Dr. ing. Valentin Anastasiu, ultimul director general al fostului Combinat Petrochimic Borzești, a trecut, chiar în ziua de Crăciun 2020, la Cele Veșnice. A fost unul dintre cei mai importanți manageri și specialiști ai platformei industriale oneștene, mâna de fier care a coordonat aproape 20 de ani activitatea acestea și a unui colectiv de peste 15.000 de salariați.
A condus combinatul care avea trei mari uzine (Combinatul Chimic – actualul Chimcomplex Borzești, Rafinăria Onești – actuala Rafo și Combinatul de Cauciuc Sintetic – actualul Carom) în perioada 1975-1993, iar după divizarea acestuia în cele trei mari unități industriale a fost, pentru o perioadă de timp mai scurtă, directorul general al societății Carom. „Inginerul Valentin Anastasiu, spunea fostul director comercial Mărgărit Ionescu, s-a dedicat trup și suflet combinatului”.
L-am cunoscut în mai multe rânduri, inclusiv în calitate de ziarist. L-am perceput de fiecare dată un om foarte hotărât, poate chiar orgolios, dar era o somitate în profesia sa și nu putea fi contrazis ușor. Odată m-a chemat să-mi arate chiar din biroul său cifre și documente care confirmau că măsurile luate de el și echipa sa erau certe și bine venite. Am stat de vorbă pe îndelete pe acest subiect, într-o perioadă când era considerat o persoană tot mai controversată.
Valentin Anastasiu își cunoștea bine meseria, domeniul de activitate, iar ideile sale s-au dovedit adevărate în timp. La un moment dat, într-o simplă și scurtă discuție, la o întâlnire întâmplătoare, mi-a spus fiu atent și să văd cum „petrochimia românească arde pe șosele”. În primii ani ’90 tocmai începuse să crească exponențial transportul cu automobile, iar petrolul transformat mai ales în carburanți avea mare căutare. Valentin Anastasiu vedea o valoare adăugată acestei materii prime mult mai mare dacă din ea s-ar fi fabricat produse care să susțină industriile de profil. Combinatul de cauciuc sintetic din Onești, singurul de acest fel din România, era un astfel de exemplu, construit alături de rafinăria care îl alimenta cu importante produse.
După 1990, lui Valentin Anastasiu i s-a opus sindicatul Carom, care a organizat mai multe acțiuni de protest, pentru demiterea sa. La vremea aceea, sindicatele erau o forță.
La întâlnirea din biroul directorului general, despre care am amintit, l-am cunoscut și pe Tudor Găureanu, director mecano-energetic la Carom, viitorul director general al Rafo. Acum am văzut postarea sa pe pagina de Facebook pe care o deține, cu privire la decesul fostului director general: „În această seară, seara de Crăciun, ne-a părăsit pentru totdeauna domnul Valentin Anastasiu! A fost omul care a condus și inspirat, poate, cea mai cutezătoare generație de petrochimiști din câte au fost pe aceste locuri… El ne-a fost Generalul…”.
Alina Nicoleta Fodor: „De ce am ales să lucrez la Ambulanță? E simplu la mine: pentru că a fost un vis pe care îl aveam de când eram copil, vis care acum a devenit realitate. Sunt mama a doi copii minunați și tocmai am împlinit 32 de ani. De ce tocmai cadru medical? Am avut nefericirea de a avea anumite probleme de sănătate, pe vremea când eram doar un copil. Mi-am văzut mama care era internată cu mine la spital suferind foarte mult din cauza mea și a situației. Atunci am văzut și alți copii cu probleme mari de sănătate. Și tot atunci mi-am zis: când voi fi mare, eu voi fi cea care le voi oferi multe zâmbete. Pentru că DA, meseria aceasta de asistent îți oferă și oportunitatea de a oferi zâmbete. Timpul a trecut și, după terminarea liceului, perioadă propice de a mă înscrie la o școală cu profil medical, am aflat că o nouă internare în spital urma să îmi strice planurile. Cum șansele de mă mai putea înscrie erau aproape zero, părinții au hotărât să îmi depun dosarul la o facultate cu profil economic, pe care am și finalizat-o, și chiar am profesat în domeniu. În 2013 însă, am reușit să fac ceea ce-mi doream: să fiu eleva unei școli sanitare, chiar dacă prioritățile mele erau altele, având deja primul copil. Apoi era familia, siguranța zilei de mâine. Însă, cu ajutorul celor de lângă mine, a celor dragi mie, a familiei, dar și cu dorința de a-mi împlini visul meu din copilărie, am reușit. În 2016 am absolvit Școala Postliceală Sanitară, iar în 2017 am început să lucrez ca asistentă medicală la un Centru de bătrâni, unde, zic eu, am reușit să fac lucruri minunate. De ce am ales un Centru de Bătrâni? Eu însămi am fost crescută de bunici și, cumva, am simțit că oferind afecțiune voi reuși să aduc alinare și mulțumire acelor bolnavi și nu numai. Căci, să fii asistent medical, pe lângă profesionalismul de care trebuie să dai dovadă în meseria aceasta, trebuie să fii sensibil, să împarți zâmbete și empatie față de pacienți și să-i tratezi așa cum ți-ai dori să fii și tu tratat dacă ești pacient. La acest Centru, m-am dezvoltat inclusiv pe plan profesional, având pacienți cu diferite patologii medicale, dar și diferite povești de viață, care m-au ajutat să cresc, să devin un om mai bun, să îmi doresc să aflu și, totodată, să învăț lucruri noi pentru mine. Iar locul perfect pentru toate acestea era Serviciul de Ambulanță. Aici le ai pe toate! Aici nici o zi nu seamănă una cu cealaltă! Ambulanța îți oferă adrenalină, satisfacție, speranță, încrederea că dacă îți dorești cu adevărat ceva, orice e posibil. Lucrând acum aici, mă simt un om norocos, aici pot învăța mai mult în meseria mea de asistent medical de la colegii mei profesioniști, și, mai important, aici pot oferi în continuare… zâmbete. Și dacă ar fi să evidențiez cazurile frumoase, în comparație cu cele foarte dureroase, care te marchează efectiv, sunt acelea în care participi direct la o naștere. Iar eu am asistat o gravidă, care născuse la termen, dar acasă, o fetiță minunată. A fost cea mai minunată experiență! Însă fiecare urgență care se termină cu un «Mulțumesc» din partea pacienților îți aduce o satisfacție de nedescris. Cazurile dureroase sunt cele în care, împreună cu pacientul, te lupți să le salvezi. Ceea ce noi, cei de la Serviciul de Ambulanță Bacău, facem zi de zi, ceas de ceas, secundă cu secundă.”
Ana Maria Pleșcău: „Am vârsta de 30 de ani și sunt căsătorită de 10 ani. Din data de 1 aprilie 2020, lucrez la Serviciul de Ambulanță Bacău, după o perioadă de 1 an și 4 luni de voluntariat. Sunt o persoană care sper și vreau să salvez multe vieți! În anul 2018, luna octombrie, au fost primele zile în care am simțit că viața mea va avea un nou început și că sunt pregătită să fac ceva ce mi-am dorit dintotdeauna. Am început să fac voluntariat în Stația de Ambulanță Bacău, am simțit că locul meu e printre oamenii care ajută și salvează oameni. Am simțit că vreau să fiu pregătită: «totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!» Simt că aici este locul meu, că nu se compară cu nimic mulțumirea de a vedea speranța în ochii pacientului atunci când ajung la locul unei solicitari și încerc să alin suferința. Vreau să acționez cu credință și cu dorința de a salva multe vieți.”
Fana Iuliana Ambrose: „Inițial mi-am dorit să vin ca voluntar în vremea pandemiei, iar doamna Alina Banu, asistenta șefă a Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, mi-a oferit oportunitatea de a lucra cu o carte de muncă, moment în care am început să pășesc și eu pe acest drum frumos numit «Ambulanța». Nici nu mi-am dat seama cum a zburat timpul și iată-mă aici, făcând parte din acest minunat colectiv, care nu ezită nicio secundă să fie acolo unde trebuie, în prima linie. Când a început isteria cu pandemia care a creat o panică generală am simțit că vreau să ajut cu sau fără echipament de protecție. Am înțeles că trebuie să ne mobilizăm în masă, noi cei fără temeri, și să fim acolo pentru cei aflați în nevoie. Pe viitor îmi propun să rămân același om curajos care sunt și am fost dintotdeauna, poate puțin inconștientă pentru unii, dar un asistent care nu voi da înapoi niciodată de la nimic, indiferent de cât de greu sau cât de lung va fi drumul acesta pe care-l avem de parcurs «la braț cu COVID-ul»!”
Maricica Rusu: „«Când simți că nu mai poți și vrei să renunți, amintește-ți ce te-a determinat să începi», spunea un autor necunoscut. Și așa e! Meseria de asistent medical este frumoasă și implică multă grijă și dăruire din partea celui ce o practică. Trebuie, în primul rând, să ai dragoste și răbdare față de cei aflați în suferință. În urmă cu 6 ani, am absolvit cursurile Școlii Postliceale Sanitară «Mihai Eminescu» din Bacău, specializarea de Asistent Medical Principal. Îmi plac provocările acestei meserii și de aceea am ales acum 8 luni să vin la Serviciul de Ambulanță Bacău. Am făcut voluntariat o perioadă aici și nu mi-a fost greu să mă acomodez, să învăț și să observ fiecare detaliu, fiecare gest, să ascult fiecare cuvânt, fiind în umbra unui profesionist. Am prins foarte repede ritmul și stilul de lucru, așa că de la ture de zi, am ajuns și la ture de noapte, ceea ce pentru mine era palpitant. În meseria de asistent medical pe ambulanță, trebuie să ai niște atuuri puternice, să fii răbdător, calm și să fii prezent, cu gândul acolo. În momentul în care ai văzut bolnavul, nu mai ai nici familie, nici colegi, nu mai ai nimic, ai doar pacientul din fața ta și siguranța în ceea ce faci. Viteza și reacția sunt esențiale, deoarece de cele câteva secunde de atenție și atitudine practic depinde viața pacientului. Sunt rezistentă la stres, chiar dacă munca este solicitantă prin numărul de pacienți, de solicitări, de nivelul sarcinilor și cazurilor care niciodată nu sunt la fel, fiind unice între ele, respirând profund și conștientizând momentele critice, astfel încât interacțiunea cu pacientul să nu fie marcată de frustrare sau cuvinte tăioase. Îmi amintesc și acum prima zi, o zi care a început cu emoții și care s-a terminat cu un suflu de ușurare. Fiecare caz, în felul lui, este o provocare pentru mine. Am început să simt asta atunci când nu mai aveam pe nimeni în spatele meu care să-mi spună ce și cum să fac, urmând să iau singură decizii. Nu au fost cazuri grele, intensitatea emoțiilor crește direct proporțional cu gravitatea diagnosticului de pe fișă. Tot timpul trebuie să fiu pregatită și să mă adaptez la orice situație, punând în practică ceea ce am învățat. Meseria aceasta presupune și ea riscuri și aici mă refer la aparținători, pentru că nu știi cu cine ai de a face și la cine te duci la o solicitare. Dar nu-mi este teamă și nu mă pierd cu firea în momente dificile, pentru că am învățat să fiu calmă și să nu răspund provocărilor venite din partea celor nemulțumiți de anumite aspecte. Activitatea alături de colegii mei este importantă. Suntem o echipă și ne ajutăm participativ. Fiecare membru al echipei aduce valoare muncii noastre și, totodată, satisfacții imense!”
Oana-Luciana Roșca: „Debutul meu la Ambulanță a început undeva în anul 2017, luna octombrie, cu pași mici, puțină teamă, dar, pe toată perioada voluntariatului, Ambulanța pentru mine a reprezentat muncă și devotament față de pacient. Am ales Ambulanța pentru adrenalină, lucru în echipă, dar, cel mai important lucru, decizia promptă și corectă, pe care tu, ca asistent medical, trebuie să o iei în termen scurt pentru pacientul aflat în mâinile tale… Ce-mi doresc în viitor? Să-mi păstrez aceeași perseverență și simpatie față de pacient, dar și de actul medical. Îmi doresc ca locul de muncă la Serviciul de Ambulanță să fie primul și ultimul loc de muncă, locul cu cele mai frumoase amintiri legate de pacienți și colectivul în care mă aflu.”
