4 mai 2024
ActualitateO mulțime de salariați și-au reclamat angajatorul

O mulțime de salariați și-au reclamat angajatorul

Sute de actuali ori foști salariați și-au reclamat anul trecut angajatorul, acuzându-l că le-a încălcat drepturi esențiale din Codul Muncii. Mai exact, pe parcursul anului 2020, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău au fost depuse nu mai puțin de 585 sesizări, la adresa unui număr similar de agenți economici, unele semnate de două sau chiar mai multe persoane. Cum era de așteptat, marea majoritate a semnatarilor (480) i s-au plâns ITM-ului că angajatorul lor nu le-a plătit salariile, banii cuveniți pe concediul medical ori cel de odihnă sau sporurile cu caracter permanent.

Alte persoane au reclamat că le-a fost desfăcut abuziv contractul individual de muncă, nu le-a fost încheiat în formă scrisă acest document ori au fost concediate fără să li se acorde preavizul legal. Nu au lipsit nici cazurile în care semnatarii sesizărilor au reclamat că angajatorul le-a refuzat eliberarea adeverinței care să ateste că au lucrat în unitatea lui. Până la sfârșitul anului, inspectorii ITM au reșit să soluționeze toate reclamațiile depuse la instituția județeană în 2020. Ca de obicei, și de această dată, din păcate, în mai puțin de jumătate din cazuri răspunsul dat de ITM Bacău le-a fost favorabil celor care și-au incriminat angajatorul. În peste 50 la sută din situațiile reclamate, inspectorii ITM nu au găsit la angajator documentele care să confirme cele sesizate. Prin urmare, celor în cauză nu le rămâne decât să i se adreseze instanței care judecă în regim de urgență spețele ce țin de încălcarea drepturilor prevăzute de legislația muncii.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri