20 aprilie 2024
ActualitateFestivalul Internațional Zilele Muzicii Contemporane 35

Festivalul Internațional Zilele Muzicii Contemporane 35

În perioada 1-3 octombrie 2021, în Bacău se desfășoară ediția a XXXV-a a Festivalului Internațional Zilele Muzicii Contemporane – primul festival de muzică nouă din România.
Ediția a 35-a se deschide vineri 1 octombrie la Sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora cu concertul orchestrei băcăuane dirijate de Ovidiu Bălan. În prima seară, lucrări de Ulpiu Vlad, Viorel Munteanu, Liviu Dănceanu, solist Barrie Webb, trombon, Anglia. În lumina evocării – George Enescu, ne mărturisește autorul, Ulpiu Vlad – discipol al lui Anatol Vieru, compozitor, profesor, din 2006 vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, deținător a Premiului George Enescu al Acadmiei Române în 1985 – face parte dintr-un ciclu de lucrări dedicate profesorilor care m-au îndrumat și de la care am învățat pe parcursul carierei mele componistice. Simfonia a II-a (2020) din ciclul Umbre și geneze, are prima audiție absolută la Centenarul UCMR. Cele 5 secțiuni ale lucrării sunt: Amprente, Contraste, Heterofonii, Izvoare bizantine, Joc de culori.

Discipol al compozitorilor: Vasile Spătărelu, Aurel Stroe și Anatol Vieru, a beneficiat de o bursă de studii și documentare la Academia Santa Cecilia din Roma (1980), unde a aprofundat studii de compoziție și polifonie cu Roman Vlad, căruia îi traduce scrierile și îi dedică teza de doctorat. Redactor la Radio Iași, profesor universitar, decan și rector al Universității de Arte George Enescu, coordonator al Filialei Iași a UCMR, primește în 1981, Premiul Academiei Române pentru Glasurile Putnei. „Muzica acestui ciclu mi-a oferit prilejul de a mărturisi fascinanta mea prietenie cu ethosul, cu modurile și cu sintaxele muzicale, cu minunăția formelor sonore, revenind în sufletul și în mintea mea, mereu, reformulate; pentru că umbrele și genezele mele sunt surse quasi permanente de inspirație, sunt teme mereu născute și renăscute din propriile evoluții”. În anul 1992 Liviu Dănceanu compunea Concertul pentru trombon și orchestră Șapte zile, op.56. Concert pentru Barrie. Prima audiție are loc un an mai târziu la București, dirijor Cristian Mandeal.

Liviu s-a născut în 19 iulie 1954 la Roman și a murit în 26 octombrie 2017 la Slănic Moldova. Este înmormântat la București. Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică din Bacău (1964-1968), apoi a continuat la Liceul de Muzică din Bucureşti (1971-1973) și la Conservatorul din Bucureşti (1975-1981), cu Ştefan Niculescu. A urmat Seminarul de vară pentru tinerii compozitori de la Kasimierz-Dolny, Polonia (1984), cu Yannis Xenakis. Profesor universitar dr., a predat la UNMB din anul 1990. A fondat şi condus Atelierul de muzică contemporană ARCHAEUS din Bucureşti. A scris articole, studii, cronici, recenzii și a fost membru la SACEM din Paris (1987). A întreprins călătorii de documentare şi turnee artistice în Polonia, Cehoslovacia, Franţa, Germania, Anglia. A fost distins cu premiul II la Concursul de compoziţie Studium de Toulouse din Franţa (1986), premiul Acad. Române (1989), premiile UCMR (1988, 1990, 1994).



A doua seară, 2 octombrie, Dèdalo Ensemble, Italia. Ansamblul a fost fondat în anul 1995 la Brescia cu scopul de a pune în valoare creativitatea contemporană. Membrii fondatori sunt: dirijorul Vittorio Parisi, flautista Daniela Cima, clarinetistul Rocco Carbonara, violoncelistul Guido Boselli și pianista Elena Pasotti. La Sala Ateneu, vom audia lucrări de: Giancarlo Facchinetti, Azio Corghi, Thomas Ades, Tristan Murail, Marco Quagliarini,Peter de Graaf.

În a treia seară, Ansamblul Archaeus, dirijat de Mircea Pădurariu va interpreta opus-uri de: L. Dănceanu, Felicia Donceanu, Viorel Munteanu, Valentin Petculescu, Dan Bălan, Ștefan Niculescu, lucrări fără vioară, deoarece Marius Lăcraru, violonistul ansamblului a decedat de curând.

Ozana Kalmuski Zarea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri