miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1881

Dragoș Benea: Negocierile pentru amenajarea celor două etaje de la Spitalul Municipal trebuie să fie transparente

    Asocierea CJ – CL va fi guvernată de transparență și eficiență în cheltuirea banului public, iar în cursul săptămânii viitoare muncitorii în construcții de la firme din Bacău vor putea “ataca” șantierul de la Spitalul Municipal, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

    „Pledăm pentru o negociere la vedere a contractului de execuție a lucrărilor, inclusiv în prezența camerelor de luat vederi și a presei. Trebuie să fim chibzuiți în aceste zile și să acționăm prudent, dar rapid, fără timpi morți, astfel încât răspândirea Covid19 să fie controlată și diminuată”, a declarat acesta.

    „Inițiativa pe care, împreună cu colegii mei de la PSD Bacău, am lansat-o pe 13 martie, aceea de a amenaja Spitalul Municipal în vederea preluării și tratării de cazuri Covid19, a fost aprobată – în sfârșit – de Consiliul Județean și Consiliul Local.

    Asocierea pe care am solicitat-o încă de acum două săptămâni a primit undă verde inclusiv din partea DSP, care a precizat că etajele 4 și 5 ale clădirii se pretează pentru a fi convertite în spații de carantină și tratament”, a mai declarat europarlamentarul băcăuan. Acesta mai precizeaza faptul că CJ are un buget axat, în proporție de 70 la sută, pe dezvoltare și investiții. Va trebui ca instituția să-și ajusteze bugetul astfel încât investițiile (sănătate și infrastructură – aeroport, drumuri) să nu aibă de suferit și să fie duse la bun sfârșit.

    „E obligatoriu să existe viață și după epidemia de coronavirus, iar existența noastră să revină la un curs normal, sub toate aspectele ei, dar mai ales sub aspect economic”, consideră europarlamentarul. Dragoș Benea spune că, din păcate, până să se ajungă în acest punct s-au pierdut mai bine de două săptămâni, timp în care lucrurile puteau fi mișcate mai repede, cu atât mai mult cu cât suntem în stare de urgență!

    „Desigur, niciodată nu e prea târziu, dar când timpul se măsoară în vieți omenești, așa cum se întâmplă azi în România, orice zi de întârziere devine extrem de costisitoare”, a concluzionat europarlamentarul Dragoș Benea.

    Bacău: Primăria plantează peste 1000 de copaci

      Chiar dacă este o perioadă dificilă municipalitatea continuă activitățile curente de întreținere ale orașului.

      Primăria plantează peste 1000 de copaci pe aliniamentele stradale și în parcuri. Se continuă, astfel, acțiunea din toamna trecută, când au fost plantați aproximativ 700 de puieți în tot orașul.

      Se amenajează spațiile de parcare pe strada Iosif Cocea și se curăță și amenajează spațiile verzi din mai multe zone ale orașului.

      „În aceste clipe în care încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a ne proteja sănătatea, aș vrea să îndreptăm un gând bun și pentru cei care continuă să muncească pentru curățenia și îngrijirea orașului nostru.
      Vă mulțumim și sperăm să ne bucurăm împreună de roadele muncii voastre, cât de curând”.
      Cosmin Necula
      primarul municipiului Bacău

      Tradițiile de pe Valea Asăului iau o pauză, dar nu se sting

        Pentru prima dată de când se organizează, „Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului” va trebui să se amâne, până la o dată necunoscută, încă. Și asta ca urmare a apariției epidemiei de coronavirus. Evenimentul, la care participau sute de localnici din zonă, printre care și multe dintre vârstnicele satului, era organizat, de două ori pe an, primăvara și iarna, din resurse proprii, de neobosita Simona Drilea, o împătimită susținătoare a tradițiilor populare, la „Livada Minunată”pensiunea pe care o deține în Valea Asăului.

        „Sâmbătă, ar fi trebuit să organizăm ediția de primăvară din acest an, dar din motive pe care le cunoaște toată lumea, a trebuit să amânăm evenimentul. Dar, dacă dă Dumnezeu și scăpăm de năpasta asta, eu nu voi renunța, în veci. Pentru că prin ce făceam eu, practic, ne întorceam în timp și ofeream exemple copiilor, în special”, spune Simona Drilea.

        Între timp, păstrătoarea tradițiilor populare de la Asău și-a reactivat o îndeletnicire dragă sufletului, pe care o moștenise de la părinți și bunici, și anume cusutul goblenelor.
        „Întâmplător sau poate nu, am găsit, într-un dulap, un goblen pe care-l începusem acum șase ani și, luată fiind cu livada mea, cu pensiunea și preparatul bucatelor tradiționale, am uitat să mai lucrez la el. Știi ce cos? Sfânta Cruce cu flori pe ea, care se duce la biserică în ziua de Florii”, îmi destăinuie, în hohote de plâns, fascinanta Simona Drilea.

        Apucă să-mi mai spună că, în bucătăria unde își petrece cu plăcere nemaiîntâlnită cel mai mult timp, printre gândurile sale se regăsesc și rugăciunile către Divinitate pentru toți – rude, prieteni, cunoștințe etc. „Mă rog să fiți sănătoși cu toții, să ne țină Dumnezeu departe de virusul ăsta, cu mințile sănătoase, căci foarte mulți probabil se gândesc la datorii, la cei dragi de departe și…”. Rămâne, așadar, să ne amintim (cei care am fost pe acolo sau am citit recenzii) de bătrânele satului care, împreună cu alte gospodine mai tinere, se adunau la șezătoare, ca pe vremuri, cântând, spunând glume și, mai ales, muncind la torsul lânii, împletitul ciorapilor, a fularelor și mănușilor pentru iarnă ori la desfăcutul porumbul. Să ne amintim de straițele și de celebrele măști pentru colindătorii din zonă, dar și prosoapele și tablourile din goblen. Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului.

        RAJA ONEȘTI, IMPORTANT – COMUNICAREA CU UTILIZATORII EXCLUSIV PRIN MIJLOACE ELECTRONICE

          Așa cum am anunțat anterior, din data de 17 martie 2020 activitățile care presupun interacțiunea directă cu publicul au fost suspendate pentru o perioadă nedeterminată.

          Cu toate acestea, RAJA gestionează în continuare relația cu abonații săi în sistem on-line și telefonic. Transmiterea indexului, primirea, vizualizarea și achitarea facturii, comunicarea sesizărilor, solicitarea diferitelor informații, încheierea sau modificarea contractelor, eliberarea avizelor sau alte probleme specifice pot fi rezolvate accesând contul de client on-line, pe adresele de e-mail sau la numerele de telefon puse la dispoziție pe site-ul societății www.rajac.ro, la nr. de call center 0241.924, prin intermediul formularului de contact online sau pe adresa de Facebook.

          Pentru implementarea sistemului electronic de comunicare cu utilizatorii nostri, personalul RAJA va contacta telefonic, în perioada următoare, toți abonații, în vederea confirmării datelor de contact.

          Încurajăm toți clienții să utilizeze Contul de client on-line, accesând contulmeu.rajac.ro!

          Biroul de presă

          Direcția Agricolă, autoizolată complet

          Sediul Direcției Agricole a Județului Bacău este închis, la propriu, pe toată perioada stării de urgență instituită la nivel național. Măsura face parte din contextul actual al prevenirii răspândirii noului coronavirus. Astfel, accesul în clădire este permis doar angajaților instituției, care pentru a intra sau ieși folosesc cartele magnetice personalizate. De altfel, restricțiile sunt anunțate chiar și pe ușa de la intrarea în instituție, eventualele documente putând fi depuse de către fermieri fie electronic, fie transmise prin poștă. În plus, chiar de la intrare, este amplasat un dozator cu dezinfectanți pe care obligatoriu trebuie să-l utilizeze toți angajații instituției, de fiecare dată când pătrund în clădire sau când ies. De altfel, pe ușa Direcției Agricole, sunt lipite numeroase afișe care anunță măsurile care trebuie luate în contextul epidemiei de Covid – 19. Tot din motive de siguranță, s-a decis ca o parte dintre angajații instituției să lucreze, temporar, de acasă, restul fiind la birouri pentru întocmirea de operative, documente necesare dosarelor de despăgubiri pentru fermierii afectați de ger, seceta pedologică sau, mai nou, de invazia mistreților.

          Primarul Necula refuză să acorde facilități fiscale pe durata epidemiei

          Reducerea cu 50% a taxei de salubritate pe toată perioada stării de urgență, diminuarea cu 50% a tarifelor pentru plata chiriilor, calcularea impozitelor pe clădiri și terenuri, pentru firme și persoane fizice, cu aplicarea coeficienților minimi prevăzuți în Codul Fiscal, scutirea de la plata impozitului pentru terenurile aflate în proprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară, toate aceste facilități propuse de consilierii PNL din Consiliul Local Bacău, nu sunt pe placul primarului Cosmin Necula, care a refuzat să introducă proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local Bacău. Măsuri similare au fost luate la mai multe primării din țară, cel mai elocvent exemplu fiind cel de la Oradea.

          Grupul consilierilor liberali consideră că nu există o motivație reală pentru care primarul Necula tergiversează dezbaterea acestor propuneri, care vin în sprijinul mediului de afaceri, și așa afectat de măsurile impuse pentru a limita criza de coronavirus, și a locuitorilor municipiului Bacău și că, după o săptămână de la depunerea proiectului de hotărâre, s-ar fi putut obține toate avizele de la aparatul de specialitate.

          Ipocrizia primarului Cosmin Necula iese la iveală inclusiv prin lipsa măsurilor de ajutor a persoanelor izolate, care nu beneficiază de ridicarea deșeurilor menajere sau asigurarea aprovizionării cu bunurile necesare, deși problema a fost semnalată de mai multe ori în ședințele de consiliu local. Primarul municipiului Bacău a preferat să transforme în spectacol electoral distribuția pachetelor cu ajutoare, în speranța că va câștiga capital de imagine! Îl atenționăm și pe această cale că acționează iresponsabil și că pune în pericol personalul din subordine, pe care îl trimite la împărțirea pachetelor, fără măsuri de protecție și instructaj de specialitate!

          Grupul consilierilor locali PNL Bacău

          SJU dă replica PNL și spune că nu poate refolosi mănușile și măștile; are nevoie de materiale în valoare de 2,5 mil euro, nu de 375.000

            Spitalul Județean de Urgență a emis un comunicat de presă în replică la declarațiile de ieri ale PNL, care a acuzat unitatea spitalicească de faptul că se plânge degeaba de lipsa echipamentului de protecție, din moment ce a făcut comenzi de 375.000 de euro. Spitalul băcăuan spune că a făcut comenzi dar unele au fost anulate de furnizori iar ceea ce a cumpărat a folosit deja iar materialele nu pot fi reutilizate.

             

            Întrucât în cursul zilei de marți, 31 martie, în spațiul public a apărut un „comunicat de presă” din partea PNL Bacău, conținând o suită de dezinformări și insinuări menite a crea panică în rândul cetățenilor, în plină epidemie de coronavirus, și a umbri activitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, conducerea SJU Bacău aduce următoarele precizări clarificatoare:

            1. SJU Bacău a derulat, derulează și va derula procedurile de achiziție publică în mod TRANSPARENT, prin intermediul sistemului de achiziții publice SICAP, cu respectarea întocmai a normelor în vigoare ce reglementează aceste proceduri.

            2. Încă de la izbucnirea epidemiei de coronavirus la nivel european, luna ianuarie a acestui an, SJU Bacău a acționat preventiv în vederea constituirii de rezerve și stocuri la echipamente de protecție și dezinfectanți, fără să aștepte declanșarea stării de urgență la nivel național și focusarea Ministerului Sănătății/Guvernului României pe combaterea epidemiei de Covid19.

            3. Produsele achiziționate încă din ianuarie-februarie, dar și după data de 10 martie, invocată în comunicatul de presă al PNL Bacău, au fost/sunt date în uz și se CONSUMĂ, fiind – în cea mai mare parte a lor – produse care nu pot fi reutilizate (măști medicale, mănuși chirurgicale, halate de unică folosință, ochelari de protecție, bonete și botoși etc).

            Pentru cei care nu au aflat încă, normele de siguranță medicală în vigoare, mai ales în contextul epidemiei de coronavirus, sunt foarte severe, iar SJU Bacău nu a făcut, niciodată, rabat de la respectarea acestora! Pe cale de consecință, nu putem refolosi mănuși, măști, halate, botoși etc., pentru că asta ar echivala cu nerespectarea normelor de siguranță medicală menționate anterior.

            4. Necesarul de echipamente și materiale de protecție la nivelul SJU Bacău, așa cum a reieșit din consultarea cu șefii de secții, însumează peste 10 milioane lei (2,25 milioane euro), sumă de care spitalul nu dispune. Facem precizarea că acest necesar este estimat având în considerare o durată de 45 de zile de funcționare, în contextul epidemiei de coronavirus. Drept urmare, având în considerare că stocurile și rezervele menționate la pct. 3 SE CONSUMĂ cu fiecare zi de activitate scursă, solicităm Ministerului Sănătății să accelereze furnizarea acestor materiale către SJU Bacău, astfel încât medicii și asistentele din prima linie a luptei cu virusul Covid19 să fie protejați corespunzător.

            Precizăm, de asemenea, că am transmis și Ministerului Sănătății, în data de 25 martie 2020, prin Referatul de necesitate nr. 5883, solicitarea noastră de materiale și echipamente de protecție, în condițiile în care SJU Bacău nu dispune de cele 10 milioane lei necesare achiziționării acestora.

            5. Aspectele menționate la pct. 4 au fost comunicate Direcției de Sănătate Publică încă din 28 februarie, când exista o preocupare mai redusă a autorităților centrale de resort pentru combaterea răspândirii Covid19. Precizăm că atât DSP, cât și Prefectura Bacău erau în cunoștință de cauză cu privire la necesarul de materiale și echipamente de protecție pentru funcționarea optimă a SJU Bacău. Cu toate acestea, spitalul a primit doar 15 litri de dezinfectant, prin intermediul ISU Bacău, din care doar 5 litri pentru dezinfectarea incintei UPU (suficient pentru o zi de funcționare!). De asemenea, combinezoanele de unică folosință primite au fost date în uz și au ajuns pentru o perioadă de doar 5-6 zile.

            6. Pentru a ilustra și mai clar ce înseamnă funcționarea SJU Bacău, precizăm că DOAR pentru luna martie consumurile înregistrate de spital au fost: 214.608 perechi de mănuși, 47.356 măști chirurgicale, 54.525 bonete și botoși, peste 300 combinezoane, 1479 ochelari de protecție, dezinfectanți în cuantum de 155.091 lei. Reamintim că SJU Bacău are 2000 de angajați. Comenzile pentru teste rapide Covid19, invocate în „comunicatul” PNL Bacău au fost anulate în SICAP.

            7. În contextul descris mai sus, dezaprobăm încercările de intoxicare a opiniei publice, din orice zonă ar veni ele, și considerăm că o conduită responsabilă ar trebui să aibă în vedere susținerea activității SJU Bacău și „dezamorsarea” sentimentului de panică. SJU Bacău nu poate fi ajutat prin comunicate tendențioase și mincinoase de presă, ci prin furnizarea de către Ministerul Sănătății a echipamentelor și materialelor solicitate de mai mult timp. Fondurile spitalului sunt limitate, în raport de necesitățile SJU în plină epidemie, iar tot ce a depins de noi, am făcut! Vă anunțăm că pentru orice alte detalii lămuritoare, conducerea SJU Bacău stă la dispoziție și e pregătită să răspundă oricăror solicitări de date/informații cu privire la situația achizițiilor publice realizate.

            Energiile liberalilor băcăuani ar trebui să se canalizeze pentru sprijinirea, de către Guvernul PNL, a tuturor spitalelor din județul Bacău. „Uniunea Scriitorilor” de la PNL să-și mobilizeze forțele creatoare și să scrie Ministerului Sănătății pentru ca spitalele băcăuane să beneficieze, în ceasul al 13-lea, de materiale și echipamente de protecție solicitate de mult.
            Puneți umărul, astfel încât catastrofa de la Suceava, devenită Hiroshima României, să nu se extindă la nivelul întregii Moldove.
            Altfel, pentru orice neclaritate pot apela la Legea 544, nu la comunicate de presă, și vor primi răspunsurile oficiale solicitate.
            Dragoș Benea,
            europarlamentar

            Lecții online gratuite la „Programare cu răbdare”. Pentru elevi dar și pentru părinți

              Coordonatorul Cercului Programare cu Răbdare, Bogdan Pătruț, anunță că, în această perioadă organizează lecții online atât pentru elevi cât și pentru părinți.
              „Ajutăm și noi cum putem mai bine, prin organizarea de lecții online gratuite, atât pentru elevi, cât și pentru adulții care riscă să își piardă locurile de muncă și vor să migreze spre domeniul IT”, spune Bogdan Pătruț.

               

              Un serviciu în programare are mai multe avantaje:

              • Se poate lucra de acasă, evitând riscurile de contaminare cu virusuri, evitând și alte pericole.
              • Se poate lucra și ca freelancer, dezvoltând propriile aplicații și proiecte.
              • Se poate ajunge la un câștig financiar generos, prin muncă și efort propriu.

              Înscrierile pentru lecțiile online gratuite, oferite de profesorii și voluntarii cercului de informatică se fac aici: http://programarecurabdare.ro/inscriere/

              Retragerile de numerar din bănci s-au calmat

              Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar și financiar a fost depășit – a anunțat guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. Dacă în perioada 11-20 martie retragerile de numerar, de la BNR, ale instituțiilor de credit, pentru a acoperi cererea populației și a întreprinderilor, au atins nivelul record de 4,4 miliarde de lei (de două ori mai mult decât în decembrie 2019, perioada sărbătorilor de iarnă), în ultimele zile acestea s-au redus substanțial.

              „Fondul de rezervă de numerar al BNR – a precizat Mugur Isărescu – a rămas în limitele de prudență și a crescut ușor în ultimele zile. În prezent nu se manifestă blocaje în asigurarea cererii de numerar în lei. BNR recomandă, totuși, ca în această perioadă întreprinderile și populația să folosească în cea mai mare măsură posibilă instrumentele de plată fără numerar. În ceea ce privește asigurarea necesarului de numerar în valută, discontinuitățile au fost determinate atât de cererea mare, cât și de suspendarea unor transporturi aeriene externe; situația este în curs de normalizare. Sistemul bancar românesc este solid și funcționează cu parametri de lichiditate și solvabilitate peste mediile europene, iar sistemul de plăți a lucrat fără eroare”.
              Cursul de schimb al leului s-a stabilizat într-un interval de 1%, cu ușoară tendință de apreciere în ultimele zile.

              „Acum obiectivul nostru principal este să păstrăm stabilitatea recâștigată și în același timp să asigurăm lichiditățile necesare finanțării fluente a cheltuielilor bugetare, economiei reale și populației. Celor aflați în prima linie în lupta cu inamicul invizibil, personalul medical, militar și cel din Ministerul Afacerilor Interne, le transmitem nu numai recunoștința noastră, dar și promisiunea fermă că vom acoperi cu prioritate și fără sincope nevoile de lichiditate, în lei și valută, pentru finanțarea operațiunilor prin care se asigură cele necesare activității lor.”
              Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

              COVID-19 nu se ia pe hârtia de ziar

              După ce și Marea Britanie a intrat în stare de urgență, pe 23 martie, Guvernul a numit chioșcurile de ziare drept un serviciu esențial, în ceea ce Press Gazette numește o mișcare “reconfortantă” pentru industrie.

              Pentru prima dată, fiecare editor de ziare naționale din Marea Britanie s-a alăturat unei scheme care oferă livrări de ziare la domiciliu, tuturor persoanelor care intră în categoria celor vulnerabile. În afară de lucrătorii-cheie – care includ jurnaliștii care raportează pandemia -, tuturor celorlalți li s-a dat ordin să rămână acasă cu excepții stricte, cum ar fi exercițiile fizice zilnice și cumpărarea necesităților. Este important să păstrăm viu obiceiul de a citi ziarele Greg Deacon, directorul Federației Distribuitorilor Independenți (NFRN), a declarat pentru Press Gazette că s-a înscris în schema de livrare la domiciliu deoarece “încearcă să mențină volumele, dar și obiceiul de a citi presa”. Deacon a adăugat: “Este fantastic că ceva atât de competitiv a adus, de fapt, editorii la un loc pentru a se asigura că mențin acel obicei cotidian de lectură și să le ofere sprijin comercianților”.
              Și alți oameni din funcții esențiale au ajuns la concluzia că este nevoie de o colaborare strânsă a celor din industrie, pentru a face față împreună provocărilor impuse de pandemie. De aceea, mai multe titluri locale au făcut echipă pentru a oferi livrări gratuite la domiciliul cititorilor.

              Press Gazette mai menționează faptul că este posibil ca livrarea ziarelor să devină “noua normalitate” după această perioadă.

              Deacon a mai spus că este “reconfortant” faptul că Guvernul a recunoscut valoarea jurnaliștilor pentru comunitățile lor locale, notează Press Gazette.

              “Ziarele locale joacă un rol esențial în informarea comunităților și, în climatul actual, acest lucru este mai important ca niciodată”, a declarat pentru Press Gazette, Henry Faure Walker directorul executiv Newsquest (n.r. – al doilea mare editor de ziare regionale și locale din Regatul Unit).

              Președintele NFRN, Stuart Reddish, a declarat că micii comercianți independenți au fost “cheia furnizării de ziare pentru a-i informa, educa și distra pe cei izolați în acest moment fără precedent”, notează Press Gazette. “Prin intermediul livrărilor de știri la domiciliu, independenții nu vor deschide doar o nouă oportunitate importantă de venit într-un moment de incertitudine comercială, ci vor întreține un serviciu public vital pentru cei peste 70 de ani, cei care se autoizolează și cei mai vulnerabili din societatea noastră”, mai spune el.

              Sursa: www.libertatea.ro

              Prețuri mici, în benzinării

              Deși pare utopic, carburanții auto s-au ieftinit considerabil, în ultima perioadă. Prin urmare, amatorii de ieftineli pot profita în această perioadă, când prețurile la carburanți nu mai pot fi majorate, pe perioada stării de urgență, ci, eventual, doar să scadă.
              Un tur pe la benzinăriile din Bacău indică cel mai scăzut preț al benzinei standard, de 95, la stațiile de carburanți ale Petrom și Lukoil – 4,42 de lei/litru. Urmează Socar, cu 4,44 – 4,47 lei/litru și Rompetrol și OMV, cu 4,53 de lei litrul, cel mai scumpă fiind benzina vândută de stația Mol – 4,54 de lei/litru. Și benzina premium se vinde cu prețuri sub 5 lei / litru, cea mai ieftină fiind, deocamdată, la stațiile Petrom – 4,89 lei/litru. La motorina standard, se pare, cel mai căutat carburant auto, prețurile în toate stațiile din Bacău sunt toate sub 5 lei/litru. Bunăoară, la Petrom, acest sortiment se vinde cu 4,63 lei/litru, la Socar, 4,64 lei/litru, Lukoil, 4,65, iar în stațiile Rompetrol, OMV și Mol, 4,69 lei/litru. Perspectivele sunt și mai bune din acest punct de vedere, în condițiile în care preţul petrolului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani. Depinde de cât de mult vor fi dispuși benzinarii să scadă prețurile la pompă.

              Poartă mască, s-apuci pască

              Lucrurile s-au complicat. Rău de tot. Ferească-ne Dumnezeu de mai mult! S-a ajuns aici pentru că unii nu au înțeles (și acum percep greșit realitatea) că nu e de glumit. Toate măsurile instituite de stat, chit că au fost recomandări, la început, ar fi trebuit să ne facă să sune talanga din cap.

              Din păcate, unii au luat-o „serios” în glumă, alegând să-și plimbe peștișorul pe post de animal de companie sau pândindu-i, pe la colțul străzii, pe polițiștii care, să admitem, nu erau încântați că au fost trimiși să vâneze himere; ar fi avut altceva mai bun de făcut. Mă deranjează la maximum gestul politicienilor aflați acum la putere care, cu tupeu de borfaș, și-au făcut testele Covid – 19, lor și neamurilor lor, în vreme ce doctorii, infectați de un polițist nesimțit ce-a fost pe ascuns cu amanta la „Zidul Plângerii”, se zbat între viață și moarte.

              „La pușcărie!”, strigă lumea. Inclusiv „covimbecilul” șef la spitalul din Suceava care și-a trimis la moarte sigură toți angajații. Nu-i suport nici pe gemenii miliardari (care nici măcar români nu se mai recunosc a fi). Nu, pentru că după ce au primit pomană de la România, pe motiv că au ridicat o fabrică de „otravă” pe post de suc într-o zonă așa-zis defavorizată, ne cereau cu insistență despăgubiri de 2 miliarde de euro. Ciudat e că Orban, imediat după ce a ajuns la guvernare, s-a și grăbit să le plătească 300 de milioane de dolari. Iar, acum, șvezii gemeni le-o trag din nou românilor, scumpind-o pe „Mona” spirtoasa, bag samă, mai proastă decât o frecție la un picior de lemn.

              Ce să mai zic despre mârlanii care le-au pretins asistentelor să le aducă, la pat, țigări și alcool sau despre carantinații care cer friptane și somon de la cel care a acceptat să-i găzduiască?! Și toate astea în vreme ce dacul nostru drag, Tibi Ușeriu, aleargă într-un suflet la Suceava, cu mii de măști și combinezoane, să-i scape pe cei neatinși, încă, de perfidul virus. La final, atât mai spun: purtați mască, s-apucați pască!

              Românul n-are frică, dar nici ruşine! Doar armata ne mai poate ţine în casă!

              Deși avem emise 6 ordonanțe militare, prevederile lor sunt cunoscute de toată lumea, însă rezistenţa românilor la restricţii, bravada şi neconformarea iau forme de neimaginat. Pur şi simplu nu le iau în serios, cu toate că suntem în stare de urgenţă. Doar dimineaţa pare că oamenii au înţeles că ar trebui să stea în casă.

              Mulți băcăuani încă mai ies pe străzi, în timp ce maşinile Poliţiei patrulează prin oraş şi transmit avertismentul: Staţi acasă! Ba, unii îşi găsesc şi explicaţii, după cum mi-a replicat unul dintre ei: „Ce treabă are statul cu mine? Nu sunt bolnav, mă feresc de ceilalţi, dacă ar fi dorit să ne protejeze ar fi adus măşti, mănuşi şi ochelari. Mergeţi în orice farmacie şi primiţi acelaşi răspuns: Nu avem măşti faciale! Se tot spune să nu purtăm masca dacă nu suntem bolnavi, dar eu de unde să ştiu că nu sunt? Dacă ar fi măşti, şi le-am purta toţi, ne-am proteja reciproc, eu pe dumneavoastră, dumenavoastră pe mine sau pe alţii. Ce ziceţi de acest raţionament?”, îmi spune un domn cătrănit rău, pe care l-am întâlnit în Piaţa Centrală.

              Poate că are dreptate, însă cred că locul lui era în casă, altfel este pasibil de amendă. Am încercat şi eu, a câta oară?, la mai multe farmacii, însă acelaşi răspuns, pe care îl primesc de o lună: nu avem, am făcut comandă, aşteptăm să primim. Câteodată mă întreb: totuşi, de unde au măşti oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă? Se dau, ca în vremurile trecute, pe sub tejghea? Cu pile şi cunoştinţe? Altă explicaţie nu găsesc.

              Şi am observat un aspect: mulţi nu vor nici în ruptul capului să respecte distanţa de un metru, de 1,5 sau 2 metri faţă de cel de dinaintea lui, se bagă în faţă, trece pe lângă tine, n-are mască, vorbeşte, strigă, el ste stăpânul…inelelor prin magazine, cu toate insistenţele lucrătorilor şi a avertismentelor de la intrare!

              Scene cotidiene

              Un alt aspect pe care vreau să-l readuc în faţa instituţiilor locale ale statului, care a mai fost semnalat în ziarul nostru, este problema cerşetorilor. Şi ieri m-am întâlnit cu câţiva dintre ei. Mulţi sunt adevărate focare de infecţie, deoarece îşi fac veacul în preajma şi la intrarea în magazinele din cartiere. Fiecare îşi are vadul lui. Murdari, unii par drogaţi, ba, am văzut unul ud tot, iar o alta, care stă zilnic în acelaşi perimetru, este vai mama ei: se plimbă cu un cărucior nenorocit, aproape dezbrăcată, adoarme pe carosabil sau „staţionează” ore în şir în faţa aceluiaşi magazin din cartier.

              Am asistat la o scenă comico-tragică: O salariată dintr-un magazin a ieşit cu un băţ şi a început să-l croiască pe cel care pur şi simplu bloca intrarea în magazin, numai să primească ceva bani sau mâncare. Eu nu spun şi nici nu ştiu dacă sunt bolnavi, însă, cu siguranţă, pot deveni un pericol. Populaţia este somată să stea în casă, iar ei umblă liberi, cu sau fără virus la ei. Sunt persoane fără un căpătâi, fără adăpost, unii au şi copii acasă, după cum sună sloganul zilnic: daţi un ban pentru copiii mei!

              Nu sunt cinic, însă aceşti năpăstuiţi ar trebui să intre în atenţia instituţiilor statului, ale celor locale, pentru a fi strânşi de pe stradă.

               

              Ședință ordinară a consilierilor județeni în varianta video

                Ieri, la sala mare a Prefecturii, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean, în varianta video, ultima din luna martie. Ordinea de zi a conținut nu mai puțin de 20 de puncte, unele dintre acestea de o importanță majoră pentru întreaga comunitate județeană. În plus, au fost făcute trei amendamente care vizau alocarea de resurse financiare destinate luptei cu noul coronavirus.

                Dintre acestea, cele mai multe dintre puncte de pe ordinea de au vizat Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Bacău. Astfel, au fost aprobate sumele ce vor fi acordate unor proiecte derulate de DGASPC Bacău, unele în parteneriat cu UAT-uri din județ sau cu diverse ONG-uri, în general, în scopul sprijinirii persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități aflate în instituții rezidențiale, prin acordarea de servicii sociale și medicale la nivelul comunității.

                1 milion de lei, cotizația județului la ADIS

                Alte proiecte supuse votului s-au referit, de exemplu, la cotizația anuală pe care județul, împreună cu toate UAT-urile din județ, trebuie să o plătească la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău, pentru implementarea în bune condiții a proiectului „Managementul integrat al deșeurilor”. Astfel, consilierii județeni au aprobat ca județul să contribuie cu suma de 1 milion de lei, municipiul Bacău, cu 600.000 de lei, iar Oneștiul, cu 80.000 de lei. Restul localităților de rang III – Moinești și Comănești – vor cotiza câte 40.000 de lei, Dărmănești, Buhuși și Târgu Ocna, cu 35.000 de lei, Slănic Moldova, cu 10.000 de lei, iar restul comunelor, în funcție de numărul de locuitori, cu sume între 3.000 și 7.000 de lei. În aceeași ședință, aleșilor județeni li s-au mai supus aprobării organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare a Spitalului Județean de Urgență Bacău, precum și bugetul de venituri și cheltuieli al Aeroportului Internațional „George Enescu”. În fine, în cadrul ședinței, s-au mai aprobat și procedurile de închiriere a două spații din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, amplasate în sălile de așteptare ale Ambulatoriului de Specialitate Adulți.

                Bani suplimentari pentru Sănătate

                În cadrul ședinței, președintele CJ, Sorin Brașoveanu, a depus trei amendamente, toate cu o importanță majoră, în contextul actual al epidemiei noului coronavirus. Unul dintre acestea, privește alocarea, din rezerva bugetară, a 500.000 de lei primăriei din Onești, bani care vor fi destinați spitalului municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca”, devenit, de săptămâna trecută, Centru Județean de suport pentru tratamentul persoanelor izolate și carantinate COVID – 19. Al doilea amendament vizează alocarea a 90.000 de lei Inspectoratului pentru Situații de Urgență, banii fiind destinați reparării a două dintre cele 4 ambulanțe nefuncționale, în prezent, pentru a fi utilizate în scopuri determinate de criza coronavirusului. În fine, cea de-a treia propunere a vizat rectificarea bugetară în scopul alocării a circa 432.000 de lei necesari achiziționării unui aparat pentru testarea noului coronavirus, de tip Real Time PCR, pentru laboratorul Spitalului Județean de Urgență Bacău, suma urmând să fie achitată de Ministerul Sănătății, după punerea în funcțiune a aparatului.

                Creditele bancare, înainte de pandemie

                Cu două săptâmâni înainte de declararea pandemiei de coronavirus, creditele bancare ale băcăuanilor au înregistrat un salt semnificativ, în timp ce economiile au scăzut, pentru prima oară din luna septembrie, cu aproape 30%. Restanțele bancare au bătut, însă, pasul pe loc. Anul bancar 2020 al băcăuanilor începuse cu economiile bancare în creștere, dar și cu un volum al creditelor la cote ceva mai mari.

                 Aceste cote și tendințe pot fi observate în datelor făcute publice de Banca Națională a României (BNR). La finele lunii februarie, în județul Bacău nivelul economiilor a ajuns la aproape 12,5 miliarde de lei, al creditelor acordate la peste 4,3 miliarde, iar al restanțelor la credite la aproape 87 de milioane de lei.

                 

                Județul Bacău are, în Regiunea Nord-Est, a doua cea mai mare valoare a creditelor bancare primite de populație, după județul Iași cu 10.471 milioane de lei. Însă, valoarea creditelor, în volum, pentru județul Bacău este tot mai mult sub jumătatea celei din Iași. Pe ultimele locuri rămân județele Vaslui și Botoșani, urmate de Neamț și Suceava.

                 

                Conform datelor BNR, în Bacău ponderea restanțelor în total credite a ajuns la 2% în februarie, față de 2,03% în luna ianuarie și 2,05% în decembrie. În Regiunea Nord-Est, însă, ponderea a crescut în februarie, față de ianuarie, la 2,66 față de 2,58%. În octombrie 2017, proporția depășise 4%. Acum, în Regiune ponderea cea mai mare a restanțele în total credite o are județul Neamț (5,55%). În valoare, cele mai mari restanțe rămân cele din județul Iași, de 235,50 de milioane de lei.

                 

                Ultrascurte

                * Ați donat pentru spitale? Foarte frumos! Acum pot ăștia să mai taie din nou din bugetul Sănătății și să mai cumpere niște rachete.

                * Un gând pentru fetele de la videochat. PIB-ul țării pe ele se va baza luni bune de acum încolo…

                * După ce au dresat poporu’ să facă mișto de orice decizie a „ciumei roșii”, ăștia vor să fie lumea serioasă când dau ei edicte…

                * Încă 2-3 luni de „stai acasă” și grașii vor fi la modă!

                * I-a apucat pe toți patriotismul după ce ani de zile au făcut mișto de simbolurile naționale…O început să vă tremure nădragii?

                * – Bă, l-ai văzut pe Boss, ce geacă mișto din Top Gun și-o tras? Să-mi aduci și mie una! Da’ să fie mai mare!

                – Iaca, șefu’…

                – Cum îmi stă?

                – Dacă vă puneți și diagonală și luați Mauserul în mâna, sunteți leit Paraipan!

                * O concluzie simplă: cenzură impusă de autorități cifrelor epidemiei a determinat propagarea unor teorii cum că virusul e un fals și morții nu există… Succesuri maxime: în câteva săptămâni lumea o să dea buzna pe străzi…

                * Într-o postare pe facebook, Poliția Română se laudă că a băgat în carantină 30 de papagali aduși de o persoană din Italia. Adevăru-i că, da, în România doar papagalii mai intră în carantină…

                * Există persoane care compară decesele de anul trecut cu decesele de anul acesta și ajung la niște concluzii. Chiar și în cazul în care au acces la informații sigure, comparația este viciată de modificarea bazei de calcul. Numărul populației totale din Italia anului 2019 este altul față de 2020, când au fugit milioane de străini. Adică, 900 de morți pe zi la o populație de 55 de milioane nu mai înseamnă același lucru cu 900 de morți pe zi la o populație de 60 de milioane. Pare că e același număr, în realitate numărul de morți la mia de locuitori a crescut.

                * Dacă pe un șantier de construcții nu e voie să intri fără cască de protecție, de ce trimitem cadrele medicale în prima linie a luptei cu virusul fără măști și fără mănuși?

                * Hai că asta cu distanță socială tot de la Asimov este. Să ne amintim de solarieni și de frica lor de a sta lângă un alt om.

                Două meciuri cât un sezon?

                În cazul în care competiția nu s-ar putea relua în timp util, campioana județului ar putea fi decisă în urma unui „baraj” tur-retur între actualele lidere ale celor două Serii, FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița.

                Stop după o etapă

                Tras pe dreapta de COVID-19, fotbalul așteaptă, ca întreaga omenire, de altfel, vremuri mai bune. Și, condiționat de perioada de pauză, pune pe hârtie tot felul de variante de continuare a acestui sezon competițional. Asta în situația în care pandemia se va sfârși în timp util pentru ca stagiunea fotbalistică în curs să nu fie definitiv compromisă. Printre campionatele care scrutează orizontul se află și cel de Liga a IV-a din Bacău. Pornit la drum în vară cu două Serii – de Bacău și Valea Trotușului – campionatul județean avea configurat un program vast. Astfel, după încheierea sezonului regulat, ar fi urmat play-off-ul, la care ar fi acces primele trei clasate din fiecare serie, cu condiția ca echipele respective să fie posesoare de CIS eliberat de MTS și să dispună de grupe de juniori. Iar câștigătoarea play-off-ului, care s-ar fi derulat în sistem campionat, tur-retur, urma să reprezinte Bacăul la barajul de promovare în C, din luna iunie. Numai că, în contextul pandemiei declanșate de noul Coronavirus, sezonul de Liga a IV-a s-a oprit după singura etapă disputată în acest an: cea cu numărul 15, din 7-8 martie. S-a oprit și nu se știe când va reporni. Și nici cum.

                Intermediarele, excluse

                În circumstanțele COVID-19, un lucru e clar: Liga a patra băcăuană păstrează șanse minime de a ajunge la bun sfârșit în formula stabilită inițial, cu sezon regulat și play-off. Care ar fi, în aceste condiții, cea mai bună soluție pentru ca, în cazul în care „barajele” pentru promovarea în Liga a III-a vor avea loc până la urmă la vară, eventual în iulie, dacă nu în iunie, Bacăul să fie reprezentată de cea mai merituoasă echipă din eșalonul patru? O variantă de comprimare a sezonului, cu meciuri sâmbătă-miercuri- sâmbătă, iese definitiv din calcule. Și asta pentru că, fiind rezervat amatorilor, adică acelora care practică fotbalul după orele se serviciu, campionatul nu ar putea abuza de jocuri la mijlocul săptămânii. Iar în absența intermediarelor, competiția s-ar întinde cel puțin pe durata a două luni. Or, în varianta- relativ optimistă- în care fotbalul ar primi verde undeva spre finalul lui mai, începutul lui iunie, campionatul Ligii a IV-a ar urma să se încheie aproape de august. Complet nerealist. Și atunci?

                Mai spre iunie

                „Adevărul este că, în acest momente foarte grele, fotbalul trece în plan secund. E firesc să fie așa când vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Esențial este să depășim cât mai repede și cât mai bine această situație fără precedent”, a declarat președintele Asociației Județene de Fotbal Bacău, Cristian Sava, care a adăugat: „Asta nu înseamnă că nu studiem soluții alternative pentru a duce la bun sfârșit campionatul. Numai că orice variantă depinde de când se va sfârși pandemia”. Sava consideră că mai devreme de luna iunie este puțin probabil ca Liga a IV-a să revină pe teren: „Într-o discuție cu prietenii și partenerii noșțri de proiecte din cadrul Asociației de Fotbal din Westfalia, aceștia ne-au informat că, în Germania, ei au amânat reluarea competițiilor cu încă o lună. Prin urmare, în loc de 19 aprilie, așa cum se stabilise inițial, termenul a fost mutat pe 19 mai, dacă nu cumva va mai fi vreo amânare. Iar dacă asta au făcut-o nemții, care gestionează mult mai bine situația de criză generată de noul Coronavirus, îmi vine greu să cred că noi am putea relua competițiile mai devreme decât ei”.

                Extrem, dar plauzibil

                Paradoxal, alternativa cea mai plauzibilă ar fi una extremă. Concret: limitarea competiției la un duel tur-retur între actualele fruntașe ale celor două Serii, FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița. „Dacă nu vom dispune de timp suficient de a pune în practică o altă variantă, cum ar fi, de exemplu, trecerea direct la play-off și play-out, confruntarea dintre cele două lidere este cea mai demnă de luat în calcul. Și asta pentru că Dinamo Bacău și Viitorul Curița au un avans semnificativ față de urmăritoarele lor, ca să fie creditate drept câștigătoarele seriilor. Iar cine va triumfa în dubla confruntare, va reprezenta județul la barajul pentru promovare în Liga a III-a”, a precizat Cristian Sava. În Seria de Bacău, după retragerea AS Suporterilor FCM Bacău, pe locul 1 a urcat FC Dinamo Bacău. Formația antrenată de Andrei Întuneric prezintă cinci puncte avans față de a doua clasată, Voința Gârleni, care, în absența CIS-ului MTS, nu are însă drept de play-off. Situație similar în Valea Trotușului, unde Curița are cinci puncte în plus față de Oituz, echipă care nu dispune de grupe de junior.

                Nici spre Anglia, nici din Germania

                Pe lângă campionatul de Liga a IV-a și competițiile de juniori, Asociația Județeană de Fotbal Bacău a fost nevoită să blocheze și alte activități din cauza pandemiei COVID-19. Astfel, la mijlocul lunii aprilie, doi antrenori băcăuani, Gabriel Vârlan și Giani Florian urmau să efectueze un stagiu la Academia grupării din Championship, Fulham. Stagiul a fost amânat, posibil pentru la toamnă. Mutând agenda cu o lună mai târziu, între 14 și 19 mai parteneriatul dintre AJF Bacău și FLVW (Asociația Regională de Fotbal din Germania) avea programat o nouă etapă de lucru. Astfel, la Bacău era așteptată vizita unei delegații germane în care s-ar fi regăsit președintele Comitetului de Fotbal din cadrul Federației Germane, Manfred Schnieders, dar și antrenorul naționalei Under 16 a Germaniei, Michael Prus. Însoțit de un antrenor regional de junior din Westfalia, Prus trebuia să susțină cursuri teoretice și practice cu antrenorii de la toate asociațiile și cluburile din județ. Evident, și această acțiune a fost trasă pe dreapta.

                 

                „În caz de forță majoră, un dublu duel între noi și Viitorul Curița pentru desemnarea echipei care să reprezinte județul la barajul de promovare ar reprezenta cea mai bună variantă, dacă nu cumva chiar singura. Numai să o permită și regulamentul”

                Remus Pozânărea, conducător FC Dinamo Bacău

                La „baraj” cu Vasluiul

                Conform tragerii la sorți, la barajul de promovare în Liga a III-a, campioana Bacăului va întâlni reprezentanta Vasluiului într-o dublă manșă. Inițial, cele două manse fuseseră programate pe 13 iunie, la Vaslui, respectiv 20 iunie, la Bacău. În mod cert, însă, datele vor fi amânate. Întrerupt și el în această perioadă, campionatul județean al Vasluiului o are în prim-plan pe Sporting Juniorul Vaslui.

                 

                Clasamentul Seriei de Bacău

                1 FC Dinamo Bacău                            15              14              0              1              70-10              42p.

                2 AS Suporterilor FCM              15              13              1              1              71-13              40p.

                3 Voința Gârleni                            15              12              1              2              46-19              37p.

                4 AS Filipești                                          15              8              3              4              59-29              27p.

                5 AS Negri                                          15              8              0              7              34-34              24p.

                6 Viitorul N. Bălcescu              15              7              2              6              46-34              23p.

                7 Siretul Bacău                            15              6              2              7              40-40              20p.

                8 Zorile Faraoani                            15              4              2              9              22-50              14p.

                9 AS Rapid Bacău                            15              3              3              9              16-42              12p.

                10 Fl. Roșie Sascut                            15              3              2              10              21-57              10p.

                11 Aripile Cleja                            15              2              1              12              25-68              7p.

                12 Gauss Bacău                            15              1              1              13              17-71              4p.

                 

                Clasamentul Seriei Valea Trotușului

                1 Viitorul Curița                            15              13              2              0              77-11              41p.

                2 Voința Oituz                            15              11              3              1              57-12              36p.

                3 CSM Moinești                            15              9              3              3              53-27              30p.

                4 Gloria Zemeș                            15              9              2              4              51-34              29p.

                5 AS Bârsănești                            15              7              5              3              54-38              26p.

                6 UZU Dărmănești                            15              8              1              6              39-32              25p.

                7 AS Căiuți                                          15              5              2              8              34-52              17p.

                8 CS Dofteana                            15              5              1              9              33-55              16p.

                9 AS Măgura Cașin                            15              4              1              10              24-51              13p.

                10 Viitorul Urechești                            15              4              0              11              36-69              12p.

                11 Vulturul Măgirești              15              3              2              10              36-51              11p.

                12 Bradul M. Cașin                            15              0              2              13              18-80              2p.

                               

                 

                 

                Uzul şi abuzul de coronavirus

                Coronavirusul a dat peste cap economia şi aşa fragilă a României, a permis încălcarea drepturilor cetăţenilor. În numele său s-a modificat codul penal şi nu provizoriu. În numele său, încercările eşuate de control asupra populaţiei de până acum, vor fi de astă dată încununate de succes. În numele acestui coronavirus a ieşit armata pe străzi, ni s-a interzis dreptul de a ieşi din case, de a ne manifesta confesiunea, reuniunile familiale s.a.m.d.. Şi aceasta e doar începutul pentru că, nu-i aşa, am avut epidemii de rujeolă, de gripă porcină, aviară etc. Şi ameninţări de acest tip se mai pot ivi în viitor. Iar cei de la putere, indiferent cine vor fi aceştia, vor putea invoca actualul precedent. Ciudat mi se pare că în România nu se mai moare de altceva decât de coronavirus. De asemenea, mi se pare ciudat că oficial nu se prezintă şi statisticile anilor trecuţi pentru a avea un termen de comparaţie asupra gravităţii stării actuale de morbiditate. Ministrul sănătăţii declara în data de 28 martie că; „…vârful pandemiei de coronavirus din România este așteptat în partea a doua a lunii aprilie, atunci când se estimează că numărul românilor infectați va ajunge la 10 mii de persoane.”

                E mult ori e puţin? Am căutat date oficiale ale anilor trecuţi şi surpriză! Pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică se găsesc studii pe fiecare an, privind gradul de înbolnăviri, infectări, etc. a cetăţenilor din România. Ultimul studiu publicat fiind “Analiza evoluției bolilor transmisibile aflate în supraveghere Raport pentru anul 2018” unde găsim la fila 51 din raport următoarele informaţii; “…din cele 23.727 cazuri de afecțiuni clinice, compatibile cu gripa raportate, un procent de 41.1% s-au internat (9.747 cazuri), cele mai multe cazuri care au necesitat internarea au fost persoanele cu vârstă > 65 de ani. La fila 50 din raport ni se spune că; “Cele mai multe cazuri de ILI –( cazuri clinice compatibile cu gripa + infecții respiratorii acute au fost), la grupa de vârstă 15 – 49 ani (34.6%), urmată de grupa de vârstă 5 – 14 ani (18.2%). Aşa cum ştiam din experienţa comună şi experienţa părinţilor, virusul gripal atacă fără deosebire copii şi adulţii fie ei mai tineri ori mai vârstnici. Condiţia e să fii expus. La grădiniţe, şcoală, muncă, etc. Ori noul virus are o particularitate care îl face unic. Atacă selectiv, adică persoanele vârstnice sau care au si alte afectiuni, cu preponderenţă. Deşi acestea sunt cel mai puţin expuse în comunitate. Tot ca o ciudăţenie a modului în care se face comunicarea e şi aceea că nu ni se oferă spre comparaţie datele privind mortalitatea anilor precedenţi.

                La data redactării prezentului material erau circa 70 de persoane decedate pe toată perioada, de la declararea stării de urgenţă. Persoane, suferind de diverse boli asociate acum şi cu infecţia de coronavirus. E mult, e puțin?
                Conform publicaţiei Evenimente demografice a Institutului Naţional de Statistică la fila nr.14 – 15 găsim informaţii după care, numărul decedaţilor înregistraţi în România a fost în mediul urban 125.738, in rural 137.725; total pe an- 263.463 persoane. În medie, 721 morţi pe zi. Oare media deceselor acestei perioade de criză e mai mare sau mai mică decât cea de anul trecut sau decat aceasta din 2018? Înainte de a isteriza întreaga naţiune de la aceste date, trebuie să pornim cu analiza. Tot conform studiului INS; “În anul 2018, repartizarea persoanelor decedate după luna decesului relevă faptul că punctul de maxim al curbei de sezonalitate s-a înregistrat în luna martie (25.514 decese),..” şi “…s-a menţinut ordinea principalelor cauze de deces înregistrate în anii anteriori: primul loc a fost ocupat de bolile aparatului circulator (56,7%,..), urmate de tumori (19,6%) şi în ordine descrescătoare, de bolile aparatului respirator (6,5%), bolile aparatului digestiv (5,9%), leziuni traumatice, otrăviri şi alte consecinţe ale cauzelor externe (3,8%), iar alte boli au reprezentat cauzele de deces pentru 7,5% dintre persoanele decedate.” Aceste date dar şi altele pot fi accesate pe siteul oficial al INS.

                Închei citându-l pe Preşedintele Donald Trump care s-a pronunţat ferm împotriva impunerii restricţiilor privind deplasările din cauza coronavirusului, argumentând că „soluţia nu poate fi mai gravă decât problema” şi că „Statele Unite nu au fost construite pentru a fi închise”. Dar România…..?

                Jr. Adrian M. Ionescu

                REGLEMENTĂRI ÎN SĂNĂTATE PE PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ

                  toți pacienții primesc servicii medicale dacă sunt infectați COVID-19

                  ce se întâmplă cu rețetele pacienţilor cu boli cronice

                  cardul de sănătate nu mai e obligatoriu

                  S-a adoptat, luni seară, o Hotărâre prin care sunt reglementate o serie de măsuri în domeniul sănătăţii pe perioada instituirii stării de urgenţă. Astfel:

                  toate persoanele aflate pe teritoriul României beneficiază de servicii medicale, materiale şi medicamente necesare pentru persoanele diagnosticate cu noul COVID-19, indiferent de calitatea acestuia de asigurat sau nu.

                  – în vederea asigurării managementului pacienților simptomatici de către medicii de familie și medicii de specialitate din specialitățile clinice din ambulatoriul clinic, pe perioada stării de urgență pacienții beneficiază de consultații, inclusiv la distanță, pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României, chiar dacă nu sunt asigurate.

                  în această peroadă nu va fi necesară folosirea cardului de sănătate. Practic serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără cardul de sănătate. Nu mai este obligatorie nici transmiterea în platforma de sănătate în termen de 30 de zile de la acordarea acestora.

                  medicii de familie şi medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultaţii la distanţă, care pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultaţii/oră.

                  – în ceea ce privește rețetele medicale: medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriul clinic va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului și în registrul de consultații, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, și va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele, inclusiv prescripțiile medicale, vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

                  – medicul de familie poate emite prescripție medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere – și pentru medicamentele care erau prescrise de către medicii specialişti. Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripție medicală fără a mai fi necesară o noua reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale. Pentru emiterea prescripției medicale se pot acorda consultații la distanță în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.

                  – medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile, conform scrisorii medicale/biletului de ieşire din spital, cu excepția medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile. Detalierea modalității de prescriere va fi stabilită prin norme.

                  se prelungește cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialități clinice și a biletelor de trimitere pentru specialități paraclinice, a recomandării medicale pentru dispozitive medicale și a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigației PET-CT.

                  se prelungeşte aplicabilitatea contractului cadru pentru pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv Contractul cadru pentru perioada 2018- 2019 se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă.

                  – pentru unitățile de specialitate care acordă servicii medicale, investigații paraclinice, medicamente în cadrul programelor naționale de sănătate publică, cât și pentru unitățile sanitare care vor derula programe naționale în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

                  Spitalul Municipal de Urgență Moinești, pregătit pentru lupta anti-coronavirus

                    Prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, manager: „Cine are încredere în serviciile noastre medicale, ne poate sprijini în continuare pentru amenajarea unui salon echipat complet pe Terapie Intensivă.”

                    Iar primul ajutor a venit din partea Clinicii Medical Service Bacău, reprezentată legal de renumitul doctor Constantin Stan, care a dat în comodat un kit întreg pentru dotarea unui pat în acest salon de Terapie Intensivă, ce va fi amenajat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal de Urgență Moinești, situată într-o clădire separată de unitatea medicală.

                    „Am fost contactat de doctorul Stan, care și-a închis clinicile Medical Service atât din Bacău, cât și din București, pe perioada situației de urgență, și s-a oferit să ne dea nouă aparatura pe care o avea în clinica Bacău, printr-un contract de comodat. Este vorba despre un ventilator, un monitor pacient, o pompă injectomat, un aparat de anestezie și un oxigenator. Adică tot ce este necesar pentru utilarea unui pat de bolnav în Terapie Intensivă”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului moineștean.

                    S-au demarat acum procedurile pentru amenajarea a încă două paturi, măcar, cu astfel de echipamente, care vor fi amplasate într-un salon de Terapie Intensivă unde vor putea fi monitorizați, supravegheați și tratați inclusiv pacienți confirmați cu noul coronavirus, mai ales că și personalul este deja pregătit pentru a lucra inclusiv aici.

                    „Îi mulțumesc doctorului Constantin Stan pentru acest gest. Știm că este o situație grea pentru toată lumea, dar fac un apel către toți cei care vor să ne fie alături și le spun că orice ajutor este binevenit, atât în bani, cât și în echipamente, pentru a asigura în continuare servicii medicale de calitate”, a mai precizat managerul Adrian Cotîrleț.

                    Toți cei interesați să sprijine Spitalul Municipal de Urgență Moinești sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa instituției, spitalmoinesti@bacau.astral.ro, persoană de contact fiind Oana Găman, directorul economic al unității.