luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1748

Restricții impuse de pestă, în 8 localități de la granița cu județul Vaslui

    Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău anunță introducerea sub supraveghere a 8 localități din 3 comune ale județului Bacău. Măsura intervine după ce, zilele trecute, au fost confirmate două focare de Pestă Porcină Africană la porci domestici, în gospodăriile populației din județul Vaslui, în localități aflate la granița cu județul nostru.

    Astfel, comuna Podu Turcului, cu localitatea Fichitești, Căbești, comuna Glăvănești, cu localitea Putredeni și comuna Motoșeni, cu localitățile Poiana, Cociu, Chetreni, Fântânele și Fundătura au intrat sub supravegherea veterinarilor băcăuani. În aceste zone, pe lângă activitățile de de conștientizare a cetățenilor, prin instalarea de semne pe drumurile ce delimitează graniţele zonelor de protecţie şi de supraveghere, au mai fost luate măsuri de restricționare a accesului.

     

    „Se interzice circulaţia şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private. Această interdicţie nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră, fără descărcare sau oprire, cu documente legale”, au transmis reprezentanții DSVSA Bacău.

     

    În plus, s-a trecut la recensământul tuturor exploataţiilor care vor fi vizitate de echipele formate din medici veterinari de liberă practică împuterniciți. În acest sens, se va efectua un examen clinic al porcilor, controlându-se inclusiv registrul și mărcile de identificare a porcilor.

    Ministrul Mediului, Costel Alexe, a lansat din Bacău programul ”rabla pentru electrocasnice, ediția 2020”

    Un nou program al Administrației Fondului pentru Mediu a fost lansat în dezbatere publică în această dimineață, de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, în cadrul unei conferințe de presă organizată în Bacău de Ionel Palăr, candidatul Alianței PNL – USR-PLUS la Consiliul Județean Bacău și de Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, candidatul Alianței pentru Primăria Bacău.

    Avem la dispoziție 40 de milioane de lei și românii pot achiziționa până la finalul anului electrocasnice, cu voucerele primite în schimbul aparaturii la care renunță. Am estimat că venim în sprijinul a 100.000 de români care vor apela la acest program, dar și a industriei românești. La fel de important este că, prin achiziționarea de noi electrocasnice, facturile la energiei vor fi mai mici , iar statul reușește să extragă aceste obiecte, în fond, niște deșeuri, din casele românilor. Colectarea lor se va face organizat, nu vom mai găsi frigidere la gropile de gunoi ale orașelor. Dacă solicitările vor fi mari, vom suplimenta suma alocată”, a explicat ministrul Costel Alexe.

    Prin noul program, este finanțată achiziția a șapte tipuri de aparaturi electrice și electrocasnice. Voucere în valoare de 400 de lei vor fi acordate pentru mașini de spălat vase, aparate de aer condiționat, inclusiv cele portabile, frigidere și combine frigorifice, televizoare și uscătoare de rufe, cele de 300 de lei pentru mașinile de spălat rufe, iar cine achiziționează un apirator va primi 200 de lei. Voucerele vor fi electronice, iar doritorii se vor putea înscrie on-line, în aplicația de pe www.amf.ro, unde vor primi un număr de înregistrare cu care se vor prezenta la vânzătorii acreditați în program. La cumpărarea unui nou produs, trebuie predat unul similar. Ghidul va sta în consultare 30 de zile, timp în care marii retaileri se vor înscrie în program, iar românii se vor putea prezenta apoi la unul dintre comercianții acceptați.

    ”Să scăpăm și de gunoiul de la noi de acasă!”

    La începutul ultimei săptămâni de campanie electorală și cu ocazia vizitei ministrului Costel Alexe, Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, a vorbit despre cea mai mizerabilă campanie electorală din ultimii 30 de ani, din județ.

    ”Dacă tot vorbim despre lucruri care înseamnă un mediu mai sănătos, poate că este timpul să vedem gunoiul de la noi de acasă și să încercăm să scăpăm de el. Să vedem ce primim în cutiile poștale, să vedem ce mesaje ni se transmit în mediul on-line sau pe alte canale. Au fost câteva sute de mii de fluturași prin care s-a încercat discreditarea mea și a candidaților PNL, comandate de PSD. Biroul electoral al Municipiului Bacău a constatat că flyerele distribuite de PSD Bacău și «realizate de RCC Print Company SRL, la adresa lui Ionel Palăr, depășesc limita informării și duc la discreditarea competitorilor electorali, având un conținut defăimător ».

    O situație similară a fost și la Agăș, v-am prezentat și alte cazuri din județ. Deși Birourile electorale au interzis difuzarea și au dispus înlăturarea din spațiul public a acestor materiale de propagandă, PSD sfidează orice regulă, orice lege, scrisă sau nescrisă. Duminică dimineață, au dat astfel de materiale în curtea unei biserici de lângă Bacău. Dacă nici când se sfințește o biserică, într-o zi de tihnă, nu se pot abține este clar că disperarea că pierd județul, după 30 de ani, a ajuns la apogeu. Atât de disperați sunt, că se pretează la orice: îi sună pe funcționarii din instituțiile publice din județ, și îi amenință că, dacă vor vota cu Palăr, își pierd locurile de muncă. Nimeni nu vine să dea afară funcționarii publici, nimeni nu vine să taie sporurile și salariile. Oricine a muncit și are o carieră în spate va rămâne liniștit și va fi tratat cum se cuvine! Da, lichelele, pușlamalele, care au ajuns pe posturi nu prin competență, ci pe bază de pile, vor pleca singure, pentru că nu vor face față modului de lucru, alert și în folosul cetățeanului”, a declarat Ionel Palăr.

    Biroul de presă PNL Bacău

    Rezerva de apă, pe ultima sută de metri

      Primarul Bacăului a anunțat, luni, că Rezerva de apă a orașului va fi gata în trei săptămâni, maxim o lună de zile.

      „Suntem în etapa în care am început legăturile și interconectarea cu întregul sistem. În momentul de față avem executată 90 la sută din Rezerva de Apă”, a declarat primarul Cosmin Necula. Acesta a reamintit faptul că, în 2016, când a fost ales, nu exista în Primărie nici un proiect, nici o schiță măcar pentru așa ceva.

      „Este foarte grav că la 30 de ani după Revoluție să nu fi avut nimeni o idee cu privire la ceea ce inseamnă un sistem de rezervă, mai ales, în condițiile în care apa ajunge în municipiul Bacău de la o distanță de 65 de kilometri”, a mai precizat edilul.

       

      Din punct de vedere tehnic, sistemul de rezervă va asigura si echilibrarea presiunii apei în oraș.

      Mai mult, pe masa ministrului fondurilor europene se află aplicația depusă de Compania Regională de Apă care solicită 350 de milioane de euro pentru schimbarea conductelor de apă și canalizare din oraș.

      „Nu este suficient să pui doar pavele sau lucruri care-ți iau ochiul, în primul rând trebuie să te ocupi de infrastructură: apă, canalizare, iluminatul public, infrastructura școlară, infrastructura medicală”.
      Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

      Date tehnice Rezerva de Apă:

      – Lungimea totală a conductei de aducțiune/ distribuție va fi de 8900 ml și va cuprinde 7 tronsoane de conductă;
      – Tronsoanele de conductă vor fi completate de un număr de 3 stații de pompare (Gherăiești, Mărgineni 2, Vasile Pârvan);
      – 20 cămine de vană, golire și aerisire;
      – Gospodăria de apă va fi constituită dintr-un rezervor cu o capacitate mare de stocare, stație de clorinare, stație de pompare, instalații electrice și hidraulice.

      Sancțiuni aplicate de jandarmi în ultimele zile

          19200 de lei reprezintă valoarea totală a amenzilor aplicate de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău în acest week-end, în urma misiunilor de ordine publică executate atât în sistem integrat, în cooperare cu polițiști, cât și prin patrule de jandarmi.

          Cele 73 de sancțiuni contravenționale au vizat tulburarea liniștii publice prin strigăte și tipete, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, provocarea de scandal, adresarea de injurii, pescuit fără permis, apelarea în mod repetat la mila publicului, refuz de legitimare, neafișarea unor prețuri, apelarea nejustificată la 112.

          Majoritatea faptelor de tulburare a ordinii publice au fost săvârșite pe fondul consumului de alcool, care a potențat ,,curajul” scandalagiilor. 15 ,,curajoși” de acest fel au fost depistați de echipajele de jandarmerie în noaptea de sâmbătă spre duminică.

          Nepăsarea lor a fost amendată cu suma totală de 9000 de lei, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției urmând a fi expediate în vederea executării silite la serviciile de taxe locale, în cazul în care nu vor fi achitate ,,din proprie inițiativă”.

        Ultrascurte

        * Dionisie n-are astâmpăr:

        – Bă, dacă avem cea mai bună reacție față de epidemie, cele mai bune măsuri, cei mai competenți coordonatori, cei mai bine pregătiți oameni, cele mai multe amenzi, cele mai multe și grele restricții, cum de avem cele mai proaste rezultate, cei mai mulți infectați și morți din partea asta a lumii?!

        * După ce a impus burqa medicală și salutul musulman cu mâna la inima, OMS mai trebuie doar să facă obligatorie rugăciunea de cinci ori pe zi către eroii din prima linie și a rezolvat treaba…

        * Vine Dionisie ghiduș să mă întrebe:

        – Auzi, bă, în localitățile cu peste 1,5 la mie rată de infectare, comisia de votare va sta afară?

        – Da’ ce-ți veni?!

        – Păi dacă în localitățile alea n-au voie să deschidă restaurante de teamă virusului, cum pot să deschidă secțiile de vot?! La restaurant stai o oră pentru o friptură maxim; în secția de vot membrii comisiei o să stea de dimineață până seară… Le dă costume de scafandru?!

        * – Nii, mă, al tău cum a luat, cu executare sau cu suspendare?

        – No, că la noi e scenariul verde, a luat cu executare… Da’ dacă mai meșteresc mult la testele cele și crește procentu’, îi comută și-i dă cu suspendare…

        * Dionisie iar și-a băgat nasul prin cărți:

        – Bă, tu îți imaginezi cum ar fi arătat Roma, Parisul, Londra sau chiar Viena dacă un baftos din Renaștere nu găsea Tratatul despre Arhitectură al anticului Vitruvius? Ce cazemate aveam și azi prin toată lumea?!

        * Lui Dionisie îi pică fisa:

        – Coane, prima generație cu mască o să fie și prima generație cu mâna pe pistol. Am zis!

        * Reguli pentru aranjatul persoanelor la masă în Europa de Sud Est:

        • Nu-l pune pe albanez lângă sârb, mai ales dacă se servește friptură și sunt cuțite în preajmă
        • Pe turc nu-l așeza lângă grec. Nu servi în nici un caz cafea, că or să se certe dacă e turcească sau grecească…
        • Sârbul poate fi pus lângă român sau grec, merg mititei, cevapcici, souvlaki. Poți să servești alcool cât cuprinde, cel mult o să se apuce de cântat
        • Bulgarul să nu fie lângă sârb, grec sau român. Nu se servește ceafă de porc! Nu pomeniți de lovituri pe la spate ori de al doilea război balcanic!
        • Pune-l pe turc lângă român, că nu e problemă. Sarmale, chiftele, ciorbă de burtă. Cafea turcească.
        • Pe muntenegrean îl pui oriunde, se înțelege cu toți.
        • Pe macedonean nu-l pune lângă grec, pune-l lângă sârb, dacă mai e loc. Nu pomeniți de Alexandru Macedon.

        Elev băcăuan laureat al concursului „Descoperă Dunărea”

          Lucrarea elevului câștigător din Bacău, Ianis-Tudor Enache 

          Prima ediție a Concursului „Descoperă Dunărea”, finalizată în aceste zile, concurs organizat de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret, alături de Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) și celelalte zece administrații bazinale de apă din țară, are între câștigători și un băcăuan. El este Ianis-Tudor Enache, în vârstă de 15 ani, care a câștigat un premiu special la secțiunea Fotografie/Desen cu lucrarea „Vama Veche”.

          La nivel național au fost acordate 75 de premii, din care jumătate vor ajunge la copii proveniți din zonele defavorizate. În acest fel, Administrația Națională „Apele Române” vine în sprijinul lor la început de an școlar și le acordă premii în rechizite școlare (ghiozdane, caiete, instrumente de scris etc). Marele Premiu a fost câștigat de o fetiță de 8 ani, pe nume Maia, din Oradea, care a lucrat timp de trei săptămâni la creația sa numită „Amenajare de râu”, o lucrare de o complexitate și o ingeniozitate aparte.

          Proiectul „Descoperă Dunărea” este un demers public susținut la nivel instituțional și derulat de echipa de comunicatori ai ANAR începând cu 29 iunie, de Ziua Internațională a Dunării. Premierea s-a realizat pe baza numărului de voturi obținute la nivelul like-urilor primite pe Facebook, corelat cu un punctaj acordat de juriul constituit din echipa de proiect. Din bugetul propriu al ANAR au fost acordate 50 de premii pentru patru secțiuni din concurs (Ateliere, Artă în natură, Clip video și Fotografie/Desen) și alte 25 de premii speciale.

          Premieră: Motorina, mai ieftină decât benzina

          Pentru prima dată în ultimii trei ani, benzina valorificată în stațiile Petrom din țară (compania cu cea mai vastă rețea de benzinării) a devenit mai scumpă decât motorina. Astfel, cea mai ieftină benzină din Bacău se vindea cu 4,29 de lei. În schimb, motorina normală se putea găsi cu 4,22 de lei/litru. În octombrie 2017,  prețul motorinei îl depășea pe cel al benzinei (motorina  – 4,99 lei/litru, benzina – 4,94 lei/litru), iar timp de trei ani a rămas mereu mai ridicat, multă vreme, peste pragul psihologic de 5 lei litrul. Situația se manifestă similar și în alte benzinării. Bunăoară, la Lukoil, benzina normală costă 4,32 lei/litru, iar motorina, 4,25 lei/litru. La Mol, benzina are un preț de 4,35 lei/litru, iar motorina, 4,29 lei/litru, în stațiile Socar, benzina se vinde cu 4,37 lei/litru, iar motorina cu 4,29 lei/litru. Cele mai mari prețuri sunt la stațiile Rompetrol: benzina – 4,38 – 4,41 lei/litru, iar motorina – 4,32 lei/litru.

          Tic-tac, tic-tac

          Pe timp de pandemie, recomandat e să fie dezinfectate … mințile. Și nu folosind nu știu ce soluții la preț de speculă, ci mult mai simplu: citind cărți, cât mai multe cărți. Nu doare, nu îngrașă, nu radiază. Nici nu riști să-ți fie montate cipuri, cum cred unii zăpăciți de pe la noi. Dacă se poate, să se adopte metoda din Danemarca, unde bibliotecile pun la dispoziție…persoane (sub formă de împrumut, firește) care să le povestească, timp de o jumătate de oră, viețile personale.

          Pe de altă parte, înțelept ar fi fost ca starea de urgență să fi ținut măcar trei luni, astfel încât românii să fi înțeles, în întregime, să respecte reguli, să se protejeze, să nu-și dorească atât de insistent concedii la mare ori în aglomerații. Să-l fi luat exemplu pe Mihai Neșu, fotbalistul care, de ani de zile, trăiește într-un scaun cu roți. El cum de a putut, iar suta de mii de infectați cu Covid, nu? Garantat, nu am fi ajuns aici, după ce politicienii au decis, din iunie și până acum, să relaxeze lucrurile, inlcusiv mințile românilor. E drept că au făcut-o în scop electoral, indiferent când ar fi fost organizate alegerile. Căci, pentru politicieni, pentru toți, 2020 este un an decisiv, pentru viețile lor, firește. Acum, află dacă vor mai sta pe cașcaval sau nu.

          Pe mulți, de-abia acum, îi văd mișunând prin cartiere, printre blocuri, din scară în scară, încercând să mai capete o promisiune de vot. Și asta, după ce, timp de patru ani, nu și-au coborât dosurile din mașină, când treceau în trombă pe lângă masa de electori. Azi, toți sunt pedanți, cu glasuri mieroase, îndurând criticile vreunui gospodar nemulțumit de buruiana din fața blocului, găurile din asfalt sau lipsa acestuia. Chiar azi, l-am auzit pe un frustrat din administrația locală zbierând la oamenii care îi reproșau gestul pur electoral de a asfalta petecul de stradă, cu nici o săptămână înainte de alegeri. Să fi fost din cauza scaunului care pare să-i fugă de sub fund? Probabil. Altfel, s-ar fi simțit pioșenia în glasul consilierului. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas. Asta, dacă nu urăște…ceasurile. Tic-tac, tic-tac.

          Logiscool Bacău începe o nouă campanie de înscrieri la cursurile de programare

            Logiscool România, lider în programe edu-tech pentru copii, reia cursurile în școli respectând toate normele epidemiologice, dar păstrează și module în format online live, prin videoconferință, pentru cei care aleg să învețe online. Interactive și utile, cursurile Logiscool le vor oferi elevilor posibilitatea de a dezvolta noi abilități și, astfel, de a avea acces la un viitor al digitalizării, indiferent de drumul pe care îl vor alege. Ghidați de instructori tineri și pasionați, elevii vor învăța cum să dezvolte singuri o aplicație sau să construiască un joc, dar și cum să editeze un clip video.

            Cursuri de programare pentru viitor

            Ce pregătește echipa Logiscool Bacău pentru anul școlar 2020 – 2021? Cursurile de Programare, Robotică , Productie si Editare Video reîncep la sediul din Strada Vasile Alecsandri nr.41,  în clădirea General Proiect, lângă Teatrul de Vară Bacău, pe data de 28 septembrie, iar elevii pot opta atât pentru cursuri la sediu, cât și online.

            Modulele se adresează copiilor și tinerilor între 7 și 17 de ani, în grupe de 6 – 10 cursanți, din aceeași categorie de vârstă și nu necesită cunoștințe anterioare pentru grupele de începători. Lecțiile cu o durată de 90 de minute au loc o dată pe săptămână, online sau la sediul școlii, pe toată durata anului școlar. Prețul pentru un modul online este de 260 lei pe lună, iar pentru cursul susținut în sediul școlii este de 290 lei lunar.

            Urmând cursurile Logiscool, elevii vor putea descoperi, printre altele, limbajele de programare JavaScript,  C#, dar și Python, unul dintre limbajele cu cea mai rapidă dezvoltare. În plus, elevii vor putea încerca și bazele dezvoltării în Virtual Reality (VR). Cursurile vor putea fi urmate și online live, prin videoconferință. Atât cursurile din sălile de clasă, cât și cele online îmbină jocul cu principiile de programare, accentul fiind pus pe a înțelege procesul și a integra informația.

            Toți cei înscriși la cursurile Logiscool, fie în școli sau online, vor avea acces la materiale de suport – de la tutoriale video, la resurse educative – în cadrul platformei proprii de învățare Scoolcode.

            Înainte de începerea cursurilor, părinții și copiii pot participa gratuit la lecții demonstrative, pentru a înțelege mai bine activitățile viitoare. Astfel, școala vine în întâmpinarea nevoilor copiilor care nu s-au mai întâlnit cu domeniul și doresc să afle mai multe despre programare.

            Pentru părinți, lecția demonstrativă este un prilej pentru a afla totul despre Logiscool și despre metoda de învățare aplicată, dar este și momentul în care pot afla răspunsuri la toate întrebările. Înscrierile pentru cursuri sau lecțiile demonstrative se pot face direct pe site, aici: https://www.logiscool.com/ro/cursuri-programare/bacau

            Logiscool pregătește pentru viitor zeci de mii de elevi! În perioada în care activitatea școlilor a fost suspendată, la cursurile online de programare oferite de Logiscool România s-au înscris peste 2.500de elevi. În aceeași perioadă, profesorii și instructorii Logiscool au susținut peste 500 de ore gratuite demonstrative pentru copiii și tinerii din țară și diaspora. În total, în cei doi ani și jumătate de funcționare, Logiscool România a avut peste 20.000 de cursanți.

            Despre Logiscool

            Logiscool România oferă cursuri de programare și robotică pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani. Înființată în prima parte a anului 2018, aceasta numără deja 35 de școli de programare la nivel național. Logiscool România face parte dintr-o rețea internațională de centre educaționale, prezentă în 15 țări din Europa, America și Asia. Până acum, peste 70.000 de elevi au participat la cursurile, taberele și evenimentele conexe oferite de Logiscool, descoperind programarea într-un mediu plăcut și inspirațional.

            Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău, și dulce, și amar

            foto arhivă

            Liga Zimbrilor a arhivat primul turneu, derulat săptămâna trecută, la Sfântu Gheorghe. Un turneu la care CSM Bacău a contabilizat o victorie (32-26 cu Dunărea Călărași) si două înfrângeri: 19-22 cu Dobrogea Sud Constanța și 27-32 cu Minaur Baia Mare. Bilanțul este unul OK având în vedere calibrul adversarilor, faptul că băcăuanii nu au putut conta pe serviciile lui Capotă și Sretenovic și că veneau după Final Four-ul Cupei României, program ce a făcut ca Păunică și compania să înregistreze un adevărat tur de forță, cu cinci meciuri în șase zile. Un alt minus al CSM-ului este că nu și-au rezolvat încă problema antrenorului principal echipa fiind condusă, deocamdată, de pe margine de Sandu Acsinte și din umbră de Sandu Iacob. Se speră ca Iacob să-și poată rezolva cât mai curând litigiul cu Steaua și să se alăture „CSMeilor” și  în mod oficial până pe 4 octombrie, când este programată runda cu numărul patru a campionatului.

            Etapa 1

            Dobrogea Sud Constanța- CSM Bacău 22-19 (10-10). CSM Bacău: Saldatsenka, Freiwald- Serhel 7 goluri, Tîrzioru 3, Iordachi 3, Crnoglavac 2, Stănică 2, Huta 1, Rotaru 1.

            Celelalte rezultate: Minaur- CSM Vaslui 28-23, CSM Reșița- CSM Focșani 15-22, Dunărea Călarăși- HC Buzău 20-21, Steaua- CSU din Suceava 24-24, Poli Timișoara- Potaissa Turda 24-28, CSM Făgăraș- Dinamo 25-29,  CSM București- Magnum Botoșani 34-22.

            Etapa 2

            CSM Bacău- Dunărea Calărași 32-26 (18-12). CSM Bacău: Saldatsenka, Cozma- Crnoglavac 12 goluri, Tîrzioru 6, Serhel 4, Huta 3, Iordachi 3, Păunică 2, Coric 1, Rotaru 1.

            Celelalte rezultate: Magnum Botoșani- Dobrogea Sud 17-30, CSM Vaslui- Poli Timișoara 22-33, CSM Buzău- Minaur 23-25, CSU din Suceava- CSM Făgăraș 24-27,  Potaissa Turda- Steaua  27-28, CSM Focșani- Dinamo 22-23, CSM Reșița- CSM București 23-24.

            Etapa 3

            Minaur Baia Mare- CSM Bacău 32-27 (18-13). CSM Bacău: Tamaș, Saldatsenka, Freiwald 1 gol- Păunică 7, Gal 5, Tîrzioru 4, Serhel 4, Iordachi 4, Coric 1, Huta 1.

            Celelalte rezultate: CSM Făgăraș- Potaissa Turda 29-36,  Dunărea Călărași- Magnum Botoșani 35-28, Dinamo- CSU din Suceava 40-30, Dobrogea Sud- CSM Reșița 29-21, Poli Timișoara- HC Buzău 22-28, CSM București- CSM Focșani 27-20, Steaua- CSM Vaslui 31-29.

            Clasament

            1 Dobrogea Sud      3        3        0        0        81-57 9p.

            2 CSM București      3        3        0        0        85-65 9p.

            3 Dinamo București 3        3        0        0        92-77 9p.

            4 Minaur Baia Mare  3        3        0        0        85-73 9p.

            5 Steaua București   3        2        1        0        83-80 7p.

            6 Potaissa Turda     3        2        0        1        91-81 6p.

            7 HC Buzău 2012    3        2        0        1        72-67 6p.

            8 Poli Timișoara      3        1        0        2        79-78 3p.

            9 Dunărea Călărași  3        1        0        2        81-81 3p.

            10 CSM Focșani       3        1        0        2        64-65 3p.

            11 CSM Bacău         3        1        0        2        78-80 3p.

            12 CSM Făgăraș      3        1        0        2        81-89 3p.

            13 CSU din Suceava 3        0        1        2        78-91 1p.

            14 CSM Reșița         3        0        0        3        59-75 0p.

            15 CSM Vaslui         3        0        0        3        74-92 0p.

            16 Magnum            3        0        0        3        67-99 0p.

            Pomii fructiferi, în plină floare, la vreme de toamnă

              Comuna Corbasca a devenit, în această perioadă, locul curiozităților, unde se petrec fenomene naturale greu de înțeles de mintea omului de rând. Și asta pentru că, prin grădinile oamenilor, din loc în loc, pot fi văzuți pomi înfloriți în toată splendoarea lor, într-un moment când, în mod normal, ar fi trebuit să înceapă recoltarea fructelor.

              Se întâmplă peste tot prin satul Fofaza, aparținând comunei Corbasca. De exemplu, un păr a înlorit în întregime, în același timp când o pară aurie așteaptă să fie culeasă de proprietarul pomului fructifer.

              „15 septembrie 2020, la Fofaza. Un păr a comasat anotimpurile. Este încărcat cu flori, dar are și o pară, gata să se coacă… Astfel de fenomene au mai fost și în alți ani, cu flori, dar nu și cu fructe în același timp. Poze mai văzusem, dar nu credeam. Acest pom este în grădina surorii mele, l-am văzut și l-am pozat eu”, aflăm de la Ica Gărgălie, o băcăuancă născută în zona Corbasca.

              Și, cum un exemplu nu este suficient pentru a-i convinge și pe cel mai sceptici dintre noi, și alți localnici anunță, fiecare, că, în curtea lor, se petrec astfel de fenomene. „La fel si la mama mea, la Corbasca, este un măr plin cu fructe și flori”, spune un localnic. „Si eu am al doilea rod la vița de vie!”, anunță un altul. De aici, încep să curgă comentariile sătenilor, fiecare susținând tot felul de teorii. Cel mai adesea, bătrânii locului, dar și sătenii mai tineri cred că, în astfel de situații, vom avea parte de o „toamnă lungă”. Specialiștii spun că de vină este vremea extrem de secetoasă din acest an.

              „Se mai întâmplă, mai ales la păr. Pe timpul secetei, pomul a intrat într-un fel de repaus, iar o ramură a început să se dezvolte ceva mai târziu decât de obicei, timp în care se formează mugurul de rod și, prin urmare, înflorește. La vița de vie, se întâmplă la fel. Există un soi – Perla de Zala – la care, dacă nu-i rupi lăstarii, se poate ajunge ca, în toamnă, să ai și struguri copți, și aguridă, și struguri înfloriți”, a arătat dr. ing. Florin Acatrinei, specialist în pomicultură.

              Centura ocolitoare a Bacăului va fi gata mai repede

              ”Centura Bacăului va fi finalizată înainte de termen”, l-a asigurat constructorul băcăuan care realizează investiția, pe prim-ministrul Ludovic Orban, aflat într-o scurtă vizită pe șantier, însoțit de Ionel Palăr, președintele PNL. Discuțiile dintre cei trei au scos în evidență faptul că nu există niciun fel de probleme legate de decontarea lucrărilor executate, probleme administrative ori de altă natură.

              Vizita premierului Orban pe șantierul centurii ocolitoare a surprins în primul rând prin faptul că a fost organizată fără niciun festivism, comparativ cu cei care încearcă, pe nedrept, să își aroge anumite merite privind acest proiect. De altfel, premierul a și declarat la conferința de presă organizată în fața Prefecturii, îninte de această vizită, că, nu dorește să-și aroge niciun merit.

              La preluarea guvernării de către PNL, investiția la centura ocolitoare a municipiului Bacău era realizată în proporție de 36%, după cum a precizat premierul. Între timp, brațul vestic a fost deschis circulației, iar stadiul general al lucrărilor au depășit 70%.

              ”Investiția nu este a lui Orban sau a unui alt demnitar, este a băcăuanilor, este a românilor”, a declarat Ludovic Orban.

              Biroul de presă al PNL Bacău

              Publicat de SC Deșteptarea SA la comanda: PNL; COD AEP 21200012

              Primarul Necula a prezentat viitoarea pasarelă care va traversa Calea Mărășești

                Cosmin Necula, primarul Bacăului a prezentat, duminică, viitoarea pasarelă care va supra-traversa Calea Mărășești, în dreptul Parcului Cancicov. Aceasta este parte integrantă a coridorului pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov – Stadion – Bazin de Înot – Universitatea „V. Alecsandri“ denumit „Traseul tineretului şi sportului”.

                Proiectul, în valoare de 6,4 milioane de euro, este finanțat cu fonduri europene. Contractul a fost deja semnat și au început procedurile de atribuire. Acesta face parte din cele șase proiecte în valoare de 112 milioane lei și care vor însemna construirea a 27 de km de piste de biciclete care vor traversa orasul de la Nord la Sud și de la Est la Vest.

                Dar proiectele nu vor include doar pistele pentru biciclete, ci și reamenajarea trotuarelor și zonelor pietonale, reconfigurarea intersecțiilor și trecerilor de pietoni/bicicliști, construirea de parcaje pentru biciclete alături de montarea de camere de supraveghere, amplasarea de mobilier urban pentru odihnă și deșeuri, amplasarea de elemente pentru îmbunătățirea siguranței rutiere.

                „În momentul în care am ajuns primar, în anul 2016, nu era nici un fel de document care să angajeze sau să proiecteze în vreun fel tot ceea ce înseamnă angajamentele financiare pe care în momentul de față municipiul Bacaul le-a semnat cu UE”, a declarat primarul Cosmin Necula.

                Traseul tineretului și sportului” prevede construirea unui pasaj suprateran destinat exclusiv deplasărilor nemotorizate, peste Calea Mărășești, între Parcul Cancicov și str. Th. Aman. Coborârea de pe pasaj, în zona scărilor Cascada (care vor fi și ele modernizate), se va realiza printr-un picior de susținere prevăzut cu lifturi interioare și o rampă exterioară în spirală.

                „Chiar dacă nu știam că va veni o criză sanitaro-economică fără precedent, ne-am focalizat mereu pe resursele europene, care să ne asigure o dezvoltare pe termen lung. Proiectele finanțate cu fonduri europene crează locuri de muncă pe termen scurt și mediu și sunt o investiție în viitorul orașului nostru.”
                Cosmin Necula, Primarul Bacăului

                Insula Fest sau Insula cum nu ai mai văzut-o demult timp

                  Prestațiile actorilor de la Teatrul Bacovia s-au mutat de la Amfiteatrul de la Insula de Agrement în sala instituției. Dar asta nu înseamnă că Insula a rămas fără suflet. Dimpotrivă. Acest weekend este plin de…Insula Fest, un festival de muzică așa cum nu am mai văzut demult.

                  Asigurat integral de artiști locali, mai mari sau mai mici, spectacolul este garantat și, în același timp, apreciat de toți cei care au fost pe la Insula de Agrement. Cu un aer chic, cu scenă cu lumini și sonorizare super, și cu locuri pe baloți de paie, festivalul este gustat de toate categoriile de băcăuani.

                  Astăzi, în cea de-a doua zi a festivalului, pe scenă vor evolua de la ora 16.30 Clasa de Muzică Ușoară de la Palatul Copiilor, de la ora 17.00 Club ArtiDAIO, de la ora 18.00 Școala de Canto CANTISSIMO, iar în final, de la ora 19.00, va evolua trupa RAPAX. Intrarea este liberă, dar trebuie să aveți mască de protecție.

                  Încă o pictură murală în Bacău

                    Dominow – The end is now ❐ Artist: Cristian Scutaru

                    „Omul contemporan încearcă să atingă absolutul, spațiul necunoscut, să confrunte Marele Anonim și eșuează. Fiecare înălțare are o cădere și în fiecare cădere mai obsedantă este plutirea. Între cer și pământ, între tine însuți și necunoscut.”

                    A 9-a pictură din ZidArt este gata și poate fi admirată pe str. Banca Națională nr. 43 E-F.

                    Lucrarea se întinde pe o suprafață de 310 mp și este realizată preponderent cu vopsea purificatoare de aer Airlite și spray.

                    Sursa

                    Radu Cătălin Mardare, fostul senator și prefect de Bacău, propus ambasador în Beirut

                      Presedintele Klaus Iohannis a făcut propunerile pentru 31 de posturi de noi ambasadori ai României. Printre aceștia se numără și băcăuanul Radu Cătălin Mardare, pentru Beirut. Mardare (născut pe 29 noiembrie 1959) a fost prefect de Bacău în perioada 2000-2004, apoi senator în legislatura 2004-2012 ales în județul Bacău pe listele PSD și reales, în 2008, din partea Alianței PSD+PC.

                      În legislatura 2004-2008, Radu Cătălin Mardare a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cehă, Republica Slovenia, Republica Finlanda, Muntenegru și Republica Panama. Totodată, a fost membru în comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital (din februarie 2008), în comisia pentru politică externă (din decembrie 2007) și în comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital (până în decembrie 2007). În legislatura 2008-2012, Radu Cătălin Mardare a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Coreea, Japonia și India, membru în comisia pentru politică externă – secretar, în comisia pentru afaceri europene (din martie 2011) și în comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital (până în martie 2011). Pe linie diplomatică, în perioada 2012-2014 a fost șeful oficiului consular al României la Castellon de la Plana, iar în perioada 2014-2018 a fost consul general la Sevilla, Spania. Este absolvent al Institutului Politehnic București, Facultatea de Electrotehnică, și al Programului de perfecționare în domeniul relațiilor internaționale al Institutului Diplomatic Român.

                      „…Lovituri de clopot/ bătând în cuie sicriul/ unei bucurii”

                      Este un boem special care n-ar putea scrie un tratat despre boemă. Trece prin lume ca un lord care dă cu tifla senzaționalului bolnav de efemer, poartă la butonieră laurii unui spirit care prețuiește firescul. Găsim în lirica sa carnavalul unei lumi care și-a pierdut măștile și busola, o lume a șoaptelor ghemuite sub privire… Printre altele, așezam și aceste vorbe, ca pe un sărut, peste poemele lui Nicolae Mihai, în urmă cu niște ani. Rapsod liric, vrăjitor de nuanțe, aflat mereu în compania unei singurătăți care-și devorează destinul într-un fel de muzeu avangardist al suferințelor, Poetul, locuind departe de zgomotele lumii, îmblânzind tăceri numai de el știute, „parcă ar vrea să corecteze prin demersul său […] propriul destin și întregul urât al lumii”, zice Ovidiu Genaru.

                      Recentul volum de poeme, „Lehamite sau ziua de mâine și urâtul fără mine” (Bacău, Editura Ateneul Scriitorilor, 2020), „în răspăr cu titlul […], demantelează tocmai aura rutinieră instaurată de lehamite, e cartea unui summum de subzistențe, de vârste și vremuri lăuntrice”, scrie Dan Bogdan Hanu. E un fel de tratat despre un bumerang misterios acest volum. Un bumerang pe care poetul îl aruncă strategic în lume, ca să vindece doruri, iubiri, striviri, „destrămări crepusculare”, orfani de noroc, „proscriși printre cuvinte”, eșecuri în „formă perfectă”, căpcăunismul nimicului, himere, viațamoartea, „lăcomia de a fi”, „libertățile iluzorii”, „umbra încărunțită”, „instinctele rebele”, „absența vizibilă”, aripile în derivă și multe altele.

                      Întors la cel care l-a trimis în lume, misteriosul bumerang dă seamă de vânătăile lumii pe care a reușit sau nu să le oblojească și pleacă iar și iar în pribegii care încearcă să convingă lehamitea și urâtul că, dincolo de înnobilările lor etico-estetice, ascund un infern în care unii rămânem chiar și orfani ai lui Dumnezeu: ,,se sting rugile în abecedarele nopții/ când orfanii Domnului/ se strecoară în canale și ocupă/ tronul mizeriei în stăruitoare gâlceavă”. („Orfanii timpului”) Volumul trădează și un autoportret: ,,Îmi spui să tac și atunci/ ce crezi că fac:/ iau cuvintele de braț și plec/ la plimbare/ acest lucru nu-i o metaforă/ oarecare pentru că doar așa/ descoperim marea zbenguială/ dorul de grai/ în temnița gurii zăbrelit/ confiscat”. („Fără cuvinte”)

                      Un poem precum „Glasul tău” – „Aud doar glasul tău/ prin preajmă/ atent eu îl privesc/ cât pot de mult apoi/ ca nimeni să nu-l vadă/ îl țin ascuns în brațe/ și-l ascult// în felul meu tălmăcesc/ curat în schit de suflet/ cât poate să îndure/ ferit de greieri/ ce umblă pe furiș/ de săptămâni prin iarbă, să mi-l fure” – mă trimite în preajma suprarealismul lui Dali, cel din „Ispitirea Sfântului Antonie cel Mare”, sfânt bântuit și sedus, pentru nevoințele și castitatea lui, de ispitele diavolului. Către Nicolae Mihai, însă, ispitele par a fi trimise de îngerii cei buni. Colecționar de iluzii („De-o vreme adun visele/ rămase prin colțuri de odaie/ și le transform în poeme”; „Capricii”), de iubiri-iluzie („Dorul de tine e foșnet de pasăre/ uitat pe-o creangă de aer/ cu jaluzelele trase”; „Aripi în derivă”), de amănunte care-ți trimit pârjoliri în suflet („Căderea unei frunze/ fără de întoarcere/ înseamnă/ zvârcolirea inimii/ în lanțuri/ căutându-și/ loc de sihăstrie”; „Rostire tăcută”), Nicolae Mihai are sufletul lipit de partea frumoasă a lumii („Nu mă costă nimic dacă răspund/ la salutul cunoscuților întâlniți/ pe stradă// să nu le uit zâmbetele/ le notez/ în carnețelul intim”), deși nu-i sunt străine secretele aventurilor efemerității („până la urmă știm cu toții/ prieteniile prea mult nu rezistă/ sunt doar lovituri de clopot/ bătând în cuie sicriul/ unei bucurii/ sfârșită înainte de a începe”; „Binecuvântatele prietenii”).

                      Sedus și de o șoaptă a Reginei Maria („Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul își odihnește sufletul”), evadează uneori din imperiul marilor griji ale lumii și, ca un sihastru care cunoaște zvârcolirile elevate ale unui alt sihastru, schițează portrete pe care le răstignește în chilia singurătăților sale: „În cadența răsuflării obosite/ ele improvizează gura de aer/ ce nu poate să tacă// uneori ridică praful în gălăgia/ rebelă a lunii când clopoței atârnați/ de crengile spiritului populează năbădăiosul sine cu înțelegeri/ răutăcioase”.( „Nopți de veghe”, poem dedicat lui Dan Sandu)

                      Truism, desigur: cărțile sunt scrise nu pentru a fi „povestite”. Ele așteaptă lectura. Recentul volum al lui Nicolae Mihai, „fântânarul de stele” al poematicii noastre, ne poate îmbogăți cu ispite și tezaure dintre cele mai neașteptate. Chiar și cu o dorință: „Nestingherită se plimbă/de una singură/ din prezentul în care/ mai nimic nu se întâmplă// un câine boschetar/ o adulmecă/ prea puțin interesat/ polițistul de la colțul străzii/ închide ochii când trece / semaforul pe roșu/ iar jucătorii de poker/ o trag la sorți disperați// în cele din urmă lumina/ o aruncă pe scările/ unui bloc de nefamiliști/ ca pe o factură veche, neachitată…” („O dorință”)

                       

                      #BookClub: ”Arta subtilă a nepăsării” – Lecții esențiale

                      Uneori stau și mă întreb: cum am acționat până acum, cum am făcut alegeri fără să știu aceste informații atât de valoroase? Din fericire, această carte mi-a deschis ochii, a fost esențială pentru dezvoltarea mea și vreau să vă transmit si vouă câteva dintre ideile pe care le-am descoperit citind-o, în speranța că o veți răsfoi și voi!

                      Cartea pe care v-o propun spre lectură se numește “Arta subtilă a nepăsării. O metodă nonconformistă pentru o viață mai bună“, scrisă de faimosul Mark Manson și publicată în România la Editura Lifestyle Publishing, în traducerea lui Florin Tudose. Mark Manson locuiește în New York, este blogger, scriitor și antreprenor în mediul online. Blogul său este citit în fiecare lună de peste doua milioane de vizitatori (printre care mă număr și eu).

                      Ce-a însemnat pentru mine această carte? Păi, în primul rând, rebuie să știți că titlul cărții nu se referă la acea nepăsare care înseamnă că nu-ți pasă de nimic și de nimeni sau la indiferență. Titlul se referă la acel tip de nepăsare pe care o dobândim când începem să fim mai raționali, să tratăm situațiile mai calm, când începem să ne simțim împăcați cu faptul că suntem diferiți și când începem să ne iubim așa cum suntem.

                      În această carte, autorul ne învață că, pentru a fi fericiți. trebuie să renunțăm la a fi pozitivi mereu, și trebuie, în schimb, să ne perfecționăm, pregătiți și pentru respingeri, eșecuri, și pentru a lupta pentru învingerea obstacolelor. În viziunea autorului, conceptul nepăsării presupune o modalitate simplă de reorientare și de regândire a așteptărilor de viață și de separare a lucrurilor importante de cele neimportante.

                      Ce mi s-a părut mie esențial de reținut din carte și vreau să vă spun si voua este că:

                      1. Dorința de a avea mereu mai multe experiențe pozitive este prin ea însăși o experiența negativă. În mod paradoxal, acceptarea experienței negative este în sine o experiență pozitivă. Cu cât căutăm mereu să ne simțim bine tot timpul, cu atât vom fi mai puțin satisfăcuți.

                      2. A nu-ți păsa nu înseamnă să fii indifferent, ci a te simți confortabil cu faptul că ești diferit. Să nu-ți pese, în teoria lui Mark Manson, înseamnă să privești în față cele mai terifiante și mai dificile provocări ale vieții și totuși să treci la acțiune. Problema cu noi, oamenii, este că unii se lasă copleșiți de griji ca într-un vârtej, deoarece nu au nimic mai de preț în viața lor de care să se preocupe.

                      3. Nu vei fi niciodată fericit cu adevărat dacă tot cauți să afli din ce e compusă fericirea. La fel cum nu vei trăi dacă tot încerci să descoperi sensul vieții.

                      4. Respingerea e bine-venită oricând, pentru o viața mai bună

                      5. Călătorește! Călătoriile sunt un instrument fantastic de dezvoltare personală, fiindcă te scot din mediul familiar și îți arată cum o altă societate poate trăi cu valori complet diferite și poate funcționa fără ca membrii ei să ajungă să se urască.

                      La un moment dat, când citeam cartea, o întrebare pusă de autor m-a lăsat pe gânduri zile bune. Acea întrebare spunea: ”Care e durerea pe care vrei s-o înfrunți?”. Viața este plină de greutăți, lupte și dureri. Nu este de evitat acest lucru. Întrebarea, de atunci, este: ”Ce durere vrei să suporți?”. Am descoperit că este ceva la care nu se gândesc mulți. Există o mulțime de lucruri mișto pentru care ai putea lucra în viața ta. O modalitate de a decide cu adevărat ceea ce vrei să faci este să te întrebi ce durere ești dispus să tolerezi, pentru a obține ceea ce îți dorești, deoarece asta înseamnă că vrei cu adevărat acel lucru.

                      ”Ești grozav, fie că îți dai seama, fie că nu. Esti grozav pentru că alegi de ce să îți pese și de ce să nu-ți pese, în ciuda confuziei nesfârșite și a morții inevitabile. Și tu vei muri, pentru că și tu ai avut suficient noroc încât să te naști. Dacă nu simți asta, du-te într-o zi pe marginea unei prăpăstii și poate vei simți” – Mark Manson.

                      Această carte m-a trezit la realitate, cu un limbaj puternic și adevărat, fiecare lucru argumentat, uneori prea direct, dar în același timp într-un mod amuzant și provocator. “Arta subtilă a nepăsării“, de Mark Manson, m-a cucerit și mi-a arătat cum să las toate scuzele, fricile, îndoielile și să am o viață mai bună.
                      Sfatul meu este ca, dacă simți ca e loc de mai bine în viața ta, să nu stai pe gânduri, cartea aceasta este ceea ce îți trebuie.

                      Patricia Unguru, clasa a XI-a, elevă la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                      ECCE CRUX

                      Furați fiind de peisajele proiecțiilor apocaliptice ale timpurilor prezente, uităm de cruce. Săptămâna aceasta este un fel de invitație la a ieși de sub anestezia priveliștilor limitate, spre a ne reaminti de semnul Fiului Omului, de Altarul dragostei Domnului Hristos, de emblema schimbului de iubire dintre Dumnezeu și noi.

                      Crucea implică o geometrie aparte. Întâlnește o verticală cu o orizontală. Este obiectul de lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, potrivit obiceiului vremii, și, totodată, expresia vizuală a unor realități pe care le poate semnifica: brațul orizontal face trimitere la jertfa ce se răsfrânge asupra întregii lumi, în timp ce brațul vertical arată actul de refacere dintre ceresc și pământesc. A ne lua crucea vieții și a urma Domnului este suprema lecție de mântuire. Căci, ea implică și suferința noastră. Este unealta de diamant cu care dăltuim zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă chipul nostru adevărat, scoțându-l la iveală din materialul fără formă în care este îngropat și din care tânjește să iasă la lumină.

                      Declarație de respect față de Dumnezeu, semnul crucii este și un angajament de fidelitate, o recunoaștere a autorității divine și a poruncilor dumnezeiești. Se zice că un evreu, care avea prăvălie odinioară într-un sat moldovenesc, a angajat un țăran ortodox să-l ducă la oraș cu căruța, spre a cumpăra ceva marfă. S-au înțeles la preț și au pornit. Când, însă, în sat fiind, au ajuns în dreptul bisericii și au trecut de ea, evreul s-a adresat țăranului, cerându-i să întoarcă. Și a întors omul, dar a vrut să știe care a fost motivul răzgândirii prăvăliașului. Când l-a lăsat la poartă, acela i-a răspuns: ”Cum puteam să merg cu dumneata? Ai trecut prin fața bisericii și nu ți-ai făcut cruce. Eu sunt evreu, am religia mea și religia mea nu-mi spune să-mi fac cruce. A ta îți spune. Trebuie să respecți rânuiala credinței tale. Acesta este motivul pentru care nu mai merg cu dumneata. N-am încredere. Dacă nu ți-ai respectat Dumnezeul, când ai trecut pe lângă El, cum ai putea să mă respecți pe mine? Dacă n-ai teamă de Dumnezeu, poți face orice, mă pot aștepta la orice”.

                      De ce avem nevoie de lecția închinării? Într-o lume ce este ruptă de Cruce, care refuză jertfa și răstignirea de sine pentru redescoperirea bucuriei vieții, Biserica ne îndeamnă să dăm conținut fericirii noastre. A urma este, așadar, a ne purta Crucea!

                      Pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar

                      Un portavoce sau o portavoce?

                      Absent(ă) din peisaj

                      Citim recent că alegerile din anul 2020 nu au decorul sonor cu care am fost obișnuiți. „Aș fi vrut să aud portavocile de altădată”, scrie un cititor. Am tresărit la întâlnirea cu numele unui accesoriu preferat de liderii de campanie electorală, dar azi aproape uitat.

                      De ce gen este?

                      Pentru a ne dumiri, consultăm DEX-ul din 2016. Ni se spune că este substantiv neutru, ceea ce ne obligă să-l prezentăm ca atare: „un portavoce – două portavoce”. La fel găsim în paginile fratelui mai mare – Dicționarul explicativ ilustrat al limbii române (DEXI) –, dar și în Noul dicționar universal al limbii române (NDULR) sau în Dicţionarul limbii române moderne (DLRM) din 1958. În îndreptarele ortografice (cele de până la ediția a V-a, din 1995) nu figurează, fiind considerat lipsit de importanță pentru a-l prezenta publicului. Abia în 1982 este înregistrat în DOOM: „portavoce s.n., plural portavoce”.

                      Schimbare (legitimă) de gen

                      Până în anul 2005, a fost de genul neutru, ca DOOM2 să-l înlocuiască cu genul feminin. Și bine a făcut, pentru că atestarea termenului, în urmă cu circa 120 de ani, ar fi trebuit să pecetluiască încadrarea morfologică: „ […] punând mâinile amândouă lângă gură ca o portavoce” (I. L. Caragiale). La scriitori mai aproape de noi bănuim că tot genul feminin este avut în vedere: „De la liziera pădurii, prin portavoce, cineva strigă” (Titus Popovici); „Când vede o demonstrație împotriva securității, se inflamează și, prin portavoce […], amenință” (Horia-Roman Patapievici). Oficializarea o produce DOOM2, care ne anunță că modifică prevederea din 1982 (DOOM1): portavocea (nu portavocele) are genitiv-dativul portavocei (nu portavocelui), iar pluralul este același: portavoce.

                      Cum scriem

                      Cuvântul a fost resuscitat imediat după evenimentele din 1989, când au avut loc mari adunări umane, cărora li se adresau purtătorii de cuvânt. În acest context, gazetarii s-au simțit datori să-l descompună: „Am fost și eu pe 21 decembrie la Universitate; e drept, fără porta-voce și fără texte dactilografiate dinainte” („Adevărul”, 24 dec. 1992); „Liderii înarmați cu porta-voce anunță că vor coborî în mijlocul fanilor” („Adevărul”, 5 mai 1990). (Citatele sunt preluate din „Dicţionarul de cuvinte recente”, coordonat de Florica Dimitrescu.) Corect vom scrie portavoce (rar, portvoce).

                      Ce înseamnă

                      Inițial, desemna un tub metalic, în formă de pâlnie, ca apoi să fie un ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, folosite pe o navă, pentru a transmite informații sau comenzi la distanță. Sinonimul era megafonul, iar cu sens figurat, orice purtător de cuvânt. Prin generalizare, portavocea poate fi atributul reprezentantului unei colectivități, din partea căreia se comunică de regulă mesaje constructive.