Colectivul de cadre didactice, personalul auxiliar și nedidactic al Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău regretă dispariția fulgerătoare a doamnei profesor Rosenschein Mariana-Costeluța, un nume emblematic pentru colegiul nostru. Doamna profesor a reprezintat pentru noi toți un model profesional și uman. În întreaga carieră didactică a slujit cu devotament disciplina de specialitate: chimia, școala în care și-a desfășurat activitatea și comunitatea din care a facut parte.
Ca specialist, s-a remarcat prin formarea profesională de excepție, preocuparea pentru autoperfecționare, capacitatea de a se menține în clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul său, printre cei mai buni profesori de chimie din țară, afirmații confirmate și de calitatea de membru în comisiile și consiliile consultative naționale și județene, în care s-au elaborat subiecte pentru olimpiadele și concursurile naționale, programe școlare, strategii educaționale specifice disciplinei.
A insuflat elevilor pasiunea pentru chimie, spiritul competiției, al performanței, discipolii săi obținând rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele județene, naționale și internaționale. Activitatea doamnei profesoare în domeniul performanței a fost una neobosită, constantă, an de an elevii colegiului nostru regăsindu-se pe primele locuri la competițiile naționale și internaționale în care i-a antrenat. Nenumăratele premii și mențiuni obținute la competițiile naționale și internaționale sunt mărturie a valorii și a talentului ziditor al doamnei profesoare.
Pentru colectivul didactic al colegiului nostru, dar și pentru comunitatea profesională din care a făcut parte, doamna profesoară Rosenschein Mariana Costeluța a fost un model, un exemplu despre ceea ce înseamnă condiția de profesor, care nu presupune doar o bună pregătire științifică, ci și devotament, sacrificiu, perseverență, sprijin necondiționat, o inteligentă adaptare la nevoile educaționale ale elevilor și la dinamica socială, culturală a prezentului.
Doamna profesoară Rosenschein Mariana-Costeluța a fost un om al cetății, un om care a făcut totul cu pasiune, cu generozitate pentru cei din jur, mereu activă, implicat în diverse activități sociale, de voluntariat, desfășurate cu elevii colegiului, un om atent la nevoile școlarilor săi, pe unii dintre ei, provenind din familii cu posibilități materiale reduse, ajutându-i să-și urmeze vocația.
Dumnezeu să o ierte! Drum lin spre lumină, doamnă profesoară Rosenschein Mariana-Costeluța!
Veți rămâne mereu în amintirea noastră !











„A fost destul de ușor. Mie mi-a plăcut la subiectul II că ne-a dat de făcut un referat despre subiectul I și nu a fost cine știe ce complicat. Am avut puține emoții, dar le-am reglat și a fost foarte bine. Adevărul că ne-a afectat ce s-a întâmplat în ultima perioadă și mă refer la școala online care nu e o soluție tocmai bună.” Andrei Machidon
„Cred că a fost unul dintre cele mai ușoare examene din care s-au dat vreodată. Chiar nu am avut emoții și consider că a fost un antrenament bun înaintea examenului din vară. Mă simt pregătit și am încredere că va fi bine.” Alexandru Unguru













„Deșeurile vegetale vor fi scoase în fața imobilelor de domiciliu, fără a incomoda traficul pietonal și rutier. Cele de dimensiuni mici vor fi puse în saci, iar crengile legate vor fi între ele în snopi”, a precizat Cristian Ciubotaru, primarul din Târgu Ocna.











