Acasă Blog Pagina 1861

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a susținut o videoconferință cu prefecții privind gestionarea situației create de pandemia Covid 19: „Trebuie să continuăm în mod susținut eforturile. Suntem pe un trend stabil”

    Astăzi, 20 august a.c., de la ora 14.00, prefectul Sorin Ailenei și subprefectul Dragoș Emil Dragu, alături de reprezentanți ai secțiilor de primiri urgențe și terapie intensivă de la spitalele bacăuane, au participat la videoconferința organizată de Ministerul AfacerilorInterne, la care a participat secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ședința fiind condusă de prim-ministrul României, Ludovic Orban.

    În cadrul ședinței, a fost prezentată și analizată situația la acest moment în țară, secretarul de stat Raed Arafat evidențiind aspect tehnice din procedurile de urmat pentru preluarea, tratarea și monitorizarea pacienților în condiții de maximă eficiență și siguranță.

    Prim-ministrul României a solicitat tuturor aceeași implicare responsabilă pentru gestionarea corectă a pandemiei de Covid 19, cu atât mai mult cu cât situația cazurilor de îmbolnăviri și decese este pe un trend stabil.

    Prefectul Sorin Ailenei a precizat:

    „Este important că la nivel național se înregistrează o stabilitate a cazurilor de îmbolnăviri, aspect ce confirm faptul că au fost luate măsuri eficiente și se depun eforturi susținute  de toți factorii responsabili. Și la Bacău situația este sub control. Din informațiile deținute, știu că înregistrăm în ultimele zile o descreștere a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Îi felicit pe toți cei care depun eforturi în lupta cu acest virus și fac, totodată, un apel către toți cetățenii la responsabilitate și atenție pentru a asigura și respecta măsurile necesare de protecție în continuare.”

    Victor Ponta și-a lansat candidații Pro România la Primăria Bacău și Consiliul Județean

    Victor Ponta – președintele Pro România, s-a aflat azi, în Bacău, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, unde a susținut o conferință de presă având ca temă scrutinul de luna viitoare. Cu această ocazie, a fost prezentat candidatul Pro România la funcția de primar al Bacăului, Cosmin Necula, precum și pe cel pentru președinția Consiliului Județean, dr. Aurelia Țaga, împreună cu echipele de consilieri cu care cei doi vor porni în bătălia a pentru cele două instituții.

    „Cel mai important este să fim sănătoși, să fim în condiții de siguranță. Cu asta vreau să încep. Și nu doar pentru că avem candidat un doctor la președinția Consiliului Județean, ci pentru că asta este cel mai important, pentru oamenii cărora le cerem votul, pentru noi, pentru familiile noastre. Să facem campanie în condiții de cât mai mare siguranță. Sunt foarte supărat. Și nervos. Și indignat de faptul că, nici până azi, din partea celor care organizează, în mod oficial, alegerile – Guvernul, Ministerul de Interne -, nu avem nicio asigurare, nu avem nicio metodă de a face campanie, de a organiza ziua votului, prin care să fim siguri că reducem la minimum producerea unui pericol”, a fost mesajul de început lansat de președintele Pro România, Victor Ponta.

    „Sunt convins că, în calitate de primar, Cosmin Necula îi va reprezenta pe toți băcăuanii, și pe «pesediștii» care știu că este un primar foarte bun, tânăr, social democrat, și pe liberalii care știu că, pe vremea guvernării Ponta, au fost cele mai liberale măsuri. Iar, faptul că nu există un contracandidat de la PSD și PNL este o recunoaștere din partea acestor partide a faptului că este un primar care trebuie să-și continue proiectele. Eu am venit nu doar ca să-l susțin, ci și să garantez tuturor locuitorilor din Bacău – pesediști, peneliști, oameni care nu țin, neapărat, la un partid sau altul etc – că, spre deosebire de primul mandat de primar, de data asta Pro România îl va ajuta pe Cosmin Necula, nu îl va «culca»”, a mai punctat președintele Pro România.

    „Ne trebuie un oraș în care să ne dorim să rămânem acasă”

    Așadar, partidul Pro România îl va avea ca reprezentant în alegerile pentru primar al Bacăului pe actualul edil al municipiului, Cosmin Necula, care „candidează, practic, pentru proiectele lui, singurul lui contracandidat fiind capacitatea sa de a duce mai departe proiecte de zeci de milarde de euro”. Cosmin Necula a enumerat o parte dintre proiectele finalizate sau aflate în derulare la nivelul municipiului, de la numeroșii kilometri de asfalt turnat peste tot în Bacău, la cele circa 300 de clase recondiționate, investițiile de la „Insulă” sau din cele două spitale – Sf. Maria și Spitalul TBC -, amintind și despre contractele de 57,9 milioane euro, semnate deja, pe care urmează să le implementeze la nivelul orașului.

    „Noi ne ocupăm cu proiectele, facem mai puțin politică. Îmi doresc din tot sufletul ca acest oraș să se transforme, așa cum am început schimbările. Ne trebuie un oraș în care să ne dorim să rămânem acasă, un oraș de care să ne bucurăm”, a mai spus Cosmin Necula, candidatul Pro România pentru Primăria Bacău.

    „Au fost patru ani foarte grei în care, așa cum am promis că trebuie făcută o schimbare, ne-am apucat să o facem. Chiar dacă nu știam detaliile dezastrului pe care aveam să-l găsesc în primăria Bacău, nu am stat să mă plâng și m-am apucat să fac treabă. Îmi doresc mult ca Bacăul să fie orașul în care să rămâi acasă, în care să te simți cel mai bine.”

    Cosmin Necula, candidatul Pro România pentru funcția de primar al municipiului Bacău

    Creșterea centrelor de permanență și screening pentru toată populația, măcar de două ori pe an”

    Pentru președinția Consiliului Județean, Partidul Pro România a desemnat-o pe dr. Aurelia Țaga, un profesionist în medicina pediatrică, implicată de o viață întreagă în lupta pentru sănătatea și viețile copiilor.

    „Din perspectiva profesiei mele, de medic, am cunoscut mulți băcăuani, de multe ori în situații dificile, și simt că ar trebui să fac ceva mai mult. I-am ascultat, i-am ajutat cât am putut, dar nu suficient. De aceea, m-am decis să fac parte din echipa Pro România Bacău și alături de ei să reușim să fim mai mulți, astfel încât vocea noastră să fie auzită”, a declarat dr. Aurelia Țaga. Aceasta și-a propus, printre altele, să realizeze proiecte prin care medicina profilactică să fie pe primul plan, „fiind mai ușor să prevenim, decât să tratăm”.

    „Știm foarte bine cât de dificil este atunci când ai o urgență medicală și te afli la zeci de kilometri de spitalul județean și nu ai niciun mijloc de transport. De aceea, mi-am propus să creștem numărul de centre de permanență, așa încât urgențele medicale să fie rezolvate în proximitatea locuinței. În plus, un proiect de suflet este acela care, prin personalul medical din comunități, să putem face screening pentru populație, măcar o dată pe an, responsabilizând oamenii de patologia care există la nivelul cetățenilor”, a subliniat dr. Aurelia Țaga.

    „În viziunea mea, familia, credința în Dumnezeu și solidaritatea socială sunt valori pe care trebuie să ne construim viitorul. Nu se va trăi bine în această țară, decât atunci când copiii vor trăi în familiile lor și vor duce o viață sigură și prosperă alături de părinți.”

    dr. Aurelia Țaga, candidatul Pro România pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bacău

    Din delegația care l-a însoțit pe ex-premierul Victor Ponta, s-au numărat și câțiva dintre membrii Pro România – Romică Botoi, Sebastian Diaconu, Gheorghe Huluță – înlăturați din partidele pe listele cărora fuseseră aleși, „pentru faptul că au avut curajul să voteze proiectele primarului Cosmin Necula, proiectele municipiului Bacău”, dar și Mădălin Pârâianu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, Gelu Margină, fost comandant al Poliției din Moinești, Daniel Păncescu, executor judecătoresc, „bun cunoscător al zonei de est a județului”, Valentin Uricariu, seniorul partidului, colonel de „armată”, și el fiind „exilat” dintr-un alt partid, pentru „vina” de a fi votat un proiect „Necula”, Leonard Pădureanu, fost manager public al municipiului Bacău, Adriana Burhui și Ștefan Șilochi, primar la Tg. Ocna.

    Vom scăpa România și românii de acest simulacru de guvern

    Moțiunea de cenzură depusă de PSD vizează înlăturarea de la conducerea țării a guvernului PNL, care și-a dovedit pe deplin limitele și gradul de incompetență, este un act de responsabilitate pentru români. Plecarea acestui executiv total depășit de consecințele crizei sanitare, economice și sociale generate de pandemia coronavirusului este unica soluție rațională în acest moment.
    Românii au constatat pe propria piele eșecul deplorabil al guvernul Orban din toate punctele de vedere, atât în gestionarea pandemiei, cât și a economiei, dar mai ales în ceea ce privește sprijinul pe care ar fi trebuit să-l acorde populației. Este clar, țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Din aceste considerente, PSD nu poate fi complice la distrugerea țării și la adâncirea României într-o criză economică și socială profundă, cu efecte negative necuantificabile asupra oamenilor, pe termen scurt, mediu și chiar lung.
    Demersul politic și democratic al PSD are la bază doar aspecte pragmatice și realități incontestabile. Nu ne mai putem permite să menținem în fruntea țării acest guvern care a „reușit”, într-un timp relativ scurt, să înșele toate așteptările românilor, prin promisiuni și programe rămase doar la stadiu de vorbe goale.
    Consider că moțiunea de cenzură a PSD, citită azi în plenul reunit al celor două camere parlamentare, răspunde pe fond dorinței românilor de a nu mai fi conduși de „guvernul meu”, „remarcabil” doar prin bâlbâieli, incertitudini, decizii controversate, incapacitate managerială și satisfacerea clientelei politice, în detrimentul luării unor măsuri concrete adresate în primul rând cetățenilor. Este adevărat, virusul ucigaș a făcut ravagii peste tot în lume, dar la fel de adevărat este faptul că țările europene au avut grijă ca populația să sufere cât mai puțin în urma pandemiei, prin acțiuni concise și pragmatice de susținere. La noi însă, s-a depășit nivelul maxim al răbdării, în lipsa unor hotărâri clare prin care oamenii să fie ajutați să treacă cât de cât decent peste această perioadă complicată.

    În februarie, după trecerea moțiunii de cenzură, PSD a dat un cec în alb acestui guvern extrem de modest în prestație, pentru a oferi posibilitatea liberalilor de a demonstra că pot face față situației de criză spre care ne îndreptam. Au avut timp berechet, dar n-au făcut nimic!

    De această dată, suntem deciși să scăpăm România și românii de acest simulacru de guvern, incapabil de a rezolva problemele care-i dor pe oameni.

    Senator PSD Bacău,
    MIRON SMARANDACHE

    Copii mușcați de serpi ajunși direct în Urgență, la Pediatria din Bacău

      O fetiță de cinci ani din Asău a fost mușcată de o viperă chiar sub ochii mamei sale. Inițial a fost dusă la spitalul din Moinești care însă nu avea ser antiviperin. După ce au primit răspuns negativ și de la Iași, medicii moineșteni au cerut ajutorul colegilor de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău.

      „Am confirmat avem un singur ser și au trimis copilul la noi, unde i-a și fost administrat”, a declarat dr. Camelia Ștefan, medic pediatru de gardă.

      Cum însă fetița a ajuns târziu la SJU Bacău, după aproape cinci ore de la mușcătură, toxicitatea fiind foarte mare, starea ei s-a agravat. La Urgențe Pediatrie i s-a administrat o fiolă de ser antiviperin (aflat în stocul spitalului) și s-au făcut imediat demersuri la Unifarm se mai aducă încă 2 astfel de fiole. Acestea au ajuns ieri dimineață și unul i-a fost administrat fetiței.

      „Din păcate, starea fetiței s-a agravat și, pentru că necesită supraveghere permanent în terapie Intensivă, în cursul zilei de azi a fost transferată la Iași„, a precizat și dr. Ioana Dinu, directorul medical al SJU Bacău.

      Astăzi, în urma discuției cu medicul curant, starea fetiței s-a îmbunătățit, fiind stabilă și internată la ATI Iași (compartiment Toxicologie)! Potrivit declarațiilor mamei, fetița era împreună cu ea pe o pășune din apropierea casei unde căutau un obiect pierdut de o rudă cu o zi înainte când strângeau fânul. Fetița era la câțiva metri de mama care a văzut când a fost mușcată de viperă la glezna stângă.

      Tot în cursul zilei de ieri la Compartimentul de Primiri Urgențe Copii a mai fost adus un adolescent care a fost mușcat de un șarpe și la care s-a administrat o doză de ser antiviperin. Starea lui este stabilă. Ieri seară s-au comandat încă 2 fiole, dar Unifarm-ul a putut să onoreze comanda doar pentru o fiolă.

      „Trebuie tras un semnal de alarmă asupra mușcăturilor de șerpi în această perioadă caniculară, cu atât mai mult cu cât este o problemă de aprovizionare în toată țara privind serul antiviperin”, a mai declarat Dr. Ioana Dinu, directorul medical SJU Bacău.

      ÎN MEMORIAM domnul doctor Gelu Țilea

        Pe data de 17 august 2020 a trecut la cele sfinte unul dintre oamenii remarcabili ai chirurgiei pediatrice românești și un reper în dezvoltarea medicinei și chirurgiei pediatrice băcăuane – domnul doctor Gelu Țilea. Chirurg și ortoped pediatru eminent, elev al profesorului Economu, întemeietor al Serviciului de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică Bacău (prima secție non-universitară de acest tip din țară), domnul doctor Gelu Țilea a fost unul dintre cei puțini aleși să contureze și să definească chirurgia pediatrică românească în perioada modernă.

        S-a născut pe 21 iunie 1935, în comuna Blăgești, pe atunci în județul Tutova, cu capitală la Bârlad într-o familie de învățători cu 5 copii. Mama Atena, neam de grecoaică, de la care a moștenit o memorie prodigioasă și o oratorie de excepție, tatăl, Ștefan, răzeș moldovean, de la care a moștenit o tenacitate și o perseverență deosebită.

        Urmează cursurile elementare la Școală Generală din comună, sub îndrumarea tatălui, și apoi Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad (înființat în 1846, al 4-lea cel mai vechi liceu din Moldova și Țară Românească, după cele de la București, Iași și Craiova). Amintirile, extrem de plăcute ale domnului doctor din acea perioadă, sunt urmate de cele ale războiului, cu decesul tatălui, și ale ocupației rusești, plină de atrocități. În 1953 începe studiile de medicină la Institutul de Medicină și Farmacie Iași pe care le termină cu brio în 1959. Este o perioadă plină de efervescență creatoare, în ciuda timpurilor dificile, în care, pe lângă studiul asiduu, doctorul își găsește timp să fie sufletul grupei de teatru de amatori „Seringă” a Facultății de Medicină. „Dacă ar fi profesat teatrul ar fi fost în cercul marilor genii ale teatrului comic  românesc în perioada ’65-’80. Dar el s-a devotat sănătății copiilor și chirurgiei pediatrice”, spunea despre el domnul profesor Gabriel Ionescu.

        Rezultatele obținute în timpul facultății i-au permis repartizarea directă, fără stagiu la țară după absolvire, la Sanatoriul Balnear Gura Ocniței. Ulterior, prin concurs, ajunge intern în Clinica de Chirurgie și Ortopedie pediatrică „Caritatea” din Iași, fiind un elev apreciat al profesorului Economu. În mod normal ar fi trebuit să aibă o carieră universitară, însă circumstanțele vieții au împiedicat acest lucru și ajunge medic specialist de chirurgie în spitalul Botoșani.

        În 1975, la 40 de ani, domnului doctor Gelu Țilea i se propune, de către prof. Nae Niculescu, înființarea și preluarea șefiei primei secții non-universitare de chirurgie pediatrică din țară – în Bacău. Secția este inaugurată la 6 iunie 1975, este inițial subordonată serviciului de chirurgie generală, condusă la acel moment de dr. Gheorghe Popovici 2, însă în scurt timp devine de sine stătătoare, complet independentă.

        De la stânga la dreapta: dr. Mircea Blănaru, dr. Gelu Țilea, dr. Veringă Spiridon (2002)

        Treptat reușește crearea unei echipe de valoare de medici chirurgi și ortopezi pediatri, și amintim aici de dr. Spiridon Veringă, dr. Mircea Blănaru, dr. Gabriel Aprodu (ulterior profesor la Clinică Sf. Maria Iași), dr. Gheorghiu, dr. Tică Constantin (ulterior profesor la Clinică de Chirurgie  pediatrică Constanța), dr. Ștefan, dr. Mihail Babin și lista poate continua cu generația următoare din fac parte și eu. A condus Secția de Chirurgie Pediatrică peste 25 de ani, cu rezultate remarcabile, salvând mii de vieți și destine ale unor copii bolnavi, care s-au întâmplat să aibă nevoie de talentul său chirurgical, de perseverență și determinarea sa deosebită de a face bine.

        Dintre cei 3 copii ai săi – Vladimir, Bogdana și Ioana – doar față mijlocie, Bogdana, a urmat urmat o carieră medicală – fiind actualmente medic radiolog la Spitalul Robert-Debré din Paris. Are 4 nepoți, de care era foarte mândru, 2 dintre ei în Nouă Zeenlanda.

        dr. Țilea și dr. Blănaru (1979), în sala de operații

        L-am cunoscut pe domnul doctor Gelu Țilea inițial ca tatăl colegei mele, Bogdana Tilea, însă, ulterior, am fost atât de captivat de personalitatea sa puternică, fascinantă, încât toate stagiile de vară din timpul facultății le-am petrecut numai în Secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Bacău, iar alegerea specialității de chirurgie și ortopedie pediatrică a fost ceva natural. Avea o capacitate deosebită de a stârni și alimenta curiozități, de a provoca mental, chiar dacă uneori neortodox, dar cu rezultatul infailibil de a duce rigurozitatea medicală la extrem din partea celor dispuși să facă acest lucru. A fost pentru mine un adevărat mentor, care mi-a creionat și influențat profund destinul.

        Alături de toți cei care l-au cunoscut cu adevărat, care au apreciat umorul său nestăvilit, oralitatea demnă de Cicero, dragostea și devotamentul total pentru îngrijirea copiilor bolnavi, verticalitatea sa, deplâng trecerea în neființă a celui care a fost dr. Gelu Țilea. Suntem alături de famila îndurerată, de dna dr. Dana Țilea, de copii și nepoți.

        Dumnezeu să îl ierte!

        Dr. Mihai Galinescu, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică, șef Secție Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, Spitalul Județean Urgență Bacău

        Viorel Popa, candidatul PSD la Primăria Ardeoani: „După 16 ani, la Ardeoani e nevoie de o schimbare!”

          Gospodar aşezat şi om cu suflet pentru Ardeoani, Viorel Popa s-a săturat să vadă cum, timp de 16 ani, nu se face nimic în comuna sa. Privind în jur la comunele conduse de primari PSD, a înţeles că doar proiectele făcute cu cap, bine scrise şi promovate pot aduce bani pentru locuitori. Candidatul PSD Viorel Popa ştie că nu trebuie să scrii ziare mincinoase în campania electorală şi pe urmă să uiţi de oameni, aşa cum face primarul PNL de 4 mandate încoace.

          PROMISIUNILE primarului liberal sunt scrise chiar de mânuţa lui

          Investiţii pentru fiecare om, în fiecare sat

          Viitorul primar Viorel Popa ştie că resursele comunei nu sunt suficiente pentru dezvoltare, aşa că a pus la punct un program de atragere a fondurilor europene, guvernamentale şi judeţene. Cu proiecte clare, cu multă muncă şi licitaţii cinstite, candidatul PSD va aduce în Ardeoani viaţa bună de care locuitorii nu au parte.

          • Asfaltarea drumurilor comunale
          • Modernizarea şi extinderea reţelei de canalizare şi staţiei de epurare
          • Alimentare cu gaze naturale pentru toate casele
          • Consolidarea malurilor Tazlăului Sărat, astfel încât gospodăriile să nu mai fie ameninţate
          • Refacerea podului de la Ardeoani care este în pericol de prăbuşire
          • Construirea unei alei pietonale între Leontineşti şi Ilieşti
          • Treceri de pietoni pe drumul naţional
          • Sprijin pentru persoanele vârstnice, inclusiv prin oferirea zilnic unei mese calde celor ce au nevoie
          • Căminul Cultural va fi redat oamenilor după reabilitare şi modernizare
          • Va fi construită o bază sportivă şi se vor amenaja locuri de joacă
          • Biblioteca din comună va fi redeschisă

          „Eu vin la Primărie să muncesc pentru oameni, nu să încasez un salariu în fiecare lună! Dacă într-o gospodărie nu faci nimic 16 ani, se duce de râpă totul! Aşa am păţit noi la Ardeoani cu acest primar incapabil să vină cu proiecte, să construiască serios, să ajute cu adevărat oamenii. Eu nu voi avea somn până când comuna noastră nu va ieşi din starea de plâns în care ne-a adus omul PNL!”

          Viorel Popa, candidat PSD la Primăria Ardeoani

          Sprijin pentru aeroportul din Bacău, pentru compensarea pierderilor cauzate de pandemie

            Aeroportul Internațional „George Enescu”, alături de alte patru aerogări regionale din țară – din Iaşi, Cluj, Craiova şi Sibiu, va primi un sprijin de la stat. Măsura, adoptată la ședința de Guvern din această săptămână, vine să compenseze pierderile înregistrate din cauza pandemiei de COVID – 19 de aeroporturile regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an. Valoarea totală a subvenției acordate celor cinci aeroporturi regionale este de 22 de milioane de lei.

            Până în prezent, cele cinci aeroporturi nu au fost cuprinse în schemele anterioare de ajutor de stat și nici nu beneficiază de o facilitate similară. Alte aeroporturi din țară, cu trafic mai mic sau similar celui din Bacău, au primit deja un sprijin de la stat sau au accesat în mod individual diferite scheme de sprijin.

            Reamintim că, în lunile martie – iulie, numărul pasagerilor a scăzut semnificativ, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, venitul aeroportului din Bacău scăzând la un nivel care pune în pericol menţinerea acestuia în stare operaţională. Sprijinul acordat acum de stat reprezintă un real ajutor, în contextul în care este nevoie de aeroporturile regionale, atât pentru a susţine economia din zonă, cât şi pe călătorii care folosesc, în mod curent, avionul pentru deplasări.

            În prezent, la Aeroportul Internațional „George Enescu” se fac lucrări de asfaltare și modernizare a pistei, investiție care se ridică la peste 143 de milioane de lei, fonduri europene nerambursabile. Din acest motiv, până pe 30 septembrie 2020, zborurile de pe aeroportul din Bacău sunt sistate, mare parte din zboruri fiind dirijate spre aerodromul din Suceava.

            Cadrele didactice se pregătesc de grevă!

              Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția membrilor Guvernului României, în mod special, ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu, că intenția de a nu se acorda majorarea salarială, începând cu data de 1 septembrie 2020, va fi o greșeală enormă, iar consecințele pot fi neplăcute. Anunțul este surprinzător, având în vedere că înalți demnitari din Guvernul României au afirmat că în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 sunt cuprinse sumele necesare pentru această majorare.

              Deși încă mai au loc negocieri la nivel național, între Federație și reprezentanții din Guvern, angajații din Educație amenință cu boicotarea începerii noului an școlar. Și asta pentru că prin rectificarea bugetară s-a propus să nu mai fie acordate majorările salariale prevăzute de lege pentru această categorie de personal, măsură care reprezintă o grea lovitură pentru cadrele didactice, după cum spun sindicaliștii. Conform legislației în vigoare, personalul didactic ar fi trebuit să primească, de la 1 septembrie 2020, o creștere salarială medie de 14%, care ar fi însemnat o suplimentare a venitului net cu aproximativ 300 de lei.

              „Această majorare salarială oricum nu ar fi adus nivelul salariilor la cel îndreptățit, având în vedere importanța muncii prestate, asta pentru că Legea nr.153/2017 poziționează personalul didactic mult prea jos în grila de salarizare. Guvernul României  va da o grea lovitură cadrelor didactice, dacă nu se vor majora salariile acestora. Nu e doar o încălcare a legii, ci o lipsă de asumare, o lipsă de apreciere față de o categorie întreagă de oameni care sunt devotați față de profesia pe care o au. Educația nu este «cârciuma» sistemului bugetar! Ne exprimăm indignarea față de decizia Guvernului de a amâna această creștere salarială, în condițiile în care nu s-a vorbit nicio clipă despre imposibilitatea de a fi acordată. Ba mai mult de atât, înalți oficiali au anunțat că această creștere este prevăzută în legea bugetului de stat. Considerăm că este o mare greșeală și o dovadă de lipsă de respect față de colegii noștri, mai ales în condițiile în care cu toții au depus o muncă fără precedent pentru a asigura tuturor elevilor șanse egale la educație, în condițiile speciale, provocate de noul coronavirus. Să nu uităm că pe durata semestrului al II-lea al anului școlar trecut, efortul fizic și intelectual al cadrelor didactice a fost foarte mare, în condițiile în care școala s-a făcut online, efort care va crește în anul școlar viitor.”

              Prof. George Purcaru, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Bacău și prim-vicepreşedinte FSLI

              Nemulțumirea angajaților din Educație este foarte mare, având în vedere și faptul că au fost găsite fonduri pentru majorările salariale acordate altor categorii de salariați. Prin urmare, încă sunt discuții și se cere guvernanților înțelegere. Dacă nu, decizia e clară: este foarte posibil ca deschiderea noului an școlar să fie pusă sub semnul întrebării. Deci, grevă generală!

              Ultima majorare salarială a profesorilor a fost la începutul anului, dar sumele au fost modice, de circa 20-30 de lei net/ fiecare. În Bacău sunt în jur de 9.000 de angajați în sistemul de educație, iar 7.400 dintre ei sunt membrii în Sindicatul Liber din Învățământ.

              Un alt program… verde

                S-a lansat un nou program de eficientizare energetică a caselor intitulat Programul „Casa Eficientă Energetic”. Scopul acestuia este reducerea consumului de energie din imobilele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Într-o primă fază, aproximativ 9.000 de proprietari de case din întreaga țară își vor putea eficientiza energetic locuințele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Aceștia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o finanțează prin Administrația Fondului pentru Mediu.

                Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro. Cheltuielile eligibile vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească cu cel puțin o clasă energetică.

                Criterii de eligibilitate solicitant:

                Este considerat eligibil solicitantul care îndeplineşte următoarele condiţii:

                • este persoană fizică cu domiciliul în România;
                • este proprietar/coproprietar al imobilului-construcţie pentru care solicită finanţare, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de producere a energiei din surse regenerabile se amplasează pe una dintre anexele care deservesc imobilul-construcţie, solicitantul este proprietar/ coproprietar al acesteia, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în situaţia în care sistemul se amplasează pe teren, solicitantul trebuie să fie proprietar/coproprietar/să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;
                • are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, astfel cum rezultă din cererea de finanţare, în situaţia în care imobilul pe care se implementează proiectul este deţinut în coproprietate;
                • imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini (de exemplu: locaţiunea, comodatul, promisiunea de vânzare-cumpărare, cesiunea de creanţă, sechestrul etc.) în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, al vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
                • solicitantul şi coproprietarii pot depune o singură cerere de finanţare în cadrul programului pentru un imobil identificat cu număr cadastral; în cazul în care există mai mulţi coproprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanţare, cererea de finanţare va fi depusă doar de către unul dintre aceştia;
                • nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la momentul depunerii dosarului de finanţare;
                • îşi dă acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici;
                • nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

                Nu este eligibil solicitantul care deţine în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

                Conform oficialilor de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Programul „Casa Eficientă Energetic” va începe de la mijlocul lunii viitoare.

                Noi „Provocări colocviale”, la Centrul de Cultură „George Apostu”

                Într-o lume guvernată de rigorile stării de alertă, Centrul de Cultură „George Apostu” vă propune să rămânem în stare de veghe spirituală în cadrul unor noi „Provocări colocviale”, care vor aduce în prim plan dramaturgia românească actuală și prelungirea firească a acesteia în cadrul artelor spectacolului – reprezentația teatrală. Tema aleasă pentru această nouă întâlnire culturală este „Despre actualitate și teatralitatea ei”. Au acceptat să răspundă pozitiv acestei provocări dramaturgul Mircea M. Ionescu și Teatrul Municipal „Ariel”, Râmnicu Vâlcea.

                „Provocările colocviale” au un format extins, programul derulându-se pe parcursul a două zile, după cum urmează:

                Joi, 10 septembrie 2020, ora 17.00: conferința cu titlul „Despre actualitate” susținută de Mircea M. Ionescu, urmată de un dialog cu publicul participant; „Spectacolul cărții”, în cadrul căruia prozatorul, dramaturgul, criticul de teatru Dinu Grigorescu va prezenta cele mai recente volume ale dramaturgului Mircea M. Ionescu: „Dallas 2020” și „Finis coronat (virus) opus! sau Nebună poftă de viață pe timp de pandemie”. Reamintim faptul că Mircea M. Ionescu a fost recompensat în anul 2019 de Academia Română cu Premiul „Ion Luca Caragiale”– secțiunea Dramaturgie, pentru volumul „Bărbatul cu trei picioare”, apărut la Editura Tracus Arte, în anul 2017;

                Programul zilei de 10 septembrie mai include și un inedit recital susținut de Adrian Petrescu (oboi și soprano saxofon), solist al Filarmonicii „George Enescu” din București. Amfitrionul  evenimentului cultural este Gheorghe Geo Popa, cel care semnează și prefața volumului „Finis coronat (virus) opus! sau Nebună poftă de viață pe timp de pandemie”.

                Vineri, 11 septembrie 2020, ora 20.00: spectacolul „Valoroasa actriță fără teatru”,Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea, după piesa lui Mircea M. Ionescu, într-o interpretare de excepție a actriței Cătălina Sima, regia și scenografia Alin Holcă; coregrafia spectacolului este realizată de Mălina Andrei.

                Evenimentele vor avea loc în spațiul deschis al Grădinii cu statui a Centrului de Cultură „George Apostu”și se vor desfășura cu respectarea strictă a normelor în vigoare cu privire la starea de alertă. Biletele pentru spectacolul de teatru se găsesc la:Centrul de Cultură „George Apostu”, str. Crângului nr. 18, și pe platformelewww.myticket.ro, www.entertix.ro.

                Programul cultural pentru anul 2020 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Artă, Cultură, Tradiție – Călătorii spre eternitate”.

                O nouă față pentru cartierul Milcov

                Peste 100 de noi locuri de parcare au fost create, s-au reabilitat și asfaltat străzi, alei și căi de acces.

                În cartierul din vecinătatea Bazarului Milcov nu au mai fost executate lucrări de întreținere de mai bine 10 ani, iar resistematizarea acestuia era mai mult decât necesară.

                8500 de mp de asfalt și 1500 mp de pavaje pentru parcări au schimbat complet aspectul și funcționalitatea zonei, îmbunătățind confortul locuitorilor din acest cartier.

                „Continuăm lucrările de resistematizare în mai multe zone ale orașului și facem din Bacău orașul în care ne dorim cu toții să locuim!”, a declarat primarul Cosmin Necula.

                Eroi de care nu vrem să ne amintim

                Marți, 18 august, s-au împlinit 76 de ani de la moartea căpitanului Alexandru Șerbănescu, doborât de un Mustang american. Șerbănescu, asul aviației militare românești, decolase împreună cu alți 12 colegi să întâmpine cele peste 600 de avioane americane care veneau să bombardeze zona petrolieră. Știa că nu au nici o șansă să oprească avioanele americane, dar n-a suportat să nu facă nimic. „Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiească. (…) Nu se va putea spune că în România nu a ieșit niciun român în fața americanilor, chiar dacă pierdem bătălia”, ar fi spus aviatorul.

                În acea zi avea să fie doborât într-o lupta aeriană la 8.000 de metri, altitudine la care avioanele americane erau superioare. Timp de vreo jumătate de secol, nu s-a vorbit de Alexandrescu. Normal, luptase pe frontul de Est, doborâse avioane sovietice. După 1990, însă, s-au schimbat lucrurile. Pentru puțin timp. O străduță din București a fost denumită cu numele său, ziua de 18 august a devenit o zi de comemorare a aviatorilor din cel de al Doilea Război Mondial, o școală din comuna natală a aviatorului îi poartă numele. În 1993, baza militară de la Deveselu a luat numele Alexandru Șerbănescu. Până în 2002, când este dezafectată. Între timp, la Deveselu vin americanii.

                Numele lui Șerbănescu devine tabu. După patru ani, numele aviatorului este transferat Bazei 95 din Bacău, unde este mutat și bustul eroului. În vreme ce aviatorii americani, care au provocat doar în bombardamentul din 4 aprilie 1944 circa 3000 de morți în rândul populației civile, au două monumente în București, Alexandru Șerbănescu are un mormânt în cimitirul militar Ghencea. Ceremoniile dedicate comemorării celui mai bun aviator român s-au ținut aproape în anonimat: câteva persoane la mormântul sau, o ceremonie militară în Baza 95. Dacă ar fi fost omorât de ruși, probabil că vuia țara. Dar a fost ucis de americani și întreagă noastră clasa politică face pe ea de frică să nu cumva să-și supere stăpânii. Niște politicieni care, după cum spuneam, au aprobat două monumente pentru aviatorii care au ucis civili și nimic pentru un erou care a murit luptând pentru țara sa.

                Din cauza unei avarii, sute de localnici din Prăjești, fără ton la telefonul fix

                  De câteva săptămâni, sute de localnici din Prăjești nu-și pot folosi telefoanele fixe din cauza unui cablul suspendat care a fost rupt, cel mai probabil de un utilaj care a trecut prin zonă sau de vântul care a bătut puternic, pe la începutul lunii.

                  În zona străzilor afectate de incident locuiesc, în general, oameni bătrâni care nu-și permit să-și cumpere un telefon mobil. Tot aici, au sediul și instituții publice care depind, cumva, de serviciul de telecomunicații. Neajunsul a fost înregistrat încă de pe la începutul lunii, dată la care localnicii s-au plâns autorităților locale. Acestea, la rândul lor, au înștiințat oficialitățile județene – Prefectură, birou electoral județean (pentru că sunt și birou local de circumscripție) – inclusiv operatorul de telecomunicații.

                  „Un sfert dintre localnici sunt conectați la acest cablu, dar și Primăria. Eu am notificat firma căreia îi aparține cablul, dar și Prefectura, pentru că în zonă sunt mulți bătrâni care, Doamne ferește!, au o urgență și nu pot apela măcar Serviciul 112. Am anunțat inclusiv Biroul Electoral Județean, pentru că se apropie alegerile și nu ar fi indicat să fim lipsiți de comunicații. De la niciunul dintre cei notificați nu am primit vreun răspuns. Șansa noastră, a primăriei, este că, pentru internet, avem contract cu o altă fimă”, ne-a declarat Petre Jicu, primarul de la Prăjești.

                  De cealaltă parte, reprezentanții Instituției Prefectului susțin că, pentru perioada scrutinului din septembrie, responsabililor biroului electoral de circumscripție li se vor asigura telefoane mobile care vor funcționa prin sistemul STS, nefiind nevoie de mijloacele clasice de telecomunicații. Nici firma care furnizează serviciul de telecomunicații nu s-a grăbit să rezolve problema, anunțând că va ajunge la Prăjești…până cel târziu pe 7 septembrie 2020. Până atunci, telefoanele fixe ale localnicilor vor fi în continuare mute. Asta dacă, între timp, abonații nu vor decide să-și schimbe operatorul de telefonie, denunțând contractele în vigoare.

                  „N-ai cu ce, frate, n-ai cu ce!”

                  În ultima vreme, s-a tot vorbit despre cât de oportună este începerea școlii, de luna viitoare. Subiect sensibil, aș zice, dincolo de demagogia politicienilor care folosesc tema pentru întărirea propriului capital electoral. Sensibil, mai ales dacă ne reamintim că suntem într-o perioadă extrem de dificilă, a pandemiei de coronavirus (un alt subiect de care nu vom scăpa prea curând) când, culmea!, autoritățile ne tot atenționează să respectăm regulile distanțării sociale, fiind aceleași autorități care ne și sancționează, dacă suntem prinși în ofsaid. Nu știu dacă e bine sau rău ca, din toamnă, copiii să revină în sălile de curs.

                  Nu sunt abilitat și nici plătit să ofer soluții. Știu doar că, după marea relaxare, când românul s-a văzut mai puțin constrâns, s-a crezut un mic Dumnezeu și a dat iama la terase, pe plaje, în cluburi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat înainte. Ca și cum lumea nu ar fi murit cu miile din cauza COVID-19. Prin urmare, varianta clasică, a anului școlar, în sălile de curs, ar fi mai puțin indicată, dacă tot sunt alternative. Chit că va costa mai mult bugetul, ca să cumpere tabletele promise, să redimensioneze clasele de elevi ș.a.m.d.

                  Acum, nici profesorii nu prea sunt de acord cu tot ce propune ministerul. Dar, mai ales cu faptul că nu le-au crescut lefurile, așa cum le-ar fi promis, prin lege, cu toate că sunt invidiați pentru concediul de 3-4 luni, din fiecare an. La drept vorbind, nici nu au programe școlare actualizate. N-au habar cu câți elevi vor lucra la clasă. Adică, să zicem că se duc la catedră, din septembrie, dar vor lucra „în orb”, bifând, mai mult, prezența la lucru, decât educarea elevilor. E ca și cum i-ai trimite la război pe soldați să lupte cu vată de zahăr, în mâini, și nu cu arme. Vorba mucalitului: „N-ai cu ce, frate, n-ai cu ce!”

                  „Loteria bonurilor fiscale”, suspendată tot anul

                  Surprize neplăcute pentru băcăuanii care obișnuiau să-și suplimenteze veniturile participând la „Loteria bonurilor fiscale”. Potrivit surselor oficiale, extragerile vor fi suspendate până la încetarea stării de alertă. Inițial, s-a renunțat la organizarea extragerilor atât pe perioada stării de alertă, cât și 90 de zile după terminarea acesteia, urmând să fie reluate de pe 16 august. Guvernanții, însă, au anunțat că extragerile vor fi suspendate pentru o perioadă mai îndelungată de timp, în contextul pandemiei de COVID-19. Mai exact, până la finalul anului, când va expira și noul termen de 90 de zile, care urmează să fie aprobat de Guvern.

                  Măsura, mai spun guvernanții, este determinată de scăderea numărului de bonuri fiscale, începând cu declararea stării de alertă și până în prezent, activitățile firmelor fiind serios reduse, „astfel că, în continuare, «Loteria bonurilor fiscale» nu mai poate produce efectele scontate”. Extragerile din cadrul „Loteriei Bonurilor fiscale” aveau loc în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru bonurile fiscale din luna precedentă. În plus, anul acesta, ar fi trebuit să existe și două extrageri ocazionale, una de Paște (care nu a mai avut loc) și alta cu ocazia Crăciunului (programată pe data de 20 decembrie 2020).

                  Amenzi de 85.315 de lei pentru nerespectarea regulilor rutiere

                    Marţi, 18 august a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acţiune de amploare pe raza judeţului Bacău pentru combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere.

                    Viteza neadaptată la condițiile de drum, indisciplina pietonală, neacordarea priorității de trecere, consumul de bături alcoolice anterior condusului dar și abaterile săvârșite de bicicliști și căruțași constituie cauze ale producerii celor mai multe accidente cu urmări grave sau foarte grave.

                    În acest context, polițiștii Serviciului Rutier şi-au intensificat activitățile de conștientizare a participanților la trafic în vederea respectării regulilor de circulație, iar în situaţiile de nerespectare au aplicat măsurile legale care s-au impus.

                    Astfel, cei 59 de poliţişti au legitimat 348 persoane, au verificat 342 autovehicule şi au efectuat 144 de testări cu aparatul etilotest, identificând 193 de situaţii de nerespectare a normelor rutiere sancţionate corespunzător, cu avertismente şi amenzi în valoare de 85.315 lei. Un număr de 16 sancţiuni a fost aplicat pietonilor, 66 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 5 pentru neacordarea priorităţii de trecere, 3 pentru depăşiri neregulamentare şi 102 sancţiuni pentru alte abateri la regimul rutier sau alte acte normative.

                    Totodată, urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au reţinut 34 permise de conducere şi au retras 14 certificate de înmatriculare.

                    Pe DN2 E85 a fost depistat un bărbat de 34 ani care a condus un autoturism cu viteza de 155 km/h, în afara localităţii Cleja. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1450 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere.

                    Tot de DN2 E85, poliţiştii au depistat un tânăr de 29 ani care conducea autoturismul în afara localităţii Dumbrava, peste limita legală de viteză, reespectiv cu 145 km/h. Şi în acest caz poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională.

                    La aceeaşi dată, respectiv 18 august a.c., poliţiştii au depistat o femeie de 31 ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bulevardul Unirii din Bacău, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 580 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere.

                    Urmărit internaţional depistat de poliţişti

                      La data de 18 august a.c., poliţiştii băcăuani au depistat, pe strada Tudor Vladimirescu din Moineşti, un tânăr de 25 ani din comuna Poduri, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel naţional şi internaţional.

                      Acesta se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Luxemburg pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat şi spălare de bani.

                      După depistare, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în vederea luării măsurilor legale.

                      În prezent tânărul în cauză se află la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, urmând să se efectueze demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile luxemburgheze.

                      Peste 30 de câini părăsiți la marginea Bacăului

                        FOTO: arhiva Deșteptarea

                        În ultimele zile, mai mulți cetățeni au semnalat lucrătorilor de la Serviciul de Gestionare al Câinilor fără Stăpân prezența unui grup numeros de câini – aproximativ 30 – care umblă împreună prin Bacău.

                        Din declarațiile martorilor și filmările puse la dispoziție, ei au apărut noaptea, brusc, de nicăieri la limita Municipiului Bacău cu Comuna Sărata.

                        „Din înregistrări, se vede că toți cîinii sînt dezorientați, nu cunosc orașul, nu sînt obișnuiți cu traficul auto, nu sînt agresivi, ba am spune că au chiar o atitudine defensivă. Sînt speriați deși par a fi obișnuiți cu oamenii”, spune Dinu Păncescu, șeful Serviciului.

                        Grupul inițial s-a rupt în cel puțin două grupuri, unul, mai numeros, a rămas în zona cartierului CFR.


                        „Desfășuram acțiuni de capturare a acestor cîini, de diverse dimensiuni și virste, de la puiandri la câini adulți, de la talie mică la talie mare. După comportament, e clar că acești cîini aparțin aceluiași grup, se cunosc între ei și cel mai probabil, înainte de a fi abandonați la periferia Municipiului Bacău, ei au stat împreună într-un adăpost”, a mai spus Dinu Păncescu.

                        Acesta spune că pentru serviciul pe care-l gestionează, abandonul canin nu este o noutate, saptaminal înregistrându-se cazuri de cățele abandonate cu pui, puii fiind puși în cutii de carton. Dar este pentru prima dată în ultimii ani când există un număr atit de mare de câini lăsați pe stradă în aceiași noapte, în același loc.

                        Serviciul de Gestionare al Câinilor fără Stăpân face apel la cei care au informații despre acest abandon, să contacteze Poliția Locală Bacău la tel. 0234 986.

                        Cora România sprijină în continuare comunitățile locale și copiii care au nevoie de îngrijiri medicale

                          În contextul dificilgenerat de pandemia COVID-19, cora România își menține angajamentul de a veni în sprijinul comunităților în careactivează, greu încercate în această perioadă,oferind fondurile necesare pentru achiziționarea unor echipamenteși materiale medicale vitale pentru tratamentul copiilor cu probleme de sănătate. Fiecare hipermarket cora va susține o cauză și va încheia parteneriatelocale cu spitale sau asociații de profil, în cadrul unui program care, anul acesta, continuă tradiția lansată în 2006 prin campania „Luna cora, luna inimilor deschise”.

                          „Suntem alături de comunitățile în care activăm și ne dorim să contribuim în mod direct și concret acolo unde este cea mai mare nevoie. De aceea, fiecare hipermarket va decide anul acesta cauza pe care o sprijină, în propria comunitate, pentru că aceste nevoi sunt mai bine identificate la nivel local și, astfel, putem răspunde eficient.Astfel cora Romania va dona 187.500 lei către comunităţile din care face parte”, a declarat Camelia Popescu, CSR, comunicare și publicitate, cora Romania.

                          Hipermarketul cora Bacău a dat startul acestei inițiative și a adoptat cauza Spitalului Judeţean de Urgență Bacău, angajându-se să-i ajute pe micii pacienți din județsă beneficieze de îngrijiri medicale adecvate. Ajutorul se îndreaptă în special către copiii care au nevoie de Laboratorul de Recuperare prin Terapii Integrate Atipic, din cadrul spitalului.

                          „În anii trecuţi campania era desfăşurată alături de clienţii noştri cu ajutorul cărora, pe lângă suma importantă oferită de cora, strângeam fonduri care să rezolve nişte probleme clare cu care partenerii noştri din sănătate se confruntă.Anul acesta, în tot acest context excepţional dat de pandemie şi de efectele acesteia în economia noastră, am vrut să venim în sprijinul clienţilor noştri, şi, străduindu-ne zi de zi să le oferim un hipermarket şi mai atent la nevoile lor nu am vrutînsăsă le mai solicităm sprijinul financiar, chiar şi pentru o cauză atât de nobilă”, a declarat Cătălin Ismană, directorul hipermarketului cora Bacău.

                          În perioada pandemiei, copiii au fost afectați de restricțiile și limitările impuse și marea majoritate are nevoie de evaluări neuro-psihologice multiple și riguroase. Pe baza acestor evaluări pot fi identificate nevoile actuale ale copiilor și pot fi dezvoltate planuri personalizate de recuperare. Conștientizând importanța unui proces terapeutic eficient și dorind să ofere un ajutor real în diagnosticarea copiilor, cora Bacău va contribui la dotarea Laboratoruluicu o serie de baterii de teste psihologice și logopedice, cu materiale specifice terapiei ABA și cu echipamente de recuperare fizică și psihică prin terapie ocupațională și kinetoterapie.

                          Despre cora România

                          cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail. Prezent pe piața românească din 2003, grupul operează în prezent 11 hipermarketuri în București și în marile orașe. În 2013, cora a lansat platforma cora.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Serviciul cora.ro cu livrare la domiciliu este disponibil în București, Constanța, Cluj, Bacău și Ploieşti, Drobeta oferind consumatorilor posibilitatea să comande produsele preferate online. A fost lansată şi aplicaţia cora, pentru o experienţă îmbogăţită a consumatorului pe spaţiul de vânzare şi pentru o mai bună organizare a listei de cumpărături, dar şi a beneficiilor de fidelitate. Aceasta poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play. Filosofia cora România îi are în centru pe consumatori, cărora le oferă produse și servicii de calitate, la prețuri accesibile.cora România desfășoară și o intensă activitate de responsabilitate socială implicându-se în proiecte de educație și sănătate în comunitățile din care face parte.

                          Presa centrală îl dă pe Necula favorit pentru un nou mandat

                          Portalul de știri HotNews a realizat o analiză a candidaților din toata țara. Conform acestei analize, în municipiul Bacău, favorit pentru funcția de primar ar fi actualul edil Cosmin Necula.

                          „Cu cele mai mari șanse este cotat candidatul Pro România – actualul primar Cosmin Necula. El candidează din partea PRO România după ce a fost exclus din PSD în 2019 și s-a înscris în partidului lui Victor Ponta”, scrie sursa citată.

                          „La nivel local, social-democrații au încheiat o alianță electorală pentru alegerile locale cu partidului lui Dan Voiculescu PP -USL și îl propun primar Ștefan Sorin Umbrãrescu. PNL și USR – PLUS au încheiat o alianță în Bacău pentru alegerile locale din septembrie. Pentru Primăria Bacău va candida deputatul și șeful USR Bacău, Lucian Stanciu Viziteu”, se mai arată în analiză.

                          În cursa electorală s-au mai înscris viceprimarii Dragoș Ștefan și Constantin Scripăț care au făcut rocada: primul va candida pentru PMP după ce a fost ales în 2016 pe listele ALDE iar al doilea va candida sub sigla ALDE după ce a fost ales pe listele PMP.

                          A mai depus candidatură, între alții, și Cristi Manolache din partea Partidului Ecologist.

                          Pentru Consiliul Județean, lupta se dă între Ionel Palăr ( PNL – USR-PLUS) și Valentin Ivancea (PSD)

                          ULTIMELE ȘTIRI