duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1962

Pâinea noastră cea de toate zilele, ieri și azi

    Până în 1989, în Bacău, ca peste tot în țară, se producea pâine după rețetele clasice, folosindu-se ingrediente naturale, și fără amelioratori. Eventual, produsele speciale puteau conține adaosuri de zahăr, lapte și grăsimi. Pâinea era făcută în celebrele cuptoare încălzite cu tuburi cu aburi, majoritatea de tip Dampf. Astfel că, la final, găseam în rafturi un produs cu adevărat de calitate.

     

    În magazine găseam atât pâinea neagră, de 500 de grame, la 2,50 lei (pe care o cumpărau cel mai mult locuitorii de la țară pentru a hrăni porcii), sau de un kilogram, la 5,40 lei, cât și cea albă, de 3,60 lei, cea mai apreciată de băcăuani. Mai puțin aleasă era pâinea intermediară, de 3,8 lei.

    Cuceriți de turci

    În primii ani după ’90, pe mesele băcăuanilor apărea prima pâine aerată şi voluminoasă, produsă în cuptoarele afaceriștilor turci. Era extrem de consumată, mai ales după foamea din timpul comunismului, când totul, inclusiv pâinea, se vindea pe…cartelă – o jumătate pe zi.

    De altfel, turcii au fost primii care, pe lângă drojdia exagerat de multă folosită, puneau și aditivi, obicei „îmbrățișat” imediat și de brutarii români.

    „Nu mai poți face pâine doar din ingredientele clasice. Orice ai face, nu crește, nu arată bine, ca să o poți vinde. Pentru că omul asta vrea, să cumpere o pâine «umflată», aspectuoasă”, spune un brutar din Onești.

    Treptat, cuptoarele turcilor au fost închise, în special după ce afaceriștii străini au fost prinși evazionând statul român sau că…foloseau apa încălzită de la calorifer, la pregătirea aluatului. Câțiva ani mai târziu, s-a diversificat și oferta de pâine, alături de clasica franzelă albă, făcându-și loc pâinile împletite, cele cu cartof, cele din făină de secară (nu se cultivă secară câtă pâine de acest tip se vinde în toată țara n.r.), pâini graham, la tavă sau…lipiile arăbești.

    Pâinea din aluat congelat, adus din import

    Între timp, și concurența de pe piața de panificație s-a ascuțit, apărând tot soiul de mici sau mari producători. Din păcate, odată cu ei, s-au înmulțit și produsele „pline” de amelioratori, introduși tocmai pentru a prelungi perioada de valabilitate a pâinii.

    Venirea marilor magazine a determinat falimentarea micilor producători de pâine, brutăriile de cartier fiind nevoite să tragă obloanele. Și asta pentru că nu mai puteau concura pâinea produsă de lanțurile de magazine în liniile de fabricații proprii. Târziu s-a aflat că de fapt hyper și supermarket-urile foloseau aluat congelat preparat în țările lor de origine sau din…Bulgaria.

    Și nu doar pâinea, ci și produsele de patiserie se fac din aluat congelat. Cert e că pâinea congelată se produce mult mai repede și mai ieftin decât cea normală. Această pâine, odată cumpărată, după câteva ore se întăreşte. Specialiștii avertizează că pâinea congelată se produce doar cu folosirea de aditivi alimentari speciali. S-a ajuns atât de departe, încât una din patru pâini de pe mesele românilor este din aluat congelat adus din import.

    Rețeta simplă, a bunicii

    Produse tradiționale de panificație, făcute după rețetele simple, ale bunicii, nu prea există în comerțul mic sau mare. Poate, pe la țară, cu puțin noroc, mai găsești pâinea cea „adevărată”.

    „La noi, oamenii cumpără pâine de la comercianți, în general, adusă cu mașinile, de la Moinești sau de la Pârjol, unde există o brutărie. Mai face și lumea, fiecare pe-acasă, dar destul de rar. Soția mea coace pâine de casă, după rețeta simplă, cu făină, drojdie, apă și sare. Atât. Eu încă mai am cuptorul bătrânesc, păstrat la casa părintească, unde mi-am făcut și eu o gospodărie. Coace soția și 22 de cozonaci odată”, aflăm de la Eusebiu Alexandrescu, primarul din Solonț.

    Îmi destăinuie din secretele unei pâini reușite: cuptorul trebuie să fie potrivit de încins, altfel pâinea ori nu se coace, ori se arde. Aflu că bătrânii puneau o mână de făină pe o hârtie pe care o așezau la gura cuptorului și, în funcție de culoarea pe care o căpăta, mai puneai lemne sau nu.

    „Știm de la părinți că trebuie bine încălzit cuptorul, cu lemne, de preferat, din fag, pentru că asigură o ardere mai bună. Mama avea un fel al ei de a testa dacă e suficient de bine încălzit: ținea mâna în cuptor și spunea «Tatăl nostru» și dacă rezista era ok, dacă nu, îl lăsa să se mai răcorească”, povestește edilul din Solonț.

    Pâine coaptă pe vatră, la foc de lemne

     

    În județ, există, se pare, unicul cuptor tradițional în care se coace pâine pe vatră, la foc de lemne. Îl găsim la Pârjol. E mica afacere pe care a deschis-o o localnică, Dana Buhosu, fostă angajată a fabricii de hârtie „Letea”. Din 1998, tot coace pâine pe vatră, evident, folosind ingrediente naturale.

    „Făină, drojdie și apă. Clasică. Și un cuptor «clasic», pe lemne, singurul care a rămas în vreo trei județe – Bacău, Neamț și Vrancea. Nu folosesc acei emulgatori pe care-i găsim în alte pâini, de aia nu e așa frumoasă pâinea mea. Le spun tuturor că pâinea mea e «urâtă», dar e mult mai bună. Din păcate, oamenii nu prea apreciază asta. Foarte puțini, în general, cei mai educați, vor o pâine «urâtă» de-a mea, care e «sănătoasă». Mai nou, și tinerii, cei care sunt, la fel, mai educați, cumpără de la mine, pentru că pâinea asta o dau și copiilor”, spune Dana Buhosu.

    Se simte atât de responsabilă față de clienții care, de fapt, de 21 de ani îi susțin mica afacere, încât a decis să-și lase numărul de telefon în fiecare unitate unde ajunge pâinea de Pârjol. În felul acesta, primește orice reclamație sau sugestie de la clienți, pentru a corecta micile neajunsuri care mai pot apărea la produsele sale. Cuptorul de la Pârjol produce pâine albă sau neagră, de 500 de grame, la 2 lei bucata, sau de un kilogram, la 3,5 lei. Tot aici se mai face și pâinea de 2 kilograme, la „metru”, care costă 7 lei. „E foarte greu să faci pâine în ziua de azi. Cred că mă ajută Dumnezeu să mai rezist. Din păcate, după 21 de ani de când fac pâine, sunt obligată să renunț la trei angajați de-ai mei.

    Costurile mele sunt foarte mari, eu lucrez numai pe lemn, pentru că la noi nu a ajuns conducta de gaze. Chiar de-ar fi, tot nu aș coace la cuptor pe gaze”, mărturisește cu regret brutărița din Pârjol. Chiar și așa, produsele de aici au reușit să ajungă nu doar în tot județul, ci și la vecinii din Vrancea și Neamț, se pare, mult mai deschiși față de pâinea „curată”.

    „Am nișa asta și oamenii cu pretenții vin spre mine. E singurul avantaj pe care îl mai am. Clienții nu mai vor pâine care stă pe raft luni de zile, făcută, chipurile, din grâu întreg, din măciniș, iar în realitate e plin de…«Dealurile Chimiei»”, încheie Dana Buhosu.

    Emoţia, speranţa şi creativitatea

    N-am mai văzut prin paginile ziarelor, nimeni nu mai organizează conferinţe de presă, nici comunicatele de presă nu ne mai asaltează cu bilanţuri şi mari realizări anuale. La sfârşit de an parcă erau tonice, vezi, domnule, că se poate. Unii mai şi muncesc, adună profit, investesc, cresc salariile, vin şi bonusurile. Un interviu, o declaraţie, un reportaj publicitar mai înviorau paginile economice. Acum, nimic. Au ieşit din uz sau nu mai sunt realizări notabile? Dacă vrei să afli informaţii de cum mai merge economia, deschizi paginile Institutului Naţional de Satistică, ale direcţiilor teritoriale, însă îţi trebuie ceva experienţă pentru a pune cap la cap informaţiile, a desprinde concluzii, a face corelaţii. Dar acolo sunt cifere reci. Pare că mergem în orb, muncim în orb, ne ducem undeva, revenim, căutăm, pe unde om fi?

    Avem nevoie de informare corectă, deoarece doar declaraţiile de la televizor ale unor lideri peste poate de sperioşi nu au darul de a ne da încredere, speranţă. Nici performerii nu mai sunt pe prima pagină, nici statui nu mai avem cu ridica. Parcă nici istoria nu mai produce, bate pasul pe loc. Uite, Bacăul nu a mai ridicat o statuie de mulţi ani! Cred că sunt nume care ar putea scrise pe o placă de marmură sub un bust. Dar cui? Spunea cineva că doar emoţia, speranţa şi creativitatea ne-au mai rămas, pe care nimeni nu ni le poate lua sau confisca. De ce nu le-am ridica câte o statuie în centrul oraşului? Acolo se pot concentra toate emoţiile noastre, toate speranţele. Să fie una mare de care să ne izbim în fiecare zi, să ridicăm capul din pământ şi să privim spre cer. Poate aşa vom fi iarăşi mai încrezători, mai veseli, mai creativi. Cum ar arăta o statuie a Emoţiei sau una a Speranţei?

    Consulul SUA de la Galați îi cere lui Lincoln să-l mute la Hamburg

    Abia numit în funcție, consulul SUA de la Galați Frederick Wippermann îi cere președintelui Abraham Lincoln, printr-un intermediar, să fie transferat la Hamburg. Frederick Wippermann era german de origine, naturalizat american, și va obține mutarea la consulatul de la Hamburg, unde va reprezenta SUA între anii 1866 – 1869. În 1865 va fi unul dintre semnatarii depeșei de condoleanțe a Consulatului din Hamburg, după asasinarea lui Lincoln.

    Am explorat puțin Biblioteca Congresului și am dat peste următoarea scrisoare a președintelui Lincoln către secretarul de stat William H. Seward, cel care, în mandatul viitorului președinte Andrew Johnson va intermedia achiziția de către SUA a teritoriului Alaska de la Rusia:

    Executive Mansion, Washington, oct. 9, 1863.
    Lui William H. Seward
    Onor. sec. de stat
    Dragul meu domn, azi, doamna Galez a intervenit pentru domnul Frederick Wippermann, acum consul la Galatz, în Moldova. Ea dorește ca el să fie transferat la Hamburg, ca preferință; dar, în orice caz, îl dorește trimis într-un loc mai agreabil decât cel în care se află acum. Dacă puteți găsi în mod convenabil o modalitate de a o mulțumi pe doamna Galez, m-aș bucura.
    Al dvs A. LINCOLN

    Frederick Wippermann era în 1863 consul la Galați și va fi înlocuit în 1865 cu Oscar Malmros. “Doamna Galez”, care a intervenit pentru mutarea lui Wippermann la Hamburg pe lângă Lincoln nu a fost identificată de istoricii americani.

    Braconieri prinși pe lacul Galbeni

      În Ajunul Crăciunului o echipă CRE care asigura paza zonei de pescuit lacul Galbeni a surprins în flagrant, pe luciul apei, două persoane aflate la braconaj.

      Cei doi utilizau o barca artizanală și tocmai întindeau o plasă de tip monofilament, în lungime de 200 m.

      Echipa CRE a sesizat Inspectoratul Județean de Jandarmi, braconierii fiind preluați de autorități în vederea efectuării demersurilor legale.

      Acțiunile de teren pentru paza zonelor de pescuit ale CRE se desfășoară zilnic, conform obligațiilor contractuale asumate, astfel încât membrii pescari ai CRE sa poată pescui în cele mai bune condiții.

      Programul Revelion 2020 în Bacău

        Pe scena care va fi amplasată în apropiere de Parcul Trandafirilor vor urca Narcotic Sound și Jenny de la Ace of Base iar la miezul nopții este programat un foc de artificii.

        22:00 – 23:00 Narcotic Sound

        23:00 – 00:00 Jenny from Ace of Base

        00:00 – Foc de artificii

        Municipalitatea băcăuană se pregătește de prima ninsoare

          Echipele și utilajele Primăriei, alături de operatorii economici contractați sunt pregătite să intervină având în vedere avertizarea meteo Cod Galben de ninsori, a anunțat primarul Bacăului.

          „De dimineață am avut o întâlnire cu reprezentanții societăților prestatoare și cu echipele de intervenție de la Direcția de Salubrizare. În municipiul Bacău nu sunt estimate căderi mari de zăpadă, însă am luat toate măsurile pentru a se acționa corespunzător în orice moment”, a declarat primarul Cosmin Necula.

          El a spus că sunt asigurate și stocurile de material antiderapant și soluții pentru degivrarea trotuarelor și carosabilului (clorura de calciu,clorura de sodiu, inhibitor de coroziune). Acestea vor fi împrăștiate pentru ca zăpada căzută ulterior să producă efecte minime.

          „Vă reamintesc faptul că avem semnate contracte cu operatori economici pentru fiecare din cele 9 loturi în care este împărțit municipiul Bacău”, a mai precizat edilul.

          Recomandările polițiștilor pentru Sărbătorile de iarnă

            Poliția în acțiune

            Având în vedere că în această perioadă cetăţenii sunt preocupaţi de pregătirea pentru sărbători, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău adresează cetățenilor o serie de recomandări preventive:

            În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră!
            – Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi!
            – Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice !

            La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
            Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!

            În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun!
            Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!

            În tren, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!
            – Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!
            – Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
            – Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!
            – Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte!
            – Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!

            Atenţie!
            În preajma Sărbătorilor de Iarnă, acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă!
            Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră!

            NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!
            Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.
            Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
            O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
            Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

            Recomandăm tuturor cetăţenilor să sesizeze deîndată poliţia prin 112 atunci când viaţa, sănătatea, siguranţa bunurilor lor sau ale altora sunt puse în pericol.

            Poliţiştii Inspectoratulului de Poliţie Judeţean Bacău urează tuturor cetăţenilor judeţului „SĂRBĂTORI FERICITE!”

            Articole pirotehnice indisponibilizate și dosare penale întocmite pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive

              La data de 27 decembrie a.c., în intervalul orar 09.00-13.00, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune, pe raza municipiului Bacău, pe linia respectării prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
              Cu ocazia activităților specifice desfășurate, a fost depistată o femeie, de 28 de ani, din comuna Racova, care oferea spre vânzare articole pirotehnice, fără a fi autorizată în acest sens.
              Bunurile identificate, în valoare de 850 de lei și având o greutate de aproximativ 20 de kg, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
              În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

              La aceeaşi dată, poliţiştii din Moineşti, împreună cu jandarmi, au depistat în flagrant o tânără de 26 de ani, din localitate, care oferea spre vânzare, fără drept, articole pirotehnice.
              Tânăra este cercetată penal pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

              Cronica rutieră

                Cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului

                La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din Oneşti au depistat în flagrant un bărbat de 55 de ani, din comuna Gura Văii, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa alcoolului.
                În urma testării bărbatului în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

                Cercetat de poliţişti pentru conducere fără permis

                Un tânăr de 26 de ani, din judeţul Constanţa este cercetat de poliţişti pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.
                Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău l-au depistat în flagrant în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119 B şi în urma verificărilor efectuate s-a constatat că avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

                A fost semnat contractul de modernizare a Spitalului Județean Bacău

                – unitatea spitalicească va fi dotată inclusiv cu un heliport pentru transportul aerian al pacienților

                Sâmbătă, 28 decembrie 2019, la secția Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a celei mai importante unități spitalicești din județ.

                La eveniment au participat președintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Brașoveanu, vicepreședintele CJ Bacău, Silviu Pravăț, deputatul Lucian Șova, europarlamentarul Dragoș Benea, precum și conducerea SJU Bacău și reprezentantul constructorului care va efectua lucrările. Înainte de semnarea contractului, oficialii au vizitat șantierele deschise la SJU, începând cu parcarea și accesul la compartimentul de primire urgențe pediatrie, urmând cu cele două corpuri destinate Pediatriei, stația de epurare, apoi pavilionul vechi al spitalului.

                Lucrările de modernizare a SJU, în valoare de 3,2 milioane de euro, se vor desfășura pe parcursul a 24 de luni, și vor presupune modernizarea, extinderea, dotarea infrastructurii UPU, inclusiv realizarea unui heliport pentru transportul aerian al pacienților. „Încheiem într-un mod frumos acest an, cu investiții în sănătate, domeniu care, pentru Consiliul Județean, este de prioritate zero. Toate aceste eforturi sunt ale băcăuanilor.

                Sperăm ca, în următorii doi ani, acestea să fie finalizate, astfel încât Spitalul Județean să aibă o altă față, cadrele medicale să-și poată desfășura activitatea în foarte bune condiții, iar cetățeanul care va fi nevoit să ajungă aici să se simtă bine primit, bine îngrijit. Sunt investiții care vin de cinci-șase ani de zile, și pe care le vom continua.

                O parte dintre investiții au fost recuperate, anul acesta, de la Comisia Europeană, în cadrul proiectelor retrospective”, a declarat, în deschidere, Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău. Totodată, el a mai anunțat și validarea documentației la dotările Ambulatoriului de Specialitate Adulți și Copii din cadrul SJU, ceea ce înseamnă că pe data de 6 februarie 2020 vor trebui depuse ofertele pentru achiziția dotărilor pentru acest compartiment.

                „Demn de menționat faptul că CJ a reușit să achiziționeze toate terenurile private sau să exproprieze acolo unde este cazul, astfel încât să genereze o zonă, între UPU Pediatrie și UPU SJU, care acum este o rușine, o mizerie totală. Dar, peste 4-5 luni, undeva în luna mai, va fi gata și accesul modernizat către UPU Pediatrie și parcarea dintre Spitalul municipal și cele două secții amintite. Cred că exproprierea, care a presupus o investiție de aproximativ 500.000 de euro, este o acțiune curajoasă a CJ, dar care va facilita accesul către o secție extrem de importantă. Era de dorit să finalizăm până la începerea iernii”, a arătat europarlamentarul Dragoș Benea.

                Cu această ocazie, demnitarul băcăuan a reamintit, printre altele, despre investiția 6,5 milioane de euro de la corpurile de Pediatrie din cadrul SJU (ce urmează a fi finalizată în aproximativ 3 ani), precum și cea de aproape 2 milioane de euro (bani alocați de CJ) pentru refacerea capitală a stației de pompare și a rezervoarelor de apă (investiție programată a fi încheiată în primul trimestru al anului viitor).

                Evident, nu a fost uitată nici cea mai importantă investiție din ultimii ani, respectiv extinderea recent deschisei secții de radioterapie, care va presupune atât construcția unui nou buncăr, cât mai ales achiziția unui al doilea generator de particule necesar tratării celor suferinzi de cancer. „Încă din 2010, când spitalele au fost transferate către autoritățile publice locale, am avut preocuparea găsirii unei soluții pentru a dezvolta o secție de radioterapie, a moderniza un reactor învechit. Nu a fost ușor. Am încercat soluții de parteneriat public privat, în «regimul» Boc, am intrat în contact cu alte firme care aveau expertiză în domeniu… Până la urmă, am identificat soluțiile, astfel că guvernul PSD de la acea dată, prin CNI, să finanțeze acest obiectiv, mai ales că studiile de fezabilitate făcute arătau că există o mare cerere pentru astfel de servicii medicale”, a punctat deputatul Lucian Șova, fost membru în Consiliul de Administrație al SJU Bacău.

                Din păcate, SJU Bacău este singura unitate județeană din țară care deține o secție de radioterapie, aici, în ultimul an, fiind tratați peste 700 de pacienți, făcându-se peste 20.000 de proceduri. „Acesta este cel mai important centru de profit al Spitalului Județean Bacău, în 2019, înregistrându-se un profit de peste 2 milioane de lei, scăzând, din veniturile pe care le decontează Casa de Sănătate, cheltuielile directe ale acestei secții. Acest lucru dă posibilitatea spitalului județean să finanțeze activități de asistență medicală neprofitabile pe care le practică în alte secții, unde fie serviciile medicale sunt subfinanțate, fie nevoia de medicamente foarte scumpe conduce la costuri foarte mari pe pacient”, a adăugat deputatul Șova.

                Partea bună este că, în acest an, a fost finalizată procedura de achiziție publică pentru un nou reactor, compatibil cu cel deja existent, urmând ca, în aceste zile, să se încheie procedura de achiziție publică pentru construirea unui nou buncăr. „Guvernul României are datoria să finanțeze cumpărarea celui de-al doilea reactor la Spitalul Județean Bacău. Nu este vorba de guvern PSD sau de guvern PNL. Guvernul României trebuie să dea acești bani pentru ca, la anul, pe vremea aceasta, să putem vorbi de posibilitatea de a trata peste 1.400 de pacienți bolnavi de cancer. De acest lucru ne vom ține, mai ales la nivel politic (…) Contractul este semnat, este depus la Ministerul Sănătății încă din toamna anului trecut și era în vizorul Guvernului PSD la rectificarea bugetului pe care, din păcate, nu a mai putut să o facă. Or, la rectificarea guvernului PNL, s-au dat 200 de milioane de euro pe arme, dar nu și 2-3 milioane de euro pentru aparatura medicală ultra necesară pentru cetățenii României care se află pe muchie de cuțit”, a încheiat deputatul Lucian Șova.

                Trei case în flăcări

                  Trei case din comuna băcăuană Letea Veche au luat foc în noaptea de 27 decembrie, în jurul orei 23.00. Pompierii au intervenit cu două autospeciale și au reușit să stingă focul în jurul orei 1.00, în dimineața zilei de 28 decembrie. Conform pompierilor, au ars acoperișurile celor trei case. Cauza probabilă ar fi jarul căzut din sobă.

                  O tânără de 27 de ani și un copil de cinci ani, omorâți într-un accident

                    O tânără de 27 de ani şi un copil de 5 ani au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau a fost spulberată de un alt autoturism pe DN 12A, pe raza localității Ciobănuș.

                    Din primele informaţii, un tânăr de 27 de ani a efectuat depăşirea şi a intrat într-un autoturism care circula regulamentar.

                    În urma impactului puternic, a rezultat decesul şoferiţei de 27 de ani şi a unui copil de 5 ani, care se afla cu aceasta în maşină.

                    Şoferul vinovat a fost rănit grav şi se află internat la spital. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă si vătămare din culpă.

                    Conform Observator.tv, Tragedia s-a produs, în această dimineaţă, la ora 7.50.

                    Femei care iubesc prea mult

                    Când Nora a părăsit „casa cu păpuşi”, din cenuşa micuţei privighetori a renăscut o femeie liberă. Eroina celebrei piese a lui Ibsen a dat dovadă de un curaj nebun pentru acea vreme, luând hotărârea de a-şi părăsi călduţul cămin unde era tratată ca un element domestic, drăgălaş, e drept, dar nu altceva decât o anexă a soţului ei, singurul în drept să gândească. În 1879, când piesa a avut premiera, ea a stârnit o adevărată furtună, dând semnalul pentru revendicările feministe de mai târziu. De altfel, valoarea istorică a acestui text a fost recunoscută prin includerea manuscrisului lui Ibsen în programul Memoria al UNESCO. În „Nora”, o scriere cu adevărat revoluţionară, îşi găsesc expresia mai multe teme: puterea în cuplu, conflictul dintre sexe, dualitatea insolubilă, singurătatea în doi, ireversibila lipsă de comunicare din tipul de familie conservatoare, în care există o strictă repartiţie a rolurilor, femeia avându-l pe cel de satelit al bărbatului. Plecarea Norei de acasă nu este altceva decât o formă de revoltă a demnităţii jignite, refuzul sclaviei domestice. Prin acest gest curajos, ea îşi ia destinul în mână şi îşi cucereşte libertatea.

                    Chiar în timpurile moderne, astfel de femei sunt puţine, mai ales în societăţile tradiţionale, încorsetate în prejudecăţi. Pe lângă cele care-şi acceptă locul consfinţit de obiceiul pământului, chiar dacă sunt nefericite, există şi o altă categorie, destul de răspândită, de „femei care iubesc prea mult”. Aşa le-a numit o americană de profesie psihoterapeut, Robin Norwood, care a scris o carte, foarte interesantă şi folositoare, cu acest titlu, „Femei care iubesc prea mult”, un best-seller publicat în milioane de exemplare în toată lumea. E o lectură foarte utilă, întăresc ideea, care te ajută să înţelegi o mulţime de lucruri, deschizându-ţi drumul spre eliberarea din chinga unei iubiri distructive. Dragostea nu trebuie să-ţi facă rău, să-ţi provoace suferinţă. Ce fel de dragoste e aceea care te face să nu mai ai încredere în forţele tale, să-ţi neglijezi propriile interese, să trăieşti cu teamă lângă un bărbat posesiv, gelos, egoist, instabil emoţional, violent? Speri mereu că relaţia se va schimba în bine, cu preţul multor renunţări ale tale, pentru că nu poţi accepta, în forul tău lăuntric, şi asta în pofida evidenţei, că bărbatul pe care-l iubeşti este un om rău. Slab, influenţabil, nevrotic, cu un comportament obsesiv-compulsiv, megaloman, etc. Având mai multe dependenţe, de alcool, de muncă, de profesie, inclusiv de alte femei, fiind bolnav de boala puterii, în cazul unora. Şi, totuşi, astfel de bărbaţi fac victime, atrăgând genul de „femei care iubesc pre mult”, acestea încadrându-se într-o tipologie exact definită de psihoterapeuta americană. Sunt femei care, ne spune Robin Norwood, provin din familii disfuncţionale şi nu au avut parte de afecţiune, fiind dispuse să accepte orice ca s-o obţină, pentru că sunt dependente de suferinţa afectivă. Dar sunt predispuse emoţional şi la alte tipuri de dependenţe, de alcool, droguri sau de anumite alimente, dulciuri, în primul rând.Aşa cum simt, de pildă, şi nevoia disperată de a controla bărbaţii şi toate relaţiile pe care le au, fiindcă în copilărie au trăit într-un mediu nesigur. Voi continua data viitoare, pentru că subiectul despre relaţiile distructive e interesant, dar şi pentru că eu cred într-o altfel de dragoste.

                    Cultura agrorum, cultura animi, mănânc și beau, deci exist

                    Dan Sandu, patriarh al spiritului, poetul locatar de Berzunți, posesor de limbă și stil fără de pereche, zice că nu poate suporta să vadă prin supermarketuri, mai ales în preajma sărbătorilor, cum împinge din greu lumea la cărucioarele încărcate cu de-ale gurii. E un spectacol ai cărui actori suntem aproape toți.
                    În medie, zice Institutul Național de Statistică, lunar, cheltuim peste 40% din venituri pe mâncare şi băutură. În preajma sărbătorilor, acest procent devine urieșesc, depășind mult veniturile unora. CAR-urile sunt luate cu asalt. Crăciunul, Anul Nou și Paștele sunt vârfurile de formă ale consumului. Mai îți vine să crezi că a intrat în noi spaima sfârșitului lumii, că participăm la ultimul festin al ființării. Mănânc și beau, deci exist. Aceasta să fie noua maximă a supraviețuirii multora dintre noi?

                    Revenind la spectacolul cărucioarelor din supermarketuri, observi și tot felul de ciudățenii născute în cei 30 de ani de economie de piață originală care nu și-a găsit încă busola. Printre cei care cumpără ouă, carne de pasăre, de vită și porc, legume, fructe, lactate, vin etc. se află și mulți oameni care locuiesc la țară. Au dispărut din curțile și grădinile multora cârdurile de păsări, vacile, porcii, pomii, straturile cu legume, viile… Vreme în care pârloagele te asediază de peste tot. Un învățător hâtru îmi spunea că, în curând, în satul său va trebui deschisă o grădină zoologică populată de oi, cai, vaci, porci etc., pentru ca pruncii să cunoască pe viu animalele, nu doar privind pozele și mulajele, materialul didactic.

                    La mine în sat, demult, tare demult, de Anul Nou, când sosea ceata tradițională (capra, urșii, turcii, harapii, alți mascați) în bătătura unei gospodării, unul dintre actorii cetei se urca în podul casei și-l vedeai apoi cocoțat pe acoperiș, ținând în mână o bucată de șuncă, de mușchi afumat sau cârnați. Gazdele erau foarte mândre de gestul mascatului. Unii chiar se supărau dacă… ritualul nu era respectat. Prezența porcului la afumat era un semn al hărniciei, al prosperității. Mare rușine – și rară! – se abătea peste obrazul gazdei care nu avea porc în pod. Mascatul care inspecta podul casei avea momentele sale de glorie atunci când dansa pe coama acoperișului casei cu mâinile goale. Depistase un non-gospodar…

                    L-am deposedat pe locuitorul de la țară de virtutea iubirii culturilor și creșterii păsărilor/ animalelor. Oferim, etern electoral, tot felul de ajutoare sociale, otrăvim și școlile/ grădinițele din sate cu fructe și lactate burdușite cu E-uri, nu încurajăm proiecte autentice prin care locuitorii de la sat să se bucure de roadele ecologice și mult mai ieftine ale trudei lor. E o dramă atunci când îl vezi pe locuitorul satului cumpărând pătrunjel din piața orașului.

                    Cicero arunca punți fericite între cultura agrorum și cultura animi. Toate civilizațiile normale la cap au respectat și cultivat aceste punți. Se pare că, mai ales în lumea satului actual – părăsit și de tineri – nu mai ai între cine arunca aceste punți. Și cultura sufletului este în mare restriște. Valorile tradiționale, printre care și truda onestă, mor. Civilizația de consum, adaptată bizar la specificul nostru, oferă mereu semnale acestei decrepitudini de neam. Doar clopotele bisericii și sunetul clopoțelului de prin școli mai reușesc să amintească despre faptul că veșnicia, inclusiv cea raportată la dărnicia gliei, s-a născut la sat.

                    Județul Bacău va coopera cu Raionul Belgorod-Dnestrovski

                      Consiliul Județean (CJ) Bacău a aprobat încheierea Acordului de Cooperare cu Administrația Raională de Stat Belgorod-Dnestrovski (Cetatea Albă) în scopul stabilirii de relații bilaterale în domeniile administrativ, economic, cultural, social și educațional. De fapt, acordul s-a încheiat între unitățile administrativ-teritoriale, mai exact între Județul Bacău, reprezentat de Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, și Raionul Belgorod-Dnestrovski din Regiunea Odessa a Ucrainei, reprezentat de Sergei Ilcenko, președintele Administrației Raionale de Stat.
                      Cele două unități administrative „vor promova dezvoltarea reciprocă a comerțului, industriilor, investițiilor și a altor tipuri de cooperare economică”, vor crea condiții favorabile „pentru dezvoltarea activității comune a entităților economice”, inclusiv promovarea, susținerea și protejarea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.

                      Investiții, expoziții și schimb de specialiști

                      De asemenea, vor organiza „expoziții de produse ale companiilor din județul Bacău și ale companiilor din raionul Belgorod-Dnestrovski”, vor face schimb de informații privind „proiectele de investiții promițătoare pe care este oportun să le pună în aplicare pe teritoriul părților”, inclusiv proiecte ce obține finanțare de la Uniunea Europeană, dar vor schimba și informații privind principalele tipuri de produse destinate exportului.
                      Acordul mai prevede promovarea turismului, dezvoltarea de proiecte în domeniul protecției mediului și utilizării resurselor, cooperarea științifică și tehnică, schimbul de specialiști, organizarea de stagii de pregătire, dezvoltarea de programe educaționale comune și organizarea de seminarii pentru profesori, studenți și elevi.
                      CJ Bacău și Administrația Raională de Stat Belgorod-Dnestrovski vor suporta în mod independent cheltuielile apărute în cursul implementării acordului, în limitele prevăzute de legislația fiecărei țări. Acordul are avizul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Dezvoltării Regionale și a fost încheiat pe o durată de trei ani.

                      Două accidente rutiere au blocat traficul în județul Bacău

                        Două accidente rutiere au avut loc în această dimineață în județul Bacău.

                        Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN12A Comănești – Miercurea Ciuc, pe raza localității Ciobănuș, județul Bacău, a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme. Traficul rutier a fost blocat.

                        Accident și pe DN 11

                        Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN11 Onești – Brașov, pe raza localității Bogdănești, județul Bacău, a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.

                        Două persoane au fost rănite. Mai multe echipaje medicale au intervenit imediat la fața locului.

                        În urma accidentului traficul rutier s-a desfășurat îngreunat, pe un fir alternativ.

                        Avarie la rețeaua de apă în zona Bulevardului Unirii

                          În data de 28.12.2019, începând cu ora 9.00, din cauza unei defecțiuni, se vor efectua lucrări de intervenție la rețeaua de distribuție apă situată pe Bulevardul Unirii, nr. 80-82, din Municipiul Bacău. Durata estimată a intervenției este de 8 ore.

                          În acest interval, în funcție de necesitățile tehnice, este posibilă și sistarea serviciului de furnizare a apei pentru abonații cu branșamentele situate în Cartierul Șerbănești.

                          Samsarii auto expun la supermarket

                            De ceva timp, băcăuanii care merg la cumpărături dau cu ochii de mașini parcate, multe cu numere roșii, cu prețul afișat pe bord. Nu sunt ale vreunui dealer auto local, nici premii puse la bătaie de supermarket-uri, ci mașini second hand-uri plasate de samsarii auto, după ce aceștia au primit „interzis” din partea autorităților locale. În mod evident, situația este oarecum stânjenitoare pentru clienții magazinului care, poate, nu găsesc, mai ales în zilele mai aglomerate, un loc unde să-și lase mașina. Într-o situație și mai încurcată sunt puși directorii magazinelor care, în repetate rânduri, au încercat să rezolve cumva problema. Prin urmare, unele hypermarketuri au instalat bariere la intrările în magazine, mai nou chiar și în parcările amenajate la subteran, unde spațiul de parcare este mult mai limitat decât la cele din aer liber. Aici, obișnuiau să-și lase mașinile și băcăuanii care nu fac neapărat comerț cu mașini la mâna a doua, ci care doreau să aibă dimineața, la prima oră, mașina uscată, cu motorul dezghețat care să pornească la prima cheie. „Probabil, o să punem și noi astfel de bariere, cum am observat că s-a întâmplat și la alte obiective din rețeaua noastră sau de la concurență. Deși, nu cred că va rezolva problema. De exemplu, la un magazin din zona «Autogară», a fost pusă de multă vreme barieră și, ce credeți?, a fost ruptă la puțin timp”, spune directorul de magazin de la un cunoscut retailer.


                            Problema autoturismelor „uitate” spre vânzare în aceste locuri a ajuns și la urechile directorilor din Capitală ai acestor mari retaileri. Din păcate, nici la acest nivel nu a putut fi rezolvată problema. „Au fost făcute demersuri inclusiv la autoritățile locale, dar se pare că lucrurile sunt mult mai complicate. Deși parcarea este a noastră, are un regim public, dat fiind faptul că ne adresăm populației. Ca atare nu poți cere să intervină autoritățile locale pentru a rezolva neajunsul”, mai spune directorul de magazin.

                            Arta de a fi optimist

                            Un prieten m-a rugat să scriu, pentru o revistă literară, un fel de eseu de deschidere, un editorial, cum s-ar zice în termeni jurnalistici. Dar, mi-a zis el, revista o să apară la început/ sfârșit de an, așa că-ți sugerez să ai un ton optimist, să insufli ceva poftă de viață sau chiar mai mult, sete de viață, жажда жизни, cum zic rușii. Prea stai cu ochii pe beregata Lumii, ai prea multă otravă în condei, prea vrei să-i jupoi pe toți…

                            Există o artă a optimismului? Oscar Wilde ne spunea că toţi suntem în șanţ, dar unii dintre noi privesc spre stele. Am dat iama prin varii ghiduri ale optimistului (o, ce multe sunt!), dar nu s-a prins aproape nimic de mine. Nu există nici… rețete pentru optimism. Ar fi simplu să pot privi lumea aidoma lui Charlie Chaplin, cel care sugerează că nimic nu este permanent în această lume nebună; nici măcar necazurile noastre. Numai că această lume nebună a devenit, între timp, și otrăvită. Nu ne rămâne, cred, decât să-l aplaudăm pe causticul… optimist Voltaire, cel care-i spunea pesimistului că viața este, într-adevăr, un naufragiu, dar noi trebuie să avem puterea de a cânta în bărcile de salvare pe care ni le gestionăm singuri.

                            Așadar, încerc să fiu optimist. Custrategie. Citesc discursurile Președintelui și Premierului și-mi spun: ,,Ce glume festive!” Ascult promisiunile miniștrilor Educației și Sănătății și-mi zic iar: ,,Ce gume, domnule, ce glume!” Privesc spre inechitatea sistemelor de salarizare și pensii. ,,Astea, da… glume!” Miniștriide Interne și Justiție sugerează: ,,Pân-aici i-a fost corupției!” O, Doamne, ce uzine de glume!
                            Trăind într-o asemenea țară de glumeți, cum să nu te molipsești de arta de a fi optimist?

                            La ce seriale ne mai uităm?

                            Am mai povestit că televizorul îl am doar ca să mă uit la canalele de muzică. Dar cu numai 200 de lei am luat un dispozitiv care-l face „smart” și pot accesa Netflixul sau Internetul de pe el. Așa că, atunci când nu mai uit la filme, urmăresc niște seriale.

                            Pe Netflix a apărut The Witcher, un fantasy interesant, am văzut numai primul episod și mi se pare agreabil. Am citit prin presa britanică faptul că unii îl compară cu Game of Trones (pe care am refuzat să-l urmăresc), dar ăla era mai mult despre politică, asta este fantasy curat, cu vrăjitori, monștri, regine și prințese.

                            Tot pe Netflix este un serial rusesc care mie mi s-a părut interesant. Better than us este despre un viitor, prin 2029, când roboții sunt o banalitate. Sunt boți pentru sex, pentru munci, există și o mișcare anti-roboți, telefoanele mobile sunt niște brățări care proiectează pe braț mesaje, tranzacțiile se fac prin acele brățări care se pot conecta și la serviciile TV astfel încât să poți auzi sonorul la emisiunile proiectate pe ecrane gigant cât o clădire… Și apare un robot – Arisa – care nu mai respectă cele trei legi ale roboticii… Mie îmi place că roul principal este jucat de același actor din Sniffer, un alt serial produs pentru spațiul fost sovietic de o companie din Ucraina cu un detectiv care avea un simt olfactiv foarte dezvoltat.

                            Bull este un serial cu un actor care mi-a plăcut din NCIS – care, apropo, s-a bușit de tot de când au schimbat majoritatea personajelor – și în care un doctor în psihologie se ocupă de „știința proceselor”. Pe baza caracteristicilor demografice de pe rețelele sociale, caută câte o copie a fiecărui membru al juriului și învață să manipuleze jurații astfel încât să accepte povestea spusă de Apărare.

                            Elementary a fost un serial care a apărut pe Netflix și pe urmă a dispărut. Este reeditarea poveștii lui Sherlock Holmes, de dată asta, însă, acțiunea se petrece în zilele noastre, la New York iar dr Watson este o „ea” interpretată de Lucy Liu. Cine a văzut Ally McBill o știe.

                            De Lucifer și Miss Fisher amintesc în treacăt; seriale cu detectivi, fiecare cu specificul său.

                            S-au terminat dar au fost foarte bune miniseriile Carbon modificat și Bodyguard; le recomand, trebuie să le vedeți.