duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1829

Imobilizați pe șosea

    FOTO: Acum TV KIT

    Mai multe persoane, suspectate că au jefuit o firmă din comuna băcăuană Oituz, au fost blocate și imobilizate pe Drumul European 574 de polițiști.

    Patru tineri din județul Galați, aflați într-o mașină cu număr de Prahova, au jefuit, miercuri, 3 iunie, ora 16.00, o societate comercială din comuna Oituz. Conform Acum TV KIT, alarma s-a dat de urgență, iar în urmărirea hoților a pornit o mașină de poliție din Oituz.

    Oamenii legii au cerut ajutor prin stație și, cu toate că polițiștii din Onești erau implicați într-o intervenție la Spitalul din localitate, unde peste 200 de persoane de etnie rromă se manifestau zgomotos la auzul veștii decesului unei tinere de 40 de ani, două echipaje au plecat in trombă pentru a acorda sprijinul.

    Pentru ca nu au oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, a fost creat un baraj în trafic iar suspecții au fost imobilizați.

    De Rusalii, măsuri sporite pentru siguranța cetățenilor

      Peste 200 de jandarmi vor fi la datorie în perioada 06-08 iunie a.c. în județul și municipiul Bacău, astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță sărbătoarea de Rusalii. Efectivele de ordine publică vor acționa zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, precum și pentru verificarea respectării legislației în vigoare pe linia picnicului, în cooperare cu alte instituții cu atribuții în acest domeniu.

      Jandarmii vor fi angrenaţi şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională, dar și de menținere a ordinii publice în cooperare cu Poliția.

      Jandarmii băcăuani recomandă cetăţenilor să adopte un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care sunt implicate în fapte antisociale.

      Totodată, pentru ca cetăţenii să sărbătorească în siguranță, jandarmii reamintesc câteva obligaţii legale la activităţile de picnic:

      – să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
      – să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
      – să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
      – să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.

      Jandarmeria, cu siguranță, pentru fiecare!

      Polițiștii băcăuani vor asigura ordinea și liniștea publică, în minivacanţa de Rusalii

        Peste 250 de polițiști vor acționa zilnic în stradă, în județul Bacău, pentru liniștea și siguranța cetățenilor, în această perioadă.

        Astfel, în perioada 05 – 08 iunie a.c., în județul Bacău, zilnic, se vor afla la datorie peste 150 de polițiști de la ordine publică, 50 de la poliția rutieră, precum și din cadrul structurilor de investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase,precum și combaterea criminalității organizate.

        Poliţiştii cu peste 100 de autospeciale vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat și creşterea siguranţei rutiere, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare.

        Polițiștii vor acţiona atât pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

        Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi județene, utilizând aparatele radar din dotare.

        Reamintim tuturor cetăţenilor să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în teren.

        Liderii PNL Bacău s-au întâlnit cu presa

          La sediul filialei județene a Partidului Național Liberal a avut loc vineri, 5 iunie, o conferință de presă susținută de deputatul Ionel Palăr, președintele organizației, deputatul Tudorița Lungu și consilierul local Cătălin Crețu. Cei trei au exprimat în primul rând mulțumiri pentru toți cei angrenați în sistemul medical și pentru modul în care au acționat pe timpul pandemiei de coronavirus. Ionel Palăr a acuzat încă din primele momente modul în care advresarii politici din PSD au transformat lupta cu boala și moartea în campanie electorală.

          „Este un lucru iresponsabil și jignitor la adresa băcăuanilor. Să te cațări în plină pandemie pe orice proiect, să ignori amenințările reale, este dovada unei disperări ce elimină orice urmă de rational și de bun simț. Circul permanent și scandalul pe care l-au generat în această perioadă cei de la PSD, au demonstrate că nu le pasă de oameni, ci doar de imaginea proprie, dintr-o dorință de putere pe care pur și simplu considerăm că nu-și avea sensul”, a spus încă din startul conferinței deputatul Ionel Paler, care a făcut apoi referire la toate investițiile din municpiu și din județ, pe care, membrii Partidului Social Democrat filiala Bacău, consideră că au fost realizate datorită aportului lor. În același timp, Palăr a lăudat inițiativele luate de guvernul Orban care au dus la o bună gestionare a lucrurilor în timpul pandemiei de COVID 19.

          Că am trecut printr-o perioadă dificilă, a subliniat și deputatul Tudorința Lungu, care a prezentat și o serie de măsuri luate de Guvern și ce implicații au avut acestea la nivel local.

          „Privitor la șomajul tehnic, la nivelul județului Bacău, lucrurile stau după cum urmează: în luna martie, 7377 de băcăuani au fost în șomaj tehnic, din 1324 de societăți comerciale. În luna aprilie, 19326 de băcăuani au fost în șomaj tehnic, din 2861 de unități. În luna mai acum centralizăm iar în două zile sunt deja 1358 de societăți au depus solicitări pentru ca salariații acestora să beneficieze de șomaj tehnic”, a precizat deputatul Tudorița Lungu. Aceasta a mai arătat că în această perioadă Guvernul a alocat sume importante pentru ca societățile să iasă din impas. Pentru județul Bacău s-au alocat peste 40 de milioane de lei, reprezentând 9 milioane de euro, numai pentru șomajul tehnic. Pe lângă aceste sume, tot din bugetul de stat au mai fost allocate pentru 632 de băcăuani, sume de 500.000 de lei, reprezentând contravaloarea ajutorului oferit unuia dintre părinți pentru a sta acasă și să aibă grijă de copiii minori.

          Totodată, Tudorința Lungu a făcut referiri și la alte hotărâri ale Guvernului ce vizează perioada de relaxare care va fi etapizată. „S-a trecut deja la măsuri care să stimuleze creșterea economică”, a precizat deputatul băcăuan amintind de programul IMM unde au fost depuse peste 100.000 de dosare la nivel national pentru a obține credite pentru activitate și capital de lucru, garantate de stat și a căror dobândă este subvenționată de stat. „În județul Bacău sunt 1200 de astfel de firme care au depus dosare, marea mojoritate din zona HoReCa, construcții, alte servicii și chiar servicii medicale”, a specificat Tudorința Lungu care a subliniat și intervenția în continuare a programului de finanțare pentru șomajul tehnic.
          În discuții au fost aduse din nou investițiile din Bacău, în centru atenției fiind Spitalul Municipal, Centura Bacăului, autostrada A13 Bacău-Brașov, alte drumuri județene și Insula de Agrement.

          În ultima parte a întâlnirii, consilierul local Cătălin Crețu a vorbit despre Spitalul Municipal, acolo unde, în calitate de architect, a vrut să-și ofere serviciile voluntar dar a fost refuzat, și despre Insula de Agrement, acolo unde au fost făcute anumite investiții care, din păcate, sunt depășite moral, practice investițiile fiind în acest moment inutile.

          Ziua mondială a mediului înconjurător

            În fiecare an, la 5 iunie este aniversată Ziua mondială a mediului înconjurător. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care se încearcă să se stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în același timp să fie sensibilizați factorii de decizie politică pentru a acționa în acest sens.

            Înțelegând importanța protecției mediului, atât pentru generația de astăzi, cât și pentru generațiile viitoare, Consiliul Județean Bacău a încercat întotdeauna, să implementeze proiecte de protejare și conservare a mediului înconjurător.
            Urmând liniile europene pentru o dezvoltare durabilă, Consiliul Județean Bacău a implementat o serie de proiecte care promovează conceptul de compromis între progresul economic şi social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei.
            Printre acestea amintim proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide in județul Bacău”, finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu și cofinanțat de către Consiliul Județean.

            Pentru implementarea proiectului Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide în județul Bacău, toate UAT-urile din județ s-au asociat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău, unde, prin Documentul de Poziție, au stabilit modul de implementare și respectare a tuturor angajamentelor din acest proiect.
            Valoarea totală a investițiilor este una substanțială, ridicându-se la un total de circa 36 milioane de euro, din care contribuția județului a atins valoarea de 3,5 milioane de euro.

            Investițiile implementate prin acest proiect sunt:
            – construirea celei de a doua celule a depozitului de deșeuri Bacău – singurul la nivel județean;
            – închiderea și ecologizarea a șase depozite de deșeuri neconforme din mediul urban (Onești, Moinești, Comănești, Tîrgu Ocna, Buhuși, și Dărmănești);
            – construirea unei stații de transfer, a unei stații de sortare și a unei stații de compostare la Onești;
            – construirea a două stații de transfer: una la Găiceana și una la Berești Tazlău;
            – achiziționarea de echipamente pentru colectarea și transportul deșeurilor (pubele rezidual, pubele bio, IGLU-uri de 3 mc, containere pentru deșeurile reciclabile), in valoare totala de aproximativ 6,6 milioane de Euro.

            În completarea sistemului integrat de deșeuri, la propunerea A.D.I.S. Bacău, Consiliul Județean Bacău a inițiat demersurile pentru realizarea din fonduri POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare), a unei instalații de tratare mecano-biologică (TMB) cu digestie anaerobă și achiziționarea de echipamente pentru extinderea colectării deșeurilor reciclabile și biodegradabile.

            Tratarea deșeurilor în instalația TMB va duce, atât la stabilizarea biologică a deșeurilor (în proporție de 70%), cât și la reducerea semnificativă a cantității depozitate, asigurând îndeplinirea obiectivelor și țintelor prevăzute la nivel județean. Valoarea estimată a acestei instalații este de circa 49 milioane de Euro.

            În acest sens, Consiliul Județean Bacău are astăzi în curs de desfășurare, procedura de licitație pentru contractarea de servicii de consultanță și asistență tehnică „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul Extindere a sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Bacău în perioada 2020-2023”.

            Investițiile propuse a se realiza, în completarea infrastructurii deja implementate prin proiectul POS Mediu, vor contribui la creșterea standardului de viață al unui număr de 585 mii locuitori și îmbunătățirea calității factorilor de mediu din județ, prin optimizarea sistemului de gestionare a deșeurilor, conform noilor cerințe legislative din sector, prevederilor pachetului economiei circulare și angajamentelor asumate prin sectorul de mediu.

            Ținând cont de necesitatatea asigurării unui serviciu de calitate pentru populație în condițiile minimizării costurilor și devierii deșeurilor de la depozitare, amenajarea unor facilități pentru tratarea deșeurilor precum construirea instalației TMB cu digestie anaerobă va asigura sustenabilitatea sistemului integrat de management al deșeurilor în vederea conformării cu prevederile directivelor europene aplicabile sectorului de mediu și implicit atingerea obiectivelor de reciclare a tuturor UAT-urilor membre ADIS.

            Pentru că am înțeles că protejarea mediului înconjurător reprezintă una din provocările majore ale epocii noastre, asigurăm cetățenii județului că activitățile întreprinse urmăresc satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

            În vederea conservării spațiului nostru natural pentru viitor, Consiliul Județean Bacău acționează astăzi!

            Jos pălăria în fața învățătorilor!

            Învăţătorul este, prin definiţie, al doilea părinte al fiecărui copil. Este responsabil de modul în care copiii noştri sunt educaţi, învăţaţi şi crescuţi pentru a face faţă apoi rigorilor vieţii de adult. Este un prieten al elevilor şi un sfătuitor de nădejde, la bine şi la rău!

            Le mulţumesc cadrelor didactice pentru eforturile depuse în scopul asigurării educaţiei de calitate pentru viitoarele generaţii!

            Învăţătorul, de la Comenius încoace, conştientizează că şcoala este un „atelier al umanităţii” şi „drumul regal spre înţelepciune”. Întotdeauna învăţătorii au găsit resursele interioare pentru a depăşi conjuncturi neprielnice. În jurul lor s-au creionat portrete memorabile care au străbătut vremurile şi sunt argumente solide ale devotamentului lor profesional.
            Profesia de dascăl (învăţător, îndrumător, profesor) are un statut flexibil într-o societate modernă: instructor, actor (care emoţionează prin descifrarea unor texte perene, pentru a fi receptat de elevi aflaţi în formare), mediator, moderator între actorii comunicării educaţionale, autoritate instituţională, confesor şi protector al celor mai slabi, consilier şi terapeut, lider de opinie ştiinţifică, manager profesionalizat al colectivităţilor de elevi.

            Ce este dascălul? Un om cu har şi vocaţie, un sculptor de suflete şi caractere, adesea cel mai bun dintre noi. Un model de succes în viaţă, chiar un ideal, în ultimă instanță. pentru ca tinerii, elevii şi studenţii să-i soarbă vorbele, să se uite la el(ea) cu nespusă admiraţie, să creadă în ştiinţa pe care le-o transmite, în judecăţile de valoare pe care le face. Pentru ca părinţii să-l respecte şi pentru ca să-şi găsească locul binemeritat în comunitate. E mult mai uşor să fii un foarte bun specialist în orice domeniu, decât să-i înveţi pe alţii ce ştii şi, mai ales, să faci din ei oameni, să-i formezi.

            Învățătorul nu are nevoie de o zi specială! Fiecare zi în care copilul mai învață să scrie o literă sau o părticică din tabla înmulțirii este ziua învățătorului, meritul muncii și strădaniei sale! Învățătorii sunt aproape aidoma părinților, poate uneori mai apropiați de copii! De aceea, cu cât mai mare este respectul elevilor, a părinților și a statului față de ei, cu atât mai mult tânăra generație va avea un viitor mai promițător!

            La ceas aniversar, urez dascălilor din judeţul Bacău şi din toată ţara cât mai multe succese în bătălia pentru marile performanțe ale celor mici! Vă doresc sănătate şi putere pentru continuarea muncii pe care o faceţi cu atâta dăruire.

            La Mulţi Ani generaţiilor de profesori şi de elevi deveniţi profesori, care duceţi pe umeri dulcea povară a luminii!

            La Mulți Ani, dragi dascăli!

            Senator PSD Bacău,
            Miron SMARANDACHE

            Demers de susținere a conducerii Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău

              În contextul schimbărilor politice aduse de o nouă preluare de putere, ceea ce a însemnat și noi numiri în funcțiile de conducere ale instituțiilor din teritoriu, colectivul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău, își exprimă punctul de vedere, privind o posibilă schimbare a conducerii instituției, reprezentată în prezent de dl director Eugen Spătaru, făcând apel la toate instituțiile cu rol decizional pe linie ierarhică (Administrația Bazinală de Apă Siret, A.N. Apele Române, Ministerul Apelor și Pădurilor).

              „Demersul nostru este motivat de faptele reale realizate de domnul director, care a condus cu succes această instituție. Deși a venit la cârma S.G.A. Bacău din domeniul privat, a dat dovadă de o adaptare rapidă, conducând această instituție cu un real profesionalism managerial, creând un colectiv închegat și unit, o atmosferă de colegialitate și înțelegere, un mediu propice muncii în echipă și pentru echipă. A înțeles esența activității de gospodărire a apelor și menirea instituției noastre ca element esențial în dezvoltarea comunității, a mediului de afaceri și implicarea factorilor decizionali în efortul comun de protecție, restaurare și valorificare eficientă și durabilă a resurselor de apă, precum și susținerea și implementarea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundațiilor.

              Într-un mediu instituțional dictat de culoarea politică, dl director Spătaru a manifestat o atitudine managerială axată pe identificarea de soluții specifice la probleme și situații reale, indiferent de nuanțele apartenenței politice și a beneficiilor de partid, pentru că gestionarea unei întregi infrastructuri de construcții hidrotehnice și lucrări cu rol de apărare solicită un angajament pe termen lung și o conduită profesională ce nu lasă loc erorilor și preferințelor personale. Liderii comunităților locale și reprezentanții instituțiilor din sfera noastră de activitate, indiferent de apartenența lor politică, pot proba acest aspect și modul de conduită al dlui director.
              Suntem un colectiv mic, dar inimos și susținem menținerea în funcția de director a dlui Eugen Spătaru. Ne motivăm gestul de a ne exprima deschis și liber opinia în baza ideii renașcentiste conform căreia „omul este măsura tuturor lucrurilor”, numai prin oameni și cu oameni progresul este posibil, dar este necesară instituirea unei stări de stabilitate în care pot fi ancorați pilonii dezvoltării umane. La S.G.A. Bacău am găsit această stare de stabilitate avându-l pe dl Spătaru în funcția de director. Credem cu tărie în importanța muncii pe care o desfășurăm și ne mândrim cu ceea ce am realizat și modul în care ne-am adus contribuția la crearea unei imagini publice favorabile a instituției; prin eforturi susținute constant, cu salariați capabili și buni profesioniști și cu persoana potrivită în funcția de conducere vom continua să menținem un standard ridicat al performanțelor profesionale. Stilul de leadership al dlui Spătaru se reflectă în atitudinea noastră ca și salariați și identitatea instituțională pe care ne-am asumat-o: succesul S.G.A. Bacău devine succesul personal al fiecăruia dintre noi.

              Menționăm că angajații SGA Bacău, prin sindicat, intenționează urmarea pașilor legali de suspendare a activității, grevă etc. dacă nu se va găsi înțelegere în demersul nostru.”

              Teleşcoala noastră (XII)

              Bine te-am regăsit!

              Au spus cu voce tare sau doar în gând elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a, reîntorşi în ambianţa de care le-a fost dor fără nicio îndoială. (Într-un film de acum câţiva ani, o fetiţă închina un imn de mulţumire băncii din sala de clasă, care îi devenise cel mai bun prieten. De acolo a privit în ochii dascălului flămândă de cunoaştere, de acolo a urmărit mişcarea anotimpurilor şi tot de acolo şi-a admirat colegii care creşteau odată cu ea fizic şi intelectual.) Avem şi o dovadă a acestei realităţi: dacă în celelalte zile numărul vizionărilor emisiunii Teleşcoala de la TVR 2 era de ordinul miilor, la începutul săptămânii, acesta abia trecea de 200. (Evident, în cursul zilei, odată cu revenirea acasă a elevilor, numărul era cel cu care ne obişnuiserăm.)

              Şi pentru dascăli

              Am mai spus că printre cei ce privesc la Teleşcoala sunt şi profesori sau viitori profesori. Acestora din urmă le sugerasem să urmărească, bineînţeles, lecţiile de limba şi literatura română, din care au multe de învăţat. M-au ascultat, aşa că am putut să le cer, ca temă curentă, printre altele, să evalueze ceea ce aş numi jurnalismul didactic. Studenţii de la specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (din anul I, al căror număr trece de 130, reprezentând toate judeţele Moldovei), dar şi cei de la Filologie (specializările română-engleză şi franceză-română) mi-au scris pe e-mailul creat doar pentru ei că înainte de a trece la conţinutul propriu-zis al prestaţiilor, au apreciat organizarea metodică a acestora, în numele celor zece evenimente ale lecţiei, numite pe înţelesul (pre)adolescenţilor. De ceva vreme, în partea de sus a ecranului-tablă, nu mai apar numele momentelor (de la captarea atenţiei, până la transfer), ci numai cifrele, de la 1 la 10. Mai mult decât atât: o „vrăbiuţă” (cursorul, adică) zboară dintr-un cuib în altul, odată cu explicaţiile pe care profesoara/profesorul le dă şi, desigur, în acord cu acestea. Marţi, 2 iunie – au remarcat studenţii -, cursorul s-a „înţepenit” la evenimentul cu numărul 8, după ce parcursese conştiincios, în trena expunerii dăscăliţei, celelalte momente. La fel de conştiincioşi, viitorii profesori pentru învăţământul primar şi preşcolar au deschis notiţele de la disciplinele de profil (psihopedagogie şi didactică), constatând că al optulea eveniment al unei lecţii pragmatice este evaluarea cunoştinţelor. Avem şi motivaţia: era discutat un test de antrenament, care prin natura sa urmăreşte măsurarea nivelului de informaţii şi deprinderi însuşite de discipoli înaintea unui important examen evaluarea naţională, respectiv bacalaureatul.

              Gaudeamus!

              Ne-am grăbit să transmitem universitarilor băcăuani bucuria de a găsi pe ecran decalogul învăţământului modern. „Minunat!” a exclamat prof. univ. dr. Venera-Mihaela Cojocariu, psihopedagog şi metodician. „CEAPDOFERT-ul promovat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin TVR 2, este vital în proiectarea unei lecţii şi de aceea este aplicat pe scară largă de candidaţii la gradul didactic I”, ne-a scris şi lect. univ. dr. Mihaela Hriban, de la Catedra de limba şi literatura română a Facultăţii de Litere.

               

               

               

              Aerostar a depus dosarul de licențiere pentru participarea în Liga a II-a

              CS Aerostar Bacău a făcut încă un pas important către viitorul sezon de ligă secundă. Echipa băcăuană, care încearcă să atragă în această perioadă surse de finanțare cât mai solide, a depus la Federația Română de Fotbal dosarul de licențiere pentru Liga a II-a, etapă esențială pentru participarea în campionatul cadet. Dosarul de licențiere sau, cum este denumit în mod oficial, de certificare, atestă faptul că respectiva echipă întrunește toate criteriile sportive și financiare pentru a fi înscrisă în competiție.

              Depunerea dosarului de licențiere demonstrează că Aerostar, care, după declanșarea pandemiei de noul coronavirus, a fost declarată de FRF promovată în eșalonul secund din postura de lideră autoritară a Ligii a III-a, ia cât mai serios în calcul continuarea activității la nivelul eșalonului secund. Și asta în ciuda faptului că, pe fondul pandemiei COVID-19, formația antrenată de Daniel Munteanu, ca, de altfel, toate grupările fotbalistice și nu numai, se va confrunta cu o redimensionare a bugetului. De altfel, într-o postare din 13 mai pe contul de facebook al clubului, președintele CS Aerostar, Doru Damaschin, atrăgea atenția asupra problemelor financiare care ar putea afecta viitorul grupării pe care o conduce. Damaschin amintea despre „două presiuni contrare: scăderea surselor de finanțare din sponsorizări, care reprezintă baza veniturilor noastre și creșterea costurilor de participare în Liga a II” și despre necesitatea „construirii unui buget care să ne permită să funcționăm pe termen mediu și lung”.

              Președintele CS Aerostar mărtiurisea că „noi, conducerea, nu am găsit până acum acea strategie de activitate sustenabilă a clubului”, avertiza că există inclusiv posibilitatea „neînscrierii echipei în ediția viitoare a campionatului ligii a doua”, dar concluziona că „o decizie finală va fi luată după ce cunoaștem cu precizie cum va fi organizată competiția din liga a doua (o serie, două serii)”. În acest context, depunerea dosarului de licențiere nu înseamnă automat că Aerostar va evolua sută la sută în Liga a II-a în ediția 2020-2021, dar că sunt șanse însemnate să o facă. Și, rămânând în sfera dosarelor de licențiere, să notăm că, în ceea ce privește participarea în Liga a III-a, FRF a decis să prelungească termenul de depunere a documentelor necesare acestui proces. Astfel, ziua limită nu mai este 5 iunie, ci 19 iunie.

              În acest moment, Bacăul are o singură reprezentantă în Liga a III-a, CSM. Ținând cont de problemele financiare (o bună parte din bugetul clubului a fost relocat de CL către zona medicală) și de infrastructură (baza Letea fiind transformată în Spital Militar), șansele ca echipa de fotbal a CSM Bacău să-și continue activitatea la nivelul eșalonului al treilea sunt destul de reduse. Se discută despre posibilitatea ca echipa „CSMeilor” să treacă de sub tutela municipalității în zonă privată, dar, și din acest punct de vedere, procentul de reușită se menține la cote mici.

              CSM Onești, revenire la normalitate

              Din on-line, în off-line. CSM Onești reintră în program normal după cele două luni în care activitatea i-a fost afectată de măsurile impuse în contextul pandemiei COVID-19. Mai ales în cheie strict sportivă. „Și asta pentru, că din punct de vedere administrativ, în toată această perioadă, noi am reușit să ne derulăm proiectele de lucru în limite rezonabile”, a declarat directorul CSM Onești, Ingrid Istrate. Gruparea oneșteană s-a focusat pe două paliere: partea de promovare și elaborarea unei noi strategii.

              „Referitor la partea de promovare am reamenajat întreg holul clubului, care este o adevărată carte de vizită a noastră: tablouri, diplome, cupe. Cât privește noua strategie, aici ne-am pliat pe situația actuală impusă de pandemie”, a precizat Ingrid Istrate. Directorul clubului de pe Trotuș a avertizat că aducerea formei fizice a sportivilor la un nivel competițional optim nu va fi o chestiune facilă:

              „Sau nu într-atât de facilă cum s-a lăsat să se înțeleagă. Chiar dacă sportivii au urmat un program de pregătire fizică în auto-izolare, o pauză de peste două luni în privința antrenamentelor specifice își pune amprenta. Personal, consider că reluarea competițiilor nu se va produce mai devreme de luna august”. Trei sferturi dintre atleții legitimați la CSM Onești se află, încă de la mijlocul lunii mai, în stagii de pregătire centralizată la București, Brăila și Iași, Ingrid Istrate urmând să facă, în perioada imediat următoare, câte un tur „de două-trei zile pe la fiecare bază în parte pentru a vedea cum decurg pregătirile atleților noștri”.

              De săptămâna aceasta, cu precauțiile și reglementările de rigoare, reintră în pâine, pe ateliere, „la locul de muncă”, și secțiile de haltere, lupte și gimnastică. Interesant este că CSM Onești continuă să privească, îndeosebi prin ochii secției de atletism, spre Olimpiada de la Tokyo. Cu atât mai mult cu cât amânarea Jocurilor Olimpice ridică șansele unei prezențe oneștene în Japonia.

              „Sincer, faptul că Tokyo 2020 va avea loc în 2021 reprezintă un avantaj pentru noi. Mă gândesc că Gabi Bitan, care și-a revenit după o problemă medicală, va reuși să sară peste opt metri, intrând astfel în cărți pentru Tokyo. De asemenea, Iulia Banaga își dorește mult să prindă o calificare cu echipa de ștafetă, în timp ce halterofila Mihaela Cambei, deși are doar 18 ani, ar putea avea o șansă în plus”, a declarat Ingrid Istrate. Dincolo de Olimpiadă, directorul CSM Onești privește însă către o reorganizare a sportului românesc: „Această pandemie ar trebui să reprezinte un moment zero în sport. Altfel, ne va fi din ce în ce mai greu”.

              Dascăli sau profesori

              Cei care au prins, măcar o vreme, anii de dinainte de ’89, vorbesc despre educație ca despre ceva sfânt. Dacă-i întrebi, toți spun că, pe atunci, se făcea carte. Da și nu, aș zice. Adică, în mod cert, cunoștințele pe care le asimilai la orele de curs de pe „vremea cealaltă” erau mai consistente, mai „așezate”, dacă facem comparație cu „varza” pe care găsești prin manualele aberante de-acum. Dar, să nu uităm enormitățile pe care partidul unic le introducea, în dauna materiei cu adevărat valoroase, scoasă de cenzura comunistă. Și nici de atitudinea tiranică a unor dascăli, mulți ajunși să predea elevilor fără a trece prin filtrul exigențelor din universitățile de astăzi.

              Bătaia și umilirea erau… discipline în orar. Îmi amintesc de un profesor corpolent de muzică (un satrap care obliga copii cu ceva voce muzicală să participe la orele prelungite de repetiții, de după școală, pentru corul instituției) care m-a lovit violent cu palma în fața colegilor, supărat că … i-am zâmbit unei colege. În fine, acum, avem profesori, cu școală, care știu cu ce se mănâncă și care, la fel, ca bieții copii, după ce au trecut, mandat de mandat, prin ideile, de multe ori crețe, ale miniștrilor care guvernează domeniul, au mai avut de înfruntat și rigorile crizei sanitare, predând sau studiind, dacă se poate spune așa, din fața tabletei sau a monitorului. Aberant. Mă gândesc nu doar la copiii care oricum sunt atrași de gadgeturi, ci și la profesori, cât de greu le-a fost să se adapteze atâtor schimbări de stil și de …materie.

              Aproape că-mi vine să cred în afirmația de mai demult a unui inspector de nu știu unde care le băga în cap copiilor că învățământul românesc nu pregătește „genii”. Cu alte cuvinte, se merge spre mediocritate. Grav, e că, mulți dintre viitorii absolvenți de facultate, fie nu vor practica în meseria pe care au studiat-o, fie vor alege să lucreze în țări străine. Și nu e vorba doar de doctori, să ne fie clar! Păcat de dascălii pe care-i avem, aș crede, foarte mulți dintre ei extrem de talentați și de bine intenționați.

              A venit vara și… prin piețele țărănești

              Piețele țărănești, locurile care au avut, poate, cel mai puțin de suferit din cauza pandemiei de coronavirus, sunt pline, la început de sezon estival. Și de produse (cele mai multe, de la import), dar și de clienți. Mulți dintre aceștia „au uitat”, pur și simplu, de regulile minime impuse de starea de alertă.

              Chiar și așa, oferta e … pentru toate buzunarele. Aproape, peste tot, găsești legumele care abia așteaptă să plonjeze în cratițele de pe aragaz ori în bolurile pentru salată: de la pătrunjel, mărar, leuștean, salată, ceapă verde, usturoi verde (toate la 1 leu legătura) până la morcovi 4 – lei/kg, rădăcină de pătrunjel – 7 lei/kg, păstârnac – 7 lei/kg sau țelină – 7-8 lei/kg. În rest, fasolea uscată costă 12 lei/kg, usturoiul uscat -18-20 lei/kg, castraveții murați – 8 lei/kg, frunza de vie – 1 leu/10 foi.

              Tristețe pe câmp, la fel și în portofele

              Piețarii, producători sau comercianți, se plâng de vânzarea proastă, toți zicând că „lumea nu are bani”. „N-a avut nici înainte, dar acum, după criză, nici atât. Lumea ia exact pentru o «mâncare»: un morcov, nu mai mult, o rădăcină de pătrunjel, o legătură de leuștean și… gata! Dacă face un borș, îl are patru zile, o fasole scăzută o mănâncă și în 6 zile, poate mai vin și vecinii”, spune, mai în glumă, mai în serios, nea Vasile Buture, pensionar de aproape 81 de ani. A lucrat pe la fosta fabrică de șuruburi, dar nu are stare. Și nu doar că pensia-i mică, puțin peste 1.000 de lei, ci pentru că are copil, nepoți la facultate, pe care nu-l lasă inima să nu-i ajute.

              „Problema e că nu prea ai cu cine lucra pământul. Fără 80 de lei pe zi, nimeni nu vine. Plus că își începe ziua cu bidonul de vin la picior, cafeluța, de cum ajunge, iar după amiază, vorba aia: «rupe ușa». Iar, peste două zile, tarlaua arată la fel, plină de buruieni”, spune bătrânul piețar. Roșiile de seră, cu origini din Matca, județul Galați, se vând la fel de greu, deși prețul e ușor mai mic decât cel de la supermarket – 7 lei/kg. În schimb, cireșele, o parte, din soiurile de mai, alta, de iunie, au mai multă căutare. Prețul, între 10 și 13 lei/kg. Din Vrancea, spun piețarii. Posibil și…nu prea. Căpșunele, la fel, pretinse a fi românești, de la Satu Mare: 8 lei/kg.

              „Supraviețuitorii”

              Spre ieșire, o familie de rromi, Gabi și Petronela Lăcătuș, se căznesc să vândă oarece: flori de soc, de salcâm, tulpini de Coada Calului, salvie (cu semnul întrebării n.r.), mentă sălbatecă, romaniță, plus, niște foi de viță-de-vie și ceva pătrunjel. De la 7.00, sunt veniți și au vândut de vreo 12 lei. Jumătate i-a dat la taxa pentru tarabă. Numai drumul de la Stănișești, de unde sunt, i-au costat 40 de lei. Au șase copii, dintre care doi gemeni. „Trăim cum putem. Mai culegem buruieni, mai muncesc prin sat, cu ziua. Acum, mă mai cheamă de la supermarketul din piață, să car, să fac curat. Îmi dau de mâncare, marfă care aproape a expirat sau care are ambalajul rupt. Sunt buneee. Aoleeuu!”, spune bărbatul.

              Ultrascurte

              * Iarăși plânge hipsterul român de discriminarea din SUA fără să-i pese că în capitala festivalurilor de bumți-bumți există Pata Rât.

              * Un fluture de varză amenință furnicile: Bă, aveți grijă cu cine vă puneți că un strămoș de-al meu a provocat dispariția dinozaurilor!

              * Stau unii în fața automatului de cafea ca la păcănele când nu se hotărăsc dacă să păstreze două perechi sau să meargă la full…

              * – De ce la noi nu sunt proteste ca în America?

              – Pentru că produsele expuse în vitrine sunt niște știfturi.

              * Dionisie: „Bă, oricare din ăia din America o să câștige, tot nașpa va fi pentru noi. N-are rost să țin cu unii sau cu alții, mă uit cum mă uităm la un meci Steaua – Dinamo, când eu eram cu FCM Bacău!”

              * Domnule, doamnă, dacă binevoiti să scoateți limba… Mulțumesc, spuneți „33″! Două secunde, să vă scanez… Dacă-mi dați buletinele, vă pot aduce meniul…

              * – Ianos baci, e venit grofu’ la castel?

              – Nem, Ioane, plecat el acasă la Sibii.

              – Da’ vechilul cela, este la biurou?

              – Ce vechil zici tu?

              – Asta… végrehajtó la tine…

              – A, Ludovic, zici tu. Nu e în biro la el, e la kocsma.

              – Zici tu că la crâșmă este… bea în zi de lucru?!

              – Nem, Ioane, nu știi tu, la nemeși nu zice că be, ca la iobagi, la politikusok zice találkozó … asta adică ședința este…

              * Ce ți-e și cu evoluția asta, cum a prevăzut ea pandemia… Păi dacă nu aveam acum urechi, de ce ne mai prindeam măștile!?

              * Tot aud pe unii că se plâng, că Guvernul îi dezamăgește, îi minte, îi fură și așa mai departe și cum se poate una ca asta… Gigele, păi se uită Guvernul la voi și când vă vede își zice că la așa un popor ar fi păcat să nu-i tragă niște țepe…

              * În țara în care pungile sunt spălate ca să fie refolosite, voi credeți că se va bate lumea pe măștile de unică folosință?

              Astăzi, e ziua lor. A dascălilor. E ziua… învățătorului!

              Pe 5 iunie a fost stabilită prin lege Ziua Învățătorului. Sau Ziua Profesorului, destinată a fi o zi specială de apreciere a cadrelor didactice. Este ziua care coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (5 iunie 1779 – 17 septembrie 1823).

              Prof. Ida Vlad,
              inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău

              „Pentru noi, DASCĂLII, ziua de 5 iunie este un prilej de sărbătoare, de găsire și regăsire a noastră și a celor cărora le dăm aripi, este momentul în care fiecare culege roadele muncii și privește cu optimism spre viitor. Este momentul pentru cei care avem misiunea de a șlefui caractere, de a insufla învățăceilor dorința de cunoaștere, de a încuraja copiii de azi să devină OAMENII MARI de mâine.
              Chiar dacă traversăm o perioadă grea, cu provocări pe toate planurile, nu trebuie să ne pierdem speranța că lucrurile se vor așeza pe făgașul lor firesc, că stă în puterea noastră să optimizăm prioritățile învățământului și să găsim resursele motivaționale necesare pentru a merge mereu mai departe.
              Astăzi, mai mult ca oricând, elevii au nevoie de toată susținerea și încrederea noastră pentru ca visurile lor să prindă contur. Atenția fiecăruia dintre noi se îndreaptă și asupra celor care sunt în pragul examenelor, cărora, pe această cale, le dorim succes și înțelepciune.
              Iar dumneavoastră, dragi oameni ai devenirii, vă urez să fiți sănătoși, să vă păstrați tinerețea spiritului, tactul, dăruirea, harul de a modela suflete, toate acestea fiind coordonatele unui cadru didactic de succes!
              LA MULȚI ANI, TUTUROR!”

              Fără activități în școli, fără profesori la catedră, doar cu elevii care se pregătesc pentru examenele naționale în bănci, Ziua Învățătorului, în context pandemic, nu mai este ca în alți ani. Este o zi… altfel. Dar spiritul rămâne același. La fel și menirea fiecărui dascăl.
              Roxana Neagu

              Primarul Bacăului, Cosmin Necula: Sănătatea și Educația ar trebui să fie prioritare pentru orice politician

              Au trecut patru ani de la alegerile locale. Politicienii ar fi trebuit să fie, în aceste zile, în febra campaniei electorale. Pandemia a schimbat, însă, datele problemei. Chiar dacă alegerile locale s-au amânat, l-am întrebat pe primarul Bacăului, Cosmin Necula, cum apreciază activitatea sa din ultimii patru ani și cu ce ochi privește spre viitor.

               – Cu ce gânduri ați plecat la drum? S-a schimbat în vreun fel optica dumneavoastră după acești patru ani?

              – Am plecat la drum acum patru ani cu convingerea că putem schimba lucrurile. Și rezultatele ne arată că am reușit să facem ce ne-am propus inițial, dar mult mai puțin decât este nevoie. Pentru că am găsit o situație mult mai grea decât anticipasem când am intrat în Primărie, cu multe probleme ascunse publicului, cum erau facturile neachitate la gaze, de 25 de milioane de lei. Iar problemele noi nu au încetat să apară, în fiecare zi. Am investit în Sănătate, în Educație, în infrastructură. Am depășit o pandemie împreună și, astăzi, Primăria este mult mai aproape de oameni. Și eu și echipa avem același optimism cu care am plecat la drum și, în plus, avem acum experiența celor patru ani. Știm mult mai bine de ce avem nevoie și ce avem de făcut.

               – Așadar, ce s-a făcut în acești patru ani?

              – În primul rând, am urmărit să deblocăm proiectele de care băcăuanii aveau cel mai mult nevoie. Ne-am implicat în Sănătate, prin finalizarea lucrărilor în regim de urgență la cele două etaje ale Spitalului Municipal, care acum este funcțional pentru cazurile de COVID-19, dar și pentru orice tipuri de alte afecțiuni. Am modernizat Spitalul de Pneumoftiziologie. În utimii ani au fost alocate sume importante pentru a resuscita instituția medicală, care fusese lăsată la limita supravieţuirii de administraţiile anterioare. Poate cea mai importantă investiție realizată aici este staţia de oxigen medical, alături de alte proiecte care sunt finalizate sau în curs de implementare – avem două lifturi exterioare finalizate, am reabilitat saloanele și sălile de mese, construim o spălătorie modernă şi un nou pavilion administrativ, dar și o clădire nouă destinată spitalizărilor de zi.

               – Ce alte zone au fost vizate de investiții?

              – Școlile. Ne-a preocupat învățământul și asigurarea unor condiții decente pentru ca elevii din oraș să poată să învețe. În 2017 am demarat proiectul de modernizare și dotare completă a tuturor claselor pregătitoare. Din 2019 au fost incluse în program şi clasele a cincea. Prin acest program au fost modernizate 230 de săli de clasă din școlile băcăuane. Au fost modernizate patru săli de sport ale mai multor instituţii de învăţământ Colegiul Pedagogic şi Colegiul Karpen”, respectiv şcolile gimnaziale Sadoveanu” şi „Spiru Haret” – iar anul acesta s-a terminat consolidarea şi reabilitarea completă a sălii de sport de la Liceul Sportiv (clădirea era nefuncţională de 6 ani).

               – Municipalitatea a investit și în cabinetele stomatologice școlare…

              Da. Cinci instituții de învățământ au fost dotate cu scaune stomatologice noi, investiţie realizată pentru prima oară în ultimii 50 de ani. Cabinetele stomatologice nu mai puteau fi utilizate pentru a oferi îngrijire medicală corespunzătoare pentru elevi, scaunele vechi fiind în dotarea cabinetelor din anii ’60. Ne-am implicat și în dotarea tuturor cabinetelor medicale şcolare cu echipamente, materiale şi medicamente, astfel încât toate să aibă dotările standard prevăzute pentru un cabinet medical şcolar. Cu toate că acestea ar trebui să fie susţinute direct de Ministerul Sănătăţii, fondurile alocate de Guvern au fost insuficiente pentru o funcţionare corespunzătoare. Am ales să suplimentăm din bugetul propriu dotarea cabinetelor medicale şcolare şi vom continua să facem acest lucru pentru că nimic nu este mai important decât îngrijirea copiilor noştri. Sănătatea și Educația ar trebui să fie prioritare pentru orice politician.

               – Pentru infrastructura urbană ce a făcut Primăria?

              – Să amintim aici de celebrele sensuri giratorii din Șerbănești. Sau cum s-a numit proiectul – Reamenajarea intersecţiilor în sistem giratoriu Calea Romanului – Bulevardul Unirii. A fost un proiect absolut necesar care a iscat o sumedenie de discuții. Astăzi se vede că sensurile giratorii ajută foarte mult fluidizarea traficului acolo. Iar zona s-a schimbat complet. Putem aminti și de reamenajarea urbanistică din zona Catedralei Ortodoxe. Era un șantier neterminat, acum sunt trotuare, flori și spațiu verde. Și peste 80 de locuri de parcare. Până în 2019 am realizat peste 500 de locuri de parcare, cu precădere în zona de sud a orașului, dar și în mai multe zone aglomerate din centru.

               – Alte investiții?

              A fost deschis un sediu nou pentru Serviciul de Stare Civilă, în incinta fostei Biblioteci Judeţene. Am reparat și reamenajat Bazinul de Înot, care avea mari probleme. Am reușit să monitorizăm video toate parcurile din oraș, sunt peste 60 de camere video instalate, şi a fost creat un dispecerat în care Poliţia Locală asigură non-stop monitorizarea imaginilor. În acest fel au fost preîntâmpinate și sancționate numeroase infracțiuni. Se lucrează la un Centrul de Informare pentru Cetăţeni care este amenajat în incinta fostului sediu al Stării Civile. Lucrările sunt finalizate şi va fi deschis publicului în câteva săptămâni. Este un cadru civilizat şi organizat, unde vor fi înregistrate şi soluţionate digital toate solicitările cetăţenilor. Solicitanţii vor putea urmări online parcursul rezolvării cererii şi vor primi consultanţă privind modalitatea de a obţine diverse documente, avize, aprobări etc.

               – Ce nu ați reușit să faceți în acești patru ani? Care este regretul cel mai mare?

              – Sunt foarte multe lucruri pe care am fi vrut să le facem în plus. Aș fi vrut să investim mai mult în infrastructura rutieră, în drumuri și parcări. Aș fi vrut să putem să oferim facilități mai multe întreprinderilor mari, pentru a crea mult mai multe locuri de muncă bine plătite în orașul Bacău. Din păcate, indiferent de guvernele care s-au succedat la conducere în acești ani, fondurile disponibile au fost extrem de limitate. A fost o luptă continuă pentru finanțări, pentru asigurarea nevoilor băcăuanilor.

              Avem și o problemă de organizare, pentru că nu am reușit să schimbăm organigrama Primăriei. Este o mare problemă și vă spun și de ce: după criza din 2008, s-a dat o ordonanță care îngheța numărul de angajați din primării. Nu mai putem angaja personal, deși avem nevoie. De exemplu, nu avem suficient personal pentru măturarea străzilor. Am încercat să externalizam acest serviciu, pe modelul primăriilor din Iași sau Oradea, Consiliul Local s-a opus, însă. Am încercat să eficientizăm serviciile oferite de Primărie prin schimbarea organigramei, nici acest lucru nu a fost aprobat de consilieri.

               – Ce mai este de făcut în Bacău?

              – Schimbarea trebuie să continue. Sunt extrem de multe lucruri de care avem nevoie: o reabilitare a tuturor sistemelor de canalizare. Avem proiectele depuse și așteptăm răspunsul de la Guvern cu privire la reabilitarea conductelor de apă. Este nevoie de extinderea zonei din Parcul Catedralei. Este nevoie de un Centru Administrativ care să înglobeze toate serviciile oferite populației – să nu se meargă pentru buletin într-o parte, pentru taxe și impozite în altă parte iar pentru autorizații de construcție în alt loc. Va rămâne o prioritate și construirea unui stadion adaptat la nevoile orașului.

               – Sunt și câteva proiecte care urmează să fie finalizate…

              – Da, în primul rând Rezerva de Apă, unde lucrările au fost întârziate de pandemie. Apoi este vorba de Insula de Agrement, unde la următoarea ședință a Consiliului Local vom scoate la licitație unitățile de alimentație publică. Și Parcul Făgăraș care va fi gata în scurt timp.

               – Cum vedeți dezvoltarea viitoare a orașului?

              – În următorii patru ani principala sursă de finanțare vor fi cele aproape 60 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Dar orașul mai are nevoie de finanțare și pentru alte capitole: pentru reparațiile la infrastructură, pentru funcționalizarea Thermoenergy, pentru crearea unei capacități logistice a orașului. Și aici intră dotările pentru Poliția Locală, Societatea de Servicii Publice Municipale, Spații Verzi. Iar, odată cu crearea circuitului de supraveghere cu camere video, se va trece pe sistemul de funcționare al unui smart city.

              – Cum a afectat pandemia orașul?

              – Este important că am reușit să ne păstrăm sănătoși, dar Bacăul a fost afectat foarte mult din punct de vedere financiar. Avem angajamente bugetare de 14 milioane de lei pentru echipamente de protecție, dezinfectanți, echipamente medicale. Spitalul de Pneumoftiziologie avea în derulare o investiție de 3,3 milioane de lei de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de aparatură medicală. Procedura a fost suspendată de minister, odată cu intrarea în starea de urgență. Au fost probleme cu aprovizionarea de materiale pentru Rezerva de Apă, materiale care trebuiau să vină din Italia. Am fost forțați să ne descurcăm singuri, fără ajutor din partea autorităților centrale. Măștile le-am dat unităților de învățământ fără să mai așteptăm să vină de la Guvern. Probleme au fost observate și pe partea de încasări. Scăderea accelerată a acestora naște semne de întrebare cu privire la viitor. Nu văd măsuri guvernamentale pentru a ne ajuta. Nici măcar ministrul Lucrărilor Publice nu a considerat oportun să aloce bani pentru termia municipiului Bacău, dar a dat bani la Suceava și Botoșani.

               – Se discută foarte mult de fonduri europene. Ce sume a atras municipalitatea băcăuană în acești patru ani?

              – La nivelul lunii mai 2020, valoarea proiectelor europene pentru care Primăria Bacău a primit finanțare era de 57,76 de milioane de euro. Din această sumă, 53 de milioane sunt fonduri nerambursabile. Avem 19 proiecte aprobate, între care un sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicicleta, modernizarea stațiilor de transport public, mai multe trasee nemotorizate – piste pentru biciclete, pentru pietoni etc. Avem reabilitări de străzi, modernizări de licee și creșe, modernizare și dotare pentru Spitalul de Pneumoftiziologie, un incubator de afaceri pentru tineret și așa mai departe.

               

              Ziua Mondială a Mediului: mai mult timp pentru natură

                Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău sărbătorește, pe 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului, inițiată în anul 1974 ca o platformă publică mondială, celebrată în peste 100 de țări.Tema propusă pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului în anul 2020 este „Timp pentru natură”, prin care este adusă în prim-plan biodiversitatea – o preocupare urgentă și existențială, o chemare la acțiune pentru combaterea degradării lumii naturale.

                Aproximativ un milion de specii de plante și animale se confruntă cu pericolul extincției, datorită activităților umane. Evenimentele recente care se petrec la nivel mondial, demonstrează interdependența strânsă dintre oameni și biodiversitatea cu care coexistă.

                Incendiile forestiere se înmulțesc, poluarea se accentuează, amenințând securitatea resurselor globale de hrană. Diminuarea populațiilor speciilor trece printr-un proces de accelerare. Schimbările climatice sunt tot mai accentuate. Calota glaciară se topește, în timp ce procesul de acidifiere amenință productivitatea oceanului planetar. Invaziile de lăcuste produc distrugeri însemnate culturilor agricole. Este momentul să ne trezim. Să luăm atitudine. Ziua Mondială a Mediului din acest an este Ziua Naturii.

                Pentru a schimba situația actuală, este nevoie nu doar de un individ, de o comunitate, de un oraș sau numai de o țară, ci de întreaga planetă.

                 „Ca INDIVIZI, să regândim ceea ce cumpărăm sau utilizăm.

                COMUNITATEA să pună natura pe primul loc în deciziile luate.
                În DOMENIUL PRIVAT, să fie adoptate modele de afaceri sustenabile.În DOMENIUL AGRICOL, să se practice activități care să nu dăuneze naturii.În DOMENIUL PUBLIC, să fie aplicate programe și proiecte verzi.La nivel de GUVERNARE, să fie adoptate strategii și politici de protejare a arealelor naturale.

                ÎMPREUNĂ PUTEM ACȚIONA PENTRU NATURA.”

                Petrică Ilieș, director executiv al APM Bacău

                Furt de arbuști ornamentali, oprit de jandarmi

                  Ieri, în jurul orei 11.30, un echipaj de jandarmerie a depistat un bărbat care sustrăgea de pe domeniul public, respectiv de la intersecția străzilor Calea Moinești și Arcadie Șeptilici, mai mulți arbuști ornamentali.

                  Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt”, conform prevederilor art. 228 din Codul Penal.

                  Actele procedurale întocmite de jandarmi au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale, iar cei șapte arbuști au fost predați la Direcția de Salubrizare Agrement Parcuri din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.

                  Dacă sunteţi martorul unor astfel de fapte vă recomandăm să solicitați, în mod direct sau prin apel 112, sprijinul echipajelor de ordine publică aflate în serviciu pentru ca intervenția acestora să se producă în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat.

                  Bărbat, căzut de la etaj, în Cornișa

                    Criminaliștii băcăuani au fost chemați, joi, în jurul prânzului, la un bloc din zona Cornișa Bistriței, unde locatarii semnalaseră prezența unui corp uman, între mașini, lângă ghena de gunoi. Locul a fost imediat înconjurat de oamenii legii și împrejmuit pentru a nu se permite trecerea civililor prin zonă.

                    După primele constatări făcute la fața locului (poziția corpului și alte semnalmente), era vorba de un bărbat care, cel mai probabil, a căzut de la etaj.

                    De altfel, trupul zdrobit al victimei antrenase, în cădere, instalațiile de cablu înșirate pe lângă bloc, lovind și o mașină parcată în apropiere.

                    „Mașina e nouă. Chiar săptămâna trecută, am găsit-o mânjită cu cuvinte obscene, iar acum, după cum se poate vedea de la distanță, are un far lovit”, spune proprietara mașinii.

                    Locatarii spun că, în acel bloc, de-a lungul timpului, s-ar mai fi întâmplat cel puțin 6-7 cazuri de sinucideri prin cădere de la înălțime.

                    Ce spune Poliția

                    La data de 04 iunie a.c., in jurul orei 11.30, politistii bacauani au fost sesizati de catre un localnic de 72 de ani, despre faptul ca, in dreptul unui imobil de pe strada Cornisa se afla un cadavru. Echipa complexa, formata din politisti criminalisti, de investigatii criminale si de ordine publica au inceput imediat verificarile in acest caz. Cadavrul barbatului a fost transportat la morga in vederea efectuarii autopsiei. Se continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de ucidere din culpa.

                    Urmărit naţional, depistat de poliţiştii din Bereşti-Tazlău

                      Poliţiştii din Bereşti-Tazlău au depistat şi reţinut un bărbat, de 49 de ani,din localitate, dat în urmărire naţională pentru comiterea unei infracţiuni de tulburare a liniştii publice.

                      Ieri, 03 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bereşti-Tazlău au depistat un bărbat care era dat în urmărire naţională. Pe numele acestuia a fost emis mandat de executare a pedepsei închisorii pentru o perioadă de 150 de zile pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii publice.

                      Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                      Dosare penale întocmite de poliţiştii băcăuani pentru alcool la volan

                        La data de 03 iunie a.c, poliţiştii din Slănic Moldova au depistat, în flagrant delict, un localnic de 37 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, aflându-se sub influenţa alcoolului.
                        Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                        Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                        La data de 04 iunie a.c, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat, în trafic, un localnic de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
                        Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                        Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.