecanic şi electric, Spital Municipal Sfântul Ierarh dr. Luca” din municipiul Oneşti. Lucrările de intervenție necesare se ridică la 1,4 milioane lei.
Investiția, realizată la solicitarea primarului Nicolae Gnatiuc, va fi finanțată de Consiliul Județean Bacău, în proporție de 95% și Consiliul Local Onești, 5%. Prin realizarea acestor lucrări vor fi reamenajate spațiile destinate personalului medical, al dispeceratului, centralei termice și camerei de dezinfecție.
O carte care m-a răvășit prin stil și profunzimea rară a discursului: Myozotis. Prostologhikon. Casa imemorială (Iași, Editura Junimea). Prin lectura ei vă veți îmbogăți și mai mult. Autorul, universitarul Mihai Botez-Stâncaru, are un discurs literar cuceritor. Deja mi l-am lipit de suflet. Voi aminti aici doar un crâmpei al discursului: despre importanța Cuvântului…
Autorul amintește despre acel mai 1945, când, după încheierea păcii, Japonia a refuzat să capituleze. Delegația japoneză a oferit, la masa tratativelor cu învingătorii, un răspuns laconic: MOKUSATSU. „Se pare, scrie Mihai Botez-Stâncaru, că selectarea nefericită [a cuvântului] a fost cauza a ceea ce a urmat. Expresia ca atare semnifică mai multe idei, printre care: a lua act de o propunere făcută, a reflecta la conținutul acesteia, a nu fi întrutotul de acord cu ea și, în final, a respinge această propunere”. (op. cit., p. 7) Interpreții lingviști, determinați și de atmosfera tratativelor, au reținut numai sensul ultim. A urmat bombardamentul atomic din 6-9 august 1945, cu știutele sale consecințe… După bombardament, japonezii au contestat gândul că răspunsul lor fusese un refuz al condițiilor păcii. Marea nenorocire își făcuse însă mendrele. Scrie grozavul prozator: „Oare tot același rezultat s-ar fi consemnat acolo dacă în loc de cuvânt parlamentarii [japonezi] ar fi adus o ramură de măslin sau un porumbel alb? Care dintre traducători s-ar fi hazardat să interpreteze limpezile simboluri ale păcii prin contrariul acestora? Și câtă omenire nevinovată din cele două orașe sacrificate nu ar fi continuat să viețuiască pașnic, să lucreze migălos, să iubească și să se bucure de înflorirea minunată a cireșilor, de armonia mistică a ceaiului, de finețea mătăsurilor sau cea a porțelanurilor, de poezia haiku-rilor și de delicatețea stampelor?” (ibidem, p. 8) „Cuvintele sunt pistoale încărcate”, spunea Jean-Paul Sartre…
Pornind de la această dramă a japonezilor, Mihai Botez-Stâncaru zămislește, pe zeci de pagini, un emoționant imn dedicat florilor: „Cei sensibili la limbajul atât de sugestiv al florilor vor înțelege cu mai mult folos de ce încredințăm acestora – când o facem cu toată sinceritatea, iar nu dintr-un capriciu sau obligație mondenă – speranța noastră că ele ne vor tălmăci mai adecvat simțămintele decât ar putea-o face vorbele, prea tocite de îndelungata întrebuințare și cu înțelesurile erodate de atâtea repetări”. (ibidem, p. 5)
Myozotis. Prostologhikon. Casa imemorială… O carte despre Singurătate, Inocență, Angoasă, Prietenie, Iertare, Copilărie, Dragoste, Oftatul sisific, Familie, Istorie, Infernul terestru, Neuitare, Strigăt, Lacrimă, Credință, Speranță… Și, să nu uit: fiecare propoziție a cărții este o Sărbătoare a Limbii Române. Nimic întâmplător: arborele genealogic al lui Mihai Botez-Stâncaru, născut în istoricul Văratic, are rădăcini fericite (și) în istoria ființării lui Ion Creangă.
Când am văzut, acum vreo doi ani, un spectacol cu „Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu am fost surprinsă de actualitatea tipurilor umane prinse ca într-un insectar de extraordinarul talent satiric al dramaturgului. Este vorba în text, pe lângă comedia amorului, despre corupție, parvenire, mimetism social, ipocrizie, tranzacționism, în fine, despre moravuri care par adânc înrădăcinate în lumea noastră. Personajele lui Mazilu își poartă ticăloșia ca un panaș, făcând dintr-o gravă tară morală o adevărată vocație. Multe dintre ele suferă de lăcomie, de boala înavuțirii cu orice preț. Și, din câte știu, din ce am citit, din ce am auzit, setea asta de bani, de avere, ca și nestinsa poftă de putere, nu are leac.
De altfel, în cartea sa Avuţia şi sărăcia naţiunilor. De ce unele ţări sunt atât de bogate, iar altele sărace, David S. Landes spune că „bogăţia este un magnet irezistibil; iar sărăcia are potenţialul unui teribil agent de contaminare: nu poate fi izolată, iar pacea şi prosperitatea noastră depind, pe termen lung, de bunăstarea altora”. Acelaşi autor oferă şi o originală clasificare a naţiunilor în trei tipuri: unele care cheltuiesc foarte mulţi bani ca să-şi menţină greutatea la un nivel scăzut (aşa cum merg vedetele, vip-urile la sală, unde trag de fiare, transpiră din greu, supunându-se chinurilor, ca să arate bine, să-şi conserve aspectul tânăr, plăcut, care le asigură succesul), altele ai căror membri mănâncă pentru a supravieţui, şi cele în care membrii lor nu ştiu de unde va proveni următoarea masă. Pentru că, din nefericire, foametea este încă o realitate a acestui secol. În fine, mi-amintesc că întrebările lansate de Landes se învârteau în jurul acestor idei: Cât de bogată poate ajunge bogăţia? Şi până la ce nivel poate ajunge dorinţa aprigă de prosperitate?
Pe mine, hrăpăreții și parveniții m-au dezgustat dintotdeauna. Eu țin la ceea ce am învățat de la vechii greci, de la filosofii presocratici, de la marii autori ai tragediilor antice; lipsa de măsură, hybris-ul, atrage cele mai mari nenorociri.
În stilul său genial, care cultivă paradoxul, Mazilu scrie și el despre „suferinţele bunăstării”. Bunăstarea excesivă și, mai ales cea obţinută fără muncă, degradează, traumatizează, urâţeşte individul. Acesta, spune comediograful, ajungând să chiţcăie şobolăneşte în faţa a tot felul de fleacuri colorate. Apoi încheie cu umor: „Deşi nu sunt mistic, în fiecare dimineaţă când mă trezesc, îmi spun: Mulţumescu-ţi, Doamne, că m-ai ajutat să-mi văd lungul nasului.”
De boala asta a lăcomiei suferă multe personaje din lumea noastră, care nu-şi mai văd demult lungul nasului, şi-s bolnave de bunăstare, de „foncții și moșioare”. Și pentru că joacă ei și comedia credinței, mai ales în campanii, le-aş aminti un paradox creştin: fericirea o dobândeşti nu prin acumulări (mai ales din cele obţinute fără scrupule, pe căi necinstite, lăturalnice), ci prin capacitatea de a renunţa. De a renunţa să fii sclav al unei prosperități sfidătoare, un biet prizonier al lucrurilor, în fond. Dar câți au puterea de a fi liberi cu adevărat, trăind cu echilibru și măsură în toate?
Sfânta Evanghelie din prima duminică a Postului Naşterii Domnului este plină de învăţături în ceea ce priveşte urcuşul nostru duhovnicesc spre marea sărbătoare a Crăciunului. În Sfânta Scriptură, bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu şi de semeni. Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina nu se referă la un om anume, ci bogatul lacom, nemulţumitor şi nemilostiv poate fi orice om ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament exclusiv de bunurile materiale şi trecătoare din lumea aceasta.
Bogăţia nu este rea în sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun. Evanghelia ne arată că, pe neaşteptate, Dumnezeu l-a miluit din belşug pe bogat fără ca acesta să fi avut vreun merit; i-a făcut un mare dar, aşteptând ca şi el, la rândul său, să facă daruri altora. Însă recolta aceasta neaşteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl dezumanizează; în loc să îl apropie de Dumnezeu şi de semeni, îl îndepărtează de Dumnezeu şi de semeni, îl însingurează. De ce? Pentru că atitudinea lui spirituală faţă de un dar material neaşteptat care vine din bunătatea lui Dumnezeu devine o atitudine pătimaşă, care-i schimbă însuşi modul de a raţiona, îl „înnebuneşte” din cauza lăcomiei sufletului său pentru bunurile materiale. În loc să mulţumească lui Dumnezeu, bogatul lacom uită de Dumnezeu şi de semeni. El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu, nici nu miluieşte pe săraci, ci se gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual, vorbeşte doar cu sine însuşi, pentru că se gândeşte numai la sine însuşi. Marea iluzie a bogatului lacom de a-şi construi fericirea numai pe averi materiale este arătată de Evanghelie ca fiind o nebunie. De aceea, Dumnezeu îi spune acestui om pe care bogăţia l-a dezaxat şi l-a dezumanizat: „Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău! Şi cele ce le- ai adunat ale cui vor fi?” .
Evanghelia se încheie printr-o concluzie de o mare gravitate: „Aşa se întâmplă cu cel care îşi adună comori pentru sine şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”. Sfârşitul nefericit al bogatului lacom şi nemilostiv este cauzat de patima sau obsesia lui pentru a acumula averi materiale trecătoare. Evanghelia ne arată însă că există şi o altă formă de îmbogăţire alta decât adunarea averilor efemere. Şi anume, îmbogăţirea spirituală în Dumnezeu, adică îmbogăţirea sufletului cu daruri spirituale, cultivate ca virtuţi ale sufletului: credinţa, iubirea, smerenia, postul, răbdarea, milostenia. Aceste bogăţii sau comori spirituale se adună în sufletul nemuritor al omului, iar moartea fizică a trupului nu le poate risipi.
Oamenii sunt curioşi şi dornici să cunoască mai mult: timpul când lumea se va sfârşi, cum şi prin ce se va sfârşi; prin foc, cum spune sfântul Petru (2Pt 3,7) sau prin legea entropiei, cum susţine ştiinţa, adică prin răcirea soarelui şi prin morfoza galaxiei noastre; prin impactul cu alte corpuri cereşti; prin autodistrugere atomică etc. Prea puţini sunt acei care privesc sfârşitul din punct de vedere teologic, adică prin prisma credinţei. Dar dacă acest lucru îl deţine doar Tatăl ceresc, cum el este autorul lumii, creator din iubire, se va contrazice pe sine, adică va distruge cu ură ceea ce a creat cu iubire şi cu atâta înţelepciune? Când va veni Fiul Omului va mai găsi oare credinţă pe pământ? (Lc 18,8). Oare lipsa de credinţă va grăbi sfârşitul sau iubirea îndurătoare, ca oamenii să aibă timp de pocăinţă, aşa cum spune sfântul Petru (2Pt 3,9), îl va îndepărta tot mai mult?
Totuşi, semnele sfârşitului, aşa cum apar din evanghelia zilei, deşi par înfiorătoare pentru unii, pentru alţii sunt pline de mângâiere la gândul că Dumnezeu însuşi se va implica direct în acest act. El este începutul şi sfârşitul, alfa şi omega (Ap 1,8). Din acest motiv putem afirma că sfârşitul este cuprins în început şi, întrucât începutul a fost un act al iubirii şi al înţelepciunii divine, în urma căruia Creatorul s-a bucurat când a constatat că toate sunt foarte bune (Gen 1,31), cum ar fi posibil ca sfârșitul lor să fie unul înspăimântător? Credem şi sperăm, sperăm şi credem că sfârşitul va fi ca începutul, că Tatăl va constata că lucrarea Fiului, de restaurare a lumii în urma păcatului şi de desăvârşire prin Duhul Sfânt, va fi mult mai minunată.
Să cugetăm bine la valoarea noastră, la atotputernicia care ne-a creat, la dragostea care ne-a răscumpărat, la dreptatea care ne aşteaptă, cunoscând adevărul eliberator. Timpul prevestit de Isus este şi cel în care trăim noi: căci drama lumii o recunoaştem cu uşurinţă privind în jurul nostru; drama creştinului o simţim mai ales în dificultatea de a trăi cum vrea Dumnezeu într-o lume în care se trăieşte mai degrabă împotriva voinţei lui Dumnezeu. Să învăţăm să privim dincolo de această lume. Trăind astfel timpul de acum el va deveni deja începutul veşniciei.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău
Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele organizației județene a PSD, a organizat, vineri, o conferință de presă cu privire la rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. Întâlnirea cu ziariștii a fost precedată de ședința Comitetului Executiv, prima după trecerea în opoziție, în care au fost analizate procentele obținute și au fost demarate preparativele pentru scrutinul din 24 noiembrie.
La conferință au mai participat parlamentarii de Bacău, președintele Consiliului Județean și vicepreședintele acestuia. Viorica Dăncilă, candidatul PSD, a obținut aproape 26% în județul Bacău, „un rezultat satisfăcător, puternic influențat de voturile diasporei”, dar și de excluderea primarilor din Bacău și Tg. Ocna.
Cauzele care au influențat rezultatele primului tur nu sunt imputabile primarilor și nu țin de organizare, a explicat Dragoș Benea. Una dintre ele ar fi faptul că Iohannis a atras voturi și din zona USR-PLUS, iar o parte dintre voturile electoratului PSD au mers spre Mircea Diaconu, candidatul ALDE-Pro România.
„La nivelul municipiului Bacău, PSD a luat aceleași voturi ca la europarlamentare, iar scorul candidatului Mircea Diaconu, susținut de primarul Bacăului, este net inferior celui obținut de Mircea Diaconu în Onești sau Piatra Neamț”, a precizat Benea.
1 de 4
Bine în județ, rău în municipiu…
În campania pentru turul II, județeana PSD va încerca să recupereze voturile care au mers spre Mircea Diaconu și să desfășoare o campanie „de la om la om” pentru a spori numărul voturilor pentru Viorica Dăncilă și a îmbunătăți prezența vot. „Așteptăm cu înfrigurare o dezbatere între candidatul Viorica Dăncilă și candidatul Klaus Iohannis”, a mai spus liderul PSD, ironic.
Dragoș Benea a vorbit despre proiectele care se derulează în județ – drumul spre Salina Tg. Ocna, podul din Onești etc. -, dar și despre lipsa investițiilor în municipiul Bacău. „Nu l-am văzut pe primarul din Piatra Neamț plângându-se de politica fiscală a Guvernului, dar l-am văzut semnând 11 contracte pe fonduri europene”, a declarat Dragoș Benea.
Au fost probleme și în județ, generate în special de întârzieri în eliberarea autorizațiilor, dar lucrurile s-au rezolvat și investițiile se derulează conform graficului: „Azi, Consiliul Județean are drumuri în implementare, are licitație pentru extinderea buncărului, are licitație pentru heliport și extinderea UPU, mai are un lot de adjudecat pe POR și a semnat contractul pentru modernizarea pistei Aeroportului”, a declarat liderul PSD. „Dușul rece” aplicat în noiembrie 2018 a produs efecte la Consiliul Județean, nu și la Primăria Bacău.
Chiar dacă primarul Cosmin Necula a fost exclus din PSD, social-democrații nu vor bloca, în Consiliul Local Bacău, niciun proiect care este în interesul cetățenilor, a insistat Dragoș Benea.
Din ianuarie va începe pregătirea pentru următorul scrutin. „La alegerile locale vom avea 94 de bătălii de dus, din care PSD își propune să câștige cât mai multe”, a spus președintele organizației, adăugând că va conta prestația Guvernului PNL, calitatea candidaților, dar și cele 222 de obiective realizate în județ.
„Vom explica pe 22 decembrie, la un an de la semnarea contractului pentru Centura Bacăului, de ce credem că ne-am ținut de cuvânt față de cei care ne-au votat și care nu au fost puțini”, a amintit Dragoș Benea
Fostul ministru al transporturilor Lucian Șova a explicat în cadrul emisiunii „Drumurile noastre”, difuzată vineri de B1 TV, modul în care vede derularea proiectelor de infrastructură în țară.
„Am un exemplu de bună practică în acest sens: pe ultima sută de metri a mandatului, la 22 Decembrie 2018, am semnat contractul de execuție a lucrărilor, cu cel mai puternic constructor român, iar după un an proiectul înregistrează un stadiu fizic de implementare de 44 la sută”, a spus el.
Lucian Șova spune că șoseaua de centură nu s-a construit de una singură: „Nu poți duce la capăt astfel de proiecte fără implicare și responsabilitate. La nivel central, Guvernul PSD și-a făcut datoria!”
În plan local, prefectul Bacăului, Valentin Ivancea, a înlăturat inerțiile administrative, gestionând eficient activitățile grupului de lucru creat pentru acest proiect.
„Am fost ieri pe șantierul centurii și apreciez cu o probabilitate de 90 la sută, condiționată de starea vremii, că brațul vestic va fi dat în trafic în cursul acestui an. La un an de la semnarea contractului de execuție, cu un constructor serios și o guvernare PSD la fel de serioasă şoseaua de centură a Bacăului se materializează”, a mai spus Lucian Șova.
La data de 14.11.2019, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Constanţa şi Bacău, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată şi spălare de bani.
Concomitent, la data de 14.11.2019, Poliţia Metropolitană din Londra a efectuat un număr de 16 percheziţii la imobilele utilizate de către membrii grupului infracţional, imobile situate în capitala Regatului Unit al Marii Britanii.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată şi spălare de bani, grup organizat intrafamilial, cu ramificaţii internaţionale, reuşind să recruteze şi să exploateze sexual peste 60 tinere în oraşul Londra.
Pe calea cooperării judiciare internaţionale, la nivelul Eurojust, a fost încheiat un Acord Comun de Anchetă „KALLANG”, între Romania, prin Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi autorităţile din Marea Britanie.
În fapt, s-a reţinut că, modul de operare a membrilor grupării era acela de a recruta, fie direct, fie prin interpuşi, tinere din România, care să practice prostituţia în Marea Britanie. În activitatea de recrutare a victimelor, racolatorii se orientau spre tinere cărora le lipsea experienţa de viaţă, aveau un nivel scăzut de instruire, o stare materială precară sau se aflau în situaţii familiale conflictuale, promiţându-le că vor obţine sume importante de bani.
Tinerele erau recrutate prin inducerea în eroare cu privire la activitatea pe care urmau să o desfăşoare în Marea Britanie sau cu privire la remuneraţia pe care urmau să o primească. Acestea erau cazate iniţial în locuinţele membrilor grupării din Iaşi, Brăila şi Constanţa, ulterior fiind transportate în Londra de către membrii grupării, care le achiziţionau biletele de călătorie.
Ajunse în Londra, tinerele erau cazate în locuinţe închiriate de către membrii grupării infracţionale, locuinţe în care se desfăşura şi activitatea de prostituţie.
După determinarea acestora să accepte practicarea prostituţiei prin folosirea violenţelor, ameninţărilor sau a şantajului, tinerele erau fotografiate în ţinute sumare, iar fotografiile acestora erau postate pe mai multe site-uri de profil din Marea Britanie.
În schimbul serviciilor sexuale, fiecare tânără putea obţine zilnic sume cuprinse între 500 şi 1500 de lire sterline.
Pentru a menţine tinerele într-o stare de dependenţă şi pentru a le determina să continue practicarea prostituţiei în folosul lor, pe perioade mari de timp, membrii grupării le promiteau o parte din câştigurile realizate, însă, în realitate, le dădeau sume infime de bani, impunându-le cheltuieli exagerate cu privire la cazare, transport, întreţinere, hrană, îmbrăcăminte.
În urma percheziţiilor domiciliare un număr de 20 de persoane au fost reţinute în Londra şi Iaşi, urmând a se obţine mandate europene de arestare.
De asemenea, au fost ridicate sumele de 7000 lire sterline, 12.000 euro, 10.000 lei, dar şi 2 autoturisme de lux, laptopuri, telefoane şi 300 de grame de cocaină.
Doi dintre liderii grupării, reţinuţi în Londra, erau de asemenea căutaţi în baza unor mandate europene de arestare emise de autorităţile din România, fiind cercetaţi pentru tentativă de omor.
La acţiunea din Londra au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul B.C.C.O. Constanţa şi B.C.C.O Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Consilierii municipali băcăuani, reuniți în ședința extraordinară la sediul Thermoenergy, au aprobat, vineri, hotărârea referitoare la acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure, în perioada sezonului rece, respectiv 1 decembrie 2019 – 31 martie 2020. Conform deciziei, familiile sau persoanele singure cu venituri mai mici de 1.082 de lei (2,164 ISR – Indicatorul Social de Referință, valoarea ISR fiind de 500 de lei) vor primi ajutoare bănești pentru a plăti energia termică furnizată în sistem centralizat, gazele naturale, energia electrică sau combustibilii solizi ori petrolieri folosiți la încălzirea locuinței.
Cererile pentru acordarea ajutoarelor de căldură se vor depune la Primăria II (Piața Centrală) și Direcția de Asistență Socială pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale, la centrele de relații cu clienții ale Thermoenergy (fostele PT 33 și 42) și la Direcția de Asistență Socială pentru energia termică iar pentru energia electrică și pentru lemne, cererile se depun la Direcția de Asistență Socială.
Consilierii au mai aprobat și propunerea de modificare a preţului local pentru energia termică produsă, transportată, distribuită și furnizată utilizatorilor casnici (populaţiei) şi utilizatorilor noncasnici și a subvenţiei unitare acordată de la bugetul local pentru energia termică furnizată în sistem centralizat consumatorilor casnici (populație). Prețul pentru populație va rămâne același, se modifică doar valoarea subvenției pentru a se pune în acord cu prețul de producție. Au fost modificări la tarifele pentru consumatorii non-casnici – instituții publice, societăți comerciale – în sensul că valoarea subvenției pentru acestea a suferit modificări, întrucât, după cum a declarat primarul Cosmin Necula, municipalitatea să nu mai subventioneze și căldura pentru firmele private.
A mai fost aprobat și proiectul referitor la „Modernizarea, dotarea și extinderea corpurilor Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău”. Este vorba de un proiect de infrastructură și dotări spitalicești în valoare de 11,7 milioane de lei, din care 10,7 milioane sunt fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. După cum a comunicat managerul spitalului, Mădălin Paraianu, va fi construit un etaj nou pentru ambulatoriul spitalului și se vor achiziționa, între altele, un computer tomograf.
Unul dintre proiectele importante de pe ordinea de zi, cel referitor la aprobarea Actului Adițional la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a Municipiului Bacău, încheiat cu SC Soma SRL a fost respins la votul secret. Înainte, însă, consilierii PSD au anunțat că vor vota împotriva acestui punct care prevedea, între altele, colectarea selectivă a gunoiului în oraș. Pe de o parte, reprezentanții Primăriei au spus că e vorba de o obligație legală, conform legislației de mediu, de cealaltă parte, consilierii PSD au susținut că valoarea contractului cu Soma ar crește prea mult și s-ar eluda legislația referitoare la achizițiile publice.
Au mai fost aprobate două asocieri cu Fundația de Sprijin Comunitar Bacău, în vederea realizării în comun a evenimentelor „Gala Voluntarului Băcăuan 2019” și VOLex și cu Asociația „Centrul Daniel”, în vederea realizării în comun a Festivalului de Muzică Ușoară pentru Copii „STEA Printre Stele”. Când să se voteze schimbarea unui membru al Asociației Grup Acțiune Locală „INOVARE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ” Bacău, consilierii PSD s-au ridicat și au plecat din sala pe motiv că buletinele de vot aveau semne distinctive.
În fapt, membrii aparatului de specialitate a Consiliului local tăiaseră cu pixul rubricile lăsate goale pentru propunerile de persoane, altele decât cele desemnate de primar, având în vedere că la ședința precedentă consilierii ceruseră ca buletinele să conțină aceste rubrici.
Nefiind făcute propuneri, au motivat salariații din aparatul CL, aceste rubrici au fost tăiate pentru a nu se găsi din nou motive pentru a se cere anularea voturilor deoarece nu s-a bifat fiecare rubrica. Buletinele au fost refăcute în mai puțin de trei minute dar decizia consilierilor de a părăsi sala nu a mai fost schimbată iar ședința a fost suspendată din lipsă de cvorum. Au rămas din nou nediscutate noua organigramă a Primăriei dar și un plan urbanistic zonal pentru o firma care dorea să construiască o secție de producție și care va trebui să reia toată procedura deoarece au avizele obținute expiră zilele acestea.
În această dimineață, vineri, 15 noiembrie, de la ora 9.00, s-au deschis din nou lucrările ediției a X-a a Congresului Național de Chirurgie Pediatrică, găzduit în Bacău, în perioada 13-16 noiembrie 2019. Dacă până acum toate sesiunile de comunicări, mesele rotunde, discuțiile, demonstrațiile și prezentările de caz au fost organizate în special pentru medicii chirurgi și ortopezi pediatri, prezenți în aceste zile în număr mare în orașul nostru, astăzi, un curs cu tema „Abordarea pluridisciplinară a pacientului în chirurgia pediatrică” este destinat asistenților medicali. Sunt prezenți la această întâlnire, de la Centrul de Afaceri, locul unde se desfășoară întregul Congres, cadre medicale medii din toate spitalele județului Bacău (Spitalul Județean Bacău și unitățile medicale din Buhuși, Onești, Moinești, Comănești), care au secție de chirurgie pediatrică, de la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, dar și din alte 8 județe din țară.
„E o bucurie pentru noi că putem aborda, la astfel de întâlniri, teme diferite, cu invitați din toate centrele universitare, cu profesori doctori, conferențiari, asistenți, tocmai pentru a împărtăși din experiența lor și din cercetările care se fac zi de zi. Acum avem o paletă nouă de prezentări, privind partea de nefrologie și urologie în patologia pacientului-copil, cu aplicații practice.
Echipa medicală din multe specialități medicale merge împreună și este formată inclusiv din noi, asistenții medicali. Niciodată o intervenție, o operație, nu se face numai cu medicul specialist, ci cu toată echipa medicală unde fiecare are câte un rol bine definit. Este ca o mână care are cinci degete și dacă sunt toate, mâna aceea e funcțională complet, competentă și puternică. Și am să-l citez pe dr. Cârmaciu, care a fost în Bacău și care ne-a spus: «Dacă voi nu ați exista, noi nu am putea face meserie».”
Asist. medical Minodora Chicea, președinta Filialei Bacău a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România
1 de 7
La acest curs, o secțiune despre „Anatomia și fiziologia tractului urinar” este susținută de prof. doctor Sebastian Ionescu, președintele Societății de Chirurgie Pediatrică din România, prezent în aceste zile la Congres, unde a mai avut și alte prezentări, despre „Terminologia standard în incontinenta urinară la copil” vorbește dr. Vlad Isac, de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Curie” București, iar despre „Metode de abord și diagnostic la copilul cu incontinență urinară – rolul explorărilor urodinamice – ” și „Mijloace terapeutice în incontinența urinară” prezintă dr. Beatrice Mihaela Bunea, tot de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Curie” București.
Curs practic de cateterism vezical
Tot astăzi, asistenții medicali participă și la un curs practic de cateterism vezical pe manechine, dar și la o prezentare privind „Sterilizarea centrală și controlul infecțiilor”, cu specialiști de la Sterisystems-Cristin Szel, o abordare din ce în ce mai dezbătută privind infecțiile nosocomiale.
Sesiunea va continua cu „Metodele de reducere a riscurilor pentru personalul din blocul operator”, prezentat de asist. medical Mihaela Dorin, de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, dar și cu secțiunea „Comunicarea conștientă în relația cu pacientul pediatric și aparținătorii”.
Discuții despre protocoalele medicale
În paralel, cei peste 250 de medici chirurgi și ortopezi pediatri prezenți în Bacău la această ediție a Congresului Național de Chirurgie Pediatrică vor stabili protocoalele terapeutice (conform alocării temelor pe centre universitare), foarte necesare în practica medicală. Spre după-amiază este programată și masa rotundă cu dezbatere pe tema „Trecutul, prezentul și viitorul chirurgiei pediatrice, provocarea unei generații”.
Mâine, în ultima zi a manifestării, dimineață, de la ora 09.00, va fi o Sesiune comună de ortopedie și chirurgie pediatrică, pentru ca, de la ora 12.00, Gala de final, cu decernare de premii, să încheie această a X-a ediție a Congresului Național de Chirurgie Pediatrică, Bacău, 2019.
Întregul eveniment este organizat de Fundația Comunitară Bacău, cu sprijinul Spitalului Județean de Urgență, a Colegiului Medicilor din Bacău, având și acreditare EMC (Educație Medicală Continuă), a autorităților locale, dar și a unor firme private din Bacău.
Grupul industrial Agricola, din Bacău, și-a prezentat joi, 14 noiembrie, noua sa imagine în piața de profil. Grupul are, din această lună un nou brand, „Împreună, la masă”, iar toate categoriile de produse Agricola au acum un concept de brand comun, unitar, definit în jurul esenței brandului: mâncare gătită, autenticitate și savoare. La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean (CJ), Sorin Brașoveanu, și reprezentanți ai unor rețele comerciale și de alimentație publică importante.
Tot joi, Asociația „Agricola-Neam de gospodari”, înființată în acest an, a marcat finalizarea primului proiect de CSR „Gustul Viitorului”, prin care își asumă grija față de comunitate. „Gustul Viitorului” este proiectul prin care se investește în educație pentru a crește noi generații de profesioniști în arta culinară. În derulare este al doilea proiect al Asociației, „Gustul care face bine”. Proiectul își propune remedierea unei probleme reale la nivel regional: alimentația copiilor din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Bacău.
Ziariștii au vizitat, joi la prânz, ferma Agricola din Pădurea Brad, unde cresc Puiul Fericit și Cocoșelul de Pădure – produse de brand renumite ale Grupului Agricola, dar și companiile Salbac, unde este obținut Salamul de Sibiu, și Europrod, unde se fac produsele ready-meals și semipreparate.
În aceeași zi, Chef Cezar și ucenicii săi de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău au făcut o demonstrație culinară la Green Park din Bacău.
„Împreună, la masă”
De la începutul lunii noiembrie, noua imagine a Brandului AGRICOLA este vizibilă în rafturi pentru circa 600 de sku-uri (stock-keeping unit: identificator care facilitează gestionarea produselor și a stocului) din toate categoriile. AGRICOLA a aplică încă din 2018 proiectul de repoziționare și redesenare a brandului, ca urmare a unei ample cercetări în colaborare cu BrandTailors. Noul slogan al product-brandului AGRICOLA este «Împreună, la masă», iar toate categoriile de produse AGRICOLA au acum un concept de brand comun, unitar, definit în jurul esenței brandului: mâncare gătită, autenticitate și savoare. AGRICOLA este în piață „suporterul mâncării gătite în stilul tău” și promite să readucă familiile de români în jurul meselor bogate și sănătoase.
„De peste 60 de ani AGRICOLA face parte din familiile românilor și le este alături la masă. În prezent, oferim o varietate bogată de mâncăruri gătite sau pentru gătit: carne de pasăre, mezeluri crud-uscate și fiert-afumate, semipreparate, ready-meals, ouă proaspete și lactate. Pe de altă parte, cele mai bune lucruri se întâmplă când suntem împreună – din toate năzuințele românilor, cea în care suntem alături de familie și prieteni este cea mai des întâlnită. Într-o lume plină de tehnologie care, din păcate, mai mult ne ține departe unul de celălalt, AGRICOLA crede în puterea oamenilor de a se strânge împreună și de a crea familii, grupuri și comunități” a declarat Grigore Horoi, președintele grupului.
Noua imagine AGRICOLA va fi dezvăluită consumatorilor, clienților și partenerilor printr-o campanie de ATL (Above the line – campanie în presă) care va începe în anul 2020. Dezvoltată pe baza unui concept creativ al Agenției WOPA sub sloganul „Cine mănâncă împreună rămâne împreună”, aceasta va fi susținută printr-o comunicare in-store și de PR (aplicată în toate punctele de vânzare).
„În cultura românilor, a găti pentru ceilalți înseamnă mai mult decât mâncare – este o formă de manifestare a afecțiunii, a generozității și a ospitalității noastre proverbiale. Iar când se adună familia în jurul mesei îmbelșugate este un moment de liniște, de bucurie și un prilej de comunicare.” Daniel Bitere, director de marketing al Grupului Agricola
Două proiecte marca „Agricola – Neam de gospodari”
Anul 2019 a însemnat și înființarea Asociației nonprofit „AGRICOLA – Neam de gospodari”. Pornind de la valorile brandului, aceasta a lansat un program de responsabilitate socială prin care își asumă grija față de comunitatea din care face parte, prin două proiecte care și-au propus să aducă soluții inovatoare în educație și sănătate.
„Gustul Viitorului“ este proiectul prin care AGRICOLA investește cu responsabilitate în educație, pentru a crește generațiile viitoare de profesioniști în arta culinară.
Gastronomia este un domeniu complex și solicitant care presupune muncă, sacrificiu și perfecționare continuă. În lipsă de contexte în care tinerii să poată descoperi frumusețea și prestanța domeniului, acesta este în pericol de a-și periclita imaginea.
Copiii talentați și dispuși să își asume acest domeniu sunt demotivați și descurajați din cauza lipsurilor din sistemul de învățământ. Fără laboratoare dotate și pregătire adaptată la nevoile contemporane, aceștia nu au o șansă reală de a-și construi un viitor. Prin urmare, Asociația Agricola, alături de Chef Cezar Munteanu și-a asumat asigurarea unui mediu propice prin care 20 de tineri din clasele de bucătari ai Liceului Economic Ion Ghica din Bacău să poată evolua la nivelul următor pentru o șansă la titlul de maestru-bucătar.
„Gustul care face bine” este cel de-al doilea proiect în derulare, care își propune remedierea unei probleme reale la nivel regional: alimentația copiilor din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Bacău.
Când un copil se îmbolnăvește, întreaga familie este afectată iar în contextul unei boli, alimentația este foarte importantă în procesul său de recuperare. Acestea este motivul pentru care Asociația AGRICOLA se implică prin dotarea cantinei Secției de Pediatrie cu utilaje moderne de gătit, prin schimbarea modului de prezentare și de servire a mâncării și prin redefinirea preparatelor servite alături de Chef Cezar Munteanu.
Responsabilitatea socială este mai mult decât un act de caritate sau o simplă donație. Presupune asumarea implicării în găsirea de soluții strategice prin care comunitatea, în ansamblul ei, să se poată dezvolta coerent pe termen lung.
Despre noul brand al Grupului Agricola și despre proiectele Asociației Agricola am stat de vorbă cu președintele Consiliului Județean (CJ), Sorin Brașoveanu, prezent la eveniment. „Joi seara am avut prilejul să înțeleg foarte bine semnificația brandului «Împreună, la masă», pentru că am fost alături de oamenii de la Agricola și am admirat dedicația lor pentru calitatea produselor pe care le fabrică, dar și responsabilitatea lor ca membri ai comunității noastre. Am văzut, joi, prima promoție de elevi care au absolvit un curs de gastronomie cu renumitul maestru bucătar Chef Cezar și am trăit, împreună cu ei și cu oamenii de la Agricola, emoțiile acestui eveniment.”
În primele 9 luni, Afacerile Agricola au crescut cu 8%
În primele 9 luni ale anului 2019 Grupul de firme AGRICOLA menține dinamica anului trecut, înregistrând o creștere a cifrei de afaceri de 8% față de perioada similară a anului 2018, ajungând la 575,600 milioane lei.
1 de 30
„AGRICOLA continuă în 2019 strategia de consolidare a afacerilor care reprezintă core-business – ul companiilor grupului și chiar dacă a făcut exit din două afaceri – servicii pentru agricultură și retail de proximitate – realizează creșteri importante pe categoriile de bază, astfel încât după primele 9 luni ale acestui an raportăm o creștere de 8% a afacerilor grupului nostru, în linia evoluției ultimilor ani.” Grigore Horoi, președintele Grupului Agricola Bacău
Un trai decent, locuri de muncă bine plătite, oportunități pentru tineri, drumuri moderne și autostrăzi, bani publici cheltuiți cu grijă pentru cetățeni. Asta așteaptă, de 30 de ani, locuitorii județului Bacău, care au sancționat dur, pe 10 noiembrie, PSD, partidul care a condus în tot acest timp județul. Un județ aflat astăzi pe locul al doilea în țară în topul sărăciei, depopulat pe fondul migrației tinerilor și într-o lipsă dramatică de investiții.
”Pentru prima oară în ultimii 30 de ani, PSD-ul a fost învins în județul Bacău, iar eroii alegerilor sunt băcăuanii. Turul al doilea este un moment istoric, în care putem scăpa de conducerea PSD. Avem nevoie de un președinte care să ducă România pe drumul corect, care a reușit să țină România pe linia clară euroatlantică, a evitat crize profunde și care are acum ocazia să lucreze pentru români, alături de un guvern decis să ducă România înainte. Am învins PSD-ul o dată, o vom face din nou, pe 24 noiembrie”, este convins Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.
Din postura de câștigător net al turului I al alegerilor prezidențiale în județul Bacău, PNL intră în campania pentru turul al II-lea cu oameni motivați și încrezători în victorie.
Și deputatul PNL Tudorița Lungu crede că singura opțiune pentru Cotroceni este Klaus Iohannis și că băcăuanii care au avut alte opțiuni la primul tur de scrutin vor pune ștampila pe candidatul susținut de liberali. ”Băcăuanii cu simpatii de dreapta și centru dreapta, dar nu numai ei, toți care au optat în primul tur pentru un alt candidat decât Klaus Iohannis sau Viorica Dăncilă, își doresc ca România să arate altfel. Pe 24 noiembrie, avem șansa să începem un nou drum, cel al reconstrucției. Așa cum am reușit împreună înlăturarea PSD de la putere, salutată de români prin votul din 10 noiembrie, tot împreună putem stabili, definitiv, calea pe care România trebuie să o urmeze. Chiar avem nevoie de o Românie a respectului, a echilibrului, a lucrurilor făcute cu înțelepciune și cu gândul la viitor”, a declarat Tudorița Lungu.
Liderii PNL Bacău spun că ”România normală” este în mâinile fiecărui alegător și că, în 24 noiembrie, fiecare vot este important.
La Căminul Cultural din Mănăstirea Cașin s-a organizat prima ediție a Festivalului Concurs de Etnografie și Folclor „Regina Maria”, o manifestare de succes la care au fost prezenți peste 200 de artiști amatori, membri ai mai multor ansambluri folclorice. Festivalul a început cu o paradă a portului popular, în care participanții au străbătut strada principală până la Căminul Cultural ce poarta tot numele Reginei Maria, personalitate care, în viața sa, a fost prezentă în mai multe rânduri pe aceste meleaguri, încurajând forțele armate române din linia frontului în Primul Război Mondial și apoi aducând prinosul său de recunoștință celor ce și-au jerfit viața pentru România.
Într-un spectacol-maraton, care a durat peste 5 ore, într-un iureș continuu, pe scenă au urcat soliștii vocali și dansatorii ansamblurilor folclorice ”Zestrea” și ”Bobocul” (ambele, din Bacău), ”Zdrobuleanca” din Cleja, ”Românașii” din Huruiești, ”Florile satului” din Scorțeni, ”Păunașii” din Poduri, ”Hora satului” din Săucești, ”Bereșteanca” din comuna Berești Tazlău. Au mai evoluat în cadrul acestui festival Grupul ”Mândre trotușene”, Grupul vocal al Școlii Gimnaziale ”Învățător N. Pâslaru” Cașin, soliste de muzică populară din Balcani iar Ansamblul artistic ”Mugurașii mănăstireni” a oferit celor prezenți, în afara concursului, un program artistic susținut de trei formații de dansuri populare.
În aceste condiții, juriul nu a avut o misiune ușoară! În postura de președinte al juriului a fost coregraful Francisc Enășel (președintele Fundației ”Doina Trotușului”), alături de acesta fiind și profesorii oneșteni Mihaela Vasilache și Luminița Răileanu. Încântați de repertoriul foarte bogat al concurenților, ei au deliberat cu multă responsabilitate la acordarea premiilor. Trofeul acestei prime ediții a Festivalului ”Regina Maria” a revenit Ansamblului folcloric ”Zestrea” din Bacău (îndrumat de coregraful Petrică Drăgan) în timp ce ansamblurile ”Hora satului” din Săucești, ”Păunașii” din Poduri și ”Bereșteanca” din Berești – Tazlău au obținut premiul I.
În fața unei săli pline și bucurându-se de dragostea tuturor, pe scenă au urcat și membrii Ansamblului ”Mugurașii mănăstireni”, pregătiți de maestrul coregraf Cristian Blănaru și de profesoara Diana Apreotesei (care, împreună cu prof. Romeo Lupeș – directorul Școlii Gimnaziale ”Regina Maria”, au fost ”sufletul” acestui festival). Deși are doar doi ani de la înființare, ”venind ca un cântec din munți”, acest ansamblu ”a pus stăpânire pe scenă” iar frumosul program artistic prezentat a fost filmat cu zeci de telefoane mobile în aplauzele necontenite ale celor prezenți.
Organizatorii festivalului: Primăria și Consiliul Local Mănăstirea Cașin, Școala Gimnazială din localitate, Centrul Județean Bacău pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Confederația Națională de Tradiții și Coregrafie din România.
„Sunt mândru pentru Ansamblul artistic «Mugurașii mănăstireni», care are peste 40 de membri! Ei se pregătesc și dansează cu mare plăcere și au fost prezenți la numeroase festivaluri de folclor din țară! Acești dansatori, prin ceea ce fac, sunt apărătorii identității noastre naționale!” Gabriel Apreotesei, primarul comunei Mănăstirea Cașin
Un trio dinamic al cărui repertoriu este compus in majoritate din piese clasice de muzică blues și soul dar care propune incursiuni și în alte stiluri muzicale (jazz, funk & rock) atât ca textură sonoră cât și ca stare.
Experiența acumulată in Statele Unite de către LIVIU POP prin colaborări cu artiști precum Hubert Sumlin, Sam Lay, Lucky Peterson, Debbie Davies, Lil’ Dave Thompson, Toni Lynn Washington, Bruce Katz, Studebaker John, Ruben Wilson, Mighty Sam McClain, Chris Tofield, Murali Coryell, Slam Allen, Kal David și mulți alții, ”justifică” groove-ul inconfundabil al acestui extraordinar baterist!
1 de 4
HANNO HOFER este chitaristul și vocalistul grupului care aduce o naturalețe de interpretare dobândită prin studierea atentă a stilului de blues. În același timp, el propune insă și aventuri chitaristice in afara idiomului de blues care dau personalitate trio-ului. Hanno este și component al cunoscutului grup Nightlosers alături de care reprezintă Romania în cele mai indepartate colțuri ale lumii.
Unicitatea acestui trio este dată de sunetul inconfundabil al orgii Hammond, un instrument total aparte. Îndemanarea, lejeritatea, dinamica și totodata sensibilitatea cu care RAUL KUSAK reușește săstăpâneasca acest complex instrument, fac ca acest proiect să ofere o experiență sonoră deosebită și din punct de vedere al instrumentației.