luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1713

Țâță de mâță!

Gata! Țâță de mâță! Ne-a ieșit pasiența cu alegerile locale. Ne-a pus Dumnezeu mâna-n cap și pe suflet. Pentru următorii patru ani avem asigurat abonamentul la fericirea locală. Suntem protejații destinului!

Eu n-am astâmpăr: râvnesc la fericirea superioară; cea națională. Responsabil cum sunt, am început să mă antrenez pentru votul de la parlamentare. Dar nu oricum: cu antrenor personal. Nu pot arunca aiurea votul nici în urna acestor alegeri. Așa că, urmând revoluționarul trend, am apelat la servicii specializate. Online, firmă newyorkeză. Ce aiuritor se învârte contorul care calculează verzișorii pe secundă, dar ce antrenament minunat!…

Primul coach disponibil a fost Mark Twain… „Vreo întrebare punctuală, Ioane?” ,,Mark, aș vrea să-mi schițezi chipul Parlamentului…” ,,Nicio viață, libertate sau proprietate nu este în siguranță, atât timp cât aparatul legislativ este în sesiune”, mi-a zis el, năucindu-mă. „Dar un portret al parlamentarului?”, mai îndrăznesc eu… ,,Să zicem că ești un idiot, și să zicem că ești membru al parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet”, mă năuci el de tot. Privind iute către contor, am apăsat pe tasta salvatoare și am solicitat alt coach.
,,Winston, dragă John de Dâmbovița; sunt Sir Winston Churchill.

La ce poveste vrei să lucrăm?” ,,Parlamentul, Sir…Ce este și ce vrea?!”, întreb puțin intimidat de aura celebrității sale. ,,Scopul Parlamentului este să înlocuiască luptele cu pumnii cu disputele verbale”… ,,Bine, dar sunt niște vorbe care rezolvă ceva, lucrează la proiectul fericirii mele”, am spus eu… Am auzit un tușit tabagic amestecat cu un scurt acces de râs. ,,La daune te-ai gândit, drăguță? A vorbi nu costă mai nimic, e adevărat, dar în afara cazului când o face Parlamentul”…

Privind îngrozit către contorul verzișorilor, am zis stop coach și-am început să cuget, puțin coșmaresc, la mult-visatul țâță de mâță al parlamentarelor.

SIF Moldova își schimbă numele

În premieră, pe piața românească de capital, Societatea de Investiții Financiare (SIF) Moldova își va schimba denumirea în Evergent Investments.

Decizia apare pe fondul modificării legislației fondurilor de investiții alternative, și a fost luată după ședința de vineri a acţionarilor SIF Moldova (SIF2). Prin schimbarea numelui, SIF Moldova vrea să se detaşeze de celelalte SIF-uri, ținta fiind transformarea societății într-un jucător important pe piaţa de capital din România şi din Europa.

În urmă cu doi ani, acționarii societății de investiții financiare au mai încercat o dată să redenumească societatea, demers respins sde Autoritatea de Supravegehere Financiară, întrucât vechea lege nu permitea acest lucru. Numele de atunci, votat de acționari, era First Romania Capital Invest. Cert este că aceasta este a doua schimbare a numelui, după ce, la început, societatea s-a numit FPP II Moldova. Actuala denumire – SIF Moldova – a primit-o în 1996.

Mai reținem că modificarea legi fondurilor de investiții alternative a deschis calea schimbărilor de denumire, dar și ridicării pragurilor de deținere. La data de 30 septembrie,SIF Moldova avea un activ net de 1,91 miliarde lei.

Proiect dedicat pastoraţiei părinţilor şi copiilor în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

    În contextul „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”, acum câteva zile s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Proiectul socio-cultural „Familia, legatură vie dintre generaţii”.

    Proiectul a debutat cu o dezbatere pentru tineri, iar tema propusă spre meditaţie de către Pr. Aurel Cîrlan, în calitatea sa de psiho-terapeut, a fost „Adolescentul, adevărata provocare pentru familia de mâine”, fiind abordată atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere duhovnicesc. La acest workshop au participat elevi ai clasei a VIII-a E, de la Şcoala Gimazială „Mihai Drăgan” Bacău, care au fost însoţiţi de către prof. Marcela Bârgăoanu și de prof. Mirela Cîrlan.

    Următoarele teme dezbătute adresate familiilor au fost „Construirea de relaţii sănătoase, un ADN duhovnicesc” şi „Bucuria de a fi în doi, adevărata resursă a unei familii”. În prelegerile susţinute, Pr. Aurel Cîrlan a pornit de la ideea că „la originea vieţii se află familia, iar temelia familiei este căsătoria”. Aici s-au evidenţiat modalităţi despre cum se construiesc relaţiile sănătoase în familie, pentru trăinicia acesteia.

    Au urmat intervenţiile participanţilor, iar la sfârşitul întâlnirii, părintele inspector eparhial Daniel Marari, după ce a transmis arhiereştile binecuvântări din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a felicitat pe toţi cei prezenţi pentru implicare şi buna desfăşurare a acestor activităţi inedite, care au respectat toate normele de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorități.

    Proiectul se va încheia cu o acţiune filantropică, fiind în desfăşurare o colectă de alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte ce vor fi dăruite unor persoane aflate în dificultate.

    Pandemica piramidă a minciunii

    Conform ultimelor date ale OMS, (la finele lunii octombrie) „…numărul îmbolnăvirilor de gripă (sezonieră n.n.) a scăzut,  la nivel global , fiind cu 98% (mai mic) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Faptul s-ar putea datora în mare măsură izolării şi măsurilor sporite de protecţie, dar oamenii de ştiinţă spun că ar putea exista şi o altă explicaţie. ….. interferenţa virală scade probabilitatea ca o persoană să fie infectată în acelaşi timp cu două virusuri. Să înțelegem de aici că virușii sunt în competițe? Primul venit, primul servit? Asta contrazice amenințările acelorași specialiști OMS, după care:Al doilea val de coronavirus va exista în România, în mod inevitabil, la iarnă”, ne ameninţa profesorul Alexandru Rafila, în data de 27.05 la Antena 1.

    Reprezentantul țării noastre la OMS suţinea că sezonul rece va aduce, probabil, mai multe cazuri de Covid-19 decât în prezent, suprapunându-se cu gripa sezonieră. Statistic, până acum, în ciuda deceselor declarate de Covid ne aflăm în plaja mediei deceselor anuale. La nivel planetar avem în acest moment cca. un million de decese declarate ca fiind de covid (în condițiile unor falsuri in înscrisuri oficiale, atâta vreme cât nu se stabilește dacă infecția covid a avut rol decisiv, major, minor sau neglijabil în cauza unui deces din cele raportate ca fiind datorate covid.) La nivel global, gripa sezonieră provocă anual 650.000 de decese. Conform statisticilor, pneumonia provoacă 4 milioane de decese. Am amintit doar pneumonia întrucât ea e determinată de germeni virali, bacterii sau virusuri.

    Dar sunt și alte boli cu transmitere aerogenă. Pentru a fi credibil, OMS, dar și guvernele aservite, ar trebui să prezinte datele comparative, respectiv decesele generate de cancer, boli cardio, etc. per zi, pentru a putea verifica dacă se circumscriu în parametrii anilor trecuți. Pentru că dacă sunt în aceeași parametri procentuali, atunci ar trebui să existe un supliment de un million decese generate exclusiv de COVID. În caz contrar, COVID-19 e doar o tulpină nouă de virus gripal sezonier, față de care nu am dezvoltat încă imunitate și care are același procent de fatalitate ca celelalte gripe sezoniere și se circumscrie acestora. Minciuna prin omisiune e mai periculoasă, întrucât mincinoșii pot jura că spun adevărul.

    Sectorul HORECA a fost aproape decapitat. Motivul, transmiterea intracomunitară a virusului. Am avut alegeri locale în ciuda virusului și iată vom avea și alegeri generale. Avem orașe în cod roșu de infectări. Numărul acestor infectări este imens față de luna martie când am fost închiși/izolați în case. Suntem asigurați că alegerile generale ce vor avea loc nu sunt un factor de transmitere a virusului. Pelerinajele la Sf. Paraschieva și Sf. Dumitru au fost considerate altfel. Virusul se transmite funcție de interesul politic al momentului. Indiferent de asigurările politicienilor noștri și a Grupului Dezinformării Naționale, mai mult ca sigur, de Crăciunul acesta, colindătorii trebuie să posede o declarație pe proprie răspundere, să termine activitatea specifică” la orele 22 și să aibă un test COVID negativ.

    Minciuna instituționalizată

    A devenit adevărul zilelor noastre. Autoritățile ne desconsideră atât de tare încât nici nu mai încearcă să explice de ce ieri au spus un anumit lucru și azi spun contrariu. Ministrul Sănătății Nelu Tătaru afirma pe 27 februarie 2020 orele 8.30 la Antena 3: „masca nu o poartă omul sănătos, o poartă omul bolnav pentru a nu disemina boala.” Pe 3 iunie orele 22.15, același personaj declara la DIGI 24și oamenii sănătoși trebuie să poarte mască. Inițial OMS susținea că masca nu e recomandată pentru oamenii sănătoși, ba dimpotrivă, ca mai apoi să revină și să spună că trebuie să devină o obligație.

    Alexandru Rafila în 16 iunie declara pentru New Money: „Nu putem ca politică de sănătate publică să ne focalizăm să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba. Testăm pe toată lumea timp de o săptămână şi ulterior unii dintre ei o să se îmbolnăvească….. Deci această testare a persoanelor sănătoase nu are niciun fel de rost” Recomandare a OMS (de la sfârșitul lunii august exprimată prin vocea Mariei Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19) era aceea de a testa cât mai mult. Domnul Rafila a revenit, s-a aliniat poziției oficiale susținând testarea în masă.

    Prezent au răspuns reprezentanții noștri la ordinele OMS și în cazul falselor alarme privind pandemia de gripă aviară, ori gripă porcină. Înalții funcționari ai acestei instituții nu au dat niciodată socoteală pentru daunele pricinuite. Să ne amintim expresia: „Ca-n filmele cu proști.” Păsările din gospodării erau ucise de oameni în combinezoane, cu măști pe față. Se spălau cauciucurile mașinilor cu dezinfectant, să nu circule cumva virusul aviar pe drumul național, în timp ce vrăbiile, ciorile, berzele etc., ce zburau peste procedură, se minunau de inteligența umană. Porcii au avut aceeași soartă ca păsările, dar noi tot nu am înțeles că erau doar exerciții, antrenamentul preliminar. Faptul că și celelalte țări se află în situația executării unor ordine, ca și România de altfel, nu e un argument valid, atâta vreme cât cele două pandemii amintite au bântuit și celelalte ,,națiuni de păsări și porci” europeni și nu numai. Toți au acceptat procedura fără nici o verificare.

     Minciuna instituționalizată a dezmembrat un stat. Irak-ul. Armele nucleare pretins deținute de statul arab, motivul care au determinat invazia și războiul, nu au existat. Doar promovarea media a pretextului privind existența acestora. Toți au crezut, ori s-au prefăcut și au acționat pentru binele comun. Argumente precum acela că nu poate exista un complot la o astfel de anvergură nu pot fi acceptate, având în vedere antecedentele.

    O mie nouă sute optzeci și patru” e un roman politic creat de George Orwell,  tipărit în 1949. Acest roman scris acum 60 de ani reflectă de o manieră surprinzătoare realitatea pe care o trăim noi astăzi. În Ministerul Adevărului recunoaștem Grupul de Comunicare Strategică, Fratele cel mare e structura de conducere și control, etc. Primul capitol începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine”. Fratele cel Mare te protejează, se interesează mereu (îi pasă) de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic fără ca el să nu știe: te supraveghează clipă de clipă. În fiecare încăpere – inclusiv în camerele apartamentelor – există câte un tele-ecran, care poate fi dat mai încet, dar niciodată oprit. Nu doar prin mijloace tehnologice însă, ci și în mod direct, prin membrii unor instituții specializate, are loc supravegherea: patrulele de poliție, zburând în elicoptere la mică înălțime „își bagă nasul prin casele oamenilor” și, mult mai de temut, Poliția Gândirii, care sancționează orice abatere de la adevărul oficial. Romanul descrie o societate în care oamenii sunt subjugaţi complet prin metode media şi prin inocularea unor idei eronate în mintea majorităţii. Un mesaj mai actual ca oricând în epoca Fake News, când, în condițiile romanului, dar și cele actuale, durabilitatea sistemului stă tocmai în teroare.

    Jr. Adrian M. Ionescu

    Martin Benchea Joca, tur de forță

    Un adevărat tur de forță pentru atletul CSM Bacău Martin Bechea Joca, care a reprezentat România la Campionatul European Masters weekend-ul trecut, la Madeira, în Portugalia. Veteranul atletismului băcăuan a concurat la trei probe în trei zile. „A fost o premieră și pentru mine.

    Așa cum pentru prima oară mi s-a întâmplat să iau startul într-o cursă la ora 22.30 sau să alerg pe un circuit care combina nu doar urcușuri și coborâșuri, dar și porțiuni de dale, lucru care necesita o atenție mărită, mai ales în condiții nocturne”, a punctat sportivul de 66 de ani.

    Interesant este că, în ciuda dificultăților, Martin Benchea Joca s-a poziționat la toate cele trei probe în Top 10. Iar la două dintre ele a fost la un pas de medalie. „La 10 km, pe care i-am alergat vineri seara, pe un circuit care-și avea startul în fața muzeului lui Cristiano Ronaldo, am terminat pe locul 8, cu 53 minute și patru secunde, podiumul fiind ocupat de atleți din Germania, Anglia și Irlanda.

    La semi-maraton, am stabilit un timp de 2:2.22, fiind doar la trei minute de bronz. Și cum echipa României mai avea nevoie de un om la crosul montan de ștafetă pentru categoria 40 de ani, am fost cooptat și eu. Am fost veteranul secțiunii, dar asta nu m-a oprit să mă clasez pe locul patru. A fost o experiență sportivă deosebită, la care s-a adăugat ospitalitatea ieșită din comun a localnicilor”, a declarat Martin Benchea Joca.

    Echipele Ministerului Educației vor verifica modul în care se desfăşoară activitatea didactică online

    Echipe de inspectori din Ministerul Educaţiei vor verifica modul în care se desfăşoară activitatea didactică online, a anunţat ministrul Monica Anisie. Aceasta a atras atenţia că nu va accepta „în niciun caz” ca procesul de învăţare să nu continue.

    „Avem şi noi, la Ministerul Educaţiei, informaţii că există situaţii în care profesorii fie nu doresc să participe la lecţii, fie au o altă modalitate de interacţiune cu copiii. De aceea am făcut acel apel la inspectoratele şcolare să se organizeze în această perioadă şi, în parteneriat cu toate conducerile unităţilor de învăţământ, să dea un semnal clar că trebuie să continuăm învăţarea, fie că ea este faţă în faţă sau în sistem online.

    [lock_content]

    Avem o datorie noi, ca profesori, faţă de elevi, faţă de părinţi şi această datorie trebuie să ne-o îndeplinim. Vreau să transmit un mesaj foarte clar că nu voi accepta în niciun caz ca învăţarea să nu continue. Voi organiza şi la nivelul Ministerului Educației echipe de inspectori care să verifice ceea ce se întâmplă în sistemul online.

    Consider că trebuie ca toţi profesorii să se organizeze în aşa fel încât copiii să nu aibă deloc de suferit”, a subliniat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, citată de Agerpres. Aceasta a adăugat că, potrivit raportărilor transmise de inspectoratele şcolare, luni, la ora 10.30, la nivel național, un număr de 8.797 de şcoli erau în scenariul verde, 5.029 în cel galben, iar 3.830 în cel roşu. În Bacău, 221 de unități de învățământ sunt în scenariul verde (învățământ fizic la școală), 163 în galben (învățământ hibrid, și la școală, și online, alternativ) și 113 în roșu (exclusiv online). După cum se știe, aceste scenarii pot fi schimbate oricând în funcție de evoluția cazurilor pozitiv coronavirus din localități sau din unitățile școlare.

    „Noi deja, încă de la sfârșitul lunii trecute, am stabilit o procedură privind aceste inspecții online, iar joi, pe 5 noiembrie, aceste detalii vor fi prelucrate cu directorii de școli, iar de săptâmâna viitoare se vor organiza și aceste inspecții, pe platformele online, în acele unități de învățământ care sunt în scenariul galben sau roșu, pentru că la cele din scenariul verde inspecțiile se pot face fizic, cu deplasare la unitatea respectivă”, a declarat prof. Ida Vlad, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

    [/lock_content]

    43.000 ha de pădure retrocedată ilegal în județ ar putea reveni în proprietatea statului

    Liderul Federației Sindicatelor Silva, inginerul băcăuan Silviu Geană, ne semnalează că peste 43.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal în județul Bacău prin sentințe judecătorești viciate de interese uriașe (miza fiind una de peste 300 de milioane de euro) ar putea fi readuse în patrimoniul statului și în administrarea Romsilva. „Se va întâmpla aceasta, a opinat Silviu Geană, dacă măcar în al doisprezecelea ceas instanțele judecătorești vor aprecia că instituția dreptului de proprietate funcționează și în favoarea statului român!”

    La Înalta Curte de Casație de Justiție, a anunțat Romsilva, se judecă cererea de revizuire promovată de Parchetul de pe lângă această instituție împotriva încheierii judecătorești prin care instanța supremă a luat act de retragerea apelului de către Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în dosarul retrocedării ilegale a 43.227 de hectare de păduri administrate de Romsilva. Suprafața de 43.227 ha fond forestier administrată de Directia Silvica Bacău, formata din trupurile de pădure Comănești, Palanca, Brătulești, Agăș, Ciobănuș și Dărmănești, a fost retrocedată de Tribunalul Covasna în aprilie 2012, după ce trei instanțe anterioare au stabilit că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru Elie Vlad Sturdza și Paltin Sturdza, rude de gradul al V-lea cu defunctul Nicolae Ghica. Moștenirea în linie colaterală este posibilă pana la gradul al IV-lea de rudenie, inclusiv.

    „Judecătorii Curții de Apel Brașov- spune Romsilva – au respins cererea Regiei Naționale a Pădurilor de a se constitui ca parte civilă în dosarul acestei retrocedări și au împiedicat Romsilva să apere interesele statului, alături de reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, după ce juriștii Regiei au fost prezenți până acum în toate etapele proceselor privind retrocedarea ilegală a celor 43.227 de hectare”.
    Președintele completului de judecată care a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de pădure a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în anul 2015, alături de alți inculpați în dosar.

    Acesta a fost condamnat în anul 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsa de 3 ani de închisoare, pentru infracțiunea de luare de mită.
    Anul trecut, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care a preluat dosarul de la DNA – Serviciul Teritorial Brașov, a retras în mod abuziv apelul declarat împotriva sentinței penale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat doar apelul inculpaților, pe care l-a și admis, iar în același timp a respins apelul Romsilva și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov.
    „Juriștii Romsilva, mai arată reprezentanții Regiei, au reușit, în urma proceselor câștigate în ultimii ani, să mențină în patrimoniul statului circa 93.000 ha fond forestier”. 

    Romsilva administrează pădurile aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor din România, și asigură servicii silvice pentru circa un milion ha de păduri aflate în alte forme de proprietate.

    O nație de supraviețuitori

    Există o întreagă generație care compară ceea ce au reușit să construiască românii de-a lungul secolelor cu ceea ce au reușit să zidească popoarele occidentale. Rezultatul comparației nu le place, clatină din cap și înjură spiritul mioritic care, după ei, ar fi de vină pentru această diferență.

    Și, într-adevăr, noi nu avem catedrale de la anul 1.000, nu avem prea multe castele cu turle frumoase, nu avem nici cetăți foarte multe cu care să ne lăudăm. Nu avem nici o literatură veche de sute de ani, nici măcar o scriere în românește nu avem mai înainte de 1521. Letopisețele noastre se scriu abia după 1640. După calendarul occidental, suntem niște întârziați.

    Dar occidentalii nu i-au avut vecini pe turci și pe tătari. Pe ruși, unguri și poloni. În secolul XVIII, când se lupta Frederic cel Mare, armatele occidentale nu incendiză orașele și nu masacrează civilii. În același secol, tătarii, cazacii și polonii pustiesc Moldova. Ce nu jefuiesc, ard. Județe întregi rămân nepopulate. În secolul XVIII, Moldova a avut 51 de schimbări de domnie, cu tot cu ocupațiile rusești și austriece. Când domnitorul este schimbat o dată la doi ani, ce poate se poate construi într-o țară?!

    În astfel de condiții, cel mai mare câștig al nostru a fost faptul că am reușit să supraviețuim. Poate nu avem palate și catedrale medievale. Poate că scriitorii noștri au apucat mai târziu pana, ocupați să mânuiască sabia. În paranteză să notăm că Dimitrie Cantemir, sub numele de Catemiroglu, este socotit fondator al muzicii laice turcești iar fiul său, Antioh, e socotit părintele întemeietor al clasicismului rus.

    Transformările pe care le traversează România, deși par spectaculoase, nu ne vor afecta excesiv. Desigur, ca de fiecare dată, hegemonul ne va jefui sistematic. Avantajul nostru este că, spre deosebire de Occident, noi suntem învățați să supraviețuim. Ne vor lăsa fără resurse, fără bani, poate vor încerca să ne ia și pământul. Au mai făcut-o. N-ar fi prima dată.

    Au mai încercat să ne fure zeii, și dacii se închinau la statuia Dianei, dar o pomeneau pe Bendis. Pământurile ni le-au mai luat, dar n-au putut să le ducă cu ei. Domnii ni i-au mai pus cu sila și nu s-au dovedit a fi nemuritori. Da, vor veni vremuri cumplite. Mai cumplite decât acestea. Și nu va fi ușor. Dar vom supraviețui!

    Mircea Fechet: „Provin dintr-o nouă generație de politicieni. Știu că încrederea se câștigă greu și se păstrează cu multă muncă!”

    Extrem de volubil, gata oricând să detensioneze cu o glumă un moment complicat sau stânjenitor, personajul nostru este un om extrem de discret când vine vorba despre viața personală. Și asta, nu pentru că ar avea ceva de ascuns, ci pentru că modestia și bunul simț sunt prietenii lui Mircea Fechet, prieteni alături de care a plecat din familie, în aventura numită viață. Tot de acolo, de acasă, i se trage și cultura lucrului bine făcut, scrupulos și atent, dar și o seriozitate, de care „vinovați” s-ar face tot părinții.

    Mircea Fechet a hoinărit prin cartierele Bacăului, cu cheia de gât”, alături de prieteni și de fratele mai mic, a învățat la Școala nr. 2, mai întâi cu doamna învățătoare Ana Ciuche, apoi cu doamna Paraschiva Blăjuț. Nu a ratat nimic din experiențele copilăriei. „Am fost un copil și un adolescent normal. Am făcut tot ceea ce se putea face, recunoaște Mircea Fechet, iar zâmbetul de pe chipul lui te invită să-ți imaginezi toate trăsnăile copilăriei și lucrurile interzise, din adolescența pe care a petrecut-o la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

    S-a hotărât destul de greu încotro să o apuce.Părinții mei sunt niște oameni foarte muncitori. Au muncit enorm, muncesc și astăzi foarte mult. Tata a lucrat la E-ON, la Stația Bacău-Sud. Nu mă întrebați, nu știu prea bine ce a făcut acolo. Știu, însă, că îl vedeam că venea acasă cu câte un Locul I la «Trofeul energeticianului», o competiție organizată anual și care era o recunoaștere a competențelor profesionale. Mama a lucrat la Agricola și și-a deschis propria afacere de familie, cu preparate din carne. Spre finalul liceului, a apărut clasica dilemă: Energetică la Iași sau Industrie Alimentară la Galați? Se pare că mama a fost mai persuasivă. Intrasem în era bussinesului și am pariat pe Galați”, povestește Mircea Fechet care, cu aceeași modestie care îl caracterizează, nu suflă o vorbă despre mica afacerea familiei, despre produsele eco, apreciate și căutate în oraș și care astăzi se regăsesc sub brandul „Preparatele Măriucăi”.

    Important este să nu arzi etape, să nu te păcălești. Mai devreme sau mai târziu, viața ți-o întoarce!”

    Mircea a fost și un student „normal”. A plecat la Galați, alături de Andrei, colegul și prietenul lui încă din clasa I, a stat în cămin și a activat în Liga Studenților. A tremurat, la fel ca toți colegii de generație, la examenul de Biochimie, al doamnei Segal, „cuiul” facultății. A absolvit Facultatea de Stiință și Ingineria Alimentelor, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. O perioadă, s-a implicat în firma familiei, apoi s-a decis să-și completeze studiile cu o componentă juridică și s-a specializat în achiziții publice și fonduri europene.

    Drumul lui Mircea Fechet a fost mereu unul ascendent: a fost consilier pe fonduri europene la Agenția de Dezvoltare Locală Bacău, director adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) Bacău, unul dintre primele proiecte de anvergură, realizat cu fonduri europene, în județul Bacău, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice. După susținerea unui concurs, în 2018, a devenit Auditor Public Extern în cadrul Autorității de Audit, de unde a fost invitat să facă parte din Guvernul Orban, ca secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, poziție pe care o ocupă din decembrie 2019.

    Când îl întrebi pe Mircea Fechet ce a stat în spatele acestui traseu, ai să întâlnești din nou un zâmbet, de această dată, dilematic: „Știu și eu? Dacă ar fi să caut în trecut, cred că am împrumutat ceva din rigoarea tatei, dar sigur o moștenesc și pe mama ca stil de muncă, ca potențial de efort. Probabil că important este să nu arzi etape, să nu te păcălești. Mai devreme sau mai târziu, viața ți-o întoarce!”

    Regrete? Da, unul mare: că nu reușește să petreacă suficient timp cu Alex și Edi, băieții lui, cu soția și, în general, cu familia. Și că nu mai are suficient răgaz să se ocupe de cele două pasiuni ale sale: fotografia, unde este unul dintre apreciații amatori din domeniu, și brutăria. Pentru că inginerul Mircea Fechet a făcut o perioadă, ocazional, pâine cu maia sălbatică, într-un cuptor tradițional din satul bunicilor, pe care o dăruia prietenilor și celor apropiați.

    Când nu mi-a mai plăcut ce se întâmplă în politică, m-am înscris în partid, să schimb ceva”

    La 21 de ani, Mircea Fechet a decis să se implice în politică, supărat de cum mergeau lucrurile, și s-a înscris în Partidul Național Liberal. La 40 de ani, este unul dintre veteranii Partidului Național Liberal. Nici aici n-a ars etape: a făcut door-to-door în campaniile electorale, a lipit afișe, a deținut funcții politice la seniori și la tineret. Astăzi, candidează pentru un post de parlamentar și deschide lista PNL Bacău la Camera Deputaților.

    „Experiența din administrație, din executiv, mi-au conturat o imagine aproape de realitatea momentului. Sunt legi care trebuie schimbate, sunt prevederi legislative care ne lipsesc. N-am să fiu ipocrit, n-am să vorbesc ca un candidat la primărie. Mă duc în Parlament să promovez digitalizarea instituțiilor publice și interconectarea instituțiilor statului. Noul context pandemic ne-a arătat că trebuie schimbat Codul Muncii, pentru că nu avem o legislație clară pentru telemuncă, iar lucrul de la domiciliu se va păstra pentru anumite domenii, chiar și după ce pandemia va trece. Dar, cu siguranță, voi susține toate proiectele majore ale județului Bacău. Ca parlamentar, primul lucru pe care îl pot face este să mă implic în modul în care este elaborată Legea bugetului, unde pleacă banii, care sunt proiectele care ne interesează și care să facă viața oamenilor mai bună”, este declarația de intenție a candidatului Mircea Fechet.

    Proiecte care au adus bani în buzunarele băcăuanilor și au susținut economia românească

    Ca secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet a făcut echipă bună cu fostul ministru Costel Alexe și, împreună, au dezvoltat câteva programe de succes, chiar în 2020, an grav afectat de pandemia de coronavirus. Rabla PLUS, programul prin care statul oferă 10.000 de euro pentru achiziția unei mașini electrice și 4500 de euro pentru mașini hibride, a făcut ca, pentru prima oară în istoria celor două programe pe care Ministerul Mediului le derulează (Rabla clasic și Rabla PLUS) să fie bătute toate recordurile. Cu câteva luni înainte de finalul programului, sunt rezervate peste 4.247 de mașini, din care aproape 90% sunt full electric, bugetul alocat programului, cel mai mare din ultimii patru ani, peste 140 de milioane de lei, este epuizat și s-a decis suplimentarea acestuia cu alte 60 de milioane de lei. În județul Bacău, s-au achiziționat aproximativ 60 de mașini electrice, iar prin Rabla clasic, băcăuanii au cumpărat peste 1000 de mașini noi, mai puțin poluante.

    Un program la start: Rabla pentru electrocasnice

    Mircea Fechet își legă numele și de un alt program, care va demara în următoarele săptămâni, ”Rabla pentru electrocasnice”, prin care peste 100.000 de români vor avea la dispoziție vouchere în valoare de 40 de milioane de lei și vor putea achiziționa până la finalul anului electrocasnice, în schimbul aparaturii la care renunță. Este finanțată achiziția a șapte tipuri de aparaturi electrice și electrocasnice, o modalitate de a susține industria de profil, dar și de a colecta controlat deșeurile electrocasnice din casele românilor.

     

     

    Tribunalul Bacău a dispus anularea unei părți din hotărârea CJSU referitoare la închiderea restaurantelor

      Tribunalul Bacău a dispus astăzi anularea unei părți din hotărârea CJSU nr. 44/15.10.2020, obligând totodată CJSU la emiterea unei noi hotărâri care să conțină măsuri graduale de combatere a pandemiei în privința industriei locale Horeca, a anunțat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

      „La momentul respectiv, am propus în ședința CJSU un set de măsuri graduale, convenit cu reprezentanții Horeca, însă comitetul nu a vrut să țină seama de acestea. Pe cale de consecință, reprezentanții Horeca au acționat în instanță CJSU, obținând decizia previzibilă de astăzi”, a declarat acesta.

      Valentin Ivancea spune că este un prim mare pas înainte în direcția respectării drepturilor acestor antreprenori, dar și în privința elaborării unui plan coerent și eficient de măsuri anti-Covid19, care să nu ducă la faliment afacerile locale și-așa lovite de pandemie.

      „Mă bucur că reprezentanții Horeca au înțeles, în discuția pe care am avut-o la mijlocul lui octombrie, că doar acționând congruent, unitar, pot obține rezultate. Ele încep să apară”, a mai declarat președintele CJ Bacău.

      „Ceea ce am spus în cadrul întâlnirii cu reprezentanții Horeca, din 12 octombrie, s-a adeverit: orice hotărâre, inclusiv a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, este contestabilă, mai ales când ea prezintă semne clare de abuz, fugă de responsabilitate din partea autorităților și abordări heirupiste, vădit contraproductive, cu consecințe dintre cele mai nefaste”.
      Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău

      Ce spunea paragraful 7 din articolul 2 al Hotarârii 44:

      (7) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

      Fotbal/ Liga a II-a: Aerostar ține în șah lidera Craiova în deplasare!

      Cu doar trei puncte în opt jocuri, Aerostar Bacău nu a depus armele în actuala ediție de campionat a ligii secunde. După ce au făcut curățenie în ograda proprie, renunțând la patru „senatori” precum Anca-Trip, Yabre, Moisi și Chelaru, „aviatorii” au reușit marți seara surpriza rundei a zecea, remizând, 0-0, pe terenul liderei U Craiova 1948.

      În formula Cebotari- Alecsandru, Ardei, Chirilă, Mureșan- Vraciu, Corban, P. Popescu, Gavrilă, Manole- Vraciu,cărora li s-au adăugat pe final Burlacu, Zaharia și Mihalcea, gruparea antrenată de Daniel Munteanu a impresionat în Turnu Severin printr-o foarte bună organizare a jocului și prin multă determinare.

      Băcăuanii au închis bine culoarele spre poarta debutantului Cebotari, încercând să lovească pe contraatac, una dintre cele mai bune oportunități aparținând lui H. Ilie, al cărui șut din min. 58 a ratat însă ținta.

      Pe final, U Craiova 1948 a intensificat ofensiva, însă moldoveanul Cebotari a fost eroul Aerostarului, neutralizând în doi timpi lovitura de cap a lui Răducanu la centratrea lui Paramatti din minutul 85.

      Aerostar obține un rezultat mare, în timp ce Craiova pierde primele puncte pe teren propriu în actualul sezon! Și încă un important detaliu de ordin statistic: jocul din Turnu Severin este primul în care Aerostar Bacău nu primește gol în această stagiune.

      Și contra cui! Contra celui mai bun atac al Ligii a II-a, oltenii având nu mai puțin de 22 de goluri marcate doar în campionat. Etapa viitoare băcăuanii vor sta, după care vor avea parte de alte două jocuri tari: pe 14 noiembrie, la Ploiești, cu Petrolul, iar o săptămână mai târziu, acasă, cu Rapid.

      Se pregătește semnarea contractului de finanțare pentru apă/canal. 430 milioane euro pentru județul Bacău

        Contractul de finanțare a aplicației județului Bacău pe apă/canalizare, prin POIM, va fi semnat în 26 noiembrie, conform asigurărilor primite astăzi din partea dlui. Mircea Grosu, director general în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a anunțat președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea.

        Aplicația județului Bacău prevede investiții totale de peste 430 milioane euro în sistemele de alimentare cu apă și canalizare din județ. Semnarea contractului de finanțare înseamnă încununarea unei munci susținute, derulate în ultimii 4 ani de ADIB și CJ Bacău.

        „În acest context, am declanșat deja procedura de nominalizare a unor noi persoane în structurile de conducere a ADIB, propunerea pentru noul Comitet Director (CD) fiind următoarea: Valentin Ivancea – președinte ADIB, Lucian Stanciu – Viziteu (primar Bacău), Valentin Manea (primar Săucești), Valentin Vieru (primar Moinești), respectiv Cristi Ciubotaru (primar Tg. Ocna), membri ai CD.

        Subliniez că am făcut propuneri echilibrate, cu reprezentanți din partea tuturor partidelor politice relevante, și sper că aceștia vor da dovadă de luciditate și, în ceasul al 12-lea, după nenumărate apeluri la cooperare, vor da girul pentru acest #nou ADIB a cărui misiune nu va fi una ușoară”, a declarat președintele CJ Bacău.

        Acesta a mai spus că va fi convocataă adunarea generală a ADIB pentru aprobarea modificărilor propuse.

        „Am încredere că managementul CRAB, dar mai ales consilierii din consiliile locale membre ADIB vor înțelege urgența aprobării acestor noi propuneri, făcute în spiritul colaborării administrative transpartinice și a eficientizării ADIB”.
        Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău

        Purtarea măștii a devenit OBLIGATORIE în tot județul!

          Masca de protecție este obligatorie în toate județele în care rata de incidență a cazurilor de COVID-19 depășește 1,5 la mia de locuitori. Decizia este a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, întrunit luni seara.

          S-a propus modificarea valorii ratei de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, în sensul reducerii acesteia de la 3 la 1,5/1.000 de locuitori.

          Măsura se aplică la nivelul tuturor localităților dintr-un județ, dacă rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la nivelul acestuia depășește 1,5/1.000 de locuitori, iar dacă la nivel județean rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, măsura se va aplica doar la nivelul localităților unde aceasta depășește 1,5/1.000 de locuitori. Premierul Ludovic Orban a anunțat că decizia CNSU va fi transpusă într-o hotărâre de guvern care, cel mai probabil, va fi adoptată joi.

          Județul Bacău intră pe această listă, cu o rată a incidenței cumulate de 2,27. Așadar, în TOT județul, masca este obligatorie, atât în spațiile închise, cât și în cele deschise, indiferent în ce localitate locuiți sau mergeți!

          Situația epidemiologică la zi: alți 118 băcăuani s-au infectat cu SARS-CoV2

          Conform raportării oficiale a Grupului de Comunicare Strategică, Bacăul a înregistrat alte 118 de cazuri noi pozitiv coronavirus din totalul de 7.733 de cazuri înregistrate în toată țara, la 30.336 de testări efectuate, în 24 de ore. Distinct de aceste cazuri nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, la nivel național s-au reconfirmat 1.326 de persoane, dintre care în Bacău 70. În total, de la începutul pandemiei, județul nostru a înregistrat 8.638 de cazuri.

          În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.897. Dintre acestea, 974 sunt la ATI. În prezent, în spitalele băcăuane, care supraveghează și tratează astfel de pacienți, sunt peste 270 de persoane internate cu acest diagnostic.

          Consultare între primarul Bacăului și cadrele didactice

            Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a avut ieri o consultare cu reprezentanții profesorilor pentru a găsi cele mai bune soluții legate de calitatea educației copiilor din oraș, în contextul problemelor cauzate de pandemie.

            „Îmi doresc o conlucrare strânsă între profesori, părinți, elevi și actorii Teatrului Municipal Bacovia pentru a face atractive orele la diferite discipline.

            Totodată, vreau să implementez pe raza municipiului Bacău un sistem de teste pentru a vedea, în timp real, evoluția educațională a elevilor, de la ciclurile primare, gimnaziale și liceale”,a declarat primarul Bacăului.

            „Asta ne ajută să avem un mecanism viabil de intervenție acolo unde este cazul. Cred că este absolut necesar pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a comunității noastre să reușim să eradicăm fenomenul abandonului școlar și a apariției unor generații de analfabeți funcțional.

            Din colaborarea dintre toate părțile amintite mai sus plus municipalitate se poate crea un mecanism de lucru eficient care să se materializeze și într-o bibliotecă virtuală accesibilă tuturor elevilor și profesorilor. Putem pune astfel bazele unor centre de excelență în care să dezvoltăm sistemul interdisciplinar de educație. Această idee a fost promovată ani la rând de regretatul academician băcăuan Solomon Marcus”, a mai spus acesta.

            Miercuri, primarul va avea întâlniri cu reprezentanții părinților și ai elevilor, precum și cu actorii teatrului băcăuan.

            „Mulțumesc tuturor dascălilor care au răspuns invitației pentru idei și pentru deschiderea de care au dat dovadă. Doar împreună vom reuși să schimbăm în bine comunitatea noastră!”
            Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primarul municipiului Bacău

            O viață dedicată sportului și carierei de jandarm

            Plutonierul adjutant șef Muntenașu Gabriel și-a început cariera de jandarm în anul 1994 la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, iar din anul 2004 și până în prezent activează ca luptător în cadrul Detașamentului 1 Acțiuni Speciale și Antiterorist.

            În anul 2009 a participat la o misiune Internațională în Kosovo unde a făcut parte din trupele de menținere a păcii în acea zonă măcinată de conflicte.

            Subofițerul a practicat box, karate și kick box începând cu anul 1986 până în anul 2004 când a devenit antrenor iar de atunci a pregătit nenumărați sportivi bacauani și din alte localități.

            Printre realizările ca antrenor, în anul 2007, prin sportivii pregătiți de el reușește să se claseze pe locul II în Germania la Cupa Mondială, locul III obținut în Thailanda la Campionatul Mondial de thay-box și locul I obținut în Turcia la Campionatul European de thay-box din Turcia în anul 2014.

            „Am luat din disciplinele practicate tot era mai frumos – munca în echipă, dragostea pentru sport și respectul pentru cei din jurul tău”, a declarat jandarmul.

            Controale la transportatorii de marfă și persoane

              Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău desfășoară activităţi de verificare a legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, pe raza judeţului.

              Activităţile de control se desfăşoară simultan pe toate arterele rutiere din ţară.

              În perioada 02 noiembrie- 13 decembrie a.c., Serviciul Rutier Bacău, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, desfăşoară o acţiune pentru verificarea respectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă. Totodată, acţiunea vizează modul în care măsurile de protecţie stabilite prin Legea nr.55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane prin curse regulate/ speciale.

              În cadrul acțiunii, poliţiştii împreună cu inspectori din cadrul ISCTR verifică autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

              În ceea ce-i priveşte pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează şi respectarea limitei maxime admise, a greutăţii mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum şi respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

              Furt de material feros, oprit de jandarmi

                Ieri, în jurul orelor 18.00, un echipaj de jandarmerie a depistat doi bărbați care sustrăgeau, de pe un domeniu privat aflat pe strada Industriilor din Onesti, mai multe bucăți de țeavă de diferite dimensiuni, pe care le-au încărcat într-un atelaj hipo, cu scopul de a fi valorificate ulterior.

                Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt calificat”, conform prevederilor art. 229 alin(2) din Codul Penal.

                Actele procedurale întocmite de jandarmi au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

                Dacă sunteţi martorul unor astfel de fapte vă recomandăm să solicitați, în mod direct sau prin apel 112, sprijinul echipajelor de ordine publică aflate în serviciu pentru ca intervenția acestora să se producă în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat.

                Prof. Lavinia Misăilă este noul inspector școlar adjunct al ISJ Bacău

                Inspectoratul Școlar Județean Bacău are în echipa de conducere un nou inspector școlar general adjunct în persoana prof. Lavinia Misăilă, fost inspector școlar pe disciplinele fizică și chimie.

                Aceasta o înlocuiește în funcție pe prof. Ana-Maria Egarmin, al cărei mandat, de 4 ani, obținut prin concurs, a expirat.

                Cum postul a devenit vacant, printr-un ordin al ministrului Educației, a fost numită cu detașare în interesul învățământului, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finele anului școlar în curs, prof. Lavinia Misăilă.

                Aceasta este titular cu dublă specialitate la Colegiul Tehnic  „Dimitrie Ghika” Comănești și se va ocupa de tot ce înseamnă curriculum și inspecție școlară în ISJ Bacău, alături de prof. Ida Vlad, ca inspector școlar general, și prof. Camelia Stamate, inspector școlar general adjunct, care coordonează compartimentul de management al instituției.

                Documente personale inedite ale jurnalistului Marius Mircu

                  Neobositul și excepționalul maximafilist și colecționar Mihai Ceucă ne pune la dispoziție câteva copii ale unor documente personale și ale unor articole de presă ale cunoscutului ziarist, scriitor și memorialist Marius Mircu, descoperite în depozitele Arhivelor Naționale din Bacău. Marius Mircu (Israel Marcus), autorul unei opere jurnalistice și scriitoricești impresionante, este originar din Bacău, iar numele său a fost atribuit Filialei Bacău-Neamț a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

                  Marius Mircu este autorul a mai mult de 60 de cărți, cu el însuși spunea, semnate cu acest pseudonim, dar și cu numele său real, și a lucrat sau a colaborat la numeroase publicații și posturi de radio din România și din Israel. A lucrat pentru diferite instituții, organizații și publicații, unele ale filateliștilor din România, precum revista „Filatelia”, dar și pentru ziare celebre, precum „Universul”. Cele mai multe documente personale descoperite de Mihai Ceucă sunt, astfel, adeverințe care atestă aceasta.

                  Cu ceva timp înainte, tot domnul Mihai Ceucă ne-a dăruit și una dintre cărțile semnate de Marius Mircu, „Atlantinia” (ediția princeps, Editura librăriei „Principele Mircea”, București, 1939), cu autograful autorului, dat în august 1940.

                  Născut pe 9 iunie 1909 în Bacău, Marius Mircu (Israel Marcus) a fost fratele academicianului Solomon Marcus și al scriitorului Marcel Marcian. A urmat studiile primare și liceale în Bacău, dar a trăit mulți ani în București. A și debutat publicistic, în 1928, în revista „Încercări” a Liceului „Ferdinand I” din Bacău, cu articolul „Scurtă privire asupra presei și întemeietorilor ei din Bacău”.A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (1945), dar și al Federației Scriitorilor din Israel (1987), pentru că în 1987 a emigrat în țara de origine a înaintașilor săi. Acolo a decedat, la Tel Aviv, pe 4 septembrie 2008.
                  „Marius Mircu – scria, în revista Ateneu, publicistul Ioan Dănilă, la centenarul nașterii jurnalistului – este unul dintre cei mai cunoscuți autori de reportaje din lume. «Vreți să vă prelungiți viața? Scrieți-vă memoriile!» ne îndemna în 1987. Cu ceea ce produsese până atunci și cu ceea ce a urmat, Marius Mircu rămâne un reprezentant de seamă al memorialisticii. Ca și în cazul reportajului, genul depășește granițele unor simple confesiuni și interesează marea literatură”.

                  Sărbătoare a artei şi slujitorilor ei. 60 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Artă Bacău

                    Trei generaţii în slujba protejării şi promovării patrimoniului artistic al Bacăului: Dionis Puşcuţă (actualul şef al Secţiei de Artă), Mariana Popa (manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu'', Marcela Gavrilă (muzeograf, custodele Galeriilor „Alfa''), Eugenia Antonescu (primul şef al Muzeului de Artă Bacău)

                    Muzeul de Artă din Bacău a împlinit anul acesta 60 de ani de activitate, iar Galeriile de artă „Alfa”, cunoscute în perioada anilor 1965-1992 drept Galeriile de artă ale Muzeului din Bacău, 55 de ani de la înființare. Momentul a fost marcat, în spațiul Galeriilor „Alfa”, printr-o expoziție și un simpozion cu titlul „Muzeul de Artă din Bacău – 60 de ani în afișe și fotografii. Invitata de onoare a manifestării, Eugenia Antonescu, prima șefă a Muzeului de Artă din Bacău, a lansat cu această ocazie volumul Din trecutul Muzeului de Artă din Bacău – Cronici plastice 1960-1971”.

                    Cu această ocazie, la Galeriile „Alfa” ale Muzeului de Artă din Bacău s-a deschis, la sfârşitul săptămânii trecute, expoziția Muzeul de Artă Bacău – 60 de ani în afișe și fotografii”. Evenimentul a avut loc în cadrul unui simpozion, cu o asistență foarte restrânsă, formată aproape exclusiv din actuali și foști angajați ai Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, printre care: Georgeta Popovici, muzeograf (1966-1997) și director al Muzeului de Artă și Etnografie (1997-1999), Viorel Căpitanu, muzeograf și șef al Muzeului de Istorie (1957- 1990), apoi director al Muzeului de Istorie „Iulian Antonescu” (1990-1997), Feodosia Rotaru, muzeograf (1975-1997) la Secția Oficiul pentru Patrimoniu a Muzeului Județean Bacău, ulterior director interimar al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” (2011-2012), Silvia Iacobescu – muzeograf (1975-1997) la Secția Istorie a Muzeului Județean Bacău, ulterior director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” (2007-2011), Elena Artimon, Diana Popa, muzeografe din anul 1970, respectiv 1975, la Muzeul Județean Bacău, dar și colaboratori din lumea culturală băcăuană, precum Vilică Munteanu și Mihaela Chelaru, fost, respectiv actual director al Arhivelor Statului – Filiala Bacău.

                    Muzeul de Artă – emblemă culturală a Bacăului

                    Manifestarea a fost deschisă de Dionis Pușcuță, șeful Muzeului de Artă, care a subliniat importanța existenței și a evoluției Muzeului de Artă din Bacău, în contextul în care în Bacău activează, începând cu jumătatea anilor ’60, un important grup de artiști plastici, și cu atât mai mult în vremuri de dificultăți financiare sau de ingerințe ale politicului în sfera activităților culturale.

                    Muzeografa Marcela Gavrilă, organizator şi realizator al expoziţiei, a făcut un scurt istoric al Muzeului de Artă, înființat, pe hârtie, în aprilie 1957, ca secție a Muzeului Regional din Bacău. Neavând însă nici un fel de dotare, nici spațiu propriu, nici patrimoniu muzeal și nici un angajat, cu excepția directorului instituției, Iulian Antonescu, Muzeul de Artă și-a început de fapt activitatea specifică, organizarea de expoziții de artă plastică, așa cum reiese din arhive, în luna aprilie a anului 1960. Inițial, muzeul avea repartizată o cămăruță în clădirea Palatului Administrativ; ulterior au schimbat 4-5 adrese, clădirea fostei Cantine a Sfatului Regional Nicolae Bălcescu nr. 39-41-43, clădirea fostului Tribunal Regional Calea Mărășești nr. 42, ambele clădiri fiind demolate ulterior; o a treia adresă la care au stat mai mult, Calea Mărășești nr. 20, clădire care în prezent nu mai există, înainte de a obține spațiul în care funcționează și astăzi, cel din strada Nicolae Titulescu, nr. 23.

                    Toate aceste adrese temporare figurează pe afișele expuse în expoziție, ca dovadă a faptului că, și în condiții destul de improprii, Muzeul de Artă a reușit să organizeze, pentru publicul băcăuan, numeroase expoziții, cât şi alte manifestări de înaltă ţinută culturală şi artistică. Însă, până la obținerea propriului spațiu, Muzeul de Artă a avut, prin directorul instituției, Iulian Antonescu, șansa obținerii spațiului Galeriilor de artă, în anul 1965, care funcţionează şi astăzi, devenind, în timp, centrul, universul în care băcăuanii se întâlnesc cu arta şi creatorii ei, nume mari ale picturii şi sculpturii româneşti, spaţiu unde ne găsim şi astăzi, la 60 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Artă, o mare sărbătoare a tuturor celor care au iubit şi iubesc arta plastică.

                    Dionis Puşcuţă, şeful Muzeului de Artă Bacău

                    Prima expoziție deschisă în spațiul Galeriilor a fost «Restrospectiva Nicu Enea», la 5 ani de la moartea acestuia (1960). Trebuie menționat că de numele lui Nicu Enea se leagă prima inițiativă de înființare a unei Pinacoteci a Bacăului: din scrisorile acestuia reiese că în anul 1938 a donat municipalităţii băcăuane un număr de 130 de lucrări de artă, obținute fie din donații ale colegilor de breaslă bucureșteni, fie la schimb cu lucrări ale sale. Contextul istoric determinat de începerea celui de-al doilea război mondial au făcut ca această inițiativă generoasă să nu se mai materializeze. Din colecția de artă donată de Nicu Enea au mai rămas 16 lucrări, care au intrat ulterior în patrimoniul muzeal.

                    Galeria marilor artişti

                    Revenind la anul 1965, anul deschiderii Galeriei ca spațiu folosit, aproape în exclusivitate, de Muzeul de Artă din cadrul Muzeului Regional, și doar ocazional de celelalte secții ale muzeului: denumite Galeriile de artă ale Muzeului Regional Bacău – din 1992 devin Galeriile de Artă „Alfa”, în acest spațiu se vor desfășura majoritatea covârșitoare a manifestărilor și expozițiilor organizate de Muzeul de Artă Bacău. Fiind, pentru o lungă perioadă de timp, singura galerie de artă din orașul Bacău, acest spațiu va găzdui și expoziții organizate în colaborare cu celelalte instituții băcăuane de profil: Școala Populară de Artă, Cenaclul UAP „Nicu Enea” – viitoarea Filială Bacău a UAP, Liceul de Artă – astăzi Colegiul Național „George Apostu”, Asociația Artiștilor Amatori etc.

                    Totodată, se poate observa lesne, vizionând expoziția, că, odată cu obținerea acestui spațiu, activitatea Muzeului de Artă băcăuan se dinamizează, numărul expozițiilor crește, și, mai ales, expozițiile de autor, adică expozițiile personale. Perioada 1965-1969 este și perioada în care în Bacău se stabilesc o serie de artiști valoroși, cei care vor fonda, în anul 1968, Cenaclul UAP „Nicu Enea”, cei care vor face cunoscut Bacăul pe plan național – Ioan Burdujoc, Constantin Ciosu, Gheorghe și Salomia Velea, Ilie Boca, Petru Pinca etc. Toți acești artiști plastici vor deveni colaboratori apropiați ai Muzeului de Artă băcăuan.

                    Expoziția montată pe simezele Galeriilor „Alfa” reproduce o parte semnificativă, adică 330, din afișele tuturor expozițiilor deschise de-a lungul celor 60 de ani și care se ridică la un număr de 740 de expoziții.

                    Eugenia Antonescu, un nume cât o istorie

                    Născută Eugenia Dogan (devenită Antonescu, după căsătoria cu Iulian Antonescu), în 12 martie 1935, în comuna Gâdinți, din județul Neamț, urmează Facultatea de Istorie la Universitatea București între anii 1953-1958, cu specializarea istorie veche – arheologie. A fost repartizată la Bacău și în toamna lui 1958 devine muzeograf și ulterior muzeograf principal la Muzeul Regional Bacău. Inițial a primit însărcinări în domeniul arheologiei, dar și pe probleme de artă, domeniul în care muzeul nu avea specialiști. În 24 ianuarie 1959 deschide prima expoziție de artă închinată Unirii Principatelor – în arhivă se face mențiunea înainte de deschiderea oficială a secției, care a avut loc la 29.IV.1960 șirul expozițiilor de artă continuând până în 1971, când a fost transferată în capitală.

                    Eugenia Antonescu, o legendă pentru tinerii artişti şi muzeografi

                    Vizibil emoționată – întâmpinată de organizatori cu salutul Bine ați revenit acasă! – invitată de onoare a manifestării, în calitate de prima șefa a Muzeului de Artă din Bacău din anul 1959 până în anul 1971, Doamna Eugenia Antonescu a evocat momente și amintiri semnificative din istoria instituției. Și ca răspuns la întrebările din public, prin fața asistenței s-au derulat ca într-un film amintiri din vremuri de demult: greutățile inerente începutului, legăturile cu pictorul Nicu Enea, care i-a învățat pe primii angajați ai secției cum se montează și se panotează o expoziție de artă, relațiile cu oficialitățile vremii, cursurile de specializare la București, susținute de mari personalități din domeniul artelor plastice și al criticii de artă.

                    Extrem de interesante au fost informațiile privind constituirea și creșterea constantă a patrimoniului muzeal, care s-a realizat, în acele vremuri, în principal prin transferuri de la Secția de Învățământ și cultură sau de la Muzeul Național de Artă al României. Relația apropiată cultivată cu aceste instituții, relații care s-au datorat aprecierii de care se bucura familia Iulian și Eugenia Antonescu, a făcut ca la muzeul de artă băcăuan să fie transferate adevărate comori ale artei plastice românești: lucrări semnate de maeștri ai artei precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Tattarescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Aurel Băeșu, Dimitrie Ghiață, Octav Băncilă, Gheorghe Petrașcu, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu și mulți, mulți alții. Aceste lucrări au alcătuit nucleul colecției pe care o deține în prezent Muzeul de Artă din Bacău, colecție care s-a îmbogățit constant: la plecarea dnei Antonescu colecțiile numărau 1500 de lucrări de artă, în prezent ajungând la aproape 6000, patrimoniu inestimabil, format din donaţii ale artiştilor şi achiziţii.

                    De asemenea, relația apropiată cu Elvira Enea, artist plastic, soţia pictorului Nicu Enea, s-a concretizat prin donația casei și a terenului, proprietatea familiei Enea, precum şi a unei valoroase colecții de aproape 400 de lucrări semnate Nicu Enea, care a devenit, în decembrie 1970, Casa Memorială „Nicu Enea” , după care, în 1971, s-a deschis Casa Memorială „George Bacovia” , deci în perioada în care familia Antonescu era încă la Bacău, instituţii care fac parte, acum, din Complexul Muzeal „Iulian Antonescu.

                    Artă şi artişti, cronici pentru neuitare

                    A urmat lansarea primului volum al memoriilor pe care Eugenia Antonescu le pregătește pentru tipar, cartea tipărită special pentru această ocazie: Din trecutul Muzeului de Artă din Bacău – Cronici plastice 1960-1971”.

                    Am în minte mereu sfaturile unor apropiați – academician Alexandru Zub și istoricul și criticul de artă Petre Oprea, care îndemnau pe cei care au anumite cunoștințe să le transmită și altora în scris. Nu-mi imaginez de ce nu am avut dorința de a publica mai de demult, la un loc, tot ce am scris. Mă gândesc acum că așa ar fi mai ușor pentru cei interesați să urmărească – în cazul de față – evoluția, istoria activităților unor instituții din domeniul artelor plastice la Bacău. Șederea acasă, impusă de ucigașa pandemie, pentru mine a fost o provocare. Neputând să mai frecventez biblioteci și arhive, am dedicat timpul alcăturii unei radiografii, a rezultatelor preocupărilor avute față de manifestarea artelor pe plaiurile băcăuane sau de creare a unor file de istoria artei pe plan național – folositoare celor pasionați sau marelui public. Am o mare bucurie că am reuşit să o finalizez cu această ocazie şi vă mulţumesc pentru aceste clipe minunate şi pentru primirea emoţionantă

                    Eugenia Antonescu, prima şefă a Muzeului de Artă Bacau

                    Managerul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, Mariana Popa, a conferit dnei Eugenia Antonescu Diploma de recunoștință, în semn de aleasă prețuire pentru contribuția remarcabilă adusă dezvoltării patrimoniului Muzeului de Artă din Bacău, pentru activitatea prodigioasă în promovarea valorilor artistice și culturale naționale.

                    Un vechi colaborator și prieten al familiei Antonescu, Vilică Munteanu, fost director al Arhivelor Statului Bacău, a oferit doamnei Antonescu o plachetă de onoare, „în semn de prețuire, gratitudine și de considerațiune pentru întreaga activitate pe tărâmul culturii românești”.

                    În încheiere Eugenia Antonescu a oferit câte un exemplar al cărții, cu dedicație, vechilor colegi și colaboratori. O mențiune importantă: primele două cărți au fost oferite în dar Muzeului de Artă, respectiv Galeriilor de artă „Alfa”.

                    Expoziţia de la Galeriile ALFA poate fi vizitată până la sfârşitul acestei săptămâni

                    Galerie de Artă pe timpul pandemiei

                    P.S. Construcţia nefericită (!) a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” a condus la transformarea, aproape până la pierderea identităţii, a Muzeului de Artă, instituţie de prestigiu, de sine stătătoare, cu personalitate juridică, cu rang naţional, care gestionează averea artistică a Bacăului, în secţie a acestui complex. Consecinţele sunt vizibile, păguboase, devenind o anexă, atât administrativ, cât, mai ales, economic şi financiar.

                    Foto: Mihnea Baran