Acasă Blog Pagina 1635

Facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale

    Persoanele fizice și juridice din Municipiul Bacău care înregistrează creanțe restante la plata impozitelor și taxelor locale pot beneficia de scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente creanțelor scadente la data de 31 martie 2020.

    Condiții de acordare: să aibă achitate toate debitele restante până la data depunerii cererii de scutire.

    Termenul limită de depunere a cererilor de scutire de majorări de întârziere este 31.01.2022.

    Cererea se depune la sediul Direcției Economice din str. Vasile Alecsandri nr.63 sau pe e-mail la adresa taxe-impozite@primariabacau.ro

    Facilitatea va putea fi operată după aprobarea proiectului de hotărâre nr.24, aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Municipiului Bacău de vineri 28.05.2021.

    Toată lumea la școală!

      De mâine, toți elevii din județul Bacău vor merge la școală întrucât toate comunele și orașele au trecut pe scenariul verde.

      Miercuri, 26 mai 2021, s-a desfășurat ședința extraordinară a C.J.S.U. Bacău, în sistem audio-conferință, în care a fost analizată situația privind incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în localitățile din județul Bacău, condusă de prefectul Leonard Bulai.

      Prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău nr. 76 din 26 mai a.c., elevii vor participa la ore după noi scenarii. Toți elevii merg la cursuri după scenariul verde, respectiv prin participare zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

      Scenariile se aplică de joi, 27 mai 2021.

      Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 76 prevede că „scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău se vor actualiza ori de câte ori este nevoie, în funcție de situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, cu excepția situației în care localitatea intră în carantină”.

      Înot: Campionii trebuie susținuți mai ales la greu

      Campionatul European de Înot pentru Seniori de la Budapesta a adus câteva succese de răsunet pentru natația din România. Robert Glință s-a laureat campion european la 100 m spate și vice-campion la 50 m spate, în timp ce puștiul de 16 ani, David Popovici s-a clasat al șaselea în finala probei de 100 m liber, obținând biletele pentru JO din vară, de la Tokyo. Din păcate, pe această curbă ascendentă nu s-a înscris și singurul sportiv băcăuan calificat la Tokyo, Daniel Martin. Deși creditat cu al zecelea timp la proba preferată, înotătorul legitimat la CSM Bacău nu s-a clasat decât al 48-lea. În ciuda acestei sincope, CSM Bacău a ținut să fie alături de sportivul său numărul 1 la întoarcerea de la Budapesta. Astfel, directorul clubului tutelat de municipalitate, Adrian Gavriliu l-a întâmpinat cu flori pe cel supranumit „Recordinho”, amintindu-i că momente mai puțin bune își găsesc locul în cariera și viața fiecărui sportiv.

      „Sportivii noștri trebuie susîțnuți mai ales când nu le merge treaba bine. Atunci când au rezultate bune, se descurcă și singuri. Când au pase proaste în carieră- nu sunt roboți- cam sunt uitați. Și se simt aruncați ca o măsea stricată. (Am simțit asta pe pielea mea de fost sportiv și antrenor). Când sunt recorduri, medalii europene, mondiale, se grăbesc toți politicienii să posteze pe FB, deși habar nu au care este diferența între Jocurile Olimpice și Olimpiadă. Politicieni de mucava, vremelnici, care, deși propun tăiere bugetului CSM, postează rezultate sportive pe paginile lor de FB cu o ipocrizie scabroasă. Daniel Martin zis Recordinho, singurul calificat la JO din județul Bacău, cu o panoplie de medalii internaționale…nu este în forma scontată. Trece printr-o perioadă dificilă, iar la ultima competiție europeană a obținut abia locul 48, deși era cotat cu șanse la locul 10. Este un sportiv tânăr, cu un potențial enorm și care are nevoie de tot sprijinul ACUM”, a fost mesajul lui Adrian Gavriliu, care a ținut să reamintească faptul că Dani este pregătit de „Iulian Matei, un antrenor model”.

      Campanie de prevenire a furturilor din mașini. Ce trebuie să știți

      În această perioadă Inspectoratul de Poliţe Judeţean Bacău desfășoară, la nivelul județului, activități de prevenire a furturilor din autoturisme.

      Astfel polițiștii de prevenire însoțiți de polițiști de proximitate ai Poliției municipiului Onești au desfășurat activități de informare a cetățenilor de pe raza de competență cu privire la măsurile ce pot fi luate de către aceștia în vederea prevenirii victimizării prin infracțiunile contra patrimoniului, respectiv furturi din auto.
      Poliţiştii avertizează cu privire la minimele măsuri de precauţie pe care cetăţenii trebuie să le cunoască şi să le pună în practică pentru a-şi proteja proprietatea privată. Cetăţenii trebuie să conştientizeze faptul că ei sunt în principal responsabili pentru siguranţa personală, pentru siguranţa comunităţii.

      În această perioadă, dar și în perioada următoare, multe din persoanele aflate la muncă în străinătate se întorc acasă, încărcate cu daruri pentru cei dragi. Polițiștii le transmit tuturor să aibă grijă de bagaje şi cumpărături, să nu le lase la vedere în autoturisme şi mai ales să nu fie lăsate peste noapte în maşini. Ar fi ideal ca autoturismele să fie parcate în locuri bine iluminate sau în parcări păzite.

      Pentru o comunicare şi o vizibilitate eficientă a mesajelor destinate prevenirii furturilor din autoturisme la nivelul judeţului Bacău vor fi desfăşurate întâlniri cu grupuri ţintă (asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi de transport).

      Pe parcursul întâlnirilor, specialiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor prezenta participanţilor aspecte de interes privind furturile de şi din autoturisme, vor afla cum acţionează hoţii şi care sunt măsurile de protecţie pe care le pot lua pentru a nu fi victime ale unor astfel de infracţiuni.

      Pentru a preveni furturile din autoturisme:

      Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp.

      În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor.

      Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii). Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.

      Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o.

      Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje de pe chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.

      Cum se face testarea la legislație pentru obținerea permisului

        În contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, facem precizarea că testarea privind cunoaşterea legislaţiei rutiere în vederea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice se va desfășura în clădirea Poliției Municipiului Bacău, săptămânal, în câte două serii, după următorul grafic:

        * marți: începând cu ora 1000, respectiv ora 1200, în limita a 35 de persoane / serie;

        * miercuri: începând cu 1000, respectiv ora 1200, în limita a 35 de persoane / serie;,

        * joi: începând cu 1000, respectiv ora 1200, în limita a 35 de persoane / serie.

        Programarea celor care solicită testarea se va efectua la Poliția Municipiului Bacău, ghișeul ”Abateri”, în ziua testării, în limita locurilor alocate / serie.

        Jandarm băcăuan, decorat de americani

          În semn de înaltă apreciere a activității desfășurate în calitate de comandant al echipei de securitate în cadrul misiunii internaționale NATO Resolute Support- Afganistan în perioada 22 august 2018 – 01 martie 2019, maiorul MĂTĂSARU ADRIAN CONSTANTIN a fost decorat de către Armata Statelor Unite ale Americii cu medalia „The Army Commendation Medal”, distincție importantă a Forțelor Armate americane, acordată partenerilor externi încă din anul 1962.

          În același context, pentru îndeplinirea cu onoare și profesionalism a misiunii, aducând prin activitatea sa un aport major în consolidarea imaginii pozitive a Jandarmeriei Române în cadrul parteneriatelor externe, i-a fost acordată „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru Misiuni Internaționale”, înmânată de domnul ministru Lucian Bode.

          Ofițerul a mai participat, în perioada 4 noiembrie 2011 – 25 mai 2012, la misiunea de Pregătire a NATO din Afganistan, în calitate de instructor al Forțelor de Poliție Afgane.

          Totodată, a fost decorat cu distincțiile de serviciu „Participarea la misiuni în afara teritoriului statului român” în anul 2012, „Îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate” in anul 2019 și cu „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne cu însemne de razboi” în anul 2020.

          Maiorul MĂTĂSARU ADRIAN CONSTANTIN, absolvent al Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” București, promoția 2008, a îndeplinit funcțiile de comandant de grupă și comandant al Detașamentului 1 Jandarmi Intervenție Antiteroristă, iar din anul 2019 este adjunct al comandantului Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

          Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău sărbătorește 45 de ani de învățământ tehnic de stat superior

            La Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc, pe 25 mai 2021, deschiderea oficială a Conferinței Internaționale – Constructive Design and Technological Optimization in Machine Building – OPROTEH 2021, ediția a XVI-a. Conferința se desfășoară online pe platforma TEAMS a Universității, în perioada 25 -27 mai 2021. Programul conferinţei cumulează 7 secţiuni unde sunt înscrise 189 lucrări ale cadrelor didactice și cercetătorilor din Franţa, Canada, USA, Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Nigeria, Algeria, Senegal, Thailanda, Tunisia, Spania, Republica Moldova şi România. Cele șapte secțiuni tratează variate arii tematice din domenii, precum: optimizarea proceselor și sistemelor de fabricație și proiectare asistate de calculator, optimizarea tehnologiilor și echipamentelor din industriile de proces, optimizarea în ingineria și protecția mediului, mecatronică și robotică, inginerie economică, inginerie chimică și alimentară, energetică industrială și știinta calculatoarelor.

            Conferința OPROTEH se înscrie în manifestările de tradiție ale Facultății de Inginerie, chiar dacă contextul actual ne obligă la o altă abordare a desfășurării acestei manifestări, ne bucurăm de interesul pentru acest eveniment științific atât din partea participanților din țară, cât și din străinătate. Totodată prin acestă manifestare marcăm și împlinirea a 45 de ani de învățământ tehnic superior la Bacău”, a declarat conf. univ. dr ing. Mirela Panainte-Lehăduș, decanul Facultății de Inginerie.

            Concomitent are loc și Sesiunea națională de comunicări ştiinţifice studenţeşti „Ingineria – Profesia Viitorului”, aflată la ediția a IV-a, care se bucură de un interes crescut din partea studenților, la cele 9 secțiuni fiind înscrise 106 lucrări.

             

            Tănăr reținut după ce a bătut o femeie și un bărbat

              Un tânăr de 23 de ani, din Bacău a fost reținut de poliţişti pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

              Polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au probat activitatea infracțională a unui tânăr de 23 de ani, din Bacău, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

              Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, în dimineaţa zilei de 24 mai a.c., tânărul ar agresat o femeie de 31 de ani şi un bărbat de 57 de ani, în timp ce se afla în Autogara din Bacău.

              La data de 25 mai a.c., bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

              Șapte persoane au dispărut de acasă într-o singură zi

              Poliția în acțiune

              Poliţiştii şi jandarmii băcăuani au desfăşurat activităţi intense de căutare a 7 persoane sesizate într-o singură zi, ca fiind dispărute. Operaţiunile forţelor de ordine s-au încheiat cu succes, toate persoanele plecate voluntar fiind găsite în urma căutărilor.

              La data de 25 mai a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi prin 112, de către un bărbat de 66 de ani, din Bacău, despre faptul că, fiul său, de 13 ani, a plecat voluntar de la şcoală şi nu a mai revenit nici la unitatea de învăţământ şi nici la domiciliu. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, care a desfăşurat activităţi specifice, minorul fiind identificat pe strada Carpaţi din localitate.

              La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie din comuna Valea Seacă, despre faptul că în seara zilei de 24 mai a.c., fiica ei în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la locuinţa de domiciliu şi nu a mai revenit. Minora a fost depistată pe raza judeţului Neamţ de către poliţişti care au condus-o la limita judeţului unde a fost preluată de către poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni.

              În jurul orei 19:50, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi prin apel S.N.U.A.U 112 de către un bărbat de 54 de ani, din localitate cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, împreună cu o prietenă de aceeaşi vârstă, din aceeaşi localitate, au fost văzute urcând în interiorul unei maşini cu numere de înmatriculare străine, după terminarea cursurilor, iar ulterior, acestea au plecat într-o direcţie necunoscută. La nivelul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni s-a constituit o echipă operativă care a efectuat verificări, cele două minore fiind depistate pe raza comunei Răcăciuni şi conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Acestea au declarat verbal faptul că au plecat de bună voie împreună cu prietenii lor, iar pe toata durata cât au lipsit de la domiciliu nu au comis şi nici nu au fost victimele vreunei infracţiuni. Cele două minore au fost predate părinţilor.

              În jurul orei 18.30, poliţiştii din Moineşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către un bărbat de 34 ani, din judeţul Neamţ, despre faptul că, fiica sa de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliu şi că s-ar afla pe raza comunei Bereşti-Tazlău, la un prieten.
              La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, care în urma verificărilor efectuate, au identificat minora în cauză la domciiliul unui tânăr de 19 ani, din comuna Bereşti-Tazlău, aceştia cunoscându-se anterior pe raza judeţului Neamţ, unde tânărul ar fi lucrat ca zilier.

              La ora 22.00 Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Bacău, cu privire la faptul că o rudă de-a sa, de 31 ani, a plecat în mod voluntar de la locuinţa reclamantei, şi nu a ajuns la domciiliu.
              Tânăra de 31 de ani a fost depistată de poliţişti în curtea unei pensiuni din comuna Hemeiuş şi a fost preluată de soţul acesteia.

              La data de 26 mai a.c, în jurul orei 02.00, Poliţia Municipiului Bacău a fost sesizată prin SNUAU 112, de către o femeie de 38 de ani, angajată la un cămin de bătrâni din comuna Mărgineni, despre faptul că un bărbat de 75 de ani, asistat în cadrul căminului, a plecat în jurul orei 00.30 şi nu a mai revenit la cămin.
              Efective de poliţişti şi jandarmi s-au mobilizat pentru a efectua verificări în vederea identificării bătrânului.
              Au fost desfăşurate căutări de către poliţişti de ordine publică, de investigaţii criminale, poliţişti rutieri, criminalişti cu câinele de urmă şi jandarmi, bătrânul fiind identificat pe raza municipiului Bacău.

              Majoritatea persoanelor au fost găsite în primele ore de la primirea sesizării sau în ziua următoare.

              În general, multe din cazurile sesizate se dovedesc a fi plecări voluntare în mod repetat.
              Pentru orice sesizare primită de polițiști privind dispariţia unei persoane, la faţa locului se deplasează echipe de cercetare, iar activităţile complexe desfăşurate implică resurse importante.

              Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a iniţiat şi coordonat activităţi de pregătire antiinfracţională a categoriilor cu un grad ridicat de risc de victimizare şi a cooperat permanent cu unităţile de învăţământ, autorităţile publice locale, organisme de protecţie a copilului, dar şi mass – media.

              Șef interimar la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău

              Pentru că mandatul președintelui director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău Marius Savin a expirat, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a decis, prin ordin al președintelui acesteia, ca până la ocuparea postului prin concurs, conducerea instituției băcăuane să fie asigurată, interimar, de ec. Bianca Clementina Topală. Aceasta era angajată la CJAS Vaslui, dar era detașată la CJAS Iași, unde ocupa funcția de consilier superior.

              La începutul acestei luni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru toate posturile de directori ai caselor județene de asigurări de sănătate, mai puțin pentru cele din Bacău și Sibiu, urmare a faptului că președinții directori ai acestor două instituții aveau încă mandatele de conducere încă în derulare.

              „Am reușit un fapt unic în istoria celor 21 de ani ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău – să închei cei 4 ani de mandat în funcția de Președinte- director general, obținută prin concurs în anul 2017. Performanțele obținute sunt consfințite prin rapoartele de audit și control ale CNAS și ale Curții de Conturi care redau buna gestiune financiară, organizarea și controlul proceselor funcționale ale instituției, împreună cu echipa pe care am coordonat-o, performanță regăsită în acordarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale de care au beneficiat asigurații noștri”, a declarat, pentru Deșteptarea, Marius Savin.

              Nu se știe încă data când va fi organizat noul concurs pentru funcția de director al CJAS Bacău. Pe site-ul CNAS este anunțat un nou concurs pentru 16 iunie 2021, dar îi vizează pe cei care nu au reușit să ia concursul organizat la începutul lunii mai. Atunci, rezultatele au fost făcut publice, iar din 54 de persoane cu dosarele admise în probă, 21 nu s-au mai prezentat, iar admiși au fost doar 5 candidați la nivel național.

              Mandatul unui director de Casă de Sănătate este de 4 ani, de la promovarea concursului.

              Valentin Ionescu (ISF): Lichiditatea de pe bursa de valori, factor important privind cererea investitorilor pentru acțiuni

              Prezent la Conferința digitală LIVE „SMART INVESTMENT – Piața de Capital din România – nivelul următor” organizată de Gândul.ro,  Președintele Institutului de Studii Financiare, dl Valentin Ionescu, a declarat: „Criza pandemică a relevat o serie de provocări structurale pe termen lung în sectorul corporativ și pe piețele de capital. Faza de redresare și evoluția pe termen lung a sectorului corporativ românesc sunt dependente de accesul la o o gamă mai largă de opțiuni de finanțare, precum acțiuni și obligațiuni corporative și o piață de capital mai dinamică. În special, un echilibru mai bun între creditarea bancară tradițională și accesul întreprinderilor la surse de finanțare prin bursa de valori va contribui la avansarea integrării României în sistemul financiar european.

              Nivelul de lichiditate de pe bursă este un factor important care influențează cererea investitorilor pentru acțiuni, deoarece o lichiditate mai mare reduce prima de risc a deținerii acțiunilor și crește eficiența mecanismului de descoperire a prețurilor. O piață lichidă poate contribui, de asemenea, la atragerea mai multor emitenți, care s-ar aștepta ca piața să-i coteze mai bine titlurile. Pe de altă parte nivelurile scăzute de lichiditate pot crește costul capitalurilor proprii pentru companiile care doresc să ridice capital, deoarece investitorii vizează o rentabilitate așteptată mai mare pentru a compensa riscul suplimentar de lichiditate redusă.

              Pe lângă aspectele tehnice si cele de reglementare, un factor important în dezvoltarea pieței de capital îl reprezintă gradul de înțelegere a mecanismului de finanțare prin piața de capital pentru companiile din economie și nivelul de cunoștințe pe care persoanele fizice îl au cu privire la instrumentele financiare împreună cu posibilitățile de acces la aceste instrumente (incluziune financiară).

              Toate aceste aspecte se pot îmbunătăți prin programe de educație financiară destinate companiilor, persoanelor fizice (adulților și elevilor) susținute în mod continuu de toți stakeholderii implicați (bursa, asociații profesionale, autorități samd). ISF împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară desfășoară mai multe programe voluntare de educație financiară pentru toți cei interesați, atât pentru retail dar și pentru companiile interesate.

              Studiile au arătat că există o corelație mai puternică între evoluțiile bune școlare și creșterea economică, corelația, însă, nu implică neapărat cauzalitate. În definitiv, îmbunătățirile educației și creșterea mai rapidă pot fi influențate de alți factori de țară, cum ar fi infrastructura instituțională, capitalul social, sau cultura. Corelația dintre școlarizare și creștere poate fi, de asemenea, determinată de „cauzalitatea inversă” de la creștere la educație, deoarece indivizii investesc mai mult în educație atunci când performanța și perspectivele de creștere ale economiei există.

              În concluzie, se poate spune că atât educația, cât și experiența sunt necesare pentru dezvoltarea piețelor financiare, deși educația formală oferă un punct de plecare care este necesar pentru a reuși în demersurile viitoare.

              Prin activitățile pe care le desfășoară, ISF ajută la formarea profesională care se împletește armonios, tot în cadrul institutului, cu educația financiară și cercetarea.”

              ASTĂZI: Spectacol pe… cer

                Pasionații de fenomene astronomice din lumea toată vorbesc de Luna plină, un fenomen ce se va produce astăzi. Totodată va fi și o eclipsă totală de Lună la ora 14.19, ora României, și care din păcate pentru noi, va fi vizibilă doar în regiunile sudice, în Australia, sud-estul Asiei, Canada, mare parte din SUA și America Centrală. Pentru astronomi va fi una dintre cele mai frumoase eclipse ale anului, datorită culorii roșii pe care o va căpăta satelitul natural al Terrei. Luna plină va părea mai mare decât de obicei, iar în momentul eclipsei, când Luna va intra în conul de umbră al Pământului, ea va fi luminată doar de radiațiile portocalii-roșiatice ale luminii solare. Pentru astrologi însă, fenomenul capătă alte proporții. Aceștia l-au numit „Super Luna sângerie”, satelitul natural al planetei urmând să tranziteze zodia Săgetătorului și se va afla în opoziție cu Soarele din zodia Gemenilor.

                Astrologii spun că acesta este un eveniment care marchează schimbări bruște și provocări majore. Multe persoane superstițioase se tem de această lună sângerie, se tem că ea poate aduce evenimente dramatice, pierderi, dureri, accidente. Astfel, astrologii spun că între 23 și 29 mai, trebuie să evităm efortul fizic, trebuie să evităm situațiile riscante în care s-ar putea produce accidente, să evităm mâncărurile prea grase sau picante, consumul prea mare de alcool. În mod special, această Lună sângerie ne avertizează asupra accidentelor de tot felul, de la mici accidente casnice, la accidente rutiere, de aceea trebuie să fim prudenți când umblăm cu focul, cu instrumente ascuțite, cu roboți sau aparatură electrocasnică, autoturisme vechi sau când manevrăm lucruri defecte.

                Atletism/ Alex Soare: „Visul meu rămâne Tokyo”

                Știți cum se spune: nu aduce anul ce aduce ceasul. La prima competiție oficială din acest an, Campionatul Național de Seniori rezervat probelor de 10.000 m și 5.000 m, Alexandru Nicolae Soare a lovit din plin. Atletul cu dublă legitimare, CS Știința/ CSM Bacău și-a adjudecat mai întâi proba de 10.000 m, cu 29.07.92, asigurându-și astfel prezența la Cupa Europei ce va avea loc weekend-ul viitor, la Londra. Apoi, sportivul antrenat de Cristina Alexe a triumfat la 5.000 m cu un Personal Best, 13.50.30 ce-i va aduce prezența la Campionatul European pe Echipe Liga 1 de la Cluj, din 19-20 iunie. Două competiții importante, care pot să-i procure lui Alex Soare viza pentru Olimpiada de la Tokyo. „E greu, dar mă lupt pentru visul meu”, mărturisește atletul care în septembrie va împlini 30 de ani.

                -Alex, ce au însemnat pentru tine Naționalele de la Pitești?

                -Înainte de toate, primul test oficial după o lungă perioadă de pregătire la altitudine. Cu asta îmi și propusesem să încep: cu o competiție mai ușoară, de reglaj. Sunt deja de cinci săptămâni la Piatra Arsă, iar Naționalele de la Pitești pentru care coborâsem cu doar o zi mai devreme, trebuiau să-mi arate cât de bine sunt pregătit. Știam că, în condițiile date, nu voi putea face o cursă de ranking-ul mondial. Practic, te lupți cu tine însuți. E foarte greu să duci cursa cap-coadă la un nivel performant.

                -Cu toate acestea, ai reușit un Personal Best la 5.000 m. Te așteptai?

                -Știam că sunt bine pregătit, că sunt ok, dar nu mă așteptam la un record personal. Așa cum spuneam, coborâsem de la Piatra Arsă doar cu o zi înainte de startul Naționalelor. În astfel de situații, respirația nu apucă să se regleze așa cum ar trebui. De regulă, ai nevoie cam de zece zile pentru ca organismul să se acomodeze. Totuși, am reușit o cursă foarte bună, cu un timp excelent la 5.000. Cred că de 20-25 de ani nu s-a mai înregistrat un astfel de timp la un Campionat Național.

                -Urmează Cupa Europei de la Londra. Ce ar trebui să se întâmple acolo?

                -Nu știu dacă la momentul acesta sunt pregătit sută la sută pentru baremul de participare la Olimpiadă. Alternativa ar fi să intru în primii 27-28 din lume. E greu, deoarece la momentul acesta se aleargă foarte bine și rapid în lume. Voi face însă  tot posibilul pentru a intra în ranking-ul mondial: pentru asta trag.

                -Simți că e un deficit la nivel competițional între tine și contra-concurenții tăi pentru Tokyo?

                -Sigur. La noi în țară nu avem sportivi de valoare pentru probele mele, iar asta își pune amprenta, mai ales în această perioadă de pandemie, în care concursurile externe sunt relativ puține.

                -Totuși, nu renunți la Tokyo.

                -În niciun caz. Visul meu rămâne Olimpiada de la Tokyo. Mă pregătesc pentru chestia de trei ani de zile. Nu-i doar că zic că vreau la Tokyo și asta e. Îmi doresc foarte mult să ajung acolo, fie pentru 10.000, fie pentru 5.000 metri. Am făcut tot ce a ținut de mine la nivel de pregătire. Și acum, la Piatra Arsă, am tras tare, coboram cu snowmobile-ul pentru antrenamentele specifice doar pentru a nu lăsa nimic la voia întîmplării. Sigur, lipsa competițiilor rămâne un handicap.

                -Apropo, în afară de Cupa Europei și Campionatul European pe Echipe, ce ai mai avea în program?

                -La 5000 metri ar mai fi o cursă în Franța. Pandemia a restrâns calendarul competițional.

                -Fiindcă suntem pe finalul discuției noastre și ai amintit de pandemie, spune-mi, te rog, un lucru bun pe care l-ai descoperit în aceste vremuri speciale.

                -Faptul că am putut sta mai mult acasă, cu părinții și bunicii. Am fost foarte relaxat din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât, în paralel, am reușit să-mi efectuez și antrenamentele. De altfel, nici nu-mi trebuia mult. Îmi luam șortul și adidașii și-i dădeam bătaie.

                – La polul opus, care ar fi cel mai urât lucru pe care simți că l-a adus pandemia, dincolo de criza medicală în sine?

                -Pentru mine, lipsa competițiilor. Acum mai e cum mai e, dar anul trecut era o nebuloasă totală. Cel puțin, la începutul pandemiei. Te antrenai, dar nu știai pentru ce. Nu aveai niciun orizont. Nu puteai să estimezi când se vor relua competițiile, când ar fi bine să atingi un vârf de formă, nimic. Totul era incert. Din fericire, am intrat într-o perioadă în care viitorul pare să se așeze ceva mai clar. Iar în viitorul meu intră și Tokyo.

                 

                Ioan Bujor, primarul PSD al comunei Dofteana: „Întotdeauna consider c-ar fi loc de mai bine, de aceea tindem la cât mai multe proiecte”

                1. Ce vă motivează în viaţă ?

                – Motivația este un instrument puternic care pune lucrurile și viața unei persoane în mișcare. Eu sunt un om de echipă, dobândind acest spirit încă din copilărie. De aceea, îmi place să discut cu colegii sau colaboratorii mei diferite cazuri și să ne consultăm. Sunt enorm de mulțumit atunci când ducem la bun sfârşit orice proiect. Acest lucru mă face să fiu mândru atât de mine, cât şi de echipa cu care lucrez.

                2. Care este filmul dvs. favorit sau filmul cu un puternic impact emoţional asupra dvs.?

                Bătălia de la Podul Înalt.

                3. Cum arată un weekend perfect? Care sunt activităţile dvs. preferate în weekend?

                Weekendul perfect este alături de familie, în principal alături de cei patru nepoţi.

                Rezumaţi anul 2020 în trei cuvinte

                Emoţie. Speranţă. Solidaritate.

                4. Ce carieră aţi visat să alegeţi în copilărie ?

                Poliţist, menţionez că am şi urmat Școala de Poliţie (Miliţie la momentul respectiv).

                5. Cum vedeţi comuna dvs. în 5-10 ani?

                Văd comuna Dofteana acolo unde merită să fie, cu şcoli modernizate, drumuri modernizate, lăcaşuri de cult reabilitate, neţinând cont de religia din care fac parte locuitorii, reţea de gaze , canalizare, infrastructură, dar și foarte dezvoltată în zona turismului.

                6. Care este ultima carte citită? Carte tipărită sau e-book? Ce carte aţi recomanda?

                – „Cel mai iubit dintre pământeni”. Un roman total, cu mai multe paliere, mai multe teme și un număr mare de personaje, un roman politic (despre obsedantul deceniu), un roman de dragoste (istoria unui tânăr profesor de filosofie, Victor Petrini, care are credința ca dacă dragoste nu e, nimic nu e), un roman moral (mai exact romanul unui moralist de clasă, în sfera existențială, în genul lui Camus). În fine, un roman de moravuri despre lumea intelectuală și, în genere, despre lumea românească în regimul totalitar comunist. Un roman puternic, amplu ca un fluviu, romanul unui moralist care judecă necrutățor istoria prin care trece, așa cum spune și Eugen Simion.

                7. Ce personalitate din istorie sau din lumea contemporană v-a fost model ?

                – Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie.

                8. Numiţi un obiectiv turistic sau un monument istoric reprezentativ pentru comună?

                – Parcul Dendrologic Dofteana.

                9. Cum poate un cetățean să abordeze un ales pentru a-i prezenta un proiect sau o cerere?

                – Sunt un om deschis. Sunt primarul tuturor.

                 10. De ce aţi intrat în politică?

                – Din cauza nemulţumirilor vis-a-vis de comuna în care locuiesc.

                11. Care este viziunea dvs cu privire la guvernarea locală?

                – Întotdeauna consider c-ar fi loc de mai bine, de aceea tindem la cât mai multe proiecte.

                12. Care este cea mai mare problemă a comunei? Dar cel mai mare atu al comunei?

                Reţeaua de gaze naturale şi reţeaua de canalizare, proiecte în derulare. Atu-ul comunei îl văd în cetăţenii acesteia, o comunitate unită cu oameni gospodari şi serioşi.

                13. Care ar fi proiectul de suflet pe care doriţi să-l implementaţi în acest mandat?

                Aceleaşi: „Reţeau de gaze naturale şi canalizare”.

                14. Unde vă petreceţi vacanţele?

                Întotdeauna în ţara noastră, în locuri liniştite.

                15. Vegetarian sau omnivor ?

                – Omnivor.

                16. Vârsta.

                 60 ani.

                17. Familia

                – Am 2 copii şi 4 nepoţi. Sunt alături de soţia mea de peste 39 ani.

                18. Profesia

                – Economist.

                19. Studii

                – Universitare.

                20. Ce nu v-am întrebat dar doriţi să răspundeţi ?

                 – Doresc să transmit faptul că ţelul nostru pentru următoarea perioadă este să punem umărul la dezvoltarea localităţii, să ne adaptăm la noile situaţii şi să facem din comuna noastră un loc în care tânăra generaţie să trăiască mai bine, simţindu-se cu adevărat cetăţeni europeni. Într-un cuvânt spus, prin tot ceea ce întreprindem nu urmărim altceva decât dezvoltarea comunităţii locale, modernizarea acesteia, creşterea nivelului de trai al oamenilor şi o viaţă mai bună. Cu siguranţă că priorităţile noastre locale nu se vor opri aici, ba, dimpotrivă, vom găsi şi alte aspecte care trebuie rezolvate de aceea motto-ul nostru este: „Mai avem multe de făcut …”

                 Proiect coordonat de Răzvan Bibire

                Poveste de la o intersecție de drumuri

                  De unde vii Mamaie? „De la Păncești mamă. De la Dieneț, unde-i zona lor…  Acolo nu-i bine să  însori un băiet sau să măriți o fată, că-i de muncă. Am… uite! Ăsta-i gras, capia, ardei da? Și gogoșari. Țălină, vinete… 40 de bani firul dacă întrebi. Dacă iei mai multe mai lăsăm. Da’ mata te mai gândești!” Tanti Ileana Zamă m-a citit din prima că nu le am cu grădinăritul. Vinde răsaduri într-un loc cu vad, la o intersecție de drumuri. Mă pune să-i ghicesc vârsta. Nu arăta de 60, așa că zic 55. Râde cu poftă. „Poate pe-un picior. Am trecut de 75! Mie-mi zice un băiețaș acu anul: tanti, știi de câți ani vii neta aicea? Pâi îi zâc, vreo 15-16 ani. Ai mata 20. Când el de-aghia se-nsurase. Că eu veneam primăvara și el o făcut nunta toamna, și o avut roșii și ardei pe masă din răsaduri luate de la mine. Ia, zâ ’mneata ce vrei sâ iei?” Aș fi luat câteva fire dar m-am săturat de experiențele făcute pe balcon.

                  La Tanti Ileana, simțul umorului este ceva moștenit genetic. „Acu anul, o trecut niște italieni pe aici și m-o pozat cum vindeam. După ce-o plecat, niști fete de  lângă mine mi-au zâs: vai Țațâ Ileanâ, ne-ai făcut țara de râs. Te-au pozat cum vindeai de pe gios. Câ parcă dacă le vindeam de pe-un scaun, nu tot răsaduri erau?” Când să plec în treburile mele, o voce gureșă nu scapă o împunsătură:„Să-i faci babei un tablou! Că italienii numai au râs.” După 2 ore, când am trecut iar prin intersecție, ploua. Nailoane și umbrele. Amatori de grădinărit, puțini.

                  Era de amiază. Răbdare. Știu ele de ce nu pleacă cu marfa nevândută. Rodul pământului muncit își va împlini menirea, odată cu venirea navetiștilor de la munca din oraș, mai spre asfințit. Rata oprește acolo. Timp suficient după o zi de muncă pentru gospodari, să mai pună și răsaduri în grădină. E vremea lor.

                  O nouă serie de bilete la tratament balnear

                    Peste 100 de pensionari vor merge la începutul acestei veri într-o stațiune, cu un bilet subvenționat. Mai exact, pentru seria (a VI-a din acest an) al cărei sejur va debuta în 9, 10, 11 sau 12 iunie (data de plecare în stațiune), Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a primit 127 bilete, din care 126 le sunt repartizate unor pensionari care au depus din timp cerere pentru a beneficia de tratament balnear în această perioadă a anului. Locurile repartizate sunt în stațiunile 1 Mai, Amara, Bălțătești, Buziaș, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Felix, Herculane, Lacu Sărat, Moneasa, Neptun, Nicolina, Ocna Șugatag, Pucioasa, Sarata Monteoru, Saturn, Slănic Moldova, Tîrgu Ocna și Vatra Dornei. Cel disponibil este în stațiunea Pucioasa.

                    Persoanele cărora le este alocat un bilet vor trebui să-l cumpere de la CJP până în data de 2 iunie. La cumpărare vor prezenta cartea de identitate și recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma. Cele cu dizabilități, dacă vor să beneficieze de gratuitate, vor depune și certificatul de încadrare în grad de handicap, precum și „Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie). Următoarea serie va debuta în data de 25 iunie.

                    MĂNĂSTIREA CAȘIN: „Toată școala citește”

                      Zilele trecute, elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Regina Maria” din Mănăstirea Cașin s-au alăturat ineditei și extrem de interesantei campanii derulate la nivel național: „Toată școala citește”. De data aceasta, micuții elevi au fost invitați la o repriză de lectură, în spațiul verde din afara sălilor de curs, chiar în curtea școlii.

                      „Avem avantajul de a avea cea mai mare și mai verde curte…Avantajul este că, doar traversând un drumeag, ajungem iute printre copaci, pe dealuri…”, au arătat dascălii școlii din Mănăstirea Cașin.

                      Astfel, copiii care au deslușit de mult tainele abecedarului s-au delectat, preț de zeci de minute, în aer liber, bucurându-se de lumea fascinantă a cărților. Inițiat în urmă cu doi ani de Anca Tîrcă, o inimoasă specialistă în educație din București, proiectul „Toată școala citește” a reușit să atragă sute de comunități de elevi din toată țara. Campania a prins mai ales pe timpul pandemiei care a schimbat regulile în școli, comunitatea „Toată școala citește” devenind tot mai mare. De la o săptămână la alta, tot mai mulți elevi s-au alăturat campaniei.

                      „Într-o lume în care copiii își petrec majoritatea timpului în interior, în fața computerului (o mamă îmi spunea deunăzi că a ieși afară la joacă cu alți copii a ajuns un fel de pedeapsă pentru fiica ei!), cele mai bune programe educaționale vor fi cele în care învățarea are loc în natură. Pe de altă parte, se consideră tot mai nepotrivită ideea de a învăța stând nemișcați ore în șir în bănci, în contextul în care s-a demonstrat că, atunci când ne folosim simțurile și corpul, creierul nostru funcționează mai bine”, este mesajul transmis de inițiatoarea proiectului „Toată școala citește”.

                      Astfel, de doi ani, elevii de peste tot au posibilitatea de a lectura câteva zeci de minute, zilnic, săptămânal sau ori de câte ori este posibil. Proiectul a presupus amenajarea de spații de lectură, inclusiv crearea de „copaci ai cărților”, pauza dedicată cărților devenind un moment mult așteptat de elevi. S-au alăturat campaniei și două edituri care oferă cărți școlilor implicate în derularea proiectului – Editura Corint Junior și Editura Integral.

                      Amenzi pentru cei prinși cu peste 10.000 de euro, la punctele de trecere a frontierei

                        De la vară, dacă sunteți găsiți la graniță cu sume de bani care depășesc 10.000 de euro, nu mai riscați să rămâneți fără ei. În schimb, sunt menținute amenzile în astfel de cazuri.

                        Astfel, potrivit unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Finanţelor și aflat, în prezent, în dezbatere publică, cei care se vor afla în această situație riscă doar amenda. Mai exact, sancțiunile care vor aplicate celor prinși cu valori în bani ce depășesc 10.000 de euro sunt de 3.000 până la 50.000 de lei (aproximativ 10.000 euro), în funcţie de pericolul social al faptei. Pentru a se putea aplica această măsură este nevoie ca inclusiv documentele vamale să fie modificate. Dacă va fi adoptat, proiectul ar urma să intre în vigoare începând cu luna iulie 2021.

                        De unde s-a plecat

                        Practic, prin această măsură, se va armoniza legislația internă la regulamentul european în privința controlului numerarului care intră sau iese din Uniunea Europeană, respectiv Regulamentului (UE) 2018/1672. Însă, totul a plecat de la o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) dată în favoarea unui cetăţean român. Acesta, în 2017,călătorise cu avionul, de la Tel Aviv către Sofia, pentru a efectua operaţiuni de schimb valutar. La granița cu bulgarii, bărbatul a declarat numerarul pe care îl transporta, iar, după ce a schimbat banii în leva bulgărești, în aceeaşi zi, a zburat cu avionul, de la Sofia către Bucureşti. La aeroportul român, însă, nu a mai declarat banii rezultați din operaţiunea de schimb valutar efectuată pe teritoriul bulgar, autorităţile vamale romîne confiscându-i banii (240.000 de leva bulgăreşti, reprezentând aproximativ 120.000 de euro), concomitent cu aplicarea unei amenzi (3.000 RON / aproximativ 633 de euro). Omul a contestat decizia în instanță, ajungându-se, până la urmă, ca dosarul să fie tranșat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Curtea a considerat că practica autorităţilor române de a confisca banii de peste 10.000 de euro, introduși în România nedeclarați, nu poate fi permisă, fiind contrară dreptului Uniunii Europene privind libera circulaţie a capitalurilor, garantată şi limitată doar în cazuri excepţionale.

                        Dubla măsură occidentală

                        În 2013, aflat la o conferință în Rusia, președintele ecuadorian Evo Morales a anunțat că este dispus să-i acorde azil lui Edwuard Snowden, celebrul analist NSA care a divulgat programul secret de spionaj american la adresa populației. A doua zi, avionul în care se afla președintele Morales a decolat spre Bolivia dar, deasupra Europei a fost forțat să aterizeaze în Austria după ce Franța, Portugalia, Spania și Italia au refuzat să-i acorde dreptul de survol. În Austria, avionul a fost percheziționat, după ce americanii au lansat zvonul că Snowden s-ar afla la bord. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA  a recunoscut că SUA au fost în contact cu o serie de țări din întreaga lume care ar fi putut fi tranzitate de Snowden. Evenimentul  – cunoscut drept „Evo Morales grounding incident” – s-a finalizat cu protestul țărilor latino-americane și cu scuze ale oficialilor de rang secund al țărilor implicate. UE s-a făcut că nu vede, marile democrații au tăcut.

                        Și avem incidentul de duminica trecută, cu un avion Ryan Air care a aterizat la Minsk. Incidentul este încă discutat și întors pe toate fețele. A fost alertă cu bombă, cine a lansat-o, de ce a aterizat avionul, cine e în spatele poveștii? Clar este că totul este cusut cu ață albă. Problema este, însă, a cui este ața și lucrătura? Dacă ar fi să am o părăre, aș zice că bloggerul ăla care a fost reținut ar fi o țintă prea mică în comparație cu efortul și imaginația care au stat la baza întâmplării. Ce ar avea de câștigat Lukașenko, și-așa aflat în conflict deschis cu Occidentul și cu o parte a cetățenilor săi din această poveste? Și ce ar avea de câștigat Occidentul din aceasta?

                        Până se lămurește cine și cum a produs acest incident, este prematur să tragem concluzii cu privire la faptul în sine. Cunoaștem prea multe incidente de tip „steag fals” puse la cale și regizate de Occident pentru a risca să tragem o concluzie prematură.

                        În schimb, dacă vom analiză reacțiile declanșate de acest eveniment, vom vedea cel puțin o interesantă dublă măsură. Când avionul președintelui Evo Morales a fost plimbat deasupra Europei și obligat să aterizeze în Austria, pentru că i se terminase combustibilul, Occidentul s-a uitat în altă parte. În afară de niște scuze îngâimate pe furiș, diplomația occidentală nu a reacționat. Mass-media a amintit în treacăt problema. La incidentul de duminică, însă, e concert! Ambasadori, influenceri, mass-media, ONG-uri se întrec în a acuza Bielorusia și pe Lukașenko.

                        Că Lukansenko nu e un sfânt, asta se știe. Dar mai știm și că Bielorusia este un punct sensibil în confruntarea Occident – Rusia. Minskul a rămas aliat cu Putin, în ciuda încercărilor SUA de a provoca schimbarea conducerii țării. O cădere a lui Lukașenko ar însemna un pas în plus în asediul Rusiei, așa-zisul „coridor sanitar” creat de SUA în estul Europei – Țările Baltice, Polonia, Ucraina, România – putând fi întărit odată ce și Bielorusia ar cunoaște „binefacerile” unei revoluții colorate.

                        Proiect trecut tacit în Senat: Antepreşcolarii şi preşcolarii vor beneficia de o masă caldă

                        Antepreşcolarii şi preşcolarii vor beneficia de o masă caldă, cu condiţia frecventării fizice a orelor de curs, în baza listei de prezenţă efectuată zilnic de cadrul didactic, potrivit unui proiect iniţiat de deputatul liberal Robert Sighiartău adoptat de Senat. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare acordarea unui suport alimentar zilnic, în limita unei valori de 15 lei/ antepreşcolar sau preşcolar, urmărindu-se asigurarea unei alimentaţii sănătoase în unităţile de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar de stat, particulare şi confesionale, autorizate sau acreditate. De asemenea, se preconizează ca limitele valorii zilnice pentru un antepreşcolar/preşcolar să fie actualizate de la data de 1 ianuarie a fiecărui an prin hotărâre a Guvernului în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, se precizează în raportul de admitere întocmit de Comisia pentru învăţământ din Senat. Un amendament admis prevede stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei sume ce poate să asigure amenajarea de locaţii pentru servirea mesei calde în incinta unităţii de învăţământ sau în afara acesteia, dar nu la mai mult de 50 m distanţă faţă de aceasta. În cazul în care unitatea de învăţământ nu deţine bloc alimentar propriu, produsele alimentare vor fi asigurate prin achiziţia de servicii specializate. Procedura de atribuire a contractelor de servicii se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice, conform altei propuneri de modificare a proiectului de act normativ.

                        În plus, directorul unităţii de învăţământ sau directorul adjunct al unităţii de învaţământ, prin delegare de sarcini de către directorul unităţii de învăţământ, are obligaţia să urmărească şi să verifice buna desfăşurare a procesului de aprovizionare, condiţiile igienico-sanitare privind distribuţia hranei către copiii antepreşcolari şi preşcolari, mai prevede proiectul, care a fost trimis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.

                        ULTIMELE ȘTIRI