joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1646

Fotbal/ Liga a II-a: Turris s-a retras. Ce se întâmplă cu punctele?

Forfaitul echipei din Turnu-Măgurele avantajează Aerostarul în lupta pentru evitarea retrogradării. În funcție de decizia FRF privind rezultatele teleormănenilor din acest sezon, pentru „aviatori” se profilează două scenarii, unul mai favorabil decât celălalt.

Un semn de întrebare se spulberă, altul îi ia locul. Clasată pe locul 13 după sezonul de toamnă al ligii secunde, Turris Oltul |Turnu Măgurele nu va mai continua competiția și în 2021. Rămasă fără sprijin financiar după forfaitul lui Valentin Dragnea (fiul ex-liderului PSD, Liviu Dragnea), echipa teleormăneană și-a anunțat retragerea în mod oficial weekend-ul trecut, când a înștiințat și Federația Română de Fotbal. Odată clarificată această problemă, o alta este pusă pe tapet: ce se întâmplă cu rezultatele lui Turris din primele 15 etape? Concret, cu cele 19 puncte acumulate de gruparea din Turnu Măgurele? Decizia aparține, evident, FRF. Care, deocamdată, s-a limitat la un comunicat laconic: „Cazul va fi introdus pe rolul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF care, în baza ROAF, va lua o decizie privind rezultatele echipei din acest sezon de Liga 2”.

ROAF e clar în astfel de situații, retragerea sau excluderea unei echipe înainte de încheierea turului de campionat aducând după sine anularea rezultatelor înregistrate până atunci. Dacă forfaitul unei echipe se produce după încheierea turului, rezultatele sunt menținute, iar meciurile rămase de jucat sunt automat pierdute cu 3-0. Cum Turris s-a retras înainte de finalul turului, logic ar fi ca rezultatele să se anuleze. Numai că, pe fondul pandemiei, actuala ediție de campionat a ligii secunde este una atipică. Pentru a evita un campionat-mamut, cu 42 de etape, FRF a decis să nu mai existe tur și retur, ci doar un sezon regulat cu 21 de runde, în care fiecare echipă joacă cu fiecare (acasă sau în deplasare, conform programării), urmat de play-off (locurile 1-6) și play-out( restul echipelor, împărțite în două serii). Și, așa cum observau și colegii de la liga2.prosport, FRF a omis să facă precizări în regulamentul pe timpul pandemiei referitor la echipele care s-ar retrage în timpul sezonului regulat, adică unul care nu mai este delimitat de tur și retur.

Așadar, în privința punctelor acumulate de Turris, dubiile continuă să planeze. Vor fie ele validate, iar meciurile rămase de disputat până la finalul sezonului regulat câștigate la masa verde, cu 3-0, de adversari? Sau toate cele 21 de jocuri ale Turrisului vor fi șterse cu buretele? Și într-un caz, și în celălalt, Aerostar Bacău, echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, este avantajată. Ce-i drept, într-unul (primul scenariu) mai mult decât în celălalt, pentru că ecartul față de contracandidate precum Ripensia, CSM Slatina și Unirea Slobozia (echipe care s-au impus în fața teleormănenilor) s-ar reduce tot la 6, 4, respectiv 3 puncte („aviatorii urmând să câștige la masa verde, cu 3-0, meciul cu Turris), în timp ce diferența de punctaj față de Comuna Recea (egala Turrisului) s-ar micșora și mai mult, de la 5 la 3. Cert este că, indiferent de situație, prin retragerea Turrisului, calculul retrogradării s-a simplificat cu o unitate. Rămâne doar ca Aerostar să aibă forța de a surclasa în clasamentul de final al Ligii a II-a alte patru echipe pentru a-și atinge obiectivul: permanența în eșalonul secund. Între timp, vom afla și decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF în privința rezultatelor celor de la Turris. Posibil, chiar zilele acestea. Asta în condițiile în care campionatul se va relua weekend-ul viitor, pe 20 februarie.

Cum arată clasamentul în cazul în care se anulează punctele lui Turris: 1) FC U Craiova 1848 30 puncte (nu a jucat cu Turris), 2) Viitorul Pandurii 25p. (0-0 cu Turris), 3) Rapid 25 p. (1-1), 4) Poli Timișoara 24p. (nu a jucat), 5) Dunărea Călărași 23p. (1-1), 6) Metaloglobus 21p. (1-1), 7) Csikszereda 21p. (0-0), 8) Petrolul 21p. (nu a jucat), 9) Gloria Buzău 21p. (nu a jucat), 10) CS Mioveni 20p. (0-0), 11) Univ. Cluj 20p. (4-1), 12) Farul Constanța 20p. (0-2), 13) CSM Reșița 18p. (1-4), 14) Concordia Chiajna 15p. (2-3), 15) Ripensia 15p. (4-2), 16) Comuna Recea 14p. (1-1), 17) CSM Slatina 13p. (2-1), 18) Unirea Slobozia 12p. (1-0), 19) Aerostar 9p. (nu a jucat), 20) Pandurii 7p. (0-5), 21) Turris 0p.

Cum arată clasamentul în cazul în care se validează punctele lui Turris: 1) U Craiova 1948 30p., 2) Viitorul Pandurii 26p. (gol. 26-21), 3) Rapid 26. (22-20), 4) Dunărea Călărași 24p. (19-15), 5) ASU Politehnica Timișoara 24p. (14-11), 6) Universitatea Cluj 23p., 7) Metaloglobus 22p. (16-10), 8) Csikszereda 22p. (16-12), 9) Petrolul Ploiești 21p. (23-14), 10) Gloria Buzău 21p. (17-12), 11) CS Mioveni 21p. 12) Farul 20p., 13) Turris Oltul 19p., 14) CSM Reșița 18p. (9-16), 15) Ripensia 18p., 16) CSM Slatina 16p., 17) Concordia 15p. (20-21), 17) Comuna Recea 15p. (20-26), 19) Unirea Slobozia 15p. (12-21), 20) Aerostar Bacău 9p., 21) Pandurii Lignitul 7p. În acest scenariu, FC U Craiova, Poli Timișoara, Petrolul, Gloria Buzău și Aerostar ar urma să câștige cu 3-0 la masa verde jocurile cu Turris din finalul sezonului regulat.

Programul etapei a 16-a, prima din 2021 (20 februarie, ora 11.00): Rapid București – Ripensia Timișoara , Csikszereda Miercurea-Ciuc- CSM Reșița, Dunărea Călărași- Farul Constanța, Viitorul Pandurii- Universitatea Cluj, CSM Slatina- CS Mioveni, Fotbal Comuna Recea- Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești- Metaloglobus Bucuresti, Aerostar Bacău- Unirea Slobozia, ASU Politehnica Timișoara- Gloria Buzău. Partida U Craiova 1948- Turris Oltul nu se dispută.

„Indiferent cine și când se retrage din campionat, pe noi trebuie să ne intereseze mai puțin. Principala noastră preocupare este ce avem noi de făcut, și anume acumularea unui număr cât mai mare de puncte în sezonul regulat, astfel încât să fim în grafic pentru play-out. Cred cu toată tăria în salvarea de la retrogradare. În momentul de față, cea mai importantă este prima partidă, cu Unirea Slobozia. Este mai mult decât o partidă, este o adevărată finală, pe care trebuie să o câștigăm indiferent de situație”.
Daniel Munteanu, antrenor Aerostar Bacău

Marea resetare întreține ,,Marea Pandemie”

Ministerul Apărării Naționale a promovat un proiect legislativ care va conferi  (în condițiile aprobării) puteri sporite Poliției Militare în timpul stării de urgență sau de alertă. Astfel, militarii care vor fi scoși pe străzi în astfel de situații vor putea sancționa cetățenii civili, lucru pe care în prezent îl pot face doar polițiștii. Această modificare legislativă vine după ce MApN a constatat că: ,,… a avut dificultăţi în activitatea Poliţiei Militare pe durata decretării stării de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României reprezentată de lipsa prevederilor legislative cu privire la atribuţiile instituţiei în astfel de situaţii”, se arată în expunerea de motive a documentului. (această recunoaștere confirmă faptul că scoaterea militarilor pe străzi s-a plasat în afara cadrului legal) Ce nu spune inițiatorul e că proiectul legislativ propus încalcă constituția. Conform normei constituționale art. 118, al.1 Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.

Concluzionând, armata, constituțional,  nu poate fi scoasă pe străzi pe timp de pace,  nu dă amenzi civililor pt. că nu poartă mască ori nu păstrează ,,distanța socială”. Nu poate fi transformată în substitut de poliție locală, ori națională. Dar această propunere ne spune altceva și anume că, pandemia va continua sub diverse pretexte și limitarea drepturilor cetățenești așișderea, conform planului global al  Marii Resetări. Eventuala opoziție a populației poate fi înnăbușită cu forța armată, dacă datorită intensității nu o poate face poliția. În mod oficial, conceptul Marii Resetări a fost făcut public în cadrul  celui de-al 51-lea Forum Economic Mondial  ediția 2021, care s-a desfășurat online, la Davos, o stațiune montană în Graubünden,  Elveția, în perioada 25-29 ianuarie. „Un an crucial pentru refacerea încrederii” a fost tema întâlnirii, bazată pe conceptul „resetării globale”, concept pe care Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial (WEF-World Economic Forum) și prințul Charles l-au lansat anul trecut. Prezentă la întâlnirea desfășurată digital, Angela Merkel în dialog direct cu Klaus Schwab a întrebat, „Ați ales motto-ul Marea Resetare. Aceasta este tema din acest an. Și mai întreb: chiar avem nevoie de această Mare Resetare?

Nu ne propunem a analiza acum implicațiile profunde ale temei ci faptul că, sintagma  „Marea Resetare” dacă era folosită în public de un jurnalist îl arunca pe neinspiratul utilizator în rândurile „conspiraționiștilor”, iar vocea sa nu mai avea credibilitate. Însă acum, în mod oficial, doctrina neomarxistă și globalismul ca politică au fost asumate public. „Covid-19: Marea resetare”, e o carte scrisă de Klaus Schwab, după care, din perspectiva autorului  pandemia de coronavirus este „oportunitatea de aur” pentru a accelera ritmul schimbărilor către un „nou normal”. Descriind cum se va instaura Noua Ordine (pe care o numește A Patra Revoluție Industrială), el privește COVID-19 drept un moment crucial pentru istoria planetară, comparabil cu Nașterea Mântuitorului: „Vor urma schimbări radicale cu asemenea consecințe încât unii experți vorbesc despre o eră «înainte de coronavirus» (IC) și de o eră «după coronavirus» (DC). Vom continua să fim surprinși deopotrivă de rapiditatea și de natura neașteptată a acestor schimbări – pe măsură ce se vor combina unele cu altele, ele vor genera consecințe de gradul doi, trei, patru etc., provocând efecte în cascadă și nemaivăzute.

La reuniunea virtuală a FEM din iunie 2020 în care a fost stabilită tema pentru anul acesta, a participat și Prințul Charles, unul dintre primii partizani ai Marii Resetări, Gina Gopinath, economist șef al FMI, Antonio Guterres, secretarul general al ONU și președinții unor corporații importante, precum Microsoft, activiști de la grupuri precum Greenpeace International și profesori universitari, partizani ai Marii Resetări. „Avem o strălucită oportunitate să extragem ceva bun din această criză – undele sale de șoc fără precedent i-ar putea face pe oameni mai receptivi față de marile viziuni ale schimbării”, a spus Prințul Charles în alocuțiunea sa. „Este o oportunitate pe care nu am mai avut-o niciodată și probabil că nu o vom mai avea vreodată”, a subliniat moștenitorul tronului britanic.

Întrucât sintetizează cu o mare acuratețe intențiile noilor autoinstituiți lideri globali, în loc de concluzii vom cita un fragment din  scrisoarea cardinalului Carlo Maria Vigano ( fost Nunțiul Apostolic în Statele Unite în perioada 19 octombrie 2011 – 12 aprilie 2016; anterior din 16 iulie 2009 până la 3 septembrie 2010  a ocupat funcția de secretar general al guvernatorului orașului Vatican ), trimisă presedintelui SUA, Donald Trump, cu cateva zile inainte de alegerile din America, și publicată pe 30 octombrie 2020, într-un cotidian național, „…Un mare plan global numit Great Reset (Marea Resetare) este în desfășurare. Arhitectul său este o elită globală care urmărește să supună toată omenirea, impunând masuri coercitive cu care să limiteze drastic libertațile individuale și cele ale popoarelor întregi.  În mai multe țări, acest plan a fost aprobat și finanțat; în altele, se află abia la început. În spatele liderilor mondiali, care sunt complicii și executanții acestui proiect infernal, sunt personaje făra scrupule care finanțeaza World Economic Forum … Scopul Marii Resetări este impunerea dictaturii sanitare cu scopul de a impune măsuri liberticide, ascunse în spatele promisiunilor tentante de a asigura un venit universal și de a anula datoriile individuale. Prețul acestor concesii ale Fondului Monetar Internațional va fi renunțarea la proprietatea privată și aderarea la un program de vaccinare anti-COVID-19 si COVID-21 promovat de Bill Gates în colaborare cu principalele grupuri farmaceutice mondiale. În spatele intereselor economice colosale care îi anima pe promotorii Marii Resetari, obligativitatea vaccinarii va fi însoțită de necesitatea unui pașaport de sănatate și de o identitate digitală, având drept consecință identificarea contactelor populatiei din lumea intreagă. Cei care nu vor accepta aceste măsuri vor fi izolați în lagăre de detenție sau plasati în domiciliu forțat, iar toate bunurile lor vor fi confiscate. .., imi imaginez ca stiți deja că în anumite țări Marea Resetare va fi activată între sfarșitul acestui an și primul trimestru al lui 2021. În acest scop, sunt prevăzute noi carantinări, care vor fi justificate oficial de un presupus val doi și un presupus val trei al pandemiei. Cunoașteți bine mijloacele care au fost desfașurate pentru a semăna panica și a legitima restrangerile draconice ale libertăților individuale, provocand în mod viclean o criza economică mondială. În intenția arhitecților ei, această criză va face ca aderarea țărilor la Marea Resetare sa fie ireversibilă, dând astfel lovitura de grație unei lumi careia doresc să îi anihileze existența și memoria.…”

Dar în ciuda tuturor dezvăluirilor jurnaliștilor de bună credință și a oamenilor lucizi, isteria covid continuă. Noua religie, identificată în ,,adevărul medical absolut propus de OMS, se suprapune pe apetitul politicienilor pentru guvernări discreționare impuse la nevoie, prin forță militară și astfel ne învârtim într-un aparent cerc vicios: „….o normă care afirmă că trebuie să renunțăm la bine pentru a salva binele e tot atât de falsă și contradictorie ca și cea care, pentru a apăra libertatea, ne impune să renunțăm la libertate…”.( Giorgio Agamben – „Epidemia ca politică”)

 Jr. Adrian M. Ionescu

Fascismul civic

A produs o puternică impresie anunțul autorităților de a controla la sânge beneficiarii de ajutor social. Comentariile care au însoțit articolele referitoare la acest subiect sunt extrem de sugestive. Practic, tot românul a descoperit vinovatul pentru starea de lucruri din țară: nemernicul care încasează 140 de lei pe lună de la stat fără să facă nimic. Drept pentru care, acest nemernic, acest hoț, impostor, vampir care suge sângele nației, trebuie pus la muncă. Să transpire, să tragă la jug pentru a merita cei 140 de lei pe lună, nici măcar un euro pe zi. În acest timp, poporul preocupat de ajutorul infim primit de niște nenorociți nu clipește măcar la miliardele încasate de companiile transnaționale drept „ajutor de stat”.

Mai important decât faptul că o multinațională încasează sume uriașe de bani de la stat este că un număr din ce în ce mai mic de oameni încasează sume infime care nu-i ajută nici măcar să supraviețuiască. „Da, dar îi încasează nemeritat”, vor spune unii. În acest caz aș dori să aflu ce au făcut ca să merite ajutorul de stat cei câțiva puștani din așa-zisa trupa 5GANG ca să primească 100.000 de euro de la stat pentru a face un film? În altă ordine de idei, când intrați în concediu, de ce primiți bani? Îi meritați? Doar nu munciți… Șomerii de ce primesc indemnizație, copiii de ce primesc alocație? Doar nu muncesc pentru acești bani, nu-i așa?! Evident că nu este așa. Șomerii primesc indemnizația pentru că au contribuit, copiii primesc alocația pentru că părinții lor contribuie. Beneficiarii de venit minim garantat au contribuit și ei cândva. Poate nu toți. Oricum, este neimportant acest amănunt. Pentru că în cazul de față contează că niște oameni au nevoie de ajutor. Pe care vrem sau nu vrem să-l acordăm.

Mulți dintre arșii de la Colectiv nu aveau asigurare de sănătate. După logica celor care înfierează ajutorul social, răniții de la Colectiv nu ar fi meritat să fie tratați. Pentru că – nu-i așa?! – au primit tratamentul fără să-l merite întrucât nu au contribuit. Puteau fi lăsați fără îngrijire? Evident că nu. Putem să-i lăsăm fără nici un ajutor pe nefericiții care nu mai pot să muncească sau care nu au unde să lucreze? Se pare că da. Nu vreau să aduc în discuție sistemele de asistență socială din alte țări sau valoarea ajutoarelor care sunt acordate în Occident. Că am constata că suntem la coadă rău de tot. Desigur, la noi a fost indusă ideea că săracii își merită soarta, își beau banii și nu vor să muncească. Idee contrazisă de românii care muncesc în străinătate. Istoria i-a învățat pe englezi o lecție dramatică: izgonind țăranii de pe moșiile pe care landlorzii deciseseră să le transforme în pășuni, lâna aducând venituri mai mari decât grâul, i-a determinat să se transforme în tâlhari de drumul mare. Două secole au fost necesare pentru rezolvarea acestei probleme. Dar noi suntem mai deștepți decât toți și știm mai bine ce e de făcut și care sunt cauzele.

Am văzut marea satisfacție produsă de anunțul că municipalitatea va pune la muncă băcăuanii care sunt înscriși la VMG. Din toți cei care iau ajutorul social sunt doar 15 apți de muncă. Atâta zgomot pentru 15 oameni care primesc câte 140 de lei lunar. În vreme ce, după cum spuneam mai sus, marile corporații primesc ajutoare de stat de miliarde de lei și nimeni nu se mai miră…

Trenuri reintroduse, special, pentru elevii navetiști

    CFR Călători a decis repunerea în circulație a unor trenuri de navetă care fusese scoase, pe timpul pandemiei. Astfel, din această lună, în toată țara, vor fi introduse 42 de trenuri de navetă care să transporte elevii care vor merge la școală în semestrul al doilea al acestui an şcolar.

    „CFR Călători vine în sprijinul lor și va introduce în circulație trenurile de navetă destinate transportului spre/dinspre localitățile cu centre de învățământ”, au precizat responsabilii companiei de cale ferată. Dintre garniturile repuse pe roți, cu interes pentru regiunea județului Bacău, reținem trenurile Regio R 5402 Paşcani – Mărăşeşti și R 5403 Mărăşeşti- Bacău.

    Masca, obligatorie, în tren și în zonele de așteptare

    În aceste condiții, compania le reamintește tuturor care vor apela la aceste mijloace de transport în comun că purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor este obligatorie, pe toată durata călătoriei. Obligativitatea este valabilă și în zonele de așteptare a trenurilor, respectiv stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare. „Recomandăm elevilor procurarea abonamentelor din stațiile CFR sau procurarea online a biletelor de tren, pentru a evita aglomerația la ghișee/casele de bilete. Întrucât este necesară verificarea/validarea calității de elev, ID-ul elevului se poate elibera doar în stațiile CFR prin crearea unui profil de utilizator și e valabil pe parcursul întregului an școlar”, au mai arătat reprezentanții CFR Călători. Profilul de călător al elevului sau studentului se va putea face aici.

    Dimensionarea eficientă a trenurilor

    Pe de altă parte, pentru a se putea stabili cu mai multă exactitate numărul de călători pe fiecare cursă, dimensionând, astfel, capacitatea garniturilor de tren în funcție de locurile solicitate, compania le recomandă tuturor clienților procurarea biletelor din timp, inclusiv persoanelor care optează pentru abonamente și autorizații. Biletele pot fi achiziționate următoarele atât online, de pe www.cfrcalatori.ro, cât și de la automatele de vânzare din gări, evitând, pe cât posibil, cumpărarea, direct, de la ghișeele din gări.

    Ziua internațională a siguranței pe internet. Ce trebuie să știe copiii

      Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul de Siguranță Școlară, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor- Consiliul Teritorial Bacău, au desfăşurat activități de informare și prevenire, adresate elevilor din clasele VI a și a VII a din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2 Dărmănești, cu tema “ SAFE ON- LINE”.

      La data de 9 februarie se sărbătorește Ziua internațională a siguranței pe internet. Această zi are ca scop creșterea gradului de conștientizare a copiilor, tinerilor, părinților și cadrelor didactice cu privire la situațiile de risc la care sunt expuși în momentul în care accesează diferite platforme sau pagini de internet.

      Inspectoratul de Poliție Județean Bacău acordă o atenţie deosebită prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.Astfel, astăzi, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității şi ai Biroului de Siguranță Școlară s-au deplasat la Școala Gimnazială nr. 2 Dărmănești.

      Elevii claselelor a VI a și a VIIa au primit informații despre setarea parolelor de siguranță, despre evitarea postării de fotografii pe internet sau despre provocările jocurilor on –line. Totodată polițiștii, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor, Consiliul Teritorial Bacău, i-au felicitat și premiat pe elevii participanți ai concursului de eseuri, cu tema “ SAFE ON- LINE”.

      Polițiștii vă reamintesc următoarele:

      Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;

      Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;

      Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice;

      Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent dacă vrei să îți păstrezi sau să îți pierzi demnitatea de ființă umană!

      Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat!

      Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;

      Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Ei nu au putere asupra ta, doar te păcălesc pe tine că ar avea vreo putere si doar dacă-i crezi au putere! În realitate, singura lor putere este anonimatul.

      În fața unor adulți responsabili, precum părinții tăi, profesorii sau polițiștii, medicii sau psihologii, agresorul tău se va dovedi mai neajutorat decât tine, pentru că el se știe vinovat. Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic. Așa că, nu ezita să anunți un adult în care ai încredere că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat!

      Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.

      Activități pentru studenți în cadrul proiectului MULTITRACES coordonat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

      Proiectul MULTITRACES (http://multitraces.ub.ro/) marchează momentul de start pentru începutul Cursului internațional – Instruire multidisciplinară în economia circulară și valorificarea inteligentă a zonei rurale pentru noi modele de afaceri, găzduit de Platforma Moodle a Universității Elene Internaționale din Grecia.

      MULTITRACES, proiect Erasmus+, coordonat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, având parteneri Universitatea Politehnică din Torino, Italia, Universitatea din Alicante, Spania și Universitatea Elenă Internațională din Grecia, a fost dezvoltat ca parte a Strategiei Europa 2020, în conformitate cu pachetul privind economia circulară lansat de Comisia Europeană în decembrie 2015. Acesta conține orientări pentru trecerea de la o economie liniară, bazată pe consum, la modelul economiei circulare.

      Obiectivul general al proiectului MULTITRACES este inițierea unei formări multidisciplinare a studenților în vederea dezvoltării de afaceri în zona rurală, bazate pe economia circulară, pentru valorificarea inteligentă a producțiilor industriale și a resurselor naturale.

      În ciuda resurselor generoase pe care le oferă zona rurală, dezvoltarea economică a acesteia suferă de o lipsă acută de personal specializat în economia circulară. Participarea la activitățile proiectului oferă studenților tocmai această oportunitate, acumularea de cunoștințe necesare acoperirii nevoii de specialiști în economie circulară, fie pentru inițierea afacerilor în zona rurală, fie pentru pregătirea unei cariere de succes în cadrul unor organizații angajate într-o tranziție de la economia liniară la economia circulară.

      Cursul online prevede un angajament săptămânal de 6 ore, inclusiv lecții online, studiu individual, lucru în echipă și dezbateri. Vor participa cel puțin 14 studenți din fiecare universitate, însumând un total de 56 de studenți. Fiecare modul implică colaborarea cu o companie parteneră ca parte a mini-provocărilor care permit studenților să pună în practică conceptele teoretice pe care le-au învățat. Echipele vor fi multidisciplinare și, sub îndrumarea profesorilor, vor realiza mini-proiecte pe o tematică propusă de compania parteneră.

      Studenții vor fi motivați de o serie de facilități și provocări: lucrul în echipă cu tineri din alte universități europene, abordarea unor domenii diferite de cercetare, posibilitatea de a explora problemele legate de economia circulară într-un mod multidisciplinar, discuții tematice active într-un mediu participativ.

      Dintre studenții care vor absolvi toate modulele cursului, câte 8 din fiecare țară, vor fi selectați pentru următoarea etapă a proiectului, respectiv pregătirea practică. Astfel, 6 dintre ei vor pleca în străinătate (2 studenți în fiecare țară parteneră) și 2 studenți vor efectua instruirea într-o companie națională, având oportunitatea de a se întâlni cu echipele din celelalte țări partenere, într-un mediu dinamic și efervescent pentru dezvoltarea unor proiecte practice și inovative în beneficiul unității economice gazdă.

      Polițiștii opresc mașini și-i învață pe șoferi cum să se apere de COVID

      Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu jandarmi şi polițiști locali, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

      Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun.
      Astfel, la data de 08 februarie a.c., polițiștii băcăuani au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.Au fost verificate 154 de societăți comerciale şi 342 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale din care 73 pentru nerespectarea măsurii de protecție individuală.

      Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

      Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Bacău, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.

      Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:

      deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
      deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
      deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
      deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
      Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
      Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
      Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

      În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

      Polițiștii locali s-au întâlnit cu persoanele vârstnice

        Zilele trecute a avut loc prima întâlnire din acest an dintre membrii Centrului de Zi „Clubul pensionarilor” şi poliţiştii locali.

        Întâlnirea a avut drept scop prezentarea unor măsuri preventive, ocazie cu care au preluate și problemele cu care se confruntă vârstnicii în zonele în care locuiesc.

        Acest parteneriat încheiat în baza protocolului de colaborare dintre Poliția Locală Bacău şi Direcţia de Asistenţă Socială Bacău-Centrul de Zi „Clubul Pensionarilor” va continua pe parcursul anului 2021 prin desfășurarea unor întâlniri periodice şi a unor activităţi comune.

        O mașină a luat foc pe strada Energiei – VIDEO

        În urma coliziunii între trei autoturisme, o mașină a luat foc pe strada Energiei din Bacău.

        Autoturismul a ars în proporție de 90 la suta. Nu s-au înregistrat victime.


        Cauza posibilă a incendiului este considerată de pompieri a fi scânteile produse în timpul ciocnirii.

        VIDEO: Marian Traistaru

        Polițele RCA, cumpărate direct de la stat

        Proprietarii de mașini vor putea să-și cumpere Asigurări Obligatorii de Răspundere Civilă (RCA) direct de la stat. Această decizie, care ar urma să fie implementată încă din acest an, ar fi una dintre cele mai importante schimbări intervenite în piața de asigurări, după recenta introducere a decontării directe în polițele RCA.

        În acest sens, pe piața RCA, se pregătește să apară o firmă de asigurare deținută de statul român, echilibrând astfel un domeniu zdruncinat în ultimul deceniu și dominat de firme de profil străine. Ca variante luate în calcul sunt fie CEC Bank, singura instituție bancară aflată încă în proprietatea statului român, fie Eximasig, fosta Compania de Asigurări -Reasigurări Exim (Care) România, societate de asigurare deținută de stat prin Eximbank.

        Marii jucători au și cele mai mari probleme

        Ideea introducerii unui jucător de stat în piața de asigurări vine în contextul marilor probleme cu care se confruntă, de câțiva ani, cei doi mari asigurători – City Insurance și Euroins, ambii având împreună 85 % din zona asigurărilor RCA. De altfel, numai în acest an, atât firma deținută majoritar de Dan Odobescu (City Insurance), cât și cea a bulgarilor de la Grupul Eurohold (Euroins), au fost sancționate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu 500.000, respectiv 450.000 de lei, ca urmare a plății cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA. Grav este că aceste companii sunt și cele mai reclamate de clienții din toată țara, iar dispariția lor sau intrarea în incapacitate ar putea genera un blocaj major în piața RCA. Ca o paranteză, numai în jumătatea anului trecut, asigurații/păgubiții din județul Bacău au făcut 280 petiții la ASF, cu aproape 43 la sută mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2019. În general, băcăuanii s-au plâns de despăgubirile mici sau de neplata acestora.

        O idee mai veche

        Mai reținem că ideea înființării unui asigurator aparținând statului a mai fost vehiculată în urmă cu 12 ani, când fostul președinte al CEC Bank, Radu Grațian Ghețea, introdusese în planul de dezvoltare al băncii o componentă de asigurare. Astfel, se dorea ca noua firmă să beneficieze de infrastructura băncii (cele peste 1.000 de agenții), mai ales de cea din mediul rural sau din orașele mici, unde nu prea aveau acces marii asiguratori.

        Băcăuan acuzat că voia să vândă mai multe kilograme de cannabis, reținut de polițiști

          Un bărbat din Bacău care ar fi cultivat canabis la casa sa de vacanţă şi dorea să intre pe „piaţa” din Iaşi a fost prins duminică în flagrant cu un kilogram de „marfă” la el, informează Ziarul de Iași.

          Bărbatul de 54 de ani, a fost ridicat duminică, din parcarea unui mall din Roman, de către poliţiştii Antidrog Iaşi şi procurorii DIICOT Iaşi, în urma unui flagrant. Se pare că suspectul, împreună cu un prieten aveau la ei un kilogram de droguri pe care intenţiona să le vândă cu aproximativ 8.000 de euro.

          „Poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT – ST Iaşi, au ridicat peste un kilogram de canabis, 2,4 kilograme de fragmente vegetale în care s-a evidenţiat THC şi 4,3 kilograme de fire de plante de canabis.

          O persoană a fost reţinută pentru 24 ore. La data de 7 februarie 2021, a fost desfăşurată o acţiune de prindere în flagrant delict a doi bărbaţi, în timpul comercializării de către aceştia a unui kilogram de canabis, iar, ulterior, a fost efectuată o percheziţie domiciliară. În total, au fost ridicate peste un kilogram de canabis, 4,3 kilograme de fire de plante de canabis, 2,4 kilograme de fragmente vegetale cu THC şi fragmente de ţigarete cu THC, precum şi alte bunuri care ar fi folosit în activitatea infracţională.

          Două persoane au fost conduse la audieri, iar faţă de un bărbat, de 47 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc, procurorii din cadrul DIICOT ST Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

          Vaccinul de la AstraZeneca va ajunge și în Bacău

          Sursa foto: biziday.ro

          Autoritățile anunță că vor înființa 180 de noi cabinete pentru vaccinarea anti-Covid cu serul de la AstraZeneca, programată să înceapă din 15 februarie. Cele mai multe vor fi în București (22), Cluj și Timiș (câte 10) și Iași (8). Cinci dintre ele vor funcționa în județul Bacău.

          Înscrierea pentru imunizarea cu acest vaccin se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie, și se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale.

          Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene, fiind realizat după o formulă clasică, bazată pe un virus ameliorat. Pentru că eficiența sa la persoanele mai în vârstă nu este clar dovedită, el este recomandat pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, fără a fi totuși interzis celor care au peste 55 de ani. Intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.

          Aceste centre se alătură, în județul nostru, celor deja constituite pentru vaccinarea anti-Covid, dar cu Vaccinul BioNTech Pfizer. Sunt 17 astfel de centre, dar neoperaționalizate în totalitate, pe motiv că nu sunt încă doze de vaccin suficiente.

          Deocamdată, la nivelul județului Bacău, pentru vaccinarea populației cu vârsta de peste 65 de ani și a celor cu boli cronice funcționează doar centrele mobile în Bacău și Onești, centrul de vaccinare de la Spitalul Județean Bacău, centrul amenajat în Muzeul de Istorie din Onești și centru din Complexul de Servicii Sociale Moinești.

          Mai sunt amenajate (și majoritatea deja au primit avizul DSP pentru funcționare) și alte centre în municipiul Bacău (Sala Sport Școala nr. 6 Cartier CFR, Sala de Sport Școala Ion Luca, Centrul de afaceri și expoziții, Colegiul Tehnic Letea), în municipiul Onești (Baza Sportivă, Centru Mobil de vaccinare), în Comănești (Clădirea Centrul nr. 5), Buhuși (Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”), Tg. Ocna (Centrul Balnear „Parc Măgura”), Dărmănești (Cămin Cultural), Sascut (Clădire S.C. SEPRAG S.R.L. – SALON LUX), Parincea (Cămin Cultural) și Podu Turcului (Sala sport – Liceul Tehnologic A. Vlahuță). Se așteaptă însă și noi doze de vaccin!

           

          Subvenții pentru angajarea unor categorii de persoane

            Măsurile de protecție socială împotriva efectelor pandemiei de coronavirus sunt prelungite pentru anul 2021, prin OUG 220/2020. Astfel, agenții economici care, între 1 ianuarie-1 septembrie 2021, vor încadra în muncă, pe perioadă nedeterminată, persoane cu vârsta peste 50 ani, disponibilizate din motive neimputabile lor, în starea de urgență ori de alertă, vor primi lunar, timp de un an, o sumă egală cu 50 la sută din salariul angajatului, dar nu mai mare de 2.500 lei.

            Aceeași subvenție li se acordă și celor care angajează, pe aceeași perioadă, tineri cu vârsta între 16 și 29 ani, înregistrați la agențiile de șomaj, precum și cetățeni români din aceleași categorii de vârstă, care în anul 2020 au lucrat în străinătate și au fost concediați, nu din vina lor.  Angajatorii au obligația să-i mențină în activitate pe cei încadrați din categoriile de vârstă amintite cel puțin un an după expirarea celor 12 luni de acordare a subvențiilor. Sumele se decontează din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar cererea se depune prin mijloace electronice la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Procedura de acordare a fost deja publicată pe site-ul Ministerului Muncii și este reglementată prin Ordinul nr.62/2021 al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

            De subvenția menționată mai sus nu beneficiază instituțiile și autoritățile publice, precum și angajatorii care la data solicitării se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitatea suspendată ori au restricții din alte motive decât cele generate de pandemie.

            De asemenea, agenții economici care angajează persoane pentru cel mult 3 luni beneficiază în această perioadă de 41,5 la sută din salariu, pentru un program de lucru de 8 ore/zi. Subvenția nu va depăși 41,5 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie și se acordă din bugetul pentru șomaj de către AJOFM, până la 30 iunie 2021.

            Tot OUG 220/2020 prevede că, pentru zilierii necalificați care muncesc ocazional, beneficiarii lucrărilor, afectați de întreruperea ori restrângerea activității din cauza coronavirusului, vor primi 35 la sută din remunerația cuvenită zilei de muncă, pentru o perioadă de 3 luni, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021. Banii se acordă din bugetul de stat și sumele plătite de beneficiarul lucrării vor fi decontate de către Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială.

            Nu în ultimul rând, dacă prin ordin al ministrului Educației se dispune suspendarea cursurilor care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor și continuarea activităților didactice în sistem on-line, părinții vor beneficia de zile libere plătite, pentru supravegherea copiilor. Această prevedere legală se aplică tot până la 30 iunie 2021.

            Iar ne jucăm cu cifrele…

            Se poate ca o comuna să fie în același timp și în scenariul roșu și în cel galben? Da, în republica mereu surprinzătoare Românica, orice este posibil. Joi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență anunță că în comuna Măgura incidența este de peste 3 la mie, deci se impun măsurile de rigoare pentru două săptămâni. Vineri, vine DSP și spune că incidența în comună Măgura este de doar 2,98 la mie, deci se pot deschide școlile în scenariul galben. Dar, conform legislației, Măgura rămâne în cod roșu pentru celelalte activități în afară de cele școlare, pentru că așa e legea: se măsoară doar din două în două săptămâni, spre deosebire de școală care se măsoară zilnic. Așadar, deși e sub 3 la mie, comuna rămâne în categoria peste 3 la mie.

            Este doar unul dintre multele exemple ale lipsei de logică în ceea ce privește pandemia. N-are rost să mai repet că acele praguri de 1 sau 3 la mie nu au nici o relevanță, fiind scoase din burtă în condițiile în care nu se face o testare care să fie relevantă statistic. Într-o comună cu 4 bolnavi, adică peste 3 la mie, se închid toate activitățile chiar dacă cei 4 sunt dintr-un singur sat. Cu o așa logică, nu e de mirare că nu mai crede nici dracu în măsurile lu’ pește…

            Ceea ce vor să facă acum domnii de la butoane întrece, însă, orice măgărie. Pe fondul unei liniștiri a pandemiei, a unei scăderi a numărului de internați, a numărului de îmbolnăviri, ei vor să introducă în calculul ratei de infectare și bolnavii din focare, pe care până acum nu i-au pus la socoteală pe principiul, de altfel corect, că dacă sunt izolați în spitale sau în centre de bătrâni ori copii, ei nu pot duce virusul mai departe.

            Acum, pentru că scad cifrele și ratele de infectare au ajuns sub 3 sau chiar sub 1 la mie, sunt introduși în calcul. Rezultatul va fi, fără îndoială, o nouă creștere a ratelor de incidență și, logic, noi interdicții. Că așa se face pandemia mare. Din pix.

            Vrăjit definitiv de muzica celestă

            S-a mai ocupat un loc în Sala de concerte celeste eterne. Acolo bilete nu prinde oricine. Dar eu am cunoscut un meloman aparte, aș îndrăzni să spun chiar unul original, care a pus mâna pe un astfel de bilet. Numele lui de pământean este Nicolae Doileț.

            Dacă doar l-aș fi văzut sau doar i-aș fi luat, profesional, câte o declarație de presă, ar fi rămas și pentru mine ceea ce știa toată lumea: inginerul șef al unei excepționale întreprinderi de utilaj chimic, administratorul cochetei piețe a orașului, apoi neobositul și chiar pasionatul președinte al Filialei oneștene a Asociației Naționale a Crescătorilor de Capre CAPRIROM. Dar pasiunea sa din urmă m-a atras subit și așa am descoperit în acest om un soi de sensibilitate pe care nu o arăta oricui și oricum. Nicolae Doileț avea sufletul stăpânit de o duioșie aparte, neexplozivă, dar reală. L-am urmărit de atunci special pentru aceasta și am călătorit cu el, virtual, prin toate locurile, unele de-a dreptul exotice, pe unde se întâlnea, anual, cu cei mai mari crescători de capre din lume.
            \
            O astfel de apropiere mi-a descoperit în Nicolae Doileț și alte trăiri, mai profunde. Am descoperit că iubea muzica, pe care o asculta ori de câte ori avea ocazia. A avut în Onești și un mediu propice pentru a-și hrăni astfel sensibilitatea. Orașul tocmai devenise un fel de centru al muzicii de înaltă clasă, în concerte cu prezența unor importante valori artistice din domeniu. Nicolae Doileț a fost tot timpul acolo, în sălile de concerte, ba a devenit un apropiat al interpreților. A sponsorizat evenimente și a fost prezent la unele dintre ele chiar dacă aveau loc și în alte orașe.

            În fiecare an tipărea calendare cu imaginile artiștilor pe care i-a cunoscut, ba a scos și o carte despre unii dintre ei. La o aniversarea Extensiei din Piatra Neamț a Academiei de muzică din Cluj-Napoca am fost alături de el și m-am simțit ca acasă, pentru că el însuși era acolo ca acasă, ca într-o familie. Toți îl cunoșteau.

            Acum, însă, locul lui Nicolae Doileț în sălile de concerte pământene a rămas liber. Mă gândesc că a luat un bilet pentru un concert celest etern, pe care nu-l putea rata. Printre stelele între care va străluci și steaua sa.

            Box/ SCM Bacău a dominat Cupa României de Tineret

            Semnele lui 2021? Bune pentru pugiliștii SCM Bacău, rele pentru adversari. Și dacă este adevărat că ziua bună se cunoaște de dimineață, înseamnă că, la cum au decurs lucrurile la prima competiție oficială a anului (Cupa României de la Brăila), acest an va fi unul perfect pentru gruparea pregătită de Relu Auraș, Nicolae Cara și Vasile Palade. Concret, la Cupa României pentru Tineret SCM Bacău a ocupat locul 1 la echipe, cu un bilanț devastator: toți cei opt boxeri băcăuani au ajuns în semifinale, iar trei dintre ei și-au adjudecat aurul. Astfel, la 49 kg, cel mai bun sportiv al SCM în 2020, Saly Palapuic a câștigat finala cu clujeanul Alexandru Busuioc, la 69 kg, Daniel Hermeziu a intrat în posesia trofeului după o finală adjudecată în compania constănțeanului de la Farul, Marian Buleu, iar la 91 kg, Alexandru Macovei s-a impus în ultimul act contra celuilalt „greu” al SCM Bacău, Marian Tănase. „Tase” nu a fost singurul băcăuan medaliat cu argint la Cupa României de la Brăila. Lui i s-au adăugat Marco Manea (52 kg) și Lucian Mititelu (75 kg). Palmaresul băcăuanilor a fost completat cu  două medalii de bronz prin Luis Florin Camen (60 kg) și George Borugă (81 kg), dar și cu alte patru medalii la competiția rezervată sportivilor U22. Aici, Alex Badea a cucerit aurul la 75 kg, Vasile Bârgăoanu și Dragoș Bobei au luat argintul la 81, respectiv 91 kg, în timp ce Marian Radu a intrat în posesia bronzului la categoria 57 kg. În total 12 medalii, plus un loc 1 în clasametul pe echipe de la Tineret. Super, nu?

            „Sigur că a fost super, dar ceea ce m-a mulțumit cel mai mult a fost faptul că am avut o competiție ca pe vremuri, atât ca număr de participanți, cât și în ceea ce privește calitatea boxerilor. Asta ne arată că suntem pe un drum bun”, a declarat Relu Auraș, care speră ca actualul lot național de Tineret pe care-l conduce și care este clădit în bună parte pe băcăuanii medaliați la Cupa României de la Brăila va deschide porțile Olimpiadei din 2024. „Munca noastră este cu bătaie lungă. Deocamdată, ne pregătim pentru Mondialele și, în special, pentru Europenele de Tineret din acest an. Avem speranțe justificate”, a adăugat Relu Auraș, care, în vederea Campionatului Mondial din 10-23 aprilie, din Polonia, a pus la punct un program de pregătire intens.

            În acest sens, de-abia reveniți de la Cupa României, elevii lui Auraș vor participa în perioada 14-19 februarie la un turneu internațional în Muntenegru, pentru ca în martie, pe lângă un turneu în Bulgaria, să fie perfectate două stagii comune de pregătire cu reprezentativele Ucrainei și Ungariei. „E greu, dar altfel nu putem ține pasul. Avem nevoie de meciuri cât mai puternice, iar Cupa României a fost genul de start de care aveam nevoie”, a explicat Auraș. Genul de start cu semne bune. Bune pentru SCM, rele pentru adversari.

            Ieșirea din carantină, și din a 10-a zi cu test RT-PCR negativ

              Direcția de Sănătate Publică Bacău anunță că persoanele care sosesc în România din țările/zonele cu risc epidemiologic ridicat și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10-a zi numai dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și, în plus, nu prezintă simptomatologie specifică. Pentru a obține derogare în vederea efectuării testului RT-PCR, în a 8-a zi de la intrarea în țară, este necesar ca solicitarea să fie însoțită și de următoarele documente: copia după actul de identitate, confirmarea programării la un laborator autorizat pentru efectuarea de teste RT-PCR și număr de telefon solicitant, care vor fi transmise la cjcci@isubacau.ro (Centrul Județean pentru Situații de Urgență) cu 24 de ore înaintea datei programării.

              SIF Moldova răscumpără, din nou, acțiunile proprii

              Pentru a doua oară, SIF Moldova încearcă să răscumpere acțiuni proprii pe care le va distribui angajaţilor, administratorilor şi directorilor, în cadrul unor programe de tip „stock option plan”. Decizia vine după ce, anul trecut, societatea de investiții financiare a încheiat o primă etapă de răscumpărare de acțiuni proprii. Astfel, între 12 octombrie şi 4 decembrie, societatea a reușit să achiziționeze două milioane de acţiuni proprii, la un preţ mediu de 1,2035 lei.

              În etapa a doua de răscumpărare, SIF Moldova intenționează să răscumpere 7,5 milioane de acțiuni. Perioada de achiziționare a fost prelungită până pe 3 martie, după ce inițial termenul celei de-a doua etape a programului de răscumpărare de acţiuni proprii fusese stabilit pentru 26 februarie. La adunarea generală din primăvara anului trecut, acționarii SIF Moldova deciseseră răscumpărarea de maximum 20,8 milioane de acţiuni (2% din capitalul social). Din acest total, 11 milioane de acţiuni vor fi achizționate în vederea reducerii capitalului social prin anularea lor, iar maximum 9,8 milioane de acţiuni vor fi răscumpărate în cadrul programelor de stock option plan.

              Cine a preluat conducerea SIF Moldova

              Claudiu-Liviu Doroș și Cătălin-Jianu-Dan Iancu

              Societatea de Investiții Financiare (SIF) Moldova are – așa cum ne-am informat deja cititorii – o nouă echipă și o nouă formulă de conducere, pentru următorii patru ani. Adunarea Generală Ordinară (AGAO) a acționarilor a aprobat numirea în funcția de președinte-director general (PDG) a lui Claudiu-Liviu Doroș, iar vicepreședinte-director general adjunct a fost ales Cătălin-Jianu-Dan Iancu. S-a aprobat și funcționarea a trei comitete consultative ale Consiliului de Administrație (CA). Președintele Comitetului de audit este Octavian Claudiu Radu, președintele Comitetului de nominalizare-remunerare este Costel Ceocea, iar președintele Comitetului de investiții este Horia Ciorcilă.

              „Le mulțumesc acționarilor pentru votul și încrederea lor, în numele membrilor CA și al întregii echipe SIF Moldova, mai ales în aceste vremuri fără precedent– spune Claudiu Doroș. Chiar dacă trecem printr-o criză sanitară și economică, am rămas alături de investitorii noștri și ne-am urmat strategia de creștere pe termen lung. Am reușit să încheiem cu succes anul 2020, iar rezultatul net neauditat format din profit net și câștig net reflectat în rezultatul reportat este cu 46% mai mare decât cel previzionat, ceea ce validează încă o dată soliditatea modelului nostru de business”.

              Claudiu Doroș a fost, în ultimii opt ani, vicepreședinte al Consiliului de Administrație director și director general adjunct al companiei, responsabil cu dezvoltarea strategiei generale de afaceri și cu implementarea politicilor de investiții, cu alinierea guvernanței corporative la cele mai bune practici internaționale în condițiile investițiilor pe piețele de capital. A fost, de asemenea, responsabil cu instituționalul și administrarea mai multor clase de active, dintre care peste 80 participații la companii românești, într-o gamă largă de activități economice, dar în principal semnificative pentru sectorul financiar (bancar) și energetic.

              În anul 2017 a fost reales în CA-ul SIF Moldova și numit în funcția de director general. Experiența sa a contat și ca administrator al altor importantecompanii, precum Mecanica Ceahlău Piatra Neamț.

              Claudiu Doroș s-a născut la Bacău, în 1970, a absolvit Comerț și Marketing la Universitate din Bacău în 1995, dar și un program MBA la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, în 2005. A absolvit cursuri și programe specifice pieței de capital, în domeniul Strategii de tranzacții, gestionarea riscurilor, consultanță pentru investiții, control intern.

              Performanțele SIF Moldova în ultimii 10 ani

              SIF Moldova are în subordine active administrative peste 1,7 miliarde lei. În ultimii 10 ani, activele SIF Moldova au generat o rata compusă a randamentului de 9,23%, cu 1,77% mai mare decât rata medie obținută de toate celelate fonduri de acțiuni din România.
              În același timp, SIF Moldova a acordat dividende acționarilor de 639 de milioane de lei, în timp ce a continuat să investească și a atins o rată medie de apreciere a valorii pentru acționari de 13,2% (dividende încasate plus creștere activ).

              Compania și-a urmat strategia pe termen lung și a dublat valoarea activelor administrate până la 2,14 miliarde de lei la sfârșitul anului 2020.

              „Am închis anul 2020 cu o poziție bună din punct de vedere financiar, nivelul investițiilor realizate depășind cu 69% bugetul previzionat – spune Cătălin Iancu. Avem o strategie robustă, bine articulată pe termen lung, care se reflectă în performanță, la nivelul tuturor activelor administrate. Ne-am concentrat pe această abordare granulară a portofoliilor și am urmărit atât creșterea performanței portofoliului listat și a investițiilor în private equity cât și valorificarea portofoliului istoric. Portofoliul listat, cu o fundație solidă formată din sectoare strategice, financiar-bancar și energie-utilități, dublat de investițiile în private equity, agribusiness și imobiliar, creează un portofoliu cu un raport excepțional risc/randament, cu profit semnificativ pe termen lung”.

              Performanța SIF Moldova se observă și din perspectiva evoluției discountului prețului SIF2 față de activul net, situat preponderent sub media discounturilor înregistrate de celelalte societăți de investiții. În comparație cu indexul BET, actiunea SIF2 a evoluat peste indicele de referință al pieței locale de capital. Față de BET-FI, indicele sectorial format din societatile de investiții financiare, SIF2 a înregistrat de asemenea o creștere mai accentuată în ultimii patru ani, iar față de BET-TR, SIF2 s-a detașat în mod evident.

              „Am reușit să aducem și să menținem SIF Moldova la cea mai mare valoare de piață dintre societățile de investiții financiare, cu efect direct în averea acționarilor. De asemenea, continuăm să aplicăm o strategie de creștere pe termen lung, o politică de dividend predictibilă și programe de răscumpărare anuale pentru a oferi soluții care vin în întâmpinarea așteptărilor investitorilor noștri.”,
              Claudiu Doroș, PDG al SIF Moldova

              MOINEȘTI: Un nou contract finanțat din fonduri europene

                S-a semnat contractul de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitare termică clădire str. Vasile Alecsandri nr. 52, sediul Direcției de Asistență Socială, municipiul Moinești.”

                Contractul are o valoare de peste 10 milioane de lei, în majoritate fonduri nerambursabile. Lucrările vor fi finalizate în circa 20 de luni.

                „Ordinul de începere al lucrărilor va fi dat săptămâna asta, pe 10 februarie, iar acest obiectiv important se va transforma din temelii, va fi reabilitat și dotat la standarde europene în vederea înființării unui centru multifunctional pentru activități sociale”, ne-a declarat Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.

                Locația respectivă este un ansamblu structural cu două clădiri – una dominantă cu regim de înălțime de D+P+3E (lungime 44 m, lățime 15 m, înălțime 12 m) și o a doua clădire P+1E (lungime 14 m, lățime 9 m, înălțime 6 m). Construcțiile datează din perioada 1970-1975, imobilul fiind în proprietatea UAT municipiul Moinești.

                Obiectivul specific al proiectulului este creșterea eficienței publice energetice a clădirii publice sociale pentru a reduce consumul global de energie primară de la aproximativ 675 mii kwh/an la doar 165 mii kwh/an (reducere mai mare de 75%). Al doilea obiectiv va fi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a emisiilor poluante produse de clădirea publică socială prin înlocuirea combustibililor fosili cu surse de energie mai durabile, regenerabile (panouri solare fotovoltaice) de la 116 mii tone CO2 la 35 mii tone la CO2 (reducere mai mare de 60%); astfel, creșterea consumului anual de energie primară din surse regenerabile va fi de la valoarea 0 (la începutul implementării proiectului) la 19,35 (la finalul implementării proiectului).

                La acest moment, în clădirea respectivă funcționează Direcția de Asistență Socială a municipiului Moinești, Centrul de zi pentru copii cu 26 de beneficiari, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă – Filiala Moinești și un Birou Teritorial de Consultanță al Casei Județene de Pensii.