Pot să râd aproape de orice şi în primul rând de mine. Ca să-mi alung neliniştea, tristeţile, nesiguranţa, fricile. Îmi găsesc de cele mai multe ori un punct de sprijin în umor, văd repede comedia vieţii, dincolo de masca ipocriziei, a convenţiilor sociale. Şi mi se pare că noi, românii mioritici, fatalişti cum suntem, cu „pasivitatea noastră defensivă şi resemnată”, avem nevoie de umor ca de aer. Nu de arhicunoscutul haz de necaz, nici de groasa băşcălie practicată pe scară largă, ci de un umor sănătos, cu virtuţi curative. Văd umorul ca pe una dintre cele mai bune căi de comunicare între oameni, care-i poate apropia. Oricum, ,,râsul îi este dat numai omului, este semnul raţionalităţii lui” (fratele Guglielmo din ,,Numele trandafirului”) fiind şi o redutabilă armă, totodată, o formă de rezistenţă în timpuri grele, în perioade sumbre ale istoriei.
Am crezut, întotdeauna, în binefacerile umorului, și încerc să mă țin departe de oamenii care nu știu de glumă și nu au simțul relativului, fundamentaliști și absolutiști care au convingerea neclintită că doar ei dețin adevărul. Prețuiesc la oameni bunătatea și inteligența ascuțită, autoironia, simțul nuanțelor, flexibilitatea, lipsa egocentrismului și a egoismului. Dar marea mea slăbiciune merge către aceia care fac parte dintr-o ,,elită a inimii”. Să ai perspectivă afectivă, deschidere, ca să poți cunoaște legile vieții, să ajungi să le înțelegi, mi se pare mult mai important decât a avea o inteligență funcțională și atât.
Multe situații dificile devin suportabile dacă ai umor, pentru că el acționează terapeutic. Se poate însă râde oricând ? Înclin să spun că nu, chiar rămânând de partea libertății de expresie. Care nu mai este libertate dacă i se impun niște limite. Sunt însă lucruri și situații de care nu poți râde, acolo intervenind limitele morale, bunul-simț, empatia. Nu poți râde de victimele unor agresiuni, de pildă Pe scurt, sunt lucruri care nu se fac, fără prea multe explicații necesare.
Mai îndreaptă însă astăzi râsul moravurile, așa cum credeau marii clasici? Acum în epoca entertainment-ului, a râsului vulgar și tâmp? Mă tem că nu, râsul nu mai are aceleași funcții, receptorii s-au schimbat, mentalitățile la fel. Iar soarta unei povești, a unei glume depinde de urechea care o ascultă, asta se știe.
Nu oricine are organ pentru umor, pentru comedie și, mai ales, pentru satiră. Mai cu seamă cei aflați la putere se pare că nu prea gustă genurile respective, neplăcându-le să le fie pusă în față oglinda. Marii scriitori satirici ai lumii, comedianții, bufonii, caricaturiștii de geniu din toate timpurile nu au fost niciodată în grațiile potentaților. Ei au înfruntat mereu însă regimurile opresive și au râs de tirani, de dictatori. Au arătat celorlalți oameni că frica poate fi învinsă, că te poți scutura de inhibiții și trece peste restricțiile impuse de Putere. Umorul sancționează hybris-ul, excesele, frăgezește și netezește lucrurile (așa spunea, cu haz, un filosof), ne ajută să nu ne luăm prea în serios, ne vindecă de grandomanie, de vanitate, în fine, e o formă de rezistență la intemperiile vieții, pe care o avem la îndemână și ar fi păcat să o ignorăm.
„În ultimii ani, după ce în oraș nu s-au făcut deloc nici activități sportive, nici culturale, noi am acționat pe două axe. În primul rând pe Casa de Cultură, acolo unde s-au organizat mai multe evenimente cum ar fi piese de teatru, concerte, întâlnire cu personalități, proiecții de film și alte spectacole. Din punctul acesta de vedere, am avut un eveniment lunar și chiar la două săptămâni. În ceea ce privește activitatea sportivă, să știți că dezvoltarea acesteia, mai ales în rândul tinerilor, este semnificativă. Dacă acum patru ani am început cu o echipă de handbal fete formată din 14 copii, acum avem peste 100 de fete la toate categoriile de vârstă la mai multe echipe care participă în competiții zonale. Avem un fotbal bun la nivelul copiilor. Trebuie să mai menționez artele marțiale și chiar dansul sportiv care ne-au adus rezultate remarcabile. De ce cred că nu sunt mulțumiți buhușenii? Pentru că baza sportivă era aproape inexistentă iar noi lucrăm în prezent la dezvoltarea acesteia. Toate sălile de sport de pe lângă unitățile școlare sunt în reabilitare pe fonduri europene, lucrăm acum la un proiect, pe care sperăm să îl semnăm până la sfârșitul anului, de reabilitare a Sălii Polivalente din Buhși și, nu în ultimul rând, avem depus la CNI un proiect pentru realizarea unui teren de sport de categoria A, despre care am mai vorbit. În momentul în care toate aceste proiecte vor fi terminate, vom putea spune că avem o bază sportivă destul de bună pentru toți buhușenii care vor să desfășoare activitate sportivă”, a declarat Vasile Zaharia, primarul orașului Buhuși.
