6 mai 2024
EconomieCine a preluat conducerea SIF Moldova

Cine a preluat conducerea SIF Moldova

Societatea de Investiții Financiare (SIF) Moldova are – așa cum ne-am informat deja cititorii – o nouă echipă și o nouă formulă de conducere, pentru următorii patru ani. Adunarea Generală Ordinară (AGAO) a acționarilor a aprobat numirea în funcția de președinte-director general (PDG) a lui Claudiu-Liviu Doroș, iar vicepreședinte-director general adjunct a fost ales Cătălin-Jianu-Dan Iancu. S-a aprobat și funcționarea a trei comitete consultative ale Consiliului de Administrație (CA). Președintele Comitetului de audit este Octavian Claudiu Radu, președintele Comitetului de nominalizare-remunerare este Costel Ceocea, iar președintele Comitetului de investiții este Horia Ciorcilă.

„Le mulțumesc acționarilor pentru votul și încrederea lor, în numele membrilor CA și al întregii echipe SIF Moldova, mai ales în aceste vremuri fără precedent– spune Claudiu Doroș. Chiar dacă trecem printr-o criză sanitară și economică, am rămas alături de investitorii noștri și ne-am urmat strategia de creștere pe termen lung. Am reușit să încheiem cu succes anul 2020, iar rezultatul net neauditat format din profit net și câștig net reflectat în rezultatul reportat este cu 46% mai mare decât cel previzionat, ceea ce validează încă o dată soliditatea modelului nostru de business”.

Claudiu Doroș a fost, în ultimii opt ani, vicepreședinte al Consiliului de Administrație director și director general adjunct al companiei, responsabil cu dezvoltarea strategiei generale de afaceri și cu implementarea politicilor de investiții, cu alinierea guvernanței corporative la cele mai bune practici internaționale în condițiile investițiilor pe piețele de capital. A fost, de asemenea, responsabil cu instituționalul și administrarea mai multor clase de active, dintre care peste 80 participații la companii românești, într-o gamă largă de activități economice, dar în principal semnificative pentru sectorul financiar (bancar) și energetic.



În anul 2017 a fost reales în CA-ul SIF Moldova și numit în funcția de director general. Experiența sa a contat și ca administrator al altor importantecompanii, precum Mecanica Ceahlău Piatra Neamț.

Claudiu Doroș s-a născut la Bacău, în 1970, a absolvit Comerț și Marketing la Universitate din Bacău în 1995, dar și un program MBA la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, în 2005. A absolvit cursuri și programe specifice pieței de capital, în domeniul Strategii de tranzacții, gestionarea riscurilor, consultanță pentru investiții, control intern.

Performanțele SIF Moldova în ultimii 10 ani

SIF Moldova are în subordine active administrative peste 1,7 miliarde lei. În ultimii 10 ani, activele SIF Moldova au generat o rata compusă a randamentului de 9,23%, cu 1,77% mai mare decât rata medie obținută de toate celelate fonduri de acțiuni din România.
În același timp, SIF Moldova a acordat dividende acționarilor de 639 de milioane de lei, în timp ce a continuat să investească și a atins o rată medie de apreciere a valorii pentru acționari de 13,2% (dividende încasate plus creștere activ).

Compania și-a urmat strategia pe termen lung și a dublat valoarea activelor administrate până la 2,14 miliarde de lei la sfârșitul anului 2020.

„Am închis anul 2020 cu o poziție bună din punct de vedere financiar, nivelul investițiilor realizate depășind cu 69% bugetul previzionat – spune Cătălin Iancu. Avem o strategie robustă, bine articulată pe termen lung, care se reflectă în performanță, la nivelul tuturor activelor administrate. Ne-am concentrat pe această abordare granulară a portofoliilor și am urmărit atât creșterea performanței portofoliului listat și a investițiilor în private equity cât și valorificarea portofoliului istoric. Portofoliul listat, cu o fundație solidă formată din sectoare strategice, financiar-bancar și energie-utilități, dublat de investițiile în private equity, agribusiness și imobiliar, creează un portofoliu cu un raport excepțional risc/randament, cu profit semnificativ pe termen lung”.

Performanța SIF Moldova se observă și din perspectiva evoluției discountului prețului SIF2 față de activul net, situat preponderent sub media discounturilor înregistrate de celelalte societăți de investiții. În comparație cu indexul BET, actiunea SIF2 a evoluat peste indicele de referință al pieței locale de capital. Față de BET-FI, indicele sectorial format din societatile de investiții financiare, SIF2 a înregistrat de asemenea o creștere mai accentuată în ultimii patru ani, iar față de BET-TR, SIF2 s-a detașat în mod evident.

„Am reușit să aducem și să menținem SIF Moldova la cea mai mare valoare de piață dintre societățile de investiții financiare, cu efect direct în averea acționarilor. De asemenea, continuăm să aplicăm o strategie de creștere pe termen lung, o politică de dividend predictibilă și programe de răscumpărare anuale pentru a oferi soluții care vin în întâmpinarea așteptărilor investitorilor noștri.”,
Claudiu Doroș, PDG al SIF Moldova

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri