sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1689

Polițiștii cercetează trei cazuri de propagandă electorală online, în ziua alegerilor

    Până la această oră nu s-au înregistrat incidente deosebite de ordine publică care să afecteze desfășurarea procesului electoral.

    Poliţiştii băcăuani s-au autosesizat cu privire la 3 posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, respectiv continuarea propagandei electorale, în mediul on line, după încheierea campaniei. În acest moment se efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt.

    Precizăm faptul că toate sesizările de incidente electorale vor fi verificate cu celeritate și echidistanță.
    Structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral.

    Ora 12.00: 5 procente în minus față de alegerile locale

    La ora 12, în județul Bacău, prezența la urne a fost cu aproximativ 5 procente sub prezența înregistrată, la aceeași oră, la alegerile locale de la finele lunii septembrie.

    Astfel, în județul Bacău votaseră 10,09% din electorii de pe liste față de 15,41 la sută pe 27 septembrie.

    Față de alegerile parlamentare din 2016, diferența este de circa 3 procente. La ora 12.00, în 2016, votaseră 13.12% din alegători.

    Procesul de votare, fără probleme deosebite în judeţul Bacău

      Până la acest moment nu au fost sesizate incidente.

      Peste 600 de angajaţi din cadrul structurilor teritoriale ale M.A.I vor asigura paza şi protecţia a 638 de secţii de votare ce s-au constituit pe raza judeţului Bacău. Totodată, peste 200 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea publică la nivelul judeţului şi aproximativ 80 vor verifica şi soluţiona sesizările de posibile incidente electorale.

      Conform legii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are obligația să ia toate măsurile pentru a sigura corectitudinea operaţiunilor de votare și pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.

      În ceea ce privește menținerea ordinii, atribuțiile președintelui secției de vot se întind și în afara localului de vot, precum şi pe străzi şi în piețe publice, până la o distanță de 50 m.

      În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţi, și de celelalte persoane prevăzute de reglementările legale, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

      Persoanele care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

      Sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei. Cu aceeași amendă se sancționează continuarea propagandei electorale.
      Precizez că Biroul Electoral Central a emis o Decizie prin care a interzis comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în zona de protecție a secției de votare, respectiv în limita celor 50 de metri.

      Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție și nici persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

      Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului și la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaților.

      Alegătorii votează la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința.

      Alegătorul care nu se află în localitatea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din altă unitate administrativ-teritorială dacă aceasta se află în cadrul aceleiași circumscripții electorale, ca și localitatea de domiciliu sau de reședință.

      În conformitate cu decizia Biroului Electoral Central, alegătorul care deține o dovadă de reședință al cărei termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita totuși dreptul de vot în circumscripția electorală unde și-a stabilit reședința.

      Vă reamintim că în cadrul acestui proces electoral se utilizează Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

      Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu sau pașaportul de serviciu electronic. Elevii din școlile militare pot vota cu carnetul de serviciu militar.

      Pentru a cunoaște programul exact al serviciului local de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau reședință, rugăm cetățenii să consulte paginile de internet ale serviciilor respective.

      Vă reamintesc că potrivit Deciziei Biroului Electoral Central, alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, poate totuși să își exercite dreptul de vot în baza acestuia.

      Prezența oricărei persoane în cabina de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Totuși, alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare o altă persoană pentru a-l ajuta. Aceasta nu poate fi din rândul observatorilor sau al membrilor biroului electoral al secției de votare.

      Preşedintele secției de vot poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.
      Reamintesc că printr-o Decizie a BEC a fost interzisă utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrare sau preluare de imagini.

      Alegătorii și toate celelalte persoane implicate în procesul electoral trebuie să respecte măsurile speciale de protecție stabilite în contextul pandemiei de COVID-19, astfel încât să fie evitată răspândirea virusului SARS-CoV-2.

      Accesul alegătorilor în sediul secţiei de votare se va face eşalonat, spre a evita aglomerările. Alegătorii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, şi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi la ieşire.

      De asemenea, se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secției de votare și atingerea acelorași obiecte sau materiale.

      Persoanele care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 – de exemplu au vârsta peste 65 de ani, au diabet zaharat sau alte boli cronice ori au imunitate deficitară – pot solicita acces prioritar în localul de vot.

      Împiedicarea unei persoane să voteze se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

      Persoana care votează fără a avea acest drept, votează de două sau mai multe ori sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
      Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

      Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

      Precizăm că și tentativa la infracţiunile electorale se pedepseşte.

      Pe parcursul întregii zile, vă vom ține la curent cu misiunile desfășurate de structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne în contextul procesului electoral și cu modul de soluționare a sesizărilor de contravenții și infracțiuni care sunt în competența MAI.

      La ora 11.00, prezența cât la locale la ora 9.00

      Doar 7,34 % dintre băcăuanii de pe listele electorale s-au prezentat la urne până la ora 11.00, procent echivalent cu cel de la ora 9.00, de la alegerile locale, din 27 septembrie – 7,10 la sută.

      Din 599.086 de votanți înscriși pe liste, la ora 11.00 au votat în județul Bacău 44.600.

      În municipiul Bacău, prezența la ora 11.00 a fost de 7,98 % Din 164.330 de alegători au votat 13.121.

      La Onești, prezența era, la ora 11.00, de 8,41 % (3.581 de votanți din 42.554)

      Statisticile pe județ la ora 11.00

      Cum au votat românii din Santa Cruz de Tenerife

        Colegul nostru de breaslă, fotoreporterul Constantin Pletosu, ne trimite imagini cu echipa Secției de votare nr. 580 din Santa Cruz de Tenerife (Insulele Canare – Spania), localitate în care trăiește acum. Mai mulți dintre membrii acestei echipe, din care face parte și Costel, au îmbrăcat iile tradiționale românești, iar alții au etalat și culorile drapelului României. La fel au procedat și unii dintre votanți. Imaginile au fost postate și pe pagina de Facebook a Ambasadei României în Spania.

        Românii din străinătate au putut vota timp de două zile. În prima zi de vot – spun cei din Spania, unde se află și celebrele insule Tenerife -, la urne s-au prezentat peste 9.000 de cetățeni români.

        Pentru românii cu domiciliul sau reședința în Spania au fost organizate 140 de secții de votare și au avut la dispoziție o linie telefonică pentru obținerea de informații utile privind organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 5 și 6 decembrie 2020 în străinătate.

        Costel Pletosu este Development director la „Universul Românesc” – ziarul românilor din Insulele Canare și fotograf la Getty Images. A locuit și în Italia, unde a fost fotoreporter la publicațiile „Corriere de la Sera”, „La Stampa” și „La Nuova Provincia”, dar și fotojurnalist la agențiile de presă ANSA, France Presse și Reuters. În România a lucrat ca fotoreporter și corespondent la ziarul „Deșteptarea”, la TVR Iași și la „Monitorul de Bacău”.

        Numele orașului Santa Cruz de Tenerife înseamnă „Sfânta Cruce de pe Tenerife”. Orașul se află pe insula Tenerife și este capitala insulei, dar și a arhipelagului Insulele Canare. Este, de asemenea, sediul Parlamentului din Insulele Canare.

        Colindul Ambasadei din Spania pentru ziua votării: https://fb.watch/2c9Hvqd7rU/

        O altfel de complicitate

        De fiecare dată, când se apropie alegerile, deşi vocea raţiunii mă avertizează să nu-mi repet greşeala, am totuşi un mic şi naiv sentiment al aşteptării a ceva care să aducă a salvare providenţială. Sigur, e o iluzie la care contribuie şi gustul meu pentru spectacol. Adevărul este că sper mereu să se întâmple şi un lucru bun şi, chiar dacă nu sunt tocmai ceea ce se numeşte o persoană credincioasă, ştiu că speranţa este una dintre cele mai importante virtuţi creştine, aşa că o cultiv şi eu. Ca să fiu iertată de alte abateri de la calea cea dreaptă.

        Cred că ni s-au tocit simţurile, că ne-am obişnuit să convieţuim cu nedreptatea şi corupţia, cu minciuna, cu dezordinea. Care nu obosesc, nu contenesc. Şi astfel pierdem, zi de zi, cel mai preţios lucru, bucuria de a trăi. A mai venit acum şi molima asta peste noi şi totul e sumbru, lipsit de culoare, tulbure, neliniştitor. Vom scăpa şi de asta, dar mi-e teamă că de alte neajunsuri nu vom scăpa. De furt, de impostură, de abuzuri, de consumarea rapidă a lucrurilor imediat, de aproximativ, relativ, de improvizaţii combinative, de şmecherie, descurcăreală, fentarea şi sfidarea legilor. Ne plângem de hoţia la scară mare, care i-a îmbogăţit pe unii peste noapte, dar uităm că la noi se spune admirativ, drăgăstos, chiar şi despre nişte copilaşi: „e mare oţ”, „hoţomanule!” Ei, şi când nu ne  plângem, ca să nu mai râdă lumea de noi, atunci punem de-o strategie, facem planuri măreţe, dar cine le pune în practică, cine le respectă şi le duce la bun sfârşit? Suntem „artişti”, avem imaginaţie, improvizăm rapid, carevasăzică, cu treaba efectivă e însă mai greu. Problema e că sunt mulţi meşteri în „planuri de cuţite şi pahară”, dar totul se năruie şi se surpă înainte de vreme. Politicieni mărunţi gândesc după chipul şi asemănarea lor, în mic, nu sunt ancoraţi în realitate, nu au idei, strategii clare, nu au soluţii viabile. Interesul lor particular contează, propăşirea, chiverniseala. Nu ştiu câţi dintre aceia care se agită pe scena politică au conştiinţa că ei sunt acolo ca să servească interesul general, al celor mulţi şi plini de nevoi.

        Am auzit, recent, într-un dialog, o formulare paradoxală, „complicitatea binelui”, dar tocmai de aceea foarte expresivă, drept pentru care am reţinut-o şi m-am gândit la ea. Complicitatea presupune asocierea, participarea la ceva rău, la o infracţiune, de regulă. Dar aici sensul a fost schimbat, şi inedita apropiere a doi termeni aflaţi în contradicţie, trezeşte atenţia. Complicitatea aceasta, a Binelui, scris cu majusculă, e mult mai greu de realizat decât cea bine ştiută, dar aduce mari beneficii, e constructivă, stenică, morală.

        Libertatea de a alege între bine şi rău ne aparţine, iar libertatea presupune şi responsabilitate. Ce vom alege ne va influenţa viaţa. Aşa că e nevoie să vedem clar, să nu ne îmbătăm cu apă rece, să nu confundăm vorbele goale, fanfaronada, promisiunile din campanie cu propunerile, cu lucrurile realiste, cele care se pot face, presupunând competenţă, organizare, coerenţă. Să nu uităm nici de valorile morale care trebuie să  existe în spaţiul public, şi mă gândesc la respectarea demnităţii celuilalt, pe care aproape că nu o văd la noi, climatul dominant fiind unul al agresivităţii, al nontoleranţei.

        La ora 10.00, prezență de 4,53 la sută

        Nu mai puțin de 27.185 de băcăuani s-au prezentat la urne până la ora 10.00, ceea ce reprezinta un procent de 4,53 la sută.

        La nivelul municipiului Bacău, au votat 7.909 de persoane, adică 4,814 la sută dintre alegători.

        Majoritatea alegătorilor care s-au prezentat la urne în municipiul Bacău au peste 45 de ani.

        Statistica pe municipiul Bacău la ora 10.00

        De remarcat că, spre deosebire de alegerile locale din data de 27 septembrie, prezența la vot este mult mai scăzută: atunci, până la ora 10.00, în județul Bacău votaseră 42.766 de alegători, ceea ce a însemnat circa 7,10% din numărul electorilor.

        La ora 9.00 au votat 2,72 % din alegătorii județului Bacău

        Până la ora 9.00 au votat, în județul Bacău, 16.354 de alegători, ceea ce înseamnă 2,72 % din alegători.

        În județ sunt înscriși pe listele permanente 599.086 de persoane.

        Din cei 164.330 de alegători din municipiul Bacău, au votat 4.870, adică 2,96 %

        La Onești, din cei 42.554 de alegători de pe liste, au votat 1.459, adică 3,42 %

        Statistici pe județ la ora 9.14

        S-au deschis secțiile de votare

        Secţiile de votare din ţară s-au deschis duminică, peste 18 milioane de alegători fiind aşteptaţi la urne pentru a decide cine îi va reprezenta în Parlament, în următorii patru ani.

        Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi – duminică, de la ora 7,00 până la 21,00.

        La ora 21,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care, la ora 21,00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestui sediu pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23,59, aceştia primind bonuri de ordine cu ştampila de control a secţiei de votare.

        În străinătate, se votează pe parcursul a două zile – sâmbătă şi duminică, fiind organizate peste 700 de secţii.

        Pănă la pra 8.45 au votat deja 12.399 de alegători din județul Bacău, ceea ce reprezintă 2,06 la sută din total.

        † DUMINICA a 2-a din Advent

        Şi în această duminică, Cuvântul proclamat în Liturghie ne invită să ne pregătim pentru venirea Domnului. Dacă însă în prima duminică din Advent se cerea vigilenţă, acum ni se cere convertire, întoarcerea la Dumnezeu, o schimbare a mentalităţii şi a vieţii. Pentru Evanghelia după Marcu, Ioan care apare în deşert marchează începutul veştii celei bune despre Isus Cristos, dar este şi figura care rezumă întreg Vechiul Testament. Ioan apare şi îşi începe predicarea pentru a încheia întreaga profeţie: este îmbrăcat, trăieşte şi predică asemenea unui profet, el este noul Ilie!

        Acea profeţie care de cinci secole tăcea în Israel, reapare în Ioan, regăsindu-şi în el glasul. Şi iată marea mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu: mântuirea, exodul, eliberarea de opresiune sunt vestite şi vor fi împlinite de Domnul care vine. După venirea Domnului în trup în Isus din Nazaret, creştinii trebuie să rămână în aşteptarea Celui care va veni în glorie, nu în secretul credinţei. O venire care va fi vizibilă întregii creaţii.

        În această perioadă a adventului, suntem chemaţi să acţionăm şi noi, în vastul pustiu din sufletul nostru, deoarece păcatul nu-i altceva decât un pustiu, o lipsă a harului. În locul acestui pustiu trebuie să facem un loc de întâlnire cu Dumnezeu şi cu semenii noştri în sinceritate şi adevăr, în iubire şi slujire. De aceea, aici şi acum, fiecare creştin este chemat a-şi îndrepta drumul şi a se întoarce pe calea ce conduce spre Domnul: este vorba despre a umple golurile propriului comportament, a netezi colinele orgoliului. Este un mod de a acţiona concret, care trebuie să devină vizibil în viaţa creştinului: doar astfel calea parcursă de Domnul şi de noi în vederea întâlnirii va fi fără obstacole.

        Glasul lui Ioan, ieri ca şi astăzi, este vocea profeţilor, a oamenilor de care Dumnezeu nu lipseşte niciodată Biserica sa. Ne plângem adesea de absenţa profeţilor din mijlocul nostru, dar trebuie să ne întrebăm dacă cumva este vorba de incapacitatea noastră de a le asculta glasul.

        Tot conţinutul lecturilor îl putem concentra în rugăciunea Bisericii de la începutul sfintei Liturghii de duminică: Dumnezeule atotputernic şi milostiv, dă-ne, te rugăm, harul ca nici o grijă pământească să nu ne împidice pe noi, care ne grăbim în întâmpinarea Fiului tău, iar cunoaşterea înţelepciunii cereşti să ne facă părtaşi de viaţa lui.

        Pr. Richardo-Dominic Baciu, Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

        Monument al Eroilor Neamului dezvelit și sfințit la Mănăstirea Cașin

          În comuna Mănăstirea Cașin, chiar cu prilejul sărbătorii naționale de 1 Decembrie, a fost dezvelit și sfințit Monumentul eroilor „În rampă la Folea”. Monumentul, ctitorit de familia Ioan și Vasilica Măcălău, este dedicat cinstirii memoriei eroilor jertfiți în Războiul de Reîntregire dus pe Valea Cașinului în locuri precum Berca, Sticlărie și Bulziș. Acesta reprezintă o cruce realizată din material compozit, care imită perfect fibra și coaja arborilor din lemnul cărora erau cioplite crucile puse la căpătâiul celor uciși în lupte.

          Ridicarea monumentului a fost inițiată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și de Protoieria Onești – prin protopopul Ioan Bârgăoanu, în parteneriat cu Asociația Prospectorii Istoriei.

          Monumentul este construit după proiectul inginerului Florin Boșoteanu, președintele Asociației Prospectorii Istoriei, și asemănător celui de pe Dealul Coșna recent dezvelit și sfințit. „Soclul în formă de trunchi de piramidă – spune autorul proiectului – este placat cu piatră, iar în partea superioară sunt înglobate schije de proiectil și elemente de echipament militar autentice descoperite pe frontul de pe Valea Cașinului, două felinare funerare și o cască model Adrian, din echipamentul militar al Armatei Române în Primul Război Mondial”.

          „Rampa la Folea” este locul în care mocănița, care încă de acum mai bine de o sută de ani transporta lemnul recoltat pe Valea Cașinului, făcea o haltă. În timpul războiului, trenul aducea acolo și răniții și soldații uciși pe linia frontului.
          La dezvelirea și sfințirea monumentului au participat autorități locale, localnici, reprezentanți ai Asociației Prospectorii Istoriei, dar și Ion Folea, ultimul veteran de război în viață al comunei Mănăstirea Cașin, care vă împlini 101 ani pe 17 ianuarie.

          Veteranul Ion Folea

          Slujba de sfințire a monumentului și parastasul pentru eroi au fost ținute de un sobor de preoți în frunte cu părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu, care au transmis și un mesaj al Înalt Preasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

          Tragediile și ambuscadele lecturii (I)

          Vine o vârstă la care începi să realizezi inventarul „bibliotecii din tine”. Ce-ai citit? Cum ai citit? Ce urme au lăsat lecturile?… Când am inițiat acest inventar m-au lovit din nou vorbele rostite de regretatul Om/ filolog Mihail Andrei, într-o gară, pe când eram adolescent: „Spune-mi, te rog, ce cărți citești!” Tot inventariind cărțile „bibliotecii din mine”, m-a dus gândul și către unul dintre topurile importante ale celor mai citite cărți din lume. Probabil că pe unele dintre acestea voi avea timp să le citesc doar în biblioteca aceea la care râvnesc mereu: cea de Dincolo… „Spuma zilelor”, Boris Vian; „Alcooluri”, Guillaume Apollinaire; „Husarul de pe acoperiș”, Jean Giono; „Pantoful de satin”, Paul Claudel; „Călătorie la capătul nopții”, Louis-Ferdinand Céline; „Jurnalul unui nebun și alte povestiri”,Lu Xhun; „Pact cu diavolul”, JoaoGuimaraes Rosa etc., de pildă, mă așteaptă deja pe rafturi aproape uitate… Privind retrospectiv, dar și către viitorul aflat în firească destrămare, mă gândesc și la zisa lui John Waters, regizorul american care ne spunea: „Alege cărți grele. Din cele la care trebuie să te concentrezi atunci când citești. Și, pentru numele lui Dumnezeu, să nu te aud spunând: «Nu pot să citesc ficțiune, am timp doar pentru adevăr!». Ficțiunea este adevărul”. (apud Ioana Ristea, http://www. carteadelaora5.ro.)

          Firește, important este și cum citim, nu doar ce citim. Primul gând îmi aleargă către sugestia lui Faguet: „N-aţi vrea să citiţi aşa cum învăţaţi să cântaţi la vioară, adică să încercaţi o mare plăcere citind?” (Emile Faguet, „Arta de a citi”, București, Editura Albatros, 1973) Apoi merg cu sufletul către Mircea Eliade, cel care ne invită să privim lectura prin ochii regăsirii funcției sale primordiale, magice, care are rolul de „a stabili contactul dintre om şi cosmos, de a aminti memoriei scurte şi limitate a omului (modern) o vastă experienţă colectivă, de a lumina Riturile”. („Drumul spre centru”, București, Editura Univers, 1991, p. 120) Zilele trecute am dat însă peste niște vorbe tulburătoare rostite de Goethe, pe care Pierre Hadot le așază în „Exerciții spirituale și filosofie antică”. (Arad, Editura Sf. Nectarie, 2015, p. 80): „Bieții oameni habar n-au câtă vreme și câtă trudă îți trebuie pentru a învăța să citești. Mie mi-au trebuit optzeci de ani pentru acest lucru și nici acum n-aș putea spune că mi-am atins scopul”. Goethe îmi vorbește și despre o anume tragedie a lecturii. Dacă-i aplaudăm vorbele, înțelegem că unii nu vom mai apuca a învăța să citim…

          Cititul poate ascunde și alte… tragedii. Poți să citești, dar să rămâi după lectură „prizonier în postura […] de cititor care parcurge pasiv rândurile unui text, fără voinţa de a transforma acel text şi de a se lăsa el însuşi transformat”, cum foarte inspirat sugerează Anca Călin. („Lectura e un mod de viață”, Dilema veche, nr. 552, 11-17 septembrie 2014) Îmi amintesc în acest context și de darul primit de la specialista în filosofia presocratică, Clémence Ramnoux, cea care ne spunea că nu este suficient că ai auzit sau ai învăţat, nici că eşti capabil să repeţi; trebuie să fii schimbat. Nu este suficient să asişti la ceremonie; trebuie chiar să fii prezent, să fii nu doar spectatorul, ci și actorul ei. Altfel, lectura nu va fi decât o ambuscadă cu otrăvite chemări de sirenă care-ți va jefui timpul liber și nu doar atât.

          Vindecarea femeii gârbove

          La jumătatea postului Crăciunului când deja cu praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului începe să se cânte „Hristos Se naşte slăviţi-L…” în vederea pregătirii credincioşilor pentru a întâmpina după cuviinţă praznicul Naşterii lui Hristos, Îl întâlnim pe Iisus în Sinagogă învăţând mulţimile…Tot aici îşi petrecea amarul şi o femeie gârbovă ţintuită de un duh să stea îndoită de la jumătate cu faţa în jos „şi nu putea să se ridice de 18 ani nicidecum”(Luca 13,10). Tocmai pe aceasta „văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu” (Luca 13,13).

          Fiind zi de sâmbătă, când nimeni nu putea să lucreze, primeşte mustrare de la mai-marele sinagogii. Prompt şi clar vine şi răspunsul Domnului care lămureşte această problemă, dar şi îi lasă pe toţi muţi şi fără replică: „Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă sâmbăta boul său sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, pe care a legat-o satana de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?’’(Luca 13,15-16). Şi toţi au rămas ruşinaţi la cuvântul Lui.

          Omul este prin creaţie drept, privitor „la cele înalte”cum spune psalmistul. Cuvântul OM (antropos, în greacă) înseamnă şi „privitor în sus”. Din păcate, mulţi dintre oameni, împovăraţi de păcate, sunt gârboviţi, obligaţi să privească în jos; nu mai pot să-şi ridice ochii către cer, către cele de sus – de aici şi zicala: „nu are coloană vertebrală”. Mântuitorul a vindecat-o pe gârbovă de neputinţa ei. I-a redat bucuria de a privi către ceruri. I-a redat puterea de a se ridica. I-a redat plăcerea de a-L căuta şi vedea. Nu a amânat vindecarea ei deşi conform legii iudaice era oprit sâmbăta acest lucru „şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El” (Luca13,17).

          Nu există oprelişti în faţa nimănui atunci când este vorba de săvârşirea binelui! Oare pe cei dintre noi gârboviţi de mulţimea păcatelor cine îi va vindeca? Suntem în Postul Crăciunului – perioadă de urcuş duhovnicesc, de curăţire prin spovedanie şi sfinţire prin împărtăşanie pentru întâmpinarea cu bucurie a Naşterii Domnului. Întâmpinându-L în acest fel pe Iisus, prin rugăciune către Dânsul, nădăjduim să primim alături de bucuria prăznuirii şi îndreptarea noastră de sub povara păcatelor; puterea de a-L găsi şi vedea, de a-L urma şi a-I face voia în viaţa noastră.

          Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

          Jumătate de miliard de euro, pentru apa județului

          Sâmbătă, 5 decembrie, conducerea Consiliului Județean, împreună cu administrația Companiei Regionale de Apă (CRAB) Bacău, a prezentat, într-o conferință de presă, contractul de 472 milioane euro (inclusiv TVA) pentru aplicația pe apă/canalizare a județului Bacău.

          Evenimentul, la care a participat și europarlamentarul PSD Dragoș Benea, are loc la doar câteva zile după ce președintele CJ, Valentin Ivancea, a reușit să semneze contractul de finanțare pentru această importantă investiție pentru întregul județ. „Un proiect extrem de important, cu o valoare de aproximativ o jumătate de miliard de euro. Dar, ca să ajungem la această fază, a fost nevoie de peste 4 ani și jumătate de muncă susținută”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ.

          Investiții de 54 milioane euro în rețeaua de apă din municipiul Bacău

          Cert este că 54 de procente din valoarea proiectului vor fi reprezentate de investiții în infrastructura de apă, diferența de 46 la sută fiind investiții în infrastructura de apă uzată. Proiectul vizează 41 de UAT-uri, care, în total, vor beneficia, printre altele, de o extindere a rețelei de distribuție a apei, cu 377 de kilometri, dar și de reabilitatea a 113 kilometri din infrastructura deja existență. Numai în municipiul Bacău, vor fi realizate investiții totale de 54 milioane euro. În derularea finanțării, vor fi încheiate 25 de contracte de achiziții, dintre care 20 vor fi pe lucrări – pentru 14 deja fiind întocmită proiectarea – , 3 contracte de servicii și 2 contracte de furnizare.

          „Înainte de a semna acest contract de finanțare, Consiliul Județean și CRAB au fost extrem de atenți și curajoși, cerând Autorității de Management aprobarea pentru scoaterea la licitație a celor mai importante contracte pentru municipiul Bacău. Mă refer la stația de demanganizare, cu o finanțare de 95 la sută asigurată de Consiliul Județean, lucrări demarate deja, ajunse la circa 18 la sută, dar și la reabilitarea aducțiunii Stejarul – Bacău, precum și extinderea și reabilitarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare Mărgineni. Cred că știți despre conducta de 23 de kilometri, care n-a fost niciodată reabilitată, dar și despre pierderile de peste 60 la sută din rețeaua de conducte din municipiul Bacău.”

          Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău

          Rețeaua de apă din Șerbănești, prima care intră în programul de reabilitare

          La rândul său, Nina Chiper, managerul CRAB, referindu-se la stația de demanganizare, a amintit că apa din cele 44 de puțuri de apă din zona Gherăiești are un conținut de mangan peste limita admisă de normele europene, făcând imposibilă distribuirea către populație. „Prin realizarea acestei stații, vom putea asigura necesarul de apă al municipiului Bacău. Suntem la un grad de execuție de 18 la sută, cu fonduri de la Consiliul Județean. Avem un contructor capabil și sperăm ca, până în septembrie 2021, să putem pune în funcțiune acest obiectiv important”, a arătat managerul CRAB.

          În plus, lucrările de reabilitare a rețelei de conducte din municipiul Bacău vor începe cu zona Șerbănești, un punct extrem de sensibil, în ultima perioadă, acestea urmând a fi finalizate în trei ani. Mai mult, în decurs de doi ani, vor fi încheiate și lucrările la reabilitare a celor 23 de kilometri din aducțiunea Stejarul – Barați, „cu o vechime de peste 30 de ani, dintr-un material care nu mai corespunde standardelor”, unde, la fel, au fost înregistrate numeroase avarii în ultima perioadă. „Mai sunt alte două contracte importante, privind conductele de aducțiune, respectiv cei 9,5 kilometri de la Poiana Uzului la Cărăboaia și alți 30 de kilometri dintre Cărăboaia și Cașin, unde acum doi ani a fost o avarie majoră care a lăsat fără apă locuitorii din zonă”, a adăugat Nina Chiper.

          La final, europarlamentarul Dragoș Benea a amintit despre piedicile venite din partea guvernanților care au păstrat semnarea contractului abia în apropierea alegerilor, subliniind că „important este că acest contract este pe fonduri europene, cele mai sigure, și, astfel, nu se mai depinde de capacitatea unui buget de Consiliu Județean sau național”.

          „Această documentație a trecut prin furcile caudine ale Autorității de Management de la Ministerul Fondurilor Europene, dar și ale celor de la Jaspers, firma angajată de Uniunea Europeană pentru a verifica eligibilitatea și valabilitatea unor proiecte. Aplicația se întinde pe zona de vest a județului, atât pe urban cât și pe rural, pe zona centrală, foarte puțin în est, pentru că acolo sunt suprafețe întinse, costuri mari, putere de cumpărare redusă etc. Ca și la centura ocolitoare, unde am avut parte de un constructor foarte bun, la această aplicație de jumătate de miliard de euro, am avut norocul să lucrăm cu o firmă de consultanță care și-a făcut treaba. Și nu o dată, ci de trei-patru ori, la «deșeuri», la «alimentarea cu apă» etc, astfel încât să nu avem probleme la implementarea investiției.”

          Dragoș Benea, europarlamentar PSD

          Fotbal/Liga a II-a: Aerostar, remiză prețioasă la Buzău

          Aerostar a încheiat anul cu fruntea sus. După victoria cu Petrolul și remizele în compania Craiovei și a Politehnicii Timișoara, „aviatorii” au obținut un rezultat important și pe terenul unei alte formații cu pretenții, Gloria Buzău. Sâmbătă, în etapa a cincisprezecea – ultima din 2020 – Aerostar a ținut în șah, 1-1, gruparea buzoiană, chiar în Crâng.

          Echipa antrenată de Daniel Munteanu a deschis scorul în minutul 40, atunci când, la o intercepție a lui Ardei, Gavrilă a declanșat un contraatac pasându-i lui Vraciu, iar acesta l-a servit pe ex-buzoianu Burlacu care, cu un șut de la 22 de metri, la colțul scurt, l-a învins pe portarul Stoian. La 1-0, băcăuanii au avut patru ocazii mari pentru a pune victoria la adăpost, însă Vraciu, în două rânduri (44 și 50), P. Popescu (58) și Mureșan (60) au fost lipsiți de luciditate la finalizare.

          Și dacă nu s-a făcut 0-2, pe tabela de marcaj s-a aprins rezultatul de 1-1. După ce în min. 63 a salvat miraculos șutul lui Balgiu, portarul Aerostarului, Cebotari, s-a recunoscut învins trei minute mai târziu atunci când Ciobanu a reluat în poartă centrarea înapoi a ex-ului Ghinga. Finalul a aparținut gazdelor, formația antrenată de Ilie Stan încercând să obțină toate cele 3 puncte, însă Aerostarul a rezistat. Mai mult, pe contraatac, oaspeții au fost aproape să dea lovitura, marcând un gol anulat pe motiv de ofsaid și solicitând penalty la o fază la care arbitra Terteleac a lăsat jocul să continue.

          Aerostar va reveni pe teren cu prilejul unui meci oficial pe 20 februarie 2021, atunci când va primi vizita Unirii Slobozia, în runda cu numărul 16 a ligii secunde.

          Teleșcoala noastră (XVI)

          „Lada de croitor a morfologiei”

          Așa a fost numit adverbul, dar nu pentru a-l face sinonim cu obiectele inutile (cum s-a spus), ci pentru a-i evidenția resursele nebănuite și posibilitatea de a ne scoate din impas când dorim a ne nuanța exprimarea. C. O., profesoara de serviciu din zilele de 24 și 25 nov., vorbea chiar de „coșul de gunoi” sau de „micul Babilon gramatical”, ca echivalente pentru această parte de vorbire. Face casă bună cu verbul, căruia îi este îndatorat, și cu conjuncția, după spusele poetului rus Aleksandr Pușkin: „De-acum încolo-n rime verbe voi lua/ Și nu le-oi brăcui* cu îngâmfare/ Ca pe recruții ce-au ajuns schilozi/ Ori ca pe cai pentru ținuta proastă/ Și voi alege-adverbe și conjuncții,/ Din mica-adunătură oștire înrolând”. (*a brăcui = a da deoparte ceea ce este nefolosit)

          Metodica disciplinei

          Lecția, chiar și la TV, nu e o conferință, așa că rarele oaze didactice ne bucură: •„Pentru început: ȘTIU” (ora a doua: adverbul – consolidare); • „Am învățat” (la finalul lecției); • „Ne propunem: …” (la început). În ordine, am recunoscut actualizarea cunoștințelor, retenția, respectiv enunțarea obiectivelor.

          Semiadverbului, o statuie!

          Bună discuția despre acele particule cu topică fixă, fără funcție sintactică, dar cu o puternică energie expresivă. Să ne gândim la cât de eficientă este sintagma comercială: „Și în rate!”, cu „și” semiadverbial.

          Definiția, greu de prins!

          Nu i-a reușit profesoarei decât genul proxim: „Adverbul este partea de vorbire neflexibilă”. Diferența specifică este ori greșită, ori incompletă: „care arată o caracteristică a unei acțiuni, a unei stări sau a unei însușiri”. Câtă vreme determină un verb (80%), un adjectiv (15%) sau un alt adverb (5%), caracteristica va fi a unei acțiuni sau stări, a unei însușiri, respectiv a unei alte caracteristici (când determină un alt adverb). Andreea Seba a lămurit etimologia: ad- „pe lângă”, –verb „verb(um)”.

          Gata cu unele prepoziții!

          Asemenea, aidoma ș.a., tolerate în clasa prepozițiilor (pentru cazul dativ), au trecut cu arme și bagaje în categoria adverbelor, deși sună bizar „A lucrat asemenea vecinului” (Cum a lucrat? asemenea; Asemenea cui? vecinului).

          Veșnicul (?) perdant – virgula

          Multe, prea multe situații de necunoaștere a regimului acestui semn de punctuație. (Și când te gândești că elevilor li se cere la examen să corecteze punctuația unor texte.) a) Între subiect și predicat: • „Adverbele de mod […], au rolul…” •„Adverbele de mod:…, sunt mărci”; b) Înaintea conjuncțiilor disjunctive: •  „Nu se știe dacă fumează, ori nu”; c) Inamice ale logicii: • „Adverbul de negație nu preia funcția de predicat, în enunțurile eliptice”; d) Artificiale: • „Poate, va veni”; •  „Am mâncat atât, cât mi-a trebuit”. e) Înaintea parantezei: „conectiv, (relativ)”; f) Necitite: • „A plecat, probabil, mai devreme” ş.a.

          Erată

          1) „Știați că?//Acțiunile au caracteristici?” (Corect: „Știați că…”//„… acțiunile au caracteristici?”; 2) „de aia” (de menționat că e un termen familiar); 3) „adverbul e subordonat unui verb, unui adjectiv sau unui substantiv” (corect: „sau unui alt adverb”); 4) „cuvinte care indică modul în care se realizează acțiunea unui verb” (urmează însă și adverbe de timp și loc: „dis-de-dimineață”, „afară”); 5) „micul babilon” (corect: „Babilon”); 6) „complement indi-rect” (obișnuința de a despărți cuvintele înaintea silabei finale atunci când profesorul se adresează elevilor poate produce efecte total nedorite); 7) „A privit îndărătul tinzii” (corect: tindei).

          Veteranul de război Ion Andrioaiei, din Măgirești, a împlinit 101 ani

          Casa familiei Andtrioaiei, din Măgirești, s-a umplut de lume la mijlocul acestei săptămâni. Președintele Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, col. (rtr.) Paul Valerian Timofte și președintele subfilialei din comună a acestei asociații, Constantin Dospinescu, au venit, împreună cu primarul Câdă Ionică și cu viceprimărița Simona Popoiu, să-l felicite, la împlinirea a 101 de ani de viață pe veteranul de război lt. (rtr.) Ion Andrioaie.

          „Am stat de vorbă despre amintirile de pe front și din prizonierat – spune Paul-Valerian Timofte. Am avut surpriza plăcută să ascultăm un om foarte lucid, cu o memorie de invidiat la această vârstă. I-am urat, cu acest prilej, un sincer «La mulți ani!» bravului veteran de război, dar și fiilor, fiicelor, nepoților și strănepoților care cu respect și onoare l-au omagiat alături de noi”.

          Veteranul de război a primit din partea Asociației Cultul Eroilor un tort și un mic cadou, iar din partea filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război și a filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” o diplomă și o plachetă de onoare. „Cu respect și onoare, vă prezentăm onorul, brav veteran!” – i-a mai spus veteranului președintele Filialei Cultul Eroilor.

          Ion Andrioaiei a fost sărbătorit și la împlinirea a 100 de ani, când i-a fost înmânată „Diploma aniversară” acordată de Asociația Națională a Veteranilor de Război (ANVR). Pe diploma semnată de președintele ANVR, grl. (retr.) Marin Dragnea, apărea și gradul de locotenent în retragere care i-a fost acordat cu acest prilej veteranului. Iar evenimentul a avut loc chiar de Ziua Veteranului de Război, sărbătorită în fiecare an pe 29 aprilie.

          Ion Andrioaiei a fost concentrat în 1942, a luptat pe fronturile din țară, dar și în fosta URSS. A fost prizonier, la sovietici, în zona Crimeea, și s-a întors acasă abia în 1944.

          Conferința finală a proiectului STUD-UBc implementat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

          Vineri, 4 decembrie 2020, a avut loc, pe platforma Zoom, Conferința finală a proiectului „Student la UBc! Acces la educație pentru elevii din mediile defavorizate (STUD-UBc)” implementat de Universitatea „Vasile Alecsandri” (UBc) din Bacău.
          Proiectul, finanțat de CNFIS prin Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI) 2020, a fost derulat în perioada mai-decembrie, în parteneriat cu 3 licee: Liceul „Carol I” din Bicaz, Liceul „Gheorghe Ruset Roznovanu” din Roznov și Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” din Sascut.

          Obiectivul general a vizat maximizarea șanselor pentru elevii din mediile defavorizate, privind accesul la studii superioare, în grupul-țintă fiind 175 de elevi din liceele partenere.  Activitățile din cadrul proiectului au vizat facilitarea interacțiunii dintre elevii instituțiilor de învățământ preuniversitar, în special a celor aflați în medii defavorizate și reprezentanții UBc. Dintre acestea amintim: Student pentru 3 zile, Ziua Porților Deschise, Caravana Admiterii, Student 2020, Workshop-uri de consiliere.

          „Vrem să mulțumim partenerilor noștri de la cele 3 licee, elevilor și studenților, precum și întregii echipe pentru realizarea tuturor activităților în mediul online. Cu toate acestea, elevii și studenții au putut să împărtășească impresii privind viața academică, să cunoască oferta educațională a celor 5 facultăți și să descopere, în cadrul workshop-urilor de consiliere și orientare în carieră, cât de important este să corelăm interesele pentru un anumit domeniu de studii cu elementele aptitudinale. Implicarea studenților de la Liga Studențească din UBc a fost esențială, în interacțiunea cu elevii, iar propunerile colectate în cadrul concursului organizat vor fi realizate anul viitor. Datorită efortului nostru comun s-au conturat direcții noi pentru colaborări viitoare, pe care ne propunem să le fructificăm cât mai curând”, a declarat conf. univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu, director de proiect.

          Ambiție, consecvență și dăruire

            În echipa celor care iubesc ceea ce fac și realizează lucruri minunate se încadrează sanitarii, oamenii care intervin în situațiile critice, dedicați meseriei și profesioniști în îndepinirea misiunilor încredințate.

            Absolventă a Școlii Postliceale Sanitare de Stat din Suceava și a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, sergent-major Florentina Chirilă este din anul 2017 subofițer sanitar în cadrul Escadrilei 952 Elicoptere SOCAT de la Baza 95 Aeriană și se conduce după deviza ,,Răspândește lumină, iar întunericul se va risipi de la sine”.

            ,,Inspirată și îndrumată de pasiunea soțului în exercitarea meseriei de militar, am urmat cursurile Școlii de Subofițeri Sanitari din Focșani, primind repartiție la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila”, secția Oftalmologie.

            Tranziția la Baza 95 Aeriană mi-a oferit zile și activități foarte dinamice și caracterizate de multă interacțiune cu oamenii, în contextul ordinii și disciplinei, definitorii celor care au ales să îmbrace haina militară.

            Eu nu cred în simplu și ușor, ci cred în posibilitatea de a-ți găsi ceea ce este potrivit pentru tine și de a învăța din toate experiențele pe care ai ocazia să le trăiești. Acesta este motivul pentru care am ales să fiu insoțitor de bord sanitar.”

            Cu familia în suflet și cu toate forțele în sprijinul paznicilor cerului, dezideratul ei este să-i facă mândri pe cei doi băieți, Luca și Tudor și să reprezinte un exemplu pentru ei.

            Accident la Brătila

              FOTO: Alexandru Anicăi

              Astăzi, pe DN 11 Oneşti – Bacău, în zona localităţii Brătila, judeţul Bacău, un autoturism s-a răsturnat pe partea carosabilă, accident soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.

              În urma accidentului, a rezultat o victimă conștientă, cu fractură deschisă la membrul superior și fractură de piramidă nazală.

              Victima a fost preluată de SMURD Onești în vederea transportului la UPU Bacău.