Urmare a testărilor efectuate în contextul aplicării metodologiei de supraveghere a COVID-19, Direcția de Sănătate Publică ne-a transmis, la solicitarea noastră, că la nivelul județului Bacău (în Moinești, n.r.) în data de 08 august 2020 a fost identificată evoluția unui focar (30 cazuri confirmate) într-un centru de persoane vârstnice, focar ce a cuprins atât personal de îngrijire (5 cazuri confirmate COVID-19), cât și beneficiari (25 de persoane confirmate).
La ora actuală există o anchetă epidemiologică în derulare, desfășurată de către specialiștii din cadrul DSP Bacău, iar măsurile care au fost dispuse vizează:
izolarea în secțiile de Boli Infecţioase din cadrul unităților sanitare sau în alte secții de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Onești – spital suport COVID-19, a cazurilor confirmate din rândul personalului de îngrijire, cât și a beneficiarilor;
monitorizarea clinică zilnică a tuturor persoanelor din cadrul centrului.
Totodată s-a impus respectarea cu stricteţe a măsurillor de curăţenie, dezinfecţie şi aerisire pentru toate spaţiile din centru, purtarea echipamentului de protecție individual corespunzător de către personalul medical și auxiliar de îngrijire, respectarea măsurilor de distanțare fizică în centru și anularea activităților cu desfășurare în grup.
Toate cazurile confirmate sunt asimptomatice, au mai spus specialiștii din DSP Bacău.
„Deși este un centru privat, care nu aparține de autoritatea locală, am dispus, împreună cu directorul DSP Bacău, doamna dr. Mihaela Arim, și managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, domnul dr. Adrian Cotîrleț, ca acolo să se realizeze o evaluare a tuturor persoanelor confirmate și să se ia măsurile necesare”, a precizat și Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.
În urmă cu două săptămâni, la Complexul Servicii Sociale Moinești, care aparține de primăria din localitate, a fost depistat un focar de COVID-19, dar acum acesta a fost stins, în momentul de față atât beneficiarii, cât și angajații din acel centru având rezultate negative, după cum a declarat tot primarul Vieru.
Scade numărul noilor îmbolnăviri cu SARS – CoV – 2
Vești în sfârșit bune pentru județul Bacău vin din zona COVID -19, sursele oficiale (Grupul de Comunicare Strategică) indicând doar 27 de noi cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. Alte 11 cazuri au ieșit pozitive la retestare. Astfel, numărul total al celor care infectați SARS-COV -2 a ajuns la 1.842 în tot județul, de când a intervenit pandemia.
Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private – domnul Dan Armeanu, a declarat:
„Digitalizarea accentuată din ultimul deceniu și contextul actual generat de pandemia cu COVID-19 au impus oferirea alternativei de transmitere a informărilor anuale din sistemul pensiilor private prin mijloace electronice, ca opțiune cerută în mod expres de participanți, existând în acest sens numeroase solicitări adresate administratorilor de fonduri de pensii private. Mulți participanți și-au modificat temporar reședința și utilizează frecvent poșta electronică în relația cu diferiți furnizori de servicii, astfel încât în ultimii ani au întâmpinat dificultăți în recepționarea informării anuale prin intermediul serviciilor poștale.
Drept urmare, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis modificarea prevederilor normei nr. 24/2015 privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor administrate privat și a normei nr. 25/2015 privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor facultative, în sensul acordării posibilității de transmitere a informării anuale privind activul personal prin mijloace electronice, conform opțiunii exprimate de participanți. Prevederea vizează fondul problemei și anume informarea efectivă a participanților prin creșterea gradului de recepționare a informării anuale într-un timp cât mai scurt. Aceasta măsură a fost așteptată de peste 10 ani și reprezintă un prim pas important în digitalizarea sistemului de pensii private, prin modernizarea comunicării dintre administrator și participant. Astfel, crește atât gradul de interes față de participarea la fondurile de pensii private cât și nivelul de informare cu privire la evoluția activului personal, a fondului și a situației financiare a administratorului.
Odată cu distanțarea socială și perturbarea activității generată de epidemia cu virusul COVID -19 a crescut interacțiunea și comunicarea la distanță prin mijloace electronice și utilizarea pe scară largă a acestor alternative de desfășurare a activității. Temerile față de un nou mod de lucru și vechile uzanțe au fost practic spulberate în câteva luni, de nevoia de adaptare pentru continuarea activității în condiții optime.
În acest context, A.S.F. a luat rapid măsuri pentru facilitarea interacțiunii cu entitățile reglementate și consumatorii prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, fără ca aceasta se impieteze asupra continuității și coerenței activității desfășurate. Totodată, a adaptat prevederile Regulamentul nr. 11/2016 privind activitatea de control periodic și inopinat in sensul cresterii interactiunii digitale pentru a răspunde la noile provocări și a permite desfășurarea activității în condiții de siguranță din perspectiva distanțării sociale.
Digitalizarea a schimbat fundamentele desfășurării multor activității din domenii diferite, atât în mediul industrial în condițiile în care activitățile au fost automatizate și sunt comandate de programe, cât și în cel al vânzărilor sau al serviciilor financiare, contribuind la creșterea productivității și totodată la modificarea semnificativă a structurii și specializării salariaților.
Impactul digitalizării în domeniul financiar este notabil, în măsura în care astăzi vorbim de tranzacționarea la distanță pe mai multe piețe simultan, în timp real sau de tranzacționarea algoritmică. Beneficiarii digitalizării pe piata financiara sunt intermediarii si consumatorii care dispun de conturi online, fie ca ne referim la conturi bancare, de investiții sau de pensii și care au acces la informații actualizate, astfel încât deciziile să poata fi luate rapid și în cunoștință de cauză, crescând numărul de operațiuni și gradul de intermediere financiară. În prezent, există chiar și roboți (digital chatbox) care oferă consiliere financiară pentru produse simple pe măsură ce inteligența artificială devine din ce în ce mai uzitată. Tehnologia digitală aduce oportunități pentru furnizorii de servicii financiare și pentru consumatori, dar și provocări cu privire la respectarea în permanență a confidențialității datelor și operațiunilor.
Nevoia de digitalizare a serviciilor financiare a devenit stringentă în contextul evenimentelor din ultima perioadă. Posibilitatea de transmitere prin mijloace electronice a informațiilor esențiale privind situația conturilor personale ale participanților la fondurile de pensii private reprezintă un prim pas calitativ în creșterea transparenței sistemului de pensii private prin digitalizare”.
Afacerile mici și mijlocii din Bacău, inclusiv cele deținute de persoane fizice autorizate, pot primi spijin nerambursabil de la stat pentru a fi echilibrate după cutremurul pandemiei de COVID -19. Facilitățile sunt acordate începând cu 15 august, în cadrul a trei scheme de finanțare, care totalizează 1 miliard de euro. Proprietarii afacerilor pot cere între 2.000 și 200.000 de euro, fiecare.
IMM-urile care au fost puternic afectate de criza coronavirusului vor putea accesa sume nerambursabile în cadrul Planului național de investiții și relansare economică, inițiat de Ministerul Fondurilor Europene și administrat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Astfel, vor fi acordate microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții, bani care trebuie să ajungă la firme până la sfârșitul acestui an, la circa 100.000 de afaceri.
Schema I
De exemplu, firmele fără angajați (IMM-uri, ONG-uri din anumite domenii, precum PFA-uri și Cabinete Medicale Individuale – implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 care nu au beneficiat de stimulentul medicat acordat în baza OUG 43/2020) vor putea să acceseze microgranturi sub formă de sumă forfetară cu o valoare de 2.000 euro. Finanțarea se acordă o singură dată, putând fi folosită pentru acoperirea anumitor tipuri de cheltuieli. Bugetul alocat pentru acordarea de microgranturi este în valoare totală de 100 milioane euro, sumă care ar putea ajunge la circa 50.000 de beneficiari.
Schema II
În cadrul celei de-a doua scheme de finanțare, firmele băcăuane pot primi granturi pentru capital de lucru sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri. Astfel, afacerile cu cifre de afaceri de 5.000 – 13.500 de euro care au fost afectate de pandemie, activitățile fiindu-le interzise sau reduse prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, pot solicita 2.000 de euro. În schimb, firmele cu afaceri de până la un milion de euro, pot beneficia de sprijin de la stat de maximum 150.000 de euro fiecare. Sunt eligibile afacerile din domeniile HORECA – hoteluri, restaurante, cafenele, servicii de transport, agenții de turism, librării, edituri, biblioteci, industrii creative, organizare de evenimente. „Pentru acordarea granturilor destinate capitalului de lucru, MEMMA va elibera în perioada 01 august – 15 septembrie 2020, la cerere, certificate de situații de urgență, operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 în perioada stării de urgență”, au precizat reprezentanții ministerului de resort.
Schema III
Cea de-a treia linie de finanțare prevede acordarea de granturi de 50.000 euro și 200.000 euro pentru investiții. În aceste cazuri, fimele trebuie să asigure o cofinanțare proprie de minimum 15% din valoarea grantului solicitat, procent valabil în cazul beneficiarilor din regiunile mai puțin dezvoltate, și 30% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov. La această sumă, sunt alocate 550.000.000 euro ce vor putea fi folosiți pentru extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestării de servicii, realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii sau reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente, dar și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii.
Impresarul care se ocupă de transferurile lui Dorin Rotariu și Alex Băluță și-ar dori să revadă echipa galben-albastră renăscută. În Liga I
Ca jucător, a arat terenul. Cu precădere parcela stângă. Astăzi, ca agent de jucători, își continuă cursele. Mai abitir ca înainte. În țară și afară. Tocmai l-a transferat pe internaționalul Alex Băluță de la Slavia Praga la Akademia Puskas. „Alex avea nevoie să joace, iar Akademia Puskas reprezintă o variantă optimă din acest punct de vedere. În plus, fotbalul maghiar impresionează la capitolul organizare și infrastructură”, declară fostul mijlocaș al FCM Bacău. De altfel, Bobo a rămas un fan al „galben-albaștrilor”, chiar dacă echipa băcăuană nu mai există decât pe hârtie. „Pe lângă dorința de a transfera într-o bună zi un fotbalist la o echipă mare a Europei, visul meu este de a vedea din nou FCM Bacău în prima ligă, eventual cu mine într-o funcție managerială. Iar visele se împlinesc dacă știi să crezi și să lupți pentru ele. Dovadă că eu mi-am împlinit visul ca jucător: Acela de a evolua pentru FCM”.
Data și locul nașterii: 24 septembrie 1981, Buhuși.
Stare civilă: „Căsătorit cu Alexandra, fără copii. Deocamdată, fără copii. Ne pregătim și ne dorim”.
Principala realizare profesională: „Cred că nimeni nu știe asta, dar marele meu vis încă de când eram copil a fost să joc la FCM Bacău. Iar meciul cu Steaua, din Cupa României, din 2010 a fost ceva de neuitat, chiar dacă am fost învinși atunci. Ca impresar, principalele realizări de până acum sunt transferul lui Dorin Rotariu la FC Bruges și cel al lui Alex Băluță la Akademia Puskas”.
Principalul regret profesional: „Că nu am evoluat în prima ligă. Am avut ocazia de a ajunge la Vaslui, însă nu mi s-a dat drumul. Ulterior a mai existat oportunitatea numită Oțelul Galați, dar nu s-a făcut nimic”.
Sportivul preferat: „Simona Halep”.
Hobby: „Porumbeii. Îi iubesc. Tata are vreo 70, e mare crescător de porumbei. Un alt hobby, pe care mi-l permite acum și meseria sunt călătoriile. Îmi place mult să vizitez locuri noi”.
Mâncarea preferată: „Paste cu fructe de mare. Iar ca desert, tiramisu”.
Muzica preferată: „Preferatul meu este Bob Marley, dar, în general ascult muzică comercială. Și nu-mi plac deloc manelele. La un șpriț merge mult mai bine muzica lăutărească de bună calitate. Uneori, chiar și o populară de-a noastră.”.
Actori favoriți: „Marlon Brando în <Nașul>. E feblețea mea”.
Nu poate trăi fără…: „Soție”.
Vacanța perfectă: „În Bali, pe o insulă retrasă, alături de soție și așteptând un telefon de la conducerea lui Real Madrid care să mă informeze că își dorește cu ardoare un jucător reprezentat de mine”.
Oraș de suflet: „Am două. Amândouă, fabuloase: Roma și Praga”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „În primul rând, telefonul. Nu pot fără el. Apoi, un cuțit, pentru a-mi asigura supraviețuirea. Ți aș mai lua un bidon cu apă, mai mult pentru recipient” .
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Mă consider un om norocos, căruia Dumnezeu i-a dat destule. Am o situație OK și o îndeletnicire care, deși cere multe zbateri, îți oferă sacrificii deosebite. Cu cât ai mai mulți bani, cu atât ajungi să te îndepărtezi mai mult de lucrurile simple, care reprezintă, de fapt, esența vieții. Cel puțin, asta e părerea mea. Prin urmare, voi cere peștișorului să mă ajute sau, mai exact, să ne ajute ca eu și soția mea Alexandra să avem copii sănătoși. Aș mai cere liniște și sănătate, iar a treia dorință este să revină FCM Bacău în Liga I, jucând pe un stadion modern, plin-ochi”.
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Cu Gheorghe Hagi. Am avut plăcerea și onoarea să stăm de vorbă la o cafea și mi-a prins foarte, foarte bine”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar fi dispus să o facă: „Cea mai mare nebunie a fost ca la două noaptea, să cânt din toate puterile imnul României în centrul orașului Alba Iulia alături de coechipierii mei de atunci Nicușor Stanciu și Bogdan Spătaru. Ce-i drept, îmi și udasem puțin….vocea”.
Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Că trebuie să apreciem ceea ce avem. Și că este foarte important să dedicăm mai mult timp familiei”.
Ascultă sau spune bancuri? „Iubesc la nebunie bancurile, dar n-am talent la spus. Ascult”. OK, atunci: la o școală din Torino, o învățătoare, mare suporteră a lui Juventus, îi întreabă pe elevi cu ce echipă țin. „Tu, Marco?”. ”Cu Juventus, doamna învățătoare”. „Și tu, Gigi?”. „Și eu sunt cu Juve, bineînțeles”. „Dar tu, Beppe?”. „Tot cu Juve, doamnă”. Ajungând la un băiețel din ultimele bănci, învățătoarea repetă întrebarea: „Și tu cu cine ții?”. „Cu Torino, doamnă învățătoare”. Învățătoarea, furioasă: „Cum, cu Torino?! Asta e o mare-mare prostie. Zi-mi un singur motiv pentru care o echipă precum Torino poate săț-ți fie simpatică”. Puștiul: „Păi, tatăl meu ține cu Torino, mama mea ține cu Torino iar fratele meu e și el cu Toro”. Învățătoarea, și mai furioasă: „Și ăsta ți se pare un motiv bun? Păi, dacă taică-tu ar fi fost un cerșetor, maică-ta o prostituată, iar frate-tu un hoț și un drogat, tu ce ai fi făcut?”. Puștiul, senin: „Aș fi fost juventin, doamnă învățătoare”.
Cum se vede la 70 de ani: „Cu familia lângă mine: cu copii, cu nepoți, urmărind meciuri de fotbal și discutând la telefon cu jucătorii pe care i-am impresariat și care, între timp, au ajuns antrenori și conducători la echipe importante din România și- de ce nu?- și din străinătate”.
Numărul dublu (iulie-august) al revistei „Ateneu” poate fi citit deja pe site, în format pdf., însă poate fi procurată și din rețeaua de distribuție a SC „Deșteptarea” SA. Cele 32 de pagini cuprind cronici literare, recenzii, eseuri, poezie, proză, teatru, studii de filozofie și pedagogie, portrete literare etc.
Din sumar: Ioan Dănilă – „Saloanele Moldovei – expoziție aniversară”; Adrian Jicu – „Grădina Paradisului – o utopie răsturnată” (cronică despre „Grădina Paradisului”, de Eugen Uricaru); Proză de: Constantin Gherasim („Șantierul”) și Mir Bălan („Un manuscris proaspăt”); Poezii de: Ileana Negrea, Gela Enea și Cristina Cîmpeanu; Cecilia Moldovan – „Primăverile Elenei” (fragment dintr-o piesă de teatru având în centru povestea de iubire dintre Vasile Alecsandri și Elena Negri); Ioan Dănilă – „Teleșcoala Ateneu. Metoda acțională în abordarea textului literar”; Violeta Savu – „Agonia despărțirii” (comentarii pe marginea cărții „A doua viață”, de Nicoleta Dabija); Ştefan Radu – „Cine îl urãște pe Eminescu?”; Elena Ciobanu – „Impostoarea Elisabeta I”; Carmen Mihalache – „Florin, o amintire tandră și luminoasă” (In Memoriam Florin Faifer); Adrian Jicu – „Transparența unui popor de foci” (recenzie la cartea de poezii „Transparența unui popor de foci”, de Alexandru Ovidiu Vintila); Vasile Spiridon – „Pământul făgăduinței” (studiu asupra romanului „Ion”, de Liviu Rebreanu); Gabriela Gîrmacea – „Cartea de vacanță”; Ionel Savitescu – „Viața lui Isus” (impresii despre romanul lui Giovanni Papini); Ion Fercu – „Prejudecățile: infern și provocare eternă”.
• Ilustrația acestei ediții: reproduceri din expoziția „Saloanele Moldovei – 30 de ani”,găzduită de Centrul de Culturã „George Apostu“ Bacãu (Foto: Victor Eugen Mihai Vem).
După aproape cinci luni de la declararea pandemiei de coronavirus, în România sunt încă multe necunoscute și controverse privind modul de răspândire, mai ales, de protecție și a schemelor de tratament. După faza de „pionierat”, ne așteptam ca, în timp, lucrurile să capete un sens, o coerență, specialiștii să fie cei care au cuvântul major în această luptă inegală cu efectele SARS cov 2 și nu segmentul politic. Cred că s-a instalat și un virus specific în rândul politicienilor, mai ales al președinților de state și de partide.
Zilnic, avem parte de intervenții mai mult sau mai puțin hazlii ale șefilor de state și de guverne în speța epidemiei, în loc să lase locul medicilor practicieni, cercetătorilor, somităților în domeniu, care toată viața au trăit printre viruși. Nu putea România să facă excepție, la orele 14.00 sau 17.00, președintele nostru de țară iese la televizor și, cu morga specifică unei asemenea funcții, ne povestește care-i treaaba cu virusul și ce avem noi de făcut.
Nici la Atlantic sau Pacific nu-i altfel, la americani este spectacol total, cu consecințe extrem de grave, să nu mai vorbim de Brazilia sau Franța. Dacă respectivii s-ar limita să ne spună doar să ne spălăm bine pe mâini, să purtăm mască și să păstrăm distanța, mai treacă meargă, hai să-i înțelegem, vor să fie utili națiunii, dar când se lansează în teorii, comentarii, sfaturi, recomandări cu rang de rețetă, dând vizibil la o parte miniștrii de resort, directorii de spitale și de institute de specialitate, medici posesori de titluri acadmice, devine jenant și agasant.
În Constituție se vorbește de separarea puterilor în stat, în normele de conviețuire, ale bunului simț se vobește de puterea și separarea competențelor. De ce, pentru un vot sau două, ții neapărat să te faci de râs, să spui prostii, fiind nevoiți ca oamenii îndreptățiți să țină oiștea dreaptă să repare a doua zi gogomăniile spuse de la nivelul amintit.
Cu asemenea exemple și asemenea comportament, nu-i de mirare că populația și-a piedut încrederea în actul medical profesionist, deoarece a fost pervertit de tot felul de băgători în seamă, de atleți electorali și persoane cu funcții care confundă pandemia cu primăria.
Abia s-au împlinit 200 de ani de când Gheorghe Lazăr reușise să întocmească învățământul în limba română în Valahia, evident. Că de bine ce se înțelegeau românii cu românii în Transilvania, i s-au pus piedici și chiar a fost destituit din postul de la Școala teologică ortodoxă pentru că mai marii instituției – români și ei – voiau învățământ în slavonă și i-au interzis tipărirea cărților în românește. Ce nu s-a putut în Transilvania, a făcut Gheorghe Lazăr în Valahia, la București.
Au trecut, cum spuneam, două secole de atunci și suntem pe cale să punem capăt și acestui experiment. Grație prea-înțelepților noștri politicieni, aprigi la împărțitul mălaiului dar strânși la pungă când e vorba de interesul național, o să avem fix învățământul dorit de toate loazele națiunii: fără profesori, fără manuale și fără ore de curs.
Păi nu asta voiau tinerii revoluționari din clasele gimnaziale? Să învețe doar ce au nevoie să reușească în viață, nu ce vor profesorii?! Iaca o să aibă ce și-au dorit. Fără matematici, literatură, istorie, geografie. Doar lucru manual, că trebuie să știi să rulezi un „cui”, poate ceva desen, că se găsesc destule cărți de colorat și niște muzică, dar la televizor, pe canalele de manele.
Bacul, oricum nu se va mai da; cât credeți că va trece până când vor dispărea și cei care știu să corecteze o lucrare? Sănătate și virtute! La șparaghel nu-ți trebuie glagorie multă. Sau să pui ștampila unde-ti zice tipul ăla cool de pe Facebook, care îi înjură mișto pe toți și care e foarte deștept pentru că știe exact ce nu merge bine în țară și, dacă va fi ales, va ști cum să facă ordine.
Vom ajunge să facem școala pe ascuns cu cine va avea curajul. În caverne, prin hambare, prin podurile caselor, să nu ne prindă miliția sanitară că vorbim fără masca. Sau că ne adunăm fără să fim rude în spații închise.
Să nu aveți speranța că veți scăpa; avem o adevărată tradiție în materie de turnătorie. Da știu, o să spuneți că virusul, măsurile, eroii din linia întâi, să facem și să dregem. Dacă privești evenimentele separat, poate ai putea să crezi asemenea propagandă.
Dar dacă privești în profunzime și pui cap la cap lucrurile, vezi că într-o jumătate de an am ajuns să acceptăm ca firești niște lucruri la care nici nu visam. Fiți responsabili! Purtați masca, stați în case, nu va informați decât din surse oficiale, nu va plimbați pe plajă decât împreună cu familia. Ați fi făcut asta înainte de 1990?
Cazul familiei evacuate din locuința în care stătea în chirie, publicat în ediția de joi a cotidianului Deșteptarea, pare să fi găsit rezolvare pe termen lung. Pentru început, femeia, împreună cu cei doi copii ai săi, se află adăpostită, la Centrul Maternal aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.
„A ajuns la noi în urma unui apel primit la «Telefonul copilului» în data de 5 august. La nici zece minute, colegii mei s-au deplasat acolo, unde au stat de vorbă cu mama copiilor. Inițial, aceasta nu a vrut să vină la Centru, spunându-ne că vrea să-i fie duși doar copiii. Dar, până la urmă, a acceptat să fie cazată și ea la noi.
Cert este că familia este la noi, nu a stat pe stradă, în caniculă și, în plus, cazul este în atenția noastră și lucrăm cu autoritatea locală pentru a-i găsi o soluție pe termen lung”, ne-a declarat Irina Avorniciței, directorul adjunct al DGASPC Bacău.
Partea la fel de bună este că un cititor al cotidianului Deșteptarea, impresionat de situația tinerei mame, s-a oferit să o sprijine, oferindu-i cazare plătită timp de un an la o garsonieră din Bacău.
În urma analizei din teren, a fost aprobată, în sedința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bacău, alocarea sumelor pentru finanțarea unor lucrări de reabilitare a obiectivelor de infrastructură, străzilor, drumurilor județene, comunale și sătești, podurilor și podețelor și locuințelor afectate de intemperii.
„Apreciez promptitudinea primarului comunei Agăș, Doru Merlușcă, și a viceprimarului comunei, Florinel Rață, pentru implicarea în decolmatarea localității. Cei doi au fost permanent lângă oameni sprijinindu-i în acele momente dificile”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu.
Peste 13 milioane de lei vor fi virați autorităților locale din județul Bacău din zonele afectate de calamități.
Sumele menționate vor fi virate din Fondul de Intervenție, prin Hotărâre de Guvern.
Activ în politica locală de multă vreme, Liviu Miroșeanu a fost tot timpul un om discret, care și-a văzut de treabă, fiind prea puțin interesat de lumina reflectoarelor. A făcut întotdeauna politică ”de dreapta”, mai întâi în vechiul PD, iar mai apoi în PNL, prin fuziunea celor două partide. A demisionat din partid pentru a fi numit prefect al județului, funcție pe care a părăsit-o acum câteva zile, prin demisie. A fost desemnat candidatul PNL la Primăria Bacău și a ales, conform propriilor declarații, să se alăture echipei liberale. Este considerat de mulți ca om calm și echilibrat, cu șanse reale de a câștiga fotoliul de primar.
Domnule Miroșeanu, cum este să fii prefect în vremuri de pandemie, o situație fără precedent pentru oricine din vremurile contemporane? Ce a fost cel mai dificil?
Complicat, evident, pentru că, pe de o parte, am trăit cu toții o situație nouă, pe de altă parte te apasă responsabilitatea deciziilor pe care trebuie să le iei. Iar aici, în Bacău, situația a fost altfel decât în țară, pentru că ne-am izbit de un refuz la dialog. A fost poate cea mai mare piedică în gestionarea acestei pandemii, care ar fi trebuit să-i învețe pe unii politicieni locali că nu există PNL, PSD, Pro România sau mai știu eu ce alte partide. Există un dușman împotriva căruia trebuie să facem front comun. Din nefericire, nu a fost așa. Și da, astăzi o spun răspicat, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, nu numai că au refuzat dialogul, dar au pus piedici reale. Am să vă dau un simplu exemplu, care chiar m-a marcat: când căutam, aproape cu disperare, locuri de cazare pentru carantina obligatorie, proprietari de pensiuni și hoteluri au fost sunați să nu ne pună spațiile de cazare la dispoziție. Mă întreb și astăzi: cum poți face așa ceva, când în joc este viața unor oameni? Nu altceva, viața unor oameni! Și acesta este doar un exemplu.
Cum ați depășit momentele complicate?
Așa cum se face în realitate: în echipă! Am avut alături și profesioniști, care au înțeles complexitatea situației și cărora le mulțumesc. Am trecut cu bine și ne-am văzut de treabă. Astăzi, situația este gestionată corect. Cele două etaje ale Spitalului Municipal au devenit funcționale, avem baza Letea și Spitalul de Campanie, patru aparte de testare Real Time – PCR aflate în funcțiune, dintre care unul, privat, poate procesa între 500 și 700 de teste, zilnic. Poate, dacă ar fi fost o colaborare reală cu primăria, consiliul județean, prefectura, fără sabotaje și piedici puse, s-ar fi reușit mai repede. Unii au văzut, însă, în pandemie, o competiție, o modalitate de a striga mai tare. Îl aștept și astăzi pe domnul Benea să spună câți bani a primit Consiliul Județean Bacău de la Ministerul Sănătății, pentru spitalul județean. Pentru că trebuie spus că am reușit să avem aparatura necesară, inclusiv cu sprijinul Ministerului Sănătății, de unde am primit mereu sprijin.
Cu ce gânduri plecați din Prefectura Bacău?
În primul rând, cu bucuria de a fi cunoscut și colaborat cu oameni serioși, dedicați, buni profesioniști, cărora vreau să mulțumesc public, la fel ca și personalului din Prefectură. O altă satisfacție este că am reușit să depășim multe momente grele, chiar dacă tensiunea a fost maximă și simțeam că nu avem cale de ieșire. Aș vrea să le mulțumesc băcăuanilor, acești oameni minunați care au înțeles toate eforturile noastre, care au înțeles că luăm decizii, chiar dacă unele dintre ele mai puțin populare, pentru protecția lor. A fost o perioadă grea, care ne-a solicitat pe mulți. Cu toată modestia, dar plec cu fruntea sus din Prefectură. Cred că mi-am făcut datoria.
”Îngrămăditul la fotografii, sportul național al unor politicieni locali, în vreme de pandemie”
Cât de diferită este situația astăzi, față de momentul la care ați fost numit prefect?
Vedeți dumneavoastră, când am fost numit prefect, am avut pe agendă două obiective foarte clare: Spitalul Municipal și Șoseaua de Centură. Acestea trebuiau finalizate și îmi propusesem ca, din funcția pe care o dețineam să fiu un factor de echilibru, să pun la aceeași masă pe toți cei implicați, ca acestea să fie finalizate cât mai repede. Pentru oameni! Nu pentru imaginea mea. Așa cum știți, a venit epidemia și a trebui să facem față și altor provocări. Și atunci i-am cunoscut mai bine pe domnii Cosmin Necula și Dragoș Benea. Din punctul meu de vedere, sunt oameni care au făcut mult rău orașului și județului, însă, lucrul de neiertat, este că au vrut să profite de pe urma pandemiei. Nimeni nu se pricepe la toate, chiar și micile greșeli sunt admise, dar să vrei să obții foloase de imagine de pe urma unei drame naționale este ceva ce nu se poate uita atât de ușor, iar băcăuanii trebuie să știe aceste lucruri.
Sunteți supărat, domnule Miroșeanu…
Îngrămăditul la fotografii a devenit sportul național al unor politicieni locali, chiar și în vreme de pandemie și asta m-a indignat. Da, sunt supărat, pentru că eu înțeleg altfel politica și oamenii politici. Eu cred că trebuie să te preocupe soarta comunității, dezvoltarea ei, dialogul și că în centrul tuturor deciziilor tale trebuie să fie oamenii, așteptările lor, nevoile lor. Mă uit în Bacău: de patru ani, nu s-a întâmplat nimic! Niciun proiect major! În patru ani, nu s-a rezolvat problema rezervei de apă, deși știu bine că fosta conducere liberală a orașului a lăsat proiectul gata. În patru ani, nu s-a finalizat Spitalul Municipal, deși era gata 80%. Păi, cum poți tu, Cosmin Necula, după un mandat dezastruos, să mai vii să mai ceri votul băcăuanilor? Dacă mi s-ar întâmpla asta, aș avea bunul-simț să plec singur acasă. Vedeți, din supărarea asta a apărut și ideea candidaturii mele.
Să revenim un pic la Spitalul Municipal. Două etaje finalizate, predate Spitalului Județean, poate primi și trata bolnavi. Cum a fost posibil să se realizeze în patru luni ce nu s-a făcut în patru ani?
Să știți, fără falsă modestie, că am făcut tot ce ținea de mine, ca prefect, ca etajele patru și cinci să devină funcționale. Prefectura nu are fonduri, dar am făcut ce trebuia: am mediat. I-am așezat la aceeași masă pe primar, pe președintele Consiliului Județean, pe Dragoș Benea, care, de data asta a venit neinvitat. A simțit că este rost de ceva imagine… Exact aceeași actori care, timp de patru ani, nu au făcut nimic, ba, mai mult, au încercat tot felul de variante nerealiste, care au încurcat lucrurile. Pentru această delăsare, îi găsesc vinovați, fără niciun echivoc, pe Cosmin Necula și Dragoș Benea. Cei doi sunt vinovați de privarea băcăuanilor de servicii medicale de calitate. Să revenim, însă: în paralel, am hotărât promovarea unei Hotărâri de Guvern și aici țin să le mulțumesc premierului Ludovic Orban și ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, pentru rapiditatea cu care au emis acel act normativ. Iar una dintre ultimele decizii luate ca prefect, pentru că legea îmi permite, am dispus, în regim de urgență, darea în folosință gratuită, pe toată durata epidemiei, a celor două etaje, către Spitalul Județean. Nu am vrut să mai aștept să se întrunească nici consiliul local, nici cel județean, ar fi fost timp pierdut.
Iar Șoseaua de Centură? Lucrările avansează într-un ritm alert, brațul vestic este gata, când vom circula?
Da, brațul vestic este gata, dar mai este nevoie de avize pentru a putea fi dat în folosință, altfel se pierde finanțarea europeană. Am vorbit foarte des cu ministrul Lucian Bode, unul din cei mai serioși miniștri, un profesionist desăvârșit și veți vedea cât de curând că brațul vestic va fi dat în folosință. Și fără festivisme și tăieri de panglici, fără plimbări demonstrative cu bicicleta. Și în legătură cu acest obiectiv am sperat că voi avea parteneri de dialog, că ne vom putea așeza la aceeași masă pentru a găsi soluțiile cele mai bune. Din păcate, nu a fost deloc așa. Am avut de-a face cu un PSD total ostil, care a mers până acolo încât s-a dat în spectacol atunci când a venit ministrul Bode pe șantier. Nu așa se face politică, nu așa demonstrezi că ești în slujba comunității. Prin minciună și ipocrizie nu ajungem nicăieri!
dav
Intrați într-o competiție electorală grea, din postura de candidat la Primăria Bacău. Credeți că oamenii mai pot fi păcăliți cu promisiuni, cu vorbe?
Eu cred că băcăuanii au ajuns la maturitatea politică necesară, încât să se uite în jur, să compare și să aleagă. Vor vedea un PSD care, timp de 30 de ani, a condus județul Bacău fără să lase mai nimic în urmă, decât fotografii și plimbări cu bicicleta. Un partid care a făcut mult rău, cu lideri mincinoși, mult prea preocupați de interesele personale și de grup. Azi, PSD nu-l mai vrea pe Cosmin Necula, dar Cosmin Necula a ajuns primar de la PSD! Iar eu intru în această competiție ca să-l trimit acasă și să le reamintesc oamenilor că Bacăul a fost dezvoltat în cei 12 ani de administrație liberală. Încă patru ani cu Cosmin Necula ar însemna un pericol pentru Bacău. Eu cred în această maturitate a celor 30 de ani de democrație. Cred că oamenii vor pune în balanță și vor spune: da! Liberalii au făcut un centru de afaceri, un pasaj subteran, un pod peste Bistrița, au refăcut infrastructura rutieră din tot orașul, aducțiunea de apă de la Uz, au anvelopat zeci de blocuri, au acordat premii olimpicilor și profesorilor, au construit un spital municipal. Știu, mulți nu mă cunosc, pentru că n-am căutat lumina reflectoarelor și pentru că am considerat că politica se mai face și cu bun simț și fără multe vorbe. Oamenii trebuie să vadă ceea ce faci, să simtă că au o ușă deschisă, că sunt respectați, și nu să te împăunezi cu ceea ce realizezi pentru ei. Faci pentru ei, din banii lor! Iar pentru asta, merită respectați! Acesta este spiritul liberal în care cred și pe care vreau să-l readuc la Primăria Bacău!
Deputatul Costel Dunava spune că PNL Bacău e sfârtecat între obiectivul lui Ionel Palăr de a nu rămâne șomer politic după locale și dorința liberalilor ca partidul de guvernământ să aibă propriul candidat la Primăria Bacău.
Dunava consideră că liderul PNL muncește cu hărnicie la soclul primarului „Luci de la Brăila”, cum este numit deputatul Lucian Viziteu, dând Bacăul pe 92 de UAT-uri din județ.
„Ionel îi lasă pe liberali cu ochii în soare, de dragul unui iluzoriu interes personal, dând vrabia din mână pe cioara de pe gard! Mobilizați „dreapta”, de parcă voturile se cară cu sacul de la un candidat la altul (!), ca să nu rămână Ionel pe drumuri, șomer politic de toamnă. Ceea ce oricum se va întâmpla!”, a conchis deputatul Dunava.
IRIS – Nelu Dumitrescu vine la Open Air Blues in the garden cu un setlist ce include piese legendare ale formației, melodii de pe cel mai recent album lansat, dar și câteva surprize care vor face deliciul primei seri de festival.
Biletele se pot achiziționa de pe www.iabilet.ro și din magazinele Flanco.
Până la întâlnirea de pe 28 august, vă invităm să urmăriți cel mai recent material video lansat de trupă:
Campionatul Național de Viteză în Coastă 2 și-a desfășurat a cincea etapă din 2020 în acest weekend la Dărmănești, în județul Bacău. Cel mai nou traseu de concurs din campionat a pornit din localitatea Sălătruc și a continuat până lângă lacul de acumulare Valea Uzului, pe o lungime de aproximativ 3 kilometri.
Cu Adrian Răspopa în postura de organizator principal, prin Clubul Sportiv Rally Spirit, competiția a strâns la start un număr impresionant de participanți, facilitățile și gratuitățile puse la dispoziție de către organizatori fiind semnificative pentru piloți.
Cu această ocazie, pe parcursul celor două zile de întereceri automobilistice, în parcarea hotelului ,,Perla” din stațiunea Slănic-Moldova a avut loc și o inedită expoziție de mașini exotice și retro.
Emil Ghinea reușește victoria în Trofeul Valea Uzului la bordul modelului Norma M20F. Cu un timp asemănător cu prima urcare de concurs, Ionuț Șimon își conservă locul secund în clasamentul OPEN, la peste 15 secunde în spatele învingătorului. Cu o urcare cu 2 secunde mai rapidă decât în Concurs 1, Erik Fazakas obține bronzul în Trofeul Valea Uzului și se impune în cadrul grupei A.
1 de 13
Rezultatele și clasamentul final le puteți vizualiza pe site-ul http://rallycontrol.ro/
A trecut la cele veșnice Rodica Șerbănescu, profesor și politician băcăuan. Născută în 1947, a studiat istoria la Univesitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a predat la liceul PTTR (actualul NV Karpen) între 1978 și 1990.
Imediat după Revoluție a intrat în politică, fiind aleasă deputat pe listele PNL. Rodica Șerbănescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Spaniei și Republica Coreea. A făcut parte din Comisia pentru muncă, sănătate, protecţie socială şi statutul femeii în societate și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.
În legislatura 1996 – 2000 devine viceprimar al Bacăului, tot din partea PNL.
„M-am înscris pentru prima dată într-un partid politic în februarie 1990, niciodată nu am gândit că aș putea face parte din alt partid, doar PNL. Am făcut «istorie» în lunga mea activitate politică, sunt consecventă și respect principiile liberale”, a scris Rodica Șerbănescu, la un moment-dat pe pagina sa personală.
Cel de-al doilea roman al scriitoarei Jandy Nelson, Îți voi dărui soarele, uimește cititorul, asemenea operei ei de debut Cerul e pretutindeni, cu aceeași abordare nonconformistă în modul de relatare a diegezei, care a devenit semnătura autoarei. Îți voi dărui soarele este un roman de formare, ce atinge, în același timp, și tema iubirii romantice, dar și familiale.
Apărută original în anul 2014 în SUA, cartea a fost tradusă în română de Shauki Al-Gareeb și publicată, un an mai târziu, de către editura Epica. În 2015, Îți voi dărui soarele i-a adus scriitoarei Jandy Nelson Premiul Printz, pentru excelență în literatura pentru tineri.
Noah și Jude, cele două jumătăți ale persoanei ce relatează întâmplarea sunt foarte apropiați, însă și foarte diferiți, atât ca înfățișare, cât și ca personalitate și comportament. Băiatul de treisprezece ani are un păr lung negru și este retras, îndrăgostit de desen, dorind să creeze lumea din nou. Sora sa, cu părul său des și blond, este sociabilă, fascinantă și o adevărată vedetă printre adolescenții din micul lor oraș de la marginea oceanului.
După trei ani plini de evenimente ce tulbură viețile celor doi, rolurile lor în lume se schimbă. Fiecare îl pune la încercare pe celălalt, neștiind că, de fapt, ceea ce caută este normaliatea. În transformarea lor din tineri adolescenți în adulți, cele două jumătăți de om ajung să se descopere cu adevărat, atât unul pe celălalt dar și pe ei însiși, deznodând minciunile în care au fost prinși pe parcursul celor trei ani tumultoși ai schimbărilor pe plan emoțional și familial.
Modul de redactare al autoarei Jandy Nelson este cu adevărat unic, transpunând povestea celor doi frați în două planuri temporale diferite, Noah fiind trecutul, iar Jude prezentul, fiecare reprezentând două idei asemănătoare și diferite în același timp: Muzeul Invizibil și Istoria Norocului. Deși este un mod de structurare interesant, este deseori dificil pentru cititor să țină pasul cu acțiunea. Cartea abundă în figuri de stil și imagini artistice ce diferă în funcție de narator, dar care sunt de cele mai multe ori atât de abstracte încât nu își găsesc rostul în raport cu acțiunea descrisă, părând uneori doar încercări de a reda un anumit simbolism la nivelul romanului.
Cu adevărat geniale sunt glumele ce sunt presărate între paginile operei literare, care se potrivesc de minune cu tragicul ce abundă în diegeză.
Cartea a fost pentru mine și, cel mai probabil, și pentru ceilalți cititori un izvor de cunoaștere a superstițiilor și a artei. Cu fiecare pagină parcursă simțeam cum o bucată din suflet, fie ea cât de mică, rămânea încâlcită în cuvinte, ajungând ca la ultima pagină să constat că întreaga mea inimă a rămas prinsă într-un mănunchi de hârtie. Îți voi dărui soarele a fost singura operă care m-a făcut să mă simt cu adevărat acasă între paginile acesteia. Ciudatul pe care l-a prezentat cu foarte mult curaj m-a îndemnat la meditație pe tot parcursul lecturii. Uneori, ideile sunt mult prea adânci și au nevoie de studiu în profunzime pentru a simți cu adevărat experiența unei asemenea cărți, astfel încât m-am găsit de multe ori reluând pagina sau uneori chiar capitolul, pentru a fi sigură că ideile-mi sunt bine întipărite în minte și în suflet.
Romanul lui Jandy Nelson merită citit măcar o dată în viață la vârsta adolescenței, fiind o lucrare atât de profundă și complexă, încât orice tânăr poate relaționa cu sentimentele și experiențele celor doi frați, iar învățăturile pe care le putem extrage după lecturarea în mod corespunzător a acestui roman sunt cu adevărat infinite, de la căutarea alinării în brațele celui la care te aștepți mai puțin la faptul că nu trebuie să te trădezi niciodată pe tine în favoarea altcuiva dar nici invers.
Miruna Trofor, elevă, în clasa a X-a, la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Omul subteranei dostoievskiene îmi strigă: ,,Nu cumva suferinţa îi convine [omului, n. n., I. F.] întocmai ca şi prosperitatea? Uneori, suferinţa îi place teribil, până la pasiune […]. Eu unul sunt încredinţat că omul nu va renunţa niciodată la adevărata suferinţă, adică la distrugere şi haos. Doar suferinţa este singura cauză a suferinţei!” (F. M. Dostoievski, „Însemnări din subterană”, în „Jucătorul și alte microromane”, Iași, Editura Polirom, 2003, p. 63.) Și, pentru a fi și mai persuasiv, adaugă:
,,Chiar aşa: acum, din partea mea, pun o întrebare superfluă: ce-i preferabil – fericirea ieftină sau suferinţele sublime? Ei, ce-i preferabil?” (ibidem, p. 165). Kolea, copilul, cuvântă ca un crucificat: „Vreau să sufăr pentru omenire!” („Frații Karamazov”, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1982, p. 623) Pentru Dostoievski „suferința este o boală fără care nu se poate învia omul din om […].
Suferința este un prilej de a spori viul și de a recuceri umanitatea, redându-l pe om – omului și îmbogățindu-i astfel viața, care e atât de uriașă, încât Duhul ei Sfânt, căruia îi spune cu fermitate da, justifică din start, spunea undeva Nietzsche, orice durere, oricât de monstruoasă și de absurdă ar fi aceasta”, scrie Aura Christi („Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței”, București, Editura Academiei Române, 2013, p. 50) Eclesiastul (1;18) îmi spune: ,,Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere”.
Durerea ca suferință a spiritului… Simone Weil crede că „extraordinara măreţie a creştinismului vine din faptul că nu caută un remediu supranatural pentru suferinţă, ci o utilizare supranaturală a suferinţei”. (Simone Weil, „Greutatea şi harul”, București, Editura Humanitas, 2003, p. 123.) Steinhardt ne spune că suferința este cea care urmează viața; sau poate că viața urmează suferința. O suferință mereu nouă, mereu izbăvitoare, o suferință care ne ajută să dărâmăm zidurile subteraniste din noi. Dar cum se ivesc noi și noi ziduri, suferința capătă și justificare… pragmatică. Suntem logodiți pe vecie cu ea, chiar dacă, rațional, e greu de acceptat, nu o putem înțelege. Suferința locuiește în inimă: „Toate le putem afla, toate le putem cunoaşte, toate le putem învăţa. Numai suferinţa nu. Credem că ştim ce e suferinţa, că nu mai putem avea surprize, că am mers până la capăt. Da de unde! Suferinţa e veşnic nouă, proteică la infinit, oricând proaspătă”. (N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, Iași, Editura Polirom, 2008, p. 299)
Am un conflict la baionetă cu toți admiratorii suferinței. Mai ales atunci când suferința îi curtează pe copii, nu pot ține baioneta în regim de pace. Din păcate, în această dispută sunt aproape singur. Iată, de pildă, că și Dalai Lama mă trage de guler. (Vezi ,,Arta fericirii. Manual de viață”, București, Editura Humanitas, pp.163- 246) Îmi vorbește despre cum putem să ,,ținem piept suferinței”, despre ,,suferința pe care ne-o creăm singuri”, dar și despre sensul pe care-l putem găsi ,,în durere și suferință”. E categoric: ,,Pur și simplu nu se poate evita faptul că suferința face parte din viață”. Discursul său nu este întâmplător, întrucât, atunci când Buddha se adresa mulțimii ,,primul lucru pe care-l explica […] era principiul celor Patru Adevăruri Nobile, dintre care primul este Adevărul Suferinței”. Dalai Lama crede că ,,toți oamenii cunosc durerea și suferința”, dar are impresia că toți ,,cei crescuți în culturile orientale le tolerează mai ușor”. Cum găsim, pentru a o suporta mai ușor, un sens în suferință? Suntem trimiși către zisa lui Viktor Frankl, psihiatru evreu, cel aruncat de către naziști într-un lagăr de concentrare: ,,Omul este dispus să rabde orice suferință, atâta timp cât vede un sens în ea”. Și, pentru a fi și mai convingător, ne oferă și un vers din William Wordsworth: ,,O jale grea mi-a dat suflet de om”.
Când cineva își dorește prea mult să ajungă popular, celebru, se vorbește despre un„ narcisism scăpat din lesă”. Este o tendință destul de răspândită, astăzi, în societate. Unde apar peste noapte bloggeri, vloggeri, influencers, YouTuberi etc. Este o foame enormă de celebritate, însă aceasta e, de cele mai multe ori, efemeră. Or, o celebritate autentică este aceea care creează legende. Iar una dintre ele s-a numit Greta Garbo, „Sfinxul suedez”, actrița care i-a lăsat pe toți înmărmuriți de uimire când s-a retras în plină glorie, preferând anonimatul.
Au trecut mulți ani de la retragerea ei din lumea filmului (asta se petrecea în 1941, după premiera cu „Femeia cu două fețe”) și de la moartea ei, timp în care psihologii au încercat să-și explice gestul ei, astfel luând naștere ceea ce poartă numele de „sindromul Greta Garbo”. Cu acest titlu, Aurora Liiceanu a scris o carte, recent apărută. Celebritatea nu este o stare, precizează autoarea, ci un proces care schimbă psihologia persoanei, comportând mai multe aspecte: dragoste /ură, dependență (sau adicție), acceptare și adaptare. Ce s-a întâmplat cu Greta Garbo, care a ales să treacă de la strălucirea celebrității la umbră și anonimat? Alegerea ei pare stranie, mai ales în zilele noastre, într-o lume obsedată de visul celebrității.
Întâi și întâi, Aurora Liiceanu ne povestește viața actriței, una grea și săracă în anii copilăriei. Aflăm despre Greta că nu a făcut decât șapte ani de școală și că, pe tot parcursul carierei ei, toți cei care au cunoscut-o au spus că avea un intelect modest. Compensa cu un simț practic foarte ascuțit, grație căruia și-a sporit averea, făcând investiții inteligente. Era colecționară de artă, orientându-se spre cei mai buni consilieri în materie. L-a admirat și respectat mult pe Pygmalionul ei, Mauritz Stiller, dar a fugit apoi de relațiile oficializate, voind să rămână propria ei stăpână.
De fapt, asta a repetat cu îndârjire toată viața ei, „vreau să fiu lăsată în pace”. I s-au atribuit mai multe legături sentimentale, și cu bărbați și cu femei, deși așa-zisul ei lesbianism nu a fost niciodată confirmat. Culmea este că „Divina” avea complexe de inferioritate, pentru că era prea înaltă, avea „mâini de bucătăreasă”, picioare vânjoase (ca în sculpturile lui Maillol) și labe mari. Da, dar fața avea trăsături perfecte, iar surâsul ei era unic, enigmatic, misterios. În viața de toate zilele însă, Garbo (pseudonim care înseamnă grație, fiind ales de mentorul ei, Stiller) era cât se poate de terestră. Îi plăcea să mănânce bine, fuma mult și bea votcă, se îmbrăca simplu și, în pofida faptului că se declara iubitoare de singurătate, avea mulți prieteni. Adora călătoriile și vacanțele petrecute în casele unor persoane de vază, dineurile selecte împreună cu acestea. Era pasionată de înot și, adesea, se arunca goală în apă, fiind total dezinhibată, de o extraordinară naturalețe, indiferentă la cei din jur.
Greu de imaginat astfel de gesturi și atitudini pentru „Divina”! Dar așa era Garbo (potrivit biografilor ei), foarte contradictorie, infantilă, deșteaptă, egoistă, voluntară, superstițioasă, instinctivă, suspicioasă, complet absorbită de sine, neatașată. Se spunea că era timidă, fiind, totodată, foarte directă și stăpână pe ea. Era rigidă și extrem de atentă cu banii, strânsă la pungă, dacă nu chiar zgârcită. De aceea purta lucruri vechi (chiar de cincizeci de ani), astfel că un vecin de-al ei, care o vedea mereu plimbându-se prin parc, a spus despre ea că avea aerul unei „bogate cerșetoare”. Contradicții peste contradicții! Voi reveni cu alte dezvăluiri din spatele legendei Sfinxului suedez.
Se spune că într-o cetate îndepărtată, plină de oameni trişti şi împovăraţi, a intrat un Om care a început să le vorbească locuitorilor cetăţii despre adevăr, bine şi frumos, despre bucuria prezenţei Luminii şi a fericirii în viaţă. Văzându-l diferit de ei, locuitorii au dat năvală spre a-l vedea, a-l asculta, a-l putea atinge. Aşa s-au petrecut lucrurile o zi, o lună, un an… până când toţi s-au săturat şi au revenit la ale lor vechi preocupări. Dar el continua să vorbească! După o lungă perioadă de timp, se opreşte un copil, care îndrăzneşte să-l întrebe: „Domnule, ce faci aici?”. El a răspuns: „Eu spun poveşti!” Si copilul a continuat: „Înţeleg că spui poveşti, le spuneai şi când mama era de vârsta mea. Pentru ce tot le repeţi şi acum?”. Omul, atent privindu-l şi zâmbindu-i, îi zice: „Eu înainte am spus poveşti pentru a schimba lumea.” Copilul: „Dacă nu ai schimbat-o, de ce mai continui?”. Omul a răspuns: ”Spun poveşti, pentru ca lumea să nu mă poată schimba pe mine!”
Această pildă poate fi o lecţie din care putem înţelege şi faptul că esenţa întâlnirii cu Dumnezeu în fiecare sărbătoare, reluată repetitiv, an de an, sub aspectul aceloraşi pericope, sensuri şi simboluri, are rostul nu doar de a schimba lumea, ci, mai ales, de a ne imprima un anumit ritm duhovnicesc, pentru ca lumea să nu ne poată schimba pe noi. Este important ca Biserica, în structura-i comunitară a mărturisirii de credinţă, să aibă acelaşi diapazon foarte bine ancorat la adevăratele note duhovniceşti ale căutării Împărăției lui Dumnezeu.
Povestea acestei săptămâni continuă, ca şi cum n-ar mai fi trecut peste noi încă un timp al Domnului. Suntem bucuroși să fim iarăşi în miezul duhovnicesc al sărbătorii Schimbarea la Faţă a Domnului, ce ne descoperă putinţa mântuirii noastre prin har, derulată sub imperiul luminii teofanice. Transfigurați la trup şi învăluiţi în Lumină necreată, trebuie să dobândim noul Chip al Slavei, sinonim cu împărăţia bunătăţilor viitoare. Sfântul Evagrie Ponticul poartă convingerea faptului că nu doar Hristos, Domnul, a fost Cel Transfigurat pe Muntele Tabor, ci şi ochii apostolilor. Ei au fost transformaţi de lumina necreată în care Domnul se ruga, ca astfel să poartă participa minunii nu doar într-o stare latentă, ci au fost luminaţi pentru a-L înţelege pe Mântuitorul întocmai cum El era: Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut din Tatăl, Slava şi strălucirea lui Dumnezeu. Hristos Cel Transfigurat ne oferă şansa de a învia cu mult timp înaintea marii Învieri.
Povestea săptămânii continuă cu vederea smereniei Domnului Iisus Hristos, ce Se ascunde de ochii noştri pentru a Se ruga (Matei 14). În pofida retragerii pentru rugăciune, El simte frica, aude glasul inimilor apostolilor, calcă apele, se apropie şi linişteşte. Petru, plin de râvnă, vrea la Domnul. La un pas de Hristos, zgâlţâit de valuri şi de frică, văzându-se într-o situaţie ca de vis, odată cu îndoiala, începe să se scufunde. Dar mila Domnului este aceea care-l ridică din încrâncenata frică a valului morţii. Avem de a face cu un fel de schimbare la faţă a lui Petru. Pentru noi, o lecţie importantă: înţelegem că Domnul nu e nălucă. El ne ridică. Şi ne duce de mână în corabia mântuirii. Morala: ţine-te de ceea ce ai început, alungă gândurile ce te tulbură şi îndrăzneşte la Domnul, Care este aproape!
… şi încă un lucru important: toate sărbătorile, posturile, rugăciunile, cântările şi gândurile sfinte au un anumit ritm repetitiv nu pentru că vrem neapărat să schimbăm lumea, ci pentru că vrem ca lumea să nu ne schimbe pe noi. Iată o temă de adâncă meditaţie, care aruncă o lumină nouă asupra întregii dileme!
Inspector școlar
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
Traversăm o perioadă dificilă în care toate sectoarele de activitate sunt afectate de criza sanitară. În această luptă de supraviețuire sunt foarte mulți cei care acuză situația, printre cei mai greu încercați numărându-se cei care activează în domeniul HoReCa. Dar chiar și în aceste condiții, cu muncă, ingeniozitate și seriozitate, sunt locatiicare reușesc să se impună și să reziste în ciuda tuturor greutăților întâmpinate.
https://hotelbohemia.ro/
În această situație se află și restaurantul Savarin care a reușit să își păstreze standardele și chiar încearcă să inoveze. Pentru a pătrunde dincolo de ceea ce se vede la o primă impresie la restaurantul Savarin am stat de vorbă cu Cătălin Horodincă, consultantul executiv al restaurantului.
–În ciuda vremurilor, se pare că ați găsit o portiță de a merge mai departe.
-Așa este. Noi, într-un fel sau altul, am legat businessul de mâncare, restaurantul este atașat hotelului (Restaurantul Savarin face parte din grupul care deține Hotelul Bohemia-n.r.), care are deja patru ani pe piață, resturantul fiind deschis anul trecut, în luna mai. Avem clienții de business care vin și se cazează și care servesc masa aici. Eu, fiind atras și practic fac parte din muzică în ultimii ani, le-am propus proprietarilor să începem o idee nouă, un concept atât culinar cât și muzical, să le legăm una de alta. Ideea a fost foarte bine primită. Covidul ne-a încurcat…Am visat să facem un festival aici, la noi în parcare. Vorbim de un festival de jazz si blues, cu Sorin Zlat invitat, dar si un artist american de culoare. Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc în iunie, discuțiile erau avansate iar onorariile artiștilor plătite. Dar a venit pandemia și știm cu toții ce s-a întâmplat, condiții în care am amânat totul pentru anul viitor. Acest eveniment ar fi trebuit să fie o surpriză pe care o pregăteam ca un premiu oferit oaspetilor nostri la incheierea a unui an de activitate.
Felii de mușchi de vită și sos de brânză cheddar
-Chiar și în aceste condiții cred că aveți un bilanț al primului an de activitate. Cred că este unul pozitiv având în vedere că Restaurantul Savarin a fost bine primit de băcăuani și nu numai…
-Restaurantul a fost construit ca și idee, de a fi diferit din toate punctele de vedere. De la design si până la conceptul meniului. http://restaurantsavarin.ro/
-Să dezvoltăm puțin aceste părți, tocmai pentru ca cititorii să înțeleagă mai bine conceptul.
-Ok. Pornim de la design. Este primul impact pe care îl are clientul când vine în restaurant. Am încercat să fim aproape de natură. Toate culorile sunt într-o cromatică adusă aproape de pământuri. Materialele, la atingere, sunt fine, plăcute. Oglinzilediscrete care dau senzația de spațiu. Iluminatul artificial și natural care, la fel, ajută designul…Am dorit să oferim un spațiu spectaculos și primitor. Adică, lumea când intră să zică…woww, există așa ceva în Bacău. A fost un proces de design în echipă, cum de altfel se întâmplă în multe cazuri, dar cei care au decis în final au fost Simona si Mircea …
– Supă cremă de mazăre galbenă
-Restaurantul este parte a Hotelului Bohemia.
-Așa este. A fost numit diferit pentru că am vrut să aibă un nume cu rezonanță franceză, într-un fel sau altul, care să se lege de hotel, dar să aibă identitate proprie. Am avut o listă mare de nume propuse și am crezut că Savarineste cel potrivit, legat binențeles de savarina pe care toată lumea o știe, am considerat că e un nume ușor de reținut, de pronunțat și să provoace un zâmbet cu gândul la delicioasa prăjitură.Si se pare ca nu am gresit cand l-am ales …
-Se spune că cea mai importantă componentă a unui restaurant este bucătăria. Cu ce ne întâlnim la Savarin din acest punct de vedere?
–Un lucru a fost foarte clar încă de la început. Nu ne-am dorit o bucătărie italiană, pentru că sunt mai multe bucătării de acest fel, foarte bune, în Bacău. Am fost inițial orientați spre cea asiatică și am rămas în aceiași zonă, dar nu într-un mod agresiv. Bucătăria noastră are multe influențe și tendințe asiatice prin ingredientele folosite, dar avem pentru clienții hotelului sosiți din străinătate rețete românești dar ușor interpretate și aduse în contemporan de către echipa noastră. Ideea este că, aici, este un mediu ideal pentru acest tip de business, și spun asta pentru că e o rețetă complexă cu oameni care sunt optimisti, profesionisti si plini de respect si intelepciune, si gândul a fost de a pune fundația și bazele pentru un business sănătos. Modul de operare și management este concentrat mai mult pe bun simț și respect. Echipa, în mare parte, cu mici excepții, este cea inițială, cu care am deschis anul trecut pe 15 mai. Despre produse… abiaam lansat meniul de vară 2020…Intenția noastră a fost să-l lansăm în aprilie dar nu am mai avut ocazia si am facut acest lucru acum două săptămâni, într-o formă redusă și vom vedea cum vor decurge lucrurile în viitorul apropiat.
-Puteți să ne oferiți un exemplu din meniu?
-Tot ce oferim este făcut în casă, mai puțin pâinea. Toate produsele sunt marinate de noi, tratate cu drag iar achizițiile sunt foarte atent făcute. Avem gravlax de somon și supe cremă inedite, aperitive interesante. Culinar, trecem prin toate zonele, cu aperitive reci și calde și feluri principale din porc, rață, pui, majoritatea cu tentă asiatică. Deserturile sunt făcute de noi cu excepția înghețatei care este artizanală și ne este adusă de un producator local.Și binențeles avem și savarina, dar aceasta este făcută în modul nostru și ne-a luat ceva timp până am găsit o formulă perfectă. Trebuie subliniat că noi schimbăm de câteva ori pe an meniul, păstrând rețetele care se au foarte mult succes.
-Să vorbim și despre evenimentele de la Savarin.
-Dacă e să vorbim de evenimente ar trebui să începem cu concertele. Am început de anul trecut, din septembrie, cu muzică braziliană. De la început conceptul a fost gândit astfel încât să legăm genul muzical de oferta culinară, și de fiecare dată când facem un concert care are o poveste în spate, creăm și o poveste culinară. Este un pachet complex, cu o sumă fixă, pe care musafirii o plătesc fără bilet de intrare. Lumea vine, servește cina, am insistat foarte mult pe respectul față de muzician, să nu se mănânce când se cântă. La 20.30 când încep concertele desertul este deja servit iar lumea stă relaxată și ascută programul apoi pleacă surprinsă și mirată de o seară complexă și completă, atât culinar cât și muzical. A fost excepțional de bine primite încă de la început. Mai greu să promovăm ideea, conceptul în sine, dar, ultimul concert din februarie l-am vândut în trei zile. Adică, lumea a început să facă rezervări în avans, în pandemie, fără să știe cine vine și ce mănâncă. Atât de bine am ajuns cu acestă idee.
-Cine se produce la Savarin?
-Vorbim de artiști underground, care nu apar la televizor sau pe radio. În mare parte sunt trupe pe care le cunosc personal, și atunci e ca o garanție că muzica pe care o aduc ei și o cântă este originala și bine primită…
-Cam despre ce stiluri se poate vorbi?
-Am început cu muzică braziliană, apoi am avut blues, a urmat Valeria Stoica din Nisporeni cu indie, autentic, compoziții proprii. Am avut Bluenoise de Crăciun, Amalia Gaiță de la Timișoara cu un concert de jazz experimental și am încheiat înainte de pandemie cu Triplu Steker, o trupă faină din Brașov cu muzică româneacă Urban Folklor. Este un spectru divers de muzică și nu vrem să devenim monotoni. Avem o listă extinsă și cred că putem acoperi un an de zile cu artiști diferiți. Și vrem, dacă vom avea ocazia din toamnă, să mărim numărul de concerte la două pe lună, unul cu un artist solo în diverse zone cum ar fi țambal, chitară sau pian și o trupă, să continuăm serile de muzică deja consacrate la noi. Ca planuri avem ceva nou care se discută cu Iulia Iacob de la Mugur de Zof și se cheamă „Seri cu Zof”, concept branch cu masă bufet, dar încă nu divulgăm mai mult pentru că suntem, încă, în pregătiri, și când va fi gata le vom lansa oficial. Planuri sunt. Ideea este să avem și oportunități să le punem în aplicare. Noi suntem optimiști că lucrurile vor reveni la normal chiar dacă nu va fi o stareca cea de dinainte de pandemie, dar măcar apropiată. Cred că vom găsi toate pârghiile și instrumentele necesare care să aducă ceva inedit pe piață.
-Ce se întâmplă acum?
-Momentan nu se întâmplă nimic deosebit. Funcționăm cu terasa între orele 11.00 și 23.00, în limitele legii, cu distanțare, măști și mănuși.., dar cu aceiași mâncare delicioasă.
Cine este Cătălin Horodincă?
„Mergem pe o cărare, ne rătăcim și ajungem pe o alta. Eu am început să lucrez în restaurant încă din timpul facultății, în Iași. Am fost atât de atras de ideea de «ospitalitate», mi-a plăcut atât de mult, ca mi-am dorit propriul resturant, și ca să reușesc, am plecat pe vapoare de croazieră. Am avut un restaurant în Focșani cu care am avut succes, dar criza din 2008 mi-a dat viața peste cap. Au urmat doi ani la Londra, tot în domeniu… Am peste 20 de ani de experiență în «ospitalitate». Acum, aici la Savarin, faptul că pot să leg și ceea ce-mi place să fac cu obiectul muzical de producție de evenimente este minunat. Eu sunt unul dintre cei care a pus bazele Festivalului de Blues de la Focșani, am făcut producția festivalului în primii trei ani, am rămas în zona blues-ului, atașat de oamenii din industrie, de artiști și de toți ceilalți organizatori din țară. Mă bucur că pot să continui cu concertele la Savarin în ideea asta. Am mai făcut, tot la Focșani, un festival culinar, iar de un an și ceva, din martie anul trecut, am decis să mă mut în Bacău și construim ceva împreună la Savarin. Este o provocare foarte mare să fac asta și ideal este că Simona și Mircea au fost deschiși mereu la ideile mele și mi-au dat mână liberă. Echipa este minunată și mai trebuie să subliniez că am întâlnit oameni faini în Bacău, oameni de calitate cu care realizăm parteneriate foarte interesante, și mergem în continuare cu entuziasm, pentru că lumea, încet, încet, își dă seama că este nevoie de profesionalism și de respect în industrie, de a face treabă bună. Că nu e atât de greu să facem asta. Este chiar extrem de simplu.
Nu suntem singuri în lupta cu duşmanul fără corp. Îl avem aproape pe Dumnezeu, cu care vorbim cu vorbele noastre ori cu cele ale slujitorilor bisericii.
„Perla monahismului românesc”
Aşa a numit-o patriarhul Iustinian pe maica Teodosia (mireana Zorica Laţcu), pentru devotamentul fără margini arătat Celui de Sus. De la ea avem nu doar forţa modelului de vieţuire, ci şi creaţii lirice cotate drept „maturitate a versului” (Nichifor Crainic, 1944) sau, direct, „poezie adevărată, de rară calitate” (Dumitru Stăniloaie, 1947).
Plămada metaforică
Cea mai cunoscută poezie a ei, „Aluat”, este izvorâtă din atenţionarea biblică „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan), aşezată într-o imagine care combină rugăciunea „Tatăl nostru” cu „Crezul”: „Doamne, sfântul Tău cuvânt/Este, pe acest pământ,/Aluat pe care-l pui/În făina gândului,/Şi faci gândul să dospească/Dospitura cea cerească.//Tu care toate le poţi,/Pentru toate, pentru toţi,/Pune-n mine aluat,/Să-l dospesc neîncetat/ Şi preasfântul Tău cuvânt/În covată să-l frământ/Şi-n cuptorul cel de foc/Al durerilor să-l coc/Şi să-l fac sfinte prescuri,/Pentru cuminecături”.
Ceva despre autoare…
Zorica Laţcu (17 mart. 1917-8 aug. 1990), filologă, a studiat limbile clasice (greaca veche şi latina) la Cluj, iar în paralel, limba şi literatura franceză. A lucrat, din 1940, la Muzeul Limbii Române (Institutul de Lingvistică din Cluj, condus de Sextil Puşcariu) şi a colaborat la alcătuirea dicţionarului-tezaur al Academiei Române. La Cluj a frecventat cenaclul literar împreună cu Valeriu Anania şi în spiritul lui Lucian Blaga. A debutat în revista „Gândirea” a lui Nichifor Crainic, iar unul dintre volume, „Poemele iubirii” (1949), aminteşte de volumul de debut al lui Lucian Blaga, „Poemele luminii” (1919). În 1950 s-a retras în monahism, la Mănăstirea Vladimireşti, judeţul Galaţi. Pentru convingerile religioase (era „poeta lui Iisus”), a îndurat detenţie aspră. Mentorul ei spiritual a fost Arsenie Boca (îi dedică volumul din 1949).
… şi despre editori
„Osana luminii”, unul dintre volumele Zoricăi Laţcu (Iaşi, Editura „Credinţa strămoşească”, 2016; reeditare a cărţii din 1947), a ajuns la noi prin bunăvoinţa preotului Constantin Catana, de la Mănăstirea Văratec, autorul unui bun cuvânt-înainte, dar şi al unui volum de versuri cu aceeaşi temă: „Eu, lutul care se luptă cu lutul”. Titlul ne aminteşte de mâhnirea lingvistului Vasile Bogrea (1881-1926): „Pământ avar,/E-aşa puţin din tine-n noi/Şi-aşa curând/Ne ceri puţinul înapoi –/Aşa curând,/Pământ avar!”, dar şi de versurile Zoricăi Laţcu: „Şi lasă, Doamne,-n lutul istovit,/Dureri şi răni în sânge să-nflorească” („Împăcare”).
