Acasă Blog Pagina 1737

Bani mai puțini pentru înmormântarea pensionarilor

    Anul acesta, ajutorul de deces acordat în cazul morții unui pensionar și asigurat în sistemul public de pensii sau a unui membru (rudă) al familiei acestora va fi mai mic. Reducerea este consecința scăderii câștigului salarial mediu brut pe economie, legea prevăzând că ajutorul este egal cu acesta, pentru înmormântarea unui pensionar ori asigurat, și la jumătate, pentru înhumarea unei rude.

    Mai exact, în proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 salariul mediu brut pe economie este menționat ca fiind în sumă de 5.380 lei față de 5.429 lei, cât a fost în 2020. Deci în 2021 ajutorul va fi de 5.380 lei, pentru înmormântarea unui pensionar sau asigurat. Dacă a trecut în Lumea Umbrelor o rudă a acestora, ajutorul este în cuantum de 2.690 lei, cu 25 lei mai mic, în comparație cu anul 2020. Dar până la aprobarea și intrarea în vigoare a legii, rămâne valabil cuantumul de anul trecut (5.429 lei, respectiv 2.715 lei).

    Potrivit legii, membri ai familiei sunt considerați soțul, copiii proprii, cei adoptați, cei aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare. Condiția este ca acești copii să aibă până în 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 ani. Tot membri ai familiei sunt și copiii incapabili de a lucra, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate mai sus, părinții și bunicii oricăruia dintre soții decedați (pensionar sau asigurat). Pentru a beneficia de ajutor, solicitantul va depune la Casa Județeană de Pensii Bacău cererea, certificatul de deces (original și copie), actul lui de identitate (original și copie) și documentul care să-i ateste gradul de rudenie cu persoana decedată. Totodată, solicitantul va prezenta dovada (facturi fiscale și alte documente financiare, în original și copie) că a suportat el cheltuielile ocazionate de deces, inclusiv declarația pe propria răspundere în acest sens.

    Ajutorul de deces se achită unei singure persoane care poate fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau orice persoană care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile de înmormântare, dacă nu există o solicitare din partea uneia din categoriile menționate. Dacă a decedat o rudă, ajutorul i se plătește pensionarului sau asiguratului al cărui membru de familie a murit.

    Ultrascurte

    * Dionisie: „Ba, până și UEFA a zis că sunteți idioți”. Asta apropo de scandalul cu arbitrul nostru acuzat de rasism. Nici nu începuse bine ancheta, că o seamă de români s-au și apucat să-i dea în cap lui Colțescu. Inclusiv Ministerul de Externe își turna deja cenușă în cap.

    * Le Figaro spune că Google vă trebui să plătească 1,1 milioane de euro pentru că a acordat propriile sale stele hotelurilor franceze. În Franța, evaluarea hotelurilor este supravegheată de Atout France, o agenție aflată sub controlul statului. Sesizat de aceste practici de către Direcția Generală pentru Concurență, Consum și Controlul Fraudelor, Procurorul Republicii a deschis o ancheta și a acuzat Google de „practici comerciale înșelătoare”.

    * Din nou Dionisie: Ba, aia care s-au omorât în Marea Revoluție Socialistă știau pentru ce se împușcă unii pe alții, că erau educați, citiseră, aveau convingeri… Ăștia de acu’ o să se omoare unii pe alții ca proștii, fară să știe de ce…

    * Aflăm că un blogger ucrainean, care a obținut azil politic în UE, este acuzat de trădare și subminarea securității naționale pentru că ar fi discreditat politica de stat a țării. Anatoli Șari și-a făcut și partid – Partidul Șari – care a câștigat funcții de consilier la alegerile locale. Un alt cetățean pe nume Viktor Șari, a declarat că a fost obligat de serviciul de securitate să depună plângere în justiție pe motiv că partidul lui Anatoli Șari îi poarta numele. După declarație, Viktor Șari a fost blocat în trafic și bătut de mai mulți agenți ai serviciului de securitate, în uniformă. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere. Cam asta e cu democrația din Ucraina.

    * Dionisie plagiază nici el nu mai știe de unde: Încălzirea globală a fost depășită ca efecte de prostirea globală…

    * Apropo de încălzire, în SUA, valul de frig a înghețat turbinele eoliene și, în multe state, s-a întrerupt alimentarea cu energie electrica, sute de mii de oameni tremurând de frig. De aici se desprind două concluzii: bucureștenii par să fie un fel de americani și Greta a început să sughițe brusc…

    * Dionisie e filosof: „Bă, să știi că exista două tipuri de oameni: cei care își dau geaca jos înainte să se așeze pe scaunul din restaurant și cei care se dezbracă după ce s-au așezat pe scaun”!

    Două evenimente la Ateneu. Cu vești bune

    Mult au avut de pătimit melomanii din cauza pandemiei. Dar iată că, încet și sigur, se face dreptate. De aceea, începem cu cea mai bună veste. Începând cu această săptămână, sala Ateneului devine mai încăpătoare, fiind permis accesul a 50% din locurile disponibile, față de 30% cât era până acum. Și cum această veste trebuie să fie încununată și de reprezentații de excepție, iubitorii de muzică adevărată au în această săptămână două seri magice, în cadrul celei de-a 65-a stagiune muzicală derulată la Sala Ateneu de către Consilul Județean Bacău și Filarmonica „Mihail Jora” Bacău.

    Astfel, joi, 18 februarie, de la ora 18.30, puteți savura Concertul simfonic al orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora” alături de invitații Cosmin Morariu (dirijor) și Ioan Gabriel Luca (corn). În program:

    • Ludwig van Beethoven – Uvertura „Regele Ștefan”
    • Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr.3 pentru corn și orchestră
    • Charles Gounod – Simfonia nr.1 în Re major

    Vineri, 19 februarie, tot de la ora 18.30, vă puteți delecta cu un Recital cameral oferit de Florea (violoncel) & Mihai Ungureanu (pian). Din programul recitalului fac parte lucrări ale compozitorilor Johann Sebastian Bach, Anton Rubinstein, Luigi Boccherini, Piotr Ilici Ceaikovski, Fritz Kreisler, Niccolò Paganini, Serghei Rahmaninov, Maurice Ravel, Erique Granados, Camille Saint-Saëns, Gabriel Fauré, David Popper, Gaspar Cassadó.

    Sărăcia de poveste

    „Ți-e teamă de sărăcie?” – sună o întrebare din unele sondaje de opinie care circulă pe internet. Eu trebuie să recunosccă am răspuns, naiv, cu un „nu” categoric, dar tot la fel de categoric spun că mă cam strânge pe spate când văd cam cum se prevede că vor evolua societatea și nivelul de trai pe la noi și pe la alții.

    Speranța moare ultima, se mai spune, iar optimismul nu ar trebui să ne părăsească niciodată oricât de rău am ajunge, iar aici îmi amintesc de pilda pusă deIoan Slavici în celebra sa nuvelă „Moara cu noroc”: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”

    Da, trecem printr-un al treilea război mondial, cum își dădeau unii cu părerea vorbind de pandemia de Covid-19, după care perspectivele nu sunt tocmai bune. Ei, hai, chiar război nu o fi această cumplită încercare, dar este un mare examen de dat de societate și de cei care o conduc. Și tema unei dezbateri organizată chiar astăzi pe internet sună tot așa: „Examenul de absolvire a pandemiei”. Dezbaterea vizează mediul școlar de la noi în condiții de pandemie, dar un astfel de examen dă, de fapt, toată societatea.

    Și mă mai gândesc la cât de agitați devin românii în aceste zile tot din cauza perspectivelor de trai și ies în stradă și protestează parcă tot mai mulți, din tot mai multe domenii. De teama sărăcirii, probabil.

    Iar pentru ca pe un asemenea tort să fie pusă și pârdalnica cireașă, din Eurostat mai aflăm că România se află pe locul al optulea din 27 în ceea ce privește riscul de sărăcie pentru pensionarii trecuți de 65 de ani. Cei drept, țara noastră e vecină cu Germania în acest clasament, iar media din Uniunea Europeană se află pe la mijloc. Numai că la noi rata de sărăcie a crescut în ultimii zece ani, la categoria de pensionari de peste 65 de ani, cu 7,3%, în timp ce în UE numai cu 1,6%.
    Săracii nu s-au regăsit în programele de guvernare din România ultimilor 31 de ani. În campanii li s-au oferit pungi, promisiuni neonorate și amenințări. Iar România a rămas în coada Europei la nivelul de trai. Dar, aceasta este o altă poveste.

    Amenzi de 10.500 de lei pentru nerespectarea regulilor sanitare

      La data de 16 februarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului judeţului Bacău, poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi şi polişţişti locali au continuat să acţioneze, pe raza judeţului, pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor. Activităţile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

      Astfel, în cadrul acţiunilor desfăşurate, au fost legitimate 2193 de persoane şi au fost controlate 184 de obiective/locaţii, precum şi 124 de societăţi comerciale, cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

      Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijlocelor de transport persoane, fiind oprite pentru control 362 de astfel de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 53 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.500 de lei, din care 31 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

      Viceprimarul Cristian Ghingheș a anunțat că are COVID

        Viceprimarul Cristian Ghingheș (PLUS) a anunțat că s-a infectat cu COVID și va lucra de acasă pe perioada bolii.

        „Mi-ar fi plăcut ca weekendul acesta, după săptămâna de lucru de la primărie, să schiez pe plaiuri locale, la Slănic Moldova, având în vedere deschiderea Pârtiei Nemira.

        Din păcate, nu o voi putea face decât după 3 martie, când sper eu că voi încheia cu bine perioada de carantină de 14 zile, începută astăzi ca urmare a confirmării mele cu virusul SARS-CoV-2.

        Nu îmi iau concediu medical și voi lucra de acasă, având în vedere că problemele orașului trebuie cât mai repede rezolvate, iar proiectele începute să fie duse mai departe”, a anunțat Cristian Ghingheș.

        Adrian Popa, nota 9,19 la concursul pentru desemnarea managerului SJU Bacău

          Miercuri s-au afișat rezultatele la concursul de manager al Spitalului Județean de Urgență Bacău, iar actualul manager Adrian Popa a fost reconfirmat în funcție, având cea mai mare notă.

          El i-a avut contracandidați pe dr. Geta Draghici, medic la Maternitate, și pe dr. Sebastian Hriban, medic neurochirug. Urmează perioada de contestații. Rezultatele finale se vor afișa pe 22 februarie.

          Se deschide pârtia de schi de la Slănic Moldova

            Echipa determinată de la Serviciul Salvamont al Consiliului Județean Bacău a fost, în sfârşit, ajutată şi de natură: ninsorile din ultimele 48h, precum şi temperaturile constant scăzute, vor permite deschiderea pârtiei de schi Nemira începând de joi, 18 februarie, de la ora 11.00.

            Siguranța în funcționarea pârtiei este prioritatea noastră, iar turiştii trebuie să țină cont de condițiile de distanțare fizică specifice pandemiei, atât la casierie, cât şi la îmbarcarea pe telescaun.

            Informații actualizate privind starea pârtiei le puteți găsi pe www.partianemira.ro, precum și pe pagina de Facebook Partia Nemira Slanic Moldova.

            Program de calificare Operatori Forțe pentru Operații Speciale

              Aeronave de tip IAR 330 Puma SOCAT aparținând Bazei 95 Aeriană au executat în această perioada antrenamente alături de militarii participanți la Programul de calificare Operatori Forțe pentru Operații Speciale.

              Activitatea s-a desfășurat la Baza 95 Aeriană, iar obiectivele acestui modul de instruire sunt cunoașterea aeronavelor militare utilizate pentru executarea procedurilor de infiltrare, cunoașterea echipamentelor folosite, identificarea și marcarea zonei de aterizare, asigurarea aeronavei la aterizare/decolare, executarea procedeelor de rapel fast-rope și inserție/extracție din aeronava militară

              În cadrul acestui modul cursanții trebuie să își însușească cunoștințe teoretice și deprinderi practice, iar scopul instruirii a fost atins cu sprijinul intructorilor de la Batalionul 53 Comando ,,Smaranda Brăescu” din Bacău.

              Noapte albă la Spitalul Municipal de Urgență Moinești. O nouă prelevare de organe!

              Prelevarea de organe s-a făcut de la un pacient de 57 de ani. Acesta a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Moinești pe 13 februarie, cu diagnosticul de atac cerebral. După două zile s-a declarat moartea cerebrală, iar familia acestuia și-a dat acordul pentru prelevarea de organe.

              Intervenția a avut loc azi noapte, de la ora 00.35, până azi dimineață, la ora 8.30.

              Pentru această procedură au venit la spitalul din Moinești echipe din București, Iași și de la Spitalul Județean Bacău. Au participat efectiv la prelevarea de organe medicii chirurgi dr. Ciprina Vasiluță și dr. Mihai Lucian Zabara, însoțiți de dr. Ramona Cadar, dr. Marius Ivănuță și dr. Kakavas Gianis, tot chirurgi, dar și dr. Daniel Andone – urolog, toți din Iași, dr. Andrei Nica, dr. Manuel Sava, însoțiți de dr. Luiza Linte, dr. Ștefan Păun și dr. Dragoș Popescu, toți pe ortopedie, echipa medicală din București, dr. Dana Călțaru, medic oftalmolog la Spitalul Județean Bacău, și echipa medicală de la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, formată din chirurgii dr. Adrian Cotîrleț, dr. Sergiu Rău și dr. Eduard Popa, dr. Monel Ciubotaru, ortoped, dar și medicii de Terapie Intensivă dr. Dan Damian, dr. Corina Dascălu și dr. Eugen Tincu.

              S-au prelevat rinichii, os, tendon și cornee.

              „Spitalul Municipal de Urgență Moinești confirmă încă o dată că merită să facă parte din unitățile medicale în care se efectuează astfel de intervenții, urmare a infrastructurii umane, a tehnicii de care dispunem și de suportul logistic. Suntem acreditați din 2015 de Agenția Națională de Transplant, pentru a desfășura activități de declarare a morții cerebrale, menținere a donatorului și prelevare de organe și țesuturi în scop terapeutic.”
              dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești

              Poți face o canapea extensibilă mai confortabilă?

              Indiferent dacă optăm pentru o canapea extensibilă pentru camera de zi pentru a avea un pat în plus în caz de musafiri, sau o alegem pe post de pat într-o garsionieră sau cameră de dimensiuni reduse, somnul într-o canapea extensibilă nu trebuie să fie neapărat inconfortabil.

              Canapeaua extensibilă este perfectă atunci când vrei să te relaxezi în fața televizorului după o zi lungă sau dacă ai copii și își doresc o petrecere în pijamale alături de prietenii lor. Pot fi o alternativă bună în lipsă de spațiu, iar câteva îmbunătățiri pot transforma somnul într-o canapea extensibilă într-unul foarte odihnitor.

              Cumpără un topper

              Cea mai ușoară și mai rapidă metodă este să achiziționezi un topper. Aceste toppere sunt utilizate în special pentru pat, dar pus peste canapeaua extinsă, va oferi același confort. Există diverse toppere de dimensiuni și grosimi diferite. Cu cât grosimea topper-ului este mai mare, cu atât este mai confortabil. Acordați atenție și densității acestuia. Sunt persoane ce preferă să doarmă pe suprafețe mai solide, iar topper-ul va trebui să fie ceva mai dens. Puteți opta pentru un topper cu spumă cu memorie, cu aloe vera sau cu ioni de argint.

              Schimbă salteaua canapelei

              O altă modalitate pentru a îmbunătății confortul pentru o canapea de la eMAG este să schimbi salteaua acesteia. Această soluție se aplică în cazul canapelelor pliabile, cu somieră, ce permit detașarea saltelei. Tot ce trebuie să faci este să măsori vechea saltea și să fii atent la grosimea acesteia. Dacă noua saltea va fi ceva mai groasă, există posibilitatea să nu mai poți închide canapeaua.

              Perne

              Niciodată nu pot fi prea multe perne. Le poți folosi pentru a astupa găurile dintr-o canapea extensibilă. Acest lucru sporește confortul și îți poate îmbunătății somnul. Pe lângă acest lucru, pernele pot fi folosite pentru a sprijini diferite zone în timpul somnului. Poți ține, de exemplu, o pernă între picioare, în timpul somnului, pentru a oferi suport pelvisului în cazul în care dormi pe-o parte.

              Așternuturi

              Așternuturile sunt foarte importante și în cazul paturilor clasice, de aceea este important să utilizăm așternuturi de calitate și cu o canapea extensibilă. Poți cumpăra cuvertura pat care să se potrivească perfect dimensiunilor canapelei tale. Sfatul este să optezi pentru așternuturi netede, netexturate și fabricate din bumbac sau materiale naturale, de calitate.

              Curățenia

              Un alt aspect foarte important este curățarea perioadică. Acest lucru are și el un impact asupra calității somnului pe o canapea extensibilă. Periodic, atunci când faci ordine sau curățenie în casă, poți utiliza un aspirator de mână sau chiar aspiratorul clasic împreună cu un cap special pentru a extrage praful din canapea. De asemenea, pentru un miros plăcut și dezinfectare, puteți folosi diverse soluții de curățare special fabricate și o cârpă sau o perie fină și moale. Cel puțin o dată pe an ar fi bine ca o canapea extensibilă să fie curățată profesional. Procesul nu este deloc costisitor, se face la domiciliu, utilizând aspiratoare cu extracție pentru a curăța în profunzime canapeaua.

              Lupte greco-romane: Juniorul care dă de podea cu seniorii

              În primul său an la juniori își pune la podea adversarii. Adversarii seniori! Și nu doar la antrenamente, ci și la turnee internaționale. Convocat în premieră la lotul național de seniori, luptătorul băcăuan Denis Mihai nu a dezmințit așteptările. Astfel, la puternicul turneu de la Tatabanya (Ungaria), derulat zilele trecute, sportivul SCM Bacău, în vârstă de 18 ani, a adus una din cele două medalii de aur ale României. Dacă Răzvan Arnăut și-a adjudecat categoria 60 kg, Denis Mihai a fost „tăticul” categoriei 55 kg, unde a câștigat ambele meciuri avute la un scor categoric, 8-0. Cele două succese ale lui Mihai și Arnăut, coroborate cu argintul  lui Alin Alexuc la 130 kg, au propulsat reprezentativa României pe treapta a treia a podiumului.

              „Chiar dacă la nivel de concurență, categoria 55 kg nu a fost cea mai dificilă, reușita lui Denis este una de prim-plan. Să nu uităm că el a debutat la Seniori fiind încă la primul său an de juniorat. Este un copil foarte serios, foarte curajos, care-și dorește mult să reușească în acest sport la un nivel înalt. Îmi place comportamentul său și mă aștept la rezultate deosebite în continuare. Totul depinde numai și numai de el”, a declarat Ion Butucaru, antrenorul care l-a format pe Denis Mihai la CSȘ Bacău și care îl pregătește acum la SCM Bacău.

              O dată în plus se dovedește că simbioza Clubul Sportiv Școlar Bacău- Sport Club Municipal Bacău este una generatoare de performanță. O dovedesc și primele rezultate de la seniori ale lui Denis Mihai care, alături de un alt luptător crescut de clubul nostru, Vasile Cojoc, au întărit garnitura SCM, campioana națională din 2020”, a punctat directorul CSȘ Bacău, Marius Căpușă.

              Apropo de 2020: directorul SCM Bacău, antrenorul de lupte Ion Șarban este convins că, dacă pandemia nu ar fi dat peste cap calendarul internațional de anul trecut, Denis Mihai ar fi fost unul din laureații Europenelor de cadeți. „Pentru că ziua bună se cunoaște de dimineață, Denis Mihai a fost primul roman devenit campion European la juniori mici, titlu cucerit la Belgrad, în 2017. Rezultatul din Ungaria îl face pe Denis – luptător aflat la primul an ca…junior – un pretendent pentru Naționalele de Seniori din acest an, el fiind împiedicat să participe în 2020 doar pe criterii de vârstă. Mai exact, i-au lipsit doar două zile, fiind născut pe 2 ianuarie 2003”, a subliniat Ion Șarban, care îl vede pe Denis Mihai drept unul dintre sportivii de mare viitor al SCM Bacău.

              Mărturie stă și contractul de activitate sportivă încheiat anul trecut de SCM cu luptătorul care s-a impus la Tatabanya. „Întâmplător sau mai degrabă nu, Denis Mihai este beneficiarul primei serii de contracte pe care le-am încheiat în 2020. Se pare că am avut mână bună, iar acest sistem de CAS-uri implementat funcționează poate mai repede decât ne-am fi așteptat în ideea generării sportivilor de top, un concept care ar trebui extins la scară largă. Denis este un sportiv cu multe calități, a acumulat experiență și dacă își păstrează determinarea pe care o are acum poate atinge un înalt nivel de performanță. Cred că are tot ce-i trebuie: antrenori de valoare, condiții de pregătire și, nu în ultimul rând, sprijinul familiei care-l susține atât pe el, cât și pe fratele său, George Mihai, la rândul său luptător de greco-romane”.

              Prin urmare, luptătorul băcăuan Denis Mihai a început excelent 2021. Îl așteaptă în continuare noi provocări la nivel de seniori și, evident, primele competiții de juniori, atât pe plan intern, cât și extern.

              Piața de energie electrică s-a liberalizat complet. Ce înseamnă asta pentru tine

              Începutul de an a venit cu schimbări importante pe piața de energie electrică. De la 1 ianuarie 2021, prețul electricității este stabilit în mod concurențial, în funcție de cerere și de ofertă. Acum toți consumatorii casnici, indiferent de localitatea din care provin, au libertatea de a-și alege orice furnizor doresc și oferta ce li se potrivește, la un preț competitiv.

              Enel Energie acoperă nevoile clienților din toate zonele țării. Aceștia au garanția unor prețuri fixe la energia electrică pentru perioada aleasă și pot gestiona totul online: de la semnarea contractului, până la primirea și plata facturii. Mai mult, pot alege oferte cu servicii și produse cu valoare adăugată, precum asistență la domiciliu, asigurarea locuinței sau achiziționarea de aparatură electronică cu plata în tranșe și cu serviciul de instalare inclus.

              Puteți semna oricând un contract la preț concurențial cu un furnizor nou, indiferent de localitatea în care vă aflați

              Nu există un termen limită pentru selectarea unei oferte la electricitate! Liberalizarea completă a pieței de energie vă ofera libertatea de a selecta oricând furnizorul de energie și produsul care vi se potrivește cel mai bine, la un preț competitiv, indiferent de locul de consum. Clienții casnici care nu vor opta pentru o ofertă de pe piața concurențială vor continua să fie alimentați cu energie electrică, la preț de serviciu universal. Până cel puțin la 30 iunie 2021, aceștia vor beneficia, conform reglementărilor, de o reducere comercială acordată de către furnizor. După această dată, pot oricând achiziționa un produs de pe piața liberă sau rămâne la prețul de serviciu universal, în cuantumul stabilit de fiecare furnizor de ultimă instanță, pe criterii competititve.

              Puteți alege o ofertă la electricitate online, telefonic sau în magazinele dedicate

              Indiferent ce tip de contract pentru energia electrică aveți, la preț concurențial sau de serviciu universal, puteți oricând opta pentru o nouă ofertă, pe piața liberă. Procesul este unul simplu și rapid. În cazul în care sunteți deja client Enel, e nevoie doar de actul de identitate și de semnătură. În cazul celor care semnează pentru prima dată un contract cu Enel, sunt necesare actul de identitate, actul de proprietate asupra locului de consum sau documentul care să ateste dreptul de folosință, ultima factură de la vechiul furnizor și semnătura celui care va fi titular de contract. Liberalizarea completă a pieței de energie vă ofera libertatea de a alege oferta care vi se potrivește cel mai bine, indiferent de furnizorul de electricitate sau de locul de consum. În cazul Enel, puteți selecta un produs accesând www.enel.ro, la secțiunea Clienți Rezidențiali, suna la 021.9977 sau puteți merge în magazinele Enel ori în cele operate de parteneri Enel.

              Semnarea online a unui contract de furnizare, în doar trei pași

              Chiar dacă aveți sau nu un contract pe piața concurențială, puteți alege oricând o nouă ofertă la electricitate, inclusiv online. În cazul Enel, pasul 1 este să intrați pe www.enel.ro, la secțiunea Clienți Rezidențiali, și să alegeți produsul potrivit. După selecția ofertei, începe procesul de contractare online, adică pasul 2. Introduceți o copie a actului de identitate și, dacă sunteți client nou, actul de proprietate asupra locului de consum sau documentul care să ateste dreptul de folosință și ultima factură de la vechiul furnizor. Pasul 3 – semnați digital în spațiul alocat pe ecran, dar nu înainte de a vă da acceptul pentru oferta aleasă.

              Potrivit regulilor în vigoare privind contractarea la distanță, contractul de furnizare electricitate se consideră încheiat doar când primești pe un suport durabil, inclusiv electronic, documentele contractuale finale care vor purta semnătura digitală executată de tine în pașii inițiali ai procesului de contractare, și doar când îți dai acordul prin acceptarea acestora pe link-ul transmis pe e-mail la final.

              Important de știut că….

              Liberalizarea pieței de energie nu duce la deconectarea clienților! Tranziția de la serviciul universal la piața concurențială sau schimbarea ofertelor concurențiale nu afectează cu nimic alimentarea cu electricitate a consumatorilor casnici. Mai mult, trecerea de la un furnizor de ultimă instanță (FUI) la alt furnizor, FUI sau furnizor concurențial, nu implică niciun cost suplimentar sau modificări tehnice, cum ar fi schimbarea contorului electric ori întreruperea alimentării cu energie electrică. Toţi clienţii finali de energie electrică au dreptul să îşi schimbe furnizorul, cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării.

               

               

              Târgu Ocna: Se caută personal medical pentru Centrul de vaccinare

                Centrul de Vaccinare de la Târgu Ocna, care va deservi şi populaţia din Slănic Moldova, comunele Pârgăreşti și Târgu Trotuș, este pregătit pentru a fi deschis, cât mai curând. Acesta va funcționa în clădirea Centrului Balnear „Parc Măgura”, fiind deja dotat cu mobilier, echipamente IT, conexiune internet, sistem încălzire, materiale de curăţenie, dezinfectant etc. Investiția a fost asigurată din resurse de la bugetul local, de circa 145.000 de lei. Obiectivul sanitar cuprinde atât un punct de recepție și unul de triaj, cât și patru puncte de vaccinare și o zonă de supraveghere, inclusiv grupuri sanitare pentru personal și populație.

                „Sunt un susținător al vaccinării anti-COVID. Cred, cu tărie, că vaccinarea este cea mai bună măsură de prevenire și combatere a SARS-CoV-2, este speranța revenirii la normalitatea vieții sociale și profesionale”, a arătat Cristian Ciubotaru, edilul din Târgu Ocna.

                Potrivit administrației locale, ar mai fi nevoie de autorizația de la DSP și, la fel de important, de personal medical – medici și asistenți sanitari – care să activeze în cadrul acestui obiectiv, inclusiv registratori. „Centrul de vaccinare ar putea fi funcțional cu 4 puncte de vaccinare. În funcție de numărul de doze, DSP va stabili și cum vom funcționa. Necesarul este stabilit prin legislația specifică. Un medic coordonator, un medic pe tură pentru triaj și câte un medic pentru supraveghere proces. Numărul asistentelor, la fel. Registratori, minimum doi pe tură. Teoretic, programul va fi în 2 ture, de luni până duminică, inclusiv, de la 8.00 la 20.00. Detaliile vor fi după avizul DSP de funcționare”, a mai precizat primarul Cristian Ciubotaru.

                În acest sens, primăria din Târgu Ocna a lansat deja anunțul privind recrutările de personal medical necesar centrului de vaccinare, după ce, în primă fază, au avut loc întâlniri cu medicii de familie din Târgu Ocna, pentru a identifica soluţii în vederea formării echipelor care să lucreze la Centrul de Vaccinare. Cert este că programările pentru imunizare împotriva COVID-19 se fac deja, atât prin intermediul medicului de familie, cât și al angajatorului, puțini alegând varianta online, pe platforma dedicată vaccinării, și prin Direcţia de Asistență Socială din cadrul Primariei Orașului Târgu Ocna.

                Astfel, Primăria oraşului Târgu Ocna face un apel către toți medicii specialiști în oricare dintre specialitățile din domeniul medicinei umane, asistenții medicali (inclusiv pensionari) cu drept de liberă practică și registratorii (operatori date) care doresc să facă parte din Programul național de vaccinare, constituind echipele operaționale din cadrul Centrului de vaccinare. Cei care vor accepta să lucreze la Centru, vor trebui să dețină un aviz de liberă practică valabil, eliberat de Colegiul Medicilor, și de asigurare de malpraxis. Pentru serviciile lor, cadrele medicale vor fi recompensate, în cadrul unui contract legal încheiat, cu 90 de lei brut pe oră, în cazul medicilor, și cu 45 lei brut pe oră, asistenții medicali. Cel mai puțini bani vor lua registratorii – 20 lei brut oră.

                Persoanele interesate sunt așteptate să depună dosarele cereri la registratura instituţiei sau pe adresa de e-mail: primaria@orasul-targuocna.ro.

                Ce s-a aniversat în 1917? Zece ani de la 1907

                La câțiva ani după răscoală, profesorul Ioan (Iancu) Botez, colaborator al Vieții Românești din Iași, are curiozitatea să se uite în «Enciclopedia Britannica» la capitolul dedicat României. „Situația țărănimii este desparte de a fi satisfăcătoare și starea ei de nemulțumire a fost cauza principală a răscoalelor din 1907”, scrie enciclopedia. În pagina următoare apare și o caracterizare a moșierilor: „Marii proprietari sunt proverbiali de extravaganți și proprietarii țărani, nevoiași”. Profesorul Botez, foarte bun cunoscător al mediului academic britanic, spune că aceste cuvinte – proverbial de extravaganți – sunt doar o minimă parte din înțelesul pe care cenzura știițifică a fost silită să-l admită pentru a zugrăvi o stare de lucruri.

                Tot Ioan Botez amintește despre o comparație interesantă realizată de profesorul german Heinrich Morf, care scrisese o istorie a literaturilor romanice. Morf îl comparase pe George Coșbuc, cu poezia „Noi vrem pământ”, care se încheie, după cum știm, cu versurile „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, să vrem noi sânge, nu pământ”, cu Gioni Antoni Huonder, poet elvețian care scria în dialectul reto-romanic. Poezia elvețianului se numește „Țăranul liber” iar acesta cânta: „Ogorul, coșarul sunt proprietatea mea, nu mă uit la nimeni să-i mulțumesc și starea mea este aceea de rege”.

                „Contrastul literar i s-a părut atât de izbitor profesorului german pentru că-i reprezentativ al unei vieți reale, nouă starea reală însăși nu ni se pare izbitoare; și avem adeseori bunăvoința să ne clasificăm în rândul țărilor aspusene. Țările din Apus, însă, se uită curios la noi când ne numără analfabeții, când constată mizeria țăranului și «extravaganța proverbială» a marilor noștri proprietari”, încheie I. Botez.

                La 10 ani după înecarea în sânge a răscoalei, țara care își împușcase țăranii pentru că voiau pământ i-a chemat sub arme, ca s-o apere. Și pentru asta, le-a promis pământ…

                Când porcul e păsărică și whisky-ul secărică

                Am căzut și eu în capcană, la momentul când se tot marja pe nevoia de tehnocrați la vârful țării. Pesemne că eram sătul de lăcomia baronilor care, pe atunci, nu se mai dădeau plecați la pușcărie. Între timp, cei mai mulți s-au cam dus, fie la beciul domnesc, fie s-au lăsat la vatră, cu toată agoniseala smulsă de la gurile noastre, ale tuturor. „Fie primit!”, căci înapoi n-o să le mai dea. Durerea e că acei așa-ziși tehnocrați de-acum care, mințind cu nerușinare, au câștigat simpatia unui procent semnificativ din alegători, fac taman ca predecesorii.

                Nu am să insist asupra originilor obscure ale indivizilor care s-au plasat sub sloganul fals care ne sugerează, doar, salvarea României, socotind că deja e prea târziu ca să mai pot schimba ceva în gândirea colectivă. Căci, în realitate, pe asta au și mizat: pe speranța românilor în venirea unor samariteni care să le aprindă lumina din beci. Acum, mi-e și mai limpede că nu au nimic în comun cu binele țării și a românilor onești care au susținut-o, mai cu seamă în vremurile tulburi din ultimii 30 de ani (să nu uităm de crizele care au venit tăvălug peste noi, și din care am ieșit singuri-singurei, strângând forțat cureaua).

                Din păcate, inclusiv imberbul cocoțat la Sănătate de „neo-marxiști” demonstrează, pe zi ce trece, antiromânismul, aducând cu el aceeași dorință de înavuțire personală. Nici urmă de bun-simț occidental (unde pretinde că s-a școlit; dacă s-o fi școlit). Altfel, n-ar fi așteptat să i se ceară demisia, după ce au murit, arși de vii, niște nevinovați, ci ar fi procedat ca în Occident. Noblesse oblige. Acolo, ieși pe ușa din față, cu fruntea ușor plecată, în semn de respect, asumându-ți, totodată, incompetența. La ei, fără o patalama la mână, n-ai ce căuta în niciun domeniu, darmite într-unul cu o așa însemnătate, ca Sănătatea.

                Iar, dacă, printr-o schemă ordinară, ai ajunge într-o asemenea funcție, cu siguranță ai fi zburat direct la pârnaie, dacă te-ar fi descoperit că ești și impostor, mințind, cu tupeu de borfaș, că ai nuș’ ce studii la Viena. Am mai zis-o și în trecut: omul n-are nicio treabă cu fololiul de care s-a agățat și-n care stă țintuit ca Trump de Biroul Oval. La el, porcul e păsărică și whisky-ul secărică, vorba maestrului CTP.

                Nuntă online: O buhușeancă s-a căsătorit cu un jamaican

                Avem noi, oamenii, o vorbă. Încurcate sunt căile Domnului. Or fi ele încurcate, dar sunt sigur așa cum trebuie să fie. Iar asta o demonstrează, încă o dată, povestea unei tinere din Buhuși care și-a pus pirostriile în plină pandemie. Dacă încă nu vi se pare spectaculos, ei bine, iată cum s-a întâmplat.

                Raluca Zaharia a plecat de la 18 ani de acasă, atunci când a mers la facultate la Cluj. Pe la ai ei nu prea a mai dat, decât atunci când au avut loc anumite evenimente în familie. Pașii au purtat-o peste tot iar destinația finală, cel puțin până în acest moment, a fost Bahrein, unde locuiește de 11 ani. În cale i-a ieșit Dale Sailsman, un tânăr jamaican care locuiește în Arabia Saudită. S-au văzut, s-au îndrăgostit și au vrut să se căsătorească. Numai că pandemia a vrut să le pună bețe în roate. Inițial trebuiau să facă două nunți, una în România și una în Jamaica. Apoi a venit „covidul” care le-a dat planurile peste cap: o nuntă în România și una în Bahrein. Numai că s-a închis tot și nu s-au mai văzut vreo 6 luni, doar ce vorbeau la telefon și se vedeau pe internet. Așa că și-au anulat nunta din iunie pe septembrie, apoi în decembrie. Dar tot nu s-a putut.

                Cununie transmisă pe Zoom

                În februarie, anul acesta, s-au relaxat puțin treburile și li s-a spus că acum e momentul. Drept urmare, totul a avut loc pe repede înainte. Așa că li s-a permis să meargă la restaurant cu doar 18 persoane, în condiții de distanțare fizică. Slujba religioasă a avut loc acasă la mireasă, astfel de evenimente fiind interzise la biserică. În aceste condiții, în care rudele de acasă nu au putut merge în Bahrein, fratele Ralucăi, Ștefan, a primit un link pe platforma zoom, pe care l-a dat la toate rudele, și cu toții au văzut cununia religioasă… online. „Apoi ei au mers la restaurant unde au pus zoom-ul pe un video-proiector și boxe. Eu am vorbit cu un muzicant, a venit acasă la mine, a pus boxele și le-a pus pe video-proiector acolo. Și a cântat «I-ați mireasă ziua bună», eu am tradus în engleză, ca să înțeleagă și cei din Jamaica”, ne-a povestit Ștefan Zaharia, fratele miresei, care a precizat că toate rudele lor, de la Galați, din București sau din Germania, erau online.

                Nași din Cipru și Grecia

                Au mai fost și alte momente interesante, cum ar fi „Hora miresei” sau alte obiceiuri românești de nuntă. Cei din Bahrein au fost foarte încântați de petrecere, probabil și pentru că de multă vreme au stat în izolare. Nu au lipsit nici dedicațiile și chiar s-a strigat la muzică: „50 de lei din partea…”, dar nu conta, pentru că era doar de amuzament. Mai trebuie spus că înainte de nuntă, cei doi însurăței nici nași nu aveau. Așa că au mers la biserică și au căutat până au găsit doi creștini ortodocși. Și au găsit o pereche, pe care nu prea îi cunoșteau. El din Cipru, ea din Atena. Așa că muzicantul a cântat și în greacă, dar a „băgat” și niște raggae pentru cei din Jamaica. Nunta a ținut de la ora 16.00 la 21.00 iar lumea a fost mai mult decât încântată, iar ai noștri au făcut și un cont în bancă și au plătit pentru dar, cadou de nuntă.

                Dacă nunta online a fost mai mult românească, nuntașii servind acasă la ei rețete de ale nostre, cum ar fi sarmale sau fripturi, tradiționala lună de miere nu a avut loc, pentru că a doua zi, duminică pe 14 februarie, în Bahrein s-a mers la serviciu.

                Restricții la dans

                Revenind la eveniment, la nunta online nu s-a prea dansat în pereche, fiind restricții din acest punct de vedere, iar chelnerii au ținut foarte mult ca totul să fie în regulă. Chiar și așa, Raluca, fiind și instructor de salsa, a organizat diferite momente dansante, cum ar fi Jerusalema, cel mai cunoscut dans din 2020. De altfel, Raluca are un club de salsa în Bahrein și, printre altele, se ocupă de festivaluri de gen. În concluzie, că tot suntem în luna lui Valentine’s și a lui Dragobete, când dragostea este puternică, nu-ți poate sta nimic în cale. În același timp, se întrevede la orizont un nou tip de evenimente: nunți, botezuri, aniversări… toate online. Hai că se poate!

                Volei masculin/ Divizia A2: O înfrângere și o victorie pentru Știința

                Voleibaliștii Științei Bacău au încheiat pe locul 4 (din totalul de cinci echipe participante) sezonul regulat al Diviziei A2, Seria de Est. În ultimul turneu, desfășurat la finalul săptămânii trecute, studenții și-au trecut în cont o înfrângere, 0-3 (-11, -15, -16) cu Academia de Volei Constanța) și o victorie, 3-0 (18, 16, 19) cu ultima clasată, CSM Râmnicu-Sărat. De altfel, pe parcursul sezonului, tânăra echipă băcăuană a bifat doar două succese, ambele contra râmnicenilor. În celelalte partide din turneul programat între 12 și 14 februarie s-au înregistrat rezultatele: Rapid- CSM Râmnicu-Sărat 3-0 și Academia de Volei Constanța- Titanii ASE București 1-3. Clasament: 1) Rapid 23 puncte, 2) Academia de Volei Constanța 16p., 3) Titanii ASE 15p., 4) Știința Bacău 6p., 5) CSM Râmnicu-Sărat 0p.

                Silvicultorii cer ajutor pentru a putea face față lotrilor

                  Protest al silvicultorilor în fața clădirii Parlamentului

                  Federația Sindicatelor Silva a solicitat oficial sprijinul și intervenția conducerii Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru ca în anul 2021 să fie asigurate cu prioritate fondurile necesare pentru dotarea personalului silvic de teren cu uniformă de serviciu, armament de serviciu, dispozitive de apărare, mijloace de comunicație și de transport. De asemenea, au fost solicitate fonduri și pentru plata contribuțiilor sociale în cazul locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, precum și plata drepturilor salariale conform Contractului Colectiv de Muncă și a Statutului personalului silvic.

                  „Pentru descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor – spune liderul Federației Silva, inginerul băcăuan Silviu Geană -, a fost solicitată intervenția conducerii ministerului în vederea modificării și completării Legii privind Codul penal prin includerea personalului silvic în categoriile prevăzute la art. 257 alin. 4, alături de polițiști și jandarmi, în cazul cărora faptele de amenințare, lovire și vătămare corporală comise asupra acestora se sancționează cu pedepse mai aspre”.

                  Totodată, Federația Silva a solicitat intervenția Procurorului General al României pentru monitorizarea actelor de cercetare și urmărire penală ce se efectuează în cazurile de agresiune îndreptată împotriva personalului silvic și dispunerea de măsuri în scopul efectuării cu celeritate a cercetărilor pentru identificarea, anchetarea și pedepsirea autorilor agresiunilor îndreptate împotriva personalului silvic.

                  Odată cu venirea iernii, presiunea asupra pădurilor s-a intensificat, iar trei silvicultori, pădurari în direcțiile silvice Vâlcea, Sălaj și Argeș au căzut victime ale infractorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos din fondul forestier național. În ultimii ani, apărând pădurea, 6 pădurari au fost omorâți de hoții de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacați de infractori, suferind agresiuni și vătămări corporale grave, amenințări cu moartea, precum și distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuințe, anexe gospodărești, sedii administrative, etc).

                  „Federația Sindicatelor Silva va susține în continuare, prin toate mijloacele legale, aplicarea prevederilor Statutului personalului silvic, modificat și completat prin Legea nr. 234/2019 și a Contractului Colectiv de Muncă, inclusiv prin organizarea, dacă va fi cazul, a unor acțiuni de protest.”
                  Silviu Geană, liderul Federației Silva

                  Cancerul ascuns în mască

                  Am spus că e cerinţa celor din domeniul sănătăţii, pentru a preveni răspândirea virusului. Este cerinţa celor din domeniul sănătăţii…”, se deroba de răspundere  pe 8 feb.  ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Realitatea PLUS întrebat fiind de ce a dispus obligativitatea elevilor de a purta mască  la orele de sport. Interesant e că niciodată nu sunt nominalizați concret „specialiștii.”  Ce expertiză au, or fi ei  laureați ai premiului Nobel?  „Precum toate bolile, și cancerul are cauze secundare însă, mai presus de toate bolile, are o cauză primară: Înlocuirea respirației normale de oxigen a celulelor organismului cu respirația anaerobă (lipsa de respirație a celulelor). …. Astfel, toate celulele normale ale organismului își satisfac nevoia de energie prin oxigen, în timp ce celulele canceroase prin fermentarea zahărului. De aici și dezvoltarea celulelor canceroase. …Mai exact, pentru a preveni cancerul, trebuie menținută o viteză a sângelui suficient de mare, încât să conțină necesarul de oxigen și, de asemenea, trebuie menținută concentrația hemoglobinei din sânge. O altă definiție a acestei reacții ne spune ca un mediu neoxigenat  devine un mediu acid, ceea ce ne duce cu gândul ca modalitatea de a preveni cancerul este de a ne alcaliniza organismul.”

                  Pentru explicarea acestui mecanism, fiziologul și medicul german Otto Heinrich Warburg a primit în 1931 Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină. Warburg a fost nominalizat de 47 de ori la Premiul Nobel de-a lungul carierei sale. Primul premiu Nobel din 2019 a fost câștigat de doi cercetători americani – William Kaelin și Gregg Semenza – și – Sir Peter Ratcliffe din Marea Britanie. Obiectul cercetării lor a fost mecanismul de alimentare cu oxigen al celulelor. Cei trei cercetători au creat „bazele înțelegerii despre cum influențează oxigenul procesele chimice și fiziologice din corpul uman”, arată în motivare Comitetul Nobel, care adaugă că:  „descoperirile lor deschid calea către noi strategii promițătoare în lupta împotriva anemiei, cancerului și multor altor afecțiuni”. În limbaj profan cei trei au identificat mecanismele prin care în urma insuficienței aportului de oxigen sunt amplificate unele  boli, precum infecții diverse sau tumori, cancerul mamar, pancreatic sau colorectal.

                  Dar în mod direct, portul măștii a fost demitizat de chiar utilizatorii ei. Or, Neil Wallace Morison (1931 – 2012) a fost chirurg la unitatea chirurgicală Severalls din Colchester – UK. Timp de 6 luni, din martie până în august 1980, chirurgii și echipa lui din acea unitate au decis să verifice ce se întâmplă dacă nu poartă mască în timpul operațiilor. Timp de 6 luni nu au purtat nici o mască și au comparat rata de infectare a rănilor chirurgicale din martie-august 1980 cu rata infecțiilor din intervalul martie-august din anii precedenți. Spre uluirea lor au descoperit că atunci când nimeni nu a purtat mască în timpul operațiilor, rata infecțiilor A FOST LA MAI PUȚIN DE JUMĂTATE DECÂT FUSESE în cei 4 ani precedenți. Concluzia lor: „Se pare că contaminarea minimă se obține nepurtând nici o mască” iar purtarea măștii în timpul operației „este o procedură standard care ar trebui abandonată.”  Ha’eri GB în 1980 a pus microsfere de albumină umană în interiorul a 20 de măști chirurgicale, în timpul a 20 de operații. La sfârșitul fiecărei operații, spălările rănilor au fost examinate la microscop. „În TOATE experimentele a fost demonstrată contaminarea rănilor cu albumin.”

                  Chirurgii de la Institutul Karolinska din Suedia, recunoscând lipsa datelor științifice în favoarea purtatului de măști, au renunțat la obligativitate începând cu 2010 pentru anesteziologiști și pentru restul personalului din sala de operații care nu poartă haina de chirurg. „Decizia noastră de a nu mai cere personalului neîmbrăcat în costum de chirurg să poarte măști chirurgicale este o abatere de la practica obișnuită. Dar DOVEZILE CARE SĂ SPRIJINE ACEASTĂ PRACTICĂ OBIȘNUITĂ, NU EXISTĂ! a scris doctor Eva Sellden.  Experimente de acest tip sunt multe, ultimele din 2016 având concluzii similare. Dar, în ciuda evidenței, pe raționamente formale un nou „studio”  încearcă să ne convingă de utilitate purtării măștilor … duble. „Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au raportat, pe 10 februarie, rezultatele unui experiment de laborator. În cadrul experimentului s-au folosit două capete artificiale situate la 6 metri unul de altul. Oamenii de știință au vrut să verifice câte particule de dimensiunea coronavirusului care ies din unul dintre capete sunt inhalate de celălalt. (Informează Independent.)  Când capul care «respire» și cel care «insipira» au purtat câte două măști de protecție, mai mult de 95% din particule au fost blocate, a declarat Dr. John Brooks de la CDC. ” Pe raționamentul Dr. John Brooks cu trei măști am fi și mai protejați.

                  Urmând același algoritm teoretic vom constata că purtând o mască de plastic etanșă avem șanse să scăpăm  definitiv de infectare.  Ce nu spun autorii „studiului” e că în loc de plămâni îți trebuie un compresor. Or aerul, odată încălzit în plămâni și expirat, este umidificat și încărcat cu dioxid de carbon devenind astfel un mediu de cultură perfect pentru agenții infecțioși (bacterii, ciuperci, virusuri). Aportul de oxigen se reduce la inspirație iar atâta cât ajunge în plămâni se strecoară pe lângă masca deja umidificată, împreună cu virușii, dacă sunt prin împrejurimi.  Acest  tip de gândire era scuzabil acum 2.500 de ani însă nu astăzi.

                  Unul din paradoxurile atribuite lui Zenon (filozof grec presocratic 450 î.Hr.) spune că mişcarea dintr-un punct în altul este imposibilă. Astfel după raționamentul grecului, o săgeată  care pleacă din arc definit pct. A, spre ținta care e la 10 m. în  pct.  B, pentru a ajunge la țintă trebuie mai întâi să parcurgă jumătatea distanței, 5 m. Dar ca să parcurgă cei 5 m., trebuie mai întâi să străbată 2,5 m. care e jumătatea distanței și tot așa înjumătățind distanțele. Concluzia ar fi după acest raționament că, de fapt, săgeata care ajunge la țintă, nici nu ar fi plecat din arc. Dar Zenon avea o scuză, nu cunoștea noțiunea de impuls inițial. Anthony Malcolm Daniels (cunoscut și sub pseudonimul Theodore Dalrymple critic cultural, medic și psihiatru) spunea: „În studiul meu asupra societăților comuniste, am ajuns la concluzia că scopul propagandei comuniste nu era de a convinge, nu era de a informa, ci de a umili; și, prin urmare cu cât corespundea mai puțin realității, cu atât mai bine. Când oamenii sunt reduși la tăcere atunci când li se spun cele mai evidente minciuni, sau mai rău, când se văd obligați să repete chiar ei minciunile, își pierd sentimentul de dreptate o dată pentru totdeauna….”

                  În februarie și martie 2020 OMS ne-a spus să nu purtăm măști. Ce s-a schimbat? Știința nu s-a schimbat. Politica a făcut-o. Noua religie CORONA se naște sub ochii noștri, îngenunchindu-ne la propriu, dar și la figurat… copiii.

                  Jr. Adrian M. Ionescu

                  ULTIMELE ȘTIRI