vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1854

Modificări în traficul rutier din Bacău

    Primăria Municipiului Bacău aduce la cunoștința publică următoarele modificări ce vor intra în vigoare în perioada următoare privind traficul rutier pe raza municipiului Bacău ca urmare a măsurilor dispuse de Poliția Rutieră:
    – Modificarea reglementării rutiere la intersecția strada Banatului cu strada Erou Marius Hasan (zona Energiei), respectiv strada Erou Marius Hasan va deveni strada prioritară, iar autovehiculele care circulă din direcția străzii Banatului vor avea obligația de a ceda trecerea autovehiculelor care circulă pe strada Erou Marius Hasan.
    – Mutarea trecerii de pietoni de lângă blocul nr. 2 de pe strada Letea la intersecția Calea Mărășești cu strada Milcov.

    Participanții la trafic sunt rugați să se conformeze noilor reglementări ce urmează a fi introduse pentru asigurarea fluenței traficului rutier și siguranței rutiere.

    S-A APROBAT calendarul privind înscrierea/reînscrierea în învățământul preșcolar (grădinițe) pentru anul școlar 2020-2021

      Ministerul Educației și Cercetării a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, derularea succesivă a următoarelor etape (la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ):
      – reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021;
      – înscrierea copiilor care nu au frecventat până acum acest tip de învățământ.
      Reînscrierile se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie. Înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11 – 31 august.

      Reînscrierile se pot efectua și prin poștă electronică, telefonic sau fax.
      Pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

      Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an școlar, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu.
      În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice, respectiv:
      – existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
      – existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
      – existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
      – existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoțit de certificatul de orientare școlară, eliberat de Comisia de orientare școlară și profesională.
      Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

      Orarul reînscrierilor și, respectiv, al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

      Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor mai posta pe site-ul unității de învățământ/ISJ și, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată); numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor. Unităţile de învăţământ preșcolar particular vor afişa și informații privind statutul grădiniței, respectiv autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată de Agenția pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

      Înscrierea în grădiniță a copiilor care nu au mai urmat până acum învățământul preșcolar se va desfășura în 3 etape. Etapa I de înscriere la grădiniță 2020 are loc în perioada 8 iunie – 3 iulie, Etapa a II-a de înscrieri se desfășoară între 20 iulie – 10 august, iar etapa a III-a se numește “Corecturi” și este programată în intervalul 11 – 31 august.

      Fapte cu caracter penal constatate de jandarmi

        În urma acţiunilor specifice de patrulare echipajele de jandarmerie din cadrul unităţii au identificat şi adoptat măsurile legale specifice împotriva unor persoane care au săvârşit anumite fapte penale.

        În ziua de 5 mai a.c., în jurul orei 13.00, doi bărbați au fost depistați în timp ce scoteau din pământ mai multe țevi de gaz de diferite dimensiuni de pe strada Fântânelor din zona industrială a municipiul Onești.

        În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi bărbați au scos din pământ șase țevi metalice cu lungimea totală de 51 de metri.

        În cauză, jandarmii au întocmit pe numele persoanelor actele de constatare sub aspectul încălcării prevederilor art. 253 C.P. ( Distrugerea ) și art 228 C.P (Furt ).

        Dosarele cu actele de constatare şi persoanele în cauză au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

        Gheorghe Ciobanu din Berești-Bistrița: „Dacă la toamnă ies pe zero, sunt mulțumit!”

          Nu se consideră fermier. Cu sapa s-a obișnuit de mic copil. Are câteva loturi de pământ pe care le cultivă, punând mult suflet și pasiune. Gheorghe Ciobanu are șaizeci de ani și îl așteaptă pe cel de al doilea nepot. Și-a amenajat în spatele casei părintești, din satul Climești, comuna Berești-Bistrița, un solar. Suprafața, de aproximativ jumătate de hectar, o folosește la maxim. A plantat în exterior mur, ceapă, căpșuni. Răsadurile de ardei, roșii, vinete, gogoșari, așteaptă și ele vremea prielnică să iasă în câmp. Cu căpșunile a mers bine. Câțiva ani. A investit în instalații de picurare, oferind băcăuanilor care vin în Piața Centrală, fructele considerate de sezon, până în lunile octombrie-noiembrie. Acum a trebuit să renunțe. Îmi arată jgheaburile goale. Le va găsi o altă utilizare. Cultivarea lor în solar a devenit nerentabilă, odată ce piața a fost invadată de căpșunele acruțe, importate masiv din Spania, la preț de damping. Simt în glasul lui o nemulțumire față de cum se mișcă lucrurile. A forat puț cu hidrofor, ca să aibă apa necesară irigării culturilor. Când e nevoie îl mai ajută verișorii. E jale cu forța de muncă la țară.

          „Îmi place ce fac! Așa am avut eu pasiunea asta. Altfel aș fi renunțat demult. Îmi ocupă tot timpul. Și înainte de ’89  am lucrat în agricultură. Prima data am pus pepeni. În partea aialaltă de țară, la Slatina. Drăgănești Olt. Se găsea pământ pe care să muncești, ca într-un fel de arendă. Nu avea cine să-l lucreze. Căutai pe la CAP-uri, cum erau atunci formele de proprietate. Îți dădeau o bucată de teren. Ei o însămânțau, și tu trebuia să te ocupi de ea, până la recoltat. Ei își luau partea, 70% din ce se recolta, aveau contracte, și tu vindeai unde vroiai, partea ta. Alți doi ani am fost la Urziceni. Tot așa. După ’90 mi-a mers bine vre-o doi, trei ani. Apoi, un fost coleg, care avea o soră căsătorită cu un agricultor din Matca, s-a molipsit și el. Și ne-a făcut legătura să ajungem acolo. Am plecat împreună cu un prieten, Eugen Alexa. Am lucrat trei ani. Am furat și meserie. După aia am început cu cartofii, mai aproape de casă, aici la noi în zonă.  Cînd au ajuns 40 de bani kg, la angro, m-am lăsat. Nu se mai merita. Adunasem niște bani așa că m-am hotărât să o iau pe cont propriu. M-am molipsit de lă ăla, de lala Matca, cu solariile. Așa că am am zis să-mi fac și eu. Aveam o bucată de teren prin spatele Căminului Cultural. Acolo am ridicat câteva. După aceea a venit moda culturii căpșunilor în sistem intensiv, cu tehnologie ca în occident. Așa am construit solarul ăsta, aproape de casă. Să fi venit acum doi ani să fotografiați cum arăta aici! Acum am renunțat. Pun roșii.” Mergem în zona verde, unde în recipiente cât o găleată, roșiile au flori galbene. „M-am orientat la două soiuri, care sunt mai pentru zona noastră. Ăsta e Arawak . Face roșii din alea crețe, ca o pungă strânsă la gură. Se fac mari. Sunt foarte bune la gust!” Îmi arată grădina. Nu a rămas niciun petec de pământ nefolosit. Rânduri, șiruri. Murul e pe rod. Căpșunile prind roșeață. „Muncă multă, bani puțini!” Nu oftează! E doar o concluzie. Îl întreb ce planuri are pentru anul viitor? „Ce să mai planific pentru la anul? Eu sunt bucuros, dacă la toamnă, după ce trag linia și fac socotelile, să reușesc să rămân pe zero!”

          Programul Free-Interferon „s-a împotmolit” în pandemie

          După o pauză de jumătate de an (din luna august 2019), începând cu luna februarie 2020 s-a reluat derularea unui nou contrat cost-volum-rezultat pentru tratamentul bolnavilor cu hepatita cronică virală de tip C prin Programul Free-Interferon. În această etapă, criteriile de eligibilitate a pacientului pentru a primi schema de tratament sunt mai permisive. Din datele furnizate, la solicitarea noastră, de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău, în perioada 12 februarie – 26 martie 2020 au fost initiați 170 de pacienți noi care au intrat în program. Pentru aceștia au fost prescrise 388 de rețete în valoare totală de 7.591.727 lei. Estimarea pentru această etapă, în județul Bacău, este de circa 800 pacienți.

          „Din păcate, după 26 martie, a mai fost inițiat doar un singur pacient, pe 2 aprilie. Presupunem că medicii specialiști au analizat situația pacienților și au considerat că este mai bine să reprogrameze consultațiile pentru a evalua eligibilitatea pacienților în acest program. Recomandăm însă ca pacienții care au fost deja initiați și sunt sub tratament să respecte schema și să nu întrerupă tratamentul. Prescripția medicală trebuie să ajungă lunar la pacient în această perioadă, iar pentru acest lucru și farmaciile aflate în contract cu noi trebuie să onoreze aceste rețete.”
          Dan Stoica, director executiv CJAS Bacău

          Reamintim că în prima etapă a desfășurării acestei tip de tratament și în județul nostru, respectiv perioada octombrie 2018 (de când a intrat și Bacăul în acest program) – septembrie 2019, au fost prescrise 2.128 rețete medicale în valoare totală de 113.795.628 lei, aproximativ 23,7 milioane euro. Toate facturile din primul contract au fost deja achitate de CJAS Bacău. Cei peste 650 de pacienți eligibili în această perioadă au fost, în proporție de 98%, vindecați. Costul înregistrat a fost de 63.715 lei/pacient vindecat.

          Apelul unui director de școală

            „Sunt managerul Școlii Gimnaziale Berești-Tazlău, din județul Bacău, școală cu 300 de elevi, cu multe probleme sociale. În contextul actualei crize, doar o parte dintre aceștia au acces la tehnologie și internet. Am reușit să achiziționăm din bugetul școlii 15 tablete, însă am mai avea nevoie de 67, pentru a asigura participarea tuturor elevilor la cursurile on-line. Orice sprijin, în acest sens, ne este de mare ajutor pentru viitorul acestor copii, un click spre o altă viață. Vă mulţumim pentru colaborare!”, este apelul pe care îl transmite prof. dr. Dumitru Viorel-Georgian, director Școala Gimnazială Berești-Tazlău.

            Asta în condițiile în care școala s-a mutat în on-line, iar cei mai vitregiți din acest punct de vedere sunt tocmai elevii din mediul rural. Din informațiile primite de la Inspectoratul Școlar, în întreg județul Bacău circa 9.000 de elevi nu au acces la aceste metode moderne tehnologice pentru a putea beneficia de cursuri în mediul virtual. De achiziționarea acestor instrumente de lucru trebuie însă să se ocupe autoritățile locale și directorii de școli.


            La Măgura s-a găsit soluția

            De ieri, primarul din Măgura, Costraș Iordache, a anunțat că a început distribuirea a 200 de tablete care au fost achiziționate din banii bugetului local în vederea bunei desfășurări a programei școlare pentru elevii Școlii „Emil Brăescu” din comună. „Pentru a nu avea probleme cu accesarea internetului, respectiv a platformei școlare, pentru fiecare tabletă s-a achiziționat și câte o cartelă SIM, cu internet național. Toate costurile ocazionate de crearea sistemului de învățare on-line sunt suportate lunar prin grija Primăriei și Consiliului Local Măgura”, a spus primarul comunei Măgura.

            „Copilul minune, Răducan îi spune!”

            În vremurile noului Coronavirus, avem cu toții nevoie de vești bune și de povești…nebune. La 70 de ani de la înființarea FCM Bacău sub denumirea de Dinamo Bacău, Deșteptarea îți oferă poveștile nebune ale fotbalului nostru. Totul, în așteptarea unor vești și a unor vremuri mai bune.

            Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria Bacăului, Narcis Răducan își deșartă tolba cu povești: goluri, performanțe, relația cu Dumitru Sechelariu, amintiri din vestiarul „galben-albaștrilor”

            A fost idolul tribunei băcăuane. Și copilul de suflet al lui Dumitru Sechelariu. O spune chiar el, copilul de altădată. El, Narcis Răducan. La 46 de ani pe care îi va împlini în septembrie, Narcis dă timpul înapoi. Îi redescoperim tunsoarea stil paj, fentele inimitabile și bucuria de a juca fotbal pentru un oraș care l-a adoptat încă de la primul meci. Iar de undeva de departe sau poate că doar de sus, din înaltul cerului și al tribunei auzim din nou scandarea „Copilul minune, Răducan îi spune”. Ce vremuri! Pentru el, ca și pentru noi.

            -Bună, Narcis, cum este să-ți petreci timpul în auto-izolare?

            -Plăcut nu poate fi, îți dai seama. Am rămas însă activ, ceea ce este foarte important. Îmi pun ordine în lucruri, citesc pentru examenul de doctorat în management sportiv la UNEFS, gătesc, spăl, fac curat, dar și ies. Alerg cât e voie în jurul cartierului și am în continuare emisiuni la Digi. Mai nou, lucrez pentru blogul personal.

            -Detalii despre blog?

            -Îmi place să-mi scriu ideile. De altfel, am și ceva experiență, chiar dacă nu la nivelul unui jurnalist profesionist. Când eram președinte la Oțelul, scriam constant un editorial pentru revista clubului. Apoi am scris multe articole pentru „eu sunt 12”. Găsesc că un blog cu tematică sportivă reprezintă o cale interesantă de comunicare cu iubitorii fotbalului. În câteva zile îl voi inaugura și m-aș bucura să fie citit și apreciat.

            -Primul articol?

            -Vorbeam zilele trecute cu Edi Iordănescu despre realizarea unui interviu, spunându-i că îi ofer posibilitatea să debuteze pe blogul meu.

            – De la un interviu luat de Narcis Răducan, la un interviu luat lui Narcis Răducan. Un interviu având ca tematică FCM Bacău.

            -E o reală plăcere, Bacăul și echipa de fotbal a Bacăului ocupând un loc special în sufletul meu. De altfel, nici nu cred că mai trebuie să spun lucrul acesta; este cunoscut.

            -Cum ai ajuns la Selena Bacău?

            -Era în vara lui 1994, după un retur în care fusesem împrumutat de Acord Unirea Focșani, echipa orașului meu natal, la Progresul București, viitorul FC Național. Legenda spune că în urma unui 3-0 administrat Selenei de către Unirea, patronii celor două echipe, Dumitru Sechelariu și Costel Bobic, au ajuns la un acord verbal pentru trecerea mea la gruparea băcăuană, care avea drept obiectiv promovarea în prima ligă.

            -Îți mai amintești debutul la Selena?

            -Până la debutul oficial, au fost câteva jocuri amicale, unul chiar împotriva Focșaniului în care am făcut spectacol. Interesant este însă că la prima partidă de campionat mi-am uitat ghetele acasă și am jucat cu unele de împrumut. A fost dezastru! Dacă nu mă înșel, am și pierdut meciul; parcă la Iași sau la Suceava, uite că asta chiar nu-mi mai amintesc exact. M-am și ne-am revanșat ulterior, făcând un sezon de excepție. Echipa a promovat în prima ligă, iar eu am fost golgheterul seriei.

             

            18 goluri a marcat Narcis Claudiu Răducan în Seria I a ligii secunde, în primul său sezon disputant cu Selena: 1994-1995

             

            -Sezonul 1994-1995 a fost unul plin de evenimente. Duelurile cu Brăila, cazul Trifina- Cănănău, Seche trăgând cu pistolul la Moreni, după o victorie a voastră cu 2-0, unul din goluri fiind marcat chiar de tine.

            -Meciul acela de la Moreni a fost unul tensionat. Victoria noastră a reprezentat o bornă importantă în drumul spre promovare deoarece Moreniul avea echipă bună. S-a mediatizat mult acel incident cu pistolul, cu atât mai mult cu cât era o chestiune inedită. Noi eram obișnuiți cu personalitatea lui Sechelariu și nu ne mai impresionau foarte ușor astfel de episoade. Atunci a fost o reacție de legitimă apărare, deoarece suporterii locali erau foarte furioși că echipa lor pierduse și lucrurile erau pe cale de a degenera.

            -Apropo de Dumitru Sechelariu: anul acesta s-au împlinit șapte ani de la dispariția sa.

            -Am amintiri foarte multe cu Dumitru Sechelariu, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Rămâne patronul de club care a ținut cel mai mult la mine. Eram ca și copilul său din fotbal. Cred că nu l-am dezamăgit. A câștigat bani buni ca urmare a transferului meu, iar mie mi-a oferit platforma de decolare către fotbalul mare.

            -În 1995, în decurs de numai câteva luni, ai trecut de la meciuri de B cu Mizilul, Câmpina și Plopeniul la confruntări de Liga Campionilor cu Juventus Torino, Borussia Dortmund și Glasgow Rangers. Impactul?

            – Impactul a fost unul neașteptat de plăcut. După doar câteva luni de la promovarea în A cu Selena Bacău am debutat cu noua mea echipă, Steaua, în grupele Ligii Campionilor. Și am făcut-o cu o victorie de senzație pe Ghencea: 1-0 contra lui Glasgow Rangers, printr-un gol fantastic – vole în vinclu, de la marginea careului – semnat de regretatul Didi Prodan. Iar la Rangers jucau, printre alții, Gascoigne, Brian Laudrup sau Mc Coist.

            -Chiar, care au fost cei mai redutabili adversari cu care te-ai confruntat ca jucător?

            -Din țară, Prodan, Goian, Bumbescu. Din străinătate Ciro Ferrara, Heinze, Sammer, Del Piero, Batistuta, Anelka, Ronaldinho, Mancini, Sol Campbell, Deschamps, Vialli, Vieira și cred că lista ar putea continua.

            -Cel mai prețios schimb de tricouri?

            -Pe teren, cu portughezul Paulo Sousa (Juventus), care a antrenat-o ulterior pe Fiorentina. Ca și conducător, mi-au oferit tricoul lor fotbaliști precum Totti, Raul, Gerrard și Giggs.

            -Și care a fost cel mai valoros jucător alături de care ai evoluat?

            -Marius Lăcătuș mi s-a părut cel mai complet coechipier. În plus, cu el în echipă am și câștigat trofee importante la Steaua.

            -Și tot la Steaua ai cunoscut, pe lângă satisfacții, și acel 1-5 contra… Bacăului, chiar pe Ghencea, în vara lui 1996.

            -Din păcate sau, cine știe, din fericire, nu am jucat. Eram accidentat și am văzut meciul din tribună. Ce mai, surpriza suprizelor! Dar, în egală măsură, a fost un moment motivant excelent pentru Steaua deoarece, la doar trei zile după înfrângerea în fața Bacăului, am bătut cu 3-0 pe FC Bruges și ne-am calificat din nou în grupele Uefa Champions League.

            -La mijlocul acelui sezon, mai exact în martie 1997 reveneai sub formă de împrumut la FCM Bacău și contribuiai din plin la un retur de vis al „galben-albaștrilor”.

            -Într-adevăr, un retur de excepție, în care am câștigat toate meciurile de acasă – inclusiv cu Steaua, Rapid și Dinamo – și la finalul căruia ne-am situat la numai un loc de prezența în Cupa UEFA. Țin minte că la ultimul joc de acasă – era penultima etapă de campionat – am întâlnit-o pe Poli Timișoara, care se lupta pentru salvarea de la retrogradare. Erau multe suspiciuni legate de faptul că nu ne vom apăra corect șansele și că-i vom da meciul lui Poli pentru ca aceasta să rămână în prima ligă. Timișorenii au venit cu o echipă foarte bună, în frunte cu Gușatu – care avea să plece în vară la Heerenven unde îl avea drept concurent pe post pe van Nistelrooy, asta, doar așa, ca să înțelegem ce fotbal aveam pe atunci – însă noi ne-am apărat corect șansele, învingând cu 2-0. Pentru a fi sigur de corectitudinea noastră și pentru a arăta că Bacăul nu se pretează la jocuri de culise, Dumitru Sechelariu ne-a promis la toți prime suplimentare de victorie. Mie și lui Ovidiu Rotariu ne-a spus că suntem copiii lui, că ne cunoaște și că știe precis că nu avem nevoie neapărat de bani pentru a demonstra că suntem cinstiți și că știm fotbal. Așa și a fost. Ovidiu a venit cu pasele, iar eu am marcat cele două goluri ale noastre.

            148 de meciuri și 30 de goluri are la activ Narcis Răducan pentru echipa Bacăului. Narcis a evoluat la băcăuani în patru rânduri: în 1994-’95 (32 de goluri/ 18 goluri), în returul ediției 1996-’97 (15/2), în sezonul 1998-’99 (30/4) și în perioada 2002-2005 (71/6).

             

            -În vara lui 1997 ți-a expirat împrumutul, dar un an mai târziu reveneai la Bacău.

            -Pentru un sezon foarte bun cu Florin Halagian la timonă. Hala era antrenorul care-ți asigura succesul în fotbalul acelor vremuri. Am avut și momente tensionate cu el, dar și mari satisfacții. Cu el pe bancă eram respectați și capabili să batem orice echipă. Nu pot uita nici acum semifinala de Cupă a României cu Rapidul lui Mircea Lucescu. Am fost la un pas de a juca finala. După 0-1 în Giulești am câștigat cu 2-1 acasă și ne-a lipsit foarte puțin să marcăm și al treilea gol, care ne-ar fi dus mai departe. Am jucat cu multă ambiție, demonstrând, o dată în plus, că nu eram cu nimic mai prejos față de echipa de vedete a Rapidului, ulterior viitorii mei colegi sub comanda lui Mircea Lucescu. Dacă stau și mă gândesc bine, ratarea calificării în finala Cupei României rămâne cel mai trist moment al meu la Bacău.

            -Și cel mai frumos?

            -Cred că promovarea în prima ligă din 1995 și câștigarea titlului de golgheter la nivelul eșalonului secund.

            -Meciul de referință cu Bacăul?

            -Din fericire, sunt mai multe. Hai să ne oprim, totuși, la acel joc cu Timișoara din primăvara lui 1997.

            -Tu ai părăsit Bacăul în vara lui 2005, cu destinația Cipru. Un an mai târziu, FCM Bacău ieșea de pe prima scenă a fotbalului românesc. Ce sentimente te-au încercat aflând de retrogradarea FCM-ului?

            – Retrogradarea e amară. Din fericire, n-am gust încă din această cupă, nici ca jucător, nici ca antrenor. Normal, mi-a părut foarte rău de retrogradarea Bacăului, dar, sincer, am sperat ca aventura din Liga a II-a să fie de scurtă durată.

             

            În 2004-2005, ultimul sezon cu Narcis Răducan în lot, FCM Bacău a încheiat Liga I pe locul 12. În aceeași stagiune, fosta echipă a lui Narcis, Steaua, cucerea campionatul, avându-i în componență pe ex-băcăuanii Dorin Goian, Eugen Baciu, Florin Lovin, Adrian Pitu, Andrei Cristea și Cristi Ciocoiu, iar ca antrenor în ultimele trei etape, pe fostul tehnician al FCM-ului, Dumitru Dumitriu!

             

            -Deși ai plecat în mai multe rânduri de la Bacău, publicul de aici nu te-a considerat niciodată un trădător cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri. Cu ce crezi că i-ai cucerit pe băcăuani?

            -Mereu m-am simțit perfect la Bacău atât în teren, cât și în afara lui. De altfel, toată cariera mea, o bună parte dintre microbiști și comentatori îmi spuneau „băcăuanul Narcis Răducan”. Cred că încă din prima zi s-a creat o chimie specială cu suporterii băcăuani. Stilul meu tehnic, nedespărțit de minge, a fost foarte apreciat. Simțeam asta mereu și încercam să o arăt la fiecare partidă, cu riscul de a fi dojenit de antrenor.

            -O întâmplare deosebită legată de relația ta aparte cu publicul băcăuan?

            -Păi, celebra scandare „Copilul minune, Răducan îi spune” a fost preluată și de suporterii steliști și de cei rapidiști. Dumitru Sechelariu îmi făcea un compliment în anii următori plecării mele de la Bacău spunând că, fără aportul meu, echipa a pierdut vreo 3000 de spectatori. Nu știu dacă așa a fost cu adevărat sau doar mă lăuda el, dar mă simțeam foarte iubit auzind asta.

            – În final, un mesaj pentru băcăuani?

            -Înainte de toate, le doresc băcăuanilor să depășească cu bine și cu ajutorul lui Dumnezeu această perioadă cumplită, de criză medicală, financiară și plină de restricții. Și mi-aș dori ca autoritățile locale să finalizeze un stadion nou pentru suporteri și să vedem iar echipa în Liga 1. Mi-ar plăcea ca într-o zi să fiu președintele clubului băcăuan, cu un stadion nou și plin cu suporteri, ca acum 20 de ani.

            Saga din administrația comunei Livezi: și primarul interimar a fost schimbat

              Gioni Crăciun (PSD), ales primar în 2016, demis în 2017

              La Livezi nu-i liniște și nici pace în administrația locală. Primarul ales în 2016, Gioni Crăciun, a fost schimbat din funcție, în 2017, ca urmare a unor probleme de ordin juridic, apărute în activitatea acestuia. Nu s-au organizat alegeri, așa cum prevede legea, ci, printr-un ordin al prefectului, a fost numit un consilier local, care îndeplinea și funcția de viceprimar, Sorin Ichim, cu atribuțiuni de primar, iar atribuțiunile de viceprimar au fost preluate de consilierul Gabi Vasile Coacă.

              Activitatea părea că se îndreaptă spre făgașul normal. Cel puțin până la alegerile locale care ar fi trebuit să aibă loc în luna mai 2020, însă din cauza instituirii stării de urgență, scrutinul local a fost amânat până în septembrie. Lucrurile s-au complicat atunci când, ….[lock_content]

              din motive întemeiate, viceprimarul care îndeplinea atribuțiuni de primar (primar interimar), Sorin Ichim, s-a  autoizolat, la sfârșitul lunii martie, la domiciliu, ca urmare a intrării în contact cu fiii lui, întorși, pe timpul declarării epidemiei de Covid 19, din străinătate. O parte din consilierii locali a fost nemulțumită, mai ales că, afirmau ei, primarul interimar nu și-a delegat o parte din atribuțiuni viceprimarului în funcție, la nivelul comunei fiind necesare decizii care priveau întreaga comunitate.

              Pe 31 martie 2020, mai mulți consilieri au intenționat să desfășoare o ședință a Consiliului Local, care nu se mai întrunise de mult timp, care ar fi avut drept menire să modifice regulamentul de funcționare a CL, astfel ca ședințele forului legislativ local să se desfășoare online. Ședința a avut loc, după mai multe peripeții, însă în aer liber, în curtea Primăriei, doar că finalitatea a fost incertă, secretarul general al primăriei a contestat ședința, pe motiv că s-au încălcat prevederile ordonanței militare nr. 4.

              Lovitură de teatru

              Joi, 30 aprilie 2020, după ce Sorin Ichim a revenit în activitate, a fost convocată ședința ordinară a  Consiliului Local, la care inițiatorii au pus pe ordinea de zi două puncte: analizarea posibilității ca ședințele CL să se desfășoare online (cum se propusese și pe 31 martie) și aprobarea unor cheltuieli specifice perioadei. „Numai că cele două propuneri nu au primit avizele comisiilor de specialitate, astfel că pe ordinea de zi a fost adus un proiect de hotărâre semnat de cinci consilieri locali, prin care s-a propus schimbarea din funcția de viceprimar a lui Sorin Ichim și, implicit, din cea de primar. În spatele acelui proiect de hotărâre au stat mai multe acuze aduse lui Sorin Ichim, aflate la dosar (achiziționarea unor utilaje și nefolosirea lor, închiriate unor terți, care nu au adus venituri, ba s-au și mai defectat, autoizolarea la domiciliu timp de 14 zile, în condițiile în care, au afirmat consilierii, activitatea primăriei a fost lăsată la voia întâmplării, comportament inadecvat în relațiile cu salariații primăriei) care, în final, s-au concretizat în sintagma «lipsa performanței în activitatea executivă». Supus la vot, proiectul de hotărâre a fost aprobat de 12 consilieri, 2/3 din totalul de 15, 2 au fost împotrivă și un vot a fost anulat”, ne-a declarat Dan Costia, consilier local, președinte de ședință.

              Totodată, Consiliul Local a votat încredințarea atribuțiunilor de primar, viceprimarului Vasile-Gabi Coacă, iar consilierul local Daniel Surugiu a preluat atribuțiunile de viceprimar.

              Motivare „extrem de puerilă”

              Sorin Ichim (PSRO), viceprimar cu atribuțiuni de primar, demis pe 30 aprilie 2020

              Sorin Ichim a contestat hotărârea Consiliului Local în Contenciosul administrativ și la Prefectura Bacău, considerând motivarea destituirii drept „una extrem de puerilă”. „Nu poți cere demiterea cuiva pentru că a respectat legea, cum e în cazul meu cu autoizolarea. Tot ilogic este și să îmi ceri demiterea pentru că le-am cerut angajaților din Primărie să-și facă treaba. Am devenit incomod când am cerut personalului primăriei să respecte regulamentul de funcționare a instituției, nu să vină doar să semneze condica de prezență. Nu am suportat și nu voi suporta niciodată să li se vorbească vulgar cetățenilor de către funcționarii primăriei. (…) Am deranjat o «gașcă» din primărie cu influențe asupra consiliului local atunci când am pus pe ordinea de zi desființarea a două posturi care nu se justifică. Și exemplele pot continua. În momentul de față eu aștept un punct de vedere al autorităților abilitate să soluționeze acest caz”, a scris Sorin Ichim pe Facebook.

              Vasile-Gabi Coacă (PSD), viceprimar cu atribuțiuni de primar, ales pe 30 aprilie 2020

              La rândul său, Vasile-Gabi Coacă, care îndeplinește atribuțiunile de primar, intrat deja în pâine, cum se spune, ne-a declarat: „Am acceptat propunerea și hotărârea Consiliului Local de a prelua atribuțiunile de primar, deoarece sunt foarte multe probleme de rezolvat în comună. În ultimul timp, activitățile economice, de investiții, socială au stagnat, cu toate că promisiuni au fost, posibilități sunt. Cât de curând vom avea o nouă ședință de CL și vom stabili prioritățile, resursele și responsabilitățile”, a conchis Vasile-Gabi Coacă.

              Prefectura: „Hotărârea CL Livezi este ilegală”

              Deoarece Sorin Ichim, fost viceprimar, cu atribuțiuni de primar, a contestat hotărârea CL în Contencios Administrativ, am solicitat informații și opinia Instituției Prefectului.

              „Am primit o contestație la hotărârea Consiliului Local Livezi, de schimbare a viceprimarului, care îndeplinea atribuțiunile de primar, respectiv a lui Sorin Ichim. Marți, 5 mai 2020, am solicitat să ni se pună la dispoziție documentele și hotărârile Consiliului Local Livezi. După o analiză temeinică, am stabilit încă din seara de 5 mai deschiderea procedurii prealabilă către UAT Livezi. Până vineri, 8 mai, Consiliul Local poate reveni asupra deciziei de schimbare din funcție a viceprimarului, care îndeplinea și atribuțiuni de primar, deoarece, în conformitate cu legislația în vigoare, hotărârea a fost luată ilegal, în sensul că viceprimarul nu poate fi schimbat din funcție cu șase luni înainte de alegeri. În funcție de decizia și răspunsul CL Livezi, vom merge mai departe sau nu. În caz de răspuns negativ, vom acționa în instanță hotărârea CL. Noi sperăm că se va lua decizia logică și legală.”

              Liviu Miroșeanu, prefect al județului Bacău

              Consiliul Local al comunei Livezi are 15 membri. Structura politică, stabilită în urma alegerilor din 2016, este următoarea: PSD – 7; PNL – 4; ALDE – 2; PSRO – 2. Sorin Ichim este membru PSRO, Vasile-Gabi Coacă – PSD, iar Daniel Surugiu, membru ALDE.

              [/lock_content]

               

              Normalitatea post-pandemiei

              Cândva, cursurile școlilor/ grădinițelor vor fi reluate. Cu o ministereasă care candidează la titlul de cel mai nepotrivit (eufemism…) ministru al Educației din toate timpurile, am certitudinea că acest viitor început va cocheta cu un fiasco. De ce? Pentru că redeschiderea școlilor este privită ca o șuetă de șanț… Ce-ar trebui?… Igienizarea perfectă (zugrăveli, vopsitorie etc) a tuturor spațiilor școlare (inclusiv a curților). Igiena toaletelor ar trebui să rivalizeze cu a farmaciilor de top. Zilnic, spațiile școlare, inclusiv curtea și terenurile de joacă, trebuie dezinfectate profesionist. D.S.P., Prefectura, I.S.J., primarii, managerii trebuie să-și asume, sub incidență penală, printr-un document special (obligatoriu/ public), pentru fiecare școală, faptul că sunt asigurate condiții perfecte de igienă/ securitate. Dacă autoritățile nu vor aloca resursele necesare, managerii ar trebui să refuze redeschiderea cursurilor. D.S.P. trebuie să renunțe la formalismul jenant al verificării igienei (cotidiene) în școli. Medicina Muncii va trebui să-și asume, tot sub incidență penală, un demers nou, profesionist, al verificării stării de sănătate a salariaților școlii. Niciun elev/ vizitator nu trebuie să intre în școală fără un aviz medical pentru care emitentul trebuie să-și asume responsabilitatea. Școlile fără asistent medical și medic, așa cum sunt multe acum, n-ar trebui redeschise. Numărul de elevi în clase trebuie revăzut. Și 25 este un număr mult prea mare pentru primar și preprimar. De unde resurse? Asta este problema guvernanților. Actuala finanțare nenorocită per/ elev trebuie dinamitată serios.

              Mulți privesc redeschiderea școlii ca pe o glumă-festivă. Campania electorală este vedeta nesomnului lor. Iresponsabilii vor avea surprize. Sunt deja în curs de înfiripare asociații ale părinților, profesorilor și elevilor, care îi vor chema în instanță, acuzându-i de atentat la securitatea copiilor, dacă… Nimic n-ar mai trebui să fie ca până acum. Întrucât la noi n-a fost niciodată nimic normal, sunt curios cum va arăta normalitatea post-pandemiei.

              Poşta Română şi UNICEF, parteneriat pentru distribuirea de materiale informative pentru prevenirea răspândirii COVID-19

                UNICEF și Poşta Română își unesc eforturile pentru prevenirea infecţiei cu COVID-19. Astfel, compania va distribui, către populaţie, odată cu trimiterile poştale şi drepturile sociale, materiale de informare privind prevenirea infecţiei. Campania se va desfăşura, pentru început, în judeţele Braşov şi Bacău şi este dedicată copiilor, părinţilor şi persoanelor care au în grijă copii.

                În contextul situaţiei cauzate de virusul COVID-19, UNICEF în România dezvoltă o serie de materiale de comunicare dedicate copiilor, părinţilor, tutorilor şi profesioniştilor care lucrează pentru copii. Scopul este acela de a-i ajuta să se protejeze mai bine pe ei înşişi şi pe cei dragi, pentru a preveni răspândirea virusului. Totodată, aceştia vin cu recomandări pentru părinţi cu privire la modul de a discuta situaţia actuală cu copiii lor, dar şi cu idei pentru copii cu privire la modul de petrecere a acestei vacanţe neprevăzute.

                Pentru a se asigura că mesajele de prevenţie vor ajunge şi la cei mai vulnerabili copii, părinţi, bunici şi la alte persoane care au în grijă copii, UNICEF a solicitat sprijinul Companiei Naţionale Poşta Română pentru distribuirea gratuită a materialelor dezvoltate, în primă fază, ca test, în judeţele Bacău şi Braşov. Astfel, prin intermediul factorilor şi agenţilor poştali, compania va distribui către populaţie, la începutul lunii mai, materialele de informare puse la dispoziţie de reprezentanţii organizaţiei. Concret, factorii poştali vor distribui, la începutul lunii mai, un total de 540.000 de flyere în fiecare judeţ, iar fiecare beneficiar va primi, odată cu trimiterile poştale sau cu drepturile sociale (pensii, alocaţii, şomaj etc.) câte un exemplar din cele trei materiale diferite.

                „Poşta Română se implică, cu titlu gratuit, în această campanie de informare. Compania are logistica şi resursele umane necesare pentru distribuirea către populaţie a mesajelor de informare dezvoltate de UNICEF. Participând la această acţiune umanitară suntem „parte din viaţa oamenilor
                „, aşa cum spune şi sloganul companiei”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

                „Ne bucurăm că pornim acest parteneriat pentru că astfel mesajele noastre vor putea ajunge mai ales la categoriile cele mai vulnerabile care nu au acces la internet și la dispozitive mobile de comunicare. Poșta Română este o companie cu acoperire națională, al cărei sprijin și implicare contează mult în aceste momente, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

                UNICEF este cea mai cunoscută organizaţie mondială care promovează drepturile copiilor, având o prezenţă în peste 190 de ţări şi teritorii şi cu programe operative de teren în mai mult de 150 de ţări. Cu o expertiză de 30 de ani în România, UNICEF sprijină accelerarea reformelor în domeniul educaţiei, sănătăţii şi protecţiei sociale destinate garantării accesului echitabil la servicii de calitate al tuturor copiilor români, în special al celor vulnerabili şi al familiilor acestora. În cadrul acordului de cooperare între România şi UNICEF pentru perioada 2018 – 2022, UNICEF derulează programe atât la nivel naţional, cât şi acţiuni la nivel internaţional, promovând bunele practici.

                Poşta Română este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale cu cea mai mare acoperire. Compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Poșta Română deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

                Apă gratuită pentru irigații, până la finalul anului

                  Fermierii români vor beneficia gratuit de apă pentru irigații, pe toată perioada stării de urgență și încă șase luni după ridicarea acesteia, este decizia luată astăzi în Camera Deputaților, în urma modificării Legii apelor. Toată apa provenită din surse de suprafață și din subteran va putea fi utilizată pentru irigații, fără plata contribuției de gospodărire a apelor, pentru întreaga perioadă menționată. În plus, avizele pentru lucrările de investiții în infrastructura de irigații se vor elibera gratuit și într-un termen redus la jumătate față de cel prevăzut până acum, prevederi ce vor fi aplicate tot șase luni după ridicarea stării de urgență și pe perioada acesteia.

                  Măsurile vin în contextul în care efectele provocate de pandemia de COVID-19 sunt dublate de seceta pedologică, existentă deja în România, în special în județele din Moldova și Dobrogea. Ministerul Agriculturii a alocat 40 de milioane de euro din fonduri europene, pentru a subvenționa contractele de asigurare a fermierilor împotriva secetei, în condițiile în care se estimează pierderi de peste 50% numai la culturile de cereale.

                  Devine evidentă nevoia de a suplimenta măsurile, iar existența unor sisteme de irigații funcționale, la care să-și permită să apeleze cât mai mulți agricultori, face parte dintr-o strategie pe termen mediu. În județul Bacău sunt în acest moment doar 329 de hectare irigate, într-o asociație formată de fermierii din 11 localități, iar extinderea investițiilor în infrastructura de irigații devine o prioritate.

                  Modificarea Legii apelor în sensul introducerii prevederilor menționate a fost înțeleasă de reprezentanții tuturor partidelor politice, iar raportul în Comisia pentru Mediu și echilibru ecologic a fost votat în unanimitate. Este un moment în care preocuparea trebuie să fie unanimă pentru ca efectele secetei, suprapuse peste urmările epidemiei de coronavirus, să fie cât mai mult diminuate. Este un moment în care nimeni nu are voie să se joace cu agricultura românească și, cu atât mai mult, cu pâinea românilor!

                  Tudorița Lungu
                  Deputat PNL

                  Nou la RAR! De acum, poți afla și istoricul de daune al mașinii tale!

                    Registrul Auto Român oferă clienților săi, începând de ieri, 5 mai, date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România. Mai exact, în doar câteva minute, puteţi afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societățile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României. Acest lucru este posibil prin intermediul aplicaţiei Istoric Vehicul, disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei, www.rarom.ro.

                    Registrul Auto Român vine astfel în sprijinul clienţilor săi care vor să cunoască mai multe informaţii despre vehiculul de care sunt interesați. Acest lucru este posibil ca urmare a informaţiilor pe care le primeşte RAR de la partenerii specializaţi care colectează date de la societăţile de asigurare şi atelierele de reparaţii autorizate. Astfel, la interogarea prin aplicaţia Istoric Vehicul, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR (de exemplu valoarea indicată de odometru) se precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost. Tariful este de 35 de lei şi se achită online.

                    Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o adresă de e-mail validă. În situaţia în care clientul doreşte să obțină istoricul de daune al autovehiculului, el este redirecţionat către zona de plată cu cardul, iar apoi va primi prin e-mail Istoricul de daune. Acesta conţine următoarele informaţii: zona de avarii, inclusiv poziţionarea acestora pe un vehicul (machetă); intervalul valorii devizului de reparaţie; intervalul indicaţiei odometrului la data întocmirii devizului; dacă a fost o daună majoră din punct de vedere economic; dacă au fost afectate principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.

                    Toate informaţiile pe care le veţi introduce în sistemul informatic, pentru a afla datele de care sunteţi interesat, sunt protejate conform normelor GDPR.

                    Am fost ÎMPREUNĂ, alături de bătrânii noștri!

                      Cifrele vorbesc de la sine! Acțiunea „𝑵𝒊𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒏𝒖 𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓” inițiată pe 23 martie, de Consiliul Județean Bacău, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în care au fost implicate 26 de ONG-uri (dintre care 4 acreditate pentru servicii de îngrijire la domiciliu) și 10 parohii din județul Bacău s-a dovedit a fi un real succes.

                      Până acum, echipele de voluntari au intervenit în 60 de comunități, din care 58 sunt din județul Bacău: Agăș, Bacău, Balcani, Blăgești, Bogdănești, Buhoci, Buhuși, Brusturoasa, Cleja, Comănești, Corbasca, Coțofănești, Dămienești, Dărmănești, Dealu Morii, Dofteana, Filipești, Găiceana, Gârleni, Glăvănești, Gura Văii, Hemeiuș, Helegiu, Horgești, Huruiești, Itești, Izvorul Berheciului, Letea Veche, Luizi Călugăra, Mărgineni, Motoșeni, Nicolae Bălcescu, Oituz, Onești, Parava, Parincea, Pâncesti, Plăcinteni, Podu Turcului, Răcăciuni, Roznov, Sărata, Sascut, Strugari, Săucești, Schineni, Secuieni, Stănișești, Tamași, Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Traian, Urechești,Valea Seacă, Vultureni, Zăpodia, dar și în Viișani (Iași) și București, cu  solicitări de informații și consiliere.

                      Totodată, 3.145 de persoane vârstnice au primit servicii de îngrijire și asistență medicală la domiciliu, produse alimentare, masă caldă, sprijin, informare și consiliere telefonică din partea echipelor de voluntari oferind sprijin, îngrijiri și consiliere.

                      Zilnic, 232 de persoane vârstnice au primit asistență medicală, sprijin pentru recuperare prin intermediul specialiștilor din cadrul Fundației de Sprijin Comunitar Bacău, Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja, Asociației Lumina, Crucea Roșie etc și 490 de persoane au primit zilnic îngrijiri la domiciliu. Alte 2.334 de persoane au primit informațiile solicitate și 59 de persoane au beneficiat de consiliere telefonică.

                      Din donațiile făcute de societăți comerciale și persoane fizice, voluntarii proiectului au oferit ajutor constând în alimente de bază pentru 1.720 persoane vârstnice și masă caldă pentru 207 de persoane aflate în situații de risc. Pentru a fi evitate deplasările acestora, voluntarii au realizat cumpărăturile curente pentru 249 de persoane vârstnice și achiziționarea medicamentelor și a rețetelor medicale pentru alți 51.

                      Să continuăm ÎMPREUNĂ!

                      TelVerde: 0722568237, 0724581696

                      #reusim_impreună

                      Superbiocid și brand nou la Chimcomplex

                        Compania Chimcomplex, un holding cu două combinate chimice la Borzești și Râmnicu Vâlcea și unicul fabricant de biocide pe bază de clor și hipoclorit din România, produce acum un superdezinfectant TP1, recomandat uzului uman. Acesta este alcoolul izopropilic, iar combinatul din Borzești – a declarat presei proprietarul holdingului, Ștefan Vuza – are o asemenea instalație.

                        Fabrica de alcool izopropilic a fost închisă în anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Produsul nu mai poate fi importat, dar țara noastră are nevoie de el în condițiile pandemiei de COVID-19. El este folosit de producătorii de dezinfectanți, precum Farmec Cluj-Napoca. Chimcomplex le poate da celor din Cluj-Napoca 400 t pe lună, după ce importau numai 120 t.

                        Acum, pentru redeschiderea fabricii din Borzești a fost necesară o reparație capitală în valoare de peste 200.000 de euro și alți 40.000 de euro pentru repornirea efectivă. Investiția totală pentru a fabrica biocide la Chimcomplex, a precizat Ștefan Vuza, este de zece milioane de euro.

                        Hipoclorit în „haină” nouă: Clorovit

                        Pe porțile celor două combinate ale Chimcomplex ies deja dezinfectanți pentru suprafețe, esențiali în lupta cu noul coronavirus. Cantitățile produse pot asigura întreg necesarul țării noastre.În fiecare lună, la Borzești și la Râmnicu Vâlcea se produc câte 1.000 t de hipoclorit substanță activă pentru produse din categoria biocidelor, pentru fiecare județ. La Chimcomplex, a declarat presei proprietarul holdingului, Ștefan Vuza, producția de hipoclorit de sodiu a început în 1966. Acum, din 60.000 t pe an substanță activă, se alocă 40.000 t pentru dezinfectanți care vor fi folosiți pentru suprafețe plane, în interiorul clădirilor (dușumele, podele, birouri etc.) și în exteriorul lor, în localități (străzi, alei, trotuare etc.) sau în mijloace de transport. Numele dezinfectantului antibacterian este Clorovit și este hipoclorit de sodiu în soluție de 1,25%.

                        Produsul poate fi pulverizat în condiții de siguranță în spațiile publice, atât în clădiri și mijloace de transport, cât și în spații exterioare, cum sunt parcurile și amplasamentele publice. Chimcomplex are posibilitatea de a pune Clorovit la dispoziția serviciilor publice în cantități mari, iar produsul poate fi utilizat cu pulverizatoare industriale. Clorovit își face efectul într-un timp de contact de cinci minute.

                        Hipocloritul de sodiu este folosit, de circa 100 de ani, în SUA și Europa și pentru tratarea apei potabile. Ștefan Vuza spune că Chimcomplex este unicul furnizor de la noi de astfel de produs, cu o astfel de întrebuințare, iar fără el nu am mai avea apă potabilă în sistemele de alimentare a localităților.

                        Produsul nu afectează mediul, pentru că imediat după folosire se și descompune în elementele lui de bază, sarea și apa.

                         

                        Aparatul de plasmafereză stă nefolosit pentru că DSP și Prefectura Bacău au „uitat” să asigure personalul medical necesar

                          Deși Centrul județean de Transfuzii a primit un aparat de plasmafereză pentru tratamentul bolnavilor de COVID 19, acesta nu a fost pus, încă, în funcțiune pentru că autoritățile nu au asigurat personalul care să-l opereze. Aparatul ar fi trebuit să extragă plasma din sângele pacienților de COVID 19 vindecați, cu care să fie tratați bolnavii.

                          „Cum Centrul e în subordinea directă a Ministerului Sănătății, aplicarea tratamentului stă după birocrația ministerului și a unor autorități locale incompetente și nepăsătoare, dar preocupate să facă politică pe covid”, acuză europarlamentarul Dragoș Benea.

                          Acesta spune că de aproximativ o lună – 13 aprilie – CJ Bacău a obținut sponsorizarea, în ședințele CJSU s-a comunicat că aparatul va fi instalat, dar DSP se arată incapabilă să asigure personalul medical pentru operarea echipamentului de plasmafereză. Și asta, de săptămâni bune!

                          În tot acest timp, zeci de infectați și personalul medical aferent se luptă cum pot cu virusul Covid19, privați de un mijloc modern de tratament care a dat rezultatele scontate peste tot pe unde a fost aplicat.

                          Dragoș Benea cere autorităților să grăbească asigurarea personalului medical necesar, pentru că și instruirea acestuia va dura 2-3 zile. Nu mai e timp de pierdut și tratamentul cu plasmă vitală trebuie aplicat și în Bacău!

                          Oare prefectul PNL care prezidează ședințele CJSU nu a aflat încă, „întâmplător”, de acest aparat? Sau e prea prins cu vorbăria goală pe care o proferează în rețelele sociale ca să se mai ocupe și de obligațiile din fișa postului!? Autoritățile PNL de la Bacău – DSP & Prefectură – sunt mereu pregătite să facă politică, să acopere primari PNL iresponsabili (Moinești – Comănești – Dărmănești), dar complet nepregătite de un lucru simplu precum asigurarea personalului medical necesar operării aparatului de plasmafereză. Cam atât de mult le pasă lor de sănătatea băcăuanilor și de combaterea pandemiei.
                          Dragoș Benea, europarlamentar

                          Peste 25.000 de băcăuani, ajutați de Primărie în perioada stării de urgență

                            De o lună și jumătate echipele municipalității băcăuane sunt zilnic la datorie, încercând să ajungă la cât mai multe persoane vulnerabile, care au nevoie de sprijin în aceste vremuri dificile.

                            Acțiunile primăriei sunt îndreptate către cei 20.000 de pensionari cu venituri foarte mici, 1200 de persoane vârstnice singure – fără aparținători, 4400 de persoane cu dizabilități, familiile aflate în evidență ca fiind cazuri sociale și persoanele fără adăpost.

                            „Pentru toți aceștia continuăm să distribuim pachete cu alimente de bază, să oferim mese calde, dar și consiliere psihologică – atât de importantă acum, când nevoia de dialog și afecțiune pot fi tot mai pronunțate”, a declarat primarul Cosmin Necula.

                            La cele 11 numere de telefon pe care Primăria le-a pus la dispoziție s-au primit peste 5000 de apeluri de la persoane care fie au solicitat o formă de sprijin, fie au cerut diverse informații.

                            Aproximativ 2700 dintre aceste persoane au fost ajutate cu produse alimentare de bază, ori cu efectuarea cumpărăturilor (alimente, medicamente), ori cu plata facturilor de către echipele noastre.

                            „Le mulțumesc tuturor colegilor mei din Primăria Bacău și instituțiile subordonate pentru ceea ce fac în aceste zile. Mai mult ca oricând, am descoperit o echipă devotată, convinsă că noi, cei care suntem în slujba comunității, trebuie să oferim sprijin acolo unde este cu adevărat nevoie”, a mai spus primarul Cosmin Necula.

                            Acesta își exprimă recunoștința pentru toți cei care au susținut în demersurile municipalității:

                            ✔ Arhiepiscopia Romanului și Bacăului prin parohiile din municipiul Bacău,
                            ✔ Biserica Romano – Catolică prin parohiile din municipiul Bacău,
                            ✔ Agricola – Creator de Pofta,
                            ✔ ASCOR Bacău (Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români),
                            ✔ Acţiunea Catolică din România,
                            ✔ Crucea Rosie Bacau,
                            ✔ Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC),
                            ✔ Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale,
                            ✔ Scoala Sanitara Postliceala ”Sanity” Bacau,
                            ✔ Asociația Valoare Plus,
                            ✔ Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”.

                            Distribuirea tichetelor sociale pentru cei cu pensii de până în 1380 lei se va realiza imediat după încetarea situației de urgență.

                            Este o măsură de precauție, spre a preîntâmpina expunerea vârstnicilor în medii aglomerate și la interacțiune cu alte persoane.

                            Începând din acest an valoarea tichetelor sociale a fost crescută de la 130 de lei la 150 de lei.

                            Mulțumesc tuturor celor care au înțeles faptul că aceste decizii au fost luate numai pentru protecția celor atât de vulnerabili în această perioadă.
                            Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

                            Acțiuni de protest în zilele de miercuri-vineri (06-08 mai 2020) față de declarațiile ministrului Vela la adresa politiștilor locali.

                              Ministrul Vela a declanşat o campanie ȋmpotriva categoriei profesionale a politiştilor locali, prin declaraţii mincinoase şi denigratoare, precum cele din interviul ȋn mediul on-line ȋn care a declarat că „şi acum avem probleme cu poliţia locală, care amendează, care face unele abuzuri şi nu respectă toate prevederile ordonanţelor ȋn litera şi spiritul fiecărei ordonanţe,”

                              Ulterior, ȋntr-un alt interviu, a făcut comparaţie ȋntre salariul unui poliţist local din Timişoara cu cel al unui poliţist din Poliţia Română, afirmând lucruri nereale, mincinoase.

                              Față de aceste declarații mincinoase, Sindicatul Naţional Pro Lex, organizaţie sindicală ce reprezentă aprox. 70% dintre polițiștii locali, a decis să organizeze acţiuni de protest la nivel naţional.

                              Ȋn acest sens, polițiștii locali vor purta o banderolă albă la uniforma de serviciu, ȋn zilele de miercuri, joi şi vineri (06 – 08 mai 2020).

                              Pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

                              Asemenea polițiștilor din Poliția Română și polițiștii locali s-au aflat în prima linie în lupta contra răspândirii virusului SARS-CoV-2, ȋndeplinind aceleaşi tipuri de misiuni ca şi poliţiştii, sub coordonarea structurilor de poliţie şi chiar ȋn echipe mixte. Spre deosebire de toţi poliţiştii şi militarii, poliţiştii locali nu au primit şi nu primesc spor pentru munca prestată ȋn repausul săptămânal şi sărbătorile legale şi nici compensare cu timp liber corespunzător. Am sesizat dlui ministru Vela această discriminare, ȋnsă a ignorat-o, deşi Directiva CEDO 2000/78/CE prevede faptul că oameni aflaţi ȋn situaţii similare beneficiază de aceleaşi drepturi.
                              „Abuzurile” sunt fapte penale individuale, nu ale unei categorii profesionale. L-am ȋntrebat pe dl. ministru Vela, câte dosare penale sunt ȋn cercetare având ca făptuitori poliţişti locali, pentru infracţiuni de abuz (nu am primit ȋncă răspuns).
                              Ca urmare a misiunilor ȋndeplinite, avem poliţişti locali infectaţi, iar alţii internaţi ȋn spitale, victime ale infracţiunilor de ultraj.
                              Comparaţia salarială este făcută cu rea-intenţie, mincinoasă (a se vedea comunicatul primariei Timisoara), atât din cauza faptului că salariile poliţiştilor locali sunt egale cu cele ale funcţionarilor publici din primărie (uneori chiar mai mici), diferă de la o localitate la alta, ȋn limita unui minim şi maxim prevăzut de lege. Chiar şi aşa, când compari venitul brut (cu norma de hrană şi sporul pentru condiţii vătămătoare) al unui funcţionar public cu studii superioare cu salariul net (fără impozite, normă de hrană şi sporuri) al unui funcţionar public cu statut special cu studii medii, ȋnseamnă că dezinformezi opinia publică, iar dacă mai şi exagerezi, prezentând cifre nereale, ȋnseamnă că denigrezi o categorie profesională şi inciţi la oprobriu public nejustificat/nefundamentat.
                              Poliţiştii locali au dreptul la ȋncadrarea ȋn condiţii speciale de muncă, potrivit Legii nr. 155/2010, dar pentru că articolul nu este detaliat, nu are norme, vârsta de pensionare a rămas de 65 ani, deşi cei de la ordine publică şi circulaţie lucrează ȋn aceleaşi condiţii ca şi poliţiştii din Poliţia Română a căror vârstă minimă de pensionare este de 47 ani. Este indamisibilă situaţia de a avea oameni cu vârsta ȋntre 60-65 de ani ȋn poliţia locală care să ȋndeplinească atribuţii de ordine publică şi rutier, iar angajaţi din MAI din structurile de juridic (a căror activitate principală este de a se opune, ȋn instanţă, la acordarea drepturilor salariale şi profesionale ale poliţiştilor), resurse umane şi financiar au calitatea de poliţişti, deşi nu fac muncă de poliţie, beneficiind de drepturile salariale şi de pensii ca a celor din operativ.
                              Este adevărat că salariile poliţiştilor sunt mici, ȋn neconcordanţă cu importanţa muncii, condiţiile de muncă şi pericolul la care sunt expuşi, ȋnsă acest lucru este posibil din cauza nerespectării legii de către reprezentanţii ministerului afacerilor interne din structurile financiar şi resurse umane. Numai ȋn MAI avem oameni ȋncadraţi pe o funcţie şi salarizaţi pe o funcţie inferioară, iar salarizarea se face potrivit unei hotărâri de guvern secrete şi nu după legea salarizării. Numai ȋn MAI nu s-a aplicat Legea nr. 71/2015 şi OUG nr. 20/2016 privind salarizarea la nivelul maxim al funcţiei din cadrul familiei ocupaţionale, fapt recunoscut de instanţele de judecată şi chiar de către MAI prin iniţierea (şi abandonarea) unui proiect de OUG prin care urma să fie restituite poliţiştilor o parte din drepturile neacordate potrivit legii. Ȋngrijorător şi semnificativ este faptul că poliţiştii reprezintă categoria de bugetari cu cele mai multe procese ȋn instanţă având ca obiect drepturile salariale.

                              Trăim vremuri în care fiecare om trebuie prețuit pentru efortul său de a ne ține cât mai departe de virusul ucigaș. Atunci când nici măcar nu este retribuit conform legii și situației, jignirea și umilirea unei categorii profesionale de către omul din fruntea unui sistem care ar trebui să utilizeze aceeași unitate de măsură pentru toți cei din subordine, este intolerabilă.

                              Dacă nu faci parte din categoria celor care au făcut abuzuri și ai curajul necesar pentru a fi poliţist local, exprimă-ţi dezacordul faţă de declaraţiile ministrului prin purtarea banderolei albe.

                              Notă:

                              Pro Lex suportă costurile de achiziţie a banderolelor şi asigură asistenţa juridică, tuturor poliţiştilor care participă la protest, indiferent dacă sunt sau nu sunt membri de sindicat.

                              O acţiune marca ProLex!

                              Radioterapie în vremuri de pandemie

                                Infecția COVID-19 poate evolua cu o formă severă de afectare pulmonară la pacienții cu comorbidități, cancerul fiind una dintre bolile care cresc în mod semnificativ vulnerabilitatea organismului la această infecție virală, arată studiile de specialitate. În plus, accesul pacienților oncologici la tratamentul potrivit, conform schemei stabilite inițial, este esențial, chiar în contextul în care gestionarea cazurilor de COVID-19 este prioritară. Orice întârziere în administrarea terapiei duce la scăderea şanselor de supravieţuire a pacienţilor, de aceea trebuie găsit un compromis rezonabil între riscul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi continuarea administrării terapiei oncologice, spun medicii specialiști. Afirmaţii precum „Pandemia de COVID-19 reduce șansa supravieţuirii la pacienţii oncologici” au fost repede vehiculate și acceptate, iar panica corespunzătoare a fost și este îndreptăţită. Realitatea este că întârzierea diagnosticului, întârzierea tratamentului primar, oricare ar fi el – act chirurgical, radioterapie, chimioterapie, imunoterapie, hormonoterapie etc. – poate afecta rezultatul final.

                                În Bacău, la Radioterapie, tratamentele nu au fost întrerupte deloc, indiferent de pandemie și de aceste vremuri „de criză”. Nici nu s-a putut asta, mai ales că aici ședințele durează de la o zi până la 5 sau 10 zile, cum este în cazurile de paliație, și ajung până la 39 de zile în cancerul de prostată, 35 de zile în cancerele sferei ORL, 25-30 de zile în cancerul mamar, 28 de zile în cancerele genitale. Iar orice întârziere sau renunțare poate afecta în totalitate schema de tratament.

                                Cum s-a reorganizat activitatea de aici și ce pacienți sunt tratați în acest moment, ne-a explicat, într-un mic interviu, dr. George Mihăilă, medicul șef al Compartimentului de Radioterapie din Spitalul Județean de Urgență Bacău.

                                 

                                – Domnule doctor, cum decurge în această perioadă de pandemie activitatea medicală de la Radioterapie? Întreb acest lucru pentru că știu că aici tratamentele sunt de lungă durată și, odată începute, nu pot fi întrerupte.

                                – Activitatea medicală în cadrul Compartimentului de Radioterapie se desfășoară în continuare, tratamentele pacienților oncologici neputând fi, într-adevăr, întrerupte. Chiar dacă nu mai putem face consultații din luna martie când Ambulatoriul de specialitate al spitalului a fost închis, sunt chemați în continuare, la tratament, pacienții ce erau pe listele de așteptare în funcție de stadiul de boală și de data primei prezentări la consultație.

                                Am găsit și o metodă de a rămâne în contact cu pacienții noi prin mediul online, mulți pacienți trimițând documentele medicale pentru a fi văzute pe adresa de email a secției, ulterior fiind sunați de către medicul curant. De asemenea, a fost ținută legătura și cu medicii oncologi, așa încât coordonarea multidisciplinară să existe și pacientul să nu aibă de suferit.

                                – La fel ca pe fiecare secție a spitalului, s-au creat și aici circuite separate pentru eventualii pacienți suspecți sau chiar confirmați COVID-19, care nu pot fi reprogramați la tratament.

                                – Au fost luate măsuri de siguranță pentru a încerca să prevenim infecția cu COVID-19, fiind organizat triaj epidemiologic zilnic atât pentru pacienții în tratament, cât și pentru personalul medical. Avem identificat în cadrul Compartimentului circuit separat în cazul în care ne vom confrunta cu pacienți suspecți COVID-19, însă până în acest moment nu ne-am confruntat cu o astfel de situație.

                                Totodată, în sala de așteptare există gel dezinfectant, toți pacienții poartă măști de protecție, frecvența procedurilor de dezinfecție s-a mărit iar aparținătorilor li s-a restricționat accesul, toate făcând parte din planul de măsuri luate în vederea limitării posibilității de infecție cu virusul SARS-CoV-2.

                                 

                                – Au scăzut intervențiile, numărul pacienților, față de o lună normală de lucru, când, de obicei, aveați circa 45 de pacienți în tratament? Putem spune că, din cauza acestei situații de criză, lucrați la capacitate redusă?

                                – Din păcate, da, numărul de pacienți pe care îi tratăm zilnic a scăzut, încercând să asigurăm tratament pentru 35 de pacienți, față de capacitatea maximă de 45, în așa fel încât să putem trata în condiții de siguranță conforme cu hotărârile în vigoare.

                                Ne confruntăm însă și cu situații noi, în care unii pacienți preferă să amâne tratamentul nedorind să vină la spital în această perioadă sau cu pacienți ce nu mai au cu ce ajunge la spital, din cauza lipsei mijloacelor de transport urmare a măsurilor impuse în starea de urgență în care ne aflăm.

                                Practic singura constantă modificată rămâne numărul de pacienți tratați, pentru că patologia predominantă nu iese din tiparele obișnuite. Tratăm în continuare cancerele sferei ginecologice, sferei ORL, ale aparatului digestiv, atât superior (cancerele de esofag, de exemplu), cât și inferior (în special cancerele de rect), dar și cancerul de sân reprezentând proporția cazurilor cel mai des întâlnite și tratate în cadrul Compartimentului de Radioterapie Bacău.

                                 

                                – Cât de mult poate afecta virusul SARS-CoV-2 un pacient care are nevoie și de ședințe de Radioterapie?

                                – Va trebui să fim precauți în continuare, chiar dacă toată lumea vorbește de relaxarea măsurilor de izolare, și triajul să fie făcut cu aceeași responsabilitate. Având în vedere că vorbim despre pacienți cu un sistem imun scăzut, le recomandăm să respecte hotărârile în vigoare și să nu se expună la riscuri inutile, evoluția unui pacient oncologic infectat cu virusul SARS-CoV-2 putând fi una nefavorabilă.

                                 

                                La nivel național bilanțul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 854 de victime

                                  Ora 9.15: Autoritățile au raportat miercuri dimineață 13 noi decese provocate de coronavirus în România, iar bilanțul a ajuns la 854 de morți. Printre victimele raportate miercuri se numără un bărbat de 64 ani din județul Bacău.

                                  Deces 854

                                  Bărbat, 64 ani, județ Bacău.

                                  Data recoltării: 27.04.2020.
                                  Data confirmării: 29.04.2020.
                                  Data internării: 19.04.2020 în Spitalul Județean de Urgență Bacău – Secția de neurologie (AVC ischemic) și transferat în 29.04.2020 în ATI.
                                  Data decesului: 05.05.2020
                                  Comorbidități: Insuficiență hepatică acută, fibrilație atrială, tulburări de coagulare, hemiplegie dreaptă.

                                  La Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău se lucrează în forță la noua pistă

                                    În așteptarea reluării curselor civile de pasageri, Aeroportul Bacău este un adevărat șantier în zona operațională. Lucrările fac parte din proiectul „Creșterea capacității portante a pistei și a suprafețelor de mișcare aeroportuare”.

                                    Profitând de absența procesărilor de pasageri pentru zborurile civile, dar și de temperaturile favorabile de afară, constructorul și-a mobilizat întreaga capacitate de personal și utilaje necesare la acestă etapă, pentru a menține un stadiu avansat la lucrările din proiectul noii piste. Se lucrează toată săptămâna, inclusiv duminica. Evident că pentru locuitorii care dețin imobile apropiate de perimetrul aeroportului apare uneori un grad de disconfort determinat de complexitatea lucrărilor și utilajelor de mare capacitate dar, înțelegând acest aspect, conducerea Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău face un apel la cetățenii din zonă pentru înțelegere, toți conștientizând că finalizarea lucrărilor va crea un important potențial de dez10voltare economică a întregii regiuni.

                                    În tot acest timp, pista actuală este operațională și folosită de aviația militară, aparatele de tip SMURD și de cursele de tip charter.

                                    Contractul are valoarea de aproximativ 36 milioane de euro. Banii vin în proporție de 85% de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% de la bugetul de stat și 2% de la Consiliul Județean Bacău.

                                    Modernizarea pistei presupune că aceasta va avea o lungime de 2500 m, o lățime de 45 m și va duce la creșterea portanței de la 20 la 65. Proiectul mai prevede o cale de rulare CHARLIE, o cale de rulare DELTA, platforme antisuflu, două platforme RESA (zone de siguranță pentru ieșirile accidentale în afara pistei), un sistem de balizaj nou, o racordare la platforma de staționare a aeronavelor și un drum de securitate. Acest lucru și asigurarea cerințelor de securitate va permite deservirea avioanelor de tip Boeing 737 și a celor similare. Aeroportul din Bacău și are un terminal modern, deschis în noiembrie 2017. Vechea pistă, construită în 1954, nu mai corespunde cerințelor actuale.