duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1797

Văz și auz  

NICI CHIAR AȘA! „Câteva persoane, independent una de alta, propun pentru masca de protecție denumirea de «botniță»”, scrie într-un post-scriptum Ștefan Cazimir, în „România literară”. Respingem și noi ideea și reamintim singurul sens al cuvântului: „Apărătoare care se leagă la botul unor animale pentru ca să nu poată mușca, paște sau suge” (DEX, 2016).

MUZICA, DIN NOU RESTANȚIERĂ. O relativ recentă producție de la Radio-România Actualităţi, „Muzica de la 3”, pe lângă că e pusă în mijlocul unui tronson rezervat informativului (15-16), nu difuzează deloc piese în limba română. Te rugăm, Dan Alexandru!

CUVINTE-TABU. „Fiți pozitivi!”, ne îndeamnă o mare vedetă sportivă, la despărțire, după un interviu, în plină pandemie. „Rămâneți pozitivi!”, ne salută realizatoarea unei emisiuni de… sănătate de la PRO TV. Pușchea pe limbă!

MDA! Probabil că profesoara de limba română de la Teleșcoala (TVR 2) a fost atenționată asupra urării de final total nepotrivite în vreme de criză sanitară, așa că a înlocuit-o cu „Să aveți energie pozitivă!” Parcă nici așa nu e bine. Româna e mult mai bogată în sinonime.

  AȘA DA! „Gândiți pozitiv dacă vreți să ieșiți negativ la teste!”, ne sfătuiește la rândul lui un tânăr, internat la ATI. De asemenea îmbărbătări, chiar dacă sunt alcătuite cu subtilităţi ale limbii, avem mare nevoie.

NU VĂ JUCAȚI CU SUFIXELE! „Vor fi controlate unitățile *spitalice (corect: spitalicești) din zonă”; „Trebuie *minimalizate riscurile de îmbolnăvire”; „Vom apela la voluntari, care vor fi echipați corespunzător, pentru a *minimaliza orice risc” (RRA); „Ministerul Sănătății din Brazilia a propus izolarea populației, ca măsură de minimizare a riscului de răspândire a virusului” (RRA, Știri) (a minimaliza „a micşora nejustificat”, în opoziţie cu a minimiza „a reduce la minimum”).

PLEONASME… UTILE. A întări o idee în situații de forță majoră nu mai apare ca un defect de exprimare: „În transportul public în comun, este obligatorie purtarea măștii de protecție” (RRA, Știri), dacă până și „muzica este constrânsă de foarte multe restricții” (RRA).

TERMINAȚII MOBILE. „Să ne spălăm mâinile *minim 20 de secunde!” (mesaj de interes public, rostit de un secretar de stat în Ministerul Sănătăţii). Mai potrivit ar fi fost autohtonul „cel puțin”, dacă tot nu știm când să adăugăm terminația -um. „Radu dorește să-și *îmbrățișească prietenii” (RRA). Am tot căutat sursa erorii și nu am găsit altceva decât migrarea unui verb de conjugarea I (a îmbrățișa) spre conjugarea a IV-a (a *îmbrățiși). Mă îndoiesc să îmbrățișeze cineva ideea.

E OFICIAL ȘI NU E. Un secretar de stat ne îndeamnă să fim prudenți la *servici, iar noi îl invităm să dezlege un careu de cuvinte încrucișate în care sinonimul pentru „loc de muncă” are 8 litere, și nu 7.

Caterinca șmecherilor de doi bani

Am observat, din păcate, chiar și la politicieni de la vârf (de pe alte meleaguri), acea atitudine sfidătoare la existența virusului COVID -19, aroganță care, mai devreme sau mai târziu, îi vor costa.

Dincolo de faptul că e un exemplu prost pentru națiunea care l-a ales, Ferească-i Dumnezeu pe acești nihiliști de ceva rău. Deși, s-a văzut, pe la ei, sunt morți cu sutele de mii. E drept că, și pe meleagurile noastre, mai vezi câțiva din-ăștia care se cred zmei și nici măcar emoția scoterii din buzunar a mii de lei pentru amendă nu-i responsabilizează să poarte mască, mai ales în spațiile publice.

Bunăoară, cei doi „băeți” burtoși nesătui, probabil, „încălziți” bine de nuș` câte beri la bord, care au poftit la o shaorma cu de toate, buricându-se ca niște cocoși. Aceiași care, cred, cu vreo trei luni în urmă, goleau magazinele de … hârtie igienică. Mi-i amintesc și pe „colorații” din Țăndărei care, leșinați până la moarte, plângeau pe patul de spital, ca mai apoi să se dea la fel de cocoși, zicând că totul a fost o… caterincă. Nu mă doare niciunde că, din cauza asta, o să crape, într-un final, răpuși de mult mai șmecherul virus, iar la priveghi nu vor putea ajunge mai mult de 20 de persoane.

Ci, mi-e de ceilalți nevinovați care, posibil să ia din virusul împrăștiat odată cu respirația halenică a burtoșilor cu legitimație de parlamentar. La fel de grav e că, tot în caterincă a luat virusul, și asistenta medicală de la Timișoara, care și-a infectat colegii și alți zeci de pacienți.

Atât aș vrea să rețineți, măcar, că virusul ăsta drăcos nu cântă la caterincă (flașneta denumită așa de ucrainienii secolului trecut) și va mai sta printre noi mult și bine, el făcând parte din aceeași familie a virusului HIV, împotriva căruia nu i s-a găsit niciodată un vaccin. Deci, cine e mai șmecher, acum?

Primăria Mărgineni își serbează veteranii. Toate onorurile, la împlinirea a 100 de ani de viață

    Printre invitații la ședința Consiliului Local Mărgineni, acțiune care s-a desfășurat ieri, 9 iulie, a putut fi remarcat și un bătrânel jovial, cu har de povestitor, care a ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani.

    În semn de prețuire față de anii pe care îi are și pentru ceea ce a realizat în viață, Neculai Palade, veteran de război, unul dintre localnicii comunei, a fost premiat cu o sumă de bani consistentă, aprobată de consilieri, și a primit din partea primarului comunei, Ionel Popa, o diplomă pe care se poate citi:

    ”Sunteți un exemplu pentru noi! Un exemplu de curaj, de bunătate, de înțelepciune, răbdare, sunteți pentru noi ca o carte de povești din care toți avem de învățat”. Profund emoționat, sărbătoritul a început să-și depene amintirile. Cu lux de amănunte, memorie pentru care ar fi invidiat de orice tânăr, a început să povestească:

    ”Am plecat la război pe 22 august 1942, din gara Galbeni-Filipești. Am fost în Unitatea 6 Roșiori Purtată. Ne-au dus tocmai în munții Caucazi. Am mers pe jos mii de kilometri. În Caucazi am luptat, dar am fost învinși și în 10 noiembrie 1944 ne-au demobilizat. Atunci rușii ne-au luat și ne-au dus în Stepa Kalmucă până în 19 noiembrie, când s-a rupt frontul la Cotul Donului. Apoi ne-au trimis în țară”.

    Un exemplu de viață, demn de urmat

    S-a născut în a doua decadă a lunii iulie 1920, în comuna Măgura. După război, în 1945, s-a stabilit în satul Trebeș, comuna Mărgineni, prin căsătorie. Fire ambițioasă și harnică, a făcut școala de ceferiști (de gradul II) și a ajuns astfel mecanic de tren, iar apoi șef de locomotivă. După căsătorie, în 1945, împreună cu soția, a început să-și construiască o casă și încet, încet și-a ridicat o gospodărie de invidiat. Previzibil, judecând după felul în care a trăit.

    ”Nu mi-a plăcut băutura. Din când în când mai beam și eu câte un pahar cu vin, dar niciodată ca să nu mai știu de mine. Am dus o viață echilibrată, ăsta este secretul vârstei mele foarte înaintate”, ne mărturisește Neculai Palade.

    A lucrat la stat peste 30 de ani, a construit o casă, a sădit mulți pomi la viața lui, dar a adus pe lume și cinci copii. Din păcate, doi dintre ei, o fată și un băiat, nu mai sunt în viață. Dar de la ei și de la ceilalți trei, care trăiesc, are 9 nepoți și 13 strănepoți. Când toți se adună în jurul lui nu se mai satură să-i asculte povestirile despre întâmplările din război, de dinainte și de după aceea.

    Este mulțumit cu tot ceea ce a reușit să realizeze în viață. Un singur of are și anume acela că lui și altor colegi de arme nu li s-au recunoscut, înainte de revoluția din 1989, meritele de veterani. Este fericit, însă, pentru premiul și diploma primite ieri, dar și pentru faptul că din 11 iulie 2002 este cetățean de onoare al comunei Mărgineni. Și a fost deosebit de încântat de urările care i s-au adresat de către primarul comunei și consilierii prezenți la festivitate. În numele Consiliului Local și al Primăriei Mărgineni, în final, primarul Ionel Popa a spus:

    ”Vă dorim sănătate, putere, bucurie în suflet, să rămâneți mereu cu zâmbetul pe buze, neobosit și mereu înconjurat de cei dragi!” Ceea ce-i dorim și noi venerabilului veteran de război.

     

    Nelămuriri cu COVID

    Există entități care doresc să ne convingă că printre noi ar fi persoane bătute în cap care consideră că nu există nici un coronavirus și că, deoarece le da răutatea afară din casă, pun la îndoială orice informație referitoare la această problemă și, pe deasupra, mai și îndeamnă lumea să nu mai poarte măștile.

    Ei, bine, în realitate, situația este puțin diferită. Dar, această diferența este importantă deoarece dă la ficat celor care încearcă să impună narativul creionat mai sus. Există români care nu cred ceea ce spune Guvernul? Oho, câtă frunză și iarbă. Cred ei că acest coronavirus este inofensiv? Nu prea.

    Ceea ce cred și ei și eu este că Guvernul exagerează informațiile referitoare la virus din motive politice și financiare. Să punem lucrurile la punct: toate informațiile referitoare la epidemie sunt oferite doar de către un grup de oameni, numit „Grupul de Informare Strategică”.

    Aceste informații NU pot fi verificate de nici o organizație independența. Medicii din spitale NU au voie să spună nimic despre numărul internărilor, structura pacienților și așa mai departe. Nimeni nu poate verifica dacă datele oferite de Grup sunt conforme sau nu cu realitatea. Neexistând posibilitatea unor verificări, mă văd obligat să pun la îndoială informațiile primite.

    Orice jurnalist are obligația de a fi sceptic într-o atare situație. Dar nu numai jurnaliștii, orice persoană trebuie să pună la îndoială orice informație care nu poate fi verificată. Ne putem aminti cazurile celebre în care s-a recunoscut că la Suceava s-au raportat nu numărul de îmbolnăviți, ci numărul de teste; cum oricărui pacient i se fac cel puțin două teste, e clar că s-au dat informații greșite. Să ne amintim și de cazurile cu pacienții declarați morți deși erau vii, cazul de la Bacău, unde Grupul anunța un număr de infectați iar Prefectura, altul.

    Nimeni nu a lămurit ce e cu „pacienții de la Marea Neagră”, acei pacienți care nu figurau în nici un județ. În vreme ce autoritățile ne anunță creșterea numărului persoanelor infectate, fără să ne spună și cum au ajuns să se facă 10-13.000 de teste zilnic, alte testări ne arată o realitate diferită.

    La nievelul Capitalei, cele câteva mii de teste făcute de Primărie au găsit doar patru infectați, în vreme ce autoritățile grecești au testat mii de turiști români și au găsit o singură româncă infectată și aia venită din Germania. E clar că informațiile se bat cap în cap. Cum se face că în plină stare de urgență când au venit un milion de români din străinătate s-a ajuns cu greu la numărul de infectari zilnice care ar exista și acum? În fine, există prea multe întrebări și prea puține răspunsuri.

    Desigur, Guvernul ar vrea să instaureze din nou starea de urgență; mai trebuie făcute niște cumpărături fără licitație pentru băieții deștepți, mai e o șansă să fie ținute acasă anumite categorii de votanți… Doar că răbdarea oamenilor se apropie de sfârșit.

    A se vedea evenimentele de la Belgrad.

    Cine nu depune declarații pentru Registrul beneficiarilor reali ai unor societăți comerciale

    O parte dintre acționarii unei societăți comerciale au fost exceptați de la obligația de a se înregistra în Registrul beneficiarilor reali ai acestora, prin Legea 108/2020 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Legea 108/2020 – ne-a informat directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, Ghiorghiță Patrichi – a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 588 din 6 iulie 2020.

    Ce modificări sunt aduse

    Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în Registrul comerțului depun, la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali ai societăților. Dar, sunt persoane exceptate de la obligația depunerii declarației privind beneficiarii reali:

    a) regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat;
    b) persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când aceștia sunt singurii beneficiari reali.
    În cazul acestor persoane, în lipsa depunerii declarației privind beneficiarul real, Oficiul Național al Registrului Comerțului este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali ai societăților, pe baza documentelor care însoțesc cererea de înmatriculare sau pe baza evidențelor deținute în cazul societăților deja înmatriculate.

    Celelalte persoane care nu sunt exceptate de la obligația depunerii declarației privind beneficiarul real trebuie să o depună o astfel de declarație până la 1 noiembrie 2020 (termen de depunere prelungit prin OUG 70/2020).
    Orice modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real va fi urmată obligatoriu de depunerea unei noi declarații, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea.

    Trei într-o grădină

    Se numesc, în ordinea intrării în scenă, Grigore Codrescu, Theodor-George Calcan şi Cristina Ştefan, scriitori băcăuani care şi-au prezentat recentele apariţii editoriale: „Serghei Esenin din tenebrele morţii, spre glorie universală.

    Micromonografie critică” (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2019), „Amneziile doamnei Voltaire” (Iaşi, Editura „Junimea”, 2020), respectiv „Lumea de rezervă. Antologie de poezii” (Bacău, Editura Art Book, 2020). Grădina Casei Memoriale „George Bacovia” a adunat scriitori, membri ai filialei băcăuane, veniţi şi din Iaşi, Buzău, Râmnicul Sărat.

    Au prezentat Petre Isachi, Emilian Marcu şi profesorul Valeriu Bogdăneţ. Moderatorul, Dumitru Brăneanu, a anunţat următoarea întâlnire: spre mijlocul lui august.

    AJF Bacău, felicitat de președintele Landului Renania de Nord- Westfalia!

    Armin Laschet, creditat ca posibil viitor cancelar al Germaniei, s-a adresat în mod oficial forului băcăuan condus de Cristian Sava, apreciind interesul manifestat de acesta pentru dezvoltarea tinerilor

    Bacăul sportiv se află într-o situație mai delicată ca oricând. Nu are nici bani, nici infrastructură si nici mari perspective. Are, în schimb, apreciere internațională. La nivel înalt. Chiar foarte înalt! La finalul primăverii, pe adresa Asociației Județene de Fotbal Bacău prezidată de Cristian Sava a sosit o scrisoare oficială din partea Cancelariei de Stat a Landului Renaniei de Nord și Westfaliei. Semnată de Armin Laschet, actualul președinte al Landului și posibil viitor cancelar al Germaniei, scrisoarea era una de felicitare adresată AJF Bacău. Motivul aprecierilor? Interesul manifestat în dezvoltarea tinerilor.

    „Când am primit scrisoarea am rămas pur și simplu interzis. Nu ți se întâmplă frecvent să primești felicitări în mod oficial din partea presedintelui Landului Reniania de Nord- Westfalia. Surpriza a fost dublată de bucuria faptului că eforturile noastre au primit un ecou atât de intens”, a declarat pentru „Deșteptarea”, președintele AJF Bacău, Cristian Sava. Forul băcăuan are un parteneriat solid cu Asociația Regională de Fotbal din Westfalia.

    Pusă pe picioare în 2015, colaborarea cu partea germană a cunoscut, an de an, etape importante. Printre acestea, invitarea, în 2017 și în 2019, a unor delegații de tineri băcăuani și buhușeni la cel mai important festival de tineret, Ruhr Games. Intrarea în circuitul Ruhr Games a fost urmarea firească a prezenței lui Cristian Sava la workshop-ul organizat în 2016, la Dortmund, de către Ministerul Familiei.

    „Probabil că a contat si faptul că am fost singurul reprezentant al României la acest evenimant. Cert este că, în paralel cu activitatea pe teme strict fotbalistice, relația noastră cu partea germană a cunoscut și o dezvoltare importantă pe latura socială și de tineret”, a explicat Cristi Sava, care a adăugat:

    „În luna mai, parteneriatul cu FLVW ar fi trebuit să bifeze o nouă bornă, în condițiile în care așteptam la Bacău o delegație ce urma să-i aibă în componență atât pe Manfrd Schnieders, presedintele Comitetului de Fotbal din cadrul Federației Germane de fotbal, cât și pe antrenorul naționalei Under 16 a nemților, Michael Prus”. Din cauza pandemiei noului Coronavirus, vizita delegației germane a fost amânată. Dar pentru că sunt gazde bune si atente, în special cu propria imagine, băcăuanii au decis să-i aștepte pe nemți nu doar cu pâine și sare, ci și cu sediul renovat în întregime. Astfel, anul trecut, AJF Bacău a depus la Federația Română de Fotbal un proiect de finanțare vizând renovarea sediului.

    „Proiectul, în valoare de 5000 de euro, a fost aprobat și, în baza acestei finanțări, la începutul acestui an, am reparat și înnoit ceea ce era nevoie. Și, având că ultimele lucrări avuseseră loc în urmă cu 11 ani, cam era nevoie”, a spus presedintele AJF Bacău, care a detaliat complexitatea operațiunilor: lucrări interioare și exterioare, schimbarea gresiei, a faianței și a obiectelor sanitare, înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat și izolarea acoperișului. Acum, nu rămâne decât să vină nemții! Într-un oraș în care sportul abia mai respiră , legătura cu Landul Renania de Nord- Westfalia, întărită și prin poziția pe care a luat-o presedintele Armin Laschet, este o adevărată gură de oxigen.

     

     

     

    Ziua Contabilului Român 2020 va fi sărbătorită online

      Ec. Radu Mihai Faghiean, președintele Filialei CECCAR Bacău

      Ediția a XVI-a a „Zilei Contabilului Român”, marcată în fiecare an pe 13 iulie, va fi sărbătorită, în acest an, și în Bacău, online. Tema anunțată de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) este „Contabilul, pregătit pentru viitor”.
      Organismului profesional care reprezintă și gestionează profesia contabilă în țara noastră împlinește 99 de ani.

      „Anul 2020 – spune președintele Consiliului Filialei Bacău a CECCAR, economistul Radu Mihai Faghiean – aduce din nou în atenție importanța profesiei noastre pentru mediul economic, pentru societate. Contabilul, pregătit pentru viitor este subiectul care va aduce în discuție lecțiile învățate în perioada de criză, generată acum de noul coronavirus, ce trebuie făcut în astfel de situații și ce nu trebuie făcut”.
      Dialogul online al membrilor CECCAR din Bacău va începe de la ora 15,00.

      „Dat fiind caracterul festiv al evenimentului – a precizat Radu Mihai Faghiean -, acesta va fi momentul oportun și pentru decernarea premiilor Topului local al membrilor CECCAR, ocazie cu care vor fi premiați cei care au obținut rezultate remarcabile în activitatea desfășurată anul trecut”.

      Parcările de reședință și supraterane, proiecte prioritare pentru viceprimarul Dragoș Daniel Ștefan

      Cu 400 de autoturisme la mia de locuitori, în municipiul Bacău este o nevoie ACUTĂ și URGENTĂ de locuri de parcare de reședință și de parcări supraterane. De aceea, viceprimarul Dragoș Daniel Ștefan propune o resistematizare a orașului, care va permite amenajarea cât mai multor locuri de parcare.

      „Nu mai putem aștepta ca problema să dispară, trebuie să găsim SOLUȚII. Până acum, Primăria Bacău a alocat bani doar pentru amenjarea parcărilor publice cu plată. Nu este suficient! De aceea, propun în primul rând o sistematizare a orașului, în fiecare cartier și pe de altă parte, urgentarea adoptării Registrului spațiilor verzi, care va permite identificarea locurilor exacte unde se pot amenaja parcări”, explică viceprimarul Dragoș Daniel Ștefan.

      Acesta are în vederea împărțirea orașului în opt zone, iar amenajarea parcărilor de reședință să se facă simultan, în toate aceste zone. În urma implementării acestui proiect, pentru fiecare apartament se va aloca, în primă fază, un loc de parcare, urmând ca pentru al doilea doritorii să participe la o licitație. Astfel, orașul va avea un aspect modern, se va elimina haosul din jurul blocurilor și a spațiilor pe care acum sunt aruncate gunoaie și sunt neîngrijite.

      „Vreau să supun dezbaterii publice regulamentul de parcări de reședință. Totul se va face cu o consultare a băcăuanilor. În același timp, în momentul în care voi intra în primărie ca și primar, îi voi consulta pe cetățeni și cu privire la soarta garajelor, utilitatea și necesitatea lor”, a mai precizat Dragoș Ștefan, candidatul PMP la funcția de primar al municipiului Bacău.

      Propunerile de amenajare a parcărilor pot veni de la Primăria Bacău dar și de la asociația de proprietari. În același timp, se va ține cont de solicitările agenților economici. De amenajare se vor ocupa firme specializate, iar sursele de finanțare sunt două, respectiv bugetul local și fondurile europene. Taxa anuală care se percepe pentru locul de parcare se va constitui buget pentru întreținerea, dar și amenajarea de noi locuri de parcare.

      Pensionarii vor avea tarife reduse, iar persoanele cu handicap vor avea în continuare gratuitate. Autovehiculele fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, vor fi ridicate şi transportate de către operator pe un loc stabilit de către Primăria Bacău, creând astfel loc suficient pentru amenajarea de noi spații de parcare.

      „Suntem printre ultimele orașe din țară unde nu există un regulament de parcări de reședință. Este un proiect pe care băcăuanii și-l doresc și care trebuie implementat cât de curând. Eu îmi propun un termen de 12 luni, de la momentul la care devin primar, pentru realizarea lui”, a mai spus viceprimarul în funcție.

      Iată cum ar putea arăta o parcare de reședință.

      Parcări supraterane, soluția SMART pentru zonele aglomerate

      Prin resistematizarea orașului, viceprimarul Dragoș Ștefan face referire și la nevoia de a avea mai multe parcări supraterane în puncte cheie ale orașului, în special în jurul instituțiilor publice, a sediilor de firme sau a punctelor de interes cu valori de trafic mari.

      „Parcările supraterane sunt soluția cea mai avantajoasă, din toate punctele de vedere. Întrucât spațiile sunt limitate aceasta ar rezolva rapid următoarele: câteva sute de autoturisme pot fi parcate simultan, pe înălțime, așadar ocupând la sol cât mai puțin spațiu, iar tarifele de parcare vor fi atractive, astfel încât proprietarii să fie încurajați să parcheze în siguranță și nu la voia întâmplării. Vom face astfel ordine în trafic, evitând ca oamenii să parcheze acolo unde apucă sau găsesc loc. La etaj s-ar putea amenaja locuri de joacă”, explică viceprimarul Dragoș Ștefan.

      Iată unde, concret, s-ar putea ridica astfel de parcări supraterane:

      – Cartierul Bistrița Lac – Primăria Bacău dispune de un teren de 1.305 mp între străzile 1 Mai și Valea Albă

      – Cartierul Bistrița Lac – Primăria Bacău dispune de un teren de 1.028 mp între străzile Livezilor și Nufărului

      – Centru, aproape de Parcul Cancicov – Primăria Bacău dispune de un teren de 1.195 mp, între strada Parcului și strada Războieni

      – Zona de nord, Primăria Bacău dispune de teren de 1.975 mp, între străzile 22 Decembrie și Primăverii

      – În spatele Teatrului Bacovia, Primăria Bacău dispune de un teren de 2.559 mp

       -În parcarea Hotelului Moldova, Primăria Bacău deține un teren în suprafață de 2.285 mp.

      La aceste terenuri se adaugă și suprafețele din rezerva Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar. În același timp, candidatul PMP la Primăria Municipiului Bacău propune achiziționarea de către primărie a terenurilor private, la un preț convenabil, acolo unde se pretează amenajarea de locuri de parcare de reședință sau supraterane.

       

      Cum arată acum strada Iernii

       

       Cum ar putea arăta în urma amenajării unei parcări supraterane

       

      Cum arată acum spațiul de lângă Bazinul de Înot

      Cum ar putea arăta în urma amenajării unei parcări supraterane

       

       

       

      Taberele urbane de vară Logiscool revin!

        Logiscol Bacău, parte din grupul internațional Logiscool, care numără deja peste 100 de locații în lume și 35 în România, invită elevii la Taberele Urbane de Vară, o serie de cursuri adaptate la programul de vară, în condiții maxime de igienă și precauție actuale.

        În perioada 13 iulie – 13 septembrie Logiscool Bacău organizează Taberele Urbane de Vară – o serie de cursuri de programare și alte discipline digitale adaptate la perioada de vacanță.

         Distractive și interactive, pe mai multe teme din lumea tehnologiei, taberele urbane Logiscool sunt destinate copiilor și adolescenților care-și doresc să devină creatori de tehnologie.  În cadrul acestora, elevii vor putea descoperi cum să creeze propriul joc, propria aplicație de mobil, un clip video sau un logo, să editeze propriile videouri profesionist, toate în timp ce își exersează gândirea logică și analitică, lăsându-și imaginația liberă!

         În funcție de vârstă și de pasiunile lor, elevii pot alege una sau mai multe tabere, dintre următoarele: 

         Minecraft Classic/ Design/PRO (9-14ani) – elevii au ocazia să-și programeze propria aventură în jocul preferat. Totodată, vor învăța să creeze structuri mecanice controlate prin circuite virtuale complexe. 

         Robotica Lego WeDO ( 7-10ani)/ Mindstorms EV3 ( 10-14 ani) –  elevii pot afla cum să programeze un robot astfel încât acesta să detecteze cu exactitate obiectele din jurul său cu senzorii ultrasonici 

          Kodu 3D Game Design (7 – 10 ani)  – elevii construiesc propriile peisaje 3D și eroii preferați în timp ce deprind conceptele de bază ale programării. 

          Productie si editare video (10 – 14 ani) – elevii pasionați de universul din spatele camerelor de filmat pot descoperi cum să scrie un script, să filmeze și să editeze propriile video-uri. 

          Android App (10 – 14 ani) – elevii asimilează concepte de bază ale programării, învață să-și conceptualizeze ideile, parcurg procesul dezvoltării unei aplicații de la idee la produs final și creează o aplicație pe care o poate folosi cu prietenii.

         Junior Designer (10 – 14 ani)  – elevii învață să utilizeze softuri de editare grafică, să transpună ideile vizual, să creeze materiale grafice.

         Programare „Hacker” ( 8 -11 ani) – elevii pot testa cum este să fii programator, rezolvând tot mai multe provocări interesante în timp ce îți dezvolți creativitatea, abilitățile de rezolvare a problemelor și logica.

        RPG Game Creator ( 10-14 ani) –  copiii pot dezvolta povești unice și lumi fantastice în care propriile personaje vor completa diferite misiuni și sarcini în jocurile create de ei!

         Taberele se vor desfășura la sediul Logiscool Bacău în module de o săptămână (luni-vineri), în format de jumătate de zi, 9.30 – 13.00 sau 14.00 – 17.30. Mai multe detalii despre înscriere și programul pentru fiecare săptămână este disponibil pe site-ul Logiscool Bacău:  https://www.logiscool.com/ro/camps/browse?school=bacau

         Sediul Logiscool Bacău este pregătit în conformitate cu noile norme impuse de autorități și respectă normele de distanțare și măsurile de igienă și protecție cerute de autorități (mască sanitară, protecție încălțăminte, dezinfectant, marcarea spațiului).

         Despre Logiscool

        Logiscool România, lider pe piața edu-tech pentru copii, oferă cursuri de programare, robotică și alte competențe digitale pentru elevi cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani. Înființată în prima parte a anului 2018, aceasta numără deja 35 de centre educative la nivel național, iar începând cu mai 2020 au lansat și cursuri în format online. 

         Pentru a respecta același nivel superior de excelență, toate centrele urmează un curriculum internațional, actualizat permanent de departamentul de educație al Logiscool Internațional, iar predarea noțiunilor de programare se face pe o platformă educativă proprie, gândită special pentru procesul de învățare și adaptată vârstelor.

         Misiunea Logiscool este facilitarea accesului la acest tip de educație tuturor elevilor din România, iar lansarea cursurilor online reprezintă un pas mare înspre a atinge comunități precum cele din mediul rural, sau din diaspora.

         

         

        Oferta educațională a Facultății de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

          A început admiterea la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Pentru anul universitar 2020-2021, Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează admitere pentru ciclurile de studii universitare de licență, master, doctorat și conversie profesională.
          Pentru studiile universitare de doctorat și conversie profesională se vor publica mai multe informații în luna august, admiterea organizându-se în luna septembrie 2020.

          ● Studii universitare de licență, 10 domenii cu 13 programe de studii:
          – Domeniul Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală – Programul de studii: Inginerie și management în alimentația publică și agroturism, 60 locuri;
          – Domeniul Calculatoare și tehnologia informației – Programul de studii: Tehnologia informației, 60 locuri;
          – Domeniul Ingineria mediului – Programele de studii: Ingineria şi protecţia mediului în industrie, 100 locuri, și Inginerie dezvoltării rurale durabile, 50 locuri;
          – Domeniul Mecatronică şi robotică – Programul de studii Mecatronică, 60 locuri;
          – Domeniul Inginerie industrială – Programele de studii: Tehnologia construcţiilor de maşini, 75 locuri, Design industrial, 30 locuri, și Ingineria şi managementul calității, 75 locuri.
          – Domeniul Inginerie şi management – Programul de studii: Inginerie economică în domeniul mecanic, 60 locuri;
          – Domeniul Inginerie energetică – Programul de studii: Energetică industrială, 50 locuri;
          – Domeniul Inginerie mecanică – Programul de studii: Echipamente pentru procese industriale, 50 locuri;
          – Domeniul Ingineria produselor alimentare – Programul de studii: Ingineria produselor alimentare, 60 locuri;
          – Domeniul Inginerie chimică – Programul de studii: Inginerie biochimică, 60 locuri;

          ● Studii universitare de masterat, 9 domenii cu 13 programe de studii:
          – Domeniul Ingineria mediului – Programele de studii: Managementul protecţiei mediului în industrie, 75 locuri, și Echipamente pentru reabilitare şi tehnologii asistive, 75 locuri;
          – Domeniul Inginerie chimică – Programele de studii: Chimia moleculelor bioactive – obţinere, valorificare, controlul și asigurarea calității/ Chimie de molécules bioactives – obtention, valorisation, contrôle et assurance de qualité, 50 locuri, și Materiale neconvenţionale în biotehnologii moderne, 50 locuri;
          – Domeniul Inginerie energetică – Programul de studii: Echipamente şi tehnologii moderne în energetică, 100 locuri;
          – Domeniul Ingineria produselor alimentare – Programul de studii: Ştiinţa şi ingineria produselor alimentare ecologice, 100 locuri;
          – Domeniul Calculatoare şi tehnologia informaţiei – Programul de studii: Tehnologia informației aplicată în industrie, 60 locuri.
          – Domeniul Inginerie mecanică – Programul de studii: Managementul şi optimizarea echipamentelor de proces, 100 locuri;
          – Domeniul Inginerie industrială – Programele de studii: Managementul fabricaţiei produselor industriale, 100 locuri; Strategii în asigurarea calităţii în industrie, 100 locuri;
          – Domeniul Mecatronică şi robotică – Programul de studii: Mecatronică avansată, 50 locuri;
          – Domeniul Inginerie şi management – Programul de studii: Managementul sistemelor industriale de producţie şi servicii, 50 locuri.

          CALENDARUL ADMITERII (licență și master)
          – prima sesiune:
          • perioada de înscriere: 6- 30 iulie 2020;
          • afișarea rezultatelor (online și la sediul facultății): 31 iulie 2020;
          • contestații (online și la sediul facultății): 3 august 2020;
          • afișarea rezultatelor după contestații (online și la sediul facultății): 4 august 2020;
          • confirmarea locului: 4 august 2020 – 12 august 2020;
          • afișarea rezultatelor după confirmare (online și la sediul facultății): 13 august 2020.
          – a doua sesiune:
          • perioada de înscriere: 01 – 18 septembrie 2020;
          • afișarea rezultatelor (online și la sediul facultății): 19 septembrie 2020;
          • contestații (online și la sediul facultății): 21 septembrie 2020, ore 8-10;
          • afișarea rezultatelor după contestații (online și la sediul facultății): 21 septembrie 2020, după ora 10;
          • confirmarea locului: 22-23 septembrie 2020;
          • afișarea rezultatelor după confirmare (online și la sediul facultății): 24 septembrie 2020.

          ● Programe de studii universitare de doctorat: 2 domenii – Ingineria mediului și Inginerie industrială

          ● Programe de conversie profesională a cadrelor didactice:
          Studiile universitare de conversie profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar se desfășoară conform Normelor metodologice de organizare și funcționate stabilite de OMECTS 6194/13.12.2012. Programele de conversie aprobate de MEC sunt următoarele:
          Educaţie tehnologică – 4 semestre;
          Educaţie tehnologică – 3 semestre;
          Informatică – 4 semestre;
          Informatică – 3 semestre;
          Ecologie şi Protecţia Mediului – 4 semestre;
          Ecologie şi Protecţia Mediului – 3 semestre;
          Educaţie Antreprenorială – 4 semestre;
          Educaţie Antreprenorială – 3 semestre;
          Chimie – 4 semestre;
          Chimie – 3 semestre;
          Mecatronică – 4 semestre;
          Mecatronică – 3 semestre;
          Proiectare asistată de calculator – 4 semestre;
          Proiectare asistată de calculator – 3 semestre;
          Controlul şi expertiza produselor alimentare şi biotehnologice – 4 semestre;
          Controlul şi expertiza produselor alimentare şi biotehnologice – 3 semestre.

          Perioada de înscriere este 1-28 septembrie 2020 și 10- 31 ianuarie 2021. Dosarul de înscriere conține aceleași documente ca pentru studiile universitare de master, fără adeverința medicală și fără adeverința că părinții lucrează în învățământ. Se solicită, în schimb, adeverința din care să rezulte statutul de cadru didactic al candidatului.

          Reguli de admitere

          Concursul de admitere se organizează, în baza Regulamentului de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat şi la cursurile de specializare pentru anul universitar 2020-2021 (R-05-12), al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a Ghidului UBc privind norme metodologice pentru organizarea și desfășurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență și de master pentru sesiunile de admitere 2020.

          Înscrierea candidaţilor se realizează ONLINE pe platforma www.admitere.ub.ro. Candidații care nu dispun de mijloace tehnice se pot înscrie online la sediul facultății.

          Candidatii care nu dețin mijloace tehnice pentru realizarea pașilor necesari înscrierii la concursul de admitere online, pot accesa, în sălile puse la dispoziție de Facultatea de Inginerie, toate mijloacele necesare pentru efectuarea înscrierii. Programul de lucru la înscrierea online este 24 de ore din 24 de ore, iar pentru cei care optează să se înscrie la sediul Facultății de Inginerie programul de lucru este: Luni – Vineri: 9-15, Sâmbătă: 9-12, duminica nu se fac înscrieri la sediul facultății. Orice alte informații se pot obține pe pagina web a facultății www.ub.ro/inginerie , email la adresa decaning@ub.ro sau la numărul de telefon: 0234/580170.

          Pentru înscriere online pentru concursul de admitere la studiile universitare de licență, trebuie să aveți următoarele documente în format PDF sau JPG:
          ▪ diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, însoțită de foaia matricolă. Absolvenţii de liceu din promoţia 2020, indiferent de sesiunea de bacalaureat, pot prezenta pentru sesiunea imediat următoare de admitere, în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa tip, din care să rezulte: liceul absolvit, media generală cu care au promovat examenul de bacalaureat, termenul de valabilitate;
          ▪ cartea de identitate (buletinul de identitate)/paşaportul;
          ▪ certificatul de naştere şi de căsătorie (dacă este cazul)
          ▪ adeverinţă medicală tip eliberată, după caz, de cabinetele medicale şcolare, de medicul de întreprindere sau de medicul de familie, cu menţiunea „nu este în evidenţă cu afecţiuni neuropsihice și boli infecto-contagioase”;
          ▪ o fotografie color recentă, tip carte de identitate (3×4 cm), în format digital;
          ▪ adeverinţa de student, diploma de bacalaureat sau echivalentă cu aceasta, însoțită de foaia matricolă/supliment la diplomă – în cazul studenţilor care se înscriu la concurs pentru a urma un al doilea domeniu, adeverinţa de student trebuie să menţioneze care este statutul financiar al studentului la acea facultate. Absolvenții trebuie să prezinte o adeverință din care să rezulte statutul financiar și de bursă de la facultatea terminată;
          ▪ actele doveditoare (certificatele de deces ale părinţilor; adeverinţă de la casa de copii; certificatul de deces al părintelui erou – martir al revoluţiei sau, după caz, al certificatului medical ori a altui document doveditor, în situaţia în care însuşi candidatul a fost rănit în lupta pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989; adeverinţă din care să rezulte că părintele/ părinţii lucrează în învăţământ) necesare candidaţilor care solicită reducerea taxelor de înscriere la concursul de admitere, în cazul în care aceştia îndeplinesc condiţiile de a beneficia de scutirea respectivă;
          ▪ cetăţenii Republicii Moldova (dacă doresc să concureze pe locurile cu taxă) vor depune atât copia paşaportului, cât şi a buletinului sau cărţii de identitate moldoveneşti;
          ▪ plata online a taxei de admitere; plata se poate efectua și direct în contul RO20TREZ06120F330500XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bacău (taxa de admitere – 100 lei).
          ■ După încheierea perioadei de înscriere opţiunile, ordinea acestora, precum şi alte informaţii din fişa de înscriere nu pot fi modificate.

          Pentru înscriere online pentru concursul de admitere la studiile universitare de master, trebuie să aveți următoarele documente în format PDF sau JPG:
          ▪ diploma de licenţă (inclusiv anexa/ anexele) în original. Pentru absolvenţii din promoţiile 2019 şi 2020 este valabilă şi Adeverinţa tip în original, din care să rezulte media la examenul de licenţă şi media anilor de studii, până la eliberarea actului de studii;
          ▪ cartea de identitate (buletinul de identitate)/paşaportul;
          ▪ certificat de naştere şi certificat de căsătorie (dacă este cazul);
          ▪ adeverinţă medicală tip eliberată, după caz, de medicul de întreprindere sau de medicul de familie, cu menţiunea „nu este în evidenţă cu afecţiuni neuropsihice și boli infecto-contagioase”.
          ▪ o fotografie color recentă, tip carte de identitate (3×4 cm), în format digital;
          ▪ plata online a taxei de admitere; plata se poate efectua și direct în contul RO20TREZ06120F330500XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bacău (taxa de admitere – 100 lei).
          ■ După încheierea perioadei de înscriere opţiunile, ordinea acestora, precum şi alte informaţii din fişa de înscriere nu pot fi modificate.

          O persoană a murit si o alta a fost rănită după ce un cal s-a speriat

             La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din Moineşti au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment cu victime pe strada Emil Rebreanu din localitatea Palanca.

            Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că o căruță tractată de un cal în care se aflau două persoane, respectiv un bărbat de 68 ani şi o femeie de 64 ani, a staţionat în faţa unui local public, iar la plecarea de pe loc, calul s-a speriat şi a scăpat de sub control.

            Ulterior, femeia din atelaj a fost proiectată pe carosabil, bărbatul de 68 ani a fost târât pe o distanţă de aproximativ 300 metri, iar la scurt timp acesta a decedat. Femeia de 64 ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri.

             În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

            Infracţiuni cercetate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău

               La data de 8 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au identificat doi bărbati de 37, respectiv 20 ani, ambii din Bacău, bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Alături de poliţişti, la acţiunea operativă desfăşurată au participat jandarmi şi poliţişti locali.

                                În perioada aprilie-iulie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la furtul unor produse alimentare din mai multe puncte de lucru ale aceleiaşi societăţi comerciale, respectiv pătrunderea, în seara zilei de 1 iulie a.c., şi sustragerea unor produse alimentare prin exercitarea unor acte de violenţă faţă de angajaţii unui magazin de pe strada Letea, aceleaşi fapte s-ar fi petrecut şi la data de 30 aprilie a.c. într-un magazin de pe strada Aeroportului, iar la data de 8 mai a.c., într-un magazin situat pe strada Republicii, toate în municipiul Bacău.

                                Urmare a activităţilor specifice efectuate au fost identificaţi cei bănuiţi de comiterea acestor fapte, iar la data de 8 iulie a.c. cei doi bărbaţi de 37, respectiv 20 ani au fost depistaţi şi reţinuţi pentru 24 ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

                          Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

              Cum evoluează numărul de bolnavi și vindecați de COVID în județul Bacău

                Conform DSP Bacău, în județ există, astăzi, 106 persoane confirmate cu COVID 19, ceea ce ridică la 698 numărul celor care au avut boala de-a lungul timpului.

                561 de persoane au fost declarate vindecate la nivelul județului, diferența constituind-o persoanele decedate – 68 și cele transferate în alte spitale din țară.

                Acestea sunt datele oficiale anunțate de autorități, date care, însă, nu pot fi confirmate din surse independente, întrucât unitățile medicale nu au voie să comunice numărul de pacienți internați.

                Este de remarcat faptul că numărul de probe recoltate de spitale a crescut brusc în data de 25 iunie, de la 197 cu o zi înainte, la 335.

                Totuși, numărul de pacienți internați a scăzut de la 80 la 70, a urcat la 75 pe 28 iunie și a ajuns la 94 pe 30 iunie, în condițiile creșterii numărului de teste efectuate.

                În același timp, de pe 24 iunie până pe 9 iulie au fost declarate vindecate 74 de persoane, numărul celor infectate fiind, în același interval de 99. Opt persoane au fost declarate decedate.

                Interesant este faptul că, deși a crescut numărul de probe, numărul celor declarați infectați este destul de mic. Deși nu sunt date oficiale în acest sens, putem să aproximăm pe baza raportului dintre numărul de teste și cel al diferenței dintre vindecați și nou-internați.

                Astfel, pe 30 iunie s-au recoltat 342 de probe iar pe 1 iulie au fost anunțați 6 nou-pozitivi, respectiv, 10 pe 2 iulie. În același timp, 14 persoane au fost declarate vindecate pe 1 iulie și încă una pe 2 iulie.

                Dacă testele recoltate pe 30 iunie au fost prelucrate în 24 de ore, rezultă că procentul noilor infectați a fost de 1,75% sau, de 2,92 % dacă procedura a durat 48 de ore. Nu sunt cifre oficiale, doar statistici determinate pe baza datelor oficiale.

                Pe 1 iulie s-au recoltat 355 de probe iar pe 2 iulie numărul nou-infectatilor a fost declarat 10, respectiv, 2, pe 4 iulie. Procentul variază, deci, între 2,81 și 0,56% pentru că nu știm cât a durat prelucrarea probelor și cărui număr de probe îi corespunde un anumit număr de nou-infectați.

                Informațiile din ultimele paragrafe trebuie luate cu rezervă întrucât sunt aproximări și nu cifre absolute, comunicate de surse oficiale. Nici o sursă oficială nu comunică acest gen de informații.

                Finanțare pentru DJ 119 Dumbrava – Gura Văii

                  Consiliul Județean Bacău a întocmit și a depus, la Compania Națională de Investiții, documentația pentru finanțarea DJ 119 Dumbrava – Gura Văii. Demersul a fost făcut joi, 9 iulie, după ce, în data de 22 iunie 2020, Compania Națională de Investiții SA a publicat pe site-ul său varianta actualizată a Ghidului de depunere de solicitări pentru înscrierea în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, printre care se regăsește și Subprogramul Drumuri de interes local și drumuri de interes județean.

                  „Drumul județean DJ 119 reprezintă unul dintre drumurile care necesită reparații capitale. Față de alte drumuri județene care au fost deja reabilitate sau sunt în curs de reabilitare, la acest drum este necesară o lucrare mult mai complexă, fiind vorba de alunecări de teren și de reconstruirea unui pod. Nu este vorba doar de lucrări de întreținere, de reparații, sau de a turna un covor asfaltic.

                  De asemenea, valoarea investiției este mare și nu consider oportună accesarea unui împrumut, pentru realizarea acestei lucrări, având în vedere că avem și alte pârghii de îmbunătățire a infrastructurii rutiere”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele, Consiliului Județean Bacău. Acesta a reiterat punctul de vedere exprimat în ședința extraordinară din această săptămână, prin care a arătat că tratează „cu maximă seriozitate soluționarea și prioritizarea tuturor problemelor și ale tuturor tronsoanelor de drum județean”.

                  „Reamintim faptul că, în perioada guvernării social-democrate, Consiliul Județean a modernizat 400 de km de drumuri județene din fonduri europene, finanțare guvernamentală și locală. Ne angajăm, în fața cetățenilor, ne preocupăm și găsim sursa cea mai bună de finanțare, iar eu consider că aceasta este un mijloc prin care putem obține aceste fonduri în cel mai scurt timp”, a mai arătat Sorin Brașoveanu.

                  Consens surprinzător în Consiliul local Bacău

                    Dacă altădată ședințele Consiliului local durau de la cinci ore în sus, întrunirea de joi, 9 iunie, s-a încheiat după doar o oră și un sfert, mai puțin decât dura, de obicei, aprobarea ordinii de zi. Cert este că toate cele opt puncte de pe ordinea de zi au fost aprobate și, mai mult, au fost aprobate și toate procesele verbale ale ședințelor consiliului local, începând din luna ianuarie, documente care au fost respinse pe bandă rulantă până acum.

                    Baza sportivă devine spital pentru asimptomatici

                    Primul punct discutat s-a referit la preluarea în administrare de către Spitalul TBC a bazei sportive Letea, unde au fost amenajate containere pentru cazarea pacienților bolnavi de COVID. După cum a informat directorul spitalului TBC, Mădălin Pârâianu, cele 50 de paturi vor fi utilizate pentru internarea pacienților asimptomatici.

                    „Este o formă nouă, nici carantină, nici internare ca în spital. Trebuie să ne adaptăm la noile realități”, a precizat Mădălin Pârâianu. Secția externă de la Baza Letea va avea nevoie de personal. Medicii și asistentele vor fi solicitați de la cabinetele din rețeaua școlară iar pentru infirmiere și îngrijitoare se va face o selecție de dosare.

                    Se speră ca de la 1 august aceasta secție să fie funcțională.

                    Pentru pacienții de COVID vor fi disponibile și cele două etaje de la Spitalul Municipal, însă se așteaptă aprobările de la Direcția de Sănătate Publică.

                    „Am pus la dispoziția autorităților sanitare cele două etaje, dacă e voință medicală, pot fi utilizate”, a spus primarul Cosmin Necula. Acesta a precizat că DSP s-a împiedicat până acum în faptul că noua clădire nu are decantor de clorinare, deși nici Spitalul Județean nu dispune de așa ceva, ceea ce nu-i împiedică funcționarea.

                    Bugestul CSM: puțintică răbdare

                    Consilierul Laur Șova a adus în discuție problema bugetului Clubului Sportiv Municipal si a întrebat ce se va întâmpla cu echipa de handbal a orașului, care are nevoie de bani. „Mi-aș dori să vin cu o rectificare de buget de 14 milioane de lei, cât a cheltuit orașul cu pandemia și cât ar trebui să primim de la Guvern”, a precizat primarul Cosmin Necula.

                    „Nu e așa o mare bucurie pentru un primar ca pe bazele sportive să aibă spitale de campanie. Am discutat cu directorul CSM; interesul nostru este să ducem mai departe echipa. Au fost eliberate niște sume de bani prin dispoziție de primar, dar trebuie să mai avem puțină răbdare. O reechilibrare a salariilor și un pic de răbdare ar fi benefice pentru ambele părți”.

                    Au fost aprobate fără probleme și celelalte puncte de pe ordinea de zi, de la structura organizatorică, Organigrama și Statul de Funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, actele procedurale pentru punerea în aplicare a Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, până la constituirea comisiilor de punere în aplicare a actelor procedurale aprobate în baza Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile și aprobarea listei de repartizare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii.

                    A fost aprobată și o hotărâre propusă de consilierul Cristian Ghingheș, de constituire a unui Grup de Lucru Comunitar al Municipiului Bacău. Acesta ar urma să culeagă de la cetățeni probleme sau sugestii referitoare la administrarea domeniului public în cartiere.

                    Pe din afară… blocu-i gardul!

                      „Domnu! Vă rog! Nu parcați aici. Mă joc și eu puțin cu copiii!” Un spațiu taman liber, în spatele unui aprozar, din zona cunoscută „Bartolo”. Două străzi, ca două ape care se unesc, cum este Bistrița și Siretul, după Ruși Ciutea, cumulând aluviuni. Aici, str. Republicii și str. Bicaz sunt barate de str. Chimiei. În spatele blocurilor a rămas o enclavă. Nu deranjează ochiul celor care ne tranzitează orașul. Nu ajungi acolo, cu mașina, decât respectând sensurile unice, și intuiești că poți face undeva, la dreapta. De pe str. Bicaz.

                      Mi-am cerut scuze persoanei care politicos m-a avertizat să nu parchez. Două gâgâlici, de vârsta grădiniței, făceau antrenament cu tăticul, în spatele blocului, provocând o buclucașă minge. În alandala de mașini staționate acolo, libere la soare, mai erau și alte locuri atipice unde puteai parca. Spațiu pentru ditamai locul de joacă? De unde? Un capăt de asfalt, de fapt carosabil, în spatele unei societăți comerciale. Când privești în jur, tot acest „zăvoi”, cu arbori maturi care trebuiesc protejați, având  în mijloc empirica stație de colectare a gunoaielor, pare al nimănui.

                      Terenul a rămas nedesțelenit, ca acum 40 de ani, când s-au construit blocurile. Câțiva foști proprietari și-au revendicat proprietatea. Nu c-ar fi fost meritul lor, ci al strămoșilor. De atunci nu s-a mai făcut nimic. S-au asfaltat doar căile de acces. Cuiul lui Pepelea este chiar locul de selectare al gunoaielor, aflat în mijloc. Răspunde de el o instituție plătită din banii contribuabililor. De unde vrăjeala că se fac selectiv? Asta mai durează! Profitând de locul strategic, aflat în uz de atâția ani, Instituția Primăriei ar trebui să răspundă cetățenilor din zonă, de ce nu a luat nicio inițiativă? De ce acolo nu ar trebui amenajat un spațiu de joacă, cu spații verzi, ținând cont de gradul de poluare a celor trei străzi.

                      Există o școală și o grădiniță în apropiere. De ce nu s-ar construi și o parcare subterană, în locul unui mastodont din beton și oțel, care să le fure soarele, actualilor locatari? Proiectele arhitecților, în ceea ce presupune Planul de Urbanism General al orașului, trebuie să aibă ca scop interesul comunității. Locatarii blocurilor de aici au văzut, la vecini, că se poate. Primăria a investit în trei locuri de joacă apropiate, Electricienilor, Republicii și Aviatori. Parcelele proprietarilor nu aduc decât praf și tăblițe de atenționare, gen „spațiu privat”, ca loc de veci. Există și forma legală, de expropiere în interes public, firește, cu despăgubirile de rigoare.

                      Andrei Grigoraș Parnic, tânăr proprietar de apartament în zonă:

                      Trebuie oleacă dirijată treaba. Și pentru loc de joacă, și pentru parcare. Spațiu este. Sunt foarte mulți copii, aici în spatele blocurilor. Nu au unde să se joace. Trec mașini. Gunoiul se adună în mijloc. Știu că sunt niște bucăți de teren care nu sunt ale municipalității. Dar, până la urmă, trebuie să judece cineva? Nu putem continua așa! Spațiul să fie alocat corect. În interesul tutror. Dar cine să o facă? Zic și eu!”

                      Sunt dezvoltatori imobiliari care au vizat deja locul. Înclin să cred, că în lupta cu spațiul verde, tot betonul va câștiga. „Nene! Te rog nu parca! Vreau și eu să mă joc!”

                      Accident rutier la Luizi Călugara

                      Accident rutier (coliziune 1 autoturism și 1 microbuz), mun. Bacău (ieșirea  spre Onești). S-a deplasat 1 ASAS, DESCARCERAREA GREA, 1 APIC Duster, SMURD BACAU (12 pompieri) și 1 echipaj SAJ. Persoanele din microbuz sunt ieșite. În microbuz se aflau 7 persoane, din care 4 sunt evaluate medical. La locul evenimentului s-au mai deplasat 3 ambulanțe din cadrul SAJ.

                      La spital au fost transportați conducătorii auto a celor două vehicule, restul persoanelor au refuzat transportul la spital.

                      Comunicatul Poliției:

                      La data de 9 iulie a.c., pe DN 11 s-a produs un eveniment rutier cu victime. Din primele verificări  efectuate  la fața  locului a rezultat că un bărbat de 66 ani care conducea un autoturism, pe fondul unei depășiri neregulamentare, a intrat în coliziune cu un microbuz care circula din sens opus. În microbuz se aflau șoferul și 4 pasageri, 3 dintre pasageri primesc îngrijiri medicale la fața locului iar cei doi conducători auto au fost transportați la spital pentru îngrijiri. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. Traficul nu este blocat, circulându-se alternativ pe un fir. Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.

                      Oferta educațională a Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

                        A început admiterea la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. În anul universitar 2020-2021, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii din Bacău oferă viitorilor studenţi, următoarele programe de studii:

                        ● Studii universitare de licență:
                        Domeniul fundamental – ȘTIINȚA SPORTULUI ȘI EDUCAȚIEI FIZICE:
                        • Educaţie fizică şi sportivă – învăţământ cu frecvenţă, 3 ani (90 de locuri);
                        • Educaţie fizică şi sportivă – învăţământ cu frecvenţă redusă, 3 ani (75 de locuri);
                        • Sport şi performanţă motrică – învăţământ cu frecvenţă, 3 ani (50 de locuri);
                        • Kinetoterapie şi motricitate specială – învăţământ cu frecvenţă, 3 ani (90 de locuri):
                        • Kinetoterapie şi motricitate specială – învăţământ cu frecvenţă redusă, 3 ani (60 de locuri).
                        Domeniul fundamental – ŞTIINŢE SOCIALE:
                        • Terapie ocupaţională – învăţământ cu frecvenţă, 3 ani (60 de locuri).
                        ● Studii universitare de master: domeniul de masterat – ȘTIINȚA SPORTULUI ȘI EDUCAȚIEI FIZICE pe trei programe de studii, respectiv: Activităţi motrice curriculare şi de timp liber IF, Performanţă sportivă IF și Kinetoterapia în educarea şi reeducarea funcţională IF, în total 150 de locuri.
                        ● Studii universitare de conversie profesională: a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar se desfăşoară în conformitate cu Normele metodologice de organizare şi funcţionare stabilite de OMECTS nr. 6194/13.12.2012, cu completările ulterioare.

                        Concursul de admitere se organizează, în baza Regulamentului de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat şi la cursurile de specializare pentru anul universitar 2020-2021 (R-05-12), al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a Ghidului UBc privind norme metodologice pentru organizarea și desfășurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență și de master pentru sesiunile de admitere 2020. Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății (FȘMSS) din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău aplică prezentul regulament la toate programele de studii oferite, în concordanţă cu misiunea proprie, strategia instituţională şi cerinţele pieţei forţei de muncă şi îl face cunoscut tuturor părţilor interesate, prin afişare la sediul instituţiei şi prin publicare pe pagina web a facultăţii. ATENȚIE! FȘMSS organizează concurs de admitere online, pentru fiecare program şi ciclu de studii universitare de licență, masterat, conversie profesională, iar prin secretariatul facultăţii, oferă candidaţilor informaţii în legătură cu concursul de admitere. Candidatii care nu dețin mijloace tehnice pentru realizarea pașilor necesari înscrierii la concursul de admitere online, pot accesa, în sălile puse la dispoziție de FSMSS, toate mijloacele necesare pentru efectuarea înscrierii ce se va efectua în perioada 06-30.07.2020, intervalul orar 9.00-15.00 (în zilele lucrătoare ale săptămânii). Orice alte informatii, pentru clarificare, le puteti obține la telefon 0234-542411 interior 155 și/sau e-mail fsmss@ub.ro.

                        CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI DE ADMITERE – LICENȚĂ:

                        1) Domeniul de licenţă EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT (programe de studii: Educație fizică și sportivă și Sport și performanță motrică)
                        prima sesiune:
                        • perioada de înscriere: 6 – 30 iulie 2020 (înscrierile online se vor efectua 24h/24h, începând cu 6 iulie 2020, ora 10.00 și se vor încheia pe 30 iulie 2020, ora 16.00); • afişarea rezultatelor: 31 iulie 2020; • contestații: 01 august 2020; • afişarea rezultatelor după contestaţii: 01 august 2020; • confirmarea locului: 03 – 07 august 2020 • afişarea rezultatelor după confirmare: 07 august 2020.
                        a doua sesiune:
                        • perioada de înscriere: 01 – 18 septembrie 2020 (înscrierile online se vor efectua 24h/24h, începând cu 1 septembrie 2020, ora 10.00 si se vor încheia pe 18 septembrie 2020, ora 16.00); • afişarea rezultatelor: 19 septembrie 2020; • contestații: 21 septembrie 2020; • afişarea rezultatelor după contestaţii: 21 septembrie 2020; • confirmarea locului: 22-23 septembrie 2020; • afişarea rezultatelor după confirmare: 23 septembrie 2020.
                        2) Domeniul de licenţă KINETOTERAPIE (program de studii: Kinetoterapie și motricitate specială)
                        prima sesiune:
                        • perioada de înscriere: 6 – 30 iulie 2020 (înscrierile online se vor efectua 24h/24h, începând cu 6 iulie 2020, ora 10.00 și se vor încheia pe 30 iulie 2020, ora 16.00); • afişarea rezultatelor: 31 iulie 2020; • contestații: 01 august 2020; • afişarea rezultatelor după contestaţii: 01 august 2020; • confirmarea locului: 03 – 07 august 2020; • afişarea rezultatelor după confirmare: 07 august 2020.
                        a doua sesiune:
                        • perioada de înscriere: 01 – 18 septembrie 2020 (înscrierile online se vor efectua 24h/24h, începând cu 1 septembrie 2020, ora 10.00 si se vor încheia pe 18 septembrie 2020, ora 16.00); • afişarea rezultatelor: 19 septembrie 2020; • contestații: 21 septembrie 2020; • afişarea rezultatelor după contestaţii: 21 septembrie 2020; • confirmarea locului: 22-23 septembrie 2020; • afişarea rezultatelor după confirmare: 23 septembrie 2020.
                        3) Domeniul de licenţă PSIHOLOGIE (program de studii: Terapie Ocupațională)
                        prima sesiune:
                        • perioada de înscriere: 6 – 30 iulie 2020 (înscrierile online se vor efectua 24h/24 h, începând cu 6 iulie 2020, ora 10.00 și se vor încheia pe 30 iulie 2020, ora 16.00); • afişarea rezultatelor: 31 iulie 2020; • contestații: 01 august 2020; • afişarea rezultatelor după contestaţii: 01 august 2020; • confirmarea locului: 03 – 07 august 2020; • afişarea rezultatelor după confirmare: 07 august 2020.
                        a doua sesiune:
                        • perioada de înscriere: 01 – 18 septembrie 2020 (înscrierile online se vor efectua 24h/24h, începând cu 1 septembrie 2020, ora 10.00 si se vor încheia pe 18 septembrie 2020, ora 16.00); • afişarea rezultatelor: 19 septembrie 2020; • contestații: 21 septembrie 2020; • afişarea rezultatelor după contestaţii: 21 septembrie 2020; • confirmarea locului: 22-23 septembrie 2020; • afişarea rezultatelor după confirmare: 23 septembrie 2020.

                        CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI DE ADMITERE – MASTER:

                        prima sesiune
                        • perioada de înscriere: 6-30 iulie 2020 (înscrierile online se vor efectua 24h/24h, începând cu 6 iulie 2020, ora 10.00 și se vor încheia pe 30 iulie 2020, ora 16.00); • afişarea rezultatelor: 31 iulie 2020; • contestații: 01 august 2020; • afişarea rezultatelor după contestaţii: 01 august 2020; • confirmarea locului: 03 – 07 august 2020; • afişarea rezultatelor după confirmare: 07 august 2020.

                        a doua sesiune:
                        • perioada de înscriere: 01 – 18 septembrie 2020 (înscrierile online se vor efectua 24h/24h, începând cu 1 septembrie 2020, ora 10.00 si se vor încheia pe 18 septembrie 2020, ora 16.00); • afişarea rezultatelor: 19 septembrie 2020; • contestații: 21 septembrie 2020; • afişarea rezultatelor după contestaţii: 21 septembrie 2020; • confirmarea locului: 22-23 septembrie 2020; • afişarea rezultatelor după confirmare: 23 septembrie 2020.

                        DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE LA CONCURSUL DE ADMITERE:

                        a) diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta;
                        b) foaia matricolă de liceu;
                        c) cartea de identitate (cetățeni români) și cartea de identitate / paşaportul (pentru cetățeni străini);
                        d) certificatul de naştere şi de căsătorie (dacă este cazul);
                        e) adeverința medicală eliberată de medicul de familie, în care trebuie să se precizeze obligatoriu: „nu este în evidență cu afecțiuni neuropsihice, boli cronice, infectocontagioase care să împiedice efortul fizic” și „clinic sănătos în momentul examinării”;
                        f) 1 (una) fotografie color recentă, tip carte de identitate (3×4 cm), pe hârtie fotografică normală;
                        g) adeverinţa de student, în cazul studenţilor care se înscriu la concurs pentru a urma un al doilea domeniu.
                        h) actele doveditoare (certificatele de deces ale părinţilor; adeverinţă de la casa de copii; certificatul de deces al părintelui erou-martir al revoluţiei sau, după caz, al certificatului medical ori a altui document doveditor, în situaţia în care însuşi candidatul a fost rănit în lupta pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989; adeverinţă din care să rezulte că părintele / părinţii lucrează în învăţământ) necesare candidaţilor care solicită reducerea taxelor de înscriere la concursul de admitere, în cazul în care aceştia îndeplinesc condiţiile de a beneficia de scutirea respectivă;
                        i) distincţii în baza cărora se solicită admiterea fără susţinerea probelor de concurs.
                        j) cetăţenii Republicii Moldova (dacă doresc să concureze pe locurile cu taxă) vor depune, copia pașaportului.
                        k) dovada plății taxei de admitere.