Acasă Blog Pagina 1830

Liber la cumpărarea vechimii în muncă

    Persoanele care nu sunt încă pensionate și doresc să-și completeze stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, adică să-și ”cumpere” vechime în muncă, au deja această posibilitate. În ultima ședință, Guvernul României a aprobat OUG 163/2020, care a fost publicată în Monitorul Oficial 883/28.09.2020 și prin care persoanelor interesate li se permite să plătească retroactiv contribuția pentru anii care le lipsesc din stagiul de cotizare, prevăzut de lege. Ele vor putea să achite contribuția la pensie pentru cel mult 6 ani din urmă.

    Mai exact, este vorba despre cetățenii români din țară sau străinătate, care nu au fost ori nu sunt pensionari și nu au fost asigurați la pensie în anumite perioade. Ei pot încheia cu Casa Județeană de Pensii (CJP), până la data de 31 august 2021, un contract de asigurare ca să-și achite contribuția pentru perioadele respective, care nu trebuie să depășească, însumat, 6 ani anteriori lunii în care vor semna actul. În perioadele pentru care se asigură, solicitantul trebuie să nu fi acumulat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat acestuia (anii de armată ori de studii superioare) în țară ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau în cele cu care România are acorduri de securitate socială.

    Venitul pentru care se va asigura solicitantul nu va fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară, în vigoare la data încheierii contractului. Pentru anul 2020 acest salariu este de 2.230 lei. Cota de contribuție va fi de 25 la sută din suma pentru care persoana interesată se va asigura și va fi achitată o dată pentru toată perioada ”cumpărată” ori în tranșe lunare, până la 31 august 2021. Această măsură le dă posibilitatea obținerii dreptului la pensie și persoanelor care, deși au împlinit vârsta standard, nu se pot pensiona, pentru că nu au stagiul minim de cotizare, adică nu au cel puțin 15 ani de vechime în muncă. La încheierea contractului, solicitantul va completa și o declarație din care să rezulte că în perioada pentru care își ”cumpără” vechimea în muncă nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensie, nu a avut obligația de a contribui la acesta și că nu este pensionar. Totodată, pentru cei care nu dețin carnetul de muncă (s-a degradat ori deteriorat sau l-au pierdut) și au ajuns la vârsta pensionării, în mod excepțional se pot utiliza informațiile din arhiva electronică existentă la Casa de Pensii, la determinarea vechimii.

    Arhiva electronică a fost creată la CJP Bacău prin preluarea din carnetul de muncă al fiecărui titular a informațiilor referitoare la stagiul de cotizare acumulat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001. Practic, în baza de date a CJP Bacău există pentru fiecare asigurat toate mențiunile din carnetul de muncă, pentru anii de dinainte de 1 aprilie 2001. De reținut că fiecare carnet de muncă a fost și scanat. Dar, din păcate, în unele cazuri scanarea nu a fost complet și corect executată, astfel că titularii în cauză trebuie să prezinte și carnetul de muncă. Dacă nu îl au, vor trebui să obțină adeverință de vechime în muncă de la fiecare unitate la care au lucrat sau de la cei care dețin arhiva de personal a acesteia.

    Frații

    Aiurite vremuri, zău! Avem parte de tot ce nu prea ne-am dorit. Și nici nu le anticipam, anul trecut, pe vremea asta. Ca s-o zic pe a dreaptă, parcă știa cineva că o să bântuie o dihanie, printre noi, care va crea atâta agitație. Dihania a pălit, un timp, daor cât să-i facă loc…dihoniei. Păi, nu vedeți că nu se mai înțelege om cu om. Energiile – ar spune cineva – sunt antagonice. În fine, energii sau nu, cert este că, în tot județul, se fac și se răsfac…planuri.

    Normal, zic, mai ales după ce a trecut perioada când fiecare promitea marea cu sarea și, acum, sunt nevoiți (sau nu) să respecte fantasmagoriile promise. Cel puțin acei aleși locali care își doresc încă patru ani la butoane, după mandatul ăsta. O să vedem ceea ce n-a văzut Parisul. Pentru că, după scrutin, aproape că niciun consiliu local nu și-a asigurat o majoritate care să permită să adopte hotărâri.

    Dacă primarul a zis că vrea să facă parcare supraetajată, canci!, nu va putea s-o ridice, fără aprobarea majorității consilierilor.

    Or, ca în numărătoarea steagurilor din schița lui Caragiale, „două la primărie, unul la spital, două la școala de fete, unul la școala de băieți”, și consilierii sunt cam împărțiți între partide. Ceea ce înseamnă că ne putem aștepta ca, foarte curând, să asistăm la alianțe … de neînchipuit, de-a dreptul pestrițe, care să ne străpezească dinții. Și tot atunci, mai mult ca sigur că vor apărea și negocierile, schimburile, șantajele chiar.

    Fiecare va urmări un avantaj, pentru sine sau pentru grup. Un post acolo, un altul dincolo, un contract baban, o facilitate și tot așa. Atunci, ai să vezi, nenică, cum se vor mai mângâia dușmanii politici care s-au scuipat și s-au bălăcărit ca la ușa cortului, o campanie întreagă. Atunci, vor fi ca … frații, pentru cauza comună.

    Război între Tribunal și DSP

      Tribunalul Bacău a acuzat DSP că face anchete epidemiologice superficiale după ce patru angajați au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, iar trei dintre aceștia au fost internați.

      Colegii de birou al grefierului infectat nu au fost considerați contacți direcți

      Într-o scrisoare semnată de Camelia Ionescu, vice-preşedinte al Tribunalului Bacău şi Angelica Costea, preşedinte al Secţiei a II-A Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, este reclamat modul contradictoriu în care au fost luate decizii privind asigurarea măsurilor de sănătate ale angajaților tribunalui, dar și a celor care se prezintă în instanță. „Pe 17 septembrie, unul dintre grefierii Tribunalului Bacău a fost testat pentru a se verifica dacă prezintă virusul Sars-CoV-2, iar rezultatul testului efectuat a fost fiind pozitiv. Grefierul îşi desfăşura activitatea într-un birou împreună cu alte două colege, iar Direcția de Sănătate Publică Bacău a considerat că cele două colege de birou nu sunt contact direct al persoanei infectate cu COVID-19. La o săptămână distanță, una dintre cele două colege a fost testată, iar rezultatul a fost pozitiv pentru virusul Sars-CoV-2. A doua zi, mai exact pe 25 septembrie, un alt grefier din biroul alăturat a avut parte de aceeași surpriză neplăcută: rezultatul testului efectuat fiind pozitiv. Conducerea Tribunalului nu-și explică cum a fost posbil ca la prima anchetă efectuată, ca urmare a rezultatului pozitiv a primului grefier, nu s-a luat decizia izolării la domciliu a colegelor de birou”, transmite Tribunalul Bacău.

      Izolare la domiciliu tardivă

      ”Urmare a anchetei epidemiologice efectuate după testarea pozitivă a celui de-al treilea grefier, s-a primit decizia de izolare la domiciliu. Contrar și aici pentru că nu aceeași decizie a fost luată și pentru un alt angajat, care lucra într-un birou în care o persoană a fost testată pozitiv. Decizia DSP a fost că nu necesită izolare la domiciliu şi nu va fi testată, neavând simptome, drept pentru care doamna grefier s-a prezentat la birou din 29 septembrie, spre stupoarea tuturor colegilor grefieri şi judecători. În aceeași zi a fost confirmată pozitiv pentru virusul SARS-CoV-2. Concret, din cei șase grefieri din două birouri alăturate care comunică între ele, patru au fost testaţi pozitiv, unul a primit decizie de izolare la domiciliu, iar celălalt se poate prezenta la birou”, se mai arată în scrisoare.

      Decizii care se bat cap în cap

      ”Considerăm stupefiantă modalitatea în care s-a decis diametral opus ca în două birouri ocupate de câte trei colege fiecare, din care două cu test pozitiv, un angajat să primească decizie de izolare la domiciliu, iar celelălat angajat al Tribunalului Bacău să primească decizie că se poate prezenta liniştită la birou. Or, fără a avea pretenţii de a cunoaşte domeniul sau modalitatea de efectuare a anchetelor epidemiologice, apreciem că este imposibil de justificat această modalitate de lucru, al cărei rezultat pune în pericol un număr foarte mare de persoane care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi sediu, precum şi un mai mare număr de persoane care sunt nevoite să se prezinte în sediul instanţei pentru soluţionarea cauzelor şi studierea dosarelor. Indiferent de unde porneşte problema, de la declaraţiile pacienţilor pozitivi sau de la modul de efectuare al anchetelor epidemiologice, se impune să se efectueze verificări şi să fie găsite modalităţi de rezolvare cu responsabilitate a eventualelor nereguli, astfel încât scopul măsurilor de prevenire a răspândirii şi de combatere a răspândirii bolii să fie atins”, mai scrie în documentul citat.

      Se impun măsuri urgente

      ”Fără îndoială, la nivelul secţiei există un focar Covid – 19, după 4 teste confirmate pozitiv, însă considerăm că modul de efectuare al anchetelor epidemiologice ridică serioase şi justificate semne de întrebare, rezultatul acestora fiind de natură să pună în pericol sănătatea tuturor angajaţilor şi a justiţiabililor care se prezintă la sediul secundar al tribunalului. O rugăm pe doaman Mihaela Arim să ţină cont de faptul că prezenta sesizare este formulată cu credinţa că este de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să îşi asume consecinţele propriilor fapte şi să aducă la cunoştinţă orice nereguli de natură să pună în pericol grav sănătatea publică în general şi în special pe aceea a angajaţilor şi justiţiabililor care se prezintă la sediul instituţiei”, încheie sesizarea conducerea Tribunalului Bacău.

      Ce spune DSP?

      Deșteptarea a solicitat Direcției de Sănătate Publică un punct de vedere referitor la aceste acuzații.

      În răspunsul trimis, DSP evită să răspundă acuzelor ridicate de conducerea tribunalului. Pe cele patru pagini ale replicii DSP sunt înșirate mai multe prevederi legale referitoare la maniera în care se intervine în cazul unor persoane infectate cu COVID 19.

      „DSPJ Bacau, prin personalul de specialitate medico-sanitar, efectueaza anchete epidemiologice la fiecare caz confirmat COVID-19 conform legislatiei in vigoare si a prevederilor Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) elaborata si actualizata de Insititutul National de Sanatate Publica, si dispune masuri raportate la informatiile obtinute in cadrul acesteia pe baza declaratiilor asumate de fiecare caz confirmat COVID-19.

      Măsurile dispuse în cadrul anchetelor epidemiologice se referă atât la persoanele confirmate COVID-19 cât și la contacții acestora prin instituirea izolării cazului confirmat COVID-19, respectiv carantinării contacților direcți.

      Menționam ca angajatorii, in conformitate cu prevederile HG nr. 394/2020 si a Ordinului comun nr. 3577/831/15.05.2020 emis de Ministerul Muncii si Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, au obligația implementării următoarelor măsuri:

      reinstruiesc în domeniul securității și sănătății în muncă toți lucrătorii care au stat la domiciliu în perioada stării de urgență, șomaj tehnic, telemuncă, muncă la domiciliu etc. Reinstruirea trebuie să fie adaptată noilor riscuri reprezentate de infecția cu SARS-CoV-2 și se va desfășura în timpul programului normal de lucru al lucrătorilor;

      b) reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare noului risc reprezentat de infecția cu SARS-CoV-2;
      c) stabilesc activitățile care pot fi continuate și/sau adaptate, în funcție de specificul acestora și de resursele disponibile, și implementează măsurile necesare pentru reluarea și/sau menținerea activității, în condițiile respectării măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, inclusiv pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu – care poate rămâne o prioritate;
      d) identifică riscurile specifice condițiilor de contaminare epidemiologică și actualizează documentul de evaluare a riscurilor pentru securitatea și sănătatea angajaților la noile condiții de desfășurare a activității, în vederea luării măsurilor necesare pentru combaterea răspândirii SARS-CoV-2;
      e) stabilesc consultări cu reprezentanții angajaților cu responsabilități specifice în domeniul securității și sănătății în muncă și, după caz, cu membrii Comitetului de securitate și sănătate în muncă;
      f) afișează la intrare și în cele mai vizibile locuri din unitate regulile de conduită obligatorie pentru angajații și pentru toate persoanele care intră în spațiul organizat de angajator, cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirusul SARS-CoV-2;
      g) informează angajații, prioritar prin mijloace electronice, cu privire la riscurile de infectare și de răspândire a virusului, cu privire la măsurile de protecție și la regulile de distanțare socială care se aplică în cadrul unității, precum și cu privire la regulile pentru gestionarea situațiilor în care angajații sau alte persoane care au acces la locul de muncă prezintă simptome ale infectării cu coronavirului SARS-CoV-2;
      h) informează angajații cu privire la precauțiunile universal valabile:– menținerea distanței sociale de minimum 1,5 metri în toate zonele publice;– menținerea igienei riguroase a mâinilor, cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde sau cu dezinfectanți avizați, ori de câte ori este nevoie;– evitarea atingerii feței cu mâinile nespălate/ nedezinfectate;– menținerea igienei respirației: tuse și/sau strănut (în plica cotului sau în șervețel de unică folosință), rinoree (în șervețel de unică folosință). După utilizare, șervețelul de unică folosință va fi aruncat în recipientul de colectare a deșeurilor și se va efectua imediat igiena mâinilor;– limitarea contactului cu alte persoane la maximum 15 minute, la o distanță de minimum 1,5 m;
      i) pot asigura echipamente individuale specifice de protecție împotriva răspândirii coronavirusului SARS CoV-2 (mască de protecție, mănuși) prin consultare cu responsabilul cu securitatea și sănătatea în muncă, în funcție de specificul activității;
      j) se asigură că în sediul angajatorului furnizorii externi, companiile externe, subcontractanții, persoanele care intră în sediu/publicul/beneficiarii serviciilor prestate/clienții respectă măsurile de protecție stabilite de acesta;
      k) asigură comunicarea permanentă cu medicul/serviciul de medicina muncii pentru a se monitoriza starea de sănătate a angajaților, astfel încât aceștia să poată beneficia de măsurile preventive profilactice care au fost prevăzute la nivel național pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS CoV-2;
      l) pot individualiza programul de lucru al angajaților (cu deosebire al angajaților din grupurile vulnerabile) care desfășoară activitatea în spațiu închis, astfel încât să se reducă, pe cât posibil, în funcție de natura și specificul activităților desfășurate, contactul direct dintre aceștia, fără a afecta durata programului normal de lucru;
      m) pot individualiza programul de lucru al angajaților astfel încât între aceștia să se asigure existența unui interval de minimum o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, pe parcursul a minimum trei ore, în tranșe de minimum 20% din personal, fără a afecta durata programului normal de lucru, în cazul angajatorilor cu un număr mai mare de 50 de angajați care desfășoară activitatea în același spațiu de lucru. Măsura are în vedere inclusiv spațiile de lucru cu mai mult de 50 de angajați, indiferent dacă salariații aparțin unor angajatori diferiți, fără a afecta durata programului normal de lucru;
      n) asigură culoare speciale de acces în incintă și de circulație pentru angajați, în vederea evitării aglomerației la locurile de muncă;
      o) limitează accesul la zonele comune și asigură respectarea normelor de distanțare socială în aceste zone;
      p) stabilesc reguli pentru evitarea situațiilor accidentale de formare a unor grupuri spontane și nesecurizate de persoane în incinta instituției;
      q) desemnează un responsabil pentru verificarea temperaturii tuturor persoanelor care intră în unitate/instituție;
      r) asigură triajul observațional al angajaților prin verificarea temperaturii acestora la începerea programului de lucru și ori de câte ori este necesar pe parcursul programului;
      s) amplasează dozatoare cu dezinfectant la intrarea în unitate, precum și în fiecare sector al locului de muncă;
      t) interzic accesul în unitate al persoanelor care prezintă simptome de infectare cu coronavirusul SARS CoV-2;
      u) întrerup orice contact între angajator/angajat/alte persoane aflate în incinta unității cu o persoană simptomatică;
      v) aplică benzi de marcare a distanței recomandate (1,5 metri) în locurile de muncă în care se lucrează cu publicul, pentru persoanele care așteaptă la rând să intre în incintă, recomandând, în măsura în care condițiile meteorologice permit, ca persoanele care așteaptă la rând să rămână în afara clădirii, tot la o distanță de minimum 1,5 m;
      w) dispun aerisirea birourilor minimum o dată de zi;
      x) dezinfectează balustradele, mânerele ușilor și ferestrelor din unitate, precum și alte zone intens folosite (minimum o dată pe săptămână și de câte ori este necesar);
      y) dezinfectează cel puțin o dată pe săptămână și ori de câte ori este necesar spațiile comune și spațiile de lucru cu substanțe aprobate pentru combaterea SARS CoV-2;
      z) pot crea spații special amenajate pentru angajații care aparțin grupurilor vulnerabile (persoane cu boli cronice, persoane cu vârsta peste 65 de ani);
      aa) asigură acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței de minimum 1,5 metri între lucrători;
      ab) evită folosirea instalației de climatizare sau, dacă este necesar să o folosească, asigură nebulizarea și dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului, în afara programului de lucru;
      ac) asigură în permanență, la grupurile sanitare, vestiare și săli de mese, săpun și dezinfectant de mâini și montează postere cu modul corect de spălare a mâinilor;
      ad) amenajează spațiul de lucru astfel încât să se poată păstra distanța fizică între angajați, prin stabilirea unui număr fix de persoane care pot lucra în aceeași încăpere. Angajatorii pot monta, acolo unde este posibil, separatoare de plastic între birouri, în măsura în care birourile sunt apropiate;
      ae) limitează deplasările în afara locului de muncă doar la situațiile în care acestea sunt strict necesare desfășurării activității și se asigură că, atunci când este necesar să se efectueze, angajații se deplasează cu asigurarea condițiilor de prevenție minimale;
      af) se asigură că circulația documentelor în instituție/companie se realizează preponderent prin mijloace electronice;
      ag) revizuiesc planul de prevenire și protecție, conform prevederilor menționate;
      ah) revizuiesc instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă, conform prevederilor menționate și le aduc la cunoștința angajaților.

      Mai mult decat atat in cazul in care in cadrul unei institutii se constata existenta unui caz suspect/confirmat de COVID-19, conducatorii acestora au urmatoarele obligatii legale:
      a) angajații cu simptome respiratorii (tuse, strănut, rinoree etc.) și/sau febră mai mare de 37,3 grade C și/sau stare general alterată, apărute în timpul programului de lucru, vor fi imediat izolați de restul colegilor și trimiși la domiciliu sau la unități sanitare, în funcție de starea persoanei; în marea majoritate a cazurilor nu este necesară închiderea birourilor/clădirii;
      b) dacă intervalul de timp în care angajatul/persoana suspectă/confirmată s-a aflat în incintă este mai scurt de 7 zile:
      (i) se închid toate încăperile în care acesta a petrecut timp îndelungat (peste 20 de minute);
      (ii) înainte de încheierea programului se va asigura aerisirea mecanică a încăperii (deschiderea geamurilor);
      (iii) pentru a limita expunerea personalului care efectuează curățenie la particulele respiratorii, se amână efectuarea curățeniei și a dezinfecției timp de 24 de ore. În situația în care respectarea acestui interval nu este posibilă, efectuarea curățeniei se va amâna cât mai mult;
      c) dacă au trecut mai mult de 7 zile de când angajatul/persoana suspectă/confirmată s-a aflat în incintă:
      (i) nu este nevoie de curățenie/dezinfecție suplimentară;
      (ii) se mențin măsurile de curățenie și dezinfecție de rutină;
      d) se informează persoanele cu care angajatul/persoana suspectă/confirmată a venit în contact prelungit (mai mult de 20 de minute, la o distanță mai mică de 1,5 m și fără mască) și se impune izolarea la domiciliu a acestora pentru 14 zile, cu monitorizarea de către aceste persoane a semnelor și a simptomelor de infecție respiratorie”.

      Reamintim ca orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protectie corespunzator și a respectat distantarea fizica NU ESTE CONSIDERATA CONTACT DIRECT, iar purtarea măștii în spațiile închise este obligatorie.

      DIRECTOR EXECUTIV,
      Dr. Mihaela Arim

      Se schimbă modalitatea de efectuare a plăților aferente operațiunilor de înmatriculare și permise

        Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează ca, începând cu data de 01.10.2020, plățile aferente operațiunilor de înmatriculare și permise vor putea fi achitate, astfel:

        1. Tarifele reprezentând contravaloarea :

        – certificatelor de înmatriculare,

            – autorizațiilor de circulație provizorie,

            – permiselor de conducere,

        se vor încasa exclusiv în CONT BCR : RO94RNCB0082000367331018, beneficiar Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, utilizând mijloacele de plată:

        • virament,
        • mijloace de plată online,
        • Sistemul național electronic de plată online ( S.N.E.P ) – ghiseul.ro
        • POS – uri instalate de către RA-APPS la sediile serviciilor publice emitente – în curs de operaționalizare.

        ATENTIE : Contravaloarea documentelor sus – menționate nu se mai poate achita la ghișeu!

        1. Tarifele aferente confecționării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial sau păstrării combinației numărului de înmatriculare se vor achita în conturile trezoreriei prin :
        • virament,
        • mandat poștal,
        • numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și inmatriculare a vehiculelor din cadrul instituțiilor prefectului sau la casieriile unităților Trezoreriei Statului, în condițiile legii.

        Dorin Chirilescu: „Vă mulțumesc!”

          Dorin Chirilescu și-a susținut prima conferință de presă de după alegerile din 27 septembrie.

          Noul consilier independent le-a mulțumit celor 1058 de persoane care și-au rupt din timp și l-au ascultat, pentru ca apoi să îi acorde o semnătură de susținere, a mulțumit de asemenea celor peste 3.000 de băcăuani cu ajutorul cărora a reușit să obțină un post de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Bacău, dar și celor care nu i-au acordat votul, dar care și-au pus speranța că noua echipă administrativă va contribui la modernizarea Bacăului, așa cum ne dorim cu toții.

          Chirilescu a obținut un surprinzător loc șase în competiția pentru funcția de primar al Bacăului, surclasându-i pe cei doi viceprimari de la ALDE, respectiv PMP.

          În cursa pentru consiliul local, acesta a obținut peste 3000 de voturi și un scor de aproximativ 6%, de asemenea depășind cei doi viceprimari în funcție din partea ALDE și PMP.

          Acesta nu a uitat de proiectele promovate în campanie și le-a menționat ca fiind prioritate în viitorul său mandat, deoarece TREBUIE să existe o continuitate în legătură cu ceea ce propui și prezinți în campanie și ceea ce vei face efectiv atunci când ești investit în funcție de cetățeni, pentru că doar așa vei putea fi CREDIBIL, iar oamenii vor putea să aibă încredere în tine ca și reprezentantul lor.

          Printre punctele menționate s-au regăsit:

          – „Jos garajele” pentru a construi locuri de parcare pentru toți băcăuanii;

          – Darea în funcțiune a Spitalului Municipal;

          – Realizarea unei noi surse de alimentare cu apă a municipiului nostru pentru că este inacceptabil să aducem apa de la 62 de km când orașul nostru este străbătut de două mari râuri, Bistrița și Siret;

          – Digitalizarea serviciilor administrative și reducerea timpilor de interacțiune dintre municipalitate și băcăuani;

          – 2000 de lei pentru fiecare nou născut – masură temporară sau permanentă în funcție de rezultate, pentru a spori rata natalității și asigurarea unui viitor al comunității noastre.

          În încheiere, acesta a menționat și câteva dintre măsurile pe care le are în vedere în perioada următoare:
          – solicitarea redimensionării compartimentului de audit din primărie, care în acest moment este format doar din două persoane care au în subordine 43 entități publice.

          Din cele 43, doar 4 entități publice subordonate au inființat audit intern pe structură proprie:

          * Thermoenergy group S.A.

          * Compania Regionala de apă CRAB

          * Societatea de servicii publice SSPM

          * Politia Locală a municipiului Bacau S.A.

          Să nu uităm că în perioada 2018-2019, Thermoenergy group S.A. a avut pierderi de circa 3 milioane euro – 14,4 milioane de lei, iar numărul angajaților a crescut de la 37 în 2014, la 332 în 2019.

          Conform datelor publice, Thermoenergy Group S.A. A înregistrat în 2019 un profit net de -9 271 624 lei și datorii 50 641 827 lei.

          În încheiere, consilierul independent Dorin Chirilescu a mulțumit tuturor celor care au crezut în această cauză și care au fost alături pentru a îndeplini un obiectiv pe care majoritatea îl considerau aproape imposibil.

          PSD a mulțumit celor care l-au votat

          Președintele PSD Bacău, europarlamentarul Dragoș Benea, a mulțumit celor care au votat candidații partidului, peste 90.000 de băcăuani. Liderul PSD a accentuat faptul că partidul a participat singur în alegeri, în detrimentul unor alianțe destul de puternice, mai ales a partidelor de dreapta.

          „Noi am avut de suferit după ce mandatul celui pe care l-am susținut pentru funcția de primar în 2016 s-a dovedit a fi unul nesatisfăcător”, a precizat Dragoș Benea amintind că situații asemănătoare s-au înregistrat și în alte primării din județ.

          Apoi, liderul PSD a trecut în revistă și o serie de insuccese, situație în care se impune o analiză serioasă la nivelul organizației după care se vor lua măsuri. Dragoș Benea a ținut să prezinte și câteva nereguli înregistrate la alegerile de duminică, prezentând anumite situații din câteva localități, nereguli atribuite adversarilor politici.

          Șeful filialei județene PSD Bacău a arătat că organizația băcăuană se află pe locul 10 în țară, după care i-a felicitat pe primarii PSD aleși dar și pe cei care au avut un scor bun, chiar dacă au pierdut.

          Fără alianțe cu Pro România

          Pe final, Dragoș Benea a subliniat că deocamdată organizația pe care o conduce nu se gândește la „parlamentare” și că se apucă de treabă, pentru că au de realizat niște proiecte care sunt primordiale în acest moment. Întrebat de ziariști despre alianțele pe care PSD le va face în consiliile locale și județene, Dragoș Benea s-a arătat destul de rezervat, excluzând însă alianța cu Pro România, prezentând o serie de neînțelegeri cu cei din partidul condus la nivel național de Victor Ponta.

          Lui Dragoș Benea nu i-a scăpat din vedere protestul organizat de cei din HoReCa, criticând neputința autorităților de a rezolva această problemă cu un impact economic deosebit. Și nu în ultimul rând, europarlamentarul băcăuan a făcut referiri la câștigarea alegerilor pentru funcția de primar al municipului Bacău de către reprezentantul alianței PNL-USR-Plus. „Pe undeva, reușita lui Lucian Stanciu Viziteu, își are logica și firescul.

          Stânga a fost franjurată, trei partide la un loc…nu e de neglijat. Dar…a câștigat cu sub 30 de procente. Are de confirmat, are niște promisiuni făcute care trebuie să se întâmple repede. Are o misiune destul de dificilă, cu un consiliu local destul de „mozaicat”, o structură a Primăriei destul de anchilozată. Are o misiune complicată. Dar e mai puțin important cum văd eu victoria dânsului, mai important este cum vede dumnealui dezvoltarea municipiului.”

          În final, Dragoș Benea a subliniat că, toate obiectivele importante trebui susținute de toate forțele politice, indiferent de pe ce parte a eșicherului politic sunt situate, pentru binele și progresul municipului și județului Bacău.

          Noul președinte ales al Consilului Județean, a mulțumit celor care l-au votat dar și echipei din care face parte. „Am încercat în această campanie să scot în evidență doar ce s-a făcut. Mă refer la proiecte la care am participat, fără să îmi asum merite care nu mi se cuveneau, proiecte care duc la dezvoltarea Bacăului. Am încercat, pe de altă parte, să mă prezint așa cum sunt. Cred că, dezvoltarea Bacăului ține de o economie puternică, de atragerea de investitori și de dezvoltarea infrastructurii”, a declarat Valentin Ivancea.

          Ionel Palăr a demisionat de la conducerea PNL Bacău

            Premierul Ludovic Orban a cerut sancționarea liderilor de filiale care au obținut un scor de sub 20%. PNL a obținut 34% la nivel național.

            Astfel, 7 lideri de filiale județene ale PNL și-au anunțat demisia de la conducerea organizațiilorca urmare a rezultatelor obținute la alegerile locale.

            Printre cei care au demisionat se află și Ionel Palăr, liderul filialei județene a PNL Bacău.

            Sunt nemulţumit de rezultatul alegerilor, nu ne-am atins scorul din sondaje. În unele localităţi am fost varză  organizare în ziua alegerilor. Preşedinţii de organizaţii care nu au făcut performanţa îşi vor da demisia”, a spus Ludovic Orban în şedinţa conducerii PNL.

            Ionel Palăr: ”Am decis să-mi depun demisia de onoare din fruntea PNL Bacău”

            În urma unei analize corecte, obiective, privind rezultatul alegerilor locale, am decis să
            demisionez din funcția de președinte al PNL Bacău. Gestul meu se bazează pe respectul pe care-l port membrilor și simpatizanților liberali, care, astăzi, sunt dezamăgiți de rezultatele obținute.

            Chiar dacă, pe fond, am obținut un scor foarte bun în mediul urban, nu am reușit câștigarea Consilului Județean Bacău. Din acest punct de vedere îmi reproșez faptul că nu am avut capacitatea de organizare pentru a contracara, eficient, ofensiva PSD, sub toate aspectele sale. Câștigarea Primăriei Bacău, în alianță cu USR – PLUS nu este de natură să compenseze eșecul de la Consiliu Județean Bacău

            Ca în orice competiție, contează rezultatul final, indiferent cât de bine ai jucat pe parcurs, indiferent câte etape ai câștigat. În sport, ca și în politică, victoria aparține echipei, eșecul se contabilizează în dreptul antrenorului.

            Le mulțumesc celor care au fost alături de mine, în toată această perioadă dificilă. În continuare voi rămâne alături de colegii mei de la PNL Bacău, dispus să pun umărul la reconstrucția partidului, fidel ideilor și principiilor liberale.

            Ionel Palăr, deputat PNL

            Peste 400 de milioane de euro pentru apă și canalizare

              Contractul de finanțare pentru aplicația pe alimentarea cu apă/canalizare în județul Bacău, în valoare de 433 milioane euro, va fi semnat în această toamnă, probabil în noiembrie, a anunțat europarlamentarul PSD Dragoș Benea.

              Acesta spune că sunt 41 de UAT-uri care vor beneficia de investiții substanțiale în domeniul apă/canal, între acestea numărându-se și municipiul Bacău, cu investiții totale de 76 milioane euro.

              Compania Regională de Apă Bacău a demarat deja licitații în cadrul acestui program de investiții, în principal licitația pentru lucrările de reabilitare a tronsonului Stejaru – Mărgineni (Barați), din aducțiunea Valea Uzului, unde s-au înregistrat cele mai multe avarii în ultimii ani. Se lucrează, de asemenea, la stația de demanganizare, fără de care Rezerva de apă a Bacăului ar fi o simplă conductă în pământ.

              „Construiește acolo o companie multinațională, Strabag, nu o firmă cum e cea de la Rezerva de apă, care de jumătate de an ne tot ține la «90% grad de realizare», fără o perspectivă concretă de finalizare a investiției”, a declarat Dragoș Benea.

              „În spatele acestei aplicații de 433 milioane euro, care înseamnă mulți bani europeni pentru infrastructura de utilități a județului, sunt 4 ani de muncă serioasă, susținută la ADIB și la CJ. Am încredere că această muncă își va afla încununarea prin rezolvarea problemei apei, în județul Bacău și la nivelul municipiului de reședință, în mandatul 2020 – 2024”.
              Dragoș Benea
              europarlamentar

              SJU Bacău închide procedura de triaj al pacienților la corturi

                Începând de mâine, 1.10.2020 SJU Bacău închide procedura de triaj al pacienților la corturile amplasate lângă Unitatea de Primiri Urgențe copii.

                Triajul se va face pentru pacienții care se prezintă în ambulatoriul de specialitate copii și adulți la intrarea in clădire.

                Pentru pacienții care urmează să se interneze în secții triajul se va face obligatoriu la biroul de internări. Numărul de pe Fișa de triaj va fi numărul FOCG.

                Pentru pacienții prezentați in UPU triajul se va face in UPU.

                Sectiile pavilionare care au prezentări directe vor organiza triajul la intrarea în pavilionul respectiv.

                Atenție! Nu se organizează triaj în secții!

                Pentru a scurta timpul petrecut la triaj, fișa de triaj poate fi descărcată și de pe site-ul SJU Bacau, pacienții se pot prezenta cu ea completată, iar validarea se face prin trecerea valorii temperaturii și semnarea ei de către persoana responsabilă.

                La Rafo se lucrează din nou

                Noul proprietar al societății Rafo Onești, compania Roserv Oil, a început lucrările pentru repornirea primelor instalații ale rafinăriei. Toate instalațiile sunt evaluate în continuare, pentru conturarea programului de repornire etapizată și pentru a fi create astfel resurse financiare din propria activitate de producție.

                După două luni de la preluarea Rafo, Roserv a făcut expertizarea mai multor instalații, componente și obiective ale rafinăriei (rezervoare, ventile, trasee de conducte, stații de pompare, skid-uri (instalații tehnologice care preiau țițeiul din apropierea sondelor și îl transportă prin pompare). Au fost făcute lucrări și pe sistemul de siguranță PSI, electric, automatizări și aparatura de laborator. A fost finalizată expertizarea traseelor de căi ferate pe relația Rafo-Gara Borzești (peste 25 km de cale ferată) și s-a făcut înlocuirea a peste 200 de traverse din cele peste 1.000 care vor fi schimbate, a elementelor de strângere și asamblare de șină etc.

                De la 1 octombrie încep lucrările de pregătire la rampa GPL și la tancurile-sfere, dar și expertizarea unor active ale primelor instalații care vor face obiectul repornirii în foarte scurt timp.

                În funcție de punctul de vedere al specialiștilor, de nivelul costurilor de evaluare și de repornire a instalațiilor, dar și de decizia finală a noului proprietar, compania are în program și atragerea de parteneri societăți specializate în producția de materii prime, de prelucrare de țiței și petrochimie.

                „A continuat – spune consilierul de imagine al Roserv, Ion Marian -procesul de angajare de personal, iar la serviciul Resurse Umane au fost depuse neașteptat de multe cereri de angajare. Angajările se vor face etapizat, în funcție de momentul pornirii instalațiilor, și există șanse reale ca la începutul lunii noiembrie primele unități de producție să-și înceapă activitatea. Roserv a asigurat la timp salariile și facilitățile conform contractelor încheiate, iar în luna octombrie se va negocia un prim contract colectiv de muncă. După judecarea contestațiilor la Tribunalul Bacău, salariații creditori ai Rafo înscriși la masa credală își vor primi o parte din drepturile salariale, neacordate pentru anul 2016 și după deschiderea procedurii de insolvență”.

                „După revizia generală din vara anului 2006, cu puțin timp înainte de a fi preluată de Petrochemical, în rafinărie nu s-a mai auzit zgomotul ciocanelor, cheilor și utilajelor și nu a mai existat fluența oamenilor și a reprezentanților partenerilor externi. Până în această toamnă. Odată cu preluarea de către Roserv-Oil, activele Rafo devin active productive și nu pentru valorificarea lor la fier vechi.”
                Ion Marian, consilier de imagine al companiei Roserv Oil

                Silvicultorii cer dezbaterea evaluării de mediu a amenajamentelor silvice

                Liderul Federației Sindicatelor Silva, inginerul silvicultor băcăuan Silviu Geană, a solicitat premierului Ludovic Orban și ministrului Mediului, Costel Alexe, să nu adopte fără o dezbatere cu partenerii sociali reprezentativi proiectul de ordin pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamentele silvice.

                Silvicultorii se tem că prin această măsură legislativă sunt puse în pericol mai mult de 8.000 de locuri de muncă din sectorul silvic.

                Inițiativa liderului Federației Silva a fost apreciată de Confederația Sindicală Națională Meridian.

                Silvicultorii consideră că unele dintre efectele previzibile ale măsurilor din proiectul legislativ sunt:

                – blocarea accesului la resursele fondului forestier (în primul rând accesul la lemn de foc pentru populație, în sezonul de iarnă 2020-2021, cu consecințe la nivel regional sau chiar național);

                – suspendarea realizării unui număr de 746 amenajamente silvice, identificate, la nivelul fondului forestier național, ceea ce se va traduce în afectarea gravă a funcționării unui număr de 160 de ocoale silvice, numai de la nivelul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, Romsilva, cu consecințe sociale deosebit de severe în diverse regiuni ale țării: punerea în pericol a peste 8000 de locuri de muncă din sectorul silvic.

                 

                GIGO

                Problema e simplă. Chiar extrem de simplă, numai că noi complicăm inutil lucrurile. GIGO vine din Informatică. E un principiu clar: Garbage In, Garbage Out. Gunoi bagi, gunoi iese. Dacă datele de intrare sunt proaste, rezultatul nu are cum să fie bun.

                Dacă premisele de la care pornești când analizezi o situație sunt false, nu ai cum să ajungi la concluzii corecte. De 30 de ani analizăm pornind de la date false. De 30 de ani concluziile sunt greșite și le urmăm orbește. Și nu ajungem nicăieri. Nici nu am avea cum. Ne luptăm cu obsesiile anticomuniste și concluzionam că nimic din ce a fost atunci nu a fost bun, deci trebuie distrus.

                Am distrus industria, agricultura. Distrugem și celelalte moșteniri, cele netangibile. Concediile, biletele de tratament, drepturile sindicale și așa mai departe. Vin din Comunism, deci nu sunt bune, ni se spune.

                Normal, cei care ne spun asta au tot interesul să o facă, dar noi am putea să analizăm. Nu o facem. Acceptăm orice ni se spune. Mai ales dacă are eticheta străină. Suntem morți după mărgele colorate și oglinzi străineze.

                După teorii frumos împachetate și livrate de bunii și dezinteresatii parteneri străini. Că doar noi l-am alungat pe Cuza ca să ne punem rege neamț.

                „Industria nu se poate desvolta pe loc gol; pentru desvoltarea industriei este necesar să avem materie primă în țară, alimente pentru muncitori și o economie rurală cât mai desvoltată, care reprezintă principala piață pentru industria noastră”. Știți cine spunea asta? Gheorghe Gheorghiu Dej, pe la finele anilor ’50.

                Știți cine o mai spunea? Eminescu pe la 1882: „Au sustras muncii naţionale pieţele noastre, încât astăzi am ajuns că până şi obiecte de primă necesitate, precum făina, să se importe din străinătate”.[…] „La ţară putrezesc grânele omului nevândute, în oraş plăteşti pânea cu preţul cu care se vinde la Viena sau la Paris”.

                În zilele noastre, comerțul alimentar de la noi este monopol străin; companiile nu cumpără produse agricole românești, lăsându-i pe țărani să practice o agricultură de subzistență, ei neputând să cumpere produse industriale românești din două motive: acestea nu prea mai există iar ei nu au bani.

                Dar nouă nu ni se pare suspectă această situație pentru că ni se spune mereu că e ceva normal. Iar dacă se va întâmpla o criză și firmele nemțești n-ar mai putea importa mâncare in România, cu siguranță se va găsi o explicație pe care s-o înghită cei mai mulți.

                Fotbal/ Liga a III-a / Au fost „CSMei” la Făurei

                În avancronica partidei de la Făurei scriam că, după o înfrângere și un egal, în mod normal ar trebui să urmeze o victorie pentru divizionara C CSM Bacău. Predicția s-a dovedit corectă, „CSMeii” impunându-se sâmbăta trecută, în etapa a treia, cu 1-0 pe terenul echipei antrenate de Bănel Nicoliță. Victoria împotriva Făureiului nu s-a conturat ușor, mai ales că băcăuanii au evoluat mai bine de o repriză în inferioritate numerică după eliminarea lui V. Mocanu din minutul 43.

                Golul primului succes al CSM-ului în actuala ediție de campionat a căzut în cel de-al treilea minut de prelungiri și a fost opera puștiului Luca Popa, introdus pe teren cu doar două minute mai devreme! „A fost o victorie muncită și meritată, la capătul unui meci aspru, în care noi am avut trei bare, iar CS Făurei două, ambele la execuțiile lui Bănel Nicoliță. Ne bucură acest succes și sperăm ca el să ne dea aripi.

                Cert este că echipa noastră începe să aibă un spirit competitiv”, a mărturisit antrenorul CSM Bacău, Giani Florian, care a utilizat următoarea garnitură: Bartok- Prențu, V. Mocanu, Manta, Strat -Adăscăliței- Nicodim, Preda, Ungurenașu, A. Mocanu (min. 71 Antal) – Priboi (min. 90+1 L. Popa). Săptămâna aceasta, băcăuanii și-au completat lotul cu un mijlocaș de picior stâng în vârstă de 18 ani, Robert Ciobanu, crescut la Sporting Vaslui, trecut pe la Rapid și cu prezențe în Cupa Elitelor sub culorile bucureștenilor de la Sport Team.

                CSM Bacău, care ocupă locul șapte din zece în Seria 2, cu 4 puncte, se va deplasa sâmbătă, în runda cu numărul patru, la Liești, pentru jocul cu Sporting.

                Celelalte rezultate înregistrate în etapa a treia: Avântul Valea Mărului- Sportul Chișcani 0-1, CSM Râmnicu-Sarat- Sporting Liesti 3-1, Viitorul Ianca- SC Oțelul Galați 0-1, CSM Focșani 2007- Dacia Unirea Brăila 2-4.

                Debut de bronz pentru băcăuani

                Gata cu așteptarea! Weekend-ul trecut, Botoșaniul a găzduit Campionatul Național de cros rezervat categoriilor de vârstă U18, U16, Copii 1 și 2.

                Pentru micuții atleți băcăuani de la CSM și SCM care concurează la Copii 2, prima competiție a anului a adus la pachet bucuria debutului și satisfacția prezenței pe podiumul de premiere la Naționale.

                Astfel, la individual, Eliza Manolache (CSM Bacău) și Adrian Breahnă (SCM Bacău) au cucerit bronzul la feminin, respectiv masculin, pentru ca în concursul pe echipe, copilele de la CSM, Eliza Manolache, Mădălina Manolache, Mara Maxim și Elisabeta Iutiș să-și adjudece treapta a treia a podiumului.

                „A fost primul concurs din 2020, iar copiii au avut o evoluție promițătoare. Sper din tot sufletul să trecem cât mai curând și cât mai bine peste această perioadă întunecată și să ne putem desfășura activitatea în voie”, a declarat antrenoarea Anamaria Botez.

                La finalul săptămânii, elevii Anamariei Botez se vor afla din nou la start. De data aceasta, la startul finalei pe pistă din cadrul Naționalelor programate pe „Lia Manoliu” din București. Să fie cu noroc! Și- de ce nu?- din nou cu medalii!

                Covidul românesc e mai tare decât cel chinezesc

                Așa s-a întâmplat să fie în țara cu cea mai numeroasă populație (1.350.000.000 de locuitori) unde  a apărut pentru prima oară virusul. Vă amintiți și trebuie să nu uităm cum a început totul. Cădeau oamenii pe stradă ca muștele, așa ne era prezentat la TV începutul unei nemaipomenite pandemii și paralel, măsurile de combatere. Autoturismele erau oprite de filtre în trafic, ocupanții scanați iar recalcitranții, imobilizați și târâți în dube după ce erau încătușați și agățați cu lațuri de gât precum se agață câinii turbați. OMS s-a declarat satisfăcută de reacția statului chinez în fața pandemiei și a recomandat statelor membre (și nu numai) să procedeze întocmai.

                A urmat apoi ceea ce știm. Recluziunea, izolarea și încălcarea brutală a drepturilor și libertăților cetățenești. În numele siguranței sanitare s-au făcut abuzuri, s-au emis norme anticonstituționale, s-au cheltuit bani publici fără socoteală. Autoritățile au descoperit gustul puterii absolute și al arbitrariului justificat formal de interesul binelui general. Profitând de context s-au emis în această perioadă norme ce pot fi aplicate în viitor, în mod discreționar….

                S-a pregătit terenul preluării în forță a controlului, dacă acum tentativa eșuează. De pildă, Legea nr. 136 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic  nr. 634 din 18 iulie 2020. la art. 6 stabilește că situațiile de risc epidemiologic și biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute în lege (izolarea, carantinarea) pot fi și epidemiile declarate prin ordin al ministrului Sănătății. Nu există o limită minimă de decese verificate medical atribuite agentului patogen, ori o analiză care să stabilească nivelul letal al unui virus și care să condiționeze/legitimize ordinul ministrului. De la această omisiune poate începe abuzul.

                O nouă tulpină de virus gripal sezonier poate activa intervenția ministrului. Dar măsurile sanitare sunt doar o piesă dintr-un puzzle global. Toate țările, în urma pandemiei, au fost îndatorate și economiile blocate. Însă marile fonduri de investiții ce controlează băncile care finanțează pe garanții guvernamentale cheltuielile, majoritar inutile ale pandemiei, au înflorit. Și în timp ce suntem terorizați cu informații, toate de ultimă oră privind decesele și ratele înalte ale infectărilor, discret, China a turat motoarele economiei și a intrat pe creștere economică. Dar, surpriza vine din altă parte. Conform ultimelor date publicate de INSP ce se desprind din analiza raportărilor zilnice constatăm că performanța Chinei se extinde și în sănătatate.

                Astfel în ultima săptămână, 18.09-25.09.2020, Republica Populară Chineză a înregistrat un număr de 68 de cazuri noi de infectări, asta presupune o medie de 10 persoane pe zi (prin rotunjire în plus). De cealaltă parte, România, în ceeași perioadă, înregistra 9.466 noi infectări, adică o medie de 1.352 persoane pe zi. Asta presupune o rată a infectărilor zilnice cu de 135 de ori mai mare decât în China. De la inceputul pandemiei si pana la data de 25 septembrie ora 13.00 în România erau înregistrate 119.683 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus, din care 4.633 deces. În China, de la începutul pandemiei, care a debutat în 2019,s-au înregistrat pana la data de 25 septembrie aceeași ora, conform datelor oficiale ale INSP, 85.273 de cazuri confirmate din care 4.633 decese.

                A se vedea pentru conformitate  https://www.cnscbt.ro/index.php/situatia-la-nivel-global-actualizata-zilnic/1998-situatie-infectii-coronavirus-covid-19-26-09-2020/file
                După cum observați, la noi, numărul deceselor este identic cu cel al deceselor din China, însă numărul infectărilor din România este mai mare cu 34.410 de persoane în condițiile când populația României este de 67,5 ori mai mică decât populația Chinei.

                Din această analiză comparativă se desprind câteva concluzii tulburătoare; fie China are antidotul și nu spune, ori marile centre de cercetare și state nu-l confirmă pentru a nu pierde banii investiți în crearea vaccinului, fie virusul e în fapt un virus gripal nou care chiar dacă nu are un vaccin omologat nu e mai periculos decât ceilalți 130 de viruși ce coabitează cu noi. Ultima ipoteză e mai credibilă întrucât, din datele statistice de până acum, în ciuda pandemiei, decesele în România au scăzut ca pondere față de anii 2018-2019. Și asta în ciuda faptului că la recomandarea OMS sistemul de raportare e falsificat în mod legal prin ordine de ministru.

                A se vedea ORDINUL  M.S. Nr. 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor… Iar acest lucru se produce și în majoritatea statelor membre. Isteria globală generată de covid a dus la limitarea drepturilor cetățenești și instituirea unui regim polițienesc tipic sistemelor totalitare. Sub ochii noștri se reconfigurează o nouă ordine mondială cu aparențe de democrație controlată suprastatal. Lupta nevăzută care se dă și ale căror vagi ecouri se întrezăresc, se duce între cei ce dețin finanțele lumii, cărora li se opune inerția sistemului și câteva voci răzlețe care nu sunt credibile, lipsindu-le evident forța financiară, logistica și datele intime ale sistemului. Dar salvarea poate veni de acolo de unde vine și încarcerarea. Medicii au acum cea mai înaltă misiune. Să vindece societatea de minciuna instituționalizată. Să o demaște.

                Au datele și autoritatea necesară să o facă. Trebuie să vorbească pentru că, dacă acum tac, vor trebui să tacă pe vecie. ”Lumea, așa cum o știam înainte, nu va mai fi la fel..” am citat aproximativ dintr-un spot pro-covid care are rolul de a ne pregăti psihologic pentru ceea ce va urma.

                Jr. Adrian M. Ionescu

                Inflație de afaceri scoase la mezat de proprietarii loviți de criză

                Pandemia de COVID – 19 a creat blocaje la nivelul întregii societăți, toată lumea resimțind efectele impuse de restricțiile de circulație. Cu atât mai mult oamenii de faceri care s-au văzut nevoiți să-și vândă firmele în care au investit bani și multe speranțe.

                Zeci de afaceri diverse sunt scoase la mezat de proprietari, zdruncinați de actuala criză sanitară. Peste tot, găsești fel de fel de firme: din domeniul prelucrării lemnului, transporturi de persoane, producția de șosete, pavele ori … locuri modulare de joacă pentru copii, până la afaceri în domeniul curățeniei sau în cel auto (service-uri și spălătorii) sau HORECA (hoteluri, restaurante, cafenele).

                Unii dintre vânzători sunt dispuși să le acorde tot soiul de bonusuri eventualilor clienți care vor bate palma cu ei, gen chirie gratuită timp de un an sau consultanță în marketing și în legislația din domeniul vânzărilor de servicii ș.a. Prețurile pornesc de la câteva mii de euro, ajungând la milioane de euro.

                Cu gânduri serioase de emigrare

                De departe, cel mai afectat de criza noului coronavirus este domeniul ospitalității, unde, din cauza restricțiilor impuse de guvernanți, cifrele de afaceri au scăzut … spre zero. Răzvan e un tânăr antreprenor, de 40 de ani, care, la fel ca alte zeci de băcăuani, a fost lovit în plex de criza pandemică.

                Deține o afacere în domeniul HORECA, cel mai crunt lovit de criza sanitară. Ironia soartei, pandemia a apărut la doar două săptămâni după ce reușise să pună pe picioare afacerea de la kilometrul zero al Bacăului, în care a investit peste 120.000 de euro. Este un bisnis făcut ca la carte, cu spații generoase, utilaje, echipamente, mobilier nou, inclusiv contracte de distribuție cu discount și exclusivitate. „Am avut câteva solicitări, din afara Bacăului, dar afacerea o vând dacă obțin prețul corect, pentru că acolo eu am investit bani și pasiune. Bisnisul mai necesită doar câteva detalii de pus la punct. Intenția mea este de a pleca de tot din țară. Am scos totul la vâzare – afacere, casă, mașină…

                O să fac tot afaceri, pentru că acolo antreprenorii sunt altfel tratați decât la noi. Domeniul privat nu este la fel de afectat ca la noi, iar ajutoarele financiare sunt reale și consistente. La noi, nu a venit niciun sprijin, fie că vorbim de IMM Invest sau de orice alt împrumut ori ajutor financiar. Nu există. Cel puțin pe HORECA. Sunt doar vorbe în vânt, care te pun să faci o muncă în plus. Mai prelungesc cancerul, boala, agonia. Nu cred ca va fi bine nici de-acum înainte. În HORECA nu se face avere, să știe toată lumea”, spune tânărul antreprenor. Acesta a mai deținut o astfel de afacere, nu de lux, ci destinată oamenilor cu bugete mai reduse. Din păcate, nici această afacere nu a avut succes.

                Hotel de lux

                Ionuț este un alt tânăr antreprenor care deține o afacere de familie în mirifica zonă a Dărmăneștiului. Hotelul de lux, în care au investit peste 5 milioane de euro, este amplasat pe o stâncă, exact în vecinătatea barajului de la Valea Uzului. Aici, turiștii ar fi putut găsi tot ce și-ar fi dorit, de la superba priveliște și aerul ozonat de munte, la centrul spa (saune, piscină, jacuzzi), terenurile de tenis, fotbal, basket sau bazinul de apă, cu ponton pentru concerte în aer liber. Ar mai fi rămas de finalizat și clădirea destinată unui restaurant tradițional cu șemineu, sală de agrement și o terasă aplasată deasupra bazinului de apă exterior.

                Din păcate, și în cazul lui, pandemia aproape că i-a tăiat aripile, determinându-l să încerce să vândă afacerea pe care o deține. „Încercăm, acum, să accesăm niște fonduri pentru IMM-uri, caz în care probabil că vom renunța să mai vindem complexul. Cert este că decizia de a vinde obiectivul ar fi avut legătură cu pandemia, afacerile scăzând dramatic.

                Am supraviețuit din rezerve, din economii, din chirii. Nu a fost deloc simplu. Dar, trebuie să lupt, căci sunt tânăr. Nu am cum să renunț. Toată familia mea ăți dorește să păstrăm afacerea și să facem ceva ferumos, așa cum ne-am propus inițial. Dar, o să vedem. Cum vrea Dumnezeu”, ne-a mărtuisit antreprenorul de la Dărmănești.

                Politica și ochiul dracului

                Politica nu se face gratis. Un venerabil economist băcăuan, expert contabil, îmi atrage atenția la aspectul pecuniar al politicii, pe care doar inițiații îl cunosc, unii doar îl bănuiesc, dar de care cei mai mulți nu au habar. „Politica, domnule – spune venerabilul – stă și sub ochiul dracului, adică sub semnul banilor”.

                Pentru al optulea sezon de alegeri locale din 1990 încoace s-a făcut un calcul care dă fiori: partidele vor primi de la Autoritatea Electorală Permanentă, legal, 190 de milioane de lei, dar numai în acest an subvenția totală, pe lângă aceea pentru alegeri, ajunge la 181 de milioane. Condiția este ca formațiunea politică să treacă de pragul electoral de 3%.

                Deci, o subvenție anuală de la stat și una specială pentru campania electorală. La care se mai pot adăuga și contribuțiile proprii ale candidaților, numai din donații de la persoane fizice, din propriile buzunare sau chiar din împrumuturi bancare. Legea stabilește și aici limite, adică până la echivalentul a cinci salarii minime brute pe țară la comune sau 200 de salarii minime în cazul celor din București. Suplimentar, partidul politic poate interveni și el, cu echivalentul a până la 50 de salarii minime pentru fiecare listă de candidați la consiliul județean.

                Condițiile impuse de lege și manevrele de finanțare croite pe alături fac din mediul politic, pentru mintea omului simplu, un tărâm al fantasmelor, în care sumele puse în joc sunt tot mai mari. În 2020, veniturile încasate sunt de patru ori mai mari ca acum patru ani. Numai în primele opt luni ale anului finanțarea a ajuns la 126 de milioane de lei, cel mai mult la PSD (63 de milioane) și la PNL (36,6 milioane).

                Unii spun că țelul unui candidat ar fi să ajungă la un os bun de ros. Dar se vede treaba că drumul până acolo nu e unul simplu. Doar „bieții candidați” și liderii care îi patronează știu de ce.

                Noul primar al Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu: „Suntem victorioși. Am reușit să punem în Bacău un primar de dreapta”

                  Primarul ales Lucian Daniel Stanciu Viziteu, candidat din partea PNL-USR-PLUS, împreună cu Cristian Ghingheș și Sebastian Cernic, colegi de alianță, au organizat marți o conferință de presă prin care au mulțumit public tuturor celor implicați în alegerile locale, membrilor, simpatizanților și, bineînțeles, băcăuanilor, „care au mers la vot și au ales, în această perioadă dificilă, o nouă direcție pentru acest oraș”.

                  „Am reușit împreună să punem pe harta țării un primar de dreapta în municipiul Bacău. Le mulțumesc tuturor, inclusiv celor care nu ne-au girat încrederea. Îi asigur pe toți că voi fi primarul tuturor băcăuanilor, indiferent de opțiunea lor politică, iar consilierii PNL-USR-PLUS vor fi consilieri pentru toți băcăuanii. Împreună avem un scop comun: să ne respectăm promisiunile din campania electorală și să ne folosim toată inteligența, energia și creativitatea pentru a transforma acest oraș într-unul de invidiat în toată Moldova, dar și în toată țara”, a declarat Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

                  Totodată, noul primar al Bacăului i-a asigurat pe toți funcționarii din Primăria Bacău, dar și din instituțiile subordonate, că va lucra în continuare cu ei, pentru a finaliza cu succes proiectele deja începute și a demara altele noi.

                  Ca proiecte prioritare pe care primarul ales Lucian Viziteu și echipa sa le au în vedere sunt:
                  – de a asigura, prin infrastructura școlară din întreg municipiul, învățământul în scenariul 1, adică toți elevii să aibă condițiile necesare pentru a merge efectiv la ore, față în față cu profesorii lor;
                  – curățenia orașului;
                  – o revoluție fiscală, prin implementarea unui nou sistem de taxe și impozite pentru fiecare cetățean, care se va stabili strict în funcție de facilitățile pe care le primește („dacă nu are asfalt, va plăti mai puțin, dacă este poluat în zona în care locuiește, va plăti mai puțin, dacă nu are loc de joacă, va plăti mai puțin etc. Este cel mai corect și de dreapta sistem de impozitare.”)

                  Noul primar Viziteu a mai spus că va colabora cu arhitecții Bacăului pentru realizarea unui nou PUZ (plan urbanistic zonal) al orașului, dar și pentru investițiile urbane ce se vor face, că în momentul în care va fi învestit în funcție va cere un audit complet al activității primăriei și a instituțiilor subordonate, că se va analiza și activitatea tuturor directorilor aflați în funcție, de la administratorul public până la comandantul Poliției Locale, și dacă rezultatele sunt bune vor fi în continuare pe aceleași funcții de conducere, că toate deciziile luate vor fi transmise public, că în primărie va fi transparență totală pentru toți cetățenii Bacăului.

                  „Transparența va fi una dintre liniile mele directoare. Suntem conștienți că toți băcăuanii au multe așteptări de la noi. Vom coborî în stradă, nu vom sta în birouri, îi vom reprezenta pe toți. Mesajul nostru către băcăuani este să vină alături de noi, pentru că administrația locală și orașul se pot dezvolta numai prin acest parteneriat între autoritatea locală și cetățeni”, a mai spus noul primar al municipiului Bacău.

                  Lucian Viziteu a ținut să transmită un mesaj și către primarul încă în funcție Cosmin Necula, către administratorul public și secretarul din Primăria Bacău „să respecte legea și să nu ia nicio decizie majoră care să implice contractual sau financiar instituția în următoare zile până când noua echipă va fi învestită.”

                  Conferențiarul universitar doctor Ioan Dănilă, „Cetățean de Onoare al Județului”

                    Consilierii județeni s-au întâlnit, pentru ultima oară, în actuala formulă, în cadrul ședinței ordinare convocată pentru data de 29 septembrie. „Este ședința care încheie mandatul de peste 4 ani de zile, o ședință a bilanțului în care fiecare știm ce-am realizat. Și, ca o mărturie a trecerii noastre prin acest mandat, important este că am lăsat un județ mai bogat, cu multe investiții în infrastructură, în sănătate, educație, în servicii sociale.

                    Valoarea fondurilor europene, împărțită pe fiecare cap de locuitor, a situat județul nostru pe locul I în regiunea Nord-Est”, a subliniat președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu. Cu această ocazie, la inițiativa filialei din Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), aleșii județeni au aprobat propunerea de a i se atribui titlul de „Cetățean de onoare al Județului”, conferențiarului universitar doctor Ioan Dănilă, ca semn de respect și prețuire față de îndelungata și neobosita sa implicare în educația și cultura băcăuană.

                    „Activitatea sa pedagogică și gazetărească privind identificarea și promovarea valorilor culturale județene cu rezonanță s-a concretizat în pregătirea sub semnul exigenței a multor generații de cadre didactice, în întemeierea de publicații de cultură sau de rubrici de cultivare a limbii române în presa locală. Este de remarcat volumul mare de lucrări elaborate: teza de doctorat, cărți, monografii, tratate, cursuri, manuale, lucrări publicate în volume colective, participarea la conferințe, simpozioane naționale și internaționale, proiecte de cercetare și alte activități științifice. (…) Domnul Ioan Dănilă a avut o contribuție remarcabilă în activitatea devenirii culturale și educaționale a județului Bacău prin propunerea ca universitatea de stat de la noi să poarte numele de Vasile Alecsandri”, a punctat Sorin Brașoveanu.

                    I-au urmat consilierul județean Vasile Cautiș care a relatat câteva momente din perioada în care acesta a fost coleg de breaslă cu distinsul profesor Dănilă, Dumitru Brăneanu, președintele al Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău, care l-a numit „argintul viu al culturii băcăuane, un tezaur de informații despre personalități și activități culturale care au loc în Bacău”, Ana Marchiș care a vorbit în termeni laudativi despre invitatul de onoare – „un profesionist desăvârșit, dar foarte modest, cu mult bun simț, foarte perseverent, care face tot posibilul să-și ducă la capăt proiectele propuse”. Ultima intervenție i-a revenit lui Cornel Cepariu, președintele UZPR Bacău, inițiatorul propunerii.

                    „Am avut această propunere, pentru că domnul profesor este și un publicist remarcabil, este un atent observator al vieții culturale băcăuane, un om care s-a implicat și în acțiuni sociale, după cum s-a văzut”, a declarat Cornel Cepariu. A urmat conferirea diplomei de cetățean de onoare al județului, „în semn de recunoștință și prețuire pentru remarcabilul rol în dezvoltarea și îmbogățirea patrimoniului educațional și cultural”.

                    „Vă mulțumesc, «ex toto corde»! Eu am, secundar, limba latină, și îmi place să folosesc dictoanele latinești. Vă mulțumesc, din toată inima! Nu este o întâmplare că azi este «Ziua internațională a inimii». Evenimentul de azi are o mică istorie. Trebuia să se petreacă în 2018, imediat după ce am venit de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde am obținut, după lungi eforturi, decizia definitivă pentru ca imobilul din strada George Apostu nr 9, «Casa Alecsandri», să rămână pe lista monumentelor istorice. (…). Este și victoria dvs, pentru că ați aprobat, în unanimitate, cumpărarea «Casei Alecsandri». Închei cu o vorbă a lui Gabriel Bacoviu, singurul fiu al poetului: «Să se știe că Bacăul are A-ul și B-ul literaturii române»”, a declarat profesorul Ioan Dănilă.

                    De reținut că toate celelalte puncte de pe ordinea de zi au fost aprobate în unanimitate de aleșii județeni, atât cele legate de rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului, pe anul în curs, stabilirea listei produselor ce vor fi distribuite elevilor pe perioada noului an școlar, majorarea tarifelor de aeroport sau stingerea creanței de peste 260.000 de lei a CJ față de Parcul Industrial HIT din Hemeiuși.

                    Ionel Palăr a mulțumit alegătorilor

                      Conducerea filialei județene a Partidului Național Liberal, condusă de deputatul Ionel Palăr, candidatul formațiunii politice la funcția de președinte al CJ în scrutinul din 27 septembrie, a organizat o conferință de presă în care a prezentat o serie de concluzii în urma alegerilor locale de duminică.

                      Din startul întâlnirii cu presa, Ionel Palăr a mulțumit băcăuanilor care au ieșit la vot dar și echipei care l-a susținut.

                      „Avem și vești foarte bune, pe care să le dăm colegilor din Partidul Național Liberal. Am câștigat împreună cu partenerii noștri de alianță, de la USR-Plus, și am crezut de la început în acest proiect, prin Lucian Stanciu Viziteu, Primăria Municipiului Bacău”, a precizat deputatul Ionel Palăr, care a subliniat că după multă vreme această instituție revine în zona de dreapta și i-a urat mult succes lui Lucian Stanciu Viziteu.

                      Palăr a mai afirmat că zilele următoare, după ce vor avea datele concrete atât pe Consilul Local cât și pe celelalte consilii locale din județ, vor susține o conferință de presă comună cu partenerii de alianță.

                      Apoi, Palăr a prezentat localitățile mari din județ în care funcțiile de primari au fost câștigate de candidații PNL, o parte dintre aceștia fiind prezenți în conferința de presă. Ionel Palăr l-a felicitat pe contracandidatul său, Valentin Ivancea, reprezentatul PSD la alegerile pentru fotoliul de președinte al Consililui Județean și care a reușit să se impună, solicitându-i noului președinte al Consilului Județean Bacău să fie reprezentantul tuturor băcăuanilor.

                      A urmat o serie de acuze privitoare la desfășurarea în condiții dubioase a alegerilor de duminică, Ionel Palăr declarând că au fost localități în care s-a făcut fraudă cu buletinele de vot, iar în alte localități s-a oferit mită electorală, sume de bani cuprinse între 100 și 300 de euro. În încheiere, liderul filialei băcăuane a PNL a subliniat încă o dată sprijinul pe care îl vor oferi noului primar pe timpul mandatului următor.

                      ULTIMELE ȘTIRI