Bani mai mulți pentru finalizarea drumurilor din județ
Consilierii județeni, întruniți miercuri, 29 septembrie 2021, în ședință ordinară, au aprobat alocarea de fonduri suplimentare necesare finalizării unei serii de investiții importante pentru județ. S-au actualizat sumele necesare încheierii lucrărilor la spitalul din Onești (sediul ambulanței) și la cel din Bacău (heliport și UPU), dar și la drumurile județene, aflate în faze avansate de execuție.
Astfel, aleșii locali au fost de acord să fie acordate sume în plus pentru finalizarea heliportului de la spitalul județean, inclusiv a unității de primiri urgențe. De o rectificare pozitivă va beneficia și spitalul din Onești, unde se derulează lucrări de modernizare, inclusiv la sediul de ambulanță, executate în procent de 85 – 90 %.
Totodată, aleșii județeni au votat pentru actualizarea sumelor necesare finalizării unor drumuri extrem de importante care străbat județul. Este vorba, printre altele, despre axa rutieră Neamț – Bacău, de 95 de kilometri, care parcurge județul de la nord la sud, de la Traian până la Podu Turcului, trecând prin Valea Zeletinului, Valea Berheciului și Colinele Tutovei.
În plus, bani mai mulți se vor aloca și pentru încheierea modernizării și reabilitării unor drumuri județene, la fel de importante pentru comunitățile locale pe unde trec aceste șosele: DJ 252C care leagă localitățile Tătărești și Corbasca, DJ 119, de la Ciucani, DJ 123 Dărmănești – Valea Uzului, DJ 117 de la Poduri, inclusiv bucata de drum care merge spre Berzunți, DJ 241B Pădureni – Godovana, DJ 241C de la Valea Mare la Lipova.
Testare gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin
Câteva corturi și rânduri de femei au atras atenția trecătorilor prin fața Palatului Administrativ, acolo unde miercuri, 29 septembrie, Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iași cu sprijinul mai multor instituții din Bacău au derulat o primă sesiune gratuită de control a băcăuancelor pentru prevenirea cancerului de col uterin. Acțiuea face parte din proiectul ONCOPREV ce se derulează în județele din nord-estul țării.
Proiectul are drept obiectiv testarea a 170.000 de femei, din care 30.000 pentru Babeș-Papanicolau – segment de vârstă 25-29 de ani, și 140.000 pentru teste HPV – segment de vârstă 30-64 de ani.
Programul se adrsează tuturor femeilor asigurate și neasigurate din regiune , care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-au vârsta între 25 și 29 de ani (testare Babeș Papanicolau) și 30-64 ani (testare HPV);
-asigurate sau neasigurate;
-nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin;
– asimptomatice;
-fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin;
-NU au mai făcut screening gratuit în ultimii 5 ani.
Testările s-au efectuat în cadrul a două unități mobile de screening, dotate cu aparatură și material sanitare precum un cabinet ginecologic.
„Este prima acțiune de acest gen la noi în municipiu și cătăm să mergem în zonele defavorizate în care accesul la medicina preventivă și alt gen de servicii medicale sunt mai greu de accesat. Ne gândim la oameni care merg la control la doi ani, poate și mai rar și trebuie să creăm o cultură educațională în acest sens, al testării și prevenirii. În primă fază am avut un program pilot de înscriere, să știm cum putem scala acest proiect. Noi am oprit înscrierile la 660 de persoane dar noi ne așteptăm să vină undeva la 800-850 de persoane”, Mihai Măriței, coordinator local al proiectului.
Caravana Oncoprev va fi prezentă și în alte zone din județ, considerate zone defavorizate, urmând ca luni, 4 octombrie, să revină în municipiul Bacău, în fața Prefecturii, testările urmând a se desfășura începând cu ora 9.00 și va continua până după orele prânzului.
Românii nu mai au voie să se încălzească cu lemne. Nu le mai ajung pădurile austriecilor?
Marele PNRR, lăudat atâta de unii, conține,între altele, o prevedere prin care România se obligă să renunțe în scurt timp la încălzirea cu lemne. În conformitate cu ceea ce s-a semnat de către autoritățile românești, până în trimestrul patru al anului 2023, România se obligă să facă reforme pentru a diversifica mixul energetic în încălzire și răcire prin renunțarea la biomasa forestieră.
Mai sunt unele chestii pe acolo, cu asociațiile de locatari care își vor pune panouri solare și eoliene și cu eliminarea cărbunelui din sistemul energetic național până în 2032. Acestea merită o discuție aparte; să ne concentrăm, deci, pe interzicerea folosirii lemnului pentru încălzirea locuințelor.
Aproape întreagă populație rurală se încălzește cu lemne. Este un fapt. E bine, e rău? Este singură soluție accesibilă ca preț pentru o populație tot mai sărăcită de „reformele” Guvernului.
Gazul metan e o glumă proastă întrucât nu există capacitatati de distribuție pentru zona rurală; nici toate localitățile urbane nu au încă alimentare cu gaz metan. În lipsa unor investiții ale statului, construirea unei rețele de distribuție în zona rurală este neprofitabilă pentru firmele de gaz. Energia electrică tocmai s-a scumpit de vreo două ori anul acesta.
Ca să te încălzești la resoul electric ar trebui să ai bani pe care nu-i au nici măcar toți locuitorii de la oraș, unde se mai găsește de muncă. La țară, oamenii nu au bani nici să plătească apa băgată cu programe ale UE.
Este o utopie să crezi că în România se va renunța la lemne ca modalitate de încălzire. Mai mult este o nebunie. O nebunie din aia de ultima speță, pusă pe hârtie de niște indivizi al căror loc nu e în fotoliile moi ale Puterii, ci în cămășile de forță de la Bălăceanca.
Iar dacă au pus asta în PNRR nu din prostie, ci cu intenție, atunci lucrurile sunt și mai grave.
A condamna jumătate din populația României să aleagă între a muri de frig și a muri de foame plătind bruma de economii pentru niște fantasmagorice sisteme așa-zis ecologice de încălzire e o idee din aceeași familie a totalitarismelor care au zguduit continentul nostru în secolul trecut.
Pentru că ecologia ăstora nu are nimic de-a face cu realitatea. Europa a încăput pe mâna unor imbecili care au impresia că-s deștepți, deși ei sunt doar niște idioți utili pentru niște băieți deștepți.
Poliția locală a amendat căruțașii
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au derulat în perioada 01.01.2021-27.09.2021 mai multe acțiuni în scopul respectării prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.198/2002 privind interzicerea vehiculelor cu tracțiune animal pe străzile din municipiul Bacău.
Acțiunile s-au desfășurat pe străzile Dr. Alexandru Șafran, Făgăraș, Plaiului, Alexei Tolstoi, Arcadie Șeptilici, Narciselor, Alexandru Lăpușneanu, Izvoare, Calea Moinești, Calea Bârladului și Trecătoarea Gherăiești, fiind aplicate un număr de 42 de sancțiuni în valoare de 3.900 lei pentru nerespectarea prevederilor legale, dar și măsura ridicării atelajelor respective și transportarea acestora în locurile special amenajate.
Aceste acțiuni se vor derula și în perioada următoare pentru creșterea gradului de siguranță rutieră a circulației rutiere și pentru menținerea ordinii și liniștii publice pe raza municipiului Bacău.
Judo/ Cupa Temerarul: Constantin Manole și o nouă generație de…temerari
Mai întâi vorbesc brațele. Da, brațele: ridicate, în semn de victorie. Apoi ochii: zâmbitori și deschiși larg, într-atât de larg încât să încapă în ei toată bucuria rezultatului. Și, la final, vorbesc pumnii: bine strânși și cu degetul mare în sus. Imaginea e elocventă. Mai e nevoie și de cuvinte? Întotdeauna este.
În special când aduc un plus. Iar cuvintele aparțin profesorului Constantin Manole, care a salutat astfel prestația elevilor săi de la Sport Club Municipal Bacău la turneul internațional de judo Cupa Temerarul derulată la finalul săptămânii trecute, la Sibiu: „Rezultatele obținute la Sibiu sunt meritorii, în condițiile în care turneul s-a dovedit unul foarte-foarte puternic. Mai presus însă de rezultate stă progresul semnificativ înregistrat de acești copii. Aceasta este, de fapt, cea mai mare satisfacție”.
Antrenorul Manole are dreptate: ediția din 2021 a Cupei Temerarul a ridicat ștacheta competițională la un nivel impresionant, reunind pe cele cinci spații de luptă nu mai puțin de 870 de sportivi de la 76 de cluburi atât din țară, cât și din Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Ucraina și Ungaria, care s-au confruntat la categoriile de vârstă Under 11, U13, U15, U18, Juniori 1 și Seniori, la masculin și feminin. În această companie selectă, micuții judoka pregătiți de Constantin Manole au cucerit o medalie de aur la U13, prin Rada Ciobanu, două de argint și una de bronz la U11 prin Victor Chelaru și Iasmina Farauanu, respectiv Isidora Cojocaru.
Alți trei reprezentanți ai SCM Bacău, Andrei Popescu, Ștefan Aprofirei și Luca Pelin au fost la un pas de podium, ocupând locul al cincilea, în timp ce, aflat la debutul într-o competiție de o asemenea anvergură, Denis Paladie s-a consolat cu o comportare frumoasă și dătătoare de speranțe. Practic, o generație întreagă de… temerari. O generație crescută încă de la vârsta grădiniței de profesorul Manole. Și crescută bine la Palatul Copiilor- filonul de atâția ani al judo-ului băcăuan- așa cum au demonstrat-o și rezultatele de la Cupa Temerarul.
„Exceptând-o pe Rada Ciobanu- câștigătoare la 57 kilograme, pe care o am la sală doar de un an de zile, toți ceilalți sunt aici de la vârste foarte mici. Și toți promit foarte mult. Pe Rada, de exemplu, sper să o văd ajunsă la o categorie ceva mai mare de greutate. La polul opus, Isidora Cojocaru, medaliata cu bronz de la 28 kg este sub categorie, cântârind doar 25 de kilograme. Asta nu împiedică să dea de pământ cu adversarele. La fel ca și Iasmina Farauanu, medaliată cu argint la 57 kg , sau Victor Chelaru, care a început să capete experiență și să nu mai aibă teamă.
De mare viitor este și Ștefan Aprofirei, care impresionează prin mobilitate, dar și ceilalți, chiar dacă nu au urcat pe podium la Sibiu. Repet, prioritar este cum au progresat ei. Sunt copii buni, care au crescut și cresc frumos”, spune Constantin Manole. Cuvintele antrenorului încadrează perfect o imagine care-i suprinde pe „temerarii” SCM Bacău cu brațele sus și cu ochii deschiși larg spre toate victoriile prezente și viitoare.
Handbal/ Junioare: Victorii pentru băcăuance
Etapa a doua a campionatelor naționale de junioare, derulată la finalul săptămânii trecute, a adus victorii pentru cele două formații băcăuane.
În Seria A a Junioarelor 1, CSM Bacău a trecut cu 53-21 (32-7) de LPS Botoșani într-un meci în care antrenorii Costel Petrea și Adi Brezan au utilizat următoarea formulă de echipă: Sofron, Iordănescu, Bordeianu- Păduraru 7 goluri, Huțuțui 6, Vrîncianu 6, Poiană Țârdea 5, Grădinaru 5, Solonțanu 5, Iancu 4, Hermeziu 4, Tăbăcaru 4, Banu 3, Dinu 3, Pozînărea 1. În celălalte jocuri din etapa secundă s-au înregistrat rezultatele: LPS Focșani- LPS Piatra Neamț 32-32 (16-13), LPS Roman- LPS Suceava 36-15 (20-7), LPS Iași – LPS Vaslui 22-35 (12-20). Băcăuancele, care ocupă locul 6, cu 3 puncte (în prima etapă au pierdut cu 30-25 la Vaslui) vor juca runda viitoare la Suceava.
La Junioare 3, CSȘ Bacău împarte fotoliul de lideră a Seriei A cu LPS Suceava, ambele echipe având câte 10 puncte. Victorioasă cu 49-22 (17-5, 18-11, 14-6) în prima etapă, la Focșani, gruparea antrenată de Georgiana Vântu și Marius Căpușă și-a făcut un debut perfect și pe teren propriu, trecând sâmbătă cu 38-22 (13-7, 12-8, 13-7) de LPS Vaslui.
În meciul cu vasluiencele, CSȘ Bacău a evoluat în alcătuirea: Tite, Platon- Pintilescu 13 goluri, Petrișor 8, Măgirescu 4, Gurămultă 4, Ariton 3, Postolache 2, Mihăilă 1, Cancel 1, Cuc 1, Zareschi 1, Coșa, Buculei, Gabor. Celelalte rezultate: ACS Orășenesc Comănești- CSO Buhuși 18-35 (7-10, 5-17, 6-8), LPS Suceava- Pro Sport Focșani 52-19 (22-7, 15-5, 15-7). Etapa viitoare, CSȘ Bacău va juca în deplasare, cu CSO Buhuși.
Un proiect de istorie locală în premieră. Povestiri din Holocaust. Bacău
La invitația profesorului Gabriel Stan, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău și cu Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău, derulează proiectul educațional „Local frames for understanding victimhood and uplifting awareness. Romanian and the Holocaust” („Cadre locale de înțelegere a victimei. România și Holocaustul”).
Acesta se va desfășura în perioada 30 septembrie 2021 – 03 ianuarie 2022, fiind finanțat de EVZ Stiftung, prin programul „Local History”.
„Local History International” sprijină inițiativele de istorie locală și regională din Europa Centrală și de Est în implementarea proiectelor de reevaluare și amintire a epocii național-socialismului și a celui de-al doilea război mondial.
Proiectele finanțate examinează tematic locuri, oameni și evenimente din istoria național-socialistă. În acest proces, se acordă o atenție deosebită muncii forțate naziste și persecuției diverselor persoane și grupuri de populație sub național-socialism. Implicarea participativă a părților interesate locale și a diferitelor grupuri țintă, împreună cu activitatea de relații publice vizate, creează o cultură contemporană și incluzivă a memoriei.
De asemenea, programul „Local History” își propune să faciliteze examinarea critică a istoriei național-socialiste, la nivel regional.
Proiectul se va desfășura în șase orașe, Bacăul fiind unul dintre ele.
În cadrul său vor fi organizate următoarele activități:
1. Workshop-ul Povestiri din Holocaust. Istorii din Bacău, joi, 30 septembrie 2021, ora 13.00, la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău.
2. Expoziția de bandă desenată „Povestiri din Holocaust. Bacău”. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 03 decembrie 2021. Expoziția va fi panotată în perioada 03 decembrie 2021 – 03 ianuarie 2022, într-un spațiu pietonal central din municipiul Bacău. Ea va cuprinde opt panouri, șase realizate de cercetătorii INSHR-EW, iar două de cei 15 liceeni băcăuani selectați pentru a participa la acest proiect.
„Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect am antrenat o serie de parteneri locali, instituții publice, unități de învățământ, care împreună cu 15 dintre elevii lor să participe la realizarea celor două panouri finale. Local frames for understanding victimhood and uplifting awareness. Romanian and the Holocaust („Cadre locale de înțelegere a victimei. România și Holocaustul”) este un program care se va desfășura în premieră la Bacău, iar cu ocazia vernisajului expoziției va fi lansat oficial și auxiliarul didactic „Optimizarea procesului educațional a lecțiilor de istorie online, cu ajutorul noilor tehnologii – auxiliar curricular. #lectiadeistoriealtfel”, recent aprobat de Ministerul Educației” ne-a informat prof. Gabriel Stan, membru al Comitetului pentru programe educaţionale şi parteneriate cu instituţii academice al INSHR-EW.
Workshop-ul care se va desfășura joi, 30 septembrie 2021, ora 13:00, la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, face parte din suita de activități dedicate împlinirii a 100 de ani de învățământ economic băcăuan.
Răcătău de Jos: Evacuați din case, în prag de iarnă
Câteva familii din satul Răcătău de Jos, comuna Horgești, riscă să rămână pe drumuri, în prag de iarnă. Și asta după ce o firmă din domeniul energiei le-a somat să părăsească locuințele, cumpărate de companie în urmă cu circa 14 ani. Oamenii au termen de 10 zile pentru a elibera locuințele.
În urmă cu mai bine de 14 ani, compania Hidroelectrica a decis să cumpere casele și anexele unor săteni din Răcătău de Jos, comuna Horgești, amplasate în apropiere de Siret. Era vorba despre circa 30 de gospodării ai căror proprietari au primit despăgubiri, din totalul de 44 cât prevedea planul inițial. Acestora li se mai adaugă alte familii care ar urma să primească bani de la Hidroelectrica, chiar și o Biserica Ortodoxa care deține un lăcaș de cult și un cimitir.
Decizia avea ca scop efectuarea unor lucrări de ameliorare a zonei, supusă permanent inundațiilor, și a unui spațiu de agrement, spun oamenii zonei. Prin urmare, firma le-a achitat proprietarilor sume considerabile care, în unele cazuri, ajungeau și la un miliard de lei vechi (100.000 de lei noi).
Cei mai mulți dintre săteni au părăsit locuințele, 19 imobile fiind parțial demolate de trecerea timpului. În schimb, în toți acești ani, 10 familii, inlcusiv cu copii mici, au continuat să locuiască mai departe în gospodării, în virtutea inerției.
„Nu cred că se mai poate face ceva, pentru că familiile au primit bani de Hidroelectrica, în urmă cu 14-15 ani. Și socrul meu care este în situația asta a primit banii. I s-a spus că poate sta acolo, până o să se hotărască ce se va face cu terenul. Și, uite, s-au hotărât abia cum, în 10 zile. Între timp, socrul a și decedat, rămânând doar soacra mea în casă. Am să o iau la mine la Bacău, n-avem ce face.
Problema e că este prea scurt termenul, de doar 10 zile, în care trebuie evacuate locuințele, deși oamenii, speriați, au început să-și strângă lucrurile”, spune Roxana Iacob, ruda unei bătrâne supusă evacuării.
Taxe și impozite pe ruine
Disperați, oamenii s-au dus inclusiv la primărie, pentru a rezolva cumva problema. În zadar, însă, lucrurile fiind clare, fără echivoc.
„Acolo, este o problemă mai veche. Hidroelectrica le-a cumpărat casele oamenilor, dar unii au ales să rămână în ele. Au mai venit chiar și alții care s-au instalat în locuințele abandonate de foștii proprietari. În fine, ideea e că anul trecut, Curtea de Conturi, a considerat că trebuie calculate taxe și impozite pentru casele astea, pentru că, de atâția ani, nu au fost demolate.
S-a ajuns ca Hidroelectrica să ne datoreze nouă, Primăriei Horgești, circa 100.000 de lei, plus alte sume pentru anul în curs. Or, firma a început să facă demersuri pentru a demola casele, astfel încât să nu mai fie nevoită să achite taxe și impozite”, am aflat de la edilul din Horgești, Luminița Temea. Cert este că, de 14 ani, de când a cumpărat jumătatea de sat de la Răcătău de Jos, proprietarul nu a făcut nicio investiție în zonă.
Și nici nu se întrevăd schimbări de plan, în perioada următoare. În concluzie, cel mai probabil s-a dorit eliminiarea unor cheltuieli inutile care cad în sarcina Hidroelectrica, pe de altă parte producând, din păcate, efecte sociale, evident, nedorite de nimeni.
Festivalul Internațional Zilele Muzicii Contemporane 35
În perioada 1-3 octombrie 2021, în Bacău se desfășoară ediția a XXXV-a a Festivalului Internațional Zilele Muzicii Contemporane – primul festival de muzică nouă din România.
Ediția a 35-a se deschide vineri 1 octombrie la Sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora cu concertul orchestrei băcăuane dirijate de Ovidiu Bălan. În prima seară, lucrări de Ulpiu Vlad, Viorel Munteanu, Liviu Dănceanu, solist Barrie Webb, trombon, Anglia. În lumina evocării – George Enescu, ne mărturisește autorul, Ulpiu Vlad – discipol al lui Anatol Vieru, compozitor, profesor, din 2006 vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, deținător a Premiului George Enescu al Acadmiei Române în 1985 – face parte dintr-un ciclu de lucrări dedicate profesorilor care m-au îndrumat și de la care am învățat pe parcursul carierei mele componistice. Simfonia a II-a (2020) din ciclul Umbre și geneze, are prima audiție absolută la Centenarul UCMR. Cele 5 secțiuni ale lucrării sunt: Amprente, Contraste, Heterofonii, Izvoare bizantine, Joc de culori.
Discipol al compozitorilor: Vasile Spătărelu, Aurel Stroe și Anatol Vieru, a beneficiat de o bursă de studii și documentare la Academia Santa Cecilia din Roma (1980), unde a aprofundat studii de compoziție și polifonie cu Roman Vlad, căruia îi traduce scrierile și îi dedică teza de doctorat. Redactor la Radio Iași, profesor universitar, decan și rector al Universității de Arte George Enescu, coordonator al Filialei Iași a UCMR, primește în 1981, Premiul Academiei Române pentru Glasurile Putnei. „Muzica acestui ciclu mi-a oferit prilejul de a mărturisi fascinanta mea prietenie cu ethosul, cu modurile și cu sintaxele muzicale, cu minunăția formelor sonore, revenind în sufletul și în mintea mea, mereu, reformulate; pentru că umbrele și genezele mele sunt surse quasi permanente de inspirație, sunt teme mereu născute și renăscute din propriile evoluții”. În anul 1992 Liviu Dănceanu compunea Concertul pentru trombon și orchestră Șapte zile, op.56. Concert pentru Barrie. Prima audiție are loc un an mai târziu la București, dirijor Cristian Mandeal.
Liviu s-a născut în 19 iulie 1954 la Roman și a murit în 26 octombrie 2017 la Slănic Moldova. Este înmormântat la București. Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică din Bacău (1964-1968), apoi a continuat la Liceul de Muzică din Bucureşti (1971-1973) și la Conservatorul din Bucureşti (1975-1981), cu Ştefan Niculescu. A urmat Seminarul de vară pentru tinerii compozitori de la Kasimierz-Dolny, Polonia (1984), cu Yannis Xenakis. Profesor universitar dr., a predat la UNMB din anul 1990. A fondat şi condus Atelierul de muzică contemporană ARCHAEUS din Bucureşti. A scris articole, studii, cronici, recenzii și a fost membru la SACEM din Paris (1987). A întreprins călătorii de documentare şi turnee artistice în Polonia, Cehoslovacia, Franţa, Germania, Anglia. A fost distins cu premiul II la Concursul de compoziţie Studium de Toulouse din Franţa (1986), premiul Acad. Române (1989), premiile UCMR (1988, 1990, 1994).
A doua seară, 2 octombrie, Dèdalo Ensemble, Italia. Ansamblul a fost fondat în anul 1995 la Brescia cu scopul de a pune în valoare creativitatea contemporană. Membrii fondatori sunt: dirijorul Vittorio Parisi, flautista Daniela Cima, clarinetistul Rocco Carbonara, violoncelistul Guido Boselli și pianista Elena Pasotti. La Sala Ateneu, vom audia lucrări de: Giancarlo Facchinetti, Azio Corghi, Thomas Ades, Tristan Murail, Marco Quagliarini,Peter de Graaf.
În a treia seară, Ansamblul Archaeus, dirijat de Mircea Pădurariu va interpreta opus-uri de: L. Dănceanu, Felicia Donceanu, Viorel Munteanu, Valentin Petculescu, Dan Bălan, Ștefan Niculescu, lucrări fără vioară, deoarece Marius Lăcraru, violonistul ansamblului a decedat de curând.
Ozana Kalmuski Zarea
Ghid de Educație Emoțională la Școala „Nicolae Iorga” Bacău
Grație dezvoltării competențelor emoționale în copilărie și adolescență facilităm adaptarea elevului/tânărului la mediu. Un nivel ridicat al inteligenței emoționale este corelat cu căldura părintească și atașamentul securizant. Abilitățile emoționale încep acasă cu o bună interacțiune între părinți și copil. Părinții îl ajută pe copil să-și identifice emoțiile și să le eticheteze, respectându-i sentimentele și să le conecteze cu diferite situații sociale.
Este bine ca grădinița/școala/liceul să fie un loc esențial pentru conturarea stării de bine a elevilor, cu toate aspectele sociale, fizice și emoționale întrucât ei își petrec o bună parte din timp aici. Starea de bine este strâns legată de învățare și motivație. Starea de bine a elevilor le influențează capacitatea de a-și atinge întregul potențial școlar. Calitatea relațiilor pe care le au copiii între ei, pe care le au cu educatorii/dascălii lor, precum și calitatea mediului de învățare, influențează fundamental progresele lor școlare.
Mediul școlar poate îmbunătăți bunăstarea socială, emoțională și capacitatea de a învăța atunci când:
-Este cald, prietenos și recompensează învățarea.
-Promovează în special cooperarea și mai puțin competiția.
-Oferă susținere și facilitează comunicarea deschisă.
-Încurajează activitățile creative.
-Educatorii/dascălii îi ajută și încurajează pe elevi să dobândească încredere de a vorbi liber despre grădiniță/școală/liceu și viața lor în cadrul acestora.
-Educatorii/dascălii îi ajută și încurajează pe elevi să fie optimiști, să aibă capacitatea de a face față stresului, să învețe că pot și au voie să greșească și să învețe din eșecuri.
Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău a realizat un Ghid de dezvoltare emoțională „Știu! Pot! Vreau! Reușesc!” la Editura Docucenter Bacău. Acesta însumează exemplele de bună practică realizate în timpul proiectului „Știu! Pot! Vreau! Reușesc!” desfășurat în mediul online în anul școlar 2020-2021.
Suntem recunoscători celor 157 de cadre didactice implicate: 43 din județul Bacău, 2 din București și 112 din alte 22 de județe: Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea. Relevanța ghidului este dată de fundamentarea științifică teoretică a temei inteligenței emoționale și de numeroasele exemple de activități și proiecte propuse de educatoare, învățătoare, profesori de limba și literatura română/franceză/engleză, matematică, biologie, geografie, istorie, educație tehnologică, informaticieni, consilieri școlari, profesori de sprijin și redactate în limba română, franceză sau engleză.
Toate cadrele didactice implicate în proiect au primit pe mail cartea electronică cu ISBN. Costurile financiare necesare tehnoredactării și publicării ghidului au fost suportate de cele două inițiatoare: prof. consilier școlar Celina-Toni Ivan și prof. pt. înv. preșcolar Nicoleta-Luminița Gora
Referent științific al ghidului nostru este prof. Ioana Boghian, lect. univ. dr. la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și colaboratori de la ISJ Bacău: prof. Camelia-Elena Popa – inspector școlar de specialitate activități extrașcolare, prof. Ana-Nicoleta Gărgăun – inspector școlar de specialitate dezvoltarea resursei umane, prof. Elena Roșca – inspector școlar de specialitate învățământ preșcolar, prof. Nicoleta Grozescu – inspector școlar de specialitate științe socio-umane.
Tema principală a proiectului educațional Știu! Pot! Vreau! Reușesc! – inteligența emoțională – vine în sprijinul atât al cadrelor didactice, cât și al copiilor și părinților în vremuri în care tehnologia ne oferă atât de multe avantaje, dar și riscul de alienare. Astfel, acest proiect subliniază cu o binevenită, mult-așteptată concluzie la toate discuțiile vehiculate pe seama efectelor educației online desfășurate ca măsură de prevenire a riscului de îmbolnăvire pe timp de pandemie, faptul că esența de ființă umană și puterea copiilor noștri, condiția ca aceștia să își descopere și dezvolte potențialul, să își depășească limitele și să devină cea mai bună versiune a lor este condiționată de starea de a fi împreună: împreună cu educatorii, colegii de grupă/clasă și părinții. (lect. univ. dr. Ioana Boghian)
Ceea ce își propune proiectul educațional Știu! Pot! Vreau! Reușesc! Este o dovadă a faptului că dascălii desfășoară activități menite să formeze, să sprijine, ghideze dezvoltarea socio-emoțională a elevilor, antrenându-i în multiple activități atractive care să permită relaționarea, interacțiunea, comunicarea, formarea deprinderilor și abilităților de lucru, creșterea stimei de sine, acceptarea colegilor, consolidarea relației dintre școală și părinți.
Inteligența emoțională este componenta care ne ajută în relații cu ceilalți, în comunicare,pentru o dezvoltare armonioasă în plan intelectual, mintal, atitudinal. (director, prof. Mariana Umbrărescu și director adj., prof. Cristina Costea Oltea)
În anul școlar 2021-2022 Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău și-a propus să desfășoare Ediția a II-a a proiectului educațional social „Bucuria de a dărui” în colaborare cu Școala Gimnazială „Ion Strat” Gioseni, județul Bacău – director, prof. Ștefania Geanina Dospin. Împreună cu Școala Gimnazială Secuieni, județul Bacău – director, prof. Ionela Daraban – vom parcurge proiectul educațional de educație ecologică „Prietenii naturii”, iar cu CJRAE Bacău proiectul educațional „Parteneri pentru dezvoltarea și corectarea limbajului”. Echipa școlii noastre este formată din următoarele cadre didactice: Cosma Irina, Măghinici Mariana, Daniela Lapteș, Niculăescu Elena, Zota Dorina, Moreanu Bernadeta, Petre Romina Ionela, Bârgăoanu Daniela, Apostu Cornelia, Rotaru Marinela, Tanasă Roxana Mariana, Ciobanu Gabriela, Trifan Mihaela Manuela, Matei Anișoara, Găman Anamaria Veronica, Gora Nicoleta-Luminița, Bulai Norina-Daniela, Dodan Cornelia-Agnes, Știrbăț Adina, Savin Cristina, Țâmpu Mariana, Aygan Daniela, Guraliuc Lucica, Ciulină Ramona, Enache Dana, Umbrărescu Mariana, Dumitrașcu Sonia, Humă Alina-Mihaela, Nuțu Carmen, Ivan Celina Toni, Zavate Loredana-Nicoleta, Arnăutu Anca, Potop Carmen-Adriana, Gherca Mirela, Partenie Cristinel, Ciasăr Violeta, Bejan Costela, Coman Mihai, Stanciu Delia, Stan Otilia, Mărcuță Mioara și director, prof. Costea Crristina Oltea și director adjunct, prof. Popa Cezara Mihaiela.
Profesor pentru învățământul preșcolar, Nicoleta-Luminița Gora
Un biciclist s-a accidentat după ce a căzut în Pasajul subteran
La data de 28 septembrie a.c, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizați despre producerea unui eveniment.
Astfel, un bărbat de 67 de ani din municipiul Bacău în timp ce se deplasa pe bicicletă, nu a respectat semnificația indicatorului ”Accesul interzis bicicliștilor!”, moment în care a pătruns în pasajul Oituz din Bacău, unde s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Cercetați de poliţişti pentru furt
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au fost sesizaţi de către un bărbat de 55 de ani din comuna Palanca, despre faptul că un tânăr de 28 ani, din aceeaşi localitate, i-ar fi sustras o motocositoare.
În urma perchezițiilor efectuate de polițiști pe raza comunei Ghimeș Făget s-a stabilit faptul că persoana bănuită de comiterea infracțiunii de furt a înstrăinat motocositoarea, aceasta fiind ulterior valorificată.
Polițiștii au recuperat prejudiciul în totalitate şi au predat persoanei vătămate bunul sustras.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În data de 23 septembrie a.c. polițiștii din municipiul Moinești au fost sesizați de către o tânără de 29 ani, lucrător comercial la o societate din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au sustras bunuri din incinta magazinului.
În urma perchezițiilor efectuate de polițiștii moineștenii au fost identificați autorii, respectiv o tânăra de 30 ani din municipiul Moinești și doi tineri de 14 ani, respectiv 17 ani din orașul Comănești.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Au furat o vaca și acum sunt cercetați pentru schingiuirea animalelor
Polițiștii postului de poliție Colonești au fost sesizați în data de 27 septembrie a.c. de către un bărbat din comună, despre faptul că i-a fost sustrasă o bovină care se afla legată de gardul locuinței.
Polițiștii au efectuat cercetări și au identificat doi bărbați din comuna Plopana care, în timp ce se deplasau cu un atelaj hipo pe drumul public din comuna Coloneşti, au profitat de lipsa de supreveghere a unei bovine, care se afla legată, în drumul public, de gardul locuinţei, şi au legat-o de atelajul hipo cu care veniseră, după care şi-au continuat deplasarea.
De asemenea, polițiștii au constatat că bovina prezentă mai multe răni vizibile pe corp, fiind solicitaţi la faţa locului şi lucrători/medici veterinari din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Bacău.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă cei doi bărbați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi rănirea sau schingiuirea animalelor, fiind dispusă şi măsura reţinerii a celor doi pe o perioadă de 24 ore.
Peste 18 candidați pe loc la concursul pentru adjuncții șefilor de post
Peste 240 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, pentru cele 13 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă, din sursă externă.
Informații complete cu privire la modalitatea de desfășurare a concursului se regăsesc pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în secțiunea carieră/posturi-scoase-la-concurs/anunt-incadrare-directa-din-sursa-externa-ajutor-sef-post.
Candidații ale căror dosare au fost validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice.
Data, ora şi locul unde se va desfăşura proba de evaluare a performanţei fizice se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, www.bc.politiaromana.ro, secţiunea Carieră – Posturi scoase la concurs.
La data de 23 octombrie a.c. va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.
Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile de ajutor șef de post din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaților declarați ”admis” să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute.
Primele școli închise în județ, în comuna Filipeni
Având în vedere situația epidemiologică în rândul cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Filipeni și structura arondată, Școala Primară Fruntești, fiind 5 cadre didactice confirmate cu SARS-CoV-2, precum și rata incidenței cumulată la 14 zile a Unității Administrativ – Teritoriale Filipeni, care este mai mare de 6 cazuri/1000 locuitori, in urma analizei in cafrul sedintei CJSU de astazi a propunerii Consiliului de Administratie al scolii, avizata de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si Directia de Sanatate Publica Bacau, s-a adoptat Hotararea CJSU nr. 101 prin care se suspendă cursurile cu prezență fizică a preșcolarilor și elevilor în instituția de învățământ Școala Gimnazială Filipeni și structura arondată, Școala Primară Fruntești, incepand din data de 29.09.2021.
Cursurile se vor desfasura in sistem online.
Scenariul de funcționare pentru Școala Gimnazială Filipeni și structura arondată, Școala Primară Fruntești, se va actualiza ori de câte ori este nevoie, în funcție de situația epidemiologică la nivelul localității, cu excepția situației în care localitatea intră în carantină.
Un nou proiect important în execuție în municipiul Moinești: Eficientizarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal
Au început lucrările corespunzătoare în cadrul acestui proiect cu un buget total (proiectare + execuție) de circa 1,35 milioane lei – iluminatul public va fi complet schimbat pe străzile: Albotești, DJ 117, Stadionului, Muntelui, Victoriei, Mărului, Albinelor, Micleasca, Lalelelor, Atelierelor, Schelei, Plopilor, Lunca (trecere cale ferată – PECO Șerban), Scînteii, Mărășești, Muncii, Spiru Haret, Nicolae Bălcescu, Livezilor (intersecția Moinești-trecere cale ferată Văsîiești), Martir Horia, Avram Iancu, 1 Mai, Republicii, Bradului, 13 Septembrie, 22 Decembrie, Martir Cloșca, Martir Crișan, AI Cuza, Unirii (prelungire AI Cuza).
Ceea ce este foarte important este că sistemul implementat va fi unul de tele-management la nivel de punct de aprindere, cu interfață de utilizare și diagnostic de pe mobil și de pe o platformă de configurare și operare!
„Este o investiție care transformă complet iluminatul public stradal. Vorbim despre un sistem foarte performant, cu autogestiune, eficient din punct de vedere energetic și luminotehnic, cu o structură care a fost gîndită îndelung și minuțios. Nu va mai exista nici o diferență între iluminatul public din centrul orașului și străzile din zona periurbană”, a declarat primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru.
Finanțarea acestui proiect a fost asigurată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public.
Ce trebuie să facă un asigurat / beneficiar City Insurance
Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat un ghid și un infografic destinate asiguraților/beneficiarilor City Insurance.
ASF: Tarife maximale pentru RCA
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunță că, în conformitate cu legislația în vigoare, în cazul în care polițele RCA ofertate spre vânzare au valori care depășesc nivelul tarifului de referință multiplicat cu 1,36 (adică majorat cu 36%), aceste polițe vor fi redistribuite de către BAAR la valoarea tarifului maximal astfel obținut, la care se aplică clasele Bonus/Malus corespunzătoare.
De exemplu, în cazul transportului de marfă, pentru un deținător de camion ce depășește gabaritul de 16 tone, care resimte în această perioadă o creștere semnificativă a tarifelor polițelor RCA, prețul maximal de vânzare stabilit prin procedeul enunțat mai sus este de 9.662 lei la categoria B0 (tarif de referință 7.105 lei x 1,36 = 9.662 lei). Toate celelalte clase de bonus vor avea astfel scăderi semnificative față de tariful maximal de vânzare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară vine astfel în sprijinul unor categorii socio-profesionale care sunt afectate de prețurile de vânzare a polițelor RCA, practicate în ultimele zile de firmele de asigurare.
Precizăm că, în vederea aplicării acestui mod de calcul al tarifelor maximale pentru RCA, au fost consultate asociații de transportatori care au agreat această abordare ce va fi valabilă pentru perioada următoare.
Reamintim totodată că Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat tuturor intermediarilor în asigurări să informeze de îndată toți clienții asupra faptului că, dacă aceștia primesc de la cel puțin trei asigurători diferiți oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% (factorul „N” – https://www.baar.ro/asigurati-cu-risc-ridicat/) mai mari față de tariful de referință, aferent segmentului de risc din care fac parte, sunt încadrați în categoria asiguraților cu risc ridicat, potrivit Legii nr. 132/2017. Acest tip de clienți pot să solicite Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA.
SPES MUNDI – SPERANȚA LUMII
Duminică, 3 octombrie 2021, la Biserica Romano-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul” din Bacău, începând cu ora 19:00 va avea loc concertul caritabil Spes Mundi – Speranța Lumii
Concertul caritabil Spes Mundi – Speranța lumii își dorește să aducă în prim plan esența feminină și rolul primordial al acesteia, privită prin prisma trăirilor și exemplului Sfintei Fecioare. Candoarea, bunătatea, forța interioară, puterea de sacrificiu, înțelegerea, acceptarea și mai ales iubirea necondiționată, sunt doar câteva din multele învățăminte de care ne amintește exemplul Mamei Maria. Fecioara Maria, Maica lui Isus și a noastră este întotdeauna alături de noi, cu blândețea ei de mamă și întotdeauna prezentă la căpătâiul tuturor celor aflați în durere și neputință.
O altă latură pe care vrem să o evidențiem, este legată de caritate și de grija pentru cei aflați în durere și neputință, pentru că cea mai frumoasă expresie a iubirii, este grija pentru celălalt.
Iată deci, cum umbrela creată de un act artistic poate căpăta dimensiuni sociale de impact, rezultând o serie de concerte caritabile și de responsabilizare socială ce au drept scop strângerea de fonduri pentru vârstnicii aflați în nevoie. A fost prezent la Iași pe data de 22 august, la Onești pe 12 septembrie, la Suceava pe 19 septembrie și la Roman pe 26 septembrie.
Ne îndreptăm astfel atenția și iubirea către beneficiarii Programului Servicii de Îngrijire la Domiciliu, din cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași: persoane încercate de greutățile vieții, ce suferă din cauza singurătății, a stării de sănătate, a situației materiale precare.
Cu fondurile strânse prin intermediul acestui concert, vom veni în sprijinul vârstnicilor din cadrul programului, ce beneficiază de servicii sociale și socio-medicale – asistență socială, îngrijire medicală specializată la domiciliu, sprijin în efectuarea activităților de zi cu zi: supravegherea respectării tratamentului medicamentos, procurarea hranei, efectuarea cumpărăturilor, efectuarea igienei corporale, curățenie, dar nu în ultimul rând, împărtășesc o vorbă și un gând bun cu echipa de îngrijire la domiciliu, prezentă zilnic în casele lor.
Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu este constituit dintr-o rețea formată din mai multe centre regionale ce deservesc în jur de 30 de comunități din județele: Iași, Neamț, Vaslui, Bacău și Suceava. Anual sunt asistați peste 1200 de beneficiari de către aproximativ 60 de angajați și numeroși voluntari.
Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași răspunde profesionist de 31 de ani, prin implicare și devotament nevoilor societății, oferind servicii sociale, socio-medicale, educaționale, consiliere psihologică, orientare profesională și mediere, asistență spirituală, beneficiarilor
din cadrul programelor pe care le deservește: două centre de zi pentru copii defavorizați, un centru de plasament pentru tinere adolescente, un program dedicat familiilor în dificultate și un program dedicat vârstnicilor aflați în suferință.
Adunați în jurul acestei idei nucleu, se află o echipă de artiști profesioniști ce au creat din lucrarea Stabat Mater a compozitorului Giovanni Battista Pergolesi, un concert cvasi sincretic care, cu siguranță va avea un impact deosebit asupra auditoriului:
Soprana Luiza Torboli – artist liric în cadrul Corului Academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii de Stat „Moldova”
Mezzosoprana Mihaela Blându – artist liric si solistă în Corului Academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii Ieșene
Pianista Edit Arva – Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice
Cuvântul, sensul și imprimarea lor în suflete ne vor fi dăruite de Actrița Vasilica Bălăiță – Lector Universitar Doctor la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi.
Viața este un permanent contrast format din lumini și umbre, iar Light Designerul Adrian Buliga știe să le transforme în artă – Lector Universitar Doctor la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi.
Donațiile se pot face în următoarele conturi: cont în lei – RO36 BRDE 240SV0 811 911 2400, cont în EURO – RO94 BRDE 240SV0 688 896 2400, deschise la BRD Sucursala Iași, cu specificația: concert caritabil.
Vă invităm să vă alăturați scopului nostru, să fim mai binevoitori, mai darnici, mai înţelegători, să recunoaştem în fiecare om imaginea Sfintei Fecioare, făptura ce merită înainte de toate preţuire, respect şi iubire și să simțiți bucuria de a fi alături de cei bătrâni, singuri, în suferinţă şi uitaţi. Vă așteptăm la concert!
































