duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1905

Golden Buzz pentru Aura Marcu din Bacău la “Românii au talent”

    Foarte mulți români au fost martori vineri seară la descoperirea unui nou talent băcăuan, în cadrul emisiunii de la Pro Tv, ”Românii au talent”. Vorbim despre evoluția Aurei Marcu, o stewardeză de 35 ani din Bacău, care a reușit prin interpretarea ei să-i convingă pe jurați de calitățile ei vocale. Mai mult decât atât, Florin Călinescu a fost atât de mișcat de băcăuanca noastră încât a apăsat butonul de aur și a trimis-o direct în semifinale. Aura a dezvăluit juriului și spectatorilor câte ceva din povestea ei zbuciumată de viață, despre încercările grele prin care a trecut de-a lungul vieții, dar a demonstrat că orice poate fi lăsat în urmă când muncești pentru visul tău. În urma acestei reușite de răsunet, am vorbit cu Aura Marcu, performera de la “Românii au talent” fiind de acord să împărtășească cititorilor noștri despre experiența și visurile sale.
    Florin Ștefănescu

    -Au fost multe emoții la emisiune…

    -Da. Și mai sunt și acum. A trecut o lună și nu pot să descriu emoțiile care au fost pe scenă. După o lună mai simt că nu e adevărat. E ceva de nedescris, ceva ce nu trăiești în fiecare zi. Când Florin Călinescu mi-a dat Golden Buzz am început să plâng și nu mai puteam să respir. Așa cum am spus și la interviu, cred că a fost examenul vieții mele.

    -Am înțeles că ești absolventă a Colegiului Național de Artă din Bacău.
    -Da. Am studiat cu o profesoară de canto, Mădălina Spătaru, care a plecat în Franța. Am terminat în 2005 liceul. Apoi am fost la Conservatorul din Iași, iar după ce mi-am dat licența a trebuit să plec din sistemul de protecția copilului…

    -Cum ai ajuns în acest sistem?

    -Am ajuns în orfelinat din a doua zi de viață. Unchiul și cu bunicul meu m-au luat de la mama și m-au dat la orfelinat. Eram o rușine pentru că mama m-a născut devreme. Cred că nu eram de suportat. În total am schimbat 11 centre de plasament. Am fost și la leagănul din Comănești…nici nu-mi mai amintesc. Știu că îmi luam hainele și eram mutată dintr-o parte în alta. Un an am stat și în spital, pentru că nu vorbeam. Era o chestie de șoc. Mi-aduc aminte că pe la 9-10 ani m-au adus la centrul din Bacău. Încet, încet, am început să-mi pun ambiția la cale. Muzica m-a cuprins și am crezut că asta e calea. Muzica era refugiul meu pentru că eram o tipă foarte retrasă, închisă și tristă. Aproape că mă negam ca existență. În centrele de plasament nu poți să zici că duci o viață tocmai bună, dar, efectiv, te formează. Și ajungi să mulțumești. Mulțumesc bunului Dumnezeu. Pur și simplu, toate se întâmplă cu un motiv. Au fost ani care m-au călit și mi-am dat seama că cea care trebuie să se salveze, eram eu. Nimeni altcineva nu mă putea salva. Doar eu. Trebuia să găsesc forța interioară în mine, să pot să răzbat și să trec de toate zidurile care mi se puneau. Ni se puneau tot felul de etichete negative, care ajungeai la un moment dat să crezi că așa este. Ori treaba asta trebuia dărâmată prin ambiție, prin curaj, credință, prin arta…


    -Și ce s-a întâmplat după ce ai ieșit din sistem?

    -După ce am terminat Conservatorul am plecat în Cipru. Și am pornit de la munca de jos. Am muncit, la început la spălat de vase. Apoi am fost chelneriță. Serveam pe la resturante. Apoi, în timpul unui dineu, că aici a început izbucnirea mea în muzica… am lăsat tot, m-am dus în față, am pus un negativ, O mio babino caro (piesa Mariei Callas-n.r.) și când am văzut reacția publicului… Am primit foarte mult tips și mi-am dat seama că eu nu aveam încredere în mine. Atunci a fost un declic și am zis că trebuie să revin la muzică. Cred că vreo șapte ani după conservator nu am mai cântat. Pentru că nu asta era grija mea. Grija mea era să am un acoperiș deasupra capului, ceea ce nu puteam face decât prin muncă. Nu aveam timp de studiu… Apoi, de la acel moment, încet, încet, am început să studiez și am revenit la muzica mea.

    -Cum ai ajuns de la muzică la… stewardeză?

    -Stewardeză sunt de trei ani. Întâmplarea face că prin cineva, un părinte, care m-a ajutat, o familie superbă, familia Achivei, niște oameni deosebiți… M-am dus la părinte pentru că nu aveam o stare sufletească prea bună și aveam nevoie să vorbesc cu cineva. Am găsit un site unde se anunța că se sponsorizează pentru 300 de posturi de stewardeze. Trebuia susținut un examen în engleză, scris și vorbit. Nu știam engleză deloc. Mi-am luat un manual și am învățat singură. Apoi am fost la Sibiu unde am dat examen scris și oral și am luat a cincea din peste 300 de candidați. Am luat proiectul și am mers la cursul respectiv la Cluj. După curs am dat examinare la Autoritatea Aeronautică din București pentru licență… Practic, am luat atestatul de însoțitor de bord după care m-am dus la un interviu. Astfel am început ca stewardeză iar în primele 18 luni am operat pe zboruri în Cipru. Apoi am fost transferată pe Bacău, și de atunci, aici sunt.

    -Ce te-a determinat să mergi la show-ul de la Pro Tv?

    -Păi, mă întrebam dacă să mai stau mult ascunsă… Nu prea aveam curaj, dar am primit tot felul de încurajări. Dacă tot am putut în Cipru și reacția publicului a fost pe măsură, am zis că aici de ce nu ar putea să fie la fel. Când am fost la Iași la preselecții erau foarte, foarte mulți oameni, din care ne-am calificat doar 15.

    -Cu ce piesă ai reușit să iei acel Golden Buzz?

    -Am interpretat un requiem de Gabriel Faure, Pie Jesus, pentru Isus. Este o piesă de oratoriu. Mie astea îmi plac. Eu nu sunt pe operă, acolo unde trebuie să și joci rolul respectiv. Mie îmi plac foarte, foarte mult oratoriile care te duc spre spiritual, spre infinit, acolo unde mă văd pentru că eu sunt mai profundă.

    -Acum ce urmează?

    -Semifinala. Iau o vacanță cu zborurile…că oricum e și contextual acesta cu epidemia. Îmi iau concediu. Urma să dau licența de zbor, pentru că noi dăm ca și piloții, dar s-a amânat. Așa că timpul pentru mine e câștigător pentru că pot să studiez. Parcă lucrurile se așează de la sine. Eu simt că acesta e anul meu.

    -Cum te vezi în viitor? În muzică sau în aviație?

    -Eu zic că în ambele. Îmi place foarte mult zborul. Acolo efectiv evadez. Și în muzică evadez și trebuie să recunosc că este prima mea iubire. Muzica pe mine m-a salvat. Înainte de toate, da, e muzica. Vreau să cânt pentru oameni…

    -Un mesaj pentru băcăuani?
    -Nu știu ce să zic… Să fie optimiști, să nu renunțe niciodată la ceea ce își doresc cu adevărat, pentru că, dacă îți dorești cu ardoare și cu perseverență, le reușești pe toate. Toți avem și bucurii și greutăți. Și toate astea ne unesc. Să-ți găsești puterea interioară și să acorzi credință în tot ceea ce faci. Să crezi în tine, efectiv.

    Așadar să-i ținem pumnii Aurei pe mai departe și să-i urăm mult succes. Despre ea vă mai putem spune că mai are un hobby, desenul, iar pe viitor își dorește să scrie o carte. O carte despre oameni, emoții, momente, despre viață.

    Primarul Bacăului face, din nou, apel la respectarea carantinei

      După apariția primului caz de infectare cu coronavirus din județul Bacău, primarul Cosmin Necula solicită cetățenilor să respecte regulile instaurate de autorități.

      „Din păcate, înregistrăm primul caz de infectare cu noul coronavirus în Bacău. Este vorba de un copil de un an, din Moinești, care a intrat în contact cu o mătușă venită din Italia.

      Fac din nou un apel la toți cei care s-au întors din zonele afectate, să respecte carantina și să nu intre în contact cu ceilalți. Depinde doar de noi să protejăm sănătatea noastră și a celor dragi nouă”, a spus primarul Cosmin Necula.

      Lacul Bacău, populat cu o tonă de caras

        Vineri lacul Bacău a fost populat cu o tonă de caras, în cadrul unei acţiuni menită să completeze fondul piscicol existent de pe acestă apă publică aflată în grija CRE Bacău.

        Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa a numeroşi pescari şi a reprezentantului ANPA. Costul populării a fost de 7.200 lei, incluzând materialul de populare, dar şi transportul (430 km), fiind asigurat din bugetul CRE şi prin donaţii din partea prietenilor pescari.
        Acţiunile de populare continuă, obiectivul fiind acela de a popula şi cu 1 tonă de crap, cu exemplare de 1-2 kg/buc.

        Reuşita se bazează pe sprijinul pasionaţilor de pescuit, important fiind numărul celor care susţin populările şi nu neapărat sumele donate. Până în prezent campaniei de populare s-au alăturat peste 60 de persoane, dar şi Clubul Sportiv de Ecologie Prieteni Pescari din Neamţ, donaţiile ridicându-se la 3.300 lei.

        Al doilea Guvern Orban a fost învestit de Parlamentul care a demis primul Guvern Orban

        Guvernul propus de premierul desemnat, Ludovic Orban, a fost învestit sâmbătă de Parlament.

        Au votat „pentru” învestirea Cabinetului Orban 286 de deputaţi şi senatori, iar 23 au fost „împotrivă”.

        Au fost prezenţi 310 parlamentari, iar 309 şi-au exprimat votul.

        „Astăzi, preşedintele ne cere să ne batem joc de democraţie. A învestit un prim-ministru care a fost trântit de o moţiune de cenzură după ce adoptase 25 de ordonanţe de urgenţă, printre care de acum faimoasa ordonanţă cu alegerile anticipate, respinsă în integralitatea ei de Curtea Constituţională a României. A fost desemnat a doua oară şi şi-a depus mandatul. Curtea Constituţională a constatat că desemnarea a fost neconstituţională. A învestit un al doilea prim-ministru, într-un simulacru cu care să prostească o ţară întreagă. Ca şi Orban, Cîţu crede că participă la o joacă pe seama Parlamentului şi a ţării şi vine cu 10 minute înainte de vot cu depunerea mandatului. Unde vă treziţi? Să vă fie ruşine! Şi, ce să vedem, preşedintele persistă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Ni-l propune tot pe Orban, pentru că ceea ce s-a întâmplat până acum nu-i de ajuns”, a scris Tăriceanu sâmbătă pe Facebook.

        Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat sâmbătă că votul său împotriva învestirii Guvernului Orban este „un protest faţă de modul egoist şi dezastruos în care PNL tratează ţara în aceste momente de criză”.
        „Astăzi, eu voi vota împotriva Guvernului Orban – vreau ca cineva să le arate furia şi indignarea oamenilor faţă de lipsa de responsabilitate şi seriozitate a PNL. Eram pregătiţi toţi să ne călcăm pe inimă şi să votăm joi Guvernul Cîţu, dar acesta a dezertat în ultimul moment pentru ca PNL să se întoarcă la Ludovic Orban”, a scris Ponta pe Facebook.

        Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că în condiţii normale, dacă nu ar fi existat epidemia de coronavirus, toţi social-democraţii ar fi votat împotriva Guvernului PNL, adăugând că de duminică aceştia se vor întoarce „la Opoziţie totală”.

        „Asta aş fi spus azi în plenul Parlamentului. Dacă am fi avut condiţii normale. Stimaţi colegi, trei luni pierdute cu un Guvern iresponsabil au lăsat urme adânci. Jocul preşedintelui şi al Partidului National Liberal a avut un singur scop: alegeri anticipate.
        Ştiu, au aruncat ţara în haos, au pus în pericol sănătatea părinţilor şi copiilor noştri. Au făcut-o cu cinism, premeditare, din calcule politice! În condiţii normale, dacă nu ar fi existat această epidemie, cu toţii am fi votat împotriva acestui guvern al PNL. Dar nu trăim vremuri normale”, a scris Ciolacu pe Facebook.

        El a adăugat că PSD a propus un prim-ministru, refuzat de preşedinte, iar un al doilea premier al social-democraţilor ar fi avut aceeaşi soartă şi „am fi aruncat ţara într-o criză politică şi mai mare”.

        „Astăzi, România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. Va fi acesta în măsură să gestioneze problemele cu care ne confruntăm acum? Greu de răspuns… Dar instituţiile statului şi specialiştii care se luptă cu epidemia au nevoie de stabilitate şi măsuri rapide. Ştiu! PNL şi Iohannis nu merită acest vot! Dar românii merită un stat funcţional care să poată reacţiona rapid la pandemie. Sănătatea şi siguranţa românilor merită votul nostru! Doar românii! Pentru aceşti oameni care stau în carantină, speriaţi de ceea ce îi aşteaptă, pentru medicii şi asistentele care sunt în prima linie a luptei cu virusul, pentru românii care cer de la noi responsabilitate, pentru românii care ne cer să lăsăm politica în spate, pentru toţi aceştia, trebuie să votăm”, a menţionat el.

        Dosar penal pentru refuz de recoltare de mostre biologice de sânge

          Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

          Bărbatul este cercetat de poliţişti pentru refuz de recoltare de mostre biologice de sânge.

          Autoturism sustras din Belgia, descoperit de poliţiştii de investigaţii criminale

            Poliția în acțiune

            La data de 13 martie a.c., în urma unor activităţi specifice de investigaţie, poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au identificat un autoturism în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, cu domiciliul în Bacău.

            Din datele şi indiciile obţinute de poliţişti până la acest moment rezultă că, bărbatul ar fi achiziţionat autoturismul căutat de autorităţile belgiene, de la un cetăţean din judeţul Prahova.

            În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt.

            Prins în flagrant delict de polițiștii din Oneşti

              Polițiștii din Oneşti au depistat în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, din localitate care încerca să sustragă bunuri dintr-o casă nelocuită.

              La data de 13 martie a.c., bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei persoane plecată în străinătate de unde ar fi încercat să sustragă bunuri, electronice şi electrocasnice, fiind prins de poliţişti şi condus la sediul de poliţie pentru audieri.

              Prejudiciul de aproximativ 3500 de lei a fost recuperat de poliţişti.

              Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la furt calificat şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

              APIA suspendă primirea cererilor unice de plată

                De luni, 16 martie, la toate sediile APIA din județ, nu se vor mai primi de la fermieri cererile pentru subvențiile din agricultură, procedura urmând a fi reluată după 6 aprilie 2020. Măsura a fost impusă de contextul actual al infecțiilor cu virusul Covid – 19.

                „Menționăm faptul că activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul. Convinși de faptul că fiecare dintre noi, angajat APIA sau fermier, ar putea fi expus contaminării cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție impunse în această situație, considerăm că cel mai important este să ne gândim la sănătatea fiecăruia”, a precizat Ghiță Burlui, directorul APIA Bacău.

                În aceste condiții, fermierii sunt rugați să se solidarizeze cu efortul instituției de a reduce expunerea în fața acestui virus, asigurându-i, totodată, că le vor fi respectate toate drepturile.

                Dragoș Benea cere schimbarea prefectului de Bacău

                  „Responsabilitatea de a avea un guvern cu normă întreagă, validat de Parlament, a căzut – din nou – pe umerii PSD, care s-a ridicat la înălțimea momentului, optând pentru stabilitate politică și echilibru”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

                  „Cu un PNL intrat în carantină, care la începutul săptămânii – cu gândul la alegeri, nu la combaterea COVID19 – își anunța candidații la locale, răspunderea trecerii Executivului a revenit social-democraților.

                  S-a pus, astfel, punct unei perioade de incertitudine și chiar neputință, marcată de un păgubos interimat guvernamental și de telenovela Cîțu, un afront adus tuturor în plină criză coronavirus”, a mai spus europarlamentarul băcăuan.

                  Dragoș Benea mai spune că menținerea unui guvern interimar ar fi fost sinucidere curată: noul guvern, trecut cu votul lucid și responsabil al PSD, e acum ranforsat în atribuții, capacitate decizională și de acțiune. Ar trebui să constatăm o eficientizare a luptei contra COVID19.

                  „Din păcate, virusul politicianismului subminează lupta, chiar acum când în Bacău încep să apară primele cazuri confirmate. Voi solicita – în numele PSD Bacău, ai cărei parlamentari au fost azi la lucru – ministrului Marcel Vela, de la Interne, luarea în discuție a altui nume pentru funcția de prefect al Bacăului.

                  Avem nevoie de o persoană neangajată politic, capabilă să gestioneze cu promptitudine situațiile de criză și să ia, cu chibzuință, deciziile care se impun în astfel de momente”, a spus liderul PSD Bacău.

                  Acesta reamintește liberalilor că Spitalul Municipal este un obiectiv de investiții al Primăriei Bacău, dar se află în scriptele Ministerului Sănătății din Guvernul PNL. „Romeo Stavarache s-a gândit, acum vreo 15 ani, că e mai bine ca băcăuanii să facă, din banii lor, cadou statului un spital. Vom trimite HG-urile respective lui Palăr la domiciliu și lui Miroșeanu la Prefectură”, a concluzionat Dragoș Benea.

                  În criză de imagine și soluții, președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, lansează povești fanteziste

                  În criză de imagine și de soluții, președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, lansează povești fanteziste
                  Dragoș Benea, președintele PSD Bacău și fost președinte al Consiliului Județean Bacău, ar vrea ca alții să facă în șase zile ce n-a fost el capabil în 15 ani! Fără soluții reale și disperat că nu mai poate păcăli pe nimeni, Dragoș Benea aruncă în spațiul public tot felul de fantasmagorii și consideră că declararea stării de necesitate este soluția pentru ca Spitalul Municipal să fie finalizat în șase zile! Ca în China!

                  Îi reamintesc domnului Benea că trăiește în Bacău, nu în China, într-un județ condus de PSD timp de 30 de ani, un loc în care PSD a preluat, de la administrația liberală, Spitalul Municipal, realizat în proporție de 80%, dotat cu aparatură modernă și unde mai era nevoie doar de finisaje și pe care, tot pe fondul unor soluții ”fanteziste”, a reușit să îl îngroape. Deși PNL a lăsat bani în conturi și totul putea fi terminat într-un an, ați venit cu varianta de comasare a acestuia cu Spitalul Județean de Urgență, prezentată ca fiind singura soluție pentru finalizarea investiției. Ați vrut să-l transformați într-o jucărie financiară, numai că, tot guvernul PSD a fost cel care nu a avizat niciodată comasarea, încurcată prin sertarele ministerelor, așa că nicio asociere nu este finalizată, iar, astăzi, legal, singurul proprietar al spitalului este Consiliul Local Bacău.

                  Îl rog public pe domnul Dragoș Benea să înceteze să mai panicheze populația, să deschidă legile și să vadă că orice măsură se ia gradual, până să se ajungă la situații ”de alertă” și ”de urgență” și că nu te poți ascunde în spatele unor astfel de situații pentru a masca modul dezastruos în care ți-ai bătut joc de o investiție. Îl rog pe domnul europarlamentar Benea să înceteze goana după capital electoral în această perioadă, când amenințările sunt reale și serioase. Să nu mai folosească sănătatea băcăuanilor ca pe un subiect de campanie și ca pe un motiv de a face fotografii cu familia PSD, pentru că aceasta nu are culoare politică.

                  Domnule Benea, haideți să ne purtăm ca doi lideri maturi și responsabili! Lăsați-l pe domnul Brașoveanu să-și facă treaba de membru al Comitetului pentru Situații de Urgență, să se implice, să caute alternative de spații de cazare pentru izolare și carantină, și nu să-i intimideze pe proprietarii acestora, să coopereze cu restul instituțiilor statului, să dea o mână de ajutor reală. Domnule Benea, când amenințarea coronavirusului este atât de serioasă, politica ar trebui să tacă!

                  Deputat Ionel Palăr
                  Președintele PNL Bacău

                  Din 16.03.2020, Arena Mall își modifică programul de funcționare!

                    Vă aducem la cunoștință faptul că, începând de luni 16.03.2020, Arena Mall funcționează conform programului următor:
                    Luni – Duminică: 12:00 – 20:00, inclusiv cafenele, restaurante, Food Court, Cinema City.

                    Arena Fitness Club, Fun Zone și Cartoon Land își vor suspenda activitatea începând de luni, 16.03.2020 până la o dată ce o vom comunica ulterior.

                    De asemenea, în contextul epidemiologic actual, am dispus o serie de măsuri de prevenție prin igienizarea spațiilor comune și am suplimentat măsurile de protecție atât a clienților, cât și a angajaților noștri.

                    Încurajăm un comportament responsabil ce limitează răspândirea virușilor prin instalarea dispenserelor cu senzor cu gel antibacterian ce stau la dispoziția consumatorilor în zona de food court, la intrările în centrul comercial și pe culoarele principale.

                    De asemenea, monitorizăm permanent situația la nivelul centrului comercial și aplicăm o conduită preventivă sporită în Arena Mall Bacău prin aplicarea măsurilor aprobate la nivel național.

                    Prefectul a refuzat convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care să declare starea de alertă

                      Prefectul Liviu Miroșeanu și președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu

                      Prefectul județului Bacău a refuzat să convoace Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care să declare starea de alertă, după cum a solicitat președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu.

                      Declararea stării de alertă ar fi însemnat că se putea interveni rapid la Spitalul Municipal, pentru a fi finalizat.

                      „Dezaprobăm gestul și conduita iresponsabile ale prefectului Bacăului care, cu epidemia coronavirus intrată în „casă”, refuză să convoace CJSU, să declare starea de ALERTĂ și să dea, astfel, posibilitatea de a demara – urgent – lucrările la Spitalul Municipal! Amenajarea spitalului, pentru a prelua cazurile de coronavirus în vederea carantinării și tratării, se va face prin proceduri legale și transparente, urmând prevederile și dispozițiile în vigoare”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

                      „Avem un prim caz de coronavirus în Bacău, zeci de oameni veniți din Italia în carantină, iar prefectul face politică pe sănătatea băcăuanilor, ghidonat de șefii săi care la începutul săptămânii erau candidați PNL la locale, iar azi dau lecții de civism din carantină sau autoizolare.

                      Solicităm prefectului să ia act de adresa înaintată de vicepreședintele CJSU și să convoace, de îndată, Comitetul în vederea instituirii stării de ALERTĂ. Nu vă puteți bate joc, dle. Miroșeanu, de un întreg județ căruia – în loc de măsuri concrete și eficiente (de ex. convocarea CJSU) – îi serviți conferințe pe Facebook sau postări cu stomă pentru anus contra naturii, a mai spus europarlamentarul băcăuan.

                      ADR Nord-Est suspendă relațiile cu publicul

                        Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est a anunțat suspendarea activității de relații cu publicul, în contextul măsurilor anunțate de autorități pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19).
                        Suspendarea este instituită până pe 31 martie, inclusiv, dar activitatea ADR Nord-Est continuă. Pentru comunicarea cu agenția și pentru solicitarea de informații pot fi utilizate telefoanele și faxurile 0233.218.071, 0233.224.167 și 0233.218.072, adresa de e-mail adrnordest@adrnordest.ro și Formularul de solicitare informatii.

                        COVID-19 modifică organizarea și plata unor impozite la ANAF

                        Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus o serie de măsuri în scopul asigurării securității și sănătății personalului, dar și pentru protecția contribuabililor în condițiile pandemiei de COVID-19.

                        În toate unitate fiscală au fost asigurate produse igienico-sanitare, iar stocurile sunt reînnoite permanent. Au fost stabilite punctele cheie și activitățile care necesită un flux continuu, precum și numărul de personal necesar pentru asigurarea acestora, respectiv 15% din totalul angajaților la ghișeul unic, trezorerie, registratură, asistență contribuabili, relații cu publicul etc.
                        În spațiile destinate contribuabililor este limitat accesul, să se evite aglomerația, și s-a stabilit păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,5 m între persoane.
                        Pentru personalul care utilizează mijloacele de transport public, ora de începere a serviciului este stabilită în intervale orare decalate cu o oră/o oră și jumătate față de programul normal (orele 8.00, 9.00 și 10.00, până pe 31 martie, inclusiv.

                        Ședințele și întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferință, iar delegațiile/deplasările angajaților sunt suspendate. De asemenea, au fost identificați salariații care pot desfășura activitatea la distanță și sunt identificați angajații care au efectuat ore suplimentare și se acordă zilele de recuperare în vederea asigurării posibilității rotirii personalului.
                        Totodată, s-a decis reprogramarea unor cursuri, instruiri și examene cu personalul propriu.

                        Plata unor impozitelor amânată

                        ANAF a amânat primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport aferente acestui an, de la 31 martie la 30 iunie 2020.
                        De asemenea, pentru anul în curs contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2020 impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de Consiliul Local.
                        Aceste modificări urmează să fie reglementate prin ordonanță de urgență în prima ședință de guvern.

                        Believe and make it happen

                        Unii oameni îşi pierd încrederea în sine şi nu-şi mai găsesc forţa şi curajul pentru a-şi continua visul, iar alţii nu îşi găsesc curajul nici măcar pentru a începe sau sunt nesiguri de puterile lor.

                        Unele persoane sunt influenţate de părerile negative ale celorlalţi faţă de visul lor şi nu îl urmează, iar, fiind influenţate de părerile negative, cele pozitive sunt mai greu de auzit.

                        A avea încredere în tine este foarte important. Dacă crezi în tine şi eşti optimist, îţi vei putea îndeplini visurile. A crede este cel mai bun început.

                        Dacă îţi pierzi încrederea în tine, aminteşte-ţi, nu lăsa o piedică să-ţi pună capăt visului şi indiferent cum va fi finalul, nu regreta niciodată ceva ce ai făcut din tot sufletul, toate visurile se îndeplinesc la un moment dat.

                        Visurile sunt precum nişte păsări, dacă păsările nu sunt învăţate să zboare, nu vor zbura, la fel şi visurile, dacă nu credem în ele, nu se vor îndeplini.

                        Nu uita, viaţa merge mereu înainte, cu bune sau cu mai puţin bune, cu reuşite sau eşecuri din care învăţăm, cu zâmbete sau cu lacrimi, deci BELIEVE AND MAKE IT HAPPEN, anume CREDE ŞI FĂ SĂ SE ÎNTÂMPLE!

                        Mara – Ioana Lazăr, 11 ani, clasa a V-a, elevă la Școala ”Dr. Al. Șafran” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                        Se închide Târgul auto

                          În contextul răspândirii infecției cu noul coronavirus și necesitatea adaptării măsurilor stabilite prin Hotărârile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, mai exact a Hotărârii nr 9 din 10.03.2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, conform căreia sunt restricționate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și divertisment, la care participă peste 100 persoane, vă comunicăm că începând cu data de 14 martie 2020:

                          – întreaga activitate a Târgului Auto din municipiul Bacău va fi sistată;

                          – în cadrul Bazarului Milcov din municipiul Bacău programul va rămâne neschimbat de luni până vineri, iar pe perioada sfârșitului de săptămână va fi închis.

                          În funcție de evoluția evenimentelor, ulterior va fi anunțată data reluării programului normal.

                          Primul caz de coronavirus din județul Bacău

                          Vineri seară a fost confirmat primul caz al unei persoane îmbolnăvite de boala COVID 19, în județul Bacău.

                          Este vorba de un copil de un an și jumătate, din Moinești, internat în spital împreună cu mama sa în data de 10 martie.

                          Femeia nu este bolnavă, doar copilul a fost descoperit pozitiv la a doua testare, prima fiind negativă.

                          Copilul, împreună cu mama sa, au fost transferați, sâmbăta dimineață, la Iași pentru investigații suplimentare.

                          DSP testează familia, care a stat în izolare de când o mătușă de-a copilului a venit din Italia. Testele vor fi confirmate la Iași.

                          Este primul caz confirmat Covid 19 în țară la un copil.

                          La ora actuală, la nivelul judeţului Bacău, 681 persoane sunt monitorizate la domiciliu de către reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică Bacău, iar numărul persoanelor aflate în carantină în spaţiile special amenajate este de 77.

                          Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, a declarat, sâmbătă, că starea copilului de un an şi jumătate din Bacău internat din cauza coronavirusului, este bună.

                          Potrivit sursei citate, copilul de un an şi jumătate a fost internat sâmbătă la prânz la Spitalul de Boli Infecţioase, el fiind adus la Iaşi de la Spitalul Judeţean Bacău cu o stare generală bună.

                          Managerul Spitalului de Boli Infecţioase a menţionat că medicii urmează să decidă care va fi schema de tratament care îi va fi aplicată.

                          „Copilul are o stare generală foarte bună. Trebuie să vedem dacă suportă uşor boala, ce simptomatologie are şi după aceea stabilim tratamentul care trebuie aplicat. Se poate să fie un asimptomatic, dar poate fi sursă de infecţie”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ.

                          Managerul Spitalului de Boli Infecţioase a spus, totodată, că se încearcă găsirea unei soluţii pentru ca în perioada spitalizării copilul să nu fie separat de mamă.

                          „Vom face în aşa fel încât mama să stea cu el. Dorim să asigurăm protecţia mamei, vom gândi o zonă specială. Este foarte greu să iei o decizie şi să spui că îi desparţi. Subliniez, virusul acesta aceste deosebit de contagios. Ceea ce putem noi să facem este să îi explicăm tot ceea ce trebuie să ştie despre acest virus, să o învăţăm tot ceea ce înseamnă spălat pe mâini, dezinfectat şi aşa mai departe”, a declarat dr Carmen Dorobăţ.

                          CONSILIUL JUDEȚEAN BACĂU: În 2020 continuăm investițiile!

                          În ultimii ani, Consiliul Județean Bacău a investit 350 de milioane euro în infrastructură aeroportuară, rutieră, de sănătate și în sistemul de servicii sociale. Investițiile vor continua și în perioada următoare. 81 de milioane de euro, reprezentând 65% din bugetul anului 2020, sunt alocați pentru dezvoltare. Este vorba despre fonduri proprii dar și surse atrase (finanțări europene nerambursabile) care vor fi investiți în proiectele care vizează dezvoltarea infrastructurii, serviciilor de sănătate și sociale.

                          „Anul 2019 a marcat finalizarea unor proiecte mari de infrastructură și debutul altora. Fie că vorbim despre Aeroportul Internațional George Enescu, de proiectele începute și aflate în implementare la Spitalul Județean de Urgență Bacău sau drumurile județene, pot afirma fără exagerare, că județul Bacău este la această oră, un șantier, unde se desfășoară lucrări ample de reabilitare și modernizare a infrastructurii de transport și de sănătate.
                          Investițiile realizate în această perioadă continuă și dezvoltă proiectele inițiate în mandatele anterioare și reprezintă rezultatul unei munci susținute, în echipă, și a unei conlucrări eficiente între consilierii județeni și aparatul de specialitate al Consiliului Județean și al instituțiilor subordonate”.
                          Sorin Brașoveanu,
                          Președintele Consiliului Județean Bacău

                          Peste 350 milioane Euro investiți în ultimii patru ani

                          Pornind de la Strategia de Dezvoltare Durabilă, prioritățile actualului mandat au fost orientate spre:
                          • Dezvoltarea infrastructurii de transport, cu precădere modernizarea aeroportului din Bacău, ca poartă de intrare în zonă, și a rețelei de drumuri care să permită accesul rapid și facil.
                          • Dezvoltarea infrastructurii de sănătate care să asigure tuturor cetățenilor accesul la servicii medicale performante.
                          • Dezvoltarea infrastructurii sociale, de educație și cultură.
                          În perioada 2016-2020, Consiliul Județean Bacău a derulat un amplu program de investiții. Au fost, sau se află în curs de realizare, proiecte în valoare totală de peste 351 mil.Euro, astfel:
                          • Infrastructură – 175,139,000 E
                          • Sănătate – 81,530,000 E
                          • Mediu – 69,786,000 E
                          • Social – 21,699,000 E
                          • Dezvoltarea capacității administrative – 3,110,000 E

                          Infrastructură aeroportuară
                          63 milioane Euro pentru aeroportul din Bacău

                           

                          Întreaga zonă aeroportuară este în plin proces de modernizare. Aeroportul băcăuan beneficiază de două proiecte importante de infrastructură finanțate de Uniunea Europeană (75%), Guvernul României (23%) și CJ Bacău (2%), în valoare totală de 61 milioane Euro. La acestea s-a adăugat modernizarea și extinderea străzii Aeroportului, investiție de aproximativ 2,2 milioane Euro, finanțată 95% de Consiliul Județean Bacău.
                          Aeroportul are astăzi un terminal și un punct de control, complet noi, și o parcare cu peste 300 de locuri. Se lucrează la extinderea și modernizarea pistei pe o lungime de 2.500 metri, alături de amenajarea sistemului de canalizare pluvială și drenaje, a sistemului de balizaj luminos și a drumului perimetral de securitate.
                          Dezvoltarea infrastructurii aeroportuare nu se oprește aici. Modernizarea pistei va permite aterizarea/decolarea aeronavelor de mari dimensiuni, fapt care va duce la creșterea traficului comercial și de călători și al gradului de siguranță al operațiunilor aeriene.

                          2020
                          65% din bugetul propriu al Consiliului Județean Bacău, alocat investițiilor

                          Investițiile derulate până în prezent continuă. 65% din bugetul fundamentat pentru anul 2020, respectiv peste 81 mil. Euro, sunt alocați pentru finanțarea investițiilor aflate deja în implementare, cum ar fi lucrările demarate la Spitalul Județean de Urgență (S.J.U.) Bacău, proiectele pentru infrastructura aeroportuară și drumurile județene.
                          Cifrele vorbesc de la sine:
                          • sumele alocate proiectelor în derulare la secțiunea Sănătate, la S.J.U., la care se adaugă asocierile cu Onești, și Moinești – 5%;
                          • dezvoltarea infrastructurii de transport – 80,47% din totalul cheltuielilor de dezvoltare, din care, 70,72% pentru infrastructura rutieră.

                          Infrastructură rutieră
                          Peste 360 de km de drumuri județene modernizate

                          Din cei 920 de kilometri de drumuri județene aflate pe raza județului Bacău, în ultimii trei ani sunt în curs de modernizare peste 360 km. Investițiile sunt realizate cu:
                          • finanțare de la Uniunea Europeană – 95 km;
                          • Guvern prin PNDL (I, II) – 74 km;
                          • CJ Bacău – 195 km.
                          Ca urmare a investițiilor derulate, în valoare totală de peste 114 mil. Euro, o bună parte din rețeaua de drumuri care traversează județul a fost modernizată. La acestea se adaugă și proiectele finanțate cu fonduri naționale și europene, pe infrastructura mare (drumuri naționale, Centura Bacăului).

                          Programul de dezvoltare a infrastructurii rutiere continuă.

                          • Bani europeni pentru 95 de kilometri de drumuri județene
                          95 de kilometri de drumuri județene care străbat partea de est a județului Bacău vor fi modernizați din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. De această investiție, în valoare de aprox. 41 mil. Euro, vor beneficia peste 46 mii de locuitori ai județului. La această oră sunt în execuție următoarele tronsoane de drumuri:
                          • DJ 207D, limită judeţ Neamţ-Traian-DN2F care străbate comunele: Dămienești, Negri, Prăjești și Traian;
                          • DJ 241A, care traversează comunele: Izvoru Berheciului, Secuieni;
                          • DJ 241, care străbate comunele: Podu Turcului, Glăvănești, Motoșeni, Răchitoasa, Colonești și Izvoru Berheciului.

                          • 74 de kilometri reabilitați și modernizați cu fonduri guvernamentale
                          Prin Programul Național de Dezvoltare Locală s-a finanțat modernizarea a 74 km de drum județean:
                          • PNDL I – 8 km – 2,4 mil. Euro
                          • PNDL II – 65 km – 42 mil. Euro.
                          Drumurile pe care la această oră se execută lucrări complexe de reabilitare și modernizare sunt:
                          • DJ 241B Pădureni – Fruntești – Filipeni – Bălaia – Mărăști
                          • DJ 252A Horgești – Sohodor – Recea – Răcătău
                          • DJ 243B Motoșeni – Stănișești
                          • DJ 117 Poduri – Cernu – Buda
                          • DJ 123 Sălătruc – Valea Uzului
                          • DJ 119 intersecție Fundu Răcăciuni – Ciucani.
                          La acestea se va adăuga în 2020 și drumul județean DJ 252C Tătărăști – Corbasca, care este acum în etapa de obținere avize.

                          • 195 km modernizați din fonduri proprii ale Consiliului Județean Bacău, din care, numai în 2019, peste 132 de kilometri.

                          Infrastructura de sănătate
                          Sănătatea, prioritate a Consiliului Județean Bacău!

                          Sănătatea este pe lista de priorități, dovadă fiind proiectele începute în anii anteriori, în valoare totală de peste 81 mil. Euro, unele deja finalizate, altele în diverse stadii de execuție.
                          Printre lucrările finalizate se numără:
                          • Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca din Onești cu investiții de peste 3 mil. Euro pentru modernizarea secțiilor de Medicină Internă, Neurologie și ORL-Oftalmologie.
                          • Spitalul Județean de Urgență Bacău – 75 mil. Euro investiți în:
                          – Renovarea și dotarea noii secții de Oncologie cu o capacitate de 40 de paturi, din care, 5 în regim spitalizare de zi;
                          – Construirea și dotarea Compartimentului Radioterapie, cu o capacitate de 20 de pacienți/zi, valoarea finanțării fiind de 6,5 mil. Euro, din care doar echipamentele au reprezentat 60%;
                          – Reabilitarea Compartimentului Primiri-Urgențe, lucrările însemnând reparații capitale la Ambulatoriul de Specialitate, construirea unui nou Compartiment de Primiri Urgențe, reabilitarea termică a clădirii precum și dotarea cu echipamente și instalații.

                          Spitalul Județean de Urgență Bacău

                          Proiecte în diverse stadii de execuție:
                          • Reparaţii capitale, dotare Bloc operator- săli operații, spații tehnice etc.
                          • Reparații capitale, extindere și reabilitare termică clădire spital vechi
                          • Reparaţii capitale Pediatrie corp A și B
                          • Reparații capitale Secție Oftalmologie
                          • Reparații capitale, reabilitare Secție Gastro-Enterologie
                          • Reparații capitale clădire Laborator de Medicină Legală
                          • Reparații capitale Stație de oxigen, rețele termice și de curent vital

                          Un nou buncăr pentru Radioterapie, heliport și cale de acces la Urgențe Pediatrie
                          Un proiect de anvergură este construcția celui de-al doilea buncăr de radioterapie, investiție în valoare de peste 1,1 mil. Euro finanțată de Consiliul Județean Bacău. Ministerul Sănătății, prin contractul semnat în septembrie 2019, s-a angajat să finanțeze achiziția acceleratorului de particule, în valoare de peste 3,7 mil. Euro (10% cofinanțare CJ Bacău).
                          La finalul anului 2019 a fost demarat proiectul finanțat din fonduri europene în valoare de aprox. 3 mil. Euro pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe care va include și un heliport. Astfel, pacienții aflați în situație critică vor beneficia de servicii de transfer către alte unități medicale.
                          Lucrările la extinderea și modernizarea căii de acces și a parcării de la UPU-Pediatrie se apropie de finalizare. Investiția, finanțată de Consiliul Județean Bacău va fluidiza traficul și accesul către Compartimentul de Urgențe Pediatrie.

                          Cum vă protejați de coronavirus. 5 reguli simple

                          Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția că nu e de glumit cu pandemia. Nu ne-am confruntat niciodată cu așa ceva.

                          1.Stați acasă, stați cât mai mult în casă. Doar așa nu mai există acea transmitere a coronavirusului de la purtător-contaminat la cei receptivi.

                          2.Igienizați mâinile și suprafețele. Utilizați (corect și cât mai des) dezinfectante ce pot ucide noul coronavirus – ce conțin clor, înălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic şi cloroform.

                          a) Pentru suprafețe (!!!) folosiți spirt (alcoolul sanitar 70%) ce e un dezinfectant eficient pentru suprafețe sau dezinfectanți pe bază de clor (sub diferite forme de comercializare).
                          b) Pentru mâini –un gel de mâini pe bază de alcool (în aceeași concentrație de 70%). Gelul are avantajul de a pătrunde în profunzime și a nu distruge pielea (spre deosebire de spirt ce nu are timp de contact pe tegumente) dar nu exclude spălatul corect (minim 20 de secunde, insistând pe pliurile de flexie și interdigitale, după contact cu orice suprafață potențial contaminată) cu apă și săpun.
                          3. Folosirea măștii de protecție este recomandată doar în cazul în care suspectați că ați fost contaminat cu noul coronavirus sau prezentați simptome de tuse, strănut, sau în cazul în care acordați asistență unei persoane care este suspectă de a fi infectată cu noul coronavirus (o călătorie recentă în China sau zonele în carantina din Europa, cu simptome respiratorii).

                          Utilizarea măștii de protecție ajută și limitează răspândirea virusului doar dacă e folosită împreună cu celelalte măsuri de autoprotecție.

                          4.Evitați deplasările și întâlnirire care nu sunt urgente, spațiile publice aglomerate (magazine, mall), transportul în comun la orele de vârf mai ales dacă aparțineți grupelor de risc ( persoane în vărstă, deficiențe imunologice, patologie cardiacă, respiraorie sau metabolică (diabet).

                          5.Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți, prezentați dificultate respiratorie, dureri musculare și stări de oboseală și veniți dintr-o zonă de risc.

                          Din ianuarie am tras semnale de alarmă și am solicitat un plan unic de acțiune la nivel european. Am depus în Parlamentul European un proiect de lege (moțiune pentru o rezoluție) vizând realizarea acestor măsuri în toate statele membre. Măsurile de carantină pentru tot ce intră sunt obligatorii.

                          Solicit public autorităților redeschiderea Institutului Cantacuzino și construcția unei fabrici de materiale sanitare și medicamente. România nu are nicio fabrică de vaccinuri și nu avem niciun fel de fabrică de materiale sanitare. Majoritatea sunt din China.

                          Este o problemă de siguranță națională în momentul de față. Sunt sigur că noi, doar împreună, vom putea trece peste această perioadă extrem de dificilă.

                          Conducerea PSD Bacău cere instituirea stării de alertă în județ pentru a se putea finaliza Spitalul Municipal

                            Conducerea PSD Bacău solicită instituirea stării de alertă în județ pentru ca să se poată intra pe șantierul Spitalului Municipal care să fie finalizat rapid pentru a primi pacienții cu coronavirus.

                            „Trebuie să facem tot ce ne stă în putință să dăm în funcțiune clădirea Spitalului Municipal, în vederea asigurării spațiului de carantină pentru cazurile de suspecți de COVID19, respectiv amenajarea spațiilor de terapie intensivă pentru tratarea celor bolnavi de coronavirus”, a spus europarlamentarul Dragoș Benea, președintele organizației județene PSD Bacău.

                            „Solicităm de urgență CJSU Bacău instituirea stării de alertă, astfel încât să avem cadrul legal ca la începutul săptămânii viitoare firme de construcții băcăuane să atace „șantierul” Spitalului Municipal. Nu mai este timp de pierdut!

                            Ce au făcut chinezii în 6 zile, împreună putem face și noi în câteva săptămâni – ne presează și obligă evoluția galopantă a cazurilor de infecție cu coronavirus, extinse practic în toată țara. La începutul săptămânii erau doar 7; astăzi sunt peste 80, iar cifra crește alarmant de la o oră la alta”, a continuat Dragoș Benea.

                            Joi, Avocatul Poporului a solicitat declararea stării de urgență; miercuri Ungaria pentru doar 13 cazuri a declarat starea de urgență; astăzi SUA și Bulgaria, iar în cazul Bacăului – în cadrul CJSU de miercuri – nu s-a putut supune la vot instituirea stării de alertă, în condițiile în care sute de băcăuani revin acasă din focarul italian al epidemiei.

                            Pornind de la protocolul încheiat în mai 2018, cu Consiliul Local Bacău, în vederea susținerii lucrărilor la Spitalul Municipal, Consiliul Județean se va implica în finanțarea lucrărilor, urmând să suporte 60% din valoarea lucrărilor acestora, în vederea găzduirii cazurilor de COVID19 și asigurării tratamentelor de specialitate acolo unde se impune.

                            „Dacă mai e cineva care nu a aflat că Guvernul e în carantină și că avem parlamentari depistați ca având coronavirus, e momentul să se trezească la realitatea sumbră! În loc să umblăm după cazări în locații „secrete”, mai bine folosim o clădire construită de la bun început într-un scop medical”, a concluzionat europarlamentarul băcăuan.