Schimbarea face parte din ciclul vieții, iar senzația că totul este permanent și va rămâne la fel este o iluzie, creată de minte
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), intenția din spatele acestei atitudini este foarte bună – ne oferă un sentiment de siguranță prin perpetuarea firescului și a constantelor, iar de acestea avem nevoie în viața de zi cu zi, pentru a putea să ne simțim în echilibru.
“Partea problematică apare atunci când ne atașăm de ciclurile repetitive, de obiceiuri și de ce știam, deși viața ne împinge către schimbare. Astfel, opoziția noastră aduce suferință în viața noastră. Revolta că lucrurile se schimbă și înverșunarea împotriva schimbării ne fac drumul foarte dificil și complicat. Schimbarea nu e neapărat plăcută sau ușoară în faza inițială, însă este o condiție necesară, dacă vrem să trăim pe deplin și să evoluăm. Fără schimbare, avem doar stagnarea ori, natura nu are un program de stagnare. La nivel neurologic, stagnarea este egală cu moartea și creierul se va lupta din toate puterile să ne salveze și să ne scoată din calea pericolului. Chiar și când stăm, când dormim, corpul nu se oprește complet. Întreg sistemul este în continuă mișcare – inima continuă să pompeze sânge, plămânii continuă să se umple și să se golească de aer. Nimic nu stă cu adevărat pe loc”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Totodată, specialistul este de părere că schimbarea este singurul lucru care este real în viața noastră și necesar pentru a ne ține în viață. Viața înseamnă mișcare și exact asta reprezintă și schimbarea: o mișcare continuă, permanentă și constantă, care ne îndrumă pașii înainte pe drumul vieții. Așadar, data viitoare când vedem că toate se reorganizează în viața noastră, trebuie să dăm drumul controlului și să adoptăm o atitudine de curiozitate față de ce urmează să ne apară în față, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).











„În ultimii ani, după ce în oraș nu s-au făcut deloc nici activități sportive, nici culturale, noi am acționat pe două axe. În primul rând pe Casa de Cultură, acolo unde s-au organizat mai multe evenimente cum ar fi piese de teatru, concerte, întâlnire cu personalități, proiecții de film și alte spectacole. Din punctul acesta de vedere, am avut un eveniment lunar și chiar la două săptămâni. În ceea ce privește activitatea sportivă, să știți că dezvoltarea acesteia, mai ales în rândul tinerilor, este semnificativă. Dacă acum patru ani am început cu o echipă de handbal fete formată din 14 copii, acum avem peste 100 de fete la toate categoriile de vârstă la mai multe echipe care participă în competiții zonale. Avem un fotbal bun la nivelul copiilor. Trebuie să mai menționez artele marțiale și chiar dansul sportiv care ne-au adus rezultate remarcabile. De ce cred că nu sunt mulțumiți buhușenii? Pentru că baza sportivă era aproape inexistentă iar noi lucrăm în prezent la dezvoltarea acesteia. Toate sălile de sport de pe lângă unitățile școlare sunt în reabilitare pe fonduri europene, lucrăm acum la un proiect, pe care sperăm să îl semnăm până la sfârșitul anului, de reabilitare a Sălii Polivalente din Buhși și, nu în ultimul rând, avem depus la CNI un proiect pentru realizarea unui teren de sport de categoria A, despre care am mai vorbit. În momentul în care toate aceste proiecte vor fi terminate, vom putea spune că avem o bază sportivă destul de bună pentru toți buhușenii care vor să desfășoare activitate sportivă”, a declarat Vasile Zaharia, primarul orașului Buhuși.



















