18 aprilie 2024
Zona zeroEu știuSPES MUNDI - SPERANȚA LUMII

SPES MUNDI – SPERANȚA LUMII

Duminică, 3 octombrie 2021, la Biserica Romano-Catolică Sfinții Apostoli Petru și Paul din Bacău, începând cu ora 19:00 va avea loc concertul caritabil Spes Mundi – Speranța Lumii

 

Concertul caritabil Spes Mundi – Speranța lumii își dorește să aducă în prim plan esența feminină și rolul primordial al acesteia, privită prin prisma trăirilor și exemplului Sfintei Fecioare. Candoarea, bunătatea, forța interioară, puterea de sacrificiu, înțelegerea, acceptarea și mai ales iubirea necondiționată, sunt doar câteva din multele învățăminte de care ne amintește exemplul Mamei Maria. Fecioara Maria, Maica lui Isus și a noastră este întotdeauna alături de noi, cu blândețea ei de mamă și întotdeauna prezentă la căpătâiul tuturor celor aflați în durere și neputință.

O altă latură pe care vrem să o evidențiem, este legată de caritate și de grija pentru cei aflați în durere și neputință, pentru că cea mai frumoasă expresie a iubirii, este grija pentru celălalt.



Iată deci, cum umbrela creată de un act artistic poate căpăta dimensiuni sociale de impact, rezultând o serie de concerte caritabile și de responsabilizare socială ce au drept scop strângerea de fonduri pentru vârstnicii aflați în nevoie. A fost prezent la Iași pe data de 22 august, la Onești pe 12 septembrie, la Suceava pe 19 septembrie și la Roman pe 26 septembrie.

Ne îndreptăm astfel atenția și iubirea către beneficiarii Programului Servicii de Îngrijire la Domiciliu, din cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași: persoane încercate de greutățile vieții, ce suferă din cauza singurătății, a stării de sănătate, a situației materiale precare.

Cu fondurile strânse prin intermediul acestui concert, vom veni în sprijinul vârstnicilor din cadrul programului, ce beneficiază de servicii sociale și socio-medicale – asistență socială, îngrijire medicală specializată la domiciliu, sprijin în efectuarea activităților de zi cu zi: supravegherea respectării tratamentului medicamentos, procurarea hranei, efectuarea cumpărăturilor, efectuarea igienei corporale, curățenie, dar nu în ultimul rând, împărtășesc o vorbă și un gând bun cu echipa de îngrijire la domiciliu, prezentă zilnic în casele lor.

Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu este constituit dintr-o rețea formată din mai multe centre regionale ce deservesc în jur de 30 de comunități din județele: Iași, Neamț, Vaslui, Bacău și Suceava. Anual sunt asistați peste 1200 de beneficiari de către aproximativ 60 de angajați și numeroși voluntari.

Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași răspunde profesionist de 31 de ani, prin implicare și devotament nevoilor societății, oferind servicii sociale, socio-medicale, educaționale, consiliere psihologică, orientare profesională și mediere, asistență spirituală, beneficiarilor

din cadrul programelor pe care le deservește: două centre de zi pentru copii defavorizați, un centru de plasament pentru tinere adolescente, un program dedicat familiilor în dificultate și un program dedicat vârstnicilor aflați în suferință.

Adunați în jurul acestei idei nucleu, se află o echipă de artiști profesioniști ce au creat din lucrarea Stabat Mater a compozitorului Giovanni Battista Pergolesi, un concert cvasi sincretic care, cu siguranță va avea un impact deosebit asupra auditoriului:

Soprana Luiza Torboli – artist liric în cadrul Corului Academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii de Stat „Moldova”

Mezzosoprana Mihaela Blându – artist liric si solistă în Corului Academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii Ieșene

Pianista Edit Arva – Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice

Cuvântul, sensul și imprimarea lor în suflete ne vor fi dăruite de Actrița Vasilica Bălăiță – Lector Universitar Doctor la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi.

Viața este un permanent contrast format din lumini și umbre, iar Light Designerul Adrian Buliga știe să le transforme în artă – Lector Universitar Doctor la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi.

Donațiile se pot face în următoarele conturi: cont în lei – RO36 BRDE 240SV0 811 911 2400, cont în EURO – RO94 BRDE 240SV0 688 896 2400, deschise la BRD Sucursala Iași, cu specificația: concert caritabil.

Vă invităm să vă alăturați scopului nostru, să fim mai binevoitori, mai darnici, mai înţelegători, să recunoaştem în fiecare om imaginea Sfintei Fecioare, făptura ce merită înainte de toate preţuire, respect şi iubire și să simțiți bucuria de a fi alături de cei bătrâni, singuri, în suferinţă şi uitaţi. Vă așteptăm la concert!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri