Tanti Vivi, cum o știe mai toată lumea, este o pensionară din Onești, de aproape 72 de ani, care, nici pe timp de criză sanitară, nu poate sta locului. A fost o viață întreagă în slujba semenilor aflați în nevoi, lucrând ca infirmieră la fostul Leagăn de copii din localitate, locul unde, până în 1989, erau îngrijiți micuții orfani sau cu diferite boli limitatoare de viață, de care conducerea comunistă nu vroia să știe. Acum, în timpul liber, confecționează măști pentru bătrânii cu venituri mici sau pentru cei fără posibilități.
A fost plecată o vreme în sudul Italiei, unde a a vut grijă de mai mulți bătrâni, reușind, prin dăruirea sa față de semeni și seriozitatea devenită ulterior proverbială, să-și atragă simpatia și încrederea rudelor celor pe care îi îngrijea. Atât de mult încât începuseră să o caute câți mai mulți localnici care aveau părinți în vârstă și de care, din lipsă de timp, nu se puteau îngriji. Interesant este că nu s-a lăsat umilită sau păcălită, așa cum au pățit-o mulți dintre românii plecați acolo, ci a „negociat” dur cu italienii, reușind să obțină un salariu cu mult peste cel pe care restul badantelor îl primeau, chiar și cele mai din nordul peninsulei.
„Am respectat omul și vroiam să fiu și eu, la fel, respectată, altfel plecam unde găseam ce căutam. Plus, că nu-mi era deloc greu, pentru că făceam cu drag asta. N-am plecat din cauza banilor, eram mulțumită cu pensioara mea, dar am vrut să experimentez și asta. Nu pot sta locului. Am îngrijit un bătrân de 92 de ani, Ferlucio Leo, fost lucrător la căile ferate, iar după ce s-a prăpădit, am reușit să «pun pe picioare» pe Lucia, fostă fermieră pe câmpurile de tutun, o bătrână cu grave probleme de sănătate.
Era țintuită la pat, suferise mai multe accidente vasculare cerebrale. În câteva luni, se putea ridica în șezut, mânca aproape singură, doar că nu putea vorbi. Plângea ori de câte ori eram lângă ea și mă mângâia de drag”, povestește septuagenara. Spune că, la plecarea sa din peninsulă, a rămas prietenă cu toate rudele mai tinere ale femeii pe care o îngrijea, dându-i ca exemplu pe Simionetta, Stefano, Milena, Vitto sau Anarita, Valeria și alții, care și acum o felicită când împărtășește pe Facebook preocupările sale zilnice. Una brava donna tuttofare.
Dosar după dosar, spre binele umanității
După doi ani, a revenit acasă, unde, la fel, nu a putut sta locului. E ca argintul viu. Spune mereu că „rezolvă dosare”, fiind prezentă exact acolo unde cineva are nevoie. Și, culmea!, reușește să-i scoată din nevoi. Aflu că, acum, îi gătește unui bătrân, rămas singur, după ce soția i-a răposat, bolnav fiind de o maladie incurabilă. Supranumită, pe bună dreptate „Mama răniților”, prin implicarea sa activă în ajutorarea concitadinilor săi, tanti Vivi a decis să se pună din nou în valoare, confecționând, acasă, măști de protecție.
„De când au fost puse restricții, mi-am zis să fac măști pe care să le ofer gratuit celor mai în vârstă, care nu au bani să-și cumpere sau chiar și celor mai tineri pe care nu-i dau banii afară din casă. Sunt conștientă că nu sunt la fel de eficiente ca măștile chirurgicale, dar m-am gândit că-s mai bune decât … nimic”, spune pensinara din Onești.
„Eu am făcut decupajele din material, am asamblat părțile, inclusiv urechile din elastic, le-am însăilat, iar Violeta, prietena mea, le-a cusut, chiar mai estetic decât ale mele. Oricum, cred că omul simplu nu se uită la cât de frumoase sunt, atât timp cât măștile le sunt de folos”, mai spune tanti Vivi.
La câte știu despre tanti Vivi, în mod cert nu se va opri aici, continuând să facă exact ce știe mai bine: să fie un bun samaritean, în vremuri de restriște. Felicitări, distinsă doamnă!
