Acasă Blog Pagina 1760

Crima de la Onești: soția prezumtivului asasin, arestată preventiv

    Soția agresorului de la Onești, care a omorât cu cuțitul doi muncitori pe care i-a sechestrat într-un apartament, a fost arestată marți. Judecătoria Onești a decis arestarea preventivă a soției agresorului, pentru complicitate la luare de ostatici, informează Digi24.

    Femeia fusese reținută după ce anchetatorii au stabilit că, în timpul evenimentului de luni, ea se afla la etajul 4 al aceleiași clădiri, cu un etaj mai sus față de apartamentul groazei. Polițiștii ar fi găsit în geanta ei mai multe coliere din plastic.

    Comisarul şef Anton Cristian Gheorghe, director adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, a explicat că soţia autorului se afla în apartamentul de deasupra celui în care erau ţinuţi cei doi muncitori ostatici şi îşi încuraja soţul în demersul său.

    „Soţia lui i-a transmis că face bine ceea ce face, motiv pentru care, din câte cunosc, este prezentată cu propunere de arestare preventivă. Ea stătea deasupra apartamentului în care avea loc incidentul. Era la nişte prieteni, în mod constant, mai ales soţia mergea acolo”, a spus directorul adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR.

    Femeia a fost reţinută încă din noaptea de luni spre marţi, fiind suspectă de comiterea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate.

    Autorul dublei crime are patru condamnări la activ – în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

    Luni, un bărbat de 68 ani a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti, după care a anunţat la 112 că îi va omorî.

    La faţa locului au venit forţele de ordine, dar şi un negociator, care a încercat, mai multe ore, să îl determine pe bărbat să renunţe la intenţiile sale.

    Echipa de specialişti de la IGPR deplasată la Oneşti, pentru a verifica modul de intervenţie în acest caz, a informat că agresorul fusese adus „sub control” în urma negocierilor purtate de către poliţişti timp de mai multe ore, însă la ora 16,55 „s-a produs un declic”, atunci când „una dintre victime a încercat să îl atace pe bărbatul agresor”, acesta fiind momentul când făptuitorul a început să lovească cu cuţitul.

    Atunci, forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor. Una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital. Agresorul a fost internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

    Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.

    Un rezervor dezafectat a luat foc la Onești

      Un rezervor dezafectat de la Carom a luat foc, astăzi, în cartierul TCR din Onești.

      Trei autospeciale cu apă și spumă de la ISU, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o unitate SMURD au ajuns la fața locului.

      Incendiul a fost lichidat în scurt timp.

      Crima de la Onești: Una din victime l-ar fi atacat pe bărbatul care luase ostatici și acest lucru ar fi declanșat tragedia

        În cadrul unei conferințe de presă referitoare la dubla crimă de la Onești, reprezentanții IGPR, sosiți să analizeze modul de acțiune al politiștilor din localitate, au afirmat că, din informațiile pe care le dețin, unul dintre ostatici l-ar fi lovit cu piciorul și acest lucru ar fi declanșat tragedia.

        Alexandru Scurtu, șeful SIAS a spus că la 16.55 s-a întâmplat ceva în apartament. Deși situația părea sub control și mergea spre un deznodământ non-violent. Se pare că agresorul a fost atacat de una dintre victime, iar acesta a început să lovească cu cuțitul.

        S-au auzit strigăte în apartament. Atunci, una dintre echipele de intervenție, care staționa la etajul doi, a urcat, a spart cu greu ușa apartamentului și a început să tragă, întâi cu gloanțe de cauciuc.

        Unul dintre gloanțele de cauciuc a nimerit mâna agresorului, care a scăpat cuțitul. S-a mai explicat faptul că ușa de metal mai era blocată și cu o scară care era fixată în peretele din fața intrării.

        Oficialii IGPR au declarat că agresorul a sunat de trei ori la 112 şi a purtat discuţii telefonice cu operatorul, dar şi la faţa locului, cu adjunctul şefului Poliţiei Oneşti şi cu negociatorul ajuns la locul unde cei doi erau sechestraţi după mai bine de o oră de la anunţarea incidentului.

        Primul apel la 112 a fost la 11.47, făcut de bărbat care ameninţa că va folosi un cuţit şi că are o problemă cu un litigiu. Apelul s-a întrerupt când a fost transferat, iar primul echipaj ajuns acolo la 11.52. La ora 11.55 s-a constituit grupa operativă formată din 17 poliţişti, un negociator şi o echipă de intervenţie de la SAS Bacău. A fost informat şi un procuror de la Parchetul Judecătoriei Oneşti.

        Directorul adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale din Poliţia Română, comisarul şef Gheorghe Cristian, a explicat că adjunctul Poliţiei Oneşti îl cunoştea pe bărbat şi a încercat să discute cu el, pentru a detensiona situaţia, spunând că îi va pune la dispoziţie o hotărâre judecătorească.

        Negociatorul a fost chemat din timpul liber, celălalt negociator din Bacău fiind în concediu medical.

        Ulterior la faţa locului a ajuns şi Şeful Poliţiei Oneşti. Negociatorul a ajuns la ora 13:53, iar din acel moment negociatorul a preluat discuţiile cu agresorul.

        Victimele dublei crime din Oneşti erau angajate ca electricieni la Chimcomplex şi fuseseră trimise de conducerea instituţiei pentru a verifica instalaţia electrică a apartamentului, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al combinatului, Georgiana Stavarache.

        Potrivit sursei citate, apartamentul era proprietatea combinatului în urma unei executări silite din anul 2009.

        „Cele două victime erau angajate ca electricieni la Chimcomplex şi verificau sistemul electric al apartamentului în vederea renovării acestuia. Apartamentul era în conservare în ultimii 12 ani, noi nu l-am folosit. Apartamentul era în proprietatea noastră din 2009”, a declarat purtătorul de cuvânt al Chimcomplex Oneşti.

        Georgiana Stavarache a precizat că soţia agresorului a fost angajata complexului şi apartamentul a fost în proprietatea celor doi soţi până la executarea silită.

        Crima de la Onești: Parchetul începe urmărirea penală

          Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău anunță că s-a sesizat din oficiu în legătura cu dubla crimă de la Onești sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat.

          „În aceste împrejurări, o echipă formată din doi procurori din cadrul unităţii judeţene şi lucrători din cadrul I.P.J. Bacău – Serviciul de Investigaţii Criminale precum şi Serviciul Criminalistic s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor de cercetare penală în vederea aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele ce ţin de împrejurările în care a fost săvârşită fapta”, se arată într-un comunicat al instituției.

          „În acest sens, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la fapta comisă şi au fost luate măsurile urgente pentru administrarea probelor privind activitatea infracţională constatată, respectiv a fost efectuată cercetarea la faţa locului, au fost identificaţi şi audiaţi martorii ce au asistat la desfăşurarea evenimentelor, au fost fixate şi ridicate mijloacele materiale de probă de la locul faptei, în acest moment ancheta fiind în desfăşurare”.

          Audierea persoanei cercetate de comiterea faptei va fi realizată de îndată ce starea de sănătate a acesteia va permite.

          „Prin urmare, raportat la stadiul procesual al cercetărilor, în prezent nu putem oferi alte informaţii suplimentare, având în vedere pe de o parte necesitatea respectării drepturilor recunoscute de lege în favoarea persoanei cercetate pentru uciderea celor două victime iar pe de altă parte evitarea perturbării sau periclitării bunei desfăşurări a urmăririi penale, respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi al caracterului nepublic al acestei faze a procesului penal, urmând să revenim ulterior cu alte informaţii de interes public”.

          Zi de sărbătoare la ISUJ Bacău

            Luni, 01 martie, cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, la sediul al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, au fost citite de către inspectorul șef, domnul colonel Ovidiu Cărășel, ordinele de avansare în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad pentru un ofițer, un maistru militar și trei subofițeri.

            Totodată, în cadrul acestui eveniment a avut loc și ceremonia de trecere în corpul ofițerilor a șase subofițeri ca urmare a promovării concursurilor organizate cu recrutare din sursă internă, din rândul maiștrilor militari și subofițerilor în vederea ocupării unor funcţii vacante de ofițer.

            De asemenea, cu ocazia aniversării Zilei Protecției Civile din România, Inspectorul General al I.G.S.U. – domnul general-maior Dan-Paul Iamandi a conferit PLACHETA ONORIFICĂ A I.G.S.U. și DISTINCȚIA DE SERVICIU-INSIGNA SIMBOL pentru doi colegi, care s-au remarcat în mod deosebit în executarea misiunilor încredințate și pentru rezultatele obținute în activitatea desfășurată.

            Este imposibil să fii pompier fără să-ți iubești semenii, pentru că asta te face să dai tot în misiuni, indiferent de starea pe care o aveai înainte ca alarma să sune.

            Sacrificiul, dorința de a fi mai buni și datoria față de cetățeni și țară pe care o poartă în suflete au făcut din aceștia pompieri profesioniști în domeniile de activitate. Drept urmare, inspectorul şef al I.S.U.J. Bacău le-a mulţumit tuturor pentru activitatea profesională desfăşurată şi rezultatele obţinute până în prezent, i-a felicitat şi le-a urat mult succes în carieră.

            Cum negocia asasinul din Onești cu Poliția. Părerea psihologului

              Dubla crimă de la Onești are la bază nemulțumirea bărbatului care a luat ostatici că familia sa a fost evacuată din apartament fără să i se prezinte decizia instanței.

              Bărbatul în vârstă de 68 de ani l-a acuzat pe executorul judecătoresc pentru că l-ar fi evacuat cu jandarmii fără să arate un document care să-i dea acest drept.

              Bărbatul a susţinut că a încercat fără succes să îşi recupereze lucrurile din casă şi, pentru că nu a putut face asta, a formulat mai multe plângeri penale atât la procurori civili, cât şi la procurori militari.

              După ce a luat ostatici pe cei doi muncitori, negociatorul Politiei a încercat să dialogheze cu agresorul.

              Bărbatul: De 10 ani de zile eu tot am scris. Nu mi-a dat niciun răspuns. Hotărârea judecătorească nu mi-a dat-o nimeni. Nu este. Vă duceţi şi faceţi rost de ea.

              Poliţist: Nu ar fi mai bine să vă liniştiţi…

              Bărbatul: Nu mă liniştesc deloc. Ascultă-mă ce îţi spun. De nu-i vezi morţi aici (…). Bă, bag cuţitul ăsta în ei, ascultă-mă ce îţi spun eu.

              Poliţist: Calmaţi-vă!

              Bărbatul: Nu mă calmez deloc. De zece ani de zile tot sunt calm. De zece ani de zile tot fac la bandiţii din miliţie şi la bandiţii din justiţie. Nu mă abţin deloc. Nişte bandiţi şi un hoţ. Împreună cu comandantul vostru este un bandit şi cel de la Bacău, alt bandit. Un hoţ şi un nenorocit. Ascultă ce-ţi spun! Băi, băieţi! Du-te şi vezi-ţi de treaba ta. Nu stau de vorbă cu tine decât în baza hotărârii judecătoreşti, atât. Eu nu stau cu nimeni de vorbă. Am stat 10 ani.

              Psihologul Liviu Chesnoiu a explicat care a fost greșeala care a dus la moartea celor doi muncitori.

              „S-a pierdut foarte mult timp. Când ai de-a face cu un astfel de individ cu probleme psihice grave nu ai ce negocia. Negociatorul își dă seama dacă e monolog sau dialog. Dacă el vede că agresorul cere luna de pe cer, trebuie să dea voie forțelor de ordine să intervină rapid. Nu stai cinci ore să auzi un monolog.

              Asta a înrăutățit situația, el nu răspundea la nicio solicitare a forțelor de ordine.

              Cu oameni de genul acesta trebuie să intervii în forță, să îți dai seama că e un individ cu probleme psihice. Intri pe geam, spargi ușa. Poate poliția nu s-a mai confruntat cu astfel de situații, dar un astfel de caz trebuie să tragă un semnal de alarmă. S-au așteptat aprobări și s-a pierdut timp.

              Se așteaptă în maniera retro să dea ordin. Ca la Caracal. Stau la poartă să vină ordinul. Trebuie să lași polițiștii să acționeze după instinct, după experiență”, a declarat Liviu Chesnoiu, potrivit digi24.

              Reduceri la călătoriile cu trenurile internaționale

                Băcăuanii care vor lege să călătorească prin Europa, folosind trenul, vor putea beneficia de reduceri de 20% din prețul biletelor. Astfel, oferta Interrail Pass, în ambele variante: Interrail Global Pass și Interrail One Country Pass, presupune achiziționarea de tichete în perioada 1 – 31 martie 2021, fiind valabilă pentru toate călătoriile efectuate între 1 martie și 30 iunie 2021.

                „Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate (insoțiți de un adult), iar tinerii (vârsta până în 28 de ani), adulţii şi seniorii (vârsta peste 60 de ani) dispun de asemenea de tarife reduse”, au transmis reprezentanții CFR Călători.

                Interrail Pass este o variantă de a explora continentul european, oferind posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 33 de ţări europene sau doar într-o ţară la alegere, în timpul perioadei de valabilitate. „Interrail permite o mai mare flexibilitate şi libertate de alegere a călătorului, atât în ceea ce priveşte ţările în care se poate călători, cât şi în ceea ce priveşte timpul de care dispun. Interrail Global Pass este valabil şi în ţara de reşedinţă – doar o călătorie dus-întors”, au subliniat reprezentanții companiei de cale ferată.

                Interesant este că pentru planificarea unei călătorii, CFR Călători a realizat și o aplicație valabilă pentru deținătorii de telefoane inteligente – „Rail Planner App” , prin care se pot obține în timp real informații despre orele de plecare și de sosire pentru trenurile europene (funcţionează offline), rezervările online (e-ticket), staţiile de tren aflate în apropierea călătorului, inclusiv vizualizarea excursiei cu trenul pe o hartă interactivă.

                INSP nu recomandă utilizarea lămpilor pentru dezinfecția suprafețelor în școli

                  Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) nu recomandă utilizarea lămpilor UV pentru dezinfecţia suprafeţelor în unităţile de învăţământ cu scopul limitării transmiterii COVID-19.

                  „Întrucât accidentele survenite în urma utilizării lămpilor UV în unităţile de învăţământ sunt tot mai dese, precizăm că specialiştii INSP nu susţin această metodă de dezinfecţie, opinie transmisă de altfel tuturor instituţiilor ce au solicitat un punct de vedere în această direcţie”, precizează Institutul Naţional de Sănătate Publică, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

                  Conform sursei citate, utilizarea dezinfecţiei cu UV este specifică unităţilor sanitare, fiind o metodă fizică de dezinfecţie a aerului şi suprafeţelor din încăperi. „Punerea în funcţiune a acestor lămpi trebuie executată numai de persoane calificate şi instruite în acest sens. În timpul funcţionării, persoanele nu trebuie să fie în încăpere, în caz contrar persoanele expuse dezvoltă reacţii nedorite la nivel ocular (conjunctivită, foto-oftalmie, cataractă) sau la nivel cutanat (arsură până la transformare malign)”, subliniază INSP.

                  Totodată, INSP atrage atenţia că măsurile de curăţenie şi cele de aplicare a produselor de curăţenie şi a dezinfectanţilor prevăzute atât în recomandările naţionale, cât şi în cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, asociate cu o aerisire fără abatere de la frecvenţa şi perioada corectă de timp, asigură un mediu propice desfăşurării activităţilor educative.

                  „Igiena mâinilor, igiena respiraţiei, evitarea aglomeraţiei, aerisirea frecventă a spaţiilor sunt metodele dovedite ca fiind eficiente în prevenirea transmiterii COVID-19. În concluzie metoda dezinfecţiei cu UV nu reprezintă o opţiune pentru dezinfectarea sălilor de curs în şcoli”, se mai arată în comunicatul citat.

                  IGPR a trimis o comisie de anchetă care să investigheze modul de acțiune al polițiștilor la Onești

                    Conducerea Poliţiei Române a dispus ca o echipă de specialişti să se deplaseze de urgenţă în judeţul Bacău pentru a verifica modul în care s-a intervenit la evenimentul de la Oneşti.

                    „Conducerea Poliţiei Române a dispus ca o echipă de specialişti, condusă de adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Florentin Brăcea, să se deplaseze de urgenţă în judeţul Bacău, pentru a verifica modul de intervenţie la eveniment. Din echipa de verificare fac parte chestor de poliţie Alexandru Scurtu – directorul S.I.A.S. – IGPR şi comisar-şef de poliţie Anton Cristian Gheorghe – director adjunct al D.I.C. – IGPR”, informează un comunicat transmis luni seara AGERPRES.

                    Conform sursei citate, la finalizarea verificărilor, în funcţie de rezultatul acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun.

                    Un bărbat din Oneşti a sechestrat, luni, într-un apartament doi muncitori care lucrau la renovarea locuinţei şi apoi i-a înjunghiat mortal.

                    Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Gabriela Ciobanu, a declarat, pentru AGERPRES, că înainte de comiterea crimelor, la faţa locului au sosit forţele de ordine şi un negociator.

                    „La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violenţă asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat şi de forţele de ordine. În sprijinul persoanelor aflate în apartament, s-a forţat cu mijloace din dotare uşa metalică a locuinţei, agresorul încercând să blocheze uşa, având în mână un cuţit. La acel moment, forţele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit şi imobilizat. În momentul pătrunderii în apartament, au fost găsite cele două persoane, care prezentau multiple plăgi înjunghiate. Cele două persoane au primit îngrijiri medicale de specialitate, însă, urmare a leziunilor suferite, au decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

                    Agresorul, în vârstă de 68 ani, a fost transportat la Spitalul din Oneşti pentru acordarea îngrijirilor medicale.

                    Potrivit primelor informaţii, apartamentul în care s-au produs crimele fusese al agresorului, dar era executat silit. Cele două victime lucrau pentru renovarea apartamentului.

                    După ce a sechestrat muncitorii, agresorul ar fi sunat la 112 pentru a anunţa că îi va omorî. Astfel, la faţa locului au venit poliţiştii şi un negociator, însă bărbatul i-a înjunghiat mortal pe cei doi muncitori.

                    2020: Economie în Pandemie

                    Datele făcute publice, zilele trecute, de Direcția Județeană de Statistică Bacău arata o scădere importanta a activității economice.

                    Industria a scăzut

                    Astfel, anul trecut, producția industrială a scăzut cu 8,5 la sută față de 2019, în principal din cauza scăderilor din industria prelucrătoare. Au fost, însă, ramuri care au înregistrat creșteri: industria extractivă, +23% sau producția de energie electrică și termica: +4,3 procente. Cifra de afaceri în industria județului a scăzut, per ansamblu, cu 6,9 la sută față de anul anterior.

                    Mai puține locuințe

                    Domeniul construcțiilor a înregistrat o creștere valorică (73,1 la sută pe primele 9 luni), dar, în ceea ce privește execuția fizică, numărul de autorizații pentru clădiri rezidențiale a scăzut la nivelul județului cu 7,2 la sută. Scăderea a fost mai accentuată în mediul rural (-20%). în ceea ce privește locuințele, numărul autorizațiilor a scăzut cu 14,2 la sută, scăderea fiind mai accentuată în mediul urban. Concret, este de vorba de scăderea solicitărilor pentru blocuri de către investitorii imobiliari.

                    Crește numărul de animale…

                    Anul 2020 s-a încheiat cu un număr de 6.330 de bovine mai puțin față de 2019 dar cu un plus de 7.697 de porci, 32.619 oi și capre și peste 1,29 milioane de păsări. Sporul la porcine s-a înregistrat la firme, având în vedere că în gospodăriile populației s-au născut cu aproape 9.500 de godaci mai puțin decât în 2019. Gospodăriile individuale înregistrează și peste 5.800 de viței mai puțin sau aproappe 2.700 de miei și iezi în minus față de 2019.

                    … dar scade producția de carne și lapte

                    Anul trecut s-au produs peste 74.000 de tone de carne, cu 4.300 de tone mai puțin față de 2019. Producția de lapte de vacă în județ a scăzut cu 24,2 milioane de litri, la laptele de oaie producția a scăzut cu 46,1 milioane litri iar la cel de capră, producția a cunoscut o scădere de 54,1 milioane de litri. În ceea ce privește productivitatea, se remarcă o scădere a producției cu 5 litri de lapte pe cap de vacă, 25,4 litri de lapte pe cap de oaie și de 89,2 litri pe cap de capră. La ouă scăderea producției a fost de 9 bucăți pe cap de găină.

                    Turismul: o scădere de aprope 50%

                    Turismul în județ a cunoscut o scădere enormă. Anul trecut, numărul de turiști care s-au cazat în unitățile de profil a fost de 96.776, în scădere cu 44,7% față de 2019. Numărul turiștilor străini a fost mai mic cu 80,3 la sută.

                    Ultrascurte

                    * Lunea trecută, DSP Bacău anunța că în comuna Hemeius rata de incidență este de 3,07 la mie. CJSU se întrunește imediat și decide că, de a doua zi, de marți, comuna întră în scenariul roșu: copiii învață de acasă. Anunțul este făcut oficial de Prefectură abia miercuri, când rata de incidență scăzuse deja la 2,91 la mie. Joi, rata era de 2,30 la mie și elevii din Hemeius învățau tot de acasă, când ar fi trebuit să fie în scenariul galben. Dar CJSU nu s-a întrunit cu aceeași viteză ca atunci când s-a anunțat că s-a depășit 3 la mie.

                    * Casa Albă impune o nouă taxă de testare COVID-19 de 170 de dolari reporterilor care doresc să acceseze aripa de vest, ceea ce criticii spun că este ultimul pas care restrânge acoperirea de presă a președintelui Biden. Administrația Biden a impus deja restricții radicale, inclusiv plafonarea la 80 a numărului de jurnalișți pre-aprobați care pot accede în Casă Albă într-o zi dată – fiecare dintre aceștia trebuie să susțină un test rapid COVID-19 înainte de ora 13:00.

                    * Candidata președintelui Biden la funcția de secretar adjunct pentru sănătate a refuzat să răspundă după ce a fost chestionată de senatorul Rand Paul la audierea de confirmare a Senatului despre la poziția ei cu privire la tranziția de gen a copiilor. Paul întrebat-o pe Levine: „Crezi că minorii sunt capabili să ia o decizie care să le schimbe viața, cum ar fi schimbarea sexului?” Levine, prima persoană transgender care a fost nominalizată pentru o funcție la nivel de cabinet, a evitat întrebarea, spunând că medicină transgender este un „domeniu foarte complex și nuanțat” și a adăugat că ar fi fericită să discute „detaliile” dacă va fi confirmată.

                    * Mai țineți minte toate motivaționalele alea cu „the power of one”, cu ăla care s-a pus în față tancului, cu cei care se ridicau împotriva asupritorului și-l făceau să îngenuncheze? Puteți să vi le brodați pe mască! O să vă ajute!

                    * Dionisie: «Bă, până acum, dacă-l vedeai pe unul că merge iarna cu geamul deschis la mașină, știai clar că ăla a fâsâit-o și aerisește. Acum, cu noile indicații de la comandantul acțiunii, nu știi dacă ăla nu cumva încearcă să scadă încărcătură virală din mașină…»

                    * Reuters zice că doi oficiali ai Comisiei Europene au estimat că aproximativ 400 de milioane de doze de vaccin „fantomă” au fost oferite la un preț de până la 3 miliarde de euro (3,67 miliarde de dolari). „Există o cantitate foarte mare”, a spus unul. „Nimeni nu are idee ce este de fapt în aceste flacoane … În cel mai bun caz nu funcționează, în cel mai rău caz este o problemă foarte gravă.”

                    * Vine Dionisie și zice:
                    – Bă, eu aș munci cu drag în folosul comunitățîi până la 70 de ani. Cu condiția să mă pună în plutonul de execuție care-i va împușca pe ăștia cu idei cretine.
                    – Da’ la 70 de ani îi mai nimerești, nu-ti tremură mâna?
                    – Da’ cine a spus că trebuie să moară din primul glonț?

                    Gheorghe Baciu ales președinte al Asociației Stațiunilor Balneare

                      Primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, a fost ales președinte al Asociației Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România (ASBBR). La adunarea generală a membrilor asociației au fost prezenți Daniela Nicolescu, secretar de Stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, senatorul Daniel Fenechiu și deputatul Adrian Cozma. Este pentru prima dată când un primar al unei stațiuni din Regiunea Nord Est este ales președinte al ASBBR.

                      „Este o onoare și, în același timp, o responsabilitate enormă pentru mine – spune Gheorghe Baciu. Dar, având o echipă motivată, profesionistă, o echipă de oameni care știu ce au de făcut, cu siguranță în viitorul nu foarte îndepărtat vom reuși să punem bazele unei dezvoltări durabile pentru stațiunile din România, așa cum am reușit încă de la primul meu mandat de primar în stațiunea Slănic Moldova, care și-a recăpătat supranumele de Perla Moldovei. Să nu uităm că România se bucură de resurse considerabile în zona turismului balnear, resurse care pot servi și unui număr tot mai mare de turiști locali, dar și piețelor europene și internaționale aflate într-o continuă dinamică”.

                      Noul președinte a vorbit despre unitate în ASBBR, pentru a se obține soluții durabile, și a arătat că dorește implicare pentru profesionalizare și că intenționează deschiderea către alte structuri asociative din Europa. „Ne dorim – a spus președintele – să devenim membri ai Uniunii Europene a Stațiunilor Balneare, care numără deja 18 țări, și să aducem în fața organelor competente ale Guvernului și în fața Parlamentului legi și decizii care să sprijine turismul Balnear din România”.

                      În prima ședință a Consiliului Director al Asociației s-au luat mai multe decizii importante, printre care și posibilitatea întâlnirilor de la distanță, s-au stabilit inclusiv prioritățile și programul de lucru pentru mandatul care tocmai a început. De asemenea, s-a discutat despre resursele naturale ale țării noastre, despre cum se pot valorifica la maximum aceste resurse, precum și despre culoarele de finanțare din fonduri europene, în așa fel încât în foarte scurt timp stațiunile din România să ajungă la nivelul stațiunilor concurente din Europa.

                      Majoritatea șomerilor nu au nicio calificare

                      De ani de zile oferta de muncă este aproape neschimbată de la o săptămână la alta, respectiv de circa 2.000 posturi vacante. Din această ofertă mai puțin de 200 de locuri de muncă se ocupă, deși numărul șomerilor s-a situat între 11.500 și 12.000/lună în ultimul an. Și această situație, din păcate, se va menține încă mult timp de acum încolo. Nici nu ar putea fi altfel, din moment ce majoritatea șomerilor aflați în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău nu au nicio meserie.

                      Practic, 66 la sută dintre cei 12.021 șomeri, înregistrați la AJOFM Bacău, nu au o pregătire profesională. Ba mai mult decât atât, 11,92 la sută dintre aceștia sunt analfabeți, neavând nici măcar studiile primare. Ceilalți 54,04 la sută au un nivel scăzut de instrucție (învățământ primar, gimnazial sau profesional/școală de arte și meserii).

                      Alți 29,92 la sută au absolvit un liceu ori o școală postliceală. Diferența de 4,14 la sută au studii superioare. Această stare de fapt are o serie de consecințe deloc de neglijat. Legat de aceasta, în urma evaluării pieței muncii locale și a structurii șomajului, AJOFM Bacău a identificat mai multe probleme, printre care se numără: ponderea mare a populației ocupate în agricultură și proporția scăzută a celor care lucrează în sfera serviciilor; imposibilitatea satisfacerii cererii de forță de muncă calificată, în anumite sectoare, precum industria ușoară și construcțiile; numărul mare al șomerilor tineri și al celor de lungă durată (aceștia nu-și găsesc un post, pentru că nu au o calificare); interesul scăzut din partea adulților pentru a participa la programele de educație și formare profesională continuă; migrația forței de muncă mediu și înalt calificată, în afara granițelor României și multe altele.

                      Toate acestea au dus și la scăderea semnificativă a populației active din județ. Astfel, dacă la începutul anului 2010 din județul Bacău erau active 235.100 persoane, la 1 ianuarie 2020 numărul acestora a scăzut la 213.200.

                      O decizie a ICCJ afectează dosarele de corupție judecate la Curtea de Apel Bacău

                        Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a emis o hotărâre – 52/A/2020 – în cazul unui dosar referitor la un verdict al Curții de Apel Bacău. Conform avocatului Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, care a semnalat această decizie, Instanța supremă a constatat ca la nivelul Curții de apel Bacău în perioada 2011-2019 nu au funcționat complete specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție în primă instanță.

                        „Pe lângă valoarea de precedent, decizia ÎCCJ stabilește pentru prima oară în mod clar că și în penal încălcarea competenței materiale/procesuale a completului specializat atrage nulitatea absolută. Valoarea practică a acestei decizii este evidentă: toate dosarele de corupție judecate în această perioadă în primă instanță de către CA Bacău, dacă mai sunt atacabile cu apel, vor putea fi trimise spre rejudecare în primă instanță către un complet specializat așa cum prevede legea”, a scris avocatul pe pagina sa de Facebook.

                        Acesta mai spune că decizia ÎCCJ mai stabilește ceva extrem de important, cu aplicabilitate pe tot sistemul judiciar.

                        „Completele specializate înființate prin hotărâri ale CSM, potrivit vechii legislații, nu au mai funcționat legal după 2011, când competența înființării completelor specializate a trecut către colegiile de conducere ale instanțelor. Problema identificată de ÎCCJ, neînființarea completelor specializate pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor de corupție prin hotărâri ale colegiilor de conducere după anul 2011, este valabilă pentru multe instanțe din țară, fie ele tribunale sau curți de apel”, a mai precizat avocatul Toni Neacșu.

                        Pe 19 februarie, ÎCCJ a admis apelurile declarate de archetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie și de inculpații dintr-un dosar judecat la Curtea de Apel Bacău, care a pronunțat o sentință penală în 14 februarie 2019. „Desfiinţează, în tot, sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, pentru rejudecare de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000”, se arată în decizia ÎCCJ.

                        Tenis: Amalia Nicoli, finalistă la Trofeul „Ilie Năstase”

                        Jucătoarea de tenis Amalia Sofia Nicoli își continuă seria de rezultate pozitive din acest an. După succesele repurtate la Cupa „Unirii” de la Roman și la Cupa „TCC 2018” de la Piatra Neamț, sportiva pregătită de Eugen Lupeș a SCM Bacău a ridicat ștacheta. Și și-a trecut în cont o finală la un puternic concurs național, unul cu tablou de 64 la categoria sa de vârstă, 12 ani feminin. Vorbim despre ediția de iarnă a Trofeului „Ilie Năstase”, competiție desfășurată săptămâna trecută la București.

                        Amalia Nicoli a avut de disputat patru tururi pentru a juca finala, iar toate cele patru victorii au fost fără set pierdut. Astfel, băcăuanca a trecut, pe rând, de Cristiana Cociș cu 6-1, 6-0, de Daria Pleșcan, cu 6-1, 6-0, de Karina Dumitru, cu 6-0, 6-3 și, în semifinale, de Iarina Crivăț, cu scorul de 6-1, 6-1. Ultimul act al competiție a fost unul foarte disputat, Amalia Nicoli cedând cu 4-6, 6-4, 9-11 în fața Carlei Ferullo (AS CS Club Politehnica).

                        „Amalia a avut un parcurs foarte bun, în condițiile în care concureța s-a dovedit redutabilă. Este o prestație și un rezultat ce ne dau speranțe mari”, a declarat antrenorul băcăuancei, Eugen Lupeș.

                        Atletism/ CE Seniori: Trei băcăuani pentru Torun

                        În această săptămână, la Torun, în Polonia, se vor desfășura Campionatele Europene de atletism în sală pentru seniori. Delegația României este formată din 15 sportivi, trei dintre aceștia reprezentând județul Bacău. Astfel, Gabriel Bitan (foto) și Alin Ionuț Anton sunt legitimați la CSM Onești, în timp ce Petronela Lenuța Simiuc concurează pentru CSM Bacău. Bitan va participa la săritura în lungime, Anton la 60 m, iar Simiuc la 1500 m. Europenele Indoor din Polonia vor avea loc între 5 și 7 martie.

                        Un ideal politic sublim

                        Sunt fascinat! O domnișoară/ doamnă excepțional de dotată a obținut, la doar 35 (trei zeci și cinci) de ani, gradul de general cu o stea! Aș fi curios să aflu câte ceva din portofoliul genial al dotării (IQ, coeficientul clasic de inteligență; EQ, coeficientul de inteligență emoțională, abilități strategice etc.). Din păcate, știu că accesul la asemenea secrete polițiste nu este posibil; am dezvălui dușmanilor patriei atuurile noastre fundamentale.

                        Am și o părere de rău, evident. Suprasolicitată de istoricele misiuni pe care le-a gestionat, generăleasa s-a pensionat la vârsta de doar 42 de ani. E de înțeles. Șapte ani de trudă cu atâtea stele aurite pe umeri i-au supus IQ, EQ la tensiuni pe care noi, amărăștenii, nu le putem pricepe, au uzat puțin resursele. Care resurse, probabil că, atent gestionate, s-au refăcut repede, întrucât tânăra pensionară a fost, din fericire, înrolată în structurile unui minister, cu o funcție pe măsura excepționalelor sale dotări/ capacități. Și acesta este un motiv de mândrie națională.

                        Resursele excepționale nu sunt lăsate să se vestejească. Poate că acestea vor inventa și gradul de mareșal. Am trecut imperial peste ironiile nesimțite ale unora care cred că un domn numit Blaga (altul decât Lucian din Lancrăm) ar sta în umbra cultivării acestui talent ferice.

                        Sunt, în sfârșit, semne bune pentru tânăra generație, cea lăsată de izbeliște până acum de gerontocrația politică! Dacă privim către structurile guvernamentale, observăm o promovare grozavă a tineretului cu aptitudini native, mai ales, nu neapărat certificate și prin studii la universități non-bombe academice. Ați fost vreodată printr-un minister? Doamne, ce frumos e! Ai impresia că, din clipă în clipă, va suna gongul unui concurs de Miss Univers Politic. Să îmbini virtuțile esteticului cu profunzimile inteligenței multiple și creatoare, ce ideal politic sublim!

                        Judo/ CN Under 18: CSM Onești, în Top 3

                        Prestație de aur, argint și de bronz a CSM Onești la recenta ediție a Campionatului Național de Judo derulată la Poiana Brașov. Gruparea oneșteană antrenată de Cristinel Panțîru și-a adjudecat un titlu național prin Lavinia Ichim la 40 kg și unul de vice prin Eduard Molea, la 66 kg. Aproape de o medalie a fost și Ionuț Alexandru Coromelcea, clasat pe locul 5 la 90 kg. Evoluția foarte bună a elevilor lui Panțîru a adus CSM Onești în Top 3 în ierarhia echipelor. Formația de pe Trotuș s-a clasat pe locul 3 din totalul de 39 de echipe, fiind devansată doar de CSM București și CSM Pitești.

                        Circulație deviată pe strada Arcadie Șeptilici

                          În ziua de 04.03.2021, între orele 7 – 15, va fi deviată circulația de pe strada Arcadie Șeptilici, pe tronsonul de la intersecția cu strada Vasile Pârvan până la intersecția cu drumul de acces în comuna Măgura, în vederea executării lucrarilor de montaj a grinzii de supratraversare a pârâului Negel, lucrări care fac parte din proiectul Rezerva de apă a Municipiului Bacău.

                          Antreprenorul general – SC Branpis SRL Bacău va lua toate măsurile ce se impun pentru fluentizarea traficului rutier din zonă, cu ajutorul reprezentanților Politiei Locale, prin instalarea mijloacelor de semnalizare rutieră pentru siguranța pietonilor, autovehiculelor și lucrătorilor.

                          Lucrările mai sus menționate sunt avizate de toate instituțiile competente.

                          ULTIMELE ȘTIRI