„A fi patriot nu este un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de ţară drept o datorie e în stare să se laude cu ea!” – astfel definea poetul George Topârceanu sentimentul de patriotism.
Astăzi, la 101 ani de la înălţătorul act al Marii Uniri, cred că patriotismul românilor nu a dispărut, ba dimpotrivă. Patriotismul este, de fapt, chintesenţa unirii şi solidarităţii noastre. Important este modul în care noi, românii, ne manifestăm acest patriotism, genetic în fiecare dintre noi.
Cred cu tărie că nu este suficient să ne arătăm patriotismul numai cu prilejul unor astfel de momente fundamentale pentru istoria României, precum Ziua Naţională. Pentru că, aşa cum spunea inegalabilul Mihai Eminescu, „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară”.
Tocmai de aceea, este vital să rememorăm astăzi puterea, toleranţa şi convingerea de care au dat dovadă, în urmă cu 101 de ani, făuritorii Marii Uniri de la Alba Iulia. Ei ne-au oferit o lecţie politică şi istorică perfect valabilă şi astăzi, cea a unităţii, solidarităţii şi dârzeniei, dar care, din nefericire, a fost estompată până în zilele noastre de anii grei ai regimului comunist, când românii au fost privaţi de cel mai preţios drept – libertatea.
Astăzi însă avem din nou posibilitatea să demonstrăm că democraţia şi libertatea, recucerite cu curaj şi jertfă, ne pot fi folositoare pentru a intra cu adevărat în rândul ţărilor europene de primă mână. Patriotismul nu se strigă în gura mare. El trebuie arătat în fiecare zi, de fiecare român. Prin gesturile, faptele, lucrurile bune făcute permanent, şi poate, mai mult în anonimat decât în lumina reflectoarelor. A fi patriot înseamnă aţi ajuta aproapele, a fi conştiincios, luptător, devotat, capabil, competent, înţelegător. Sunt sigur că aşa suntem noi, românii, şi astfel am răzbit vicisitudinilor istoriei!
Să ne ajute Dumnezeu şi de acum înainte!
La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani, români de pretutindeni!
La Mulţi Ani, dragi băcăuani!
Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bacău, invită băcăuanii, astăzi la ora 14.00, la Sala „Ateneu”, pentru a sărbători şi omagia împreună Ziua Naţională a României.
Iubitorii de ţară şi ai tradiţiilor populare autentice vor avea şi de această dată prilejul să se reîntâlnească cu nestemate ale folclorului muzical-instrumental şi cu suite de dansuri din toate provinciile româneşti, reunite într-un spectacol cu adevărat înălţător şi încărcat de vibraţia specifică marilor sărbători.
Alături de numerele oferite cu generozitate de orchestră, de soliştii Georgiana Păduraru, Georgiana Tănase, Ana Dancă, Ana Lungu, Mihaela Farcaş, Ştefan Negru, Florin Popa, şi formaţia de dansuri ale Ansamblului Folcloric „Busuiocul“, coregrafia şi regia artistică semnate de Petre Vlase, pe scena Ateneului vor mai evolua Grupul vocal „Flori de câmp” şi, cu recitaluri, cunoscuţii interpreţi Viorel Baltag şi Zenaida Bolboceanu. Cu un moment special revine, de asemenea, un trio cu un timbru aparte: Ionuţ Avram, Ciprian Ignat și Ionuţ Ciobanu.
Intrarea este liberă.
La Școala Gimnazială Mihai Drăgan se întâmplă într-un an manifestări multe și meșteșugite, ce merită a fi povestite. În zilele de 28 și 29 noiembrie au avut loc evenimente „demne de drăgani” cum a spus o doamnă profesoară.
Astfel, joi, la ceasurile 12, sub îndrumarea profesorilor Didi Alistar, Atena Turbatu și Claudia Balan a avut loc activitatea – „1 Decembrie 1918- construcţie comună a strămoşilor” – o lecţie interactivă de istorie, cuvânt, cântare şi glorie. Mai exact, elevii mai multor clase, a V-a A,C, a VI- a C, a VII-a D; a VIII-a A, VIII a D au citit eseuri, au prezentat un PPT – „1 Decembrie 1918- ȋncununare a efortului national”, au cântat cântece populare și folk. La Biblioteca „Eugen Budău” a școlii, prin doamna bibliotecar Adriana Blaga, a fost organizată o expoziție de cărți de istorie –
„1 Decembrie 1918-Unirea tuturor românilor!” și o expoziție de desene a claselor V-VIII, a IV-a A, D – „Unirea-dorinţa seculară a românilor”!
La 16.15, clasele albinutelor, mămăruțelor și fluturașilor, împreună cu profesorii pentru învățământ primar Mihaela Bostan, Teodora Popa și Daniela Săndulache (consilier educativ) au întâmplat o adunare cu mic, cu mare, în „piața sfatului”, la curtea Cancicovului, unde glasuri de copii au voit a slăvi România. Horă mare se făcu, toți în suflet se uniră când „dulcele” nume rostiră. Mai stătură ce stătură pe-nserat, în „bătătură” să guste moldoveneşte o fasole ca-n poveste, pregătită de părinţi pentru-ai lor copii cuminți. Această activitate, „România în prag de sărbătoare”, face parte din proiectul județean „Gândim și simțim românește” (proiect aflat la ediția a III-a și care se desfășoară ȋn parteneriat cu 15 unități școlare din Bacău, Vrancea, Neamț, Buzău, Galați și Mureș) și a fost susținută atât de întreg colectivul de cadre didactice împreună cu elevii și părinții acestora , cât și de direcțiunea școlii prin director Luminița Huțuțui și directorii adjuncți Alina Drăgoi și Floretina Mănăilă, în curtea structurii G. M. Cancicov.
A doua zi, vineri, tot la Școala structură G.M.Cancicov a avut loc Șezătoarea „România în prag de
sărbătoare”, cu invitați pe cinste: clasa a IV-a de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu“, Lespezi, com. Gȃrleni (coordonator Sorina Ghiurca), Colegiul Economic “Ion Ghica“, Bacău, elevi din clasele
a XI-a G, a XII-a E, a XII-a G și Asociația de Tradiții Militare Romȃnești “Regimentul 3 Artilerie 1877“, coordonată de domnul colonel Stelian Cojocaru.
1 de 11
“Actorii în devenire, elevii din Lespezi, Gârleni, au arătat că cine nu-și cunoaște istoria nu poate fi un român adevărat. Cu maximă atenție, spectatorii claselor invitate au fost martorii unei lecții autentice de istorie. Oaspeții, elevii clasei a IV-a de la Școala Lespezi, Gârleni au demonstrat prin muzică folk și teatru că sentimentele nu se învață, ci se trăiesc, iar elevii Colegiului Economic „Ion Ghica”, coordonați de doamna profesoară de istorie Marinela-Lăcrămioara Mihăilă, au prezentat uniforma de infanterie si de aviator din Primul Război Mondial precum și steagul și însemnătatea acestuia”, a spus Luminița Todirică, profesor învățământ primar.
„Vocile cristaline ale copiilor, stegulețele fluturând și inimile pline de iubire pentru țara lor au fost motorul activităților din cadrul proiectului „Gândim și simțim românește”. Cu multă dăruire, dascălii îi învață despre istoria neamului românesc, le cultivă dragostea pentru glia strămoșească și îi pregătesc pentru viitor. Cu mult drag(ani) urăm – La mulți ani, tuturor românilor! La mulți ani, România!” – a precizat Luminița Huțuțui,directorul Școlii Mihai Drăgan.
Alina Drăgoi, director adjunct, Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”
Educaţia patriotică a tinerei generaţii este o latură importantă a educaţiei, mai ales în zilele noastre, când valorile morale nu mai au mare importanţă în societate. De aceea necesitatea realizării unor activității educative ce prezintă elevilor personalității ale istorie naționale ce au jucat un rol important în constituirea statului român modern este absolut necesar. De la această realitate actuală a plecat și ideea realizării proiectului regional „UNIREA ROMÂNILOR – UN VIS DE SECOLE“, aflat la a VI –a ediție.
Acest proiect și-a propus dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic dar și stimularea interesului elevilor pentru istoria naţională. În același timp, pentru elevi, participarea la activitățile propuse a determinat lărgirea și îmbogăţirea orizontului de cunoaştere a fiecărui participant. Deși principalii beneficiari au fost elevii, părinții, cadrele didactice și ceilalți parteneri au fiecare beneficii intelectuale din participarea la acest proiect.
Activitățile au debutat vineri, 29 noiembrie, printr-un program artistic la Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” , susținut de elevii Școlii Gimnaziale George Enescu din Tescani. Au continuat la Școala Primara Enăchești și s-au încheiat la Primăria Berești Tazlău unde elevii Școlii Gimnaziale Berești Tazlău au susținut un program artistic deosebit. Toate aceste
momente emoționante au fost pregătite de copii alături de dascălii lor și au trezit în sufletul celor care au participat un sentiment tot mai rar în zilele noastre – mândria de a fi român.
Activitățile au continuat duminică, 1 decembrie, la biserică din satul Berești Tazlău. Cu această ocazie școala a fost alături de biserică așa cum în lumea satului se obișnuia în trecut . În anul dedicat satului românesc dascălii și preotul au pus în evidență această legătură specială, bucurâdu-se alături de comunitate de Ziua Naţională. Principalii parteneri au fost Primăria comunei Berești Tazlau, reprezentată de domnul primar, profesor Dumitru Tulpan, preotul paroh al bisericii din localitate, Popa Daniel și administratorul secţiei „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, inginer Romilă Ionel .
Mulţumirile mele sunt adresate tuturor partenerilor, elevilor şi cadrelor didactice implicate în aceste momente şi comunităţii din Bereşti Tazlău, participanţi cu sufletul la întreaga activitate.
Atmosferă încărcată de emoție miercuri, 27 noiembrie 2019, la Colegiul Economic „Ion Ghica”, Bacău. Coordonați de domnii profesori Lăcrămioara Mihăilă, Claudia Stan, Andreea Borto, Constantin Tofan și de părintele profesor Răzvan Lucinschi, elevii claselor a IX-a – a XII-a au participat la o activitate dedicată sărbătorii Marii Uniri, împreună cu doamna consilier educativ, prof. Brândușa Popescu.Invitatul special al organizatorilor a fost domnul colonel (r.)Stelian Cojocaru,Asociația de Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877”.
Gândită ca proiect interdisciplinar, activitatea „EROII – Educație pentru viitor” având ca motto:„Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria” a debutat cu momentul solemn al interpretării imnului național. Doamna prof. Lăcrămioara Mihăilă a explicat celor prezenți importanța organizării unor astfel de momente, care să ancoreze tinerele generații în realitatea istorică națională. Accentuând conștientizarea importanței actului Marii Uniri, evenimentul a fost marcat de o succesiune de activități din mai multe arii curriculare (Limbă și comunicare, Om și societate, Tehnologii).
Mândrie și recunoștință am identificat și în prezentările unor proiecte personale ale elevilor de la clasa aXI-a A și aXI-a G, coordonați de doamna prof. Mihăilă Lăcrămioara. Lucrările elevilor sunt parte din Expoziția „Strămoșii mei, Eroii” organizată de Direcția Județeană pentru Cultură Bacău.Împărtășind celor prezenți bucuria descoperirii în arborele genealogic a unor eroi de război, în persoana propriilor bunici sau străbunici, povestea lor, dovada lor de patriotism a ajuns în inimile tuturor, aplauzele frenetice fiind o dovadă – poate, mult prea mică – a respectului purtat acestor bunici, străbunici, comori personale…
Momentul următor a aparținut elevilor reprezentanți ai claselor a X-a G și a XI-a L – coordonați de doamna prof. Claudia Stan – ce le-au propus participanților o călătorie în timp. Identificându-se unor personalități literare românești – Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Elena Văcărescu, Octavian Goga, Alexandru Vlahuță – elevii au punctat, prin replicile rostite, rolul scriitorilor români, de-a lungul timpului, în promovarea, susținerea și coagularea energiilor necesare înfăptuirii Marii Uniri.
1 de 3
Părintele prof. Răzvan Lucinschi le-a vorbit elevilor despre însemnătatea culturală și religioasă a perioadei de la finalul lunii noiembrie – sărbătoarea ocrotitorului neamului, Sfântul Apostol Andrei, aniversarea unor nume importante din cultura română: Liviu Rebreanu, Aron Pumnul, Grigore Antipa ș.a. – și începutul lunii decembrie, sub auspiciile Marii Uniri. Ulterior, grupul de elevi ai claselor a IX-a I și a XI-a I a intonat Marșul lui Iancu și Cântecul Bucovinei.
Un alt moment emoționant le-a aparținut elevilor de la clasele a XII-a E și a XII-a G, coordonați de doamna prof. Lăcrămioara Mihăilă, care au încântat nu numai prin liniile melodice alese, cât și prin jovialitatea, prin entuziasmul lor.
Domnul profesor Tofan Constantin, a trecut în revistă situația României înainte de 1918, participarea la Războiul pentru Reîntregire Națională și personalitățile Marii Uniri din 1918.
Sensibilitate, emoție și profunzime sufletească a demonstrat și eleva de la clasa a XII-a B care a recitat celebrele versuri găsite în ranița unui soldat necunoscut, Nu plânge, maică Românie!; totodată, ideea unirii în sentimente și a respectului reciproc a fost susținută și de melodia în limba engleză cântată de reprezentantul clasei a X-a H.
Partea finală a activității a aparținut invitatului de onoare, colonel (r.) Stelian Cojocaru,Asociația de Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877” cu o prezentare care a reunit detalii și curiozități istorice. Momentul mult așteptat a constat în interpretarea semnelor de pe drapelul național și descrierea uniformelor purtate – cu mândrie – de elevii clasei a XI-a G și aXII -a A.
Activitatea de miercuri, a fost continuată joi, 28 noiembrie 2019, cu depunerea unei coroane de flori la monumentul „România biruitoare” din Parcul Unirii, Bacău, și cu intonarea Imnului eroilor, sub îndrumarea părintelui profesor Răzvan Lucinschi.
Organizatorii activității consideră că, prin evocarea acestor momente glorioase ale istoriei neamului, a fost scrisă – de către elevii din Colegiul Economic „Ion Ghica” – o nouă pagină onorantă în capitolul cinstirii înaintașilor noștri. Fiindcă, așa cum afirma scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, „România este patria noastră și a tuturor românilor./ E România celor de demult și-a celor de mai apoi,/ E patria celor dispăruți și a celor ce or să vie!”
Principiul consecvenţei
Cei ce-l ascultă pe Nicolae Manolescu – şi nu sunt puţini – vorbind despre realitatea culturală românească constată că niciodată nu lipseşte din discursurile sale diagnosticul privind starea limbii noastre. Şi tot ei pot depune mărturie că istoricul şi criticul literar rosteşte cuvinte grele la adresa celor ce sunt obligaţi să apere drepturile normei lingvistice: şcoala (începând cu Ministerul Educaţiei Naţionale), Academia Română, presa, scriitorii.
În 2016, când i s-a acordat titlul de doctor honoris causa al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, a transmis vorbe neliniştitoare, ca acestea: „Vom ajunge curând ca UNESCO să includă româna printre limbile ameninţate cu dispariţia”, pentru că aceasta „se vorbeşte din ce în ce mai prost”. Un uriaş neajuns vine şi din faptul că literatura română a fost înlocuită cu „comunicarea literară”, ceea ce exclude discuţia pe tema corectitudinii exprimării.
„România literară” de ieri…
Fondată de Vasile Alecsandri la 1 ianuarie 1855, revista a luptat pentru drepturile limbii române. În special s-a ridicat împotriva împrumuturilor inutile (D. Ralet, Limba noastră; apr. 1855) şi a „stricătorilor de limbă” (C. Negruzzi, Slavonisme; mai 1855). Ion Ionescu de la Brad promite un premiu celui care desluşeşte înţelesul cuvântului „inonorificabilitudinaţionalitate”, din Abecedarul pentru şcoalele începătoare (16 apr. 1855).
…şi cea de azi
Transcriem câteva notaţii ale lui Nicolae Manolescu dintr-un editorial (11 ian. 2019) dedicat limbii române: „Stricătorii de limbă sunt aşa zicând identificaţi. Ca şi cauza principală, şi anume şcolarizarea proastă”. „Simplu spus, stricarea limbii înseamnă, în definitiv, două lucruri: urâţirea limbii şi punerea ei în incapacitate de a comunica individual şi social.” Tipurile de erori identificate ţin de gramatică (una dintre ele, gravă: virgula între subiect şi predicat) şi de lexic. „Limba română devine pe zi ce trece o limbă curat murdară”, conchide directorul „României literare”.
După douăzeci de ani
La 27 nov. 1999, cotidianul „Deşteptarea” a ţinut să publice interviul pe care Nicolae Manolescu mi-l acordase. Era ziua când preşedintele Uniunii Scriitorilor împlinea 60 de ani. Întreaga discuţie l-a avut în centru pe Traian Cantemir, profesorul său de română de la liceul din Râmnicu-Vâlcea, în anii 1953-1954. (Ulterior, va veni la Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău, clădindu-i tradiţia filologică.) Mărturiseşte N. M.: „A fost unul dintre cei mai plini de personalitate dascăli de limba şi literatura română pe care i-am întâlnit în decursul şcolii şi chiar şi la universitate”.
După două decenii, sunt convins că locul dascălului de la 13-14 ani a rămas neclintit în memoria discipolului, azi un formidabil intelectual.
Cunoscând aplecarea mea către Dostoievski, regizorul Jon Gostin mi-a trimis „Crimă și pedeapsă”, seducătoarea sa ecranizare, după o adaptare de Virgil Tănase. Apoi, jucând minunat rolul de intermediar, mi-a oferit volumele „Cehov” și „Dostoievski”, publicate de Virgil Tănase la Gallimard, Paris, și, recent, laTracus Arte, București. Eu le-am oferit volumul meu „Prin subteranele dostoievskiene” (Junimea, 2018). Firește, am schimbat și opinii. Despre film și cărți. Astăzi, ceva despre cărțile lui Virgil Tănase.
Autor de teatru, regizor de film, romancier aflat în grațiile criticii literare europene, Virgil Tănase trăiește, din 1977, la Paris. Exil impus de autoritățile române. Devenit scriitor francez, a scris peste 30 volume, este regizor parizian (teatru și film). Cehov și Dostoievski sunt printre preferințele sale.
Volumele „Cehov” și „Dostoievski” sunt sinteze răvășitoare nu doar ale vieții și operelor celor doi, ci și ale culturii/ civilizației rusești și europene. Odile Quirot scrie în Le Nouvel Observateur: „Cehovul lui Virgil Tănase e un mănunchi încântător de portrete, anecdote, frânturi de corespondențe, scene trăite aievea. Ai sentimentul că scriitorul de origine română a deschis ușa tuturor locuințelor lui Cehov, că a privit aceleași peisaje, că a trăit în tovărășia acelorași pictori, editori, scriitori […].Una peste alta, cititorul are senzația că Cehov trăiește sub ochii noștri”. Bernard Morlino notează pe coperta celuilalt volum: „Virgil Tănase parcurge fluviul Dostoievski: copilărie grea, revoltă împotriva puterii de stat, patru ani de ocnă, cenzură, rătăciri, epilepsie, alcool, patima ruletei… Viața lui Dostoievski este un nesfârșit calvar. Cu câteva firești bucurii familiale și profesionale […]. Viața lui Dostoievski nu e, mi se pare, decât un șir de drame. Virgil Tănase a găsit cu cale să le retrăiască înfățișându-ni-le, de unde densitatea scriiturii sale”.
794 de pagini pe care le citim cu respirația întretăiată. O forță de sinteză uriașă, pornind de la bibliografii exhaustive. Scriitura e fermecătoare; curge ca un fluviu mângâiat când de viforul siberian, când de tânguirea stepei. Literatură, istorie, sociologie, psihologie, arte, religie, dramă, speranță. Romane despre doi Oameni care-au trăit cu soarta privind mereu către beregata lor. „Ceea ce-i este dat să trăiască este atât de uluitor, încât faptele par născocite”, scrie despre Dostoievski. Două romane excepționale, repere ale literaturii universale.
„Dragă Ion Fercu […] – mi-a scris Virgil Tănase, referindu-se la «Prin subteranele dostoievskiene» – e o carte de citit pe îndelete […], de ținut la îndemână, ca în clipele de răgaz să-l poți regăsi pe Dostoievski luminat de comentarii care adesea dezvăluie cotloane nebănuite, sensuri care nu apar la prima vedere, idei care nu sar în ochi. Pe scurt, e o carte de hrană […]. Cu multă prietenie, VT”. Dragă Virgil Tănase, mulțumiri. M-ai îmbogățit grozav. Mi s-au lipit de suflet cei doi: Cehov și Dostoievski, în viziunea Ta. Îi avem acum, mai ales ca OAMENI, în alte haine de gală ale marilor valori universale.
Crăciunul este precedat de un timp pregătitor, numit Advent (din latinescul adventus = care vine curând). Acesta cuprinde o perioadă de patru săptămâni, timp ce are o dublă semnificaţie: mai întâi de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului – prima venire a Fiului lui Dumnezeu în lume – şi în al doilea rând ne poartă cu gândul la cea de-a doua venire a lui Isus de la sfârşitul lumii.
Cuvintele din Evanghelia de duminică nu sunt o ameninţare, ci un avertisment serios: De aceea, fiţi şi voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiţi!
Acest moment va veni. Va veni pentru fiecare om prin moartea proprie, şi va veni pentru lumea întreagă prin sfârşitul istoriei prezente, „în ceasul în care nu ne gândim”. Şi când va apărea clar adevărul Evangheliei prin însuşi acest fapt, va apărea evidentă falsitatea sau vanitatea a tot ceea ce este contrar Evangheliei.
Iată de ce „venirea” lui Cristos Domnul, comportă o „judecată” despre viaţa fiecăruia şi despre toate realităţile istoriei. Chiar în Crez, noi spunem: „Şi iarăşi va veni cu mărire, să judece pe cei vii şi pe cei morţi”. Aceasta însemnând: la sfârşitul sfârşitului se va vedea, fără nici un dubiu sau echivoc, că numai Isus Cristos reprezintă măsura valorii tuturor lucrurilor.
Şi iată şi de ce Isus ne invită să „veghem” şi să „fim gata”. Nu este vorba de a renunţa la a trăi, ca şi cum ne-am bloca într-o aşteptare inertă a nu ştiu ce. Nu se pune problema neliniştii sau a fricii. Cu atât mai puţin este vorba despre calcule şi preziceri despre „sfârşit”.
Este vorba de a trăi cu seninătate, într-o permanentă atenţie spre adevărata valoare a lucrurilor: valoare care trebuie examinată în lumina Evangheliei şi a învăţăturii lui Cristos. Este vorba de a trăi intens prezentul, într-o continuă căutare a tot ceea ce este adevărat, drept şi bun, „în aşteptarea împlinirii speranţei fericite şi a venirii mântuitorului nostru Isus Cristos”.
Domnul va veni în măsura în care ne vom converti: de la păcat la virtute, de la virtute la construirea unei lumi mai bune prin rugăciune, fiindcă numai acela care se roagă veghează cu adevărat şi Ziua Domnului nu-l va surprinde nepregătit.
„Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiţi!”
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică Bacău
Bucurie mare în sufletele copiilor, dar și cei mari au parte de emoțiile lor! Astăzi, Moșul va poposi în Piața Tricolorului din Bacău, acolo unde, la ora 17.00 este programată aprinderea luminițelor din Bradul de Crăciun. Activitățile dedicate acestui eveniment vor debuta de la ora 13.00 cu momente artistice realizate de elevi băcăuani de la Colegiul de Artă „G. Apostu”, Cantissimo, Hiperionii și Trupa Modern. După aprinderea Bradului, Moș Crăciun va urca pe scenă și va interacționa cu cei mici după care vor urma concertele Oana Crețu (17.30) și Provincialii (18.00).
La Onești, Antonia e invitatul special Și la Onești vor avea loc concertele Ion Paladi și Antonia, de la ora 17.00 pe platoul Casei de Cultură, după care va fi aprins Bradul de Crăciun. La Buhuși, ornamentele de sărbători deja luminează pe străzile orașului, urmând ca Bradul de Crăciun să fie aprins de Moș Nicolae.
Ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) Bacău pentru luna noiembrie s-a ținut, sâmbătă, la Dofteana, în sala Centrului Multifuncțional. Locul nu a fost ales întâmplător: pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de asociere între Asociația Unlimited Connections, Județul Bacău, Comuna Dofteana și Comuna Oituz, la solicitarea asociației.
La ședință, alături de membrii CJ Bacău, au participat în calitate de invitați Dragoș Benea, europarlamentar și președinte al PSD Bacău, Valentin Ivancea, prefectul județului, deputații Lucian Șova și Theodora Șotcan, Ion Bujor, primarul comunei Dofteana, și Gheorghe Bodea, primarul comunei Oituz.
Obiectivul acestui proiect este construirea unui complex monumental care să devină un nou reper identitar național și să fixeze în mentalul colectiv rolul județului Bacău și al locuitorilor săi în Primul Război Mondial, reconstituind corect axa de apărare a României: Oituz – Mărăști – Mărășești. „Frontul de la Oituz a fost un veritabil «Termopile al românilor», ceea ce a conferit județului Bacău o importanță de prim-rang în cursul evenimentelor din acea vreme”, se arată în motivarea acestui proiect.
Pe văile Oituzului, Cașinului și Trotușului „s-au purtat cele mai lungi și crâncene lupte, care au precedat ziua cea mare a păcii mondiale pe urma căreia am realizat unirea pe veci a tuturor provinciilor românești, realizând idealul pentru care ne-au răposat și moșii, și părinții”, arată Grigore Grigorovici în lucrarea „Bacăul din trecut și de azi. Culegeri monografice”.
Pentru realizarea Complexului monumental dedicat Războiului de Întregire a României, CJ Bacău va asigura finanțarea, comunele Dofteana și Oituz vor pune la dispoziție terenul, iar Asociația Unlimited Connections va realiza proiectul și va asigura know-how-ul necesar construirii obiectivului.
„Nu se pune problema sistării serviciului de salubrizare în municipiul Bacău”, a declarat Valentin Ivancea, prefectul județului, după ședința ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pe care a convocat-o sâmbătă, la ora 8:00.
Scopul întâlnirii membrilor CJSU a fost analizarea situației și stabilirea măsurilor „pentru evitarea stării potențial generatoare de situații de urgență” ca urmare a notificării SOMA referitoare la sistarea activității de colectare și transportare a deșeurilor din municipiul Bacău.
La discuții au fost invitați Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, reprezentanții firmei SOMA, ai Gărzii de Mediu și Agenției de Protecția Mediului (APM) Bacău.
Punctul de vedere al APM Bacău a fost următorul: societatea Soma se află în procedură de reautorizare și nu s-a emis nicio decizie până în prezent, prin urmare nu se pune problema de a sista serviciul de salubrizare. Și Garda de Mediu, care se află într-un control la SOMA, afirmă că până la emiterea unui act de reglementare nu poate fi sistată colectarea deșeurilor în municipiul Bacău.
„Nu vor fi depuse măsuri de suspendare! E vorba despre un serviciu de interes public și, conform legislației în vigoare, trebuie asigurată continuitatea acestui serviciu”, a declarat Valentin Ivancea, prefectul județului.
Primarul Cosmin Necula a convocat pentru astăzi o nouă ședință de consiliu local în încercarea de a debloca problema colectării deșeurilor menajere din oraș.
La ședința programată pentru ora 9.00 s-au prezentat doar 10 din cei 21 de consilieri, neexistând cvorum. Nu s-au prezentat consilierii PSD și unul dintre consilierii PNL.
Deocamdată s-a aflat că pentru încă vreo câteva zile se va ridica gunoiul, cel puțin până marți sau miercuri când se va emite nouă autorizație de mediu. Vechea autorizație a expirat pe 27 noiembrie.
PNL a anunțat prin vocea consilierului Raluca Năstase că nu mai susține actuala propunere de act adițional pe care l-am votat ieri pe motiv că prețul ar fi prea mare și că va susține un proiect care va avea un preț mai mic, chiar dacă va fi propus și de PSD.
În urma discuțiilor s-a mai aflat că viitoarea licitație aflată în curs nu include și colectarea selectivă a deșeurilor, viitorul operator nefiind obligat să facă investiții în acest sens, motiv pentru care va fi nevoie de un act adițional ce va duce la creșterea prețurilor.
Ședința a fost declarată încheiată în lipsa cvorumului fără a se adopta nici o decizie.
Europarlamentarul Dragoș Benea (foto) a anunțat că săptămâna viitoare vor fi sesizate organele statului pentru actul adițional la contractul cu SOMA. Conform celor declarate de dânsul, nu se poate accepta scumpirea cu peste 50 la sută a gunoiului din Bacău, „inventând o falsă criză a gunoiului de conivență cu operatorul direct interesat în situația creată”.
„De la 14 la 21 milioane lei/an, diferența de 7 milioane lei va fi suportată cu greu de fiecare băcăuan, prin taxele și impozitele plătite. În loc de drumuri, spații verzi sau școli, vom plăti gunoi la preț umflat din pix, mulțumită ambițiilor prostești ale lui Necula. Asta, în condițiile în care de un an și jumătate se știa că trebuie ajustat contractul de salubritate la noile prevederi legale”, a spus Dragoș Benea.
„Instigarea la aprobarea unui act adițional nefundamentat, în contradicție vădită cu legislația achizițiilor publice, fără o fundamentare plauzibilă a costurilor nu va rămâne fără consecințe, ca să fim cât se poate de clari”, a mai adăugat europarlamentarul băcăuan.
Conform lui Dragoș Benea, sesizarea organelor de anchetă s-ar impune din mai multe cauze, între care respingerea discreționară, fără măcar o minimă dezbatere, a propunerilor rezonabile de amendare a actului adițional, formulate de către aleșii locali.
„Discuțiile nu sunt dorite pentru că, de fapt, executivul Primăriei Bacău vrea să impună un act adițional pe placul operatorului, prin șantaj, nu unul care să satisfacă exigențele OUG 74 și care să însemne creșterea calității serviciilor de salubrizare prestate în orașul Bacău. În final, faptul că SOMA și-a făcut propriul act adițional, copiind inclusiv părți din documentația de atribuire din licitația pe care ADIS o are în derulare, arată lipsa oricărui scrupul și responsabilitate față de băcăuani”, a mai spus dânsul.
Reamintim faptul că operatorul de salubritate al Bacăului a notificat municipalitatea ca va fi nevoit să sisteze colectarea deșeurilor menajere din cauza neaprobării în Consiliul local a actului adițional prin care se aproba colectarea selectivă a deșeurilor iar făra acest act nu poate primi autorizația de mediu pentru a-și desfășura activitatea în oraș. Consiliul local s-a întrunit de două ori, ieri, însă nu s-au întrunit voturile necesare pentru ca proiectul să fie adoptat.
Sâmbăta acesta îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Andrei. El este primul Apostol care a călcat pe pământul unde trăiește poporul nostru. Poporul român este unul mai smerit, mai necunoscut de oameni, dar cunoscut de Dumnezeu, iată, din prima clipă, cu primul chemat.
Ar trebui investit mai mult în dreptul acestui eveniment numit chemarea la apostolat, deoarece este cu adevărat un moment încărcat de semnificații. Dacă nu pătrundem cum se cuvine aceste semnificații nu vom înțelege nici chemarea și lucrarea Apostolilor, dar mai ales nu vom pricepe nici chemarea noastră. Să știți că Dumnezeu ne cheamă pe toți la mântuire.
Această lucrare a înțeles-o exact primul Apostol, Sfântul Apostol Andrei, fratele lui Petru. El nu era un om oarecare, pescar pe marea Galileii, ci era ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, plin de tensiunea așteptării lui Mesia. Dacă nu ar fi așteptat cum se cuvine, cu nădejde, evenimentul venirii Mântuitorului în lume, ar fi trecut pe lângă el fără să îl sesizeze, așa cum a trecut și trece pe lângă atâta lume indiferentă la chemarea pe care le-o adresează Dumnezeu. Viitorii Apostoli erau deci pregătiți, sensibilizați de predica Sfântului Ioan Botezătorul. Ioan constituie începutul, nucleul de forță al acestui fenomen ce se numește apostolat. Apostol înseamnă atât „cel chemat”, dar mai ales „ cel trimis”. Ioan trebuia să deschidă calea către o nouă realitate numită Împărăția lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul a spus despre Iisus „iată Mielul lui Dumnezeu , cel ce ridică păcatele lumii”. De bună seamă, în jurul lui Ioan era multă lume, unul singur a înțeles și a îndrăznit să creadă ce a spus Ioan . El a crezut că Dumnezeu, Iisus Hristos, este în fața lor. Odată cu Sfântul Apostol Andrei înțelegem că mântuirea creștină, Dumnezeul creștin, sfințenia creștină este supremul firesc. Îl fercim pe Sfântul Apostol Andrei pentru faptul că Dumnezeu l-a trimis poporului român. Oare este puțină cinste pentru neamul nostru să ne trimită Dumnezeu pe primul care l-a identificat și l-a înțeles în istorie pe Dumnezeu? Credem că este mare cinste pentru noi, dar și mare responsabilitate.
„Iată Mielul lui Dumnezeu , cel ce ridică păcatele lumii”
UPDATE 5 20.30: Proiectul a fost respins cu 10 voturi pentru și unul împotrivă. PSD nu a participat la vot. Mâine dimineață e convocată o nouă ședință de consiliu local.
Notificarea trimisă de SOMA Primăriei Bacău
UPDATE 4 20.00: Consilierii nu au ajuns încă la un acord. Discuțiile nu mai au legătură cu subiectul ședinței.
UPDATE 3: 19.35 De peste jumătate de oră se discută problema gunoiului. PSD a depus un proiect de hotărâre care schimbă radical datele problemei, însă nu poate fi discutat în această seară. PNL a anunțat că sprijină proiectul aflat în discuție.
UPDATE 2: 19.00 Ședința Consiliul local a fost suspendată pentru a se întruni comisiile de specialitate care să discute proiectul de hotărâre.
UPDATE: Astăzi, 29 noiembrie 2019, începând cu ora 18,00 se desfășoară ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău, la Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău, cu un singur punct pe ordinea de zi: Proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr.10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău, încheiat cu S.C. SOMA S.R.L. Bacău.
Consilierii locali PSD si aparatul tehnic al organizatiei municipale a PSD Bacau au formulat amendamente la actul aditional la contractul de salubrizare. Cresterea valorii contractului de colectare gunoi va fi de 10 la suta, nu de peste 50 la suta cum propune Primaria.
„Am modificat forma propusa de act aditional la contractul de colectare si transport deseuri, in vederea respectării prevederilor legale impuse prin OUG 74/2018. Modificarile pe care le-am operat, in acord cu principiul continuitatii prestarii serviciului, se refera la: – am eliminat toate prevederile contractuale care nu erau expres impuse de OUG 74/2018 – prevederile au fost eliminate deoarece clauzele contractuale respective erau preluate din caietul de sarcini al licitatiei in curs de desfasurare la ADIS, vizand stabilirea unui operator de colectare transport deseuri in Municipiul Bacau plus 22 comune limitrofe. – operatorul SOMA si-a asumat obligatia de colectare selectiva a deseurilor prin contractul incheiat in 2005 si actualizat prin actul aditional nr. 9/02.07.2018, motiv pentru care detalierea colectarii selective nu e necesar a fi prinsa in acest nou act aditional. – consideram ca prin modificarile contractuale pe care le propunem sunt indeplinite cerintele impuse prin OUG 74/2018, iar majorarea valorii contractului nu poate depasi 10 la suta din valoarea actuala (nu crestere de peste 50 la suta cum se propune de catre Primaria Bacau). – tarifele cuprinse in actul aditional urmeaza a fi negociate, respectand cerintele contractuale din actul aditional propus. – am eliminat din actul aditional toate dotarile suplimentare propuse, deoarece pentru a respecta cerintele impuse de OUG 74/2018 am constatat ca acestea sunt prinse in contractul existent, operatorul de salubritate putandu-si desfasura activitatea. – am suplimentat clauzele contractuale privitoare la incetarea contractului, prin adaugarea unei clauze ce prevede incetarea de drept a prezentului contract „la data la care noul operator desemnat in urma procedurii de licitatie publica organizata de catre ADIS Bacau, in baza mandatului primit prin HCL nr. 398/2018, va primi ordinul de incepere a prestarii serviciilor”. – aceasta este o solutie concreta prin care vom respecta prevederile OUG 74/2018 si vom proteja interesele bacauanilor, fara a creste valoarea contractului cu peste 50 la suta, adica 7 milioane lei in plus. – consideram ca tarifele ce urmeaza a fi discutate de Primaria Bacau cu operatorul SOMA, in baza propunerii noastre de act aditional, se vor inscrie in marja de aproximativ 10 la suta majorare valoare contract si nu de 50 la suta cum s-a propus de catre Primarie” a declarat președintele executiv al PSD Costel Dunava.
________________________________________
Începând de mâine, deșeurile menajere din municipiul Bacău nu vor mai fi colectate de SC SOMA deoarece firma a rămas fără autorizație de mediu. Pentru a obține autorizația de mediu ar fi trebuit ca cei din consiliul local să voteze actul adițional care prevedea colectarea selectivă a gunoiului.
Acest lucru nu s-a întâmplat, la ședința de azi a CL votându-se încă o dată împotriva acestui proiect.
„Astăzi, în ședința Consiliului Local, pentru A CINCEA oară la rând, consilierii PSD au refuzat să voteze proiectul care asigură colectarea deșeurilor din Municipiul Bacău. De mâine există riscul să rămânem cu gunoaiele în stradă! În lipsa adoptării acestui proiect SC SOMA rămâne fără autorizație pentru colectarea deșeurilor. Acest proiect a fost supus votului consilierilor locali în a cincea ședință la rând. În toate celelalte ședințe, consilierii manevrați de #BeneaBaronul , au părăsit sala la momentul votului sau au votat împotriva acestui proiect”, a declarat primarul Cosmin Necula.
Reprezentanții SOMA au anunțat că de mâine nu mai au cadrul legal pentru a colecta deșeurile menajere din oraș.
Societatea a anunțat că va da în judecata CL Bacău pentru nerealizarea profitului pe care l-ar fi obținut dacă i se permitea să-și continue activitatea.
Fără hotărârea consiliului de colectare selectivă, SOMA nu poate obține autorizația de mediu.
Consilierii PSD au anunțat că vor depune propriul proiect de hotărâre zilele următoare.
„Există o majoritate de 11 consilieri în CL Bacău, de la alte partide – de ce nu aprobă această majoritate, cu primarul în frunte, proiectul de act adițional la contractul cu SOMA, dacă actul e legal întemeiat? Acest proiect de act adițional prin care se SCUMPEȘTE gunoiul în orașul Bacău, cu peste 50 la sută, de la 14 la 21 milioane lei/an-creștere de 7 milioane de lei/an suportată din bugetul local, adică din buzunarele băcăuanilor”, a postat europarlamentarul Dragoș Benea pe pagina sa de facebook.
„PSD nu are majoritate în Consiliul Local Bacău, dar e în coliziune cu aventurile administrative ale lui Necula. Știm că l-am susținut în 2016-dar asta nu înseamnă că nu-i putem sancționa derapajele. Consilierii PSD vor veni luni, 2 decembrie, cu o propunere pentru a ieși din caruselul necontrolat al lui Necula: vom amenda proiectul de act adițional astfel încât interesele băcăuanilor să fie protejate, iar legea să fie respectată”, a mai declarat Dragoș Benea.
Peste 1.100 de contribuabili băcăuani la bugetul statului au solicitat până acum facilități fiscale sub forma anulării obligațiilor accesorii permisă de Ordonanța Guvernamentală nr. 6/2019, a transmis purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice, Andrei Anghel. Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește celor care înregistrează obligații fiscale principale restante la 31.12.2018 că pot beneficia de o întreagă serie de facilități fiscale.
Una dintre facilitățile permise de OG 6/2019 este anularea în totalitate a obligațiilor accesorii. În țară, până la finele celei de a doua decade a lunii noiembrie au depus notificări/cereri de anulare a obligațiilor accesorii 38.026 de contribuabili.
Pentru accesarea facilității fiscale „anularea obligațiilor accesorii”, până la 16.12.2019, inclusiv, trebuie să fie respectate condițiile impuse de lege, respectiv achitarea obligațiilor bugetare principale cu scadențe până la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 16.12.2019.
Anularea obligațiilor accesorii nu este condiționată de notificarea privind intenția de a beneficia de această facilitate fiscală, însă este obligatoriu să fie depusă, până la 16.12.2019, inclusiv, o cerere în acest sens la organele fiscale competente.
Prin achitarea voluntară a obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 1.01.2019 și 15.12.2019, se pot anula obligațiile accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018. În caz contrar, se vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor și bunurilor deținute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligații.
Cererea de anulare a obligațiilor de plată accesorii poate fi depusă și fără a fi necesară deplasarea contribuabilului la organul fiscal competent, prin serviciul „Spațiul privat virtual”.
Informații suplimentare se pot obține utilizând Formularul de contact disponibil pe pagina de Internet www.anaf.ro și Serviciul de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center, la nr. 031.403.91.60.
Emoții și voie bună. Toate într-un mixt pus la cale pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” în această seară de către elevii Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” care și-au sărbătorit bobocii.
1 de 17
În cursa pentru râvnitele titluri de Miss și Mister Boboc s-au înscris 11 perechi de elevi de clasa a IX-a, care, după ce au trecut prin toate probele propuse de colegii organizatori din clasele mai mari, au trecut prin filtrul juriului. După numărătoarea voturilor au fost declarați câștigători concurenta cu numărul 10, Diana Jîmbu, respectiv concurentul cu numărul 9, Daniel Vizitiu. Seara a fost întregită de un spectacol de muzică și dans pe gustul tuturor celor prezenți în sala de spectacol.
Cadrele didactice au pregătit împreună cu cei mici un program artistic la care s-au alăturat și un număr de 4 elevi de clasa a VIII- care și-au amintit și anul acesta de fosta lor educatoare, prof. Anișoara Matei și felul în care sărbătoreau Ziua Națională a României când erau preșcolari.
La activitatea desfășurată a luat parte și domnul prof. Iulian Bucur, muzeograf la Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău, partener în Proiectul ”Vizităm muzeul și învățăm” care le-a vorbit copiilor despre importanța zilei de 1 decembrie, cum s-a născut România,cum a crescut și cum s-a desăvârșit.
Asemenea evenimente se petrec rar în Bacău, atât de rar încât şi memoria le dezvăluie nu fără a fi stimulată de frânturi de amintiri ale unor oameni care le-au trăit sau de „memoria hârtiei” tipărită, la care facem adesea apel.
Să recapitulăm: Constantin Ciosu a debutat ca artist caricaturist la începutul anilor ’50, iar prima „personală” a avut loc în 1953, tot la Galeriile ALFA din Bacău. Constantin Ciosu participă în 1973 la prima expoziţie internaţională, în Bulgaria, şi numai după doi ani expune într-o ţară din afara blocului comunist, în Italia. De atunci, numele artistului băcăuan şi actul lui artistic – caricatura – le găsim în numeroase reviste şi ziare din România, dar şi ca premiant al unor expoziţii şi saloane internaţionale. Tehnicile lui, talentul, cultura, ideile şi mesajele din fiecare caricatură au cucerit lumea, fiind recompensat cu exact, după cum a precizat criticul literar Constantin Călin, la vernisaj, 172 de premii, ultimul fiind atribuit în această lună, la o expoziţie din Coreea.
Evenimentul despre care vorbeam a avut loc vineri, 29 noiembrie, 2019, la ora 17.00, tot la Galeriile ALFA. După 20 de ani, Constantin Ciosu a venit din nou în faţa publicului băcăuan cu o expoziţie fabuloasă de caricatură, organizată de Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, sub egida Consiliului Judeţean Bacău. Atunci, în 1999, curator a fost regretatul Octavian Puşcuţă (Voicu), astăzi cel care s-a ocupat de expoziţia maestrului Constantin Ciosu a fost Dionis Puşcuţă, artist plastic, şeful Secţiei Artă. „Maestru al desenului umoristic, un mare artist, un artist desăvârşit, o personalitate a Bacăului”, a spus Dionis Puşcuţă, la vernisaj.
„Consider expoziţia de astăzi un eveniment cultural naţional. Această dimensiune e dată de faptul că autorul ei este Constantin Ciosu, un caricaturist excepţional, alături de alte câteva nume, care, pentru Bacău reprezintă un autentic brand. Spui Ciosu şi interlocutorul – din orice parte a ţării ar proveni – va da imediat semne de recunoaştere”, a spus criticul Constantin Călin, cel care şi-a asumat prezentarea evenimentului, a operei şi a personalităţii celui care, pentru această expoziţie a ales să urce pe simeze 200 de lucrări, lucrări de salon, alb-negru şi color.
Cum şi-a construit Constantin Ciosu această notorietate, puteţi afla din ediţia tipărită a ziarului DEŞTEPTAREA, de luni, 2 decembrie. Până atunci, vă lăsăm să vizionaţi galeria foto, care însoţeşte acest text.
A fost săptămâna asta Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii (25 noiembrie), şi m-am gândit la cât este de inumană o astfel de realitate, din păcate atât de răspândită la noi – violenţa. Care se năpusteşte cu o forţă oarbă, animalică, asupra unei fiinţe mai slabe, femeie, copil. Violenţa domestică este unul dintre cele mai îngrozitor de triste lucruri care se petrec în deloc liniştitul nostru spaţiu mioritic, unde sunt raportate zilnic cam 100 de astfel de cazuri. O grozăvie! Deşi ştiu multe despre cruzimea de neîntrecut a oamenilor, am citit despre o mulţime de orori făcute de ei, am învăţat la istorie, etc., niciodată nu am acceptat ceea ce se numeşte violenţă domestică, părându-mi-se absurdă. Pentru că ea presupune existenţa unui cuplu, iar eu nu pot concepe decât unul liber consimţit, întemeiat pe dragoste, încredere, pe sentimente de preţuire reciprocă, pe sprijin, suport moral.
Ştiu că sunt idealistă şi că, în realitate, lucrurile sunt mult mai complicate. Aşa cum şi violenţa se manifestă în mai multe feluri. Ea este fizică, sexuală, psihică. Sunt şi tipuri de hărţuire, de abuzuri emoţionale, în fine, există chinuri, torturi pe o scară infinită, inventate de oameni. Dar cel mai greu pentru o femeie este să accepte că bărbatul pe care-l iubeşte nu este un om bun, şi de aceea ea se poate complace mult timp într-o situaţie dureroasă şi umilitoare. Nu recunoaşte adevărul, nu-l acceptă nici faţă de ea însăşi, nici faţă de alţii. Intervin ruşinea, teama, astfel explicându-se de ce sunt atât de puţine cazurile în care se strigă după ajutor, se face apel la lege, la cea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care a fost îmbunătăţită anul trecut. Îţi trebuie mult curaj ca să recunoşti că te-ai transformat într-o persoană care nu se mai respectă, suportând interminabile abuzuri. Cunosc femei a căror viaţă conjugală este un infern, dar ele continuă să trăiască în acel mediu toxic, otrăvit de ură, neîncredere, gelozie, repulsie, sete de răzbunare, în fine, un amestec terifiant, exploziv în orice clipă. Multe sunt prizoniere ale unor concepţii despre familia tradiţională, în care nici nu putea fi vorba despre divorţ.
Şi îndură, înghit multe nedreptăţi şi mizerii, pierzându-şi orice urmă de demnitate. Deşi există soluţia civilizată a divorţului, care nu este deloc o nenorocire, dimpotrivă, el poate fi eliberator, deschizându-ţi alte căi, descătuşându-ţi alte energii. Nu mi-e străin faptul că statutul de femeie divorţată nu este simplu într-o societate patriarhală, cum este cea românească, departe încă de standardele moderne, occidentale. Şi chiar l-am auzit odată pe un critic literar, om inteligent, cu o cultură autentică (aşa se vedea în scrisul său), dar ale cărui concepţii de viaţă rămăseseră într-un secol trecut, zicând că o femeie divorţată este o „paria” în societate. O stupiditate enormă, desigur! Dar, doar aşa îmi explic de ce multe femei nu au curaj şi rămân încarcerate într-o căsnicie unde totul este mortificat demult. Unde, nişte bărbaţi care pozează în familişti nu sunt decât nişte soţi şi taţi absenţi, singura lor preocupare majoră fiind augusta lor persoană.